PREZENŢE MILITARE BUCUREŞTENE ÎN ŞTIINŢA ŞI CULTURA

ROMÂNEASCĂ
--CAMIL PETRESCU – SCRIITOR ȘI SOLDAT

„Nu sunt decât două moduri de a trece satisfăcător prin viață:

cu noroc, ori cu hotărârea de a fi lucid și loial, de a trage consecințele până la capăt al
felului tău propriu de a fi“
Camil Petrescu

Una dintre personalitățile multilaterale ale poporului român a fost

Camil Petrescu; romancier, dramaturg, critic literar și de teatru, filozof și publicist rămâne în
literatura română ca fiind cel care a pus capăt romanului tradițional și a inițiat romanul
modern.
S-a născut la data de 9 aprilie 1894, la spitalul Filantropia din București,
fiul lui Camil Petrescu, funcționar de poștă în vârstă de 28 de ani, originar din Brăila, și al
Anei Petrescu, născută S. Keller. Nu și-a cunoscut părinții: „Copilăria mi-a fost
umbrită de dispariția părinților. Tatăl meu a murit înainte de a mă naște eu, mama s-a dus
curînd după el. M-am văzut fără rude, fără familie, crescînd de capul meu“1. A fost
încredințat de la naștere, din maternitate, unei doici (Maria Popescu) din mahalaua Oborului,
ce-l îngrijește până la vârsta liceală. De educația sa din copilărie s-a ocupat și unul dintre
vecini, subcomisarul de poliție Episcopescu, în casa căruia doica Maria era angajată cu ziua la
curățenie și unde venea însoțită de Camil; invitația pe care acesta i-a făcut-o „Hai să te învăț
carte“ a rămas memorabilă pentru acela care urma să cucerească de-a lungul vieții diplomele
cele mai înalte.
După gimnaziu, a obținut o bursă pentru
continuarea studiilor liceale la Colegiul „Sfântul
Sava”, apoi la secția reală a Liceului „Gheorghe
Lazăr” din București. „Băiatul cu neliniștite
priviri albastre, îndreptate cu inteligență asupra
oamenilor, asupra lucrurilor“2 s-a afirmat printre
talentele literare ale liceului; a obținut la un
concurs școlar literar un premiu în valoare de 15
lei, acordat de revista Flacăra la data de 3
noiembrie 1912.
După absolvirea liceului (foto 1)
s-a înscris, în toamna anului 1913, la
Facultatea de litere și filosofie din București, și tot
atunci s-a prezentat la concursul „Hillel“, unde,
obținând cea mai mare notă, a câștigat bursa.
Foto 1: Camil Petrescu, licean Împreună cu un grup de studenți și cântăreți
români, a militat pentru înființarea Operei
Române, al cărui program l-a întocmit el însuși.
În perioada 1914-1915, a publicat în Facla (director N.D. Cocea) crochiuri citadine
sub pseudonimul D. Raoul, iar din iunie 1915, a început să colaboreze cu Cronica (directori
1
Din convorbirea cu Camil Baltazar, poet și publicist, redată în Tabelul cronologic realizat de Sanda Radian în
Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, Camil Petrescu, Editura Albatros, București, 1982, p.V.
2
Așa și-l amintește Tudor Vianu, în Jurnal, EPL, 1961, pp.39-40, apud. Tabelul cronologic realizat de
Sanda Radian în Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, Camil Petrescu, Editura Albatros,
București, 1982, p.VI.
Tudor Arghezi și Gala Galaction), semnând K. Mill, R. și Radical, până în iunie 1916. A
susținut doctoratul în filosofie, la data de 9 aprilie 1937, cu teza despre teatru, intitulată
„Modalitatea estetică a teatrului“; doctoratul a fost obținut cu mențiunea magna cum laudae.
Creația sa literară se remarcă prin autenticitate, definită de scriitor astfel: „Singura
realitate pe care o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic“;
structurate pe o pasiune sau un sentiment, operele sale literare sunt adevărate „monografii ale
unor idei“3. Reamintim din creația sa literară:
romanele: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930), „Patul lui
Procust” (1933), „Un om între oameni” (1953-1957), neterminat;
nuvelele: „Turnul de fildeș” (1950), „Moartea pescărușului” (1950), „Mănușile”
(1950), „Cei care plătesc cu viața” (1950), „Un episod” (1957);
poeziile: „Ideea. Ciclul morții” (1923), „Un luminiș pentru Kicsikem” (1925),
„Transcendentalia” (1931), „Din versurile lui Ladima” (1932);
piesele de teatru: „Jocul ielelor” (1918), „Act venețian” (1918-1946), „Suflete tari”
(1921), „Danton” (1924-1925, „Mioara” (1926), „Mitică Popescu”4 (1925-1926), „Iată femeia
pe care o iubesc”5 (1943); „Bălcescu”6 (1948) etc.
De menționat și faptul că, „autor al unui sistem filozofic propriu, elaborat în mai mulți
ani, Camil are curajul sau înțelepciunea da a nu-l divula, depunîndu-l spre păstrate la
biblioteca Vaticanului”7.
Un moment cu rol decisiv în formarea personalității lui Camil Petrescu (foto 2 și 3) a
fost experiența războiului, înțeles ca o problemă de onoare și de oralitate, dar mai ales ca o
problemă personală. Respins la vizita medicală (1916), a stăruit să rămână în
Școala de ofițeri, unde în primele luni ale anului a fost plutonier la Regimentul VI-infanterie
Mihai Viteazul.
A plecat voluntar pe front, dorind să cunoască experiența războiului trăind experiența
împrejurărilor celor mai grele din existența patriei. „Trăia simultan o dramă, a sa și
a tuturor. Singura compensare era de a cunoaște totul până la capăt, oricît de mare i-ar fi
prețul”8.
Campania propriu-zisă a făcut-o în Regimentul Suceava nr.16, de la data de 16 martie
până la 24 iulie 1917, când a căzut prizonier la nemți după lupta de la Cota 789 - Dealul
Ungureanu; a ajuns în lagărul de la Sopronyek (Ungaria) și pe urmă la Plau în Boemia.
A apărut pe lista celor 13 ofițeri români
morți pe câmpul de luptă în iulie 1917,
consemnată în Ordinul de zi nr.560 din 1 august
1917 al acestui regiment; la 13 august
același an, unul dintre camarazi, Octavian Pană,
a confirmat vestea tristă a morții lui Camil
Petrescu într-o scrisoare adresată lui Gelu
3
Online pe site-ul https://culturainiasi.ro/camil-petrescu/, accesat la data de 20.09.2022.
4
O întâmplare de campanie cu un Mitică Ionescu i-a dat ideea acestei piese de teatru.
5
Premierea acestei piese a avut loc pe 28 februarie 1944, în regia autorului, având în distribuție pe Elvira
Godeanu, Al. Alexandrescu, Nicolae Bălțățeanu, Nikki Atanasiu, Marietta Sadova, Florin Scărlătescu ș.a.
Spectacolul a avut mare succes de public, dar în urma bombardamentului din 4 aprilie 1944, activitatea Teatrului
Național din București a fost întreruptă, iar în bombardamentul german din 23 august 1944 decorurile au fost
distruse împreună cu clădirea teatrului.
6
Este realizată în urma studierii unor documente istorice; piesa a fost citită de autor la Teatrul Național din
București în fața directorului Zaharia Stancu și a actorilor, în 20-21 octombrie 1948, după care au început
repetițiile (ades întrerupte) sub conducerea autorului.
7
Marian Popa, Camil Petrescu, Editura Albatros, București, 1972, p.18.

8
Aurel Petrescu în Tabelul cronologic din Camil Petrescu, Danton, Editura Albatros, București, 1991,
p.XXXIX.
Pastia. În timpul unui bombardament german, scriitorul a fost rănit - și-a pierdut auzul la o
ureche, infirmitate care l-a marcat toată viața.
S-a reîntors din prizonierat la data de 10 aprilie 1918; la 18 iunie 1918 a fost
demobilizat. Pentru anularea actului de deces a avut mari dificultăți. În februarie 1930, a fost
împroprietărit ca invalid de război cu 5 jugăre de pământ în comuna Bulgăraș, regiunea
agricolă Sânnicolaul Mare, județul Timiș; împroprietărirea tardivă a atras după sine doar
impozite,Foto
șicane, procese.
2: Camil Petrescu, în armată
În septembrie 1930 a fost declarat
invalid de război definitiv (foto 4), beneficiind
de toate drepturile prevăzute în Legea I.O.V.R.
Experiența războiului a adăugat o nouă

Foto 3: Camil Petrescu alături de un camarad

valență în formula personalității

scriitorului, respectiv ieșirea din
egocentrismul care caracteriza generația
sa. Ștefan Gheorghidiu, eroul romanului
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, definea această stare de lucruri astfel:
„Mă întorsesem din război cu un sentiment aproape metafizic al camaraderiei, solidarizat cu
tot ce e suferință și dor de mai bine în lume. Destinul comun al liniilor de tranșee, egalitatea
în fața morții păreau semnul unui destin legat de toată omenirea, pentru tot restul vieții”.

Conduita lui Camil Petrescu a fost un exemplu de loialitate față de el însuși și de

idealurile artei.
După decenii de activitate neobosită, de fructuoase frământări creatoare, călăuzit de o
înaltă conștiință etică și profesională, presimțind sfârșitul căuta cu privirea înapoi la drumul
vieții pe care îl parcursese: „Am urmat astfel în decursul anilor o încălecare de datorii în timp
care mi-a anulat intervalele firești de odihnă, minimal, găsindu-mă fără răgaz, fără
respirație. (…) Și iată acum în ceasul acesta al unei sănătăți falimentare, prin abuz de muncă
și din lunecare peste timp, mă găsesc doar eu cu volumul al treilea din Un om între oameni”.
Camil Petrescu se stinge din viață, așezat în fotoliul din dormitorul său, pe data de
14 mai 1957 la București.
***
Rămâne pentru neamul românesc, așa cum afirma Octav Șuluțiu, „exemplul tipic al
scriitorului inteligent sau mai bine zis, al scriitorului în care talentul și inteligența sunt
deopotivă de mari”.
Foto 4: Carnetul de veteran al lui Camil Petrescu
 Bibliografie

Mircea Ghițulescu (coordonator), 100 cei mai mari scriitori români, Editura Orizonturi,
București, 2022.
Camil Petrescu, Versuri. Nuvele, Editura Minerva, București, 1985.
Camil Petrescu, Note zilnice, Editura Gramar, București, 2003.
Camil Petrescu, Ultima boapte de dragoste, întîia noapte de război, Editura Albatros,
București, 1982.
Camil Petrescu, Danton, Editura Albatros, București, 1991.
Marian Popa, Camil Petrescu, Editura Albatros, București, 1972.
https://www.camilpetrescu.eu/
https://culturainiasi.ro/camil-petrescu/
https://editiadedimineata.ro/