Sunteți pe pagina 1din 16

În ziua de 29 noiembrie a.c.

a avut loc, la Banca Naţională a României,


festivitatea prilejuită de aniversarea a 50 de ani de activitate a Institutului pentru Studii
Politice de Apărare şi Istorie Militară.
Au fost prezenţi peste 150 de invitaţi, foşti şi actuali membri ai ISPAIM,
colaboratori şi reprezentanţi ai instituţiilor aflate, de-a lungul anilor, într-o strânsă cooperare
cu institutul,
precum şi personalităţi din conducerea Ministerului Apărării Naţionale.

În deschiderea manifestării au prezentat alocuţiuni: general-maior (r) Mihail E. Ionescu,


directorul ISPAIM, Simona Cojocaru, secretar de stat şi şef al Departamentului pentru
Politica de Apărare, Planificare şi Relaţii Internaţionale, general-maior (r) Nicoale
Lupulescu, consilier al Ministrului Apărării Naţionale, comandor dr. Jörg Hillmann,
directorul Centrului de Istorie Militară şi Ştiinţe Sociale din Potsdam, şi locotenent-colonelul
dr. Vincent Arbaretier, şeful departamentului de istorie şi simbolistică din cadrul Serviciului
Istoric al Ministerului francez al Apărării.

Manifestarea a inclus o masă rotundă, moderată de Cristian Păunescu, consilier al


guvernatorului BNR, o ceremonie de înmânare a medaliilor aniversare şi un cocktail oferit
de Banca Naţională a României, gazda evenimentului.

În ziua de 28 noiembrie a.c., s-a desfășurat, la Palatul Cotroceni, ceremonia de înmânare a


Medaliei Comemorative „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” și a Medaliei
aniversare „Centenarul Marii Uniri” unor instituții militare și civile din domeniul culturii,
istoriei, patrimoniului arhivistic şi cultivării memoriei eroilor.

Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, a conferit Institutului pentru Studii Politice


de Apărare și Istorie Militară, Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru
Întregirea Neamului” în semn de apreciere a contribuției aduse la activitățile de promovare a
faptelor de arme ale armatei române în contextul aniversării a 100 de ani de la încheierea
războiului de întregire.
În alocuțiunea susținută cu acest prilej, președintele României a subliniat că: “Prin conferirea
Medaliilor „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” doresc să exprim
recunoştinţa statului român pentru sacrificiul înfăptuit de generația Marii Uniri pe câmpul de
luptă al Războiului de reîntregire… Instituțiile militare şi civile pe care le reprezentați, în
numele cărora ați primit medaliile Centenarului, sunt păstrătoarele memoriei eroilor şi ale
faptelor de acum un secol, care luminează patrimoniul nostru național”.
MINUTA
ședinței comitetului de organizare
privind aniversarea a 50 de ani de activitate științifică
a Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară

În ziua de 20 mai 2019, a avut loc la Cercul Militar Național, o întâlnire a comitetului
de organizare pentru stabilirea unui plan de măsuri în vederea celebrării semicentenarului
Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară.
La activitate au participat foști și actuali membri ai institutului:
gl.mr. (Rtr.) Mihail E. Ionescu – directorul institutului,
cc.șt. Petre Otu – director adjunct,
gl. (r) Ioan Talpeș,
Ioan Panaitescu,
Dumitru Preda,
Gheorghe Vartic,
Maria Georgescu,
Teodor Repciuc,
Eugen Câmpan,
Mihai Macuc,
Rodica Scafeș,
Cornel Scafeș,
cc.șt. Mirel Țariuc,
cc.șt. Dragoș Ghercioiu,
cc.șt. Carmen Rîjnoveanu,
col. Cătălin Mormocea,
lt.col. Ilie Bălan,
plt.maj. Magdalena Köröși,
p.c.c. Luminița Drăghia și
p.c.c. Laurențiu Ionescu.

În esență, s-au convenit următoarele:


 data organizării ceremoniei oficiale – sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii
octombrie a.c.;
 confecționarea a 250-300 diplome, plachete și insigne aniversare/jubiliare;
 editarea unui album “50 de ani de activitate științifică a Institutului pentru studii
politice de apărare și istorie militară și a unei cronologii a activității Institutului pentru
studii politice de apărare și istorie militară (1969-2019);
 organizarea unei expoziții cu lucrările și publicațiile institutului, apărute în timpul
celor 50 de ani de activitate;
 mediatizarea activităților aniversare prin mass-media.

S-a constituit și un birou executiv, compus din următorul personal:


gl.mr. (Rtr.) Mihail E. Ionescu Mihail,
gl. (r) Ioan Talpeș,
cc.șt. Petre Otu și
cc.șt. Gheorghe Vartic.

S-ar putea să vă placă și