George Coşbuc (n.

 20 septembrie 1866, Hordou, Ungaria Regală, Imperiul Austriac –

d. 9 mai 1918,  Bucureşti, România)

Biografie.

George Coşbuc a fost poet, critic literar, scriitor, publicist, traducător român din
Transilvania si a fost membru titular al Academiei Române din anul 1916.
Poetul s-a născut în anul 1866, pe 20 septembrie, fiind al optulea copil dintre cei 14
copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiica preotului greco-catolic
Avacum din Telciu. Copilăria şi-o petrece în satul natal Hordou, în orizontul mitic al lumii
rurale, în tovărăşia basmelor povestite de mama sa. Primele noţiuni despre învăţătură le
primeşte de la ţăranul Ion Guriţă, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coşbuc auzise „că
ştie poveşti”. Învaţă să citească încă de la vârsta de 5 ani, de la bătrânul Tănăsucă
Mocodean.
George Coşbuc şi-a început studiile la şcoala primară confesională greco-catolică
din Hordou, în toamna anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după
clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a şi a III-a, urmează cursurile şcolii confesionale, greco-catolice din Telciu,
învăţând germana cu unchiul său Ion Ionaşcu, directorul şcolii. În clasa a IV-a (1875), se află la Şcoala Normală din Năsăud, pe
care a absolvit-o pe data de 21 iunie 1876. În toamna aceluiaşi an, se înscrie în clasa I a Gimnaziului fundaţional greco-catolic din
Năsăud. La gimnaziul superior (liceul, astazi colegiu naţional) predau profesori cu o pregătire superioară, astfel tânărul Coşbuc
formându-şi aici o temeinică bază pentru cultura sa. Începe să scrie versuri şi activează în Societatea de lectură Virtus Romana
Rediviva a gimnaziului năsăudean, încă din clasa a V-a (1880-1881), ca membru extraordinar. În clasa a VII-a, George Coşbuc este
ales vicepreşedinte al societăţii, iar la 2 octombrie 1883 devine preşedinte. Publică în paginile revistei Muza someşeană (1882-
1883) primele poezii. În mai 1884 îşi susţine examenul de bacalaureat şi, apoi, în toamna aceluiaşi an, se înscrie la Facultatea de
Filosofie şi Litere, la Universitatea Francisc Iosif (Franz Josef) din Cluj. A fost numit în comitetul Societăţii Iulia a studenţilor
români din universitatea clujeană, timp în care îşi începe colaborarea la gazeta Tribuna din Sibiu (decembrie 1884).
În noiembrie 1886, bolnav şi confruntat cu diverse dificutăţi materiale, nu mai figurează printre studenţii clujeni,
frecventând doar anumite cursuri universitare. Continuă colaborarea la Tribuna, publicând Atque nos, Fata craiului din cetini,
Draga mamei, Dragoste păcurărească, Fulger, Brâul Coşânzeneu, Tulnic şi Lioara. Ioan Slavici, directorul Tribunei, îl caută
personal la Cluj pentru a-l atrage în redacţia revistei şi, din vara anului 1887, poetul începe să lucreze ca redactor la Tribuna până în
1889. Despre acest eveniment consemnează însuşi Ioan Slavici: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coşbuc, un admirabil băiat
de vreo 21 de ani, unul dintre cele mai distinse capete”.
Debutul literar şi opera.
Despre începuturile sale literare însuşi George Coşbuc mărturiseşte: „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15
ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am şi nici nu stiu ce era, însă îmi amintesc că a fost o poezie de dragoste. Am
publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti”.
Debutul publicistic propriu-zis se produce în 1884, când revista Tribuna din Sibiu îi publică sub pseudonimul C. Boşcu
(anagrama numelui Coşbuc), snoava versificată Filosofii şi plugarii.
Anii petrecuţi în redacţia Tribunei sibiene (1887-1889) vor culmina cu apariţia poemului Nunta Zamfirei , un poem -
spectacol admirabil, care l-a impresinat chiar şi pe Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei George Coşbuc s-a impus definitiv în atenţia
cititotilor şi criticilor , fiind publicată şi la Bucureşti, în Convorbiri literare, în martie 1890. Poetul însuşi va vorbi despre perioada
petrecută la Sibiu ca despre „cei mai rodnici” ani ai săi. Soseşte la Bucureşti, unde Titu Maiorescu îl primeşte la şedinţele Junimii.
Continuă să publice la Convorbiri literare poemele: La oglindă (1890), alte trei poezii, între care și Rea de plată (1892);
la Tribuna: Pe lângă boi, Trei, Doamne, și toți trei, Cântec; la Lumea ilustrată, (Fatma, 1891; Vestitorii primăverii, Noaptea de
vară, Vara, Vântul, 1892; Rugăciunea din urmă, 1893). În anul 1893, apare volumul Balade și idile (258 de pagini), editat de
Socec.
În anul 1894 editează în colaborare cu I. L. Caragiale și Ioan Slavici , revista Vatra. În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora
editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru. În 1896 iese de sub tipar volumul Fire de tort.
Se tipărește în traducerea lui Coșbuc Eneida de Vergiliu. Colaborează la Povestea vorbei și la Literatură și artă
română (București). În 1897, traducerea Eneidei lui Vergiliu primește premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române.
La 28 martie 1902 Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul
administrației Casei Școalelor. Conduce revista Viața literară, este numit în postul de referendar în Administrația Casei
Artelor (1906).
Din 1907 lucrează intens la traduceri: Georgicele de Vergiliu, Don Carlos de Schiller, Odiseea de Homer; este numit în
postul de șef al Biroului de control al activității extrașcolare (1907). Munca de tălmăcire în  românește a capodoperei
lui Dante, Divina Comedie, îl absoarbe în întregime. Publică în Luceafărul, Românul și Flacăra. Alături de Al. Vlahuță și M.
Sadoveanu, Coșbuc îndrumă și organizează conferințele sătești. Din 1908, revine frecvent în locurile natale.
În august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil. Coșbuc suportă foarte greu lovitura , se
izolează, încetează să mai publice.
La 24 februarie 1918, apare în revista Scena din București ultima poezie a lui George Coșbuc, Vulturul.
„La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București. Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate
aspirațiile neamului nostru ...” spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut.
După cum însuși a mărturisit-o, Coșbuc intenționa să realizeze o epopee, astfel încât  „baladele” și celelalte poeme luate
din „poveștile poporului” pe care le-a scris, să capete „unitate și extensiune de epopee”. Deși nerealizată pe deplin, cele mai
izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în
creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta
țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român.
Volume publicate: Blestem de mamă, Sibiu, 1885; Pe pământul turcului, Sibiu, 1885; Fata craiului din cetini, Sibiu,
1886; Draga mamei, Sibiu, 1886; Fulger, Sibiu, 1887; Balade și idile, București, 1893; Fire de tort, București, 1896; Din țara
Basarabilor, București, 1901; Ziarul unui pierde-vară, București, 1902; Dintr-ale neamului nostru, București, 1903; Cântece de
vitejie, București, 1904; Superstițiunile păgubitoare ale poporului nostru, București, 1909; Balade, București, 1913; Drumul
iubirii, București, 1916.
Poezii patriotice: Cântec, Graiul neamului, Patria română, Scut şi armă, Sus inima, Prutul, Scumpă ţară românească.