Doar

APROPO DE CAMIL
PETRESCU

Poate greşesc, dar am

obsesia că şi în cazul lui Camil
Petrescu se instaurează tot mai
ferm pericolul uitării, sau cel puţin o formă a
reevaluării operei, dacă nu cumva şi a
Omului/scriitorului. Noua clasă de
teoreticieni, critici şi istorici literari, cu unele
excepţii, par(?) prinşi într-un proces profund
de schimbare, de aducere a creaţiei la
numitorul comun în care literaturii autohtone
să i se impună un fel de modus vivendi adaptat
şi adoptat cu respectarea normelor din afara
ţării. Ca să fim în rând cu lumea, dar „călcând
totul în picioare”, inclusiv, sau mai ales, acel
tot reprezentativ ca tradiţie. Astfel, aşa mai pe
tăcute, Camil Petrescu şi a lui creaţie, au cam
devenit în istoria literară mai recentă un fel de
zonă tabu pentru unii comentatori şi, sper, nu
diriguitori ai literaturii şi culturii naţionale. În
orice caz, cert este că autorul unor opere
precum Danton, Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război, Patul lui Procust, Act
veneţian, Jocul ielelor…, începe să devină o
necunoscută pentru tinerii actualelor generaţii,
în timp ce învăţământul online completează cu
succes tot mai deficitara pregătire a elevilor. Pe
de altă parte, cu toată cutezanţa, invit pe
oricine la recunoaşterea unui adevăr care,
prinzând viteză, proiectează nivelul de cultură
generală spre mediocru, dacă nu cumva chiar
spre… sinistru. Şi nu mă feresc aici să aduc în
prim-plan un argument-detaliu al unei situaţii
circumstanţiale: dacă admitem, ca mic derapaj
de la idee, că şi Camil Petrescu, aşa cum se
întâmplă la oricare scriitor, s-a adresat prin
scrierile sale unei anume categorii de cititori,
respectiv celor care au fost în stare să-l
priceapă. Ceilalţi? Simplu: aceşti ceilalţi sunt
înaintaşii celor de azi, celor care, în gândirea
lor îngustă şi cultură submediocră, se
organizează din… mers pentru a lămuri o dată
pentru totdeauna că tradiţiile trebuie distruse,
în timp ce lumea literară de valoare ineptă să
ocupe locul primordial, aşa cum bine… merită.
În această ordine de idei, trebuie să se ţină
seama că atât tradiţiile cât şi clasicii trebuie
băgaţi la index, fiindcă romantismul,
sămănătorismul, poporanismul şi alte
„chestii” de astea, nu au cum să treacă de ’89!
Începem o eră nouă – gata! Păşim vitejeşte
alături de lumea bună a scrisului contemporan
naţional şi universal şi vom da cititorilor din
întreaga lume opere cu adevărat valoroase.
Este de la sine înţeles că ne vom elibera încet
de tarele unui anume soi de naţionalism care a
contribuit substanţial la marginalizarea
creaţiei noastre literare de până la noi, adică
un provincialism din ghearele căruia nu prea
am evadat, cu toate zbaterile câtorva generaţii.
Dar, în sfârşit, avem cum şi cu ce să
demonstrăm că suntem în posesia capacităţii
de a ne circumscrie în contextul general care,
la rândul său, este parte al sistemului
atotcuprinzător de globalizare, atât de dorit şi
adulat.
Un suprarealism problematic însoţit
colegial de un postmodernism cam plin de
ifose, plus alte apucături destul de paralele cu
literatura de valoare, sunt unite într-o formaţie
puternic-vocală cântând prohodul unei
literaturi plină de entuziasm şi de patos
lansată într-un spectacol ieftin cu actori lipsiţi,
în multe cazuri, de individualitate. Dintr-un
amestec de poeme ale unor autori diferiţi,
alegerea unei creaţii-poem, fie prin tragere la
sorţi, pentru a ghici autorul, va fi în cele mai
multe cazuri, un eşec, fiindcă oricare poem
poate fi al oricărui autor…
În aceste condiţii, Camil Petrescu, cu
opera sa, apare ca un intrus într-o literatură
modernă-modernistă, fiind considerat un
autor care nu numai că nu face trecerea de la
romanul tradiţional la literatura actuală, ci
constituie o stridenţă care distruge fără drept
de apel armonia dintre creaţiile literare
actuale…
Aşadar, Camil Petrescu, în contextul
actualei noastre literaturi, este un autor total
depăşit…
Dumitru Hurubă

Camil Petrescu a fost un romancier,

dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet.
El pune capăt romanului tradițional și rămâne
în literatura română, în special, ca inițiator al
romanului modern. Wikipedia
Anul nașterii: 22 aprilie 1894, București
Data morții: 14 mai 1957, București
Operă de debut: Femeile și fetele de azi
Soție: Eugenia Marian (căs. 1947–1953)

Activ ca scriitor: 1914-1957

Copii: Camil Aurelian Petrescu

Curent literar: REALISM, MODERNISM

Debut: FEMEILE ŞI FETELE DE AZI
Opere semnificative: ULTIMA NOAPTE
DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE
RĂZBOI, PATUL LUI PROCUST, UN OM
ÎNTRE OAMENI, JOCUL IELELOR,
DANTON
9/21 aprilie 1894[2]
București, Regatul României[3]
14 mai 1957 (63 de ani)[4][5]
Cimitirul Bellu[7]
Camil Petrescu, Ana Cheler
14 mai 1957 (63 de ani)[4][5]
Părinţi: Camil Petrescu, Ana Cheler
Ocupaţie: dramaturg
romancier[*]
filozof
poet
critic de teatru[*]
Limbi: româna
Pseudonim: Raul D.
Studii: Universitatea din Bucureşti

***
S-a născut la București, în 9/21 aprilie
1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se
pare, înainte de nașterea scriitorului) și al
Anei Cheler. A fost crescut de o doică din
familia subcomisarului de poliție Tudor
Popescu, din mahalaua Moșilor. După
gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfântul
Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din
București. Rezultatele bune la învățătură îl
transformă în bursier intern, iar din 1913
urmează cursurile Facultății de Filozofie și
Litere de la Universitatea București. Își ia cu
brio licența, cu calificativul „magna cum
laude“, în fața unei comisii prezidată de
profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine
mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia
doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru,
intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. A
publicat un studiu în lucrarea „Istoria
filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de
un câmp nou, fenomenologia în opera lui
Husserl.
Debutează în revista Facla (1914), cu
articolul Femeile și fetele de azi, sub
pseudonimul „Raul D”.
Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la
Primul Război Mondial, iar experiența trăită
acum se regăsește în romanul Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război (1930).
În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e
rănit. După un stagiu într-un spital militar,
ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier
la unguri. În timpul unui bombardament
german își pierde auzul la o ureche, iar
infirmitatea îl va marca întreaga viață, după
cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a
epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat.
Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru
lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt
exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să
merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital
de energie și de atenție cu care alții pot ceti un
volum. Aici unde totul se aranjează «în
șoaptă» eu rămîn vecinic absent“. Ambianța
războiului va intra, de asemenea, în roman. În
1918 va fi eliberat din lagărul german,
revenind la București.
Încă din anul 1920 participă la ședințele
cenaclului Sburătorul condus de Eugen
Lovinescu, iar în revista omonimă publică
primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga,
N. D. Cocea e modelul său spiritual. Acesta va
fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu
din drama Jocul ielelor și a eroului său,
Ladima, din romanul Patul lui Procust.
Debutul editorial se petrece cu un volum
de Versuri. Idee. Ciclul morții în 1923. În 1933
publică cel mai valoros roman al său și unul
dintre romanele importante ale
Modernismului european, Patul lui Procust.
În 1939 este numit directorul Teatrului
Național din București, unde va rezista doar 10
luni, iar din 1948 este ales membru titular al
Academiei Române.
Moare la 14 mai 1957, la București.
Astfel, masivul roman social închinat lui
Nicolae Bălcescu Un om între oameni rămâne
neterminat. Ion Negoițescu îi va caracteriza sec
romanul, drept „o întreprindere jalnică” pe
motiv că autorul îmbrățișase principiile
realismului socialist și devenise unul dintre
susținătorii noului regim comunist. O opinie
diametral opusă asupra romanului Un om
între oameni aparține profesorului și criticului
literar Șerban Cioculescu, exprimată în
volumul Varietăți critice (1966)[8]: "Lucrare de
vastă documentare și de pătrunzătoare
reconstituire a momentului istoric, romanul
[Un om între oameni] este poate capodopera
lui Camil Petrescu și una dintre culmile
literaturii noastre epice". Este de remarcat
adverbul poate din afirmația lui Ș.Cioculescu,
care atenuează întrucâtva calificarea
superlativă "una dintre culmile literaturii
noastre epice".

Camil Petrescu (n. 9/21 aprilie 1894,[2]

București, Regatul României[3] – d. 14 mai
1957,[4][5] București, Republica Populară
Română[6]) a fost un romancier, dramaturg,
doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune
capăt romanului tradițional și rămâne în
literatura română, în special, ca inițiator al
romanului modern. Nicolae Manolescu scria că
„Întreaga poetică a romanului camil-
petrescian exprimă renunțarea curajoasă la
iluzia cunoașterii absolute a omului”.
[necesită  citare]
Membru titular al Academiei
Române (din 1948).
 Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 — d. 14
mai 1957) a fost un romancier, dramaturg,
doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune
capăt romanului tradițional și rămîne în
literatura noastră în special ca inițiator al
romanului modern.
S-a născut la București, la 22 aprilie
1894. Este fiul lui Camil și al Anei Cheler. A
rămas orfan de ambii părinți și a fost crescut la
o doica din mahalaua Moșilor. După gimnaziu,
continuă studiile la Colegiul "Sfîntul Sava" și
la Liceul "Gheorghe Lazăr" din București.
Rezultatele bune la învățătură îl transformă în
bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile
Facultății de Filozofie și Litere de la
Universitatea București. Își ia cu brio licența,
cu calificativul "magna cum laude", în fața
unei comisii prezidată de profesorul de
filosofie P.P. Negulescu . Devine mai apoi
profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul
în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată
"Modalitatea estetică a teatrului". A publicat
un studiu în lucrarea "Istoria filosofiei",
coordonată de N. Bagdasar, legat de un cîmp
nou, fenomenologia în opera lui Husserl.
Debutează în revista Facla (1914), cu
articolul Femeile și fetele de azi, sub
pseudonimul Raul D.
 Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la
primul război mondial, iar experiența trăită
acum se regăsește în romanul "Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război" (1930).
În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e
rănit. După un stagiu într-un spital militar,
ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier
la unguri. În timpul unui bombardament
german își pierde auzul la o ureche, iar
infirmitatea îl va marca întreaga viață, după
cum își notează în Jurnal: "Surzenia m-a
epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat.
Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru
lucruri pe care cei normali le fac firesc. Sunt
exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să
merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un
capital de energie și de atenție cu care alții pot
ceti un volum. Aici unde totul se aranjează “în
șoaptă” eu rămîn vecinic absent". Ambianța
războiului va intra, de asemenea, în roman. În
1918 va fi eliberat din lagărul german,
revenind la București.
Încă din anul 1920 participă la ședințele
cenaclului Sburătorul condus de Eugen
Lovinescu, iar în revista omonimă publică
primele poezii. Furtunosul gazetar de stînga,
N. D. Cocea e modelul său spiritual. Acesta va
fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu
din drama Jocul ielelor și a eroului său,
Ladima, din romanul Patul lui Procust.
 Debutul editorial se petrece cu un volum
de Versuri. Idee. Ciclul morții în 1923. În 1933
publică cel mai valoros roman al său și unul
dintre romanele importante ale
Modernismului european, "Patul lui Procust".
În 1939 este numit directorul Teatrului
Național din București, unde va rezista doar 10
luni, iar din 1947 este ales membru al
Academiei Române.
Moare la 14 mai 1957, la București.
Astfel, masivul roman social închinat lui
Nicolae Bălcescu "Un om între oameni"
rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va
caracteriza sec romanul, drept "o
întreprindere jalnică". Motivul este simplu,
Camil Petrescu a îmbrățișat principiile
realismului socialist și a devenit unul dintre
cîntăreții noului regim comunist. A adus
contribuții novatoare în poezie, în tehnica
romanului și a teatrului românesc.
Camil Petrescu, personalitate
multilaterală, s-a manifestat creator în cele
mai variate direcții ale culturii. Cu vădite și
temeinice aplicații spre filosofie, formația
spirituală a scriitorului și-a pus amprenta
asupra creației sale literare.
Articol îngrijit de: Vlada Afteni
 
 Opera literară[modificare | modificare
sursă]
Crezul literar al lui Camil Petrescu este
exprimat în mod sugestiv în volumul de
Versuri. Ideea. Ciclul morții, care are ca moto:
Jocul ideilor e jocul ielelor:
Dar eu,
Eu am văzut idei...
(...)
Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric,
Cu sufletul mărit
Căci am văzut idei.
Concepte estetice[modificare |
modificare sursă]
• Autenticitatea este esența noului
în creația literară a lui Camil Petrescu, a
cărui aspirație către autenticitate conferă
originalitate poeziei, vitalitate teatrului și
"momente autentice de simțire" în roman.
Autenticitatea este ilustrarea realității prin
propria conștiință, scriitorul însuși
mărturisea: „Singura realitate pe care o
pot povesti este realitatea conștiinței mele,
conținutul meu psihologic“.
• Substanțialitatea
(substanțialismul) este concepția conform
căreia literatura trebuie să reflecte esența
concretă a vieții: iubirea, gelozia, mândria
rănită, orgoliul umilit, cunoașterea,
dreptatea, adevărul, demnitatea, acele
categorii morale absolute.
• Sincronizarea în concepția lui
Camil Petrescu este armonizarea
desăvârșită a literaturii cu filozofia și
psihologia epocii, întrucât actul de creație
este un act de cunoaștere, de descoperire
și nu de invenție: „Nu putem cunoaște
absolut nimic, decât răsfrângându-ne în
noi înșine“.
• Luciditatea este trăsătura
dominantă a personajelor lui Camil
Petrescu, intelectuali analitici și
introspectivi, hipersensibili, intransigenți
și inflexibili moral. Luciditatea „nu
omoară voluptatea reală, ci o sporește“.
• Narațiunea la persoana I
folosește timpul subiectiv, care aduce în
prezent gânduri, îndoieli, fapte trecute,
totul fiind subordonat memoriei
involuntare; romanul înseamnă, așadar,
experiență interioară: „Să nu descriu decât
ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simțurile mele, ceea ce
gândesc eu, ... din mine însumi nu pot ieși
(...), eu nu pot vorbi onest decât la
persoana întâi“.
• Relativismul reiese din
multitudinea punctelor de vedere în jurul
 aceluiași obiect, aceluiași concept,
aceleiași norme morale.
• Anticalofilismul (împotriva
scrisului frumos) este o adevărată bătălie
estetică pe care o duce scriitorul care
susține formula literară a jurnalului, a
confesiunii, ce se notează precis, exact, „ca
într-un proces verbal“.
Teme și motive[modificare |
modificare sursă]
• Războiul - ca experiență de viață
trăită, o experiență decisivă a
intelectualului, războiul ca iminență a
morții este tragic și absurd.
Reprezentant: Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război
• Introspecția psihologică se
regăsește în majoritatea operelor sale, prin
observarea vieții interioare, prin analiză
psihologică a conștiinței personajelor.
Reprezentant: Patul lui Procust
• Intelectualul - cu dramele lui de
conștiință - este prezent într-un cadru de
existență obiectiv-socială, dominat de
setea de absolut.
• Operele sunt structurate pe o
pasiune sau un sentiment, ele fiind
adevărate "monografii ale unor idei".
Personajele[modificare | modificare
sursă]
 • Născute din frământări,
scepticism, tensiune intelectuală, etică
umană, eroii lui Camil Petrescu sunt în
căutare de certitudini pentru un
sentiment puternic („singura existență
reală e aceea a conștiinței“).
• Hipersensibile, amplificând
semnificația unui gest, a unei priviri, a
unui cuvânt până la proporțiile unei
catastrofe.
• Inadaptate superior, intelectuali
intransigenți într-o luptă continuă cu
ordinea socială, afacerismul,
politicianismul, mondenitatea (nefiind în
nici un fel „geniul neînțeles“ eminescian).
• Intelectuali lucizi, ei trăiesc pe
drama inflexibilității conștiinței, a pasiunii
analizate cu luciditate: „Câtă luciditate
atâta conștiință, câtă conștiință atâta
pasiune și deci atâta dramă.“
• Sunt încătușați ai absolutului,
spirite absolutizante, intelectuali ce trăiesc
drame de conștiință, fiind însetați de
absolut.
• Eroii lui Camil Petrescu sunt
învinși de propriul lor ideal, trăiesc drama
destinului tragic, singurul supraviețuitor
fiind Ștefan Gheorghidiu.
• Semnificația titlurilor reflectă
starea interioară a personajelor, sugerând
 esența dramatică a conștiinței, a aspirației
spre absolut.
• Autorul se identifică cu
personajul principal (narațiunea la
persoana I) și, deseori, replicile altor
personaje exprimă concepția și opiniile lui
Camil Petrescu.
Stilul anticalofil[modificare |
modificare sursă]
• Formule estetice moderne, prin
interesul pentru stările difuze ale eroilor,
de exaltare a trăirilor sondare până în
zonele cele mai adânci ale
subconștientului.
• Desăvârșit echilibru și simetrie a
compoziției.
• Maniera proustiană a fluxului
memoriei, conștiința selecționând aceste
fapte care vor duce la opțiunea finală.
• Monologul interior, ca mod de
exprimare a trăirilor lăuntrice, de
reflectare asupra existenței lui individuale
(afectul și intelectul sunt într-o luptă
permanentă).
• Limbajul este remarcabil prin
imaginile intelectuale.
• Figurile de stil se rezumă la
comparații și epitete, dar „fără ortografie,
fără compoziție, fără stil și chiar fără
caligrafie“.
 • Scriitorul consideră scrisul ca pe
un act de eliberare existențială, prin care
spiritul se descoperă și se mărturisește:
„Un roman de adâncire a sentimentelor
metafizice se lucrează cu atenția și
răbdarea unui covor de preț.“ (Camil
Petrescu – Teze și antiteze).
Studii[modificare | modificare sursă]
•
Teze și antiteze (1936), eseuri
•
Modalitatea estetică a teatrului
(1937), teza de doctorat
•
Husserl – cu o introducere în
filozofia fenomenologică, un capitol din
Istoria filosofiei moderne (1938)
•
Doctrina substanței 1940, editată
integral postum în 1988, vol. I-II, Ed.
Științifică și Enciclopedică,eseu filosofic.
Filozofia lui Camil Petrescu, dezvoltată în
Doctrina substanței se revendică de la
Husserl și Bergson[9]
Romane[modificare | modificare sursă]
• Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război (1930)
• Patul lui Procust (1933)
•
Un om între oameni (1953 - 1957,
neterminat) O caracterizare cuprinzătoare
și sintetică a romancierului Camil Petrescu
este formulată de G. Călinescu în Istoria
literaturii române. Compendiu (1968)[10]:
 "Camil Petrescu este în roman un
anticalofil, partizan al dicteului
automat...Bergsonian și proustian, înțelege
să cultive fără stânjenire "fluxul
amintirilor" și gidian, să respecte
autenticul în jurnale în care pretinde a nu
modifica nimic din cursul amintirii...".
Nuvele[modificare | modificare sursă]
Turnul de fildeș (1950)
• Moartea pescărușului (1950)
• Mănușile (1950)
• Cei care plătesc cu viața (1950)
• Un episod... (1957)
Poezie[modificare | modificare sursă]
• Versuri. Ideea. Ciclul morții
(1923)
• Un luminiș pentru Kicsikem
(1925)
• Transcendentalia (1931),
• Din versurile lui Ladima (1932)
Dramaturgie[modificare | modificare
sursă]
• Jocul ielelor (1918)
• Act venețian (1918-1946)
• Suflete tari (1921)
• Danton (1924-1925)
• Mioara (1926)
• Mitică Popescu (1925-1926)
 • Dona Diana, comedie în gustul
Renașterii în zece tablouri după Moreto
(1938)
• Iată femeia pe care o iubesc
(1943)
• Prof. dr. Omu vindecă de
dragoste (1946)
• Bălcescu (1948)
• Caragiale în vremea lui (1955)
Despre dramaturgia lui Camil Petrescu,
G. Călinescu (Op.cit., p.292) scrie: "Cea mai
profundă operă [în dramaturgie] este
Danton..." Despre personajul Danton,
construit de Camil, G. Călinescu afirmă:
"Danton e un burghez bonom, soț bun,
politician ferm, fără șovăiri sentimentale,
disprețuind formalismele și paperaseria, suflet
suav în intimitate, tată de familie fără
puritanism...".
Însemnări[modificare | modificare
sursă]
• Rapid Constantinopole – Bioram
(1933), reportaje de călătorie
• Note zilnice (1975), postum, jurnal
intim, editat de Mircea Zaciu.
Bibliografie critică selectivă[modificare |
modificare sursă]
• Ovid S. Crohmălniceanu, Teatrul
lui Camil Petrescu, în Literatura română
între cele două războaie, ed. cit, vol.I.
 • Maria Vodă Căpușan, Camil
Petrescu-Realia, București, Editura
Minerva, 1988.
• Marian Popa, Camil Petrescu,
București, Editura Albatros, 1972.
• Aurel Petrescu, Opera lui Camil
Petrescu, București, Editura Didactică și
pedagogică, 1972.
Iulian Băicuș, Opera lui Camil Petrescu,
București, Editura Corect Books, 2012, e-book.