ULTIMA NOAPTE DE

DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE

DE RĂZBOI

Iordache Ioana-Andrada
XI FB
 Romanul psihologic
• Romanul psihologic este o specie literară a genului epic
în proză care urmărește un singur plan narativ cu accent pe
analiza stărilor sufletești ale personajelor.
Particularitățile romanului psihologic:
psihologic
• importanța acordată trăirilor interioare
• transformarea personajelor pe parcursul textului
• dublarea conflictului exterior de unul interior
• modificarea radicală a relațiilor dintre personaje
• schimbarea interioară a individului datorita mediului
impropriu acestuia
 Camil Petrescu
romancier, dramaturg, filozof și poet român

• Camil Petrescu (n. 9/21 aprilie 1894, București,

România – d. 14 mai 1957,București, România) a
fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie,
nuvelist și poet. El pune capăt romanului
tradițional și rămâne în literatura română, în
special, ca inițiator al romanului modern.
• Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a
romanului camil-petrescian exprimă renunțarea
curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a
omului”.Membru titular al Academiei Române
(din 1948).
 Biografie
• S-a născut la București, în 9/21 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort la scurt timp după
nașterea scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de
poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul
„Sfântul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. Rezultatele bune la învățătură îl
transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la
Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața unei
comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la
Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a
teatrului“. A publicat un studiu în lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de
un câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.
• Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul „Raul D”.
• Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se
regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, a fost
mobilizat și a plecat pe front, unde a fost rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în
prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o
ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a
epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care
cei normali le fac firesc(…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie
să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se
aranjează «în șoaptă» eu rămân vecinic absent“. Ambianța războiului va intra, de asemenea, în
roman. În 1918 a fost eliberat din lagărul german și a revenit la București.
• Încă din anul 1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în
revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga, N. D. Cocea este modelul său
spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din drama Jocul ielelor și a eroului
său, Ladima, din romanul Patul lui Procust.
• Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morții în 1923. În 1933 publică cel
mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale Modernismului european, Patul lui
Procust.
• În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni, iar din
1948 este ales membru titular al Academiei Române.
• Moare la 14 mai 1957, la București. Astfel, masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu Un om
între oameni rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va caracteriza sec romanul, drept „o întreprindere
jalnică” pe motiv că autorul îmbrățișase principiile realismului socialist și devenise unul dintre
susținătorii noului regim comunist. O opinie diametral opusă asupra romanului Un om între oameni
aparține profesorului și criticului literar Șerban Cioculescu, exprimată în volumul Varietăți critice
(1966)[6]: "Lucrare de vastă documentare și de pătrunzătoare reconstituire a momentului istoric,
romanul [Un om între oameni] este poate capodopera lui Camil Petrescu și una dintre culmile literaturii
noastre epice". Este de remarcat adverbul poate din afirmația lui Ș.Cioculescu, care atenuează
întrucâtva calificarea superlativă "una dintre culmile literaturii noastre epice".
 Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război
• Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război este un roman scris de Camil Petrescu și
publicat în 1930. Autorul surprinde drama
intelectualului lucid, însetat de absolutul
sentimentului de iubire, dominat de incertitudini,
care se salvează prin conștientizarea unei drame
mai puternice, aceea a omenirii ce trăiește
tragismul unui război absurd, văzut ca iminență a
morții.
 Structura
• Romanul este structurat în două părți, cu titluri semnificative, surprinzând
două ipostaze existențiale: „Ultima noapte de dragoste”, care exprimă
aspirația către sentimentul de iubire absolută și „întâia noapte de război”,
care ilustrează imaginea războiului tragic și absurd, ca iminență a morții.
Dacă prima parte este o ficțiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit și
nici nu trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua
este însă o experiență trăită, scriitorul fiind ofițer al armatei române în
timpul primului război mondial. Romanul este scris la persoana I,
personajul-narator identificându-se în partea a doua cu autorul.
Modalitatea narativă se remarcă, așadar, prin prezența mărcilor formale
ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până la
substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă,
bazată pe alternanța temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de
flash-back și feed-back. Perspectiva spațială reflectă un spațiu real,
frontul, București, Odobești, Câmpulung, dar mai ales un spațiu imaginar
închis, al frământărilor, chinurilor și zbuciumului din conștiința
personajului.
 Personaje
• Ștefan Gheorghidiu este un alter ego al autorului; reprezintă tipul intelectualului
inadaptat confruntat cu societatea burgheză a Bucureștilor secolului XX. Este student la
filosofie în momentul în care o întâlnește pe Ela, cea care îi va deveni soție. Numele ei
apare târziu în roman. Personajul este descris în raport cu soția sa, făcând o analiză
asupra sa și asupra relației cu Ela după scena de la popotă. Gheorghidiu este detașat de
lumea pragmatică a acelei vremi, nu simte nevoia de a participa la viața socială. După
moartea unchiului Tache, moment ce va declanșa cearta pentru avere, el este indiferent
și supărat pe comportamentul Elei, implicată mult prea activ în acea împărțire a
moștenirii. El este interesat de idei, de lucruri abstracte, reprezentând o curiozitate
pentru celelalte personaje.
• Ela - soția lui Ștefan.
• Nae Gheorghidiu - unul dintre cei doi unchi ai lui Ștefan. Un deputat din Partidul
Liberal, acesta este descris ca fiind viclean și tăios, cu o mentalitate practică.
• Tache Gheorghidiu - unchiul cel bogat al lui Ștefan.
• Domnul Grigoriade - amantul presupus al Elei.
• Vasilescu Lumânăraru- este un afacerist care are legături cu Nae. Este întâlnit de
Ștefan atunci când cei trei dețin uzina metalurgică. Deși era stimat pentru calitățile sale,
Lumânăraru, care purta mereu ochelari și care își punea secretarul să-i citească tot, îi
destăinuie secretul său: el purta ochelarii pentru că era analfabet.
• Camil Petrescu a fost nuvelist, romancier,
dramaturg, poet şi doctor în filosofie. Nicolae
Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului
camil-petrescian exprimă renunţarea curajoasă la
iluzia cunoaşterii absolute a omului”.
• Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” scris de Camil Petrescu apare în
anul 1930, fiind considerat un roman modern de
analiză psihologică, iar criticul literar Tudor Vianu
numește aceasta scriere: „artă a analizei
psihologice”.
• Camil Petrescu teoretizează în literatura noastră romanul modern de
tip proustian și respinge romanul de tip tradițional, considerând că prin
relatarea naratorului omniscient se confundă ”o propunere de realitate”
cu realitatea însăși. Pentru a evita confuzia, Camil Petrescu formulează
estetica autenticității în conferința din 1935, ”Noua structură și opera
lui Marcel Proust”: ”Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea
ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu… […]. Eu nu pot
vorbi onest decât la persoana întâi.”
• ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman
modern, psihologic, de tip subiectiv, care ilustrează afirmațiile pe care
Camil Petrescu le va face mai târziu în conferința citată. Romanul are
drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și
subiectiv, raportul dintre timpul cronologic și timpul psihologic, fluxul
conștiinței, memoria afectivă (involuntară), narațiunea la persoana I,
luciditatea (auto) analizei, anticalofilismul, dar și autenticitatea trăirii.
• Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului
și, în același timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist:
dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale
eșuate dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, partea a doua, contruită sub forma jurnalului de
campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența de pe front, în timpul Primului Război
Mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de
campanie al autorului, ceea ce conferă autenticitate textului.
• Romanul debutează printr-un artificiu compozițional: acțiunea primului capitol, ”La
Piatra Craiului, în munte”, este posterioară întâmplărilor relatate în restul ”Cărții I”.
Capitolul scoate în evidență cele două planuri temporale din discursul narativ: timpul
narării (prezentul frontului) și timpul narat (trecutul poveștii de iubire). În primăvara
anului 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asistă la popota
ofițerilor la o discuție despre dragoste și fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din
presă: un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuție
declanșează memoria afectivă a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani
și jumătate de căsnicie cu Ela.
• Întocmai ca la Proust, un eveniment exterior (aici, discuția de la popotă) declanșează
rememorarea unor întâmplări sau stări trăite într-un timp trecut, dar spre deosebire de
Proust, care povestește evenimentele în mod spontan, în cartea lui Camil Petrescu
evenimentele din trecut sunt ordonate cronologic și analizate în mod lucid.
• Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele
spațio-temporale: ”În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem
parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Bușteni și Predeal.”
În schimb, finalul deschis lasă loc interpretărilor multiple, așa cum se întâmplă în general în proza de
analiză psihologică. Astfel, Gheorghidiu, obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, se simte
detașat de tot ceea ce îl legase de Ela și hotărăște să o părăsească, să-i lase ”tot trecutul.”
• Spre deosebire de romanele tradiționale, în care conflictul este exterior, în romanul lui Camil Petrescu,
apare conflictul interior, din conștiința personajului narator, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește stări și
sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care
protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ștefan și soția sa
este implicarea Elei în lumea modernă, pe care eroul o disprețuiește. Așadar, conflictul interior se
produce din cauza diferenței dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare.
• Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relația protagonistului cu societatea,
acesta fiind plasat în categoria inadaptaților social. Romanul este scris la persoana I, sub forma unui
confesiuni a personajului principal, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale:
iubirea și războiul. Relatarea la persoana întâi conferă autenticitate și caracter subiectiv textului.
Romanul este alcătuit din două părți și treisprezece capitole cu titluri sugestive.
• ”Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșală” este fraza
care debutează abrupt cel de-al doilea capitol, ”Diagonalele unui testament”, dar și retrospectiva iubirii
dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela. Tânărul, pe atunci student la Filosofie, se căsătorește din dragoste cu
Ela, studentă la litere, orfană crescută de o mătușă. Iubirea bărbatului se naște din admirație, din
duioșie, dar mai ales din orgoliu, fiindcă Ela era cea mai frumoasă și cea mai populară studentă de la
Universitate, iar faptul că era îndrăgpstită de Ștefan trezea admirația și invidia colegilor.
• După căsătorie, cei doi soți trăiesc modest, dar sunt fericiți. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o
moștenire pe care Gheorghidiu o primește la moartea unchiului său, Tache. Ela se implică în discuțiile
despre bani, lucru care lui Gheorghidiu îi displace profund: ”Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra
acestor discuții vulgare”. Mai mult, spre deosebire de soțul său, se pare că Ela este atrasă de viața
modernă, la care are acces datorită noului statul social al familiei. Cuplul evoluează spre o inevitabilă
criză matrimonială, declanșată cu ocazia excursiei de la Odobești, când Ela pare să-i acorde o atenție
exagerată unui anume domn ”G”, ”vag avocat” și dansator modern. Acesta din urmă, crede personajul-
narator, îi va deveni mai târziu amant.
• După excursia de la Odobești, iubirea care părea până atunci indestructibilă începe să fie serios pusă la
îndoială, mai ales de către Ștefan. Relația lor devine o succesiune de așteptări și împăcări.
• Concentrat pe Valea Prahovei, unde așteaptă intrarea României în război, Gheorghidiu primește o
scrisoare de la Ela prin care aceasta îl cheamă urgent la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai
aproape de el. Soția vrea să-l convingă să treacă o sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din
punct de vedere financiar în cazul morții lui pe front. Aflând ce-și dorește Ela, Gheorghidiu este
convins că ea plănuiește divorțul pentru a rămâne cu domnul G. Întâlnindu-l pe domnul G,
protagonistul crede că acesta nu se află întâmplător la Câmpulung, și că a venit acolo pentru a fi alături
de Ela. Din  cauza izbucnirii războiului, Ștefan nu mai are ocazia să verifice dacă soția sa îl înșală sau
nu.
• A doua experiență în planul cunoașterii existențiale o reprezintă războiul, care pune în umbră
experiența iubirii. Imaginea eroică a răboiului, așa cum apare ea în literatura tradițională, este
demitizată. Frontul înseamnă haos, mizerie, măsuri absurde, învălmășeală, dezordine, ordine
contradictorii. Din cauza informațiilor eronate, artileria română își fixează tunurile asupra propriilor
batalioane.
• Capitolul ”Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” înfățisează imaginea apocaliptică a războiului. Viața
combatanților ține de hazard, iar eroismul este de înlocuit cu spaima de moarte; omul mai păstrează
doar instinctul de supraviețuire și automatismul, după cum remarcă însuși Gheorghidiu: ”Nu mai e
nimic omenesc între noi.” Individul se pierde, se simte anulat în iureșul colectiv.
• Rănit și spitalizat, Gheorghidiu revine acasă, la București, dar se simte detașat de tot ceea ce îi legase de
Ela. De aceea, hotărăște să o părăsească și să-i lase ”tot trecutul.” Cum sfârșitul lasă loc interpretărilor
multiple, iar destinul decombatant al protagonistului nu este încheiat (se află la București într-o
permisie), se poate considera că romanul are un final deschis.
• Personajul-narator, Ștefan Gheorghidiu, reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior.
Filosof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate, evenimentele exterioare sunt
filtrate prin conștiința sa. Gândurile și sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor
decât în măsura în care se reflectă în această conștiință. Astfel, Ela, personajul feminim al romanului,
este prezentată doar din perspectiva lui Gheorghidiu. De aceeea, cititorul nu se poate pronunța asupra
fidelității ei și nici nu poate opina dacă e mai degrabă superficială decât spirituală: ”Nu Ela se schimbă
(poate doar superficial, dându-și arama pe față, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în care o
vede Ștefan” (Nicolae Manolescu, ”Arca lui Noe”).
• Prin introspecție și monolog interior – tehnici ale analizei psihologice – Ștefan Gheorghidiu își
analizează cu luciditate trăirile, stările și sentimentele. Stilul anticalofil (”împotriva scrisului frumos”)
pentru care optează romancierul susține autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea
limbii, ci efectul de artificialitate pe care îl producea exprimarea personajelor din romanul tradițional.
De aceea, în concepția lu Camil Petrescu, așa cum de altfel va explica mai târziu romanul ”Patul lui
Procust”, pentru un scriitor este importantă experiența de viață care poate fi transformată în literatură
”fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie.”
• În opinia mea, prin formula narativă abordată în ”Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu schimbă viziunea
asupra unor teme, precum iubirea și războiul, din literatura
tradițională.
• Asemenea scriitorilor inovatori de la începutul secolului al XX-lea,
precum Erich Maria Remarque sau Ernesc Hemingway, Camil
Petrescu, ca și Liviu Rebreanu, polemizează cu romanul tradițional de
război, demitizează imaginea eroică, idilizată a frontului și înfățișează,
din perspectiva combatantului, situațiile absurde produse de o strategie
incompetentă, sentimentul de friică exacerbat, ororile și efectele
războilui.
• ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman
psihologic modern, având drept caracteristici: unicitatea perspectivei
narative, relatarea la persoana I, la timpul prezent, subiectivitatea,
apelul la memoria afectivă și autenticitatea trăirii.