Traian Borcescu

" Îmi amintesc că Ion Antonescu a primit în iulie 1943, printre alte multe memorii în numele
opoziţiei, de la Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, un memoriu în care îl consilia să nu mai
continue operaţiile militare alături de Reich contra U.R.S.S., deoarece sacrificiile făcute de
trupele noastre creează un dezechilibru militar faţă de Ungaria şi Bulgaria, care ştim ce
urmăresc: să ne putem păstra forţele necesare apărării hotarelor noastre etnice, deci să
încetăm operaţiunile alături de Reich. În concluzie, îl sfătuia să nu-şi ia răspunderi prea mari
faţă de hitlerişti şi să îşi refacă armata, pregătindu-se pentru o eventuală agresiune cu tendinţe
separatiste sau expansioniste.

În Buletinul pe care îl dădea S.S.I. [Serviciul Special de Informaţii], scriam că tendinţele de

expansiune ale URSS sunt cunoscute de tot poporul nostru, de asemenea ştiu că atitudinea
mareşalului era bazată pe faptul că fiind stat independent, trata cu Hitler în toate problemele
care atingeau suveranitatea ţării sale. De exemplu, nu a permis germanilor să recruteze etnicii
germani din România, în plus a hotărât că cetăţenii români care servesc într-o altă armată
străină îşi pierd cetăţenia română cu toate riscurile care decurg din această acţiune.

La cererea lui Hitler de a-l aresta pe Mihai Antonescu pentru activitatea lui contra alianţei, ca
şi a lui Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, eu am contracarat această acţiune. Singura satisfacţie
dată lui Hitler de către Ion Antonescu a fost acordarea unui scurt concediu medical dat lui
Mihai Antonescu. Ştiu că Ion Antonescu nu a procedat la arestarea oamenilor politici, nu a
procedat la strămutarea evreilor în Crimeea, aşa cum a cerut Hitler, pentru a fi folosiţi de
germani în industria minieră. Mai mult, pe baza referatului meu, în septembrie 1943 a aprobat
desfiinţarea lagărelor şi ghetourilor din Transnistria şi la readucerea lor în ţară în libertate, la
locuinţele lor. S-a întârziat, oarecum, din cauza autorităţilor poliţieneşti care încă mai
dijmuiau pe evrei.

La semnalarea mea în Buletinul contrainformativ că în Italia se semnalează nemulţumirile

populaţiei faţă de război, Ion Antonscu a dat atunci dispoziţiuni lui Mihai Antonescu ca pe
baza prieteniei pe care o are ministrul Italiei la Bucureşti, să trateze crearea unei Axe latine,
asta în iulie 1943.

Spre sfârşitul anului 1943, încep noi fricţiuni între Berlin şi Bucureşti. Hitler, la întrevederea
cu Ion Antonescu la 2 sau 3 septembrie 1943, declară că războiul va lua o nouă întorsătură
prin introducerea armelor secrete, că ar produce mari surprize. În schimb, cere petrol şi
cereale în cantităţi mai mari. Ion Antonescu pretinde ca Reich-ul să achite mărfurile
achiziţionate în aur sau în valută convertibilă, ori pe livrări de produse necesare economiei
româneşti, el gratis nu mai dă. Mareşalul a rămas intransigent; de-abia la 9 februarie 1944 s-a
semnat Protocolul economic germano-român. (...)

Ion Antonescu era convins că Hitler nu mai putea opri ofensiva armatei sovietice. Pe 4 martie
1944 ies la raport, însoţit de Eugen Cristescu [directorul Serviciul Special de Informaţii],
prezentându-i situaţia precară a frontului şi mai ales greutatea situaţiei interne, lipsurile de tot
felul şi dorinţa de pace a poporului. Toate argumentele au fost susţinute cu indicarea precisă a
surselor de informaţii. Ion Antonescu s-a înfuriat mai mult pe mine (…), faţa i s-a
congestionat şi s-a repezit cu o violenţă care pentru un moment ne-a descumpănit pe
amândoi, şi pe mine şi pe Eugen Cristescu: "Cum vă permiteţi să-mi sugeraţi ieşirea din
război?" Adresându-se apoi către mine, continuă: "Te împuşc! Pe toţi vă împuşc dacă vă aud
vorbind astfel! Bagă-ţi minţile în cap odată pentru totdeauna şi să nu mai veniţi la mine cu o
astfel de propunere!" Eu, ca militar, l-am rugat să-mi permită să plec pe front. "Să stai acolo
unde te-am pus!", spuse mareşalul.

Primele tatonări pentru ieşirea din război au fost făcute de Ion Antonescu în 1943, acţionând
prin ambasadorul Victor Cădere şi Ion Pangan la Lisabona, aceştia folosindu-se de numele lui
Iuliu Maniu şi al lui Brătianu. În decembrie 1943, Mihai Antonescu trimite prin aceşti
ambasadori propuneri concrete făcute britanicilor, dar tratate cu indiferenţă de către SUA şi
de sovietici.

Regele Mihai, deşi tânăr, dar conştient că poartă o răspundere asupra poporului său, prin
Bianu, ia contact cu Lucreţiu Pătrăşcanu la Cota 1400 din Sinaia, pentru a cunoaşte punctul
de vedere al comunistului cât şi despre viitorul monarhiei. Eu ştiam de aceste întâlniri. Bianu
era în legătură directă cu mine. El fusese subdirector general al Direcţiei Siguranţei de Stat.
Al doilea fir: chestorul Vişan de la poliţia din Sinaia care era în subordinele noastre şi apoi
inspectorul de poliţie Strătilescu, care lucra iarăşi cu mine. Aşa că aveam vreo două-trei fire.

Prin Bianu, l-a adus pe Pătrăşcanu la Cota 1400 şi ca să nu simtă nemţii acest lucru, s-a
înscenat un exerciţiu militar de către maior Anton Dumitrescu în jurul cotei, şi regele era
acolo ca să asiste la instrucţie. De fapt, era întrevederea cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi au mai fost
şi altele. (…)

Maniu era pe linie separată. În mai 1944 trata şi el cu ruşii, separat. Maniu cerea ca aliaţii să
dea următoarele asigurări: orice teritoriu ocupat să se afle sub administraţia românească,
regiunile României care nu sunt în zona de operaţiuni, ca de pildă Bucureştiul, să nu fie
ocupate de trupele aliate, adică de trupele sovietice, fondurile Băncii Naţionale confiscate de
germani să fie înapoiate noului guvern, fondurile guvernamentale româneşti sechestrate în
Marea Britanie şi în SUA să fie deblocate, întreaga Transilvanie să fie înapoiată României.

Ruşii şi-au dat seama că opoziţia noastră nu poate să reacţioneze, să-l oprească sau să facă o
mişcare de înlăturare a lui Ion Antonescu, pentru că Ion Antonescu avea girul german, avea
armata, avea poporul cu el. Deci era singurul prin care se putea trata. Ruşii cunoşteau perfect
situaţia de la noi. Legături avea Nanu cu Simionov, cu doamna Kolontay.

Reţin că Ion Antonescu l-a convocat pe Iuliu Maniu la Snagov într-o noapte şi i-a spus: "Eu
nu pot să primesc aceste condiţii ale aliaţilor, însă nu mă cramponez de conducerea statului.
Luaţi dumneavoastră conducerea statului dacă le acceptaţi ca fiind favorabile, eu vă dau tot
concursul ca militar."

După câtva timp, după vreo săptămână, Ion Antonescu cheamă pe Eugen Cristescu şi pe
Goruneanu: "Duceţi-vă la Maniu şi spuneţi-mi dacă acceptă ceea ce am vorbit în noaptea
aceea la Snagov şi cereţi-i ceva scris, fiindcă mâine-poimâine opoziţia poate să spună că nu
este adevărat. Să am scris..." Răspunsul lui Iuliu Maniu dat prin Eugen Cristescu şi
magistratul Titus Goruneanu de la noi de la Serviciu, era echivalent cu un refuz. Nu putea să-
şi ia răspunderea (...)

În luna mai 1944, când Maniu făcea aceste propuneri şi care erau asemănătoare cu cele făcute
de Ion Antonescu, din cauză că ei se consultau, executând acţiunea partidelor în pregătirea
ieşirii din război, de formarea unui bloc democratic al partidelor istorice cu P.C.R., tratative
ce se tergiversau cunoscându-se şi dorinţa lui Ion Antonescu de a cunoaşte şi el punctul de
vedere al P.C.R. prin Lucreţiu Pătrăşcanu, din proprie iniţiativă. De ce din proprie iniţiativă?!
Pentru că în martie se încercase aducerea lui Lucreţiu Pătrăşcanu ca să ia contact cu Ion
Antonescu, prin Piki Vasiliu. Ion Antonescu fiind prea ocupat, Pătrăşcanu s-a înapoiat la
Poiana Ţapului.

În mai 1944 (...), din proprie iniţiativă am trimis pe locotenentul Victor Ionescu, echipat cu
două maşini şi agenţi, să îl aducă pe Lucreţiu Pătrăşcanu de la Poiana Ţapului în Bucureşti, şi
l-am instalat în imobilul avocatului Torosian din Strada Armenească numărul 14, despre care
ştiam că este partizan comunist, însă lucra şi cu noi. Pe Pătrăşcanu l-am adus în casa
avocatului Torosian, la primul etaj. Deasupra lui, din prevedere, am închiriat un alt
apartament în care mi-am instalat agentul meu, avocatul Orenstein, care mă ţinea la curent.
Ştiam că, potrivit principiilor partidului, ei nu stau în acelaşi loc, se furişează în diferite locuri
clandestine unde au contacte, mai ales că Lucreţiu Pătrăşcanu era în contact cu Emil
Bodnăraş.

Mareşalul fusese informat că s-a format un Bloc Democratic în care partidele istorice au făcut
o tranzacţie şi cu Partidul Comunist Român. Ion Antonescu: "Dar ce, există Partid
Comunist?! Ştiam că sunt câţiva muncitori şi restul sunt în lagărul de la Târgu Jiu..." Ori,
acţiunea de refacere şi de reactivare a Partidului Comunist era făcută de Bodnăraş la sugestia
Moscovei prin Lucreţiu Pătrăşcanu care era o figură cunoscută, era singurul intelectual atunci
în Partidul Comunist.

Mareşalul ştia tot ce se întâmplă în ţară. Nu se întâmpla nimic fără să ştie el.

Într-o zi Lucreţiu Pătrăşcanu iese pe strada Dorobanţi cu Bodnăraş şi din întâmplare trecea şi
colonelul Dămăceanu. Le-a făcut cunoştinţă. De abia în mai '44 Emil Bodnăraş îl cunoaşte pe
Dămăceanu.

Bodnăraş, care era informat de posibilităţile pe care le are Dămăceanu la Palat, îl captează de
aşa manieră încât devin foarte buni prieteni. Până şi schimb de informaţii făceau între ei. Aşa
că Lucreţiu Pătrăşcanu înlesnise această întrevedere şi se întăreşte acum acţiunea Partidului
Comunist prin Lucreţiu Pătrăşcanu care cunoştea şi profesori universitari, se lărgeşte
simpatia… Constantinescu - Iaşi şi aşa mai departe.

Deci, Ion Antonescu: "Ia să vorbesc şi eu cu acest Lucreţiu Pătrăşcanu..." Întrevederea dintre
Ion Antonescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu nu a mai avut loc, dar i-am raportat că Lucreţiu
Pătrăşcanu nu crede în victoria germană, că depinde de sprijinul Apusului cât va dura
ocupaţia rusă în România. Că asta îl interesa pe mareşal şi părerea lui Lucreţiu Pătrăşcanu
asta a fost, că nu ştia nici el ce sprijin va acorda Apusul României, astfel ca şederea ruşilor în
ţară să fie cât mai scurtă.

După ce făcuse propunerile acelea de încheiere a armistiţiului, la 11 iunie 1944, Iuliu Maniu
şi-a dat acordul pentru încheierea armistiţiului pe baza condiţiunilor propuse de sovietici, în
speranţa că la punerea în aplicare a armistiţiului se vor obţine îmbunătăţiri.

Reamintesc că la 28-29 iulie 1944, când generalul Friesner a fost numit comandant al
grupului de armate Ucraina de Sud şi care acţiona pe fronul Iaşi-Chişinău-Nistru, Hitler i-a
spus acestui general: "Să nu-ţi faci griji de politica României, deoarece mareşalul Antonescu
ne este fidel, iar în spatele său, ca un singur om, stă poporul român şi armata română."
Deci şi Reich-ul cunoştea situaţia politică din ţară, şi acest general comandant al unui sector
aşa de mare era interesat să cunoască care este starea de spirit în ţară şi de aceea l-a asigurat...
Deci dezinformările noastre şi-au atins scopul, fiindcă Ion Antonescu le-a lăsat impresia că le
este un aliat convins.

Luna august 1944.

Din cauza bombardamentelor de aviaţie anglo-americane, S.S.I. era dispersat în provincie: la

Joiţa, la Măgurele, în Geoagiu, în Transilvania.

Serviciul de Contrainformaţii condus de mine a rămas în Bucureşti şi recepţiona toate

informaţiile interne şi externe, deci devenisem singurul centru de informaţii al S.S.I.
Serviciile germane erau în alertă cu 11 servicii de informaţii în teritoriul nostru.

Trebuie să spunem că nu erau proşti şi cunoşteau şi ei toate zvârcolirile şi agitaţiile care se

făceau aici. Ei lucrau pe cont propriu şi [informaţiile], după ce le centralizau, le trimiteau la
Reich unde era Himmler. Pentru a pune temei pe informaţiile pe care le aveau, le trimiteau
[pentru confirmare] prin oamenii lor de la Legaţie la S.S.I., pentru că îl considerau singurul
organ de informaţii serios. Noi aveam oameni recrutaţi chiar din Legaţie şi din germani pe
care îi plăteam separat fără să ştie ăia [de la Legaţie]. Aşa că ce dădeam eu, nu putea fi
răstălmăcit, răspunsul meu era exact cel care confirma ceea ce ştiau ei.

La 2 august 1944 primesc spre verificare de la Legaţia germană (…) următoarele lucruri:
despre acţiunea partidelor politice şi în special a Partidului Comunist, dacă pot influenţa
poporul român să iasă din război, cât şi asupra posibilităţilor de îndepărtare a lui Ion
Antonescu.

Tot ei cereau informaţii dacă starea de spirit din armată este ostilă continuării războiului, dacă
marile comandamente române mizează pe o ieşire din război prin înlăturarea lui Ion
Antonescu de la conducere, dacă intrarea Turciei în acţiune poate schimba atitudinea
României. Răspunsul pe care l-am dat a fost complet pentru dezinformarea lor. Bineînţeles că
în acest timp îl anunţam şi pe Ion Antonescu, fiindcă nu puteam să lucrez numai eu singur.

La începutul lunii august, Ion Antonescu, impresionat de ofensiva sovietică din Moldova şi
de insistenţele lui Maniu, Brătianu, Titel Petrescu, prevede că se vor crea situaţii critice în
ţară, prevede crearea unui centru extern de informaţii la Madrid, prin trimiterea lui Pamfil
Şeicaru, fostul director al ziarului Curentul care să desfăşoare o activitate post armistiţiu... L-
a rugat să scoată un ziar în mai multe limbi prin care să arate situaţia grea din România în
prezenţa trupelor sovietice.

Ion Antonescu ştia că sovieticii niciodată nu respectă obligaţiile luate chiar de ei în diferite
tratate şi convenţii.

În interior a dat ordin să se întocmească un tabel nominal de circa 2000 de intelectuali,

personalităţi şi ziarişti cu relaţii în străinătate, în scopul de a întări viitoarele centre de
rezistenţă române la Paris, Londra, Madrid şi New York.

Tabelul a fost început de către Mihai Antonescu, apoi mi s-a dat mie pentru completare. În
acest scop a trimis 2 milioane de franci elveţieni şi 200 de tone de aur la băncile elveţiene
prin care se susţinea această acţiune de rezistenţă. Deci [Antonescu] prevedea că armistiţiul
se va face în cursul lunii august.

În interior, Ion Antonescu creează o rezervă strategică de 21 de divizii, complet echipate,

afară de blindate, fără ştirea germană, pentru că germanii cereau întotdeauna forţe pentru a
întări frontul din cauza presiunii crescânde a armatei sovietice. Antonescu i-a refuzat
complet.

Mareşalul Ion Antonescu,

în cadrul unei întruniri cu Hitler

La 4 august, Hitler îl invită pe Ion Antonescu la cartierul său general. Starea psihică era
influenţată de insuccesele de pe front, de tratativele duse de Iuliu Maniu pentru ieşirea din
război.

Hitler trimite unul din cele cinci avioane personale pentru a-l transporta pe Ion Antonescu în
Reich. La întrebările lui Hitler dacă mareşalul şi România vor merge până la capăt cu
Germania, Ion Antonescu a răspuns: "Dacă reluaţi ofensiva şi veţi da pe sovietici înapoi la
Nistru, folosind şi noile arme pe care spuneţi că le aveţi, atunci situaţia se va îmbunătăţi."
Însă, Ion Antonescu ne-a spus la reîntoarcere: "Trupele germane nu sunt capabile de mai
putea relua ofensiva."

Mareşalul, când a venit, a spus generalului Mardare... Eram vreo şase-şapte inşi când
Antonescu ne-a spus. El nu minţea, nu spunea mai puţin sau mai mult. Era obiectiv. Ne-a
spus toată chestiunea. Ion Antonescu a spus faţă de noi:

"Trupele germane nu mai sunt capabile de a mai lua o contraofensivă... Dar Hitler a insistat:
Vreau să ştiu dacă România şi mareşalul Antonescu vor merge până la capăt cu Germania!"
Antonescu spune că a răspuns: "Nu cunosc situaţia Ungariei şi a Bulgariei. Dacă ei trimit
urgent forţe, dacă dumneavoastră îmi trimiteţi urgent întăriri de tancuri şi aviaţie, dacă îmi
asiguraţi apărarea efectivă contra bombardamentelor de aviaţie anglo-americane, m-aş fi
angajat condiţionat." Dacă va primi urgent aceste ajutoare militare corespunzătoare situaţiei
actuale, va continua războiul.
Acum, tot la întoarcerea în ţară, ne-a mai declarat: "Germania are potenţialul scăzut, armele
secrete sunt himere"...

Din Memoriul de activitate al lt. col. Traian Borcescu,

şeful Secţiei a II-a Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.),
director general-interimar al S.S.I. (23-26 august 1944)

Mărturii importante despre momentul 23 august 1944 deţinem şi ca urmare a existenţei, în

Arhivele Naţionale ale României - Fondul „Manuscrise", a

Memoriului de activitate al lt.-col. Traian Borcescu, şeful Secţiei a II Contrainformaţii din

cadrul Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.).

Ofiţerul, din postura sa de conducător al structurii S.S.I.-ului cu atribuţii în ceea ce priveşte

cunoaşterea şi combaterea fenomenelor care puteau atinge ordinea şi stabilitatea internă a
ţării în timp de război, este unul din participanţii direcţi la acţiunea de pregătire a actului,
demonstrând, încă odată, că această îndrăzneaţă acţiune de alăturare a României la coaliţia
Naţiunilor Unite nu s-a făcut ad-hoc, ci a necesitat un plan minuţios elaborat la care S.S.I.-ul
a contribuit prin reprezentanţii săi care şi-au facut pe deplin datoria faţa de ţara ca şi în alte
momente sau evenimente de mare importanţă pentru România.

În rândurile următoare prezentăm, pe scurt, momentele hotărâtoare ale zilei de 23 august

1944, aşa cum au fost ele trăite şi relatate de Traian Borcescu[1].

Eugen Cristescu şeful Serviciului Special de Informaţii (S.S.I. îl informase din timp pe
Conducatorul Statului, despre intenţiile unui grup de generali în combinaţie cu Palatul Regal
şi câţiva fruntaşi politici ai „opoziţiei democratice" de a prelua puterea, dar mare;alul
Antonescu, prea încrezător în prestigiul său şi în onoarea de ofiţer al Armatei Române n-a
vrut să creadă ca „e ceva serios".

Îi considera pe toţi niste „pisicuţe cu clopotei care nu sunt în stare să prindă şoareci". Chiar şi
Hitler, cu ocazia ultimei întrevederi cu Antonescu, i-a atras atenţia „să nu se ducă singur la
Palat". Dar mareşalul Antonescu rămasese convins că „poate dormi cu capul pe genunchii
generalilor săi". Totuşi, încă din aprilie 1943, mareşalul Antonescu îşi dăduse seama că
Germania va pierde războiul şi i-a spus lui Cristescu că „important e ca noi să nu-l pierdem
pe al nostru", referindu-se la negocierie posibile pentru ieşirea din alinaţa cu Germania şi
alăturarea coaliţiei Naţiunilor Unite. „[...] Când Eugen Cristescu[2] a auzit de trecerea
Mareşalului spre Palat (se ducea la întrevederea cu regele Mihai I, unde va fi arestat n.n.) fără
să-i poată vorbi, a venit la serviciul său din strada Ionescu Gion. Mi-a dat telefon, ca imediat
să convoc în biroul său pe toţi şefii de serviciu şi subdirectori, întrucât îşi dă demisia. Era ora
16,30-17. Serviciul fiind dispersat la Joiţa şi Măgurele, alţii pe front iar restul la Geoagiu
(Transilvania) au fost prezenţi un număr mic de funcţionari. Erau prezenţi în afară de mine
următorii: Nic. Stănescu, Agronomu, Gh. Mihai, Becescu Florin, Micandru şi Proca"[3].
Eugen Cristescu luând cuvîntul: „V-am convocat pentru ultima dată a colaborărei noastre.
Situaţia războiului este tragică şi trebuie să ieşim din război. Probabil că alte echipe vor lua
locul - mai ales în locul acelora ce aţi lucrat cu nemţii. Eu îmi asum toată răspunderea pentru
tot ce s-a făcut de acest serviciu. D-voastră aţi fost simpli executanţi - fără să ştiţi cauzele
care au generaat anumite măsuri. Îmi dau demisia pe care o las pentru a fi înmânată celor ce
vor lua conducerea ţărei. Rog pe dl. Col. Borcescu să-mi ţină locul, pînă la venirea Col.
Siminel Victor din comuna Joiţa unde este dispersat, spre a lua provizoriu şefia Serviciului
pînă la numirea unui nou titular, de către noul guvern...". Ofiţerul de informaţii redă, în
continuare, ultimul dialog purtat cu Cristescu în calitatea acestuia de director al S.S.I., acesta
relatându-i faptul că avea cunoştinţă de activităţile sale clandestine: „D-ta ai poziţia cea mai
bună. Ştiam că lucrezi cu Marele Stat Major şi te-ai ascuns de mine. Nu uita însă că te-am
ajutat atât la desinformarea nemţilor şi chiar a mareşalului, că ţi-am dat bani să faci lucrarea
Infiltraţia germană în economia românească că am ajutat pe evrei susţinându-ţi toate
referatele D-tale, că în problema comunistă am lucrat numai informativ prin Siguranţa
Generală şi altele şi care sper să scap de răspunderi. Acum te rog - spuse în continuare Eugen
Cristescu - să ai grijă de lada cu documentele ce se află la mine în birou şi care îmi va servi la
justificarea activităţilor mele în S.S.I.... Nu am nimic în neregulă. La ultimul control al Curţii
de Conturi am fost apreciat ca unul din cei mai corecţi mânuitori de fonduri. Acum plec la
Inspectoratul General al Jandarmeriei să mă consult cu generalul Tobescu".

Traian Borcescu, având contact direct cu Palatul este informat la ora 17.20 de faptul că Ion şi
Mihai Antonescu au fost arestaţi de o echipă din garda Palatului, la ordinul regelui Mihai.
Eugen Cristescu, şeful S.S.I., văzându-se ameninţat de noua conjunctură politică, s-a refugiat,
părăsind Bucureştiul, fiind reţinut de organele Jandarmeriei la 24 septembrie. Colaboratorul
lui apropiat, lt.colonelul Traian Borcescu, şeful Secţiei a II-a Contrainformaţii, fusese chemat
cu câteva luni înainte la Marele Stat Major, unde i se ceruse cooperarea, fără ştirea lui Eugen
Cristescu, la pregătirea momentului când urma să se producă marea cotitură în politica şi
strategia militară a statului român. În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Traian Borcescu -
aşa cum a declarat ulterior - a fost informat despre cursul pe care aveau să îl ia evenimenele.
Urmează, în paginile manuscrisului, prezentarea unor măsuri concrete adoptate pe plan
informativ pentru zădărnicirea preconizatelor acţiuni ale Reich-ului de înăbuşire a „puciului",
aşa cum caracterizau germanii arestarea Conducătorului Statului. „La ora 22 posturile de
radio difuzează proclamaţia regelui şi declaraţia guvernului Sănătescu. Plec însoţit de două
maşini spre Palat, pentru a mă prezenta generalului Sănătescu. Am intrat prin aripa palatului
dinspre biserica Creţulescu.

I-am raportat pregătirile ce le-am făcut pentru ieşirea din război - şi de care ştia -
prezentându-i:
- dosarul cu legăturile telefonice ale armatei şi ambasadei germane; ale tuturor spioni, agenţi,
legionari terorişti şi colaboraţioniştilor;
- dosarul cu tabelele cu numele şi adresele celor ce urmau să fie arestaţi şi trimişi în lagăre
(spioni, agenţi, legionari, terorişti etc.).
I-am raportat că am eliberat din proprie iniţiativă pe toţi cei din închisoarea Malmezon şi rog
să-mi dea aprobarea pentru eliberarea celor din Tg. Jiu şi a democraţilor din celelalte
închisori. Că mai dispun de:
- un dosar cu colaboraţioniştii din minister, presă şi particulari;
Proiect de folosirea trupelor din Capitală pentru dezarmarea şi arestarea
hitleriştilor din Capitală
- Proiect de alungarea din ţară a tuturor minoritarilor care au acţionat alături de trupele Axei,
- Plan de măsuri ce trebuiesc luate contra paraşutiştilor germani şi legionari ce vor fi lansaţi
în spatele frontului sau pe teritoriul ţărei.
Generalul Sănătescu m-a felicitat şi mulţumit pentru colaborarea din timpul interceptărilor
telefonice folosite de germani, de unităţile şi agenţii lor şi mi-a ordonat luarea de măsuri, de a
stăpîni ordinea internă - până la prezentarea noilor titulari, întrucît vechii titulari au fugit de la
posturile lor şi să contribui deci la consolidarea actului istori[...].
- Planul de folosirea trupelor din Capitală este deja făcut de Comandamentul
Militar al Capitalei de comun acord cu cu P.C.R. [...]. Pentru rest vei primi ordine.

Pentru a nu se pierde vremea am dat dosarul cu legăturile telefonice colectate din anii 1942,
1943 şi 1944 lui Dan Brătianu pentru a merge cu ofiţerii mei la tehnicienii de la repartitor şi
să înceapă operaţiunea în timp ce lt. col Rădulescu Octav a chemat pe şefa operatoare cu
condica de ordine către toate centralele din ţară, scriind personal, în calitate de comandant
militar, ordinul de deconectare a legăturilor telefonice folosite de germani. Deci totul s-a
desfăşurat pe baza planului dinainte stabilit. Tot în această noapte 23/24.08, am dat ordin
telefonic lagărului Tg. Jiu - în numele generalului Sănătescu Const. - de a fi eliberaţi toţi
democraţii aflaţi în lagăr cu excepţia legionarilor". Prin deciziile rapide şi hotărâte luate de
Serviciul Special de Informaţii, aflat în acele ore sub conducerea operativă a lui Borcescu,
autorităţile civile şi militare germane din Capitală au fost private de posibilitatea de a-şi
coordona acţiunile cu unităţile dislocate pe teritoriul naţional, contribuind direct la
zădărnicirea acţiunii Wehrmacht-ului de a reintroduce „ordinea" în România. De asemenea,
nu a permis germanilor să poată obţine informaţii de importanţă vitală prin intermediul
reţelelor de agenţi constituite în ultimii ani, deoarece acestea au fost lichidate extrem de
rapid, S.S.I.-ul cunoscându-le, în cea mai mare parte, structura şi activitatea.

Bibliografie

- Arhivele Naţionale ale României, A.N.I.C., Fondul „Manuscrise", Memoriul de activitate al

lt.col. Traian Borcescu,.
- Moraru Pavel, Serviciile secrete şi Basarabia, Editura Militară, Bucureşti , 2008.
- Tănase Tiberiu Informări ale structurilor de ordine şi informaţii prezentate autorităţilor
române, înainte de declanşarea evenimentelor în revista Art- Emis
http://www.art-emis.ro/istorie/2427-evenimentele-de-la-23-august-1944-si-urmrile-
acestora.html
- Troncotă Cristian, Eugen Cristescu, Asul Serviciilor Secrete Româneşti, Bucureşti, Editura
Roza Vânturilor , 1994.
- Troncotă Cristian, România şi frontul secret , Bucureşti, Editura Elion, 2008.
- Troncotă Cristian, Omul de taină al Mareşalului, Bucureşti, Editura Elion, 2005.
--------------------------------------------------
[1] Borcescu Traian (n.22 noiembrie 1899, comuna Cireşani, judeţul Buzău - ?). Militar de
carieră, şef al Secţiei de Contrainformaţii al S.S.I., avansat până în funcţia de director
general-înterimar al S.S.I. În preajma izbucnirii războiului împotriva Uniunii Sovietice,
Eugen Cristescu l-a numit şef al Secretariatului, funcţie în care s-a aflat până la 1
decembrie1941. Devine apoi şef al Secţiei Contrainformaţii, activând în această postură până
la 10 octombrie 1944. Aflat în funcţia de director general-interimar al S.S.I. (23-26 august
1944), B. a fost ultimul oficial român care, din dispoziţia lui Constantin Sănătescu şi a lui
Grigore Niculescu-Buzeşti, la 28 august 1944 a purtat o scurtă discuţie cu mareşalul Ion
Antonescu, ţinut atunci sub sechestru.cf Pavel Moraru, Serviciile secrete şi Basarabia, Editura
Militară, Bucureşti , 2008, p.43-45.
[2] Eugen Cristescu 12 noiembrie 1940 – 23 august 1944 Director al Serviciului Special de
Informaţii. Numirea lui EC s-a făcut pprin Decretul nr 157 357 din 12 noiembrie 1940,
semnat de generalul Ion Antonescu, şef al statului şi preşedinte al Consiluui de Miniştri prin
Înalt Decret Regal, promulgat după trei zile de regele Mihai I, Pavel Moraru, Serviciile
secrete şi Basarabia, Editura Militară, Bucureşti,2008, p. 72.

[3] Nicolae Stănescu a fost director general a Serviciului Special de Informații din România
în perioada 12 martie - 12 iulie 1945