CALUL TROIAN

REZUMAT

SCINDAREA DIN MIŞCARE: LEGIONARI (CODRENIŞTI) ŞI SIMIŞTI

Faimoasa scindare în Mişcare (dintre aşa-numiţii "codrenişti" - adică legionarii vechi ! - şi simişti -
adică noii oameni ai lui Sima - a avut loc la puţin timp de la instalarea lui Sima la conducere.
Conform principiilor de bază al Mişcării, şeful care nu reuşise să păstreze armonia trebuia înlocuit:
"Sa ştie sa păstreze armonia în unitatea pe care o conduce. Este de o importanţa capitala. Un şef de
ar avea toate calităţile din lume şi daca în unitatea pe care o comanda e cearta, dezbinare,
neînţelegere, trebuie imediat înlocuit. Sunt unii şefi care îndată ce iau comanda unei unităţi, unitatea
începe a se destrăma." (Corneliu Zelea Codreanu - "Cărticica şefului de cuib")
Simiştii îl omagiază pe H. Sima ca mare erou, "revoluţionar", mare "om politic" etc., confundând
revoluţia spirituală a Legiunii cu lovitura de stat, revoluţia cu opereta, oportunismul ieftin cu simţul
politic etc. Din păcate pentru Mişcare, însă, acesta a fost un politician mărunt şi iresponsabil care a
călcat în picioare principiile statului şi ale Mişcării, care a jucat la ruletă viaţa camarazilor - şi a
pierdut.
Prin încurcătura de scuze, explicaţii şi minciuni ale epigonului Căpitanului, adevărul iese la
suprafaţă, iar pentru descoperirea lui nu este necesară decât puţină atenţie şi logică, deşi se rezistă
cu greu la citirea a cca. 1 000 de pagini în care autorul repetă, se contrazice, dă explicaţii ridicole,
sare de la una la alta pentru a se întoarce apoi la diverse evenimente controversate.
Nici cel mai mare antisimist nu l-a prezentat vreodată pe Sima în lumina în care se proiectează el
însuşi... De aceea cred că pentru păstrarea mitului ar fi trebuit ca Sima să nu-şi fi scris niciodată
memoriile... Există însă două proverbe româneşti: unul despre fudulie, iar celălalt despre
întoarcerea, după ani, la locul faptei...
Prezentăm ADEVĂRUL ISTORIC, REIEŞIT CHIAR DIN MEMORIILE LUI HORIA
SIMA. Relatările memorialistului le-am reprodus întocmai, indicând şi ediţia cărţii, şi pagina;
am considerat utile câteva comentarii însoţite de subtitluri şi sublinieri în text.

Sărutul lui Iuda: Ascensiunea prin trădare

Cum a ajuns Sima să conducă legendara Mişcare?
Nu avea nici o şansă de a fi şef al Legiunii atâta timp cât erau în viaţă alţi legionari, mult mai
merituoşi: Fondatorul acesteia (Căpitanul) şi elita.
De aceea, mânat de ambiţia lui nemăsurată de a fi la putere şi de a conduce cu orice preţ (a se vedea
cap. anterioare), a manevrat din umbră pentru decapitarea Mişcării, folosindu-se de conjunctură
(internarea în lagăr a Căpitanului şi a personalităţilor proeminente ale Legiunii, în 1938).
A organizat echipe teroriste, în ciuda ordinelor de linişte lansate insistent de Căpitan, oferind astfel
pretextul necesar pentru autorităţi ca să treacă la asasinarea în masă a conducerii legionare sub
motivaţia că se eradica terorismul.

Pentru că nu se putea ridica prin mijloace proprii, Sima a colaborat cu asasinii Căpitanului: întâi din
umbră (în perioada 1938 - 1939), apoi pe faţă, direct (în 1940, direct cu Carol al II-lea, continuând
însă şi cu şeful Serviciului Secret de Informaţii, M. Moruzov), şi, până să se dezmeticească
legionarii, a ajuns vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

Pagina 1 din 50
Statul �naţional-legionar�naţional-legionar�naţional-legionar�
Simiştii sărbătoresc în fiecare an ca "mare biruinţă" înfiinţarea statului naţional-legionar de la 14
sept. 1940. De fapt însă, un imens capital moral şi politic, adunat de Mişcare în 10 ani, cu jertfa
Fondatorului şi a elitei legionare, a fost risipit în doar patru luni de colaborare la guvernare,
compromiţând imaginea Mişcării în ochii opiniei publice şi ai istoriei.
În condiţii grele, de prigoană, Căpitanul a reuşit să creeze, să organizeze, să educe şi să ridice o
Mişcare, pornind "de la zero", iar în condiţii extrem de favorabile, cel ce s-a ridicat la şefia acestei
moşteniri a reuşit s-o compromită în doar patru luni.
Sima a implicat în guvernarea cu Antonescu o Mişcare decimată de marea prigoană carlistă şi
răvăşită de valul de septembrişti, încercând astfel să se impună.
Asasinatele de la Jilava şi asasinarea lui N. Iorga şi a lui Madgearu nu au fost sancţionate în nici un
fel de şeful de atunci al Legiunii, H. Sima. Mai mult: în totală contradicţie cu principiile fixate de
Căpitan, s-a opus deferirii asasinilor Justiţiei. De aceea aceste asasinate apasă asupra regimului
simist.

Evenimentele din ian. 1941

Când a primit serioase avertismente că Mişcarea urma să fie îndepărtată militar de la guvernare, a
refuzat să se retragă, preferând confruntarea finală între Mişcare şi Şeful Statului (el însă punându-
se la adăpost). Legionarii au devenit victimele incapacităţii lui Sima de a conduce şi ale ambiţiei lui
bolnave, nejustificate prin vreo calitate, de a deţine puterea, cu orice preţ, nu numai în Legiune, ci şi
în Stat.
Pe data de 21 ian. 1941 legionarii din cadrul ministerului de Interne (prefecţii şi chestorii) au fost
înlocuiţi de gen. Antonescu cu ofiţeri, dar au refuzat să părăsească instituţiile pe care le conduseseră
până atunci. Ca atare, prefecturile, chesturile, oficiile telefonice şi telegrafice au fost înconjurate de
armată, iar activităţile din întreaga ţară s-au întrerupt.
Sima a refuzat să iasă din ascunziş şi să trateze cu gen. Antonescu, deşi a fost solicitat şi deşi nu
fusese destituit, el ocupând în continuare funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri
(principalul colaborator al gen. Antonescu). În schimb, a cerut prin intermediari, nici mai mult, nici
mai puţin decât preşedinţia Consiliului de Miniştri, adică locul gen. Antonescu în Stat!
Cum această situaţie se prelungea, existând şi pericolul invaziei vecinilor bolşevici, pentru
restabilirea normalităţii a intervenit principalul aliat militar al României, Hitler cerând lui Sima să
ordone încetarea rezistenţei legionare împotriva conducătorului ţării.
Sima s-a supus ordinului lui Hitler. Legionarii au fost asiguraţi de Sima că se purtau tratative între
Antonescu şi Mişcare - deşi tratativele tocmai eşuaseră!
Legionarii au părăsit imediat instituţiile publice, dar era prea târziu: gen. Antonescu se hotărâse să
treacă la represalii; deci mii de legionari au fost condamnaţi pentru rebeliune!
După ce a distrus şi ceea ce mai rămăsese de distrus din legendara Legiune a Căpitanului, Sima a
plecat în portbagajul unei maşini!
Ca rezultat al activităţii lui, a lăsat în urmă mii de familii în suferinţă şi mii de legionari condamnaţi
la ani mulţi şi grei de închisoare...
După ce a "fericit" Legiunea cu o nouă prigoană, Sima a plecat, lăsând în urmă o ţară însângerată
din cauza ambiţiei lui de a conduce fără a avea capacitatea necesară:
Cel care nu se mulţumise cu vicepreşedinţia Consiliului de Miniştri şi visa Preşedinţia, se mulţumea
acum cu ... o neîncăpătoare ladă (din portbagajul unei maşini)! O imagine de neuitat, cu adevărat
"eroică": pentru a-şi salva pielea, comandantul Mişcării s-a ghemuit într-un cufăr cu gaură pentru
aerisire, şi a fost transportat asemeni unui animal!

Pagina 2 din 50
După această dovadă de "eroism", a-l mai socoti pe Sima ca reprezentant al Mişcării, frizează
absurdul şi ridicolul absolut.

Sima în �naţional-legionar�Exil�naţional-legionar�: Aventuri simiste

Refugiat în Germania, pentru a nu fi extrădat şi judecat în ţară, H. Sima a semnat o declaraţie prin
care se angaja să nu întreprindă nici un fel de acţiune politică.
În anul următor însă şi-a călcat cuvântul şi a fugit în Italia, de unde a fost adus înapoi de poliţia
germană.
Unicul rezultat al noii lui gafe a fost un nouă şi amplă prigoană antilegionară, atât în ţară, cât şi în
Germania.
Acesta este punctul de plecare al dezicerii legionarilor de Sima: în ian. 1943 Forul Legionar format
din fruntaşii legionari din Germania a refuzat să-l mai recunoască pe Sima ca şef; după aceea, tot
mai mulţi legionari s-au trezit la realitate.
După zece ani, în 1953, şi după alte grave abateri ale lui Sima de la principiile Mişcării, toate
gradele formate de Căpitan şi trei sferturi din legionari l-au părăsit şi ei pe Sima, hotărând
refacerea Mişcării fără fostul "Comandant", şi readucerea acesteia pe linia trasată de
Căpitan.
Tatăl Căpitanului, cel care, generos şi naiv, îl susţinuse pe Sima, fiind indus în eroare de demagogia
obscurului comandant legionar, s-a lămurise deja, în numai câteva luni, în legătură cu impostura
acestuia, şi luase imediat atitudine publică împotriva lui, retrăgându-i creditul moral pe care i-l
acordase.
Apoi s-au dezmeticit şi ceilalţi, pe rând, renegându-l pe cel care a distrus practic Mişcarea din
interior şi a compromis-o în ochii opiniei publice. "Comandantul" rămas fără trupă s-a trezit
ordonând pereţilor...

Guvernul-fantomă de la Viena
La 23 aug. 1944 România întorsese armele împotriva Germaniei.
La 10 dec. 1944, Sima a reuşit să înjghebeze, din 6 persoane, un aşa-zis guvern "naţional" la
Viena, care să reia lupta alături de Germania.
S-a constituit, cu sprijin german, o "armată naţională" (de fapt, o divizie cu 3 regimente) care
n-a făcut practic, nimic. Sumara pregătire s-a încheiat în febr. 1945, apoi unul din regimente a
staţionat, pur şi simplu, pe Oder, iar celelalte două nu s-au mişcat măcar de la locul de instrucţie.
("Armata" a fost formată din prizonieri români luaţi de nemţi, care mureau, literalmente, de
foame, în lagărele germane).
Au fost paraşutate în ţară câteva echipe de legionari - la sute de km de locurile prevăzute; unii
au putut să se reîntoarcă în străinătate, fără a fi realizat ceva concret, iar alţii au fost
capturaţi de comunişti, la scurt timp.
Legionarii din străinătate au fost arestaţi şi anchetaţi de Comisia Aliată.
Faptul că Mişcarea Legionară NU a fost condamnată de Tribunalul Internaţional de la
Nurnberg se datorează comand. legionar Vasile Iasinschi, gen. Platon Chirnoagă (nelegionar),
comandorului Bailla (tot nelegionar!) şi consulului Mihai Enescu, care nu au fugit şi nu s-au
ascuns după căderea guvernului-fantomă de la Viena, ci s-au lăsat arestaţi şi au dat explicaţii,
apărând Mişcarea, în timp ce "Comandantul" se ascunsese (iarăşi)!

Pagina 3 din 50
Concluzii
Neputând să se înalţe la standardele necesare conducerii legendarei Mişcări, Sima a rămas, în final,
cu un efectiv pe care-l putea dirija el, după cum voia...
Întotdeauna (nov. 1938, sept. 1939, ian. 1941, dec. 1942), acţiunile dubioase ale lui Sima au oferit
autorităţilor pretextul pentru exterminarea legionarilor, Sima fiind "calul troian", distrugătorul din
interior al Mişcării. Mărunţelul personaj a reuşit, astfel, să producă ecouri ale existenţei lui obscure,
chiar dacă acestea au fost create doar de imbecilitatea lui.
Din 23 martie 1941 şi până în 1993, când Sima s-a dus să dea socoteală Celui pe care nu-L putea
păcăli, aşa cum făcuse cu legionarii, Sima a fost un pribeag prin buna lui voie, având însă în
continuare obsesia de a conduce Mişcarea, de la mii de km distanţă...
I) Departe de a fi un succesor legitim la conducerea Mişcării, Sima, ajutat de un concurs
nefericit de împrejurări, a ajuns "în vârf" prin minciună, trădare şi complicitate la crime.
Nici cei mai puternici duşmani ai Legiunii, nici Carol al II-lea şi nici Armand Călinescu, n-ar fi
reuşit să-şi aducă la îndeplinire planul de exterminare a conducerii legionare dacă nu ar fi existat
colaborarea lui Sima din interiorul Mişcării, prin:
- ordinele de atentate din nov. 1938 (transmise pe cont propriu în calitate de om de legătură în teren
între legionarii liberi şi "Comandamentul de prigoană", fără ştirea acestuia), încălcând ordinul
Căpitanului de linişte (Circulara 58/1938, reînnoită public din închisoare), astfel Sima motivând
asasinarea Căpitanului (a se vedea primul capitol al serialului -oct 2004);
- ordinul de împuşcare a lui Armand Călinescu - dat tot pe cont propriu, fără acordul
Comandamentului provizoriu refugiat la Berlin - care a avut ca urmare previzibilă sângeroasele
represalii din partea autorităţilor: masacrul elitei legionare (a se vedea cap. IX al serialului).
Căpitanul spunea: "Dacă aş avea un singur glonţ şi în faţă un duşman şi un trădător, glonţul l-
aş trimite în trădător". ("Pentru legionari")
II) Sima şi-a dovedit atât incapacitatea de "om politic", cât şi cea de conducător al
organizaţiei pentru a cărei şefie călcase în picioare nu numai principiile legionare, ci şi propriile
legăminte, şi orice urmă de omenie şi de morală.
După ce a parvenit la conducerea Legiunii cu mâinile pătate de sângele propriilor camarazi, a
continuat "opera" de distrugere a Mişcării, după care a fugit din ţară pentru totdeauna, în
portbagajul unei maşini.

PĂREREA ISTORICULUI GERMAN ARMIN HEINEN

Iată şi părerea unui istoric serios şi bine documentat, a cărui obiectivitate nu poate fi
discutată: ISTORICUL german ARMIN HEINEN care şi-a dat doctoratul cu amplul studiu
"Legiunea Arhanghelul Mihail" (publicat în Ed. Humanitas, Buc., 1999):
"El [n. n.: Sima] aparţinea Legiunii din 1927, avansând între timp până la funcţia de conducător al
regiunii Banat. Cu toate acestea, el nu făcuse parte niciodată din grupul mai restrâns de
conducere, ceea ce a fost în avantajul noii sale activităţi. Poate că legionarii ar fi încredinţat
altuia misiunea, dacă ar fi fost mai bine informaţi asupra lui Sima." (pag. 356); "Era stăpânit de
un activism sălbatic, de o dorinţă nepotolită de revoluţie. Un plan urma celuilalt: un plan de
răsturnare, altul de represalii. Nu contau eşecul şi tragediile umane (...)" (pag. 356)
"Noi grupuri, care până atunci exercitaseră mai degrabă un rol secund, au trecut în prim plan.
Întrucât legionarii cunoscuţi se aflau sub supravegherea poliţiei, adevăratul nucleu al grupurilor
ilegale l-au format "Frăţiile de Cruce", mici cercuri studenţeşti şi membri ai fostei organizaţii
muncitoreşti. Activismul lor se întâlnea cu interesele lui Sima, partenerul de discuţie cel mai
important al legionarilor din afara lagărului. Poziţia lui Sima se consolidase şi mai mult în urma

Pagina 4 din 50
succeselor poliţiei, căci, după câteva luni, toţi ceilalţi membri ai "Comitetului de conducere"
fuseseră arestaţi sau trebuiseră să se retragă din politica activă din motive de siguranţă." (pag.
357)
"Asasinarea lui Codreanu a demonstrat că Sima a evaluat greşit efectul acţiunilor sale. Cu toate
acestea, el n-a abandonat calea începută." (pag. 361); "La actele teroriste ale Gărzii, guvernul a
răspuns cu mijloacele sale de forţă." (pag. 363)
"În privinţa succesiunii lui Codreanu, el [n. n.: Sima] a decis lupta pentru putere în favoarea sa,
întrucât împrejurările politice n-au cerut un politician care să fascineze masele, ci activism şi
voinţă de izbândă lipsită de scrupule (...)" (pag. 399)
"Căpitanul a fost un idol, o personalitate care i-a fascinat nu numai pe adepţii mai apropiaţi.
Sima poseda alte "calităţi". El era dominat de "filosofia bombei" şi reprezenta aripa radicală,
teroristă, care a hotărât politica Gărzii în urma evenimentelor din 1938." (pag. 411)
Preotul comandant legionar Ştefan Palaghiţă prezentă memorabil profilul lui Sima în celebra carte
"Garda de Fier spre reînvierea României", carte pentru care a plătit cu propria viaţă (a fost
împuşcat în propria tipografie, imediat după difuzarea cărţii). De aceea vom prezenta un extras.
"Din păcate, cel care a uzurpat locul Căpitanului, este mai mult decât un eretic: este negaţia lui.
Horia Sima, de totală rea-credinţă, speculând momentele grele din viaţa Mişcării, a strâns în jurul
său un număr de aderenţi personali, cu care a ţinut ţara în continui agitaţii, provocând dispariţia
multor fruntaşi legionari şi moartea Căpitanului însuşi. Dar, mai mult decât atât, a deformat
intenţionat linia spirituală a Mişcării."
De altfel, şi cealaltă faţă bisericească notabilă a Mişcării, preotul comandant al Bunei Vestiri Ion
Dumitrescu-Borşa, are aceeaşi părere execrabilă despre epigonul Căpitanului - cartea "Cal troian
intra muros", Ed. Lucman, Buc., 2002.
Şi Ion Dumitrescu-Borşa, şi Ştefan Palaghiţă i-au cunoscut îndeaproape atât pe Căpitan, cât şi pe
Sima, de aceea mărturisirile lor, ca preoţi şi ca legionari, sunt imposibil de ignorat.

Nicoleta Codrin

SĂRUTUL LUI IUDA

Ascensiunea prin trădare

NOTĂ: Relatările memorialistului le-am reprodus întocmai, indicând şi ediţia cărţii, şi pagina.
***

HORIA SIMA - "Sfârşitul unei domnii sângeroase" (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995)

- citate şi comentarii -
UN TERORIST PIPERNICIT
"Se duce la un dulap (n. n.: directorul Siguranţei) şi scoate un dosar voluminos. Ia din dosar o foaie
şi începe să citească toată seria atentatelor săvârşite de legionari în Noiembrie 1938. Probabil că
întreg dosarul conţinea actele referitoare la aceste atentate. La data cutare, o bombă la sinagoga
din Alba-Iulia; la data cutare, arde o fabrică de cherestea în Bucovina; şi aşa mai departe,
culminând cu atentatul de la Teatrul Evreiesc din Timişoara.
- Cine le-a ordonat?

Pagina 5 din 50
- Comandamentul legionar din prigoană, care, la vremea aceea, se compunea din Vasile
Christescu - şef, Preotul Dumitrescu-Borşa, eu, Papanace, Petraşcu şi Alexandru Cantacuzino.
- Şi, D-ta, ce misiune îndeplineai în cadrul acestui Comandament?
- Eu eram omul de legătură pe teren. Eu transmiteam echipelor ordinele Comandamentului.
Venind din provincie şi nefiind cunoscut de poliţia Capitalei, puteam circula liber. Ceilalţi trăind
la Bucureşti, trebuia să stea ascunşi.
- Şi Codreanu ştia de acestea?
- Asta nu pot să vă spun. Vasile Cristescu menţinea contactul cu Corneliu Codreanu prin
Doamna Codreanu." (pg. 98)
NOTĂ: Dar d-na Codreanu dezminte minciuna lui Sima: Căpitanul ordona, din închisoare,
linişte absolută (mărturie în cartea "Răspuns dat tinerilor la 100 de întrebări privind tot adevărul
despre Mişcarea Legionară" de Duiliu Sfinţescu - Ed. Crater, Buc.). Iar mărturiile
supravieţuitorilor Comandamentului (preot comandant al Bunei Vestiri Ion Dumitrescu-
Borşa - cartea "Cal troian intra muros", comandant legionar Const. Papanace - cărţile "Fără
Căpitan" şi "Cazul Horia Sima şi Mişcarea Legionară") confirmă ordinul de linişte primit de
la Căpitan prin d-na Codreanu, precum şi faptul că şeful Comandamentului, Vasile Cristescu,
urma ordinele Căpitanului, de linişte absolută.
De altfel, întotdeauna în timp de prigoană (1934, 1938) Căpitanul ordonase linişte ("Circulări
şi manifeste").
Deci Sima, ca om de legătură în teren, singurul din Comandament care se mişca nestingherit
(ceilalţi trebuind să stea ascunşi), transmitea propriile ordine, contrare ordinelor Căpitanului
şi ale Comandamentului!
"Explicaţia" atentatelor: "Atentatele au fost programate pentru această epocă pentru a pune
guvernul în imposibilitatea de a executa pe Corneliu Codreanu, în lipsa Regelui din ţară, creând în
ţară un climat de tensiune pre-revoluţionară." (pg. 99)
NOTĂ: Ce "tensiune pre-revoluţionară" putea fi creată prin câteva atentate periferice?! O
regulă elementară, ştiută de orice prost, este să nu provoci duşmanul, mai ales când are
ostatici; bineînţeles, doar dacă nu vrei să fie omorâţi ostaticii...
Ei, bine, aceste atentate stupide au oferit autorităţilor pretextul şi justificarea asasinării
Căpitanului! "- Dacă nu s-ar fi întâmplat aceste atentate, l-aţi avut pe Codreanu şi astăzi în
viaţă." [cuvintele Directorului Siguranţei] (pg. 99); "Şi apoi, când aţi început să faceţi acte de
teroare, nu v-am putut apăra." [cuvintele lui Carol al II-lea] (pg. 128)
NOTĂ: De altfel, Sima îşi confirmă "opera":
"Examinând harta, văd că Banatul figura ca împânzit în întregime de echipe teroriste. Continua cu
Aradul, Hunedoara, Sibiu şi Braşov." (pg. 100)
"- Ei, D-le Sima, îţi recunoşti opera?
- Da, Domnule Director." (pg. 101)
SCOALĂ-TE TU, CA SĂ MĂ AŞEZ EU!
Când Căpitanul şi elita legionară se aflau în mâinile autorităţilor, Sima ordona atentate (deşi
Căpitanul ordonase linişte); în schimb, când Sima însuşi se afla în mâinile autorităţilor,
ordona linişte!!
"- D-le Sima, se zvoneşte de un atentat ce s-ar pregăti de legionari contra Regelui. Atentatul nu
va reuşi, chiar dacă s-ar încerca ceva, dar viaţa D-tale e în pericol. Chemă pe cine crezi şi
comunică în afară să nu se întâmple nici cea mai mică dezordine.

Pagina 6 din 50
- D-le Director, vă rog să fiţi liniştit. Legionarii nu vor întreprinde nimic. Dar mi-e teamă de
altceva, de vreun agent provocator, care să azvârle în calea cortegiului vreo petardă. (...) În orice
caz, daţi-mi voie să chem pe cineva de la studenţi, ca să-i spun să se ferească de agenţi
provocatori." (pg. 114)
Deci doar un agent provocator ar fi putut produce atentate când camarazii se aflau în mâinile
autorităţilor! Asta apropos de atentatele simiste din nov. 1938...
MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE
"Dacă mă uit în jos, la elementele care au dus greul prigoanei, nu văd decât pământ ars. Toţi cei
care au lucrat sub comanda mea au fost ucişi până la unul. Legătura cu mine, chiar dacă se
mărginea la servicii secundare, era o indicaţie suficientă pentru Siguranţa Statului ca să treacă un
legionar pe listele morţii. Dorca, Noaghea, Clement, Cioflec, Nadoleanu şi alţii, zac în morminte
necunoscute. Iar eu dacă mai sunt în viaţă, nu pot să-mi explic altfel decât prin ocrotirea cerului.
Se împlinesc aproape doi ani de când sunt urmărit de toată poliţia, jandarmeria şi Siguranţa
Statului. S-au pus premii pe capul meu. Sute de oameni au fost schingiuiţi, unii ucişi în bătăi, ca
să spună unde mă aflu sau cum pot să-mi dea de urmă. De nenumărate ori s-a închis cercul
prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere
nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu." (pg. 10)
NOTĂ: Deşi toţi care lucraseră cu el fuseseră prinşi, deşi era urmărit încă din 1938 de toate
autorităţile, inclusiv de o parte a populaţiei (pentru că se puseseră premii pe capul lui), Sima
scăpase. Oare de ce? Să nu-i fi ştiut lumea figura?
Dar fotografia lui, multiplicată, din care era uşor de recunoscut, circula pretutindeni: "Atunci
scoase din buzunar o fotografie (n. n.: jandarmul) şi îmi întoarce capul pentru a mă examina din
profil. Apoi îmi dă fotografia să mă uit la ea. În casă o linişte mormântală. Ţiganii toţi, mici şi
mari, amuţiseră. Era o fotografie de-a mea luată dintr-un tablou de la Liceul din Lugoj, făcut la
sfârşit de an cu elevii clasei a VIII-a. Mi-am recunoscut mutra, deşi era multiplicată pe hârtie
ordinară, pentru uzul poliţiilor din ţară şi al jandarmeriei." (pg. 79)
Episodul considerat de Sima ilustrativ pentru "puterea nevăzută" care îl ocrotea, este de-a
dreptul sfidător la adresa bunului simţ:
"- Proca ne spusese că D-ta vei veni la locul de întâlnire cu Dr. Borcănescu şi ni l-a descris pe
acesta ca pe un tip mărunţel, slăbuţ, cu ochelari. Agenţii erau pregătiţi să sară pe perechea în care
figura Dr. Borcănescu. Agentul din spate, care a făcut semn lui Mănăilă să nu vă atace, cunoştea
pe Proca, dar şi-a închipuit că acesta e în tovărăşia unuia dintre ai noştri, în aşteptarea perechii
celeilalte. Te-a confundat pe D-ta cu un agent. Plecarea lui Borcănescu a înlesnit frauda. Noi nu te
cunoşteam pe D-ta şi de aceea trebuia să ne orientăm după unul mic, slab, cu ochelari, în
tovărăşia căruia trebuia să vii la locul de întâlnire. Proca a fost corect cu noi şi numai gestul
acelui tâmpit de agent te-a scăpat. Aşa ai scăpat, D-le Sima." (pg. 98)
NOTĂ: Conversaţia este pură fantezie: agenţii nu aveau nevoie să se orienteze după "unul
mic şi slab", în tovărăşia căruia trebuia să vină Sima la întâlnire, pentru că Sima era urmărit
încă din 1938, iar fotografia lui circula în toată ţara. Mai ales că str. Pieptănari, pe care se
desfăşurase acţiunea, era bine luminată, conform chiar spuselor lui Sima (pg. 95). Apoi,
agenţii care lucrau împreună, nu se cunoşteau între ei?! Cum să-l fi confundat cu un ...
agent??
Singura concluzie logică: Sima era agent!
De altfel, teroristul prins de jandarmi fusese tratat cu ... prăjituri! "M-am uitat la el cu un aer
neghiob. De când un deţinut, şi un deţinut de talia mea, care a ţinut în şah întreg aparatul de Stat,
îşi poate exprima astfel de dorinţe? Ce e arestul, hotel?" (pg. 85) Chiar aşa: ce era arestul pentru
Sima, hotel??
Lectura pg. 125 impune aceeaşi concluzie de mai sus, că Sima era agent: "Cum eu, marele
Pagina 7 din 50
terorist, şeful pistolarilor, cum mă numiţi D-voastră, sunt în libertate, iar Profesorul Codreanu,
un om bătrân, lovit de moartea celor doi fii ai lui, nu are voie să se mişte liber. Ce vor zice
legionarii?"
SĂRUTUL LUI IUDA
Sima oferă lista cu "pistolarii" necunoscuţi încă Siguranţei:
"- D-ta trebuie să dezarmezi organizaţiile de pistolari. Se găsesc multe arme în mâinile
legionarilor. (...) Eu îţi propun să chemi aici la Siguranţă pe oamenii D-tale de încredere din toată
ţara şi să-i sfătuieşti să scoată armele ce le au şi să le depună aici." (pg. 107)
"Eu v-aş ruga ca întrevederile cu camarazii mei să aibă loc în altă parte, unde să nu trăiască cu
senzaţia că eu sunt un prizonier fără putere, iar ei pe punctul de a fi din nou arestaţi. Trebuie să le
vorbesc într-o altă casă pentru ca operaţia să reuşească.
- Am înţeles, D-le Sima, şi sunt de acord cu D-ta. Îţi pun casa mea la dispoziţie pentru aceste
întâlniri." (pg. 107)
"Acum D-ta trebuie să te gândeşti bine şi să pregăteşti o listă de persoane pe care vrei să le chemi
la Bucureşti." (pg.107)
"În vederea contactelor mele cu legionarii mi-am pregătit un mic discurs pe care l-am repetat
aidoma în toate întâlnirile. Era foarte important să-mi aleg bine temele ce le voi atinge în aceste
convorbiri, pentru a da satisfacţie guvernului fără să rănesc sensibilitatea legionarilor şi tot atât
de necesar era ca aceste teme să nu varieze." (pg. 108)
"După ce mă vedeau calm şi surâzător, într-o casă particulară mobilată cu eleganţă, şi nu în
localul hidos al Siguranţei pe care mulţi îl cunoşteau, le scădea tensiunea şi mă salutau cu
bucurie." (pg. 109)
Rezultatul trădării camarazilor: "Relaţiile mele cu Siguranţa intraseră într-o fază nouă: faza
politică." (pg. 110);
"Intram acum la Siguranţă ca om liber, salutând cu prietenie pe comisari şi agenţi." (pg. 122)
NOTĂ: Saluta "cu prietenie" pe cei care îi prigoniseră, îi schingiuiseră şi îi asasinaseră pe
legionari!
MASCA LUPTĂTORULUI
"Eu şi Papanace vedeam în destindere o confirmare a poziţiei noastre: crimele Regelui veneau la
scadenţă şi acuma, apropiindu-se dezastrul, ar vrea să împartă cu Mişcarea răspunderile unei
guvernări falimentare." (pg. 36)
NOTĂ: Dar, cum veţi vedea puţin mai departe, nesilit de nimeni, s-a oferit să angajeze
răspunderea Mişcării pentru politica falimentară a regelui - în schimbul postului de prim
ministru! (Noroc că regele n-a acceptat...)
"Nici o tranzacţie cu asasinii Căpitanului şi ai sutelor de legionari. După ce sacrificiile supreme
se consumaseră, prin asasinarea Căpitanului şi a elitei legionare, din partea supravieţuitorilor ar
fi fost un act de laşitate să-şi pună problema supravieţuirii lor." (pg. 37)
NOTĂ: Dar a tranzacţionat... După cum se va vedea puţin mai departe.
"Cu Regele împreună, ţara nu mai putea fi salvată, cum ne legănasem o clipă în această iluzie,
după venirea delegaţiei legionare." (pg. 41)
"Deci, cât mai repede în ţară. Ce vom face? O revoluţie, dacă se poate. Un atentat contra Regelui,
dacă timpul nu mai îngăduie o concentrare de forţe." (pg. 41)
CĂDEREA MĂŞTII
"În tot timpul puteam să cad definitiv, după cum puteam să mă urc pe culme." (pg. 113)

Pagina 8 din 50
"După ce mi-au dat drumul şi după ce s-au convins că nu ies cu o iotă din programul stabilit,
oamenii din jurul Palatului s-au decis să ardă etapele, dându-mi consacrarea de om politic." (pg.
126)
NOTĂ: Aşa a ajuns Sima "om politic". Însă "pe uşa laterală": "Ne-am urcat în maşină şi am
pornit spre Palat. Maşina nu s-a oprit la uşa principală, pe unde nu intrau decât excelenţele, ci la o
uşă laterală, aflată în dreapta Palatului, cum îl priveai din faţă." (pg. 127).
"Regele se afla la biroul său, aşezat în fundul camerei. (...) Surâde ca să-mi dezarmeze timiditatea,
iar eu fac eforturi ca să topesc gheaţa dintre noi." (pg. 127)
NOTĂ: Sima face eforturi ca să se înţeleagă cu asasinul Căpitanului şi al propriilor camarazi,
al elitei legionare!
Chiar îl şi laudă: "Regele Carol era un om încântător, o personalitate fascinantă." (pg. 129).
Motivaţia?
Ca să salveze ţara - spune el;
Doar ca să ajungă la putere - spunem noi.
Să vedem cine are dreptate:
"M-a numit Subsecretar de Stat la Educaţia Naţională în guvernul Tătărăscu." (pg. 144)
Quod erat demonstrandum! Un post de SUBsecretar de stat la Educaţia Naţională, adică la
un minister fără importanţă în politica externă, ar fi putut "salva" ţara??!
Dar a făcut vreo ispravă ca subsecretar de stat?
Evident că nu; în plus, jurământul lui Sima este egal cu zero: "Am depus jurământul în 28 iunie şi
imediat m-am prezentat la Minister pentru a lua în primire noua funcţie." (pg. 144); "Am dat
foarte rar pe la minister şi atunci clientela mea era formată precumpănitor din legionari, care
veneau să mă consulte în probleme politice. A lua în serios numirea de ministru, ar fi însemnat să
mă înmormântez în administrativ." (pg. 145)
NOTĂ: Guvernul a şi fost demis, 5 zile mai târziu.
Dar Sima vroia acum postul de prim ministru: "Eu cer pentru Mişcare preşedenţia şi externele,
plus câteva ministere sociale." (pg. 148) A fost însă avansat doar ca ... secretar la Culte, în
guvernul Gigurtu.
A acceptat, ca apoi să-şi dea demisia: "Nu am cerut un guvern legionar pur, ci un guvern de
predominanţă legionară, în care o serie de posturi-cheie să fie încredinţate Mişcării. Am plecat
din guvernul Gigurtu pentru că Palatul nu a dat un răspuns satisfăcător acestei chestiuni
fundamentale." (pg. 167)
AUTOPORTRET HORIA SIMA
"Aceste atitudini, atât de variate, şi chiar contradictorii, pentru mine erau expresia unei
consecvenţe de fier, dictate de linia Mişcării." (pg. 158)
Atitudinile contradictorii sunt expresia unei "consecvenţe de fier"!! Orice comentariu e de
prisos...
REZUMAT:
"Am pornit din Berlin cu gândul să pătrund pe ascuns în ţară şi să organizez răsturnarea
dictaturii carliste. Prins pe frontieră şi transportat la Bucureşti pentru anchetă, sfârşesc pe
versantul opus, în colaborare cu regimul al cărui principal inamic fusesem, înălţându-mă până
la treapta de ministru. Dar, la scurt interval, se întrerupe tot aşa de neprevăzut şi această etapă,
promiţătoare, şi iată-mă că părăsesc guvernul." (pg. 157)

Pagina 9 din 50
Nicoleta Codrin

DRUMUL SPRE ŞEFIA LEGIUNII

Rezultatele scurtei conduceri a lui Sima au fost dezastruoase pentru Mişcare.
Întrebarea este cum a ajuns tocmai Sima, un laş şi incapabil dovedit, să conducă legendara
Mişcare?
Sima nu avea nici o şansă de a fi şef al Legiunii atâta timp cât erau în viaţă alţi legionari, mult
mai merituoşi: Fondatorul acesteia (Căpitanul) şi elita.
De aceea, mânat de ambiţia lui nemăsurată de a fi la putere şi de a conduce cu orice preţ (a se
vedea cap. �Ascensiunea prin trădare�din folderul �Analiza cărţilor lui Sima� din site), a
manevrat din umbră pentru decapitarea Mişcării, folosindu-se de conjunctură (internarea în
lagăr a Căpitanului şi a personalităţilor proeminente ale Legiunii, în 1938). A organizat echipe
teroriste, în ciuda ordinelor de linişte lansate insistent de Căpitan, oferind astfel pretextul necesar
pentru autorităţi ca să treacă la asasinarea în masă a conducerii legionare sub motivaţia că se eradica
terorismul. Pentru că nu se putea ridica prin mijloace proprii, Sima a colaborat cu asasinii
Căpitanului: întâi din umbră (în perioada 1938 - 1939), apoi pe faţă (în 1940), şi, până să se
dezmeticească legionarii, a ajuns vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.
Dar impostorii nu-şi pot menţine poziţia obţinută: în câteva luni doar Sima şi-a demonstrat atât
incapacitatea spirituală de şef al Mişcării, cât şi cea politică.
***

HORIA SIMA - "Sfârşitul unei domnii sângeroase" (Ed. "Gordian", Timişoara, 1998)

- citate şi comentarii -

PROLOG - CALUL TROIAN

În apr. 1938 legionarii erau arestaţi de oriunde se aflau şi duşi pe loc în lagăre. Sima,
comandant legionar şi fost şef al regiunii Banat, ne povesteşte însă că el a fost "arestat" la
domiciliu (n. n.: ??!!) "Eram arestat de trei zile, cu agentul în casă. Un jandarm păzea la poartă,
interzicând să pătrundă cineva. Era înainte de Paşti, când cu marile arestări din Aprilie 1938." (pg.
87)
Scenariul "evadării" lui Sima este pur şi simplu incredibil:
- a venit însuşi şeful Siguranţei locale să-l anunţe pe Sima să-şi pregătească bagajul pentru
detenţie - ca şi cum arestatul ar fi mers în vilegiatură! ("Pe la orele două, vine comisarul Firică,
şeful Siguranţei locale, şi mă anunţă că voi pleca cu trenul de după masă la Bucureşti şi să-mi fac
bagajul, luându-mi toate cele trebuincioase." - pg. 87)
- agentul care îl păzea pe Sima a plecat să-şi pregătească şi el bagajul ca să-l poată duce pe
arestat în Bucureşti - ca şi cum l-ar fi dus în Patagonia! ("Cu el a plecat şi agentul, pentru a-şi
lua şi el anumite lucruri, fiind destinat să mă însoţească." - pg. 87)
- deşi casa avea două ieşiri, a rămas de pază doar jandarmul, iar ceea ce era perfect previzibil
pentru oricine s-a şi întâmplat: Sima a fugit prin cea de-a doua ieşire. ("În momentul următor,
mi-am luat mantaua pe mine şi o bască pe cap, şi am ieşit prin bucătărie în grădina din spate." -
pg. 87)

Pagina 10 din 50
- pe uliţă Sima a dat, efectiv, nas în nas cu căpitanul de jandarmi Popescu; acesta însă, cică ...
nu l-ar fi văzut! Să fi orbit jandarmul subit?! ("La o cotitură văd pe căpitanul de jandarmi
Popescu. Nu-l mai pot evita. Am grăbit pasul şi l-am încrucişat în dreptul unui copac mare, după ce
mi-am înfundat bine basca pe urechi. Nu mă văzuse." - pg. 88)
- deşi fugise de sub pază, deşi era "urmărit" - într-un mic orăşel de provincie, unde nici o
persoană căutată de jandarmi şi de agenţi, în acelaşi timp, nu se poate ascunde - Sima a stat în
continuare în localitate, nestingherit. ("Am intrat la Episcopie, am vorbit cu părintele Voştinaru,
i-am spus că sunt urmărit şi m-a găzduit două nopţi până ce am putut pleca din Lugoj spre
Timişoara şi de aici spre Bucureşti." - pg. 88)
O poveste similară, a altei "salvări" "miraculoase" a lui Sima, se găsesşte în cap. �Sărutul lui
Iuda� din site, în folderul �Analiza cărţilor lui Sima�.
De altfel, Sima a avut parte de nenumărate "salvări" "miraculoase": "De nenumărate ori s-a
închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o
putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu. E aici mai mult decât o
întâmplare." (pg. 10) Într-adevăr, este evident că "miracolele" - repetate mereu - erau "mai
mult decât o întâmplare"!
Numele lui SIMA a fost găsit pe lista AGENŢILOR Serviciului Secret, în 1941.
De aceea ţine morţiş să-şi acopere trădarea. O face însă într-un mod pueril care nu lasă loc
nici unui dubiu:
- pretinde a fi fost "transferat" la Serviciul Secret pentru că... regele Carol al II-lea ar fi putut
avea nevoie de el, în orice clipă! (?!) (Halal motiv! Câtă nevoie putea să aibă un rege dictator de
serviciile secretarului de stat de la... Culte?!)
"Cine ştie dacă nu are nevoie mâine Regele de mine?"; "Aşa se face că am figurat ca militar
transferat la Serviciul Secret (...)." (pg. 198)
- pretinde a fi crezut că Nicki Ştefănescu, directorul Siguranţei, ar fi fost aceeaşi persoană cu
Moruzov, şeful Serviciului Secret al Armatei, şi că două nume diferite (şi două funcţii diferite)
ar fi desemnat aceeaşi persoană! (?!) (a se vedea cap. �Sărutul lui Iuda� din folderul �Analiza
cărţilor lui Sima�)
ÎN CONCLUZIE, toate aceste poveşti, credibile doar pentru întârziaţii mintal, ne oferă
certitudinea că SIMA ERA UN CAL TROIAN în MIŞCARE, un trădător.

I. PRIMII PAŞI SPRE ŞEFIE: ELIMINAREA ELITEI

a) Atentatele din nov. 1938 şi asasinarea Căpitanului
Acest subiect a fost prezentat în capitolul �Sărutul lui Iuda�, de aceea vom face doar un
rezumat:
În apr. 1938, după instaurarea dictaturii carliste, Căpitanul şi o mare parte a fruntaşilor Legiunii au
fost închişi. S-a constituit un Comandament provizoriu (numit Comandamentul "de prigoană") din
puţinii comandanţi legionari rămaşi liberi. Sima a venit în Bucureşti, oferindu-se să îndeplinească
rolul de om de legătură în teren între Comandament şi legionarii nearestaţi, sub pretextul că nu era
cunoscut de poliţie şi se putea deplasa nestingherit, spre deosebire de ceilalţi membri ai
Comandamentului care, fiind cunoscuţi, trebuiau să stea ascunşi. Cu această ocazie Sima a transmis
în teren propriile ordine - de atentate şi dezordini în ţară - contrare ordinelor Căpitanului şi ale
Comandamentului.
Aceste atentate - care au avut loc în nov. 1938 - au servit autorităţilor ca pretext pentru asasinarea
Căpitanului, chiar în aceeaşi lună.

Pagina 11 din 50
b) Alt atentat (21 sept. 1939) şi masacrarea elitei legionare
Miti Dumitrescu, un tânăr de doar 20 de ani, venise din ţară în Germania (unde se afla în acea
perioadă refugiat Comandamentul legionar provizoriu), pentru a cere aprobarea să-l împuşte pe cel
care coordonase asasinarea Căpitanului, Armand Călinescu.
Memoriile singurilor supravieţuitori ai Comandamentului, Dumitrescu-Borşa şi Const. Papanace
("Cal troian intra muros" şi "Cazul H. Sima şi Mişcarea Legionară") atestă faptul că acest
Comandament interzisese categoric atentatul lui Miti Dumitrescu, deoarece, dacă era împuşcat doar
Armand Călinescu (care era un simplu executant al ordinelor lui Carol al II-lea), se oferea
autorităţilor pretextul de a lichida, ca represalii, conducerea legionară care se afla în lagăre, la
dispoziţia autorităţilor. Atentatul trebuia să aibă loc numai dacă putea fi împuşcat în acelaşi timp cu
Armand Călinescu şi regele asasin, cel care ordona prigoana antilegionară.
Sima pretinde că acest comandament şi-ar fi dat aprobarea pentru atentatul asupra lui Armand
Călinescu, şi că el doar ar fi transmis lui Miti ordinul primit de la Comandament.Declaraţia lui este
în totală contradicţie cu mărturiile a două personalităţi legionare de prim rang.
Preotul Dumitrescu-Borşa (comandant al Bunei Vestiri, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai
Căpitanului, secretar al Mişcării, inspector al taberelor legionare, luptător pe front împotriva
bolşevismului) şi Const. Papanace (comandant legionar, unul dintre colaboratorii foarte apreciaţi de
către Căpitan, elogiat în cartea "Pentru legionari": "admirabilă judecată", "curăţenie şi sinceritate
ireproşabilă", "de o mare dragoste şi vitejie" - pg. 346, ed. Scara) au mult mai multă credibilitate
decât Sima, de ale cărui minciuni prosteşti ne-am convins deja până acum (a se vedea cap.
anterioare ale serialului).
Să urmărim însă şi desfăşurarea evenimentelor:
Deşi Miti Dumitrescu intrase în ţară pe data de 5 iunie 1939; l-a împuşcat pe Armand Călinescu
abia peste trei luni (21 sept.).
Pe 15 aug. venise clandestin Sima în ţară, sub pretextul organizării Mişcării - deşi legionarii nu mai
puteau activa, fiind urmăriţi şi "vânaţi", iar conducerea era prizonieră în lagăre!
Deci singura explicaţie logică este că Sima venise în România pentru a-l convinge pe Miti
Dumitrescu să nu asculte ordinul Comandamentului şi să-l împuşte doar pe Armand Călinescu.
Rezultatul s-a văzut, extrem de clar: a fost împuşcat doar primul ministru, Călinescu, şi acest nou
atentat a servit ca pretext pentru masacrarea întregii elite a Căpitanului din lagăre, şi, în plus, a câte
trei notabilităţi legionare din fiecare judeţ al ţării.
Quod erat demonstrandum: Dumitrescu-Borşa şi Papanace spun adevărul, iar Sima minte (de altfel,
nu este singura dată când fuge de răspundere: după cum am văzut, aşa a procedat mereu).
"În cadrul Comandamentului de la Berlin aveam rolurile împărţite. Eu mă ocupam de legăturile
cu ţara." (pg. 91) Povestea din anul precedent s-a repetat: Sima fiind cel care se ocupa de
legăturile cu ţara, a transmis propriile ordine, contrare celor primite de la Comandament.
ÎN CONCLUZIE, principalul RĂSPUNZĂTOR pentru DECAPITAREA Mişcării a fost SIMA.
Astfel, prin dispariţia elitei legionare "din care se putea selecta succesorul" Căpitanului, şi-a
croit drum spre şefia visată: "Cu atât mai gravă se prezenta criza în Mişcare, după moartea
unui şef de talia lui Corneliu Codreanu, care fusese şi întemeietorul şi mai ales când ştim că elita
disponibilă, din care se putea selecta succesorul, avusese aceeaşi soartă tragică." (H. Sima - "Era
libertăţii", vol. I, pg. 35)

O ANALOGIE IZBITOARE
Sima povesteşte pe larg despre faptul că un fruntaş al studenţimii legionare, Vârfureanu, şi-a trădat
toţi şefii, predându-i poliţiei, pentru a ajunge la conducere: "Era ciudat faptul că Vârfureanu

Pagina 12 din 50
rezista în fruntea studenţimii, în timp ce toţi ceilalţi şefi căzuseră la scurte intervale." (pg. 21)
NOTĂ: Analogia între acest Vârfureanu şi Sima însuşi este de-a dreptul izbitoare: toţi şefii
direcţi ai lui Sima, ca şi şefii lui Vârfureanu, au fost arestaţi, pe rând, în timp ce Sima şi
Vârfureanu au rămas liberi, acţionând nestingheriţi (primul în cadrul organizaţiei legionare,
iar al doilea în rândurile studenţimii): "În comandamentele legionare care s-au perindat în
anul 1938 totdeauna am avut roluri subordonate. Conducerea Comandamentului de prigoană au
avut-o succesiv Radu Mironovici, Ion Belgea, Ion Antoniu, Iordache, Constantin Papanace şi
Vasile Christescu." (pg. 171) Şi toţi şefii lui Sima din cadrul Comandamentului de prigoană,
nominalizaţi chiar de el, au fost arestaţi la intervale scurte (Mironovici şi Papanace - închişi,
iar Belgea, Antoniu, Iordache, Vasile Cristescu - împuşcaţi).
Izbitoare analogie între cazul lui Vârfureanu şi cel al lui Sima, pe care, culmea, ne-o dezvăluie
chiar Sima!!
Sima, ca om de legătură în teren, a putut să transmită propriile ordine în teren, contrare celor date de
şefi, fără a fi tras la răspundere pentru indisciplină şi trădare.
Şi analogia între Sima şi trădătorul Vârfureanu continuă, fiind făcută de însuşi Sima:
"La momentul oportun, aceste echipe, constituite sub şefia lui Vârfureanu şi în cunoştinţa
poliţiei, vor servi ca instrumente de provocare ale celei de-a doua băi de sânge contra
căpeteniilor legionare." (pg. 21) Deci echipele teroriste de sub şefia lui Vârfureanu erau
cunoscute de poliţie şi erau lăsate să se desfăşoare pentru că agitaţiile lor teroriste, contrare
ordinelor de linişte date de Căpitan şi elită, erau cel mai bun pretext pentru exterminarea
legionarilor.
Dar Sima însuşi ne mărturiseşte că... şi echipele organizate de el erau cunoscute de poliţie!
("Vezi D-ta, părţile ştrafate [ale hărţii - n. n.] reprezintă judeţele unde dispui D-ta de organizaţii
teroriste." - pg. 100)
Şi, într-adevăr, după furnizarea pretextului pentru prima baie de sânge legionar (asasinarea
Căpitanului), prin ordonarea atentatelor din nov. 1938, tot Sima a oferit pretextul pentru cea de-a
doua baie de sânge (asasinarea elitei), prin atentatul asupra lui Armand Călinescu.
"Bineînţeles, erau lucruri pe care noi nu le-am descoperit şi reconstituit decât ulterior, în timp
ce, în vara anului 1939, nici o ţară şi nici la Berlin nu i se putea imputa lui Vârfureanu nici o
acuzaţie concretă." (pg. 21) Ca şi în cazul lui Vârfureanu, legionarii au reconstituit trădarea lui
Sima mai târziu, după ani, din mărturiile supravieţuitorilor şi analiza faptelor, iar acum înseşi
memoriile lui Sima, pline de contradicţii, minciuni stupide şi scuze infantile, confirmă,
indirect dar clar, trădarea.

II. URMĂTORII PAŞI SPRE ŞEFIE:

a) Îmbrobodirea prof. Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului
În 1932, când Sima fusese numit profesor în Banat, pornise să formeze o organizaţie legionară
locală cu... calfe de cizmari:
"Am început să desţelenesc terenul cu câteva calfe de cizmari şi câţiva bacalaureaţi, care din lipsă
de mijloace, nu mai puteau continua studiile la Universitate." (pg. 88).
În 1940, după 13 ani de când intrase în Mişcare şi după 2 ani de terorism, Sima rămăsese un
necunoscut pentru ceilalţi comandanţi legionari, necunoscând nici măcar pe cei cinci
fondatori ai Legiunii (deşi Mironovici îi fusese şef direct chiar în Comandamentul de
prigoană)! "Pe Radu Mironovici îl cunoşteam prea puţin." (pg. 35); "(...) am făcut un raid până
la Miercurea Sibiului, unde locuia Corneliu Georgescu. Nu-l cunoşteam decât fugar din rarele
întâlniri de la sediul din Bucureşti în vremuri bune, fără să fi avut vreodată prilejul să stau cu el

Pagina 13 din 50
temeinic de vorbă." (pg. 184)
De aceea Sima l-a învăluit pe tatăl Căpitanului, reuşind să-l păcălească, iar autoritatea
acestuia i-a fost de un mare ajutor pentru a deveni cunoscut în doar trei luni: "Câştigasem un
sprijin nesperat. (...) A fost pentru mine un adevărat părinte şi m-a ocrotit în toate împrejurările
când era nevoie de cuvântul şi autoritatea lui." (pg. 124)
Prof. Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, era un vechi luptător naţionalist creştin şi o
personalitate a Mişcării: combatant pe front în primul război mondial, îşi câştigase gradul de
maior; fusese de două ori deputat al Gărzii de Fier în Parlamentul Ţării, parlamentar al
Partidului Totul Pentru Ţară; era membru al Senatului Legionar încă din 1930 (de la
înfiinţare).
"Profesorul se ţinea bine. Drept ca o lumânare, avea privirea ageră şi mintea limpede. Anii de
lagăr nu-l doborâse şi nici tragediile de familie." (pg. 124)
Fruntaşii legionari rămaşi în viaţă după masacrul din 1939 au fost convinşi de autoritatea
morală a tatălui Căpitanului ca Sima să reprezinte din punct de vedere politic Mişcarea în
vara anului 1940. NOTA BENE: era vorba de reprezentare politică şi doar de acea perioadă -
vara anului 1940: "Voi scrie (n. n. spusele prof Ion zelea Codreanu) o scrisoare pe care să o citeşti
în adunare. În această scrisoare voi declara că "singurul îndreptăţit să angajeze politic Mişcarea
este Horia Sima". (pg.)
b) Aşa-zisul �naţional-legionar�For Legionar�naţional-legionar�
Fruntaşii legionari erau totuşi îngrijoraţi, necunoscându-l pe comandantul lansat peste
noapte. Chiar şi cei "ataşaţi de el" nu aveau încredere: "Şefii legionari, chiar şi cei ataşaţi de mine,
vroiau să cunoască evenimentelor şi să fie consultaţi asupra măsurilor ce trebuiau luate, pentru
a pune Mişcarea la adăpost de primejdii şi a-i asigura eficacitatea politică." (pg. 169)
De aceea, la îndemnul col. Şt. Zăvoianu, vechi membru al Senatului Legionar, Sima a încercat să-şi
consolideze poziţia, încropind un aşa-zis "For Legionar": "De mai multă vreme Colonelul Zăvoianu
mă tot îndemna să constitui un organism central, un fel de for legionar, alcătuit din fruntaşii
Mişcării, unde să se dezbată toate problemele ce se vor ivi în Legiune sau în domeniul politic." (pg.
168)
Dar în loc să formeze un "organism central" cu toţi fruntaşii legionari, aşa cum declară, Sima
a întocmit o listă cu câţiva - care îl agreau: "I-am comunicat Colonelului Zăvoianu că sunt de
acord cu ideea lui şi, împreună cu el, am fixat locul, ziua şi persoanele care să fie invitate." (pg.
170)
Trucul lui Sima urmărea să dea impresia că avea adeziunea tuturor, dar aşa-zisul For a fost
format din 11 persoane - şi aceasta prin "adăugiri succesive"! "Aşa cum s-a mărit Forul prin
adăugiri succesive, a avut la începutul lunii Septembrie următoarea configuraţie: Colonelul
Zăvoianu, Aristotel Gheorghiu, Constantin Popescu-Buzău, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici,
Corneliu Georgescu (când venea în Capitală), Vasile Iasinschi (când venea în Capitală), Mile
Lefter, Horia Sima, Constantin Stoicănescu, Nicolae Petraşcu (când venea în Capitală), şi Prof.
Traian Brăileanu." (pg. 170)
Aşa-zisa constituire a acestui fantomatic For, cu componenţă incertă, nu a fost oficială şi nu s-a
bazat pe nici un document (nici măcar după constituirea statului "naţional-legionar" nu s-a făcut
publică lista membrilor acestuia: "Nu s-a procedat propriu-zis la o constituire formală şi mai ales
ne-am ferit să întocmim vreun act, ci ne-am adunat cu toţii în jurul aceleiaşi mese, pentru a dezbate
în modul cel mai liber situaţia politică a ţării şi a Legiunii." (pg. 170)
c) Numirea ca şef al Mişcării prin Decret Regal
Masele legionare nu au reprezentat un obstacol în calea şefiei lui Sima, având falsa impresie
că acesta ar fi fost recunoscut ca şef de către supravieţuitorii elitei Căpitanului. Iată ce spune

Pagina 14 din 50
în plan subţire, cu subînţeles, însuşi Sima: "În provincie, teroarea ia forme mai acute şi are
efecte mai durabile. Oamenii se dezmeticesc mai greu, pentru că nu înţeleg mersul general al
evenimentelor. Cu rare excepţii, ei nu gândesc imediat şi nu descifrează decât cu întârziere sensul
adânc al unor schimbări." (pg. 136)

III. COMANDANT AL MIŞCĂRII

Legionarii s-au trezit peste noapte că Sima era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi, în plus,
menţionat prin Decret regal drept... "Comandant al Mişcării"! Mihai I, (...) Am decretat şi
decretăm: (...) 4. Domnul Horia Sima este Comandantul Mişcării Legionare." (H. Sima - "Era
libertăţii", vol. I, pg. 25-26)
Pentru că s-a discutat mult pe tema nelegitimităţii lui la conducerea Mişcării, Sima declară că ar fi
fost investit cu această calitate de către Forul Legionar (care am văzut cât de "serios" era!):
"În acel moment erau în faţă următorii: Întemeietori ai Legiunii, Corneliu Georgescu, Radu
Mironovici şi Ilie Gârneaţă, Comandantul Bunei Vestiri, Mile Lefter, Vasile Iasinschi, Colonelul
Zăvoianu, Aristotel Gheorghiu şi Popescu-Buzău." (pg. 248)
Sima face această declaraţie după 37 de ani de la eveniment, când toţi cei nominalizaţi ca făcând
parte din For muriseră şi nu-l mai puteau contrazice!
"Bineînţeles că odată procesul succesiunii încheiat, nimeni nu mai are nevoie să-i pună în
discuţie, să-l conteste, să-l reia de la capăt, căci atunci Legiunea intră în anarhie şi se
dezmembrează ." (pg. 248) Sima susţine că odată ce a ajuns şef, nimeni nu are voie să conteste
succesiunea lui la şefia Mişcării, dar această afirmaţie este în totală contradicţie cu principiile
legionare: "Într-o organizaţie nu intră cine vrea, ci intră cine trebuie şi rămâne cine e, atâta
vreme cât e om corect, muncitor, disciplinat, credincios." (Corneliu Zelea Codreanu - "Pentru
legionari", pg. 202, ed. Scara, 1999) Deci dacă în Mişcare nu pot rămâne decât oamenii corecţi
şi credincioşi, cu atât mai puţin poate rămâne pe veşnicie la conducere un impostor dovedit ca
atare!

EPILOG
Tatăl Căpitanului, cel care, generos şi naiv, îl susţinuse pe Sima, fiind indus în eroare de
demagogia obscurului comandant legionar, s-a lămurit în numai câteva luni în legătură cu
impostura acestuia, şi a luat imediat atitudine publică împotriva lui, retrăgându-i creditul
moral pe care i-l acordase.
Apoi s-au dezmeticit şi ceilalţi, pe rând, renegându-l pe cel care a distrus practic Mişcarea din
interior şi a compromis-o în ochii opiniei publice. "Comandantul" rămas fără trupă s-a trezit
ordonând pereţilor...
Formularea "Sunt simist, dar mă tratez", are sensul: "Sunt bolnav, doctorii mi-au spus că şansele de
vindecare sunt minime, dar eu mă tratez, totuşi" (imaginea alăturată subliniază clar ideea: un om
grav accidentat, care nu mai are aproape nimic întreg). Cu alte cuvinte, consider simismul o boală
gravă, degenerativă, şi am evidenţiat acest lucru prin înseşi scrierile lui Horia Sima.
Aşa cum scrie preotul comandant legionar Ştefan Palaghiţă în "Garda de Fier spre reînvierea
României" (Buenos Aires, 1951), "Istoria creştinismului cunoaşte mulţi conducători care s-au
rătăcit. Începând cu Iuda, unul din cei 12 apostoli, cu Arie, cu Eutihie, Iconoclaştii etc., dar
nimeni vreodată n-a ridicat problema împăcării creştinismului cu aceştia, ci dimpotrivă, Biserica
n-a avut pentru ei decât anatema, tocmai pentru ca să salveze creştinismul. (...) Simismul este o
sectă şi datoria noastră este să nu ne sinucidem împreună cu această rătăcire, ci să salvăm

Pagina 15 din 50
Mişcarea, operând din rădăcini cangrena de pe trupul ei."

Nicoleta Codrin

EVENIMENTELE DIN IANUARIE 1941

Înseşi explicaţiile lui Horia Sima arată marea vină a acestuia în declanşarea tragicelor evenimente
din istoria Mişcării petrecute în ian. 1941, care au determinat cea de-a doua mare prigoană
antilegionară.
Sima a implicat în guvernarea cu Antonescu o Mişcare decimată de marea prigoană carlistă şi
răvăşită de valul de septembrişti, încercând astfel să se impună. Când a primit serioase avertismente
că Mişcarea urma să fie îndepărtată militar de la guvernare, a refuzat să se retragă, preferând
confruntarea finală între Mişcare şi Şeful Statului (el însă punându-se la adăpost).
Legionarii au devenit victimele incapacităţii lui Sima de a conduce şi ale ambiţiei lui bolnave,
nejustificate prin vreo calitate, de a deţine puterea, cu orice preţ, nu numai în Legiune, ci şi în Stat.
NOTĂ: Relatările memorialistului le-am reprodus întocmai, indicând şi ediţia cărţii, şi pagina.
***

HORIA SIMA - "Era libertăţii", vol. I şi II (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995)

- citate şi comentarii -

PRIVIRE DE ANSAMBLU
Serioasa divergenţă dintre gen. Ion Antonescu şi Horia Sima provenea, de fapt, din dorinţa
evidentă a lui Sima de a acapara toată puterea în Stat. Scrisorile trimise de Sima lui
Antonescu chiar din a doua lună de guvernare rezumă clar esenţa neînţelegerilor dintre Şeful
Statului şi principalul său subaltern:
PETARDE EPISTOLARE
- PRIMA SCRISOARE A LUI SIMA (19 oct. 1940): "Accentul trebuie să cadă pe elementul
politic şi în economie, aşa cum a fost şi în Italia şi în Germania." (vol. I, pg. 87) Deşi încă de la
începutul guvernării Ministerul Economiei Naţionale şi Ministerul de Finanţe nu fuseseră
repartizate Mişcării, Sima îşi exprimă clar dorinţa ca "elementul politic" (adică legionarii) să
aibă predominanţă şi în acest domeniu.
Dar însuşi Sima recunoaşte că acceptarea sau respingerea cererii lui nu avea nici o importanţă
pentru ţară! "Fireşte, am exagerat în scrisoare vorbind de un faliment apropiat dacă nu se iau
măsurile preconizate de mine, dacă nu se întocmeşte un plan şi nu se aplică principiile economiei
dirijate." (vol. I, pg. 88)
- RĂSPUNSUL LUI ANTONESCU (21 oct. 1940): "Nu ştiu dacă în Italia şi Germania s-a făcut
astfel. Informaţiile mele sunt cu totul altele."; "Dacă continuăm aşa, Domnule Sima, nu numai
ordinea economică, dar tot Regimul Legionar şi Guvernul şi Ţara se vor prăbuşi."; "Imixtiunea
tuturor în numiri şi conducere nu poate duce decât la dezastru." (vol. I, pg. 90)
Răspunsul Generalului constituie un avertisment serios: dacă Sima va continua astfel, regimul
legionar se va prăbuşi! Şeful Statului, investit cu puteri depline de regele Mihai, precizează

Pagina 16 din 50
colaboratorului său că nu admite imixtiuni în numiri şi nici în conducere.
- A DOUA SCRISOARE A LUI SIMA (28 oct. 1940): "Regimul legionar cere guvernare în spirit
legionar, guvernare totalitară. Guvernare totalitară înseamnă monopolul politic al unei mişcări,
aceea care a biruit, exclusivitate dacă vreţi: aşa e în Italia, aşa e în Germania." (vol. I, pg. 94);
"De aceea vă implorăm să mergem înainte pe drumul Căpitanului, să ne daţi libertatea să ne
realizăm programul legionar, care încă nu a început, pentru că noi până acum am fost prizonieri
ai propriului nostru Guvern, situaţie pe care am suportat-o numai din dragoste şi respect faţă de
D-voastră." (vol. I, pg. 95)
Dorinţa lui Sima de a acapara toată puterea este clară ca lumina zilei. În replică la răspunsul
Generalului, Sima insistă asupra monopolului pe care dorea să-l exercite în toate domeniile.
Ca o culme a prostiei politice - sau a sfidării? - Sima îşi permite să-i scrie Şefului Statului că
legionarii au fost "prizonieri ai propriului guvern"! Cum adică?! Păi legionarii încadraţi în
guvern, subordonaţi ai Conducătorului Statului, ar fi trebuit să conducă după ordinele lui
Sima, sau după ordinele Conducătorului Statului?
Actul Constitutiv al Statului naţional-legionar (din 14 sept. 1940) fusese întocmit numai după
declaraţia oficială din partea Mişcării: "Mişcarea Legionară răspunde cu toată însufleţirea şi
toată bucuria la chemarea Generalului Antonescu, fiind gata să-l urmeze în orice împrejurare şi
să se identifice cu fiinţa noului Stat." (vol. I, pg. 25)
Pentru a putea implica Mişcarea în guvernare Sima acceptase ca aceasta să se supună
necondiţionat ordinelor Şefului Statului, "în orice împrejurare". Atunci despre ce
"prizonierat" putea fi vorba?!
- RĂSPUNSUL LUI ANTONESCU: "Nu se poate doi şefi de orchestră să conducă în acelaşi timp
aceeaşi orchestră."; "Trebuie să se ştie că toţi cei numiţi au datoria să se încadreze într-o singură
lege, ca disciplină şi ca norme: aceea a Statului. Ei trebuie să asculte şi să execute." (vol. I, pg. )
Răspuns categoric care precizează, încă o dată, că rolul de conducător al Statului îi revenea
lui (conform legii!) şi că "Nu se poate doi şefi de orchestră să conducă în acelaşi timp aceeaşi
orchestră". Antonescu nu era dispus să se plieze subalternilor lui. Toţi (inclusiv Sima) aveau
datoria să se încadreze exclusiv în disciplina şi normele statului, sub conducerea exclusivă a lui
Antonescu, Şeful Statului, "să asculte şi să execute".
UN ORBETE FĂRĂ SCRUPULE
Sima avea o părere proastă despre Antonescu încă de la început: "În concluzie, la nici unul din
nivelele de manifestare ale personalităţii Generalului Antonescu nu întâlnim un echivalent
sănătos..." (vol. I, pg. 41); �Era capabil de orice compromis şi de orice crimă, dacă aceste
instrumente i-ar fi servit înaintării lui cu o treaptă mai sus spre conducerea Statului." (vol. II, pg.
133)
Având în vedere faptul că Sima îl considera pe Antonescu total "nesănătos", "capabil de orice
crimă", aceste scrisori - provocatoare şi inutile - trimise lui Antonescu, demonstrează fără
drept de apel iresponsabilitatea lui Sima. Şi iresponsabilii nu se pot conduce nici pe ei înşişi,
darmite o organizaţie sau o ţară...

SEMNELE FURTUNII
"Comandantul" nu a fost luat prin surprindere de evenimente: primise deja multe
avertismente că Antonescu se pregătea să înlăture Mişcarea de la guvernare. Era mai mult
decât evident un apropiat şi grav conflict între Mişcare şi Şeful Statului:
AVERTISMENTE ÎN PUSTIU

Pagina 17 din 50
După masacrul de la Jilava şi asasinarea prof. Iorga şi Madgearu, ca măsură de siguranţă pentru
liniştea publică, gen. Antonescu a dispus trecerea Jandarmeriei din cadrul Ministerului de Interne
(legionar), sub comanda sa directă.
Şi avertismentele publice adresate legionarilor că vor fi înlăturaţi de la guvernare din cauza
continuării abaterilor de la legalitatea statului, au continuat, extrem de clare:
"În noaptea de Anul Nou, cum e obiceiul, Antonescu a adresat o proclamaţie către ţară. Mare mi-a
fost mirarea când, în mesajul său, reia tema dezordinilor din ţară, adresând un sever avertisment
legionarilor." (vol. II, pg. 104)
Pe data de 7 ian. 1941 Sima a susţinut că dezordinile luaseră sfârşit, dar Antonescu i-a demonstrat
contrariul:
"- Domnule Sima, afirmi că acuma este linişte în ţară. Îţi voi dovedi contrariul."
"Dosarul cuprindea seria de ilegalităţi şi abuzuri săvârşite de legionari, încă de la începutul
guvernării noastre, din care nu lipseau nici ultimele întâmplări de acest gen. Era, cum s-ar spune,
dosarul pus la zi. Şi începe Generalul să citească ultimele cazuri de dezordine săvârşite de
legionari, în oraşul cutare, în judeţul cutare, etc." (vol. II, pg. 104)
Cu această ocazie Sima a căpătat certitudinea zvonurilor că Antonescu se pregătea să îndepărteze
Mişcarea de la guvernare: "Chestiunea cu dosarul întocmit de Vlădescu, m-a pus pe gânduri.
Generalul strângea documente pentru a le folosi contra noastră." (vol. II, pg. 104)
Cică Sima a fost pus pe gânduri de dovezile strânse de Antonescu împotriva legionarilor... Iată însă
rezultatul gândirii: SIMA DECLARĂ CĂ GREŞELILE VOR CONTINUA! "Eu nu
tăgăduiesc că s-au produs anumite nereguli în administraţia noastră şi se vor mai produce, dar
ele trebuiesc reduse la proporţiile cuvenite, fără a provoca din fiecare caz o criză de guvern." (vol.
II, pg. 105) Reacţia lui Sima dovedeşte fără putinţă de tăgadă imaturitatea politică: declară cu
cinism şi iresponsabilitate Şefului Statului că greşelile vor continua şi că nu trebuie
dramatizate! Halal şef legionar şi "cap" politic! Şi în aceste condiţii vroia să fie în continuare
la putere!
Mai mult: aflat în culpă, Sima consideră nimerit să toarne gaz peste foc şi să expună şi el
nemulţumiri! "În întrevederea noastră nu l-am cruţat deloc. I-am spus pe şleau toate
nemulţumirile noastre, pe un ton cuviincios, dar fără ocolişuri." (vol. II, pg. 105)
APROPIEREA SCADENŢEI
Ameninţarea plutea deja în aer: "Din diverse sfere militare din provincie a transpirat că s-ar
pregăti ceva împotriva noastră, că Generalul Antonescu va termina în curând cu "anarhia"
legionară. Regimul actual va fi îndepărtat şi substituit cu o dictatură militară, ca pe timpul lui
Carol." (vol. II, pg. 105)
Exista chiar şi confirmarea: "Ceea ce mă neliniştea mai mult, era o confirmare a presupunerilor
mele. Antonescu se pregătea să ne elimine de la putere, probabil după modelul Regelui Carol."
(vol. II, pg. 106)
Pentru evitarea acestui conflict iminent - care se anunţa sângeros, singura soluţie era ca Sima
să se retragă de la guvernare (ceea ce ar fi fost perfect onorabil). Dar nu a vrut. DE CE?
PENTRU CĂ Sima a aşteptat şi a dorit momentul confruntării efective, "pe teren", între gen.
Antonescu şi Mişcare: "Noi dispuneam de suficiente forţe ca să ne înfruntăm cu Antonescu,
dar, odată focul aprins, s-ar fi extins cu uşurinţă în toată ţara." (vol. II, pg. 117)

DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR DIN 21 - 23 IAN. 1941

Din punct de vedere constituţional gen. Antonescu deţinea puterea, Sima fiind doar un

Pagina 18 din 50
subordonat cu rol consultativ, nu de decizie.
Statul naţional-legionar înfiinţat la 14 sept. 1940 avea drept conducător cu puteri depline pe
gen. Antonescu, numit ca atare de Mihai I prin Decret Regal; în plus, Antonescu era şi -
atenţie! - şef al regimului (legionar). Toate numirile, deciziile şi legile adoptate, chiar în cadrul
ministerelor deţinute de legionari, depindeau exclusiv de I. Antonescu: "Nu existau două
comenzi în Stat. Generalul conducea singur Statul. El dispunea de puterea legislativă şi tot el
făcea orice numire. Eu nu aveam nici o putere în Stat." (vol. I, pg. 93)

20 IAN. 1941
DELIRUL SIMIST
"Destituirea lui Petrovicescu era semnalul loviturii de Stat. Cu această hotărâre atât de gravă,
Generalul distrugea însăşi ordinea legală a Statului Naţional-Legionar. Căci el nu putea să-l
înlocuiască pe Generalul Petrovicescu fără să mă consulte, iar dacă aş fi consimţit, ar fi trebuit să-
i ia locul tot un legionar indicat de mine." (vol. II, pg. 116)
Înlocuirea unui ministru nu înseamnă distrugerea ordinii statului!
Este pur şi simplu o tâmpenie afirmaţia că Antonescu ar fi dat lovitură de stat contra
legionarilor, când el deţinea întreaga putere - atât executivă, cât şi legislativă - iar legionarii
erau subalternii lui!
Gen. Antonescu, în calitate de conducător cu puteri depline, avea dreptul să destituie orice
ministru, fără a trebui să-l consulte pe Sima care nu avea nici o putere în Stat! ("Eu nu aveam
nici o putere în Stat."- vol.I, pg.93)
"Destituindu-l pe Generalul Petrovicescu, Conducătorul ataca însăşi structura legală în vigoare,
bazată pe colaborarea cu Mişcarea Legionară." (vol.II, pg.116) În ce consta "atacarea structurii
legale în vigoare"? Repartizarea anumitor ministere pentru legionari nu era prevăzută în
Actul Constitutiv al Statului naţional-legionar de la 14 sept. 1940. Deci cum poate pretinde
Sima că Antonescu călcase în picioare Actul Constituţional?!
MOTIVELE DESTITUIRII MINISTRULUI DE INTERNE
Iată însă şi adevăratele motive ale destituirii ministrului de Interne: "Materie conflictivă exista
din abundenţă la Ministerul de Interne, pentru că avea, între alte atribuţii, păstrarea ordinii
interne şi urmărirea foştilor demnitari carlişti. Fără îndoială că se săvârşeau acte ilegale, dar
acestea luau proporţii alarmante în gura Şefului Guvernului şi al Statului, care le căuta cu
lumânarea, le sublinia cu satisfacţie şi le exploata la maximum." (vol. I, pg. 231)
Aşa cum recunoaşte însuşi Sima, ministrul de Interne fusese acuzat permanent, încă de la începutul
guvernării, de nereguli (abuzuri şi ilegalităţi ale Poliţiei, asasinatele de la Jilava, Snagov şi
Strejnicul). De altfel, cum am amintit mai sus, în dec. 1940, după masacrul de la Jilava şi asasinarea
prof. Iorga, gen. Antonescu dispusese trecerea Jandarmeriei din cadrul Ministerului de Interne sub
comanda sa directă, ca măsură de siguranţă: "Generalul Antonescu, ca un prim pas pentru înlocuirea
lui Petrovicescu, i-a ridicat acestuia comanda asupra jandarmeriei. �Un Decret al Conducătorului
Statului dispune trecerea Corpului Jandarmeriei de la Interne sub autoritatea directă a Şefului
Statului." (vol. II, pg. 102); "Lovitura dată Generalului Petrovicescu era un preaviz că în scurtă
vreme va urma înlocuirea acestuia de la Ministerul de Interne." (vol. II, pg. 102) Deci Sima era
conştient încă din decembrie 1940 că urma pierderea Ministerului de Interne de către
legionari. Şi cu toate acestea, nu numai că nu luase nici o măsură preventivă, dar mai şi
declarase că neregulile vor continua!
Asasinarea maiorului Doring (şeful transporturilor Misiunii Militare Germane din România)
în Bucureşti de către un cetăţean grec, pe data de 19 ian. 1941, a fost pretextul destituirii
ministrului de Interne, a fost doar "detonatorul" "materiei conflictive" existente demult "din

Pagina 19 din 50
abundenţă" în Ministerul de Interne - după cum spune însuşi Sima.
Gen. Petrovicescu, un om integru şi profund ataşat Mişcării, a plătit cu onoarea sa (şi mai
târziu cu libertatea şi viaţa) eroarea de a fi crezut în corectitudinea lui Sima.
ÎMI LAS JUCĂRIILE ŞI FUG
"Mi-am luat hârtiile de pe birouri, însoţit de secretarul meu Borobaru, am părăsit în grabă
Preşedinţia, uitându-mă în urmă să nu vină cineva după mine." (vol. II, pg. 116) Dar Horia
Sima nu fusese destituit din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri!
Antonescu dispusese înlocuirea doar a ministrului de Interne. România era în continuare stat
naţional-legionar, iar Horia Sima, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, adică al doilea om
în guvern, se afla în exerciţiul funcţiunii. Erau în funcţiune, în continuare, miniştrii legionari
de la ministerele atribuite de la început Mişcării (mai puţin ministrul de Interne).
MANIFESTAŢIA DE PROTEST
"Călăuzit de aceste gânduri, am ales cea mai blândă şi inofensivă reacţie la brutala intervenţie a
Generalului Antonescu, care călcase în picioare Actul Constituţional de la 14 Septembrie 1940."
(vol. II, pg. 117); "În grabă am redactat un manifest care trebuia semnat de Trifa şi difuzat în
cursul manifestaţiei, pentru ca publicul Capitalei să ia act de protestul studenţimii contra
nedreptăţii săvârşite Generalului Petrovicescu." (vol. II, pg. 118)
Inofensiva reacţie plănuită de Sima ca răspuns la o simplă destituire de ministru a constituit,
de fapt, un avertisment pentru Şeful Statului: ori satisface revendicările legionare, ori va fi
înlăturat de forţa străzii: "Palatul Preşedinţiei era încercuit. Cei dinăuntru se uitau speriaţi pe
ferestre, dacă nu se va încerca un asalt contra Preşedinţiei. Se vedeau soldaţi cu arma în mână,
păzind intrările." (vol. II, pg. 118)

21 IAN. 1941
DESTITUIREA PREFECŢILOR
Consecinţa firească a destituirii ministrului de Interne a fost destituirea , în ziua următoare, a
celor din cadrul acestui minister (prefecţii şi chestorii). Prefecţii însă au refuzat să predea
armatei instituţiile pe care le conduseseră până atunci. MOTIVUL: nu se îndepliniseră
formalităţile de rigoare (nu apăruse încă un Decret semnat de Conducătorul Statului).
"Noii şefi ai acestor instituiţii nu dispuneau, cum s-ar zice, de acte în regulă pentru a-şi exercita
funcţiunea lor. Antonescu dăduse un ordin general, ca armata să ocupe toate instituţiile publice,
punând în fruntea lor ofiţeri să le conducă." (vol. II, pg. 119); "În mod normal, pentru a fi cineva
numit Prefect de Judeţ, trebuia să se întocmească un Decret, semnat de Conducătorul Statului.
Acest Decret trebuia publicat în Monitorul Oficial. Abia după îndeplinirea acestor formalităţi,
titularul lui se putea prezenta pentru a-şi lua postul în primire." (vol. II, pg. 119) Dar acel Decret
urma să fie semnat tot de către Conducătorul Statului - Antonescu - care decisese deja
destituirea prefecţilor şi "dăduse ordin general"! Era clar că era doar o chestiune de ore până
când avea să se îndeplinească publicarea deciziei în Monitorul Oficial.
Dacă totuşi ar fi fost îndeplinite formalităţile chiar atunci, legionarii s-ar fi supus?
Răspunsul ni-l dă chiar Sima: "Dacă s-ar fi îndeplinit aceste formalităţi, i-ar fi pus în gardă pe
legionari, îndemnându-i la rezistenţă." (vol. II, pg. 121) Deci şi dacă ar fi fost îndeplinite
formalităţile de rigoare, prefecţii tot s-ar fi opus destituirii!
IMPOSTURA SIMISTĂ
"Tot ce s-a petrecut de aici înainte a scăpat de sub controlul meu; am plecat de acasă, căci nu-i
puteam oferi lui Antonescu satisfacţia să mă ia ostatic, şi, în zilele acestea, 21-23 Ianuarie, am

Pagina 20 din 50
vagabondat din casă în casă, din familie în familie, în capitală, punându-mă la adăpost." (vol. II,
pg. 121)
Sima crede că fuga şi ascunderea lui sunt o scuză, o dovadă de nevinovăţie în desfăşurarea
sângeroaselor evenimente. Dar chestiunea este extrem de simplă, de bun simţ elementar:
1) DACĂ Sima NU era de acord cu rezistenţa legionară, atunci, în calitate de şef al Mişcării,
trebuia să dea ordin de încetare a acesteia;
2) DACĂ Sima ERA de acord cu rezistenţa, atunci, tot în calitate de şef al Mişcării, trebuia să
se afle în fruntea camarazilor.
Calea adoptată de Sima este sinonimă cu lipsa de caracter şi cu încălcarea principiilor
legionare, el găsind de cuviinţă să... vagabondeze!
Conform principiilor legionare orice şef legionar - chiar şi un simplu şef de cuib, darmite
Şeful Legiunii! - trebuie să fie întotdeauna în frunte, în special în momentele grele, iar nu să
fie preocupat să se pună el la adăpost, lăsându-şi camarazii la voia întâmplării!
Pe data de 21 ian. 1941 legionarii din cadrul ministerului de Interne (prefecţii şi chestorii) au fost
înlocuiţi de gen. Antonescu cu ofiţeri, dar au refuzat să părăsească instituţiile pe care le conduseseră
până atunci. Ca atare, prefecturile, chesturile, oficiile telefonice şi telegrafice au fost înconjurate de
armată, iar activităţile din întreaga ţară s-au întrerupt.
Sima a refuzat să iasă din ascunziş şi să trateze cu gen. Antonescu, deşi a fost solicitat şi deşi
nu fusese destituit, el ocupând în continuare funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de
Miniştri (principalul colaborator al gen. Antonescu). În schimb, a cerut prin intermediari, nici
mai mult, nici mai puţin decât preşedinţia Consiliului de Miniştri, adică locul gen. Antonescu
în Stat!!
În seara de 21 ian. 1941, un grup de vechi Senatori legionari, în frunte cu generalul Const. Dona,
a încercat aplanarea conflictului dintre Mişcare şi şeful statului, prezentându-se întâi la Antonescu
şi apoi la sediul legionar.
Iată un fragment din Memoriul Senatorului legionar, gen. Dona: "Discutând în urmă cu d-sa
posibilităţile unei înţelegeri, dl. general Antonescu ne-a arătat o deosebită bunăvoinţă în
aprecierea situaţiei delicate şi a mers până la maximum de concesii posibile, admiţând ca armata
să se retragă o dată cu grupurile de legionari, cu condiţia ca mai întâi să se retragă grupul ce
ocupa, în coasta Preşedinţiei, cazarma Gardienilor publici, şi că aşteaptă pe dl. Horia Sima, cu
care voieşte să ia contactul spre a se înţelege ca să formeze un guvern legionar de oameni înţelepţi
şi de încredere. Noi garantam cu persoana noastră această loială şi adâncă înţelegere a
conducătorului statului."
Soluţia oferită de Antonescu era, într-adevăr, rezonabilă: armata şi legionarii să se retragă
simultan, iar Sima să fi venit să discute direct cu Generalul, pentru formarea unui guvern
legionar!
De aceea, Senatorii legionari s-au dus la sediul Mişcării din str. Romei, pentru a perfecta
această înţelegere şi cu Sima.
Acesta însă a refuzat să discute direct şi a transmis un răspuns arogant prin curieri: "După o
aşteptare de peste o oră, a sosit răspunsul cerut, care era următorul: că se cere întâi retragerea
armatei, ca un semn de bunăvoinţă a d-lui general Antonescu, şi apoi se va retrage Legiunea! După
aceea va veni şi şeful Legiunii spre a trata cu dl. general."
Senatorii legionari au avut astfel ocazia să constatate că tratativele erau torpilate de Sima, nu
de General. Şeful statului se afla la postul său şi purta tratative cu legionarii, în timp ce
vicepreşedintele în funcţie al Consiliului de Miniştri şi şeful Legiunii se ascunsese şi refuza să
discute cu proprii camarazi!

Pagina 21 din 50
22 IAN. 1941
CU PĂR ZBURLIT ŞI OCHI HOLBAŢI PESTE VEACURI
Începând din 21 ian. 1941 centrele de comandă ale ţării (prefecturile şi chesturile) erau înconjurate
de armată; străzile erau blocate, întreprinderile îşi întrerupseseră activitatea. "Generalul Antonescu
era prizonier în Palatul Preşedinţiei."; "Nu mai avea altă perspectivă decât să capituleze." (pg. 125)
N. RED.: Cu toate acestea, Sima n-a catadicsit să iasă din adăpost, ci, imaginându-şi, probabil, că
va călări istoria şi veacurile cu minuscula-i persoană, s-a apucat să scrie o listă de guvern: "Şi atunci
m-am apucat să redactez în grabă o listă de guvern, din care nu lipseau vechile nume de legionari,
adăugând altele, în special în sectorul militar." (pg. 126)
Bineînţeles că Sima n-a uitat să se treacă pe el în capul listei, ca şef de guvern, în locul lui
Antonescu, explicând posterităţii că aflase de la N. Pătraşcu, secretarul de atunci al Mişcării, că
Generalul voia să se retragă de la conducerea statului: "Aflând că vroia să se retragă, i-am trimis
vorbă să accepte să rămână mai departe în fruntea Statului, iar mie să-mi transmită numai [?!!]
conducerea guvernului. Era un semn de atenţie şi recunoştinţă din partea mea [!!] pentru
colaborarea noastră." (pg. 126)
Aşadar, aşa-zisa "recunoştinţă" pe care pretinde Sima a o fi avut faţă de Antonescu, consta în a cere
locul acestuia în fruntea statului!!
Practic, Sima cerea schimbarea ordinii constituţionale, întrucât în Actul de constituire a Statului
naţional-legionar de la 14 sept. 1940 era prevăzută expres, prin Decret regal, persoana gen.
Antonescu ca şef al statului!
Cu alte cuvinte, perfidia lui Sima merge până la a afirma că dorea "numai" (!) puterea
deplină! (Lui Antonescu îi "rezervase" un rol onorific, decorativ, întrucât şeful guvernului
deţinea toată puterea în stat, executivă şi legislativă.)
SCUZE OLOAGE
Însuşi Sima ne mărturiseşte că Generalul era "un pătimaş al puterii" şi că juca teatru când afirma că
voia să se retragă de la conducere: "În cursul guvernării noastre, de câte ori izbucnea vreo
neînţelegere între noi, Generalul mi-a spus nu o dată, ci de zeci de ori, că vrea să se retragă. Dar
asta era teatru. Vroia să pipăie pulsul interlocutorului său. (...) Antonescu era un pătimaş al
puterii, reprezentând tot sensul vieţii lui." (pg. 126)
Deci, cu toate că Sima era perfect conştient că Antonescu nu i-ar fi cedat locul niciodată, se
încăpăţâna să ceară imposibilul, pretinzând că el credea că avea susţinerea lui Hitler: "Am
socotit că este o indicaţie de la Berlin care fusese informat că noi am fost victimele unei agresiuni
neprovocate şi n-am făcut decât să apărăm fiinţa Statului existent." (pg. 126)
Dar impostorul se încurcă în propria plasă de minciuni, pentru că în vol. anterior din "Era
libertăţii" precizase că "poziţia Mişcării nu se prezenta sub auspicii favorabile nici la Roma,
nici la Berlin": "Contrar aparenţelor, nici la Roma şi nici la Berlin poziţia Mişcării nu se
prezenta sub auspicii favorabile." (vol. I din "Era libertăţii", pg. 125)
Deci opţiunea clară a lui Hitler pentru Antonescu şi interesul de a fi linişte în România erau
cunoscute încă de la începutul guvernării, iar Sima apare în lumina crudă a realităţii, de
sforar incapabil.

23 IAN. 1941
PIELEA COMANDANTULUI
Cum această situaţie se prelungea, existând şi pericolul invaziei vecinilor bolşevici, pentru
restabilirea normalităţii a intervenit principalul aliat militar al României, Hitler cerând lui Sima să
ordone încetarea rezistenţei legionare împotriva conducătorului ţării.

Pagina 22 din 50
După vagabondajul de trei zile (20-22 ian.1941), pe străzi şi prin diverse locuri (la părinţii unui
inspector de poliţie, la o fam. de unguri, la d-na Polihroniade), în seara de 22 ian. 1941 Sima a fost
pescuit de Gunne, ajutorul şefului SD.
A fost dus la sediul SD (SD sau NSDAP - Serviciul German pentru străinătate), pentru a i se
impune restabilirea ordinii: "Am stat şi eu în aceeaşi cameră, moţăind pe un scaun, când pe la
orele 4 dimineaţa, Joi, 23 Ianuarie, misterul chemării mele la SD se lămureşte. Nu era vorba de
siguranţa mea, ci de o comunicare importantă de la cele mai înalte foruri germane." (pg. 128)
Legionarii erau asediaţi de armată, iar şeful lor, la adăpost, moţăia pe un scaun al Serviciului
German din România! Moţăiala însă n-a durat mult, misterul chemării lui Sima la SD lămurindu-
se: principalul aliat militar al României, Hitler, cerea restabilirea ordinii: "<<Führerul face apel la
patriotismul legionarilor şi insistă ca liniştea să se restabilească cât mai curând.>>" (pg. 128)
Evident că Hitler era interesat de linişte şi ordine în România, iar nu de satisfacerea
ambiţiilor pipernicitului şef legionar, întrucât nu Sima, ci gen. Antonescu era garantul şi
conducătorul statului român.
Ca atare, Sima, care sfidase ordinele conducătorului propriei ţări, a fost nevoit să se supună
unor ordine străine (germane), şi să ceară legionarilor încetarea rezistenţei: "Ordon ca să
înceteze orice luptă. Legionarii vor părăsi de îndată instituţiile publice ocupate şi vor reintra în
viaţa normală. Cer ca acest ordin să se execute fără şovăire şi cu cea mai mare stricteţe. Vreau ca
în cel mai scurt timp Ţara să-şi reia aspectul normal. Horia Sima, Buc., 23 Ian.1941, ora 5 dim."
(pg. 129)
Sima a pretins că "între conducerea statului şi Mişcarea Legionară au început tratative",
ordonând încetarea rezistenţei "pentru a uşura mersul acestor tratative" (pg. 129), când, de
fapt, tratativele tocmai eşuaseră! Sima, prizonier al Serviciului German, era dispus la orice pentru
a-şi salva pielea.
(De altfel, şi în vara lui 1940, când fusese prins de Siguranţă, îşi deconspirase camarazii
pentru a se salva el - a se vedea �Sărutul lui Iuda�).
Legionarii au părăsit imediat instituţiile publice, dar era prea târziu: gen. Antonescu se hotărâse să
treacă la represalii; deci mii de legionari au fost condamnaţi pentru rebeliune!
REZULTATUL TRATATIVELOR SIMISTE
"Mormane de cadavre zăceau în Piaţa Teatrului Naţional, la Telefoane, pe Calea Victoriei, la
încrucişarea cu Bulevardul Elisabeta, la Palatul Poştelor. 800 de vieţi omeneşti au fost secerate
de mitraliere." (pg. 131)
Socotelile şi târguielile Comandantului au ieşit pe dos, ca totdeauna până acum, soldându-se
cu sute de morţi.
Legionarii au plătit crunt faptul că se lăsaseră păcăliţi să accepte ca şef pe acest epigon al
Căpitanului, care i-a dus la dezastru...
CU STÂNGUL ÎN DREPTUL
Sima "tună şi fulgeră" în legătură cu intervenţia germană pentru încetarea rezistenţei legionare şi
restabilirea ordinii în România: "Avizat în ultima instanţă la ajutorul lui Hitler, Antonescu accepta
intervenţia unei puteri străine în afacerile interne ale României, exclusiv în beneficiul său personal,
pentru a-şi salva <<tronul>> care se clătina." (pg. 130); "O putere străină este chemată <<să
facă ordine>> în România, aşa cum pe vremuri diferiţii pretendenţi la domnie se adresau Porţii
Otomane, cerându-i să-l alunge pe principele existent şi a-i înscăuna pe ei la cârma ţării." (pg.
130) Dar declaraţiile sforăitoare şi poza de mare naţionalist a lui Sima nu valorează, de fapt,
absolut nimic: în cartea următoare de memorii, "Prizonieri ai puterilor Axei", Sima îşi dă cu
stângul în dreptul, afirmând cu nonşalanţă că el, la rândul lui, solicitase intervenţia germană
pentru readucerea Mişcării la putere!! "Am cerut ca prin intervenţia germană să se restabilească

Pagina 23 din 50
colaborarea dintre Mişcare şi General, indispensabilă pentru bunul mers al Statului Român şi
pentru garantarea intereselor germane în sud-estul european." ("Prizonieri ai puterilor Axei", pg.
25)
După ce a distrus şi ceea ce mai rămăsese de distrus din legendara Legiune a Căpitanului, Sima a
plecat în portbagajul unei maşini!
Ca rezultat al activităţii lui, a lăsat în urmă mii de familii în suferinţă şi mii de legionari condamnaţi
la ani mulţi şi grei de închisoare...

Nicoleta Codrin

PAŞII PROFETULUI ŞI ŢOPĂIALA PITICULUI

După ce am urmărit ascensiunea frauduloasă şi activitatea nefastă a lui H. Sima (cu citate şi
comentarii din însăşi memorialistica acestuia), vom pune alături, citate reprezentative din opera
Fondatorului Legiunii şi din opera celui ce a ocupat, o vreme, scaunul Căpitanului. Diferenţa
enormă, de structură, dintre Căpitan şi cel ce a ajuns la conducerea Mişcării după asasinarea
lui şi a elitei, este izbitoare: H. Sima numai că nu s-a situat pe linia Mişcării (fixată de
Corneliu Zelea Codreanu, fără drept de apel pentru orice legionar), dar a încercat s-o
răsucească la 180 de grade !
Aşa cum observă, de altfel, mulţi istorici (Eugen Weber, Armin Heinen, Al. M. Stoenescu etc.),
se poate vorbi despre două Legiuni, total diferite: cea din vremea Căpitanului şi cea din
vremea lui Sima.
BIBLIOGRAFIE:
Corneliu Zelea Codreanu - "Cărticica şefului de cuib" (Colecţia "Europa", Munchen, 1987);
"Pentru legionari" (Ed. "Scara", Bucureşti, 1999); "Circulări şi manifeste" (Ed. "Ion Mării",
Munchen, 1981), "Însemnări de la Jilava" (Ed. "Mişcării Legionare", Buc., 1940).
Horia Sima - "Sfârşitul unei domnii sângeroase" (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995); "Era libertăţii"
- vol. I şi II (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995); "Prizonieri ai Puterilor Axei" (Ed. "Gordian",
Timişoara, 1995); "Guvernul naţional român de la Viena" (Ed. "Gordian"; Timişoara, 1998).

REVOLUŢIA CĂPITANULUI ŞI REVOLUŢIA LUI SIMA

CORNELIU ZELEA CODREANU
"Tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastră mai
mândru, mai înalt, mai drept, mai puternic, mai înţelept, mai curat, mai muncitor şi mai viteaz,
iată ce trebuie să ne dea şcoala legionară!" ("Pentru legionari", pg. 239)
H. SIMA
"În ce priveşte obiectivele destinate a fi cucerite, m-am oprit asupra acelora care reprezentau
punctele nevralgice ale aparatului de Stat: posturi de radio, telefoane, chesturi de poliţie,
Legiune de Jandarmi, Prefecturi." ("Sfârşitul unei domnii sângeroase", pg. 18)
NOTĂ: Căpitanul era preocupat de o revoluţie spirituală, creştină, de crearea unei şcoli
legionare care să dezvolte în neamul românesc "tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai
frumos ca suflet"; preocuparea lui Sima era să cucerească telefoanele, prefecturile, chesturile
de poliţie!

Pagina 24 din 50
LOVITURA DE STAT
CORNELIU ZELEA CODREANU
"NICIODATĂ Mişcarea Legionară, pentru a birui, nu va recurge la "ideea de complot" sau
"lovitură de Stat". Consider aceasta ca o prostie." (Circulara din 26 febr. 1937)
"Lovitură de Stat nu voim să dăm. Prin esenţa însăşi a concepţiei noastre noi suntem contra
acestui sistem." (Circulara din 18 febr. 1938)
H. SIMA
"Cu câte avem, cu atâtea începem lupta, şi la nevoie chiar fără arme, dezarmând prin
surprindere santinelele de la instituţii." (pg. 19); "Ce vom face? O revoluţie, dacă se poate. Un
atentat contra Regelui, dacă timpul nu mai îngăduie o concentrare de forţe." (pg. 41) ("Sfârşitul
unei domnii sângeroase")
NOTĂ: Halal "continuator" al Căpitanului acest Sima! Cu atât mai gravă este abaterea lui de
la principiile Mişcării, cu cât el însuşi afirmă în "Sfârşitul unei domnii sângeroase", pg. 18:
"Căpitanul repudia ideea unei lovituri de stat."

GUVERNAREA
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Celor ce mă întreabă când vom începe acţiunea politică pentru guvernare, le răspund: "Atunci
când şefii de regiuni şi de judeţe îmi vor raporta că în organizaţiile lor nu mai există nici un om
incorect." (Circulara din 12 nov. 1936)
"Decât să fiţi primari legionari sub ordinele prefecţilor şi miniştrilor nelegionari, mai bine să
mai aşteptaţi puţin pentru ca să fiţi primari sub prefecţi şi miniştri legionari. " (Circulara din 28
ian. 1938)
H. SIMA
"În România se produsese un gol politic şi dacă nu eram noi să-l umplem, veneau alţii, aceleaşi
forţe, sub altă etichetă, şi Legiunea putea aştepta mult şi bine să fie chemată la putere.'" (pg. 32)
("Era libertăţii", vol. I)
"Mişcarea Legionară deţinea Ministerele de Externe şi Interne şi toate Ministerele Sociale. Dar,
în realitate, nici la aceste Ministere puterea ei nu era deplină, căci toate numirile, legile şi
deciziile importante, prezentate de titularii lor, depindeau de aprobarea Conducătorului
Statului." ("Era libertăţii", vol. I, pg. 20)
NOTĂ: Căpitanul, fidel până la moarte principiilor morale fixate ca bază a Mişcării, nu dorea să
vină la guvernare decât atunci când avea certitudinea că "nu mai există nici un om incorect" în
organizaţia legionară, pentru că numai astfel putea să realizeze dreptatea promisă şi aşteptată de
români. Sima, în schimb, s-a repezit să umple "golul politic" creat de evenimente, ca nu cumva să
vină alţii şi să piardă puterea! (A pierdut-o însă 4 luni mai târziu - dovadă certă atât a înţelepciunii
Căpitanului, la antipod faţă de Sima...)
Câtă dreptate a avut Căpitanul, din nou, şi sub acest aspect, s-a văzut puţin mai târziu. Sima nu a
ascultat nici ordinele şi nici învăţămintele Şefului său, nici de această dată: însetat de putere, s-a
grăbit să angajeze răspunderea Mişcării fără ca aceasta să aibă putere deplină măcar la ministerele
pe care le deţinea. Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: îndepărtarea de la putere în timp record, cu
pierderi imense pentru Mişcare!

Pagina 25 din 50
LEGIUNEA DIN TIMPUL CĂPITANULUI ŞI CEA DIN TIMPUL LUI SIMA
CORNELIU ZELEA CODREANU
"O mare primejdie ameninţă organizaţia legionară: intrarea în cadrul organizaţiei a o mulţime de
elemente slabe sau chiar rele. Este un fapt cunoscut: de câte ori se ridică un curent mai puternic în
favoarea unei organizaţii, de atâtea ori năvălesc asupra ei şi o serie întreagă de elemente
inferioare, uneori chiar haimanale, oameni fără căpătâi, escroci, secături etc."; "Din 20 de cereri
de înscriere se resping 19 şi se primeşte unul. Cel mai bun." (Circulara nr. 41 din 21 sept. 1936)
H. SIMA
"Legionari anonimi, necunoscuţi, ieşiţi din tainele neamului, ca un fel de generaţie politică
spontanee, s-au alăturat celor mai vechi, formând împreună cu ei o masă legionară impunătoare."
(pg. 10); "Rândurile noastre s-au îngroşat în lunile următoare luând aspect de avalanşă." (pg.
35) ("Era libertăţii", vol. I)
NOTĂ: Sima a procedat exact la 180 de grade, târând Mişcarea pe cu totul alt drum decât cel fixat
de Căpitan: a deschis larg porţile Mişcării. Rândurile s-au îngroşat cu "legionari" făcuţi peste
noapte, cu oportunişti care şi-au pus cămaşa verde de circumstanţă, pentru avantaje, alterând astfel
esenţa legionară
Absolut în toate ocaziile, pretinsul urmaş al Căpitanului a demonstrat că se află la 1800 faţă de linia
Mişcării.
Nu poate exista comparaţie între un viteaz şi un laş, între un om de onoare şi un sperjur, între un
vizionar şi un politruc, între un creator şi un distrugător, între un uriaş şi un pigmeu; punând faţă în
faţă pe Căpitan şi pe "Comandant", urmărind nu numai scrierile, ci însăşi viaţa lor, contrastul este
izbitor, iar simpla alăturare îl desfiinţează pe Sima nu numai ca şef al Legiunii, ci şi ca legionar, şi
ca om. Fondatorul Legiunii s-a identificat, până la moarte, cu principiile legionare, în timp ce
epigonul său a procedat în totală opoziţie, spunând una şi făcând cu totul altceva, pentru ca apoi să
explice interminabil şi să se scuze neconvingător, dând mereu vina pe altcineva şi jonglând cu
cinism nu numai cu cuvintele, ci cu idealurile şi jertfa unei generaţii întregi (idealuri despre care
pretinde, fals, că ar fi fost şi ale sale).

LEGALITATEA
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Dezordinea nu însemnează conflictul nostru cu străinii, ci însemnează conflictul nostru cu statul.
Ori, străinii aici vor să ne împingă: în permanent conflict cu statul. Deoarece statul fiind mai
puternic, noi, atraşi sau împinşi în luptă cu statul, vom fi măcinaţi, iar ei vor rămâne mai departe ca
nişte privitori imparţiali." (Circulara din 21 ian. 1935)
HORIA SIMA
"Atentatele au fost programate pentru această epocă pentru a pune guvernul în imposibilitatea de a
executa pe Corneliu Codreanu, în lipsa Regelui din ţară, creând în ţară un climat de tensiune pre-
revoluţionară." ("Sfârşitul unei domnii sângeroase", pg. 99)
NOTĂ: Când Căpitanul explicase clar, încă din 1935, că dezordinea însemna conflictul cu statul şi
măcinarea Mişcării, Sima, trei ani mai târziu, în 1938, organiza atentate! Total iresponsabil, surd şi
orb, înfăptuia tensiuni "prerevoluţionare" - care au dus la asasinarea Căpitanului! (Astfel, drumul lui
Sima spre şefie a fost deschis...)
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Ii întreb ca legionari: Dacă ordinul este acum tăcere, ei nu pot executa ordinul? Sau îşi închipuie că

Pagina 26 din 50
am murit, că a murit Mişcarea, că moare, sau poate că nu ştim noi ce să facem, de asta tăcem. Să n-
aibă nici o grijă de asta. Trăim. Nu ne e teamă nici de dracu. Mişcarea n-a murit şi nici să nu se
sperie nimeni că va muri. Eu sunt aici şi răspund de victorie. Dar vreau să nu se mişte nimeni fără
ordinul meu."
(Circulara din 21 ian. 1935)
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Pe la ora 1 am fost chemat sus la cancelarie. Căpitanul Ţărăneanu, de la Consiliul de Război, a
venit să ancheteze dacă am trimis eu, din închisoare, un manifest prin care îndemnam pe oamenii
mei la "răzbunare". Era apocrif, bineînţeles. Am dat o declaraţie în acest sens. Cum vin pe capul
meu tot felul de uneltiri?" ("Însemnări de la Jilava", vineri, 10 iunie 1938)
HORIA SIMA
"Examinând harta, văd că Banatul figura ca împânzit în întregime de echipe teroriste. Continua cu
Aradul, Hunedoara, Sibiu şi Braşov."
"- Ei, D-le Sima, îţi recunoşti opera?
- Da, Domnule Director." ("Sfârşitul unei domnii sângeroase", pg. 100, 101)
NOTĂ: Încă din 1935 Căpitanul cerea legionarilor să nu mişte fără ordinul lui, garantând victoria
doar în aceste condiţii; în 1938 Căpitanul era îngrijorat de uneltirile care îndemnau la răzvrătire
legionarii, în pofida ordinelor sale categorice de linişte, iar Sima îşi recunoaşte "opera" teroristă!!
Ne întrebăm stupefiaţi: Ce fel de legionar era?!
Când Căpitanul şi elita legionară se aflau în mâinile autorităţilor, Sima ordona atentate (deşi
Căpitanul ordonase linişte);
În schimb, când Sima însuşi se afla în mâinile autorităţilor, ordona linişte.
Quod erat demonstrandum! Cum s-ar mai putea susţine că Sima ar fi fost de bună credinţă?!
"- D-le Sima, se zvoneşte de un atentat ce s-ar pregăti de legionari contra Regelui. Atentatul nu va
reuşi, chiar dacă s-ar încerca ceva, dar viaţa D-tale e în pericol. (...)
- D-le Director, vă rog să fiţi liniştit. Legionarii nu vor întreprinde nimic. Dar mi-e teamă de altceva,
de vreun agent provocator, care să azvârle în calea cortegiului vreo petardă. (...) În orice caz, daţi-
mi voie să chem pe cineva de la studenţi, ca să-i spun să se ferească de agenţi provocatori."
("Sfârşitul unei domnii sângeroase", pg. 114)
NOTĂ: Deci, după cum scrie însuşi Sima, doar un agent provocator ar fi putut încerca atentate când
camarazii se aflau în mâinile autorităţilor! (În nov. 1938, când Căpitanul se afla în mâinile
autorităţilor, Sima organiza atentate!) E evident rolul de agent al lui Sima şi vinovăţia lui în legătură
cu atentatele şi asasinarea Căpitanului.

POLITICA
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Teoria care ne îndeamnă să intrăm toţi în partide, pentru a le face bune, dacă zicem că sunt rele, e
falsă şi perfidă. După cum de la începutul lumii curge, zi şi noapte, necontenit, prin mii de râuri,
prin fluvii, numai apă dulce în Marea Neagră şi nu reuşeşte să-i îndulcească apa, ci din contră, se
face sărată şi cea dulce, tot aşa şi noi în cloaca partidelor politice, nu numai că nu le vom îndrepta,
dar ne vom strica şi pe
noi." ("Pentru legionari", pg. 146)
HORIA SIMA
"Voi ajuta cu tot ce pot ca să se poată crea acest mare partid, al reconcilierii naţionale, în care să-şi
Pagina 27 din 50
aibă locul lor şi legionarii, sub conducerea supremă a Majestăţii Sale Regelui." ("Sfârşitul unei
domnii sângeroase", pg. 116)
NOTĂ: Deci nu numai că Sima nu respectă cuvântul Căpitanului pentru legionari de a nu se încadra
în partide politice, dar se oferă să sprijine din toate puterile formarea unui partid având ca şef pe
însuşi asasinul Căpitanului şi al elitei legionare! (Halal politician Sima, intrat pe uşa din spate a
politicii lui Carol...)

CORECTITUDINEA
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Cum trebuie să fie şi să se poarte un şef" "Să fie om de cuvânt."; "Să fie de o cinste care să-i
atragă stima tuturor oamenilor din jur."
("Cărticica şefului de cuib", pg. 35)
HORIA SIMA
"Am depus jurământul în 28 Iunie şi imediat m-am prezentat la Minister pentru a lua în primire
noua funcţie. (...) Eu nici gând nu aveam să exercit această funcţie, să fac ore de birou, să primesc
audienţe şi să pun rezoluţii pe cererile solicitanţilor. ("Sfârşitul unei domnii sângeroase", pg. 144 -
145)
NOTĂ: Având în vedere obligativitatea pentru un şef legionar (fie el simplu şef de cuib) să fie om
de cuvânt, se impune următoarea remarcă: halal cuvânt şi cinste la Sima! Şi-a luat în primire funcţia
de subsecretar de stat al lui Carol al II-lea, sub jurământ, deşi nici măcar nu se gândea să-şi respecte
jurământul - pe care îl depusese de bunăvoie! (Pe el îl interesa doar puterea şi mărirea - să fie la
guvernare...)

JURĂMÂNTUL GRADELOR LEGIONARE ŞI SPERJURUL SIMA

CORNELIU ZELEA CODREANU
"Să apărăm Mişcarea Legionară cu toată puterea noastră împotriva a tot ce ar putea s-o ducă pe căi
de compromisuri sau de compromitere; sau împotriva a tot ce ar putea să-i scadă măcar, înalta linie
morală. Jurăm!" ("Cărticica şefului de cuib", pg. 135)
HORIA SIMA
"La despărţire le-am spus (asasinilor lui Iorga - n. red.) că soarta lor depinde de înţelegerea ce o voi
face cu Conducătorul statului referitor la recentele fapte întâmplate atât la Jilava, cât şi pe Valea
Prahovei.";
"Uciderea lui Iorga a oferit duşmanilor noştri o armă de mare eficacitate, cu care au tras în Mişcare
şi pe care n-au mai lăsat-o din mâini nici până astăzi."
("Era libertăţii", vol. II, pg. 77 şi 82)
NOTĂ: Sima, în calitate de comandant legionar, a depus şi el legământul de mai sus în faţa
Căpitanului, jurând să apere Mişcarea de tot ceea ce ar putea să-i scadă măcar înalta linie morală.
În timp ce Sima era şeful Mişcării şi al doilea om în stat, a fost asasinat Iorga de către legionari, iar
"uciderea lui Iorga a oferit duşmanilor Mişcării o armă de mare eficacitate cu care au tras în
Mişcare" (după cum declară însuşi Sima).
Deci compromiterea Mişcării în ochii opiniei publice şi ai posterităţii se datorează faptului că şeful
de atunci al Mişcării i-a ocrotit pe asasini, mergând până la a face înţelesuri şi compromisuri cu
însuşi gen. Antonescu, în loc să le aplice principiul legionar care impune asumarea răspunderii,

Pagina 28 din 50
aruncând astfel vina individuală a criminalilor asupra întregii Mişcări!
Cu alte cuvinte, Sima nu numai că şi-a călcat jurământul de a apăra Mişcarea, dar a dus-o pe căi de
compromisuri (inutile, de altfel, chiar pentru asasini, aceştia fiind condamnaţi de Justiţie un an mai
târziu)...

CURAJUL
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Cum trebuie să fie şi să se poarte un şef" "Trebuie sa fie curajos şi hotărât în ceasuri de primejdie."
("Cărticica şefului de cuib", pg. 34)
HORIA SIMA
"Unde mă aflam eu în timpul acesta? Nici pe baricade în mijlocul camarazilor şi nici în vreun centru
legionar de comandă al Capitalei. (...) Umblam singur din loc în loc, din casă în casă, căutându-mi
adăpost pe unde puteam." ("Era libertăţii", vol. II, pg. 128)
NOTĂ: În momentele cruciale pentru Mişcare (20 - 23 ian. 1941), "şeful" Sima îşi căuta adăpost pe
unde putea, încălcând flagrant înseşi principiile de organizare a Mişcării, în timp ce legionarii, pe
baricade, se descurcau după cum îi tăia capul.
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Colonelul Zăvoianu a venit astăzi foarte îngrijorat. I-a spus camaradului Furdui că guvernul n-a
renunţat încă la ideea suprimării mele. Că, dacă m-ar prinde, m-ar omorî. Că poate ar fi mai bine
dacă aş pleca în străinătate. Eu înclin să cred altă părere: este mult mai bine pentru Mişcare să mor
în Ţară decât să trăiesc în străinătate." ("File de jurnal", marţi 20 febr. 1934)
HORIA SIMA
"Pentru mai mare siguranţă, pe drum, până la Braşov, s-au gândit să mă ascundă în cufărul maşinii,
aşezat în spatele vehicolului. Am acceptat, căci nu era altă soluţie. M-am ghemuit cum am putut în
cufăr, care era prevăzut cu o gaură pentru a putea respira. (...) Am stat ghemuit, cu sufletul la gură,
şi nici nu cutezam să mai respir de frică." ("Prizonieri ai Puterilor Axei", pg. 9)
NOTĂ: O comparaţie care spune totul: Căpitanul prefera să înfrunte moartea în ţară decât să se
refugieze în străinătate, iar uzurpatorul său, fără a mai cuteza să respire, de frică, a părăsit ţara
ghemuit în portbagajul unei maşini, asemeni unui colet!
Păi doar pentru acest lucru un simplu şef de cuib ar fi pierdut comanda, oamenii săi refuzând să mai
urmeze asemenea laş caraghios căruia îi plăcea să comande numai de la distanţa necesară pentru
salvarea pieii proprii...

RĂSPUNDEREA
CORNELIU ZELEA CODREANU
"Niciodată sa nu faci o fapta de care ţi-ar fi ruşine a doua zi, iar când ai făcut ceva, asuma-ţi
răspunderea întreaga." ("Cărticica şefului de cuib", pg. 75)
HORIA SIMA
"Răsturnarea noastră de la putere nu avea altă semnificaţie pentru Profesorul Codreanu decât că se
confirmase punctul lui de vedere: eram un uzurpator al destinelor Legiunii şi acţiunea mea nu putea
duce decât la tragedia ce s-a abătut asupra ţării.";

Pagina 29 din 50
"Profesorul ar fi trebuit să lase chestiunea mea de-o parte, să uite trecutul şi să se ocupe de trupul
însângerat al Mişcării."
("Prizonieri ai Puterilor Axei", pg. 74 - 75)
NOTĂ: Evident că răsturnarea rapidă şi ruşinoasă de la putere a Mişcării se datorează modului de
conducere al noului şef!
Halal cinism la Sima: nu se consideră vinovat de dezastrele abătute asupra Mişcării în timpul cât a
condus-o el; pentru incapacitatea lui de a conduce, oare altcineva să fie de vină?! De "trupul
însângerat al Mişcării" trebuia să se ocupe altcineva, nu cel care o condusese la dezastru?!
De ce "ar fi trebuit" ca tatăl Căpitanului "să lase chestiunea de-o parte" şi "să uite trecutul"? Adică
să uite că Sima contribuise din plin la asasinarea Căpitanului şi a sute de fruntaşi legionari pentru a
se instala la conducerea Mişcării (pe care o distrusese definitiv în doar patru luni)?! (Vorba
comandantului legionar Const. Papanace: scuzele şi explicaţiile lui Sima sunt bune pentru întârziaţii
mintal...)
Conform "Cărticelei şefului de cuib" orice legionar are obligaţia de a-şi asuma întreaga răspundere
a faptelor... Iată alt punct al doctrinei legionare (al câtelea, oare?!) pe care Sima îl nesocoteşte,
încercând, pe deasupra (culmea neruşinării) să pozeze în victimă!

Nicoleta Codrin

REVOLUŢIA LUI SIMA (3 sept. 1940)

Am prezentat rolul important jucat de Sima în decapitarea Mişcării şi intrarea lui pe uşa din dos a
politicii.
Pentru că simiştii îl omagiază pe H. Sima ca mare erou, "revoluţionar", mare "om politic" etc.,
confundând revoluţia spirituală a Legiunii cu lovitura de stat, revoluţia cu opereta, oportunismul
ieftin cu simţul politic etc., să vedem în ce a constat "strălucitul" "succes" de la 3 sept. 1940.
NOTĂ: Relatările memorialistului le-am reprodus întocmai, indicând şi ediţia cărţii, şi
pagina.
***

HORIA SIMA - "Sfârşitul unei domnii sângeroase" (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995)

- citate şi comentarii -
"STRĂLUCITA" ACŢIUNE DE LA 3 SEPT. 1940
UN "ILUSTRU" ... NECUNOSCUT ÎN MIŞCARE
La sfârşitul lui iulie 1940 s-a creat "Forul Legionar" alcătuit din o parte a fruntaşilor Legiunii. Iată
motivul:
"Odată integraţi în acest For, fruntaşii Legiunii nu vor mai avea senzaţia că sunt abandonaţi, că fac
eu politica Mişcării peste capul lor şi fără ştirea lor, că cine vorbeşte în numele lor nu este autorizat
de ei şi că ei nu ştiu unde merge Mişcarea." (pg. 169)
"Şefii legionari, chiar şi cei ataşaţi de mine, vroiau să cunoască evenimentele şi să fie consultaţi
asupra măsurilor ce trebuiau luate, pentru a pune Mişcarea la adăpost de primejdii şi a-i asigura
eficacitatea politică." (pg. 169)
Deci Sima nu era autorizat să vorbească în numele Mişcării nici în vara lui 1940; chiar şi cei puţini
"ataşaţi" de el nu-i acordau încredere deplină.
Iată dovada că Sima nu era o personalitate în Mişcare nici măcar după asasinarea primei "garnituri"

Pagina 30 din 50
a Căpitanului.
Şi cum năravul din fire n-are lecuire, la fel ca în nov. 1938 (când dădea propriile ordine de atentate,
contrare ordinelor de linişte date de Căpitan şi de Comandamentul legionar), la adăpostul acestui
For Sima a acţionat de capul lui: "Forul Legionar avea o enormă importanţă în bătălia angajată cu
regimul, deoarece asigura unitatea Mişcării şi acoperea activitatea mea politică." (pg. 205)
"Când, pe la începutul lunii August, am făcut primii paşi pe teren, mi-am pus problema dacă este
bine să asociez la acţiune şi Forul Legionar. Am ajuns la concluzia că trebuie ţinut de-o parte." (pg.
205)
Profitând de renumele altora şi de buna credinţă legionară, Sima şi-a pus în aplicare propriile
planuri.
CÂND PICIOARELE VOR SĂ DEVINĂ CAP
Planul de "revoluţie legionară" în concepţia lui Horia Sima:
"Atacul era proiectat să se desfăşoare în trei valuri succesive, la scurte intervale: mai întâi grupuri
restrânse de legionari, pregătite în cea mai mare taină, trebuia să facă întâia breşă în autoritatea
regimului, pe urmele lor să năvălească mulţimea legionară şi, în cele din urmă, atmosfera
revoluţionară odată creată, însăşi masele populare să fie antrenate în luptă.
În ce priveşte obiectivele destinate a fi cucerite, m-am oprit asupra acelora care reprezentau
punctele nevralgice ale aparatului de Stat: posturi de radio, telefoane, chesturi de poliţie, Legiune de
Jandarmi, Prefecturi." (pg. 18)
"Cu câte avem, cu atâtea începem lupta, şi la nevoie chiar fără arme, dezarmând prin surprindere
santinelele de la instituţii." (pg. 19)
N. RED.: Deci, din locuri izolate, grupuri restrânse de legionari să dezarmeze, cu mâinile goale,
instituţiile de stat, apoi "să năvălească mulţimea legionară", să ocupe posturile de radio şi
prefecturile din provincie, pentru a ajunge să detroneze regele din Bucureşti!
A menţinut acelaşi plan aberant şi după ce se convinsese că aparatul represiv al regelui pe care vroia
să-l răstoarne era în mâinile acestuia, intact: "Aparatul executiv era intact şi era în mâna lui." (pg.
171)
Într-adevăr, iată o mostră grăitoare de "simţ politic"!
LOVITURĂ DE STAT ... CU PETARDE
"Ca armament, dispuneam doar de pistoale şi acestea aşa de puţine că n-au ajuns pentru toţi. Unele
echipe îşi procuraseră câteva grenade, iar alţii, mai inventivi, şi-au fabricat petarde de casă care
făceau un zgomot asurzitor." (pg. 223)
Lovitură de stat cu "petarde de casă care făceau un zgomot asurzitor", fabricate de legionarii
"mai inventivi"!! Ar părea subiectul unei operete bufe, dacă n-ar fi murit nişte eroi naivi,
dispuşi să meargă la moarte luptând cu mâinile goale împotriva autorităţilor înarmate.
"La Bucureşti, cum am spus mai înainte, ne-am limitat la câteva acţiuni diversioniste." (pg. 233)
Ca să detroneze regele aflat la Bucureşti Sima proiectase acţiuni în provincie, iar în Bucureşti
doar câteva acţiuni diversioniste, şi asta cu o echipă de până în 50 de oameni! (Sima nici nu dă
insignifiantul număr)
Rezultatul era perfect previzibil:
"La Constanţa, legionarii abandonează toate obiectivele cucerite, la ora 6 dimineaţa." (pg. 234)
"La Braşov, cum am văzut, postul de radio Bod n-a putut fi ocupat, insucces care a afectat toată
aria de luptă din Ardeal. Neprimind semnalul convenit, grupele legionare din Timişoara, Deva şi
Alba-Iutia n-au intrat în luptă şi, ca urmare, întreg planul de mobilizare al populaţiei din Ardeal a
căzut." (pg. 234)

Pagina 31 din 50
"Tot planul de bătălie pe care-l concepusem cu atâta încredere în succes se spulberase." (pg. 234)
Aceasta a fost, de fapt, toată acţiunea "strălucită" de la 3 sept. 1940: două acţiuni izolate, la
Constanţa şi Braşov şi o diversiune în Capitală!!
EROUL DIN SPATELE FRONTULUI
"Am ajuns la Braşov pe la amiază şi am tras la un camarad originar din Făgăraş, Nicolae
Trâmbiţaş, care locuia pe Strada Regele Ferdinand, nu departe de restaurantul Transilvania." (pg.
225);
"Eu cu Boian, la adăpostul uniformei de ofiţer, ne-am plimbat pe străzi pentru a vedea ce se mai
întâmplă." (pg. 227)
"Îi spun lui Boian că trebuie să părăsim terenul, deoarece ne expunem să fin arestaţi." (pg. 227)
Elocventă mostră de "eroism"! Lui Sima îi era teamă chiar şi să se plimbe, la adăpostul
uniformei de ofiţer, în timp ce camarazii trimişi de el să lupte cu mâinile goale erau arestaţi
sau ucişi.
Între timp, însă, populaţia civilă din Bucureşti se adunase în faţa Palatului regal manifestând
împotriva lui Carol al II-lea: "Acest fluviu uman din Bucureşti a fost salvarea noastră." (pg.234)
Ar fi urmat o nouă baie de sânge în toată ţara dacă gen. Coroamă (şeful trupelor armate din
Capitală) şi gen. Antonescu (conducătorul Statului) n-ar fi refuzat ordinul lui Carol al II-lea de a
trage în manifestanţi.
În aceste momente critice create chiar de el, şeful sui-generis (aflat pe graniţă) vrea doar să fugă de
răspundere, cu orice preţ: "O mulţime de legionari au fost arestaţi. Se aude că se vor face
descinderi din casă în casă, pentru a descoperi pe cei veniţi din alte părţi la Braşov. Trupe
numeroase înconjoară clădirea Telefoanelor şi Chestura şi se pregătesc de atac." (pg. 235)
"Ne vom retrage în Ardealul cedat Ungurilor, amestecându-ne cu refugiaţii care treceau dintr-o
parte într-alta. Ne vom declara Unguri de la Bucureşti, care vrem să ne întoarcem în patrie." (pg.
235)
Nu numai că Sima renunţase la a cere abdicarea, dar îşi dăduse din nou adeziunea la politica
regală: "Nu înţelegeam motivele pentru care ar fi abdicat Regele, după ce Generalul Antonescu
obţinuse adeziunea Mişcării la politica lui. Reacţia mea de apărare era perfect întemeiată când
am auzit acele zgomote şi bubuituri, căci nimic nu prevedea acest fericit deznodământ." (pg. 244)
Regele însă a abdicat (6 sept. 1940) - deşi "nimic nu prevedea acest fericit deznodământ".
EPILOG
Înainte de a veni în ţară din refugiul de la Berlin, în martie1940 Sima îşi luase angajamentul
solemn de a răzbuna "fără cruţare şi fără milă" camarazii asasinaţi:
"Textul a fost redactat de mine şi a fost transcris pe o hârtie specială şi cu caractere artistice de
către Petre Ponta. Legământ (...) <<Vom răzbuna fără cruţare si fără milă pe toţi cei care au
căzut, pe toţi cei care au fost chinuiţi, pe toţi cei batjocoriţi si întemniţaţi şi vom pedepsi toate
uneltele duşmane din mijlocul nostru ca să rămână exemplu de străşnicie în istorie.>>" (pg. 29)
Să vedem însă cum a procedat câteva luni mai târziu (6 sept. 1940), când i s-a oferit "pe tavă"
ocazia de a-şi onora legământul:
"După ce ne-am despărţit de General, i-am spus Părintelui Boldeanu următoarele: - Fă ce îţi spune
Generalul. Pune-i pe legionari să percheziţioneze vagoanele şi să coboare jos tot ce aparţine
Statului. Dar nu te atinge de Rege. Odată operaţia terminată, lasă-l să plece. Ţine-i sub control pe
toţi legionarii ce vor fi pe peron, ca să nu tragă cineva în el. Răspunzi pentru aceasta." (pg. 247)
Sima dă ordin comandantului legionar preot Boldeanu să aibă grijă, să "răspundă" ca nu
cumva vreun legionar să tragă în cel care patronase ciopârţirea ţării, regele asasin al

Pagina 32 din 50
tineretului român creştin şi naţionalist!
Legământul de "straşnică" răzbunare se împotmolise, brusc, într-o scuză hilară: "Ucigându-l
pe Carol, Mişcarea şi-ar fi înstrăinat definitiv simpatia Regelui Mihai, şi o conlucrare cu el şi cu
întreaga dinastie ar fi devenit insuportabilă." (pg. 247) Dar Sima însuşi recunoaşte, la începutul
cărţii următoare ("Era libertăţii" - vol. I), că regele Mihai n-avea nici o putere încă de la
abdicarea lui Carol al II-lea: "Statul Român era constituit în acel moment dintr-un Rege fără
putere şi un dictator investit cu toate puterile." (pg. 15). Deci, dacă Regele Mihai n-avea nici o
putere, despre ce "conlucrare" putea fi vorba?!
În plus, o lună mai târziu, când a aflat că o echipă legionară urma să plece în Spania, pe
urmele ucigaşului Căpitanului şi al elitei legionare, cu aprobarea şefului Statului, Sima a
oprit-o categoric: "I-am avertizat că dacă persistă în planul lor, voi trece la sancţiuni,
ameninţându-i chiar că voi interveni la Legaţia spaniolă să nu le dea vize." ("Era libertăţii", pg.
139) Nici pe alţii nu i-a lăsat să ducă la îndeplinire legământul asumat de el însuşi...
"Exemplul de străşnicie în istorie" al lui Sima a fost ocrotirea grijulie a asasinului
Căpitanului şi elitei legionare.
NOTA BENE: Când elita Căpitanului era închisă în lagăre, la dispoziţia regelui atotputernic,
Sima organiza atentate (având rezultatele cunoscute: asasinarea elitei), iar când toţi
legionarii erau liberi şi regele devenise un fugar urât de toată ţara, Sima, grijuliu, dă ordin să
fie ocrotit!! Ce om normal mai poate susţine că Sima ar fi fost de bună credinţă?
***

HORIA SIMA - "Era libertăţii", vol. I (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995) - citate şi comentarii -
NOUA LEGIUNE (A LUI SIMA)
"Nu numai Căpitanul, dar aproape toată elita legionară a fost masacrată sub dictatura evreo-
carlistă." (pg. 9)
"Legionari anonimi, necunoscuţi, ieşiţi din tainele neamului, ca un fel de generaţie politică
spontanee, s-au alăturat celor mai vechi, formând împreună cu ei o masă legionară impunătoare."
(pg. 10)
"De unde a răsărit această mândră oaste legionară, care până acum o săptămână trăia sub
ameninţarea legilor excepţionale? Şi de unde au putut să-şi procure aceşti tineri, într-un timp atât
de scurt, mii si mii de cămăşi verzi?" (pg. 22)
"Rândurile noastre s-au îngroşat în lunile următoare luând aspect de avalanşă." (pg. 35)
Aşa cum recunoaşte însuşi Sima, "aproape toată elita legionară" fusese "masacrată". În
schimb, mii de oameni apăruţi brusc "din tainele neamului" (?!) au inundat Mişcarea.
Noul şef vorbeşte de "un fel de generaţie politică spontanee" (adică un soi de buruiană
politică de moment).
Până şi Sima se miră de unde au răsărit "mii şi mii de cămăşi verzi". Curat "avalanşă" care a
înecat adevărata Mişcare!
(În urmă cu doar doi ani, în vremea când încă trăia Căpitanul, Fondatorul Mişcării, îera
necesar un stagiu de 3 ani în Mişcare pentru a deveni legionar).
Rânduri "îngroşate" cu "legionari" făcuţi peste noapte, cu oportunişti care şi-au pus cămaşa
verde şi s-au înghesuit să prindă un ciolan. Bazat pe aceştia (după ce contribuise substanţial la
decapitarea adevăratei Mişcări), Sima a ajuns la guvernare.
Crudă lovitură pentru cei ce mai susţin că Mişcarea din vremea conducerii lui Sima ar fi
totuna cu Mişcarea Căpitanului!

Pagina 33 din 50
 APRIGA TÂRGUIALĂ PENTRU PUTERE
Cei care au impresia că gen. Antonescu l-a adus pe Sima la guvernare ca dovadă de apreciere, se
înşeală amarnic:
"Planul iniţial al Generalului Antonescu era să formeze guvernul pe o bază mai largă, incluzând şi
gruparea lui George Brătianu. Nu s-a putut ajunge la nici o înţelegere cu George Brătianu, pentru că
acesta cerea prea mult: vice-preşedinţia Consiliului de Miniştri, Ministerul de Externe şi totalitatea
ministerelor economice." (pg. 20)
"Generalul Antonescu ducea tratative si cu luliu Maniu. (...) Negocierile n-au progresat, deoarece
Antonescu şi-a dat seama repede că apropierea de Maniu este dăunătoare din punct de vedere al
politicii externe." (pg. 20)
"Aşa s-a făcut că Generalul Antonescu a trebuit să se resemneze să formeze guvernul numai cu
Mişcarea Legionară." (pg. 20)
"Negocierile nu s-au terminat cu repartiţia ministerelor. Tot atât de aprigă a fost şi discuţia
referitoare la cine le ocupă şi ce persoane vor fi titularii lor." (pg. 20)
Deci gen. Antonescu, neavând cu cine colabora la guvernare, "a trebuit să se resemneze" să
guverneze cu legionarii.
I-a luat ca "manta de vreme rea", iar nu ca urmare a acţiunii de la 3 sept. 1940, nu ca recunoştinţă
pentru că ar fi fost ajutat de Sima să ajungă la putere (aşa cum pretind simiştii).
De altfel, iată "recunoştinţa" şi părerea gen. Antonescu despre ajutorul lui Sima, iată cum se
exprimase: "- Ei, ai văzut, D-le Sima, că l-am dat jos pe Carol? A fost bine că n-am plecat în
Germania, cum m-aţi sfătuit D-voastră." ("Sfârşitul unei domnii sângeroase", pg. 246)

Nicoleta Codrin

SIMA CONTRA... SIMA!

Contradicţii simiste
Sima deţine tristul record în materie de lipsă de caracter şi de cameleonism politic: ba
împotriva lui Carol al II-lea, ba alături de el, pentru ca apoi să fie din nou împotriva lui; ba
alături de Antonescu, ba împotriva lui; ba alături de nemţi, împotriva Aliaţilor, ba alături de
Aliaţi. Sărind necontenit de colo-colo, asemeni unei giruete, în opoziţie totală cu onoarea,
cinstea, vitejia şi consecvenţa legionară, urmărindu-şi doar propriile interese şi setea bolnavă
de putere, Sima nu reuşeşte nici măcar prin beţia de cuvinte să-şi ascundă meschinăria
faptelor, întrucât se contrazice singur, în mod stupid, de la un capitol la altul al memoriilor
sale, şi de la o carte la alta:
- organizează atentate, dar, prins de Siguranţă, colaborează cu aceasta, deconspirându-şi şi
dezarmându-şi camarazii (a se vedea cap. I al serialului, oct. 2004);
- vine în ţară în 1940 ca să organizeze un atentat asupra lui Carol al II-lea, dar, invitat de acesta la
Palat, acceptă să-l susţină, în schimbul unui mărunt post de subsecretar de stat la Educaţie,
- se oferă să-l asculte şi să-l urmeze necondiţionat pe Antonescu, dar după patru luni încearcă să-i ia
locul, provocând cea de-a doua mare baie de sânge legionar; etc.
Iată câteva dintre gravele abateri simiste de la etica şi spiritualitatea legionară; într-un viitor
foarte apropiat vom publica o carte care va trata in extenso acest subiect.
BIBLIOGRAFIE: Horia Sima - "Sfârşitul unei domnii sângeroase" (Ed. "Gordian", Timişoara,
1995); "Era libertăţii" - vol. I şi II (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995); "Prizonieri ai Puterilor Axei"
(Ed. "Gordian", Timişoara, 1995).
Pagina 34 din 50
NOTĂ: Citatele le-am reprodus întocmai, indicând şi ediţia cărţii, şi pagina.
***
"Nici o tranzacţie cu asasinii Căpitanului şi ai sutelor de legionari." ("Sfârşitul unei domnii
sângeroase", pg. 37);
"Cu Regele împreună, ţara nu mai putea fi salvată, cum ne legănasem o clipă în această iluzie,
după venirea delegaţiei legionare."; "Ce vom face? O revoluţie, dacă se poate. Un atentat contra
Regelui, dacă timpul nu mai îngăduie o concentrare de forţe." ("Sfârşitul unei domnii sângeroase",
pg. 41)
"Surâde ca s-mi dezarmeze timiditatea, iar eu fac eforturi ca să topesc gheaţa dintre noi. Regele e
calm." ("Sfârşitul unei domnii sângeroase", pg. 127); "M-a numit Subsecretar de Stat la Educaţia
Naţională în guvernul Tătărăscu." (ibidem, pg. 144)
NOTĂ: Cum a fost invitat la Palat şi momit cu un mărunt post de subsecretar de stat la
Educaţie, Sima şi-a schimbat radical atitudinea, "uitând" că jurase să nu facă nici o
tranzacţie cu asasinul Căpitanului şi al sutelor de legionari, "uitând" că �naţional-legionar�ţara nu mai putea
fi salvată" prin colaborarea cu regele!!
***
"Mişcarea Legionară răspunde cu toată însufleţirea şi toată bucuria la chemarea Generalului
Antonescu, fiind gata să-l urmeze în orice împrejurare şi să se identifice cu fiinţa noului Stat".
("Era libertăţii", vol. I, pg. 25)
"... noi până acum am fost prizonieri ai propriului nostru Guvern, situaţie pe care am suportat-o
numai din dragoste şi respect faţă de D-voastră." ("Era libertăţii", vol. I, pg. 95 - fragment din
scrisoarea adresată de Sima gen. Antonescu la data de 28 oct. 1940)
NOTĂ:: La două luni după ce angajase răspunderea Mişcării de a-l urma pe gen. Antonescu
"în orice împrejurare" (pentru a ajunge la guvernare), Sima s-a răzgândit, nemulţumit de
situaţia subalternă...
***
"De unde a răsărit această mândră oaste legionară, care până acum o săptămână trăia sub
ameninţarea legilor excepţionale?" ("Era libertăţii", vol. I, pg. 22); "O întreagă generaţie ne
stătea la dispoziţie ca să colaboreze la crearea Statului Naţional-Legionar." (ibidem, pg. 45)
"În câteva judeţe organizaţia era aşa de slabă, încât nu aveam de unde să aleg viitorii prefecţi."
("Era libertăţii", vol. I, pg. 50)
NOTĂ: De contradicţia evidentă dintre cele două afirmaţii de mai sus se sesizează orice om
cât de cât normal, dar nu şi Sima: avea o generaţie întreagă la dispoziţie, dar... n-avea oameni
pentru conducerea prefecturilor!
***
"<<Se vor aplica sancţiuni severe. .>>" ("Era libertăţii", pg. 70)
"În urma unei convenţii avute cu Mihai Antonescu, i-am cerut acestuia să suspende activitatea
Comisiei de Anchetă Criminală."; "Nici oamenii regimului carlist nu vor mai fi urmăriţi,
aplicându-li-se numai sancţiuni administrative, şi nici legionarii culpabili de recentele delicte."
("Era libertăţii", pg. 79)
NOTĂ: Deci, sancţiunile severe" simiste pentru legionarii care încălcau grav legile Statului
"naţional-legionar" erau... vax!
***
"Nu existau două comenzi în Stat. Generalul conducea singur Statul. El dispunea de puterea

Pagina 35 din 50
legislativă şi tot el făcea orice numire. Eu nu aveam nici o putere în Stat." ("Era libertăţii", vol. I,
pg. 93)
"Generalul Antonescu, cum s-ar zice, trecuse Rubiconul. Destituirea lui Petrovicescu era
semnalul loviturii de stat." ("Era libertăţii", vol. II, pg. 116)
NOTĂ: Cum ar fi putut Antonescu să dea lovitură de stat, din moment ce întreaga putere îi
aparţinea chiar lui, legionarii fiind doar subalterni?! Dacă Antonescu, şef al statului, al
guvernului şi - nota bene! - al regimului legionar, înlocuia un ministru, asta însemna lovitură
de stat?!
***
�Acest titlu nu mi-a creat un complex de putere şi satisfacţie, ci l-am simţit ca o nouă îndatorire
ce-o contractam faţă de Căpitan, faţă de cei morţi şi de cei vii, de a veghea cu şi mai mare
energie ca până acum ca destinul legionar să-şi găsească împlinirea în istorie."; "Cu acelaşi elan
voi lupta mai departe pentru a asigura biruinţa Gărzii de Fier în România." ("Sfârşitul unei
domnii sângeroase", pg. 248)
"... în zilele acestea, 21-23 Ianuarie, am vagabondat din casă în casă, din familie în familie, în
capitală, punându-mă la adăpost." ("Era libertăţii", vol. II, pg. 121); "M-am ghemuit cum am
putut în cufăr, care era prevăzut cu o gaură pentru a putea respira." ("Prizonieri ai Puterilor
Axei", pg. 9); "Lăsam în urmă o ţară însângerată şi zeci de mii de familii expuse cruzimii
trufaşului Conducător." (ibidem, pg. 15)
NOTĂ: Laşului îi place să pozeze în luptător, escrocului în om de onoare, incapabilului în geniu
etc. În "vagabondarea din casă în casă", punându-se "la adăpost" să fi constat "noua
îndatorire contractată faţă de Căpitan, faţă de cei morţi şi de cei vii", ca nou şef al Mişcării?!
În fuga din ţară, pentru totdeauna, în portbagajul unei maşini, "lăsând în urmă o ţară
însângerată"?! Astfel a înţeles noul şef al Mişcării să "lupte" "pentru asigurarea biruinţei
Gărzii de Fier"?!

Nicoleta Codrin

STATUL NAŢIONAL LEGIONAR (14 sept. 1940 - 21 ian. 1941)

Prin aşa-zisa "mare biruinţă", înfiinţarea statului naţional-legionar la 14 sept. 1940, un imens
capital moral şi politic, adunat de Mişcare în 10 ani, cu jertfa Fondatorului şi a elitei
legionare, a fost risipit în doar patru luni de colaborare la guvernare, compromiţând imaginea
Mişcării în ochii opiniei publice şi ai istoriei.
În condiţii grele, de prigoană, Căpitanul a reuşit să creeze, să organizeze, să educe şi să ridice
o Mişcare, pornind "de la zero", iar în condiţii extrem de favorabile, cel ce s-a ridicat la şefia
acestei moşteniri a reuşit s-o compromită în doar patru luni.
NOTĂ: Relatările memorialistului le-am reprodus întocmai, indicând şi ediţia cărţii, şi
pagina.
***

HORIA SIMA - "Era libertăţii" - vol. I (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995)

- citate şi comentarii -

ÎNFIINŢAREA STATULUI "NAŢIONAL-LEGIONAR"

LIMITELE PUTERII LEGIONARE

Pagina 36 din 50
Statul "naţional-legionar" a fost constituit numai după ce Sima, reprezentant al Mişcării, şi-a
luat oficial angajamentul de a-l urma şi asculta necondiţionat pe gen. Antonescu: "Mişcarea
Legionară răspunde cu toată însufleţirea si toată bucuria la chemarea Generalului Antonescu,
fiind gata să-l urmeze în orice împrejurare şi să se identifice cu fiinţa noului Stat". (pg. 25)
Iată şi: Decretul de Constituire a Statului Naţional-Legionar:
"1. Statul Român devine Stat Naţional-Legionar.
2. Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul Stat, având ca ţel ridicarea
morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare.
3. Domnul General Ion Antonescu este Conducătorul Statului Naţional-Legionar şi Şeful
Regimului Legionar.
4. Domnul Horia Sima este Comandantul Mişcării Legionare.
5. Cu începere de la data acestui Înalt Decret, orice luptă între fraţi încetează.
Dat în Bucureşti, la 14 Septembrie 1940". (pg. 25-26)
Deci nu se preciza nicăieri că legionarii deţineau o anumită putere în stat! Generalul,
conducătorul cu puteri depline al statului, le-a acordat funcţii, având însă dreptul, consfinţit
de lege, să le revoce oricând.
Mai mult: gen. Antonescu era şeful regimului naţional-legionar, deci supervizorul lui Sima pe
linie politică.
ÎN PAS DE MARŞ ... SPRE DISTRUGEREA LEGIUNII
Cu chiu, cu vai, cum am văzut, Sima a reuşit să ajungă şi la guvernare. Să urmărim ce-a făcut în
continuare:
"Prin biruinţa de la 6 Septembrie, nu numai că i-am recuperat pe mai toţi legionarii care se
risipiseră în decursul prigoanei carliste, dar s-au creat şi condiţii psihologice obiective pentru a
face noi recrutări din masele largi ale poporului. Rândurile noastre s-au îngroşat în lunile
următoare luând aspect de avalanşă." (pg. 35) Deci Sima i-a "recuperat" pe cei care "se
risipiseră în decursul prigoanei carliste", adică a adus din nou în Legiune elementele slabe,
care dezertaseră, care nu rezistaseră examenelor specific legionare: răbdare, credinţă, vitejie,
responsabilitate, sacrificiu personal!
Apoi a făcut masive "recrutări" "din masele largi"; rândurile s-au "îngroşat", luând "aspect de
avalanşă"!
Ori, în aceste condiţii, rezultatele nu puteau fi altele decât cele pe care le vom vedea.
REPETENT LA EXAMENUL DE MATURITATE
Vorbele umflate, înşirate ditirambic de Sima pe zeci de pagini, că gândul lui era doar la ţara
pe care vroia să o salveze, sunt "dinamitate" de el însuşi: "În România se produsese un gol
politic şi dacă nu eram noi să-l umplem, veneau alţii, aceleaşi forţe, sub altă etichetă, şi
Legiunea putea aştepta mult şi bine să fie chemată la putere." (pg. 32)
Dar guvernarea nu se poate face cu umplutură: "Trebuia să trecem un alt examen, de altă
natură. Examenul maturităţii politice. Una e să dezlănţui o revoluţie şi cu totul altceva este să
administrezi o ţară." (pg. 41)
"Trebuie să recunosc că legionarilor le lipsea experienţa Statului. Nu erau familiarizaţi cu
mentalitatea de Stat." (pg. 41) Deci, deşi legionarii "nu erau familiarizaţi cu mentalitatea de
Stat", Sima s-a înghesuit la guvernare, angajând răspunderea Mişcării.
Cum ar fi putut să "salveze ţara", dacă nici măcar nu ştia cum, "legionarilor lipsindu-le
experienţa statului"?

Pagina 37 din 50
Aşa cum au demonstrat toate evenimentele ulterioare, Sima a pierdut tocmai acest "examen al
maturităţii politice" de care vorbeşte.
De contradicţia evidentă dintre următoarele două afirmaţii de mai jos se sesizează orice om
cât de cât normal. Dar nu şi Sima.
"O întreagă generaţie ne stătea la dispoziţie ca să colaboreze la crearea Statului Naţional-
Legionar." (pg. 45)
"În câteva judeţe organizaţia era aşa de slabă, încât nu aveam de unde să aleg viitorii prefecţi."
(pg. 50)
Până la urmă, în ciuda încurcăturii de minciuni şi scuze, adevărul iese la suprafaţă: Sima n-
avea destui oameni capabili pentru funcţiile primite, în ciuda "avalanşei" de legionari făcuţi
peste noapte! Ceea ce crease Căpitanul şi în zece ani şi distrusese Sima într-un an (1938/1939)
- adică o elită legionară - n-a mai putut fi realizat niciodată.

REALIZĂRILE REGIMULUI NAŢIONAL-LEGIONAR

Motto: "N-am realizat România Legionară, aşa cum o visa Moţa, dar am înscris o pagină în
istorie." (pg. 32)
La pg. 172 - 220 Sima enumeră conştiincios realizările regimului: reapariţia ziarului
"Libertatea"; "Cuvântul" devenit ziar al Mişcării; reapariţia ziarului "Axa"; emisiuni de timbre
legionare; retipărirea unor cărţi legionare; conferinţe la radio; reînfiinţarea bătăliei fierului vechi;
reînfiinţarea unui dispensar pentru săraci; încadrarea în Mişcare a Asociaţiei "Prietenii Legiunii";
deschiderea Universităţii Transilvane la Sibiu [n. red.: adică mutarea la Sibiu a Universităţii de la
Cluj]; organizaţia "Munca legionară"; "Ajutorul legionar"; gărzile legionare motorizate;
reînhumarea legionarilor asasinaţi la Vaslui; funeralii naţionale pentru Ion Moţa; proclamarea
Iaşului ca oraş al Mişcării (cu manifestaţie); sărbătorirea zilei de 10 Decembrie (cu manifestaţie).
Clamarea motorizării unor gărzi, a unor funeralii, a unor emisiuni de timbre şi parăzi, ca
"realizare" a unui regim politic denotă o lipsă de bun simţ şi un cinism rar întâlnite. Bine că
Sima n-a înregistrat şi marele cutremur de pământ din nov. 1940 tot ca "succes" al regimului!
Din cele 17 realizări enumerate de Sima fac parte: 3 reapariţii de ziare, un ciclu de conferinţe
la radio, emisiuni de timbre legionare, o mutare de Universitate, încadrarea "Prietenilor
Legiunii" în Mişcare, motorizarea gărzilor legionare, 2 reînhumări şi 2 sărbătoriri cu
manifestaţie.
Scăzând pseudorealizările de mai sus, rămâne un număr mult mai mic: retipărirea unor cărţi
legionare, reînfiinţarea bătăliei fierului vechi, reînfiinţarea unui dispensar pentru săraci,
organizaţia "Munca legionară" şi "Ajutorul legionar".
Dar Căpitanul le făcuse, cu succes, pe toate acestea, fără a fi la guvernare - ba încă suportând
bătăi, prigoane şi închisori.
În ceea ce priveşte încadrarea Asociaţiei "Prietenii Legiunii" în Mişcarea activă, atragem
atenţia că a reprezentat o gravă abatere de la linia fixată de Căpitan: "Ei sunt cu totul în afara
organizaţiei legionare, ale cărei legi de primire sunt cu mult mai severe." ("Cărticica şefului de
cuib")
Menţionăm încă două realizări, pe care Sima nu le trece la acest capitol, ci separat:
rejudecarea procesului trucat din 1938 al Căpitanului şi reînhumarea lui la Casa Verde. De
asemenea, legionarii au contribuit la refacerea agricolă a ţării în acel an, la ridicarea nivelului
de trai al muncitorimii şi la crearea unui excedent bugetar.
Dar cine să-şi mai aducă aminte acum de mărirea salariilor muncitorilor de atunci? Sau de

Pagina 38 din 50
excedentul bugetar al anului 1940, de munca încordată a mii de legionari oneşti?
În schimb, de abuzurile poliţiei legionare, de gravele abateri de la linia legionară, de masacrul
de la Jilava, de asasinarea lui Iorga, răsună încă istoria, umbrind nu numai realizările de
atunci, ci însăşi imaginea Mişcării.

PARTICULARITĂŢI ALE REGIMULUI SIMIST

CELEBRA POLIŢIE LEGIONARĂ
Poliţia Legionară a fost un corp distinct, separat de Poliţia oficială a statului: "Prin "Corpuri
Auxiliare" înţeleg acele formaţii legionare care aveau misiunea să stea într-ajutorul organelor
poliţieneşti ale Statului, în perioada de trecere de la vechiul regim carlist la noul regim legionar."
(pg. 239)
"Poliţia Legionară a jucat un rol important în prima fază a guvernării, când s-a decis arestarea
uneltelor care au participat la execuţii de legionari." (pg. 239)
Deci Poliţia Legionară fusese înfiinţată temporar, "în perioada de trecere de la vechiul regim
carlist la noul regim legionar", când încă legionarii nu deţineau Ministerul de Interne. DAR:
"Poliţia Legionară s-a constituit mai întâi în Capitală şi apoi s-a extins în toată ţara." (pg. 239);
"Aceste nuclee au format baza Poliţiei Legionare de mai târziu, din perioada guvernării." (pg.
239)
Deci Sima a menţinut şi organizat Poliţia Legionară în paralel cu Poliţia oficială a statului,
deşi legionarii deţineau acum, oficial, Ministerul de Interne, Prefectura Poliţiei Capitalei şi
Direcţia Siguranţei şi Poliţiilor din ţară.
"După ce Poliţia Legionară s-a organizat în toată ţara, am dat o nouă circulară prin care am
stabilit atribuţiile ei de auxiliară a Poliţiei de Stat." (pg. 239) Deci însuşi Sima, era, de fapt,
răspunzător direct de Poliţia Legionară. Membrii acesteia s-au amestecat în Poliţia statului,
creând confuzii şi compromiţând imaginea întregii Poliţii şi a întregii Mişcări. Caz unic în lume:
existenţa simultană a două poliţii, adică o poliţie paralelă cu cea oficială!
Abuzurile şi ilegalităţile săvârşite de noii legionari sunt enumerate chiar de Sima (încercând
însă să le atenueze gravitatea): violări de domiciliu, percheziţii şi arestări ilegale, confiscări
ilegale şi însuşiri de bunuri. "Funcţionarii de poliţie, legionari, fără îndoială că au săvârşit
astfel de delicte. Nefamiliarizaţi cu resorturile vieţii publice, treceau uneori peste bariera
legalităţii." (pg. 233) Aceste delicte grave, comise tocmai de "cămăşile verzi" care se
angajaseră oficial să apere ordinea şi legalitatea, au creat numeroase conflicte: cu populaţia,
cu şeful statului, cu legaţiile diferitor ţări, fapt ce a afectat profund imaginea Mişcării nu
numai în ochii opiniei publice de atunci, ci şi în cei ai posterităţii.
"Au existat şi cazuri mai grave de dezordine şi anarhie, pe care le voi trata în alte capitole, fiind
legate de anumite momente ale guvernării noastre şi având nevoie să fie explicate prin ansamblul
împrejurărilor care s-au produs." (pg. 233) Vom vedea mai departe că aceste "cazuri mai grave" se
referă, de fapt, la masacrul de la Jilava din noaptea de 26/27 nov. 1940.
LEGIONARII S-AU ÎMPUŞCAT ÎNTRE EI
Sima pretinde că la sediul legionar a fost organizat un atac.
"Cum era posibil, cum era de imaginat măcar, ca legionarii să pătrundă cu forţa în propriul lor
sediu, când intrarea era liberă pentru toată lumea, respectând un obicei stabilit încă de pe timpul
Căpitanului?" (pg. 248)
Observăm (ca şi în alte rânduri, de altfel) o contradicţie flagrantă în spusele lui Sima: păi
dacă intrarea ar fi fost într-adevăr liberă, cum ar fi putut pătrunde legionarii "cu forţa"?!

Pagina 39 din 50
Iată, de fapt, ceea ce Sima numeşte "atacul de la sediu": "Profesorul Codreanu, întovărăşit de
vreo 20 de legionari, au pătruns în curtea sediului, a urcat scările şi a intrat în camera din fund,
unde era biroul Căpitanului, aşezându-se pe scaunul lui." (pg. 248)
Da, în aceasta a constat aşa-zisul "atac" al sediului: tatăl Căpitanului a intrat în sediu însoţit
de 20 de legionari!
Reacţia gărzii de la sediu însă a fost uluitoare: legionarii veniţi la propriul sediu au fost
imediat arestaţi, pur şi simplu, fără vreo justificare: "Lăsându-l pe Profesor să intre, garda
legionară i-a oprit pe însoţitorii lui să-l urmeze şi pe măsură ce apăreau în anticameră, îi pofteau
să coboare în subsol, unde erau imobilizaţi şi identificaţi." (pg. 248)
Însuşi tatăl Căpitanului (membru al Senatului Legionar încă din 1929, deputat legionar în
1931 şi 1932, candidat pe listele Partidului "Totul Pentru Ţară" în 1937, orator legionar, închis
mereu şi prigonit pentru credinţa legionară) era făcut prizonier în sediul legionar, iar legionarii
care veneau cu el erau imobilizaţi, fără nici o discuţie! Şi asta în vremea statului "naţional-
legionar"...
Dar oare tatăl Căpitanului şi legionarii care îl însoţeau intenţionaseră să "atace" sediul? Să
vedem: "Marea majoritate nici nu ştiau despre ce este vorba şi nici unul dintre ei n-a opus cea
mai uşoară rezistenţă." (pg. 248) Deci legionarii care veniseră la sediul lor împreună cu tatăl
Căpitanului, imobilizaţi instantaneu de proprii camarazi, "nu ştiau despre ce e vorba" şi "nici unul
dintre ei n-a opus cea mai uşoară rezistenţă." Despre ce atac se poate vorbi atunci?!
Minciuna lui Sima este clar dovedită pentru oricine şi restul povestirii lui nu mai face doi bani, dar
cum nebunia nu s-a oprit aici, redăm încă două citate:
"Au început să curgă legionari din toate părţile. Toate cercurile se mobilizaseră şi au început să
trimită întăriri. De la Prefectura de Poliţie, de la Răzleţi, de la Muncitori, de la Studenţi, de la
Gărzile Încazarmate au năvălit spre sediu mase mari de legionari, neştiind exact ce s-a întâmplat,
dar toţi cu gândul să sară în ajutorul celor din interior." (pg. 248) Întâlnim (din nou) aceeaşi
expresie sugestivă: "năvălire a maselor legionare" (folosită şi pentru proiectul loviturii de stat
de la 3 sept. 1940). Pare-se că "năvălirea" e o caracteristică a "perioadei Sima": oamenii dau
buzna, bezmetici şi necuvântători, fără a discerne realitatea, dar cu pistolul pregătit:
"În acest schimb nenorocit de focuri au căzut loviţi mortal doi legionari: Carol Căzănescu din
Prahova, un element cunoscut de mine, care făcea parte din vestita falangă de luptători din acest
judeţ, şi Gheorghe Ţărău din Ardeal, recrutat pentru Poliţia Legionară. Dintr-o prea mare
desfăşurare de forţe, legionarii aparţinând diferitelor corpuri nu s-au recunoscut între ei şi au tras
unii într-alţii." (pg. 249)
***

HORIA SIMA - "Era libertăţii" - vol. II (Ed. "Gordian", Timişoara, 1995)

- citate şi comentarii -

ALTE "REALIZĂRI" ALE REGIMULUI SIMIST

I) ASASINATELE DE LA JILAVA
MINTE-NE, DAR MĂCAR FĂ-O INTELIGENT
Căpitanul fusese îngropat la Jilava (în afara fortului) şi începuse deshumarea (care s-a terminat pe
27 nov. 1940).
O parte dintre asasinii Căpitanului şi ai elitei legionare se aflau închişi în acest fort (Jilava).

Pagina 40 din 50
Erau anchetaţi de către Comisia Specială de Anchetă Criminală din cadrul Ministerului Justiţiei,
urmând să fie judecaţi şi pedepsiţi - conform legii.
Dar în noaptea de 26/27 nov. 1940, la ora 12, au fost toţi împuşcaţi:
"Comunicatul final a fost redactat de Colonelul Dragomir şi a fost revizuit de mine şi de Mihai
Antonescu, având următorul conţinut:
Comunicatul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri: <<În noaptea de 26-27 Noiembrie, cu ocazia
deshumării osemintelor de la Jilava, legionarii care lucrau la această deshumare, au pătruns în
închisoare şi i-au împuşcat pe unii deţinuţi politici aflaţi acolo, consideraţi ca autorii principali ai
crimelor săvârşite împotriva Căpitanului şi legionarilor sub fostul regim.>>" (pg. 70)
Acest comunicat - "revizuit" de Sima, după cum el însuşi recunoaşte! - este total eronat.
Aşa cum s-a demonstrat ulterior la proces, după căderea statului naţional-legionar, de către
Curtea Marţială, în Dosar 622/1941, NU legionarii care participau la deshumarea Căpitanului
au săvârşit masacrul, CI garda de serviciu din acea noapte, formată din membri ai Poliţiei
Legionare: "Autorii asasinatelor făceau parte din garda legionară de serviciu în acea noapte,
alcătuită din ofiţeri de Poliţie legionară." (extras din Sentinţa Curţii Marţiale nr. 145/1941, Dosar
622/1941)
De altfel, în cartea următoare de memorii ("Prizonieri ai Puterilor Axei"), însuşi Sima este
nevoit să abandoneze minciuna şi să se predea evidenţei: "O serie de elemente care lucrau la
Prefectura de Poliţie au participat la execuţiile de la Jilava şi fapta acestora a fost atribuită
Colonelului Zăvoianu la proces." ("Prizonieri ai Puterilor Axei", Ed. Mişcării Legionare, Madrid,
1990, pg. 69) Asta însă nu-l împiedică să ne împuieze capul cu vina imaginară a legionarilor care
deshumau osemintele Căpitanului, pe parcursul a două pagini din "Era libertăţii" (pg. 65 - 66). Ce
credibilitate mai poate avea acest om încurcat, cu îndârjire evidentă, în propria plasă de
minciuni?!
VEŞNICA LIPSĂ DE CUVÂNT, TIPIC SIMISTĂ
"<<Se vor aplica sancţiuni severe. .>>" (pg. 70)
Sancţiunile "severe" PROMISE OFICIAL au fost identice cele aplicate lui Carol al II-lea,
adică NULE!!
MAI MULT: pentru salvarea de judecata oficială a statului, Sima a oferit, la schimb,
renunţarea Mişcării la ancheta oficială a criminalilor rămaşi în viaţă care masacraseră elita
legionară, anchetă aflată în curs la Ministerul Justiţiei! "Nici oamenii regimului carlist nu vor
mai fi urmăriţi, aplicându-li-se numai sancţiuni administrative, şi nici legionarii culpabili de
recentele delicte." (pg. 79)
"În urma unei convenţii avute cu Mihai Antonescu [ministrul Justiţiei - n. red.], i-am cerut
acestuia să suspende activitatea Comisiei de Anchetă Criminală." (pg. 79)
Sima, şef al Legiunii şi vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, s-a târguit cu gen. Antonescu
şi cu ministrul Justiţiei ca să nu-i judece pe legionarii care încălcaseră atât legile Statului, cât
şi cele legionare!
O ÎNTREBARE DE BUN SIMŢ:
- De ce Sima s-a străduit atât ca să nu fie judecaţi legionarii care comiseseră asasinatele din 27
nov. 1940?
Explicaţia lui pentru acest târg odios este de-a dreptul infantilă: că vroia să evite neliniştea opiniei
publice şi eventuale tulburări dacă s-ar fi judecat legal toate crimele! (?!) Linişte în ţară ar fi fost
tocmai dacă Sima n-ar fi intervenit în procesul justiţiei. Pe când astfel, încrederea oamenilor
în dreptatea Statului Naţional-Legionar fusese spulberată.
"Era în Ajunul Anului Nou. (...) În afară de prefecţi, legiunile de jandarmi şi garnizoanele militare

Pagina 41 din 50
au fost alarmate pentru a lua măsuri de protecţie a foştilor oameni politici." (pg. 103) Toţi erau
extrem de îngrijoraţi şi îşi imaginau alte asasinate în masă, din moment ce asasinii, aflaţi la
putere, fuseseră ocrotiţi de rigorile legii.
Ca măsură de siguranţă pentru ordinea publică, la începutul lunii următoare, pe 3 dec. 1940,
gen. Antonescu dispusese trecerea Jandarmeriei din cadrul Ministerului de Interne (legionar),
sub comanda sa directă: "Un Decret al Conducătorului Statului dispune trecerea Corpului
Jandarmeriei de la Interne sub autoritatea directă a Şefului Statului." (pg. 102); "Lovitura dată
Generalului Petrovicescu era un preaviz că în scurtă vreme va urma înlocuirea acestuia de la
Ministerul de Interne." (pg. 102)
Gen. Antonescu îşi pierduse orice încredere nu numai în corectitudinea lui Sima, ci şi în cea a
legionarilor... Deci asasinatele rămase nepedepsite au făcut parte dintre motivele îndepărtării
de la guvernare a legionarilor conduşi de Sima.
UN RĂSPUNS - TOT DE BUN SIMŢ:
Revenind la întrebarea de mai înainte, tatăl Căpitanului, prof. I. Zelea Codreanu, ne oferă
singura explicaţie logică (deşi juridic nu s-a demonstrat implicarea lui Sima în asasinate):
"La aceasta răspund că toate au fost poruncite şi săvârşite numai spre a astupa gura lui Moruzov
care l-ar fi dat de gol pe Sima despre legăturile intime pe care le-au avut amândoi în orânduirea
atentatelor care trebuiau să pregătească asasinarea Căpitanului." (declaraţia înscrisă la
Tribunalul Militar, Cabinetul 10 Instrucţie, Dosar 622/1941)
Printre cei asasinaţi la Jilava a fost şi Mihail Moruzov, fostul şef al Serviciului Secret de
Informaţii, despre al cărui rol, alături de SIMA, în ASASINAREA CĂPITANULUI şi a
ELITEI LEGIONARE, există mărturii scrise ale supravieţuitorilor (I. Dumitrescu-Borşa,
Const. Papanace, I. Zelea Codreanu ş.a.).
Menţionăm că Moruzov se afla deja în ancheta Ministerului Justiţiei, deci adevărul despre
complicitatea lui Sima la asasinarea camarazilor urma să fie făcută publică, fapt ce ar fi
dezvăluit încă de atunci impostura lui Sima.
În încheierea acestui episod, reproducem alt fragment din declaraţia tatălui Căpitanului: "Cât
despre făptaşii-instrumente, apoi ei ori nu au fost deloc legionari de ai Căpitanului, ori au fost
trădători conştienţi. Întrucât ei ori n-au cunoscut legile Căpitanului, ori le-au înfruntat. Legea
fundamentală a Căpitanului este că legionarul răspunde de fapta sa chiar cu preţul vieţii!"

II) ASASINAREA PROFESORILOR NICOLAE IORGA ŞI VIRGIL MADGEARU

CRUDA REALITATE
Tot în ziua următoare asasinatelor de la Jilava au fost sechestraţi şi istoricul N. Iorga, şi prof. Virgil
Madgearu.
Madgearu a fost ridicat de la vila lui din Bucureşti la ora 14, iar Iorga a fost ridicat de la Sinaia, la
ora 18 (de aceeaşi echipă, condusă de Traian Boeru).
După propriile declaraţii, Sima a aflat imediat atât despre ridicarea lui Madgearu, cât şi despre a lui
Iorga:
"Madgearu a fost ridicat de acasă pe la amiază. Alarma pentru arestarea lui s-a dat pe la orele două
după-masă. Am fost informat pe două căi: prin Nicolae Petraşcu, secretarul general al Mişcării, şi
prin familia lui Madgearu, care a telefonat la Preşedinţie." (pg. 73)
"În cursul după amiezii, să fi fost pe la orele 6, am aflat şi de ridicarea lui Iorga de la vila lui de la
Sinaia." (pg. 73)
Sima spune că a dat telefoane "în toate părţile" "cerând tuturor să le dea de urmă":

Pagina 42 din 50
"N-am putut face altceva decât să telefonez în toate părţile, semnalând dispariţia lui Madgearu şi
Iorga şi cerând tuturor să le dea de urmă şi să-i pună la adăpost." (pg. 73)
Sima susţine că a telefonat pentru salvarea lui Iorga şi Madgearu, neprecizând însă unde
anume. Era "la mintea cocoşului" ca Sima să sune la Ministerul de Interne, iar nu aiurea, "în
toate părţile" (?!). PENTRU CĂ:
- Madgearu fusese deja ridicat din Bucureşti la ora 14 (iar Sima aflase de aceasta chiar la ora 14);
- Iorga a fost ridicat din Sinaia în jurul orei 18, iar Sima a fost informat imediat de sechestrarea lui
Iorga (la ora 18);
- Iorga a fost asasinat câteva ore mai târziu, lângă Bucureşti.
DECI, dacă SIMA ar fi telefonat la Ministerul de Interne măcar la ora 18, adică măcar la
aflarea veştii sechestrării lui Iorga, ca să fie blocat unicul drum de la Sinaia spre Bucureşti,
iar toate maşinile să fie oprite şi controlate, IORGA ar fi scăpat cu viaţă!!
UN CIRC IEFTIN
După câteva ore de la primirea veştilor că Madgearu şi Iorga fuseseră ridicaţi de acasă de nişte
legionari, Sima pleacă pe Valea Prahovei, cică în misiune de salvare. Dar: "În acel moment, apare
jos, în curtea Preşedinţiei, Ilie Niculescu, şeful Răzleţilor; cu o ştire şi mai proastă. Are informaţii
sigure că Iorga nu mai este în viaţă. A aflat vestea de la un legionar care luase parte la expediţie şi
se întorsese de pe Valea Prahovei." (pg. 73)
Deci, deşi i se confirmă clar că Iorga fusese asasinat şi că un legionar care participase la crimă
se întorsese deja din "expediţia" de pe Valea Prahovei, Sima îşi continuă drumul spre Valea
Prahovei - cică spre a-l salva măcar pe Madgearu. Madgearu însă fusese răpit înaintea lui
Iorga, iar dacă Iorga fusese deja asasinat, ce şanse mai puteau exista ca Madgearu să se fi
aflat în viaţă?!
"Am ajuns la Câmpina pe la unu noaptea. Locuinţa Prefectului era păzită de jandarmi." (pg. 74);
"Aflând la Ploieşti că se găseşte şi el în pericol, am pornit în goană spre Câmpina spre a-l lua sub
ocrotire. M-am oferit să dorm în noaptea aceea în casa lui, împreună cu însoţitorii mei, spre a nu
se întâmpla ceva rău." (pg. 75) Deci Sima rămâne în acea noapte la prefectul de Prahova "ca să
nu se întâmple ceva rău" - deşi prefectul era în deplină siguranţă, locuinţa acestuia fiind
păzită de jandarmi, iar Sima plecase, de fapt, să-i caute pe răpitori şi pe Madgearu!
Practic, toată povestea apare ca un circ ieftin, un alibi dubios: "În sfârşit, Antonescu fusese
martor şi ştia din rapoartele ce le primise cât de mult m-am străduit ca să evit lui Iorga şi
Madgearu sângerosul lor sfârşit." (pg. 76)
LUPUL MORALIST
Sima, revenit în Bucureşti, stă de vorbă cu făptaşii, dovedind că ştia perfect atât principiile
Mişcării Legionare, cât şi rolul celor aflaţi la putere într-un stat şi rolul Justiţiei: "Dimpotrivă,
Corneliu Codreanu stabilise, în eventualitatea că Legiunea ajunge la putere, <<opera legală de
pedepsire>>. Se poate răzbuna cineva când este în opoziţie şi acei ce deţin frânele guvernării nu
respectă legea, săvârşind abuzuri, violenţe şi crime. (...) Dar un Stat nu se răzbună. Un Stat lasă
justiţiei sarcina de a-i pedepsi pe vinovaţi." (pg. 77)
Cu toate acestea însă, Sima, reprezentant al Statului şi şef al Mişcării, s-a împotrivit deferirii
criminalilor Justiţiei! Nici măcar pe linie legionară n-a luat nici o măsură.
"Suntem cu toţii pierduţi atunci când închidem ochii la greşelile legionarilor, pentru că ne
sfărâmăm linia de viaţă legionară, legile noastre, in virtutea cărora trăim ca legionari în lume." -
CORNELIU ZELEA CODREANU, Circulara din 23 mai 1935.
(Iar legionarii care îi împuşcaseră pe Duca, Stelescu şi A. Călinescu se predaseră de bună voie
autorităţilor, asumându-şi răspunderea, supunându-se legii şi ispăşindu-şi pedeapsa, conform

Pagina 43 din 50
principiilor fixate de Căpitan.)
CHIRURGIE ... CU GLOANŢE
În încheierea capitolului asasinatelor, Sima declară: "În noaptea de 27/28 Noiembrie, trebuie clar
precizat, n-a fost ucis marele istoric Nicolae Iorga, ci execrabila figură a omului politic Nicolae
Iorga." (pg. 81) Antologică frază: asasinii nu l-au omorât pe istoricul Iorga, ci doar pe ... omul
politic Iorga!! Dar "partea neucisă" a lui Iorga - adică istoricul - n-a mai scris un rând, începând din
27 nov. 1940. Pare-se că inedita operaţie chirurgicală - cu gloanţe - pentru separarea celor doi
Iorga (istoricul şi omul politic), n-a reuşit...
Din păcate, însă, noroiul împroşcat de aceasta pe imaginea Mişcării nu s-a şters nici azi:
"Uciderea lui Iorga a oferit duşmanilor noştri o armă de mare eficacitate, cu care au tras în
Mişcare şi pe care n-au mai lăsat-o din mâini nici până astăzi." (pg. 82)

Nicoleta Codrin

SIMA ÎN EXIL

Guvernul-fantomă de la Viena

HORIA SIMA - "Guvernul naţional român de la Viena" (Ed. "Gordian", Timişoara, 1998) - citate şi comentarii
-
România întorsese armele împotriva Germaniei la 23 aug. 1944. La 10 dec. 1944, Sima a reuşit să
înjghebeze, din 6 persoane, un aşa-zis guvern "naţional" la Viena, care să reia lupta alături de
Germania.
GĂINA ŞI MĂRGEAUA
S-a constituit, cu sprijin german, o "armată naţională" (de fapt, o divizie cu 3 regimente) care n-a
făcut practic, nimic. Sumara pregătire s-a încheiat în febr. 1945, apoi unul din regimente a staţionat,
pur şi simplu, pe Oder, iar celelalte două nu s-au mişcat măcar de la locul de instrucţie. ("Armata" a
fost formată din prizonieri români luaţi de nemţi, care mureau, literalmente, de foame, în lagărele
germane).
Au fost paraşutate câteva echipe de legionari în ţară - aceştia au fost lansaţi la sute de km de locurile
prevăzute. Unii au putut să se reîntoarcă în străinătate, fără a fi realizat ceva concret, iar alţii au fost
capturaţi de comunişti, la scurt timp.
Legionarii din străinătate au fost arestaţi şi anchetaţi de Comisia Aliată. Faptul că Mişcarea
Legionară NU a fost condamnată de Tribunalul Internaţional de la Nurnberg se datorează comand.
legionar Vasile Iasinschi, gen. Platon Chirnoagă (nelegionar), comandorului Bailla (tot nelegionar!)
şi consulului Mihai Enescu, care nu au fugit şi nu s-au ascuns după căderea guvernului-fantomă de
la Viena, ci s-au lăsat arestaţi şi au dat explicaţii, apărând Mişcarea, în timp ce "Comandantul" se
ascunsese (iarăşi)!
Ca în povestea lui Ion Creangă cu "Fata moşului", după cotcodăceli îndelungate, Sima, în
sfârşit, a ouat ... o mărgea: a primit aprobarea nemţilor să încropească un "guvern" la Viena,
care a avut aceeaşi soartă şi aproape aceeaşi durată de viaţă ca şi guvernarea din 1940: a
realizat "un spanac" şi a durat cinci luni. Cotcodăcelile simiste pe această temă n-au încetat însă
nici după jumătate de secol.
BEŢIE CU APĂ TULBURE
Guvernul de la Viena (care a guvernat fantasme) a luat naştere abia la 10 dec. 1944, deşi Sima

Pagina 44 din 50
îl trâmbiţase pretutindeni (inclusiv prin Radio Donau), încă din 26 aug. 1944. Motivul
întârzierii: "Comandantul" nu avea oamenii necesari pentru a forma guvernul! "Eu am cerut, de la
primele convorbiri oficiale, să se întârzie cu proclamarea lui efectivă, până ce voi strânge la Viena
toate personalităţile componente ale echipei de guvernare." (pg. 7)
Guvernul de la Viena a fost format din 6 persoane doar, dar "strângerea" membrilor acestuia
a durat ... patru luni!
"Eu îmi imaginam că după întrevederile avute la Cartierul General al Fuhrerului, mă voi bucura de
sprijinul Externelor fără nici o rezervă, în greaua sarcină ce mi-am asumat-o ca, după dezastrul din
ţară, să creez un nou front de luptă. Dar n-a fost aşa." (pg. 9)
Deci, în plus, nu numai lipsa oamenilor care să-l urmeze era o problemă pentru Sima, ci şi faptul că
nemţii se lămuriseră, încă o dată, de incapacitatea lui: slabele rezultate ale acestuia în teren nu
justificau, pur şi simplu, crearea unui "guvern": "Altenburg (n. n.: ambasadorul Germaniei) mi-a
citit o notă, venită direct de la von Ribbentrop, pentru a-mi aduce la cunoştinţă că, după cursul ce
l-au luat până acuma pregătirile militare şi de altă natură ale Centrului Românesc de la Viena,
acestea nu justifică formarea unui guvern naţional, aşa cum se proiectase iniţial." (pg. 42)
De altfel, înşişi nemţii, mult mai realişti şi mai omenoşi decât pretinsul şef al naţionaliştilor
români, îşi dăduseră seama că războiul era pierdut de Germania şi că aportul românilor ar fi
fost un sacrificiu inutil: "În cercurile armatei germane se întărise convingerea că războiul este
pierdut, că o prelungire a lui nu serveşte la nimic altceva decât doar la pierderea de vieţi
omeneşti." (pg. 61)
Până la urmă însă, în urma unor îndelungate insistenţe, nemţii, plictisiţi, i-au dat aprobarea lui Sima
pentru formarea guvernului...
Să-i urmărim activitatea:
ARMATA "NAŢIONALĂ"
Sima ne povesteşte, cu obişnuitul tupeu, că voluntarii curgeau râuri în armata "naţională": �A fost
o afluenţă considerabilă de voluntari, veniţi precumpănitor din lagărele de prizonieri din jurul
Vienei." (pg. 73) Dar imediat se dă singur de gol: cântata armată "naţională" era compusă din
prizonierii români luaţi de nemţi, care se înrolau sub ameninţarea morţii prin înfometare!
�naţional-legionar�Singura posibilitate de salvare a acestor mii de prizonieri români, ameninţaţi să moară de
foame şi de boli, era să intre în armata naţională." (pg. 76)
Cei care se aşteaptă să audă despre faptele răsunătoare de vitejie ale armatei (de fapt, ale diviziei)
"naţionale", vor fi crunt dezamăgiţi:
"Ruşii stăteau liniştiţi dincolo de Oder şi din când în când tulburau liniştea regimentului, aflat pe o
insulă, cu salve de artilerie. (...) Se făceau incursiuni dincolo de Oder, cu echipe bine antrenate şi
înarmate, care se întorceau cu prizonieri ruşi." (pg. 108-109)
Deci un regiment a staţionat pe Oder, făcând incursiuni pentru a aduce prizonieri. Când ruşii
însă au luat treaba în serios, trupele române au fugit împreună cu ostaşii şi civilii germani:
�Trupele române s-au retras pe linia Oranienburg-Neuruppin-Perleberg, fugind de Ruşi odată cu
soldaţii germani şi mulţi civili." (pg. 117)
Iar celelalte două regimente n-au făcut nici măcar atât: "Întorcându-ne acuma la Dollersheim,
regimentele 2 şi 3 cantonate aici n-au părăsit cantonamentul până în ultimul moment, ca şi cum
nimic nu s-ar fi întâmplat pe front." (pg. 117)
Să vedem ce s-a întâmplat şi cu cei paraşutaţi în ţară:
PARAŞUTAŢII (ÎN NEANT)
Ca şi la încercarea de revoluţie din 3 sept. 1940, această acţiune, prost gândită şi execrabil pusă în
aplicare, fără nici o responsabilitate, a fost un chix: "Paraşutarea lor nu s-a realizat în cele mai
bune condiţii. (...) Verca, în cartea lui faimoasă, Paraşutaţi în România vândută, arată cum avionul
Pagina 45 din 50
cu care a zburat el şi camarazii lui i-a lansat la sute de kilometri distanţă de locul prevăzut.
Aproape la toate echipele care au atins pământul s-au petrecut incidente de acest gen şi chiar mai
grave." (pg. 119)
Dintre cele (doar) câteva zeci de legionari paraşutaţi în ţară, unii s-au întors în străinătate,
constatând că nu se mai putea face nimic, iar alţii au fost capturaţi de comunişti. Rezultatul
nici nu putea fi altul, din moment ce paraşutiştii au fost aruncaţi la sute de km distanţă de
locul prevăzut, fără cele necesare supravieţuirii mai îndelungate într-un teritoriu inamic
controlat de spioni şi de armata sovietică. (Cu toate acestea, după încă nouă ani, în 1953, Sima
a mai trimis 13 paraşutişti în ţară!)
CĂRĂBUŞI CU PLETE ŞI... CAI VERZI PE PEREŢI
Sima îşi trimisese în ţară principalul colaborator, Const. Stoicănescu, în sept. 1944, ca să organizeze
"un 23 August invers":
"În locul acestei soluţii tardive, i-am propus Führerului un alt plan, care consta dintr-un 23 August
invers, al cărui obiectiv era ca să determinăm o parte a armatei române aflate pe frontul din
Transilvania, înaintând spre Ungaria, să se asocieze armatei germane şi împreună să prindă la
mijloc diviziile sovietice." (pg. 91)
Deci Sima voise să determine O PARTE a armatei române să treacă de partea Germaniei!
Adică să se lupte O PARTE a armatei române cu altă parte a Armatei române! Cică astfel ar
fi salvat România! Orice comentariu pe temă e de prisos!
Întrebarea simplă şi de bun simţ elementar care se pune este următoarea: când ruşii se aflau
în întregul teritoriu românesc şi înaintau vertiginos spre inima Europei, in timp ce nemţii se
retrăgeau, cum ar mai fi putut schimba soarta războiului chiar toate efectivele româneşti
(care, să zicem - prin absurd - că ar fi trecut din nou de partea Germaniei)?!
"În câteva luni de zile, Stoicănescu întocmise un dispozitiv de luptă contra Sovietelor, fără
exagerare, monumental." (pg. 92)
N. RED.: Deci doar pentru întocmirea fantasmagoricului plan au fost necesare "câteva luni", ca şi
cum frontul ar fi stat pe loc, aşteptând combinaţiile lui Stoicănescu! Aliaţii, însă, înaintau
vertiginos...
Este evident că Sima abuzează de răbdarea posterităţii, bătând câmpii.
"Reuşise să cointereseze la planul lui cercuri militare de primul rang, dar şi cadre politice ce
deţineau funcţiuni importante în Stat." (pg. 92)
Cât de "cointeresate" au fost cercurile militare şi cadrele politice de prim rang de fanteziile
lui Sima, s-a văzut, extrem de clar!
Într-adevăr, planul lui Sima şi al lui Stoicănescu a fost "monumental", dar monument de prostie!
"COMANDANTUL" DE LA MII DE KM DISTANŢĂ
Şeful minorităţii germane (deşi era neamţ) s-a întors în România, pentru a nu-şi lăsa camarazii în
voia soartei în momente grele:
"Fiind şef al minorităţii germane din România, Andreas Schmidt nu putea lăsa pe conaţionalii lui în
voia soartei. Era o obligaţie politică şi morală să se întoarcă în ţară." (pg. 25)
Ce palmă morală pentru Sima! Pretinsul şef al naţionaliştilor români a rămas la mii de km distanţă
de propria ţară, în timp ce şeful minorităţii germane se întorcea în România!
Legionarii din străinătate erau paraşutaţi în ţara ocupată de ruşi; o parte dintre cei din ţară zăceau în
închisori de 3 ani (ca rezultat al incapacităţii lui de conducere), iar alţii muriseră deja pe front,
apărând ţara.
"Comandantul" însă, după osteneala de a croşeta planuri absurde şi de a se plimba ţinând discursuri,
se complăcea într-o "odihnă plăcută":

Pagina 46 din 50
"Frontul se apropia de graniţa Austriei, noi aici eram privilegiaţi, nesimţind decât efectele unei
odihne plăcute, ca şi cum am fi venit în vilegiatură." (pg. 83)
"Fiecare dintre noi primise un dormitor aparte, înzestrat cu toate comodităţile necesare. Era o
locuinţă de vis." (pg. 86)
N. RED.: Toate aceste "măreţe" "sacrificii" - de a sta ca "în vilegiatură" - l-au condus însă pe Sima
la ... surmenaj: săracul, era atât de "slăbit" de aceste "eforturi", încât nu putea nici să târască un
pacheţel:
"Eu eram extrem de slăbit din cauza eforturilor săvârşite în ultimele luni. Abia târam câte un
pacheţel." (pg. 114)
N. RED.: Nici măcar la picioare nu era mai zdravăn bietul "Comandant"!
RIDICOLUL LA SUPERLATIV
Sima declară emfatic : �Nu puteam în aceste ceasuri grele pentru poporul german să plec în
necunoscut. Nu era corect." (pg. 111)
Să se fi schimbat radical Sima, şi să se fi transformat subit, din laş în erou?
În ceasurile de cumpănă pentru Mişcarea Legionară, al cărei şef era atunci, Sima fugise în
portbagajul unei maşini, deşi el era răspunzător de acele ceasuri pentru Mişcare! Acum, în ceasuri
grele pentru poporul român, stătea la mii de km distanţă (cu pretenţii de conducere însă)!
Să fi fost Sima mai loial nemţilor? Aflăm imediat : "La începutul lui Mai, am aflat, prin iscoadele
ce rămăseseră în urmă, că Americanii au intrat în Alt-Aussee. Acum nu se mai punea problema
rezistenţei în munţi, ci cum să ne pierdem urma cât mai sus posibil, pentru a nu fi descoperiţi de
Americani." (pg. 114) Noul lui acces de "eroism" a fost asemeni guturaiului: trecător.
"Luptătorul" sui-generis dorea să lupte... dar numai în două situaţii: ori prin reprezentanţi,
ori când nu exista nici o primejdie.
UN EPISOD MĂRUNT, DAR SEMNIFICATIV
Prof. cuzist Ion Sângiorgiu acuzase public Mişcarea că ar fi pactizat cu evreii şi comuniştii
împotriva intereselor naţionale. De aceea Căpitanul anunţa în Circulara nr. 119 / dec. 1937 că îl
dăduse în judecată pe calomniator, şi cerea legionarilor să-l "ţină minte" pentru totdeauna pe prof.
Sângiorgiu ("Circulări şi manifeste" - C. Z. Codreanu). �Răspunsul n-a întârziat să vină chiar
din partea Căpitanului, condamnând gestul lui (...)" (pg. 83) Deci Sima ştia cine era Sângiorgiu
şi, într-adevăr, "l-a ţinut minte" pe calomniator, dar ... în stil personal: l-a "sancţionat" moral
... petrecând cu el şi acordându-i apoi chiar o funcţie de ministru în guvernul său: "Am
petrecut împreună cu Profesorul Sângiorgiu zilele de Crăciun." (pg. 84); (...) miniştrii guvernului
naţional, refugiaţi la Bad Gastein: Iasinschi, Generalul Chirnoagă, Comandorul Bailla, Vladimir
Cristi şi Profesorul Sângiorgiu." (pg. 138) Halal mostră de "fidelitate" faţă de principiile
Căpitanului !
O IAPĂ BLEU JUCA RUMBA LA CAZINOU
Sub titlul extravagant: "Un om salvează Legiunea" (pg. 133-136), Sima pretinde că salvarea
Mişcării de sub acuzaţiile Tribunalului Internaţional de la Nurenberg s-ar datora unui oarecare ing.
Virgil Velescu. Cică acesta, prin fosta secretară a unui consilier al lui Eisenhower, l-ar fi convins pe
consilier, iar consilierul, la rândul lui, l-ar fi convins pe Eisenhower care, profund impresionat de
suferinţele legionare, ar fi intervenit la Nurnberg ca Mişcarea să fie lăsată în pace, iar Tribunalul
Internaţional s-ar fi supus imediat... Poveşti de genul "o iapă bleu juca rumba la cazinou"!
Citind cu atenţie mai departe, ne lămurim imediat, după lecturarea a încă 16 pagini:
"Deşi trecuseră aproape patru luni de la primele arestări, pe la jumătatea lunii Februarie 1946,
Vasile Iasinschi, Generalul Chirnoagă şi Comandorul Bailla au fost arestaţi de C.I.C. şi internaţi în
lagărul Glasenbach, unde s-au revăzut cu Doamna Bucur şi Mihail Enescu." (pg. 149)
Deci aşa-zisa intervenţie "salvatoare" a lui Velescu - din sept. 1945 - nu "salvase", practic, nimic!
Legionarii au fost arestaţi şi anchetaţi de către Comisia de Instrucţie de pe lângă Tribunalul
Pagina 47 din 50
Internaţional de la Nurnberg, un an mai târziu, la 13 iulie 1946: "La 13 Iulie 1946, a sosit la
Glasenbach un ofiţer american, cu formulare ale Comisiei de Instrucţie de pe lângă Tribunalul
Internaţional de la Nürnberg." (pg. 150)
Meritul de a fi scos Mişcarea Legionară de sub acuzaţii aparţine, deci, comandantului
legionar Vasile Iasinschi, gen. Platon Chirnoagă (nelegionar!), comandorului Bailla (tot
nelegionar), şi consulului Mihai Enescu, care n-au urmat exemplul deplorabil al fostului şef al
parodiei de guvern, şi n-au dat bir cu fugiţii, ci au rămas pe loc, demni, pentru a da explicaţii:
"În Aprilie 1947, după cercetările de rigoare, au fost eliberaţi membrii Consulatului Român, Mihail
Enescu şi Doamna Maria Bucur, împreună cu Comandorul Bailla. (...) O lună mai târziu, Mai
1947, au ieşit pe poarta lagărului Vasile Iasinschi şi Generalul Chirnoagă." (pg. 150)
În urma explicaţiilor date de aceştia Mişcarea Legionară a fost exonerată de a apărea în faţa
Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg, ca �colaboraţionistă� (pentru crearea
�Guvernului de la Viena�). Oare nu cel care iniţiase acest �naţional-legionar�guvern�naţional-legionar�-fantomă, oare nu
�naţional-legionar�Comandantul�naţional-legionar� Mişcării ar fi trebuit să se prezinte şi să dea, demn, explicaţiile necesare, în
loc să se ascundă ca ultimul laş?!
Întrebarea care se pune în mod firesc este: De ce încearcă Sima să nege meritele celor care într-
adevăr au salvat imaginea Mişcării?
Răspunsul este simplu şi dezarmant: mărunţelul se răzbună astfel pentru că respectivii au refuzat
apoi să-l mai recunoască pe el ca şef!!
CAMARADUL ŞI EROUL LA NEVOIE SE CUNOSC
În primăvara anului 1946, Sima mergea prin Italia, fiind însoţit de un oarecare Paul Popescu şi de
dr. Emil Bulbuc (unul dintre fruntaşii studenţimii legionare clujene, mare orator).
La apariţia unui tânăr cu un pistol, Sima şi Paul Popescu s-au ascuns repede în spatele copacilor,
lăsându-l pe dr. Emil Bulbuc singur în faţa primejdiei: "Ne-am ridicat şi Emil Bulbuc l-a întrebat ce
vrea, îndreptându-se curajos spre el. Eu cu Paul Popescu ne-am tras îndărătul unor copaci." (pg.
160)
Se aflau deci trei persoane în faţa unui necunoscut înarmat cu un pistol. Popescu şi comandantul
legionar Sima au fugit repede, ascunzându-se, dar legionarul Bulbuc a rămas pe loc, cutezător: "Stă
lângă geamantan cutezător." (pg. 160)
Dr. Emil Bulbuc a fost împuşcat chiar în faţa "Comandantului", fără ca acesta să schiţeze nici cel
mai mic gest, deşi nu era singur! Alături de alţi doi oameni (dintre care unul viteazul legionar Emil
Bulbuc), Sima nu s-a gândit măcar să dezarmeze un om cu un pistol. Dar are ifose de erou
naţional...
"Auzim o împuşcătură şi atunci îl vedem pe Emil Bulbuc prăbuşindu-se la pământ, dând un ţipăt
fioros, aşa de puternic că se putea auzi până departe. Atunci pistolarul înşfacă geamantanul lui
Bulbuc şi dispare în tufiş. Noi rămânem ascunşi după copaci, privind la Emil Bulbuc, care nu
mai mişcă." (pg. 160)
"Comandantul" a mai aşteptat câteva minute după aceea, ascuns în tufişuri, privind
impasibil la "spectacol": "După câteva minute, presupunând că a plecat ucigaşul, ne apropiem de
Emil Bulbuc întins pe iarbă. Murise." (pg. 160)
INFLUENŢA RAZELOR DE LUNĂ... ASUPRA GALOŞILOR DE GUMĂ
După toată această sarabandă de minciuni şi prostii, finalul memoriilor fostului şef are darul
de a încremeni orice om normal: "Graţie acestui guvern, s-a făurit mişcarea naţională de
rezistenţă şi s-au creat premisele resurecţiei din 22 Decembrie 1989." (pg. 168) (n. n.: ??!!)
Când aud o tâmpenie colosală, unii îşi fac semnul crucii; alţii râd în hohote, dar nimeni nu-şi bate
capul să combată aşa ceva... Nu vom demonstra deci, că negrul nu e alb. Nu vom argumenta nici

Pagina 48 din 50
patologia lui Sima - pentru că faptele şi scrierile lui o dovedesc cu prisosinţă. Ne limităm să mai
oferim o mostră: "Acest guvern nu a făcut numai retorică, ci s-a opus cu armele contra dominaţiei
comuniste din România, luptând alături de armata germană sau vărsându-şi sângele pe crestele
munţilor." (pg. 171) Zău?! Păi nici măcar jumătate dintr-un membru al guvernului de la Viena
n-a mai văzut ţara decât în poze!
Pe vârfuri de munte însă s-au aflat sute de legionari din ţară, care n-aveau nevoie să le spună
nici vreun guvern oarecare, nici Sima - şi încă de la mii de km - ce trebuia făcut.
Îi mai sugerăm lui Sima câteva "merite" ale guvernului de la Viena, pe care le-a omis: a
respirat, a dat din mâni şi din picioare, şi-a suflat nasul, s-a sucit, s-a învârtit; o fi suferit din
cauză că poporul român, nerecunoscător pentru aceste eforturi notabile, nu s-a gândit să-l
împăieze...
MIC TRATAT DE DAT CU STÂNGUL ÎN DREPTUL
"A "salva" Legiunea de la 7.000 km. distanţă de front, e cel puţin ridicol." (H. Sima - Circulară,
8 nov. 1953)
În sfârşit, iată prima observaţie de bun simţ din cele aprox. 2000 de pagini rezumate până acum!
Păcat însă că n-a fost capabil să-şi dea seama de ridicolul celor afirmate: el este unicul
"comandant" de trupă din lume care a pretins că apără ţara şi neamul, de la mii de km
distanţă de front...
"Până când nu-i vom vedea pe aceşti uneltitori hotărâţi să înfrunte primejdia din ţară, ei nu
rămân pentru mine decât nişte laşi şi nişte impostori ai adevărurilor legionare." (H. Sima -
Circulară, 8 nov. 1953) Just! Suntem de acord! Un laş şi un impostor!
"Am sfârşi ca nişte jalnice sfărâmături ale mândrei Gărzi de Fier, dacă ne-am despărţi de viaţa
cea mare a neamului, de durerile şi lacrimile celor de acasă." (H. Sima - Circulară, 8 nov. 1953)
Sima nu s-a despărţit însă de lacrimile celor de acasă: se gândea, probabil, din când în când,
la ei, pe la dineurile din lume, unde sărbătorea recordul la guvernare (patru luni).

Nicoleta Codrin

PORTRETUL LUI SIMA

conturat de preotul comandant Ştefan Palaghiţă care l-a cunoscut bine atât pe Căpitan, cât şi pe Ho-
ria Sima şi a stat sub comanda lor:
"Când contra lui Carol Cel Ucigaş, când cu el; când cu Antonescu, când contra lui; azi cu
nemţii, împotriva englezilor, mâine contra nemţilor, dar cu americanii, cu englezii; acestea au
fost <<orientările>> <<clipă de clipă>>. Sima bate un record neaşteptat."
"Acestui <<erou>>, după câte ştim, i se spune <<oportunist>>, iar împotriva lui s-au ridicat
toate doctrinele spirituale cunoscute în lume."
"<<Politica>> lui se rezumă în a urzi planuri fanteziste de care entuziasmează câţiva copii, cu
care porneşte ca un orb la drum, fără a-şi vedea adversarul. Numai când se izbeşte cu capul de
perete, are un moment de reculegere: <<Vezi, la asta nu m-am gândit. Aici era un perete>>."
"Activitatea lui se reduce la o speculare necinstită, egoistă, a evenimentelor, în favoarea sa per-
sonală şi în defavoarea Legiunii. El n-are putere de înţelegere a problemelor politice, iar miopia
lui este unică."

Pagina 49 din 50
"Abia după această "rebeliune" legionarii au început să se dezmeticească şi să constate că Ho-
ria Sima este un prost jucător al cărţilor politice, fie pentru că este un incapabil, şi asta e grav
pentru un <<comandant>> de Mişcare, fie pentru că e de rea-credinţă, şi asta e şi mai grav.
Fapt cert este că toate agitaţiile lui Horia Sima au corespuns perfect planurilor ticăloase ale duş-
manilor Mişcării."
"Horia Sima, mic la trup şi la suflet, surd la propriu şi la figurat, anemic fiziceşte şi foarte debil
(dacă nu chiar mort) spiritualiceşte, a fost şi va rămâne totdeauna omul agitaţiilor puerile, nese-
rioase şi negative."
"Ciobanul scoate puricii din stână într-un mod foarte simplu: bagă înăuntru o capră; puricii de
pe jos sar în părul ei şi ies afară odată cu ea. Acesta este imensul serviciu pe care l-a făcut Sima:
a polarizat în jurul lui toată pleava şi zgura ce se prinsese pe trupul Legiunii în cursul anilor şi a
târât-o afară odată cu el. A făcut un mare serviciu de polarizare în jurul său a elementelor nega-
tive.
Dar tot atât de adevărat este că Sima a adus ruina în Mişcarea Legionară, semănând pretutin-
deni morminte şi pervertind sufletele legionare până la satanizare."

Pagina 50 din 50