Miscarea Legionara

 Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române 
CAPITOLUL V
LĂUDATA PERIOADĂ INTERBELICĂ
5.1 EPOLEŢI PENALI

(ASASINAREA LUI CORNELIU ZELEA CODREANU
ŞI A CELORLALŢI 13 LEGIONARI)
(29/30 noiembrie 1938)
,,Eroticul ăsta e o primejdie şi pentru ţară şi pentru noi, să mulţumim

Providenţei că putem scăpa de el’’.
(Ion I.C. BRĂTIANU despre viitorul rege Carol al II-lea, 1925) 1
MIŞCAREA LEGIONARĂ ŞI POLIŢIA
P
e fondul politicianismului, hoţiei, corupţiei, ignoranţei, pericolului comunist, lipsei de
patriotism – şi înşiruirea ar putea continua, pentru că perioada interbelică e plină şi de
asemenea realităţi – în primăvara anului 1919, în pădurea Dobrina de lângă Huşi, se
înfiripa o frăţie studenţească anticomunistă, iniţiator fiind un tânăr de doar 20 de ani -
Corneliu Zelea Codreanu2.
Astăzi constatăm aceeaşi dezinformare din vremea lui Carol al II-lea, Mişcarea
Legionară fiind apreciată după manifestările din ultimii ani ai perioadei interbelice, când
ajunge o organizaţie vădit teroristă. Ea nu a fost creaţie a fascismului 3 şi este o gravă eroare
să culpabilizezi elita interbelică a unei ţări, care a fost implicată în legionarism, pentru
acţiunile câtorva exaltaţi. În activitatea mea de documentare pentru întocmirea monografiei
comunei natale, am avut surpriza să constat cum unii oameni se fereau să discute despre
preoteasa Flora Crăcea, pentru simplul fapt că preotul – un om de o indiscutabilă probitate
morală – a fost legionar.
1
F.Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, p. 315; Sunt cuvintele preşedintelui Consiliului de Miniştri,
adresate lui Gheorghe Tătărăscu, înaintea Consiliului de Coroană din 31 decembrie 1925, prin care se lua act de
renunţarea la tron a prinţului Carol
2
Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899 la Iaşi, în casa unor părinţi de condiţie modestă dar
cinstiţi, tatăl său fiind pădurar, se pare, cu numele Zelinschi. De aceea, opozanţii au spus că nu era român, în timp
ce Codreanu declara că acesta era numele dat de ocupanţii austrieci. În martie 1920 rupe steagul comunist arborat
la Nicolina Iaşi, arborând în locul acestuia tricolorul. A fost elev la Liceul Militar de la Dealu, absolvent al Facultăţii
de Drept. Când profesorii universităţii hotărăsc începerea cursurilor fără cuvenita slujbă, care se făcea până atunci,
el se opune şi împreună cu el o parte a colegilor. Având un program naţionalist şi o veritabilă carismă de lider, este
ales deputat de Neamţ (cu 11.300 de voturi!). În 24 iunie 1927 înfiinţează Legiunea Arhanghelului Mihail. Ia
apărarea muncitorilor de la Griviţa (16 februarie 1933), înfiinţează partidul Totul Pentru Ţară (5 iunie 1935)
3
N.Djuvara, O istorie a românilor povestită celor tineri, p.209
51
Au activat ca membrii activi sau simpatizanţi personalităţi precum: Nicolae C.
Paulescu (1869-1931)4, mare savant, descoperitorul insulinei (1921), Lucian Blaga, g-ral
Platon Chirnoagă, Petre P. Panaitescu, Constantin Gane, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Mircea
Eliade, Nea Ionescu, Simion Mehedinţi, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Mihail
Sadoveanu5 - şi atâţia alţii nu au fost nicidecum nişte demenţi. E vorba de o pleiadă de
intelectuali cum România nu cred că va mai avea prea curând sau nu va mai avea niciodată.
Şi ce-am făcut noi cu ea? Am stigmatizat-o în bloc! Ei remarcau starea de degradare a fiinţei
naţionale, trădarea, afacerile oneroase, pericolul comunist, pe care alţii nu le vedeau ori le
ignorau. S-a vorbit de antisemitismul ei, dar până la venirea la putere în 1940, ei nu
omorâseră nici un evreu6.
Exacerbarea naţionalismului a fost o caracteristică europeană a anilor ’30, iar
antisemitismul o constantă a vremii, în condiţiile în care comuniştii de pe la noi luptau pe
frontul din Spania7. În aceeaşi măsură, trebuie menţionat că în România nu s-au înregistrat
fenomene grave, precum în Germania, Ungaria, U.R.S.S. Dimpotrivă, la noi şi-a găsit refugiul
o mulţime de evrei discriminaţi în alte ţări8.
Este regretabil că anumite cercuri interne şi internaţionale încearcă să culpabilizeze
o întreagă naţiune. Pe de altă parte, anii interbelici au însemnat manifestarea
inconsecvenţei autorităţilor române, care au tolerat unele activităţi extremiste. ,,Organele
Ministerului de Interne au rămas adesea inactive atunci când legionarii sau cuziştii ardeau
presa democratică (socotită evreiască). Sub ochii organelor defilau formaţiuni paramilitare
cu însemnele Partidului Naţional-Socialist din Germania, se ţineau adunări cu caracter
4
Savantul Nicolae Paulescu a locuit pe str. Radu Calomfirescu nr.15, nu departe de sediul Secţiei 10 Poliţie din
Bucureşti, azi monument istoric. A descoperit insulina după îndelungi cercetări la Paris, însă a fost efectiv furat de
invenţia sa. Primindu-şi împărtăşania, a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat fără fast, într-un sicriu de
brad, iar la cap să i se pună tricolorul! O mică reparaţie s-a făcut în 2001, când pe b-dul Eroilor Sanitari, lângă
Facultatea de Medicină ,,Carol Davilla’’ din Bucureşti, a fost amplasată o statuie, mâzgălită uneori (la fel ca şi cea a
lui Ion C. Brătianu) cu ,,grafitti’’ de viitorii stegari ai democraţiei integrale
5
Simpatizant legionar, eşuat lamentabil în comunism
6
A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.138
7
La 13 ianuarie 1937, legionarii Ioan Moţa şi Vasile Marin erau ucişi pe frontul de la Majadahonda. ,,Eu aşa am
înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Cristos şi am mers fericit la moarte pentru el [pentru că] se trăgea cu
mitraliera în obrazul lui Cristos, se clătina aşezarea creştină a lumii’’. (I.Moţa); Cum să fie acest popor antisemit,
măcar că avurăm pe tronul Moldovei un evreu (Aron Vodă zis ,,Tiranul’’, 1591-1592; 1592-1595) şi un ţigan, Ştefan
Răzvan (1595)?
8
Pentru a înţelege ,,chestiunea evreiască’’, ar trebui să amintim de tratatul de la Adrianopol, care aduce o
veritabilă explozie a comerţului cu Occidentul. Dacă până acum, cel puţin în ceea ce priveşte cerealele, turcii
deţineau păgubitorul monopol, care ne adusese în starea de cruntă înapoiere şi mizerie atâta amar de ani, după
semnarea tratatului începe să se înfiripeze şi la noi o pătură burgheză, care, în unele regiuni era majoritar
evreiască. Reversul l-a constituit exploatarea tot mai apăsătoare a ţăranilor şi stabilirea masivă a evreilor, în special
în Moldova. Ostracizaţi de veacuri, mulţi au găsit refugiul în ce era la modă - masoneria. N.Djuvara, O istorie a
românilor povestită celor tineri, p.163. De asemenea, trebuie menţionat că problemele au apărut în Ucraina,
România, Rusia, Polonia şi atunci când, rezistenţi la asimilare, ,,corp străin’’ în aşteptarea întemeierii propriului
stat în Palestina, datorită opoziţiei Marii Britanii (care avea interese în lumea arabă), nu li s-a mai permis acest
lucru. A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, I, p.433; Rapoartele Poliţiei Române din zonele locuite de evrei
evidenţiază întotdeauna aşteptarea momentului în care să plece pentru a-şi constitui propriul stat.
Chiar cancelarul german Otto von Bismarck va condiţiona recunoaşterea independenţei de naturalizarea
evreilor. Ion C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu nu au acceptat decât încetăţenirea individuală, considerând pe evrei
încă neasimilaţi de autohtoni. N.Djuvara, O istorie a românilor povestită celor tineri, p.182; Deşi în timpul celui de-
al doilea război mondial, Ungaria a predat peste 150.000 de evrei pentru gazare Germaniei, un paradox este acela că
evreimea mondială simpatizează mai degrabă cu ungurii decât cu românii. Iar campania prin care se prezintă în ţară
şi străinătate poporul român ca antisemit este regretabilă.
52
horthyst la care cetăţenii de etnie maghiară erau incitaţi împotriva statului român’’ 9.
Relevând schimbarea bruscă a planului editorial, într-o şedinţă a redacţiei ,,Revistei
Fundaţiilor Regale’’ din 18 septembrie 1944, Constantin Rădulescu Motru avea să noteze în
jurnalul său: ,,Evreii care ştiu rusă sunt la mare preţ. Până mai ieri, asemenea evrei erau
închişi şi bătuţi la Poliţie, astăzi sunt îmbrăţişaţi şi invitaţi să scrie cât mai des’’ 10.
Promovarea cultului jertfei pentru patrie nu va fi detestabilă niciodată. Unii le-au
spus fanatici, dar era moarte în numele unui ideal, ceea ce e rar. Şi acum, mai mult ca
oricând, nu strică românilor patriotism, demnitate, cinste, altruism! A lucra benevol la un
drum, un zid, o biserică o troiţă, nu e ruşine.
Din păcate pentru istoria noastră, ceea ce iniţial a fost un fenomen românesc curat,
având un caracter autohton, naţionalist, patriotic, studenţesc, altruist, dezinteresat, va
sfârşi în teroare şi asasinat. Reprimată adeseori nedrept, beneficiind de complicităţi 11
inclusiv din rândul politicienilor şi al Poliţiei, infiltrată cu infractori notorii 12, de comunişti şi
de informatori ai Siguranţei, într-un permanent război cu Poliţia, Jandarmeria, politicienii,
regele, camarila, Mişcarea Legionară ajunge la crimă!
România anului 2006 înregistrează multe din simptomele grave ale perioadei
interbelice, are nevoie de adevăr istoric şi de moralitate în politică. În condiţiile de azi însă,
Mişcarea Legionară ar fi o gravă anomalie. Doar dacă amintim că l-au ucis pe savantul Nicolae
Iorga, un mare român şi una dintre cele mai mari personalităţi ale Europei, am spune totul.
A EXISTAT ŞI PROVOCARE
,,Cu-o simplă măsură de poliţie [guvernul, n.n.] a lovit în pătura cea mai
onestă în năzuinţele ei, într-o vreme când atâţia nebuni sunt îngăduiţi să urle pe la
toate răspântiile şi atâţia amnistiaţi ai Curţilor Marţiale îşi plimbă slobozi
zgomotoasa lor impertinenţă…’’
(Octavian GOGA)13
Când în 1933 legionarii pleacă la Târgu Jiu cu o camionetă, pentru a face campanie
electorală, fără a încălca vreo normă, sunt permanent urmăriţi de agenţii Poliţiei, care
operează arestări la Oraviţa şi care primiseră ordin să le spargă pneurile! După o zi la beci,
procurorul îi eliberează. Având planul tehnic aprobat, la 10 iulie 1933, elevi cu vârste
cuprinse între 12-16 ani, sub îndrumarea unor legionari, construiau benevol un baraj în satul
buzoian Vişani, afectat de inundaţii. Sunt bătuţi de jandarmii locali, ordinul fiind dat de
subsecretarul de stat la Interne Armand Călinescu, fără informarea ministrului Vaida-Voevod.
Vă daţi seama? E vorba de Poliţia Statului Român, nu de o societate privată de pază.
Când se organizau conferinţe şi dezbateri, Prefectura Poliţiei Capitalei trimitea câte
o duzină de poliţişti şi comisari la intrările Fundaţiei ,,Regele Carol I’’. După nenorocitul
9
I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în sec. XX, p.46
10
C.Diac, La vremuri noi, tot noi, în ,,Jurnalul naţional’’, marţi, 11 aprilie 2006
11
Este îndeajuns să amintim un caz uimitor: la 19 mai 1940 Poliţia reuşea să-l aresteze pe Horia Sima în comuna
Comorişte, judeţul Caraş Severin. Eliberat din arestul Siguranţei Generale la 13 iunie 1940 este numit ministru al
Cultelor şi Artelor la 4 iulie acelaşi an!
12
De pildă, au existat şi numeroşi infractori ai vremii care comiteau furturi şi tâlhării îmbrăcaţi în cămăşi verzi, fiind
apoi arestaţi şi catalogaţi în mod generic de către Poliţie şi presă drept ,,legionari’’
13
O.Goga, Mustul care fierbe, p.62
53
Diktat de la Viena, când suveranul, alături de o serie de militari şi politicieni şi-au dovedit
laşitatea, la 31 august 1940 legionarii şi patrioţii români organizează o demonstraţie de
protest în zona statuii lui Mihai Viteazul de la Universitate. Cine intervenea, împiedicându-i
să ajungă la Palatul Regal, pentru a-i striga în faţă regelui nedemnitatea, lipsa curajului? Tot
Poliţia Română.
Numit de ministrul de Interne, liberalul Gh.Mârzescu, în importanta funcţie de
prefect al Poliţiei Iaşi, în septembrie 1923, Constantin Manciu se dedă la violenţe
nejustificate, torturi, arestări arbitrare ale tinerilor… În aprilie 1924, Codreanu este atacat
de o echipă de poliţişti, lovit cu vâna de bou. La 8 mai episodul se repetă, echipa fiind
condusă de comisarul Eugen Clos. Din unele surse, Codreanu ar fi fost bătut în asemenea hal,
încât şi-a pierdut ,,bărbăţia’’. La 31 mai 1924, el şi alţi aprox. 50 de tineri sunt arestaţi la
Iaşi, bătuţi de comisarul Manciu, subcomisarul Văsăiu şi de subordonaţi 14. Eliberaţi, la 3 şi 5
iunie vor ţine întruniri, protestând faţă de violenţa poliţistului.
În tabăra de muncă voluntară de la Ungheni, legionarii sunt loviţi de poliţişti la
ordinul aceluiaşi Manciu, ameninţaţi cu armele, legaţi, conduşi la Prefectura Poliţiei 15.
Studentele care mergeau spre mitropolie sunt de asemenea lovite cu bastoanele de către
poliţişti. Studentul Gh.Manoliu va muri în scurt timp la spital, din pricina loviturilor primite.
Informat despre violenţele cms.Manciu, ministrul de Interne Arthur Văitoianu a ordonat o
anchetă urgentă, din care rezulta că poliţistul trebuia destituit, el fiind autorul stării de
conflict şi cel care-o întreţinea. Contrar aşteptărilor, este decorat cu titlul de ,,Comandor al
Coroanei’’, iar poliţiştii din subordine sunt fie decoraţi, fie avansaţi! 16
Ca urmare, legionarii contraatacă. La 28 iunie 1924, Serviciul Special de Siguranţă
Iaşi informa ministrul de Interne despre existenţa unui plan de asasinare a prefectului
Poliţiei, pe baza unei hotărâri a studenţilor, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu. Hotărârea
va fi pusă în aplicare la 25 octombrie 1924, atunci când Manciu compărea într-un proces la
Judecătoria Ocolului II Iaşi, intentat de studentul Comârzan, al cărui avocat era Codreanu.
Acesta îl împuşcă mortal pe Manciu, cms.Huşanu şi cms.Clos fiind răniţi. Ca urmare, peste
doar câteva zile guvernul Ionel Brătianu venea cu proiectul legii privind reprimarea unor
infracţiuni contrare liniştii publice (legea Mârzescu).
La congresul Tineretului Universitar de la Târgu-Mureş (3-5 aprilie 1936), studentul
Virgil Rădulescu arăta cum ,,Guvernul, Siguranţa Generală şi Poliţia Capitalei lucrează la
îndemnul ocultei’’. Poliţia i-ar fi pus în vedere acestuia să plece din ţară, în caz contrar
urmând a fi împuşcat sub un oarecare motiv. O campanie împotriva lor o ducea ziarul
,,Străjerul’’ al lui Tăzlăoanu, ,,omul de încredere al prefectului Poliţiei Capitalei’’, în
vizorul lor fiind şi chestorul Vasile Parizianu ,,o extraordinară canalie’’, pentru care
legionarii hotărăsc să instituie echipe ale morţii 17. În drumul spre Târgu-Mureş, studenţii
demontează placa comemorativă a lui Duca, din gara Sinaia, o sfărâmă şi urinează pe
fragmente18. Trenul era pus la dispoziţie de chiar ministrul de Interne Ion Inculeţ, care
,,garantase pentru cuminţenia studenţilor’’. Potrivit lui Argetoianu, la Sinaia ordinul
autorităţilor era acela ca trenul să nu oprească, dar fusese tras semnalul de alarmă 19. Poliţia
gării a alarmat jandarmii din Sinaia şi ,,fără să se fi arestat nici unul’’ (turbulent, n.n.), sunt
îmbarcaţi, trenul se pune în mişcare, dar studenţii decuplează ultimul vagon, în care se aflau
14
D.C.Giurescu, Istoria României în date, pp.385-386
15
N.Crăcea, Dezvăluiri legionare, I, p.20
16
I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.157
17
Pe marginea prăpastiei, II, p.58
18
C.Argetoianu, Însemnări zilnice, I, p.267
19
Ibidem, p.270
54
jandarmii, îşi continuă drumul după ce imobilizaseră pe mecanicul act de anarhie fără
precedent, pentru care nu s-au luat măsuri! După acest incident, în semn de protest,
Gh.Duca, membru al P.N.L. Lăpuşna, organizaţie al cărui preşedinte era Ion Inculeţ, a
demisionat şi, pe bună dreptate, Argetoianu avea să se întrebe: ,,Mai suntem guvernaţi?’’ La
9 aprilie, subsecretarul de stat de la Interne, Eugen Titeanu demisiona, ,,pentru prostiile lui
Inculeţ’’20.
Ar mai trebui menţionată isteria antilegionară care cuprinsese instituţiile statului.
Aşa s-a ajuns ca într-o notă din 18 iulie 1938 să se menţioneze: Constantin Samson din
Comuna Tanacu, judeţul Vaslui, şi-a botezat un copil Corneliu. ,,Se crede că intenţionat i-a
dat acest nume, pentru a ţine trează ideea fostei organizaţii legionare. S-au luat măsuri
pentru a se verifica dacă se mai repetă acest caz’’ 21. Sau: Gheorghe Gh. Mureşanu din
comuna Independenţa, jud.Constanţa, s-a prezentat la primărie pentru a declara naşterea
unui copil, cerând să i se dea numele Codreanu Ioan, ceea ce notarul a refuzat 22; la primăria
Rădăuţi s-a primit material de la cariera de piatră Burdujeni, constatându-se că ,,unele
pietre aveau gravate pe ele svastica’’; la cabana Dochia, Gh.V.Hanganu din Piatra Neamţ a
scris în registru ,,Cu aceiaşi credinţă în Căpitan, trăiască Corneliu Codreanu!’’ 23.
În însemnările sale, regele Carol al II-lea avea să amintească de un anume Haiduc de
la Siguranţă, care-l ţinea la curent, în mod neoficial, cu anumite informaţii. Astfel, joi, 19
martie 1937, scria: ,,Am primit o informaţie de la Haiduc, care-mi spune că dacă până la
sfârşitul lunei nu se va produce lovitura de stat a Gărzii de Fier, vor începe asasinate, prima
pe listă fiind Duduia. Haiduc recomandă ca Duduia să plece pentru câtva timp în străinătate,
lucru care, desigur, ea nu va voi. […] Spre seară, l-am chemat pe Gavrilă Marinescu pe
chestiunea ştirilor de la Haiduc; dă asigurări că este cu ochii în patru, îi lipsesc însă banii
necesari de la Ordine Publică; voi interveni. Are vreo 200 de oameni gata la nevoie’’ 24.
Despre cel ce-i va urma lui Codreanu – vorbim aici de Horia Sima - potrivit unor
cercetători, poate fi vorba de o atragere în colaborare de către Siguranţă, aşa cum a fost
,,cazul Cristescu’’. La 3 decembrie 1938 Poliţia descoperă tipografia Mişcării Legionare din
cartierul Colentina, la locuinţa bătrânului prof. Vasile Cristescu. Aflând că imobilul din
str.cpt.Aviator Iliescu nr.15 este supravegheat de agenţii Siguranţei, îi cere unui prieten
(Dragomir) să-l roage pe Sima să-i găsească o altă locuinţă. La întâlnire în locul lui Dragomir
vin poliţişti. La 29 ianuarie 1939 prof. Vasile Cristescu avea să fie ucis de Poliţie într-un
schimb de focuri cu Poliţia. Un agent este rănit, iar un altul, Otto Reiner îl va împuşca mortal
pe profesor25;
Câteva date cronologice din confruntarea Poliţie - legionari
20
C.Argetoianu, Însemnări zilnice, I, p.275
21
A.N.I.C., Fond D.G.P., Dosar 15/1938, f.18
22
Ibidem, f.41
23
Ibidem, f.63
24
Carol al II-lea, Însemnări zilnice, vol.1, pp.17, 20
25
Otto Reiner va fi şi el asasinat la Jilava, de către legionari
55
- Cartierul bucureştean Văcăreşti este scena unor confruntări între legionari şi evrei, în
cursul anului 1922. Jandarmii trag focuri de armă, se înregistrează răniţi. Poliţia
Capitalei va efectua cu acest prilej numeroase arestări.
- La 21 iulie 1930, un grup de patru studenţi s-a prezentat în audienţă la subsecretarul
de stat C.Angelescu (preşedinte al organizaţiei P.N.Ţ. Caliacra). În timp ce acesta le
citea memoriul, Gh.Beza trage mai multe focuri de revolver, rănindu-l. Acţiunea lor
era determinată de considerarea lui Angelescu ca unul dintre iniţiatorii legii pentru
reglementarea proprietăţii în Dobrogea, prin care se lovea în interesele noilor veniţi,
români macedoneni. Asociată cu Garda de Fier (deşi tinerii nu erau legionari),
acţiunea lor se va solda şi cu arestarea lui Codreanu, care va fi eliberat de la
Văcăreşti, după o lună26.
- În 1930, C.Dumitrescu, un licean ieşean, intră în sediul redacţiei ,,Adevărul’’ şi apasă
pe trăgaci, dar fără rezultat, întrucât revolverul era defect. Este imobilizat de
poliţişti, iar la faţa locului vine chiar ministrul de Interne. Chestionat, adolescentul
îşi motivează gestul prin gestul directorului, (evreul Emil Socor, director şi la
,,Dimineaţa’’), de a publica mai multe articole defăimătoare la adresa românilor 27.
- În martie 1932, Consiliul de Miniştri autoriza Ministerul de Interne să interzică Garda
de Fier;
- La 17 ianuarie 1933, profesorul Gh.Forţu organiza o întrunire, în discursul său
ofensându-l pe rege şi avânt cuvinte elogioase la adresa principesei Elena. Poliţia
intervine şi-l arestează sub acuzaţia de provocare de agitaţie antidinastică.
- Ziua Unirii (1933) este prilej pentru un grup de studenţi legionari pentru a aşeza o
cruce pe mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. Poliţia intervine în forţă,
ajungându-se la încăierări sângeroase.
- 22 noiembrie 1933. Studentul Virgil Teodorescu este împuşcat la Constanţa, fiind
surprins de poliţişti în timp ce lipea afişe legionare.
- În decembrie 1933 este arestat în miez de noapte Sterie Ciumetti, secretar general al
Gărzii de Fier. Casa îi este devastată de poliţişti, arhiva ridicată, iar el este escortat
doar în cămaşă la Poliţia Capitalei. După interogatorii şi torturi, este împuşcat de
comisarul Panova şi aruncat în lacul Fundeni28.
- La 12 ianuarie 1934, legionarul Gheorghe Negrea este asasinat de Poliţie 29;
- În aprilie 1938 Poliţia face descinderi la sediile legionare din toată ţara; se fac
arestări, se confiscă jurnale, fotografii, documente şi cărţi;
- La 7/8 mai 1938 profesorul, filozoful şi directorul ziarului ,,Cuvântul’’ Nae Ionescu
este ridicat de Poliţia Capitalei din locuinţa sa, acuzat de agitaţii legionare 30;
- Din exces de zel ori ca urmare a unei ,,comenzi’’, comisarul Vulpescu scoate din
închisoare pe avocatul Nicolae Făgădău, (fost apărător al studenţilor legionari în
26
27
La Borşa, un preot ortodox şi unul unit au adresat mai multe memorii autorităţilor, toate rămase fără rezultat. În
ele deplângeau soarta românilor maramureşeni, aflaţi la mâna evreilor. Preoţii sunt atacaţi cu pietre de cei vizaţi,
câteva case sunt incendiate. Preoţii şi patru studenţi sunt închişi la Sighet; I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în
secolul XX, pp.45, 231
28
29
Şt.Palaghiţă, op.cit., p.22
30
Nae Ionescu mai fusese arestat la 2 ianuarie 1934, ţinut până la 7 februarie, eliberat, arestat din nou în seara
aceleiaşi zile (!). Aflat în arest, la 15 martie 1940 este asasinat de poliţistul care-l păzea, prin schimbarea
medicamentelor pentru afecţiuni cardiace cu otravă, substituirea făcându-se la farmacia Chihăiescu; Şt.Palaghiţă,
op.cit., p.126
56
procesul împuşcării la 28 noiembrie 1938 a rectorului Ştefănescu Goangă) 31, pe Bică
Anania, şoferul acestuia şi un muncitor, Petre Andrei. Sunt anchetaţi şi torturaţi,
pentru smulgerea cu orice preţ a mărturisirilor avocatului fiindu-i ,,sparte’’
testiculele. În noaptea de 3 decembrie 1938 toţi trei sunt duşi la marginea Clujului şi
împuşcaţi de poliţistul Vulpescu32.
- 19-24 decembrie 1938. Au loc mari razii poliţieneşti la reşedinţele cunoscute ale
legionarilor. Poliţia înăspreşte normele referitoare la ţinerea cărţilor de imobil, în
scopul descoperirii persoanelor care găzduiesc legionari;
- Acuzaţi de organizarea unei lovituri de stat, prin asasinarea premierului şi a regelui
de Boboteaza anului 1939, în noaptea de 4 ianuarie, Poliţia arestează un grup de
legionari bănăţeni - Iosif Grama, Virgil Noaghea, Anton Barbu, Dorca Afilon, Petre
Fleschin, Gheorghe Clement, Ion Pop, Ion Mităr, Aurel Nunţiu. Ulterior aceştia vor fi
ucişi în arestul Poliţiei Capitalei33.
- La 25 ianuarie 1939 în arestul Poliţiei Capitalei este spânzurat lt.Nicolae Dumitrescu,
legionar, inventatorul unor aruncătoare de flăcări.
- La 29 ianuarie 1939, tânăra Lucia Grecu, anchetată la Poliţia Capitalei, se sinucide,
sărind de la etaj; potrivit legionarilor, ar fi fost aruncată;
- 10 iulie 1939 – asasinarea de către poliţiştii bucureşteni, în clădirea Poliţiei Capitalei,
a legionarei Nicoleta Nicolescu34;
- În primăvara anului 1941 este arestat de Poliţie preotul Vasile Boldeanu. Un legionar
din provincie fusese surprins în Capitală având asupra sa un pistol, iar pentru a scăpa
de condamnare, acesta promite poliţiştilor că-l va preda el însuşi pe şeful
organizaţiei legionare. Aşa încât îi solicită preotului o întâlnire, la care vine…
Poliţia35.
- La sfârşitul anului 1942, legionarii aflaţi în exilul german (apreciaţi la aproape 400),
descoperă un plan de asasinare a lui Horia Sima şi a altor fruntaşi legionari, de către
un ,,comando’’ instruit de Siguranţă şi trimis de directorul Eugen Cristescu 36.
ASASINAREA LUI CORNELUI ZELEA CODREANU
Î
n condiţiile erodării accentuate a încrederii populaţiei în marile partide politice,
orchestrate din umbră de rege şi de camarilă, la mijlocul lunii februarie 1937 are loc o
întrevedere Carol al II-lea – Corneliu Zelea Codreanu, suveranul exprimându-şi simpatia
pentru Mişcarea Legionară, intenţia de a instaura un guvern legionar, dorinţa de înlăturare a
guvernului Tătărescu şi de numire a sa în fruntea executivului, cerându-i în schimb lui
Codreanu să-l proclame ,,căpitanul mişcării’’. Codreanu refuză şi acum se produce ruptura
definitivă între cei doi.
Despre cel ajuns căpitan al Legiunii Arhanghelul Mihail, fostul diplomat Ivor Porter
spunea că, în timp ce se afla la Şcoala de Arte şi Meserii din capitala Moldovei, ,,a căzut sub
31
Legionarii l-au agresat la viaţa rectorului după ce, la 26 februarie 1937 se desfiinţează cantinele şi se închid
căminele studenţeşti din centrele universitare, la cererea lui Gabriel Marinescu şi a lui Ştefănescu-Goangă, iar la 2
martie guvernul Tătărescu închide toate universităţile
32
Traian Popescu, Masacrul, Ed.Carpaţi, Madrid, 1982, p.87
33
34
Ibidem, p.33
35
N.Crăcea, Dezvăluiri legionare, V, p.7
36
Ibidem, pp.30-32
57
influenţa Gărzii Creştineşti Naţionale, condusă de un agent provocator al Poliţiei, având la
activ un trecut antisemit şi anticomunist’’ 37.
Cum se ajunge la asasinarea istoricului şi consilierului regal Nicolae Iorga? Acuzat de
Codreanu de ,,necinste sufletească’’38, Iorga s-a consultat cu Armand Călinescu, apoi la 30
martie 1939, fiind consilier regal, s-a adresat Parchetului Militar, solicitând deschiderea unei
acţiuni în justiţie39. Arestat la 17 aprilie 1938, în noaptea de 26/27 mai 1938 ora 03.30 se
pronunţă condamnarea la 10 ani de muncă silnică, deşi Iorga ceruse achitarea.
Transferaţi de la Jilava la Doftana (19 iunie 1938), Codreanu şi camarazii săi ajung în
cele din urmă la închisoarea din Râmnicu Sărat.
Pentru a ajunge la Bucureşti, maşinile cu deţinuţi au pornit de la Râmnicu Sărat în
noaptea de 29/30 noiembrie 1938, orele cinci dimineaţa 40. Grupul de jandarmi însărcinat cu
escortarea şi implicit cu asasinarea legionarilor, era condus de maiorii Dinulescu şi
Macoveanu. Înainte de comiterea faptelor, jandarmii au fost instruiţi de maiorul Dinulescu în
ceea ce priveşte folosirea ştreangului, maiorul folosind pe post de cobai chiar pe unul dintre
şoferii celor două dube (într-una se aflau C.Z.Codreanu şi alţi 9 inşi, în cea de-a doua restul
de 4 legionari).
Primii executaţi au fost cei din maşina escortată de mr.Macoveanu. Plutonierul Sârbu
este cel care-l ucide pe C.Z.Codreanu.
Jandarmii şi-au continuat drumul spre Capitală, iar la Jilava sunt aşteptaţi de col.
Ştefan Gherovici41 (comandantul închisorii), mr.magistrat Dan Pascu, medicul legist
lt.col.Ionescu şi preotul militar col.Vasile Zeciu. Groapa comună era deja săpată şi acesta un
semn al premeditării. Simulacrul însă merge până la ridicol, mr.Dinulescu pocneşte din
călcâie şi spune: ,,Am onoarea să raportez că am avut ordinul să transport 14 condamnaţi de
la închisoarea Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava Bucureşti. Deoarece la kilometrul 30 de
pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti prizonierii i-au atacat pe jandarmi cu scopul să evadeze, ei au
fost împuşcaţi’’42. Grupa va îndeplini şi formalităţile semnării unui act. Legionarii sunt
aruncaţi în groapă împreună cu valizele personale, iar col.Gherovici le porunceşte
subofiţerilor să uite tot ce-au văzut, fiind secret de stat.
Pretextând existenţa unor informaţii potrivit cărora legionarii urmau să deshumeze
cadavrele camarazilor lor, col.Gherovici ordonă jandarmilor să-i dezgroape, iar peste cadavre
sunt turnate 15 damigene de vitriol (acid sulfuric). Pentru a descuraja o eventuală
deshumare, câţiva puşcăriaşi vor turna apoi o placă de beton peste groapa comună.
Îmbrăcaţi în uniforma ţării, ucigaşii îşi vor primi apoi simbria: comandantul
Jandarmeriei, g-ral Ioan Bengliu este premiat cu 4 mil., col.Gherovici cu 1 mil., iar plt.Sârbu
cu 20 de mii şi un concediu.
La aflarea veştii, în Cluj legionarii organizează manifestaţii de protest. Au loc
violente ciocniri cu Poliţia. Ca urmare, Armand Călinescu desemnează pe comisarul Vulpescu
pentru a executa represiunea, trimiţând totodată în oraş Brigada Mobilă, o formaţiune
37
I.Porter, op.cit., p.33
38
La cunoscuta librărie ,,Cartea Românescă’’ exista un stand cu carte legionară, foarte bine vândută, închis de
guvern, la fel ca şi cantinele legionare; deşi se pronunţase pentru sprijinirea comerţului naţional, Iorga a socotit
oportună închiderea cantinelor
39
Preot Şt.Palaghiţă, Istoria mişcării legionare, p.29
40
N.Cosma ş.a., Fapte din umbră, III, p.141
41
Este vorba de acelaşi Ştefan Gherovici, fost şef de serviciu în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei, pe
care-l găsim semnând buletine informative, în 1938; va fi asasinat de legionari la Închisoarea Jilava
42
Ioana Damaschin, Pasiuni regale, Ed.Junimea Română, Târgovişte, 1998, pp.34-35
58
recunoscută pentru competenţa în materie. Se fac sute de arestări, mulţi studenţi fiind
bătuţi şi închişi în lagărul de la Miercurea Ciuc.
5.2 POLIŢIE LEGIONARĂ ŞI ASASINAT
ASASINATELE DE LA ÎNCHISOAREA JILAVA, STREJNIC, SNAGOV,

BALOTA-VLĂSIA ŞI PREFECTURA POLIŢIEI CAPITALEI
,,Uniforma mi-e dată la curăţat. M-am pişat pe ea, când am aflat cum a cedat
guvernul nostru la Viena’’.
(un ofiţer de Armată după Diktatul de la Viena – 30 august 1940)
1.POLIŢIA LEGIONARĂ
La 9 iulie 1941, Curtea Marţială a Comandamentului Militar al Capitalei, sub

preşedinţia prim-preşedintelui, colonel-magistrat Vasile Gelep 43, începea dezbaterile în
procesul privind asasinatele săvârşite la Închisoarea Militară Jilava, în noaptea de 26/27
noiembrie 194044.
În cadrul aceluiaşi proces, au compărut şi acuzaţii pentru crimele din aceeaşi noapte
de la Prefectura Poliţiei Capitalei, de la Strejnic (jud.Prahova) şi din pădurea Balota-Vlăsia
(situată pe drumul spre Ploieşti, km 40+100), învinuiţi de sechestrarea şi de asasinarea
profesorilor Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu şi a unor poliţişti. De o mare amploare şi
complexitate, cercetările au durat din martie până la 21 iunie 1941.
Să vorbim puţin despre ceea ce putem considera germenii poliţiei legionare. Potrivit
unui fost legionar, Ştefan Logigan, în cursul anului 1937, organizaţia studenţească
bucureşteană a înfiinţat o ,,Gardă Legionară’’, care, în opinia lor, ,,pentru păstrarea ordinii
interne nu se mai poate pune bază pe actuala Poliţie şi Jandarmerie’’ 45.
43
Completul de judecată a fost compus din lt.col. magistrat dr. Alexandru Petretrescu, cpt.magistrat (rez.) Cezar
Popescu şi cpt. Ion Căproiu din cadrul Jandarmeriei
44
Comandamentul Militar al Capitalei, Asasinatele de la Jilava, Snagov şi Strejnicul, 26-27 noiembrie 1940,
Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului, Bucureşti, 1941, p.1; în continuare se va cita Asasinatele
45
59
De asemenea, la puţin timp după instalarea ca ministru de Interne a generalului
Petrovicescu, la sugestia lui Horia Sima, în cadrul ministerului s-a decis constituirea unui corp
de poliţie auxiliar - ,,Poliţia legionară’’. Poliţia legionară a avut girul conducătorului statului:
,,Aveţi toată latitudinea, dublaţi toate elementele de la Siguranţă, de la Poliţie, dublaţi cu
legionari, să poarte cămaşă albastră, verde, n-am nimic de spus, dar să facă parte din
aparatul oficial’’46. Aşadar, încadrare după toate regulile vremii.
Ocupat cu guvernarea unei ţări în derivă, generalul nu avea cum să controleze acest
proces care se declanşase. Infiltrarea legionară nu a reuşit în cazul Serviciului Special de
Informaţii, aşa cum intenţiona Horia Sima, datorită fermităţii generalului Antonescu şi
opoziţiei Armatei. Poliţia legionară reprezintă unul dintre cele mai grave aspecte ale istoriei
noastre, o realitate care demonstrează derapajul unui regim ce se voia de ordine şi
legalitate.
Intrarea în acţiune a acestei pseudo-poliţii – care se va face cu consultanţa SD-ului 47
german - va declanşa încă de la începutul lui octombrie 1940 un val de violenţe şi abuzuri.
Indivizi fără nici o pregătire poliţienească ori juridică, fără urmă de umanitate, dominaţi de
impulsuri primare, de răzbunare, anarhişti şi pe alocuri comunişti (pe unii îi vom găsi aciuaţi
în noile structuri constituite la venirea comuniştilor la putere), au reuşit să se infiltreze într-
o instituţie fundamentală a statului român, au comis crime, au atras complicităţi, au creat
dezorganizare, au săvârşit infracţiuni de drept comun, s-au substituit unei autorităţi publice,
determinând o gravă carenţă a acesteia.
Dacă fişele de personal ale celor de la Prefectura Poliţiei Capitalei au fost întocmite
chiar de Horia Sima48, nu trebuie să ne iluzionăm că infiltrarea ideilor legionare în Poliţie s-a
produs abia în 1940. Campaniile electorale (în special cea din 1937), starea de degradare
morală din ţară, pe care poliţiştii şi agenţii de Siguranţă o remarcau foarte bine, pe care o
menţionau în rapoarte şi note-sinteză, a contribuit la căpătarea unui capital de simpatie.
Este evident că legionarii au observat amestecul aparatului administrativ-poliţienesc în
alegeri, ,,circa 300.000 [de voturi] fiind escamotate de Ministerul de Interne’’. Mărturia vine
la procesul lui Eugen Cristescu şi-l viza în special pe prefectul Gabriel Marinescu şi pe Armand
Călinescu49.
,,Ambiţiile conducătorilor Gărzii erau fără limite – considera Keith Hitchins, un

istoric străin, care a avut printre preocupări şi istoria noastră 50. În culise, ei au căutat să
câştige controlul asupra Poliţiei şi asupra Armatei, instituţii care se dovediseră
impermeabile la influenţa Gărzii. În Bucureşti şi în alte oraşe, forţele de poliţie erau de-
acum infiltrate cu legionari’’. Scopul poliţiei legionare era acela de a fi folosită împotriva
adversarilor regimului. ,,Membrii acesteia fuseseră recrutaţi dintre elementele cele mai
puţin dezirabile ale societăţii şi nu aveau nici o pregătire profesională’’.
Sub un ministru de Interne şi un prefect de poliţie legionari, Garda de Fier ,,şi-a
format propriile sale forţe de poliţie, care au acţionat ca factori de represiune şi anchetă,
de justiţie şi execuţie’’51, căutând ,,să transforme instituţia Poliţiei de stat într-o anexă a
46
A.N.I.C., Stenogramele Consiliului de Miniştri, vol.1, p.103
47
SD - Sicherheit Dienst; A.M.Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.367
48
49
C.Troncotă, Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete româneşti. Memorii (1916-1944), Bucureşti, Ed.Roza
Vânturilor, 1994, p.317
50
K.Hitchins, România (1866-1947), p.492
51
I.Porter, Operaţiunea ,,Autonomous’’, Bucureşti, Ed.Humanitas, 1991, p.82
60
Mişcării Legionare’’52. Astfel, potrivit mărturiilor fostului spion britanic Ivor Porter, în
dimineaţa zilei de 25 septembrie 1940, la orele 9, ,,doi legionari tineri, exibând legitimaţii
de poliţişti, au ridicat un chimist englez din laboratorul său’’. De fapt, mai mulţi petrolişti
din Ploieşti sunt arestaţi sub acuzaţia de sabotarea cisternelor de petrol. Englezii sunt bătuţi,
loviţi cu revolverele53. La 1 octombrie pătrund în locuinţa unei jurnaliste britanice, Clare
Hollingworth, aceasta scăpând datorită unei stratageme: se dezbracă, cerând să fie luată
aşa. Un alt englez, funcţionar la Astra Română – Compania Shell, este ridicat de poliţia
legionară de pe un teren de sport din Snagov, dus la sediul legionar din Ploieşti, apoi
transportat la Siguranţa din Bucureşti, unde este interogat. ,,Problema agentului (de
Siguranţă, n.n.) era cum să scape de caz fără să-şi atragă răzbunarea legionarilor’’ – avea să
consemneze acelaşi diplomat britanic. Ce anume căutau, nu s-a aflat.
La 23 noiembrie 1940, în intervalul 9-18, poliţia legionară efectua o percheziţie chiar
în palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia. ,,A fost ceva dezgustător – o lungă silnicie, nişte
indivizi siniştri (însoţiţi din fericire de membrii ai vechii poliţii, oameni care-mi mai
intraseră în casă, cu prilejul unor serbări filantropice…’’ 54 La ora 11 sosea însuşi Alexandru
Ghica şi sub îndrumarea sa legionarii verificau inclusiv pereţii, în căutarea unor ascunzători
secrete. I-au luat manuscrise, corespondenţa domnitorului Gheorghe Bibescu, a lui
Constantin Brâncoveanu… Într-una din camere, poliţia legionară chestiona până şi pe
servitoare. De vigilenţa acestora nu scapă nici casa bucureşteană a lui George Bibescu, de pe
str.Robert de Flers. Căutau o femeie, iar la opoziţia categorică a Marthei – soţul său era grav
bolnav şi va răposa la 2 iulie 1941 – unul dintre legionari a cerut la telefon Siguranţa Generală
– raportând că ,,Nu mai este nici o femeie aici!’’
,,Actele exponenţiale ale degradării sale naţionaliste – după cercetătorul Alex Maihai
Stoenescu – au fost: desconsiderarea legilor ţării, încercarea de a se substitui Poliţiei,
conflictul violent cu Armata. Or, se cunoaşte că orice formaţiune politică sau civică de
dreapta se constituie doctrinar pe principiul ordinii, prin respectarea legii, prin sprijinirea
Poliţiei şi Armatei’’55.
Tinerei cu mustaţa abia mijită au fost numiţi comisari de poliţie, cu alte cuvinte
funcţionari superiori, ofiţeri de poliţie, au ocupat funcţii de comisari-ajutori, agenţi secreţi
ori agenţi informatori. Poliţia legionară ,,era un organism de partid, compus din oameni care
ignorau legile şi regulamentele de ordine’’56.
Subsecretarul de la Interne, Alexandru Rioşanu 57 sublinia, la 4 octombrie 1940, că
poliţia legionară nu poate face arestări şi descinderi. Semnalându-se tot mai multe abuzuri,
generalul Ion Antonescu, după ce-i numea pe aceştia ,,piraţi’’, emitea a doua zi un
comunicat în care reafirma: ,,Cercetarea de orice natură, într-un stat de ordine cum este
acela naţional-legionar, pe care îl voim, nu o pot face decât organele create de lege şi
pedeapsa, pentru orice faptă, nu o poate aplica decât justiţia’’ 58. Deosebit de importante
pentru noi sunt aprecierile situaţiei făcute de W.Fabricius, ambasadorul german la Bucureşti.
După ce poliţia legionară va face mai multe percheziţii domiciliare, în telegrama din 7
ianuarie 1941, acesta comunica ministrului său de externe: ,,…generalul Antonescu a cerut
52
53
54
M.Bibescu, Jurnal politic, pp.255-256
55
56
57
Alexandru Rioşanu, colonel de cavalerie în rezervă, un apropiat al lui Antonescu, după rebeliune este numit un fel
de administrator al Bucovinei, face o infecţie renală şi moare tânăr, în 1941
58
61
lui Sima să se supună întru-totul ordinului său în ceea ce priveşte liniştea şi ordinea publică.
[…] Malaxa a dat din nou arme poliţiei legionare, care fusese dezarmată. Ieri (6 ianuarie
1941, n.n.), în timp ce la Preşedinţia Consiliului de Miniştri s-a petrecut scena dintre
general şi Sima (Ion Antonescu i-a cerut să înceteze abuzurile, n.n.), poliţia legionară a
ocupat Prefectura de Poliţiei’’ 59. Despre abuzurile comise, chiar doi dintre foştii comisari
legionari de la Prefectura Poliţiei Capitalei, Ernest Crăciun şi Dumitrescu, ar fi spus în timp
ce se aflau în penitenciarul de la Aiud: ,,…elemente dubioase sau neverificate se prezentau
la domiciliul diverşilor cetăţeni’’ cu revolverul în mână, în uniformă, dedându-se la acte
reprobabile60.
Făcând referire la atribuţiile şi competenţele poliţiei legionare, la 30 octombrie Sima
emitea şi el un comunicat, în care preciza: sediul este în Splaiul Independenţei nr.75 61,
carnetele şi legitimaţiile trebuie să conţină datele de identificare, să aibă fotografie şi
timbru sec aplicat, chiar şi aşa participarea la percheziţii fiind exclusă în lipsa Poliţiei de
stat, în caz contrar riscând să fie denunţaţi. Prin ordinul nr.67343/ 23 noiembrie 1940,
directorul general al Poliţiilor, Al.Ghica, ordonă celor din subordine obligativitatea
colaborării cu conducătorii Mişcării Legionare. Două zile mai târziu, acelaşi director emitea
un ordin, în care amintea că ,,legionarii servesc ca auxiliari ai Poliţiei de stat, dacă sunt
împuterniciţi cu acte în regulă, emanate de la organele Ministerului de Interne sau de la
prefecţii de judeţ’’, iar ,,Poliţia de stat poate face apel la cadrele legionare oricând va fi
necesar’’62.
Poliţiştii legionari aveau birouri în clădirea Prefecturii Poliţiei Capitalei, li s-au
amenajat dormitoare pentru 140 de persoane, aveau acces la documente secrete, participau
la acţiuni poliţieneşti, puneau în executare măsuri specifice, beneficiau de baza logistică şi,
în general, de tot ceea ce ţine de o unitate de amploarea Poliţiei Bucureştilor. Membrii
Poliţiei legionare erau cazaţi în chiar sediul Poliţiei Capitalei, un etaj fiindu-le destinat
pentru locuire63. Aveau în Ştefan Zăvoianu înainte-stătătorul, un veritabil ,,guru’’ şi, se
înţelege că întotdeauna, între cuvântul unui ,,poliţist legionar’’ şi cel al unui poliţist de
carieră, prefectul s-a oprit asupra primului. Arestat în noaptea de 5/6 septembrie 1940 şi
deţinut în arestul Prefecturii Poliţiei Capitalei, Mihail Moruzov adresa o plângere, acuzând
regimul greu de arest. Când la 2 octombrie 1940, însuşi procurorul general al Curţii Militare
de Casaţie şi Justiţie vizita arestul, constatând starea ,,bună’’, el nu era însoţit în primul
rând de un poliţist de carieră, ci de unul din partea poliţiei legionare, Eremia Socariciu 64.
Potrivit bunului lor plac, anchetau şi arestau, în beciurile Poliţie Sociale sau ale
Siguranţei. Abuzurile se ţineau lanţ. Familiile celor arestaţi din dispoziţie Comisiei Speciale
de Anchetă Criminală65 nu puteau vorbi cu aceştia fără aprobarea Biroului II al poliţiei
legionare.
La 2 noiembrie 1940, nu au ezitat să-l aresteze pe un minor de 15 ani, sub pretextul
că a fost surprins în timp ce lipea afişe comuniste. Bătut în arestul Poliţiei Capitalei,
59
Evenimentele din ianuarie 1941 în arhivele germane şi române, ediţie îngrijită de R.D.Vlad, Bucureşti,
Ed.Majadahonda, 1998, p.48
60
61
Sediul Poliţiei Capitalei este precizat pe Calea Victoriei, iar al Siguranţei Generale pe B-dul Carol nr.46
62
63
Se pare că era vorba de etajul III
64
F.Pintilie, Serviciul Special de Informaţii, II, p.45
65
Comisia Specială de Anchetă Criminală a fost înfiinţată prin Înaltul Decret Regal nr. 3253/23 septembrie 1940,
funcţiona prin jurnal al Consiliului de Miniştri şi era prezidată de Eugen Bănescu, consilier la Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie
62
nefericitul îşi dădu obştescul sfârşit în zorii zilei următoare. Pentru a-şi acoperi mârşăvia,
cadavrul este aruncat de la etajul cinci într-un camion, dus la Spitalul Gardienilor Publici
(şos. Bonaparte nr.5, azi b-dul Iancu de Hunedoara, lângă Palatul Victoria), unde li se refuză
eliberarea certificatului de deces. Prin urmare, îl duc la I.M.L., declarând descoperirea
acestuia pe str.Izvor66.
Primeau îmbrăcăminte şi erau dotaţi cu cel puţin un revolver, nemaivorbind de cele
obţinute ilegal. De câte ori se executa un mandat de arestare sau de aducere pentru
anchetare, ,,legionarii nu-mi îngăduiau ca dispoziţiile să fie executate numai de agenţii
mei, ci eram obligat să anunţ Biroul II ca să delege câţiva legionari ce însoţeau pe agentul
trimis de mine’’- avea să spună la audieri chestorul Eugen Clonţa 67.
La 17 ianuarie 1941, însuşi directorul S.S.I. Eugen Cristescu adresa o notă generalului
Ion Antonescu, în care denunţa presiunile poliţiei legionare şi-i aducea la cunoştinţă faptul că
locuinţa sa şi a subsecretarului de stat de la Interne, Al.Rioşanu erau ,,supravegheate de
agenţi ai Siguranţei Generale’’. Făcând verificări, Cristescu descoperea uimit că cei doi
agenţi (Aurelian Brânzei şi Gavril Danciu), pretextând că supraveghează un alt imobil, ,,în
realitate făceau supravegherea casei mele’’, totul culminând cu venirea cu o seară în urmă a
9 indivizi, care au ameninţat agenţii de pază şi gardianul public cu revolverele. Din informaţii
rezulta că aceştia ,,fac parte din grupul de poliţişti basarabeni ai domnului Maimuca’’ 68.
,,Poliţia legionară’’ constituie una din marile sincope ale istoriei Poliţiei
Române. Un pseudo-organism de aplicare a legii, în condiţiile în care conducătorul
statului nu mai avea încredere în poliţia naţională, coruptă, lipsită de probitate,
măcinată de grave disfuncţionalităţi chiar la vârf.
În ceea ce priveşte Poliţia Capitalei, o întrebare rămâne cu răspunsuri parţiale:
în ce măsură au cunoscut poliţiştii de carieră abuzurile celor care-i secondau şi ce
măsuri au adoptat, cât au acoperit din ceea ce au ştiut?
Este neîndoielnică complicitatea la asasinate şi la comiterea altor infracţiuni
deosebit de grave a unora dintre cei căzuţi sub gloanţele legionarilor la Jilava,
demnitari ori purtători de uniformă. În fond erau exponenţii tipici ai unui regim mafiot,
care dusese ţara la dezastru, iar temerea de tragere la răspundere era probabil ultima
care le trecea prin cap. În vreme ce i se semnalau abuzuri ale subordonaţilor, şeful
Poliţiei Capitalei, generalul Gabriel Marinescu, membru de vază al veroasei camarile
regale, inaugura cazinouri şi petrecea nopţile la jocuri de noroc. Unii erau veritabili
infractori şi ocupau funcţii în care demnitatea ar fi trebuit să fie lucru de căpătâi. Şi nu
era.
Justiţia privată trebuie însă combătută întotdeauna fără jumătăţi de măsură,
iar episodul ,,Poliţia legionară’’ este unul care nu trebuie uitat.
În arestul Poliţiei Capitalei au fost omorâţi poliţişti ,,cu un trecut de muncă şi de

recunoscută activitate profesională’’69. Este un fapt de o gravitate extremă, fără precedent
în istoria Poliţiei: să fi umilit, să fi ucis în mod samavolnic în chiar incinta instituţiei unde ai
muncit o mare parte a vieţii şi căreia i te-ai dedicat.
66
Unul dintre cei care l-au ridicat pe L.R., elev de liceu, a fost poliţistul legionar Constantin Gavrilescu; Asasinatele,
pp.168-169
67
Din declaraţia dată anchetatorilor de martorul Eugen Clonţa, chestor de poliţie, 12 iulie 1941; Asasinatele,
pp.270, 273
68
69
Asasinatele, p.211
63
,,Anumite organe ale Mişcării Legionare au înfiinţat un corp de poliţie alcătuit din
oameni fără pregătire avuabilă, care s-a suprapus organelor de poliţie legal instituite în stat
şi a provocat carenţa autorităţii publice’’ - se preciza în preambulul cercetării efectuate cu
privire la acest caz zguduitor.
Pe lângă poliţia legionară de la Prefectura Poliţiei Capitalei, a existat şi o organizaţie
de poliţie legionară care ţinea de Ministerul de Interne. Sediul acesteia era în Splaiul
Independenţei70. Poliţia legionară colabora cu Corpul Muncitoresc Legionar, în cadrul căruia
se infiltraseră o mulţime de comunişti.
Cât priveşte Poliţia Capitalei, încadrările şi numirile în funcţii s-au făcut de către
prefectul legionar Ştefan Zăvoianu, ,,ca o dublură pe lângă poliţiştii de carieră’’ 71. Este lipsit
de orice dubiu că influenţa sa a fost hotărâtoare, iar asasinatele de la Închisoarea Militară
Jilava, Prefectura Poliţiei Capitalei, Snagov, Strejnic şi pădurea Balota-Vlăsia au fost
rezultatul unei concepţii unitare.
Ş tefan Zăvoianu a întreprins încă de la preluarea funcţiei (5 octombrie 1940) o acţiune

concertată, pentru a-şi infiltra oamenii de încredere în cele mai importante funcţii, ,,a
determinat înscăunarea unor tineri nepricepuţi […] pe care i-a intitulat ofiţeri de
poliţie judiciară şi socială’’. I-a încadrat într-un corp - ,,Poliţia auxiliară’’ – şi i-a înarmat. A
făcut aceasta în virtutea unei decizii ministeriale de la sfârşitul lui octombrie 1940 72.
Zăvoianu a făcut parte din Comisia care a făcut numirile de poliţişti legionari, prin care
practic s-au dublat posturile din Prefectura Poliţiei, a conferit acestora puteri nemărginite,
arestarea fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, doar pe bază de denunţ ori simple
bănuieli devenind regula, iar nu excepţia.
Condusă cu o mână de fier, acţiunea a început însă anterior preluării funcţiei. Încă de
la 24 septembrie 1940, în timpul prefectoriatului generalului Constantin Dona, au fost
predate comandantului legionar Romulus Opriş (care va fi numit chestor în Poliţia Capitalei),
zece pistoale automate ,,Mauser’’, cal. 7,63 mm şi muniţia aferentă. A doua zi după
instalarea în fruntea Poliţiei Capitalei a lui Zăvoianu, s-au mai predat comandantului legionar
şi ,,poliţistului’’ E.Şocariciu, încă zece pistoale, care aparţinuseră Poliţiei Judiciare.
În realizarea scopurilor sale, Ştefan Zăvoianu s-a folosit şi de un subterfugiu. La 27
septembrie, la Prefectura Poliţiei Capitalei, poliţia legionară a început întocmirea de liste
cuprinzând pe cei care participaseră la prigoana legionară, care erau predate de către
secretarul Prefecturii de Poliţie (C.Orăşeanu) subsecretarului de la Interne, Rioşanu, care
urma să le soluţioneze, în sensul că, unele persoane, urmau să fie chemate în judecată. Nu
se ţinea cont de dispoziţiile acestuia, de a se întocmi documentele pentru începerea
cercetării penale, ci se trecea la arestări abuzive, executate de ,,poliţişti legionari’’, cei în
cauză fiind reţinuţi în arestul Poliţiei Capitalei sau încarceraţi la Închisoarea Militară Jilava.
Printre cercetaţii abuziv se aflau şi unii dintre cei arestaţi pentru a fi cercetaţi de Comisia
Specială de Anchetă Criminală. Deşi comisia emisese mandate de arestare, cu dispoziţie de
încarcerare la Văcăreşti, care trebuiau aduse la îndeplinire de către Poliţia Capitalei,
prefectul Zăvoianu le restituia la 19 octombrie 1940, ceea ce a determinat intervenţia
preşedintelui Comisiei, pentru pedepsire a acestuia 73.
70
Adresa sediului era Spl.Independenţei nr.75; clădirea nu mai există astăzi, ea fiind demolată în anii ’80, laolaltă
cu întreg ansamblul, pentru a face loc parcului ,,Izvor’’, situat pe latura de est a Palatului Parlamentului (Casa
Poporului)
71
Asasinatele, p.30
72
Ibidem, p.30
73
Motivul invocat a fost acela că, la două zile după primirea mandatelor, a intrat în vigoare decretul prin care se
prevedea că închisorile militare pot primi în arest preventiv şi persoanele cercetate de Comisie
64
La 16 octombrie 1940, Comisiunea de Anchetă Criminală emitea mandate de arestare
pentru g-ral Gabriel Marinescu, g-ral I.Bengliu 74 (implicat în torturarea legionarilor), col.
magistrat Vasile Zeciu, mr.Iosif Dinulescu şi Aristide Macoveanu, locul de depunere fiind clar
precizat: Penitenciarul Văcăreşti. De asemenea, mai erau destituiţi g-ral Argeşeanu (asasinul
legionarilor, în 1939), g-ral Gheorghe Mihail (iniţiatorul complotului privind asasinarea lui Ion
Antonescu). Era o firească operaţiune de curăţenie în instituţii care-l serviseră până atunci
pe Carol. Întrucât la Văcăreşti nu putem vorbi de prezenţă legionară, adevăratul scop al
,,deturnării’’ la Jilava era acela al existenţei gărzii legionare şi deci un posibil control
legionar asupra deţinuţilor. Nu este exclusă nici o influenţă sovietică în actele de la Jilava.
Din totalul de 65, un număr de 28 de arestaţi se aflau la Jilava cu mandat 75 şi 37 fără, aduşi
de poliţia legionară. Cererile de punere în libertate adresate Poliţiei Capitalei, precum şi
notele telefonice, au rămas fără rezultat. Cei în cauză vor rămâne încă o săptămână şi vor
cădea sub gloanţe, la 26/27 noiembrie 1940.
Legionarii au premeditat crimele, cu câteva zile înainte de trecerea la fapte ei
trecând la torturarea psihică a deţinuţilor de la Jilava, făcând zgomote insuportabile, lovind
ferestrele, trăgând focuri de armă, pentru a deruta garda militară. De altfel, ei au avut
cunoştinţă şi de dispoziţiile Ministerului de Interne. Începând cu 27 noiembrie 1940, adică
chiar în ziua ce a urmat măcelului, din ordinul lui Rioşanu, paza deţinuţilor de la Jilava urma
să se facă exclusiv de către militari. O variantă deloc de neglijat ar fi şi aceea a existenţei
unor zvonuri, potrivit cărora, conducătorul statului şi Alexandru Rioşanu intenţionau să-i
pună în libertate pe cei arestaţi şi astfel le scăpau legionarilor printre degete 76. Sau poate că
sfârşitul deţinuţilor le-a fost grăbit tocmai de răspândirea voită a unui asemenea zvon printre
legionari.
Un caz elocvent, care demonstrează arbitrariul, este cel al plutonierului de jandarmi
Petre Tudor, arestat pentru simpla coincidenţă de nume cu unul dintre asasinii lui
C.Z.Codreanu. Va sfârşi asasinat nevinovat! Totodată, alături de şeful său de cabinet, Stelian
Stănicel, Zăvoianu a interzis familiilor celor închişi la Jilava să primească vizite, cu toate că
permisele de vizită erau semnate de Rioşanu, ierarhic superior acestuia.
Cu o seară înainte de asasinate, Zăvoianu a rămas la Jilava până la ora 19.00. În seara
crimelor, la orele 21, gardianul public Ioan Laslău l-a remarcat sosind la Prefectura Poliţiei
Capitalei pe Zăvoianu, însoţit secretarul general Orăşeanu. Cei doi au plecat din sediu cu
automobilul Prefecturii la ora 22.40, când Zăvoianu i-a ordonat şoferului: ,,Dă-i drumul la
Jilava!’’ Aflat de pază la casa prefectului, gardianul public Nicolae Delibaş a declarat că
acesta a revenit la domiciliu în jurul orei unu77.
Din depoziţia inculpatului Gheorghe Creţu, a rezultat faptul că schimbarea gărzii
Închisorii Militare Jilava, comandate de legionarul Romulus Opriş, se efectua în fiecare seară
pe platoul Poliţiei Capitalei, la ora 21.00, de aici fiind transportaţi ,,cu un brec’’ la Jilava 78.
În seara asasinatelor, garda legionară – compusă din legionari studenţi şi din Corpul
74
General de divizie Ioan Bengliu (1881-1940), inspector general al Jandarmeriei
75
Arestaţi cu mandat: G.Marinescu, I.Bengliu, Gh.Argeşeanu, V.Zeciu, Şt.Gherovici, A.Panaitescu, I.Dinulescu,
A.Macoveanu, Al.Popescu, R.Pascu, N.Ştefănescu, P.Patriciu, C.Popescu, I.Iordache, N.Găman, M.Ştefan, C.Sârbu,
V.Taşcă, N.Zăinescu, V.Moisescu, Gh.Oancea, N.Crăciun, Gh.Niculescu, I.Stănciuc, N.Bularda, P.Gheorghiu.
Asasinatele, p.63
76
Evenimentele din ianuarie 1941 în arhivele germane şi române, p.95
77
Asasinatele, p.36
78
Asasinatele, p.266; Declaraţiile sunt întărite de cele ale şefului lui Ioan Laslău, Ioan Simion şi de gardianul public
Florea Ciucă, aflat la post în zona intersecţiei str.Berzei – str.g-ral Berthelot, aproape de locuinţa lui Zăvoianu
65
Muncitoresc Legionar, în special de la S.T.B 79. - era prezentă pe ,,planşeul’’ Poliţiei
Capitalei, la ora 20.00, urmând a schimba garda de la Jilava, în tura de 24 de ore.
Au plecat de aici în automobilul Poliţiei Capitalei, sub comanda comisarului legionar
Gheorghe Creţu, care avusese grijă să ia şi ultimele patru pistoale ,,Mauser’’ aflate la
Prefectură. Tot de pe platoul Poliţiei Capitalei au plecat cu un alt ,,brec’’ Dimitrie Grozea
(comandantul Corpului Muncitoresc Legionar), chestorul legionar Romulus Opriş şi comisarul
Pavel Grimalski.
La ora 21.00 s-a efectuat schimbarea gărzii la Jilava. Dumitru Grozea ţine o
cuvântare legionarilor adunaţi în corpul de gardă, în care le spune că a sosit momentul
răzbunării Căpitanului şi celorlalţi camarazi. Tot el este cel care repartizează ,,echipele
morţii’’ la fiecare celulă, după o listă pregătită din timp şi instruieşte membrii gărzii cu
privire la momentul scoaterii lacătelor de la uşile celulelor. La semnalul unui foc de pistol,
au intrat în celule unde au împuşcat deţinuţii aflaţi în picioare ori aşezaţi. Fiecăruia dintre
cei căzuţi i s-a mai tras câte un glonţ în cap, pentru a fi siguri de reuşită. Execuţiile au
început la ora 00.30, legionarii folosindu-se de revolvere automate ,,Mauser’’, adică cele
aflate curent în folosinţa gărzii închisorii. Ca un gest reflex, unii au apucat să-şi pună păturile
în cap.
În total, la Jilava au fost ucise 64 de persoane. Din examinarea cadavrelor, s-a
constatat că fiecare dintre cei căzuţi avea între 4 şi 38 de găuri (cele mai multe în fostul şef
al Siguranţei, Niky Ştefănescu). În Gabriel Marinescu au descărcat 3 gloanţe în cap şi 7 în
corp80. După asasinate, au interpretat cântece legionare în corpul de gardă, au mers la
mormântul lui Codreanu, apoi s-au risipit.
Iată care au fost inculpaţii în procesul de care aduceam aminte la început:

1. Gheorghe Bădulescu; doctorand în medicină, fost comisar în P.P.C., condamnat în
contumacie, întrucât a dispărut;
2. Gheorghe Creţu; a fost condamnat la 9 luni de închisoare în anii ’30, pentru
,,activitate subversivă şi dăunătoare intereselor statului’’. Absolvent de liceu, fără a
fi îndeplinit stagiul militar, este numit comisar în P.P.C. la doar 22 de ani. Creţu este
cel care a ucis un număr de 17 persoane. În timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941
a rămas la sediul P.P.C., ,,având misiunea de a controla posturile de pază
fixate’’(!). La 23 ianuarie ora 06.45, a primit ordin scris de la legionarul Nicolae
Pătraşcu (secretar general la Ministerul de Interne) de a părăsi poziţiile ocupate. A
plecat în str.Roma, unde nu a reuşit să intre, din cauza prezenţei Armatei. Revenit la
Poliţia Capitalei, legionarul nu a izbutit să pătrundă datorită ,,rafalelor de
mitralieră ce se trăgeau din localul Regimentului de Jandarmi Pedeştri’’ 81. Existentă
şi astăzi, clădirea se află pe str.Eforiei nr.7-9, Sector 5, în dreptul cinematecii
,,Eforie’’, pe partea opusă şi puţin mai sus de Pasajul Eforiei (intrarea la Primăria
Sectorului 5). Astăzi este sediu al unor formaţiuni din structura I.G.P.R.
3. Tudor Dacu; agent informator al poliţiei legionare din judeţul Prahova;
4. Theodor Djonat; licenţiat în drept, fost comisar în Poliţie;
5. Nicolae Dragomir; fost mecanic; numit şef al garajului Prefecturii Poliţiei Capitalei;
6. Dimitrie Grozea, fost desenator tehnic, legionar cunoscut cu simpatii comuniste;
7. Pavel Grimalschi, numit comisar-şef la P.P.C. în octombrie 1940, fără să fi fost
poliţist de carieră;
79
Societatea Comunală de Transport Bucureşti
80
Asasinatele, p.124
81
Asasinatele, p.268
66
8. Chircor Garabet Malcasian; cum o arată şi numele, era etnic armean, comisar în
Poliţia Capitalei, condamnat pentru rebeliune;
9. Romulus Opriş; fără să fi fost poliţist de carieră, a fost numit în octombrie 1940
chestor legionar la Prefectura Poliţiei Capitalei;
10. Constantin Orăşanu; Considerat ,,mâna dreaptă’’ a prefectului Zăvoianu, avea atunci
47 de ani, ocupând a doua funcţie în ierarhia Prefecturii de Poliţie a Capitalei,
anume aceea de. Despre el se ştia că fusese maior de armată. Este unul dintre cei
care l-au însoţit pe Ştefan Zăvoianu la Jilava în noaptea asasinatelor, în rechizitoriul
procurorului militar căpitan magistrat I.N.Vlădescu arătându-se că, în 1939, Orăşanu
era foarte credincios prefectului de Poliţie, fiind însărcinat cu paza premierului
Armand Călinescu, când ,,se arăta extrem de devotat, manifestând un servilism
exagerat’’82. La venirea la putere a Mişcării, în mod brusc Orăşanu trece brusc de
partea legionarilor83.
11. Octavian Marcu; fără ocupaţie, serviciu militar neîndeplinit, numit ofiţer de poliţie în
Prefectura Poliţiei Capitalei la 24 de ani;
12. Alexandru Pană; numit comisar în Prefectura Poliţiei Capitalei, la Serviciul Social, în
1940;
13. Constantin Savu; 29 de ani, fost boxer, numit comisar-ajutor în Prefectura Poliţiei
Capitalei, având însărcinarea de a însoţi deţinuţii politici la instrucţie;
14. Stelian Stănicel; fost director de cabinet al prefectului Poliţiei, Ştefan Zăvoianu;
condamnat în lipsă;
15. Ilie Stângă; 31 de ani, licenţiat în drept, numit chestor la Poliţia Capitalei în timpul
regimului legionar, implicat în ,,vasta escrocherie cu devize, săvârşită cu
complicitatea unor evrei, în urma căreia a realizat milioane de lei’’;
16. Ion Tănăsescu; 27 de ani, fost lucrător C.F.R., condamnat la 3 luni de închisoare
corecţională, ,,împărtăşea ideologia comunistă’’, numit ofiţer de poliţie la 28
septembrie 1940, când i se încredinţează arestul Poliţiei Sociale;
17. Nicolae Topliceanu; 29 de ani, funcţionar C.F.R., absolvent al Academiei Comerciale,
intrat în Poliţia Legionară la 6 septembrie 1940, comisar-şef în Prefectura Poliţiei
Capitalei;
18. Nicolae Tudor; de meserie mecanic, numit ,,agent secret’’ în Prefectura Poliţiei
Capitalei, la 30 octombrie 1940, la intervenţia prof. Ion Dobre;
19. Ştefan Zăvoianu; vechi membru al Mişcării Legionare, colonel (retr.), avocat în Baroul
Ilfov, numit prefect al Poliţie Capitalei la 5 octombrie 1940, fost condamnat pentru
activitate subversivă, participant la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. A făcut
parte din cadrele Armatei, ,,fără să se ilustreze’’, pretins gazetar, ,,fără să ştie să
scrie’’. Zăvoianu avea 58 de ani atunci când a fost însărcinat cu comanda Poliţiei
Capitalei şi domicilia pe str.G-ral Berthelot nr.100. În sarcina sa, anchetatorii au
reţinut infracţiunea de instigare la asasinate, cu mobil politic, comisă de un
funcţionar care, prin profesia sa, trebuia să le împiedice, existând şi circumstanţe
agravante.
Mai menţionăm pe: Eremia Şocariciu (chestor, şef al poliţiei legionare), Ovidiu Găină şi
Gheorghe Stoica (şefi de cabinet ai ministrului de Interne, generalul Constantin
Petrovicescu).
82
Ibidem, p.205
83
Fiul de comerciant Virgil Diculescu a fost arestat pentru că a cerut lui Orăşeanu să plătească sticlele de şampanie
luate pentru nunta fiicei sale
67
Victimele legionarilor: Mihail Moruzov84 (fost director al S.S.I.), Victor Iamandi (fost
ministru al Justiţiei), col. Ştefan Gherovici (fost comandant al Jandarmeriei), g-ral Gabriel
Marinescu (fost prefect de Poliţie al Capitalei, fost ministru al Ordinii Publice), general
Gheorghe Argeşeanu (fost prim-ministru), mr.Iosif Dinulescu (din Legiunea de Jandarmi
Dâmboviţa), g-ral Ion Bengliu (fost inspector general al Jandarmeriei), Niky Ştefănescu
(subdirector al S.S.I.).
În celula nr.11, au căzut sub gloanţele legionarilor, foşti agenţi de poliţie85: Gavrilă
Ichim, Eugeniu Zugravu, Coman Paraschiv, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa,
Olimpiu Mărculeţ, Miah Radu, Nicolau Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Marin Dumitru. În celula
nr.10, au fost ucişi 10 foşti jandarmi: I.Stănciuc, Ctin Sorbu, V.Taşcă, N.Zăinescu, Şt.Niţu,
V.Moisescu, N.Bularda, Gh.Niculescu, C.Popescu, Gh.Oancea, N.Crăciun, P.Gheorghiu.
Plutonierul de jandarmi N.Ciurea a scăpat cu viaţă.
Alţi poliţişti asasinaţi: Ion Panova (chestor), N.Bonea, Otto Reiner, Constantin
Laurenţiu, P.Malinschi, N.Găman, I.I.Iordache, I.Horwath, V.Horwath, Constantin Bouleţ,
P.Patriciu, N.Lescenco, M.Boţu, T.Miron, Dumitru Bilea, Constantin Culeţcu, Spiridon
Dumitrescu, N.Bălănuţă – foşti agenţi de poliţie. Mărturie a sadismului lor, legionarii nu s-au
mulţumit doar cu împuşcarea celor din celule. În urma cercetărilor medico-legale, la
deţinuţii din celula 17 (poliţiştii) s-a constatat şi ,,despicături profunde ale capului, produse
de corpuri tăioase grele, cum ar fi topoarele’’. Cu alte cuvinte, le-au crăpat capul!
L
a patru zile după reînhumarea osemintelor lui Codreanu, la cererea lui Ion Antonescu,
Sima a emis un ordin de dizolvare a temutei poliţii legionare. La 9 decembrie 1940 Ion
Antonescu desfiinţa ceea ce nu ar fi trebuit înfiinţat niciodată. În aceeaşi zi, g-ral
Petrovicescu emitea ordinul nr.4766 de desfiinţare a poliţiei legionare, cu începere de la 1
decembrie 1940. El mulţumea legionarilor pentru activitatea depusă şi ordona rămânerea în
Poliţia de stat doar a acelor ,,legionari care au fost încadraţi funcţionari bugetari normali’’.
Până şi cel care-i va urma în funcţia de prefect lui Ştefan Zăvoianu, Radu Mironovici, a fost
nevoit să intervină după ordinul de desfiinţare, în decembrie 1940, informându-l apoi pe
ministrul de Interne despre faptul că ,,de la primirea ordinului de mai sus (de desfiinţare a
poliţiei legionare, n.n.) nu s-a mai comis nici o violare de domiciliu’’, luând totodată măsuri
pentru ca legionarii să nu mai poarte arme, ,,afară de cei încadraţi în Poliţie’’. Prin urmare,
încadrarea unor legionari ca funcţionari în Poliţie este un fapt de domeniul evidenţei.
Faţă de desfiinţarea poliţiei legionare, o notă a S.S.I. din 4 decembrie 1940 evidenţia
comentariile favorabile ale ţărăniştilor – care considerau că decizia reprezintă ,,un început
fericit pentru reîtronarea ordinii atât de necesară în aceste momente’’ – şi ale liberalilor,
care considerau dificilă problema dizolvării de facto, ,,pe teren’’86.
Existenţa unor informaţii cu privire la o nouă recrudescenţă a activităţilor legionare
şi evitarea unor infiltrări în rândul funcţionarilor, au determinat factorii de decizie ai statului
să înfiinţeze la nivelul Prefecturii Poliţiei Capitalei o brigadă mixtă, condusă de comisarul
Nae Georgescu, având rolul de culegere şi analiză a acestor informaţii, urmând a supraveghe
şi aresta legionarii activi87. Brigada era alcătuită din 10 agenţi transferaţi de la Secţia a II-a
Contrainformaţii a S.S.I., 10 de la D.G.P. şi alţi 10 de la Prefectura Poliţiei Capitalei.
84
După ce a fost deţinut în arestul P.P.C., el cerea în octombrie 1940 nepoatei sale să-i trimită alimente şi haine
călduroase, cereri care au provocat o adevărată agitaţie în rândul membrilor poliţiei legionare, care fabulau pe
tema uşurinţei cu care acesta stabileşte legături în afara închisorii; F.Pintilie, Serviciul Secret de Informaţii, I, p.298
85
Asasinatele, p.11
86
87
Ibidem, I, p.300
68
,,Bucureştii păreau mai calmi după desfiinţarea poliţiei legionare’’, va nota spionul
englez Ivor Porter88. Conducătorul statului cerea oamenilor politici, personalităţilor, liderilor
comunităţii evreieşti, tuturor celor care avuseseră de suferit de pe seama poliţiei legionare,
să solicite despăgubiri. Dovedind cu toţii o crasă laşitate, au refuzat, lăsându-l pe general
singur şi expus răzbunărilor89, cum se va vedea.
ASASINATELE DE LA PREFECTURA POLIŢIEI CAPITALEI

ŞI DIN PĂDUREA BALOTA-VLĂSIA
Î
n aceeaşi noapte (26-27 noiembrie 1940), informat telefonic despre cele petrecute,
comisarul de serviciu la Prefectura Poliţiei Capitalei, Ioan Tofan a raportat şefului Poliţiei
Judiciare (chestorul Clonţa), secretarului general Orăşeanu şi, de parcă ar mai fi fost
nevoie, lui Zăvoianu. Orăşeanu a ordonat lui Tofan să nu anunţe pe nimeni. Sosit între timp la
birou, Zăvoianu a făcut acelaşi lucru.
După comiterea asasinatelor de la Jilava, la Poliţia Capitalei au revenit legionarii
Opriş, Grimalski, Creţu şi Marcu (ora 01.30). Aici se aflau arestaţi 5 comisari de carieră: Paul
Voinescu, Nicolae Suciu, Nicolae Gh. Ralet, Alexandru Davidescu şi Ionel Dumitrescu. S-au
prezentat la legionarul Ion Tănăsescu, şeful Arestului Social, pe care l-au chestionat în
legătură cu locul în care se află arestaţii politici. Comisarul Ralet (arestat, se pare, ilegal) a
fost ucis cu focuri de pistol90 de Creţu şi Grimalski. Apoi au fost conduşi la celula comisarului
Suciu. Chestionat, acesta ar fi mărturisit împuşcarea unui legionar. Cade la rândul său sub
gloanţe91.
Potrivit uzanţelor poliţieneşti, comisarul de serviciu Ioan Tofan îl informează despre
cele petrecute pe Zăvoianu, menţionând intenţia de a informa Parchetul. Agasat de
insistenţa comisarului, Zăvoianu spune: ,,Bine domnule, n-ai decât să-i anunţi’’92.
Cele trei cadavre sunt scoase din arest pe platoul dinspre str. Eforiei, de unde urmau
să fie îmbarcate într-un camion. Informat însă despre sosirea unui procuror militar, Orăşeanu
ordonă scoaterea acestora prin gangul ce dă spre Calea Victoriei, lângă actualul magazin
Victoria. Ele au fost duse de legionari în pădurea Băneasa. Pentru acoperirea crimelor,
sângele arestului Poliţiei este spălat. În aceeaşi noapte, sosesc la Poliţia Capitalei ministrul
de Interne, subsecretarul de stat Rioşanu şi reprezentanţii Parchetului, care încep
cercetările93. Fireşte, legionarii în frunte cu Zăvoianu, au negat ceea ce era de domeniul
evidenţei şi au încercat atât cât au putut să tergiverseze cercetările.
Ce patru (Opriş, Creţu, Marcu şi Grimalski) au plecat apoi în căutarea comisarului
Alexandru Davidescu, pe care nu l-au găsit, întrucât, împreună cu comisarul Ionel
88
89
90
Gloanţele i-au perforat capul, plămânii, ficatul şi inima
91
Examinarea ulterioară a cadavrului a evidenţiat şi faptul că, pe lângă rănile provocate de gloanţe, cms. Suciu avea
craniul zdrobit cu un corp dur, ceea ce arată cruzimea asasinilor. După aceste crime, a avut loc următorul dialog:
Gh.Creţu - ,,Am terminat la Jilava’’; I.Tănăsescu - ,,Mai am şi eu’’; Asasinatele, p.41
92
Pentru aceasta, Tofan va fi introdus în arest în aceeaşi noapte. Va fi apoi scos şi i se va pune în vedere să nu
raporteze Parchetului despre acest incident. Întrebat de Rioşanu dacă a fost arestat, neagă aceasta, întrucât fusese
ameninţat de Orăşeanu că-l ,,va costa capul’’. Asasinatele, pp.43-44
93
S-a constatat că, la 27 noiembrie, prefectul Zăvoianu a ordonat lui Clonţa, şeful Poliţiei Legionare, să predea
legionarului Marcu 5.000 de cartuşe aferente pistoalelor ,,Mauser’’
69
Dumitrescu, fuseseră duşi în pădurea Balota-Vlăsia şi împuşcaţi. Aflat în arestul Poliţiei
Sociale94 şi păzit de agentul de poliţie Emil Palade, comisarul Davidescu a fost ridicat de
către trei legionari, printre care s-a aflat şi comisarul legionar Nicolae Topliceanu, în jurul
orei trei.
Duşi cu un automobil în pădurea Balota-Vlăsia (km 40+100), şi împuşcaţi în grabă,
după ce ,,i-au trecut şanţul şoselei’’, întrucât, aflaţi în apropierea drumului naţional,
legionarii se temeau că vor fi descoperiţi.
Sunt descoperiţi de trecători şi transportaţi la Ploieşti. Internat la Spitalul Schuller,
Davidescu decedează după câteva zile, nu înainte de a fi vizitat de un grup de legionari în
frunte cu Chircor Garabet Malcasian, care veniseră pentru a-l suprima, întrucât aflaseră că
acesta nu a murit şi se află sub îngrijiri în unitatea sanitară. Dumitrescu ajunge la Bucureşti
şi este internat sub nume fals la Sanatoriul Francez.
U
n alt caz de omor este cel petrecut la Prefectura Poliţiei Capitalei, cu puţin timp
înainte de asasinatele de la Jilava. După ce este arestat ilegal de către poliţia
legionară95, detectivul G.I.Tălăngescu este dus în biroul comisarului legionar Theodor
Djonat, dezbrăcat de haine, imobilizat de mâini şi picioare, trântit la podea şi lovit cu
picioarele de către Djonat, Malcasian şi Alexandru Pană, până ce ajunge să verse sânge. Grav
rănit, este menţinut în arest, dar fiind păzit numai de un gardian reuşeşte să scape de aici la
26 noiembrie 194096.
Cazul este similar cu al plutonierului de jandarmi Ghiţă Gheorghe. Din păcate, acesta
nu va avea aceeaşi soartă. Torturat în arestul Poliţiei Sociale, în primele zile ale lui
decembrie 1940, va muri, fiind transportat de legionari cu o maşină şi aruncat în pădurea
Râioasa. Cadavrul său nu va fi găsit niciodată. Invocându-se un conflict de competenţă,
cercetările vor fi tergiversate. În final, după investigaţiile Poliţiei, vinovaţii vor fi reţinuţi
abia la 6 martie 1941, ascunşi la domiciliul avocatului Cezar Ionescu, din cartierul
bucureştean Tei.
ASASINAREA LUI NICOLAE IORGA ŞI A LUI VIRGIL MADGEARU
,,Şezi, dragă, şezi şi nu te emoţiona! La cur suntem egali, la cap e

diferenţa’’.
(Nicolae IORGA)97
94
Comisar de serviciu al Poliţiei Sociale era comisarul Nicolae Veluda
95
Comisia de Anchetă Criminală l-a găsit nevinovat
96
Asasinatele, p.57
97
După scriitorul şi jurnalistul Tudor Octavian, savantul i-ar fi adresat aceste cuvinte unui confrate academician,
care se aşezase din greşeală pe scaunul său, din aula Academiei Române. Considerat de unii cea mai strălucitoare
minte a românilor din sec. XX, creator al unui neasemuit centru cultural la Vălenii de Munte, Iorga a făcut şi
numeroase greşeli şi s-a dovedit un slab politician, guvernul său nerezistînd decât un an (18 aprilie 1931 – 31 mai
1932).
70
La 13 aprilie 1935, un tânăr încearcă să-l asasineze pe Nicolae Iorga. Interogat de
Siguranţă, răspunde că Garda de Fier i-a pus acestuia ,,capul la preţ’’ 98. În însemnările sale,
savantul va nota şi temeri legate de intenţiile legionarilor: ,,sentinţele de moarte plouă la
mine’’ (16 februarie 1936), ,,mi s-a pregătit un parastas’’ (21 februarie 1936). Tot în această
zi, îi trimitea o scrisoare ministrului de Interne Armand Călinescu, în care-l informa despre
închegarea unei mici oştiri legionare la Vălenii de Munte, unde se retrăsese pentru a lucra
la ,,Istoria românilor’’99 .
Asasinarea lui Iorga a fost una premeditată. După cutremur, având reşedinţa de la
Vălenii de Munte avariată, se retrăsese la Sinaia, pentru a se consacra cercetărilor istorice.
În dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1940, plutonierul de jandarmi Aurel Stoicescu a
fost informat de gardianul public Petre Zamfir, aflat în serviciu la Chestura oraşului Ploieşti,
despre descoperirea unui cadavru ,,pe şoseaua Ploieşti-Strejnic, cam la 1 km de Strejnic, pe
partea dreaptă a şoselii, pe mirişte, la o distanţă de 15 m de şosea’’ 100.
La faţa locului s-au găsit 9 tuburi de cal. 9,7 mm şi 6,35 mm, precum şi un cartuş
cal.9 mm. Bruma îl cuprinsese în întregime pe marele român… S-a constatat că Iorga
decedase înainte de ora 3 noaptea.
Cercetările au stabilit că Nicolae Iorga a fost ridicat din reşedinţa sa de la Sinaia 101 în
după-amiaza zilei de 27 noiembrie 1940, pretextul folosit fiind acela al dării unei declaraţii la
Prefectura Poliţiei Capitalei102. Ca o prevestire sumbră, nu cu mult înainte, profesorul
scrisese o poezie intitulată ,,Bradul’’ - ,,Au fost tăiat un brad bătrân/ Fiindcă făcea prea
multă umbră’’. Autorii lucrării mai sus citate fac o paralelă între asasinarea cronicarului
Miron Costin (1691) şi cea a lui Iorga, ,,rezultatul unei acţiuni criminale mai dinainte
concertate, între osebiţi instigatori, complici şi agenţi executori, înscrişi în Mişcarea
Legionară’’103.
Autoturismul cu care a fost transportat avea numărul de înmatriculare 6211 B.R., iar
din verificările efectuate de poliţie a rezultat că era proprietatea Institutului Naţional al
Cooperaţiei. Faptul sechestrării şi asasinării marelui istoric este oarecum paradoxal, dat fiind
faptul că, prefectul Marin Stănescu, deşi legionar, a dat dispoziţii Poliţiei şi Jandarmeriei să
intensifice ,,măsurile de pază a tuturor drumurilor şi barierelor care intrau şi ieşeau din
Ploieşti’’. Paza însă fusese instituită la ora 19, deci la două ore de la asasinare! Mai trebuie
menţionat că, încă din după-amiaza zilei de 27 noiembrie, chestorul de Poliţie Paul Cojocaru
a primit la Ploieşti pe 4 din cei 7 legionari, printre care se afla şi fratele său, Ştefan, care i-a
comunicat că ,,au dezlegare de la Horia Sima’’ 104. Chestorul va declara la interogatoriul de
după asasinat că, în seara zilei de 27 noiembrie, după ora 23, a fost chemat la sediul legionar
din Ploieşti, unde se afla şi H.Sima, care l-a anunţat săvârşirea asasinării lui Iorga. Totodată,
potrivit fostului prefect de Poliţie, venit la Câmpina, Sima şi alţi legionari ,,erau cu toţii
98
T.Georgescu, Nicolae Iorga împotriva hitlerismului, p.100
99
Ibidem, p.101
100
Din declaraţia plt. de jandarmi Aurel Stoicescu; Asasinatele, p.299
101
Există informaţii potrivit cărora, înainte de a fi dus la Strejnic, Iorga a fost dus în satul Teişani, în casa lui Victor
Enăchescu şi a lui Gheorghe Dinescu, fost primar legionar din Vălenii de Munte. Aici a fost schingiuit, batjocorit şi
judecat. Pentru cine cunoaşte distanţele Sinaia – Ploieşti – Vălenii de Munte – Ploieşti – Strejnic, este evident vorba
de o eroare
102
Asasinatele, p.14
103
Asasinatele, p.17
104
T.Georgescu, op.cit., p.110
71
indignaţi de asasinarea lui Iorga şi Madgearu’’ 105. Sima însă anticipa, întrucât, despre asasinat
nu s-a aflat decât a doua zi dimineaţă!
Aşadar, şi Sima şi prefectul au ştiut de asasinat, mai mult, poliţistul având un frate
printre asasini. La cercetări, procurorul prahovean preciza într-un raport faptul că măsura de
pază a drumurilor era o formalitate ,,în primul rând fiindcă era târziu (orele 19.00), iar în al
doilea rând, poliţiştii şi jandarmii îşi făceau serviciul cu teamă, deoarece se aflase de
masacrul de la Jilava. Era suficient ca cineva dintr-o maşină să spună <<Poliţia Legionară!>>
pentru ca drumul să fie imediat liber şi fără controlul prelabil’’ 106. Este o situaţie extrem de
gravă, când două organisme de o fundamentală importanţă pentru ţară erau pur şi simplu
paralizate de ingerinţele legionarilor. De altfel, paza Ploieştilor era inutilă, întrucât, în
drumul lor de la Sinaia, legionarii au trecut pe Valea Prahovei, Breaza, Câmpina, pentru ca,
în cele din urmă să ajungă la Strejnic, fără a fi nevoie să intre în capitala judeţului.
Din declaraţia comisarului S.Stanciu, reiese că, la aflarea cumplitei veşti, chestorul
ploieştean ,,după ce a luat la cunoştinţă cu foarte mult calm, a spus <<Bine>>, ca şi când ar
fi fost vorba de un fapt banal’’.
Până la 23 ianuarie 1941 nu s-a putut face nimic contra învinuiţilor, întrucât
informatorii erau stăpâniţi de teamă. Un alt motiv vizează Siguranţa şi Poliţia locală (ca şi
D.G.P.), care s-au dovedit incapabile să adune documente, date şi informaţii, să identifice
martori, care să conducă la aflarea asasinilor, ,,dar mai mult, nici pe cele pe care le-am
cerut noi nu le-au adus la îndeplinire’’ – după cum se menţiona într-un document al
Parchetului Curţii de Apel.
Dacă în cazul lui Iorga s-au comportat în acest mod, ce să mai spunem dacă ar fi fost
un om de rând? Era vorba de inacţiune, paralizie, incompetenţă, lipsă de autoritate.
Abia prin aprilie 1941 se vorbea de cercetări, dar la două săptămâni, judecătorul de
instrucţie de pe lângă Tribunalul Prahova se plângea procurorului general că nu-şi poate
desfăşura acţiunea, deoarece Siguranţa nu-i acordă sprijin, iar intervenţiile sale repetate au
rămas ,,fără nici un rezultat până în prezent’’107.
A fost nevoie ca judecătorul să insiste prin note telefonice în cererea adresată
Siguranţei locale de a fi aduşi la proces doi indivizi care trăiseră în preajma lui Iorga. Şeful
Siguranţei s-a mărginit să se lamenteze, afirmând că a adus cazul la cunoştinţa unui inspector
de Poliţie, care ar fi luat notă. Întrucât, la nivelul Ministerului Internelor existau informaţii
că o parte a asasinilor se ascunde în Munţii Bucegi, s-au dat ordine către Poliţie, însă fără nici
un rezultat, concursul acestora fiind ,,destul de redus’’.
Cruda realitate reiese şi dintr-o notă a prim-procurorului D.M.Sichitiu, care aprecia
că poliţiştii, jandarmii şi agenţii de Siguranţă, auxiliari indispensabili judecătorului de
instrucţie şi procurorului, ,,nu au procurat nici un fel de informaţie sau probă care să ajute
la identificarea asasinilor’’, manifestând lipsă de capacitate profesională şi ,,sentimente de
teamă’’108.
Autorii asasinatului au fost identificaţi în cele din urmă a fi: Ion Tucan (secretar
general al Institutului Naţional al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (consilier la I.N.C.), Traian
Baicu (director la I.N.C.), Ştefan Iacobete (şofer I.N.C.) şi Tudor Dacu (informator al Poliţiei
Legionare).
105
Ibidem, p.111; A.N.I.C., Fond Parchetul Curţii de Apel, Dosar Iorga, f.17
106
T.Georgescu, op.cit., p.111
107
T.Georgescu, op.cit.,, p.113
108
Ibidem, pp.118-119
72
A
semenea lui Iorga, profesorul Virgil Madgearu a fost ridicat de la locuinţa sa
din Bucureşti, transportat în pădurea Snagov, la locul numit ,,Coada Lungă’’,
unde a fost împuşcat mortal.
Potrivit însemnărilor lui Corneliu Coposu, la 27 noiembrie 1940, în timp ce se afla la
domiciliu (str.Vodă Caragea nr.27, Bucureşti), primea apelul disperat al soţiei prof. Virgil
Madgearu, prin care i se spunea că, la ora 14.04, una dintre bande, fluturând legitimaţii pe
care scria ,,Poliţia Legionară’’, l-a ridicat de la domiciliu, cu un automobil având numărul de
înmatriculare B-6211 (acelaşi cu care a fost răpit şi N.Iorga) 109. Este anunţat şi Iuliu Maniu,
care telefonează la Prefectura Poliţiei Capitalei, unde îi răspunde un individ, care, fără a-şi
declina identitatea, afirmă că este ,,ajutor de comandant de poliţie legionară’’, dar că nu
are cunoştinţă de acest fapt. Ajuns la M.I., C.Coposu va fi informat de subsecretarul de stat
Rioşanu că, potrivit datelor Biroului Evidenţei Autovehiculelor, acest autoturism aparţine
Institutului Naţional al Cooperaţiei. Echipa asasină a inclus pe Traian Boeru, Tudor Dacu, Ioan
Tucan şi Ştefan Iacobuţă.
Tot Rioşanu va fi cel care va lua rapid legătura cu Serviciul Secret al Jandarmeriei, cu
Siguranţa şi Prefectura Poliţiei Capitalei, ordonându-le oprirea maşinii şi arestarea
ocupanţilor, apoi le va înmâna două revolvere ,,Browning’’, împreună cu cartuşele aferente.
Pentru autoapărare, în caz de nevoie, ,,trageţi în ei ca în câini, pe răspunderea mea’’, i-a
sfătuit demnitarul de la Interne110.
Reperat la ora 15.00 pe şos.Bucureşti- Ploieşti, în zona Potigrafu, potrivit raportului
Chesturii din Ploieşti, automobilul nu intrase în oraş. Trei ore mai târziu la minister soseau
informaţii din care rezulta moartea profesorului. Un anume Chirilă, paznic al pădurii Snagov,
auzise împuşcături lângă lac, la liziera pădurii, în punctul zis ,,Coada Lungă’’, de pe raza
Ocolului Silvic Ţigăneşti şi anunţase postul fix de jandarmi de la km.33.
ALTE TENTATIVE DE ASASINAT
În dimineaţa zilei de 27 noiembrie 1940 au fost ridicaţi de la domiciliu şi aduşi într-o

cameră a Prefecturii Poliţiei următorii: g-ral Ilasievici, Constantin Argetoianu, Gheorghe
Tătărescu, Ion Gigurtu, Mihail Ghelmegeanu 111, g-ral dr. Marinescu, col. Victor Marinescu.
Ordinul fusese dat de Zăvoianu chestorului legionar Ilie Stângă, cei mai sus menţionaţi fiind
acuzaţi în cercurile legionare de participarea la prigoana legionară în timpul regelui Carol al
II-lea.
La ora 08.30, comisarul legionar Malcasian şi Nicolae Dragomir (şeful garajului Poliţiei
Capitalei) s-au prezentat la locuinţa lui Constantin Argetoianu şi l-au invitat la Poliţia
Capitalei, pretextând că… acasă nu era în siguranţă, datorită celor întâmplate la Jilava 112.
Fostul demnitar acceptă să-i însoţească la Prefectura Poliţiei, cu condiţia de a fi
însoţit de doi prieteni, August Filip şi Gheorghe Alimănescu. Când constată că acesta din
urmă îndrepta automobilul spre locuinţa lui Rioşanu din Calea Dorobanţilor, legionarii îi pun
pistolul în ceafă, obligându-l să meargă la Poliţia Capitalei. Aici fostul demnitar avea să
declare că a găsit mult zgomot şi o mare vânzoleală de legionari şi persoane aduse aici. Într-
un birou, descoperă pe Ilassievici, Ghelmegeanu, dr.Marinescu (fost ministru al Sănătăţii).
Este adus ulterior şi Tătărescu, alături de Ghelmegeanu, de către comisarul Theodor Djonat
109
Profesorul Virgil Madgearu locuia pe str.Vasile Conta nr.5; C.T.Zarojanu, op.cit., p.17
110
C.T.Zarojanu, op.cit., p.20
111
Fost ministru de Interne (1939-1940)
112
Din declaraţia dată anchetatorilor de fostul ministru Constantin Argetoianu; Asasinatele, pp.280-284
73
şi agenţii de poliţie (şoferi) Gheorghe Mihalache şi Emil Palade. Legionarul Victor Biriş,
secretarul general al Ministerului de Interne, îi conduce într-un birou în care se afla Horia
Sima, care, cu o voce ezitantă, le spune lui Argetoianu, Tătărescu şi Ghelmegeanu să
,,părăsească ţara pentru câtva timp’’. Probabil voiau să se folosească un presupus motiv al
plecării frauduloase, pentru a fi asasinaţi113.
Un rol hotărâtor în salvarea lor l-a avut soţia lui Constantin Argetoianu, care, dând
dovadă de acea stăpânire de sine de care uneori bărbaţii nu se învrednicesc, l-a sunat pe
subsecretarul de stat la Interne, Rioşanu. A fost nevoie de chiar prezenţa demnitarului în
clădirea prefecturii114, pentru a-i prelua pe aceştia (se aflau închişi în birouri separate) şi
pentru a-i duce în clădirea ministerului, pentru a li se putea asigura protecţia.
În noaptea următoare, la 27/28 noiembrie 1940, au fost supuşi unui atac, legionarii
reuşind să intre în clădirea ministerului, cu unor membri ai corpului de pază. Astfel,
profitând de calităţile lor, chestorul de poliţie Eremia Şocariciu, împreună cu Ovidiu Găină şi
Gheorghe Stoia, ataşaţi la cabinetul ministrului Constantin Petrovicescu, pătrund în clădirea
Ministerului de Interne având revolvere asupra lor şi cer deschiderea camerei unde erau
adăpostiţi foştii demnitari. Chestorul Clonţa, însărcinat cu protecţia acestora, telefonează şi
în urma dispoziţiei lt.col. Rioşanu, intervine un detaşament motorizat, care reuşeşte să preia
situaţia sub control. La 4 dimineaţa legionarii apucaseră să tragă câteva focuri, dar uşa de
stejar masiv nu a cedat.
Foştii demnitari au rămas în adăpostiţi în sediul Ministerului de Interne până la 2
decembrie.
Referindu-se la episodul arestării sale, Mihail Ghelmegeanu, fost ministru de Interne
în 1940, declara câteva luni mai târziu 115: ,,În ziua de 27 noiembrie 1940, la ora 8 ½
dimineaţa au pătruns în casa mea din Piaţa Gh.Cantacuzino […] câţiva indivizi, care intrând
direct în apartament, s-au prezentat ca făcând parte din poliţia legionară. […] Mi s-a cerut
să merg de urgenţă la Prefectura Poliţiei Capitalei, pe motivul că în noaptea precedentă au
fost omorâţi deţinuţii de la Jilava de către legionari insubordonaţi şi că, în aceste
condiţiuni, viaţa mea este în primejdie. […] Am răspuns că nu merg decât la invitaţia unui
reprezentant al autorităţii constituite în stat, justiţie sau poliţie. […] Cu toată întîmpinarea
mea am fost somat să urmez pe cei de faţă la Prefectura Poliţiei, aceştia limitându-se a se
pretinde identificaţi cu carnete de membrii ai poliţiei legionare. Am refuzat. Am încercat să
telefonez la Ministerul de Interne. Abia începusem convorbirea şi mi-a întreruptă,
smulgându-mi-se din mână receptorul, sub cuvânt că nu am dreptul să telefonez. Între timp
casa a fost invadată şi de alţi legionari. […] Am început să mă îmbrac, fiind străjuit la uşa
apartamentului unde mă aflam de un agent legionar îmbrăcat în manta de piele ca agenţii şi
gardiştii de poliţie din Capitală, […] am urcat în apartamentul de sus, unde am găsit
încăperile pline cu legionari. Or fi fost 10-15 la număr.
Puţin timp după ce am urcat în biroul meu a venit un domn ofiţer, cu gradul de
maior, spunând că este trimis de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi că mă aflam sub
protecţia sa.
Atunci, unul din legionarii de faţă a telefonat la Prefectura Poliţiei Capitalei,
cerând instrucţiuni. S-a răspuns ca să fiu adus imediat la Prefectură pe sus şi chiar legat
dacă mă opun. […] Ofiţerul a părăsit casa pentru a raporta situaţia. […] Între timp am
113
Un alt aspect ar fi acela al existenţei unei dispute între Zăvoianu şi Sima, prefectul Poliţiei dorind eliminarea
foştilor demnitari
114
Asasinatele, p.220
115
A.Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,
1976, pp.105-107
74
căutat să arăt celor de faţă că insist să rămân acasă şi că-mi asum riscurile. Un moment mi
s-a cerut, în faţa soţiei mele, ca să dau o scrisoare în acest sens. Au revenit însă imediat,
cerând pe un ton cominatoriu, ca să-i urmez la Prefectura [Poliţiei] Capitalei.
Am cerut apoi să mi se dea voie de a-mi lua rămas bun de la copilul meu. Mi s-a
interzis şi am fost împins spre ieşirea casei. […] Am fost îmbrâncit în automobil şi aşezat la
mijloc între doi legionari, un altul luând loc lângă şofer. Ceilalţi legionari s-au urcat în
maşinile următoare, îndreptându-se spre Prefectura Poliţiei Capitalei’’.
Sentinţe pronunţate la 22 iulie 1941. Din totalul celor urmăriţi, doar 17 au compărut în
faţa instanţei militare, fiind sub arest preventiv. Un număr de 21 a fost judecat în
contumacie (dintre care 20 dispăruţi şi unul mobilizat).
- condamnaţi la moarte – 20;
- muncă silnică pe viaţă – 5;
- 10 ani închisoare – 6;
- achitaţi – 5.
Cererile de graţiere au fost respinse de regele Mihai, condamnaţii la moarte fiind
spovediţi şi împărtăşiţi de preotul maior Gh.Gheorghe. Execuţia s-a făcut prin împuşcare, la
28 iulie 1941, la sud-est de închisoarea Jilava, în locul numit Valea Piersicilor.
5.3 REGELE NU IARTĂ (CAZUL PREMIERULUI ION GH. DUCA)

(SINAIA, 29 DECEMBRIE 1933)
,,Sceptrul [lui Carol al II-lea]este stropit cu sângele a doi dintre marii sfetnici
ai tronului: Ion Duca [şi Armand] Călinescu’’.
(Martha Bibescu, Mogoşoaia, 1 ctombrie 1939) 116
Cel care, la 29 decembrie 1933, avea să cadă victimă a legionarilor pe peronul gării
din Sinaia, s-a născut la 20 decembrie 1879, tatăl său fiind coborâtor dintr-o familie
răzeşească din judeţul Tutova, iar mama descendentă a neamului Ghiculeştilor.
Absolvent de studii juridice, membru P.N.L. din 1907, deputat la 28 de ani, ministru
la 35, preşedinte al partidului la 51 (după moartea lui Vintilă Brătianu, în 1930), Duca a fost
un apropiat al marelui bărbat de stat Ionel Brătianu.
Om fără de agoniseală – în tinereţe locuia cu chirie într-un modest apartament,
călătorea la clasa a III-a - a sfârşit pe peronul gării din Sinaia, urât şi ,,vândut’’ de regele-
payboy.
,,Vina nu-i numai a lui, ci mai mult a partidului liberal care a înţeles să strivească
personalităţile. Ori, în vremurile de astăzi, tocmai personalităţile aduc la liman barca
statului’’ – scria în 1935 Sterie Diamandi117, iar Dan Zamfirescu îl considera victima scoaterii
Mişcării Legionare în afara legii şi acceptării emigraţiei evreieşti din Germania 118.
Înainte de a vedea cum s-a petrecut tragicul eveniment, aş face câteva consideraţii
prin care – departe de mine gândul de justifica abominabila faptă – încerc să explic
aversiunea legionarilor şi a regelui.
116
M.Bibescu, Jurnal politic, p.105
117
S.Diamandi, Galeria oamenilor politici, Bucureşti, Ed.Gesa, 1991, p.157
118
Dan Zamfirescu, Prefaţa, în Şt.Palaghiţă, Istoria mişcării legionare, p.8
75
După cum se ştie, în calitatea sa de ministru de Interne, la 20 august 1927, Duca
emitea Dispoziţia nr.48500 adresată structurilor din subordine, care cuprindea ,,Instrucţiuni
permanente în vederea unei eventuale reîntoarceri clandestine în ţară a fostului principe
Carol’’119. În aceste instrucţiuni se preciza că, în eventualitatea unei reveniri a lui Carol în
ţară, persoanele care-l însoţeau trebuiau să fie lăsate, după care urmau să fie arestate şi
trimise la Direcţia Siguranţei Generale, iar Carol trebuia arestat la frontieră, iar dacă opunea
rezistenţă, ,,se va face uz de armă până la sfărâmarea completă a rezistenţei’’ 120. Aşadar un
ordin clar, vizând chiar împuşcarea uzurpatorului tronului fiului său! Ordinul ar fi rămas
secret, dacă, după ajungerea ,,fiului risipitor’’ pe tron, persoane ,,binevoitoare’’ nu i-ar fi
adus la cunoştinţă cele cuprinse aici. Iar Carol nu va uita niciodată!
Duca se va pronunţa categoric împotriva restauraţiei şi în şedinţa consacrată
analizării acestei noi situaţii, desfăşurată de P.N.L. la 7 iunie 1930, afirmând că ,,preferă să
i se taie mâna decât să o întindă aventurierului’’, iar după lovitura de stat carlistă, va
considera că ,,fapta de astă-noapte este cea mai primejdioasă aventură care s-a putut
face’’. Din ecuaţia asasinatului, n-ar trebui uitat faptul că Duca a fost avocatul reginei Elena,
în procesul de divorţ cu Carol al II-lea.
Un alt eveniment este cel care a inflamat tabăra legionară. Desfăşurat la Oradea, în
perioada 4-6 decembrie 1927, Congresul Asociaţiei Naţionale a Studenţilor Creştini a prilejuit
săvârşirea de acte de vandalism în centrul oraşului, mai multe magazine fiind devastate.
Cauza a constituit-o refuzul unui patron evreu de a caza pe studenţi în hotelul său.
Conjugându-şi eforturile, Poliţia, Jandarmeria şi Pompierii restabilesc ordinea, peste 20 de
studenţi fiind arestaţi, 9 dintre aceştia fiind condamnaţi de Consiliul de Război pentru
,,devastări constituite în bandă’’. Folosindu-se de prilej, deşi amploarea evenimentului a fost
redusă, ministrul de Interne Ion G. Duca s-a pronunţat pentru pedepsirea vinovaţilor fără a
asocia pe tulburători cu întreaga studenţime121.
Chemat să formeze cabinetul, Duca a fost de fapt atras de rege într-o cursă care-i va
aduce pieirea. Dornică de noi comisioane, veroasa camarilă cerea scoaterea în afara legii a
Gărzii de Fier. Perfid, regele va evita aceasta, dizolvarea făcându-se la 9/10 decembrie
1933, prin hotărâre de guvern, pentru a atrage ura legionarilor faţă de Duca . Poliţia face
numeroase descinderi la domicilii şi sedii ale legionarilor, operând arestări. La 9 decembrie,
legionarul Nicolae Bălăianu este ucis de poliţişti în timpul anchetei 122. Sub ministeriatul lui
Duca, legionarii sunt torturaţi, li se devastează sediile, li se confiscă publicaţiile şi se
execută aproximativ 2000 de arestări, multe dintre ele fără mandat!
În campania electorală, Duca a încercat să împiedice Garda de Fier să participe la
alegeri. La 25 noiembrie, Poliţia intervenea la o manifestaţie legionară desfăşurată la Iaşi, în
urma schimbului de focuri fiind ucişi trei legionari şi un subofiţer. Ciocniri similare s-au
înregistrat şi în judeţele Tulcea şi Dâmboviţa 123. Opinez că era vorba de exagerări din partea
lui Duca. Mai realist se va dovedi Argetoianu, care, după ce titularul de la Interne i-a
mărturisit decizia dizolvării Gărzii a spus: ,,Ce sau cine s-ar prăpădi dacă câţiva gardişti – fie
şi 10 sau 20 – ar intra în Cameră? Sunt toţi submediocri şi în Parlament se vor curăţa prin
propria lor prostie’’124. Duca îi va mărturisi lui Argetoianu că este conştient de faptul că îşi
riscă viaţa, însă dizolvarea i s-a impus. Era vorba de masoneria franceză, deranjată de
119
120
121
122
123
124
C.Argetoianu, Pentru cei de mâine, X, p.258
76
afirmaţiile legionare (neîncrederea în alianţe, ineficienţa Societăţii Naţiunilor, o apropiere a
României de Germania ar fi mai benefică etc.).

Cum s-a întâmplat atentatul? Când ţara era în vremea sărbătorilor de iarnă, vineri, 29
decembrie 1933, regele îl cheamă pe Duca la castelul Peleş, pentru un motiv închipuit –
destituirea guvernatorului Băncii Naţionale.
Aflând despre vizita la Sinaia a preşedintelui Consiliului de Miniştrii – şi aici e locul să
ne întrebăm, de unde? - cei trei ,,Nicadori’’ (Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru
Belimace), sunt remarcaţi în Gara de Nord de agenţii Siguranţei. Ultimul dintre legionari se
va posta în partea de sud a staţiei, adică acolo unde era garat vagonul ministerial. De altfel,
ei vor călători la Sinaia în acelaşi tren cu Duca şi au intenţionat să-l ucidă chiar la sosire!
Rămân în aşteptare pe peronul gării Sinaia, neştiind când se va întoarce premierul la
Bucureşti125. Cu excepţia perioadei în care iau masa la un local în oraş, asasinii stau pe bancă
între orele 11-20126. Iarăşi, nici un poliţist să-i remarce! Nicu Crăcea, un legionar care fără
îndoială că a luat cunoştinţă de circumstanţele producerii atentatului avea să noteze că
asasinii rămân în gara din Sinaia în intervalul 11-20 ,,fără ca nimeni să nu-i întrebe de
sănătate’’127.
O altă circumstanţă care denotă premeditarea este lăsarea gării din Sinaia în
semiobscuritate. Trenul avea întârziere şi, anunţat, premierul soseşte în gară la orele 21.55.
Automobilul care-l adusese opreşte la distanţă, iar Duca se îndreaptă spre vagonul ministerial
fără a fi însoţit de cei 8 poliţişti din gardă, pe care-i avea la Bucureşti 128. Amintim că, la
cerea regelui, Gara Sinaia era trecută sub ,,autoritatea’’ Casei Regale, prin aceasta,
terorizat de indiscreţii, de ideea că este spionat, suveranul dorind să limiteze clar accesul
poliţiştilor şi agenţilor de Siguranţă.
În Istoria P.N.L., Amedeu Brădescu va descrie astfel momentul asasinării: ,,În
mulţimea pestriţă de oameni de pe peronul gării Sinaia, victima păşea gînditoare, făcându-
şi cu greu drum prin mulţime, iar asasinii urmărindu-l pas cu pas, cu revolverele în mână,
pregătindu-se ca, în momentul favorabil, s-o prindă pe victimă, prin surprindere, s-o
imobilizeze şi apoi s-o împuşte în ceafă. În jurul primului ministru nici un om al ordinei
publice, decât doar, la o distanţă de aproape o sută de metri, un agent de Poliţie beat şi
inconştient’’129. ,,În întunecata gară de provincie Siguranţa era ca şi inexistentă’’ – scria Ivor
Porter130.
Constantinescu, cel care trage 5 focuri, lasă pistolul pe peron, aşteptând să fie
arestat. Cine să o facă? Gara se golise de poliţişti, de agenţi, de detectivi, de călători… de
apărători ai legii! De menţionat că, atât înainte, cât şi după consumarea atentatului,
legionarii au făcut uz de petarde fumigene.
A existat o notă informativă deosebit de importantă, prin care Gabriel Marinescu
era informat despre plecarea din Gara de Nord spre Sinaia a echipei de atentatori 131. Aşadar,
Marinescu şi regele au avut cunoştinţă despre punerea la cale a atentatului contra primului-
ministru! Alexandru Tale, un român macedonean, aflase în Gara de Nord despre scopul
125
P.Ştefănescu, Asasinatele politice în istoria românilor, Bucureşti, Ed.Vestala, 2000, p.118
126
127
128
129
I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, I, p.282
130
131
Ş.Milcoveanu, Corneliu Zelea Codreanu, altceva decât Horia Sima, I, Bucureşti, Biblioteca ,,Învierea’’, 1996,
p.147
77
călătoriei vărului său, Doru Belimace. Pentru că era informator al Poliţiei, întocmeşte o notă,
care ajunge rapid la prefectul Poliţiei.
Între timp, trenul plecase spre Sinaia. O serie de autori, probabil necunoscători ai
legii, comit o eroare, afirmând că Poliţia Capitalei nu mai avea competenţă teritorială. Fals!
Aşa cum a fost mereu, cum este şi astăzi, niciodată o unitate de poliţie nu se va putea
prevala de încălcarea regulilor referitoare la competenţa teritorială, pentru a nu urmări un
infractor, mai ales când informaţia existentă era de importanţa celei de mai sus! Şi iată de
ce:
Potrivit Secţiunii a doua a Legii Poliţiei, paragraful 2 -,,Competinţa teritorială’’,
art.60, alin.1, poliţiştii ,,au dreptul de a instrumenta, fără prealabilă autorizaţiune, pe
toată raza municipiului, ca şi în comunele suburbane dependinte de acest municipiu; iar în
caz de confirmarea unei urmăriri, pot trece peste raza municipiului, avizând pe şefii lor
ierarhici, cât şi poliţia locului unde face cercetarea’’.
Deşi trenul putea fi oricând oprit de Poliţie sau Jandarmerie, Marinescu îl întreabă
pe… rege cum să procedeze! ,,Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe’’ - a spus
regele asasin!132
Armand Călinescu va nota în ,,Însemnările’’ sale faptul că Eugen Cristescu i-a
mărturisit că Siguranţa cunoştea intenţiile de asasinat ale legionarilor, iar renumitul chestor
Vasile Parizianu - colaborator de nădejde al lui Marinescu, arestat de comunişti în 1950 şi
închis pe viaţă, deci unul care nu avea motive să mintă - a mărturisit că nota informativă a
lui Alexandru Tale a existat! 133 O altă mărturie vine de la Nichifor Crainic, care afirma că
Duca a fost ,,părăsit’’ de ministrul de Interne Ion Inculeţ. Informaţia o avea de la fostul său
subsecretar de stat la Interne, Victor Iamandi, care i-ar fi dezvăluit contribuţia titularului de
la Interne la asasinat134.
Dacă l-au abandonat pe şeful guvernului, nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre
poliţişti în legătură cu Duduia. ,,Persoană importantă’’, aceasta avea în permanenţă un
poliţist la somptuosul domiciliul din Aleea Vulpache. În acelaşi an al asasinării lui Duca,
atacată în faţa casei de un legionar, se găseşte un poliţist să o protejeze 135. Pe Duca n-a mai
vrut nimeni să-l salveze. De altfel, mărturie a batjocurii felului în care s-a asigurat protecţia
primului ministru stă declaraţia soţiei sale: ,,Nu cred ca regele Carol al II-lea să fi fost străin
de cele puse la cale împotriva primului ministru al ţării. […] Casei noastre îi dădeau
târcoale tot felul de suspecţi şi ciudat… paza care trebuia să fie asigurată de Ministerul de
Interne, era ca şi inexistentă. Oficial, au fost repartizaţi doi sergenţi pentru securitatea
casei primului ministru din str.Cometei. Nu ştiu cum se făcea, dar niciodată nu se aflau la
posturile lor. […] Nu cu mult timp înainte de asasinat, urma să mergem la o recepţie
trecând pe la şosea. Autorităţile ştiau ora precisă. Deoarece Jean a vrut să ne abatem
câteva minute, pentru o scurtă convorbire cu o familie prietenă, trecerea pe la şosea s-a
făcut puţin mai târziu. Între timp a avut loc o puternică explozie a unei bombe care, atinsă
de automobil, urma să ducă la uciderea primului ministru’’ 136.
Om fără de agoniseală, a sfârşit pe peronul gării din Sinaia, victimă a greşelilor sale,
a răzbunării regale şi conflictului pentru putere în interiorul odioasei camarile. Când l-au
132
Gh.Buzatu, C.Ciucanu, C.Sandache, Radiografia dreptei româneşti (1927-1941), Bucureşti, Ed.FF Press, 1996,
p.370
133
134
135
J.V.Kürenberg, Carol al II-lea şi Doamna Lupescu, Bucureşti, Ed.Ştiinţifică, 2000, p.147
136
Gh.Matei, Cum a fost asasinat Duca, în ,,Magazin istoric’’, nr.3/ iunie 1967, pp.17-18
78
dezbrăcat pentru cele creştineşti, au constatat stupefiaţi că avea cămaşa cusută şi şosetele
cârpite!
Înconjurat de lachei, în castelul Peleş Carol al II-lea îşi freca mâinile mulţumit. Mai
scăpase de încă un incomod. Fostul premier va fi ţinut la castel într-o… cameră-anexă.
Suveranul nu va adresa condoleanţe familiei, nu va participa la funeralii. A mers cu antipatia
până la capăt.
După asasinarea lui Duca, criticile la adresa legionarilor s-au înteţit. Se fac peste
2000 de arestări, printre care Nichifor Crainic şi Nae Ionescu. Cei trei asasini sunt condamnaţi
la pedepse pe viaţă (5 aprilie 1934). Doar ei! Nu mai târziu de 24 aprilie 1934, în faţa
Palatului Regal, se desfăşura o manifestaţie ,,studenţească’’. În frunte chiar fanfara Poliţiei
Capitalei!
Asemănător cazului lui Armand Călinescu, la asasinarea lui Ion G. Duca suntem în
prezenţa unei subdimensionări a dispozitivului de protecţie! De fapt, este impropriu spus
,,dispozitiv’’, din moment ce avem un singur agent al Siguranţei şi acela turmentat.
Apoi, la Duca avem un caz de o gravitate extremă – întâlnit poate în atentatul asupra
preşedintelui Consiliului de Miniştrii Barbu Catargiu – de terorism de stat.
Pe bună dreptate, într-o dezbatere parlamentară din 1934, Nicolae Iorga acuza
Poliţia de lipsa măsurilor de protecţie: ,,Preşedinţii de Consiliu, în astfel de timpuri, nu
merg singuri pe peroanele gărilor şi avem o Poliţie pentru altceva decât a purta o uniformă
şi o Siguranţă pentru altceva decât numai a primi o leafă!’’
5.4 ASASINAREA PREMIERULUI ARMAND CĂLINESCU

(BUCUREŞTI, 21 SEPTEMBRIE 1939)
La 29 aprilie 1933, Armand Călinescu cerea să se adopte măsuri drastice împotriva

Gărzii de Fier. Astfel, el ordona Poliţiei şi Jandarmeriei să percheziţioneze toate sediile
organizaţiilor legionare, să confişte publicaţiile, manifestele şi ziarele, să trimită la urmă
propagandiştii şi agitatorii. Orice adunări, procesiuni, marşuri, manifestări trebuiau
reprimate. La 1 iulie 1933 el redactează un raport şi un proiect de jurnal al Consiliului de
Miniştri ,,pentru suprimarea mişcărilor extremiste şi a batalioanelor de asalt’’, însă Vaida-
Voevod a amânat semnarea137.
Folosit din plin de rege, Călinescu era ironizat de acesta cu apelativul ,,chiorul
acela’’, iar de alţii ,,Monocles’’. Cele două restaurante aparţinând Comerţului Legionar, de
la Obor şi Liceul Lazăr, au fost închise din ordinul lui Armand Călinescu, iar potrivit preotului
Ştefan Palaghiţă, la 8 februarie 1939 grupul legionar care pregătise un asasinat împotriva sa
este descoperit de Poliţie. Legionarii sunt ucişi şi arşi imediat la crematoriu, se pare, chiar în
prezenţa sa138.
Acţiunea despre care vom vorbi s-a petrecut la podul Elefterie, în ziua de 21
septembrie 1939. Atentatorii erau din judeţul Prahova, echipa numindu-se ,,a
răzbunătorilor’’: Miti Dumitrescu, Gigi Paraschivescu, Marin Stănciulescu, Nelu Moldoveanu,
Ion Vasiliu, Traian Popescu-Puiu, Cezar Popescu, Ovidiu Isaia, Jean Ionescu (în privinţa
137
138
79
profesiilor, avem 1 avocat, 1 desenator, 2 studenţi la drept, 1 student la politehnică şi unul
la medicină)139.
Anterior datei trecerii la acţiune, legionarii au avut mai multe tentative de asasinare
a lui Călinescu: la o conferinţă ţinută la Ateneu, când au fost descurajaţi de prezenţa în sală
a numeroşi poliţişti; la grădina restaurantului Continental, unde Călinescu cina cu un grup de
prieteni; sub podul peste Dâmboviţa, pe unde era traseul regulat al premierului, Poliţia
dejucându-le încercarea140.
Cei şase atentatori desemnaţi să treacă la execuţie, cu toţii prahoveni, au cumpărat
un taxi de la Breaza şi pentru a nu fi urmăriţi, nu s-au întâlnit decât la Bucureşti. În ziua de
21 septembrie, la ora 13, aceştia s-au postat în zona străzilor Făgăraş şi Vergiliu, azi aproape
de Societatea Română de Radio. La orele 13.35, premierul îşi face apariţia în drum spre
Cotroceni. Se afla într-un Cadillac cu nr.221 B. Fapt deloc de neglijat, Lincolnul blindat pe
care-l avusese până în urmă cu câteva luni fusese cedat regelui, la sugestia lui Gabriel
Marinescu141.
Ajunsă în zona podului Eroilor, atentatorii tamponează automobilul în care se afla
premierul, tocmai în acel moment apărând şi o căruţă, pe care şoferul demnitarului o
loveşte. Agentul de Siguranţă Radu Androne coboară, nu are timp să tragă, fiind împuşcat, la
fel ca şi Armand Călinescu. Şoferul încearcă să scape cu fuga în direcţia Arenele Venus, dar
este şi el împuşcat. ,,Pe splaiul Dâmboviţei forfotea zăpăcită o lume care îşi pierduse cu
desăvârşire capul: ofiţeri, poliţişti, femei şi bărbaţi din apropiere’’, avea să scrie Grigore
Gafencu142.
După săvârşirea abominabilei fapte, ei merg la Radio, forţează intrarea şi comunică
asasinarea premierului.
Poliţia îi arestează, sunt torturaţi timp de 8 ore în arestul Prefecturii Poliţiei
Capitalei, pentru a li se smulge declaraţii şi împuşcaţi în chiar locul atentatului, unde vor
rămâne, spre groaza trecătorilor, având o pancartă pe care era scris: ,,Aşa vor plăti
trădătorii de ţară’’. Neştiind despre cine e vorba, două bătrâne miloase sunt podidite de
lacrimi. Drept pedeapsă, sunt imediat arestate de agenţii Poliţiei 143.
Numit pentru o categorică represiune şi exterminare a Mişcării, în noaptea de 21/22
septembrie, g-ral Argeşeanu, împreună cu omniprezentul g-ral Gabriel Marinescu vor trece la
executarea, în mod arbitrar, a nu mai puţin de 252 de legionari; 44 în lagărul de la Miercurea
Ciuc, 31 în cel de la Vaslui, 10 în Capitală, 7 la Spitalul Militar Braşov, 13 la Penitenciarul
Râmnicu Sărat, 147 în restul ţării… Ce vremuri! În aceeaşi zi cu asasinarea lui Armand
Călinescu, la Prefectura Poliţiei Capitalei sunt omorâţi în bătaie trei legionari 144. Cadavrele
legionarilor ucişi sunt expuse pe cheiul Dâmboviţei, ceea ce l-a determinat pe ambasadorul
britanic la Bucureşti, sir Reginald Hoare, să se întrebe ,,la ce bun spectacolul acela urât?’’ 145
Contemporan al evenimentelor, preotul Ştefan Palaghiţă este arestat în noaptea de
21/22 septembrie de agentul de Poliţie Gheorghiu şi plutonierul de jandarmi Tudor, dus la
Mărcuţa, unde urma să fie împuşcat sub cunoscutul pretext al fugii de sub escortă. După o
139
140
P.Ignat, Gh.Matei, Asasinarea lui Armand Călinescu, în ,,Magazin istoric’’, nr.7/ octombrie 1967, p.72
141
P.Ignat, Gh.Matei, op.cit., p.74
142
D.Lungu, Ultima zi a lui Armand Călinescu, în ,,Magazin istoric’’, nr.100/ iulie 1975, p.45
143
144
M.Preda, Delirul, p.145
145
M.Bibescu, Jurnal politic, p.134
80
târguială, popa le dă 10.000 de lei, funcţionarii statului întocmind un proces-verbal în care
consemnau că nu l-au găsit la domiciliu146.
Măsurile represive împotriva legionarilor se accentuează. Temându-se pentru viaţa
regelui, ministrul de Interne Nicolae Ottescu concentrează la Sinaia forţe sporite de Poliţie,
iar măsurile poliţieneşti se vor intensifica. Aflată în vizită la proaspătul şi efemerul premier
Constantin Argetoianu (23 septembrie – 28 noiembrie 1939), la 1 octombrie 1939, Martha
Bibescu găsea agenţi ai Siguranţei Generale cu două-trei automobile şi sergenţi de stradă
până şi pe drumul spre mănăstire, în dreptul vilei unchiului său, Jaques Lahovary, în timp
ce ,,în sinistra vilă’’ a lui Argetoianu constată că ,,înfloresc poliţiştii’’147.
În parcul bucureştean Eroilor, spre intersecţia bulevardelor Eroilor cu Eroilor Sanitari,

se află o placă de piatră, simplă şi pitică de doar 1 m, înfiptă în pământ. O inscripţie
mâzgălită din când în când de adolescenţi cu creierele spălate ai generaţiei pro… şi coca-
cola, aminteşte prea puţinilor pe care-i mai interesează, că aici a fost asasinat un premier.
Sunt cuvintele lui Iorga publicate în ,,Neamul Românesc’’: ,,Un om s-a jertfit pentru liniştea
ţării sale înăuntru şi pentru independenţa ei politică în afară’’.
5.5 ,,BIRJARII NU AU VOIE SĂ DOARMĂ PE CAPRĂ ŞI SĂ FIE ÎN

STARE DE BEŢIE’’148
(CIRCULAŢIA RUTIERĂ BUCUREŞTEANĂ)
O primă menţiune documentară a existenţei unei reglementări a circulaţiei pe uliţele

Bucureştiului o avem din vremea domniei lui Ioan Caragea (1812-1818), când domnitorul
porunceşte marelui spătar: ,,Cinstite şi credincios boierule al Domniei mele, dumneata vel
spătar, fiincă acum uliţele din mahalalele ce cad împrejurul Podului Mogoşoaiei sunt drese,
poruncim domniei tale ca să i se dea straşnică poruncă căpitanului străjii din Capul Podului
Mogoşoaiei149, ca de acum înainte până la viitoarea toamnă, când încep ploile şi noroaiele,
să nu mai lase a intra pe pod care cu lemne, cherestea, fânuri, buţi şi orice alte poveri; ci să
le abată a intra pe uliţele acelor mahalale şi osebit de aceasta să publicariseşti către toţi
locuitorii prăvăliaşi şi ceilalţi ce au case pe lângă linia Podului Mogoşoaiei, ca nimeni de
acum înainte să nu îndrăznească a mai arunca pe pod lături ori gunoaie; iar polcovnicul de
146
147
M.Bibescu, Jurnal politic, pp.111-112
148
Ordonanţa Prefecturii Poliţiei Capitalei nr.195/ 10 aprilie 1904
149
Azi Piaţa Victoriei
81
poduri să aibă îngrijire când va vedea pe cinevaşi urmând împotrivă, să vie să-l arate la
Spătărie’’150.
Un alt pitac este cel dat de Alexandru Moruzzi (1793-1796 şi 1799-1801), către vel
aga şi vel spătar. Constatând ,,înmulţirea butcelor şi a caretelor, care aleargă şi umblă fără
socoteală’’, ajungându-se astfel ca ,,nu numai podurile se strică şi se sfarmă mai înainte de
vremea lor, care se fac cu atâta osteneală şi grea cheltuială, dar şi primejdie, în adevăr, se
poate întâmpla de a sfărâma şi a se scatefisi oameni şi muieri la drum; care această
netrebnicie a vizitiilor nefiind suferită’’, domnitorul le cere să dea un ,,nizam’’ (ordonanţă)
către toţii vizitii, pentru a le aduce la cunoştinţă porunca, cei găsiţi în neregulă urmând a fi
bătuţi straşnic sau chiar trimişi la ocnă151.
În 1861 ia fiinţă ,,Serviciul Fiacărelor’’ 152, cu însărcinarea de a îndruma circulaţia în
Capitală (birje, caleşti, şarete, braşovence, căruţe de povară ş.a.), pentru ca în 1867 să
avem un regulament de circulaţie, care va fi menţinut în vigoare până la începutul sec. al XX-
lea153.
În vremea războiului de independenţă, bucureştenii care nu aveau trăsuri proprii,
puteau închiria una dintre cele 505 droşti cu doi cai. Acestea aveau ca principale locuri de
staţionare Teatrul Nnaţional, pe strada învecinată Grădinii Episcopiei (unde-i acum Ateneul
Român), lângă Prefectura Poliţiei Capitalei (la biserica Zlătari) şi la poalele Dealului
Mitropoliei. Pe străziţe şi uliţele bucureştene, circulau în 1872, un număr de 250 de căruţe
sau birji, folosite pentru plimbare chiar şi în afara oraşului. De asemenea, mai puteau fi
văzute 7 omnibuze (trăsuri cu o capacitate de 10 persoane), în acelaşi an intrând în
exploatare prima linie de tramvai, pe traseul Calea Târgoviştei (Calea Griviţei de azi) – Podul
Mogoşoaiei – Teatrul Naţional – str. Biserica Enei – str. Academiei – Pţa Sf.Gheorghe – Moşi 154.
Prin ordonanţe, Prefectura Poliţiei Capitalei reglementa multiplele situaţii
intervenite în circulaţia bucureşteană, potrivit uzanţelor vremii. Astfel, prin Ordonanţa
nr.72/ 18 septembrie 1886, ,,niciuna din trăsurile de piaţă nu va mai primi şi transporta
cadavre la cimitir’’155. Conductorii trăsurilor care contraveneau acestei ordonanţe ,,erau daţi
judecăţei’’, iar trăsura supusă ,,unui regim serios de desinfecţiune, oprindu-se de a mai
circula pe timp de 15 zile’’. Cunoscut pentru ieşirile la promenade, publicul bucureştean era
invitat ,,să circule pe Calea Victoriei şi pe bulevarde numai pe trotuare şi numai pe partea
dreaptă, luând ca punct de orientare direcţiunea în care fiecare merge. Strada va rămâne
absolut liberă pentru circulaţia trăsurilor’’. (Ordonanţa P.P.C. 110/9 mai 1893). ,,Orice
atrupament, staţionare în masă, manifestaţiune în ceată sau procesiune de orice natură’’
era interzisă prin Ordonanţa P.P.C. 152/1 martie 1900. Era oprit ,,a trece pe trotuare călare
ori cu trăsura, cu velocipedul, cu căruţa […] sau a lega caii şi alte animale dinaintea caselor,
ori a prăvăliilor’’ (Ordonanţa P.P.C. 142/8 iunie 1899).
150
Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.200
151
Ibidem, p.203
152
Trăsurilor şi birjelor de piaţă li se mai spunea şi ,,fiacăre’’ sau ,,fiacre’’
153
În 1871 se înfiinţează ,,Societatea Română de Tramvaiuri’’, tramvaiele fiind trase de cai, iar în 1894 se dă în
folosinţă prima linie electrică pentru tramvaie, pe traseul Cotroceni-Obor. La 1929 se scot din circulaţie tramvaiele
trase de cai, iar două decenii mai târziu apare prima linie de troleibuz, pe linia Piaţa Victoriei – Hipodromul
Băneasa. Din 1990, fosta Întreprindere de Transport Bucureşti se transformă în Regia Autonomă de Transport
Bucureşti
154
B.Marinescu, A.Duţu, Ş.Rădulescu-Zoner, Bucureştiul şi epopeea independenţei, 1877-1878, pp.17-18
155
I.Perieţeanu, I.Dumitrescu, Manual teoretico-practic de poliţie judiciară, p.270
82
Întrucât legislaţia era depăşită de realităţile vremii, ,,vehiculele, [fiind] necunoscute
la epoca redactării Codului penal’’156, începând cu 1904, cărăuşii, chirigii, birjarii erau
obligaţi prin Ordonanţa P.P.C. nr.165/ 10 aprilie, să aibă număr la trăsură, ,,să-şi păzească
rândul, să nu alerge prea iute, să nu plece de lângă animale’’; proprietarii de trăsuri nu
puteau angaja conductori care nu aveau ,,permis din partea P.P.C. pentru libera practică a
meseriei’’; birjarul era obligat să predea Poliţiei orice obiect uitat în trăsură, trebuia să fie
cuviincios, curat îmbrăcat, să nu doarmă pe capră când au trăsura în circulaţie, să nu fie ,,în
stare de beţie’’, să nu se întreacă, să nu refuze muşterii, să nu primească amaneturi pentru
plata birjei; întrebuinţarea de cai nărăvaşi sau de animale bolnave (1900), mânarea
cailor ,,mai repede decât trapul mic’’ (1899), etc.
Regulamentul de poliţie comunală reglementa ,,căruţele care transportă băligar,
pământ, gunoiu’’ care trebuiau să aibă loitrele bine încheiate şi să fie bine înfundate în
forma de ladă, ca să nu se risipească conţinutul pe stradă’’. De asemenea prin art.11, ,,toţi
cei care transportă prin oraşe obiecte cu miros greu, scârboase sau cu un aspect urât,
precum şi cenuşe, piei şi coarne de vite tăete, sunt obligaţi a avea aceste obiecte învelite cu
pânză sau muşama pusă deasupra căruţei’’157.
Prin Regulamentul pentru transporturile publice din 1900, pentru contravenţii,
conductorul ,,nu se va opri din circulaţie în momentul comiterii, ci se va lua numai numărul
şi se va raporta Prefecturii – Biroul de Servi şi Birji’’. Bicicliştii erau obligaţi să posede ,,un
aparat sunător sau clopoţel’’ (trompeta era interzisă!). Conductorii de automobile trebuiau
să aibă autorizaţie eliberată de prefectura Poliţiei (erau acceptate şi permisele din Franţa,
Germania şi Elveţia). În partea din spate trebuiau să aibă ,,o tăbliţă fixă, aşezată în mod
vizibil’’, numărul fiind dat de Prefectura Poliţiei Capitalei, iar noaptea trebuia luminat;
şoferul era obligat să aibă certificat de capacitate eliberat tot de Prefectură, era interzis să
conducă cu ,,iuţeală’’ mai mare de 15 km/h; conductorii tramvaielor trase de cai nu li se
permitea să mâne ,,mai repede decât trapul mic’’, să ia mai mulţi pasageri decât numărul
locurilor de care se dispune, să maltrateze dobitoacele în public. (Ordonanţa nr.154/ 27
aprilie 1900).
Constatându-se că, în special după primul război mondial, numărul de vehicule

existent în Capitală a cunoscut o creştere, conducătorii auto erau slab pregătiţi, iar
,,circulaţia pe străzile Capitalei ajunsese o adevărată primejdie, din cauza accidentelor care
se ţineau lanţ’’, în 1932 s-a luat hotărârea să se înfiinţeze ,,ŞCOALA PREGĂTITOARE DE
ŞOFEURI’’.
Instituţia a fost subordonată Ministerului Instrucţiunii Publice, beneficia de aportul
unor profesori, instructori, maiştrii, ingineri, având şi ,,cabinet psihotehnic’’, cabinet
medical şi ,,o comisiune de revizuire’’158.
Oglindind importanţa pe care o avea la 1933, în condiţiile sporirii vertiginoase a
numărului de vehicule, Serviciul circulaţiei din cadrul Serviciului Poliţiei Judiciare din
Prefectura de Poliţie a Capitalei avea următoarea structură: şef serviciu (chestor); adjunct
şef serviciu; secretariat (un comisar şef şi un secretar); dactilografie (2 agenţi permanenţi);
registratura (un comisar ajutor, doi agenţi administrativi, un detectiv şi un agent
permanent); centrala telefonică (3 gardieni şi 2 camerişti (1b şi 1f); Biroul eliberării foilor
de circulaţie şi permiselor de conducere (şef birou – comisar şef clasa I; comisar ajutor – 2;
agent – 2; agent permanent – 1b şi 3f; impiegată - 1; detectiv – 1f şi 1b; gardian p.c. – 2;
156
Ibidem, p.297
157
I.Perieţeanu, I.Dumitrescu, Manual teoretico-practic de poliţie judiciară, p.633
158
Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, pp.210-211
83
Arhiva (agent; agent permanent – 2; gardian p.c. – 2); Biroul contravenţiilor şi fişelor
(comisar ajutor; agent judiciar; impiegată – 1f; gardian p.c. – 2), Biroul asigurării vehiculelor
(agent administrativ); Biroul anchete (comisar ajutor – 5b); Garajul (gardian p.c. – 12);
Brigada de teren (comisar şef clasa I – 2; comisar ajutor clasa I – 1; comisar ajutor – 5;
gardian p.c. – 4; detectiv – 1)159.
Serviciul Circulaţie din Poliţia Capitalei supunea la o ,,revizuire periodică’’ toate
vehiculele înscrise în circulaţie. Anual se constatau în medie 3000 de contravenţii, însă
,,dreptul poliţistului, însărcinat cu supravegherea circulaţiei, de a pedepsi pe loc pe
contravenient, nu a intrat încă în obiceiurile societăţii noastre, de aceea nici o lege nu s-a
făcut până acum’’. Serviciul dispunea de o ,,Brigadă de urmărire’’, alcătuită din 11
motociclişti şi 8 biciclişti, cu misiunea de supraveghere a circulaţiei, controlul aparaturii de
semnalizare, constatarea contravenţiilor, controlul ,,carnetului de bord’’ al fiecărui
automobil, participarea la buna desfăşurare a unor manifestări publice ş.a.
La nivelul anului 1936, în Bucureşti existau următoarele ,,faruri cu manipulare
electrică, în punctele de mare trafic rutier’’: Calea Victoriei - b-dul Regina Elisabeta, b-dul
Regina Elisabeta – B-dul Schitu Măgureanu, b-dul Regina Elisabeta – str.Brezoianu, Calea
Victoriei – str.Ştirbei Vodă, b-dul Academiei – str. Carpaţi, b-dul Brătianu – str.Rosetti, b-dul
Brătianu – str.Dimitrie Sturdza (Muzeul Simu), Calea Văcăreşti – str.Labirint şi Calea Griviţei –
str.Buzeşti160. Toate farurile de semnalizare optică erau dotate cu telefoane, aflate în
legătură directă cu Poliţia Capitalei.
Pentru a avea o imagine a circulaţiei rutiere din Capitala anului 1936, redăm în
continuare câteva cifre:
Vehicule cu tracţiune mecanică Înscrise Desfiinţate Asigurate

(radiate)
Autoturisme particulare 1040 281 -
de piaţă 467 161 2037
Autobuze pentru transportul 251 72 518
public
Autocamioane particulare 342 65 24
Autocamioane pentru autorităţi 11 2 -
Biciclete 717 - -
Motociclete 75 8 -
Vehicule cu tracţiune animală Înscrise Desfiinţate

Trăsuri de casă 9 2
Trăsuri de piaţă 500 10
Camioane cu un cal 1850 7
Camioane cu doi cai 3700 17
Căruţe cu un cal 2100 6
Căruţe cu doi cai 3450 9
faetoane 2800 45
Numărul permiselor de conducere eliberate era de 170 pentru amatori şi 200 pentru
profesionişti; numărul accidentelor mortale de 106, ,,cu răniri’’ 1097, iar simple 2116.
Aproximativ 14.000 de contravenţii se constatau anual, iar cuantumul taxelor percepute
pentru înscrierea în circulaţie a vehiculelor era de 1,2 mil. (încasaţi de Ministerul de Interne)
şi 2,3 mil. (de Casa Autonomă a Drumurilor).
159
G.Marinescu, Trei ani de prefectorat, Anuarul Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti, Tipografia Oltenia,
(str.Imperială 2), 1933, p.17
160
84
Anual, un număr de 5650 de conducători auto erau supuşi revizuirii (testării). Dintre
aceştia, 1770 erau puşi sub observaţie medicală, iar 1400 sub cea poliţienească.
Un veritabil experiment a fost instalarea în 1935, la intersecţia Calea Victoriei – str.
Ştirbei Vodă şi str.Luterană – str.Ştirbei Vodă, a câte unei ,,cabine cu pereţii de sticlă’’,
pentru gardianul însărcinat cu dirijarea circulaţiei.
De asemenea, pentru a se evita aglomeraţia, haosul, furturile de bagaje, în apropiere
de Gara de Nord, pe b-dul Dinicu Golescu, Prefectura Poliţiei Capitalei a înfiinţat o staţie de
60 de taxiuri, ,,cu şofeuri aleşi dintre cei mai ordonaţi, având maşinile cele mai luxoase’’,
pentru fiecare Poliţia eliberând un tichet special de ordine cu iniţialele ,,G.N.’’, care se afişa
pe ,,pare-brise’’. Totodată, în str. Wilson, se amenajează o staţie – model cu 15 taxiuri de
lux, şoferii având ,,fişe care nu marchează nici o contravenţie la legea circulaţiei’’. Pe
atunci, parcări păzite nu existau decât în faţa Cercului Militar, a Teatrului Naţional, la
Palatul Rio şi la Piaţa Universităţii. Pentru fiecare maşină se achita câte 5 lei pe zi.
Cât priveşte legislaţia aferentă domeniului, reglementările mai importante au fost:
Legea nr.213/1929 privind circulaţia pe drumurile publice, Decretul 296/1949 şi cunoscutul
Decret 328/1966, cu regulamentul de aplicare, care, cu unele modificări, rămâne în vigoare
până azi, când avem Codul rutier.
Actualmente, în cadrul I.G.P.R. există Direcţia Poliţiei Rutiere (având patru servicii:
Siguranţa Circulaţiei; Sistematizare, stare tehnică şi legalitate transporturi; Implementare
concepte, norme şi practici europene; Însoţiri coloane oficiale, transporturi agabaritice şi
speciale), la nivelul municipiului Bucureşti avem Brigada Poliţiei Rutiere, la Inspectorate de
Poliţie Judeţene avem Serviciul Poliţiei Rutiere, la municipii şi oraşe sunt birouri, iar în restul
unităţilor poliţişti desemnaţi pe linei de poliţie rutieră.
5.6 DE LA GARDIŞTI LA GARDIENI PUBLICI
,,Vrednicia poliţistului nu depinde de mărimea gradului său, ci de

capacitatea sa profesională’’.
(Eugen BIANU, Ordinea obştească, 1938)
Î
n timpul Regulamentului Organic, paza Capitalei este încredinţată lui vel aga, în
subordinea căruia se aflau cei 40 de dorobanţi şi 400 de străjeri, aceştia din urmă aflaţi
sub oblăduirea epistaţilor de mahalale, ,,spre poprirea cugetărilor de rele’’. Tot atunci,
barierele Bucureştiului erau păzite de câte patru dorobanţi, aflaţi sub ascultarea unui
căpitan de barieră, cu toţii aflaţi sub ascultarea agăi.
Revoluţia de la 1848 găsea în Capitală un serviciu de pază asigurat de un tist
(comandant) de dorobanţi, 11 căpitani de bariere, 46 de dorobanţi agieşti (călări şi pedeştri),
320 de vătăşei de mahala, cu toţii împărţiţi în echipe de zi şi de noapte 161. După revoluţie, la
1850 dorobanţii agieşti ajung la un număr de 100, iar guarzii la 480. Un moment de cotitură şi
în acest domeniu este domnia lui Alexandru Ioan Cuza, când dorobanţii încetează a mai avea
atribuţii poliţieneşti; corpul celor detaşaţi la Agie capătă denumirea de sorginte franţuzească
de jandarmi.
161
V.Daşkevici, Istoricul Poliţiei Capitalei, p.94
85
La 17/29 martie 1866, Locotenenţa Domnească înfiinţează o Gardă Orăşenească,
,,pentru a priveghea la paza ordinei’’ în oraşe162, care va exista până în 1881. Ea includea
cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 20-40 de ani, care nu ieşiseră la tragerea la sorţi pentru
armata permanentă sau pentru dorobanţi. În 1881 Garda Orăşenească se desfiinţează şi în
locul ei avem gardiştii, în număr de 560. Trăiau ,,răzleţiţi prin funduri de mahalale, în
condiţiuni de higienă mizerabile’’, cum aflăm dintr-o scriere contemporană.
Cu o periferie de 28 de km, Bucureştiul anului 1902 avea 424 de guarzi comunali;
Craiova 14, Galaţi 13, Iaşi 30. În total, în Vechiul Regat, la periferie, erau 861 de guarzi
comunali. ,,Este posibil ca doi oameni să păzească 1 km timp de 12 ore, de la 8 seara până
la 8 dimineaţa, pe ploaie, pe viscol, pe vreme rea, ca şi pe vreme bună?’’ Este întrebarea
unuia care s-a preocupat de soarta gardienilor – ca şi a poliţiştilor – fostul ministru de Interne
Vasile Lascăr. Şi tot el va da răspunsul: ,,Este absolut imposibil!’’163
Legea Poliţiei din 1929 considera gardienii publici ca agenţi de Poliţie, printre
condiţiile de admisibilitate fiind absolvirea şcolii de poliţie sau a învăţământului primar. Cât
priveşte organizarea, avem Serviciul Gardienilor Publici, serviciu central în cadrul Prefecturii
de Poliţie a Municipiului Bucureşti, un detaşament la fiecare chestură, o secţie de gardieni
publici la fiecare circumscripţie din Bucureşti, iar în plan teritorial, un detaşament şi un
controlor de gardieni publici la fiecare I.R.P.. Corpul Gardienilor Publici era ,,organizat
milităreşte’’, mai ales că mulţi dintre comandanţi erau foşti ofiţeri în rezervă. Unităţile de
gardieni publici erau: posturile de pază (conform necesităţilor), secţiile, detaşamentele,
grupul de detaşamente (numai în Capitală, unde au fost găzduite în clădirea Prefecturii
Poliţiei Capitalei, până la construirea sediului de pe şos. Bonaparte, cel ocupat de legionari
în ianuarie 1941). C.G.P. era condus de un inspector al gardienilor publici.
Din existenţa acestor gardieni nu au lipsit nici fapte de o savoare specifică doar
acelor vremuri interbelice. Zoe Bagration, o damă ,,întreţinută’’, care locuia pe Calea
Victoriei, ,,nu pierdea nici un prilej de a cheltui fără chibzuială, subvenţiona generos
gardienii publici care reglementau circulaţia, cu bacşişuri grase, ca ei să silească vizitiii,
surugiii şi căruţaşii să-şi ţie gura la răscrucea cu strada Verde 164 şi ca să vegheze să nu se facă
cumva larmă pe uliţe care să le tulbure conversaţia’’ 165.
Apogeul acestui corp profesional îl socotim atins sub prefectoratul lui Gabriel
Marinescu. La nivelul anului 1936, gardienii publici răspundeau imperativului existenţei în
Capitală a unei ,,forţe organizate, însufleţite de spiritul disciplinei şi gata să se opună cu
succes oricăror încercări de a se tulbura liniştea şi ordinea publică’’ 166.
Cu prilejul sărbătoririi restauraţiei, la 8 iunie 1932 gardienii publici participau pentru
prima oară, cu un detaşament de 300 de agenţi. Manifestaţia s-a desfăşurat pe stadionul
O.N.E.F., a inclus demonstraţii de lupte greco-romane, jiu-jitsu, box, ciclism, maraton şi…
dansuri naţionale, însă ea nu a fost singulară. În septembrie 1932, la Arenele Romane,
gardienii publici participau la un mare concert, ,,unic în Europa’’, susţinut de mai multe
formaţii de fanfare, totalizând 500 de instrumentişti.
În 1933, comandantul Gardienilor Publici era col. Ştefan Mladin, participant la
campania din 1913 în Bulgaria, instructor la Şcoala de Infanterie din Dealul Spirii (pentru cei
cu termen redus), decorat cu ,,Steaua României’’ şi ,,Mihai Viteazul’’, fost comandant al
162
D.C.Giurescu, Istoria României în date, p.219
163
I.Bulei, Lumea românească la 1900, p.104
164
Devenită mai târziu str.Lemnea, apoi Gh.Manu
165
P.E.Miclescu, Din Bucureştii trăsurilor cu cai. Povestiri desuete, Bucureşti, Ed.Litera, 1985, pp.100-101, în
Gh.Parusi, Cronica Bucureştilor, p.252
166
86
Grupului V Vânători de munte şi în mod evident, bun camarad al lui Gabriel Marinescu.
Adjunctul său era col. Dimiu, iar întreaga structură destul de stufoasă din subordinea lor era
condusă de şase şefi de detaşamente.
Dacă la sfârşitul anilor ’20 gardienii erau în număr de 1225, în 1933 ajung la 2063, iar
în 1936 la 2080. La nivelul anului 1936, circa 10% din personal avea absolvite cel puţin patru
clase primare. Doar aproximativ 1200 dintre ei erau destinaţi posturilor de pază, restul de
800 fiind detaşaţi pentru paza unor instituţii (legaţii, percepţii fiscale şi comunale etc.), ori
afectaţi secţiilor speciale (de antigaze, de motociclişti, de ciclişti, birouri). Încadrarea
acestora nu se mai făcea ca în trecut, ,,la voia întâmplării sau pe recomandaţiuni adesea
interesate’’. După verificarea actelor, candidaţii susţineau o probă scrisă şi una orală,
luându-se în considerare cunoştinţele de limba română, geografie, istorie, cultură generală,
educaţie fizică, caligrafie, ,,dar mai ales un spirit propriu de iniţiativă şi hotărâre
neşovăitoare în diversele situaţiuni ce li se prezintă’’.
Gardienii Capitalei dispuneau de 4 autocare cu o capacitate de 25 de locuri, 60 de
motociclete ,,de ultimă perfecţiune’’, două secţii a câte 150 de ciclişti, 2 autocisterne
blindate167, o grupă de moto-mitraliere. ,,Batalionul de carabinieri’’ era alcătuit ,,din cei mai
destoinici, solizi şi bine pregătiţi gardieni, urmărind o cât mai eficace străjuire a ordinii
publice’’. Pentru a executa patrularea pe străzile Bucureştiului, unde ,,paza se face cu
multă greutate, pe alocurea lipsind cu desăvârşire’’, patrulele înarmate şi dotate cu
biciclete erau repartizate pe comisariate.
Cum o arată şi denumirea, ,,Serviciul de antigaze’’ fusese înfiinţat ,,pentru apărarea
populaţiei contra gazelor toxice’’. Avea în componenţă următoarele echipe: de alarmă şi
transmisiuni, de detectare (descoperire) şi dezinfecţie, de camuflaj şi protecţie, şi sanitară.
La reşedinţa Corpului Gardienilor Publici a luat fiinţă în anul 1935 o ,,şcoală
pregătitoare’’ – Şcoala Poliţiei Ştiinţifice168. Aici se predau noţiuni de drept procesual penal,
medicină legală, poliţie socială, poliţie rutieră, apărare contra gazelor, cunoaşterea legilor
specifice ordinii publice şi siguranţei statului, ceea ce reprezenta o noutate în domeniu.
D
esfiinţat de autorităţile comuniste în contextul radicalelor schimbări în Poliţie, Corpul
Gardienilor Publici va fi reînfiinţat după 1989. Constituiţi în detaşamente la nivelul
fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, aveau uniformă specifică, echipe de
intervenţie, logistica aferentă şi se aflau în structura autorităţilor publice locale – primăriile
orăşeneşti, de sector, municipale.
Din păcate, unii dintre ei fără prea multă carte 169, subfinanţaţi, dar mai ales neatent
selecţionaţi şi greşit conduşi, de cele mai multe ori de atârnători din Armată şi Poliţie,
gardienii erau buni la păzi gherete, maşinile grangurilor din prefectură şi la a se înclina până
la pământ şi a slobozi un obedient ,,Să trăiiiiţi!’’ atunci când în zare se profila augusta
persoană a primarului ori prefectului. Aşa încât, am înregistrat cazuri de abuzuri, de
sinucideri, abateri grave de la normele legale şi un prestigiu vizibil şifonat. Stă în puterea lor
să-l refacă.
167
Acestea erau în măsură ,,să bată cu apă manifestanţii pe o rază de 100 de metri şi cu o presiune căreia nu îi
poate rezista nimeni’’; Aspecte din vieaţa Poliţiei Capitalei, p.188
168
169
În 2004, când s-a pus problema rămânerii numai a celor cu liceul, s-au înregistrat adevărate demonstraţii de forţă
ale acelora care nu reuşiseră să îndeplinească această elementară cerinţă
87
5.7 ORGANIZAREA POLIŢIEI ROMÂNE POTRIVIT LEGII

ORGANICE DIN 1929
,,Jur să fiu credincios Regelui şi intereselor ţării mele, de a observa în

totul Constituţia şi legile ţării, de a executa cu onoare şi conştiinţă funcţiunile ce-
mi sunt încredinţate, de a nu face nimic ce ar fi de natură a periclita ordinea
publică şi de a păstra secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!’’
(Jurământul poliţistului, 1929)
A
părută în vremea ministrului de Interne George Grigore Cantacuzino, legea din 1905 a
modificat în sens negativ prevederile legii din 1903, cu privire la admisibilitatea şi
stabilitatea funcţionarilor poliţieneşti. Până la votarea legii din 1929, cele 71 de
judeţe includeau 355 unităţi de poliţie. În 31 de oraşe funcţionau în mod nejustificat două
până la patru ,,oficii de poliţie, de cele mai adeseori, refuzându-şi concursul şi scăzând
prestigiul autorităţii’’170. În Giurgiu – pentru a da numai un exemplu – existau 3 poliţii, în
Constanţa 5, în Reni 3. Aveam în total 71 poliţii ale capitalelor de judeţ, 94 poliţii orăşeneşti,
105 poliţii în gări, frontiere şi porturi şi 85 de servicii şi brigăzi.
Poliţia Română avea 15.942 de funcţionari, 3607 fiind ofiţeri şi agenţi, 1503 personal
de birou, tehnic şi de specialitate, 10.942 sergenţi de oraş. Un procent pe care fostul
director al Siguranţei Eugen Bianu îl aprecia la 80-90% nu avea calificarea necesară. Din 1184
ofiţeri de poliţie judiciară existau numai 40 de licenţiaţi în drept, iar din 364 ofiţeri de
poliţie, doar câţiva erau licenţiaţi în drept.
Deşi în România nu existau decât 17 municipii, aveam 22 de prefecţi de poliţie, 99 de
directori de poliţie, 38 inspectori, 71 şefi de serviciu de Siguranţă şi 175 de comandanţi şi
ofiţeri de sergenţi, ,,un adevărat potop de demnitari fără atribuţiuni precise’’.
Revenind, principalul artizan al acestui act normativ a fost patriotul transilvănean
Alexandru Vaida-Voevod, alături de el aducându-şi contribuţia subsecretarul de stat
D.R.Ioaniţescu, cadre din Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranţei Statului, jurişti de seamă
ai ţării.
După veritabilul punct de hotar – reprezentat de legea ministrului de Interne Vasile
Lascăr din 1903 - aceasta este cea mai bună lege organică a Poliţiei Române de până atunci.
170
E.Bianu, Ordinea obştească, p.73
88
Potrivit juristului Iuliu Pascu 171, legea ,,înscrie pe răbojul Poliţiei Române o nouă istorică
etapă, ridicând Poliţia de la starea de fapt a unei instituţii desconsiderate, la starea de
drept a unui serviciu public primordial, funcţionând nu după bunul plac al politicienilor, ci
pe baza unor principii de drept de cea mai bună valoare morală. Noua lege a Poliţiei pune în
mod definitiv bazele unui drept poliţienesc, a unei proceduri poliţieneşti române’’.
Interesant considerăm faptul că anteproiectul, împreună cu un chestionar anexat, s-a
trimis tuturor inspectoratelor, prefecturilor de judeţ, apoi s-au format două comisii, care au
dezbătut propunerile făcute. Aşadar, erau luate în considerare şi propunerile celor din
provincie. În componenţa acestor comisii au făcut parte: I.Gr.Perieţeanu, g-ral Eracle
Nicoleanu, Stan Emanuel, Victor Deleu, Eugen Bianu, N.Graur, N.Milozi 172.
În expunerea de motive din Adunarea Deputaţilor, D.R.Ioaniţescu spunea la 29 iulie
1929: ,,Poliţistul să ştie că nu are şi nu trebuie să aibă alt judecător decât legea şi
conştiinţa lui… Prefectul va ordona, dar execuţia aparţine numai organelor poliţieneşti,
cari vor lucra pe a lor răspundere. Repet – zice legiuitorul – prefectul nu va avea nici un alt
drept şi nici o atribuţiune poliţienească… Vreau ca să înceteze abuzul ordinelor verbale şi
telefonice şi să se dea ordine scrise şi chiar atunci încă, poliţistul să nu fie obligat să
execute un ordin scris, când el ar constitui un atentat la libertăţile cetăţeneşti’’ 173.
Potrivit legii pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului din 21 iulie 1929 174, act
normativ care, de-a lungul vremii, a suferit mai multe modificări, ,,Poliţia Generală a
Statului se exercită pe întreg teritoriul ţării, sub autoritatea şi controlul ministrului de
Interne’’, organul tutelar fiind Direcţiunea Generală a Poliţiei, ceea ce ar corespunde astăzi
Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În art.2 al sus-citatei legi, atribuţiile Poliţiei erau precizate după cum era vorba de
cele trei ramuri:
- Poliţia administrativă: apără libertatea, proprietatea şi siguranţa persoanei,
drepturile constituţionale; previne infracţiunile; execută măsurile de poliţie impuse
de legi, regulamente, ordonanţe; execută măsurile de asistenţă socială; menţine
ordinea publică;
- Poliţia judiciară: constată şi urmăreşte orice infracţiune şi orice contravenţie;
execută măsurile dispuse de justiţie;
- Poliţia de siguranţă sau informativă: culege, instrumentează şi aduce la cunoştinţă
autorităţii superioare informaţiile referitoare la ordinea publică şi siguranţa statului.
Dispoziţiile legii privitoare la poliţişti se completau cu cele ale statutului
funcţionarilor publici, D.G.P. fiind condusă de un director general, ajutat de un subdirector
general. În structura sa de la nivel central intrau:
- Direcţiunea Poliţiei Administrative, care avea la rândul său în subordine: a)Serviciul
Poliţiei Administrative şi Poliţiei de Frontieră, cu următoarea structură: Biroul
Poliţiei Administrative şi Asistenţei Sociale; Biroul Populaţiei; Biroul Fruntariilor şi
Paşapoartelor; Biroul Poliţiei de Moravuri; b)Serviciul Personalului şi Controlului:
Biroul Personalului; Biroul Controlului;
- Direcţiunea Poliţiei Judiciare: Serviciul Poliţiei Judiciare (Biroul Poliţiei Judiciare şi
al Cercetărilor, Biroul Cazierului Poliţiei, al Controlului Recidiviştilor şi al Statisticii);
171
E.Bianu, Ordinea obştească, p.64; apud I.Paşcu, Drept poliţienesc român, vol. I, Bucureşti, 1929, p.6
172
E.Bianu, Ordinea obştească, p.65
173
Ibidem, p.72
174
Colecţia legilor României, sub îngrijirea prof.G.Alexianu, Bucureşti, Ed.Socec § Co.
89
Serviciul Poliţiei Tehnice (Biroul Central al Urmăririlor Internaţionale, Biroul Poliţiei
Tehnice şi al Şcoalelor, Laboratorul Central de Poliţie Tehnică);
- Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă: Serviciul de Informaţiuni (Biroul Siguranţei
Generale al Poliţiei Sociale şi al Informaţiilor; Biroul Secretariatului şi Cifrului; Biroul
Studii Presă şi al Buletinului Poliţiei; Biroul Evidenţelor Statisticii Arhivei şi
Registraturii)175; Serviciul Controlului Străinilor: Biroul Controlului Străinilor; Biroul
Extrădărilor şi Expulzărilor;
La nivel teritorial, D.G.P. avea Inspectoratele Regionale de Poliţie (la Bucureşti,
Constanţa, Galaţi, Chişinău, Cernăuţi, Iaşi, Alba-Iulia, Timişoara şi Craiova) 176. Fiecare
inspectorat avea în frunte un inspector, ajutat de un subinspector. De asemenea, D.G.P.
avea în subordine Prefectura de Poliţie a Municipiului Bucureşti, chesturi de poliţie (în
municipii), poliţiile orăşeneşti (din oraşe reşedinţă de judeţ), comisariatele sau
detaşamentele de poliţie.
PREFECTURA DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
D
ată fiind întinderea teritorială şi complexitatea problemelor pe care le avea de
soluţionat, numărul populaţiei, existenţa instituţiilor fundamentale ale statului şi
altele, în structura D.G.P., Prefectura Capitalei avea partea leului. Ajutat de un
secretar de prefectură, prefectul Capitalei avea dreptul de a ordona intervenţia în caz de
rebeliune, tulburări, adunări zgomotoase, împotrivire la îndeplinirea măsurilor legale.
Toate serviciile erau conduse de ofiţeri, cu excepţia Serviciului Poliţiei Judiciare, care
avea în frunte un chestor.
Iată structura P.P.C.:

- Serviciul Poliţiei Administrative: Biroul Poliţiei Administrative, Biroul Personalului,
Biroul Paşapoartelor, Biroul arhivei şi Registraturii Generale, Biroul Intendenţei şi
Arestului;
- Serviciul Poliţiei Judiciare: Biroul Cercetări şi Urmăriri, Biroul de Identificare, Biroul
Fişelor şi Cazierelor, Biroul Arhivei;
- Serviciul Poliţiei Sociale, al Moravurilor şi Informaţiunilor: Biroul Ordinii Publice,
Asistenţei şi Poliţiei Sociale, Biroul Poliţiei de Moravuri, Biroul Populaţiei, Biroul
Arhivei şi Evidenţelor, Biroul Secretariatului, Cifrului şi Transmisiunilor.
- Serviciul controlului străinilor, hotelurilor, hanurilor şi camerelor mobilate: Biroul
controlului străinilor, Biroul controlului hotelurilor, hanurilor şi camerelor mobilate,
Biroul arhivei şi fişelor;
- Serviciul Circulaţiei: Biroul înregistrării şi clasării vehiculelor, Biroul centralizării
infracţiunilor la legea circulaţiei;
- Serviciul Medical;
- Serviciul Contabilităţii şi Casieriei;
- Serviciul Gardienilor Publici.
Cele patru sectoare de poliţie (chesturi), corespunzătoare împărţirii administrative a
Capitalei, erau împărţite în circumscripţii de poliţie, numite şi comisariate de poliţie. De
175
Din 1931, în locul acestor birouri a luat fiinţă cunoscutul Corp al Detectivilor
176
În 1944, Inspectoratele Regionale de Poliţie erau următoarele: I (Ploieşti), II (Constanţa), III (Galaţi), IV
(Chişinău), V (Iaşi), VI (Cernăuţi), VII (Alba Iulia), VIII (Timişoara) şi IX (Craiova); Dare de seamă, Societatea
Generală a Funcţionarilor Poliţieneşti, p.4
90
asemenea, pe lângă anumite instituţii statale se organizau comisariate de poliţie, în care
erau încadraţi agenţi şi impiegaţi, aflaţi în subordinea unui comisar sau comisar ajutor.
Fiecare dintre cele patru sectoare de poliţie era condus de un chestor, ajutat de un secretar.
La fiecare chestură funcţionau birouri: administrativ; al populaţiei; al servitorilor; al
ordinii publice şi asistenţei sociale; la acestea se adăuga Detaşamentul de Gardieni Publici.
La fiecare comisariat (circumscripţie) de poliţie existau: un oficiu al arhivei şi
registraturii, impiegaţi şi agenţi de poliţie, agenţi de siguranţă, o secţie de gardieni.
F
iecare I.R.P. ţinea legătura cu Jandarmeria şi avea în structură: Serviciul Poliţiei
Administrative, Serviciul Poliţiei Judiciare, Serviciul Poliţiei de Siguranţă şi un controlor
de gardieni publici. Serviciile erau conduse de comisari-şefi, având încadrat personalul
poliţienesc şi ,,birocratic’’ necesar. În oraşele reşedinţă de judeţ aveam de asemenea
chesturi (cu birouri de poliţie administrativă, judiciară şi se siguranţă), iar în restul oraşelor
existau poliţii, conduse de un şef de poliţie, ajutat de un secretar. Avea de asemenea un
laborator de poliţie tehnică, aflat la dispoziţia organelor judecătoreşti.
În comunele urbane, puncte de frontieră, porturi, gări şi staţiuni balneo-climaterice
existau comisariate sau detaşamente de poliţie. Poliţia rurală era exercitată de
inspectoratele, legiunile, secţiile şi posturile de jandarmi, organizate prin legea jandarmeriei
rurale. Gardienii publici erau consideraţi agenţi de poliţie.
Personalul tehnic şi de specialitate cuprindea specialişti criminalişti, medici,
cartografi, electricieni, translatori, fotografi, telefonişti, instalatori şi mecanici.
Potrivit ar.68, prefecţii judeţeni aveau o serie de ,,atribuţiuni de poliţie’’: de a emite
ordonanţe de poliţie prin care să impună anumite acte pentru paza ordinii publice şi
siguranţei statului; de a ordona în scris luarea măsurilor poliţieneşti pentru paza ordinii
publice şi siguranţei statului; punerea în mişcare a forţei publice, în caz de rebeliune,
tulburări ş.a. Tot aşa, pretorul de plasă şi notarul comunal aveau dreptul de a dispune luarea
măsurilor poliţieneşti pentru asigurarea ordinii publice şi siguranţei statului, măsuri care se
vor executa de către jandarmi.
O serie de alineate conţineau prevederi referitoare la studii, destul de permisive, în
opinia noastră. Astfel, pentru gradul de comisar şi superior acestuia era nevoie de doctorat
sau licenţă în drept, excepţie făcând prefectul, care putea proveni şi din rândul generalilor
sau coloneilor în rezervă (aşa a fost posibil ca Gabriel Marinescu să fie numit prefect); pentru
comisari autori diploma de absolvire a şcolii de poliţie ştiinţifică sau diploma de liceu; pentru
agenţi şi detectivi diploma de şcoală de poliţie sau cea de gimnaziu; pentru gardieni publici
diploma de absolvire a şcolii de poliţie sau certificatul de absolvire a învăţământului primar.
Pentru admitere era nevoie obligatorie de îndeplinirea stagiului militar şi de trecerea unui
examen psiho-fizic.
Prefectul Poliţiei Capitalei, secretarul general, inspectorii şi subinspectorii de poliţie,
chestorii şi şefii de poliţii se numeau prin decret regal, ceilalţi funcţionari prin decizie
ministerială.
Legea conţinea şi o serie de formulări ambigue, consacra amestecul prefectului de
judeţ în activitatea poliţienească (şi se ştie cum erau numiţi prefecţii!), existau atribuţii vag
prezentate, condiţiile de admisibilitate în sistem erau detaliat precizate pentru gardienii
publici, nu însă şi pentru agenţii şi ofiţerii de poliţie, Corpul Gardienilor Publici era
,,organizat milităreşte’’, dar în structura D.G.P. ş.a.
91
5.8 ,,ÎNTRE DOUA ANCHETE SAU BĂTĂI RUPTE DIN RAI’’
Concepută ca un omagiu adus colonelului Gabriel Marinescu şi având portretul său la

începutul lucrării, aşezat după al ,,Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea’’ şi ,,Marelui Voevod
Mihai’’, aşa cum ctitorul este zugrăvit în interiorul zidirii sale, în lucrarea ,,Trei ani de
prefectorat’’177 trebuie să vedem totuşi şi partea bună: este redată organigrama Poliţiei
Capitalei, inclusiv tot Corpul Gardienilor Publici şi aceasta, în cea mai mare parte, în mod
nominal.
Ce reiese din această lucrare? Totalul poliţiştilor Capitalei este de 943 (fără a include
Corpul Gardienilor Publici). Analizând datele, rezultă un număr de 778 de bărbaţi
(reprezentând 82,5%) şi 165 de femei (17,5%). Din totalul cadrelor, avem un număr de 569
(60,3%) în structura centrală a Prefecturii Poliţiei Capitalei şi 374 (39,7%) la cele 4 chesturi
de poliţie şi comisariatele speciale. Dacă în privinţa numărului putem considera femeile bine
reprezentate, ţinând seama şi de perioada istorică în care ne situăm - avem 108 (65,5%)
femei în structura centrală şi 57 (34,5%) la chesturi - situaţia negativă o găsim în privinţa
ierarhiei: în structuri de conducere nu avem absolut nici o femeie. Ele ocupă doar funcţii de
mai mică importanţă: impiegată, telefonistă, cameristă, gardian. Câteva zeci de fotografii ne
prezintă funcţionarii cu funcţii de conducere (în uniformă sau civil, după caz). Nici una nu
este a unei femei, cum nici o femeie nu întâlnim în organigrama Corpului Gardienilor Publici.
Pentru că tot este în consens cu mult-trâmbiţatele cerinţe ale Uniunii Europene, voi
face o succintă referire la modul în care erau reprezentate persoanele aparţinând
minorităţilor etnice, fie şi pentru că n-a trecut multă vreme de când, citeam despre o mare
strategie ce prevedea încadrarea în Poliţie a unor asemenea persoane. Sigur, cel care l-a
conceput trăieşte în altă ţară, ori ,,trebuia dat un semnal Europei’’, că mai mult de frica
acesteia mai facem câte ceva. Minoritarii au avut întotdeauna acces la asemenea demnităţi
şi aşa e normal să fie. Nu avem noi chinezi în Poliţia Română (deocamdată!), dar în privinţa
celorlalţi niciodată nu au existat oprelişti; aşadar atunci aveam sârbi, ruşi, evrei, italieni,
ţigani, germani, unguri. Documentele de arhivă dezvăluie - referindu-ne doar în Bucureştiul
anilor 1930 - câteva nume edificatoare: Fişer, Ciotti, Kofcinski, Leterner, Palefka, Panaitova,
Mingopol, Frantz, Zabloschi, Klain, Albrecht, Critico, Bruner, Rubieski, Stab, Varady, Simici,
Cusen, Kiropol, Plati, Le Pagé, Dietrich, Jlobniţchi ş.a.m.d.
Din cei 2063 gardieni ai Capitalei, aproximativ 100 erau absolvenţi ai cursurilor
liceale (doar 11 absolvenţi a 8 clase), ceea ce era socotit ca ,,un miracol’’. Cu toate
,,bubele’’ care au făcut epocă, în fruntea cărora se situa însăşi prefectul, corupţia se
considera eradicată. ,,În locul sticleţilor de pe vremea lui Caragiale, pitoreşti poate, dar
perimaţi, avem plăcerea astăzi să găsim la principalele răspântii ale oraşului tineri chipeşi,
viguroşi, adevăraţi sportmani ca înfăţişare şi ceea ce e mai agreabili încă, civilizaţi, culţi,
capabili să răsfoiască o cărţulie, să dea informaţii precise străinului sau trecătorului
nedumerit şi să refuze cu graţie faimoasele bacşişuri care intraseră aşa de adânc în
moravurile poliţieneşti şi naţionale’’178. Ei bine, ,,frumoasele bacşişuri’’ nu numai că n-au
ieşit din obişnuinţă, ci mai mult s-au consolidat.
177
Trei ani de prefectorat (12 iunie 1930 – 12 iunie 1933), pp.96
178
Trei ani de prefectorat, p.79
92
Anomaliile nu încetează să ne uimească. Dacă în fruntea Poliţiei Capitalei se află
colonelul Gabriel Marinescu, binecunoscut nouă pentru potlogăriile sale, următorul în
ierarhie este secretarul general Anibal Stoenescu, încadrat în perioada primului război
mondial şi care a scris ,,Din vremea ocupaţiei’’. El este ,,un fost socialist’’ (!), amator de
teatru, care citeşte pe Horaţiu şi pe Leopardi ,,între două anchete sau bătăi rupte din rai’’ 179
(!). Îmbină ,,calităţile poliţistului de rasă cu scepticismul intelectualului’’. Părăsise
avocatura ,,din motive de ordin material’’ (ei bine, azi se întâmplă contrariul!), debutând
,,ca poliţai al oraşului Vaslui’’. Însă vajnicul nostru secretar ,,se satură curând de viaţa
provincială cu intrigile, bârfele şi meschinăriile ei’’. Vine în Bucureşti, ajunge director în
Prefectura Poliţiei, dar în perioada războiului abandonează cariera pentru avocatură, se
ocupă apoi ,,cu afaceri comerciale’’, până în 1927 când reintră în Poliţie, şi iată-l în 1933 nr.
2 în Poliţia Bucureştilor. Te cuprinde mila pentru o instituţie care reprimea pe toţi cei care,
într-un anumit moment, se deziseseră de ea!
Căpitanul D.M. Constantinescu, şeful de cabinet al prefectului, este şi mai şi:
,,amabil cu solicitatorii, prudent în introducerea nedoriţilor’’, iar maiorul Gheorghe Bunescu
din Cabinetul prefectului provine - de unde se putea altfel? - dintre vânătorii de munte, fiind
trimis la Paris pentru a studia ,,toate mijloacele prin care se poate duce mai occidental
lupta împotriva tulburătorilor ordinii publice’’. S-a văzut: cu tunurile de apă!
Poliţia nu ducea lipsă nici de… dramaturgi. Chestorul sectorului 2, Radomir
Călătorescu era autor al piesei ,,Sarmiza’’, jucată pe scena Teatrului Naţional. Despre
chestorul Călătorescu va scrie în memoriile sale Constantin Argetoianu. Ziarele publicau la 18
iulie 1936 destituirea poliţistului, ,,amestecat în escrocheria lui Vasilescu cu devizele unei
societăţi belgiene’’180. Condamnat prin sentinţă judecătorească definitivă la 3 iunie, a fost
destituit la… 14 iulie prin decret regal, motivat abia la 23 iulie!
Intrat în poliţie în anul răscoalei din 1907, chestorul George Botez, şeful Poliţiei
Sectorului 3 fusese trimis la Paris, cu misiunea de a supraveghea mişcarea revoluţionară
românească ,,mutată aici’’, fiind ataşat pe lângă Prefectura Poliţiei Paris şi Direcţiunea
Siguranţei Generale Franceze. Întors în ţară în 1911 este numit la conducerea Secţiunii
Siguranţă Generală din Ministerul de Interne, iar trei ani mai târziu poliţai al punctului de
frontieră Predeal; pune bazele primei şcoli de poliţie şi editează ,,Buletinul de Poliţie’’.
Ajuns şef al Serviciului Siguranţă de pe lângă regele Ferdinand (1917), rămâne până în 1921,
când se retrage, înfiinţându-şi o societate proprie - ,,Paza de noapte’’ – caracterizată ca o
firmă modernă, ,,rivalizând cu cele mai bune instituţiuni de poliţie particulară din
străinătate’’. Dar, cum era indispensabil nevoie-mare, în 1927 este… chemat la Prefectura
Poliţiei Capitalei. Ce să mai spunem? Numai personalităţi...
Un alt funcţionar de conducere era Vintilă V. Paraschivescu, şeful Serviciului
Contencios; avocat, în barou din 1913, un an mai târziu numit avocat în Contenciosul
Prefecturii, fost publicist. Cunoscutul Vasile Parisianu, şeful Poliţiei Sociale, fusese o vreme
inspector în Siguranţa Generală a Statului, apoi inspector regional în Basarabia, unde a reuşit
în aceeaşi măsură ,,să combată curentele de extremă dreaptă şi extremă stângă’’, cu toate
că ,,personalul subaltern nu e întotdeauna la înălţime şi mijloacele băneşti lipsesc adesea’’ .
După ajungerea frauduloasă la putere, comuniştii se vor îngriji să-l bage la beci!
Şeful Poliţiei Administrative, chestorul C.Georgescu era ,,intrat în poliţie de la
treptele cele mai umile’’, Gheorghe Moţăţeanu, şeful Sectorului galben este un fost avocat,
cel care a primit de la prefect însărcinarea de a reface uniformele poliţiştilor. Dar,
semănându-i mai-marelui Poliţiei Capitalei, ,,marea bucurie a vieţii D-sale a fost
179
Ibidem, p.12
180
C.Argetoianu, Însemnări zilnice, I (1935-1936), p.411
93
reîntoarcerea pe tron a Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea’’ 181. Te apucă plânsul! Ne mai
mirăm cum au ajuns Gheorghiu-Dej, Nicolae şi Elena Nicolae Ceauşescu atât de slăviţi?
Doar nu vă imaginaţi că tămâierea jupânilor, hiperbolizarea vătafilor Poliţiei şi – în
condiţiile în care ataşamentul faţă de instituţie ar fi trebuit apreciat - revenirea în Poliţie a
celor care s-au dezis de ea, au dispărut.
5.9 STRUCTURA POLIŢIEI CAPITALEI ÎN 1933

Conducerea:
- prefect – colonel Gabriel Marinescu;

- secretar general – Anibal Stoenescu;
- şeful de cabinet al prefectului – D.M.Constantinescu;
- detaşaţi la Cabinetul prefectului: chestor Clasa I Vasile Daşkevici, subinspector clasa
I Gheorghe Bunescu, comisar Haralambie Popescu, comisar ajutor clasa I Matei C.
Alexandrescu, şef de poliţie clasa I Gheorghe Anghelescu.
a) SERVICIUL POLIŢIEI ADMINISTRATIVE

- şef serviciu – chestor clasa I C.Georgescu;
- şef serviciu personal – Petre Tomescu;
- Biroul Personalului: şef birou, arhivar (1b)182, impiegat (6f), gardian p.c. (1f);
- Biroul Administrativ: şef Birou; impiegat (2f şi 1b); agent clasa a II-a (1f); gardian
p.c. (4f);
- Biroul Paşapoartelor: şef Birou – comisar clasa I; impiegat (4f); telefonistă (if);
camerist (1b);
- Biroul Registraturii Generale: şef Birou; impiegat (4b şi 5f); agent administrativ (1b),
gardian p.c. (3f); curier (3b);
- Oficiul Telefonic Central: şef oficiu; telefonişti (6b şi 1f); gardian p.c. (3b); camerist
(1b);
- Biroul Intendenţei: intendent (1b); gardian p.c. (1b); camerist (3b şi 1f);
- Tipografia poliţiei: gardian p.c. (3b);
- Biroul Central de Proceduri: şef serviciu; comisar ajutor I (1b); agent administrativ
(1b şi 1f); agent judiciar (1b); detectiv (3b); agent clasa a II-a (1b); impiegat (4b şi
3f); telefonist (1b); gardian p.c. (5b şi 5f); camerist (1b);
- Serviciul Contabilităţii şi Casieriei: şef serviciu clasa I; casier; şef birou; detectiv
(2b); impiegat (1b şi 2f); agent clasa a II-a (1b); camerist (2b);
- Direcţiunea Recensământului General: impiegat (1f); gardian p.c. (2b şi 4f);
cameristă (1f);
- Serviciul Contencios: şef serviciu (avocat); avocat Vasile N. Ionescu; comisar ajutor
clasa a II-a Ioan Gh. Dumitru;
181
Trei ani de prefectorat, p.45
182
b – funcţionar bărbat; f-funcţionar femeie; în unele cazuri, când nu se prezintă sexul funcţionarului, acesta se
presupune a fi bărbat; unde nu se precizează numărul cadrelor din structură, acesta se prezumă a fi unul singur
94
- Cabinetul Medical: dr.Ioan Gh. Ştefănescu; dr.Ştefan Teodoru-Galaţi; dr.Angela
Simionescu; cameristă (1f);
- Societatea de salvare: 1 detectiv.
b) SERVICIUL POLIŢIEI SOCIALE
- şef serviciu;
- Brigada I Informaţiuni: şef brigadă; comisar ajutor (3); agent judiciar (5); agent
administrativ (1); detectiv (1); agent clasa a II-a (2b şi 1f); impiegat (1b şi 1f);
telefonistă (1f); gardian p.c. (7b şi 2f); camerist (1b);
- Brigada II Socială: şef brigadă; comisar ajutor (2); agent administrativ (2); detectiv
(3); impiegat (2); gardian p.c. (7b); telefonistă (1f);
- Biroul Moravurilor: comisar (2); gardian p.c. (3b);
- Comisariatul Triajul Vagabonzilor: comisar şef clasa I; comisar ajutor (2); agent
administrativ;
- Serviciul controlul hanurilor, hotelurilor şi camerelor mobilate: secretar de chestură
clasa a III-a; comisar şef clasa I; comisar şef clasa a II-a; comisar; agent judiciar;
detectiv (2); agent de urmărire (2); impiegat (3b şi 1f); gardian p.c. (1b şi 4f);
- Biroul Central de Populaţie: comisar şef clasa I; impiegată (3f); cameristă (1f);
- Biroul central de control al personalului din serviciul particular: şef birou (maior);
comisar ajutor (2); agent administrativ (1); agent judiciar (1); detectiv (4b); agentă
(1f); impiegat (10f şi 2b); telefonist (3); gardian p.c. (3b şi 1f); cameristă (1f);
c) SERVICIUL POLIŢIEI JUDICIARE

- şef serviciu – subinspector general clasa I;
- secretar – comisar clasa a III-a;
- secretar – comisar ajutor clasa I;
- Brigada I: şef brigadă (comisar şef clasa I); secretar; agent judiciar (4); agent
administrativ (1); detectiv (1); agent urmărire clasa a II-a (1); gardian p.c. (3);
- Brigada II: şef brigadă (comisar clasa I); secretar (1); agent administrativ (1); agent
judiciar (1); agent de urmărire clasa a II-a (2); gardian p.c. (5);
- Brigada III: şef brigadă (comisar clasa I); secretar; agent judiciar (3); agent
administrativ (2); detectiv (1); agent urmărire II (1); agent poliţie II; gardian p.c.;
- Brigada IV: şef brigadă (comisar clasa a II-a); secretar; agent judiciar (38; agent
administrativ (1); agent de urmărire (1); agent poliţie II (1); gardian p.c. (5);
- Brigada V: şef brigadă (comisar şef clasa I); secretar; agent judiciar (3); impiegat (1);
agent de urmărire II; gardian p.c.;
- Brigada VI: şef de brigadă (comisar clasa a II-a); secretar; agent judiciar (3); impiegat
81); detectiv (3); telefonist (1); gardian p.c. (3);
- Brigada VII: şef de brigadă (comisar şef clasa I); secretar; agent judiciar (6); detectiv
(3); agent de urmărire II (1); gardian p.c. (2);
- Brigada VIII: şef de brigadă (comisar clasa I); secretar; agent judiciar (7); agent
administrativ; gardian p.c.;
- Brigada Tramvaie (pentru hoţii de buzunare): şef de brigadă (comisar clasa II);
secretar; agent judiciar (4); agent administrativ (1); detectiv (1); agent clasa a II-a
(1); agent de urmărire clasa a II-a (2); gardian p.c. (5);
95
- Brigada mandatelor de arestare: şef de brigadă (comisar clasa a II-a); secretar; agent
judiciar (2); agent de urmărire clasa a II-a; gardian p.c. (6); detectiv (1); impiegată
(1f); şef serviciu gardieni (1);
- Biroul verificarea actelor penale: şef birou (comisar şef clasa I); comisar şef clas I
(2); comisar clasa I (2); agent judiciar; agent administrativ; detectiv (1); impiegată
(3f); agent de urmărire II (1f); gardian public civil (1b şi 3 f);
- Biroul fişelor, cazierelor şi arhiva Poliţiei Judiciare: şef birou 8comisar clasa a II-a);
secretar; agent judiciar (3); impiegat (3); agent administrativ (2); agent de urmărire
clasa a II-a (3b şi 1f); detectiv (2); gardian p.c. (2b şi 6b);
- Biroul de şomaj: şef birou (comisar şef clasa a II-a); secretar;
- Biroul intendenţei şi arestului: agent judiciar; gardian p.c. (2);
- Biroul de poliţie ştiinţifică: şef birou; ajutor;
- Personal cu serviciul ordonat în oraş: agent administrativ (2); agent judiciar (4);
gardian p.c. (14); agent de urmărire clasa a II-a (1); detectiv (4); impiegat (1);
- Serviciul circulaţiei: şef serviciu (chestor); adjunct şef serviciu; secretariat (comisar
şef; secretar); dactilografie (agent permanent – 2); registratura (comisar ajutor;
agent administrativ – 2; detectiv; agent permanent); centrala telefonică (gardian
p.c.- 3; camerist (1b şi 1f); Biroul eliberării foilor de circulaţie şi permiselor de
conducere (şef birou – comisar şef clasa I; comisar ajutor – 2; agent – 2; agent
permanent – 1b şi 3f; impiegată - 1; detectiv – 1f şi 1b; gardian p.c. – 2; Arhiva
(agent; agent permanent – 2; gardian p.c. – 2); Biroul contravenţiilor şi fişelor
(comisar ajutor; agent judiciar; impiegată – 1f; gardian p.c. – 2), Biroul asigurării
vehiculelor (agent administrativ); Biroul anchete (comisar ajutor – 5b); Garajul
(gardian p.c. – 12); Brigada de teren (comisar şef clasa I – 2; comisar ajutor clasa I –
1; comisar ajutor – 5; gardian p.c. – 4; detectiv – 1);
- Serviciul controlul streinilor: şef serviciu; secretariat (comisar clasa a II-a; comisar
ajutor; impiegat clasa I –f; gardian civil – 3, Registratura (comisar ajutor II; detectiv;
impiegat; agent de urmărire II – 2); Biroul 1 (comisar clasa I; impiegată – 1f; agent
judiciar; agent administrativ); Biroul 2 (comisar clasa a II-a; gardian p.c. – 1f; agent
administrativ; agent de urmărire II); Biroul 3 (comisar ajutor I; agent de urmărire II;
gardian civil – 3b şi 1f; detectiv – 2; Biroul 4 (comisar clasa I; agent administrativ;
gardian civil – 1b şi 1f; detectiv – 2b; Echipe de teren (comisar clasa I; comisar ajutor
I; gardian civil; Arhiva (agent judiciar; detectiv – 3; dactilografă – 1f; gardian de zi;
gardian de noapte; cameristă – 1f; curier);
d) CHESTURA SECTOR I GALBEN

- şef chestură – chestor clasa I;
- secretar de chestură; comisar ajutor; impiegată (1f); gardian p.c. (1b şi 1f);
telefonistă – 1f; curier – 1; camerist – 1;
- Circumscripţia 1183: comisar şef clasa I; comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (4);
comisar ajutor clasa a II-a (4); impiegată (1f); camerist (1);
- Circumscripţia 2: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor clasa a II-
a; agent administrativ; impiegată; camerist;
- Circumscripţia 3: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I (3); comisar ajutor clasa
a II-a (2); agent administrativ; impiegată (1f); cameristă;
183
Circumscripţiile erau similare secţiilor de poliţie de astăzi, de aici obişnuinţa oamenilor de a spune ,,circă’’ şi
nu ,,secţie’’
96
- Circumscripţia 4: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-
a (2); comisar ajutor clasa a III-a; impiegată; camerist;
a; gardian p.c. (1f); camerist;
- Circumscripţia 6: comisar şef clasa I; comisar ajutor (3); agent administrativ;
impiegată (1f);
a (3); impiegată; cameristă;
- Circumscripţia 8: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (4); agent administrativ (2);
impiegată (1f); cameristă (1f);
- Circumscripţia 9: comisar clasa I; comisar ajutor clasa a II-a (2); comisar ajutor clasa
a III-a; agent administrativ; impiegată; cameristă;
- Comisariate speciale: Preşedinţia Consiliului de Miniştri (comisar şef clasa I);
Comitetul Casa Meseriilor (comisar adjunct clasa a II-a (2); Primăria Municipiului
Bucureşti (comisar clasa I);
e) CHESTURA SECTORULUI II NEGRU

- chestor clasa I;
- secretarul chesturei (comisar clasa II-a); comisar ajutor clasa a II-a; agent clasa a II-
a (1b şi 1f); impiegată (1f); telefonistă (1f);
a II-a (2); agent administrativ; gardian p.c. (1f); camerist;
- Circumscripţia 12: comisar ajutor clasa I (5); comisar ajutor clasa a II-a; comisar
ajutor clasa a III-a; impiegată; agentă II (1f); gardian p.c. (1b şi 1f); camerist;
- Circumscripţia 13: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I (3), comisar ajutor clasa
a II-a (2); comisar ajutor clasa a III-a; impiegată (1f); camerist;
- Circumscripţia 14: comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a
II-a (3); agent administrativ; impiegată (1f); cameristă (1f);
a III-a; agent clasa a II-a; impiegată 81f); camerist;
- Circumscripţia 16: comisar clasa I, comisar ajutor clasa I (3); comisar ajutor clasa a
II-a; agent administrativ; impiegată (1f); camerist;
- Circumscripţia 17: comisar clasa a II-a; comisar ajutor clasa I (3); comisar ajutor (2);
impiegată (1f); cameristă;
a II-a 82); agent administrativ (2); impiegată (1f); cameristă (1f);
- Circumscripţia 19: comisar clasa a III-a; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a
II-a; agent administrativ; camerist;
- Circumscripţia 18 (post secundar) – comisar clasa I;
- Comisariate speciale: Hala Obor şi Tîrgul de vite Obor (comisar clasa I); Gara de Est –
Obor (comisar clasa a II-a);
f) CHESTURA SECTORULUI III ALBASTRU

- chestor (subinspector clasa I Gheorghe Botez);
- secretar de chestură; comisar clasa I; detectiv; gardian p.c. (2b şi 1f); curier;
camerist;
97
- Circumscripţia 21: comisar ajutor clasa I (7); comisar ajutor clasa a II-a (2); agent
administrativ (2); impiegată (1f); camerist (1);
- Circumscripţia 22: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor clasa a
II-a; agent administrativ (2); impiegată; camerist;
- Circumscripţia 23: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (2); impiegată; cameristă;
- Circumscripţia 24: (lipsesc date referitoare la aceasta);
- Circumscripţia 25: comisar; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor clasa a II (3);
agent administrativ; impiegată; cameristă;
- Circumscripţia 26: comisar şef clasa I; comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (3);
comisar ajutor clasa a II-a (2); agent administrativ (2); impiegată; cameristă;
- Circumscripţia 27: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a;
comisar ajutor clasa a III-a; agent administrativ; impiegată; cameristă;
a II-a (2); agent administrativ; impiegată; camerist;
- Circumscripţia 29: comisar clasa a II-a; comisar ajutor clasa I (3); agent administrativ
(3); impiegată; gardian p.c.; camerist;
- Comisariate speciale: Comisariatul Palatul Poştelor (comisar clasa I; comisar ajutor);
Comisariatul Palatul Justiţiei (comisar şef clasa I; comisar ajutor clasa a II-a);
Comisariatul Banca Naţională (comisar clasa I); Comisariatul Bursei (comisar clasa a
III-a); Comisariatul Gara Filaret (comisar clasa I); Comisariatul Abatorului (comisar
clasa I; comisar ajutor clasa I).
g) CHESTURA SECTORULUI IV VERDE

- chestor;
- secretarul chesturii (comisar clasa a II-a); impiegată; agent clasa a II-a; agent de
urmărire clasa a II-a; gardian p.c. (2); telefonist; detectiv; cameristă;
- Circumscripţia 31: comisar clasa I (2); comisar ajutor (4); comisar ajutor clasa a II-a
(2); agent administrativ; impiegată; camerist;
- Circumscripţia 32: comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a (3); impiegată;
cameristă;
- Circumscripţia 33: (lipsesc date);
- Circumscripţia 34: comisar ajutor clasa I; comisar ajutor clasa a II-a; comisar ajutor
clasa a III-a; comisar ajutor; agent administrativ; impiegată; cameristă,
- Circumscripţia 35: comisar şef clasa I; comisar clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar
ajutor clasa a II-a (4); impiegată; cameristă;
- Circumscripţia 36: comisar clasa I; comisar ajutor clasa I (3); comisar ajutor clasa a
II-a; comisar ajutor; agent administrativ; impiegată; cameristă (1f);
- Circumscripţia 37: comisar clasa a II-a; comisar ajutor clasa I (2); comisar ajutor
clasa a II-a; comisar ajutor clasa a III-a; impiegată;
- Circumscripţia 37 (post secundar): comisar clasa I; comisar ajutor clasa a II-a (2);
agent administrativ;
- Comisariate speciale: Comisariatul Gara de Nord (comisar şef clasa I; comisar ajutor
clasa a II-a – 2; comisar ajutor clasa a III-a; agent administrativ; gardian p.c.;
camerist); Comisariatul Societăţii de Radiodifuziune (comisar clasa I – 2; comisar
ajutor); Comisariatul Gara Chitila (comisar clasa I; comisar ajutor clasa I; comisar
ajutor clasa a II-a – 2); Comisariatul Poliţiei Olteniţa (comisar şef clasa I; comisar
98
ajutor clasa I – 2; agent administrativ; impiegată; gardian p.c. – 2); Detaşamentul de
Poliţie Olteniţa (comisar ajutor).

ALTE DATE DESPRE POLIŢIA CAPITALEI (1929-1936)
Analizând numărul de poliţişti al Prefecturii Poliţiei Capitalei se constată un vârf la
nivelul anului 1929, în timp ce, doar trei ani mai târziu cunoaşte o scădere accentuată,
datorită crizei şi bugetului insuficient. De altfel, numărul a crescut în raport cu populaţia
Bucureştiului. Dacă în 1905 aceasta era cu puţin peste 300.000, iar numărul poliţiştilor era de
doar 260.
În 1934 avem 1 mil. populaţie şi doar 702 poliţişti. Comparativ cu alte capitale, situaţia
se prezenta după cum urmează: Bucureşti (1 poliţist la 500 de locuitori), Paris (300), Londra
(213), Berlin (230), Viena (218), Budapesta (121) 184. În 1936 Poliţia Capitalei număra 3.015
persoane (322 ofiţeri de Poliţie).
Ofiţeri de Gardieni
Anul Ofiţeri Agenţi gardieni publici Total
publici
1905 223 37 18 1225 1503
1915 234 40 28 1807 2109
1923 245 243 28 1920 2436
1929 344 284 109 2532 3269
1932 313 228 85 2063 2689
1934 317 385 67 2063 2832
La nivelul anului 1936, Poliţia Capitalei avea în structură 185:

- Cabinetul Prefectului;
- Secretariatul General;
- Serviciul Poliţiei Administrative;
- Serviciul Poliţiei Judiciare;
- Serviciul Poliţiei Sociale;
CRIMINALITATEA
Autorii lucrării ,,Din vieaţa Poliţiei Capitalei’’ constatau în anul 1936 că ,,la noi, în
special contravenţiile au ajuns un adevărat sport’’, uneori Poliţia fiind găsită ,,ţap al tuturor
ispăşirilor’’, deşi ,,ce ar putea face Poliţia mai mult decât să încheie actele legale, când ea
nu este investită cu dreptul de a aplica şi sancţiuni pe loc?’’ 186.
Numărul mandatelor de arestare a fost de 13.097 (în anul 1932), mai mic faţă de cele
15.190 (1933) şi 8.344 (1934), iar cel al mandatelor de aducere de 103.968 (în 1932), 94.321
(1933) şi 99.436 (1934).
184
185
Ibidem, p.291
186
99
În anul 1934 fuseseră înregistrate un număr de 1.066.770 ,,lucrări’’, din care:
paşapoarte eliberate 7.017, permise de armă 662, autorizaţii pentru camere mobilate 1790,
autorizaţii pentru localuri publice 31, autorizaţii pentru paznici de noapte 92, bilete le liberă
trecere pentru străini 22.780, popriri 4.103, sechestre 1.726, evacuări 435, dărâmări de
clădiri insalubre 617, citaţii înmânate (503.948 penale, 63.646 civile, 300.380 de la
judecătorii, 240.169 de la tribunale, 26.045 de la curţi), asistenţa perceptorilor 2.561, a
portăreilor 1.884, a autorităţilor militare 527, a autorităţilor şcolare 180 ş.a.
CRIME (OMORURI)
Anul Săvârşite Descoperite În cercetare
1932 297 280 17
1933 308 273 35
1934 207 190 17
DELICTE
1932 20.322 17.424 2.908
1933 22.460 18.950 3.510
1934 21.720 20.126 1.594
CONTRAVENŢII
1932 14.917
1933 12.760
1934 26.240
5.10 DARE DE SEAMĂ A POLIŢIEI ROMÂNE

(TRIMESTRUL I, 1937)
Situaţia pe care o vom reda în cele ce urmează cuprinde aproape în întregime

activitatea Direcţiunii Generale a Poliţiei în intervalul 1 ianuarie – 1 august 1937.
Astfel, din punct de vedere al numărului de documente, la Registratura Generală s-au
înregistrat la capitolul intrări un număr de 77.489 documente, în timp ce la ieşiri doar
4738187. Secretariatul (înfiinţat la 7 aprilie 1937), înregistrase: 5395 note informative, 766
ordine de Cabinet, 1326 referate, 146 denunţuri, 3379 corespondenţe confidenţiale şi 2085
radiotelegrame şi telegrame. Serviciul Personalului: 10.173 documente intrate şi 17.670
ieşite. Serviciul Paşapoartelor: 7340 doc. intrate, 3043 ieşite, un număr de 571 de paşapoarte
de emigrare eliberate, la care s-au adăugat 860 de paşapoarte generale. Serviciul
187
A.N.I.C., Fond Direcţiunea Generală a Poliţiei (D.G.P.), Dosar 256/1937, f.1-5
100
Contabilităţii: 28.425 documente intrate şi 18.610 ieşite. Direcţiunea Poliţiei Judiciare: doc.
intrate 9490, ieşite 2374, la care se adăugau 727 buletine primite de la autorităţi, 1582
,,hârtii’’ trimise în străinătate, 28.218 de indivizi cercetaţi la Controlul Străinilor, 7399
cercetaţi la Biroul Paşapoartelor, 14.825 fotografii de deţinuţi şi documente, 19 scrieri cu
cerneală simpatică reliefate, 17 cercetări la faţa locului în cazuri de spargeri, crime,
incendii, 2 ,,maşini infernale demontate’’, 60.600 dosare individuale de cazier, 55.592
dosare individuale de cazier, 1.053 dosare generale de arhivă, 144 de expertize
dactiloscopice, 9 expertize grafice, 14 tehnice şi doar 2 chimice. Serviciul Arhivelor avea
20.191 jurnale înregistrate, Serviciul Controlul Străinilor avea la cele două secţiuni un număr
de 28.218 documente intrate şi 25.552 ieşite188.
Corpul Detectivilor – Secţiunea I-a

Această secţiune a executat diverse acţiuni de culegere a informaţiilor şi de
monitorizare a unor organizaţii care interesau siguranţa statului, după cum urmează 189:
Mişcarea extremistă de dreapta: Partidul Naţional Creştin, Tineretul Naţional Creştin
(Lăncierii), Svastica de Foc, Partidul Totul pentru Ţară, Cruciada Românismului, Blocul
Cetăţenesc (prof.Forţu), Gruparea Frontul Naţional Român, Gruparea Muncitorească creştină
(prof.Nichifor Crainic), Liga Naţională Corporatistă (Mihail Manoilescu).
Mişcarea studenţească: Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini Români, Centrul
Studenţesc Bucureşti, Centrul Studenţesc Legionar Bucureşti (Totul pentru Ţară), Gruparea
Lăncierilor Universitari (Partidul Naţional Creştin), Federaţia Studenţilor Democraţi,
Tineretul Universitar din Cruciada Românismului, cercurile studenţeşti legionare, asociaţii
studenţeşti din facultăţi, cercuri, cămine, adică un total de 89 de organizaţii având 19.000
de membrii.
Asociaţiuni cu caracter patriotic: Cultul Patriei, Liga Culturală, Tinerimea Română,
Straja Regelui, Liga Sacră Naţională, Acţiunea Patriotică.
Organizaţii de combatanţi, foşti luptători şi I.O.V.: Uniunea Ofiţerilor în Rezervă,
Cercul Subofiţerilor în Rezervă, Asociaţia Voluntarilor de Război, Societatea Mărăşeşti a
gradelor inferioare, Asociaţia Foştilor Cercetaşi (1916-1919), Uniunea Naţională a Foştilor
Luptători (Căştile de Oţel), Societatea Apărătorii Patriei, Legiunea Română a Foştilor
Luptători, Asociaţia Izbânda, Asociaţia Mucenicii Neamului ş.a.
Organizaţii de salariaţi publici: Federaţia Generală a Salariaţilor Publici, Societatea
Salariaţilor PTT, Societatea Generală a Funcţionarilor Publici, Corpul Didactic, Asociaţia
Generală a Învăţătorilor din România.
Clerul: Asociaţia Generală a Clerului Român, Asociaţia Ajutorul a Clerului Ortodox
Român ş.a.
Intelectuali liber-profesionişti: Asociaţia Generală a Medicilor, Asociaţia Generală a
Inginerilor; similar pentru avocaţi, arhitecţi, licenţiaţi, ingineri diplomaţi.
Organizaţii economice: industriaşi şi mici industriaşi, Sfatul Negustoresc, Cercul
Comercial, Uniunea Generală a Sindicatelor Agricole, Liga Agrară, Frontul Economic ş.a.
Organizaţii feminine190: Gruparea femeilor române, Societatea Ortodoxă a femeilor
române, Societatea Dreptul mamei, Aşezămintele Spitaliceşti M.S.Elena.
Diverse organizaţii profesionale: ziarişti, farmacişti etc.
188
Ibidem, f.8
189
Ibidem, f.11
190
Probabil au vrut să spună feministe
101
Asociaţii cu caracter politic: Reacţiunea, Frontul Orăşenesc Naţional, Frăţia Română.
Loji masonice ş.a.
De asemenea, la Secţiunea I din Corpul Detectivilor s-au întocmit 2200 de rapoarte
informative, dări de seamă amănunţite despre dezbaterile unor procese, 2092 de rapoarte
informative ale Serviciului de Informaţii, 170 de delegaţiuni ordonate de Serviciul Cercetări,
21 de rapoarte de filaj ordonate de Serviciul Filaj, precum şi acţiuni de pază şi siguranţă a
familiei regale.
Corpul Detectivilor – Secţiunea a II-a

În perioada menţionată un număr de 12.638 de străini ne-au vizitat ţara, cei mai
mulţi fiind germani (1992), cehoslovaci (1413), polonezi (1027), austrieci (894), francezi
(882), unguri (774), americani (671) ş.a. ,,Parte din aceşti străini au fost ţinuţi în observaţie,
cei suspecţi supravegheaţi, raportându-se la timp constatările făcute’’ 191.
Iridenta maghiară: s-a urmărit activitatea coloniei maghiare din Bucureşti din punct
de vedere al siguranţei statului: presa, trupe de artişti, asociaţiile cultural-sportive, biserica,
şcoala, funcţionarii, legaţia, propaganda prin viu grai.
Iridenta bulgară: Braststovo, Otetz Paisie, Uniunea Naţională Studenţească Bulgară.
Organizaţii, asociaţii, instituţii ruse: Legaţia Sovietică, Consulatul, Reprezentanţa
Comercială, Inturist, Reprezentanţa filmelor sovietice (Rex Film), Reprezentanţa editurii
fotografice (Soiuz Photo), V.O.K.S., Reprezentanţa vânzare publicaţii, propaganda, Comitetul
Dr.Nansen, Partidul Monarhist Rus (col.Vasile Stroev), Mişcarea Monarhistă Marele Duce Kiril
(reprezentată în Bucureşti de Nicolai Sablin); Uniunea Moldo-Ruşilor (Nicolae Gorbacevski),
Organizaţia Rusia Ţărănistă (Vladimir Dvoicenko), Mişcarea Studenţească (Liubov Gluskova),
Uniunea Naţională a Generaţiei Noi (Donat Stroev), Liga Anticomunistă Aubert (col.Mihail
Dox), Mişcarea Naţional Socialistă (Efrem Pivnik), Mişcarea Naţional Fascistă (Al.Mihailov şi
Al.Liven), Fraternitatea Dreptăţii Ruse (Vladimir Cotreciko), Liga Militară (col.Alex.Heroys),
Uniunea Navală Militară (comandor Nicolai Sablin), Uniunea Invalizilor de Război (g-ral
Alex.Heroys), Mişcarea Ucrainiană Hatmanistă (N.Iarosch), Mişcarea Uniunea Potliuristă
Republicană (V.Trepke), Organizaţia Uniunea Minoritară (Mayer Mihalski), Organizaţia
Naţională Bielorusă (Serghie Iatino), Organizaţia Cazacii Liberi (Serghie Margusin), Uniunea
Cazacilor (Alex.Sedov), Uniunea Vosvascenţilor (repatriaţilor) – Filip Raminski, Uniunea
Odesenilor (Vladimir Grodski), Societatea evreilor refugiaţi din U.R.S.S. (Gutnik Serghie).
Altele: refugiaţii ruşi, legaţia rusă, Reprezentanţa Comericală, Asociaţia Telegrafică Sovietică
T.A.S.S., ,,Soiuz Photo’’, Inturist, asociaţiile evreieşti-ruse, Serviciul Informativ al Secţiei
Ruse, alte servicii, ,,întrucât au venit în atingere cu emigraţia rusă’’, secţia rusă a
Intelligent Service, localuri de întruniri, biblioteci, trupe firme comerciale, minoritarii,
presa, suspecţii, presa evreilor ruşi, totalizând 44 de categorii.
Mişcarea evreiască din Capitală (85 de organizaţii): Uniunea Evreilor Români
(preş.dr.W.Filderman, str.Apolodor nr.23), U.E.R. – Organizaţia Capitalei (Leiba Mihail),
Tineretul U.E.R. (dr.Arthur Mayersohn), Tineretul U.E.R. – Organizaţia Capitalei (avocat Iacob
Bacalu), Consiliul Central al Evreilor din România (dr.I.Niemower, dr.W.Filderman,
dr.Th.Fischer şa.), Uniunea Femeilor Evreice (preş.Selma Margulies, str.Sfinţii Apostoli
nr.14); Partide: Partidul Naţional Evreiesc (preş.avocat Th.Fischer-Cluj, Organizaţia Capitalei
– preş.Philippe Rosenstein), Tineretul Partidului Evreiesc (avocat Mişu Venvenisti), Cercul de
Studii etc. Organizaţii sioniste: Executiva Organizaţiei Sioniste din România
191
102
(preş.dr.I.Niemover, b-dul Domniţei nr.48; Organizaţia Capitalei - Avram Osias), Consiliul
Central Sionist (Mişu Weisman), Organizaţia Sionistă Centristă, Tineretul Sionist Centrist
,,Poale Zion’’ (preş.Dr.I.Beider), Organizaţia ,,Dror’’, ,,Ber-Borchov’’, ,,Bariazi’’,
Organizaţia sionistă ,,Zerei Zion’’, Organizaţia sionistă ,,Inden’’ (str.Olteni nr.9), Organizaţia
sionistă religioasă ,,Mizrachi’’ (rabin N.Gutman), Organizaţia Tineretului Sionist
,,Hamdinati’’ şi ,,Hokanaim’’ (pionierii credincioşi şi uniunea fanaticilor, str.Domniţei nr.48
şi Calea Dudeşti), Organizaţia Sionistă Radicală, Asociaţia Femeilor Sioniste Renascentiste
(Mela Iancu), Noua Organizaţie Sionistă Revizionistă (avocat Ed.Kanner, str.Sf.Vineri nr.20),
Organizaţia Feminină ,,Veref’’, Organizaţia ,,Karen-Tel-Hai’’ (dir.M.Schapire), Organizaţia
Oficiului Palestinian (Iţic Sigler); Asociaţii studenţeşti: Asociaţia Studenţească Sionistă
,,Hasmoneea’’ (Pascal Blumfeld), Asociaţia ,,Kadimah’’ (Înainte), Asociaţia Generală a
Studenţilor Evrei (B.Herscovici, str.Sf.Ioan Nou nr.43), Căminul ,,Mina şi Aron Schuller’’,
Federaţia Societăţilor Studenţilor Sionişti (Beni Linderstein), Cămine (str.Mircea Vodă nr.20,
Cal.Şerban Vodă nr.7), Asociaţia Studenţilor Sionişti Revizionişti (preş.Boris Fischman);
Comunitatea evreiască: C.E.Bucureşti (peş.Sigmund Birman, Cal.Dudeşti nr.24), Comitetul de
doamne (Paulina Zentler), Institutul Cultural Templul Coral (preş.dr.A.Halevy), C.C.pentru
ajutorarea evreilor refugiaţi din Germania, str.Spătarului nr.15, str.Negru Vodă nr.3;
Organizaţii de cultură ebraică: Tarbuth (peş.Nachum Zelevinschy), Biblioteca Tineretului
Evreiesc, Tarbuth Leumit; Grupări sioniste de stânga: Hasomer Haţiar, Gordonia, Halaut
Mercaz, Haoved, Oved Leumit, Hrista Druth Haovdin Leumit, Arodah. Lojile: Marea Lojă Zion
B’nei B’rith (preşed.dr.I.Niemover), Loja I.O.B.B.(Noua Fraternitate, preş.avocat Aureliu
Weiss). Alte organizaţii: Orth, Libertatea (Calman Blumfeld-Scrutator, st.Rosetti nr.7), Serdaf
(evrei spanioli, str.Călăraşi nr.22), str.Mircea Vodă nr.40, Hias Emigdirect (str.Căuzaşi nr.14),
Macabi (str.Şelari nr.9), Boicotul anti-german (preş.Mişu Benvenisti), str.Traian nr.16,
Asociaţia Evreilor Băştinaşi (preşed. Fostul senator Finklestein şi ziaristul Isac Pettz), Jewish
Colonisation. Presa evreiască: Caurierul israelit (str.Apolodor nr.23), Renaşterea noastră,
Ştiri din lumea evreiască (sioniştii radicali), Cuvântul evreiesc, Egalitatea
(preş.M.Schwartzfeld, str.Mircea Vodă n.30), Drumuri noi, Hasmoneea, Dna Woche;
Corespondenţi ai ziarelor evreieşti străine: M.Cotic (reprezintă ,,Das Neua Worth’’ –
Varşovia, Iosif Bercovici (Zorile, str.Dr.Istrate nr.10), Boris Wisman (str.Vultur nr.115).
Chestiunea germană: emisari naţional-ţărănişti, legaţia, propaganda;
Armeni: Organizaţia prosovietică ,,H.O.G.’’, Societatea Social-Democrată
,,Hanaciak’’.
Corpul Detectivilor – Secţiunea a III-a

Curente de stânga (un total de 2233 note informative): P.C.R. (s-au primit 450 de
informaţii), P.S. (130), P.S.D. (132), P.S.Unitar (60), Tineretul Socialist (60), Confederaţia
Generală a Muncii (30), M.O.P.R. (10), Colegiul presei comuniste (43), Comitetele de
patronaj populare (45), Comitetul Pro-Spania (30), Apărarea deţinuţilor politici (35), Cercul
de Studii Marxiste ,,Ştefan Gheorghiu’’ (27), Asociaţia Românească Culturală şi Artistică
(ARCA - 3), Mişcarea Antifascistă (28), Frontul Plugarilor (21), Frontul Feminin (23), Frontul
Studenţilor Democraţi (15), Uniunea Universală pentru Pace (RUP, 32), Institutul Muncitoresc
de Sport şi Educaţie (9), Uniunea Sovietică (16), Gruparea Trotzkistă (19), Blocul democrat
pentru alegeri (14), Mişcarea Evreiască din România (9), Comitetul Cetăţenesc pentru Pace –
Dem.Dobrescu (21), Mişcarea Muncitorească (50), activitate fabrici (45), sindicate din
domeniul textile, tipografi, cismari (64), Federaţia Asociaţiilor Funcţionarilor Particulari (38),
C.F.R. (245), Sindicatul Griviţa C.F.R. – Secţia a II-a Vagoane (202), sindicate C.F.R. (46),
103
Sindicatul Griviţa C.F.R. – Secţia Locomotive (137), Asociaţia C.F.R. Reacţiunea (20),
Asociaţia Femeilor Muncitoare Social Democrate (15).
Descoperiri: Numărul de rapoarte privitoare la diverse arestări, verificări şi cercetări
a fost de 370. La data de 2 februarie 1937 a fost descoperită Organizaţia Partidului Comunist
– Biroul Politic, din Bucureşti, str.Bruxelles nr.3, aflată în legătură cu Fabry Rudolf, curier
comunist venit de la Praga, asupra căruia s-au găsit două geamantane cu pereţi dublii, în
care urma să se transporte peste graniţă rapoarte, dări de seamă, informaţii şi
corespondenţa tuturor organizaţiilor comuniste din România către Komintern, prin
intermediul resortului politic din Praga192.
Organizaţii comuniste ilegale: Partidul Comunist, Biroul Juridic al Partidului
Comunist, Ajutorul Roşu Internaţional (M.O.P.R.), Consiliul General al Sindicatelor Unitare,
Comitetul de Apărare a Deţinuţilor Politici, Comitetul de Patronaje Populare, Comitetul Pro-
Spania, Sindicatele Unitare, Organizaţia Tineretului Comunist, Colegiul Presei Partidului
Comunist. Au fost descoperite o serie de publicaţii editate cu copertă falsă, cum ar fi:
,,Numai frontul păcii al tuturor popoarelor va împiedica războiul’’ (având coperta ,,Cum
trebuie înţeles antirevizionismul’’; ,,Raportul lui Stalin la al VIII-lea congres’’ (,,Istoria
Constituţiei în ţările răsăritene’’); ,,Pentru pâine, pace, pământ şi libertate’’ (,,Din tainele
radiofoniei’’); ,,Procesul centrului terorist trotzkist zinovievist unificat’’ (,,Crime
mărturisite’’, Rădulescu Niger – Spania 1937’’). Au fost confiscate ziarele comuniste Scânteia
şi Steagul Roşu, precum şi manifestele: Pentru unitatea sindicală a proletariatului şi
funcţionărimii, Popor trudit naţionalităţi asuprite, Ajutor pentru Spania. Asociaţii camuflate:
Frontul Feminin, Uniunea Muncitorilor şi Ţăranilor Maghiari (M.A.D.O.S.Z.), Acţiunea
Evreiască. Sindicate: Uniunea Sindicală C.F.R.-istă, Publicaţii: Lumea Nouă, Fanul
Ceferiştilor, Săptămâna Socială, Glasul Nostru, Reporter, Valea Tighinei, Frontul Ţărănesc,
Tribuna; Broşuri: Înfăptuirea unui guvern de front popular, Socialism şi naţionalism, Rolul
delegaţilor în ateliere, Criza şi clasa muncitoare, Chemarea tineretului, Un an de la moartea
lui Maxim Gorki, Cuvinte către femei, Buletinul tineretului social-democrat. S-a mai
constatat o mişcare antimonarhistă desfăşurată de tineretul comunist în rândurile
muncitorimii şi o ,,acţiune de penetraţie a elementelor comuniste în partidele politice
democratice, organizaţiile profesionale, asociaţiile sportive, conform tacticei adoptate la
congresul al VII-lea al Kominternului ţinut la Moscova în august 1935’’.
Corpul Detectivilor – Secţiunea a IV-a

Efectivul Secţiunii era de 8 ofiţeri de poliţie, 26 de detectivi şi agenţi de poliţie şi 24
de gardieni publici. Misiunile sale au constat în: paza şi siguranţa membrilor guvernului, a
preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de Miniştrii, a ministrului Cultelor şi Artelor, a
ministrului Justiţiei, ministrului Comunicaţiilor şi a subsecretarilor de stat de la Justiţie şi
Educaţie.
Măsurile de pază şi siguranţă s-au executat la domicilii, sediul ministerelor şi cu
prilejul deplasărilor în Capitală (festivităţi, ceremonii, spectacole, banchete) şi în provincie,
plecări-sosiri la/de la Gara de Nord, în colaborare cu membrii familiei regale, cu autorităţile
locale. Au fost adoptate măsuri specifice de pază şi siguranţă în cazul a 18 Consilii de
Miniştrii, 21 delegaţii economice, 5 consfătuiri ministeriale, 18 banchete şi recepţii,
întocmindu-se un număr de 208 ,,note de informaţiuni’’ 193.
192
193
104
Brigada Mobilă
Informaţii generale privind siguranţa statului culese în ţară şi pe C.F.R.: acţiunea

subversivă (98 de informaţii), spionaj (29), atentate (11), mişcări studenţeşti (71), diverse
mişcări (150), secte religioase (5), chestia evreiască (158), supravegheri (23).
Acţiunea preventivă a furturilor pe C.F.R.: arestări preventive de pungaşi în trenuri şi
bâlciuri (46).
Descoperiri de crime şi delicte în ţară: asasinate (3), tâlhării (3), furturi (8), falsuri
(12), escrocherii (6), contrabande (2), executare mandate de arestare (24), alte fapte cu
caracter judiciar (524), cercetări şi supravegheri (306), indivizi cercetaţi (146).
Supravegherea caselor de joc, câmpuri de curse etc.
Măsuri de pază şi siguranţă în jurul membrilor familiei regale: în ţară (8), în Capitală
(67).
Măsuri de pază şi siguranţă în jurul şefilor de stat, înalţi demnitari străini: în ţară (4),
în Capitală (17).
Corpul Detectivilor – Secretariat

În perioada analizată, au fost deţinuţi 311 indivizi, care au fost înaintaţi către:
Corpul Detectivilor, chesturi, comisariate, comisariate de Poliţie de frontieră, cercuri de
recrutare, detaşamente de Poliţie, inspectorate regionale de Poliţie, închisori militare,
I.G.J.R., legiuni de jandarmi, poliţii din oraşe, Prefectura Poliţiei Capitalei, preturi etc.
Pe categorii, cei mai mulţi sunt din rândul celor fără ocupaţie (57), funcţionari
particulari (30), muncitori manuali (56), comercianţi (16), dar şi călugări (2), cofetari (1),
artişti (1), elevi (3), medici (2), preoţi (1), pictori (3), studenţi (18), ziarişti (4).
Pe naţionalităţi: români (142), turci (79), unguri (27), ţigani (24). Faptele pentru care
au fost cercetaţi: falsuri (26), intrare frauduloasă în ţară (16), vagabondaj (21), contravenţii
la legea pentru controlul străinilor (15), furt (6), înşelăciune (14), fraude (2), arestări (26),
trafic de bilete (14), ultraj (1), uneltiri contra ordinii sociale (3), încălcări ale liniştii publice
(71)194.
5.11 DESPRE POLIŢISTUL INTERBELIC, PROFESIA SA ŞI

ÎMPREJURĂRILE ÎN CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA
,,Cariera poliţistului presupune în primul rând un superior temei de

moralitate’’.
(Ion AGÂRBICEANU, 1939)
În cele ce urmează nu mi-am propus să realizez o abordare exhaustivă a diverselor
noţiuni din domeniu – poliţie, drept poliţienesc, poliţist ş.a.m.d. – pe de o parte pentru că
nu-mi stă în putinţă, având în vedere stadiul actual al documentării, iar pe de alta nu e locul
194
105
acum - ci doar voi menţiona câteva consideraţii cu privire la unele scrieri din această sferă.
În general, vorbim de unele formulări ambigue, care ar fi şi amuzante, dacă nu ar viza un
domeniu atât de important.
,,S-a zis că poliţia judiciară e <<ochiul justiţiei>>’’, scriau acum un secol comisarii
I.Gr.Periţeanu şi I.A.Dumitrescu, autorii cărţii ,,Manual teoretico-practic de poliţie
judiciară’’195. Fără îndoială că ofiţerii se aflau sub influenţa importantei legi a lui Vasile
Lascăr, ei definind Poliţia astfel: ,,acea instituţiune care are de scop de a menţine ordinea şi
liniştea publică, de a garanta fiecărui cetăţean siguranţa persoanei şi a averii sale, de a
urmări pe aceia care tulbură ordinea şi siguranţa socială, stabilind şi aducând probele
vinovăţiei lor şi trimiţându-i înaintea justiţiei’’.
Împreună cu Armata, Poliţia constituia ,,forţa publică a Statului’’, iar ,,pentru
admisibilitatea în funcţiunile poliţieneşti’’, erau necesare unele ,,aptitudini şi calităţi
profesionale fără de cari nu este cu putinţă să se susţină cu succes anevoioasele întâmpinări
profesionale’’196: cunoaşterea temeinică a principiilor de drept; redactarea documentelor
într-un limbaj clar, concis; ,,cei care se devotează Poliţiei, instituţiune menită să cenzureze
moravurile, trebuie să se conducă în aşa chip, încât să nu aducă nici o atingere demnităţii şi
disciplinei profesionale’’; sunt excluse frecventarea femeilor publice, a cluburilor,
cârciumilor, cafenelelor, relaţiile cu oameni fără căpătâi, împrumutul de bani, intimidarea
cetăţenilor ş.a.
,,Toţi ofiţerii şi agenţii de Poliţie – considerau mai sus citaţii autori – se vor abţine de
la orice act de violenţă şi vor primi publicul fără ceremonie şi fără a face să se simtă propria
lor autoritate, exprimându-se în termeni convenabili şi demni. Ei trebuie să fie indulgenţi
pentru ceilalţi, să suporte cu răbdare reaua lor dispoziţiune, slăbiciunile lor, defectele lor; să
nu contrazică fără motiv serios; să menajeze opiniunea şi credinţa altuia; să evite
discuţiunile iritante care nu servesc la nimic; să fie folositori, văzând şi ascultând totul fără a
blama, iubind pe cei amabili şi având totdeauna o dispoziţiune egală. De altfel, blândeţea,
această politeţă a bunătăţei, condescendenţa, urbanitatea, bunăvoinţa, dulceaţa
caracterului, răbdarea, sunt apanajul omului bine crescut, calităţi cari vor face să fie
onorată şi chiar iubită administraţia Poliţiei’’197.
,,Dreptul de poliţie – considera în 1938 dr.Eugen Bianu, director al Siguranţei – îl

putem denumi disciplina regulelor de supraveghere şi apărare a statului şi a individului, în
cadrul ordinei şi a organizaţiunii publice’’, iar dreptul poliţienesc, care face parte din
dreptul administrativ, ,,este dreptul suveran al statului, de apărare a existenţei sale legale
şi materiale şi de salvgardare a ordinei publice şi a ordinii intereselor private, prin mijlocul
acţiunii poliţieneşti preventive şi represive’’ 198. Cunoscutul director al Poliţiei de Siguranţă
împărţea dreptul poliţienesc în cinci părţi: administrativ, judiciar, de siguranţă, al
contravenţiunilor şi delictelor speciale şi de procedură poliţienească.
În ,,Ordinea obştească – îndreptar profesional în ştiinţa poliţienească’’, Ion Bianu
cita o serie de autori germani concluzionând că poliţia modernă este ,,o ştiinţă’’, iar o
cerinţă de bază pentru poliţişti este aceea a ,,înarmării’’ cu noţiuni juridice ,,suficiente’’
(incluzând aici şi norme specifice muncii de poliţie), alături de o bogată experienţă
profesională şi de multiple cunoştinţe din domeniul ştiinţelor auxiliare (psihologie, logică,
195
I.Gr.Perieţeanu – licenţiat în drept, I.A.Dumitrescu – licenţiat în drept, comisari pe lângă Prefectura Poliţiei
Capitalei, Manual practic de poliţie judiciară, Bucureşti, Stabilimentul de Arte Grafice ,,Universala’’, 1904, p.VII
196
Ibidem, p.12
197
I.Gr.Perieţeanu, I.A.Dumitrescu, Manual practic de poliţie judiciară, Bucureşti, p.13
198
Enciclopedia României, vol.I, ediţie anastatică a celei din 1938, Iaşi, Ed.Alfa, 2000, pp.231
106
matematică, geografie, sociologie, tehnică) , iar poliţistul trebuia să fie ,,lipsit de porniri, ai
cărui ochi să fie paragraful, braţul să-i fie legea şi bătaia inimii să-i fie datoria’’ 199. Acelaşi
autor enumera ca fiind necesare inteligenţa, cultura, destoinicia, dreptatea, spiritul de
ordine, sănătatea, curajul, energia, incoruptibilitatea, credinţa, dragostea de adevăr,
memoria foarte bună, capacitatea de reacţie, un poliţist trebuind să fie dotat şi cu ,,un
dram de vocaţiune şi cu o bogată educaţiune profesională’’ 200.
,,Să nu se creadă că organizarea, legile şi regulamentele hotărăsc singure de

calitatea poliţistului – considera în 1939, referindu-se la imperativul moralităţii în Poliţia
română, cunoscutul autor ale ,,Fefeleagăi’’, Ion Agârbiceanu. Hotărăşte în primul rând el
însuşi. Pentru că cel lipsit de responsabilitate internă ştie eluda şi legile şi regulamentele.
Toate mizeriile ce se atribuie unei părţi din personalul poliţiei noastre rezultă din această
lipsă de moralitate, de caracter, de calitate sufletească. […] Şi într-adevăr, la recrutarea
personalului poliţiei e nevoe de o îngrijită selecţie. Nu indivizi care nu se pot căpătui în alte
cariere sunt cei potriviţi în poliţie; nu rămăşiţele unor prăbuşiri sociale, economice sau de
examene, ci elemente tari ca spirit şi ca moralitate’’201.
La rândul său, Iosif Horvat, chestorul Poliţiei Cluj, scria: ,,Poliţistul de azi a înţeles
pe deplin că prin funcţia lui îndeplineşte un adevărat apostolat social. […] Poliţiştii au fost
animaţi în toată activitatea lor de cel mai puternic sentiment naţional şi monarhic. De
aceea, în vâltoarea oricăror situaţiuni, statul se poate baza cu toată încrederea pe poliţiştii
şi pe conducătorii poliţiilor de azi’’202.
Ion Stîngaciu, general de divizie (rez), fost director general al Poliţiei şi Siguranţei
Statului, consacra prefaţa volumului ,,Manual de poliţie urbană’’, reliefării importanţei pe
care instituţia poliţienească o avea la începutul deceniului al V-lea al secolului trecut. ,,Din
experienţa personală ştiu că una din pârghiile principale, prin mânuirea căreia conducătorii
păstrează echilibrul social este poliţia generală a statului’’ 203. Autorii constatau la nivelul
anului 1940, lipsa unui regulament de aplicare a măsurilor poliţieneşti generale, serviciul
executându-se ,,după regulamentul Legii Poliţiei din 1904 şi după instrucţiunile de serviciu ce
s-au dat la timp, de către conducerea Direcţiunii Generale a Poliţiei’’. O poliţie instruită în
variatele ei specialităţi, o poliţie harnică, energică, onestă şi activă, este fără îndoială ,,un
factor de căpetenie în vremurile de astăzi’’.
În dezbaterile parlamentare consacrate Legii Poliţiei din 1903, liberalul Vasile

Lascăr, ,,constatând răul, căuta să înalţe Poliţia la rangul unei magistraturi, elaborând şi
făcând să se voteze legea din 1 aprilie 1903’’ – consemna în 1929 deputatul PNŢ de Ilfov Ioan
G. Perieţeanu, raportor al legii asupra organizării Poliţiei 204. În cadrul luărilor de cuvânt,
deputatul liberal Richard Franasovici, viitor ministru de Interne, revendica nici mai mult nici
mai puţin decât… opera lui Vasile Lascăr. Contracarând, adversarii politici îi reproşau însă - şi
199
I.Bianu, Ordinea obştească, pp.22-25, 85
200
Ibidem, p.91
201
I.Agârbiceanu, Imperativul moralităţii în poliţie, în ,,Poliţia’’, nr.2, XX, aprilie-iunie 1939; pe frontispiciul era
menţionat: ,,Fiecare ofiţer de poliţie are nu numai dreptul dar şi datoria de a colabora’’
202
I.Horvat, Poliţistul, în ,,Poliţia’’, nr.2, XX, aprilie-iunie 1939
203
Col.A.Călătorescu, Lt.col.N.Bucur, Manual practic de poliţie urbană, Bucureşti, Tipografia Valuna, 1940, p.3;
Autori: col.Alexandru Călătorescu, fost comandant al Regimentului de Jandarmi Pedeştri Bucureşti şi lt.col. Nicolae
Bucur, licenţiat în Drept, comandant al Şcolii de Jandarmi Oradea
204
I.G.Perieţeanu, Organizarea Poliţiei. Discurs rostit în şedinţa Adunării Deputaţilor de la 26 iunie 1929, Monitorul
Oficial şi Imprimeriile Statului, 1930, p.7
107
pe bună dreptate - existenţa unei opoziţii, a unei adevărate cenzuri faţă de iniţiativele lui
Lascăr în chiar sânul liberalilor. Iar dacă proprii camarazi se comportau de aşa manieră
lamentabilă, cum ar fi putut adversarii conservatori să o facă altfel? Aşa încât legea ajunge
să nu mai fie ,,expresiunea completă a vederilor şi dorinţelor lui’’. Ea va fi compromisă prin
Legea pentru modificarea organizării Poliţiei generale a statului din iunie 1905. Totodată,
PNL, prin ministrul de Interne Ionel Brătianu, va da legea suspendării stabilităţii
funcţionarilor poliţieneşti, din 15 martie 1907, ,,cu scopul bine determinat ca politica să-i
întrebuinţeze iarăşi după dorinţele şi capriciul ei, transformându-i astfel în instrumente ale
nelegiuirii şi abuzului’’205. Cât despre Partidul Social Democrat, acesta şi-a manifestat fără
nici o reţinere ,,dezgustul sau mai bine zis oprobiul pentru poliţie’’, sau, după cum afirma
deputatul I.I.Mirescu, ,,repulsiune, căci am mâncat acolo bătaie continuu’’. În statul socialist
poate exista poliţie ,,însă aşa cum o înţelegem noi’’206.
,,Poliţia de Siguranţă, dacă veţi urmări-o în timp şi în spaţiu – continua acelaşi

Perieţeanu – veţi vedea că a fost întotdeauna oglinda fidelă a stării sociale, a moravurilor.
Proteică şi vicleană, această poliţie s-a pitulat sub mantia dogală şi chiar sub anumite
sutane, a purtat costumul tuturor epocilor, s-a deghizat în toate chipurile, instigatoare,
urzitoare de comploturi, sfredelitoare de conştiinţe, veritabil instrument de prigonire şi
intimidare în mâinile atotputernicilor zilei’’ 207. După doctorul I.Pistiner, Poliţia trebuia să nu
aibă dreptul de a culege informaţii, ci numai pe acela de a ,,supraveghea infracţiunile
politice’’. Datul cu părerea – atât de înrădăcinat pe la noi - mergea mai departe: el cerea
nici mai mult nici mai puţin decât ca uzul de armă să se facă de către poliţişti doar în caz de
legitimă apărare!
Nicolae Fleva vorbea de ,,regimul de adevărat banditism ce domnea la Poliţia

Capitalei’’ - în vremea când Dimitrie Moruzi teroriza Capitala - de ,,a patra putere Poliţia’’
şi de cazul unui sergent care, după ce trage în hoţi, tot el e pedepsit 208.
Dar poliţia nu este numai victimă, ci, la rândul său, face victime. ,,Poliţia are în
mâna ei pe toţi; era să zic chiar pe domnii miniştrii; şi cam aşa şi este’’. Pentru a
ilustra această afirmaţie, Fleva expune cazul unui procuror general, care pleacă la drum în
trăsură. La un moment dat, caii se împotmolesc, procurorul ocărăşte pe vizitiu. ,,Lasă-mă-n
pace, nu mă supăra, că mă dau jos după capră şi te las aici în noroi!’’ 209 Bietul procuror a
tăcut, întrucât nu-şi putea permite să rămână gătit de vizită, în mijlocul noroiului. ,,Aşa se
întâmplă şi acestui guvern cu poliţia. Lăsaţi-mă în pace căci vă las aici! Iată ce zice ea
guvernului. Şi trebuie să tacă, căci numai ea ştie caii nărăvaşi, ce meşteşug au ca să meargă
înainte! De aceea, dlor nu s-a urmărit poliţia. De aceea am văzut la Galaţi agenţi de poliţie
stigmatizaţi de întregul public şi pe guvernanţi, în loc de a-i urmări, permutându-i în altă
parte. Şi apoi, dacă s-ar putea zgândări răul în părţile cele de jos s-ar putea să urce şi să
meargă departe şi atunci cine nu ştie ce s-ar putea întâmpla? Atunci agentul inferior dacă ar
fi dat în judecată, ar da pe faţă pe superiorul său şi acesta la rândul său asemenea pe cel
mai sus şi mai încolo, atunci s-ar întâmpla un adevărat cataclism, atunci ar cădea regimul
întreg, bazat pe arbitrari şi corupţiune’’.
205
I.G.Periţeanu, Organizarea poliţiei, p.9
206
Ibidem, p.19
207
Ibidem, p.21
208
N.Fleva, Misterele Poliţiei Capitalei sub Kneazul Dimitrie Moruzi, pp.1, 17
209
Ibidem, p.37
108
Poliţia Română – considera pe bună dreptate la 1838, fostul director al Siguranţei
Generale a Statului Eugen Bianu – contribuie la ,,asigurarea echilibrului social naţional’’ 210.
Funcţiunea poliţienească are un ,,caracter social’’, care reiese din îndatorirea generală de a
menţine ordinea publică şi siguranţa, de a apăra ,,interesul particular îndreptăţit’’, existenţa
şi rostul funcţiunii poliţieneşti fiind ,,impuse de necesitatea socială şi naţională a principiului
de ordine’’ – continua acelaşi autor. Funcţia poliţienească mai este ,,regulatoare şi
coercitivă’’, apoi ,,auxiliară şi proteguitoare’’, cetăţeanul român preferând ,,ordinea
tradiţională’’, dacă o ştie călăuzită de ,,un scop salutar obştesc’’.
Spre deosebire de alte profesii, în cea de poliţist ,,omul se oferă riscului’’211. Este
una din profesiile care ,,se identifică în totul cu interesul general’’, neavând corespondenţă
în altele.
Poliţistul ,,exercită un mandat’’; el trebuie ,,să dea socoteală totdeauna de ceea ce
face sau nu face’’, fiind uneori ,,obiect al unor decepţiuni iritante, umilitoare, deseori
dureroase’’. Autorii constatau că ,,viaţa zilelor actuale pare un adevărat infern’’. Există o
,,desordine morală’’, o răsturnare a scării valorilor; oamenii ,,nu-şi mai dau seama că
educaţiunea temeinică’’ şi munca sunt importante; ,,generaţii după generaţii se nasc şi
cresc văduvite de acele idealuri spirituale de altădată […] respectul cuvântului dat a ajuns
obiect de batjocură’’.
,,Camaraderia în poliţie se naşte din permanenta conlucrare împotriva
răufăcătorilor’’. Poliţistul trebuie să arate dragoste şi supunere faţă de superiori, ,,fără a
cădea în acte de servilism, degradante şi deci dăunătoare ideii de camaraderie […] Din
nefericire, spiritul de camaraderie în acest înalt înţeles nu este prea mult dezvoltat în
poliţia noastră’’ – socotea cu amărăciune în 1939 George Chendi212.
Nu lipsită de semnificaţie era şi supraîncărcarea personalului poliţienesc cu
însărcinări care nu ar fi trebuit să intre în sfera sa de activitate: înmânarea citaţiilor, a
proceselor-verbale de contravenţie, punerea în executare a mandatelor de aducere,
asistarea portăreilor şi a altor autorităţi ş.a. O altă problemă atinsă este cea referitoare la
instabilitatea legislativă, mai actuală ca oricând. ,,Respectul din ce în ce mai slăbit faţă de
legile cari ne cârmuesc a impus o adevărată cascadă de noi legiferări’’. Însă cele noi iau
locul celor vechi fără a le lăsa răgazul de a-şi putea verifica utilitatea!
Criminalitatea a crescut; beţia, lenea (!), mizeria fiziologică, cerşetoria, prostituţia,
vagabondajul sunt tot mai prezente, rândurile puşcăriaşilor îngroşându-se pe zi ce trece.
Literatura pornografică, presa ce prezintă în detaliu crimele, fotografiile imorale, coruperea
tineretului, criminalitatea infantilă, toate cunoşteau nivele fără precedent. În plin centrul
Capitalei, trei elevi de liceu omoară pe deputatul Eusebiu Popovici 213.
Misiunea atât de ingrată a apărării vieţii şi avutului persoanelor, ,,rolul acesta, atât
de delicat, adeseori periculos, revine aproape în întregime poliţistului, solicitat
pretutindeni şi în toate împrejurările să salveze vieţi ameninţate, să restabilească drepturi
încălcate sau nesocotite, să aducă liniştea celor năpăstuiţi şi uneori, cu riscul propriei sale
vieţi, să garanteze tihna şi vieaţa semenilor lui’’ 214. Poliţistului i se cere tenacitate, trudă,
râvnă, încordare, inteligenţă, ingeniozitate, cultură de specialitate, ,,vigoarea braţului,
agilitatea în mişcări, cunoaşterea celor mai perfecţionate metode de luptă’’, pentru a
combate ,,drojdia turbulentă a mahalalelor’’ şi ,,lumea interlopă a localurilor de viciu’’. El
210
Enciclopedia României, I, p.317
211
212
G.Chendi, în ,,Poliţia – revista poliţienească ilustrată’’, nr.1, an XX, ianuarie-februarie 1939
213
Aspecte din in vieaţa Poliţiei Capitalei, p.45
214
Ibidem, p.46
109
se aventurează în mediile criminale ,,adesea deghizat’’, efectua pânde, supraveghea şi era
atent ,,pentru a nu se pomeni cu lovitura de pumnal asvârlită din umbră, sau străpuns de
glonţul ucigător’’.
Nimeni nu-i întinde mâna. Nu are parte de încurajare, cade victimă a bolilor şi ,,de
multe ori este găsit ţapul ispăşitor’’.
,,În îndeplinirea atribuţiilor sale – opina în 1939 prof.univ.dr. Nicolae Ghiulea – Poliţia
trebuie ca ea [însăşi] să-şi respecte întâi deviza. Un ofiţer de poliţie vicios este tot atât
dedăunător pentru ordinea publică, cât este un preot vicios pentru morală şi credinţă. Un
ofiţer de poliţie necinstit este tot atât de primejdios pentru siguranţa tuturor, cât este un
militar pentru ţară. Un ofiţer de poliţie nerespectuos de legi este tot atât de vinovat ca un
magistrat, care ar împărţi după interes dreptatea. Ofiţerul de poliţie deci, trebuie să fie
cumpătat ca un preot bun, cinstit ca un militar viteaz şi drept ca un judecător integru’’ 215.
În anul 1943, prefect al Poliţiei Capitalei era generalul de divizie Nicolae Pălănceanu,
iar director general al Poliţiei era generalul Diaconescu, care, abordând problema tradiţiilor
şi a carenţelor în activitatea din trecut a Poliţiei române, scria în revista ,,Poliţia’’: ,,Ca şi
alegătorii, Poliţia era împărţită în grupa partizanilor fostului regim şi aceea a regimului de la
conducere. Aceasta fiind situaţia, uşor ne putem explica rolul de atunci al Poliţiei: asigurarea
reuşitei în alegeri, menţinerea regimului de la cârma statului prin iscodirea continuă a celor
de altă culoare politică, cum şi prin închiderea ochilor la tot ceea ce era contrar ordinii, dar
care se referea la elemente din partidul de la conducere… Poliţia era sinonimă cu grupurile
de alegători în slujba unuia sau alteia dintre partide. Promovarea sau retrogradarea
elementelor componente ale acestei instituţii constituia norma în funcţie de abilitatea cu
care unii reuşeau să se grupeze în jurul elementelor proeminente din fiecare partid şi în
acest fel să urmeze evoluţia de grandoare şi decadenţă… Jocul partidelor crease în mijlocul
acestei instituţii suspiciunea dureroasă, acea dorinţă drăcească de frânare a lucrului celor cu
avânt, acea tendinţă de defăimare, care constituiau forţe de dezagregare, în loc de
cimentare a instituţiei’’.
Menirea principală a Poliţiei ,,este de a îndruma şi reglementa stările lucrurilor şi

comportamentul oamenilor’’216. Meseria poliţiştilor este ,,adesea plină de vicisitudini şi
greutăţi, mai ales când misiunea lor îi duce pe la răscrucile necazurilor şi mizeriei, a
patimilor şi păcatelor de toate soiurile, prin mlaştinile răutăţii omeneşti’’. Aşa încât, este
imperios necesar să aibă ,,o pregătire cât mai desăvârşită în domeniul tacticei şi tehnicei, a
veghei şi pazei publice’’217, perspicacitate şi destoinicie.
Ar fi fost mulţumitor ca la toate consideraţiile care evidenţiau răul să zâmbim cu

detaşare, iar ele să ni se pară acum sinistre chestiuni de domeniul trecutului. Din păcate
însă, dacă zâmbim, o facem cu o mare amărăciune, pentru că nu putem să nu observăm
cum, prea multe îşi menţin o dureroasă actualitate.

215
N.Ghiulea, Poliţistul, în ,,Poliţia’’, revista de poliţie ilustrată, Nr.2, Anul XX, aprilie-iunie 1939
216
E.Bianu, Ştiinţa veghei şi pazei publice, p.5
217
Ibidem, p.7
110
111

Limbă

Miscarea Legionara

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Miscarea Legionara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

 Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române 

LĂUDATA PERIOADĂ INTERBELICĂ

5.1 EPOLEŢI PENALI

,,Eroticul ăsta e o primejdie şi pentru ţară şi pentru noi, să mulţumim

MIŞCAREA LEGIONARĂ ŞI POLIŢIA

Câteva date cronologice din confruntarea Poliţie - legionari

ASASINAREA LUI CORNELUI ZELEA CODREANU

 Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române 

5.2 POLIŢIE LEGIONARĂ ŞI ASASINAT

ASASINATELE DE LA ÎNCHISOAREA JILAVA, STREJNIC, SNAGOV,

La 9 iulie 1941, Curtea Marţială a Comandamentului Militar al Capitalei, sub

,,Ambiţiile conducătorilor Gărzii erau fără limite – considera Keith Hitchins, un

În arestul Poliţiei Capitalei au fost omorâţi poliţişti ,,cu un trecut de muncă şi de

Ş tefan Zăvoianu a întreprins încă de la preluarea funcţiei (5 octombrie 1940) o acţiune

Iată care au fost inculpaţii în procesul de care aduceam aminte la început:

ASASINATELE DE LA PREFECTURA POLIŢIEI CAPITALEI

ASASINAREA LUI NICOLAE IORGA ŞI A LUI VIRGIL MADGEARU

,,Şezi, dragă, şezi şi nu te emoţiona! La cur suntem egali, la cap e

ALTE TENTATIVE DE ASASINAT

În dimineaţa zilei de 27 noiembrie 1940 au fost ridicaţi de la domiciliu şi aduşi într-o

5.3 REGELE NU IARTĂ (CAZUL PREMIERULUI ION GH. DUCA)

 Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române 

5.4 ASASINAREA PREMIERULUI ARMAND CĂLINESCU

La 29 aprilie 1933, Armand Călinescu cerea să se adopte măsuri drastice împotriva

În parcul bucureştean Eroilor, spre intersecţia bulevardelor Eroilor cu Eroilor Sanitari,

5.5 ,,BIRJARII NU AU VOIE SĂ DOARMĂ PE CAPRĂ ŞI SĂ FIE ÎN

O primă menţiune documentară a existenţei unei reglementări a circulaţiei pe uliţele

Constatându-se că, în special după primul război mondial, numărul de vehicule

Vehicule cu tracţiune mecanică Înscrise Desfiinţate Asigurate

Vehicule cu tracţiune animală Înscrise Desfiinţate

5.6 DE LA GARDIŞTI LA GARDIENI PUBLICI

,,Vrednicia poliţistului nu depinde de mărimea gradului său, ci de

5.7 ORGANIZAREA POLIŢIEI ROMÂNE POTRIVIT LEGII

,,Jur să fiu credincios Regelui şi intereselor ţării mele, de a observa în

PREFECTURA DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

Iată structura P.P.C.:

 Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române 

Concepută ca un omagiu adus colonelului Gabriel Marinescu şi având portretul său la

5.9 STRUCTURA POLIŢIEI CAPITALEI ÎN 1933

- prefect – colonel Gabriel Marinescu;

a) SERVICIUL POLIŢIEI ADMINISTRATIVE

b) SERVICIUL POLIŢIEI SOCIALE

c) SERVICIUL POLIŢIEI JUDICIARE

d) CHESTURA SECTOR I GALBEN

e) CHESTURA SECTORULUI II NEGRU

f) CHESTURA SECTORULUI III ALBASTRU

g) CHESTURA SECTORULUI IV VERDE

 Florin ŞINCA – Din istoria Poliţiei Române 

La nivelul anului 1936, Poliţia Capitalei avea în structură 185:

5.10 DARE DE SEAMĂ A POLIŢIEI ROMÂNE

Situaţia pe care o vom reda în cele ce urmează cuprinde aproape în întregime

Corpul Detectivilor – Secţiunea I-a

Corpul Detectivilor – Secţiunea a II-a

Corpul Detectivilor – Secţiunea a III-a

Corpul Detectivilor – Secţiunea a IV-a

Informaţii generale privind siguranţa statului culese în ţară şi pe C.F.R.: acţiunea

Corpul Detectivilor – Secretariat

5.11 DESPRE POLIŢISTUL INTERBELIC, PROFESIA SA ŞI

,,Cariera poliţistului presupune în primul rând un superior temei de

,,Dreptul de poliţie – considera în 1938 dr.Eugen Bianu, director al Siguranţei – îl

,,Să nu se creadă că organizarea, legile şi regulamentele hotărăsc singure de

În dezbaterile parlamentare consacrate Legii Poliţiei din 1903, liberalul Vasile