Sunteți pe pagina 1din 100

studii/documente

22 DECEMBRIE 1989 –
CĂDEREA REGIMULUI CEAUŞESCU
Prof. univ. dr. IOAN SCURTU1

n ul 1989 a marcat o schimbare fundamentală în – Pipera, Republica, „23 August”, I.M.G.B. (Întreprinderea
A istoria Europei şi, evident, şi în cea a României. de Maşini Grele Bucureşti) ş.a. – s-au îndreptat spre centrul
Valul înlăturării regimurilor dictatoriale, declanşat în vara oraşului. Era, desigur, o reacţie spontană faţă de asasinatele
acelui an s-a propagat de la Varşovia la Budapesta, apoi la care au avut loc, dar şi o anumită organizare. Manifestanţii au
Berlin, Praga şi Sofia. În decembrie 1989 acest val ajunsese la pornit în ordine, purtau pancarte pe care era scris: „Jos călăul!”,
graniţele României şi el nu mai putea fi oprit. La 14 decembrie „Jos dictatura!”, „Jos Ceauşescu!”, „Vom muri şi vom fi liberi!”,
s-a încercat o acţiune împotriva regimului Ceauşescu la Iaşi, „Noi suntem poporul / Jos cu dictatorul!”, „Libertate! Libertate!”.
dar nu a reuşit. Peste două zile, flacăra Între manifestanţi se aflau şi tineri
revoluţiei a izbucnit la Timişoara, „...când Nicolae Ceauşescu a părăsit de 12-13 ani care scandau: „Vom
care, la 20 decembrie, a fost declarat Comitetul Central, care simboliza centrul muri şi vom fi liberi!”.
„oraş liber”. vital al puterii politice în România, regimul În jurul orei 8, Ilie Ceauşescu
În Bucureşti, după „spargerea” socialist-totalitar se prăbuşise. Zecile a avut o discuţie cu fratele său, în
mitingului din 21 decembrie şi de mii de oameni care se aflau în Piaţa sediul Comitetului Central, căruia
represiunea din cursul nopţii, a urmat Palatului au privit decolarea şi depărtarea i-a spus: „Situaţia este deosebit de
ziua decisivă: 22 decembrie. elicopterului cu sentimentul că au scăpat critică. Trebuie destituit guvernul”.
În zorii zilei de vineri, 22 de cel mai sângeros dictator din istoria Nu a primit nici un răspuns. Apoi
decembrie, străzile din centrul României...” Ilie Ceauşescu s-a deplasat la sediul
Capitalei au fost măturate, iar sângele Ministerului Apărării Naţionale,
curăţat cu jeturile de apă ale pompierilor. Maşini blindate şi unde a întocmit o listă cu membrii noului guvern, după care a
militari în uniformă de război au fost masaţi la intrările spre cerut viceamiralului Dinu să-i convoace pe ataşaţii militari ai
Piaţa Palatului. În clădirea Comitetului Central au fost aduşi Uniunii Sovietice şi Chinei3.
circa 1000 de militari de la Ministerul Apărării Naţionale În jurul ore 8.30, zona centrală a Capitalei era ocupată
şi de la Direcţia a V-a a Securităţii, cu misiunea de a apăra de manifestanţi. La ora 9.10, ministrul Apărării Naţionale,
această citadelă a regimului2. generalul Vasile Milea a transmis (prin indicativul Rondoul)
Vestea represiunilor din noaptea de 21/22 decembrie s-a următorul ordin: „Nu se trage în oameni. Militarii să se retragă
răspândit ca fulgerul în Capitală şi a amplificat starea de revoltă. lângă tehnica de luptă, să nu provoace şi să nu răspundă la
Pe baza indicaţiilor superioare, după „spargerea” mitingului,
activiştii de partid, precum şi conducătorii de
întreprinderi şi instituţii nu au părăsit locurile
lor de muncă, ci au rămas în rândul „oamenilor
muncii”. În acele ore s-a realizat, aproape
peste tot, o solidaritate între toate persoanele
prezente. Starea de revoltă a generat dorinţa
de a se organiza şi acţiona pentru înlăturarea
dictatorului Nicolae Ceauşescu. Prin telefon,
dar şi prin deplasarea de la o întreprindere
la alta, cei mai mulţi activişti de partid s-au
informat reciproc asupra celor petrecute în
centrul Capitalei, desprinzându-se concluzia
că trebuie să se iasă în strada de la primele ore
ale dimineţii.
Ieşirea muncitorilor în stradă avea să
constituie factorul determinat al zilei de 22
decembrie, când Ceauşescu a fost înlăturat de
la putere. Încă de dimineaţă, de pe la ora 5.30,
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu
muncitorii de pe marile platforme industriale

document 2009 4 (46) 1


studii/documente

Vestea sinuciderii lui Milea l-a bulversat pe Ceauşescu. Aflat


în clădirea Comitetului Central, Ilie Verdeţ – care cunoştea
situaţia în Capitală – s-a dus la Ceauşescu, pe care l-a găsit
„într-o stare deplorabilă, aşa cum era el în momentele foarte
grele şi îşi pierdea echilibrul”. Verdeţ i-a cerut să nu se tragă
în oameni, iar Ceauşescu a răspuns: „Nu s-a tras şi nu se va
trage în oameni”. În timp ce rostea aceste cuvinte, „a început să
tremure şi atunci a spus: <<Dar, avem trădarea. A trădat ţara şi
poporul generalul Milea>>”7.
La ora 9.45 a început ultima şedinţă a Comitetului Politic
Executiv8. Nicolae Ceauşescu l-a luat la întrebări pe Radu
Ion:
„Ce-ai făcut, Radu?” La care acesta a răspuns: „Am fost,
aşa cum aţi ordonat. A fost imposibil să intrăm în discuţii. Nu
am izbutit să intrăm în uzină. Plecau de la ICEM şi de la
Turbomecanica din Militari. Au plecat şi de la <<23 August>>.
Copertă, prof. univ. dr., Tovarăşul Avram nu a putut să-i reţină. S-a oprit toată
1989 Revoluţia Română activitatea la cuptoare”.
Nicolae Ceauşescu: „Acum reiese clar că acţiunea este bine
provocări”4. Forţele de ordine nu au mai intervenit. TAB organizată şi pusă la punct. Cu puţin înainte generalul Milea
- urile aduse la faţă locului au rămas în mulţime, militarii s-a împuşcat”.
discutând cu manifestanţii, asigurându-i că nu vor recurge la A precizat: „Generalul Milea a plecat de la mine şi după
acte de violenţă5. două minute am fost informat ca s-a împuşcat. Având în vedere
Nici măcar în ceasul al 12-lea, Ceauşescu nu a acceptat şi comportarea sa în această perioadă reiese că el, de fapt, a sabotat
să cedeze. El i-a reproşat generalului Milea că nu a fost în aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii.
stare să restabilească ordinea deplină. Ministrul Apărării Acest lucru reiese clar. S-a creat o situaţie gravă”.
Naţionale, cuprins de remuşcări pentru implicarea sa în Apoi el i-a întrebat pe membrii C.P.Ex.: „care este hotărât
represiunile din noaptea precedentă şi neacceptând să-şi lege să lupte şi care nu?” şi s-a adresat direct lui Paul Niculescu-
numele de alte jertfe umane, a decis să-şi pună capăt zilelor. În Mizil, iar acesta a răspuns printr-o întrebare: „Dacă lupt sau
jurul orei 9.30, el s-a sinucis în clădirea Comitetului Central. nu lupt?”. Într-o formă sau alta, toţi au declarat că „luptă”.
Actul lui Vasile Milea marca „prin sacrificiul de sine, semnalul Ceauşescu a continuat: „Să declarăm imediat starea de
rupturii totale între armată şi <<comandantul suprem>>”6. necesitate în întreaga ţară. Aceasta este conform Constituţiei şi

București, Piaţa Palatului, colecţia Gelu Dae

2 4 (46) 2009 document


studii/documente

După şedinţă, Nicolae Ceauşescu a cerut


să se elaboreze un decret prezidenţial privind
introducerea stării de necesitate în întreaga
ţară. Decretul, citit la radio la ora 10.11, şi
la Televiziune de la ora 10.50, menţiona:
„Având în vedere încălcarea gravă a ordinii
publice prin acte teroriste, de vandalism
şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”, în
temeiul art. 75 din Constituţie se instituia
starea de necesitate în întreaga ţară. Toate
unităţile armatei, Ministerul de Interne şi
formaţiunile patriotice erau puse în stare
de alarmă. Pe timpul stării de necesitate se
interziceau orice întruniri publice, precum
şi circulaţia în grupuri mai mari de cinci
persoane; se interzicea circulaţia pe timpul
București, Piaţa Palatului, colecţia Gelu Dae nopţii, începând cu ora 23, cu excepţia
persoanelor care lucrau în schimbul de
noapte etc. Decretul se încheia cu aceste
este dreptul preşedintelui. Nu trebuie să convocăm Consiliul de
cuvinte: „Întreaga populaţie a ţării este obligată să respecte cu
Stat”. Toţi cei prezenţi au fost de acord. Silviu Curticeanu a
stricteţe legile ţării, ordinea şi liniştea publică, să apere bunurile
afirmat că, dacă manifestanţii trag în militari, „tragem şi noi”.
obşteşti, să participe activ la înfăptuirea normală a activităţii
Gheorghe Rădulescu a apreciat că trebuia „evitată vărsarea
economico-sociale”. Decretul nu a avut nicio urmare practică;
de sânge”, Dăscălescu a spus că „trebuie să chibzuim dacă
în stradă se aflau sute de mii, poate milioane de români, în
trebuie să tragem în muncitorii cinstiţi”, dar Tudor Postelnicu
a replicat că „nu muncitorii cinstiţi sunt aceia care vor deschide întreaga ţară, unde scandau împotriva lui Ceauşescu şi a
focul, ci lepădăturile şi pleava”. Nicolae Ceauşescu a ţinut să regimului său9.
precizeze: „Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem Momentul psihologic decisiv s-a consumat la ora 10.59,
reprezentanţii muncitorilor şi nu putem trage în muncitori, dar când la postul de radio s-a anunţat că ministrul Apărării
sunt şi lichele”. El a conchis: „Trădătorul Milea este de vină şi Naţionale „a acţionat ca un trădător, împotriva independenţei
probabil că mai sunt şi alţii”. Nicolae Ceauşescu a menţionat şi a suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit,
că l-a chemat pe primul adjunct al ministrului, generalul s-a sinucis”. În acel moment exista sentimentul că generalul
Victor Atanasie Stănculescu, care „este deja la dispoziţia mea”. Vasile Milea a fost împuşcat la cererea lui Nicolae Ceauşescu,
Şedinţa s-a terminat într-o stare de confuzie: deoarece ministrul refuzase să execute ordinul de a înăbuşi
„N. Ceauşescu: Ce facem? în sânge revolta populară. Rămasă fără comandantul ei
Vlad Iulian: Procedăm cum aţi spus. nemijlocit, armata a fraternizat cu manifestanţii, care
Tudor Postelnicu: Aşa facem”. au primit astfel drum liber pentru a lua cu asalt clădirea
Nu este însă clar ce a „spus” secretarul
general al partidului. Cuvintele cu care se
încheia această ultimă şedinţă a Comitetului
Politic Executiv arată limpede că Ceauşescu
nu mai era stăpân pe situaţie. Intransigenţa
din ziua precedentă cedase în faţa ştirii că în
stradă ieşiseră muncitorii. Clasa muncitoare
nu numai că nu sprijinea regimul, dar
se ridicase împotriva acestuia. Oarecum
resemnat, Ceauşescu a trebuit să declare că
„nu putem trage în muncitori”. Fără a da ordin
armatei să se retragă în cazărmi, Ceauşescu
abandonase practic ideea folosirii forţei
împotriva demonstranţilor. Dar nici măcar
atunci, când fuseseră omorâţi oameni, nici
un membru al acestui organism nu a avut
curajul să se disocieze de secretarul general
şi de politica lui, inclusiv de represiunile din
București, Piaţa Palatului, colecţia Gelu Dae
noaptea precedentă.

document 2009 4 (46) 3


studii/documente

Practic, de la orele 10.15, Nicolae Ceauşescu


era abandonat de toate structurile de forţă:
Armată, Securitate, Miliţie. În acel moment,
Comitetul Politic Executiv nu mai putea lua
vreo decizie, iar membrii acestuia nu aveau
curajul să-i propună să-şi prezinte demisia.
Nicolae Ceauşescu, bolnav de diabet, bulversat
de evoluţia evenimentelor, era incapabil să mai
acţioneze. Ieşirea muncitorilor în stradă, după
represiunea din noaptea precedentă, „trădarea”
generalului Milea, ştirea că mulţimile afluiau
spre Comitetul Central scandând lozinci
împotriva lui, erau fapte pe care Ceauşescu
nu le înţelegea şi nu le putea accepta. Voinţa
lui era paralizată şi nu mai avea cui se adresa.
Elena Ceauşescu era alături de el, iar cei doi
București, Piaţa Palatului, colecţia Gelu Dae
mai ieşeau din când în când pe hol, unde
se aflau militari şi lăzi cu armament, dar nu
Comitetului Central. ştiau ce să le spună, astfel că se retrăgeau din nou în biroul
Generalul Stănculescu sosise de la Timişoara în cursul secretarului general. Membrii Comitetului Politic Executiv,
nopţii şi pentru a se sustrage de la o eventuală implicare a prezenţi în sediu, erau şi ei descumpăniţi, nu aveau nici o
sa în represiunea manifestanţilor din Bucureşti s-a deplasat reacţie, ieşeau pe hol, se priveau unii pe alţii, temători, apoi se
la Spitalul Militar Central unde şi-a pus piciorul în ghips, închideau în birourile lor.
după care a revenit acasă. Primind în dimineaţa zilei de 22 Decretul privind instituirea stării de necesitate a mai fost
decembrie ordin de la Nicolae Ceauşescu să se prezinte difuzat de câteva ori la radio şi la televiziune. Emisiunea
imediat la Comitetul Central, Stănculescu s-a conformat. TV s-a închis la ora 11.4613. În acel moment s-a pus capăt
Imediat ce a ajuns, în jurul orei 10, Ceauşescu i-a unei epoci din istoria televiziunii române, ca instrument de
cerut să preia conducerea Armatei, deoarece ministrul Vasile propagandă în slujba socialismului totalitar. Ar fi trebuit,
Milea s-a sinucis. Aşadar, generalul Stănculescu a devenit conform programului tipărit, ca emisiunea să se reia la ora 19
ministrul Apărării Naţionale printr-un ordin verbal, în acea cu telejurnalul, urmat de documentarul Deplina independenţă
situaţie nemaipunându-se problema elaborării unui decret economică şi politică a ţării – realizare istorică a epocii Nicolae
prezidenţial, care să fie semnat de Ceauşescu şi publicat în Ceauşescu, prezentat de Vartan Arachelian, apoi un alt
„Buletinul oficial”. documentar: România în lume (redactor Paul Şoloc) etc., până
Informat că spre sediul Comitetului Central se îndreptau la ora 22, când programul se încheia. La radio programul a
două regimente, unul de tancuri şi unul mecanizat, continuat cu difuzarea unor cântece patriotice.
Stănculescu a cerut căpitanului Marius Tufan, de la grupa Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie a fost adusă
operativă de transmisiuni a armatei aflată în clădirea C.C., la cunoştinţa opiniei publice mondiale încă din zorii zilei de
să comunice „numaidecât ordinul meu să se întoarcă
în cazărmi”. Generalul a apreciat corect situaţia,
deoarece era practic imposibil ca armata să câştige
în confruntarea cu zecile de mii de manifestanţi
care ocupaseră centrul Capitalei. După ce a
dat acest ordin, Stănculescu a venit la Nicolae
Ceauşescu, raportându-i că „unităţile sunt pe drum
şi vor ajunge, sper, la timp, dar presiunea din piaţă
a crescut şi trebuie să vedem ce soluţie avem, părerea
mea este: <<Mai bine ar fi să plecaţi din sediu>>”10.
La rândul său, generalul Iulian Vlad a dat
ordin special trupelor de securitate, care asigurau
zona Pieţei Palatului şi a sediului C.C. al P.C.R.,
să nu se tragă în mulţimea care afluia spre acest
perimetru11. Un ordin similar a transmis, din
dispoziţia generalului Vlad, şi generalul Romeo
Câmpeanu, locţiitorul inspectorului general al
Miliţiei12. București, Piaţa Palatului, colecţia Gelu Dae

4 4 (46) 2009 document


studii/documente

22 decembrie. Mulţi cameramani străini, instalaţi la ferestrele


Hotelului Intercontinental au filmat scene de groază, pe care
le-au transmis apoi în eter.
Conducerea sovietică se menţinea, în continuare, într-o
poziţie rezervată, dar dorea să cunoască punctele de vedere
ale ţărilor vecine României, care erau bine informate despre
evenimentele de la Bucureşti. Adjunctul ministrului de
Externe sovietic, Aboimov, l-a primit, în dimineaţa zilei de
22 decembrie, pe Jozef Birnbauer, consilierul Ambasadei
Ungariei la Moscova, căruia i-a comunicat atitudinea lui
Ceauşescu faţă de declaraţiile făcute de Şevardnadze, la
Bruxelles, în legătură cu victimele din România, pe care
liderul român le-a calificat ca un amestec nepermis în treburile
interne ale României. Aboimov a precizat că partea sovietică
a respins cu hotărâre asemenea acuzaţii. Jozef Birnbauer a
declarat că el nu deţinea informaţii suplimentare, dar ştia
că „la Budapesta era până de curând o atmosferă de doliu şi de
îngrijorare”, că se răspândise zvonul potrivit căruia Tökes ar
fi fost ucis. Diplomatul era convins că „evenimentele ultimelor
ore vor schimba dramatic această stare de spirit.”14
Aboimov a avut în aceeaşi dimineaţa o discuţie cu
ambasadorul Iugoslaviei, la cererea acestuia; el a ţinut să
transmită părţii sovietice informaţiile pe care le deţinea, în
principal de la consulul general al Iugoslaviei la Timişoara şi
de la numeroşi cetăţeni iugoslavi întorşi din România. El a București, Piaţa Palatului, în mijloc Ion Iliescu
și Petre Roman, fototeca Serviciului Istoric al Armatei
descris evenimentele din Timişoara de după 16 decembrie:
„Sursele iugoslave spun că în ciocniri au murit câteva sute de
oameni, estimări neverificate spun că victimele depăşesc 2.000 Belgiei, Franţei, Spaniei, Marii Britanii şi Olandei care
[…]. Muncitorii au ocupat uzinele şi ameninţă să le arunce în s-au retras în „camera securizată a Ambasadei, un clopot de
aer, dacă oficialităţile nu satisfac cererile oamenilor”. Oficialii sticlă”, unde au discutat „ceea ce trebuie să facem”16. Aceştia
Consulatului iugoslav au aflat că „unii soldaţi şi miliţieni arată se implicaseră în sprijinirea disidenţilor, făcându-le vizite
simpatie faţă de demonstranţi. S-au auzit şi sloganuri de genul la domiciliu, primind scrisori de la ei pe care le expediau la
<Armata nu va împuşca studenţi şi copii de şcoală>”15. „Europa Liberă”, trimiseseră guvernelor lor documente şi
În Bucureşti, evenimentele se precipitau cu o viteză materiale privind situaţia din România, pe care aceasta le-au
uluitoare. La ora 11, la Ambasada S.U.A. au venit ambasadorii folosit pentru a condamna regimul Ceauşescu.
Nu au apucat să convină asupra a ceea ce
urmau să facă, deoarece Nicolae Ceauşescu
îşi trăia ultimele ore în calitatea sa de secretar
general al P.C.R. şi de preşedinte ale Republicii
Socialiste România. Mulţimea aflată în zona
Piaţa Universităţii – Hotel Intercontinental -
Piaţa Romană a început să se deplaseze spre
Comitetul Central, fără a întâmpina vreo
rezistenţă din partea forţelor de ordine; în câteva
minute a ocupat Piaţa Palatului, pregătindu-se
să ia cu asalt clădirea Comitetului Central.
Nicolae Ceauşescu a ieşit în balcon pe la
ora 11.30, cu o portavoce în mână, încercând
să potolească spiritele. Nu a reuşit să vorbească
deoarece a fost întâmpinat cu huiduieli, iar
mulţi au aruncat în direcţia sa cu diverse obiecte
București, Piaţa Palatului, aflate la îndemână. Dezorientat şi incapabil să
fototeca Serviciului Istoric al Armatei mai facă faţă situaţiei, a trebuit să se retragă.

document 2009 4 (46) 5


studii/documente

În timp ce la Moscova se adopta acest document, în


Bucureşti revoluţionarii pătrundeau în clădirea Comitetului
Central, iar militarii din interior, deşi aveau la dispoziţie
armament şi muniţie, nu au opus rezistenţă. Mulţi
revoluţionari au pus mâna pe arme, fiind gata să riposteze în
cazul că ar fi atacaţi.
Generalul Neagoe, şeful Direcţiei a V-a din Ministerul
de Interne, a avut iniţiativa solicitării unor elicoptere cu
care să fie evacuaţi Nicolae Ceauşescu şi ceilalţi lideri
politici. Generalul Stănculescu a vorbit cu generalul Iosif
Rus, comandantul Aviaţiei, să trimită elicopterele; unul
dintre ele a aterizat pe clădirea Comitetului Central. Când
primii revoluţionari au ajuns pe platforma clădirii, Nicolae
Ceauşescu, Elena Ceauşescu, precum şi Emil Bobu şi Manea
Mănescu erau deja urcaţi în elicopter. Un militar, maiorul
David Aurel, le-a cerut să se oprească: „Vă rog, rămâneţi pe
loc! Vă rog să nu vă apropiaţi!”. Aparatul a decolat în direcţia
Bulevardului Magheru, pentru a nu survola piaţa ocupată de
manifestanţi.
La ora 12.06, când Nicolae Ceauşescu a părăsit Comitetul
Central, care simboliza centrul vital al puterii politice în
București, Piaţa Palatului, în mijloc Ion Iliescu și Petre Roman,
fototeca Serviciului Istoric al Armatei
România, regimul socialist-totalitar se prăbuşise. Zecile
de mii de oameni care se aflau în Piaţa Palatului au privit
decolarea şi depărtarea elicopterului cu sentimentul că au
La Ministerul Apărării Naţionale, Ilie Ceauşescu i-a
scăpat de cel mai sângeros dictator din istoria României.
primit, în jurul ore 12.00, pe reprezentantul Tratatului de la
Dintr-un alt elicopter au fost lansate manifeste în care era
Varşovia şi pe ataşatul militar sovietic pe care i-a informat că
scris: „Duşmanii v-au ademenit să faceţi rău ţării. Aceştia doresc
în cursul zilei se va anunţa constituirea unui nou guvern şi
haosul şi dezordinea, ca pe acest fond să cucerească Transilvania,
ruga ca Uniunea Sovietică să dea dovadă de reţinere, deoarece
România întreagă. Opriţi acţiunile nechibzuite până nu este prea
cercurile imperialiste au organizat un complot internaţional
târziu”19. Manifestele fuseseră tipărite de Secţia Propagandă
cu scopul de a distruge socialismul şi de a scoate România
Specială a Ministerului Apărării Naţionale.
din sistemul socialist şi din Tratatul de la Varşovia. Ilie
Pentru a evita o stare de confuzie în rândul militarilor, la
Ceauşescu s-a declarat convins că poporul român era capabil
ora 13.00, generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică
să îşi rezolve singur problemele17.
În sfârşit, după ce timp de o săptămână conducerea prin care dădea ordin ca armata să se subordoneze numai
sovietică a evitat să-şi exprime public poziţia faţă de situaţia din Ministerului Apărării Naţionale20.
România, în dimineaţa zilei de 22 decembrie,
Congresul Deputaţilor Poporului ai U.R.S.S.
a fost informat de Gorbaicov că a primit
veşti de la Ambasada sovietică la Bucureşti
despre evenimentele din noaptea precedentă,
drept care a propus elaborarea unei declaraţii
politice. Declaraţia, adoptată cu o covârşitoare
majoritate (1890 voturi pentru, 32 împotrivă
şi 65 de abţineri), avea următorul conţinut:
„Congresul Deputaţilor Poporului ai U.R.S.S
îşi exprimă îngrijorarea serioasă în legătură
cu ştirile referitoare la evenimentele dramatice
din România, care au dus la victime omeneşti.
Aceasta trezeşte un sentiment de profund regret.
Ne exprimăm speranţa că, în cel mai scurt
timp, în România vor fi găsite posibilităţi de
reglementare paşnică a problemelor apărute,
în spiritul răbdării, umanismului şi respectării București, Piaţa Palatului, în mijloc Gelu Voican Voiculescu,
drepturilor omului.”18 fototeca Serviciului Istoric al Armatei

6 4 (46) 2009 document


studii/documente

Cu câteva minute înainte de căderea lui Ceauşescu (la ora


14.00, ora Moscovei - ora 13.00 ora României), ambasadorul
român Ion Bucur a fost convocat la Ministerul de Externe,
unde I.P. Aboimov a exprimat punctul de vedere al conducerii
sovietice în legătură cu expunerea liderului român din 20
decembrie: „În spiritul sincerităţii, caracteristic pentru relaţiile
dintre noi, am dori să vă spunem că ne-a surprins tonul acestuia
şi afirmaţia privind poziţia şi rolul U.R.S.S. în legătură cu
evenimentele din Timişoara. Noi respingem hotărât declaraţiile
privind campania antiromânească ce s-ar desfăşura în U.R.S.S.,
nemaivorbind de acuzaţia potrivit căreia, chipurile, acţiunile
împotriva României ar fi planificate în cadrul Tratatului de
la Varşovia. Asemenea afirmaţii sunt neîntemeiate şi absolute
inacceptabile. La fel de absurde sunt şi declaraţiile unor persoane
oficiale româneşti despre intenţiile pe care le-ar avea U.R.S.S., de
a efectua o intervenţie în România.”
Adjunctul ministrului de Externe a reiterat faptul că ţara
sa respecta principiul suveranităţii, independenţei, egalităţii în
drepturi, neamestecului în treburile interne, dar pentru că în
România s-au înregistrat victime omeneşti, cetăţenii sovietici
şi-au exprimat „îngrijorarea serioasă şi regrete profunde.”
Aboimov a ţinut să amintească faptul că Uniunea
Sovietică s-a pronunţat împotriva convocării Consiliului București, Piaţa Palatului, în mijloc Ion Iliescu,
Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, fototeca
de Securitate în legătura cu evenimentele din România,
Serviciului Istoric al Armatei
considerând că aceasta ar însemna amestecul în treburile
interne ale unui stat suveran din partea unei organizaţii
internaţionale. Diplomatul sovietic a încheiat cu afirmaţia că o nouă putere politică, ale cărei obiective au fost formulate
Uniunea Sovietică dorea dezvoltarea în continuare a relaţiilor în Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării
între cele două ţări “în interesul popoarelor noastre, cauzei păcii Naţionale, cu puţin timp înainte de miezul nopţii. În
şi socialismului”21. document se preciza: „Scopul Frontului Salvării Naţionale
Vestea înlăturării de la putere a lui Nicolae Ceauşescu a este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului
fost transmisă prin radio şi TV, fiind primită cu entuziasm pe român”22.
întreg teritoriul României. Cetăţenii au luat cu asalt sediile 22 decembrie 1989 marca sfârşitul dictaturii şi trecerea la
comitetelor de partid, înlăturând autorităţile instalate în un regim democratic, act ce marca o nouă etapă în evoluţia
timpul lui Ceauşescu. La nivel central şi local se structura istorică a României.

București, Piaţa Revoluţiei

document 2009 4 (46) 7


studii/documente

Ion Iliescu, Petre Roman,


Gelu Voican Voiculescu și Cazimir Ionescu

1989 December 22nd - The fall of Ceausescu Regime – univ. prof. Ioan Scurtu, Ph.D.

1989 December 22nd is a fundamental date in the Romanian recent history, the fall of the dictatorial regime of Nicolae
Ceausescu. The events’ chronology, the communist leaders and the international reactions are presented in details with
scientifically strictness.

Key words: protest meeting, bloody repression, general revolt, communist regime, intervention

NOTE
11
Crisitian Troncota, Duplicitarii O istorie a Serviciilor de Informaţii
şi Securitate ale regimului comunist din România, Bucureşti,
1
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Editura Triton, 2003, p. 124
2
Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere, decembrie 1989, Bucureşti, 12
Alex. Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat in România, vol.
Editura All, 2005, p. 168 4, Bucureşti, Editura RAO, 2004, p. 409
3
Alesandru Dutu, Revoluţia din 1989. Cronologie, Bucureşti, 13
Teodor Brateş, Trilogia revoluţiei române în direct. Câteva zile din
Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, 2006., viaţă, vol. I. 22 decembrie în studioul 4 al TVR, Bucureşti, Editura
p. 183-184 Ager - Economistul, 2004, p. 86
4
Ibidem 14
Ioan Scurtu, Revoluţia Română din Decembrie 1989 în context
5
Sfârşitul dictaturii. Bucureşti 21-25 decembrie 1989, Craiova, internaţional, Bucureşti, Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate,
Editura Clio, 1990, pp. 39-39 2009, p. 232
6
Armata romana în revoluţia din decembrie 1989. Coordonator 15
Ibidem
Costache Codrescu, Bucureşti, Editura Militară, 1998, p. 112 16
Martor al revoluţiei: Coen Stork, fost ambasador al Olandei în
7
Ilie Verdeţ, In memoriam, f.a., p.p. 86-87
România (1983-1993), în Revista “22”, din 24 decembrie 2007-7
8
Stenograma din 22 decembrie 1989 (Şedinţa C.P.Ex. – în sediul
ianuarie 2008
Comitetului Central al P.C.R), în Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru 17
Viceamiral (r) Ştefan Dinu, Condamnat la discreţie,Bucureşti,
putere…, p. 289; Costantin Sava şi Constantin Monac, Adevăr despre
Decembrie 1989. Conspiraţie. Diversiune. Revoluţie, Bucureşti, Editura Neverland, 2009, p.243
Editura Forum, 1999, p. 78-81; „Clio 89”, nr. 1/2007, p. 147-151
18
Constantin Sava şi Constantin Monac, op. cit. ,p.206
9
Televiziunea Română, Revoluţia română în direct, vol. I.
19
Sfârşitul dictaturii…, p. 44
Coordonator Mihai Tatulici, Bucureşti, Tiparul Combinatul
20
Generalul revoluţiei… p. 53
Poligrafic Bucureşti, 1990, p. 19
21
1989. Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste
10
Dinu Săraru în dialog cu Victor Atanasie Stănculescu. Generalul europene. Ediţie de Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti,
Revoluţiei cu piciorul în ghips. Interviu-fişe pentru un posibil roman, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, pp. 484-485
Bucureşti, Editura RAO, 2005, pp. 40-41 22
“Monitorul Oficial”, nr. 1, 22 dec. 1989

8 4 (46) 2009 document


studii/documente

PRIMELE ZILE ALE REVOLUŢIEI LA TIMIŞOARA


Lect. univ. dr. ALEXANDRU OŞCA1

n România conceptele reformiste lansate de Gorbaciov S-au insinuat mai multe variante de îndepărtare a sa
Î nu au provocat o dezbatere publică, regimul le-a (cea mai vehiculată fiind înlocuirea cu Nicu Ceauşescu, fiul
respins şi a făcut tot posibilul pentru a nu fi cunoscute de său mai mic, la vremea respectivă prim-secretar de judeţ la
marele public. Nici o personalitate nu s-a exprimat public, Sibiu). Pentru a înlătura orice speculaţie, inflexibila birocraţie
invocând cunoscutele teze gorbacioviste perestroika, glasnosti, comunistă de la Bucureşti a dispus ca propunerea pentru
uskarenie, novoie mîşlenie, etc, atât de desemnarea „secretarului general al
prezente în mass-media din ţările „Cea mai dramatică dintre zilele
partidului” să fie discutată şi validată
vecine şi chiar din Occident. Revoluţiei de la Timişoara s-a dovedit
înaintea desfăşurării Congresului, de
Probabil şi din acest motiv drumul a fi ziua de 17 decembrie 1989. Reacţia către fiecare organizaţie de partid
României către Revoluţie a fost diferit forţelor de represiune era cu totul în parte. Propunerea se referea,
de cel al celorlalte ţări foste socialiste; disproporţionată şi ilegală chiar în raport bineînţeles, la realegerea lui Nicolae
în orice caz, nu a fost influenţat cu legislaţia comunistă a timpului”. Ceauşescu în funcţia supremă în
nemijlocit, vizibil, de schimbările de partid.
la Moscova. Nu înseamnă că nu există asemănări în privinţa Contrar aşteptărilor, în câteva colective de pe marile
etapelor instituirii regimului democratic după înlăturarea platforme industriale ale oraşelor s-a creat un sentiment de
dictaturii, dar demolarea structurilor vechiului regim s-a făcut frustrare şi neputinţă, de nemulţumire atât faţă de procedura
într-o modalitate diferită, în care populaţia şi liderii implicaţi impunerii de la vârful puterii a unui personaj, cât şi faţă de
nu s-au folosit de nici un model anterior.2 personajul care urma să le conducă viaţa în următorii cinci
Încă în vara anului 1989 în principalele oraşe ale României, ani. Organele de securitate şi aparatul de partid au reuşit să
în mediile intelectuale şi profesionale, s-a creat un orizont de liniştească, pentru moment, populaţia, mai ales că discuţiile
aşteptare în legătură cu posibilitatea plecării de la conducerea contradictorii se purtau mai mult la nivelul membrilor de
Partidului Comunist a lui Nicolae Ceauşescu, cu ocazia partid.
Congresului al XIV-lea al acestui partid (noiembrie 1989) . Însă starea de tensiune şi de confuzie a persistat şi
s-a difuzat în medii extinse până la Congres şi chiar s-a
amplificat după acest eveniment. Pe acest fond, încă din 10
- 11 decembrie 1989 (Timişoara, Iaşi, Suceava, Sibiu, Cluj -
Napoca, Bucureşti) au fost împrăştiate manifeste cu lozinci
anticeauşiste, de mobilizare a oamenilor să se manifeste public
împotriva regimului: „Jos dictatura!”, „Jos tirania ceauşistă!”,
„Moarte dictatorului!”.
Pe 14 decembrie 1989, la Iaşi o formaţiune politică
necunoscută autorităţilor (Frontul Popular Român sau
Frontul de Salvare Naţională) a lansat o chemare către
populaţie să se adune la un miting în faţa Palatului Culturii
pentru a demonstra împotriva regimului. „Chemarea” era
foarte concretă şi se referea la îmbunătăţirea condiţiilor de
viaţă şi la perspectiva unei ierni groaznice pentru locuitorii
Iaşului. „Să punem capăt foamei, frigului, fricii şi întunericului
care stăpânesc de 25 de ani!”, se spunea în „Chemare”, „Stă în
puterea noastră şi numai a noastră să ne eliberăm de cel mai
odios jug pe care l-a avut vreodată ţara noastră!” 3. Încercarea a
eşuat, dar a premers revoltei timişorenilor din 16 decembrie
Copertă 1989, deşi la Timişoara ( şi nici în alte oraşe) nu s-a cunoscut
carte despre această iniţiativă pentru că autorităţile comuniste au
Alexandru reuşit să o blocheze şi informaţional.
Oșca Aproape toate studiile, comunicările şi lucrările despre
Revoluţia
Română evenimentele din decembrie de la Timişoara menţionează
în Banat că pretextul pentru declanşarea revoltei în primul oraş

document 2009 4 (46) 9


studii/documente

în intervenţiile sale dictatorul nu avea


cum să recunoască motivul real al
revoltei timişorenilor, nu le putea spune
apropiaţilor săi - şi cu atât mai puţin
populaţiei României - că cetăţenii
oraşului de pe Bega nu mai suportau
regimul ineficient, antidemocratic şi
inuman impus de Bucureşti, că nu-l mai
suportau pe el şi familia lui la conducerea
ţării, că viaţa într-o Românie izolată
internaţional devenise imposibilă. El
prefera să arunce întreaga vină pentru
ce se întâmpla la Timişoara pe refuzul
unui personaj de a se supune legii şi
Colecţia Gelu Dae pe acţiunile lui provocatoare contra
autorităţilor.
Interesant că aceste afirmaţii pe
al României în care a izbucnit Revoluţia, l-a constituit o care dictatorul le-a făcut în decembrie 1989 - explicabile
decizie aberantă a autorităţilor de a reacţiona disproporţionat din punctul de vedere al condiţiei sale - au devenit direcţii
împotriva unor credincioşi reformaţi şi câtorva susţinători de cercetare pentru majoritatea celor care au publicat lucrări
ocazionali ai lor, adunaţi în faţa bisericii, în ziua în care despre Revoluţia română, inclusiv pentru studiile dedicate
pastorul Laszlo Tökes, demis din post de către episcopul Timişoarei. În ce mă priveşte consider necesar, mai degrabă,
său, trebuia să fie evacuat. Analizând stenogramele şedinţelor să întăresc punctul de vedere pe care-l considerăm corect
C.P.Ex. şi ale teleconferinţelor cu primii secretari judeţeni din (şi care a fost exprimat în câteva lucrări sau luări de poziţii)
zilele de 17, 20, 21 decembrie 1989, precum şi cuvântările potrivit căruia evenimentele de la Timişoara - începute la 16
lui Nicolae Ceauşescu din această perioadă, observăm decembrie 1989 - îşi au cauze şi determinări mai profunde,
că dictatorul folosea orice prilej pentru a pune pe seama reprezintă momentul exploziv al unei serii de întâmplări
comportamentului pastorului evenimentele grave din oraş, care, mai devreme sau mai târziu, trebuia să-şi găsească un
la care nu uita să completeze că marile puteri şi din Vest şi sfârşit. Nu înseamnă că evenimentele din 15 decembrie 1989
din Est, au declanşat o agresiune împotriva socialismului, şi din ziua următoare din jurul parohiei reformate nu au nici
a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României. Sigur, o semnificaţie pentru Revoluţie. Dimpotrivă, ele se înscriu în

Colecţia Gelu Dae

10 4 (46) 2009 document


studii/documente

seria de evenimente anti regim şi reprezintă


momentul final al acestora, ultimul gest
pe care locuitorii Timişoarei n-au mai
fost dispuşi să-l tolereze autorităţilor
comuniste.
Starea de tensiune se accentuase în
Timişoara încă din perioada de pregătire şi
în timpul lucrărilor Congresului Partidului
Comunist (noiembrie 1989).
În august şi septembrie 1989 un grup
de tineri timişoreni au scris pe ziduri cu
mijloace improvizate texte anticeauşiste şi
lozinci4.
Mai târziu, organele de securitate
au descoperit în oraş, manifeste
anticomuniste, pentru ca, pe 15 noiembrie,
București, Piaţa Revoluţiei
coloana de suporteri de la meciul România
- Danemarca să se transforme într-o
manifestaţie de stradă care s-a oprit la judeţeana de partid După Congres, la jumătatea lunii decembrie, în toată
unde a scandat: „LIBERTATE! LIBERTATE!” (după unele Timişoara se aşteptau măsurile care urmau să fie luate
relatări, chiar „JOS CEAUŞESCU!”). Coloana s-a îndreptat împotriva revoltaţilor, precum şi persoanele anchetate în acest
spre Complexul studenţesc (fără folos - n.n.), apoi spre caz. Îngrijorarea se instalase în aproape toate comunităţile
Catedrală, dar a fost oprită şi înconjurată de securitate. Au profesionale şi în cartierele oraşului.
urmat anchete şi, mai mult ca sigur, ele urmau să se finalizeze Pe acest fond de aşteptare a unor măsuri de forţă din
după Congres5. partea autorităţilor, o adunare a câtorva enoriaşi strânşi în faţa
O parte din lucrătorii U.M.T. (membri şi nemembri de parohiei reformate din Piaţa Maria, în ziua de 15 decembrie
partid), de exemplu, au anunţat că nu doresc ca Ceauşescu să (putea fi orice alt pretext - n.n.) a stârnit curiozitatea multor
fie reales secretar general al partidului (pe 23 noiembrie). Ei trecători din zonă (foarte aglomerată - n.n.), mai ales că,
au fost identificaţi şi au rămas sub supravegherea autorităţilor, spre stupoarea lor, forţele de ordine (cu un echipament purtat
urmând să suporte, la momentul oportun, repercursiuni dintre pentru prima dată - bastoane şi scuturi albe - o noutate pentru
cele mai drastice pentru atitudinea lor6. timişoreni - n.n.), încercând să-i împrăştie, au intervenit

București, Piaţa Revoluţiei

document 2009 4 (46) 11


studii/documente

disproporţionat, lovindu-i fără motiv şi discernământ atât pe


enoriaşi cât pe alţi cetăţeni fără legătură cu protestul. Acest
fapt i-a revoltat pe cei prezenţi, care au început să reacţioneze
solidar cu cei loviţi, împotriva agresorilor.
În loc să se dezamorseze, conflictul s-a permanentizat şi
a căpătat amploare. Curând, toţi cei implicaţi în confruntări
cu forţele de ordine, fără a se fi cunoscut dinainte şi, în orice
caz, fără să-şi fi propus din timp acest lucru, au început să
acţioneze unit împotriva forţelor agresoare şi împotriva unor
instituţii simbol ale regimului.
Bănuind că motivul revoltei îl reprezintă decizia de
evacuare a pastorului şi încercând să o anihileze înainte de a
se amplifica, la faţa locului s-a deplasat Petre Moţ - primarul
municipiului şi Ion Rotărescu, un secretar al Comitetului
Judeţean Timiş, însoţiţi de activişti şi de Tinu, ofiţer de
securitate, pentru a-l asigura pe pastor că s-a renunţat la
măsura evacuării lui. După discuţii cu pastorul Tokeş, acesta
i-a rugat, într-adevăr, pe cei prezenţi să plece la casele lor7.
Însă timişorenii implicaţi n-au luat în seamă acest apel,
au continuat să se adune în diferite locuri pe străzi şi în pieţe
şi să comenteze represiunea la care fuseseră supuşi. Discuţiile
nu mai aveau legătură cu situaţia de la biserica reformată,
oamenii se pregăteau să înfrunte din nou - cu mai mult
succes - forţele de ordine.
Ziua următoare, 16 decembrie, conflictul a escaladat.
Fără nici un motiv, la orele 08.00, strada din faţa parohiei București, Clădirea Bibliotecii Centrale Universitare
reformate a fost blocată din nou de forţele de ordine, ceea ce
a atras curiozitatea cetăţenilor surprinşi de o asemenea risipă
de forţă. În doar două - trei ore au sosit în zonă câteva sute decembrie, când oraşul era în mâinile revoluţionarilor, cineva
de manifestanţi, care au refuzat să degajeze Piaţa Maria şi au şi-a amintit de pastor şi a trimis un mesaj către liderii F.D.R.
sfidat şi atacat forţele de ordine. din balconul Operei. Mesajul nu a fost difuzat publicului din
Măsurile de liniştire a spiritelor luate de primul secretar piaţă.9
judeţean nu au avut nici un efect. A fost refuzat şi îndemnul Lozincile demonstranţilor erau de acum foarte clare:
pastorului care le cerea, din nou, celor prezenţi să plece pentru „Jos dictatorul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Jos cu realesul!”, „Vrem pâine!”,
că el „este liber”. „Plecaţi acasă, nu vă periclitaţi viaţa pentru „Vrem căldură!”. Concomitent, grupurile de manifestanţi
mine”, le spunea pastorul îngrijorat. cântau fragmente din „Deşteaptă-te române” şi „Hora
În desfăşurarea evenimentelor din zilele următoare nu Unirii”. Piaţa Maria era plină de manifestanţi, mulţi coborâţi
se mai aminteşte numele pastorului, poate şi pentru că, din tramvaiele de pe linia blocată de Ion Monoran, care a tras
între timp, el a fost evacuat la Mineu, jud. Sălaj.8 După 20 pantograful unui tramvai.
Forţele de ordine - între care scutierii miliţieni – nu
au reuşit, în primul moment, să împrăştie mulţimea care a
dat foc steagurilor roşii, a ars un autovehicul al pompierilor
şi a spart vitrinele librăriilor pentru a da foc „operelor”
conducătorului. Confruntarea violentă a continuat în Piaţa
Maria până către orele 19,00 când o parte din manifestanţi,
în coloane, au hotărât să se deplaseze la judeţeana de partid,
refuzând dialogul cu primarul Moţ, ieşit în întâmpinarea lor.
Ajunşi la sediul judeţenei, ei au forţat pătrunderea în clădire
şi au provocat mici distrugeri, au îndepărtat câteva pancarte şi
tablouri şi apoi s-au retras10.
Un alt grup de manifestanţi au rămas pe loc în Piaţa
Maria, iar o coloană s-a deplasat în Piaţa Operei unde, atacată
de scutieri, a scandat lozinci împotriva regimului. S-a format
o nouă coloană care a încercat să-i atragă pe studenţi, însă
București, Piaţa Revoluţiei mulţi dintre aceştia erau, deja, plecaţi în vacanţă.

12 4 (46) 2009 document


studii/documente

Momentul escaladării revoltei este București, Palatul Regal


asociat cu spargerea vitrinelor de la
magazinele din Piaţa Operei, fapte folosite
ca pretext pentru sporirea măsurilor
represive împotriva manifestanţilor.
Autorii acestor spargeri nu se cunosc
nici astăzi. Se evocă, în context, prezenţa
nejustificată în zonă a unor „turişti”
sovietici precum şi ai unor conaţionali
români întorşi din Occident incognito.
Nu s-au înregistrat morţi dar au fost
mulţi răniţi şi s-a procedat la numeroase
arestări, cele mai multe arbitrare. Printre
răniţi şi arestaţi nu s-au regăsit străini sau
transfugi11.
Înainte de ora 20.00 a zilei de
16 decembrie 1989 devenise clar
pentru autorităţile locale că acţiunea
timişorenilor revoltaţi nu mai era legată
de cazul pastorului maghiar, iar cererile
manifestanţilor vizau obiective de ordin politic, care puneau În acelaşi timp, Popescu Ion, inspectorul-şef al
în discuţie însăşi bazele regimului comunist. În consecinţă, Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, trimite
atât primul secretar cât şi celelalte autorităţi locale s-au şi el în jur de 100 de lucrători de la Miliţie şi Securitate în
adresat structurilor superioare, cerând indicaţii şi sprijin. Din Piaţa Maria pentru a evalua situaţia şi pentru dispersarea
acest moment protestul mulţimii, care aparent, cerea anularea manifestanţilor. Sunt trimise şi două maşini de pompieri
evacuării pastorului, se transformă într-o revoltă împotriva nu pentru împrăştierea celor aflaţi în piaţă. Se produc primele
a unei hotărîri judecătoreşti, ci a regimului. altercaţii dintre forţele de ordine şi manifestanţi. Mulţimea nu
Radu Bălan, prim-secretar al judeţului Timiş, i-a convocat renunţă şi porneşte în coloană spre Regionala C.F.R., ajunge la
de urgenţă pe Moţ, primarul Timişoarei şi pe şeful de Stat Catedrală de unde un grup pleacă spre Complexul Studenţesc.
Major al Gărzilor Patriotice - colonelul Cristea Petre şi le-a De la Complex, coloana trece de Podul Michelangelo, ajunge
ordonat să mobilizeze 204 luptători din Gărzile Patriotice. la Hotelul „Continental” unde se uneşte cu o altă coloană care
Aceştia, împreună cu activişti de partid, s-au adunat la venea dinspre Operă. Manifestanţii pornesc spre Comitetul
Comitetul Municipal de unde au pornit spre Piaţa Maria Judeţean de Partid. Aici ei sunt aşteptaţi de plutonul de
pentru a contracara protestele timişorenilor. intervenţie al M.I. dotat cu căşti, scuturi şi bastoane. În
ajutorul lor sunt trimişi lucrători de la
Securitate şi Miliţie.
Observând că manifestanţii se îndreaptă
extrem de revoltaţi către Judeţeana de
Partid, Popescu ordonă trimiterea la sediul
respectiv, a încă trei subunităţi de la Brigada
de Securitate şi două subunităţi de la
Trupele de Grăniceri. În faţa Comitetului
Judeţean manifestanţii sunt întâmpinaţi cu
jeturi de apă şi apoi cu bastoane şi scuturi
de către organele de ordine, care intervin în
forţă, violent, folosind şi fiole lacrimogene.
Se fac primele arestări, iar mulţimea se
retrage către Hotel „Continental”, după
care se regrupează spre Piaţa Maria.
Impresionat de amploarea revoltei care
părea, iniţial, nesemnificativă, Radu Bălan
îl sună pe ministrul Apărării, generalul
Milea şi cere ajutorul Armatei, afirmând
că forţele Ministerului de Interne nu pot
București, sediul Direcţiei a V-a face faţă manifestanţilor.

document 2009 4 (46) 13


studii/documente

București, Piaţa Revoluţiei Privite retrospectiv, pot fi reţinute câteva obiective şi


scopuri ale acţiunii revoluţionarilor, cu menţiunea că ele s-au
articulat şi dezvoltat de la moment la moment.
În primul rând, preocuparea lor constantă a fost să evite
izolarea faţă de majoritatea populaţiei Timişoarei. Strategia
organelor de forţă tocmai acest lucru îl urmărea, încă de la
început. Diversiunea (dacă se va confirma că a fost făcută de
securitate - n.n.) cu spargerea şi devalizarea magazinelor din
câteva zone centrale era pe cale să reuşească, mulţi locuitori
dezaprobând distrugerile „făcute de manifestanţi”12. Calificarea
manifestanţilor ca „huligani” a creat şi aceasta confuzie în
primele momente. Concomitent, structurile de forţă, bine
pregătite informativ, anihilau imediat orice persoană care
putea deveni lider autoritar, arestându-l sau pur şi simplu,
ucigându-l cu prima ocazie.
Pentru a evita izolarea, grupurile de manifestanţi s-au
Pentru dispersarea manifestanţilor de pe Podul Traian
împărţit pe coloane compacte care se deplasau în marş
au intervenit forţe ale Ministerului de Interne şi trei maşini
pe diferite itinerare, în ideea de a atrage alături de ei câţi
de pompieri, dar mulţimea n-a cedat şi a atacat maşinile
mai mulţi concitadini. Aşa s-au format coloane încă în
respective. Una dintre ele, care nu s-a retras la timp, a fost
după amiaza zilei de 16 decembrie care s-au deplasat către
distrusă de manifestanţi.
Comitetul Judeţean, către căminele studenţeşti, către Piaţa
Înainte de miezul nopţii, în faţa Catedralei se Operei. Noaptea coloanele - mai mici sau mai mari - s-au
adunaseră peste 1.000 de manifestanţi. Ei au pornit din nou aflat într-o permanentă mişcare prin oraş. În zilele următoare,
în coloane spre Complexul Studenţesc şi spre platformele până pe 20 decembrie, scenariul s-a repetat. Peste tot, mai
industriale. Grupurile respective se măresc cu muncitorii din ales la trecerea peste Bega sau la mari intersecţii, coloanele
schimbul doi care au ieşit de la lucru. Una dintre coloane erau oprite şi între forţele de represiune şi manifestanţi se
s-a întors spre Operă. Furia mulţimii era de neoprit. S-au desfăşurau adevărate lupte de stradă.
spart magazinele din zonă. Aproape toată noaptea au loc Începând cu noaptea de 16/17 decembrie au fost
confruntări cu forţele de ordine, se fac arestări numeroase, la câteva cazuri de răniţi şi mulţi arestaţi. Din cauza unei
întâmplare şi de către forţe neabilitate. asemenea riposte şi a riscului imens pentru viaţa şi libertatea

București, Piaţa Revoluţiei

14 4 (46) 2009 document


studii/documente

Evenimentele sângeroase au început imediat după miezul


nopţii de 16/17 decembrie. Iată o relatare sugestivă făcută
de Sorin Oprea - unul din liderii importanţi ai Revoluţiei
- despre întâmplările din noaptea de 16 spre 17 decembrie
1989. După ce s-a adresat tinerilor de pe treptele Catedralei, a
format o coloană şi a plecat în oraş : „Era, aproximativ, miezul
nopţii...traseul a fost următorul: Catedrală, Operă, Podul
Michelangelo, Complexul Studenţesc, Liceul Ion Vidu,
Podul Michelangelo, Catedrală, Spitalul de Copii, Facultatea
de Construcţii, Calea Circumvalaţiunii, Piaţa Dacia. Aici -
era către ora 04.00 - demonstraţia a fost spulberată”13.
Să vedem cum se forma şi cum funcţiona o astfel de
demonstraţie: „Am plecat de la Catedrală vreo 6 - 700 de
tineri. M-am comportat ca o cloşcă. Am fost atent tot timpul
la cei tineri, la adolescenţi, în special la copii, deoarece se
București, Palatul Regal și Biblioteca Centrală Universitară găseau printre noi şi băieţi de 14 - 15 ani, îmi formasem de
altfel un fel de corp de curieri, patru flăcăi de 18 - 20 de ani
cetăţenilor, până în dimineaţa zilei de 18 decembrie, numărul erau mereu în preajma mea, pe ei trimiţându-i într-o parte,
manifestanţilor nu a sporit foarte mult. în alta, în spate, în faţă, pentru a îndemna oamenii să nu se
Cea mai dramatică dintre zilele Revoluţiei de la Timişoara răsfire, mie părându-mi-se important să rămânem un grup
s-a dovedit a fi ziua de 17 decembrie 1989. Reacţia forţelor omogen, compact”14.
de represiune era cu totul disproporţionată şi ilegală chiar în Ce făceau aceste coloane? Să revenim la relatarea lui Sorin
raport cu legislaţia comunistă a timpului. Oprea - cea mai expresivă, dar asemănătoare cu alte relatări:
La fel, s-a procedat abuziv în privinţa arestărilor din „Noi nu am spart vitrine, dar în ceea ce priveşte pancartele
noaptea de 16/17 decembrie şi următoarele, pe lângă faptul ceauşiste, tablourile lor...nu ne-a scăpat nici unul. Când şi
că foarte multe reţineri au fost absolut întâmplătoare. Art. când ne opream, din motive organizatorice. La Operă, am
31 din Constituţie prevedea: „Nici o persoană nu poate fi ridicat mâna prima dată, m-am urcat pe soclul unui stâlp să
reţinută sau arestată dacă împotriva ei nu există probe sau văd dacă nu ne împrăştiaserăm şi, fireşte, să le spun oamenilor
indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută şi pedepsită câte ceva care să le ridice moralul, să-i însufleţească...”15.
prin lege ... Nimeni nu poate fi arestat decât pe baza unui Către dimineaţă starea de tensiune era pretutindeni
mandat de arestare emis de Tribunal sau procuror” prezentă, dar, aparent, liniştea se restabilise. O parte din

București, sediul Direcţiei a V-a

document 2009 4 (46) 15


studii/documente

colonel Obăgilă, locţiitorul şefului Direcţiei Pază şi Ordine


şi alţii ofiţeri.
În mod inexplicabil (pentru cei de astăzi), Ceauşescu
a ordonat ca armata să execute o demonstraţie de forţă în
Timişoara, însă, fie limbajul său militar era limitat, fie
ministrul Milea sau comandanţii de la Timişoara au înţeles
greşit, până la urmă s-a organizat o paradă militară ca şi
când s-ar fi sărbătorit un eveniment cu semnificaţii istorice.
În grabă - şi oarecum improvizat, neînţelegînd nici ele rostul
unei astfel de manifestări care în mod obişnuit se făceau la
sărbătorile naţionale - câteva detaşamente cu armament,
drapel de luptă şi fanfară au defilat pe străzi, în dimineaţa zilei
de 17 decembrie, sub privirile nedumerite şi dezaprobatoare
ale populaţiei. Pe traseu, militarii au fost loviţi de civili, jigniţi
şi ameninţaţi16.
În acest timp, din faţa Catedralei mulţi manifestanţi au
hotărât să plece pe traseul Bulevardul Republicii, pe sub
viaduct în Circumvalaţiunii, Piaţa Dacia, Calea Aradului,
Calea Lipovei şi înapoi spre Operă şi Catedrală. În zona
Piaţa Dacia manifestanţii au fost înconjuraţi de forţele de
represiune. Dinspre Calea Aradului au intervenit militarii de
la Trupele de Grăniceri, iar dinspre Strada Gheorghe Lazăr au
apărut militarii din cadrul M.Ap.N. Militarii au fost susţinuţi
de lucrători de la Miliţie şi Securitate. Manifestanţii au fost
atacaţi în forţă şi împrăştiaţi.
București, sediul fostului C.C. al P.C.R.
Pe tot traseul: Calea Aradului, Piaţa Dacia,
Circumvalaţiunii şi în zona centrală a oraşului s-au făcut
patrulele militare au fost retrase în cazărmi, însă supravegherea arestări masive. Manifestanţii care încearcă să fugă sau să
oraşului s-a menţinut pe căi discrete. Noaptea, la Bucureşti, se ascundă au fost căutaţi prin grădini, curţile caselor, prin
Ceauşescu făcea, precipitat, împreună cu apropiaţii săi, analize blocuri, bătuţi şi arestaţi. Lucrătorii de la Miliţie şi Securitate
peste analize, încercând să găsească metode de a lichida revolta care au patrulat cu autoturisme în zona centrală a oraşului,
prin aplicarea vechilor procedee de forţă. au arestat orice persoană întâlnită. Oamenii au fost bătuţi cu
Timişoara, în lumina dimineţii de 17 decembrie, arăta ca bestialitate şi duşi în curtea Inspectoratului de Interne şi în
un oraş devastat de război. Vitrine sparte, magazine devastate, alte locaţii improvizate.
cioburi de sticlă şi pietre de pavaj peste tot. Lucrătorii de la Într-adevăr, după ora 13.00, acţiunile protestatarilor
municipalitate, împreună cu meseriaşi de la întreprinderi au luat proporţii neaşteptate: 4.000 de demonstranţi au
au înlocuit grăbit geamurile sparte, au reparat magazinele blocat arterele din centrul municipiului, scandând lozinci:
devastate şi au curăţat oraşul, în încercarea autorităţilor de a-i „Libertate!”, „Jos teroarea!”, „Jos Ceauşescu!”, „Nu vă fie frică!”,
reda aspectul de normalitate. „Acum ori niciodată!.
În jurul orei 06.30 a sosit la Timişoara un grup operativ,
de 12 ofiţeri de la Departamentul Securităţii Statului, condus
de generalul Macri Emil, şeful Direcţiei Contrainformaţii
Economice. Din grup mai făceau parte: colonel Teodorescu
Filip, locţiitor al şefului Direcţiei Contraspionaj, colonel
Anastasiu Gabriel, locţiitor al şefului Direcţiei Informaţii
Interne şi maiorul Pop Vasile, de la aceiaşi instituţie.
La ora 07.00, colonelul Deheleanu a întâmpinat, la Gara
de Nord, un alt grup operativ de la Ministerul de Interne,
condus de general-maior Mihale Velicu, locţiitor al şefului
Inspectoratului General al Miliţiei. Din grup mai făceau
parte: colonel Ghircoiaş Nicolae, directorul Institutului de
Criminalistică, colonel Roşiu, şeful Direcţiei Judiciar, colonel
Onţanu, locţiitorul şefului Direcţiei Cercetări Penale, colonel
Ştefan, locţiitorul şefului Direcţiei Circulaţie, locotenent-
colonel Voicu Ilie, locţiitorul şefului Direcţiei Economică, Bucureşti, Comemorarea Eroilor Revoluţiei

16 4 (46) 2009 document


studii/documente

Bucureşti, Comemorarea Eroilor Revoluţiei

The first days of Timisoara Revolution – assistant professor Alexandru Osca, Ph.D.

The dramatic events from December 1989 began at Timisoara. They started as a revolt against the persecution of pastor
Laszlo Tokes, but became a fight against an anachronic regime.

Key words: dictatorship, repression, revolt, demonstration, slogans.

NOTE din România (Vezi, între altele, lucrările semnate de Nicolae


Mavru, Filip Teodorescu şi Ion Coman). Revoluţionarii consideră,
1
Universitatea din Craiova dimpotrivă, că autorii distrugerilor au fost lucrători din Securitatea
2
Mihail Decean supralicitează, după părerea noastră, rolul acestui Statului care făceau aceste distrugeri pentru a-i determina pe
concept în declanşarea evenimentelor de la Timişoara: „În România, timişoreni să ia atitudine împotriva adevăraţilor manifestanţi şi a
perestrioika a început la Timişoara în decembrie 1989, pe fondul determina implicarea armatei împotriva lor.
nemulţumirii generale a populaţiei întregii ţări privind traiul 11
Sunt multe documente şi relatări despre prezenţa străinilor în
zilnic” (Iosif Costinaş, Întrebări...,p. 25) zonă dar puţine, aproape deloc, mărturii despre implicarea lor în
3
Despre acţiunea de la Iaşi vezi detalii în: Cassian Maria Spiridon, acţiuni concrete. Supoziţii sunt, dar fără argumente. Am reţinut
Gheorghe I. Florescu, Iaşi,14 decembrie 1989. Începutul Revoluţiei o consemnare cu trimitere la evenimentele din 21 decembrie de
Române?, Oradea, Editura Cogito, 2000. la Caransebeş în lucrarea Revoluţia din Decembrie percepută în
4
Iosif Costinaş , Întrebări....,p 19. Liderul grupului a fost Adrian documentele vremii (autori Constantin Sava şi Constantin Monac),
Kali rănit pe data de 17 decembrie la Podul Decebal. p. 122: „Organele de securitate identifică printre elementele
5
Idem, p. 21.
agresive, care incită la violenţă pe foşti fugari în străinătate,
6
Ibidem.
aflaţi în evidenţele organelor respective înapoiaţi în ţară pe căi
7
Despre rolul pastorului Tokeş în evenimentele din Piaţa Maria
necunoscute”
sunt foarte multe mărturii. Cea mai importantă o constituie propria 12
Sunt încă, discuţii în legătură cu cei care au făcut aceste spargeri,
mărturie pe care a făcut-o doctorului Traian Orban, lui Gino Rado
adevărate provocări pentru cetăţenii oraşului.Literatura despre
şi Marius Mioc, care au reuşit să obţină şi să publice un amplu
aceste fapte este bogată şi, din această cauză, cercetarea trebuie
interviu cu pastorul. Despre situaţia profesională şi raporturile
extinsă chiar în arhive străine.Cele mai multe relatări ale foştilor
pastorului cu ierarhii săi, vezi mărturia lui Petre Petrişor, în Titus
Suciu, Lumea.bună a balconului, Editura IRRD, 2008, p. 263 – 264 . securişti îi identifică pe spărgători cu nişte străini antrenaţi şi care
În alte lucrări, pastorul Tokeş este comparat - subliniind diferenţele dispuneau de mijloace speciale.În campaniile de presă ale unor
- cu părintele Gapon care a condus o mulţime de săraci spre Palatul publicaţii se pun pe seama securităţii aceste provocări, pentru a
de Iarnă, împotriva ţarului, cu 12 ani înainte de revoluţia bolşevică. avea pretext să declanşeze represiunea.
(Vezi: Mariana Cernicova ,,Noi suntem poporul, p. 24-25. Vezi şi
13
Titus Suciu, Lumea... p. 187.
George Galloway, Bob Wylie, Prăbuşirea, Bucureşti, Editura IRINI,
14
Idem, p. 188.
2004, p.108 - 116. (Indicaţia bibliografică se referă la întreaga
15
Idem.
atitudine şi situaţie a pastorului în preajma Revoluţiei).
16
Despre această acţiune sunt mai multe relatări, care, în general,
8
Sunt foarte multe relatări despre declanşarea violenţelor în ziua converg. Vezi în detaliu: Constantin Sava, Constantin Monac,
de 16 decembrie. Recomandăm, fără să afirmăm că sunt cele mai Revoluţia...,p. 96 – 97. Au fost organizate patru coloane, începând
complete, mărturiile din: Titus Suciu, Lumea....., p.153-155. cu ora 10.00. Defilarea - pentru că aşa au înţeles-o executanţii - a
9
Mariana Cernicova, Noi suntem poporul, Reşiţa, Editura InterGraf, durat până la ora 13.00. Cea mai numeroasă coloană a fost formată
2004, p. 25. Autoarea redă un mesaj al unui electrician care cerea să din 200 de militari de la U.M. 01942, comandată de lt. col. Ciobanu
se constituie o echipă pentru căutarea pastorului. Constantin şi s-a deplasat pe itinerarul Cazarma Oituz, Judeţeana
10
Despre prezenţa unor grupuri compacte - descrise uneori ca fiind de Partid, Poştă şi înapoi la Cazarma Oituz. Cea mai atacată coloană
omogene ca vârstă, tunsoare, îmbrăcăminte, metode de acţiune - a fost formată din 165 de militari de la U.M.01008, comandată de
întâlnim informaţii în foarte multe lucrări, atât ale celor care se căpitanul Nicolae Roman.Traseul acesteia trecea, din nefericire
bazează pe informaţii din unităţi ale armatei, ale fostelor structuri pentru militarii respectivi, chiar prin focarul revoltei: Calea Şagului,
de securitate şi miliţie, cât pe relatări ale revoluţionarilor. Martorii Bdul 6 Martie, Piaţa Maria, Catedrală, Operă, Piaţa Mărăşti,
sau inculpaţii din Procesele Revoluţiei evocă şi ei episoade despre Cazarma Oituz. În zona podului Maria şi în Piaţa Operei asupra
activitatea unor asemenea grupuri. Cei din Securitate şi Miliţie, militarilor s-a aruncat cu pietre şi sticle sparte. Soldaţii erau incitaţi
cei din Aparatul politic îi consideră lucrători din serviciile secrete să-şi omoare ofiţerii. Comandantul detaşamentului a fost nevoit să ia
străine trimişi cu misiunea de a destabiliza regimul politic măsuri speciale pentru protejarea drapelului de luptă.

document 2009 4 (46) 17


studii/documente

STUDENŢII MILITARI ÎN REVOLUŢIA


DIN DECEMBRIE 1989
Comandor dr. MARIAN MOŞNEAGU1
sau falşii terorişti, biografia victimelor şi, în general, preţul
ăcuţi, dar strângând cu fermitate patul armelor câştigării libertăţii.
,,T automate şi simţind că, în sfârşit, a sosit şi pentru
ei clipa cea mare, studenţii militari s-au îmbarcat în maşini, cu
Între aceste voci, nu puţine au fost acelea în care Armata
Română a fost fie blamată, fie contestată, fiindu-i adesea
misiunea de a apăra Revoluţia la sediul Ministerului Apărării minimalizate rolul, importanţa, sacrificiile şi aportul la
Naţionale – şi cu toţii, aceşti peste 300 de viitori ingineri înlăturarea dictaturii.
militari, cu toţii într-un acelaşi gând şi simţire au plecat la În multe din locurile fierbinţi ale Revoluţiei Române au
luptă. Niciunul nu a întrebat, niciunuia nu i-a fost frică. Pentru fost implicaţi, alături de cadrele militare active şi de militarii
ei, aceasta însemna clipa de a contribui la făurirea viitorului, în termen, şi studenţii Academiei Tehnice Militare (A.T.M. -
pentru noi, cadrele didactice care i-am însoţit, era aproape n.a.). Graţie domnului colonel Cristian Mihalache, fost ofiţer
nesperată şansa de a arăta discipolilor noştri că gândim şi cu pregătirea militară la Secţia Armament, Rachete şi Muniţii
acţionăm la fel ca ei. a A.T.M. în zilele fierbinţi ale Revoluţiei, în prezent şef de
La numai 30 de minute, ei, aceşti tineri îmbrăcaţi în uniforma birou în cadrul Direcţiei Financiar-Contabile a M.Ap.N., am
de studenţi ai Academiei Militare aveau să cunoască botezul focului. intrat în posesia mărturiilor unora dintre camarazii săi, ofiţeri şi
Şi a fost cumplit acest botez. Tot ce are mai de preţ un om, capul, studenţi, care au participat atât la acţiunile de luptă desfăşurate
lipsit chiar şi de elementara cască militară, s-a aflat sub urgia de în Piaţa Unirii, cât şi la apărarea localului Academiei Militare
plumb a celor ce n-au avut nimic omenesc în ei. din Şoseaua Panduri şi a sediului Ministerului Apărării
În cinci rafale consecutive cu foc de plumb ucigători, au pierdut Naţionale din Drumul Taberei, cu preţul a 5 morţi şi 8 răniţi.
cinci dintre cei mai bravi dintre ei, la care se mai adaugă aproape În baza Ordinului Circular al ministrului Apărării Naţionale
de două ori atâţia răniţi”. nr. O.C. 1 din 25 martie 1990, în toate comandamentele de
Colonel ing. CONSTANTIN BODIN armă, marile unităţi şi unităţile militare au fost constituite
* comisii de analiză şi propuneri pentru rezolvarea unor probleme
* * în armată, după Revoluţia din decembrie 1989.
În cele două decenii care s-au scurs de la evenimentele din ,,Revoluţia, având în oştire spijinul moral şi forţa necesară
decembrie 1989, despre Revoluţia Română s-au scris sute de Victoriei, a impus stabilirea strategiei de reconstrucţie a armatei şi,
lucrări istorice, foto-documentare şi memorialistice care au în acest context, modalităţile în care principiile democratice trebuie
încercat să explice, cât mai argumentat posibil, contextul politic să funcţioneze la toate eşaloanele, astfel încât instituţia militară
intern şi internaţional, cauzele, modul de acţiune, evoluţia să-şi îndeplinească misiunile specifice în noile condiţii social-
evenimentelor, efectele diversiunii, interacţiunea cu adevăraţii politice” – se subliniază în acest document. Astfel, analizând
evenimentele şi activităţile desfăşurate în decembrie 1989,
Comisia de analiză şi propuneri constituită în A.T.M. a ajuns
la următoarele concluzii:
„1. După alarmarea unităţii din data de 17 decembrie 1989,
în rândul personalului s-a creat o stare de tensiune din cauza lipsei
informaţiilor, stare care s-a accentuat în seara zilei de 20 decembrie
şi în mod deosebit în după-amiaza zilei de 21 decembrie, când s-a
distribuit muniţia de război.
Astfel, pregătirea unui detaşament de 500 de oameni, gata de
a îndeplini o misiune în noaptea de 21/22 decembrie, precum şi
trimiterea unui detaşament de circa 120 cadre în Piaţa Unirii
în dimineaţa zilei de 22 decembrie, s-au executat în condiţiile
existenţei unei stări de spirit ostile participării la acţiuni represive
împotriva populaţiei, făcându-se auzite chiar manifestări verbale
de blamare a dictatorului.
Întregul personal al A.T.M. a primit cu bucurie manifestată
vestea căderii dictaturii, fapt demonstrat şi prin manifestaţia
studenţilor din jurul orei 10.00, în care s-a exprimat neîncrederea
Bucureşti, Căminul Militar Haiducului în adevărul veştii de sinucidere a ministrului Milea şi, de asemenea,

18 4 (46) 2009 document


studii/documente

clădirea M.St.M., a fost anunţat telefonic


de gl. mr. Angheloiu Ion despre plecarea
detaşamentului din localul 2 al Academiei
Militare, aproximativ la ora 01.00 în ziua
de 23 decembrie 1989, această informaţie nu
a fost utilizată.
Astfel, nu au fost informaţi despre sosirea
iminentă a detaşamentului şi despre structura
acestuia nici col. Anastasiu Viorel din
M.St.M. care coordona apărarea ministerului
şi nici cadrele care asigurau paza Punctului
de Control de la intrarea principală, pe
care detaşamentul primise ordin să intre în
minister.
c. Din cauza unui blocaj existent chiar în
faţa Punctului de control al M.Ap.N., coloana
a oprit cu primul autobuz în faţa bl[ocului] A
1 de pe strada Drumul Taberei, moment în
Tancuri în faţa care a început un schimb de focuri între forţele
Ministerului Apărării Naţionale luptătoare din incinta M.Ap.N. şi teroriştii
din blocurile din jur. Era aproximativ ora
01.30.
prin faptul că această veste a fost aflată de detaşamentul de cadre După debarcarea rapidă, studenţii s-au adăpostit în teren,
din Piaţa Unirii după ce deja fraternizase cu manifestanţii. concomitent au luat poziţii de tragere şi au deschis şi focul. În
Subliniem faptul că până în seara zilei de 22 decembrie nu s-a urma schimburilor de focuri s-au înregistrat următoarele pierderi:
tras niciun foc de armă, efectivele din A.T.M. neparticipând la 5 morţi (sublocotenenţii post-mortem Franga Eugen, Pătcaş Ioan,
niciun fel de acţiuni de reprimare a manifestanţilor. Pintea Ciprian, Bucur Cristian şi Dumitraş Ştefan) şi 8 răniţi
2. Începând cu seara zilei de 22 decembrie, un detaşament format (locotenenţii Pol Romulus, Bota Marius, Huţanu Vasile, Suşman
din două companii (circa 350 studenţi şi 10 cadre), a participat Dan, Popescu Cristian, Lupu Sorin, Dumitrache Valentin şi Tihon
la acţiunile de luptă de apărare a M.Ap.N., restul personalului Valentin).
asigurând paza cazărmii şi contribuind cu o grupă de studenţi şi Direcţia cea mai probabilă din care s-a tras asupra studenţilor
două autoblindate la apărarea localului Academiei Militare din a fost dinspre blocul B 3 sau A 2 de pe Drumul Taberei. Subliniem
Şoseaua Panduri. că pentru unul din morţi şi un rănit există chiar certitudinea că au
3. Referitor la acţiunile de luptă desfăşurate pentru apărarea fost loviţi din această direcţie, iar din faptul că cei cinci morţi au
localului A.T.M. şi la participarea la apărarea localului din fost loviţi cu câte un singur glonţ, patru în cap respectiv unul în
Şoseaua Panduri, menţionăm că, deşi acestea nu s-au desfăşurat piept, rezultă că au fost utilizate sisteme precise de ochire în timp
în condiţiile unei mari densităţi de forţe înarmate, dar nu şi cu de noapte.
un grad corespunzător de instruire, nu au fost semnalate cazuri de Forţele de apărare din clădirea D.M.A.C.T. nu au executat foc
împuşcături accidentale. direct împotriva efectivelor de studenţi masate în parcarea dintre
De asemenea, nu au fost ucise sau rănite persoane civile găsite blocuri.
în apropierea cazărmii, chiar dacă au fost considerate suspecte la un
moment dat, acesta fiind reţinute un timp mai lung sau mai scurt
pentru verificări, după care au fost puse în libertate.
4. Referitor la pregătirea şi deplasarea detaşamentul care a
participat la apărarea M.Ap.N., se impun următoarele precizări:
a. Ordinul primit, referitor la constituirea şi trimiterea
detaşamentului de studenţi, a fost lapidar şi incomplet, iar
comanda batalionului şi gl. mr. dr. ing. Angheloiu Ion au
manifestat superficialitate în pregătirea detaşamentului, respectiv
în verificarea acesteia.
Astfel, nu s-au făcut precizările strict necesare pentru îndeplinirea
misiunii, nu a fost numit un comandant de detaşament, nu a fost
numit un direcţional al statului major al batalionului pentru a
însoţi detaşamentul, nu a fost corespunzătoare asigurarea materială,
iar cea medicală a lipsit, nu au fost stabilite modalităţile concrete
de acces în minister, nu a fost comunicată concret subordonarea
companiilor pe durata acestei misiuni ş.a.
b. Cu toate că gl. lt. Logofătu Gh. personal a dat ordin
de constituire şi de plecare a detaşamentului şi, aflându-se în Tancuri în faţa Ministerului Apărării Naţionale

document 2009 4 (46) 19


studii/documente

În acest grup, format în jurul meu la debarcare, au


fost studenţi din mai multe plutoane, atât din Compania
a IV-a, cât şi a V-a. În această zonă au fost loviţi mortal
studenţii Pătcaş Ioan, comandantul grupei a IV-a din
plutonul 1 şi elevul Franga Eugen, pistolar. De asemenea,
au fost răniţi destul de grav studenţii Huţanu Daniel şi
Şuşman Dan.
După ce s-a oprit focul dinspre B 3 am comandat
deplasarea, prin spatele blocului A 1, către intrarea în
minister. Studenţii m-au urmat şi la capătul blocului A 1,
partea dinspre ghenă, ne-am întâlnit cu Compania a VI-a
din Regimentul de Gardă, comandată de lt. maj. Şega.
Comandantul respectiv m-a informat că are deja morţi şi
răniţi şi că asupra lui se trage din zona blocului B 9.
Am format un grup de recunoaştere dintre studenţii
Academiei şi soldaţi ai Regimentului de Gardă, cu ajutorul
căruia a luat legătura cu ministerul şi am asigurat intrarea
personalului în Ministerul Apărării Naţionale.
În curtea Ministerului Apărării Naţionale În perioada 23-28 decembrie 1989 am acţionat
împreună cu plutonul pe care l-am comandat la îndeplinirea
d. Intrarea în incita M.Ap.N. s-a făcut pe grupuri, după mai multor misiuni în cadrul ministerului: apărarea
„tratative” pentru identificare duse de fiecare grup în parte de cei intrării în acesta, apărarea clădirii de la intrare în minister, paza
aflaţi la paza Punctului de Control, încheindu-se abia dimineaţa, şi apărarea subsolului în care erau depuşi arestaţii Bobu, Postelnicu,
la ora 06.30. Dincă şi alţii.
e. Până în 29 decembrie 1990, detaşamentul format din cele Remarc faptul că studenţii s-au comportat admirabil în acele zile
două companii şi-a îndeplinit misiunile de pază şi apărare primite de foc, neexistând nici cel mai mic gest de a comenta un ordin sau
de la grupa operativă care ordona apărarea incintei M.Ap.N.2 eventual de insubordonare. De asemenea, remarc faptul că nu au fost
Notă pregătiţi pentru acest gen de lupte, că lipsa aparatelor de vedere pe
În noaptea de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 24.00, plutonul timp de noapte a constituit un real handicap şi că s-a simţit lipsa
1 din Compania a IV-a, cu un efectiv de 48 studenţi şi un ofiţer, unui plan clar şi eficient al apărării localului ministerului.
având asupra personalului armament şi muniţie (120 cartuşe/ Pe măsură ce zilele de luptă au trecut, studenţii au început să se
om), s-a îmbarcat în autobuzul nr. 4 pentru a pleca la M.Ap.N., adapteze cu succes condiţiilor reale de luptă şi să devină mai eficienţi.
în vederea apărării acestuia. Compania a IV-a, comandată de col. Consider că acest botez al focului îi va urmări toată viaţa, marcându-
dr. ing. Constantin Gheorghe, ajutor col. ing. Bodin Constantin, le definitiv cariera de viitori ingineri şi subingineri militari3.
având în componenţa sa toate plutoanele, a făcut deplasarea la Comandantul plutonului 1/Compania a IV-a
sediul ministerului, urmând ca acolo să primească misiunea de Colonel ing. CHERECHEŞ TUDOR
luptă. Personalul era dotat cu armament, muniţie, mască de gaze, 17 aprilie 1990
neavând în schimb căşti de protecţie.
O grupă din acest pluton, formată din
11 elevi, comandată de lt. maj. Chifulescu
Decebal a fost debarcată la localul nr. 1
al Academiei, pentru a ajuta la apărarea
acestuia.
Împreună cu celelalte autobuze am ajuns
în zona M.Ap.N., unde coloana s-a oprit
deoarece şoseaua era blocată de un tanc.
Imediat asupra noastră s-a deschis foc de peste
şosea (zona D.C.E., intrarea la directiv).
Şoferul autobuzului a deschis uşile şi a fugit,
autobuzul rămânând cu motorul primit.
Am comandat debarcarea şi adăpostirea
în zona dintre cele două blocuri (A 1 şi A
2). Nici nu se terminase focul de peste şosea
şi a început să se tragă în noi de pe blocul
B 3. Imediat studenţii au răspuns cu foc
împotriva celor de pe B 3. Cu mare greutate
am reuşit să opresc acest foc, deoarece, în caz
contrar, riscam să intrăm în minister fără
muniţie. Intrarea în Obiectivul DT1

20 4 (46) 2009 document


studii/documente

*
* *
Raport cu privire la activitatea pe care
am desfăşurat-o în zilele Revoluţiei
[...] În jurul orei 22.00 am primit ordin să ne dispunem cu
plutonul în jurul B.I.P.P.-ului pentru apărare în caz de atac. După
mai puţin de un sfert de oră de la primirea acestei misiuni s-a
ordonat să ne adunăm pe platou grupaţi pe plutoanele stabilite în
caz de alarmă. Pe platou s-au cerut cinci voluntari care cunoşteau
ceva elemente de autoapărare pentru arestarea generalului Neagoe.
Din plutonul meu s-au oferit voluntari doi elevi, lt. Burcuţă şi
sg. Bădescu. Am rămas pe platou cam 30-45 minute după care
efectivele Secţiei M şi L au primit ordin să se îmbarce în autobuze.
Nu reţin să se fi anunţat oficial în faţa frontului misiunea ce urma
să ni se încredinţeze. În curtea Ministerului Apărării Naţionale
În maşina în care s-a îmbarcat plutonul din care făceam parte
s-a urcat şi o grupă de elevi din secţia M care urma să coboare la Am coborât din autobuz după domnul cpt. rg. 1 Albu şi mi-am
Localul 1 să ne asigure trecerea, după care să întărească apărarea dat seama că nici nu cunoşteam exact care este intrarea principală
acestui local. în minister, pe unde trebuia să intrăm cu autobuzele. Am întrebat
Autobuzul nostru era a patra sau a cincia maşină din formaţie, câţiva civili şi militari care se aflau în faţa blocului în dreptul
dar pentru a nu ne depărta prea mult de coloana de maşini în căruia oprise autobuzul nostru, cum se poate ajunge la poarta
momentul în care urma să lăsăm grupa destinată pentru întărirea principală a ministerului. După ce ne-am informat că mai aveam
pazei Localului 1, am primit ordin să trecem în faţa coloanei. foarte puţin până la intrarea în minister, ne-am deplasat printre
Am plecat din Localul 2 în jurul orei 24.00, am ajuns la Localul maşini până în dreptul intrării principale în minister, unde mi-
1 unde am lăsat să coboare grupa destinată întăririi apărării am dat seama că împreună cu mine şi cu domnul cpt. rg. 1 Albu
acestui local, după care am continuat drumul spre M.Ap.N. mai erau doar 3 sau 4 elevi - restul au rămas în urmă, fapt pentru
Când am ajuns în dreptul clădirii M.Ap.N. am observat soldaţi care m-am întors puţin înapoi şi le-am ordonat să se deplaseze mai
pe trotuar în faţa gardului ministerului - aceşti soldaţi am aflat repede celor rămaşi în urmă. La intrarea în minister a fost din nou
ulterior se deplasau pentru a intra în minister şi a întări apărarea puţină confuzie, pentru că am impresia că cei de la poartă nu aveau
acestuia, iar pe bulevardul din faţa ministerului patrulau maşini cunoştinţă de venirea noastră. Această neclaritate a fost înlăturată
blindate şi tancuri. În faţa autobuzului mergea un tanc care la un de domnul cpt. rg. 1 Albu care a strigat „Suntem Academia!”, la care
moment dat a fost nevoit să vireze stânga şi să treacă peste rondul cei de la poarta ministerului ne-au cerut să intrăm cât mai repede
de flori, deoarece drumul era blocat de două maşini avariate. În în minister. Pot aprecia că odată cu mine şi cu domnul cpt. rg. 1
acel moment, şoferul autobuzului şi-a dat seama că nu mai poate Albu au mai intrat în minister cam 15-20 elevi.
continua drumul, a oprit motorul şi a deschis uşile autobuzului. După ce am intrat în minister, un ofiţer de la intrare
Domnul cpt. rg. 1 Albu a scos pistolul şi a ordonat „După mine!”. mi-a ordonat să rămân cu câţiva elevi în Punctul de Control al
ministrului pentru a întări apărarea. Am
întrebat un ofiţer de la Localul 1 care se afla
în Punctul de Control cum arată cei care
ne atacă şi de unde vin, la care acesta mi-a
răspuns foarte evaziv oricând şi de oriunde,
adică trebuia să ne apărăm, dar nu ştiam
cine ne atacă şi de unde vin. Alt ofiţer m-a
întrebat dacă mai sunt de la Academie elevi
care nu au intrat în minister. După ce i-am
raportat că marea majoritate a elevilor a
rămas în afara ministerului, acesta a încercat
să ia legătura cu cineva de la Academie care
se afla în afara ministerului pentru a asigura
intrarea în minister a celor rămaşi adăpostiţi
lângă blocurile din faţa ministerului. Tot acest
ofiţer a transmis ordinul ca toţi militarii care
apărau latura din faţa ministerului să nu
tragă, pentru că în faţa lor se aflau cei de la
Academie. După ce am intrat în minister,
imediat a avut loc un schimb puternic de focuri,
dar nu pot aprecia de unde s-a tras deoarece în
Poarta de acces în Obiectivul DT1 faţa geamului de la Punctul de Control unde

document 2009 4 (46) 21


studii/documente

mă aflam, sunt nişte brazi care mă împiedicau să văd de unde se


trage, dar după zgomot focurile erau concentrate în zona blocurilor
din faţa ministerului.
După circa un sfert de oră de la intrarea în minister, un ofiţer
mi-a ordonat ca să asigur apărarea ministerului în partea dinspre
Centrul de Calcul al ministerului, unde se afla un teren viran
şi de unde se presupunea că ne-ar ataca câţiva terorişti. Pentru
aceasta, am ordonat elevilor care se grupaseră în spatele Punctului
de Control să se iasă în lanţ de trăgători în lungul gardului de
beton dinspre Centrul de Calcul al ministerului, după care am
rămas în acest dispozitiv până dimineaţa. Tot cu aceşti elevi care se
aflau în spatele Punctului de Control făceam asigurarea la intrarea
sau ieşirea maşinilor din minister. Pe timpul nopţii au fost câteva
schimburi de focuri din partea pe care am primit-o pentru apărare,
dar cele mai puternice acţiuni s-au desfăşurat pe latura din faţa
ministerului.
În următoarele zile cât am rămas în minister, plutonul din
care făceam parte a primit mai multe misiuni, pe 23 decembrie am
asigurat apărarea în interior a blocului alimentar a ministerului,
iar de pe 24 până pe 28 decembrie am asigurat apărarea în locaşuri
amenajate lângă clădirile ministerului4.
Lt. maj. ing. VASIU DAN
În curtea Ministerului Apărării Naţionale
*
* *
Am ripostat cu foc asupra Ministerului (nimeni aproape nu ştia
Declaraţie
unde ne aflăm), nu ştia cine şi în cine tragem.
După riposta noastră au urmat câteva secunde de linişte, după
[ ...] Mergeam cu viteză mare şi în zona Ministerului s-a tras
care au urmat schimburi de focuri în alte direcţii, inclusiv asupra
în autobuzul în care mă aflam. Acesta a oprit şi a început debarcarea
blocurilor vecine (pe acoperişurile acestora). Totul a durat cinci-zece
între trei blocuri într-o parcare. Cum am debarcat s-a tras asupra
noastră foc cu foc, după care imediat s-a trecut la foc automat. minute, după care am intrat într-o scară dintr-un bloc. Situaţia
Cele foc cu foc nu ştiu de unde veneau exact, dar în momentul era dramatică. Nimeni nu ştia ce se întâmplă, ce-i de făcut.
în care s-a tras foc automat, acesta era dinspre zona Ministerului Erau în jur de 30 de studenţi împreună cu colonelul Constantin.
spre noi. Am intrat într-un apartament de la parter unde locuiau doi
bătrâni. Colonelul Constantin a intrat împreună cu mine şi încă
câţiva colegi.
Am primit ordin de la colonelul Constantin să ieşim pe geamul
de la sufragerie în partea cealaltă a blocului. Am ajuns lângă geam
de la care m-am întors şi am spus că nu are nici un rost să trecem
dincolo, ci mai bine să rămânem în scară şi să luăm legătura cu
Academia. Colonelul Constantin a fost de acord.
Am format numărul pe întuneric şi i-am dat receptorul
colonelului, spunându-i să raporteze unde ne aflăm, lucru pe care
l-am aflat de la locatari.
Apoi, am ieşit afară din bloc deoarece colegii mei de afară
spuseseră că se apropie un civil de bloc. L-am somat, am schimbat
câteva cuvinte cu el, după care, cu mâinile ridicate, l-am pus să
meargă până la blocul vecin. M-am întors în scară şi la scurt timp
am auzit că strigă cineva la noi.
Am ieşit din bloc şi am vorbit la distanţă cu căpitanul Stoica care
se afla în Minister. Acesta a întrebat cine suntem şi cine ne conduce.
I-am răspuns, la care acesta m-a trimis să-l chem pe colonelul
Constantin să vorbească cu el. Colonelul Constantin a refuzat, iar
eu am ieşit din nou din bloc şi am reluat discuţia cu acel căpitan.
Acesta nu vroia să vorbească decât cu colonelul Constantin.
Am revenit în scara blocului, dar din nou colonelul a refuzat
spunând să merg eu până la Minister cu încă un coleg. I-am răspuns
că nu eu sunt comandantul şi nu cu mine vrea să vorbească.
Autobuz al Ministerului Apărării Naţionale Am mers din nou afară, dar discuţia nu a mai avut loc, aflând
în Drumul Taberei că nu a sosit colonelul Constantin.

22 4 (46) 2009 document


studii/documente

După aceasta am plecat la scara vecină să văd cine mai trăieşte


şi ce se mai întâmplă.
Afară gemeau colegii, nu se ştie câţi. Doi colegi au luat un alt
student rănit pe care l-au dus în scara vecină şi l-au lăsat dintr-un
apartament de la etajul I în hol. Am căutat un doctor, ceva, am găsit
pe cineva, o doctoriţă la parter care a refuzat să ne ajute pe motivul
că dacă vede sânge i se face rău (?!). M-am deplasat la scara în care
intrasem prima dată şi am vorbit cu o asistentă bătrână. Ni s-au dat
pansamente, şi am plecat împreună cu sergentul major Mândruţă
Constantin la rănit. L-am lăsat pe acesta să-i dea primul ajutor, eu
întorcându-mă să dau telefon la salvare.
Am vorbit cu Academia şi aici am discutat cu maistrul
Ciobănescu, care mi-a spus interiorul unde îl pot găsi pe generalul-
locotenent Ispas Ştefan. Am vorbit apoi cu domnul general, căruia
i-am raportat unde ne aflăm, că avem morţi şi răniţi, adresa exactă.
Nu am primit un ordin concret şi am înţeles că mai bine este să stăm
că apărăm scara în care ne aflăm.
Telefon la Salvare a dat între timp sergentul major Ghercioiu
Dragoş, care a dat adresa unde ne aflăm. Am ieşit apoi din
apartament şi am auzit un coleg că domnul general-maior Ion
Angheloiu a dat ordin să trecem la atac. Era în jur de ora 04.30
dimineaţa, şi majoritatea nu ştiau unde se află şi pe cine să atacăm. Se descarcă muniţia
Auzind aceasta am spus că domnul general-locotenent Ispas Ştefan
a dat ordin să rămânem să apărăm scara. Colonelul Constantin nu
ştia ce decizie să ia, aşa că am mai analizat odată că ar fi bine să *
rămânem până se luminează sau până primim o veste, ceva, de la * *
Academie sau Minister. Declaraţie
Până la urmă toţi au fost de acord şi am rămas în scară până
spre ora 06.30, când am ieşit şi în dezordine ne-am deplasat spre [...] Pe 22.12. dimineaţa,
Minister, unde am intrat după câteva minute de haos. întorcându-mă împreună
Specific că orele pe care le-am dat sunt aproximative5. cu studenţii, cu ajutorul
Sergent major BOCANU LIVIU, student Anul III autobuzelor, am văzut în curtea
Fabricii „Electromagnetica”
lume multă adunată, pentru a
merge la miting.
După ce s-a prezentat la
televizor comunicatul despre
ministrul Apărării Naţionale,
un grup de studenţi, care
vociferau, susţinând că afirmaţia Cpt. Mihalache Cristian
făcută cu privire la generalul
Milea nu poate fi adevărată,
deoarece ei nu-l considerau pe cel în cauză trădător.
La sosirea ofiţerilor din Compania cadre şi a ofiţerilor-elevi din
Localul 1 în curtea Localului nr. 2 cu flori în mâini, s-a produs acea
explozie de bucurie unanimă.
În această stare euforică, un număr destul de mare de
studenţi, având în frunte fanfara unităţii, au plecat spre poartă
cântând „Deşteaptă-te, române”; personal, faţă de această formă
de manifestare am avut o oarecare reţinere, deoarece coloana
alcătuită s-ar fi deplasat către centrul oraşului, nu participau
la această pornire spontană decât o parte din studenţii secţiei, iar
armamentul studenţilor nu se găsea în siguranţă, fiind depozitat în
sălile de clasă.
Coloana a fost întoarsă pe platou, iar în cadrul adunării ce s-a
desfăşurat au luat cuvântul gl. mr. Ardelean, gl. mr. dr. ing. Ispas,
col. ing. Bodin.
După-amiază s-a primit ordin, prin ofiţerul de serviciu, să se
În faţa clădirii Ministerului Apărării Naţionale predea armamentul şi muniţia.

document 2009 4 (46) 23


studii/documente

maj. Chifulescu Decebal, ofiţer-elev în cadrul aceleiaşi grupe, cu


misiunea de întărire a pazei Localului nr. 1.
Aceştia din urmă s-au îmbarcat în autobuzul destinat
plutonului 1, împreună cu restul efectivului campaniei şi la poarta
dinspre Şoseaua Panduri a Localului nr. 1 au debarcat, dar au
întâmpinat foarte mari greutăţi până la intrarea în interiorul
localului respectiv, datorită faptului că cei care aveau misiunea de
apărare a porţii respective nu cunoşteau nimic despre sosirea grupei
de studenţi.
Pe timpul îmbarcării în autobuze, l-am văzut pe cpt. Iancu
Traian, echipat, cu armă şi cartuşe, lângă primul autobuz. Purtând
cu acesta o discuţie foarte scurtă, am aflat că la Minister (acolo unde
trebuie să mergem) este „ploaie de foc”, apreciere pe care am ţinut-o
pentru mine, deoarece nu aveam de unde să cunosc realitatea.
După îmbarcarea studenţilor, am urcat în ultimul autobuz,
împreună cu comanda companiei şi cu plutonul 5 comandat de cpt.
ing. Codreanu.
Pe timpul deplasării mi-au atras atenţia următoarele: în
TAB între blocurile învecinate ministerului
dreptul bisericii din zona Răzoare, pe partea dreaptă un troleu
era rămas în pană; în aceeaşi zonă, doi bărbaţi cu banderole pe
În jurul orei 19.00 o parte din studenţi au plecat către Căminul braţ făceau semne din mâini; în zona Ho şi Min, pe lângă gardul
din apropierea Direcţiei Comerţ Exterior, am observat un grup
Sălaj, dar s-au întors la ofiţerul de serviciu pe local, raportând că se
trage în apropierea cazărmii şi cereau să li se distribuie armele. de militari deplasându-se în coloană câte unu cu armele pregătite
Având cutia cu chei de la magazia cu armament, am trecut la pentru tragere; tot cam în aceeaşi zonă am văzut o şa (autotren) al
distribuirea armamentului, cu toate că gl. Angheloiu încerca să se cărui şofer era mort, căzut în apropierea cabinei.
eschiveze de la a da ordin de distribuire. Văzând acestea, am dat ordin de încărcare a armamentului
În legătură cu distribuirea muniţiei, menţionez că s-a petrecut înainte de oprirea autobuzului. Datorită faptului că autobuzele
ceva asemănător, plt. Cojocaru Dan întrebând de câteva ori pe gl. din coloană s-au oprit, s-a oprit şi autobuzul în care eram.
Angheloiu şi pe gl. Ardelean ce trebuie să execute. Primul a dat Comandantul companiei, col. dr. ing. Constantin a dat ordin
ordin să nu se distribuie muniţia, cel de-al doilea dând ordin să se de debarcare. Pe timpul debarcării (în autobuz mai erau
distribuie, subliniind că are calitatea de comandant de batalion şi aproximativ 15 studenţi) s-a deschis foc asupra noastră, dinspre
că va răspunde pentru ordinul dat. clădirea Direcţiei Comerţ Exterior.
După primirea armamentului şi muniţiei, întregul efectiv al Pe grupuri mici, sub comanda cadrelor, studenţii s-au adăpostit
secţiei s-a adunat pe platou, unde s-a aşteptat ordine timp de 1.30 în spaţiile verzi de pe lângă blocuri sau pe casele scărilor din
h - 2 h. blocurile vecine.
După ora 22.30 s-a primit ordin de a ocupa dispozitiv de luptă Personal, împreună cu mai mulţi studenţi din grupele M 12 A,
pentru apărarea cazărmii (în spatele clădirii B.I.P.P. – pavilionul M 12 B, M 111 am reuşit să ne grupăm în spatele blocului A 1,
Laboratoare – poartă popotă).
După aproximativ 30 minute s-a primit
ordin de adunare pe platou, pentru a se pleca
în misiune.
Studenţii lt. Mitrofan Marius şi lt.
Pătrulescu Dumitru – M 14 – îndeplinind
funcţia de radişti, s-au prezentat la
Laboratorul de Transmisiuni pentru a ridica
staţiile radio, dar s-au întors fără aceste
mijloace de transmisiuni, raportându-mi
că cei de la laborator le-au comunicat că
s-a primit ordin să nu se distribuie staţiile
radio.
Până la venirea autobuzelor, împreună cu
cadrele companiei am organizat două echipe:
prima, formată din studenţii cunoscători
ai proceselor de autoapărare, în care s-au
înscris voluntari: lt. Fitărău Adrian – M 15,
lt. Burcuţă Dan – M 55, el. sg. maj. Bădescu
Mircea – M 53 şi el. frt. Moldovan Emil –
M 71 şi a doua, formată din 11 studenţi din
anul I, din gupa M 11, condusă de către lt. Urme de gloanţe pe faţada blocurilor

24 4 (46) 2009 document


studii/documente

Tancuri în dispozitiv
care toţi aveau armele în mână. Când am
plecat la popotă cu mr. Moldovan şi am ajuns
la poarta popotei s-a auzit o împuşcătură şi
din copacul sub care m-am adăpostit eu şi mr.
Moldovan a căzut o creangă. Apoi am scos
pistolul şi i-am tras piedica.
Când m-am întors în birou am fost
anunţat de colegi că trebuie să mă duc imediat
la M.St.M., că mă cheamă col. Papuc pentru
ca să aduc muniţie şi căşti.
M-am prezentat la gl. Angheloiu, care
mi-a zis să mai aştept apoi, după ce m-am
prezentat din nou la dânsul, a spus că după ce
vine T.A.B. cu Spânu voi pleca.
Când a venit acesta, m-a chemat şi m-a
întrebat de ce am nevoie. I-am răspuns că este
nevoie de muniţie pentru apărarea M.St.M.
şi mi-a răspuns că nu îmi dă muniţie deoarece
aceasta este grija M.St.M.
Am vorbit cu m.m. Ciota Iosif şi împreună
cu Spânu am luat două lăzi de muniţie de la
Ciota şi le-am urcat în T.A.B.
de unde, prin salturi executate în pauzele de foc, am ajuns la colţul Am ajuns la M.St.M. în poartă şi am deschis oblonul, iar când
blocului, dinspre Complexul ,,Orizont”. De aici, am fost îndrumaţi am ieşit se trăgea dintr-un bloc de 10 etaje asupra noastră. M-am
de către un civil cu banderolă tricoloră spre poarta M.Ap.N. adăpostit după un zid crăpat de unde trăgea un soldat cu puşcă
De la debarcare şi până la intrarea în curtea M.Ap.N. nu am cu lunetă. Apoi am scos pistolul şi după ce s-a încetat focul m-am
primit nici un fel de ordin de la comandantul companiei. prezentat la col. Papuc care era împreună cu col. Bodin.
Pe timpul unei pauze de foc am reuşit să traversez împreună cu Colonelul Bodin mi-a dat în subordine 10 ofiţeri elevi din
studenţii b-dul Drumul Taberei, adăpostindu-ne după aceasta în anul 5 cu care să apăr intrarea în clădire. Toată noaptea nu am
spatele unui tanc, de unde, câte unul, am intrat în curtea M.Ap.N. dormit. S-a tras şi a fost împuşcat un terorist (?!) care a scăpat de
În interiorul curţii ne aştepta cpt. Iancu Traian, care ne-a sub escortă.
dirijat către clădirea cazărmii, unde l-am găsit pe col. ing. Cherecheş În aceeaşi noapte când i-am auzit pe subordonaţii care erau
Tudor, împreună cu un grup mai mare de studenţi. în post că somează şi bagă glonţ pe ţeavă, am ieşit afară şi i-am
Pe timpul nopţii, în această clădire a mai sosit încă un grup de recunoscut vocea lui lt. col. Aluneanu şi când l-am întrebat dacă
câţiva studenţi. În această clădire, am rămas până dimineaţa, când e el, mi-a spus: „Jenică, spune-le să nu tragă”. Apoi, subordonaţii
s-a ordonat adunarea celor două companii. mei când au auzit focuri de armă, mi-au spus că sunt terorişti la
În dimineaţa zilei de 23 decembrie, la executarea apelului, etajul 1. Le-am spus că nu este adevărat. Mi-au răspuns că mişcă
din totalul studenţilor care executaseră
deplasarea la M.Ap.N. absentau 9 (nouă)
astfel: patru morţi (identificaţi personal de
subsemnatul), patru răniţi şi un însoţitor
(el. sg. Bălan Gabriel – mutat la secţia „L”)
care a mers cu răniţii la spital, după care s-a
prezentat la Localul nr. 2.
Menţionez, că morţii fuseseră
împuşcaţi în cap, obraz şi piept6.
Căpitan MIHALACHE CRISTIAN
19 aprilie 1990

*
* *
Notă de relaţii
[ …] Pe 24 decembrie 1989 a fost atacat
Localul 2 şi când se trăgea din pavilionul
dormitoare spre stradă, am ieşit din birou
pe hol, am scos pistolul şi am băgat glonţ
pe ţeavă. Eram pe hol împreună cu mr.
Moldovan şi cu ceilalţi colegi din catedră, Revoluţionari intrând în curtea ministerului

document 2009 4 (46) 25


studii/documente

După aproximativ 3-4 minute, când focul a mai încetat din


intensitate, am încercat să părăsesc zona aceea „caldă”, ajutându-
mă de un singur picior. Am reuşit să ajung într-unul din blocurile
din faţă şi, ajutat de nişte studenţi care se aflau pe scară, să ajung
până la etajul I al blocului unde ni s-a deschis o uşă şi am intrat
să-mi dau seama de ceea ce am.
Între timp, mi-am legat picioarele cu nişte garouri, iar un alt
farmacist din blocul respectiv a venit să mă dezinfecteze.
Singura soluţie la care am putut recurge a fost ca, ajutat de
persoanele care se aflau în apartament, să telefonez la Academie la
Localul II şi să anunţ că am fost rănit şi să trimită o maşină pentru
a putea fi transportat deoarece, cu toate încercările mele, sângele nu
s-a oprit.
Mi s-a comunicat că o maşină de transport putea veni abia
Punctul de acces în Obiectivul DT1 dimineaţă, deoarece zona era periculos de traversat.
Sâmbătă dimineaţă pe 23 decembrie, orele 07-07.30 a sosit
un Aro cu care am fost transportat, deoarece nu mai puteam mişca
cineva acolo şi le-am replicat că sunt de-ai noştri şi să nu tragă că
nici celălalt picior şi dus la Spitalul Militar Central, internat cu
ne împuşcăm între noi.
Pe 25 decembrie 1989 ziua nu am dormit, a venit doctorul diagnosticul: „Plagă transfixiantă prin împuşcare la 1/3 media
Paraipan şi împreună cu el şi încă doi studenţi ne-am dus la coapsa dr.; 1/3 distanţă coapsa stângă-operat” unde am fost internat
infirmerie, unde mi s-au dat medicamente, după care studenţii au la Secţia Traumatologie.
plecat, iar eu am mai rămas un minut de vorbă cu col. dr. Matei, Pe data de 28 decembrie, când tatăl meu a putut ajunge în
care mi-a spus că în camerele de lângă noi sunt terorişti, dar să nu Bucureşti şi, implicit, la spital, am cerut să fiu mutat la infirmeria
mă sperii că sunt păziţi în faţa uşii de câte un ofiţer. Am plecat pe Academiei, deoarece cele văzute acolo au acţionat destul de intens
hol şi am ajuns la o cameră cu gratii la uşă, uşa deschisă, în faţa uşii asupra stării mele psihice şi aveam nevoie de linişte8.
un scaun unde trebuia să stea ofiţerul care-i păzea pe terorişti7. Elev sergent POPESCU CRISTIAN
Locotenent-colonel EUGEN SITEANU
*
* * *
* *
[ ...] Imediat ce a oprit am coborât, încercând să mă orientez
TABEL CU ELEVII RĂNIŢI
şi să-mi găsesc o poziţie de apărare convenabilă, deoarece în acel
moment se trăgeau focuri răzleţe. M-am adăpostit în cele din urmă Bota Marius – Plagă prin împuşcare baza hemitoracelui
în spatele unei maşini aflată între cele două blocuri, parcată pe drept, cu leziune hepato-frenică şi pulmonară. Proiectil intra-
trotuar unde se afla un alt coleg de al meu, Bota Marius. După arterial axial. Vindecat.
câteva momente, focul s-a înteţit, iar unul din geamurile maşinii Huţanu Vasile – Plagă împuşcată hemitorace stâng cu
a fost găurit de un glonte aşa încât am fost nevoiţi să ne culcăm pneumatorax. Vindecat.
la pământ. Am avut timp totuşi să observ
că se trăgea asupra noastră dintr-un lateral
al clădirii Ministerului, cât şi dintr-un bloc
aflat în spatele nostru şi în spatele celor două
de la şosea.
În timp ce aşteptam jos ca focul să se mai
calmeze, am simţit că sunt atins în ambele
picioare.
După poziţia în care eram culcat şi după
traiectoria glonţului am dedus mai târziu că
posibila direcţie din care am fost lovit se pare
că ar fi Centrul de Calcul de lângă Minister.
Glonţul a venit paralel cu pământul,
deoarece eu am fost lovit în ambele picioare
în momentul în care eram culcat, şi a trecut
înainte de aceasta pe sub maşina lângă care
mă adăpostisem.
Aproape instantaneu l-am observat pe
colegul meu Dumitraş, care se afla în stânga
mea, căzând, dar n-am putut să-i fiu de nici
un ajutor deoarece nu mai puteam mişca
Centrul de Calcul al Ministerului Apărării Naţionale
decât piciorul stâng.

26 4 (46) 2009 document


studii/documente

Popescu Cristian – Plagă împuşcată transfixiantă coapsa


dr. Plagă delabrantă prin împuşcare 1/3 distală coapsă stg.
Vindecat.
Şuşman Dan – Fractură deschisă prin împuşcare glezna
dreaptă. Vindecat.
Lupu Sorin – Plagă împuşcată 1/3 medie coapsa dreaptă.
Vindecat.
Dumitrache Valentin – Plagă împuşcată a peretelui
abdominal. Vindecat.
Tihon Vladimir – Contuzie a regiunii perioculare dr. Prin
cablu metalic. Vindecat.
Pol Romulus – Plagă împuşcată abdominală cu secţiune de
nerv sacrat şi leziune de ureter. Se află încă în Spitalul Militar
Central Secţia Urologie9.
Colonel medic dr. DUMITRU MLADINAŞ
27 aprilie 1990

*
* *
SUBLOCOTENENTUL POST-MORTEM ABI cu luptători U.S.L.A.
(presupuşi terorişti)
FRANGA EUGEN
în faţa Centrului de Calcul
al Ministerului Apărării Naţionale
S-a născut la 5 octombrie 1967, în
municipiul Constanţa.
Absolvent al Liceului Industrial, SUBLOCOTENENTUL
era student în anul I la Facultatea POST-MORTEM
de Armament, Rachete şi Muniţii, PĂTCAŞ IOAN
specialitatea subingineri de
artilerie. S-a născut la 28 iunie 1967, în
Având conştiinţa datoriei localitatea Remetea, jud. Alba.
împlinite, a depus eforturi susţinute Absolvent al Liceului Militar
pentru obţinerea de rezultate foarte ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia,
bune la învăţătură. era student în anul IV la Facultatea
S-a caracterizat printr-un înalt simţ al de Armament, Rachete şi Muniţii,
corectitudinii în relaţiile cu colegii şi şefii săi. specialitatea ingineri armament de
A căzut la datorie, în noaptea de 22-23 decembrie 1989, în aviaţie a Academiei Tehnice Militare.
luptele cu teroriştii la intrarea în dispozitivul de luptă pentru Student deosebit, obţinea rezultate
apărarea localului M.Ap.N. foarte bune la învăţătură. Era caracterizat printr-un spirit
A fost avansat sublocotenent post-mortem prin Ordinul organizatoric care îi permitea executarea misiunilor în condiţii
M.Ap.N. nr. M.C. 770 din 30.12.1989. foarte bune, disciplinat, loial în relaţiile cu colegii şi şefii săi. A
fost un exemplu şi un model de comportare.
A căzut la datorie, în noaptea de 22-23 decembrie 1989, în
luptele cu teroriştii la intrarea în dispozitivul de luptă pentru
apărarea localului M.Ap.N.
A fost avansat sublocotenent post-mortem prin Ordinul
M.Ap.N. nr. M.C. 770 din 30.12.1989.

SUBLOCOTENENTUL
POST-MORTEM
PINTEA ION-CIPRIAN

S-a născut la 13 aprilie 1968,


în municipiul Bacău.
Absolvent al Liceului
Energetic ,,Lucreţiu Pătrăşcanu”
din Bacău, era student în anul III
Tancuri pe Str. Drumul Taberei la Facultatea de Aviaţie şi Blindate,

document 2009 4 (46) 27


studii/documente

Dispozitiv de apărare în faţa ministerului A căzut la datorie, în noaptea de 22-23 decembrie 1989, în
luptele cu teroriştii la intrarea în dispozitivul de luptă pentru
apărarea localului M.Ap.N.
A fost avansat sublocotenent post-mortem prin Ordinul
M.Ap.N. nr. M.C. 770 din 30.12.1989.

SUBLOCOTENENTUL POST-MORTEM
BUCUR SIMION CRISTIAN-REMUS

S-a născut la 17 februarie 1969 în


municipiul Cluj-Napoca.
Absolvent al Liceului de
matematică-fizică ,,Liviu Rebreanu”
din Bistriţa, era student în anul II la
Facultatea de Armament, Rachete
şi Muniţii, specialitatea ingineri
artilerie şi rachete a Academiei
Tehnice Militare.
A obţinut rezultate bune la
învăţătură. Disciplinat, îşi îndeplinea
atribuţiile ca student, dovedind
corectitudine şi promptitudine.
Loial şi cu respect faţă de colegii şi şefii săi.
A căzut la datorie, în noaptea de 22-23 decembrie 1989, în
luptele cu teroriştii la intrarea în dispozitivul de luptă pentru
apărarea localului M.Ap.N.
A fost avansat sublocotenent post-mortem prin Ordinul
M.Ap.N. nr. M.C. 770 din 30.12.1989.
specialitatea subingineri aeronave militare şi motoare de aviaţie
*
a Academiei Tehnice Militare.
* *
Disciplinat şi ordonat, obţinea rezultate bune la învăţătură.
Manifesta un înalt simţ al datoriei în achitarea atribuţiilor Notă
şi executarea misiunilor de luptă. privind principalele aspecte ale activităţii desfăşurate
A căzut la datorie, în noaptea de 22-23 decembrie 1989, în în perioada Revoluţiei din Decembrie 1989
luptele cu teroriştii la intrarea în dispozitivul de luptă pentru
apărarea localului M.Ap.N. [ ...] Se pare că, iniţial, focul s-a executat dinspre Centrul de
A fost avansat sublocotenent post-mortem prin Ordinul Calcul, aflat în partea M.Ap.N. Împreună cu efectivele de studenţi
M.Ap.N. nr. M.C. 770 din 30.12.1989. ce coborâseră din autobuzul al doilea, m-am aruncat la pământ, în
spaţiul de peste trotuarul din dreapta, vizavi de M.Ap.N., între
SUBLOCOTENENTUL POST-MORTEM trei blocuri aflate în dreptul autobuzelor oprite.
DUMITRAŞ SORIN ŞTEFAN Aflat în poziţia culcat, am urmărit să determin locurile de unde
se execută foc asupra noastră, în atenţie fiind etajele superioare
S-a născut la 22 martie 1969 în oraşul
Dorohoi, jud. Botoşani.
Absolvent al Liceului Militar
,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia,
era student în anul II la Facultatea
de Armament, Rachete şi Muniţii,
specialitatea ingineri muniţii,
explozivi şi combustibili pentru
rachete a Academiei Tehnice
Militare.
Student sârguincios, a dovedit
dragoste pentru meseria aleasă prin
obţinerea de rezultate bune la învăţătură.
Ordonat şi disciplinat, a executat la timp
misiunile încredinţate, fiind caracterizat printr-un simţ al
datoriei deosebit. Dispozitiv de apărare în faţa ministerului

28 4 (46) 2009 document


studii/documente

aprecia densitatea deosebit de mare a focului; se


înţelege, astfel, de ce n-a fost posibilă intrarea
în M.Ap.N. din primul moment şi în formaţie,
pe subunităţi.
Efectivele plutoanelor au urmat, în cea mai
mare parte a lor, traseele alese de comandanţi,
deplasarea spre intrarea în M.Ap.N. făcându-
se prin salturi şi târâş.
În aceste condiţii deosebit de grele, pierderile
suferite de cele două companii s-au cifrat la 5
morţi şi 7 răniţi, dintre care un mort (slt. p.m.
Pintea Ciprian) şi trei răniţi (lt. Pol Romulus,
lt. Lupu Sorinel şi lt. Dumitrache V.) au fost
din Compania a V-a, comandată de mine.
Un caz aparte de rănire îl reprezintă
studentul Tihon Vladimir care a fost accidentat
Autoturisme incendiate vis-a-vis de Centrul de Calcul al Ministerului la ochi de un cablu de troleu ce a căzut ca urmare
a secţionării lui prin foc. Studentul Tihon V.,
deşi acuza pierderea parţială a vederii, n-a
ale blocurilor între care ne aflam. Mulţimea ricoşeurilor pe pereţii
vrut să se interneze în spital şi a acţionat în continuare în M.Ap.N.;
celor trei blocuri, datorită focului executat pentru acoperire dinspre
minister şi a focului executat de studenţi, nu a permis localizarea ca urmare a faptului că n-a fost spitalizat, n-a fost înregistrat ca
rănit şi n-a beneficiat de avansarea la gradul de locotenent ca şi
teroriştilor. Şi totuşi, de pe aceste blocuri s-a tras asupra noastră; am
în vedere următorul aspect: fiind în poziţia culcat, sub aceste blocuri, ceilalţi colegi ai săi răniţi, deşi l-am propus la avansare în mai
am receptat două bufnituri, două lovituri în sol, în dreapta capului, multe rânduri.
la un interval de timp între ele de 1-2 secunde; am rămas nemişcat Revenind la intrarea în M.Ap.N., menţionez că o parte mică
câteva secunde şi apoi am efectuat un salt înainte, moment în care din efectivele companiei, datorită focului puternic, au rămas peste
am observat că studentul de lângă mine, aviator, rămas nemişcat noapte în unul din blocurile vizavi de Minister. Dintre aceştia, mai
la sol, avea faţa plină de sânge. Acest aspect, ca şi datele obţinute mulţi studenţi au acţionat pentru ajutorarea răniţilor şi trimiterea
ulterior, din care rezultă că alţi doi studenţi au fost ucişi prin lor la spital, pentru ridicarea morţilor şi raportarea evenimentelor
lovirea craniului, mă fac să afirm că pe blocurile din jurul nostru petrecute la Localul 2.
s-au aflat câţiva terorişti, înarmaţi cu armament semiautomat, Un comportament remarcabil în ajutorarea răniţilor l-a avut
care au deschis foc asupra noastră. studentul Bocanu Liviu. Dintre studenţii rămaşi peste noapte în
În momentele următoare, împreună cu studenţii, prin salturi blocul vizavi de Minister, parte au intrat dimineaţa în M.Ap.N.,
scurte şi târâş, am ocolit blocul din stânga, am ajuns în colţul vizavi iar altă parte (lt. Cătană Eusebiu, studenţii Bogdan Daniel şi
de intrarea în M.Ap.N. Aici, cpt. Iancu T. intrase în legătură cu Manole Dragoş), care n-au reuşit acest lucru, s-au întors la Localul
militarii ce asigurau paza Ministerului şi care solicitau parola. 2 al Academiei.
Fără să le fi spus parola, deoarece nu o
primisem, având la bază afirmaţia noastră Paza Ministerului înspre
că suntem de la Academie, militarii ne-au Căminul Militar „Haiducului”
permis intrarea în M.Ap.N.
În timp ce pătrundeam în fugă în
Minister, de pe aleea din interior, din dreptul
intrării principale, un transportor blindat a
deschis focul pe deasupra noastră. Acest aspect
şi altele relatate anterior mă determină să cred
că nu toţi apărătorii M.Ap.N. au cunoscut
faptul că urma să sosim.
Între momentul debarcării din autobuze
şi cel corespunzător intrării în M.Ap.N. au
trecut, după părerea mea, 5-7 minute; în
acest interval de timp, după cum am constatat
ulterior, 200 de studenţi din cele două
companii au tras câte un încărcător complet,
iar alţii mai puţin, ceea ce înseamnă că s-au
consumat cel puţin 6.000 de cartuşe. Dacă
la aceasta adăugăm focul teroriştilor şi focul
deosebit de susţinut al apărătorilor M.Ap.N.,
precum şi timpul scurt de acţiune, se poate

document 2009 4 (46) 29


studii/documente

În cadrul M.Ap.N., participarea companiei a V-a la apărarea


acestuia a debutat chiar în noaptea de 22/23 decembrie 1989,
aproximativ orele 03.00, când reprezentantul M.Ap.N. – maiorul
Pinţa ne-a solicitat un pluton pentru ocuparea unui dispozitiv de
apărare.
Ulterior, în perioada 23-28 decembrie 1989, Compania a
IV-a şi a V-a au primit ca misiune principală apărarea sălii de
festivităţi şi a popotei Ministerului, cu organizarea unor poziţii
de apărare în exteriorul acestor săli. Totodată, în toată această
perioadă, parte din plutonul comandat de lt. Nichifor Răzvan
a primit misiunea de a acţiona pe clădirea M.St.M., asigurând
apărarea acesteia. Timp de cinci zile, acest pluton a acţionat cu mult
curaj împotriva teroriştilor aflaţi în blocurile vizavi de M.Ap.N.
sau care au încercat să pătrundă în Minister prin Drumul Taberei. ABI cu luptători
Pentru modul deosebit în care a acţionat acest pluton, pe data de 28 U.S.L.A. distrus în faţa
decembrie 1989, la plecarea din M.Ap.N., am primit mulţumiri Centrului de Calcul
din partea unor ofiţeri superiori din cadrul M.St.M.10 al Ministerului Apărării
Colonel dr. ing. PAPUC FLORINEL Naţionale

*
* *
Declaraţie

[ ...] Peste un timp a venit un elev din anul I, de la M 111


(Tiţă cred că-l cheamă) şi a cerut să-l ajute cineva să care un rănit.
M-am oferit eu. L-am luat pe Huţanu Daniel din zona D, apoi
l-am dus în scara 2, unde împreună cu câţiva colegi am insistat
şi mi s-a deschis cu greu, încercând apoi să-l ajutăm cât de cât,
dezbrăcându-l şi spălându-l de sânge. Era lovit de un glonţ, care
În urma apelurilor repetate la telefon, la spital şi la Academie,
îi pătrunsese prin spate, în partea de jos stânga a abdomenului şi
în sfârşit către ora 03.30-04.00, a sosit salvarea, o salvare civilă, în
ieşise tot prin stânga, dar sus, deasupra inimii. Presupunând că
care împreună cu un coleg l-am urcat pe Huţanu şi pe un alt coleg,
în momentul lovirii era culcat pe pământ, traiectoria glonţului
rănit ceva mai uşor la picior şi care stătuse într-un apartament
înseamnă că era aproape paralelă cu pământul, adică cred eu, că
vecin. Nu sunt sigur, dar s-ar putea să mai fi fost încărcat şi un alt
fusese împuşcat de undeva din spatele lor, de pe pământ, adică de
coleg.
un coleg.
Apoi un băiat şi o fată de vreo 16-17 ani, care erau pe acolo
A apărut ulterior şi o individă care s-a prezentat ca fiind
m-a întrebat dacă „îi cunosc pe ăştia”.
medic, sau studentă la medicină, care cu vată a reuşit să-i oprească
Am fost surprins văzând câţiva dintre colegi morţi şi am
hemoragia.
încercat să-i identific, să văd dacă era vreun cunoscut. Dintre ei
nu l-am putut recunoaşte decât pe Dumitraş
Sorin11.
Elev sergent STĂNESCU DRAGOŞ

*
* *
Adeziunea studenţilor militari

Ne adresăm atât de târziu Frontului


Salvării Naţionale prin intermediul T.R.L.,
până în prezent fiind reţinuţi prin misiunea
noastră de luptă.
Studenţii Facultăţii Tehnice din
Academia Militară, fraţi cu toţi studenţii,
cu toţi tinerii ţării, inimă în brava Armată
Română, am fost alături de Revoluţie prin
jertfele colegilor noştri şi o apărăm prin
braţul celor vii. Oră după oră, din zi şi
din noapte, începând cu primele clipe ale
Autoturism distrus în zona Favorit Revoluţiei definite de sublimele cuvinte:

30 4 (46) 2009 document


studii/documente

„Armata e cu noi!” am stat şi stăm cu arma în mână luptând


în punctele fierbinţi ale Capitalei, Academia Militară şi
Ministerul Apărării Naţionale, pentru a nu permite nimănui
să atenteze la adevărata libertate, la mulţumirea sufletească şi
materială a fraţilor şi părinţilor noştri.
Acum avem posibilitatea să ne exprimăm idealurile noastre
tinereşti, expresie a preocupărilor noastre comune ştiinţifice,
de afirmare a adevăratelor valori naţionale, astfel încât să
ne aducem contribuţia firească la revitalizarea spiritualităţii
româneşti.
Pentru aceasta, dorinţa noastră este de a ne integra noilor
structuri democratice studenţeşti, exprimând astfel voinţa de
unitate a tuturor studenţilor din România liberă.
Suntem alături de Frontul Democratic al Studenţilor din
România, de toţi colegii din ţară, noi, studenţii cu arma în
mână12.
Citită la telefon comandantului Academiei Militare, astăzi,
27 decembrie 1989, orele 14.10. Comandantul a apreciat
elogios sentimentele studenţilor, le mulţumeşte şi le urează
sănătate.

*
* *
Declaraţie
ABI cu luptători U.S.L.A. distrus
[ ... ] Când s-a mai liniştit puţin schimbul de focuri, nu mai în faţa Centrului de Calcul
ştiu după cât timp exact de la coborârea din autobuz, am vrut să al Ministerului Apărării Naţionale
înaintez târâş spre blocul B 3 unde se găseau teroriştii.
Înaintând 1-2 metri din poziţia avută anterior m-am lovit de Ajungând aproximativ la jumătatea blocului B 1, în spatele
bocancii unui coleg care se găsea în faţa mea. I-am spus să înainteze, acestuia am observat 2-3 civili în colţul blocului B 1 dinspre ghena
văzând că nu mă ascultă am înaintat pe lângă el. Când am ajuns de gunoi. Sincer să fiu nu aveam încredere în ei, dat fiind faptul că
în dreptul capului lui, l-am privit şi mi-am dat seama că nu mai la momentul respectiv credeam că ne luptăm cu trupele de securitate
era în viaţă, fiind împuşcat în cap. şi U.S.L.A., care purtau şi haine civile.
Nu pot să spun cu exactitate cine este, dar cu siguranţă pot să Tot insistau să mergem cu ei. Noi fiind dintre ultimii care am
afirm că era îmbrăcat în haine kaki şi avea grade de elev. coborât din autobuze, am pierdut legătura cu comandanţii noştri şi
Am înaintat până la colţul din spate al blocului B 1 şi pentru cu marea parte a detaşamentului.
faptul că toţi colegii dinaintea mea au înaintat pe direcţia Complex Rămăsesem 7 studenţi în spatele blocului B 1, culcaţi la pământ
,,Orizont”, am luat şi eu această direcţie. şi nu ştiam practic ce să facem. Nu fusesem pregătiţi pentru misiune,
nu ni s-a spus cum să acţionăm, sincer să fiu
nu ştiam exact unde este în Minister, dacă cei
de acolo ştiau că venim să-i apărăm, având
în vedere faptul că s-a tras asupra noastră în
momentul sosirii.
Fiind cel mai mare în grad dintre ei, nu
i-am lăsat să se disperseze prin preajmă, am
propus să ne regrupăm, făcând ca pericolul de
a fi împuşcaţi sau de a ne împuşca între noi că
şi asta era posibil fiind noapte şi necunoscând
terenul plus teama care era firesc în sufletul
fiecăruia dintre noi.
La un moment prielnic, după
aproximativ ½-1 oră de staţionare în poziţie
de luptă în spatele blocului B 1, am propus
celorlalţi 6 colegi să ne retragem în prima
scară a blocului B 3 şi să mai stăm acolo până
la ivirea zorilor ca, ulterior, să încercăm să ne
ABI cu luptători U.S.L.A. distrus strecurăm în Minister pe zi, să fim observaţi
în faţa Centrului de Calcul că suntem din cadrul M.Ap.N. şi să nu se
al Ministerului Apărării Naţionale mai tragă asupra noastră.

document 2009 4 (46) 31


studii/documente

adevărat, căci dacă ar fi vrut, ministrul Apărării Naţionale putea


să controleze, cu armata, întreaga ţară în 24 de ore, iar ofiţerii
i-ar fi fost credincioşi. Acelaşi lucru i-am spus şi domnului gl. mr.
Ardeleanu (neştiind că este cuscrul ministrului), căruia i-am cerut
să ne informeze ce se întâmplă în realitate în oraş.
În jurul orei 14.00, dl. cpt. Greu Victor ne-a explicat ce vrea
mulţimea, acestea fiind primele informaţii oficiale pe linie de
comandă.
După comunicatul din 22 decembrie 1989, ora 15.30, am
primit ordin să predăm armamentul şi muniţia, lucru pe care
tocmai îl terminasem în jurul orei 18.00, când a început să se audă
tot mai aproape focul teroriştilor.
Deşi cu o zi înainte fuseserăm toţi înarmaţi, pentru a sprijini
camarila ceauşistă, de această dată tovarăşul gl. mr. Angheloiu
nu a aprobat decât pentru subunitatea de intervenţie să ridice
armamentul şi muniţia.
Văzând că încă nu se obţinuse nici un rezultat în „discuţia”
purtată de studenţii adunaţi în faţa conacului şi dl. gl. mr.
Angheloiu, m-am dus la depozit şi i-am spus lt. maj. Pană Daniel
că a dat ordin dl. gl. mr. Ardelean să se distribuie armamentul.
Tocmai când am terminat echiparea, au sosit la depozit şi alţi
studenţi care au spus că dl. gl. mr. Angheloiu a aprobat să ridice
armamentul (cine vrea).
Am ridicat apoi muniţia, iar după circa 20-30 minute i-am
raportat dl. col. Radu că plutonul este echipat pentru luptă. În
timp ce dl. col. Radu a fost plecat cu plutoanele I şi II să organizeze
Fraternizarea cu populaţia civilă
apărarea laturii dinspre sala de sport a cazărmii, am lăsat agent şi
din proprie iniţiativă am organizat pentru apărare clădirea din
Când am ajuns în scară, am pus doi colegi la ieşire să facă gardă partea de sud-vest a cazărmii (între P.C. şi Popotă).
să păzească scara, iar ceilalţi ne-am căţărat până la etajul 2 la De abia terminasem căci agentul ne-a chemat la adunare, unde
geamurile scării câte doi, ca să observăm ce se petrece în jur. am aflat că vor veni autobuzele şi ne vom deplasa la Ministerul
Venind zorii, am ieşit grupat din scară, am ridicat armele Apărării.
colegilor ucişi, cât şi pe ei şi am vrut să-i transportăm în Minister. Am trecut la pregătirea plutonului în diverse variante de
Am improvizat cu armele un fel de targă cu care am transportat acţiune, explicându-le studenţilor cum trebuie să procedeze în
colegii ucişi13. diferite situaţii.
Locotenent MITROFAN MARIUS Am pus accent pe executarea focului ochit, economia de muniţie,
24 mai 1990 păstrarea calmului şi sprijinul reciproc cu foc.

*
Fraternizarea
* * cu populaţia civilă
Notă explicativă

[...] De la studentul caporal Bărbulescu,


care avusese învoire şi fusese la sediul C.C.,
am aflat că Ceauşescu a dat ordin să se tragă
în oameni în oraş. În acest context, fiind şef
de maşină şi comandant de pluton, l-am
rugat pe studentul Panaite Marius să stea în
preajma mea şi, în cazul în care primesc ordin
să comand plutonul pentru a trage în mulţime,
să-l împuşte imediat pe acel mesager dacă îmi
era mie imposibil să execut acest lucru.
La ora 3.45 am debarcat şi am mers la
culcare.
Pe 22 decembrie 1989, după ce am
audiat decretul prin care ministrul Milea era
declarat trădător, le-am explicat colegilor de
grupă şi celor veniţi din alte grupe că nu este

32 4 (46) 2009 document


studii/documente

Am luat în primire muniţia pentru toate


cele trei T.A.B.-uri;
Am organizat desfăşurarea operaţiunile
de desconservare a mitralierelor şi benzilor
operaţiune pentru care adusesem din
Clinceni 5 litri de benzină (negăsind spirt);
Am organizat încărcarea benzilor cu
cartuşe;
Am modificat dispunerea transportoarelor
în dispozitivul ordonat întrucât T.A.B. -ul nu
poate trage A.A., unghiul maxim de înclinare
al ţevilor fiind de 45°;
Am cerul dl. gl. mr. Angheloiu să dea
ordin pentru pregătirea grenadelor întrucât,
la nevoie, ar dura mult desfacerea cutiilor cu
focoase. Dânsul nu a fost de acord şi chiar
m-a certat.
[ ... ] După încărcarea cu muniţie a
tuturor benzilor m-am instalat în T.A.B.-ul
5x112 şi am aşteptat până dimineaţa atacul
Tanc în zona Favorit unui desant aerian tactic debarcat.
Duminică, 24 decembrie 1989 dimineaţa,
Am cerul dl. col. Radu să ne mai distribuie muniţie, deoarece în jurul orei 09.00 m-am oferit să acţionez
U.F. este 300 cartuşe la P.M., iar la Minister riscăm să nu avem de împotriva unor terorişti (sau unui terorist) care acţionau cu foc
unde ne aproviziona. Dânsul a fost de acord şi ca urmare am mai dintr-o turlă a unei biserici din apropierea cazărmii.
Nu am fost lăsat de dl. gl. mr. Angheloiu să acţionez în vreun
ridicat trei lăzi cu muniţie, pe care le-am împărţit subordonaţilor.
fel, am cerut să trag cu M.T.B. (mitralierele de pe T.A.B.) cu A. 67
Secţia K nu a mai plecat la M.Ap.N., iar eu am primit ordin să
sau cu grenade de mină.
pregătesc, să amenajez şi să apăr clădirea pe care o mai pregătisem
În aceeaşi zi, 24 decembrie 1989, în jurul orei 11.00, am solicitat
din proprie iniţiativă cu puţin timp înainte.
domnului gl. mr. Angheloiu să merg eu cu T.A.B.-ul 5x112 pentru
În dimineaţa zilei de 23 decembrie am reuşit să salvez de la a-l transporta pe dl. gl. lt. Logofătu de la M.Ap.N. la Localul I al
moarte un civil, care o luase la fugă în momentul în care un terorist a Academiei Militare.
tras câteva focuri înspre popota unităţii. Acesta s-a băgat sub o Dacie În condiţiile în care tocmai fusese chemat la telefon de dl. gl.
albastră care, de fapt, a şi fost perforată de cel puţin două gloanţe. Pot lt. Logofătu, i-am raportat dl. gl. mr. Angheloiu să-l anunţe pe
da amănunte studenţii Simion Laurenţiu şi Mincă Casian. comandant că în 15 minute T.A.B.-ul 5x112 va fi la M.Ap.N.
În jurul orei 9.00 aflând de la lt. maj. Plachide Luis că în Am ajuns, într-adevăr, în 15 minute, dar la intrarea
depozit nu sunt grenade de mână, cartuşe de semnalizare şi în M.Ap.N. nu se ştia că venim, iar dacă eu nu stăteam sus pe
iluminare, iar muniţie de P.M. numai pentru o zi de luptă, m-am transportor, cei de la pază deschideau foc asupra noastră.
oferit împreună cu studenţii Gruia Cristian
şi Dumitru Popescu Dan să participăm
la aducerea muniţiei, prilej cu care m-am
prezentat la dl. gl. mr. Angheloiu iar apoi la
dl. gl. mr. Ardelean care era împreună cu dl.
gl. mr. Ispas.
Aflând de aducerea transportoarelor, am
solicitat dl. gl. mr. Ispas să mă lase să merg
întrucât mă pricep foarte bine la această
tehnică. La Clinceni am plecat în jurul orei
15.00 împreună cu echipa de la Catedra de
Tancuri şi Auto şi cu studenţii Gruia Cristian
şi Dumitru Popescu Dan.
Ne-am întors în jurul orei 19.00, iar
începând cu ora 20.00 am trecut la punerea
în stare de operativitate a T.A.B.-urilor,
operaţiune ce s-a terminat pe data de 24
decembrie 1989, ora 03.00.
În acest timp am executat următoarele:
Am solicitat pe dl. gl. mr. Angheloiu să
dea ordin pentru distribuirea muniţiei şi
Tanc în zona Favorit
realizarea legăturii radio între T.A.B.-uri;

document 2009 4 (46) 33


studii/documente

că sunt dispus ca după îndeplinirea misiunii


în curs de derulare, să vin să îl ajut pentru a
organiza paza în fostul sediu al C.C. pentru
că civilii pe care îi avea în subordine erau
insuficient pregătiţi în acest sens.
Dânsul a fost de acord să obţin aprobarea
spre a mă reîntoarce şi l-am întrebat dacă
poate asigura armamentul necesar. Am spus că
vin cu arma pe care o am în dotare ca ofiţer, iar
după aceea mi-a dat un P.M. cu ţeavă scurtă
pentru a-l lua în primire şi îmbarca în ultimul
T.A.B. şi pe fostul prim-ministru Dăscălescu.
După îndeplinirea acestei ultime sarcini am
predat acel P.M. tip U.S.L.A., civilului care
executa paza la intrare „D” a sediului fostului
C.C. Mi-am reluat arma şi m-am instalat în
T.A.B.-ul cu cei patru demnitari.
După ce coloana a ajuns la M.Ap.N. am
Tanc la intrarea principală aşteptat circa o oră, iar apoi am debarcat
a Ministerului Apărării Naţionale suspecţii şi cei patru demnitari şi i-au luat în
primire alţi ofiţeri de la Academia Militară
(Facultatea de Comandă şi Stat Major).
Aşteptându-l pe dl. gl. lt. Logofătu, i-am explicat unui domn
Şeful de eşalon a hotărât să plec împreună cu încă un echipaj,
sergent major, al cărui nume nu-l mai reţin, că sunt dispus să execut
să-l însoţim într-o misiune pe M.Ap.N. Aducând la cunoştinţă
orice misiune pentru că eu pentru a lupta m-am pregătit în ultimii
echipajul noua misiune, plt. Poroşnicu mi-a raportat că are pană
nouă ani şi nu este normal ca în condiţiile respective să nu pot
la roţile din dreapta ale punţii unu şi doi, iar dispozitivul pentru
contribui cu nimic. După circa 10 minute, sergentul major mi-a
umflarea automată a pneurilor nu mai funcţionează.
propus să merg într-o misiune mai deosebită. Am fost de acord şi
mi-a explicat că avem şi aprobarea dl. gl. lt. Logofătu, care mi l-a Astfel, am aflat că, în timp ce eu eram în interiorul clădirii
dat ca şef pe cpt. Turtoi. fostului C.C., se trăsese asupra studentului Dumitru Popescu
L-am transportat apoi pe comandant la Localul I, pe Dan prilej cu care fuseseră împuşcate cele două roţi ale punţilor
comandantul Comandamentului Apărării Civile la sediul din directoare.
Herăstrău, iar apoi ne-am prezentat la sediul C.C., unde au mai Am explicat la rândul meu şefului de eşalon şi i-am propus să
venit trei T.A.B.-uri din Minister. mă lase să merg şi eu cu domnul ministru, în echipajul unuia din cele
În sediul C.C. au intrat trei ofiţeri superiori, comandanţii două T.A.B.-uri care-l însoţea, întrucât chiar dacă nu sunt paraşutist
celorlalte trei T.A.B.-uri şi sergentul major. Eu am plecat şi am am suficientă pregătire ca ofiţer, dar nu mi s-a aprobat.
îndrumat mecanicul conductor spre locul de parcare din faţa M-am prezentat apoi la „grupa operativă”, am telefonat la
intrării „D” a C.C., pentru a fi mai aproape. Apoi, sergentul major cazarmă şi prin intermediul ofiţerului de serviciul pe Localul II am
m-a chemat înăuntru. Ofiţerii superiori s-au ocupat de luarea obţinut aprobarea să rămân peste noapte în sediul M.Ap.N. Cu acest
în primire a suspecţilor (întocmirea procesului verbal), iar eu şi prilej am aflat că infirmeria cerea un T.A.B. pentru a transporta doi
sergentul major ne-am ocupat cu transportul şi îmbarcarea lor în răniţi la S.M.C., iar din discuţia celor prezenţi am constatat că în
T.A.B.-uri. Deoarece ni s-a spus că sunt foarte periculoşi, am luat afară de cele două trimise, pentru dl. ministru altele nu mai sunt.
măsuri de siguranţă destul de drastice. Am vorbit din nou cu plt. Poroşnicu şi cum aceasta nu remediase
La ultimul transport a venit dl. col. Bărbat şi i-a cerut şefului defecţiunea am renunţat la ideea de a transporta răniţii cu T.A.B.-ul
de eşalon să mai iau în primire pe cineva pentru că se dăduseră nostru.
lupte grele cu o noapte înainte în sediul C.C. şi există pericolul ca M-am deplasat înspre parcul auto şi am luat legătura cu un
să fie eliberaţi. Iniţial am crezut că este vorba de soţii Ceauşescu ofiţer care era comandant pe un T.A.B. aparţinând unei unităţi din
şi i-am raportat domnului col. Bărbat că voi lua măsuri pentru Galaţi. I-am explicat situaţia şi a fost de acord să meargă la S.M.C.
îmbarcarea demnitarilor, iar dânsul să obţină aprobarea necesară. cu răniţii. Am mers din nou la grupa operativă şi alături de soluţia
Ajuns la T.A.B.-uri, am redistribuit suspecţii, iar la ultimul propusă, am solicitat să merg şi eu la S.M.C., întrucât nimeni din
T.A.B. am solicitat ca soldaţii să se îmbarce în altul. Împreună cu echipajul T.A.B.-ului nu cunoaşte Bucureştiul. Mi-a arătat un domn
locotenentul de infanterie şi sergentul major tot de infanterie, cărora colonel unde să trag T.A.B.-ul, iar în timp ce au fost îmbarcaţi doi
le-am spus în particular despre ce este vorba, ne-am deplasat la col. morţi şi doi răniţi, eu am intrat în autosanitară şi am deplasat-o
Bărbat, care ni i-a dat în primire pe Postelnicu Tudor, Nicolae pentru a elibera drumul T.A.B.-ului.
Andruţa Ceauşescu şi Ion Dincă. Am organizat îmbarcarea celor În legătură cu acest moment poate da amănunte şi elevul ofiţer
trei demnitari, iar după aceea m-am întors şi am raportat că cele căpitan Moşneag Gh. (Localul 1).
patru T.A.B.-uri sunt gata de deplasare. Cu acest prilej i-am În timp ce eram în autosanitară s-a auzit o împuşcătură şi am
raportat domnului colonel Rădulescu Iordan, membru în F.S.N., fost nevoiţi să mai îmbarcăm un mort.

34 4 (46) 2009 document


studii/documente

În T.A.B. a urcat şi şoferul de pe salvare care cunoştea locul pe patriotice şi detaşamente de tineret, neînarmaţi, în partea de sud
unde se intră în S.M.C. şi care mi-a explicat că nu mai este folosită dispozitivul era asigurat de o formaţie de trei tancuri orientate
intrarea principală. spre Parcul Tineretului. Noi ne-am ocupat locul în dispozitiv
Datorită incidentului care tocmai se consumase şi datorită faptului pe partea carosabilă, alături de detaşamentul col. Cristache T.,
că nu mai era nevoie de mine ca „ghid” m-am întors la echipajul meu lăsând trotuarele libere.
şi am rămas în T.A.B. până în zorii zilei de 25 decembrie 198914. În calitate de comandant şi locţiitor al comandamentului
Locotenent major BALABAN ADRIAN Companiei Cadre declarăm că nu am primit concret nici o
19 aprilie 1990 misiune de luptă şi nici ordine precise privind subordonarea sau
cooperarea cu subunităţile din dispozitiv.
*
În dispozitiv se găsea o staţie radio cu indicativul „Pasărea 5”.
* *
Col. Cristache T. ne-a transmis ordinul ministrului Milea
Declaraţie Vasile de a nu folosi armamentul împotriva demonstranţilor.
Tot timpul ocupării dispozitivului, pe ambele trotuare am
În noaptea de 21/22 decembrie 1989 am primit ordin să
lăsat liberă circulaţia oamenilor, care se îndreptau în număr mare
fie pregătită Compania Cadre pentru îndeplinirea unei misiuni
în afara unităţii. Ofiţerii cadre, componenţi ai campaniei, erau spre Piaţa Universităţii.
înarmaţi cu pistolete din dotare şi 16 cartuşe. Menţionăm următoarele elemente semnificative:
La orele 07.00, pe 22 decembrie 1989, numai ofiţerii cadre - în jurul orei 09.00 o fată plasează flori, pe caldarâm, în faţa
din companie am fost îmbarcaţi în autobuze fără a li se preciza fiecărui soldat din faţa dispozitivului;
misiunea ce urma să o execute. - în jurul orei 09.15-09.30 un grup de tineri se apropie de
Autobuzele au trecut pe la Localul 1 fără a debarca şi apoi s-au tancurile din dispozitiv şi oferă flori, ţigări şi dulciuri militarilor,
deplasat pe itinerarul Opera Română, Universitate, magazinul scandând „Hai, Steaua”, „Ole, Ole, ....”.
,,Cocorul”, unde am debarcat în jurul orei 07.20-07.30. Ne- - în aceeaşi perioadă, persoane civile se opreau în dreptul
am deplasat încolonaţi spre dispozitivul din Piaţa Unirii. nostru şi făceau apel la sentimente umane, patriotice şi de
Dispozitivul era constituit şi structurat astfel: un rând de militari solidaritate, contra dictaturii;
înarmaţi cu pistoale mitralieră, situaţi la extremitatea sudică a - reţinem faptul că un maior de miliţie, de la Circulaţie, s-a
magazinului ,,Unirea” (aripa nouă), T.A.B.-uri cu militari pe ele, adresat unui grup de cetăţeni, de pe trotuar, rugându-i să ne lase
la circa 50 metri, pe podul unde Dâmboviţa iese prin sifonare, în pace şi să meargă în Piaţa Universităţii să manifesteze şi să
se afla detaşamentul format din ofiţeri-cadre şi ofiţeri elevi strige acolo ce vor;
din Academia Militară, Localul 1, sub comanda col. Cristache - în jurul orei 09.30-10.00 în zona Sfântu Gheorghe –
Traian, lateral stânga se aflau un grup de membrii ai gărzilor Colţea, mulţimea ocupase deja partea carosabilă a bulevardului

În apărarea Centralei telefonice


de la Piaţa Drumul Taberei (fostă Moghioroş)

document 2009 4 (46) 35


studii/documente

1848 şi numărul manifestanţilor *


creştea vertiginos; * *
- în aceeaşi perioadă, locul a Domnule Prim-Ministru,
fost survolat la joasă înălţime de un
elicopter, după care am observat o Bernard Show spune, se pare, că tragedia oamenilor se datorează
ceaţă în zona respectivă, pe toată faptului că sunt când actori, când spectatori.
lăţimea bulevardului şi am auzit Evident că pentru cei mai mulţi dintre noi este mai comod să fim
ţipete şi huiduieli; spectatori şi să amendăm eventualele greşeli ale actorilor.
- în intervalul 09.30-10.00 am Diferenţa dintre un cerc mai restrâns dintre noi şi dumneavoastră
primit ordin, de la col. Cristache constă în faptul că, în timp ce pe dumneavoastră astăzi vă priveşte
T., de deplasare a Campaniei întreaga ţară, pe noi, ca de altfel şi pe dumneavoastră până mai ieri,
Cpt. rg. 1 dr. ing. Dan Ionescu Cadre la intrările metroului din ne privesc studenţii noştri.
(în foto cu gradul de contraamiral) dreptul cofetăriei de lângă Hanul
Desigur, între a te privi milioane de cetăţeni şi numai câteva sute
lui Manuc, pentru întărirea de studenţi este o mare, o foarte mare deosebire. Dacă planurile se
dispozitivului existent acolo şi format din ofiţeri elevi de la
deosebesc prin marea lor dimensiune, din punct de vedere calitativ ele
Localul 1;
sunt în ultimă instanţă planuri morale.
- la insistenţele noastre şi ale mr. Moldovan Radu, ofiţer
Dar să mă explic.
C.I. la Localul 2, l-am convins pe col. Cristache T. să retragă
Ferice acestei ţări că în vremuri noi i-au fost hărăziţi oameni
detaşamentul de ofiţeri-elevi existent la intrarea metroului în
noi! În cele ce vă scriem vă înţelegem perfect. Dumneavoastră,
dispozitivul nostru, ceea ce s-a întâmplat;
care împreună cu tineretul şi studenţimea Capitalei aţi înfruntat
- numărul manifestanţilor creştea continuu, astfel încât
gloanţele tiranului, aţi considerat că vă faceţi o datorie de mare
în jurul orei 10.00 au ajuns în dreptul magazinului ,,Unirea”,
onoare repartizând studenţimii Capitalei locaşul celei mai înalte şcoli
ocupând întreg bulevardul;
de îndoctrinare a defunctului partid confiscat de dictatură.
- la 10.30 presiunea acestora asupra primului rând de militari
Aţi făcut acest lucru ca un modest omagiu faţă de jertfele de sânge
se face simţită, neagresiv şi fără incidente. În această situaţie am
ale studenţimii române care a cucerit Revoluţia.
cerut să se raporteze, prin staţia radio, starea de fapt şi să se
Dar, domnule prim-ministru, s-ar putea să nu ştiţi, că în această
precizeze măsurile concrete pe care trebuie să le luăm. Ni s-a
Capitală trăieşte de 40 de ani o studenţime necunoscută şi aceasta se
ordonat să părăsim în ordine dispozitivul;
numeşte studenţimea militară.
- la 10.45 participanţii la dispozitiv, din partea A.M., ne-am
Această studenţime (care în anul înfiinţării ei era grupată în
retras pe gazonul şi aleile din jurul fântânilor, iar T.A.B.-urile şi
patru şi apoi în şapte facultăţi) a ajuns în anul 1 al Revoluţiei să
tancurile s-au încolonat şi au părăsit piaţa, deplasându-se prin
numere multe sute de studenţi. Pot exista de bună seamă multiple
dreptul Hanului lui Manuc, pe cheiul Dâmboviţei;
explicaţii pentru care am rămas necunoscuţi, dar se pare că nu cea
- în aceste momente mulţimea a început să scandeze „Armata
mai din urmă constă şi în aceea că inginerii militari i-au stat mereu
e cu noi!”, au venit să ne îmbrăţişeze şi să ne strângă mâinile;
„tiranului” în gât.
această lozincă şi sentimentul de bucurie s-a propagat de-a
Dar să nu ne pierdem în amănunte.
lungul întregului bulevard. Piaţa vuia de strigăte de bucurie;
La acea zi fierbinte de 22, la transmiterea comunicatului că
- în jurul orei 11.00 când organizam deplasarea din piaţă,
ministrul „a trădat”, ei, au strigat cu toţii: „Minciună, ruşine, nu
am aflat de la cei care aveau aparate de radio portabile despre
comunicatul privind „sinuciderea trădătorului Milea”; este adevărat!”. Iar acest gest era spontan, fără ca agerimea minţilor
- împreună cu col. Cristache T., am hotărât să ne deplasăm, lor tinere să le dea vreo garanţie cu privire la evoluţia ulterioară a
pe jos, pe bulevardul G. Coşbuc până la Localul 2, unde am ajuns evenimentelor.
în jurul orei 11.45; Situaţi în fostul Seminar Central Nifon16, pe Calea Rahovei,
- pe tot traseul am fost aclamaţi de cetăţeni, scandându-se aceşti tineri au fost martorii clocotitoarelor coloane muncitoreşti ce
lozinca „Armata e cu noi!”; afluiau să confere o nouă dimensiune Revoluţiei, plătită cu jertfele
- ajunşi la Localul 2, am constatat o atmosferă de mare bucurie atâtor tineri.
şi entuziasm patriotic, studenţii aruncau tablourile dictatorului şi Când în după-amiaza zilei de 22 decembrie, conform ordinelor
rupeau lozincile şi fotomontajele „pavoazării”. Fanfara a ieşit pe primite de la superiorii lor, ei au depus armele cu intuiţia evoluţiei
platou şi a intonat „Deşteaptă-te române” şi „Hora Unirii”; viitoare pe care nu pot avea decât conştiinţele cele mai neîntinate, au
- în jurul orelor 13.00 am primit ordin să predăm armamentul mers la „conac” şi au cerut arme pentru a ajuta Revoluţia, numai şi
şi muniţia. sub o anumită presiune le-au primit.
În continuare am primit misiuni legate de apărarea Localului Către miezul nopţii, când cerul Capitalei acestei zbuciumate
2, nepărăsind dispozitivul cu misiuni exterioare15. Românii era brăzdat de gloanţe trasoare – iar ei ştiau mai bine decât
Bucureşti oricare alţii, că cele care nu se văd sunt cu mult mai multe – s-a cerut
14 aprilie 1990 constituirea unui detaşament ce avea să îndeplinească o misiune de o
Comandantul Companiei Cadre importanţă cu totul deosebită, în care riscul era numai viaţa.
Col. dr. ing. PETRU OTLĂCAN Nu vom uita niciodată că în câteva secunde, în faţă frontului au
Locţiitorul comandantului ieşit mult mai mulţi studenţi militari decât numărul cerut.
Cpt. rg. 1 dr. ing. DAN IONESCU Tăcuţi, dar strângând cu fermitate patul armelor automate şi

36 4 (46) 2009 document


studii/documente

simţind că, în sfârşit, a sosit şi pentru ei clipa cea mare, studenţii în justeţea cererilor lor, încât mi-a părut rău că nu au participat toţi
militari s-au îmbarcat în maşini, cu misiunea de a apăra Revoluţia dascălii lor, pentru că zău! Aveau într-adevăr ce învăţa.
la sediul Ministerului Apărării Naţionale – şi cu toţii, aceşti peste 300 Aceasta se întâmplă în după-amiaza zilei de vineri.
de viitori ingineri militari, cu toţii într-un acelaşi gând şi simţire au Sâmbătă, 19 ianuarie, la prima oră ne-am dus la cursuri, unii
plecat la luptă. Niciunul nu a întrebat, niciunuia nu i-a fost frică. chiar pentru al 36-lea an şcolar consecutiv în această instituţie.
Pentru ei, aceasta însemna clipa de a contribui la făurirea viitorului, În atmosfera de permeabilitate ce a fost tot timpul posibilă, unul
pentru noi, cadrele didactice care i-am însoţit, era aproape nesperată din studenţi spune că localul de la staţia Leu a fost atribuit studenţilor
şansa de a arăta discipolilor noştri că gândim şi acţionăm la fel ca ei. din Bucureşti şi nu aşa cum se aşteptau, în urma demersurilor făcute,
La numai 30 de minute, ei, aceşti tineri îmbrăcaţi în uniforma ca această clădire să revină Academiei Militare Tehnice.
de studenţi ai Academiei Militare aveau să cunoască botezul focului. Pentru ei, aceasta a constituit un adevărat şoc, căci le era cunoscut
Şi a fost cumplit acest botez. Tot ce are mai de preţ un om, capul, lipsit faptul că pe frontonul respectivei clădiri cineva scrisese deja: LOCAL
chiar şi de elementara cască militară, s-a aflat sub urgia de plumb a AL ACADEMIEI MILITARE TEHNICE.
celor ce n-au avut nimic omenesc în ei. Desigur că vă veţi întreba cine a pus „firma” şi cu ce drept. Nu
În cinci rafale consecutive cu foc de plumb ucigători, au pierdut suntem în măsură să vă spunem cine a pus-o, dar la elucidarea
cinci dintre cei mai bravi dintre ei, la care se mai adaugă aproape de întrebării „cu ce drept” am putea contribui şi noi cu ceva: acolo sus, la
două ori atâţia răniţi. „Leu”, a fost clădită cu aproape o sută de ani în urmă o cazarmă care
Domnule prim-ministru, după 7 zile petrecute în linia întâi, şi a adăpostit succesiv Regimentul de Geniu, apoi Şcoala de Ofiţeri de
aceşti studenţi s-au întors în cazarmă ca toţi ostaşii, pentru a primi Geniu şi Transmisiuni, iar din anul 1949 – prima serie de studenţi
alte misiuni, să vegheze la liniştea ţării. ai Academiei Militare Tehnice, din care avea onoarea să facă parte şi
După o scurtă perioadă de odihnă, acordată numai studenţilor cu semnatarul acestor rânduri.
familie în provincie, în ziua de 15 ianuarie 1990 Facultăţile Tehnice Şi în această calitate am încercat să explic studenţilor noştri că
au început cursurile. localul de la ,,Leu” nu va fi repartizat decât după ce această clădire,
Dacă în conştiinţa neamului va rămâne veşnic înscrisă care a făcut parte din averea defunctului partid, nu va fi luată în
contribuţia studenţimii române din Capitală şi celelalte oraşe-martir primire pe bază de bilanţ. Studenţii au ripostat că informaţia este
la cucerirea Revoluţiei, istoria va trebui să consemneze şi modestul adevărată şi că sunt decişi să meargă acolo şi să ocupe clădirea. Vă
aport al studenţimii militare la apărarea Revoluţiei. veţi întreba, desigur şi pe bună dreptate, cu ce drept. Evident, nu ai
Pe multe din sălile de clasă am putut citi în acea zi „Sala- dreptul să te hrăneşti cu promisiuni dar este vina noastră, a celor ce
amfiteatru sublocotenent post-mortem FRANGA ..., DUMITRAŞ le-am spus, pe baza unor demersuri înalte întreprinse în acest sens, că
..., BUCUR ..., PĂTCAŞ ..., PINTEA ...” există şansa ca această posibilitate să se poată transforma în realitate,
Dascălilor li se frângea sufletul, dar în acelaşi timp le creştea bucurându-se că am putea reveni de unde cândva am plecat.
inima văzând pe table negre, scris cu cea mai pură culoare – cea albă Domnule prim-ministru, ca om care aţi stat sub reflectorul unui
– „Glorie şi veşnică amintire vouă, eroilor noştri!”. Cineva din ei a seminar, al unui amfiteatru şi acum al întregii ţări, dumneavoastră
avut inspiraţia să o parafrazeze pe micuţa Ana Frank şi a adăugat ştiţi că întrebările cer şi răspunsuri şi fiecare le dăm aşa cum putem.
în josul acestui înscris „Colegi, noi v-am iubit, vegheaţi!”. Iar noi nu am putut da studenţilor noştri decât asemenea răspunsuri:
Ei au înţeles că pentru studenţii militari, a veghea înseamnă a „Şi acum ce vreţi, băieţi - să ne aşezăm în faţa voastră, să mergem
rămâne credincioşi şi deci datori Revoluţiei, în primul rând, prin acolo şi să strigăm ,,Noi suntem poporul”...?
munca şi comportamentul de fiecare zi. Spre cinstea lor, prima datorie Şi ca să putem intra în atmosfera cursului de toate zilele, li
a constat în a-şi stăpâni lacrimile şi a participa cu şi mai multă s-a promis studenţilor că în pauză vom merge împreună cu ei la
îndârjire la cursuri. conducere, cum zicem noi, la „conac”, pentru a verifica informaţia.
Şi, spre marea lor cinste, ei care au luptat pe frontul Revoluţiei, Acolo, la „conac”, erau deja adunaţi câteva sute de studenţi care,
care şi-au pierdut colegii, au găsit totuşi acele resurse care sălăşluiesc în mod paşnic, au ales reprezentanţii care – pe cale ierarhică – să
îndeosebi în piepturile fragede, de a nota – este adevărat, într-o meargă la conducerea Frontului Salvării Naţionale, căruia să-i
linişte mai profundă – mesajele informaţionale transmise cu voci ceară să procedeze la reanalizarea deciziei luate, rugând să se ţină
emoţionate de către dascălii lor. seama că în capitala României există de 40 de ani şi aceşti studenţi
Este evident, că în atmosfera generală de întrebări legate de politehnişti militari, care îşi desfăşoară cursurile în modesta clădire
viitorul lor şi studenţimea militară a procedat la fel ca şi studenţimea a fostului Seminar Nifon, de altfel revendicat deja de deţinătorii
Capitalei şi a întregii ţări şi n-au făcut deloc rău că şi-au reamintit expropriaţi pe nedrept. Faptul că politehniştii noştri militari au
comportamentul de dinainte şi de după Revoluţie al dascălilor lor. laboratoarele situate la zeci de kilometri în afara Capitalei, le conferă
Dar, cu excepţia unei singure dimineţi mai fierbinţi în care statutul de studenţi itineranţi la orele de laborator. Mai mult, aceşti
au apărut mesaje scrise, de genul „Teoctist a ales – alegeţi şi studenţi militari locuiesc într-un cămin construit cu aproape 40 de
dumneavoastră!”, toate aceste file au fost marcate de o notă dominantă ani în urmă şi fac cursuri în săli unde, în timpul verii, atât ei cât
de demnitate şi responsabilitate matură. şi cadrele didactice nu pot parcurge coridoarele decât astupându-şi
S-au adunat şi ei, aşa cum au făcut studenţii acestei ţări şi au nările. Este adevărat, că acum câţiva ani acestor studenţi militari
gândit cu voce tare la viitorul lor, căci acest drept le-a fost conferit le-a fost atribuit un nou cămin în Ferentari, dar în camerele acestuia
şi lor de sângele celor mai buni dintre ei, vărsat pentru apărarea apa rămasă pe timpul nopţii îngheaţă până dimineaţa.
Revoluţiei. Studenţilor militari nu li s-au putut asigura condiţii pentru a
Am asistat împreună cu alţi colegi la un dialog atât de civilizat cu convieţui împreună cu familia decât prin generozitatea colegilor lor
ei, desfăşurat pe un ton scăzut, pe care nu-l putea conferi decât credinţa de la Universitatea din Bucureşti.

document 2009 4 (46) 37


studii/documente

Domnule profesor, ştiind că pe umerii dumneavoastră apasă studenţimii militare, de a cărei activitate puteţi foarte bine să nu fi
importanta şi de neinvidiat sarcină de prim-ministru al României fost niciodată informat, dată fiind politica de „carantină” care ne-a
Libere, vă solicităm doar un singur lucru: îngăduiţi-vă în calendarul fost impusă, se poate aprecia ca îndreptăţită decizia dumneavoastră,
dumneavoastră atât de încărcat acest mic respiro şi faceţi un lucru dar nu şi dreaptă. Asiguraţi guvernul ţării că studenţimea militară
pentru care nu vă vor uita niciodată studenţii militari. Reanalizaţi va arăta că prima şi cea mai sfântă datorie faţă de Revoluţie este
Decizia nr. 55 de atribuire a localului Academiei defunctului partid, aceea de a răspunde prezent, astăzi, la posturile învăţăturii şi mâine,
ţinând seama de situaţia întregii studenţimi din Capitală, printre la fruntariile ţării17.
care au astăzi mai mult ca oricând dreptul de a se număra şi studenţii Colonel ing. CONSTANTIN BODIN
militari. În condiţiile în care dumneavoastră nu aţi cunoscut situaţia 23 ianuarie 1990

The military students in the Revolution of December 1989 – captain (N) Marian Mosneagu, Ph.D.

During the days of December 1989, Technique Military Academy students proved their patriotism by blood sacrifice.
Unpublished testimonies regarding extraordinary events of Romanian history are presented now.

Key words: fighting order, terrorists, hero, demonstrator, mechanism.

NOTE

1
Serviciul Istoric al Armatei
11
Ibidem, f. 71-72.
2
Arhiva Academiei Tehnice Militare, Local 2, Fond Comisia de
12
Ibidem, f. 77.
analiză şi propuneri, dosar nr. 1, f. 121-125.
13
Ibidem, f. 84-85.
3
Ibidem, dosar nr. 3, f. 1-2.
14
Ibidem, dosar nr. 5, f. 1-11.
15
Ibidem, dosar nr. 8, f. 5-6.
4
Ibidem, f. 5-6. 16
În 1989, Facultatea Tehnică Militară se afla în subordinea
5
Ibidem, f. 7-8.
Academiei Militare Generale şi funcţiona în Localul 2 din Piaţa
6
Ibidem, f. 24-27. Chirigii, actualmente George Coşbuc. Şeful Facultăţii Tehnice
7
Ibidem, f. 52-53. Militare era generalul-maior dr. ing. Gheorghe Ardelean, iar
8
Ibidem, f. 55. locţiitorul comandantului Academiei Militare Generale pentru
9
Ibidem, f. 63. învăţământul tehnic generalul-maior dr. ing. Ion Angheloiu.
10
Ibidem, f. 66-67. 17
Ibidem, dosar nr. 12, f. 1-6.

38 4 (46) 2009 document


studii/documente

SITUAŢIA TRUPELOR DE SECURITATE


ÎN DECEMBRIE 1989.
CAZUL BRIGĂZII 21 CONSTANŢA

Prof. univ. dr. MARIAN COJOC1


trupelor de securitate cuprinse în structura organizatorică
xistă o preocupare aproape constantă în ultimii 20 a Marii Unităţi, din acea vreme, respectiv Brigada 21 a
E de ani cu privire la importanţa Revoluţiei Române Trupelor de Securitate Constanţa, a cărei rază de acţiune
din decembrie 1989. De cele mai multe ori, însă, încercarea (zonă de responsabilitate), cuprindea judeţele Constanţa,
de a afla adevărurile evenimentului epocal are parte, mai Tulcea, Galaţi, Buzău, Vrancea, Ialomiţa, Brăila, Călăraşi.
degrabă, de secvenţe dintr-un film mai Credem că publicarea acestui
mult sau mai puţin complet, derulat „...unităţile şi subunităţile brigăzii document (alături de alte peste 70
în mare parte sub ochii participanţilor au îndeplinit numeroase misiuni similare, care se vor regăsi curând
direcţi, în stradă sau în locurile fierbinţi împreună cu unităţi şi subunităţi în volumul dedicat Revoluţiei din
ale acelor zile. Sunt mărturiile vii fără de ale M.Ap.N., cu care a existat o bună Decembrie 1989 în Dobrogea, aflat sub
care nu putem înţelege istoria imediată coordonare a acţiunilor, o bună tipar la Institutul Revoluţiei Române
a acelui timp irepetabil. cooperare, nefiind înregistrate situaţii din Decembrie 1989, sub semnătura
Pe de altă parte, sunt puţine conflictuale...” prof. univ. dr. Marian Cojoc), are darul
întreprinderile elaborate, în metru de a limpezi, în bună parte, unele
ştiinţific, din perspectivă istoriografică, întemeiate pe incertitudini privind acţiunea trupelor de securitate în acea
documentele acelor vremuri, realmente istorice. încordată perioadă istorică şi, evident, va devoala realităţi
În cazul de faţă, punem la dispoziţia cititorului un indubitabile, alungând suspiciunile legate de misiunile
document sinteză a intervalului 16 - 30 decembrie 1989, reale ale trupelor de securitate de atunci, la nivelul întregii
cu privire la activitatea concretă şi misiunile subunităţilor Românii. Cercetarea şi publicarea materialului de faţă nu
ar fi fost posibilă fără sprijinul
Troiţa din Constanţa închinată eroilor deosebit al comandantului
din Decembrie 1989, Grupării de Jandarmi Mobile
foto: Stefan Ciocan, Grupul Mass-Media „Tomis” Constanţa şi al Serviciul
al Forţelor Navale.
Secretariat, Documente Clasificate
şi Relaţii cu Publicul cărora le
mulţumim în mod deosebit, pe
această cale.

MINISTERUL DE INTERNE
NESECRET
UNITATEA MILITARĂ 0406
CONSTANŢA
Ex. nr. 2
- Stat major -
Exemplar nr. 1 x Nr. 11591 din
18.03.1991
Multiplicat xerox la U.M. 0608 Cţa
Conf. Nr. 5356/03.06.2009
în 1 exemplar
RM 0380 din 24.04.2009

document 2009 4 (46) 39


studii/documente

RAPORT a) Operaţii
privind b) Evidenţă - gradaţii - soldaţi
ACTIVITATEA ŞI MISIUNILE DESFĂŞURATE c) Mobilizare
DE MAREA UNITATE ÎN PERIOADA 16-30.12.1989 d) Transmisiuni
e) Legături cifrate
Constanţa 3. Consiliul politic
1991 - Muzică reprezentativă
4. Pregătirea de luptă
1. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ 5. Servicii:
A MARII UNITĂŢI LA DATA DE 16.12.1989 a) Intendenţă
b) Cazarmare
BRIGADA 21 SECURITATE CONSTANŢA 6. Tehnic
Zonă de responsabilitate - judeţele: 7. Cadre
CONSTANŢA 8. Sanitar - veterinar
- TULCEA
9. Financiar
- GALAŢI 10. Secretariat şi documente secrete
- BUZĂU
- VRANCEA II. SUBUNITĂŢI DE BRIGADĂ:
- IALOMIŢA 1. Compania 1 Securitate Obiective Speciale
- BRĂILA Neptun.
- CĂLĂRAŞI 2. Compania a 2-a Asigurare de Luptă,
ORGANIZARE: Aprovizionare şi Transport:
- COMANDAMENTUL BRIGĂZII a) Plutonul transmisiuni;
- BATALIONUL 12 SECURITATE CONSTANŢA b) Plutonul geniu-chimic;
- BATALIONUL 27 SECURITATE TECUCI c) Plutonul mitraliere a.a. de 14,5 mm Z.U. - 2
- BATALIONUL 38 SECURITATE FETEŞTI d) Plutonul aprovizionare şi transport
- BATALIONUL 47 SECURITATE TULCEA BATALIONUL 12 SECURITATE CONSTANŢA -
COMANDAMENTUL BRIGĂZII: Zona de responsabilitate judeţul CONSTANŢA
I. COMANDAMENT: I. COMANDAMENTUL BATALIONULUI:
- Comandă 1. Comanda.
- Statul major 2. Statul major:

Comemorarea eroilor din Constanţa,


foto: Stefan Ciocan, Grupul Mass-Media al Forţelor Navale.

40 4 (46) 2009 document


studii/documente

Bucureşti, Ceremonie în Piaţa Revoluţiei

a) Operaţiuni şi pregătire de luptă; BATALIONUL 38 SECURITATE FETEŞTI -


b) Transmisiuni; Zonă de responsabilitate judeţele BRĂILA, IALOMIŢA
c) Evidenţă gradaţi - soldaţi; şi CĂLĂRAŞI
d) Hărţi, literatură militară, documente secrete I. COMANDANTUL BATALIONULUI
şi secretariat. 1. Comanda
3. Comitetul de partid. 2. Statul major:
4. Servicii: a) Operaţiuni şi pregătire de luptă;
a) Alimente; b) Transmisiuni;
b) Echipament; c) Evidenţă gradaţi - soldaţi;
c) Cazarmare; d) Hărţi, literatură militară, documente secrete
5. Tehnic: şi secretariat.
a) Auto-carburanţi şi lubrifianţi; 3. Comitetul de partid.
b) Armament - geniu-chimic. 4. Servicii şi tehnic:
6. Sanitar. a) Alimente;
II. SUBUNITĂŢI DE LUPTĂ b) Echipament;
1. Compania 1-a Securitate Obiective Chimpex - c) Cazarmare;
Constanţa; d) Auto carburanţi şi lubrifianţi;
2. Compania a 2-a Securitate Obiective Midia - e) Armament - geniu-chimic.
Năvodari; 5. Sanitar.
3. Compania a 3-a Securitate Constanţa; 6. Financiar.
4. Compania a 4-a Apărare Antiteroristă Aerogara II. SUBUNITĂŢI DE LUPTĂ:
Mihail Kogălniceanu - Constanţa; 1. Compania 1-a Securitate Cernavodă;
5. Compania a 5-a Securitate Miliţie - 2. Compania a 2-a Securitate Slobozia;
Constanţa; 3. Compania a 3-a Securitate Brăila;
6. Compania a 6-a Securitate Miliţie - 4. Compania a 4-a Apărare Intervenţie Şcoală
Constanţa; gradaţi - Feteşti;
7. Compania a 7-a Securitate - intervenţie Şcoală 5. Plutonul Securitate - Miliţie T.F. Feteşti.
gradaţi Constanţa; III. SUBUNITĂŢI DE BATALION:
8. Plutonul de securitate - Miliţie Hipo 1. Plutonul de transmisiuni;
Medgidia. 2. Grupa de câini serviciu.
III. SUBUNITĂŢI DE BATALION: IV. La data de 16.12.1989 în cazarma Batalionului
1. Plutonul transmisiuni; 38 Securitate FETEŞTI, funcţiona un curs de pregătire
2. Grupa câini serviciu; antiteroristă subordonat Brigăzii 21 Securitate Constanţa,

document 2009 4 (46) 41


studii/documente

cu efective din Brigada 21 Securitate Constanţa, din 4. Plutonul Securitate Miliţie Tulcea;
Unităţile Securitate Bacău, Fălticeni şi Cîmpulung şi III. SUBUNITĂŢI DE BATALION:
Brigada 11 Securitate. Centrul de Instrucţie era organizat 1. Plutonul de transmisiuni;
astfel: 6 plutoane x 30 - 40 militari în termen, fiecare având 2. Plutonul aruncătoare 82 mm şi aruncătoare de
un efectiv total de 237 militari în termen. grenade A.G. 9 - D;
BATALIONUL 47 SECURITATE TULCEA -
3. Grupa de câini serviciu.
Zona de responsabilitate judeţul Tulcea
I. COMANDANTUL BATALIONULUI:
1. Comanda Red.CI/dact.MF/2 ex.
2. Statul major: Rd.s/212/5/2/1134
a) Operaţiuni şi pregătire de luptă; 18.03.1991
b) Transmisiuni;
c) Evidenţă gradaţi - soldaţi; 2. NOTA CU ACTIVITĂŢILE ŞI MISIUNILE
d) Hărţi, literatură militară, documente secrete DESFĂŞURATE DE UNITĂŢI ŞI SUBUNITĂŢI, ÎN
şi secretariat. PERIOADA 16-30.12.1989 PE SUBPERIOADE DE 30
3. Comitetul de partid. ZILE
4. Servicii şi tehnic: 2.1. ÎN PERIOADA 16.12.1989 – 22.12.1989, ORELE
a) Alimente; 12.00
17.12.1989
b) Echipament;
- Conform Ordinului Comandamentului Trupelor de
c) Cazarmare;
Securitate nr. T/075075/15.12.1989, începând cu data de
d) Auto-carburanţi - lubrifianţi;
17.12.1989, orele 08.00 până la 21.12.1989, orele 08.00,
e) Armament - geniu-chimic.
s-au aplicat în Brigadă, măsurile prevăzute de situaţia nr.
5. Sanitar.
2 din Ordinul M.I. nr. 0230/1973 [Ministerul de Interne
6. Financiar. - n.r.]. Ordinul nu preciza motivul, dar s-a dedus că este
II. SUBUNITĂŢI DE LUPTĂ: determinat de plecarea fostului şef al statului în Iran;
1. Compania 1-a Securitate Tulcea; - Conform Ordinului Comandamentului Trupelor
2. Compania a 2-a Securitate-intervenţie Tulcea; de Securitate fără număr, primit în ziua de 17.12.1989,
3. Compania a 3-a Securitate-intervenţie Şcoală orele 16.55 s-a trecut la executarea măsurilor prevăzute
gradaţi Tulcea; la „ALARMA DE EXERCIŢIU” în urma căruia au fost

Fraternizarea cu populaţia civilă

42 4 (46) 2009 document


studii/documente

Apărarea clădirii Ministerului Apărării Naţionale

aduse în cazărmi şi la Obiective toate cadrele militare şi 27 Securitate Tecuci, comandatul Brigăzii 21 Securitate
personalul civil; Constanţa, a aprobat dislocarea a câte 10 militari în termen
- Conform Ordinului Comandamentului Trupelor de la reşedinţa Batalionului Tecuci la compania Galaţi şi
de Securitate fără număr, primit prin radio, începând cu respectiv Compania Buzău, pentru întărirea dispozitivelor
17.12.1989, orele 19.30 s-a ordonat şi s-a trecut la executarea de pază şi ordine;
măsurilor prevăzute la „ALARMA DE EXERCIŢIU” , - În ziua de 18.12.1989, orele 14.00 - s-a primit
mai puţin desfacerea plicului special din plastic, confirmat la Ordinul C.T.S. nr. T/07091 [Comandamentul Trupelor de
orele 21.15 cu nr. T/07082/17.12.1989 - în urma căruia au Securitate - n.r.] prin care se transmite introducerea „stării
fost luate măsuri de întărire a pazei şi apărării Obiectivelor şi de necesitate”, precizându-se luarea tuturor măsurilor pentru
cazărmilor şi de pregătire a subunităţilor disponibile pentru asigurarea îndeplinirii ireproşabile a tuturor misiunilor
noi acţiuni, toate cadrele militare au rămas în cazărmi, s-au specifice încredinţate şi prevenirea oricăror evenimente
suspendat concediile, permisiile şi învoirile, fiind luate negative. Au fost luate măsuri de transmitere la unităţi şi de
măsuri pentru aducerea celor aflaţi în faţa garnizoanelor, au prelucrare cu cadrele din comandamentul brigăzii;
fost suspendate tragerile şi aplicaţiile, convocările şi cursurile - începând cu data de 18.12.1989 la cererea I.J.M.I.
de toate felurile, iar programul de instrucţie s-a executat în Brăila şi Tulcea militarii în termen din subunităţile de
cazărmi. Au fost luate legături telefonice cu comandanţii pază şi ordine din aceste municipii, au trecut la executare
unităţilor Ministerului de Interne şi Ministerul Apărării serviciului cu muniţie de război (30 de cartuşe în geanta
Naţionale locale pentru schimb de informaţii privitoare la portîncărcătoare, iar la armă încărcător gol);
situaţia din zona de responsabilitate; - în zilele de 19, 20, 21 / 1989 s-a continuat aplicarea
- Conform Ordinului Comandamentului Trupelor de măsurilor ordonate anterior, cadrele militare şi personalul
Securitate nr. T/07084 din data 17.12.1989, orele 21.37 civil bărbaţi au rămas în cazărmi desfăşurând activităţile
s-a transmis la Compania I securitate Obiective speciale specifice, controale la subunităţi.
Neptun, ca începând cu data şi ora primirii ordinului de mai - În ziua de 20.12.1989 la solicitarea şefului securităţii
sus, subunitatea să treacă de la executarea serviciului de pază judeţului Galaţi, pentru dislocarea unui pluton de la
fără muniţie la executarea serviciului cu muniţie de război reşedinţa B. [Batalion - n.r.] Tecuci la Cp. [Compania - n.r.]
(15 cartuşe în geanta portîncărcătoare sigilată). Galaţi, pentru întărirea măsurilor de ordine în municipiul
18.12.1989 Galaţi, s-a raportat la C.T.S. şi s-a aprobat dislocarea de
- În ziua de 18.12.1989 - la solicitarea şefilor I.J.M.I. subunităţi solicitate.
[Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne - - În ziua de 20.12.1989, orele 17.00, C.T.S., prin ofiţerul
n.r.] Galaţi şi Buzău prin comandantul Batalionului de serviciu principal, a transmis la brigadă şefului de stat

document 2009 4 (46) 43


studii/documente

Tanc în dispozitiv de luptă

major, să ia măsuri suplimentare de pază şi control acces în 22.12.1989


cazărmi şi Obiective. În acest timp, s-au transmis măsurile - În ziua de 22.12.1989, până la orele 12.00, cadrele şi
respective la unităţi, iar la reşedinţa brigăzii au fost luate militarii în termen din brigadă au continuat îndeplinirea
următoarele măsuri: s-au înfiinţat 2 posturi de santinelă şi misiunilor specifice, au urmărit la televiziune şi prin radio
una patrulă de pază şi legătura. comunicatele transmise.
21.12.1989 Pe toată durata perioadei 16 - 22.12.1989, orele
- În ziua de 21.12.1989 pe baza ordinelor primite în 12.00, în zona de responsabilitate a brigăzii nu au avut loc
unităţi şi subunităţi, s-au desfăşurat adunări cu personalul incidente şi alte manifestări în care să fie angajate efectivele,
pentru prelucrarea problemelor rezultate din comunicatul nu s-au făcut uz de armă în nici o împrejurare despre care
privind situaţia de la Timişoara şi de exprimare a adeziunii s-a raportat zilnic la C.T.S.
faţă de măsurile luate împotriva elementelor turbulente 2.2. ÎN PERIOADA 22.12.1989, ORELE 12.00 –
şi destabilizatoare, aşa cum se preciza în comunicatele 31.12.1989:
oficiale; 22.12.1989
- În ziua de 21.12.1989, orele 13.43, ofiţerul de După orele 12.00 cadrele şi militarii în termen neangajaţi
serviciu principal pe Punctul de Comandă Operativ al în misiuni au urmărit la televiziune comunicatele despre
Comandamentului Trupelor de Securitate a transmis la plecarea dictatorului şi celelalte manifestaţii şi acţiuni din
Batalionul Feteşti ordinul pentru alarmarea subunităţilor Capitală şi din ţară.
din Centrul de Instrucţie Antiteroristă care funcţiona în În ziua de 22.12.1989, orele 15.30, comandantul
această unitate; brigăzii a adunat cadrele şi a stabilit măsuri pentru punerea
- În ziua de 21.12.1989, orele 13.45, comandatul trupelor efectivelor brigăzii în slujba organelor noi constituite şi
de securitate, a ordonat telefonic, ca 5 plutoane din Centrul pentru prevenirea pătrunderilor în cazărmile şi Obiectivele
de Instrucţie Antiteroristă Feteşti, cu armamentul din dotare păzite unor elemente care să le pună în pericol.
şi 1 unitate de foc de muniţie pentru fiecare gură de foc să - În ziua de 22.12.1989, orele 16.00, la reşedinţa brigăzii
fie alarmate şi trimise urgent la Bucureşti, cazarma Băneasa. s-a prezentat cetăţeanul Tisa, reprezentant la Comitetul
Subunităţile ordonate au început deplasarea din garnizoana Local de Acţiune Constanţa, care a solicitat luarea de
Feteşti la orele 15.00 şi au sosit în Bucureşti la orele 19.30, măsuri pentru paza surselor de apă şi staţiilor de pompare
fiind subordonate operativ Brigăzi 11 Securitate Bucureşti din municipiul Constanţa şi împrejurimile acestuia.
(Se anexează alăturat nota-raport a lt.col. Bancos Gheorghe, Comandantul brigăzii a stabilit luarea sub pază a acestora
comandantul detaşamentului). Pe timpul activităţilor, în cu doi ofiţeri, doi subofiţeri şi 24 de militari în termen din
Capitală a fost rănit uşor la mână soldatul Malaxa Gheorghe. Compania Asigurare Luptă Aprovizionare şi Transport.
Subunităţile s-au înapoiat la data de 29.12.1989. Au fost luate sub pază militară sursele de apă de pe strada

44 4 (46) 2009 document


studii/documente

Călăraşi, staţiile de pompare Constanţa Nord, Ovidiu şi - În ziua de 22.12.1989, la orele 20.00, a fost primit de
Palas, misiune care s-a executat până la 04.01.1990; la Comandamentul Marinei Militare Ordinul nr. 38/22.12.
- Pe baza ordinului C.T.S. transmis de P.C.O. [Punct semnat de gl. col. Victor Stănculescu, prin care se preciza:
Comandă Operativă - n.r.] al C.T.S. începând cu 22.12.1989, comandanţii militari să asigure paza Obiectivelor civile
orele 18.40, s-au transmis la batalioane că subunităţile de cu subunităţi înarmate, care să nu folosească focul decât
securitate-miliţie nu vor mai acţiona în subordinea organelor numai atunci când sunt atacate de grupuri înarmate sau cu
de miliţie, acestea urmând a rămâne în cazărmi; arme de foc iar pentru stabilirea priorităţilor, comandanţi
- În ziua de 22.12.1989 orele 18.45, comandantul militari să se pună de acord cu organele locale; ordinul a
Batalionului Tecuci, raportat că s-a solicitat de către Primăria fost prelucrat cu toate cadrele şi a fost transmis la toate
Oraşului Tecuci, un pluton de militari care să asigure măsuri unităţile şi subunităţile. Ordinul preciza să se raporteze la
de ordine în municipiu, comandantul brigăzii a aprobat; Comandamentul Marinei Militare din două în două ore
- În ziua de 22.12.1989, orele 17.05, Comitetul de situaţia din brigadă;
- În ziua de 22.12.1989, orele 20.45, în urma pătrunderii
Acţiune Constanţa, a solicitat un pluton pentru întărirea
revoluţionarilor în sediul I.J.M.I. Constanţa, comandantul
pazei la Postul de Miliţie Mamaia, pentru prevenirea
brigăzii a ordonat B. 12 Securitate Constanţa, să retragă
sustragerilor de armament şi muniţie (unde se presupune că
garda cu armamentul, muniţia şi documentele la reşedinţa
s-au îndreptat grupuri de indivizi), sosite la Postul de Miliţie,
unităţii, activitate care s-a executat în ziua de 23.12.1989;
au găsit revoluţionari care luaseră în pază; subunitatea s-a
- În ziua de 22.12.1989, orele 20.57, la reşedinţă, Cp.
înapoiat la cazarmă; Securitate Slobozia a comunicat că va prelua paza sediului
- În ziua de 22.12.1989, orele 19.20, Comitetul de I.J.M.I., iar Cp. Securitate să se disloce la sediul R. Mc.
Acţiune şi şeful Miliţiei municipiului Constanţa au solicitat Comandantul brigăzi a comunicat acordul, iar Cp. Securitate
un pluton pentru paza sediului organului municipal de Slobozia să predea muniţia sigilată subunităţii Ministerului
miliţie: Comandantul brigăzii a ordonat să fie trimis Apărării Naţionale sosite să ia în pază sediul I.J.M.I. şi a
un pluton din Compania A.L.A.T. şi un pluton de la B. reluat misiunea în 23.12.1989, orele 12.00;
12 Securitate Constanţa. Subunităţile au luat în pază - În ziua de 22.12.1989, orele 21.30, la solicitarea
sediul miliţiei până la 23.12.1989 orele 04.30, când paza comandantului Batalionului Pază Aeroport Mihail
a fost preluată de subunităţi de marinari ai Ministerului Kogălniceanu Constanţa de a se preda muniţia stoc luptă a
Apărării Naţionale. Nu au avut loc incidente şi alte situaţii Cp. 4 Apărare Antiteroristă. Brigada a transmis aprobarea
deosebite; cu precizarea că predarea-primirea să se facă cu acte legale;

Ultimele ştiri

document 2009 4 (46) 45


studii/documente

- În ziua de 22.12.1989, orele 23.17, la cererea colonelului


Bârsan, şeful de stat major al gărzilor patriotice al judeţului
Călăraşi şi a preşedintelui Comitetului Local de Acţiune,
avocat Doru Tărăşilă, pentru a fi dislocate în Călăraşi 2
plutoane din B. Securitate Feteşti, comandantul brigăzii a
aprobat după ce a obţinut acordul Comandantului Trupelor
de Securitate. Cele două subunităţi au început deplasarea
imediat, îndeplinind misiuni de pază la sediul C.F.S.N. local
până la data de 19.01.1990;
- În ziua de 22.12.1989, orele 23.35, comandantul
brigăzii, pe baza ordinului contraamiralului [Gheorghe - n.r.]
Angelescu, a transmis ordin la Compania Neptun pentru
a interzice prin toate mijloacele aterizarea unei formaţii
de elicoptere suspecte care s-ar apropia de elicopterul din
cazarma subunităţii;
23.12.1989
- În ziua de 23.12.1989, orele 0.20, comandantul brigăzii,
pe baza instructajului de la Comandamentul Marinei
Militare, a transmis măsuri suplimentare de întărire a pazei
Obiectivelor Chimpex şi Midia, prin trimiterea de ofiţeri
din comandamentul Batalionului Securitate Constanţa şi
înfiinţarea de noi elemente de dispozitiv;
- În ziua de 23.12.1989, orele 06.10, la ordinul
contraamiralului [Constantin - n.r.] Iordache din
Sediul C.C. devastat Comandamentul Marinei Militare, două plutoane din
Batalionul Securitate Constanţa, s-au pregătit şi au intervenit
în sprijinul Penitenciarului la data de 06.01.1990;
- În ziua de 22.12.1989, orele 22.50, la solicitarea
- În ziua de 23.12.1989, orele 06.40, comandantul
cetăţeanului Tisa - reprezentant al Comitetului de Acţiune
Companiei I Securitate - Obiectiv Neptun, a raportat
(F.S.N.) [Frontul Salvării Naţionale - n.r.] Constanţa,
că ofiţerii de la marină aflaţi în subunitate, au comunicat
comandantul brigăzii a aprobat un pluton din Cp. A.L.A.T.,
apariţia unor ţinte aeriene dinspre mare; nu au fost sesizate
dotat cu armament şi muniţie, pentru sprijinul Comitetului
Local de Acţiune în realizarea măsurilor de ordine şi pază deasupra Obiectivului, compania nu a deschis foc, în
pe principalele artere din municipiul Constanţa; subunitatea schimb au fost auzite focuri de armă în apropiere executate
s-a înapoiat în cazarmă pe 23.12.1989, în jurul orelor 05.00, de Marina Militară;
fără probleme; - În ziua de 23.12.1989, orele 06.42, comandantul
- În ziua de 22.12.1989, orele 22.15, comandantul Batalionului Securitate Tulcea, a raportat că a intervenit
trupelor de securitate a transmis că începând cu această cu un pluton în sprijinul forţelor de pe Aeroportul Mihail
dată şi oră, Comandamentul Trupelor de Securitate intră în Kogălniceanu; asigurând întărirea dispozitivului de pază
subordinea Ministerului Apărării Naţionale; ordinele date până la 24.12.1989;
pe plan local se vor executa şi apoi se vor raporta la C.T.S. - În ziua de 23.12.1989, orele 08.45, la Compania
Ordinul a fost transmis la toate unităţile. Securitate Neptun, a sosit o comisie din partea Comitetului
- În ziua de 22.12.1989, orele 22.30, la solicitarea Local de Acţiune pentru inventarierea bunurilor aflate în
comandantului Batalionului Securitate Tulcea de a se aproba Obiectiv, care şi-au îndeplinit sarcinile fără probleme;
un pluton pentru luarea în pază a staţiei de Transformare - În ziua de 23.12.1989, orele 10.30, la ordinul
Somova (la cererea Comitetului de Acţiune), comandantul comandantului Marinei Militare, garda I.J.M.I. Constanţa,
brigăzii a aprobat. Misiunea s-a executat în perioada a predat cu acte armamentul şi muniţia şi paza Obiectivului
23.12.1989-12.01.1990, nu au fost probleme deosebite; subunităţii Ministerului Apărării Naţionale, sosite, efectivele
- În ziua de 22.12.1989, orele 22.45, comandantul fiind retrase la reşedinţa unităţii;
trupelor de securitate a transmis ca la sosirea reprezentanţilor - În ziua de 23.12.1989, orele 11.28, un pluton din
Comitetului Local pentru inventarierea bunurilor existente Batalionul Securitate Tulcea, împreună cu o subunitate a
în Obiectivul Neptun, să li se permită accesul în Obiectiv; Ministerului Apărării Naţionale şi subofiţerii de miliţie,
- În ziua de 22.12.1989, orele 22.53, comandantul au cercetat pădurea Agighiol, unde se deţineau informaţii
brigăzii a fost chemat la Comandamentul Militar constituit că s-au lansat paraşutişti. Pe timpul cercetării nu au fost
la Muzeul Marinei Române, pentru un schimb de informaţii descoperiţi paraşutişti sau alte elemente, nu au fost probleme
şi instructaj; deosebite;

46 4 (46) 2009 document


studii/documente

paza şi apărarea Consiliului Local al Frontului de Salvare


Naţională. Nu au fost probleme deosebite;
- În ziua de 23.12.1989, orele 22.30, până la 24.12.1989,
orele 05.30, Plutonul de Securitate Feteşti, a participat la
cererea comandantului D. Mc. [Diviziei Mecanizate -
n.r.] Brăila, colonel Rizea, pentru a interveni în sprijinul
Comitetului Local al F.S.N. Brăila, iar ulterior la paza
acestuia.
Pe timpul acţiunilor, comandantul plutonului locotenent
major Balaban Gheorghe a fost împuşcat cu o mitralieră
de pe T.A.B. al unei subunităţi M.Ap.N., iar în drum spre
spital ofiţerul a decedat. Ulterior ofiţerul a fost avansat post-
mortem la gradul de căpitan şi declarat „Erou al Revoluţiei
din Decembrie 1989”.
Dispozitiv de apărare în clădirea fostului C.C. al P.C.R. - În zilele de 23.12.1989, orele 20.00 şi 24.12.1989,
orele 09.00, la Compania Securitate Slobozia din Batalionul
- În ziua de 23.12.1989, orele 16.00, la ordinul Securitate Feteşti, în urma încercuirii sediului I.J.M.I.
comandantului militar Tulcea cp. rg. 1 Ivancu, Batalionul Ialomiţa şi a altor Obiective din apropiere de către elemente
Securitate Tulcea a luat în pază militară Poşta Judeţeană cu înarmate, compania a acţionat împreună cu cp. l din R. Mc.
o gardă din una grupă. Misiunea s-a executat până la data [Regimentul Mecanizat - n.r.] Slobozia pentru paza şi
de 27.01.1990; apărarea întărită a Obiectivelor respective.
- În ziua de 23.12.1989, orele 18.45, întrucât în - În jurul orelor 01.00 au fost semnalate 6 -7 autovehicule
apropierea cazărmii reşedinţei marii unităţi s-au auzit din care se executau focuri de armă. Subunitatea M.Ap.N.
puternice focuri de armă şi trageri cu cartuşe de semnalizare, după apeluri prin gigafoane pentru încetarea focului, la care
comandatul brigăzii a hotărât: alarmarea gărzii, alarmarea nu s-au conformat, a deschis foc, iar ulterior a deschis foc
plutonului cadre, alarmarea companiei A.L.A.T. şi realizarea şi subunitatea de securitate. În urma schimbului de focuri,
dispozitivului de pază întărită a cazărmii. După încetarea au fost împuşcaţi doi indivizi terorişti, iar celelalte maşini
focului, cazarma nefiind atacată s-au ordonat măsuri pentru au dispărut în direcţia localităţii Ţăndărei. În urma acestor
revenirea la situaţia normală; acţiuni nu au avut loc pierderi şi nu s-au produs evenimente
- În ziua de 23.12.1989, orele 19.05, contraamiralul deosebite.
Iordache a solicitat intervenţia cu 2-3 plutoane în zona - În perioada 23 - 25.12.1989, un echipaj A.B.I. din
gării, unde se trage puternic şi unde au izbucnit incendii, Cp. Securitate Buzău din B. Securitate Tecuci, împreună
iar comandantul brigăzii a transmis prin şeful de stat major cu subunităţile M.Ap.N. au participat la verificarea unor
al brigăzii comandantului B. 12 Securitate Constanţa, că informaţii privind deţinerea ilegală de arme şi muniţii, fiind
pregătesc o companie şi sub conducerea şefului de stat major recuperate 50 de arme de foc mitralieră, 8.000 de cartuşe de
să se deplaseze în apropierea gării, să se identifice asupra război, 3 arme de vânătoare şi 1.200 cartuşe de vânătoare
situaţiei şi să încerce să ia legătura cu şefii sau comandanţii care au fost predate la Comandamentul Armatei a 2-a.
care acţionează pentru a determina încetarea focului. - În zilele de 23-24.12.1989, orele 04.00, la cererea
Compania a plecat, în 12 min., cu un efectiv de 5 ofiţeri, un comandantului militar al garnizoanei Focşani, 1 cp. a
subofiţer şi 72 militari în termen, iar la sosirea în zona gării, executat cercetarea împrejurimilor şi a hotelului „Unirea”
constatând că se trage puternic, a încercat să se apropie cu
o grupa de recunoaştere, dar nu s-a putut pătrunde, iar
după circa 30 de min., focul încetând, a putut constata că
de fapt duelul de foc avusese loc între o companie infanterie
şi o companie de marinari. Nu s-au constatat victime şi nu
s-a folosit armamentul. Forţele existente în zona gării au
comunicat că au reţinut un palestinian, informaţia care nu
s-a confirmat ulterior;
- În ziua de 23.12.1989, orele 23.00 - 06.30, un
pluton din Compania Securitate Buzău, din Batalionul 27
Securitate Tecuci, a participat la paza şi apărarea sediului
local al Consiliului Frontului Salvării Naţionale Buzău. Nu
au fost probleme deosebite;
- În ziua de 23/24.12.1989, orele 23.00 - 06.30,
Plutonul de Securitate Focşani, din Compania Securitate
Recuperarea arhivei din fostul sediu C.C. al P.C.R.
Buzău din Batalionul 27 Securitate Tecuci, a participat la

document 2009 4 (46) 47


studii/documente

din municipiul Focşani, pentru capturarea unor elemente


suspecte semnalate în această zonă. Misiunea s-a încheiat
la orele 07.00 fără probleme deosebite; informaţia nu s-a
confirmat;
- În ziua de 24.12.1989, orele 11.00, comandantul B.
Securitate Feteşti, a raportat că de la Consiliul Local al
F.S.N. a primit informaţii precum că spre oraşul Feteşti
se apropie grupuri de „terorişti” venind dinspre Slobozia ,
iar în oraşul Ţăndărei, se aud focuri de armă. S-a solicitat
să se intervină cu un pluton pentru oprirea „teroriştilor”.
Comandantul B. Feteşti a organizat realizarea unui punct
de sprijin de pluton la intrarea în oraşul Feteşti dinspre
Slobozia. Informaţia nefiind reală, subunitatea a continuat,
din ordin, să execute filtru la intrarea în oraş, acţiune care sa
executat până la data de 25.12.1989. Nu au fost probleme
deosebite:
- La 24.12.1989, orele 14.45, la garda I şi II din Cp.
Securitate Obiective Chimpex din B. 12 Securitate
Constanţa, s-au auzit focuri de armă în apropiere, au fost
semnalate unele persoane suspecte pe clădirile şi blocurile
din împrejurimi. Au fost luate măsuri de trecere la pază
întărită pe laturile respective, de pregătire a rezervelor şi
de intensificare a supravegherii împrejurimilor. Focurile
Gardă în fostul sediu al C.C. al P.C.R.
încetând la scurt timp, iar persoanele suspecte dispărând,
subunitatea şi-a reluat programul normal, fără a se fi produs sprijinul gărzii M.Ap.N. de la Depozitul C.M.M. „Codru”
evenimente deosebite; [Comandamentul Marinei Militare - n.r.] pentru întărirea
- În ziua de 24.12.1989, orele 16.00, la ordinul pazei. Misiunea s-a executat până la 28.12.1989. Pe timpul
comandantului militar al garnizoanei Tulcea, a fost luat în misiunii nu au fost probleme deosebite.
pază sediul Consiliului Local al F.S.N. Tulcea. Misiunea - În ziua de 24.12.1989, orele 16.45, una grupă securitate
s-a executat până la 10.01.1990, orele 14.00; nu au fost şi un echipaj A.B.I. din B. Securitate Feteşti a intervenit
probleme deosebite; la cererea comandantului militar Feteşti, pentru întărirea
- În ziua de 24.12.1989, orele 16.30, la ordinul pazei la Podul Borcea. Acţiunea s-a încheiat în aceeaşi zi
comandantului militar Tulcea, cpt. rg. 1 Ivancu, două fără probleme;
plutoane din B. Securitate Tulcea, au intervenit în - În ziua de 24.12.1989, orele 19.00, Brigada Securitate
Constanţa, din ordinul contraamiralului Iordache, a trecut
la executarea următoarelor misiuni:
* organizarea şi executarea măsurilor de ordine şi
control în Sectorul nr. 7 din municipiul Constanţa, cuprins
între Bd. Filimon Sârbu, Bd. Aurel Vlaicu, Şos. Mangaliei,
organizând 4 patrule de pază şi ordine, fiecare cu un ofiţer
şi 7 militari în termen;
* organizarea control-filtru la intrarea în municipiul
Constanţa dinspre Cernavodă (Bd. Filimon Sîrbu);
* organizarea măsurilor de pază şi ordine în staţia
PECO „Aurel Vlaicu” cu una grupă;
- Aceste misiuni s-au executat până la data de 10.01.1990;
nu au fost probleme deosebite.
- La data de 24.12.1989, orele 21.30, la ordinul
comandantului militar al garnizoanei Tecuci, un pluton din
B. Securitate Tecuci a luat în pază podul C.F. şi rutier de
peste râul Siret de la Coshoreşti, misiune executată până la
data de 04.01.1990;
- În ziua de 24.12.1989, orele 10.30, din ordinul
Consiliului Local al F.S.N. Feteşti, un pluton din B.
Securitate Feteşti a trecut la executarea măsurilor de pază
Urme de gloanţe în fostul C.C. al P.C.R. şi ordine în oraşul Feteşti acţiune care s-a executat până la
data de 05.01.1990;

48 4 (46) 2009 document


studii/documente

un echipaj A.B.I. din Cp. Securitate Neptun, a intervenit


în sprijinul Cp. Grăniceri Neptun. Pe timpul acţiunilor de
sprijin, fiind noapte, iar din lizieră executându-se focuri
de armă spre subunitatea de grăniceri, s-a ripostat cu foc
de către cp. de grăniceri, cp. de marinari sosită în sprijin
şi echipajul A.B.I.; (s-au consumat 770 cartuşe mitralieră
şi 300 cartuşe pistol mitralieră de la A.B.I.). Nu au fost
probleme deosebite.
26.12.1989
- în ziua de 26.12.1989, orele 9.30, la ordinul
comandantului militar al garnizoanei Tecuci, un pluton din
B. Securitate Tecuci a executat cercetarea pădurii Barcea,
unde se deţineau informaţii că se ascund şase elemente
înarmate. Nu au fost găsite elementele căutate. Subunitatea
s-a înapoiat la cazarmă fără probleme deosebite.
- în ziua de 26.12.1989, orele 10.40, la ordinul
comandantului militar al garnizoanei Cernavodă, Cp.
Securitate Obiective Cernavodă se subordonează operativ
comandantului compania Pază Poduri Cernavodă,
continuând să îndeplinească misiunea încredinţată, reintrând
în subordinea B. Feteşti, la 21.12.1989, orele 08.00.
27.12.1989
- în ziua de 27.12.1989, orele 01.45, patrula de pază şi
ordine din B. 12 Securitate Constanţa, a reţinut pe Bogoş
Cornel, de 27 de ani, cu domiciliul în judeţul Vaslui,
recunoscut de organele de miliţie, ca fiind autorul unei
Urme de gloanţe în fostul C.C. al P.C.R.
crime comise în urmă cu cca. trei săptămâni. Individul a fost
25.12.1989 predat organelor de miliţie;
- în ziua de 25.12.1989, orele 10.30, din ordinul - în ziua de 27.12.1989, orele 10.30 - 16.30 la cererea
contraamiralului Iordache, ofiţerii fostului Birou de comandantului militar al Garnizoanei Mangalia, un pluton
Contrainformaţii Militare predau armamentul, muniţia şi din Compania Securitate Neptun a executat cercetarea
toate documentele şi se subordonează comandanţilor de pădurii Jupiter din apropierea Cp. Grăniceri Mangalia. Nu
unităţi şi vor fi utilizaţi conform pregătirii acestora. În baza au fost probleme deosebite;
ordinului primit s-a trecut la executare. Documentele fostului - în ziua de 27.12.1989, orele 12.30, din ordinul
Birou C.I. [Contrainformaţii Militare - n.r.] al Brigăzii 21 comandantului militar al garnizoanei Constanţa, la
Securitate fuseseră predate încă din 22 decembrie 1989 la comandamentul Brigăzii 21 Securitate a început să
Serviciul C.I. al Comandamentului Marinei Militare; funcţioneze o grupă operativă din doi ofiţeri de stat major
- în ziua de 25.12.1989 orele 14.00 comandantul trupelor din C.M.M. pentru probleme de cooperare cu C.M.M.;
a transmis ordinul nr. T/014819 prin care se interzice grupa operativă a funcţionat până la data de 10.01.1990.
folosirea A.B.I.-urilor în misiuni. Au fost luate măsuri de - în ziua de 27.12.1989, orele 14.00 din ordinul
transmitere la unităţi şi de executare; comandantului militar al garnizoanei Tulcea, un pluton din
- în ziua de 25.12.1989, la ordinul contraamiralului B. Securitate Tulcea, a luat în pază Penitenciarul Chilia;
Iordache, Brigada 21 Securitate participă la întărirea misiunea s-a executat până la data de 06.01.1990.
măsurilor de pază şi ordine împreună cu organele de miliţie 28.12.1989
şi gărzile patriotice, cu o patrulă mixtă auto cu doi ofiţeri şi Conform Ordinului C.T.I. [Comandamentul Trupelor
patru militari în termen. de Infanterie - n.r.] nr. T.S./2077/28.12.1989 începând
- în ziua de 25.12.1989 subunităţi din B. Securitate cu această dată, subunităţile, unităţile şi marile unităţi ale
Feteşti, au executat următoarele misiuni: trupelor de securitate îşi modifică denumirea în subunităţi,
- paza Combinatului de Celuloză şi Hârtie Călăraşi, cu unităţi şi mari unităţi de infanterie, păstrându-şi numeraţia
un pluton, până la 19.01.1990; şi indicativele.
- paza Băncii Naţionale, oficiului P.T.T.R., C.E.C.-ului, - în ziua de 28.12.1989, orele 13.30, din ordinul C.T.I.,
fabricii de hârtie, spitalului orăşenesc şi policlinicii Feteşti se predă eliportul din cazarma Cp. Inf. Obiectiv Neptun,
cu două plutoane din B. Feteşti, în perioada 25 decembrie Regimentul de Elicoptere Tuzla, pe bază de proces-verbal;
1989-10.01.1990; - în ziua de 28.12.1989, orele 20.30, câte un pluton din
- în ziua de 25.12.1989, orele 19.30 la ordinul B. Inf. [Batalion de Infanterie - n.r.] Feteşti şi Tecuci, au
comandantului militar al M.Ap.N. pentru zona Neptun, intervenit în sprijinul Penitenciarului Brăila şi Focşani pentru

document 2009 4 (46) 49


studii/documente

întărirea măsurilor de pază, întrucât la acestea avuseseră loc - În perioada 22.12.1989 - orele 12.00 până la 30.12.1989,
acţiuni de răzvrătire a deţinuţilor. Acţiunile s-au încheiat la înţelegând just Obiectivele şi cauzele revoluţionare, întregul
03.01.1990 la Brăila şi 31.01.1990 la Focşani. efectiv de cadre şi militari în termen din brigadă, s-au
29.12.1989 alăturat din primele momente revoluţiei, au fost stabilite
- în ziua de 29.12.1989, orele 10.15, un pluton din B. contacte cu noile autorităţi şi comandamentele militare
Tecuci, a executat cercetarea unor acoperiri din apropierea constituite, unităţile şi subunităţile brigăzii au îndeplinit
localităţii Brohăşeşti pentru realizarea unor elemente numeroase misiuni împreună cu unităţi şi subunităţi ale
suspecte semnalate. Misiunea s-a încheiat în jurul orelor M.Ap.N., cu care a existat o bună coordonare a acţiunilor, o
17.00 fără probleme deosebite; bună cooperare, nefiind înregistrate situaţii conflictuale.
- Consumul muniţiei din perioada 21.12.1989 - la
- în ziua de 29.12.1989, orele 11.00, câte un pluton din
30.12.1989 a fost determinat de îndeplinirea misiunilor de
B. Inf. Feteşti, Tecuci şi Tulcea, au participat la întărirea
apărare a Obiectivelor şi pe timpul intervenţiei în sprijinul
măsurilor de pază la Penitenciarul Galaţi, Slobozia şi
unităţilor M.Ap.N. în condiţiile complexe existente,
respectiv Tulcea; inclusiv prin deschiderea focului din afara acestora de către
- Acţiunile s-au încheiat la Galaţi pe 30.01.1990, Tulcea persoanele necunoscute, majoritatea muniţiilor au fost
pe 06.01.1990 şi Slobozia pe 04.01.1990; folosite de efectivele dislocate la Bucureşti în dispozitivul
30.12.1989 de apărare al cazărmii Băneasa.
- în ziua de 30.12.1989, orele 08.15 - 12.00, la ordinul - Pe timpul acţiunilor, în care s-a utilizat muniţie de
contraamiralului [Ion - n.r.] Boian, comandantul militar către unităţile şi subunităţile M.U., nu au fost accidente
al garnizoanei Mangalia, două grupe din Cp. Inf. Obiectiv sau victime, cu excepţia sold. Malaxa Gheorghe care a fost
Neptun au participat la cercetarea pădurii Olimp împreună accidentat la cazarma Băneasa.
cu o subunitate de marină. Nu au fost probleme deosebite; - Marea unitate a continuat îndeplinirea misiunilor
- în ziua de 30.12.1989, orele 11.30, la cererea specifice şi după 30.12.1989, luând în pază Obiective noi,
comandantului militar Tulcea, s-a organizat o patrulă mixtă participând la măsurile de ordine şi pază în municipii şi
din 1 ofiţer, 2 militari în termen din B. Tulcea, cu un ofiţer oraşe, reluând misiunile de transport corespondenţă secretă,
de poliţie şi un luptător din gărzile patriotice pentru pază şi transporturi feroviare şi P.C.T.F. misiunile executându-se
ordine în municipiul Tulcea. fără evenimente şi probleme deosebite.
Red.AC/dact.MF/2 ex. - Pe toată durata evenimentelor din decembrie şi până
rd.1135/18.03.1991 la campania electorală din mai 1990, în brigadă am avut
o ordine şi disciplină militară foarte bună, neavând nici o
În perioada 16-22.12.1989 orele 12.00, Brigada 21 abatere disciplinară, ceea ce demonstrează spiritul civic al
întregului personal.
Securitate Constanţa, a îndeplinit misiunile permanente şi
- Cadrele şi militarii în termen dovedind o bună pregătire
temporare specifice în zona de responsabilitate nr. 2 şi nr. 3
profesională, au acţionat cu devotament şi hotărâre pentru
din Ordinul M.I. nr. 0230/1973, precum şi cele prevăzute executarea tuturor misiunilor şi sarcinilor primite, pentru
pentru starea de necesitate. care s-au primit aprecieri din partea organelor militare şi
- Unităţile şi subunităţile nu au fost angajate în nici civile locale.
un fel de situaţii conflictuale, Obiectivele păzite nu au fost COMANDANTUL BRIGĂZII
atacate, nu au fost agresate cadre şi militari în termen, nu Colonel,
s-au produs evenimente negative în îndeplinirea misiunilor BURIU NĂSTASE
şi nu s-au folosit armamentul şi muniţia de război. Semnătură indescifrabilă

The security troops situation in December 1989. Brigade 21 Constanta Case –


univ. prof. Marian Cojoc, Ph.D.

The participation of security troops at the events from December 1989 is a subject of controversy and debates for specialists
and also for the population. A situation shown for being analyzed is the one of Brigade 21 Constanta.

Key words: security troops, mission, cooperation, alarm, garrison

NOTE
1
Universitatea „Ovidius” Constanţa

50 4 (46) 2009 document


studii/documente

GEOPOLITICA KREMLINULUI
ÎN ULTIMELE CLIPE DE „RĂZBOI RECE”
Dr. CONSTANTIN CORNEANU

niversarea a 200 de ani de la izbucnirea Marii dat şi se mai dă pentru dominarea acestui spaţiu geografic.
A Revoluţii Franceze de la 1789 a oferit opiniei publice În 1943, Mackinder revine în articolul „The Round
internaţionale şi mass-media spectacolul desfăşurării unei World and the Winning of the Peace” asupra conceptului de
alte revoluţii. O revoluţie care a marcat în variate forme, „de „Heartland”, propunând înlocuirea lui cu expresiile „regiune-
catifea” sau sângeroase, destrămarea glacisului pivot” şi „stat-pivot”. „Heartland-ul” anului
strategic al Uniunii Sovietice, având drept „O să facem un lucru 1943 se întindea de la coastele Arcticei
rezultat eliberarea Europei Centrale şi de Est nemaipomenit, o să vă lipsim până la deşerturile Asiei Centrale, iar în
de sub ocupaţia directă şi brutală a Armatei vest, până la istmul larg care separă Marea
de duşmanul vostru !
Roşii, precum şi înlăturarea regimului social- Baltică de Marea Neagră. În cadrul acestui
Gheorghi Arbatov, politolog rus”
economic şi politic generat de ideologia „Heartland” se pot întâlni cea mai vastă
comunistă. În geopolitică una dintre legile câmpie de pe glob şi câteva fluvii care străbat
principale este afirmarea dualismului fundamental, reflectat această zonă, unele dintre ele vărsându-se în Oceanul Arctic
în organizarea geografică a planetei şi în tipologia istorică a şi nefiind accesibile dinspre ocean, iar altele în mări interioare
civilizaţiilor, respectiv în opunerea dintre „telurocraţie” (forţa cum este Marea Caspică. Această zonă corespundea în 1943
terestră) şi „talasocraţie” (forţa maritimă). „Războiul Rece” cu spaţiul U.R.S.S., cu o singură excepţie: direcţia siberiană,
(1946-1991) a relevat faptul că „talasocraţia” s-a identificat cu respectiv regiunea siberiană, la est de Yenisei, pe care o numeşte
Statele Unite, iar „telurocraţia” cu Uniunea Sovietică. „Lenaland”, după numele fluviului Lena. Un “Heartland”
În ianuarie 1904, geograful englez Halford J. Mackinder cu o suprafaţă de 10.000.000 km2 şi o populaţie de peste
(1861-1942) va susţine o comunicare la Societatea Geografică, 170.000.000 de locuitori. În cursul celui de-al doilea război
intitulată „Pivotul geografic al istoriei”, în care va analiza mondial, Armata Roşie a apărat o frontieră deschisă spre vest,
trăsăturile care deosebesc puterile continentale de cele maritime având în spate vasta câmpie a „Heartland-ului”, cu o imensă
şi va vorbi despre faptul că Puterea care va reuşi să-şi asigure o valoare strategică, întrucât are pe laturi zone inaccesibile
bază suficient de puternică pe mări, dar şi pe continent va provoca (Oceanul Arctic în nord, masivi muntoşi în sud). Mackinder
o ruptură a echilibrului de putere pe plan mondial. Halford J. concluziona în studiul din 1943: „Dacă Uniunea Sovietică
Mackinder va reveni, în 1919, asupra concepţiei sale despre termină războiul victorioasă, atunci va fi sigur că este cea
„Regiunea-pivot” (Eurasia) a politicii mondiale, simplificând mai mare putere de uscat, mai mult, va fi puterea care ocupă
la maximum lectura planisferei şi
vorbind despre o masă continentală
unică, înconjurată de oceanul planetar,
pe care o denumeşte „Insula Mondială”
(ansamblul Europa-Asia-Africa). Inima
acestei mase continentale (heartland)
coincide cu Rusia. Analizele geopolitice
au evidenţiat că „zona-pivot” eurasiatică
şi heartland-ul central-estic european
reprezintă trambuline esenţiale
pentru atingerea dominaţiei asupra
continentului. „Cine conduce Europa
de Est stăpâneşte heartland-ul; cine
conduce heartland-ul stăpâneşte
Eurasia şi Africa; cine conduce Eurasia
şi Africa stăpâneşte lumea” sintetiza
geopoliticianul Mackinder concepţia sa
despre geopolitica lumii. Cel de-al doilea
război mondial (1939-1945) urmat de
perioada „Războiului Rece” (1946-
1991) au relevat pe deplin bătălia ce s-a Cancelarul Helmut Kohl alături de liderii de care depinde soarta reunificării germane

document 2009 4 (46) 51


studii/documente

Delegaţia Germaniei la OSCE

poziţia de apărare cea mai avantajoasă din punct de vedere spre spaţiile maritime. În perioada „Războiului Rece” liniile
strategic. Heartland-ul reprezintă cea mai mare fortăreaţă de bază ale strategiei N.A.T.O. (concepţia „stăvilirii” este
de pe pământ şi pentru prima dată în istorie este ocupat de o identică cu concepţia strategică şi geopolitică a „anacondei”),
forţă militară care îşi este suficientă atât din punct de vedere dar şi ale altor blocuri politico-economice îndreptate spre
al cantităţii, cât şi al calităţii”1. Mackinder insistă asupra ideii stăvilirea Uniunii Sovietice, respectiv A.S.E.A.N., A.N.Z.U.S.,
de creare a comunităţii nord-atlantice în care Statele Unite C.E.N.T.O., sunt dezvoltarea directă a tezelor principale ale
reprezintă „arsenalul”, iar Marea Britanie un „aerodrom” amiralului Alfred Mahan.
avansat. În cadrul acestui curent de gândire geopolitică se poate
Geopoliticianul Nicolas Spykman (1893 – 1943) a propus ca integra şi apariţia, la 29 iulie 1921, la New York, a Consiliului
formula geopolitică a lui Mackinder să fie înlocuită cu formula pentru Relaţii Externe (C.F.R. - Council on Foreign
sa: „Cel care domină asupra Rimland-ului domină asupra Relations, ramura americană a Institute of International
Eurasiei, cel care domină asupra Eurasiei are soarta lumii în Affairs - Institutul Afacerilor Internaţionale), înfiinţat la 30 mai
mâinile sale”. Spykman era convins de faptul că un control 1919. Conducerea era sub controlul membrilor Round Table
absolut asupra Rimland-ului din partea „puterilor maritime” va (Masa rotundă) - un grup semisecret internaţional cu sediul
duce la victoria definitivă şi irevocabilă asupra puterilor de uscat în Londra. Articolele publicate în revista „Foreign Affairs”,
care, de acum încolo, se vor afla, întru totul sub control. Aceasta organul de presă al C.F.R., aveau să prezinte soluţii care în
a fost, de fapt, dezvoltarea maximă a „tacticii anacondei” pe perspectivă vor conduce la globalism. C.F.R. a jucat un rol
important în elaborarea, după 12 septembrie 1939, a unor
care a fundamentat-o amiralul Alfred Mahan. Geopoliticianul
analize şi previziuni de politică externă, care au permis după
Mahan considera că Statele Unite nu trebuiau să asiste pasiv la
război instaurarea hegemoniei S.U.A. în lume. Până la sfârşitul
evoluţia relaţiilor internaţionale, ci să încerce să ocupe o poziţie
războiului, parteneriatul dintre C.F.R. şi Departamentul de
de frunte în relaţiile economice, strategice şi chiar ideologice.
Stat a generat 682 de note confidenţiale pentru guvern cu
Principalul pericol pentru „civilizaţia maritimă”, în opinia fonduri asigurate în parte de Fundaţia Rockefeller. Analiştii
amiralului Mahan, era reprezentat de statele continentale ale şi planificatorii C.F.R.-ului anticipau că înfrângerea
Eurasiei, respectiv Rusia, China şi Germania. Amiralul Mahan Germaniei şi Japoniei, şi distrugerile din Europa în urma
a transpus la nivel planetar principiul „anacondei”, aplicat de războiului vor lăsa Statele Unite într-o poziţie incontestabilă
generalul McKlellan în războiul civil dintre anii 1861 - 1865 de dominaţie a economiei postbelice. Cu cât acea economie
din America de Nord, respectiv blocarea teritoriilor duşmane era mai deschisă la comerţ şi investiţii străine, cu atât mai
dinspre mare şi pe liniile de ţărm, ceea ce duce la epuizarea repede vor fi Statele Unite în stare să o domine. Planurile
strategică a adversarului. „Inamicul” geopolitic (Rusia, China, întocmite de grupurile de planificare ale Departamentului
Germania) trebuie sugrumat în inelele „anacondei” prin de Stat şi ale C.F.R. au pus un accent deosebit pe crearea
scoaterea de sub controlul acestei mase continentale a zonelor unui cadru instituţional, necesar edificării unei economii
de ţărm şi închiderea după posibilităţi a ieşirilor acestor state mondiale deschise.

52 4 (46) 2009 document


studii/documente

Nota EB 342 elaborată la 24 iulie 1941 referitor la Statelor Unite să-şi pună în aplicare ideile privind cucerirea şi
problemele pe termen lung ale războiului şi al planurilor de dominarea celui de-al treilea cerc geopolitic, prin intermediul
pace, avea să schiţeze conceptul „unei Mari Zone”, pe care „Planului Marshall” şi al N.A.T.O.
S.U.A. va trebui să o domine din punct de vedere economic Zbigniew Brzezinski aprecia, în lucrarea „Marea tablă de
şi militar, asigurând astfel materiile prime necesare industriei şah” (1997) că scopul geopolitic central al S.U.A. îl reprezintă
americane, cu „cele mai mici neplăceri posibile”3. Minimul consolidarea, printr-un parteneriat transatlantic veritabil, a
necesar al acestei mari zone ar fi urmat să cuprindă majoritatea capului de pod stabilit pe continentul eurasiatic, respectiv
lumii ne-germane. Dimensiunea preferenţială ar fi cuprins Europa unită, astfel încât această Europă, în curs de lărgire,
emisfera vestică, Marea Britanie, restul Commonwealth-ului, să poată deveni o trambulină mai viabilă pentru proiectarea
Indiile Orientale Olandeze, China şi Japonia. în Eurasia a noii ordini internaţionale concepută în Biroul
Conceptul schiţat în cuprinsul notei implica dezvoltarea Oval de la Casa Albă.
integrării economice, cu un nucleu cât mai întins posibil şi Perioada „Războiului Rece” (1946-1991) a fost prima
apoi, lărgirea acestuia pentru extinderea lui şi în alte regiuni, formă de opoziţie dintre Uscat şi Mare, dintre „telurocraţie”
în funcţie de circumstanţe. Se propunea crearea unor instituţii şi „talasocraţie”. Blocul sovietic avea frontiere maritime, la
financiare mondiale pentru stabilizarea valutelor şi facilitarea Nord şi Est, care erau mai uşor de apărat decât cele de uscat iar,
programelor de investire a capitalului în dezvoltarea regiunilor Uniunea Sovietică a obţinut ca urmare a economiei centralizate
înapoiate sau subdezvoltate. Această recomandare combinată o autarhie comercială şi un statut militar de supraputere.
cu o serie de propuneri similare, înaintate de Harry White, Totodată, Uniunea Sovietică s-a străduit să-şi extindă influenţa
de la Departamentul American al Trezoreriei, au condus la sa şi pe alte continente. Blocul Răsăritean dispunea de imense
înfiinţarea Fondului Monetar Internaţional (F.M.I.), urmând frontiere de uscat ceea ce reprezenta o deficienţă geopolitică
ca acesta să răspundă de păstrarea stabilităţii şi lichidităţii majoră. În partea de sud a Imperiului Sovietic frontierele
valutelor, pentru a facilita comerţul şi a Băncii Internaţionale coincideau cu lanţul de munţi eurasiatici, în timp ce în zona
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cunoscută îndeobşte sub de vest frontiera trecea prin mijlocul câmpiei Europei, care era
numele de Banca Mondială, ce a fost înfiinţată pentru a facilita capul de pod strategic al „talasocraţiei”. Munţii din zona sudică
investiţiile de capital în regiunile înapoiate şi subdezvoltate au constituit nu numai un sistem de apărare, dar şi un obstacol,
şi a le deschide pentru dezvoltare. Toate aceste planuri se închizând drumul pentru o posibilă expansiune şi ieşire spre
subordonau unui singur scop: cucerirea celui de al treilea cerc mările sudice. Totodată, Tratatul de la Varşovia a fost silit să-şi
geopolitic al lumii. concentreze forţele militaro-strategice, economice, intelectuale,
Victoria de la 9 mai 1945, de pe fronturile europene, de producţie şi resursele naturale în unul şi acelaşi centru
urmată de capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, a permis geopolitic. Această stare de lucruri contrasta în mod evident

Tancurile Armatei Roşii


se retrag din Afganistan

document 2009 4 (46) 53


studii/documente

intitulat „Iniţiativa de Apărare Strategică (Războiul stelelor)”,


anunţat la 23 martie 1983, va accentua sufocarea economică a
Uniunii Sovietice şi va provoca o mare îngrijorare la Kremlin
într-un context în care progresul armamentelor convenţionale
deschidea noi perspective strategiei clasice. În aceste condiţii,
liderii de la Moscova au înţeles că era nevoie de o cotitură
hotărâtoare în politica internă şi externă a Imperiului. Pe
7 februarie 1972, ministrul comerţului din Cabinetul Nixon,
Maurice Stans, avea să deschidă lucrările unei conferinţe despre
perspectiva lumii industriale şi a lumii afacerilor în anul 1990.
Această întrunire a 1.500 de oameni de afaceri din S.U.A. s-a
încheiat cu o declaraţie memorabilă şi profetică a lui Roy L.
Ash, preşedintele firmei „Litton Industries”: „(…) capitalismul
de stat poate constitui forma în care se vor face afacerile pe plan
Iuri
Vladimirovici mondial, deoarece ţările din vest se îndreaptă tot mai mult înspre
Andropov, o economie unificată şi controlată, pentru o mai mare eficienţă,
liderul din iar tendinţa statelor comuniste spre sistemul liberului schimb
umbră al devine tot mai accentuată. Problema pusă (în timpul conferinţei),
restructurării asupra căreia s-au ridicat o mulţime de opinii divergente, a fost
Imperiului dacă Estul şi Vestul se vor întâlni undeva la mijloc, în jurul
sovietic anului 1990”5. Extrem de interesantă şi de tulburătoare această
întâlnire în perspectiva marilor jocuri geopolitice de la sfârşitul
cu situaţia geopolitică a „talasocraţiei” a cărui centru se afla în secolului XX, printre care şi această „perestroikă” şi „glasnosti”
S.U.A., apărată în întregime de „frontierele maritime”, şi având desfăşurată în intervalul 1985-1991.
Europa de Vest drept bază terestră pentru S.U.A. şi „cordon Încă din anii ’70 o eminentă comisie de experţi ai K.G.B.
sanitar”, totodată, în relaţia cu spaţiul sovietic. Integrând a ajuns la concluzia că dacă evoluţia Uniunii Sovietice
strategic Europa de Vest, Statele Unite obţineau controlul continua conform programului, atitudinilor, mentalităţilor şi
asupra unei părţi considerabile a ţărmului eurasiatic, astfel încât prejudecăţilor existente, baza economică prin care se dorea
toate conflictele potenţiale au fost scoase în afara teritoriului dominarea lumii avea să se prăbuşească. Iuri Vladimirovici
strategic de bază. Blocul sovietic avea doar două soluţii: 1) să Andropov, secretar general al P.C.U.S. din 1982, a ajuns la
întreprindă o expansiune militară în Occident, cu scopul de a conştiinţa necesităţii unei reforme complete a sistemului şi putem
cuceri Europa până la Atlantic pentru a-şi putea asigura nişte vorbi de faptul că el este părintele „perestroikăi”. Prognozele
frontiere maritime liniştite şi un potenţial intelectual industrial realizate, în 1980, de către generalul Mihail Liubimov6, şeful
şi tehnologic, urmată, în paralel, de eforturi similare şi în sud, Secţiei Prognoze din Direcţia Principală I a K.G.B. (Primul
pentru a ieşi la mările calde şi a rupe „inelul anacondei” sau 2) Directorat Suprem, astăzi Serviciul de Informaţii Externe
retragerea U.R.S.S. şi a Armatei Roşii din Europa Centrală şi al Federaţiei Ruse), vizând totala catastrofă economică şi
de Est în schimbul retragerii din Europa Occidentală a forţelor politică a U.R.S.S. au întărit credinţa că era nevoie de ceva
N.A.T.O. şi crearea unui Bloc European neutru. nou şi hotărâtor atât în arena relaţiilor internaţionale cât şi
Rememorând drumul parcurs pe scena politică sovietică, de în interior. Viaceslav Daşicev, germanist de renume din cadrul
la 11 martie 1985 şi până în seara zilei de 25 decembrie 1991 Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. şi specialist în problemele
când Mihail S. Gorbaciov şi-a prezentat demisia din calitatea politicii externe sovietice, a prezentat C.C. al P.C.U.S., la data
de preşedinte al U.R.S.S., ultimul secretar general al P.C.U.S. de 22 aprilie 1982, un studiu intitulat „O analiză a situaţiei
reamintea concetăţenilor săi faptul că societatea sovietică, la prezente a relaţiilor Est-Vest” în care afirma că „intervenţia
venirea lui la putere, „se sufoca în constrângerea sistemului trupelor noastre (sovietice – n.n.) în Afganistan, fără nici un
de comandament administrativ, condamnat să servească dubiu, a încălcat limitele admise ale confruntării Est-Vest
ideologia şi să poarte greutatea îngrozitoare a militarizării pe arena lumii a treia”7. Analistul Viaceslav Daşicev considera
fără limită”4. că „avantajele unei astfel de mişcări nu înseamnă nimic în
Convulsiile lagărului socialist (Berlin-1953, Budapesta- comparaţie cu dezavantajele”8 şi avertiza asupra faptului că
1956, Praga-1968), mişcările „Carta ’77” şi „Solidaritatea” „Uniunea Sovietică a creat un al treilea şi extrem de periculos
poloneză, precum şi dorinţa liderilor politici occidental de-a front - după cel din Europa de Est împotriva Europei de Vest
se pune capăt contradicţiilor „schizofrenice” între integrarea şi cel din Asia de Est împotriva Chinei - în flancul său sudic,
economică a Comunităţii Economice Europene (C.E.E.) şi în condiţii geografice şi socio-politice foarte nefavorabile”9.
fragmentarea sa în domeniul politic, ca urmare a „Raportului Analizând evenimentele aflate în curs de desfăşurare în arena
Tindemans” (decembrie 1975), au fost percepute ca o veritabilă relaţiilor internaţionale, Viaceslav Daşicev scria: „Extinderea
provocare strategică pentru Uniunea Sovietică. Intervenţia continuă a ofensivei noastre politico-militare în lumea a
sovietică în Afganistan (decembrie 1979) a accentuat drama treia va fi contracarată de către Occident printr-o deplasare
Uniunii Sovietice şi a amplificat crizele de care avea să fie cuprins spre o poziţie din ce în ce mai apropiată de un război «rece»
întreg spaţiul sovietic în condiţiile unei sărăcii generale, în sau «semi-rece» şi prin sporirea presiunii exercitate asupra
lipsurile şi disperarea tuturor. Programul administraţiei Reagan, Uniunii Sovietice în ceea ce priveşte sfera politică, cea

54 4 (46) 2009 document


studii/documente

economică, cea militaro-strategică şi cea de propagandă/ În ceea ce priveşte „noua gândire politică”15 sovietică în
psihologică. O revenire treptată la destindere poate fi atinsă planul relaţiilor internaţionale, Anatoli Goliţin, un defector
prin abandonarea angajamentelor noastre militare, dar sovietic şi un specialist în materie de dezinformare strategică
numai în cazul în care criza nu se răspândeşte în alte regiuni, a K.G.B., avertiza, încă din 1984, că mai întâi va avea loc o
mai cu seamă în Europa de Est”10. „liberalizare” în Europa Centrală şi de Est, apoi retragerea
La 10 ianuarie 1983, Viaceslav Daşicev a înaintat unuia sau mai multor state din Pactul de la Varşovia pentru
secretarului general al P.C.U.S., Iuri Vladimirovici Andropov, a mina structurile actuale ale N.A.T.O. şi pentru a le înlocui
un nou raport asupra politicii externe sovietice în care afirma: cu un sistem european de securitate colectivă. Principalul ţel
„Uniunea Sovietică are acum o poziţie extrem de dificilă. va fi acela de a răsturna în mod ireversibil echilibrul mondial
Aproape toate marile puteri ale lumii, cu excepţia Indiei, al puterilor. Programul politic lansat de Mihail Gorbaciov
s-au aliat împotriva ei. A opune rezistenţă acestui enorm a dus în final, vis-à-vis de N.A.T.O. şi Occident, la ceea ce
potenţial depăşeşte în mod periculos capacitatea Uniunii avea să-i declare politologul rus Gheorghi Arbatov, în 1989,
Sovietice. Căile de reducere a presiunii «excesive» exercitate unui general american, în timpul unei vizite la Bonn: „O să
de «contra-coaliţie» asupra Uniunii Sovietice constituie în facem un lucru nemaipomenit, o să vă lipsim de duşmanul
prezent principala preocupare a politicii externe sovietice. vostru !”. Afirmaţiile lui Gheorghi Arbatov devin cu atât
Este cât se poate de limpede că acest ţel poate fi atins de mai interesante în condiţiile în care politologul rus, care este
şi directorul Institutului din Moscova pentru Statele Unite şi
Uniunea Sovietică doar printr-o autorestricţionare treptată
Canada, a fost identificat ca fiind ofiţer acoperit al Direcţiei
şi prin adoptarea unei conduite atente pe scena mondială”11.
Principale I a K.G.B., cu numele de cod VASILI.
Cu puţin timp înainte să moară, în 1984, Iuri Vladimirovici
Mihail Gorbaciov cu cât descoperea mai multe despre
Andropov, a aprobat în formă definitivă planul lui Liubimov,
vechiul sistem, cu atât mai mult îşi dădea seama că acesta
ce purta numele de cod „Golgota”, conform destăinuirilor
merita cele mai aspre critici. În plenul Comitetului Central,
lui Mihail Liubimov şi care avea patru etape esenţiale: în 1987, a lansat conceptul de glasnost şi a criticat aspru epoca
1) dezorganizarea sistematică a rânduielilor politice şi Brejnev, caracterizând-o ca fiind una de stagnare.
economice din U.R.S.S.; 2) introducerea forţată a sistemului La Plenara Comitetului Central, din 18 februarie 1988,
capitalist în varianta lui sălbatică; 3) prelungirea direcţionată Mihail Gorbaciov va declara că „este absolut necesar să se facă
a haosului şi 4) revoluţia socialistă12. deosebire între momentul instaurării efective a socialismului
Conducerea K.G.B. adoptase, la 4 iulie 1983, un text care şi deformările sale ulterioare…(trebuie ca poporul) să-şi
stabilea modalităţile de organizare şi exploatare a reţelelor poată forma prin instrucţie o conştiinţă istorică corectă…
de agenţi „pentru a întări din punct de vedere calitativ sistemul ”16.
de agenţi”13. Principiul reformei în K.G.B. se rezuma într-o Plenara din septembrie 1988 va avea drept rezultat
frază: „Sistemul de agenţi ai organelor K.G.B. trebuie să fie decizia de a reorganiza conducerea aparatului de partid prin
excepţional şi puţin numeros”14. împărţirea Secretariatului C.C. al P.C.U.S. în 10 comisii, astfel

George W. Bush
şi Mihail Gorbaciov la Malta

document 2009 4 (46) 55


studii/documente

încât Comitetul Central avea să fie lipsit de statul său major Aceste ordine şi indicaţii erau date într-o clipă în care unii
operaţional şi va fi distrusă, foarte curând, şi ierarhia verticală dintre agenţii folosiţi pentru a controla elementele naţionaliste
care forma scheletul statului sovietic. căzuseră sub influenţa lor, iar unii intelectuali au refuzat să mai
La 25 septembrie 1987, Filip Bobkov17, primul-adjunct colaboreze cu ofiţerii K.G.B. Apariţia Fronturilor Populare este
al preşedintelui K.G.B., avea să rezume într-un discurs, rolul rezultatul întrunirii, în martie 1988, într-o vilă de la periferia
K.G.B. în desfăşurarea procesului de perestroikă: „Scopul Moscovei, a unui mic grup de experţi şi de responsabili ai
nostru final este să asigurăm dezvoltarea perestroikăi prin partidului care vor pune la punct o politică naţională coerentă.
mijloace cekiste, să apărăm revoluţia în noile condiţii, La 6 martie 1988, juristul Boris Kuraşvili, un apropiat al
aşa cum cekiştii au făcut-o şi după glorioasele zile din lui Alexandr Iakovlev, va publica în „Nouvelles de Moscou” un
Octombrie”18. Dintr-o astfel de perspectivă, pot fi înţelese articol intitulat „Trebuie să formăm fronturi naţionale ?”. Unul
şi dorinţa lui Filip Bobkov de-a se publica parţial arhivele de dintre iniţiatorii Frontului Popular din Azerbaidjan, Hikmet
care dispunea K.G.B., astfel încât P.C.U.S. va putea fi ajutat Hadjizadeh, avea să mărturisească: „Înţelesesem că, singure,
la „formarea unei opinii publice sănătoase”19, iar pe de altă republicile baltice nu ar fi creat niciodată această breşă: deci
parte „societatea va înţelege mai bine acţiunile noastre (ale exista încuviinţarea de sus şi acest fapt ne-a hotărât. Speranţa
conducerii de partid şi a K.G.B. – n.n.), muncitorii se vor că vom profita de breşă a pus stăpânire pe noi”24. Apariţia
convinge că ele sunt necesare”20. Fronturilor Populare în republicile sovietice va antrena în scurt
Eforturile aparatului K.G.B. în ceea ce priveşte perestroika timp, în ciuda precauţiilor luate de iniţiatorii din umbră şi-a
şi glasnost-ul, au fost analizate de către instanţele conducătoare supravegherii acţiunii de către ofiţerii K.G.B., o evoluţie pe
ale K.G.B., la 10-12 decembrie 1987, în prezenţa lui Anatoli care iniţiatorii perestroikăi nu o doriseră. „Greşeala noastră, a
Lukianov, responsabil, în cadrul Secretariatului, cu activitatea lui Gorbaciov, a mea şi a altora este de a nu ne fi gândit, când
organelor de securitate sovietice în faţa C.C. al P.C.U.S. vorbeam despre glasnosti şi democraţie, că toate acestea vor
Analiza muncii desfăşurate de ofiţerii K.G.B. va releva faptul avea repercusiuni asupra problemei naţionaliştilor”25, avea
că „apare ceva asemănător unei opoziţii”21. Viktor Cebrikov, să mărturisească Nikolai Rîjkov.
preşedintele K.G.B., va cere perfecţionarea muncii cu reţelele Modul în care Alexandr Iakovlev a reuşit să adoarmă
de agenţi şi utilizarea mijloacelor de informare în asigurarea vigilenţa membrilor Biroului Politic, alarmaţi de rapoartele
victoriei perestroikăi. Vice-preşedintele Bobkov va prezenta un K.G.B., privind recrudescenţa naţionalismului în Lituania, a
referat intitulat “Democratizarea societăţii sovietice şi perestroika îndreptăţit-o pe Françoise Thom să concluzioneze că, în fond,
organelor de securitate”. La 22 ianuarie 1988, Filip Bobkov va perestroika „a fost mai curând o lovitură de stat în interiorul
raporta: „Am intrat într-o etapă decisivă a perestroikăi, toate conducerii politice sovietice, desfăşurată cu încetinitorul,
planurile noastre încep să capete o formă concretă…Avem acum rămasă multă vreme într-o stare larvară, care s-a manifestat
un program de acţiune pentru viitor…”22. vizibil din ce în ce mai des în 1990-1991, pentru a culmina cu
La 14 octombrie 1988, conducerea K.G.B. emite o circulară puciul din august 1991”26.
cu un titlu extrem de explicit: „Îmbunătăţirea muncii cu agenţii Robert Gates,ex-director C.I.A.,referindu-se la„perestroika”,
în actualele condiţii”. Ordinele erau extrem de clare pentru afirma: „Am avut încredere în eforturile făcute de Gorbaciov
ofiţerii K.G.B.: „Fiecare ofiţer trebuie să stăpânească arta de în primi doi ani şi jumătate petrecuţi la conducere pentru
a lucra cu masele…Fiecare ofiţer trebuie să ştie să poarte un implementarea reformei, dar…am prevăzut cu precizie că
dialog în atmosfera cea mai politizată cu putinţă, fără a cădea
încercarea de a restructura sistemul economic centralizat de
în confruntare şi filozofie inutilă. (...) Cekiştii trebuie să facă
stat nu va avea succes…Începând cu 1987, agenţia a furnizat
mult mai des referiri la valorile umane comune, să pună accentul
detalii precise despre eşecul reformei lui Gorbaciov şi
pe apărarea drepturilor omului, pe nonviolenţă, pe dreptate
despre criza economică tot mai mare din Uniunea Sovietică.
socială”23.
Neîncrederea agenţiei în politica economică a lui Gorbaciov
s-a reflectat, în decembrie 1987, într-un raport în care se
spunea: «Prevederile reformei constituie măsuri incomplete
care lasă la locul lor stâlpii reformei planificate socialiste
centralizate…». Acelaşi studiu pronostica cu acurateţe
efectele negative provocate economiei de către reformele
inadecvate ale lui Gorbaciov”27.
În condiţiile în care experienţa istorică ne relevă faptul
că Rusia a fost, este şi va rămâne Ţara Matrioşcilor, respectiv
a păpuşilor care ies una din alta, se naşte întrebarea dacă
Administraţia de la Casa Albă percepuse jocurile de culise
ale “perestroikăi” ? Fostul secretar de stat din perioada primei
administraţii Reagan, George Schultz, avea să declare cu referire
la evenimentele de la Kremlin şi la analizele şi interpretările
factorilor de decizie politică, militară şi informaţională de la
Washington: „Când Gorbaciov a apărut la orizont, C.I.A.
a spus că «numai gura e de el», că era doar o încercare a
Mihail Gorbaciov discută mai mult decât amical cu Ronald Reagan
sovieticilor de a ne trage pe sfoară. Când această părere a

56 4 (46) 2009 document


studii/documente

Cancelarul Helmut Kohl


îl primeşte
în vizită
pe liderul RDG,
Erich Honecker

început să pară tot mai absurdă, C.I.A. a schimbat tonul: al Casei Albe, Mihail Gorbaciov avea să se consulte, conform
Gorbaciov chiar voia schimbarea, dar U.R.S.S. avea un sistem declaraţiilor oficiale, cu consilierul său personal pentru Europa
bine înrădăcinat şi care funcţiona în general, dar care nu de Est, Gheorghi Şahnazarov, care îl va sfătui să sprijine
putea fi schimbat…Când schimbările din URSS au devenit planul lui Kissinger. Pe 12 mai 1989 preşedintele George Bush
evidente, linia adoptată de C.I.A. a fost că schimbările nu analizând relaţiile sovieto-americane, în conformitate cu o
vor marca o diferenţă importantă faţă de trecut”28. Directivă de Securitate Naţională (N.S.D.-23), a concluzionat
În 1986, Robert Gates într-un discurs intitulat „Un că politica îngrădirii s-a dovedit plină de succes: „Deşi sperăm
război în altă formă” declara „Este imperativ ca în ultimă să depăşim politica îngrădirii, trebuie să spunem că ne aflăm
instanţă americanii să recunoască semnificaţia strategică de abia la începutul unui nou drum. Ne vom confrunta cu
a ofensivei sovietice, care este în realitate un război, multe pericole şi incertitudini”33.
un război purtat între naţiuni şi împotriva influenţei şi În mai 1986, Mihail Gorbaciov îşi afirma noile principii
prezenţei Occidentului, împotriva dezvoltării economice, şi metode de politică externă în faţa funcţionarilor superiori
împotriva valorilor democratice. S-a pornit acest război din Ministerul de Externe al U.R.S.S.: „În prezent trebuie
fără o declaraţie în acest sens, fără mobilizare, fără masarea să învăţăm cât se poate de repede a transpune ideile şi
armatelor”29. Gates era convins de faptul că sovieticii căutau orientările în acţiuni concrete şi s-o facem având mereu în
doar o „perioadă de înmuiere a tensiunii cu Vestul”30 în timp minte - atât în lucrurile mari cât şi în cele mici - obiectivele
ce pe de altă parte reformau sistemul sovietic şi încercau „să momentului şi perspectivele strategice. (...) Este neapărat
câştige energie pentru un alt conflict”31. necesar a evalua cu precizie situaţia şi a stabili planuri
Pe 18 ianuarie 1989, Henry Kissinger, fost secretar concrete. Trebuie acordată mai multă atenţie elaborărilor,
al Departamentului de Stat al S.U.A., aflat la Kremlin, îi previziunii evenimentelor, trebuie sesizată orice posibilitate
propunea lui Mihail Gorbaciov organizarea unor întâlniri şi de creştere a eficacităţii, facultăţii de manevră raţională şi a
negocieri la nivel înalt (S.U.A..-.U.R.S.S.) pentru a se ajunge la dinamismului global al politicii noastre externe”34.
realizarea unor înţelegeri unele formale, altele informale, vis-à- În contextul noilor transformări din arena relaţiilor
vis de limitele celor două mari puteri în promovarea intereselor internaţionale, Bettino Craxi, primul-ministru al Italiei în
proprii în Europa de Est. „Kissinger îi expuse propunerea sa exerciţiu şi preşedinte al Consiliului European, a vizitat Moscova
referitoare la o înţelegere în privinţa Europei Răsăritene. după venirea lui Gorbaciov la putere şi a dat semnalul unui nou
Ar putea avea Uniunea Sovietică vreun interes în cazul unei început în relaţiile dintre Comunitatea Economică Europeană
asemenea înţelegeri? Gorbaciov se aplecă în faţă, ridică (C.E.E.) şi Blocul Estic. Mihail Gorbaciov avea să declare
dintr-o sprânceană şi zâmbi cu jumătate de gură: Îmi dau după întâlnirea cu liderul politic italian, că este timpul „de a
seama că în spatele acestei întrebări mai există o întrebare, organiza relaţii reciproc avantajoase între C.A.E.R. şi C.E.E.
spuse el. Bănuia că Bush, folosindu-l pe Kissinger ca în chestiuni economice”35. Liderul de la Kremlin comunica,
intermediar, încerca să-l păcălească şi să-l facă să-i dezvăluie totodată, faptul că “în măsura în care ţările C.E.E. acţionează
cât de mult era dispus să renunţe la controlul asupra Europei ca o «entitate politică», noi suntem gata să căutăm un limbaj
de Est”32, scriau Michael R. Beschloss şi Strobe Talbott într-o comun cu ea şi asupra problemelor internaţionale”36. În iunie
lucrare referitoare la evoluţiile din arena relaţiilor internaţionale 1985, secretarul C.A.E.R., Viaceslav Sîciov, i-a comunicat
de pe parcursul anului 1989. După plecarea emisarului de taină oficial preşedintelui Comisiei Europene, Jacques Delors, că

document 2009 4 (46) 57


studii/documente

Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov


dezbat marile probleme ale lumii

organizaţia pe care o reprezintă doreşte să stabilească relaţii Blocul Estic reformator. Liderii G-7 au decis că politica faţă de
oficiale cu C.E.E. Relaţiile dintre C.E.E. şi U.R.S.S., secondată reformele aflate în derulare în Europa de Est urma să subsumeze
de Blocul ţărilor socialiste, aveau să se dezvolte, în perioada următoarelor trei scopuri: 1) ajutorul C.E.E. intenţiona să
imediat următoare vizitei lui Bettino Craxi la Moscova, mai faciliteze reformele economice; 2) reformele urmau să ajute
mult pe tărâm economic decât politic. Jacques Delors avea fiecare ţară din Europa de Est să se integreze în economia
să declare, la 17 ianuarie 1989, în Parlamentul European, că, mondială şi 3) crearea unei nou cadru de securitate europeană
la întâlnirea la vârf de la Rhodos (2 – 3 decembrie 1988) a regională. „Demonstraţia practică a relevanţei Comunităţii
Consiliului European, el „şi-a exprimat regretul personal că, pentru reconstrucţia Europei ca întreg a facilitat apariţia
faţă de cooperarea economică, celei politică i se făcea puţin unui consens în interiorul Comunităţii şi, într-adevăr în
loc, iar cei Doisprezece nu doreau să cadă de acord asupra
afara ei: C.E. ca atare era ideal plasată pentru a devein piatra
unor poziţii comune sau să ia iniţiative unite în dialogul Est-
unghiulară a noii construcţii europene”41, scria Peter Ludlow
Vest”37. Abia la 24 aprilie 1989, Consiliul Afacerilor Generale
în studiul intitulat „The Politics and Policies of the European
al Miniştrilor de Externe din ţările membre ale C.E.E. a decis
Community in 1989”.
că trebuie să existe o abordare coerentă a politicii C.E.E. faţă
Vizita secretarului general al P.C.U.S. în R.F.G., în perioada
de Europa de Est. „Dezvoltările politice rapide au convins,
evident, ţări precum Marea Britanie şi Franţa de nevoia unei 12-15 iunie 1989, avea să reprezinte clipa când cancelarul
coordonări mai bune, chiar dacă aceasta înseamnă o oarecare Helmut Kohl a simţit că aude „răsunând paşii lui Dumnezeu
încălcare a ariei relaţiilor politice Est-Vest pe care statele trecând prin evenimente”42. În Declaraţia Comună dintre
membre le păzeau cu atâta gelozie pentru ele”38, scria un R.F.G. şi U.R.S.S., semnată la finalul vizitei, se menţionează
observator al evenimentelor aflate în desfăşurare în acele clipe. faptul că „omenirea se află în pragul mileniului trei în faţa
În cadrul Consiliului European de la Madrid din 26-27 unor sfidări istorice”43 ce nu pot fi soluţionate decât „numai
iunie 1989, liderii politici ai ţărilor membre ale C.E.E. „au împreună”44, de către toate statele şi popoarele, ceea ce
reafirmat deplina valabilitate a abordării cuprinzătoare, presupune „o nouă gândire politică…”45. Cei doi şefi de stat
integrând aspectele politice, economice şi de cooperare pe apreciau în Declaraţia Comună că „Europei îi revine un rol
care Comunitatea Europeană şi statele ei membre le urmează de prim rang în modelarea unui viitor paşnic”46 şi că „această
în relaţiile lor cu U.R.S.S. şi cu ţările din Europa Centrală şi evoluţie trebuie să fie sprijinită”, în ciuda „divizării de decenii
de Est”39. Liderii politici europeni şi-au reafirmat hotărârea a continentului”47. Întâlnirea dintre Mihail Gorbaciov şi
lor şi a statelor membre ale Comunităţii Europene „de a juca Helmut Kohl avea să fie începutul unei relaţii politice extrem de
un rol activ în sprijinirea şi încurajarea schimbărilor pozitive fructuoase şi care va culmina în seara zilei de 10 februarie 1990
şi a reformei”40. cu declaraţia preşedintelui URSS, Mihail Gorbaciov: „Cred
La întâlnirea G-7 de la Paris din 14-16 iulie 1989, C.E.E. că între Uniunea Sovietică, Republica Federală şi R.D.G.
s-a manifestat ca principalul actor al relaţiilor Occidentului cu nu există diferenţe de opinii cu privire la unitate şi asupra

58 4 (46) 2009 document


studii/documente

Bucuria reuşitei în dificilele negocieri sovieto-americane


privind reducerea armamentului nuclear şi convenţional

dreptului oamenilor de a năzui către unitate şi de a hotărî Bukovski, prin intermediul ziarului parizian „Libre Journal”,
singuri asupra evoluţiei în continuare. Între dumneavoastră din septembrie-octombrie 1990, de existenţa unei „antene”
şi mine există concordanţă asupra faptului că germanii trebuie ultra-secrete a K.G.B., codificată „Linci” („Fulgerul”), care
să decidă singuri opţiunea lor. Germanii din Republica acţionase în R.D.G., de la mijlocul anilor ’80, independent
Federală şi din R.D.G. trebuie să ştie mai bine drumul pe de sediul K.G.B. de la Karlshorst şi fără să aibă vreo legătură
care vor să meargă”48. Decizia preşedintelui U.R.S.S. i-a cu STASI. „Linci” aparţinea Departamentului 4 (R.F.G.,
bulversat pe Valentin Falin şi Alexander Bondarenko, precum R.D.G. şi Austria), din Direcţia Principală I a K.G.B.- ului
şi pe ceilalţi membri ai Biroului Politic de la Moscova, iar din Moscova, aflat sub comanda generalului Anatoli Novicov,
Pravda avea să scrie, a doua zi, 11 februarie 1990, că „secretarul şi avea drept misiune „restructurarea peisajului politic
general Gorbaciov şi cancelarul federal german sunt de est-german, conform strategiei Kremlinului în vederea
acord că germanii ar putea să realizeze unitatea patriei lor reunificării”52. Uriaşele demonstraţii de masă din R.D.G., cu
prin autodeterminare liberă, dacă ei doresc acest lucru”49. caracter anticomunist şi antisovietic, ce însumau câte 100.000
Cele inserate în paginile oficiosului P.C.U.S. au constituit o de oameni, compromiterea unor lideri politici est-germani,
mare surpriză pentru cancelarul federal german, deoarece nu precum Hans Modrow, demolarea Zidului Berlinului, şi nu
era obişnuit ca „substanţa convorbirilor şi înţelegerile să fie numai, sunt, după cum confirmă istoricii germani Ralf Georg
difuzate voalat şi chiar retuşate”50, dar reprezenta „un indiciu Reuth şi Andreas Bonte în lucrarea „Das Komplot” (München,
în plus că întreaga chestiune era orchestrată de Gorbaciov 1993), opera „Linci”. La 21 noiembrie 1990, cu prilejul unui
şi apropiaţii săi şi strecurată pe lângă capetele betonate din interviu referitor la politica „Casei europene comune” a lui
Comitetul Central de atunci”51. Mihail Gorbaciov, Erich Honecker declara că destituirea lui
În ultimul interviu pe care l-a acordat televiziunii vest- din funcţia de şef al partidului şi al statului est-german este
germane, la 10 octombrie 1991, la Moscova, Erich Honecker rezultatul unei manevre de mare anvergură, planificată de multă
avea să declare că este o greşeală grosolană să se presupună vreme la scară europeană şi chiar mondială, în condiţiile în care
că cei care la Leipzig proclamau în cor „Noi suntem poporul reunificarea Germaniei era considerată ca fiind o contribuţie
!”, precum şi în alte părţi, au provocat schimbarea pe care a însemnată la construirea „Casei Comune Europene” iar acest
cunoscut-o R.D.G. În opinia fostului lider politic est-german lucru nu putea fi atins decât printr-o transformare a sistemului
este necesară revizuirea ideii care există în legătură cu acest politic din R.D.G. Nemulţumirile şi destăinuirile foştilor
episod al istoriei. După derularea evenimentelor din 1989 lideri politico-militari est-germani provin din faptul că cererile
din europa Centrală şi de Est, opinia publică internaţională foştilor ofiţeri şi agenţi H.V.A., care se temeau de persecuţii
avea să fie informată de către dizidentul sovietic Vladimir după reunificare, au fost întâmpinate cu o atitudine rezervată

document 2009 4 (46) 59


studii/documente

Reconciliere franco-germană:
Mitterand şi Kohl înfrăţiţi
prin strângerea de mână

de către sovietici. „A fost – mărturisea generalul Markus Wolf „Jocul diplomatic” dintre cele două superputeri avea să fie
– ultima trădare (de către sovietici – n.n.) a prietenilor lor est- relevat preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae
germani, a căror activitate de peste patru decenii contribuise Ceauşescu, la data de 1 decembrie 1989, prin Nota strict
la întărirea influenţei sovietice în Europa”53. secretă cu nr. 0075/989 înaintată olograf de către generalul-
Ambasadorul României în S.U.A., Ion Stoichici, comunica colonel Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii Statului
M.A.E. de la Bucureşti, la 24 august 1989, că în urma întâlnirii (D.S.S. - n.n.), care menţiona următoarele: „În cadrul
cu Robert Hutchings, director pentru afaceri politice cu Europa noilor convorbiri la nivel înalt dintre S.U.A. şi U.R.S.S.,
de Est în Consiliul Securităţii Naţionale al S.U.A., desfăşurată organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor
în cursul zilei de 23 august, s-au desprins următoarele aborda cu prioritate problem privind redefinirea sferelor de
concluzii: „S.U.A. sprijină schimbările care au loc în Europa influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le
de Est şi, în mod deosebit, schimbările de ordin politic şi asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele
economic pe calea liberalizării, că acest mod de abordare internaţionale. (…) Se urmăreşte stabilirea unui nou
pentru Ungaria şi Polonia este valabil pentru toate celelalte echilibru pe continentul European care să permit atenuarea
ţări Est-europene”54 şi, totodată, „S.U.A. nu doresc să se
treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între
amestece în treburile interne (ale Ungariei şi Poloniei – n.n.),
ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurarea transpunerii
ceea ce fac este treaba Ungariei şi Poloniei, dar S.U.A. doresc
în practică a conceptelor privind «dezideologizarea relaţiilor
să se acţioneze pe calea reconcilierii”55. „Dialogul” sovieto-
internaţionale» şi crearea aşa-numitei «case commune
american, început la 18 ianuarie 1989, la Kremlin, avea să se
europene»”58. Analiştii D.S.S. de la Bucureşti apreciau că la
dezvolte pe parcursul întregului an 1989 şi să se concretizeze în
Malta „ar urma să se discute şi problema exercitării de noi
întâlnirea la nivel înalt de la Malta din 2-3 decembrie 1989. La
28 noiembrie 1989, Helmut Kohl îi scria preşedintelui Statelor presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au
Unite, George W. Bush, cu referire la întâlnirea la nivel înalt trecut la aplicarea de «reforme reale», fiind avute în vedere
sovieto-americană care urma să se desfăşoare la Malta: „(…) îndeosebi R.P.Chineză, Cuba şi România”59. Aleksander
Întâlnirea de la Malta ar trebui să evite orice aparenţă de Bessmertnâh, fost ambasador al Uniunii Sovietice la
întâlnire la nivel înalt pentru păstrarea statu-quo-ului. (…) Washington şi, mai apoi, Ministru de Externe al U.R.S.S., avea
Din acest unghi de vedere ar trebui să fie tratată o problemă să-şi amintească: „Dacă n-ar fi fost Malta, Uniunea Sovietică
pe care secretarul general Gorbaciov o va aborda cu mare n-ar fi renunţat niciodată aşa de uşor la controlul asupra
probabilitate faţă de dumneavoastră: respingerea oricărei Europei răsăritene şi a ţărilor baltice”60.
destabilizări, creşterea stabilităţii prin reforme. Aş dori să La 4 decembrie 1989, ambasadorul Ion Stoichici de
vă recomand să fiţi pe deplin de acord – şi în numele meu la Washington informa M.A.E. de faptul că „în cercurile
– cu aceste ţeluri”56. Totodată, Helmut Kohl îl conjura pe politico-diplomatice de la Washington se apreciază că
preşedintele Statelor Unite: „Vă rog foarte cordial să nu fiţi de recentele convorbiri din Malta au constituit «o afirmare
acord la Malta cu nici o decizie care ar putea limita marja de publică extraordinară a unor noi relaţii dintre U.R.S.S. şi
acţiune a politicii noastre în problema germană”57. S.U.A.»”61. Ion Stoichici informa conducerea de partid şi de

60 4 (46) 2009 document


studii/documente

stat de la Bucureşti că Mihail Gorbaciov şi George W. Bush au pronunţă tot mai activ în favoarea a ceea ce se poate numi
hotărât, la Malta, că „se impune «abandonarea caracteristicilor noua mentalitate, noua gândire politică pentru dezvoltarea
Războiului Rece»”62. Ambasadorul României îl informa pe cooperării pe multiple planuri, pentru întărirea păcii pe
preşedintele Nicolae Ceauşescu, prin intermediul Centralei continent, pentru dezarmare”68.
M.A.E., de faptul că la conferinţa de presă „nu au existat Analizând evoluţiile diplomatice ale lui Mihail Gorbaciov
păreri diferite faţă de probleme care, în mod tradiţional, şi ale echipei sale în arena relaţiilor internaţionale putem
generau dispute Est-Vest”63. În cursul zilei de 5 decembrie spune că noua linie de politică externă inaugurată la Kremlin
1989, ambasadorul Ion Stoichici a revenit cu o nouă telegramă după 11 martie 1985 avea să reprezinte o aplicare la politica
în care informa că preşedintele George W. Bush, pe parcursul internaţională a strategiei ideologului comunist italian Antonio
întâlnirii de la Malta, a apreciat că „există o multitudine de Gramsci, respectiv renunţarea la cucerire prin intermediul luptei
probleme în care U.R.S.S. şi S.U.A. pot conlucra în interesul de clasă şi recurgerea la strategia şantajului nu prin forţă ci prin
lor pentru o cauză comună”64. slăbiciune, în parte reală, în parte simulată, pentru a-şi asigura
„Baletul” diplomatic sovietic a continuat, după întâlnirea ajutorul şi simpatiile occidentale. Jean-Francois Deniau, om
sovieto-americană de la Malta, de o întâlnire la nivel înalt politic şi diplomat francez afirma că Uniunea Sovietică îşi
franco-sovietică la Kiev. Ambasadorul României la Paris, Petre propusese drept scop acela de „a pleca pentru a rămâne”69.
Gigea, telegrafia la Bucureşti, la 11 decembrie 1989, că Francois În perioada care a urmat căderii regimurilor politice de la
Mitterand şi Mihail Gorbaciov au decis, la Kiev, că „este nevoie Varşovia, Praga, Budapesta, Sofia, Berlin de Est şi Bucureşti, ca
de noi mecanisme pentru a servi construcţia Case Comune urmare a noii gândiri politice sovietice, Kremlinul va superviza
Europene”65. În timpul discuţiilor dintre Francois Mitterand destructurarea Uniunii Sovietice urmărind două ţinte precise:
şi Mihail Gorbaciov s-a abordat rolul S.U.A. în noua dinamică a) să nu se înregistreze nici o modificare de frontiere între
a relaţiilor internaţionale avându-se în vedere „participarea republicile componente ale U.R.S.S. şi b) minoritatea rusă
Statelor Unite ale Americii - ca un element necesar şi de să rămână în cuprinsul acestora, evitându-se, astfel, mişcări
anvergură - la noua etapă a construcţiei europene”66. Cel masive de populaţie.
mai fierbinte subiect al momentului, reunificarea Germaniei, Walter Lippmann purtătorul de cuvânt al „realiştilor”, una
a fost abordat de către cei doi lideri politici „într-o manieră din şcolile de gândire în domeniul politicii externe americane,
detaliată”67. Mihail Gorbaciov şi-a exprimat, cu această ocazie, susţinea că politica de stăvilire va conduce la supraextindere
preocuparea pentru „viitorul continentului «nostru», care se psihologică şi geopolitică şi cerea ca politica externă a S.U.A.

Căderea Zidului Berlinului


(9 noiembrie 1989)

document 2009 4 (46) 61


studii/documente

Zidul Berlinului –
un simbol
al Războiului Rece

să fie călăuzită de analizarea intereselor americane, în fiecare a Eurasiei, care începe cu Finlanda şi Ţările Scandinave,
caz în parte, şi nu de principii generale, presupuse a fi universal continuă cu Polonia, România, Turcia şi Georgia, cuprinde
valabile. „O politică veritabilă - scria Walter Lippmann - ar zona Orientului Apropiat şi a Indiei şi se încheie pe teritoriul
avea, prin urmare, ca obiectiv primordial stabilirea unor Mongoliei, Chinei şi Japoniei.
reglementări care să conducă la evacuarea Europei…Puterea La 25 decembrie 1991, ora 1900, Mihail S. Gorbaciov şi-a
americană trebuie să fie disponibilă nu pentru a-i «stăvili» pe prezentat demisia din calitatea de preşedinte al U.R.S.S.,
ruşi în puncte disparate, ci pentru a ţine sub control întreaga afirmând, cu această ocazie, în faţa mass-media interne şi
maşină militară rusească şi pentru a exercita o presiune internaţionale, că a renunţat la luptă în condiţiile în care a
sporită în sprijinul unei strategii diplomatice care are ca câştigat linia pentru dezmembrarea ţării şi dizlocarea statului.
obiectiv concret o reglementare care înseamnă retragere”70. „Îmi părăsesc postul cu nelinişte. Dar şi cu speranţă, cu
Retragerea visată de Walter Lippmann avea să se petreacă în încredere în voi, în înţelepciunea şi forţa voastră de spirit.
miraculosul an 1989 şi în anii ’90 iar dezmembrarea U.R.S.S. Suntem moştenitorii unei mari civilizaţii şi, în prezent,
şi retragerea strategică, de 1.400 km, a trupelor sovietice din depinde de toţi şi de fiecare în parte ca ea să renască la o
Europa Centrală şi de Est avea să surprindă lumea occidentală nouă viaţă, modernă şi demnă”72, avea să declare Mihail
în postura unui spectator stupefiat de cele ce se întâmplau. Gorbaciov în faţa presei şi, implicit, a compatrioţilor săi. A
Cu gândul la viitoarele mişcări din arena relaţiilor doua zi ziarul „Komsomolskaia Pravda” scria: „A făcut tot ce
internaţionale, de după încheierea Războiului Rece, şi cu a putut. Şi ceea ce s-a făcut nu putea să fie făcut decât de
implicaţii în geopolitica lumii, fostul secretar de stat al S.U.A., el”73. Ziarul „Moskovskaia Pravda” scria, la 26 decembrie
Henry Kissinger, avea să scrie: „Dominarea de către o singură 1991, că „perestroika ne-a adus libertatea cuvântului şi
putere a oricăreia dintre cele două sfere principale ale Eurasiei a gândirii”74, şi, totodată, perestroika „ne-a dăruit şi ne-a
- Europa şi Asia - rămâne o bună definiţie a pericolului spulberat multe speranţe”75.
strategic pentru America, cu sau fără Război Rece. Deoarece
o asemenea grupare ar avea capacitatea să depăşească America
economic şi, în cele din urmă, militar. Acestui pericol va trebui
să-i fie opusă rezistenţă chiar şi acolo unde puterea dominantă Kremlin’s Geopolitics in the last moments
este aparent binevoitoare, deoarece în cazul în care intenţiile of “Cold War” – Constantin Corneanu, Ph.D.
s-ar schimba vreodată, America s-ar trezi cu o capacitate de
rezistenţă efectivă puternic diminuată şi cu o incapacitate de The year of 1989 meant the removal of Soviet Union
a modela evenimentele sporite”71. Extinderea N.A.T.O., de influence from Central and East Europe and the communist
la Marea Baltică la Marea Neagră, precum şi eforturile care regimes. The author presents an analysis of the events that
se fac, de-o parte şi de alta, pentru includerea Georgiei în changed the power equilibrium established after the Second
N.A.T.O., ne dau dreptul să concluzionăm că Statele Unite World War.
au început bătălia pentru cucerirea celui de-al patrulea cerc
geopolitic al lumii, prin efortul de-a controla „Rimland”-ul. Key words: revolution, communist regime, geopolitics,
În opinia geopoliticianului Nicholas Spykman, „Rimland”- strategy, cold war.
ul reprezintă regiunea de margine sau „bordura maritimă”

62 4 (46) 2009 document


studii/documente
NOTĂ

1
Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, Geopolitica, Bucureşti, 2001, p. 53. 20
Ibidem.
2
A se vedea Nota internă EB 34 din 24 iulie 1941, Consiliul pentru 21
Ibidem, p. 82.
Relaţii Externe, War-Peace Studies, NUL, în studiul lui Laurence 22
Ibidem. Circulara nr. 066 din 2 februarie 1988 („Lărgirea
H.Shoup şi William Winter, Shaping a New World Order: The drepturilor forurilor conducătorilor organelor Securităţii de Stat
Council on Foreign Relations Blueprint for World Hegemony, în din U.R.S.S.”) permite ca, de acum înainte, „în caz de necesitate
volumul Trilateralism:The Trilateral Commission and Planing for operaţională urgentă, grupurile operaţionale pot fi formate
World Management, editor Holly Sklar, Boston, South End Press, pentru o durată de până la doi ani, fiind constituite din
1980, p. 157. În legătură cu influenţa exercitată de C.F.R. asupra ofiţeri detaşaţi din alte departamente, fără a se raporta la
evoluţiei relaţiilor internaţionale în secolele XX şi XXI se poate citi forurile centrale”.
Dinu Moraru, Foreign Affairs-laboratorul Casei Albe, în Lumea 23
Ibidem, p. 83.
Magazin, Anul IX, nr. 9 (101), 2001, p. 39 şi Idem, Un laborator de
24
Ibidem, p. 67.
idei, în Lumea, Anul XI, nr. 10 (126), 2003, pp. 19 – 22.
25
Ibidem, p. 62.
3
Din nota internă EB 34 din 24 iulie 1941 (a se vedea Laurence H.
26
Ibidem, p. 85.
Shoup şi William Minter, op. cit., p. 141).
27
Christopher Andrew, CIA şi Casa Albă, Editura ALL, Bucureşti,
4
Andrei S. Graciov, Naufragiul lui Gorbaciov. Adevărata istorie a 1998, p. 441.
destrămării U.R.S.S., Editura Nemira, Bucureşti, 1995, p. 249.
28
Ibidem, p. 442.
5
L. Fletcher Prouty, JFK, Editura RAO, Bucureşti, 1996, p. 463-464.
29
Ibidem.
6
Oleg Gordievski adnota, referitor la generalul K.G.B. Mihail
30
Ibidem.
Liubimov următoarele: „Deşi foarte inteligent şi plin de
31
Ibidem.
32
Michael R. Beschloss, Strobe Talbott, La cele mai înalte nivele,
sentimente frumoase pentru Anglia, pentru literatura şi
Editura Elit, Bucureşti, 1994, p. 31.
tradiţiile ei, Liubimov nu renunţase la o mulţime de idei 33
Christopher Andrew, op. cit., p. 453.
nebuneşti de stânga. În 1976 şi 1977, după ce lucrase la 34
Mihail Gorbaciov, Memorii, Editura Nemira, Bucureşti, 1994, p. 135.
Londra, încă mai putea discuta despre Trosţki cu un real 35
Karen E. Smith, Politica externă a Uniunii Europene, Editura
interes şi, în ciuda experienţei sale din Occident, el spera în
Trei, Bucureşti, 2004, p. 61.
continuare să ajungă general KGB. Visul lui era să devină 36
Ibidem.
o binecunoscută figură literară, în stare să recite volume 37
Ibidem, p. 88.
întregi de poezii englezeşti, dar să fie, în acelaşi timp, şi 38
Ibidem, p. 90.
general KGB – o combinaţie imposibilă” (Apud Oleg Gordievski, 39
Ibidem, p. 91.
Următorul Pas: Execuţia, Editura ALL, Bucureşti, 1998, p. 370). 40
Ibidem.
7
Martin McCauley, Rusia, America şi războiul rece. 1949-1991, 41
Ibidem.
Editura Polirom, Iaşi, 1999, p.169. 42
Cancelarul german Otto von Bismarck declara: „De unul singur nu
8
Ibidem poţi realiza ceva, poţi doar aştepta până când auzi răsunând
9
Ibidem. paşii lui Dumnezeu trecând prin evenimente; atunci să-i sari
10
Ibidem, p. 169-170. înainte şi să-i apuci colţul mantiei, asta-i tot!”.
11
Ibidem, p. 171. 43
Helmut Kohl, Am vrut unitatea Germaniei, Editura Institutul
12
Florentina Dolghin, Adevăr sau diversiune ? Nume de cod „Golgota”?, European, Iaşi, 1999, p. 50.
în Curierul Naţional Magazin (CNM), nr. 222/1996, p. 15. 44
Ibidem.
13
Françoise Thom, Sfârşiturile comunismului, Editura Polirom, 45
Ibidem.
Iaşi, 1996, p. 78. 46
Ibidem.
14
Ibidem. 47
Ibidem.
15
Principalele componente ale acesteia, în viziunea istoricului 48
Ibidem, p. 185.
Martin McCauley, erau: „1) confruntarea dintre super puteri 49
Ibidem, p. 190.
este neproductivă, de vreme ce orice avantaj tangibil 50
Ibidem.
câştigat de una dintre părţi o stimulează pe cealaltă să-l 51
Ibidem.
anuleze şi să-şi îmbunătăţească performanţele în domeniu;
52
Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii
2) puterea militară nu garantează securitatea, care poate şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion,
fi atinsă doar prin mijloace politice şi prin căutarea unor Bucureşti, 2003, p. 132.
soluţii comune; 3) securitatea unui stat nu poate fi sporită
53
Vasili Mitrokhin, Christopher Andrew, Arhiva Mitrokhin. KGB
dacă aceasta se face în detrimentul unui alt stat; 4) conflictul în Europa şi în Vest, Editura Orizonturi&Sirius, Bucureşti, 2003,
dintre super puteri în lumea a treia a adus Moscovei p.457.
puţine avantaje tangibile, dar a contribuit la creşterea
54
Dumitru Preda, Mihai Retegan, 1989. Principiul dominoului,
tensiunii dintre acestea; Rusia şi America ar trebui să- Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000,p. 174.
şi conjuge eforturile pentru a rezolva problemele lumii a
55
Ibidem.
56
Helmut Kohl, op. cit., p. 125- 126.
treia împreună; 5) toate statele sunt interdependente, în 57
Ibidem, 128.
consecinţă securitatea fiecărui stat depinde de relaţiile cu 58
Cristian Troncotă, op. cit., p. 207.
celelalte, de interacţiunile acestora; 6) valorile universale 59
Ibidem, p. 208.
comune, cum sunt drepturile omului, nefolosirea forţei în 60
Michael R. Beschloss, Strobe Talbott, op. cit., p. 234.
rezolvarea problemelor politice, democraţia şi libertatea 61
Dumitru Preda, Mihai Retegan, op. cit., p. 396.
conştiinţei ar trebui să constituie fundamentul şi inspiraţia 62
Ibidem.
actelor decizionale de politică externă; 7) abordarea prin 63
Ibidem.
prisma ideologiei de clasă a strategiei de politică externă 64
Ibidem, p. 401.
ar trebui abandonată în favoarea intereselor commune ale 65
Ibidem, p. 426.
omenirii; 8) Uniunea Sovietică este un stat normal, care nu 66
Ibidem, p. 423.
are ca obiectiv stăpânirea lumii, ci îşi doreşte să se afle în 67
Ibidem, p. 424.
relaţii de strânsă cooperare cu toate celelalte state” (Apud 68
Ibidem.
Martin McCauley, Rusia, America..., p. 106). 69
Crozier Brian, Phoenixul Roşu, Bucureşti, 1996, p. 107.
16
Françoise Thom, op. cit., p. 73. 70
Walter Lippmann, The Cold Waar: A Study in US Foreign Policy,
17
Filip Bobkov este considerat de către sovietologi ca fiind mentorul New York/London, Harper& Brothers, 1947, p. 61-62.
discret şi popular al intelighenţiei moscovite, „creierul” din conducerea 71
Henry Kissinger, Diplomaţia, Editura All, Bucureşti, p. 735.
organelor K.G.B. El a jucat un rol foarte important în organizarea şi 72
Andrei S. Graciov, op. cit., p. 251.
controlarea, „mişcărilor informale” din fosta U.R.S.S. 73
Ibidem, p. 191.
18
Françoise Thom, op. cit., p. 78. 74
Pascal Lorot, Perestroika, Editura Corint, Bucureşti, 2002, p. 139.
19
Ibidem, p. 73. 75
Ibidem.

document 2009 4 (46) 63


studii/documente

DIPLOMAŢI MILITARI
ÎN MEMORIA URMAŞILOR
General de brigadă (r) ing. MITICĂ DETOT1

a 12 noiembrie 2009 s-a celebrat un veac şi jumătate şi au acţionat cu entuziasm


L de la emiterea de către domnitorul Alexandru
Ioan Cuza a Înaltului Ordin de Zi nr. 83, considerat un
şi eficacitate pentru iniţierea
muncii de informaţii necesare
tinerei armate unite române. Stema Asociaţiei
veritabil act de naştere a Statului Major General al Armatei Diplomaţilor Militari
Române, dar şi a primei structuri de informaţii militare. Ulterior, parcurgând treptele în Rezervă şi în Retragere
Este necesară această precizare pentru a sublinia punctul de profesiei militare până la funcţii
plecare al diplomaţiei militare moderne, începută în timpul de vârf, cei doi ofiţeri au folosit în
domnitorului Cuza şi oficializată pe plan european de regele mod optim cunoştinţele dobândite în serviciul de informaţii
Carol I, după câştigarea independenţei de stat în anul 1877. militare şi au contribuit în mod iscusit la desfăşurarea şi
Mai puţin cunoscută publicului, diplomaţia militară a obţinerea victoriei în Războiul de Independenţă din 1877-
stat în grija Serviciului Militar de Informaţii şi a constituit 1878.
o componentă de specialitate a diplomaţiei statale, aducând Merită să fie subliniată cooperarea între cei doi ofiţeri
servicii importante şi valoroase armatei şi statului român, în pentru obţinerea victoriei în bătălia pentru Rahova (7-9
lupta pentru apărarea intereselor vitale şi realizarea unităţii noiembrie 1877), când aşa numitul Grup Vid-Isker, condus
naţionale. de Gheorghe Slăniceanu, reuşeşte să înfrângă pe turci
Plecând de la aceste considerente şi dorind să omagieze aproape fără pierderi. La încheierea conflictului, Ştefan
şi să cinstească memoria personalităţilor militare care şi- Fălcoianu este numit delegat militar al guvernului român
au adus prinosul în politica externă românească, Asociaţia pe lângă „Comisiunea Europeană” pentru delimitarea
Diplomaţilor Militari în Rezervă şi în Retragere frontierelor de sud ale ţării, iar Gheorghe Slăniceanu ajunge
„Alexandru Ioan Cuza” a întocmit o lucrare cu biografii ministru de război.
care să marcheze cei 150 de ani de diplomaţie militară şi În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, un alt
să aducă la cunoştinţa marelui public unele personalităţi militar, locotenent-colonel Ioan Alecsandri (fratele marelui
şi fapte care au influenţat deciziile conducătorilor români, poet Vasile Alecsandri), este numit agent diplomatic al
civili sau militari, în momentele de cumpănă ale ţării. Principatelor Române la Paris şi, concomitent, reprezentant
militar al Armatei Române. Între anii 1860-1866, ofiţerul
Începuturile român acţionează în capitala Franţei ca un veritabil şi iscusit
diplomat, reuşind să obţină un sprijin preţios din partea
Primii vizaţi în lucrarea biografică „Diplomaţi militari; statului francez, atât în ceea ce priveşte legitimitatea unirii
1859-2009; in memoriam” sunt Principatelor Române, cât şi în ceea ce priveşte dotarea şi
ofiţerii nominalizaţi în decretul instruirea tinerei armate constituită
domnitorului, sublocotenenţii după unire. Un mare număr de
Gheorghe Slăniceanu şi tineri români sunt primiţi în
Ştefan Fălcoianu (viitori instituţiile de învăţământ
generali) care au pus militar franceze şi o
bazele primei structuri a misiune militară este
Serviciului de Informaţii constituită şi trimisă
Militare. Pentru ei era în Principatele Unite
o misiune dificilă, cu pentru a sprijini în mod
multe necunoscute şi fără nemijlocit creşterea
beneficiile experienţei capacităţii de luptă.
şi tradiţiei. Totuşi, Principele Carol de
ambii ofiţeri au înţeles Hohenzollern, numit
necesităţile momentului domnitor după abdicarea
General Slăniceanu Gheorghe General Fălcoianu Ştefan

64 4 (46) 2009 document


studii/documente
Locotenent colonel Alecsandri Ioan După aceste conflicte militare, Gheorghe Dabija revine
la comanda Batalionului 2 Vânători „Regina Elisabeta”,
forţată a lui Cuza, continuă participă la primul război mondial şi este decorat de trei ori
să folosească militari în pentru bravură. Parcurge treptele ierarhice până la gradul
funcţii de politică externă. de general şi rămâne înscris în analele diplomaţiei militare
româneşti ca un ataşat militar de succes.
În anul 1870 el îl numeşte
ca agent diplomatic la Viena
Primul război mondial
pe generalul Ion Ghica, un
militar român de carieră, Declanşarea primului război mondial constituie o serioasă
dar priceput în politica încercare pentru tânăra ataşatură militară românească,
europeană. În anul 1875, aflându-se în joc destinele naţiunii române. Ofiţerii aflaţi
Ion Ghica este rechemat în în misiune externă au constituit un sprijin important pentru
ţară şi numit agent diplomatic eforturile de război ale ţării, în momentele de mare pericol,
la Constantinopol. În această în luptele armatei române cu un inamic superior numeric şi
calitate reuşeşte să ferească statul ca dotare.
român de implicare în conflictul militar turco-sârb La intrarea în război ataşaţii militari români, aflaţi în
din 1876, deşi eram supuşi suzeranităţii turceşti care ne situa ţările aliate şi în unele ţări neutre din Europa, nu mai au
„de jure” în conflict alături de aceştia. De asemenea, reuşeşte legătură directă cu ţara şi sunt nevoiţi să-şi reorganizeze
să protejeze frontiera de pe Dunăre raportând oportun activitatea astfel încât să poată informa permanent şi
intenţiile turcilor şi pericolele pentru România. operativ Cartierul General. Secţia 2-a din Marele Stat
În anii Războiului de Independenţă, generalul Ion Major încredinţează ataşatului militar din Franţa rolul
Ghica revine în ţară şi este numit agent diplomatic la coordonator pentru camarazii din celelalte ţări, avându-se în
Petersburg. În această postură el avertizează guvernul vedere singura comunicaţie directă între Cartierul General
al Armatei Franceze şi cel al Armatei Române, realizată cu
român despre intenţiile ruşilor de a folosi victoria contra
mijloacele tehnice de atunci. Locotenent-colonelul Dumitru
turcilor pentru modificări de frontieră cu România şi despre
C. Soutzo, între 1916-1917 şi locotenent-colonelul Gh.
înţelegerea secretă stabilită, în 1876, cu Austro-Ungaria
Constantin Ionescu - Munte, între 1917-1919, reuşesc să se
pentru acapararea celor trei judeţe din sudul Basarabiei: achite foarte bine de această misiune asigurând continuitatea
Bolgrad, Cahul şi Ismail. La încheierea conflictului, în muncii informative şi de reprezentare.
1878, generalul Ion Ghica se implică în mod eficient în Un exemplu strălucit de sprijinire efectivă a eforturilor de
reglementarea tranzitării teritoriului românesc de către război ale armatei române l-a dat colonelul Vasile Rudeanu.
armatele ruse participante la război şi intervine pe lângă Încă din anul 1914 primeşte misiuni în Italia, Franţa,
ţarul Rusiei pentru a obţine dreptul României de a participa Germania şi Austro-Ungaria pentru a asigura realizarea
la Congresul de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878). comenzilor de armament, muniţie sau alte materiale necesare
Întreaga sa activitate constituie un exemplu de demnitate armatei care, din diverse motive politice, erau în pericol de
şi dragoste de ţară, în momente grele impuse de istorie. anulare. Intrarea în război de partea Antantei determină
Obţinerea independenţei de stat permite regelui Carol I eliminarea din planurile de înzestrare şi aprovizionare a
să înceapă trimiterea legală de ataşaţi militari în principalele surselor aflate în ţările Puterilor Centrale şi folosirea intensă
ţări europene. Acest lucru marchează intrarea diplomaţiei doar acelor aflate în ţările aliate sau neutre. Ca urmare, primul
militare româneşti într-o eră nouă, la nivel european, cu ministru I.C. Brătianu îl trimite pe colonelul Rudeanu la
reprezentanţi militari aprobaţi şi numiţi de suveran. Paris, de unde să organizeze şi să conducă achiziţiile militare
Un exemplu în acest sens îl constituie ataşatul militar necesare eforturilor de război. Ajutat de un număr de ofiţeri
români, Rudeanu prospectează, contactează şi negociază cu
român în Bulgaria între 1910-1913, maiorul Gheorghe A.
autorităţi şi producători din Franţa, Italia, Spania, Elveţia
Dabija, care în patru ani reuşeşte să cunoască, să interpreteze,
şi S.U.A., îşi foloseşte puterea sa de persuasiune şi talentele
să prevadă şi să raporteze regelui şi Marelui Stat Major
diplomatice şi reuşeşte să contracteze ce este necesar armatei.
informaţii veridice despre pericolele care se conturează De asemenea, se ocupă de transporturile de materiale către
pentru România. Folosind cu iscusinţă mijloacele legale ţară, mai ales după întreruperea căilor de acces europene,
existente, ofiţerul furnizează datele necesare care determină reuşind să folosească o rută ocolitoare care pornea din
stabilirea neutralităţii în primul război balcanic din 1912, Europa de Vest, ocolea Europa prin Oceanul Arctic, folosea
dar şi intervenţia hotărâtă a armatei române în al doilea pentru depozitare oraşul-port Vladivostok din Orientul
război balcanic din 1913. Merită să fie subliniat accesul Îndepărtat, traversa Rusia pe calea ferată şi ajungea în cele
repetat al maiorului Dabija la regele Carol I care-i acordă din urmă în România. Cu eforturi mari şi riscuri multiple,
încredere, îl sfătuia în acţiunile sale de la post şi îl foloseşte Rudeanu reuşeşte să asigure aprovizionarea armatei române
în încercările de reglementare pe cale paşnică a problemelor cu cele necesare pentru război.
aflate în litigiu cu bulgarii. Colonelul Rudeanu îşi mai găseşte timp pentru a trata

document 2009 4 (46) 65


studii/documente

General Rosetti Radu Din păcate, ulterior, se implică şi în activităţi cu substrat


politic care-l propulsează în funcţii de conducere, ajungând
şi pregăti trimiterea în chiar în vârful ierarhiei la conducerea statului român, dar
România a Misiunii şi la sfârşitul dramatic din 1946. El rămâne în memoria
Militare Franceze urmaşilor ca un desăvârşit diplomat şi un mare patriot.
condusă de generalul În anul 1926, Ion Antonescu este schimbat la postul
Henri Mathias Londra de colonelul Nicolae Rădescu, iar acesta, în anul
Berthelot, care joacă 1928, este schimbat de colonelul Constantin Sănătescu.
un rol important în Ambii ofiţeri folosesc funcţia diplomatică pentru urmărirea
eforturile de dotare evoluţiei politicii militare din Europa şi raportarea în ţară a
şi instruire a armatei datelor ce interesau Armata Română. Ambii ofiţeri, ajunşi
operative. Îşi încheie la gradul de general, joacă un rol important după 23 august
cariera militară cu 1944, conducând primele guverne de coaliţie postbelice
gradul de general de corp şi organizând participarea Armatei Române la operaţiile
de armată. militare de pe frontul de vest, în cooperare cu armata
Tot în timpul primului sovietică.
război mondial, printre militarii Încă din anii 1920-1921 încep contacte diplomatice
care execută misiuni diplomatice trebuie menţionat generalul între Cehoslovacia, Iugoslavia, România şi Polonia pentru
de divizie Constantin Coandă, fost ataşat militar în Austro– a coopera la asigurarea menţinerii graniţelor naţionale în
Ungaria (1887-1888) şi în Franţa (1890-1891), care între contextul ameninţărilor revanşarde şi revizioniste. Politica
1916-1917, a ţinut legătura cu Marele Cartier General al marilor puteri nu oferă perspective de pace şi garanţii de
Armatei Ruse, în 1918 a fost preşedinte al Consiliului de stabilitate ţărilor mai mici. Preocupările acestora, de a
Miniştri şi ministru al Afacerilor Externe, iar între 1920- găsi căi de apărare şi securitate, se extind şi spre sud-estul
1921, preşedinte al Senatului. Europei, incluzând Grecia şi Turcia. Contactele, reuniunile şi
De asemenea, trebuie menţionat generalul Radu tratativele între ţările respective se succed cu mare frecvenţă
R. Rosetti, care între 1918-1919, a asigurat legătura şi şi solicită foarte mult pe diplomaţii militari.
cooperarea între Armata Română şi Armata Aliată de la La 3 martie 1921 se semnează la Bucureşti Convenţia
Salonic, dovedindu-se un excelent diplomat, apărător al de alianţă defensivă între România şi Polonia, iar la
intereselor româneşti. Cu tot sfârşitul lui tragic, a rămas 23 iulie a aceluiaşi an se adoptă şi Convenţia militară
în memoria urmaşilor ca un mare om de ştiinţă, un iscusit corespunzătoare.
diplomat şi mare lider militar. La 23 aprilie 1921 se semnează, la Bucureşti, Convenţia
de alianţă defensivă între România şi Cehoslovacia, urmată de
Între cele două războaie mondiale semnarea, la 27 mai a aceluiaşi an, a Convenţiei de alianţă
între România şi Iugoslavia. Aceste două alianţe, împreună
În perioada interbelică, între 1919 şi 1941, diplomaţia cu cea încheiată între Cehoslovacia şi Iugoslavia în 1920, au
militară a acţionat cu prioritate pentru a susţine eforturile creat baza aşa numitei Mica Înţelegere între cele trei ţări. La
Statului român pentru a găsi căile de asigurare a apărării 14 septembrie 1923 se semnează, la Praga, Convenţia militară
şi securităţii frontierelor proprii în condiţiile evoluţiilor tripartită care definitivează actul
periculoase a situaţiei politico-militare din Europa. constitutiv al Micii
Încă din timpul primului război mondial începe să se Înţelegeri.
afirme un tânăr ofiţer, Ion Antonescu, numit şef al unei Evoluţiile
misiuni politice şi militare la Petrograd şi Moghilev, în politico-militare din
1917, când dovedeşte reale calităţi diplomatice, ceea ce-l Europa determină
recomandă pentru a conduce o altă misiune politică şi România să militeze
militară la Constantinopol şi Belgrad în anul 1919. În anul şi pentru o alianţă
următor, 1920, după ce conduce o misiune politică şi militară balcanică şi la 9
la Varşovia, participă ca membru în delegaţia română februarie 1934 se
la Conferinţa de Pace de la Paris. Urmează patru ani de semnează, la Atena,
diplomaţie militară ca ataşat militar în Franţa (1922-1923) Pactul Înţelegerii
şi apoi în Marea Britanie (1923-1926). Promovat general în Balcanice între Grecia,
anul 1931, îşi continuă activitatea prodigioasă îmbunătăţind Iugoslavia, România
preocupările pur militare cu cele diplomatice, ajungând în şi Turcia, iar la 18
anul 1933 şef al delegaţiei române la Conferinţa pentru
Dezarmare de la Geneva. General Gârbea Titus

66 4 (46) 2009 document


studii/documente

noiembrie 1936 se semnează 1941) se dovedeşte un


Convenţia militară care analist excepţional, care
perfectează noua alianţă. în rapoartele sale
Simpla enumerare avertizează despre
a acestor trei alianţe, pericolele care pân-
încheiate şi perfectate desc România şi mai
prin numeroase ales despre erorile
întâlniri şi trata- care ne-au făcut
tive, dovedeşte pri- să pierdem din
oritatea diplomatică teritoriul naţional.
de a se găsi soluţii Curajul cu care îşi
pentru apărarea exprimă opiniile
frontierelor ţărilor critice demonstrează
respective. Fiind vorba onestitatea şi patri-
de obiective politico- moniul său, calităţi
militare era normal să fie proprii unui adevărat
antrenaţi ataşaţii militari ataşat militar.
din ţările respective General Băgulescu Gheorghe General Pancea Marin Trebuie menţionat
care participau la toate generalul Gheorghe
activităţile. Chiar în Băgulescu, ataşat militar în
textele unor documente ale alianţelor se prevede asigurarea Japonia între 1935-1938, care îşi însuşeşte repede şi bine
prin ataşaţii militari a legăturii între Marele Stat Major şi limba japoneză, desfăşoară o largă activitate de propagandă
antrenarea lor în cooperarea pe linie politică şi militară. românească pe teritoriul nipon, dar, în acelaşi timp, studiază
Din păcate, nici una din cele trei alianţe nu au putut temeinic istoria şi obiceiurile japonezilor procurând
funcţiona din cauza acţiunilor agresive ale Germaniei şi numeroase obiecte de artă pe care le-a donat ulterior
U.R.S.S. care au subminat bazele structurale ale Convenţiilor Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti.
şi au fost favorizate de şovăiala şi pasivitatea principalelor În cele din urmă, scrie şi publică un roman în trei volume,
ţări occidentale. cu titlul „Suflet japonez” în care prezintă în mod magistral
Japonia feudală şi primeşte premiul Academiei de Ştiinţe
Al doilea război mondial nipone pentru „cel mai bun roman despre japonezi scris de un
străin”. După ce revine în ţară, în anul 1941, Băgulescu este
Iese în evidenţă activitatea diplomatică a colonelului retrimis în Japonia ca ministru extraordinar şi plenipotenţiar,
Traian Gârbea (viitorul general) care a luat parte la tratativele până în 1943, în plin război, când îşi manifestă dezacordul
şi înţelegerile încheiate în cadrul alianţelor Mica Înţelegere şi faţă de război şi de regimurilor totalitare şi intră în conflict
Înţelegerea Balcanică. cu autorităţile japoneze. Este constrâns să părăsească postul
Ulterior, ca ataşat militar la Berlin (1938-1939),
şi să emigreze în S.U.A. şi apoi în Franţa, unde şi-a găsit
raportează orientările agresive ale politicii militare germane
sfârşitul.
şi pericolele pentru securitatea României şi a altor ţări din
La încheierea
zonă. Concluziile sale asupra pregătirii armatei germane
războiului, din cauza
pentru un mare război ce ar depăşi Europa, au produs
schimbărilor în spectrul
senzaţie şi, probabil, au ajuns şi la urechile serviciilor de
politic românesc, unii
spionaj germane. Ca urmare, numai după doi ani este
rechemat în ţară şi trimis în ţările nordice (Danemarca, foşti diplomaţi militari
Suedia, Norvegia şi Finlanda) unde, între anii 1939-1942, au avut parte de mari
continuă să prognozeze mersul evenimentelor şi să prevadă nedreptăţi, suferinţe
înfrângerea Germaniei. şi sacrificii. Generalul
Un alt diplomat militar de excepţie a fost generalul Gheorghe Argeşanu
Ion Gheorghe, ataşat militar la Berlin între 1940-1943 şi şi generalul Radu R.
ministru extraordinar şi plenipotenţiar în Germania între Rosetti au fost ucişi în
1943-1944. După succesele militare iniţiale ale armatei închisoare, generalul
germane, el constată şi raportează schimbările negative Nicolae Şova a fost
în moralul populaţiei şi prevede înfrângerea, avertizând condamnat la 10 ani
conducerea de atunci a României. închisoare, mareşalul
Colonelul Traian Teodorescu, ataşat militar în Ion Antonescu a fost
Turcia (1938-1944) şi prin extindere, în Grecia (1940- executat, generalul

document 2009 4 (46) 67


studii/documente

Ion Gheorghe a fost condamnat la moarte în contumacie, fi putut concura cu personajele politice de vârf. Unele excepţii
generalul Titus Gârbea a fost anchetat şi trimis la canal, priveau doar personalităţi din trecutul mai îndepărtat, dar şi
colonelul Eugen Tilichi a fost arestat, anchetat şi comandant, în aceste cazuri se opera cu cenzura celor scrise.
generalul Nicolae Rădescu, a fost nevoit să ceară azil politic Ataşaţii militari români, aflaţi în ţările acreditate, au
în occident etc. Ne reamintim de ei şi regretăm nedreptăţile putut consta abundenţa în librării a cărţilor dedicate vieţii şi
care au fost comise în mod arbitrar şi inuman. Biografiile activităţii unor lideri militari autohtoni din toate timpurile,
lor încearcă să readucă în memorie faptele lor săvârşite în fără restricţii de ordin politic sau social. Nu acelaşi lucru se
slujba neamului românesc, ca expresie a patriotismului şi poate vedea în România.
devotamentului faţă de ţară şi de armata ei.
Evenimentele din Decembrie 1989 au oferit libertatea
scrisului, însă o anumită inerţie, mai mult sau mai puţin
Perioada postbelică
motivată, a făcut să se treacă greu la preocupări de ordin
memorialistic. Din păcate, odată cu trecerea anilor, mulţi foşti
Este cea mai dificilă pentru cine încearcă să se documenteze
despre viaţa şi faptele unor personalităţi militare. Contextul diplomaţi militari sau persoane care cunoşteau diplomaţia
social, aprecierile controversate asupra evoluţiei politicii militară în perioada postbelică au trecut la cele veşnice fără
militare, lipsa unor scrieri de ordin memorialistic şi chiar să spună sau să scrie ceva din activitatea lor, despre persoane,
restricţiile existente în consultarea arhivelor, determină fapte sau evenimente de mare interes.
apelarea la mărturii, căutarea de surse publicate şi găsirea Asociaţia Diplomaţilor Militari în Rezervă şi în
unor martori contemporani şi cunoscători. Retragere încearcă să înlăture inerţia şi să ofere cititorilor
Mai trebuie semnalată şi secretizarea excesivă din timpul personalităţi şi fapte din această perioadă puţin cunoscută.
regimului totalitar, după modelul sovietic, cu accent mare pe Trecerea anilor va avea şi un efect pozitiv, permiţând o
probleme militare. Aşa se explică lipsa lucrărilor cu caracter decantare a faptelor, definitivând interpretarea contextului
memorialistic şi interzicerea relevării personalităţilor care ar politic şi social şi ridicând astfel nivelul obiectivităţii.

Military Diplomats in the memory of the descendants - brigade general (r.) Mitica Detot

Modern military diplomacy celebrated at November 12th, 150 years of existence. Perfect patriots, military attachés served
Romanian with abnegation and devotion supported by specific arms.

Key words: diplomat, military attaché, report, examinations, Military Information Service

NOTE
1
Asociaţia Diplomaţilor Militari în Rezervă şi Retragere „Alexandru
Ioan Cuza”

68 4 (46) 2009 document


studii/documente

STATUL MAJOR GENERAL –


REFORME, PROIECTE DE MODERNIZARE,
EVALUĂRI STRATEGICE
PETRE OTU1

ecolul al XIX-lea a adus profunde mutaţii în Extrem de importante au fost consecinţele generate
S domeniul organizării militare şi în cel al gândirii de mutaţiile masive din sfera administrativă şi birocratică.
strategice, în această perioadă având loc, aşa cum a arătat Secolul al XIX-lea a adus cu sine generalizarea serviciului
Michael Howard, mai multe „revoluţii” – tehnologică, în militar obligatoriu, care a devenit unul din principiile
comunicaţii, administrativ-birocratică, doctrinară2. Revoluţia fundamentale ale statului naţional. Ridicarea în masă,
tehnologică a însemnat perfecţionarea rapidă a armamentului folosită prima dată de Revoluţia franceză şi apoi de Napoleon
de infanterie şi artilerie, noutăţile tehnice fusese însuşită de toate statele europene,
– ţeava ghintuită, încărcarea pe la culată, „...românii au simţit nevoia astfel că armatele deveniseră din ce în ce
magazia de cartuşe etc. – ducând la unei forţe armate proprii care mai numeroase, cuprinzând milioane şi
sporirea bătăii, preciziei şi cadenţei, într-un să fie pusă în slujba propăşirii milioane de oameni. Războiul încetase
cuvânt la creşterea eficienţei şi caracterului proprii şi al afirmării pe arena să mai fie, ca în secolele anterioare, un
distructiv. Tunul cu bătaie lungă, care fenomen marginal în viaţa societăţii, el
internaţională...”
arunca proiectilul de la 8 până la 30 de devenind, dacă putem să ne exprimăm
kilometri şi chiar mai mult au făcut din aşa, o cauză şi o operă a întregii naţiuni.
artilerie principala armă de luptă, iar apariţia armamentului Introducerea obligativităţii serviciului militar obligatoriu a
automat, combinat cu fortificaţiile permanente şi pasagere au determinat ca principiul „naţiunii armate” să iasă din sfera
dat întâietate apărării în defavoarea ofensivei, fapt consfinţit teoretică, devenind unul călăuzitor al organizării militare în
de operaţiile din Primul Război Mondial. Perfecţionările toate statele europene.
tehnice au generat un fenomen nou – cursa înarmărilor – în Prioritatea, aşa cum se cunoaşte, au avut-o germanii, cu
care au fost prinse toate statele lumii, cele mari şi dezvoltate deosebire Prusia, care au perfecţionat sistemul serviciului
având un net avantaj faţă de celelalte. În ţări, cum ar fi militar obligatoriu, stabilind în a doua jumătate a secolului
Germania şi Marea Britanie, s-au creat adevărate complexe următoarea schemă: trei ani sub drapel, patru ani în
militar-industriale, deşi acest termen apare ceva mai târziu3. rezervă şi apoi trecerea în structurile teritoriale (landwehr)
Paralel cu aceste mutaţii tehnologice a avut loc o revoluţie subordonate armatei permanente, care avea astfel mereu
în comunicaţii, determinată în principal de dezvoltarea o rezervă de oameni instruită. Pentru a putea coordona
reţelelor de căi ferate şi a telegrafului. Primul element a asemenea structuri au fost create corpurile de armată
contribuit la sporirea considerabilă a mobilităţii trupelor, regionale (teritoriale) care răspundeau de toate activităţile
care puteau fi concentrate cu uşurinţă pe teatrele de acţiuni militare-recrutare, instruire, dotare, mobilizare şi concentrare
militare, eliminând marşurile lungi şi obositoare, care în zona sau în teatrul de operaţii.
diminuau capacitatea lor combativă. Întâiul conflict militar Un element important al revoluţiei administrativ-
care a evidenţiat avantajele, dar şi dezavantajele transportului birocratice, impusă de creşterea numerică a armatelor şi
feroviar a fost cel dintre Franţa şi Austria din 1859. Armata de perfecţionările tehnice, a fost crearea statului major şi
franceză a ajuns pe teatrul de acţiuni militare din nordul generalizarea lui pe întreaga ierarhie militară, de la unitate
Italiei în 11 zile, faţă de aproximativ două luni cât ar fi până la nivel statal, în vârful piramidei fiind Marele Stat
durat deplasarea pe jos. Au urmat Războiul civil american Major. Deşi această structură birocratică a fost o iniţiativă
(1861-1865), cel dintre Prusia şi Austria din 1866 şi cel franceză, cei care au perfecţionat-o au fost tot prusacii
franco-prusian (1870-1871), în toate cele trei confruntări, (germanii). Statul major prusac a fost înfiinţat de Gerhard
căile ferate dovedindu-se unul dintre factorii care au decis Johann David von Scharnhorst (1755-1813) la începutul
rezultatul final. Motorul cu abur a revoluţionat şi marina secolului al XIX-lea, dar a fost perfecţionat de feldmareşalii
militară, care a dispus de un mijloc tehnic net superior forţei Helmulth von Moltke (1800-1891) şi apoi de Alfred von
eoliene pentru deplasarea bastimentelor. La rândul său, Schlieffen (1833-1913) în a doua jumătate a aceluiaşi veac.
telegraful a înlesnit comunicarea dintre comandamente şi Până la acea dată, ofiţerii de stat major nu se bucurau de
corpurile de trupă, pe orizontală şi verticală, ceea ce a sporit o preţuire deosebită, ei fiind consideraţi simpli birocraţi,
eficienţa actului de comandă4. lipsiţi de contactul cu trupa, cu realităţile câmpului de luptă.

document 2009 4 (46) 69


studii/documente

Corpul I de Armată al Statului Major

Moltke a format din ei un grup de elită, cu o înaltă pregătire, propăşirii proprii şi al afirmării pe arena internaţională,
care executau şi stagii la unităţi combatante. Eficienţa deziderat greu de materializat într-o societate, împărţită
managementului militar a crescut semnificativ, victoriile politic în două principate, Muntenia şi Moldova, aflate
germane din războaiele cu Danemarca, Austria şi Franţa sub suzeranitatea Imperiului Otoman ajuns muribund
fiind datorate şi acestui instrument birocratic perfecţionat. şi sub protectorat rusesc. Alte teritorii româneşti se aflau
De altfel, celelalte armate europene şi non-europene au fost în componenţa imperiilor Rus (Basarabia) şi Habsburgic
obligate să introducă în organica lor o asemenea structură. (Transilvania şi Banatul).
Tot germanii au stabilit reguli clare pentru funcţionarea Totodată, proiectele de reformă şi de modernizare ale
unui asemenea organism. De exemplu, în 1908, prin societăţii româneşti iniţiate de boierimea moldo-munteană,
regulamentul serviciului în campanie ei au impus modelul multe din ele transmise curţilor din Viena şi Petersburg,
hotărârii comandantului, generalizat apoi în toate armatele. includeau între prevederile lor şi dorinţa creării unor forţe
În esenţă, acest document prevedea: informaţii despre militare autohtone. Răspunsul marilor puteri la aceste
inamic şi despre vecini; decizia comandantului; misiunile doleanţe legitime, în primul rând al Rusiei, devenită prin
diferitelor elemente subordonate; dispoziţiuni pentru tratatul de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), oficial,
logistică; organizarea sistemului de legături; locul punctului protectoare a ţărilor române, a fost „miliţia pământeană”.
de comandă al şefului5. Tot lui Moltke şi succesorilor săi li El era, fără îndoială, nesatisfăcător, dar reprezenta un
se datorează şi statutul deosebit conferit Marelui Stat Major început, care a generat în opinia publică românească mult
care funcţiona autonom faţă de structura administraţiei entuziasm.
militare centrale, respectiv Ministerul de Război (Apărării). De altfel, domnitorii regulamentari şi cei post-paşoptişti,
Primul se ocupă cu pregătirea armatei pentru război, cu Mihail Sturdza, Alexandru Dimitrie Ghica, Gheorghe
studiul ipotezelor şi planurilor de operaţii, în timp ce al Bibescu, Barbu Ştirbei, Grigore Alexandru Ghica, în pofida
doilea avea drept principală sarcină asigurarea armatei cu multor greutăţi interne şi a climatului internaţional dificil,
tot ce îi este necesar. Tot Ministerul Apărării sau de Război au întreprins măsuri pentru dezvoltarea forţelor militare.
asigura legătura şi cu etajul politic, raportul civili-militari, Dar saltul calitativ în organizaţia militară, ca în multe
înregistrând, în această perioadă, importante mutaţii6. Prin alte domenii, s-a produs în timpul domniei lui Alexandru
urmare, războiul a cunoscut în secolul al XIX-lea mutaţii Ioan Cuza. Sensul măsurilor luate de „domnul Unirii” în
semnificative, el devenind un fenomen de masă, puternic domeniul ostăşesc de care era apropiat, el însuşi fiind ofiţer,
industrializat şi tehnicizat. Acestor trăsături le-a dat a fost acela de părăsire a modelului rusesc, prevalent până
expresie tragică Primul Război Mondial, desfăşurat în anii atunci, şi adoptarea celui occidental, recte cel francez.
1914-1918. Una dintre cele mai importante măsuri a fost înfiinţarea,
În acest context prezentat foarte sumar, românii au simţit la 12/24 noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, a
nevoia unei forţe armate proprii care să fie pusă în slujba primei structuri de stat major din istoria militară modernă

70 4 (46) 2009 document


studii/documente

a României – Corpul de Stat Major General. El se compunea domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 12 noiembrie 1859
dintr-un „număr de ofiţeri de toate gradele”, până la colonel s-a creat Corpul de Stat Major, dar apare şi Statul Major
inclusiv, luaţi din oştirile ambelor principate, ce posedau o General ale cărei atribuţii sunt vag definitive
pregătire adecvată, dobândită „prin studii sistematice”7. O etapă importantă în evoluţia structurilor militare
Structura şi ordinea de bătaie a Statului Major General româneşti din a doua jumătate a secolului trecut a fost
au fost stabilite prin Înaltul Ordinul de Zi, nr. 123 din 14/26 adoptarea legilor pentru organizarea puterii armate în
decembrie 1859, dar fără nominalizarea şefului acestei România, în 1864 şi 1868. Ultimul act normativ, sancţionat
structuri militare. Din punct de vedere organizatoric, Statul de către Parlament la 11/23 iunie 1868, a rămas în vigoare,
cu unele modificări, timp de câteva decenii. Legea stabilea,
Major General a fost organizat pe trei secţii. Secţia I se
la articolul 14, că Statul major al armatei se împărţea în
ocupa de lucrări de corespondenţă tactică şi de instrucţie,
două mari structuri – Statul Major General şi Corpul de Stat
Secţia a II-a coordona lucrările topografice şi geodezice, iar
Secţia a III-a avea în grijă lucrările de geniu şi de artilerie. Major10.
În anul 1863, s-a mai înfiinţat încă o Secţie, a IV-a, care Primul se compunea din generalii de divizie şi brigadă,
avea ca principală responsabilitate lucrările publice8. care erau destinaţi a comanda corpurile de armată, diviziile
În ianuarie 1860 a fost numit şi primul şef al Statului şi brigăzile, iar cel de al doilea includea ofiţerii de la gradul
Major General în persoana colonelului Grigore Gărdescu, de colonel până la gradul de căpitan inclusiv. Potrivit tabelei
dar peste aproape o lună funcţia a fost preluată de maiorul de efective ataşate, Statul Major General cuprindea 12
Istrate Sămăşescu. persoane (generali de divizie şi de brigadă), iar Corpul de
În decembrie acelaşi an a fost stabilită ordinea de bătaie Stat Major 22, dintre care doi colonei, doi locotenenţi-
a Statului Major General, în fruntea căruia a fost numit, colonei, şase maiori şi 12 căpitani. Aceşti ofiţeri, ce
la 30 mai/11 iunie 1860, colonelul Ioan Emanoil Florescu. beneficiau de o pregătire înaltă, reprezentau osatura
Acesta avea două birouri, în cele două capitale, la Iaşi şi înaltelor comandamente militare. Ei urmau să constituie în
Bucureşti, care se vor reuni un an mai târziu. timp şi treptat şi Depozitul ştiinţific de război, care trebuia să
La începutul lunii mai 1865, Statul Major General a
funcţioneze pe lângă Ministerul de resort.
fost dizolvat, atribuţiile sale trecând asupra Direcţiei 1
După cum se observă, Statul Major General nu constituia
din Ministerul de Război. Ofiţerii care încadrau această
structură au fost repartizaţi la comandamentele celor patru o structură birocratică, integrată Administraţiei Centrale
divizii teritoriale şi la alte unităţi, constituind Corpul de Militare, ci era mai mult un organism consultativ ce avea
Stat Major. Practic, s-a revenit la situaţia din noiembrie scopul să asigure expertiză în probleme importante pentru
1859, fapt ce dovedeşte că această etapă era una de căutări, armata română.
dar şi de ambiguităţi privind rolul structurilor de stat major Doi ani mai târziu s-a înfiinţat Depozitul de Război,
în tânăra armată română9. Prin Înaltul Ordin de Zi a subordonat direct Ministerului de Război, având drept

Institutul Geografic al Armatei

document 2009 4 (46) 71


studii/documente

S.M.G. – Administraţia Centrală

sarcini principale elaborarea hărţii ţării şi a unor lucrări de o slabă activitate informativă şi o insuficientă organizare a
statistică şi istorie militară. Regulamentul pentru Serviciul serviciului de stat major.
ofiţerilor din Corpul de Stat Major stabilea că personalul În perioada ulterioară, experienţa dobândită pe câmpul
Corpului de Stat Major se recruta din ofiţerii ieşiţi din de luptă şi progresele realizate în domeniul organizaţiei
Şcoala Militară, singura instituţie de învăţământ militar la militare pe plan internaţional au impus crearea unei structuri
acea dată, după un stagiu de doi ani într-un corp de trupă, specializate de stat major. Acest lucru s-a realizat în anul
din cei care studiaseră în străinătate în şcolile de stat major, 1882, iniţiativa având-o Ion C. Brătianu, primul ministru
din căpitanii şi locotenenţii de la unităţi, cu o vechime de şi ministrul de război, personalitate politică proeminentă,
un an, respectiv doi11. care a prezidat cea mai longevivă echipă guvernamentală
În aceeaşi perioadă s-a definitivat şi programa examenului din istoria României de până la instaurarea regimului
pentru admiterea în Corpul de Stat Major care era destinată comunist în România. La 29 noiembrie 1882, el a înaintat
să suplinească lipsa unei şcoli de stat major, prevăzută a fi regelui Carol I un raport prin care propunea înfiinţarea
creată în viitor. Marelui Stat Major. Acesta a fost aprobat de suveran prin
Proba de foc pentru serviciul de stat major al Armatei Decretul nr. 2945 din 29 noiembrie acelaşi an. Documentul
Române a fost Războiul de Independenţă din anii 1877– stipula că noul organism se afla sub ordinele imediate
1878. Era prima afirmare a românilor pe un câmp de luptă ale Ministerului de Război şi sub direcţia şefului de Stat
modern, după aproape două secole de cezură. În pofida Major General al armatei. Atribuţiunile sale erau stabilite
greutăţilor de tot felul, a faptului că adversari şi aliaţi erau astfel: studiul chestiunilor de organizare militară; studiul şi
două dintre marile puteri ale timpului, Imperiile Otoman şi pregătirea operaţiunilor în vederea războiului (mobilizarea
Rus, comportarea tinerei armatei române a fost meritorie, şi concentrarea trupelor, pregătirea etapelor şi a diferitelor
fapt confirmat de ambii beligeranţi, cât şi de alţi observatori. servicii auxiliare (cale ferată, poştă, telegraf, informaţii);
De altfel, subiectul a fost tratat pe larg în istoriografia elaborarea şi ţinerea la curent a hărţii ţării; studiul geografiei
românească, astfel că o reluare a evenimentelor nu îşi găseşte şi a topografiei ţărilor străine; studiul forţelor militare ale
locul în cadrul acestui studiu. diferitelor state şi analiza permanentă a afacerilor lor
Mobilizarea, concentrarea şi deplasarea marilor unităţi militare12.
române pe teatrul balcanic şi apoi operaţiile purtate au Organizarea Marelui Stat Major era pe trei secţii, dar
evidenţiat faptul că structurile de stat major erau într- numărul posturilor prevăzute era redus la doar 13 ofiţeri
un stadiu incipient, ceea ce s-a repercutat negativ asupra dintre care cinci superiori, – un colonel, un locotenent-
eficienţei acţiunilor pe câmpul de luptă. Amintim, în acest colonel, trei maiori şi opt căpitani. Depozitul de Război,
cadru, celebrul episod al redutei Griviţa, în timpul atacului creat în 1870, era transferat noii structuri şi forma Secţia a
militarii români descoperind că existau două asemenea 3-a, care se ocupa cu elaborarea şi ţinerea la curent a hărţii
fortificaţii. Sau inactivitatea detaşamentului Slăniceanu ţării, studiul geografiei ţărilor străine etc.
în bătălia Rahovei, ceea ce a permis ca detaşamentul De remarcat este faptul că raportul lui Ion C. Brătianu
otoman să poată ieşi din încercuire. Toate acestea reflectau către suveran invoca, drept argument important al iniţiativei

72 4 (46) 2009 document


studii/documente

sale, „lipsa unei organizări a serviciului de stat major”, şi comandamente şi prevăzută în legislaţia militară. Prin
resimţită, de altfel, mai de mult, deşi potrivit legislaţiei Înaltul Decret nr. 2073 din 8 august 1889 s-a înfiinţat
în vigoare el exista încă din 1859. Credem că Brătianu se Şcoala Superioară de Război, care era destinată să formeze
referea la inexistenţa unei structuri centrale de stat major, ofiţeri de stat major. Ea a funcţionat pe lângă Marele Stat
aşa cum aveau principalele armate europene. Major, iar selecţionarea ofiţerilor cursanţi se făcea dintre
În martie 1883, sub ministeriatul aceluiaşi Brătianu s-a locotenenţii şi căpitanii de toate armele, care aveau cel puţin
adoptat Legea asupra serviciului de stat major. Actul normativ doi ani vechime la corpurile de trupă14.
a desfiinţat Corpul de Stat Major, serviciul urmând să fie Măsurile din anii 1882-1889 au reprezentat adevăratul
asigurat de un corp profesionalizat, care trebuia să obţină mai act de naştere al serviciului de stat major în Armata Română.
întâi un brevet de stat major. Pentru pregătirea personalului A fost (re)creată structura centrală – Marele Stat Major –
necesar legea stipula înfiinţarea Şcolii Superioare de Război, s-au precizat atribuţiile şefului Statului Major General, s-au
ale cărei cursuri urmau să fie de cel puţin doi ani. Numărul constituit structuri de stat major la toate corpurile de trupă,
de cursanţi urma să se stabilească anual prin decizie a s-a înfiinţat Şcoala Superioară de Război. A fost o adevărată
Ministerului de Război13.
reformă prin care s-a realizat compatibilitatea armatei
În anul următor, s-a adoptat Regulamentul asupra
române cu armatele europene, sub aspectul structurilor
serviciului de stat major, acesta divizându-se în două
birocraţiei militare.
categorii – serviciul de stat major al armatei sub denumirea
Funcţionarea noului sistem nu s-a ridicat, în perioada
de Marele Stat Major şi serviciul de stat major al marilor
comandamente sub denumirea de state majore de corpuri ulterioară, la nivelul aşteptărilor, în pofida numeroaselor
de armată, de divizii şi detaşamente. Marele Stat Major legi, regulamente, ordine şi instrucţiuni, precizări etc.
era condus de şeful Statului Major General, ajutat de un Această situaţie are mai multe cauze, dintre care două
Comitet Consultativ de Stat Major, compus din şefii celor au o semnificaţie mai mare. Pe de o parte, după aderarea
trei secţii. Şeful Statului Major General avea ca sarcină şi României la Tripla Alianţă, în anul 1883, ritmul şi amploarea
conducerea direcţiei superioare a întregului serviciu de stat reformelor din armata română s-au diminuat. Aşa cum arată
major din armată. Relaţiile de subordonare ale structurilor I. G. Duca, în memoriile sale, la adăpostul acestei alianţe
de stat major de la corpuri, divizii, brigăzi şi regimente militare, în special a Germaniei, regele Carol I a trecut
erau oarecum neclare, ele dând naştere la interpretări. armata pe un plan secundar, ampla modernizare a ţării,
Comandanţii acestor mari unităţi îşi exercitau autoritatea iniţiată şi patronată de suveran, impunând alte priorităţi în
asupra întregului personal, dar statele majore trebuiau să alocarea resurselor15.
ţină seama şi de precizările şefului Statului Major General. Edificator în această privinţă este răspunsul pe care l-a dat,
La finalul deceniului al nouălea s-a materializat şi o în anul 1904, D. A Sturdza, primul ministru şi ministru ad
cerinţă mai veche, exprimată de numeroase cadre militare interim la Război, şefului Statului Major General, generalul

Stat Major Domnesc

document 2009 4 (46) 73


studii/documente

Statul Major General 1873

Ştefan Tătărescu. Acesta i-a înaintat un proiect prin care se Situaţia era identică şi în domeniul militar pentru că „de
propunea reorganizarea infanteriei, lucru care presupunea la o vreme încoace, pare că a intrat în moravurile noastre,
cheltuieli suplimentare. Pe acest raport, D. A. Sturdza a pus ca cei chemaţi în capul acestei înalte administraţii de stat
următoarea rezoluţie: „Armata nu rentează”16. Desigur, D. (Ministerul de Război – n.n) – miniştri sau simpli secretari
A. Sturdza era o persoană de o cinste ireproşabilă, extrem generali – să încerce a însemna trecerea lor pe aici, cu
de econom cu banul public şi cel privat. Dar răspunsul său atâta – hărăzuind cu o nouă alcătuire a acestui aşezământ
a reflectat o mentalitate larg răspândită în clasa politică de căpetenie al armatei – când nu pot face altceva mai
românească de până la Primul Război Mondial indispensabil”18.
O a doua cauză rezidă în lipsa de viziune integratoare, În pofida acestei situaţii, la sfârşitul secolului al XIX-
ceea ce a generat o multiplicare a structurilor militare, o lea şi începutul secolului al XX-lea, Marele Stat Major
extindere a birocraţiei. Iată, de pildă, la Ministerul de Război şi-a extins competenţele, una dintre ele fiind planificarea
s-au creat direcţii (inspectorate) pentru principalele arme,
strategică, elaborarea ipotezelor de război19. Până la prima
care se suprapuneau peste atribuţiile Marelui Stat Major.
conflagraţie mondială, ele au avut în vedere respingerea
În plus, a dobândit o pondere sporită Secretariatul General
unei agresiuni din partea Imperiului Rus, dar sporirea
al Ministerului de resort, în fruntea acestuia fiind pusă, de
regulă, o persoană apropiată partidului de guvernământ. complexităţii problemelor internaţionale au impus luarea în
Numeroase izvoare arată rolul modest pe care îl avea considerare şi a altor opţiuni, cum ar fi, de pildă, o intervenţie
Marele Stat Major în Administraţia Militară Centrală, pe teatrul de război balcanic.
faptul că acesta era parazitat de alte organisme create între Proba de foc pentru armata română şi pentru Marele
timp. Concluzia era că „Marele Stat Major se găseşte în Stat Major s-a concretizat în participarea la cel de-al Doilea
neputinţă ca să dea impulsiunea cuvenită pregătirii armatei Război Balcanic, desfăşurat în anul 1913. În fruntea acestui
pentru războiu”17. organism se afla generalul (mareşal din 1930) Alexandru
Conex acestui aspect au fost şi numeroasele schimbări ale Averescu, iar comandantul de căpetenie a fost principele
legislaţiei militare, care au gripat funcţionalitatea sistemului. moştenitor Ferdinand20. Campania din sudul Dunării a
Generalul Constantin Brătianu, un ilustru teoretician reflectat starea armatei, după o lungă perioadă de pace în
militar, membru al Academiei Române, condamna aspru care reformele nu au avut nici coerenţa şi nici amploarea
moravurile epocii, faptul că fiecare partid care vine la putere necesară pentru a o transforma într-un organism de luptă
nu asigură continuitatea activităţii predecesorilor, ci purcede modern. Prin urmare, deşi nu au avut loc lupte, Bulgaria
la schimbări radicale, inclusiv a oamenilor vechiului regim. capitulând, marile unităţi române au vădit lipsuri structurale

74 4 (46) 2009 document


studii/documente

în ceea ce priveşte organizarea, dotarea, pregătirea corpului ceea ce priveşte teritoriul şi pe locul opt din punctul de vedere
de cadre, instruirea trupei, starea sanitară etc. al populaţiei. În mod firesc a sporit şi potenţialul militar
Din păcate, victoria obţinută facil a diminuat spiritul al ţării. Astfel, potrivit calculelor specialiştilor, valoarea
critic şi responsabilitatea pentru perfecţionarea oştirii şi contingentului anual se ridica la peste 150 000 de oameni,
creşterea capacităţii sale combative. În timpul neutralităţii iar armata activă (ce cuprindea, potrivit reglementărilor,
(1914-1916), Marele Stat Major s-a confruntat cu o situaţie cinci contingente, permanente şi de completare) era de circa
atipică, fapt care i-a afectat eficienţa. În fruntea acestuia s-a 750-800 000 de oameni. Prin urmare, efectivul mobilizabil
se cifra la 3,4-3,5 milioane de persoane, aproape dublu faţă
găsit generalul Vasile Zottu, provenit din arma geniului şi
de perioada antebelică 23. El era de trei ori mai mare decât al
care a avut o contribuţie importantă la construirea Palatului
Bulgariei, aproape dublu decât al Ungariei şi superior celui
Cercului Militar Naţional, o bijuterie arhitectonică a al Regatului Sârbo-Croato-Sloven.
Capitalei. Dar, bătrân, bolnav şi suspectat de spionaj în După anul 1918, România şi-a schimbat şi statutul
favoarea Puterilor Centrale (a figurat pe celebra „listă a geopolitic şi geostrategic, devenind un actor important al
lui Günther”), el nu şi-a exercitat atribuţiile. Acestea au Europei Centrale. Structura vecinătăţilor reflecta din plin
fost preluate de către generalul Dumitru Iliescu, subşef al acest lucru, statul român nemaifiind prins, ca până în 1914,
Marelui Stat Major, om de casă la lui Ion I. C. Brătianu. între cele două imperii rivale – austro-ungar şi rus. Ele
Generalul Iliescu nu s-a ridicat la înălţimea cerinţelor, fuseseră sfărâmate în anii 1917-1918, locul lor fiind luat
capacitatea managerială şi competenţa profesională fiindu- de entităţi politico-teritoriale mai mici – Cehoslovacia,
le vehement contestate de o mare parte a corpului superior Ungaria, Regatul Sârbo-Croato-Sloven (din 1929
de comandă. De altfel, pregătirea de război a României şi Iugoslavia), Polonia. Singură, Rusia sovietică (din 1922,
conducerea operaţiilor din toamna anului 1916, soldate Uniunea Sovietică) rămăsese o mare putere, iar relaţiile cu
cu grave înfrângeri, au fost deficitare. Acest fapt a impus ea au fost complicate. Această realitate asigura din punct
schimbarea lui din funcţie, care a fost preluată de generalul de vedere teoretic un raport de forţe convenabil. Lungimea
frontierelor era de 3 400,3 km2, dintre care circa 2/3 naturale.
(mareşal din 1930) Constantin Prezan, ce comandase până
Chiar dacă acestea din urmă nu mai aveau importanţa de
atunci Armata de Nord (a IV-a) şi organizase bătălia de pe
altă dată, ele reprezentau obstacole importante pentru orice
Neajlov-Argeş21. agresor, fluviul Dunărea fiind de valoare strategică. Raportul
În iarna şi primăvara anului 1917, în pofida multor dintre lungimea frontierelor şi suprafaţa ce o cuprindeau era,
greutăţi, Marele Cartier Major Român, ajutat şi de Misiunea după aprecierea experţilor militari, favorabil unei defensive
Militară Franceză, condusă de generalul Henry Mathias îndelungate. De exemplu, pentru 1 km de hotar revenea o
Berthelot, a asigurat refacerea forţelor militare, astfel că, suprafaţă de 86,77 km2, fapt care permitea mobilizarea unor
în vara anului 1917, ele au luat o strălucită revanşă faţă de resurse suficiente pentru apărare 24.
înfrângerile din toamna anului 1916. În anii 1918-1919, Teritoriul naţional, relativ oval, cu axa mare pe direcţia
Marele Cartier General Român a fost pus în faţa unei situaţii est-vest de 650 km, iar axa mică, nord-sud, de 550 km se
deosebit de complexe, trebuind să gestioneze probleme apropia de un cerc, formă, care, facilitând manevrele pe
generate de încheierea războiului, dar şi de ambiţiile post- direcţii interioare, asigura condiţii propice pentru edificarea
imperiale ale unor state din această zonă. Iată, câteva dintre unui sistem defensiv puternic.
ele: remobilizarea armatei; eliminarea prezenţei trupelor Analizele specialiştilor militari evidenţiau faptul că
fostului ocupant; asigurarea aliniamentului Nistrului în niciun segment de frontieră nu era sigur, dar cel mai probabil
România putea să fie atacată din trei direcţii, est, vest şi sud. De
faţa mişcărilor turbionare din spaţiul rusesc; eliminarea
altfel, configuraţia geografică a impus împărţirea teritoriului
prevederilor restrictive ale Convenţiei de la Belgrad (13
naţional, de către Marele Stat Major, în ipotetice teatre de
noiembrie 1918) şi depăşirea liniei Mureşului; concentrarea
operaţii sau „fronturi”, cum le găsim în terminologia epocii.
armatei la vest de Munţii Apuseni şi respingerea agresiunii
Astfel, între Carpaţii Orientali şi Nistru funcţiona Frontul de
forţelor bolşevice ungare (iulie-august 1919) etc.
Est, între Carpaţii Meridionali şi Dunăre, Frontul de Sud, iar
După anul 1918, apărarea ţării a dobândit noi dimensiuni,
între Carpaţii Occidentali şi frontiera vestică, Frontul de Vest.
graţie unor factori cum sunt: noua configuraţie politico-
Podişul intracarpatic era zona centrală, reduitul strategic al
statală din centrul și sud-estul Europei; încheierea procesului
ţării, unde se concentrau de regulă, rezervele Marelui Cartier
de unificare statală; schimbarea statutului geopolitic și
General 25.
geostrategic al României; experienţa primei conflagraţii
Teatrele de operaţii astfel organizate interziceau şi cele
mondiale; evoluţia mijloacelor de purtare a războiului și a
trei direcţii strategice pe care statul român putea fi atacat
concepţiilor strategice și tactice; schimbările intervenite în
cel mai probabil – est, vest şi sud. Posibilitatea unui atac din
raporturile europene și mondiale de putere etc.
Unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului trei direcţii divergente a creat o situaţie dificilă pentru stat-
a determinat sporirea suprafeţei, populaţiei şi a potenţialului majoriştii români, cunoscută în literatura de specialitate a
economic, România devenind un stat mijlociu, o putere timpului sub numele de „problemul strategic românesc”.
regională. Ea avea o suprafaţă de 294 892 de km2 şi o Acest fapt a sporit dificultăţile planificării efortului de
populaţie de 17 148 932 locuitori, care a crescut permanent, apărare deoarece evoluţia evenimentelor putea să impună
apropiindu-se de 20 000 000 la sfârşitul perioadei interbelice României apărarea pe o direcţie, pe două sau pe trei, simultan
22
. Între ţările europene, statul român se situa pe locul zece în sau succesiv.

document 2009 4 (46) 75


studii/documente

Şcoala Superioară de Război

Rezolvarea acestei situaţii strategice foarte complicate probabil. În consecinţă, el a făcut obiectul celei mai mari
a căzut în sarcina Marelui Stat Major şi s-a materializat atenţii, toate resursele fiind îndreptate spre această zonă.
în planurile de campanie ale Armatei Române. Elaborarea Această opţiune a autorităţilor militare a fost, așa cum au
acestora a presupus un efort cu totul deosebit, ele trebuind demonstrat evenimentele, o eroare, dar care se explică prin
să ţină seama de o multitudine de elemente: evoluţia orientările politice ale Bucureștiului la acea dată. Franţa
situaţiei internaţionale; direcţiile şi obiectivele politicii a încheiat cu Uniunea Sovietică, la începutul lunii mai
externe a Bucureştiului; angajamentele României pe plan 1935, un tratat de asistenţă mutuală, scopul fiind obligarea
extern şi, îndeosebi, în cadrul alianţelor bi- şi multilaterale Germaniei să lupte pe două fronturi. Același gest l-a făcut
(Convenţia defensivă româno-polonă; Mica Înţelegere şi două săptămâni mai târziu și Cehoslovacia, aliat de bază
Înţelegerea Balcanică); ameninţările la adresa României; al României și membră a Micii Înţelegeri. Bucureștiul s-a
potenţialul militar naţional etc. văzut obligat să urmeze linia franco-cehoslovacă, Nicolae
Aceste documente erau redactate sau îmbunătăţite anual Titulescu, ministrul de Externe, desfășurând o intensă
şi purtau denumiri codificate – nume de râuri, de voievozi, activitate pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu vecinul estic.
conducători sau pur şi simplu litere. Elaborate pentru cele trei După reluarea relaţiilor diplomatice (9 iunie 1934), s-a ajuns
fronturi amintite, ele aveau, de regulă, următoarea structură: la semnarea (21 iulie 1936, Montreux), a unui protocol ce fixa
analiza contextului geopolitic şi geostrategic internaţional; principiile tratatului de asistenţă mutuală româno-sovietică.
ierarhizarea pericolelor la adresa României; variantele de Tratatul nu a mai fost semnat, partea sovietică prevalându-
acţiune; modul de realizare a acoperirii (forţele destinate se de îndepărtarea din funcţia de ministru de Externe, la
celor trei teatre de operaţii, modul lor de acţiune); valoarea 29 august 1936, a lui Nicolae Titulescu, fapt considerat de
şi modul de acţiune al forţelor principale şi a rezervelor, Moscova ca semnificând o schimbare în politica externă a
organizarea transporturilor; modul de intervenţie al forţelor României. Prin aceste demersuri, diplomaţia românească
aliate etc. s-a aliniat la axa Paris – Praga - Moscova, dar această
Întrucât România era potenţial ameninţată din trei orientare a indispus profund Polonia care se vedea singură
în faţa Uniunii Sovietice. În aceste condiţii, alianţa militară
direcţii, Marele Stat Major a fost obligat să ierarhizeze
româno-polonă a intrat în desuetitudine.
gradul lor de pericol şi în funcţie de concluziile rezultate
Frontul de Sud a fost considerat secundar, în toate
proceda la o repartiţie a forţelor şi mijloacelor disponibile. variantele și ipotezele studiate de Marele Stat Major, aici
Din analiza documentelor de planificare strategică rezultă fiind concentrate cele mai puţine mijloace şi forţe. Un
că până la mijlocul deceniului patru, Frontul de Est a fost atac singular al Bulgariei era apreciat cu totul improbabil,
considerat principal, Uniunea Sovietică fiind apreciată drept ţinând cont de raportul de forţe dintre cele două ţări. De
cel mai periculos adversar. Frontiera de Est era protejată prin asemenea, au mai fost luate în calcul valoarea de obstacol
alianţa româno-polonă, încheiată în anul 1921 şi reînnoită al fluviului Dunărea şi prevederile convenţiilor militare ale
în anii 1926 şi 1931 26. Înţelegerii Balcanice. În caz de mobilizare sau de conflict
De la această dată, pe baza orientărilor politice, Frontul armat, în sudul ţării se forma Armata 2, care avea dispuse
de Vest a devenit prioritatea numărul unu, un atac ungar, majoritatea forţelor în Dobrogea pentru apărarea frontierei
eventual sprijinit de Germania, fiind considerat foarte convenţionale cu Bulgaria.

76 4 (46) 2009 document


studii/documente

O altă etapă importantă a procesului de planificare Dacă în aceste acţiuni, Marele Stat Major a avut un
strategică s-a desfăşurat în preajma izbucnirii celei de-a anumit rol de coordonator, din momentul depășirii liniei
doua conflagraţii mondiale, respectiv după acordul de Nistrului, cu excepţia bătăliei de la Odessa (8 august - 16
la München (29 septembrie 1938)27. Având în vedere octombrie 1941), conducerea operaţiunilor a trecut în mâna
desfiinţarea practică a Micii Înţelegeri, ceea ce însemna înaltelor comandamente germane. Atribuţiile Marelui Stat
încercuirea operativ-strategică a ţării, Marele Stat Major a Major s-au limitat la pregătirea efectivelor în ţară, dotarea
căutat să dea o anumită elasticitate planificării. Acest lucru și înzestrarea lor, transportul lor pe front, elaborarea unor
s-a materializat în stabilirea unui prim eșalon compus din
planuri strategice de apărare a ţării etc. Ilustrativ pentru lipsa
25 de divizii de infanterie, trei brigăzi de munte, o brigadă
de competenţe a acestuia în conducerea propriilor trupe,
de grăniceri și trei divizii de cavalerie, care să intervină pe
frontul cel mai ameninţat. S-a constituit un al doilea eșalon, o constituie situaţia din noiembrie 1942, după declanșarea
în fapt o rezervă strategică, compus(ă) din șase mari unităţi, contraofensivei sovietice de la Stalingrad. Deși aflat în
care urmau să fie echipate la mobilizare și folosite apoi în regiune, generalul Ilie Șteflea, șeful Marelui Stat Major, nu
raport de necesităţile apărute. a putut da curs cererilor presante ale comandanţilor români
Aceste căutări ale Marelui Stat Major vădeau situaţia de a fi sprijiniţi pentru a ieși din încercuire. El a fost nevoit
extrem de dificilă în care se găsea România, ea fiind, în să se adreseze lui Ion Antonescu, de negăsit în acel moment,
anii 1938-1939, încercuită din punct de vedere strategic. care, la rândul lui, trebuia să ceară acordul lui Hitler. Aceste
Modelul defensiv românesc părea perfect construit, dar diligenţe nu au fost încununate de succes, iar câteva divizii
el nu fost viabil în contextul anilor 1938-1940. La est, românești au luat drumul prizonieratului.
împotriva pericolului sovietic, România beneficia de alianţa Totuși, Marele Stat Major a avut meritul de a se
cu Polonia; intrarea Ungariei în acţiune se lovea de blocul opune, prin generalul Iosif Iacobici și, parţial, și prin Ilie
Micii Înţelegeri, iar o eventuală agresiune bulgară determina Șteflea, planurilor lui Ion Antonescu de a trimite, în vara
aplicarea prevederilor Înţelegerii Balcanice. anului 1942, un corp expediţionar numeros în campania
La aceste aranjamente de securitate cu caracter regional
Wehrmacht-ului.
se adăuga ajutorul ţărilor occidentale, în primul rând al
De asemenea, Marele Stat Major, condus de generalul
Franţei. Rând pe rând aceste alianţe au fost dislocate, iar
România a rămas singură. Forţele sale erau insuficiente Gheorghe Mihail, a gestionat cu profesionalism situaţia
pentru a face faţă tuturor agresiunilor ceea ce determina ca militară din perioada 23 august - 7 septembrie 1944, reușind
„problemul militar (strategic) românesc” să nu aibă o soluţie să elimine prezenţa militară germană din teritoriul aflat sub
militară. În vara anului 1940, Basarabia, nordul Bucovinei, jurisdicţia statului român și să păstreze capul de pod de
nord-estul Transilvaniei și Cadrilaterul (sudul Dobrogei) au la nord de Carpaţii Meridionali. Ulterior, ca și în timpul
fost anexate de Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria fără campaniei din anii 1941-1944, conducerea operaţiilor pe
ca armata să opună rezistenţă. front a fost asigurată, în perioada 7 septembrie 1944-12 mai
Momentul 1940 suscită o discuţie aparte, Marele 1945, de liderul alianţei, respectiv Uniunea Sovietică.
Stat Major contribuind prin non-combatul armatei, la După încheierea ostilităţilor, armata română, ca întreaga
dezmembrarea integrităţii României. În momentul primirii societate românească, a suferit mutaţii profunde, fiindu-i
ultimatumului sovietic, generalul Florea Ţenescu, șef al impus modelul sovietic. Marele Stat Major nu avea cum
Marelui Stat Major, a fost chemat la Palat de către regele să rămână în afara acestor transformări, care i-au afectat
Carol al II-lea, pentru a i se cere opinia. Generalul Ţenescu structura, profilul și rolul în cadrul organismului militar.
a susţinut teza cedării, poziţie reconfirmată și în cele două
Trebuie spus, că, mai ales în primii ani, a existat la nivelul
consilii de coroană din zilele de 27-28 iunie 1940. La fel a
unor segmente ale Marelui Stat Major, încercări de
procedat și generalul Gheorghe Mihail, învestit în funcţia
de șef al Marelui Stat Major, la 23 august 1940, în cazul menţinere a liniei tradiţionale, de rezistenţă faţă de modelul
Dictatului de la Viena. sovietic, dar ele nu au avut nicio șansă de reușită.
Aprecierile acestor înalţi șefi militari erau corecte din Marele Stat Major român a parcurs, ca întreaga armată
perspectiva raportului de forţe dintre România și inamicii și societate, lunga perioadă a regimului comunist. Este o
săi din acel moment, dar vădeau un spirit defetist, care a etapă ce a început să intre acum sub pana istoricilor, dar
contribuit la soluţia cedării, o decizie extrem de controversată care evidenţiază faptul că organul central de concepţie al
în istoriografia română. armatei a încercat să-și păstreze statutul și profilul, în pofida
În toamna anului 1940, România s-a integrat sistemului ubicuităţii politicului.
Axei, Ion Antonescu, devenit, la 6 septembrie, conducător al După evenimentele din decembrie 1989, Statul Major
statului român, semnând, la 22 noiembrie aderarea la Pactul General, formulă adoptată la 25 noiembrie 1993, a fost
Tripartit, constituit la 27 septembrie 1940, de Germania, unul dintre cele mai importante organisme ale promovării
Italia și Japonia. Marele Stat Major, în fruntea căruia s-a reformelor pe tărâm militar, care a permis reconectarea
aflat, până în septembrie 1941, generalul Alexandru Ioaniţiu armatei române la modelul occidental de dezvoltare. A fost o
s-a concentrat spre pregătirea armatei în vederea viitoarelor reluare a unei tradiţii, ce pornește, așa cum am arătat anterior,
operaţiuni. Ele au început la 22 iunie 1941, scopul fiind de la domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza și care a permis
eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, obiectiv atins aderarea României la NATO și UE, obiective fundamentale
la 26 iulie același an. ale societăţii românești în perioada postdecembristă.

document 2009 4 (46) 77


studii/documente

Abstract

The study analyses the context in which the General Staff was established 150 years ago by Domnitor Alexandru Ioan
Cuza, on November 12, 1859, as well as its subsequent development. The author reveals that, through the establishment of
the General Staff structures, the Romanian army joined a general European trend, Domnitor Cuza opting for the French
model.
The period between 1882 and 1889 represents a very significant stage, since this was the time when the General Staff, the
staff service in all the major units and the Superior War School for the training of General Staff officers were established.
The study reviews the evolution of the General Staff at the end of the 19th century and beginning of the 20th century, as well
as its role in the Second Balkan War (1913) and the First World War (1914-1918).
Also, the study highlights its contribution in the strategic planning during the interwar period and in the command of the
operations in the Second World War.
The conclusion of the study is that the 150 year history of the Romanian General Staff overlaps with the history of the
Romanian army, this being the most important structure when it comes to military thinking and doctrine.

Keywords: Romanian General Staff; Romanian army; strategic planning; Second World War; military doctrine.

NOTE
1
Preşedintele Comisiei Române de Istorie Militare 14
Istoricul Şcoalei Superioare de Război. 1889-1939, Bucureşti,
2
Michael Howard, Războiul în istoria Europei, traducere de Antuza 1939, p. 25-83.
Genescu şi Vasile Mitu, Editura Sedona, Timişoara, 1997, p.108-
15
I.G. Duca, Memorii, vol. I, Neutralitatea. Partea I (1914-1915),
128. ediţie şi schiţă biografică de Stelian Neagoe, Editura Expres,
3
Mary Kaldor, Războaie noi şi vechi. Violenţa organizată în epoca Bucureşti, 1992, p.109-110.
globală, traducere de Mihnea Columbeanu, Antet, f.a., p.33.
16
Gheorghe Tătărescu, Mărturii pentru istorie, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 3.
4
Colin S. Gray, War, Peace and International Relations. An 17
Armata Română în timpul ultimelor 40 de ani.1866-1906.
Introduction to Strategic History, Routledge Taylor& Francis Group,
Administraţia Centrală a Războiului, Stabilimentul Grafic Albert
London and New York, 2007, p. 61-74. Baer, Bucureşti, 1906, p. 34.
5
Fernand Schneider, Histoire des Doctrines Militaires, Presses 18
Apud Colonel dr. Petre Otu (coordonator), colonel dr. Teofil Oroian,
Universitaires de France, Paris, 1964, p. 59. colonel dr. Ion Emil, Personalităţi ale gândirii militare româneşti,
6
Pentru evoluţia acestor raporturi a se vedea, între altele, Armata şi vol. II, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti,
Societatea, culegere de texte de sociologie militară, volum coordonat 2001, p. 23.
de Ionel Nicu Sava, Gheorghe Tibil, Marian Zulean, Editura Info- 19
A se vedea, în acest sens, Dumitru Preda (coordonator), Proiecte
Team, Bucureşti, 1998, p. 253-394. şi planuri de operaţii ale Marelui Stat Major Român (până în 1916),
7
Istoria Statului Major General Român.Documente.1859-1947, Bucureşti, 1992.
Cuvânt înainte de general-colonel Dumitru Cioflină, şeful Statului
20
Detalii în Petre Otu, Mareşalul Alexandru Averescu, militarul,
Major General, Editura Militară, Bucureşti, 1994, p. 77 omul politic, legenda, Editura Militară, Bucureşti, 2005.
8
Maria Georgescu, Crearea Statului Major General (1859),
21
Idem, Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, Editura
„Document”. Buletinul Arhivelor Militare Române, nr.3/2009, p.2-7 Militară, Bucureşti, 2008.
22
Gabriel Giurgea, Situaţia României de după război, Bucureşti,
9
Pentru detalii a se vedea Alina Ungheanu, Reforma armatei
1926, p. 39.
române întimpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.1859-1866, în
23 Enciclopedia României, vol.1, p. 699.
volumul Statul Major General.859-2004.Istorie şi transformare, 24
Colonel Constantin Atanasescu, Frontierele României. Studiu
Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2004 geografic, istoric, politic şi militar, Tipografia Şcolii de Cavalerie,
10
„Monitorul Oficial”, nr. 22 din 22 iunie 1868, p. 257, 259, 271, 278. Sibiu, 1932, p. 5.
11
Istoria Statului Major General Român. Documente. 1859- 25
Pamfil Georgian, Consideraţiuni generale asupra geografiei
1947..., p. 81-83. A se vedea şi studiul Mariei Georgescu, Reforma militare, Bucureşti, 1939, p. 3-4.
armatei române în perioada 1866-1877, în volumul Statul Major 26
Arhivele Militare Române (A.M.R.), fond 948, dosar nr. 28, f. 509;
General.859-2004.Istorie şi transformare,...p.27-45. A se vedea şi Petre Otu, Îmbrăţişarea Anacondei. Politica militară
12 Istoria Statului Major General Român. Documente. 1859-1947..., a României în perioada 1 septembrie 1939 - 22 iunie 1941, Editura
p. 87. Militară, Bucureşti, 2006, p. 26-30.
13
Ibidem, p. 88-91.
27
Ibidem, dosar nr. 455, f. 104 şi passim

78 4 (46) 2009 document


studii/documente

VALOROASA CREAŢIE
A ÎNAINTAŞILOR: STOICA D.
Prof. VIRGILIU Z. TEODORESCU*

aloroasa creaţie a înaintaşilor, sacră moştenire către monumentală. Erau anii când, prin preocuparea omului de
V viitorime a constituit chemarea mobilizatoare ştiinţă Spiru C. Haret15, s-a acordat o atenţie deosebită unor
lansată de Nicolae Iorga la care a subscris şi contemporanul importante episoade ale istoriei naţionale, la loc de cinste
său Stoica Dumitrescu (Demetrescu - n.a.) care ca artist situându-se evocarea lui Ştefan cel Mare16, Mihai Viteazul17.
plastic şi-a semnat discret lucrările STOICA D1. Atât în străinătate, dar mai ales după revenirea în ţară artistul
S-a născut pe plaiurile doljene2 la 11 mai 1886. Pasiunea a conceput şi realizat ample tablouri care, prin mărime,
pentru desen a avut-o din copilărie, numărul personajelor, modul de
valorificând orice posibilitate „Vitejia străbună n-a apus niciodată. amplasare în planuri diverse, prin
pentru a da contur celor care i-au Datori suntem să întrunim în iubirea fizionomii, costumaţie, mod de
reţinut atenţia, ţărâna drumului, noastră pe toţi aceia cari au contribuit la participare la momentul evocat au
tăbliţa sau hârtia care i-au fost fost o relevantă aducere a trecutului
ridicarea ţării. Ei sunt mulţi.”
la îndemână. A urmat cursurile în faţa privitorilor de la începutul
primare în localitatea natală, apoi Spiru C. Haret. de veac XX.
temporar în Colegiul „Carol” de la A fost perioada când a realizat
Craiova de unde a ajuns la Şcoala Elementară de Meserii3 tablourile: Ştefan cel Mare primind solii tătari, Intrarea
din Vişina, jud. Romanaţi, azi Olt. A fost ajutat să vină la lui Ştefan cel Mare în Cetatea Neamţului, Urmărirea lui
Bucureşti, frecventând cursurile Şcolii de Belle Arte4 între
anii 1900-1905. A fost unul din valoroşii elevi ai pictorilor
George Demetrescu Mirea5 şi Ipolit Strâmbulescu (semna:
Strâmbu - n.a.)6. A avut ca valoroşi colegi pe: Grigore
Manea7, Paul Popescu – Molda8, Ionel Ioanid9 şi Alexandru
Talpoşin (semna Severin - n.a.)10. Finalele de an cu probele
şi calificativele obţinute i-au facilitat posibilitatea să fie
alături de artiştii maturi ca expozant, prilej pentru amatorii
de artă şi, mai ales, pentru criticii de artă să-i remarce
realizările. Lucrările sale au fost medaliate la finalele de
an şcolar, iar în 1904, fiind încă la studii, a participat la
expoziţia organizată de Societatea Tinerimea Artistică11.
Concomitent, a pictat, sub directa îndrumare a fostului său
profesor N. Rădulescu de la Colegiul craiovean, biserica
din localitatea Leu, jud. Romanaţi, azi Dolj. Finalizarea
pregătirii în cadrul şcolii l-a încununat cu medalia de argint,
totodată fiind unul din expozanţii absolvenţi care a reţinut
atenţia criticului dec artă L. Bachelin. În cronica elaborată,
i-a înscris numele printre promisiunile viitorilor creatori
de frumos. Pentru a-şi asigura existenţa tânărul absolvent
s-a angajat funcţionar desenator la Casa Artei. Din 1906
a colaborat la revista „Arhitectura”12, realizând o suită de
ilustraţii, toate evidenţiindu-i capacitatea de a remarca
şi reda elementele componente ale unui complex edificiu
precum şi buna stăpânire a perspectivei. Revista era cercetată
şi de profesorul Nicolae Iorga13, care apreciindu-i talentul a
cerut să-i fie prezentat artistul creator al desenelor.
Astfel a fost susţinut pentru a-şi completa cunoştinţele
la München14 unde a studiat predilect ca pictor arta

document 2009 4 (46) 79


studii/documente

Ieremia Golia de către Nicoară Potcoavă, Mihai Viteazul unei noi istorii menită a ne slaviza şi staliniza. Aproape două
la masă cu căpitanii săi, Moartea lui Decebal. Aceste lucrări decenii omul Stoica D. şi creaţia lui a fost trecută în conul de
au fost expuse, atât la München, cât şi la Bucureşti, în cadrul umbră23. A decedat la 20 decembrie 1956, în Bucureşti, fiind
unor expoziţii oficiale, autorul obţinând valoroase premii din înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri.
partea juriilor. La timpuri potrivite s-au găsit oameni de bine care
La expoziţia oficială a artiştilor în viaţă din 1913 a să-i readucă opera în atenţia publică. În 1974 la Craiova a
participat. cu tabloul marii compoziţii Intrarea lui Mihai fost organizată prin preocuparea slujitorului istoriei artelor
Viteazul în Alba Iulia. În 1915, la sala „Minerva”18 din plastice dr. Paul Rezeanu24 o amplă retrospectivă. Ne
strada Academiei din Bucureşti, a organizat prima expoziţie mărginim a cita câteva din titluri pentru a-i defini crezul
personală. Activ Stoica D. a participat şi la expoziţia oficială vieţii de a readuce în faţa privitorului această succesiune
a artiştilor în viaţă din primăvara anului 1916 cu lucrările plastică. În prima sală erau expuse: Moartea lui Decebal,
Alegerea lui Petru Rareş de domn al Moldovei; Din Ştefan cel Mare primind solii tătari, Stejarul din Borzeşti,
revoluţia lui Tudor Vladimirescu; Dan Căpitan de plai. Ştefan cel Mare cu Vrâncioaia şi cei şapte feciori ai săi,
Oşteanul, care răspunsese în 1913 la chemarea la arme, La hotar, Bătălia de la Lipnic, Tăierea capului domniţei
este din nou mobilizat în 1916 participând efectiv la campania Ruxandra, Scenă istorică din Neculce. În a doua sală a fost
din Dobrogea ca apoi, după retragerea în Moldova, să fie evocat Mihai Viteazul, găzduind şi semnificative episoade
cooptat în rândul artiştilor plastici cu misiunea de a consemna ulterioare. Au fost reunite tablourile: Intrarea triumfală a lui
pentru viitorime aspecte relevante ale eroismului, spiritului Mihai Viteazul în Alba Iulia, Mihai Viteazul cu căpitanii
de sacrificiu, credinţa în izbânda crezului neamului românesc. săi, Uciderea lui Mihai Viteazul, Luptele banului
Primele rezultate ale muncii de documentare s-au reunit în Udrea Băleanu cu turcii, Horia plecând la luptă, Tudor
expoziţiile organizate la Iaşi în 191819. A expus: Capturarea Vladimirescu citind Proclamaţia de la Padeş, Avram Iancu
unui convoi inamic, Lupta de la Mărăşeşti, Din luptele de vorbind mulţimii, Cuza Vodă şi Moş Ion Roată. Cea de a
la Turtucaia. Vizitarea expoziţiei de către Nicolae Iorga s-a treia sală readucea în atenţie episoade de la războiul din 1877-
soldat cu o elogioasă cronică Trei scene de război, publicată în 1878, la cel care a finalizat în Europa cel de al doilea război
1918, la Iaşi, în periodicul „Drum drept”20. mondial. Cităm tablourile: Predarea lui Osman Paşa, Şarja
În perioada următoare a realizat şi desenul ce a devenit de la Robăneşti, Refugiul din 1916, Urmările războiului,
pentru câteva decenii panoul21 pe care în fiecare localitate Spre front, Ostaşii români în Munţii Tatra, Capturarea
erau consemnate numele Eroilor. Anii perioadei interbelice unei coloane de muniţii hitleriste în 1945.
au fost cei care i-a consacrat documentării şi creaţiei ca, În anul 2006 când s-au împlinit 125 de ani de la naştere
la izbucnirea noului conflict mondial, să fie iar o prezenţă şi a 50 de ani de la moarte tema D. Stoica n-a sensibilizat pe
la datorie consemnându-şi impresiile prin desenele şi factorii de decizie întru a purcede la readucerea în atenţia noii
tablourile realizate22. Au urmat apoi ani de silnică ostracizare generaţii a creaţiilor unui asemenea predecesor. Considerăm
a istoriei şi a acelora care au venerat-o, condeierii slujitori ai că factorii culturali, deţinătorii de patrimoniu artistic au
eliberatorilor ocupanţi procedând samavolnic la elaborarea totuşi datoria de a readuce în atenţie în acest deceniu o

80 4 (46) 2009 document


studii/documente

Atac al oştirii condusă în luptă de Mihai Viteazul


(ulei pe pânză)

asemenea personalitate printr-o evocatoare expoziţie, editarea NOTE


unui catalog şi a unei lucrări monografice de referinţă pentru 1
D. STOICA (Dumitrescu Stoica): n. 11 mai 1886, Zănoaga, jud.
generaţiile viitoare. O asemenea realizare va avea menirea de Dolj, m. 20 decembrie 1956, Bucureşti, înmormântat la cimitirul
a evidenţia şi alte preocupări, până în prezent fie ignorate, Sf. Vineri, pictor cu preocupări pentru evocarea unor momente
fie neglijate. Ne referim la creaţia sa ca peisagist, portretist, din istoria României, compoziţia Intrarea lui Mihai Viteazul
scene de gen. O asemenea realizare s-ar înscrie în suita acelor în Alba Iulia prin numărul personajelor, costumaţie, ipostaze ale
manifestări care începând din acest deceniu vor fi treptele participării conferă tabloului solemnitate actului de la 1 noiembrie
1599.
care ne conduc spre amploarea manifestărilor din 2018, anul
A.N.-D.A.I.C., fond Casa Regală, Regina Maria, inv. 1338, II 276
Centenarului Marii Uniri. Viitorimea are nevoie totodată de o Scrisori trimise de G.T. Kirileanu lui Gaëtan Denize, în perioada
asemenea sursă de cunoaştere care să-i consacre locul cuvenit anilor 1921-decembrie 1922, în care-i transmitea diverse rugăminţi
în ierarhia creatorilor de frumos. Este necesar să avem în pentru a interveni pentru un ajutor material pentru sculptorul
vedere că adeseori desenele, grafica, pictura, rezultată după o Mihai Onofrei şi pictorul Aurel Băeşu care se găseau la studii în
minuţioasă documentare, realizările devin surse de inspiraţie Italia, de asemenea şi pentru pictorul Stoica, invitându-l să vină la
atelierul acestuia din urmă pentru a-i vedea lucrările întreprinse
care coroborate cu alte informaţii călăuzesc pe sculptorul
pentru Încoronare. [rola 443, cadrele 286-290]
modelator întru realizarea propriei sale concepţii. A.N.-D.A.I.C., fond Dudu Velicu, dosar 1318 Intrarea lui Mihai
Viteazul la Alba Iulia, D. Stoica.
Georgeta Peleanu ş.a., Galeria naţională. Ghid, Bucureşti, 1965,
Abstract
p. 83.
Vasile Drăguţ ş.a., Pictura românească în imagini, Bucureşti,
Stoica Dumitrescu, 20th century artist, is 1970, p. 215-216.
known for the themes of national history which Adriana Topârceanu, Dialog între istorie şi artă, Editura
he approached in his pictures. Personalities Militară, Bucureşti, 1973, p. 29, 88.
like Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Mircea cel Paul Rezeanu, Pictorul oltean Dumitrescu Stoica, în: „Ramuri”,
Batran or Tudor Vladimirescu were subjects of Craiova, anul X, nr. 11 (113), 16 noiembrie 1973.
Paul Rezeanu, Expoziţia Stoica D., Compoziţii istorice, în:
monumental creations appreciated by art critics
„Ramuri”, Craiova, anul XI, nr. 2 (116), 15 februarie 1974, p. 14.
and public. Paul Rezeanu, prefaţa la Catalogul Expoziţiei Stoica D., Compoziţii
istorice, Muzeul de Artă Craiova, 1974.
Keywords: monumental art, picture, character, Expoziţia Dumitrescu Stoica, Catalog, Craiova, 1974.
national history, heroism R. Paul, Cronica: Compoziţii istorice, expoziţia Stoica D., în:
„Ramuri”, Craiova, anul XI, , nr. 2 (116), 15 februarie 1974.

document 2009 4 (46) 81


studii/documente
Mihai Onofrei şi pictorul Aurel Băeşu care se găseau la studii în
Italia, de asemenea şi pentru pictorul Stoica, invitându-l să vină la
atelierul acestuia din urmă pentru a-i vedea lucrările întreprinse
pentru Încoronare. [rola 443, cadrele 286-290]
Virgiliu Z. Teodorescu, Stoica Dumitrescu a painter eviking
the Romanian history, în: „Downtown magazine”, Bucureşti
nr. 51, noiembrie 2006, p. 18. (La semicentenarul morţii referinţă
la obârşia şi contribuţia artistului plastic Stoica Dumitrescu la
evocarea trecutului istoric al neamului românesc).
Ibidem, Un evocator al trecutului românesc, în: „Naţiunea”,
Bucureşti, anul XVII, nr. 387, (852), 27 decembrie 2006, p. 2. (Cu
un titlu al redacţiei, eliptic prin lipsa numelui celui evocat, articolul
face referinţă la activitatea artistului plastic Stoica D. realizator al
unor valoroase compoziţii evocatoare ale unor importante episoade
din istoria neamului românesc.)
Ibidem, Remember – Stoica Dumitrescu-Demetrescu,
în: „Esenţial”, Bucureşti, nr. 53-54, 2007, p. 30. (Evocare la
semicentenarul morţii pictorului care şi-a consacrat anii vieţii
evocării unor semnificative episoade din zbuciumata istorie a
românilor.)
2
Zănoaga, jud. Dolj.
3
Şcolile de meserii, atât cele superioare cât şi cele inferioare,
rezultate din permanenta preocupare a lui Spiru C. Haret, au
condus la dobândirea de către cursanţi atât a unor valoroase
noţiuni teoretice cât şi practice, încât la finalizarea pregătirii erau
apţi meseriaşi pe profilul de pregătire.
A.N.-D.A.I.C., fond R.E.A.Z., inv. 484 dosarele: 666, 668, 669/1878
înfiinţarea de şcoli profesionale agricole şi de meserii în fiecare judeţ
din România, şcoli practice de agricultură în fiecare judeţ, precum
Împăratul Traian şi şcoli centrale de arte şi meserii la Bucureşti, Craiova şi Iaşi.
(ulei pe pânză) Ion Cojocaru, Şcoli tehnice, profesionale şi de specialitate
din statul român 1864-1918, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1971. [Biblioteca Centrală Pedagogică II 53.104]
Paul Rezeanu, Artele plastice în Oltenia (1821-1944) – 4
Şcoala de Artă – Belle Arte de la Bucureşti, a fost întemeiată la 1851,
Contribuţii, Craiova, 1980, [abreviat Artele …] p. 87-90, foto după mai multe încercări pe parcursul a mai bine de două decenii,
Autoportret, Moartea lui Decebal.
Mircea Deac, 50 de ani de pictură 1890-1940 – Dicţionarul
pictorilor din România, O.I.D. I.C.M. Bucureşti, 1996, p. 143.
[abreviat Mircea Deac, „P. 50”]
Expoziţia oficială a artiştilor în viaţă 1913, Catalog p. 23 Stoica
D., poziţia 166 Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, cu
menţiunea: proprietatea : I. Voinescu.
Expoziţia oficială a artiştilor în viaţă 1916, Catalog p. 30 D. Stoica,
poziţiile: 210 Alegerea lui Petru Rareş de domn al Moldovei;
211 Din revoluţia lui Tudor Vladimirescu; 212 Dan Căpitan
de plai.
A.N.-D.A.I.C., fond Parlament, dosar 1888/1919-1920, f. 117
Adunarea Deputaţilor României la 5 iulie 1920 Proiectul Lege
pentru reformarea şi pensionarea gradelor inferioare.
f. 79 Adunarea Deputaţilor României, 5 iulie 1920 Proiectul Lege
relativ la cinstirea Eroilor căzuţi; f. 80 Adresa de înaintare a P-L
semnată de regele Ferdinand şi ministrul de Război, generalul
Răşcanu; f. 81-83 Expunerea de motive referitoare la Societatea
„Mormintele Eroilor căzuţi în război”, recunoscută persoană
morală la 12 septembrie 1919; f. 84-85 P-L pentru cinstirea …;
f. 109-110 P-L cu propuneri formulate de comitetul delegaţilor,
raportor Zamfir Apostol; 333 P-L 5 iulie 1920 pentru organizarea
Oficiului Naţional al Invalizilor, Orfanilor şi Văduvelor de război
(I.O.V.R.); f. 87-88 Panou, desen de Stoica D. Între elementele
decorative ale panoului sunt menţionate locuri evocatoare ale unor
mari bătălii ale anilor 1916-1919: Mărăşeşti, Jiul, Neajlov, Tisa,
Oituz, Mărăşti. Textul: MORT PENTRU ROMÂNIA încadrat de
steme. În centru o compoziţie evocator al unui atac. Medalioanele
Mihai Viteazul 1601, Ferdinand I 1919 ÎN AMINTIREA PATRIA
RECUNOSCĂTOARE.
A.N.-D.A.I.C., fond Casa Regală, Regina Maria, inv. 1338, II 276
Scrisori trimise de G.T. Kirileanu lui Gaëtan Denize în perioada Dac călare
anilor 1921-decembrie 1922 în care–i transmitea diverse rugăminţi (ulei pe carton)
pentru a interveni pentru un ajutor material pentru sculptorul

82 4 (46) 2009 document


studii/documente

Fugărirea tătarilor
(ulei pe pânză)

prin preocuparea lui Theodor Aman şi a altor câţiva entuziaşti, 1934, Bucureşti, cimitirul Bellu, figura 41, locul 35) Studii la
doritori a promova şi pe plaiurile româneşti artişti plastici care să Şcolile de Belle Arte din Bucureşti şi ca bursier la Paris, a obţinut
răspundă într-o epocă de profunde mutaţii în conceptul despre viaţă la Expoziţia din Paris din 1889 medalia de argint (hors concours)
la cerinţele manifestate de protipendada societăţii entuziasmată , şi la expoziţia de la Bucureşti din 1894 medalia de aur. A fost
de creaţiile artiştilor străini care parcurgeau drumurile ţării. un bun pictor academist. Din 1892 profesor la Şcoala de Belle Arte
Rezultatele obţinute au stimulat această activitate, mulţi plecaţi din Bucureşti, ajungând şi director al acestei unităţi de învăţământ
peste hotare pentru a-şi completa cunoştinţele, au fost deosebit de artistic. Realizator de compoziţii şi portrete. În anul 1924 a obţinut
apreciaţi pentru cele deja dobândite. Premiul Naţional pentru pictură. Din 1898 a fost membru al
Silvan Ionescu, Învăţământul artistic românesc 1830-1892, societăţii Ateneul Român.
Editura Meridiane, Bucureşti, 1999, 431 p.
Dim. R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, ediţia I-a, Editura
A.N.-D.A.I.C., fond M.A.I.–Administrative, dosar 153/1851 Eforia
Litografiei „Populara”, Pasagiul Român nr. 12, 1897, p. 132 sunt
Şcoalelor aducea la cunoştinţă întocmirea Şcolii de Artă, lansând
menţionate principalele lui tablouri: Capul lui Andrei Báthory
chemarea către tinerii cu dorinţa de a învăţa artele plastice, de a o
înaintea lui Mihai Vodă; Vârful cu dor; Dansul şi muzica,
frecventa.
i se atribuie şi decoraţiunea interioară a catedralei din Constanţa,
A.N.-D.A.I.C., fond R.E.A.Z., inv. 484 dosarele 186/1857-1862;
la B.N.R., în salonul de onoare panourile decorative: Prometeu
250/1862 lucrări de consolidare la casele lui Mavrogheni de la
furând focul din cer; Mercur recompensând agricultura şi
şoseaua Kiseleff care adăposteau Şcoala de Arte.
industria. [A.N. Biblioteca IV 6.901].
Oscar Han, Dălţi şi pensule, Editura Minerva, Bucureşti, 1970,
p. 205 Şcoala de Belle Arte era încadrată în categoria şcolilor Variantă a datei naşterii: 1854.
secundare, deşi cursurile, concepţia despre învăţământul artistic G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Bucureşti, 1972, p. 190.
erau de manieră universitară. Se dădea examen de admitere,
6
Ipolit /STRÎMBU/ Strâmbulescu (18 mai 1871, Mărăşeşti,
prezenţa la cursuri era facultativă. Examenele aveau ca notaţie comuna Baia de Aramă, jud. Mehedinţi – 31 octombrie 1934,
medaliile pe categorii de metal şi clase. Se acordau menţiuni de Bucureşti, cimitirul Sf. Vineri) Studii la Turnu Severin, la Bucureşti
onoare la categoriile bronz, argint, aur. p. 206; şcoala era găzduită în Şcoala de Belle Arte, distingându-se la învăţătură a obţinut o bursă
clădirile vechii monetării de la şoseaua Kiseleff; p. 313 în anul 1912 de specializare la München, Paris, 1896-1900, pictor, cronicar de
şcoala a fost mutată ca urmare a demolării în vederea realizării artă, carieră didactică.
lucrărilor pentru impunătorul edificiu al Muzeului Naţional; p. 334 Mircea Deac, „P. 50”, p. 143-144 N.B.! menţionează ca an
O.H. a obţinut menţiuni onorabile: bronz cl. III şi II; argint cl. II şi al naşterii 1821.
I. Cu o menţiune argint cl. I-a absolvenţii aveau dreptul de a primi G. Brezviconi, op. cit., p. 259.
diplomă care purta semnătura directorului şcolii, a ministrului sau „Calendar Universul”, Bucureşti, 1936, p. 238 + 31 octombrie 1934;
a secretarului general al M.C.I.P. Până în 1914 fuseseră acordate p. 81 înmormântat cimitirul Sf. Vineri 2 noiembrie 1934.
numai 25 de diplome. Cea de a 26-a a fost a lui O.H. „Albina”, Bucureşti, anul XXXVII, nr. 44, 9 noiembrie 1934, p. 15
5
Gheorghe /George/ DEMETRESCU MIREA semna: G.D. MIREA Necrolog pictorul Ipolit Strâmbulescu (18 mai 1871, Mărăşeşti,
(16 august 1852, Câmpulung, jud. Muscel, azi Argeş – 12 decembrie jud. Mehedinţi – 1 noiembrie 1934).

document 2009 4 (46) 83


studii/documente
A.N.-D.A.I.C., fond M.C.I.P., inv. 528, dosarele 1554, 1555/1905: Mamul, jud. Vâlcea şi Biserica Domnească de la Curtea de Argeş
Ipolit Strâmbulescu este trimis la specializare în Italia la Roma, Palermo şi Veneţia,
Petre Oprea, Ipolit Strâmbulescu, în: „SCIA”, Editura Academiei inclusiv în domeniul restaurării şi realizării picturii parietale în
R.P.R., Bucureşti, anul X, nr. 1, 1963. tehnica „fresco”. În timpul războiului mondial revine în ţară şi
Petre Oprea, Cronicari şi critici de artă în presa bucureşteană este lăsat la Bucureşti pentru a preda anatomia artistică. După
a anilor 1911-1916, în: „Revista Muzeelor şi monumentelor”, război desfăşoară o intensă activitate de restaurări de monumente,
Bucureşti, nr. 8, 1985 îl citează: Ipolit Strâmbescu. consolidând, refăcând sau completând spaţiile acolo unde nu mai
7
Grigore MANEA (1885 - ?) pictor realizator de peisaje, naturi exista pictura bisericilor, concomitent realizând pictarea unor
statice, compoziţii, participant la expoziţii colective, organizator de noi aşezăminte sau chiar locuinţe. Ca pictor de şevalet a fost o
expoziţii personale. permanentă prezenţă în expoziţiile colective, realizând şi expoziţii
A.N.-D.A.I.C., fond M.C.A., D.A., inv. 819, dosar 76/1940, f. 8 personale. A fost preocupat de buna activitate a Sindicatului
P.M.B., Direcţia Pinacotecii la 19 aprilie 1940 aducea la cunoştinţa Artelor Frumoase, fiind desemnat de confraţi în diverse funcţii
organizatorilor Salonului Oficial că primarul General a reţinut ale comitetului de conducere. Atelierul său era loc de reuniune
pentru Pinacoteca Municipiului Bucureşti tabloul în ulei Arhivele şi de desfăşurare a unor colocvii despre artă. A acordat o atenţie
Statului al pictorului Grigore Manea, Catalog poziţia 163. deosebită portului popular realizând o colecţie de cupuri pe care
Petre Oprea, Expozanţi la Saloanele Oficiale de pictură, intenţiona să le concretizeze într-un album de artă.
sculptură, grafică 1924-1944, editor Ministerul Culturii şi G. Bezviconi, op. cit., p. 192 consemnează decesul în 1955 în vârstă
Cultelor, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural de 70 de ani.
Naţional a Municipiului Bucureşti, 2004, 122 p. + supliment: A.N.-D.A.I.C., fond Paul Molda, inv. 1842.
Ministerul Cultelor şi Artelor, Regulament pentru Salonul Oficial, Mihail Eminescu, Geniu pustiu, roman, 160 p. cu ilustraţii
Bucureşti Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1925, 8 p. La p. 67 originale în text de pictorii Ion Comănescu şi P.P. Molda, Editura
consemnând participări la expoziţii în perioada anilor 1925-1941, Librăriei Universala Leon Alcalay et comp., 1910, (Biblioteca
reacţiile cronicarilor. [abreviat: Petre Oprea, Expozanţi …]. scriitorilor iluştri nr. 9-10). Citată de Petre Popescu-Gogan, Ecouri
Petre Oprea, Expozanţi la Saloanele Oficiale de pictură, eminescene în arta plastică, Editura Meridiane, Bucureşti 1989,
sculptură, grafică 1945-1947, editor Ministerul Culturii şi p. 128, poziţia 5.
Cultelor, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Virgiliu Z. Teodorescu, Contribuţia pictorului Paul Molda la
Naţional a Municipiului Bucureşti, 2007, 43 p. La p. 28. restaurarea unor monumente istorice, în: “Revista Muzeelor şi
8
Paul P. MOLDA /Pavel P. Popescu/ (1885, Tălpigi-Negrileşti, azi Monumentelor” seria “Monumente Istorice şi de Artă”, Bucureşti,
Tălpigi sat în compunerea comunei Ghidigeni, jud. Galaţi – 29 iunie nr.1, 1984, p. 64-70; ibidem, Monografia Paul Molda, manuscris.
1954, Bucureşti, cimitirul Bellu, figura 59, locul 71). Studii la Şcoala 9
Ionel IOANID ( 1882 – 1952) pictor cu participări la Salonul Oficial
de Arte Frumoase din Bucureşti, remarcat de membrii Comisiunii între 1930-1944, creaţiile sale fiind în atenţia cronicarilor de artă.
Monumentelor Istorice prin cele întreprinse la biserica mănăstirii Petre Oprea, Expozanţi …, p. 56.

Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia


(ulei pe pânză)

84 4 (46) 2009 document


studii/documente
10
Alexandru SEVERIN / Talpoşin/ (15 februarie 1881, Turnu A fost bun prieten cu Cella Delavrancea.
Severin, jud. Mehedinţi – 16/17 mai 1956, Bucureşti, cimitirul Bellu, Sculptorul are lucrări în Muzeul Militar Naţional, la Târgu Jiu, în
figura 114). Actul de notorietate (Judecătoria la 16 decembrie 1940) colecţia lui Cornel Pacoste; în colecţia Ion Petrache.
arăta în 1941 că era Alexandru Talpoşin, fiul lui Marin funcţionar şi La Craiova la Muzeul de Artă, la intrare Capul de dac (autoportret),
Anica Talpoşin casnică. Familie cu tradiţie în jud. Gorj. Soţia Ana şi alte lucrări în depozit.
Studii primare şi gimnaziale la Turnu Severin, ani care i-au În 1947 a realizat modelarea buzduganului regelui Mihai I.
evidenţiat preocupările şi posibilităţile de viitor artist plastic. Fuge La Turnu Severin lucrări redistribuite în ţară.
din ţară pentru a ajunge la Paris devenind elevul lui Rollin. A expus A.N.-D.A.I.C., fond S.A.F., dosar nr. 8 pensii Alexandru Severin,
la saloanele artistice de la Paris, începând din 1900 cu numele de Memoriu de activitate.
Severin şi Talpoşin. Are o lucrare în patrimoniul Muzeului Louvru. A.N.-D.A.I.C., fond U.A.P., dosar 44/1944-1951, f. 120 pensionarul
Revine în ţară la începerea războiului, în 1916 s-a căsătorit cu Alexandru Severin = 6.000 lei.
Ana Constantinescu. A fost la Florenţa, elev al lui R. Romanelli, Ministerul Cultelor şi Artelor, Muzeul A. Simu şi casa – Simu -
participant la campania militară a anilor 1916-1917, prilej de muzeu, Catalog, Fondul Anastase Simu, Bucureşti, 1937., p. 30, 41.
documentare şi modelare a lucrărilor cu care la Iaşi va participa Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea – material românesc
la expo M.C.G. al A. Astfel şi-a demonstrat calităţile de artist – oameni şi înfăptuiri, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras,
complex realizator ca pictor şi sculptor a numeroase lucrări. După Bucureşti, 1940. La p. 777 Studii la Turnu Severin; Bucureşti la
primul război mondial a revenit în Capitală şi a modelat mai multe Şcoala de Belle Arte, Paris la Academia Jullien, la Florenţa cu
monumente dedicate cinstirii Eroilor. În 1930 a divorţat de Ana. În Romanelli. A lucrat mulţi ani în Anglia.
anii de activitate s-a preocupat de formarea de noi artişti, atelierul C.D. Fortunescu, Arta în Oltenia, în: „Oltenia”, Editura Ramuri,
fiind şi gazda pentru Academia Nouă de Belle Arte. În ultimele Craiova, 1943, 421-434.
luni de viaţă, bolnav de leucemie, internat la Spitalul Parhon Paul Rezeanu, Artele plastice în Oltenia 1821-1944, Craiova,
s-a recăsătorit cu o tânără farmacistă Stela, recăsătorită la rândul 1980, 200 p. La p. 173, nota 103.
ei ulterior decesului său cu Beza. Aceasta a ajuns prin Franţa Paul Rezeanu, Alexandru Severin, un artist uitat, în „Anuar”,
în anii 1976-1977. vol. I / 1996, editat de Muzeul Naţional Peleş, Sinaia, p. 47-50.
Adrese în Bucureşti: Arenele Romane din Parcul Carol, Calea 11
Societatea „Tinerimea Artistică” nucleul viitoarei societăţi
Victoriei (şcoală); Bibescu Vodă, Bd. E. Protopopescu-Pache a fost creat de o serie de entuziaşti artişti plastici la Paris în
(atelierul şi şcoală); după 1930 a locuit pe str. Luterană deasupra decembrie 1900 câştigând în scurt timp la începutul secolului al
garajului. XX-lea numeroşi şi valoroşi adepţi. având menirea de a promova
Al. Severin pictorul are lucrări în palatele Copăceni, Balcic. Râşnov, noile tendinţe din creaţia artistică. Bazele societăţii au fost puse
Bran, Bucureşti. la 3 decembrie 1901, care din anul 1907 a primit şi recunoaşterea

Moş Ion Roată şi Cuza Vodă


(ulei pe carton)

document 2009 4 (46) 85


studii/documente

În refugiu – 1916
(ulei pe pânză)

morală şi juridică. Societatea reunind, la timpul respectiv, pe cei Petru Comarnescu, Însemnări despre „Tinerimea Artistică”,
mai receptivi la noile curente, preocupările lor fiind concretizate în: „Arta plastică”, Bucureşti, anul X, nr. 12, 1963, p. 610-617, 654
pe simezele expoziţiilor anuale, prilej pentru publicul vizitator să istoricul instituţiei 1902-1947.
cunoască evoluţia fiecărui artist. Ca principală formulă de etalare Petre Oprea, Artiştii participanţi la expoziţiile Societăţii Tinerimii
a rezultatelor membrilor ei au fost organizate ample expoziţii Artistice (1902-1947), Editura Maiko, Bucureşti, 2006, 88 p.
anuale, precum şi participări la acţiuni în alte ţări. Prima expoziţie 12
Pentru a asigura o bună legătură între arhitecţi organizatorii
a fost organizată la 1 martie 1902, astfel că răsunetul acesteia Societăţii arhitecţilor din România au realizat şi periodicul de
şi a celor care au urmat a impus acordarea, prin lege, a calităţii specialitate.
de personalitate morală şi juridică. Consecventă în decursul A.N.-D.A.I.C., fond B.P. Hasdeu, vol. XXVI, pachetele CCCXLV-
deceniilor care au urmat, a fost o prezenţă anuală pe simezele CCCLXXV; Pachetul CCCLX, documentul 1243: Societatea
sălilor bucureştene. Prin modul de premiere a incipientelor talente Arhitecţilor Români, fondată la 26 februarie 1891 prin preşedintele
şi-a manifestat permanent preocuparea promovării tinerilor artişti ei, arhitectul Ion Mincu la 2 ianuarie 1906 din Bucureşti adresa o
chemaţi a realiza şi reprezenta arta naţională a acelor timpuri. invitaţie lui B.P.H., în calitate de membru onorific, să participe la
Reprezentanţii Casei Regale au patronat efectiv această societate. şedinţa de dare de seamă anuală.
Principesa Maria a fost din primele momente susţinătoare a „Anuarul „Socec”, România şi Capitala Bucureşti, anul al IV-lea, 1913,
manifestărilor societăţii. Presa timpului a acordat, cu consecvenţă Bucureşti, partea a II-a p. 116 Şcoala Superioară de Arhitectură, str.
spaţii în care au fost formulate pertinente caracterizări la ansamblul Enei nr. 6, structura şcolii; p. 150 Societatea Arhitecţilor Români,
expoziţiilor, la artişti şi creaţiile lor. Personalităţi ca Alexandru Pasajul Român nr. 23, preşedinte Petre Antonescu, restul structurii
Tzigara Samurcaş, Alexandru Busuioceanu, George Oprescu, Petru organizatorice; IV-a, p. 15-17 arhitecţi.
Comarnescu au inclus în lucrările lor referitoare la evoluţia artelor 13
Nicolae IORGA (5/17 iunie 1871, Botoşani – 27 noiembrie 1940
plastice în România semnificative aprecieri la rolul Societăţii Strejnicu, jud. Prahova, înmormântat la Bucureşti, cimitirul
Tinerimea Artistică în decursul anilor de activitate. La sfârşitul
Bellu, figura 39, locul 30). Studii secundare la Botoşani şi Iaşi, cele
anului 1947 societatea a fost desfiinţată prin samavolnica decizie
universitare la Iaşi şi Paris, licenţa în litere şi filozofie, diplomat al
a factorilor care şi-au arogat şi noua orientare a vieţii culturale din
Şcolii de Înalte Studii Politice din Paris, specializare la Berlin, Leipzig
România.
unde a luat doctoratul în filozofie, în 1892, cercetător al relicvelor
„Anuarul „Socec”, România şi Capitala Bucureşti, anul al IV-lea,
trecutului, carieră didactică universitară, ctitor de instituţii de
1913”, Bucureşti, partea a II-a p. 150 Societatea Tinerimea Artistică,
cultură în ţară şi peste hotare, poliglot, autor de studii istorice,
str. I.C. Brătianu nr. 4, preşedinte Artur Verona, casier N. Vermont,
cu referire la români şi vecinii lor, la istoria universală, creator
secretară D-na Storck. La p. 151 menţionaţi expozanţii.
al Institutului de Studii Sud-Est Europene, al Şcolii române din
George Oprescu, Ştiri contemporane despre artele plastice
Franţa, fondator al Institutului de Studii Bizantine şi a Institutului
în România între 1890-1909, în: „Analecta”, Bucureşti, vol. III,
de Istorie Universală, bogată activitate de depistare, publicare şi
1946, p. 119.
comentare a documentelor din ţară şi străinătate, publicist. Istoric
Petre Oprea, Date despre activitatea societăţii Tinerimea
de reputaţie internaţională, cercetător al mărturiilor care l-au
Artistică între 1902-1916, în: „SCIA”, Editura Academiei R.P.R.,
condus la elaborarea unei vaste opere istorice monumentale, scriitor,
Bucureşti, Anul X, nr. 2, 1963, p. 466-472.

86 4 (46) 2009 document


studii/documente

Scenă de luptă. Călăreţi în timpul atacului


(ulei pe pânză)

publicist, îndrumător al spiritului public. Om politic, împreună extras din Analele Academiei Române, tomul LXI, 1940-1941,
cu A.C. Cuza în aprilie 1910 a pus bazele Partidului Naţionalist Editura „Bucovina” I.E. Torouţiu, Bucureşti, 18 p.
Democratic, deputat, senator militând pentru alăturarea României Ştefan Ştefănescu, Nicolae Iorga, în: Enciclopedia istoriografiei
de Antantă pentru înfăptuirea idealului naţional. După război a româneşti, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978., p.
constituit Partidul Naţionalist al Poporului 1924 care, în 1925, s-a 183-184. [abreviat: E.I.R.]
integrat în Partidul Naţional de care se desparte în 1926. A fost Dorina N. Rusu, Istoria Academiei Române – repere cronologice,
adeptul revenirii în ţară a prinţului Carol pentru a deveni regele Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 91, 123, donaţii p.
Carol al II-lea. Formează un guvern de „tehnicieni” la 18 aprilie 98, 124, 127, 152, 186.
1931, fiind preşedintele Consiliului de Miniştri până la 31 mai 1932. 14
München important oraş economic dar şi cultural din Germania
Consilier regal. Îndepărtat de la catedră la instaurarea regimului având un renumit centru de pregătire a artiştilor în domeniul
legionar, a fost asasinat de o „echipă a morţii”. doctor honoris causa artelor plastice. În ultimul pătrar al secolului al XIX şi primele
a numeroase şi prestigioase instituţii ştiinţifice şi de învăţământ decenii ale celui următor numeroşi au fost tinerii români care au
din Europa şi America, membru corespondent 9/21 aprilie 1897, frecventat respectivele cursuri şi ateliere.
titular 25 mai / 7 iunie 1910 al Academiei Române. 15
Spiru C. HARET (15 februarie 1851, Iaşi – 17 decembrie 1912,
Dim. R. Rosetti, Dicţionarul Contimporanilor 1800-1898, ed. Bucureşti, cimitirul Bellu, figura 73, locul 12), studii la Dorohoi, Iaşi,
I-a, Editura lito-tipografiei „Populara”, Bucureşti, 1897, p. 103 Bucureşti, licenţă în fizico-matematici la Bucureşti, specializare,
sunt menţionate câteva din lucrările sale. [ A.N. Biblioteca IV doctorat în matematici la Paris. Matematician, astronom, pedagog,
6.901]. sociolog, carieră didactică universitară. Om politic liberal de nuanţă
G. Bezviconi, op. cit., p. 162. poporanistă, ministru reformator al învăţământului de toate
În martie 1897 B.P. Hasdeu în cadrul Academiei Române lansează gradele, preocupat de starea ţărănimii, organizator al sistemului
un concurs pentru elaborarea unei istorii a literaturii române. La cooperatist la sate, animator cultural, iniţiatorul de cămine culturale
această muncă s-a angajat Nicolae Iorga. Lucrarea fiind supusă şi biblioteci, de atenee culturale ca filii ale societăţii bucureştene,
analizei, membrii juriului, manipulaţi de B.P. Hasdeu, cu excepţia ale universităţilor populare, a fost numit pe bună dreptate „omul
lui A.D. Xenopol, au respins-o ca necorespunzătoare. Peste ani la şcoalei”, publicist, ales membru corespondent la 12/24 octombrie
21 februarie 1986 a fost publicat articolul lui Dan Zamfirescu, Un 1879 şi titular la 31 martie /12 aprilie 1892 al Academiei Române şi
monument al culturii române, autorul relevând importanţa, al altor prestigioase instituţii ştiinţifice din ţară şi străinătate.
valoarea creaţiei de excepţie a lui N. Iorga. Spiru C. Haret, Thèses présentées à la Faculté des sciences de
Lucian Predescu, op. cit., p. 436-441. Paris pour obtein le grad de docteur és sciences matematic,
Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga – Cartea cu vieţi ilustre, Paris, 1878 [Biblioteca Naţională IV 22.868 exemplar cu dedicaţia
Editura Vremea, Bucureşti, 1943, 63 p. autografă a autorului].
G. G. Mironescu, Amintiri despre Nicolae Iorga, comunicare Dim. R. Rosetti, op. cit., p. 94.
făcută în şedinţa intimă a Academiei Române din 28 martie 1941, G. Bezviconi, op. cit., p. 152.

document 2009 4 (46) 87


studii/documente
Gh. Adamescu, Viaţa şi activitatea lui Spiru C. Haret, Bucureşti, după biruinţa din 10 ianuarie 1475 de la Vaslui, în corespondenţa
1936, 348 p., portret, facsimile şi bibliografie [Biblioteca Naţională cu papa, a căutat să-i reţină atenţia pentru organizarea unei ample
III 15.562; 15.652; la A.N. III 6.870]. acţiuni a tuturor europenilor împotriva otomanilor. In anii domniei
Virgiliu Z. Teodorescu, Pro memoria: Spiru C. Haret, în: sale cultura s-a afirmat în toate domeniile. Moştenirea transmisă
„Downtown magazine”, Bucureşti nr. 34, mai 2005, p.16-17 până la noi, atât cât s-a păstrat, este o concludentă dovadă a
(evocarea omului şi faptelor sale). valorilor realizate în acele timpuri.
16
ŞTEFAN VV. al III-lea /cel Mare şi Sfânt/ (circa 1435/1436, La 20 iunie 1992 Sinodul B.O.R. a canonizat pe Ştefan cel Mare şi
Borzeşti, azi jud. Bacău - †2 iulie 1504, Suceava, îngropat în gropniţa Constantin Brâncoveanu.
din ctitoria sa, biserica mănăstirii Putna) A fost un reprezentant C. Căzănişteanu, V. Zodian, A, Pandea, Conducători militari –
de seamă al familiei muşatinilor, fiu al domnului Bogdan al II-lea, Dicţionar, Editura Militară, Bucureşti, 1983, p. 303-306.
după biruirea oştilor lui Petru Aron la Doljeşti, jud. Neamţ, a fost Virgiliu Z. Teodorescu, Întru cinstirea lui Ştefan cel Mare şi
ales de popor pe Câmpia Direptăţii din Suceava şi uns de mitropolit Sfânt, Editura Economică, colecţia „Divertis”, Bucureşti, 2004, 176
la 12 aprilie 1457 ca domn al Moldovei. A fost un bun gospodar p. (valorificând documente din arhive, presa timpului, este evocată
şi organizator de ţară. A acordat o atenţie deosebită apărării preocuparea de a ridica în forul public simboluri care să releve
fruntariilor, căutând permanent să aibă în celelalte ţări româneşti perena preocupare de a-l transmite viitoarelor generaţii ca demn
aliaţi de nădejde, intervenind atunci când aceştia cedau presiunilor exemplu).
externe. In anii domniei sale a trebuit să facă faţă la numeroase 17
MIHAI Viteazul (1548, Târgu de Floci, jud. Ialomiţa – 9/19 august
atacuri ale maghiarilor, tătarilor, polonilor şi otomanilor. Prin 1601, Câmpia Turzii, azi jud. Cluj, capul depus la Mănăstirea Dealu,
modul de organizare a apărării, a conceperii atacului şi mai ales a jud. Dâmboviţa), activitate în administrarea Ţării Româneşti, ban
alegerii locului de confruntare şi-a asigurat, în majoritatea cazurilor, al Craiovei.
biruinţa, deşi armata Moldovei era numeric şi dotare inferioară Bun cunoscător al vieţii popoarelor peninsulei balcanice în urma
atacatorilor. Conştient că presiunea expansionistă a Imperiului călătoriilor întreprinse din tinereţe în lumea diversă ca etnii,
Otoman devenea un iminent pericol pentru întreaga Europă a căutat religii, prilej de cunoaştere a situaţiei şi a atitudinii celor oprimaţi
să obţină ajutorul occidentului. În acest sens, anterior şi mai ales din Imperiul Otoman, inclusiv a capacităţii armatei otomane la

Scrisoarea a III-a.
Mircea cel Bătrân la sultanul Baiazid
(ulei pe pânză)

88 4 (46) 2009 document


studii/documente
toate eşaloanele de la cele din capitala imperiului şi cele dislocate 19
Sub auspiciile M.C.G. al A. au fost organizate asemenea
în diversele provincii. A fost pentru el un bun prilej de a remarca prezentări ale artiştilor plastici mobilizaţi şi repartizaţi la diverse
slăbiciunile atât organizatorice cât şi comportamentale. În ţară compartimente ale armatei, de la cei care s-au aflat în zona fierbinte
a îndeplinit o serie de funcţii, prilej de cunoaştere a eşafodajului a frontului, până la cei care s-au inspirat din tot ceea ce a însemnat
ierarhiei cu toate tarele de comportament. Prin căsătoria cu Doamna spatele frontului, cu durerile, speranţele unde suferinţa era alinată
Stanca a devenit unul dintre cei mai mari latifundiari ai timpului de voinţa de a birui.
pământul şi mai ales forţa de muncă conferindu-i un statut special 20
În condiţiile extrem de vitrege ale anilor refugiului în Moldova
dar şi inamiciţii. Apropierea de boierii cantacuzini, craioveşti l-au problema hârtiei a fost una din marile încercări pentru cei care erau
implicat în viaţa politică, în intrigile vizând stabilitatea domniei implicaţi în actul editorial. Nicolae Iorga reuşea să obţină modeste
Ţării Româneşti, fapt pentru care a fost acuzat de hiclenie. A cantităţi de hârtie cu care tipărea sporadic articole ce contribuiau
obţinut domnia cu sprijinul boierilor cantacuzini şi craioveşti, la ridicarea moralului, la înţelegerea celor cu care românii se
vine la tronul Ţării Româneşti în septembrie 1593, realizând, ca confruntau cu inamicul în faţă şi cu aliatul în spate.
bun gospodar, într-o primă etapă, reorganizarea administrativă şi 21
Prin modul de concepere de către artist, de tipărire policromă de
financiară care i-a permis să treacă la constituirea unei armate de foarte bună calitate, de difuzare pentru a fi o prezenţă în localul
lefegii cu care a declanşat, la finalul anului 1594, lupta antiotomană primăriei, a şcolii a bisericii, a Casei Naţionale sau a Căminului
după ce realizase contactele diplomatice care să-i asigure sprijinul Cultural şi înscriere a numelor Eroilor respectivei localităţi a
din partea Transilvaniei, Moldovei şi al lumii balcanice. Trecând constituit o măsură eficientă, atât de cinstire a respectivilor Eroi
la acţiune a înlăturat prioritar prezenţa garnizoanei otomane şi fiind totodată prilej de corective în tabelele întocmite de primării,
a creditorilor ca apoi să realizeze atacul cetăţilor otomane situate cele semnalate de locuitori conducând la corectarea, completarea
de-a lungul Dunării. Răsunetul a fost de mare amploare atât în sau înlăturarea, după caz a unor nume.
rândurile oprimaţilor cât şi a structurilor otomane care nu puteau
22
Prezenţă pe frontul din est cele surprinse sunt o dovadă elocventă
tolera o asemenea îndrăzneală care ar fi putut ridica şi alte zone a comportamentului ostaşului român, adeseori în postura de a-şi
la acţiune. Drept represalii, în vara anului 1595, Imperiul Otoman împărţi porţia cu flămândul mujic, predilect cu copii acestora. La
a organizat o amplă expediţie de pedepsire, soldată însă printr-o timpul respectiv presa a preluat asemenea desene. Ulterior această
biruinţă al lui Mihai Viteazul la Călugăreni (13/23 august 1595). „propagandă tendenţioasă” a fost draconic înlăturată, pentru a se
Realul raport de forţe, respectiv circa 16.000 de oşteni ai lui Mihai imputa armatei române atrocităţi imaginare.
trebuind să dea piept cu circa 180.000 de otomani (1/11) întârzierea
23
Lista neagră a fost întocmită de chiar „colegii” artişti plastici
prezentării ajutoarelor promise de terţi vecini l-au determinat pe doritori de parvenire în condiţiile când alte criterii de promovare
biruitor să realizeze o temporară retragere spre zona precarpatică şi erau la ordinea zilei. „Acuzatoare” la adresa artistului D. Stoica
la momentul propice să treacă la alungarea otomanilor în octombrie erau chiar compoziţiile sale în care demnitatea înaintaşilor era
1595. Situaţiile geopolitice, vizând pe de o parte interesele în supărătoare pentru noua „orânduire”.
raport cu lumea otomană a statelor europene şi pe de altă parte
24
Paul REZEANU (9 noiembrie 1937, Breaza, jud. Prahova - ) Studii
cele de dominare a teritoriului românesc, i-au impus, în continuare, istorice La Facultatea din cadrul Universităţii Bucureşti, promoţia
acţiuni de natură diplomatică conjugate cu cele militare. Defecţiuni 1964 şi unde în 1976 a susţinut doctoratul. Iniţial între 1964-1970
intervenite în relaţiile cu Transilvania şi Moldova au determinat a desfăşurat munca de cercetare în cadrul Institutului de Istorie,
trecerea, în 1599-1600 la cucerirea lor, iniţiativă ce a lezat interesele filiala Academiei Române de la Craiova. Din 1970 a fost transferat
multora din cei avizi de a stăpânii aceste ţări. După 18/28 octombrie la Muzeul de Artă deţinând până în ianuarie 2004 funcţia de
1599 în urma luptelor din zona Valea Săpunului-Şelimbăr biruitorul director al prestigiosului aşezământ, concomitent predând istoria
Mihai porneşte spre Alba Iulia. Primirea triumfală de la 21 artei, în cadrul Facultăţii de Teologie din Universitatea craioveană.
octombrie/1 noiembrie 1599 releva în mare măsură că fapta sa era Specialist în muzeografie, cercetător, publicist cu o bogată activitate
în concordanţă cu cerinţele de prezent şi viitor a teritoriilor intra şi menită a evidenţia adeseori nume şi fapte uitate referitoare la
extra carpatice. Etapa următoare din mai 1600 prin îndepărtarea artiştii plastici de pe plaiurile Olteniei sau a celor de aiurea a căror
lui Ieremia Movilă de la tronul Moldovei a finalizat acest proces. prezenţe pe simezele muzeelor reclamă o bună cunoaştere.
Răsunetul a fost la timpul respectiv receptat în moduri diferite Paul Rezeanu, Sculptorul Pavelescu-Dimo (1870-1944), în:
provocând reacţii pro şi contra. Nemulţumiţii au acţionat perfid „Revista Muzeelor şi Monumentelor”, seria „Muzee”, Bucureşti
afişând o totală adeziune dar prin cele întreprinse au dovedit reala nr. 3, 1976, p. 50-54.
atitudine. Concret, la 9/19 august 1601, din ordinul superiorilor Paul Rezeanu, Artele …
generalul Basta, comandantul armatelor austriece, a organizat Paul Rezeanu, Sculptorul Constantin Antonovici, în: „Arta”,
simulacrul prin care Mihai Viteazul a fost răpus. Bucureşti,anul XXXI, nr. 3, 1984, p. 36-37 cu bibliografie şi foto.
Virgiliu Z. Teodorescu, Simboluri ale cinstirii dedicate lui Paul Rezeanu, Contribuţii la cunoaşterea dezvoltării
Mihai Viteazul, în volumul editat de Ministerul Afacerilor Externe edilitare a Craiovei între 1831-1944, în „Revista Muzeelor şi
- Direcţia relaţiilor culturale, incluzând comunicările de la sesiunea
Monumentelor”, Bucureşti, nr. 1, 1987, p. 71-73 atribuie realizarea
ştiinţifică din 17 septembrie 1993, Bucureşti, p. 31-52.
bustului Ştefan Velovan de către Anghel Chiciu în 1932.
18
Sala „Minerva” era în str. Academiei în localul editurii „Minerva”.
Paul Rezeanu, Craiova – Amintirile oraşului, Editura Alma,
Poziţia ultra centrală facilita vizitarea celor interesaţi. Adeseori
Craiova, 2006, 292 p. text şi foto. Pe coperta a IV-a succinte date
lucrările din respectivele expoziţii se regăsesc în almanahul anual
biobibliografice despre autor.
editat de acest centru de cultură.

document 2009 4 (46) 89


studii/documente

„ZIDUL BERLINULUI ŞI CĂDEREA


COMUNISMULUI” – O ABORDARE
NU NUMAI PE ÎNŢELESUL
„ADOLESCENŢILOR” DE ASTĂZI
Conf. univ. dr. STOICA LASCU1

rezentă de la sfârşitul lunii august în librăriile Gorbaciov?, Cum se explică că regimul de la Pekin n-a fost atins
P pariziene, cea mai nouă lucrare a cunoscutului
Marc Ferro Zidul Berlinului şi căderea comunismului explicate
de criza mondială a comunismului?, Am impresia că astăzi
există o nostalgie a comunismului. Cum se explică?, Comunismul
nepoatei mele Soazig2 – este o abordare originală în scrierea a supravieţuit căderii sale?, Care sunt asemănările şi diferenţele
şi prezentarea istoriei, cu accesibilitate pentru publicul larg. acestor evenimente cu marile revoluţii anterioare? ş.a.
Ea aparţine unui autor cu loc distinct şi voce autorizată în Întrebările şi răspunsurile sunt însoţite de o listă a
comunitatea slujitorilor lui Clio – se numără şi printre cei 19 „protagoniştilor” (pp. 99-115) – opt sovietici: Tenguiz
semnatari ai apelului Liberté pour l’histoire, din 12 decembrie Abouladze (cineast georgian), Vladimir Bukovski,
2005, în care se pleda pentru scrierea adevărului în istorie în Leonid Brejnev, Boris Elţân, Nichita Hruşciov, Andrei
conformitate cu faptele, blamându-se injoncţiunea factorilor Saharov, Alexandru Soljeniţân, Andrei Tarkovski (nota
politici sau juridici3: sovietolog4 şi specialist în istoria Lumii bene – lipseşte, inexplicabil, Mihail Gorbaciov!); şapte
a Treia5, a istoriei Franţei6, autor al unor sinteze tematice polonezi Wladislaw Gomulka, Klement Gottwald, papa
privind Secolul al XX-lea în general7, dar şi din perspective Ioan-Paul al II-lea (Karol Jósef Wojtyla), Jacek Kuroń,
noi de abordare (cum este ilustrarea locului şi rolului filmelor Karol Modzelewski, Andrei Wajda, Lech Walesa (dar –
în prezentarea şi receptarea istoriei8). Popularizator cu lipseşte generalul Wojciech Jaruzelski, al cărui rol este însă
certe disponibilităţi publicistice şi de comunicare, cu ferme menţionat în carte); cinci vest-germani: Konrad Adenauer,
convingeri social-politice „gauchiste”, Marc Ferro nu este la Hannah Arendt, Willy Brandt, Hans-Dietrich Genscher,
prima lucrare de acest gen; cu doi ani în urmă, Le XX-e Siècle Helmuth Kohl; cinci cehoslovaci: Eduard Beneş, Alexandru
expliqué à mon petit-fils Gwendal9, repurta un semnificativ Dubcek, Václav Havel, Jan Kadar şi Elmar Klos (cineaşti
succes de casă, fapt ce trebuie să-l fi încurajat pe octogenarul „semidizidenţi”); un est-german: Erich Honecker; un
autor (n. 1924) – cu o prospeţime ideatică remarcabilă, ungur: János Kádár; un român: Nicolae Ceauşescu; plus –
sesizată ca atare de cititori – în a „recidiva” într-o manieră ce- „Kominformul” şi, respectiv, „Planul Marshall”. Succinte
şi dovedise, de altfel, şi cu alt prilej10, priza la public. „repere cronologice” (pp. 117-120) – începând cu anul 1945:
„Essai”-ul său dă răspuns la 25 de chestiuni puse de nepoata Conferinţa de la Ialta. Capitularea Germaniei. Conferinţa de
Soazing (posibil, un nume apocrif şi o situaţie inventată), la Potsdam, şi sfârşind cu anul 1991: Căderea lui Gorbaciov,
autorului părându-i-se utile „interogaţiile” venite din partea disoluţia U.S.S.S. Sfârşitul regimului comunist – poziţionează
unei adolescente privind „bulversările majore ale timpului şi mai bine cititorului problematica respectivă, după cum
nostru” – între ele: Pentru ce acest zid, pentru ce Berlin?, Epoca sunt indicate şi „lecturi complementare” (pp. 121-122): 14
Zidului a durat din 1961 până în 1989. Se poate vorbi, pentru cărţi şi un studiu.
această perioadă, de forţa sau de slăbiciunea lumii comuniste?, Referirile la România sunt contextuale – în timpul celui
Occidentul atribuie sfârşitul comunismului mai mult acţiunii de-al Doilea Război Mondial, în România (ca şi în Ungaria
lui Gorbaciov decât sindicatului polonez Solidarnosc, ceea ce şi Bulgaria) s-a aflat la putere un regim „fascizant” (p. 24);
o suscitat o oarecare amărăciune în Polonia. Cine a jucat rolul comunismul s-a înrădăcinat „şi mai puternic” în acele ţări
cel mai important?, Care au fost reacţiile Franţei la căderea unde, până la Marea Conflagraţie, nu existau nici partide
zidului Berlinului?, Cum a trăit Germania acest eveniment?, socialiste puternice şi nici o tradiţie democratică: „România
Perestroika a fost un eşec sau o reuşită? Care au fost consecinţele s-a aliniat cu întârziere «modelului» sovietic. Semnificativ,
perestroikăi?, Care a fost acţiunea conducătorilor sovietici după soţia dictatorului Ceauşescu, care nu avea decât studii

90 4 (46) 2009 document


studii/documente

primare, s-a văzut a fi numită preşedinta (sic!) unei academii, putere după ce ei înşişi şi-au dizolvat partidul lor” (p. 88);
fenomen care n-are echivalent decât în U.R.S.S.-ul lui „Încă de la accederea sa la putere în România, Ceauşescu
Hruşciov, chiar şi a lui Brejnev, unde aparatcicii de origine dezvoltă ideologia unui naţional-comunism ce arată voinţa
populară, instruiţi dar fără cultură, erau plasaţi în capul sa de independenţă faţă de Moscova, ceea ce-l face popular:
academiilor şi instituţiilor” (situaţii mult mai puţin frecvente el refuză de a se uni cu trupele pactului de la Varşovia care
în ţări precum Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, unde cadrele reprimă Primăvara de la Praga. Apoi, regimul său se întăreşte
culturale „au supravieţuit”) (pp. 25-26); după 1989, „Chiar şi devine despotic. În timpul evenimentelor (sic!) din 1989, el
şi în România, unde Ceauşescu şi soţia sa fură judecaţi este arestat, condamnat pentru genocid şi executat sălbatic,
şi executaţi după un proces expeditiv, comuniştii revin la împreună cu soţia sa, după o parodie de proces” (p. 103).

„The Berlin Wall and the fall of Communism” – an approach not only the meaning of adolscents Today -
conf. univ. Stoica Lascu, Ph. D.

Abstract: The book of french historian Marc Ferro is an essay. He responds to 25 questions addresing by her niece. References
on Romania – that the regime of Nicolae Ceauşescu – are sporadic and in context.

Key words: Berlin Wall, Communism, historian Marc Ferro, Mihail Gorbaciov, Nicolae Ceauşescu.

NOTE
1
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (Universitatea „Ovidius” unei dezbateri mai profunde în spiritul ideilor menţionatului apel,
din Constanţa). şi nici dacă între semnatarii respectivi se află şi istorici români.
2
Marc Ferro, Le mur de Berlin et la chute du communisme expliqués 4
Este autorul, între altele, al lucrărilor L’Occident devant la révolution
à ma petite-fille Soazig, Éditions du Seuil (coll. Expliqué à ...), Paris, soviétique (1980), Des soviets au communisme bureaucratique (1980),
2009 /128 pp./. (Recent, cunoaşte şi o ediţie în limba română, cu Les Origines de la perestroika (1990), La Révolution de 1917 (1997)
titlu puţin schimbat – Căderea zidului din Berlin şi a comunismului (dar şi, în 1990, Nicolas II).
pe înţelesul nepoţelei mele Soazing. Traducător: Adrian Ciubotaru, 5
vezi Suez, la naissance du tiers-monde (1982), Histoire des
Cartier, Chişinău, 2009 /102 pp./; succintele notaţii de faţă au la colonisations. Des conquêtes aux indépendances (1994), Le Livre noir
bază ediţia franceză.) du colonialisme (coord.) (2003).
3
Este vorba despre Pierre Azéma, Elisabeth Badinter, Jean-Jacques 6
vezi volumul Pétain (1987) şi, respectiv, Histoire de France (2001).
Becker, Françoise Chandernagor, Alain Decaux, Marc Ferro, 7
La Grande Guerre 1914-1918 (1985), Les Sociétés malades du
Jacques Julliard, Jean Leclant, Pierre Milza, Pierre Nora, Mona progrès (1998), Nazisme et communisme, deux régimes dans un
Ozouf, Jean-Claude Perrot, Antoine Prost, René Rémond, Maurice siècle (1999), Le Choc de l’Islam (2002), Les Individus face aux crises
Vaïsse, Jean-Pierre Vernant, Paul Veyne, Pierre Vidal-Naquet, du XX-e siècle. L’histoire anonyme (2005), Le Resentiment dans
Michel Winock. În şedinţa Senatului României din 20 februarie l’histoire. Comprendre notre temps (2008).
2006, doamna senator Viorica Moisuc a prezentat conţinutul 8
Le Cinéma. Une vision de l’histoire (2003).
apelului (semnat, ulterior, de aproape 700 de persoane) – în care, 9
A cunoscut, în acelaşi an, şi o versiune în limba română – Secolul
între altele, se spunea că „Istoricul nu acceptă dogme, nu respectă XX explicat nepotului meu Gwendal. Traducere din limba franceză
nici o interdicţie, nu cunoaşte tabu-uri. El poate să fie incomod. de Adrian Ciubotaru, Cartier, Chişinău, 2007 /104 pp./.
Istoricul nu are rolul de a exalta spiritele sau de a condamna. Istoria 10
vezi Antoine Prost, La Grand Guerre expliquée a mon petit-
nu este sclava actualităţii. Într-un stat liber, nici Parlamentul, nici fils, Éditions du Seuil (coll. Expliqué à ...), Paris, 2005 /86 pp./.
autoritatea judiciară nu au dreptul să definească adevărul istoric. Prestigioasa editură pariziana are o populară colecţie intitulată
Politica statului, chiar animat de cele mai bune intenţii, nu este „Expliqué à... /”aux enfants”, ”ma fille”, „mes petits enfants”, „mon
politica istoriei” –, concluzionând: „exemplul istoricilor francezi frère” etc., în care au apărut „explicate” diverse teme (nu numai de
trebuie urmat fără întârziere”; dar, în afară de luările de poziţie istorie); un secretar de Stat francez a publicat anul trecut, de pildă,
repetate ale profesorului Gh. Buzatu – la diverse simpozioane o carte adresată „copiilor de la 7 la 77 de ani” – vezi Rama Yade Les
ştiinţifice, întâlniri cu cititorii, consemnări în scris, în volume de droits de l’homme expliqués aux enfants de 7 à 77 ans, Éditions du
specialitate, cu diverse prlejuri –, nu am cunoştinţă de iniţierea Seuil (coll. Expliqué à ...), Paris, 2005 /120 pp./.

document 2009 4 (46) 91


carte veche

REVOLUŢIA GERMANĂ,
9 NOIEMBRIE 1918 – 17 MARTIE 1920
LUCIAN DRĂGHICI1

n această toamnă în care se aniversează 20 de ani duc la prăbuşirea celui de Al Doilea Reich, proclamarea
Î de la căderea Zidului Berlinului, eveniment care Republicii la 9 noiembrie 1918 şi semnarea, două zile mai
a marcat sfârşitul divizării Germaniei, dar şi a divizării târziu, a Armistiţiului impus de Aliaţi.
Europei, aducem în atenţia cititorilor revistei „Document” Este impresionantă descrierea paraliziei care cuprinsese
o carte despre evenimente istorice care, prin consecinţele corpul ofiţeresc la vestea abdicării kaiserului în ziua de 9
lor, au fost la originea acestei noiembrie 1918: „Ofiţerii au lăsat evenimentele să-şi urmeze
divizări. Lucrarea Revoluţia cursul. A fost instinct de
germană, 9 noiembrie 1918- conservare, a fost dorinţa de
17 martie 1920 a văzut a-şi salva viaţa în catastrofa
lumina tiparului în 1930, la generală, la ora când partida
Oldenburg, în Germania, era pierdută, iar împăratul
fiind tradusă în franceză în tocmai abdicase? Să fi fost
1933 la prestigioasa editură teama? Dar ce forţă putea să
Plon. Autorul, Erich Otto îi facă pe aceşti oameni care,
Volkmann (1879-1938), în faţa inamicului, erau gata
a fost militar de formaţie să-şi sacrifice viaţa? [...]
care, la sfârşitul războiului, Puterea pe care ei, timp de
a fost detaşat ca arhivist secole, au exersat-o ca pe un
la Reicharchiv. Accesul la instrument al unei voinţe
documentele de arhivă superioare au pierdut-o
s-a concretizat în volumul instantaneu atunci când
Marele Război. 1914-1918 această voinţă superioară
(1922), dar şi în volumul de a fost înfrântă. În acel ceas
faţă. când se juca soarta statului,
Din primele pagini ale a monarhiei şi a indivizilor,
lucrării cititorul este introdus niciunul dintre ei nu a
în atmosfera apăsătoarea putut să ia decizia de a
a ultimelor zile de război. face altceva decât ceea ce le
Răscoala marinarilor ordona superiorul. [...] Până
germani din portul Kiel, în ultimul minut ordinea
încercările ofiţerilor de a riguroasă a vechiului stat
menţine disciplina la bordul şi-a menţinut strânsoarea
navelor,extinderea revoltelor asupra sufletelor lor. Şi în
militarilor şi a grevelor şi această ordine riguroasă
manifestaţiilor în marile statul lui Frederic cel Mare
oraşe germane, precum şi se prăbuşea”. La întrebarea
epuizarea resurselor umane generalului Wilhelm
şi materiale necesare pentru E.O. Volkmann, La Révolution allemande, 9 Novembre 1918 – Groener – locţiitorul
continuarea războiului, 17 Mars 1920, Librairie Plon, Paris, 1933 şefului Marelui Cartier

92 4 (46) 2009 document


carte veche

General (O.H.L.), feldmareşalul Paul von Hindenburg în Berlin, încearcă să impună congresului dezarmarea
– privind poziţia ofiţerilor faţă de abdicarea împăratului, ofiţerilor, suspendarea gradelor militare şi preluarea
un căpitan venit direct din prima linie îi răspunde: „Ei se comenzii armatei de către un consiliu superior al soldaţilor.
vor supune chiar dacă pe moment nu înţeleg, pentru că aşa Preşedintele de şedinţă reuşeşte, în mijlocul unui tumult
le-a ordonat feldmareşalul. Ei vor să fie comandaţi. Ei trebuie general, să amâne dezbaterile pentru a doua zi, atunci
să fie comandaţi. Ei au fost tot timpul instrumentele unei când, sub presiunea delegaţilor aparţinând extremei stângi,
forţe supreme şi nu au fost amestecaţi niciodată în meandrele congresul aprobă o rezoluţie în care se cere: încredinţarea
politicii. Un instinct sigur îi va conduce şi, fideli patriei lor, se comandamentelor supreme ale armatei de uscat şi
vor supune”. marinei comisarilor poporului şi comitetului executiv al
Nu aceeaşi „supunere de cadavru”, specifică ofiţerilor consiliilor de soldaţi, înlăturarea tuturor însemnelor de
germani, se manifesta în rândul trupei unde începuse grad, alegerea comandanţilor de către trupă; desfiinţarea
formarea de consilii (soviete) ale soldaţilor, după modelul armatei permanente şi crearea unei gărzi civice. Când i-au
rus. O primă confruntare între Comitetul Executiv al fost aduse la cunoştinţă aceste revendicări, feldmareşalul
Consiliilor de Soldaţi şi reprezentantul O.H.L.,locotenent- Hindenburg a exclamat: „Au îndrăznit să propună aşa
colonelul Faupel, are loc în ziua de 10 noiembrie 1918. ceva! Trebuie oare să-mi arunc epoleţii pe care îi port
Cererile reprezentanţilor soldaţilor sunt cvasiidentice din tinereţe? Să predau sabia cu care mi-am servit regele
cu cele ale camarazilor ruşi în martie 1917: suspendare în trei războaie? Aceasta nu se va întâmpla niciodată,
salutului superiorilor, participarea consiliilor de soldaţi niciodată!”.
la deciziile de comandă şi exercitarea controlului asupra Evenimentele se precipită şi în seara de 23 decembrie
ofiţerilor, măsuri de siguranţă contra oricăror tendinţe are loc la Berlin o variantă a puciului bolşevic din 7
antirevoluţionare. Locotenent-colonelul Faupel îi conduce noiembrie 1917, denumit mai târziu de autorii lui Marea
în faţa unei hărţi imense unde era prezentată configuraţia Revoluţie Socialistă din Octombrie. Ca şi la Petrograd,
Frontului de Vest. Dacă vor fi înlăturaţi de la comandă trupe formate din marinari încearcă să aresteze guvernul
200.000 de generali şi ofiţeri, le spune el soldaţilor, atunci aflat în şedinţă. Spre deosebire de Kerenski, Friedrich
milioane de militari germani vor deveni o pradă uşoară Ebert, şeful guvernului provizoriu, iese plin de curaj în faţa
pentru Aliaţi. În acest caz, întreabă ofiţerul, îşi asumă clădirii asediate şi se interpune între mateloţi şi divizia de
membrii Comitetului Executiv răspunderea unei catastrofe gardă călare care venise în sprijinul guvernului reuşind să
militare dacă vor prelua ei comanda armatei germane? Nu împiedice vărsarea de sânge.
ar fi mai bine să se înfiinţeze un oficiu special pe lângă Un alt episod descris pe larg este revolta spartachistă
Marele Cartier General care să colaboreze cu acesta şi să din ianuarie 1919. Volkmann face o critică necruţătoare
îndemne soldaţii la calm şi la supunere faţă de noul guvern a omului politic Karl Liebknecht, care în momentele
provizoriu social-democrat. Soldaţii se pun de acord şi a decisive pentru preluarea puterii nu a dovedit calităţi de
doua zi tranşeele germane sunt inundate de manifeste care revoluţionar precum Lenin sau Troţki. În noaptea de 5/6
cer soldaţilor să păstreze disciplina şi să-şi îndeplinească ianuarie, spune Volkmann, liderul Ligii „Spartacus” ar fi
datoria faţă de noua republică, ordinea fiind restabilită putut prelua puterea arestând guvernul provizoriu care
pentru moment. rămăsese fără protecţie militară, dar viitorul fondator al
Totuşi agitaţia creşte în rândul soldaţilor şi, la Partidului Comunist German s-a mulţumit să emită
16 noiembrie 1918, Marele Cartier General ordonă proclamaţii peste proclamaţii şi să se limiteze la ocuparea
înlăturarea drapelelor şi a însemnelor bolşevice din cadrul câtorva clădiri guvernamentale.
armatei, fapt ce provoacă o revoltă a Consiliului Soldaţilor Scena „asaltului” Ministerului de Război este de un
de pe lângă Marele Cartier General. comic absurd. Matelotul Lemmgen, însărcinat să preia
La 16 decembrie 1918 au loc la Berlin lucrările controlul „citadelei militarismului prusac” îşi opreşte
Congresului Consiliilor de Muncitori şi Soldaţi din trupele în faţa intrării în minister şi, însoţit de câţiva
toată Germania. În prima zi sala este invadată de o tovarăşi, păşeşte precipitat în clădire, unde este întâmpinat
delegaţie numeroasă care „în numele a 250.000 de de subsecretarul de stat Hamburger, care îl întreabă ce
revoluţionari berlinezi” cere înlăturarea guvernului doreşte. Lemmgen răspunde că a primit misiunea de
provizoriu, proclamarea dictaturii consiliilor, înarmarea preluare a Ministerului de Război de către Guvernul
proletariatului şi constituirea unei Gărzi Roşii, declanşarea Revoluţionar şi că, în cazul unui refuz, va ordona luarea
revoluţiei mondiale. Delegaţia este convinsă cu greu să cu asalt a clădirii. Politicos, funcţionarul îi cere un act
părăsească sala, dar a doua zi un detaşament de soldaţi, justificativ, fără de care – Lemmgen trebuie să înţeleagă
care se prezintă drept delegaţi ai regimentelor staţionate asta – preluarea ministerului nu poate avea loc. Lemmgen

document 2009 4 (46) 93


carte veche

rămâne interzis, dar unul din tovarăşii lui îi înmânează ofiţerul Volkmann, eroul principal este feldmareşalul
cu dispreţ lui Hamburger o hârtie. Subsecretarul citeşte Hindenburg care, asemeni unui Wotan, supraveghează de
că guvernul provizoriu Ebert-Scheidemann „a devenit la distanţă tulburările care răvăşeau Germania, intervenind
intolerabail” şi a fost destituit, Comitetul Revoluţionar mai numai în momentele când totul părea pierdut.
jos menţionat asigurând afacerile guvernamentale până la În paginile lucrării sunt prezentate pe larg conflictele
noi ordine. Subsecretarul de stat înclină capul aprobator: politice interne generate de dorinţa forţelor de extremă
documentul este bun, dar fără semnăturile olografe ale stângă de a prelua puterea, precum şi reacţia dură a
membrilor Comitetului Revoluţionar nu poate fi socotit guvernului şi armatei împotriva extinderii revoluţiei
un act oficial. Se vede deci obligat să îi roage pe aceşti bolşevice în Germania. Extrem de interesante sunt
domni să îndeplinească această mică formalitate. paginile dedicate constituirii Freikorps-urilor (formaţiuni
Matelotul Lemmgen face stânga-mprejur, le cere paramilitare ale foştilor combatanţi) sau zugrăvirii
camarazilor să-l aştepte până se întoarce şi se deplasează la atmosferei de teroare instituite la München de către
sediul Comitetului Revoluţionar unde obţine semnăturile liderii comunişti ai efemerei Republici Sovietice Bavareze
necesare pentru intrarea în legalitate. Pe drumul de din primăvara anului 1919. De asemenea, sunt analizate
întoarcere începe să se întrebe dacă este pregătit pentru efectele semnării Tratatului de pace de la Versailles
o asemenea misiune dificilă şi, dându-şi singur răspunsul, asupra opiniei publice germane, geneza sentimentelor de
se îndreaptă spre domiciliu unde se lungeşte în pat şi se frustrare şi de revoltă împotriva clauzelor împovărătoare
dă drept bolnav timp de opt zile. Cei 300 de mateloţi îl ale tratatului şi a desemnării Germaniei drept vinovată,
aşteaptă câteva ore şi apoi, deoarece nimeni nu le mai alături de Austro-Ungaria, pentru declanşarea Primului
ordona nimic, se retrag, de asemenea, pe la casele lor. Război Mondial.
Deşi militar de formaţie, în scrierea lui Volkmann nu Parcurgând lucrarea scrisă de un contemporan al
apar referiri la Dolchstoßlegende (legenda pumnalului înfipt acelor evenimente, cititorul poate înţelege mai bine
armatei germane în spate) nici la Novemberverbrecher circumstanţele declanşării şi amplificării a ceea ce Ernst
(criminalii din noiembrie), ci, dimpotrivă, autorul prezintă Nolte numea „războiul civil european”, care a fost urmat,
în mod obiectiv eforturile social-democraţilor conduşi de în perioada 1945-1990, de „războiul civil mondial”, al
Ebert, Noske şi Scheidemann de a proteja statul german de cărui sfârşit a fost anunţat de prăbuşirea sinistrului Zid al
efectele devastatoare ale unei revoluţii comuniste. Pentru Berlinului în seara de 9 noiembrie 1989.

NOTE
1
Serviciul Istoric al Armatei

94 4 (46) 2009 document


agora

SIMPOZIONUL ITINERANT
„STATUL MAJOR GENERAL –
150 ANI DE LA ÎNFIINŢARE”
n cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea Aceste activităţi au fost onorate de prezenţa
Î Statului Major General, specialişti ai Serviciului
Istoric al Armatei (comandor dr. Marian Moşneagu, lt. col.
comandanţilor de garnizoană,a reprezentanţilor instituţiilor
de învăţământ şi de cultură, asociaţiilor veteranilor de
Constantin Crăciun, Lucian Drăghici, Luminiţa Giurgiu război, cadrelor militare în rezervă şi retragere, „Cultul
şi Manuel Stănescu) au prezentat cadrelor militare, din Eroilor”, precum şi de mass media locale.
garnizoanele Breaza (la Colegiul Militar Liceal „Dimitrie
Cantemir”), Braşov (la Academia Forţelor Aeriene „Henri EVENIMENT EDITORIAL
Coandă”), Făgăraş (la Centrul de Instruire pentru Vânători
de Munte „Constantin Brâncoveanu”), Brăila, Mangalia Am privilegiul de a prezenta un eveniment deosebit din
şi Constanţa (la Cercurile Militare) comunicări ştiinţifice viaţa Armatei Române reflectat într-un proiect editorial
privind evoluţia istorică a acestei instituţii de prestigiu a iniţiat de Serviciul Istoric al Armatei, ce se înscrie în seria
Armatei României. manifestărilor dedicate aniversării Statului Major General.
Cu acest prilej au fost prezentate lucrările Armata În zilele de 9 şi 10 noiembrie la Cercul Militar Naţional
Română şi Răscoala din 1907. Documente, Bucureşti, Editura şi la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, sub
Militară, 2007, Înzestrarea Armatei Române în perioada patronajul Statului Major General şi sub coordonarea
interbelică. Documente vol. II, 1931-1935, Bucureşti, domnului amiral profesor universitar dr. Gheorghe Marin,
Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, au fost lansate Enciclopedia Armatei României, Albumul
2008, precum şi Buletinul Arhivelor Militare – Revista Armatei României, Calendarul Tradiţiilor Militare, precum şi
Document, nr. 2(44)/2009. numărul special al Revistei Document.

Garnizoana Breaza

document 2009 4 (46) 95


agora

Garnizoana Făgăraş

Enciclopedia Armatei României este o lucrare unică în tradiţii militare, instituţii culturale militare, mijloace de
istoriografia militară, fiind rezultatul eforturilor a 97 de informare militare, clerul militar, sportul militar şi ligi,
autori, personalităţi militare şi civile, cercetători, arhivişti, asociaţii şi organizaţii militare.
muzeografi. Temele abordate în capitolele sale sunt: Albumul Armatei României este o cronică în imagini a
structuri centrale de conducere militară, categorii de forţe, evoluţiei acestei instituţii a statului modern. 1830-1859,
arme şi specialităţi, armament şi tehnică de luptă, gândirea 1859-1876, 1877-1878, 1878-1916, 1916-1919, 1920-
militară şi decizii de război, campanii, politica de apărare, 1941, 1941-1945, 1945-1989 şi 1990-2009 sunt principalele
diplomaţia militară, învăţământul militar, simbolistică şi repere cronologice supuse atenţiei cititorilor. Fotografiile,

Garnizoana Braşov

96 4 (46) 2009 document


agora

Garnizoana Mangalia

multe dintre ele inedite, sunt prefaţate de o prezentare a Mulţumesc tuturor cadrelor militare şi civililor din
perioadei evocate. Serviciul Istoric al Armatei şi din structurile subordonate care
Calendarul Tradiţiilor Militare a fost conceput ca o au dedicat timp, creativitate şi energie pentru desfăşurarea
continuare a unei iniţiative cu origini în secolul al XIX- în cele mai bune condiţii a acestei aniversări care a presupus
lea, ca un periodic de istorie şi cultură militară, cu apariţie o gamă largă de acţiuni.
anuală. Din sumar menţionez: cel mai scurt an al secolului Adresez un cuvânt special de mulţumire colectivelor care
XX, zilele categoriilor de forţe, genuri de arme şi specialităţi au redactat şi au tipărit „Enciclopedia Armatei României”,
militare, patroni spirituali ai armatei române, denumiri lucrare monumentală la propriu şi la figurat, precum şi
onorifice, efemeride, simboluri europene, naţionale şi celelalte publicaţii lansate cu această ocazie. Acest efort
militare, miniştri ai apărării şi şefii Statului Major General. editorialistic de excepţie nu ar fi fost posibil fără munca
Aceste apariţii editoriale nu ar fi fost posibile fără neobosită a cercetătorilor din arhive, a istoricilor, a tipografilor
sprijinul acordat de Editura Militară, Centrul Tehnic- şi a tuturor celor care şi-au adus contribuţia pentru punerea
Editorial al Armatei, precum şi de instituţii civile precum la dispoziţie publicului larg a unor informaţii inedite despre
Academia Română, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Armata României, despre istoria şi oamenii ei.
Biblioteca Naţională a României . Dragi camarazi şi salariaţi civili, vă felicit pentru
profesionalismul dovedit în pregătirea şi desfăşurarea
ROMÂNIA evenimentului „SMG-150” şi vă doresc realizări cel puţin la
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE fel de bune în viitor.
STATUL MAJOR GENERAL Amiral dr. Gheorghe MARIN
Str. Izvor nr. 3-5, Bucureşti ŞEFUL STATULUI MAJOR GENERAL

SERVICIUL ISTORIC AL ARMATEI Stimate Domnule Comandor Moşneagu,

Sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea Statului Impresionat de efortul instituţiei ce conduceţi cât şi de
Major General, încununată prin ceremonia de decorare capacitatea dumneavoastră de istoric şi organizator, îmi
a Drapelului de luptă al SMG de către preşedintele permit să vă felicit atât pe dumneavoastră cât şi colectivul
României, domnul Traian Băsescu, din 12 noiembrie 2009, ce conduceţi pentru impresionantele realizări înfăptuite în
a reprezentat un eveniment cu semnificaţii majore pentru cinstea celei de-a 150-a aniversare a Statului Major General
Armata României. al Armatei Române.
Prin activităţile organizate în perioada martie-noiembrie Domnule comandor în vâltoarea muncii de creaţie şi
2009 sub egida „SMG-150”, ne-am exprimat recunoştinţa cercetare ce desfăşuraţi, poate nu sesizaţi că, prin operele
faţă de înaintaşii noştri si am adus în atenţia opiniei ce elaboraţi în cadrul Serviciului Istoric al Armatei, faceţi
publice imaginea unei armate cu o îndelungată tradiţie, Istorie, care va dăinui peste timp.
mândră de istoria de un secol şi jumătate a structurii sale În calitate de fost profesor de Istoria Artei Militare
de conducere. şi general (de brigadă în retragere) vă mulţumesc pentru

document 2009 4 (46) 97


agora

Garnizoana Brăila

ceea ce realizaţi, vă doresc multă sănătate dumneavoastră a organizat masa rotundă „Revoluţia din Decembrie
şi întregului personal al Instituţiei şi multe noi opere 1989 certitudini şi controverse”. Dezbaterile deosebit de
valoroase. interesante şi incitante au fost conduse de Claudiu Iordache
Prof. univ. dr. NICOLAE CIOBANU şi au fost onorate de prezenţa preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil
Membru Corespondent al Academiei Constantinescu, precum şi de personalităţi civile şi militare
Oamenilor de Ştiinţă din România implicate direct în evenimentele acelor zile fierbinţi, de un
11 Noiembrie 2009, Bucureşti larg auditoriu. A fost prima manifestare din seria celor care
vor reaminti clipele în care un regim devenit de nesuportat
MASA ROTUNDĂ s-a prăbuşit prin voinţa tuturor românilor. Un eveniment de
o asemenea însemnătate nu putea să nu determine ample
În ziua de 13 mai a.c., la Clubul Ţăranului Român, analize şi controverse.
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Garnizoana Constanţa

98 4 (46) 2009 document


semnale

SEMNALE

Cristian Păunescu, Mihaela Tone, Nadia Manea, Istoria


Băncii Naţionale a României în date, vol. II, 1915-1918,
Bucureşti, Editura Oscar Print, 2009, 688 p.

Colonel (r) Corneliu Chirieş, Judeţul Bacău altar de jertfă Volumul II al Istoriei Băncii Naţionale a României
şi eroism, Bacău, Editura Babel, 2009, 464 p. referă la una dintre cele mai importante perioade: Primul
Război Mondial. Autorii prezintă informaţii, date şi fapte
Lăudabila inţiativă a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” noi care completează în mod fericit pe cele deja cunoscute.
este concretizată în ampla şi documentata lucrare a col.(r) Documentele analizate demonstrează credibilitatea unei
C. Chirieş referitoare la judeţul Bacău. Autorul reuşeşte să instituţii fundamentale într-o perioadă deosebit de dificilă
prezinte istoria acestui judeţ prin operele comemorative de pentru ţara noastră. De remarcat ilustraţia cărţii.
război şi prin personalităţile care s-au remarcat, în momente
de cumpănă, prin decizii înţelepte.

Gl. lt. prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, col. dr. Adrian
Stroia, 165 de ani existenţă a Artileriei Române modernă,
Bucureşti, Editura Centrului Tehnic - Editorial al
Comisia Italiană de Istorie Militară a reunit, într- Armatei, 2008, 431 p.
un volum, comunicările ştiinţifice prezentate în cadrul
lucrărilor celui de-al XXXIV-lea Congres al Comisiei de Istoria Artileriei Române este o contribuţie la
dezvoltarea ştiinţei militare, rod al preocupărilor unui
Istorie Militară. Acesta s-a desfăşurat în perioada 31 august
colectiv coordonat de dl. gl. lt. prof. univ. dr. Teodor
- 6 septembrie 2008, la Trieste. Tema generală abordată a Frunzeti. Evoluţia maşinilor de luptă destinate lovirii
fost: „Conflictele militare şi populaţia civilă. Războaie totale, inamicului la distanţă, din antichitate şi până în prezent,
războaie limitate, războaie asimetrice”, Ministerul Apărării, saltul calitativ al prafului de puşcă, anul 1843 sunt câteva
Roma, Editura LITOS, 2009, vol. 1- vol. 2-856 p. din reperele de interes ale lucrării.

document 2009 4 (46) 99


semnale

Prof. Ionel Turcin, gl. mr. prof. univ. Ion Pâlşoiu, Florin Anghel, Mariana Cojoc, Magdalena Tiţă,
col.(r) Bujor Iovănel, prof. Emilia Turcin, Epopeea Români şi bulgari. Provocările unei vecinătăţi, Bucureşti,
Cavaleriei Române. Şarja de la Robăneşti, Craiova, Cartea Universitară, 2009, 476 p.
Editura Autograf MJM, 152 p.
Structurată pe 5 capitole, fiecare abordând o perioadă
istorică distinctă, lucrarea este singura care tratează relaţiile
dintre cele două ţări vecine, începând cu Evul Mediu şi
până în prezent, aducând în prim plan cele mai actuale
teme istorice ale relaţiilor bilaterale.

Hadrian G. Gorun, Relaţii politico-diplomatice şi militare ale


României cu Franţa în Primul Război Mondial, Cluj-Napoca, Gheorghe Suman, Doruţ Greab, Istoria Batalionului
Editura Argonaut, 2009, 357 p. 17 Vânători de Munte „Dragoş Vodă”, Bucureşti, Editura
Univers Ştiinţific, 2009, 307 p.
Lucrarea este o continuare a unor preocupări mai vechi
ale autorului concretizate în Relaţiile româno-franceze în anii Istoria de 70 de ani a unei unităţi de elită a Armatei
neutralităţii României (1914-1916),apărută în anul 2006. Române este un subiect incitant pentru cititori.
Relaţiile între România şi Franţa sunt analizate din perspectiva Binecunoscutul istoric al Vânătorilor de Munte, col. (r)
unui domeniu cu o amplă dezvoltare, cu o evoluţie sinuoasă. Gh. Suman evocă, în pagini dramatice, acţiunile de luptă
Lucrarea se recomandă prin elemente de noutate identificate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum
în special în arhivele franceze. şi destinul avut în epoca de după 1968, până astăzi.

100 4 (46) 2009 document

S-ar putea să vă placă și