Sunteți pe pagina 1din 12

Ct a tinut revolutia, Iancu n'a avut ragaz sa treaca pe la Halmagiu.

Poruncile sale fusesera cunoscute din proclamatiile circulare, cetite poporului de catre preoti, pentru care fapta nationala multi patimira moarte. Astfel rezistenta Halmagenilor a fost organizata de tribunul Alexandru Chendi, spnzurat si el la podul Banestilor, si de catre capitanii localnici ai satelor. Dupa nfrngerea Ungurilor n vara anului 1849, trupele austriece au ocupat si Halmagiul. O unitate s'a stabilit chiar aci pentru vreme ndelungata. Romnii rasuflara usurati, n nadejdea unui viitor mai bun. luziile trandafirii fura nsa repede spulberate. Armata austriaca, acel monstruos conglomerat anational viteaza numai dupa trecerea primejdiei, animata excluziv de idealuri materialiste si nsotita de droaia agentilor fiscali, curnd trezi pe Romni la noua si trista realitate. Se introdusese asprul regim al dictaturii militare si toate promisiunile pe cari Austriecii le facusera Romnilor n clipele de restriste ale revolutiei, ramasera vorbe goale. Pnacnd, sus, la Curtea din Viena, deputatiunile intelectualilor nostri erau primite cu afabilitate binenteles cu o afabilitate prefacuta, cei de jos erau loviti fara jena. Multa amaraciune ndurara atunci fostii lanceri: tribuni, capitani si oameni de gloata, fara alegere. Insusi Avram Iancu, caruia peste cteva saptamni, n Viena, mparatul avea sa-i strnga mna si sa-i multumeasca pentru serviciile prestate, nu scapa de inzultele grosolane ale subalternilor.

Avram Iancu arestat la Halmagiu. In 15 Decemvrie 1849, adeca abia la patru luni dupa potolirea rascoalei, Iancu a fost arestat n Halmagiu. Dar, oamenii adunati la trgul saptamnal era o zi de smbata se napustira asupra soldatilor si-l eliberara. In felul acesta Iancu fu scutit de rusinea de a fi trt n temnita. Comandantul observnd gafa, si-a cerut scuze, nsa sacrilegiul odata comis, nu mai putea fi scuzat. Politica nemteasca si dadea arama pe fata si n sufletele taranilor nostri deceptia ramase adnc nfipta. Opinia defavorabila mparatului nu mai putu fi schimbata nici prin declaratia lui Iancu, care la cererea comandantului, explica imediat poporului, ca incidentul s'a produs din gresala. Iata cum povesteste Iancu aceasta ntmplare unui prieten al sau din Cmpeni: De fapt, m'au prins soldatii n Halmagiu, dar am fost ndata eliberat. Fuiu dus la comandantul de acolo care nsa nu stia nimic de arestare si care ma ruga sa aduc aeeasta la cunostinta poporului. Am facut-o. Atunci am fost rugat sa aclamez pe M. S. mparatul. Eu am strigat tare: Sa traiasca mparatul Francisc Iosif! Dar, poporul a ramas mut. Nimeni n'a repetat strigatul meu". (vezi NOTA 1) Sarmanul Iancu era Ia nceputul calvarului si poate ca pe atunci nu-si dadea nca seama de perfidia diplomatiei Vieneze. Ori, l durea sa marturiseasca crudul adevar. Focul divin ntuneca vederea omului. Iancu fu arestat la Halmagiu. In Viena, mparatul i strnge mna n semn de recunostinta. &nbspIancu este palmuit n cetatea Balgradului. I se confera Crucea de aur pentru merite, cu coroana".

Cnd toata lumea alearga la praznic sa apuce slujbe, decoratii, subsidii; Iancu le respinge cu dispret. Am luptat pentru drepturi nationale, nu pentru rasplatiri personale", riposteaza el celor ce nu-i puteau ntelege neobicinuitul gest. La Vidra, Cmpeni, Iancu fuge din calea mparatului ce voia sa-i ntoarca, acasa n Munti, vizita de curtuoasie, aruncndu-i un lapidar mesaj zdravana lovitura de maciuca: Un nebun nu sta de vorba cu un mincinos!" Lumea zicea ca Iancu a nebunit. Oamenii cu raspundere" i nchid usa sub nas de aci nainte. La Sibiu, ca si n alte parti. Este prea adevarat ca Iancu de odinioara murise. Desnadajduit de inutilitatea vietilor jertfite la al sau ndemn, asumndu-si pe deantregul raspunderea hecatombelor de morti; urmarit pas de pas de polita secreta; prigonit si insultat de dusmanii neamului cari ncepeau din nou sa prinda putere; scrbit poate si de lacomia alor sai: titanul energiei si al eroismului romnesc, se frnse, ntocmai ca si stejarul care nu cunoaste plecarea fruntii la pamnt. Il nghitise noaptea visurilor negre. La o data necunoscuta, caci nu exista masuratoare precisa care sa delimiteze lumina de ntunerec. Moartea vie a Iui Avram Iancu va lumina nsa sufletele generatiilor viitoare, pregatindu-le nainte, mereu nainte, pentru victoria finala. Si, va trai de-apururea Iancul-Dumnezeu, care este fara de sfrsit. Dumezeescul cersetor Multa vreme apoi, peste douzeci de ani, umbra vie a celui ce fusese Craiul Muntilor, ca un nfricosetor semn de protestare muta a poporului sau nselat n justele-i aspiratiuni, Avram Iancu si purta durerea grea pribegind din sat n sat pe plaiurile Zarandului. Pleca de obicei seara, la drum, si n revarsatul zorilor se gasea pe prispa unei case doinind din fluier. Purta doua fluere, unul lung, baston totodata si altul mai scurt, pe tureacul cizmii. Din regiunea Halmagiului mai jos n Tara Ungureasca care ncepea la Guravaii, nu trecea niciodata. In Iosasel si Gurahont fusese n toamna anului 1869, la nmormntarea osemintelor lui Buteanu. Din Halmagel, vara, pornea ndarat pe drumul Motilor, peste muntele Gaina si cobora acasa n Vidra, ca s'o apuce din nou spre Cmpeni, Abrud, Brad, Baia de Cris, Ia Halmagiu. Mai mult petrecea nsa n Zarand; la Halmagiu, Baia de Cris, Brad si prin satele apartinatoare acestor orasele. Faptul este explicabil. Dupa 1850, Zarandul devenise o puternica cetatuie a romnismului, dela 1863 avndu-si limba oficiala romneasca si ntreg aparatul administrativ, dela comitele suprem si pna la haiduci compus din Romni. Astfel, aici Iancu era mai bine scutit de ofenzele si glumele rautacioase ale dusmanilor. In Baia de Cris se formase o pleiada de nsuflefiti nationalisti: functionarii dela prefectura, tribunal; advocatii. Asemenea n opidul Halmagiu, conziderat ca subprefectura ntr'o vreme, avnd si judecatorie de ocol. Casele acestora i stau la dispozitie lui Iancu, ziua, noaptea. Deacea zicea el: Cta lume am umblat eu, tara mai buna mai dulce, mai bogata, cu oameni mai primitori ca tara Zarandului, n'am aflat. Daca voi muri, numai aici sa ma ngropati. (vezi NOTA 2) Cunoscuta fiind afectiunea lui Iancu pentru aceasta regiune, s'a si lansat ideia sa i se cumpere o casa n Halmagiu, ori sa i se nchirieze o camera la spitalul din Baia de Cris, oferta pe care el desigur ar fi respins o daca ajungea sa se realizeze, caci Iancu nu a fost de neam sarac si multumindu-se cu viata ngusta si monotona a unui camin, ar fi putut sa traiasca n familia alor sai, la Vidra.

El a intrat n marea actiune dramatica din toamna anului 1848 ca om bogat si n primavara viitoare devenise aproape sarac, cu toate ca manipulase serioase fonduri banesti. Cnd si-a terminat rolul, Iancu a predat diregatori-lor austriaci una maja (100 kgr.) aur curat, fara sa-si fi retinut pentru sine nici o farma. De minile lui Iancu nu s'a lipit avere streina. A cheltuit din al sau ct a avut pentru scopurile sfinte. Dedicndu-se marei misiuni, el a njeles sa faca cel mai sincer vot de saracie. Inainte de a-si lua batul pribegiei, la 1850, Iancu si-a testat (vezi NOTA 3) Natiunii ntreaga avere personala. Casa lui din Vidra a ramas pna n prezent proprietatea Asociatiunii Astra. Apoi, a mbracat camasa muceniciei ca cel mai sarac muritor. Pentru sustinerea vietii celei mai modeste nsa omul necesita hrana, adapost, si spre deosebire de pasarile ceriului, si de mbracaminte. Hrana si-o gasea Iancu, oriunde. Orict de saraca n grne ar fi regiunea Zarandului, si cei mai sarac om cinsteste o bucata de pine si un blid de lapte calatorului flamnd, ori semenului sau mai sarac. Aici nu gasesti curti nchise, ba nici usa casei nu se ncuie. Sezonul fructelor de tot felul este destul de ndelungat. A opri pe cineva sa culeaga cirese, prune si cteva mere, pere, este pacat. Rodeste mai bine pomul, daca mannca si altii din el. Iancu si petrecea multa vreme pescuind. Pestisorii fragezi agatati cu undita din apele Crisului, ca si deliciosii pastravi ai praielor de munte constituiau vara hrana lui favorita. Niste bureti culesi din dumbrava, sau o bucata de carne proaspata luata din macelarie si prporita pe jaratec la marginea unui izvor, alcatuiau altadata prnzul lui bucolic. Cnd l ntlneau fostii camarazi de arme, ori chiar adoratori necunoscufi, era invitatul acestora. La ntrunirile politice, culturale, la ospete familiare, Iancu era cautat si adus la masa festiva. Odata, n Bodesti, pe la 1867, Iancu a fost patru zile oaspele unei nunti taranesti, la familia Sida din crngul Higiesti, care si aducea ginere n casa, pe feciorul popii Onu Indries din Dobrot. Cu toate ca mirele era din al patrulea sat, si Iancu a nsotit alaiul, ntorcnd vizita Ia socrii mari, cum e obiceiul. Un martor ocular, (vezi NOTA 4) copil de vreo 12 ani pe atunci si care traieste nca, mai spune ca Iancu si-a petrecut frumos la nunta si ca nu-i adevarat ca ar fi fost nebun. Adauga : S'o fost smintit el putin de nacajit ca mparatu i-o fagaduit un colt de tara si l-o mintit cnd s'o gatat bataia. De aceea i-o trimis raspuns, ca un bolnd nu sta de vorba cu un mincinos. Si-am auzit, ca de alta oara cnd l-o chemat mparatu sa se mpace cu el, Iancu o pus seaua p'o vaca si asa o vrut sa mearga calari n calea mparatului, tot n batjocora, dar nu l-or lasat a lui." Mai spune ca l-a vazut pe Iancu de multe ori. El purta lapte la Halmagiu si vara de catre seara, dupace se lasau racorile, l ntlnea pe Iancu plimbndu-se prin oras si pe dealul Sortocului, cntnd din fluer. Stie ca n Halmagiu gazduia mai mult la protopopul Moldovan. Comerciantul Simeon Moldovan din Halmagiu relateaza urmatoarea scena: Iancu intra n curte si se duse drept n gradina, de unde iesi cu un chitus de cepe (verzi) vrte pe tureacul cizmii. I-am atinut calea si l-am invitat n casa sa mannce, dar el facndu-mi cu mna (semnul refuzului) zise: Lasa, frate Simone", si iesi la strada. Si-a luat din misernita de peste drum o bucata de maiu si apuca pe vale n jos." (vezi NOTA 5) Iancu era considerat ca o fiinta sacra, caruia toate i sunt iertate. Fiica (vezi NOTA 6) restauratorului de pe vremuri dela birtul mare" (vezi NOTA 7) din Halmagiu, povesteste o ntmplare din viata lui Avram Iancu, auzita dela mama sa. Era bal la birtul mare". Toti intelectualii din Halmagiu si jur erau de

fata. Pe cnd se dansa cel mai animat cadril, Iancu si face aparitia n sala. Era ncruntat si nu-i ardea de lume vesela. Si-a permis atunci o violenta iesire mpotriva celor ce se delectau dansnd, nct acestia s'au vazut siliti sa paraseasca sala, fara ca sa fi ndraznit unul macar sa protesteze, ori sa-i arunce o vorba leganata. Nici adapostul nu constituia o problema greu de rezolvit. Iancu pribegea din comuna n comuna, oprindu-se la preotul, nvatatorul, ori notarul, dar se aciua si pe la taranii mai nstariti. Dormea nsa pe afara, n sura plina cu fn sau otava moale si numai pe vreme de ger primea sa rmna n casa. Vara, poposea, mai bucuros sub cerul liber, la marginea unei poieni, pe culmea unui deal, adunnd pastorii n jurul focului si cntndu-le din fluier. Dupa cositul ierbii, se odihnea acolo unde l prindea oboseala, vrndu-se ntr'un porsor" de fn, ori si ncalzea spatele la poalele unei capite, punndu-si capatiu un manunchiu de flori uscate si mbatatoare de aroma cimbrului de cmp. Roua diminetii i spalau obrajii si cntecul ciocrliei l trezea din visurile noptii. In traiul lui de vietate libera, adevarat ca Iancu nu-si putea ngriji exteriorul. Cnd nsa hainele i se zdrentuiau, prietenii sai l mbracau din nou. Nu arareori nsa si daruia vestmintele bune, spre desnadejdea protectorilor sai. Constitue un document pentru atmosfera de calda iubire si de recunoscatoare stima ce i-au pastrat-o contimporanii pna la sfrsitul vietii, gestul acelei domnisoare, Anastasia Leonoviciu, din Baita delnga Sibiu, care la 1871 trimite cu posta 5 florini si 50 cruceri la adresa advocatului George Secula din Baia de Cris, pentru ajutorarea lui Iancu. (vezi NOTA 8) Si, de cte atari gesturi nobile nu s'a bucurat eroul nostru n zilele sale de restriste. Un cersetor mndru In lunga lui viata de privatiuni, Iancu nu a ntins niciodata minile sa cerseasca, dupa cum Ie-a placut unor straini sa afirme. El a ramas consecvent gestului initial, cnd respinsese toate daniile si onorurile mparatesti. Si ce n'ar fi jertfit guvernantii, sa-I scoata din mijlocul poporului ce-I ndumnezeia, asezndul n vreo slujba, departe de ai sai, fie si numai de forma. &nbspIn toamna anului 1852, temndu-se de influenta nemarginita ce o influenta Iancu asupra populatiei din munti, el a fost poftit oficios sa se prezinte la Alba-Iulia. Mai bine zis, a fost excortat, dar n mod cinsit, de catre un ofiter imperial. Intiu a fost dus la Alba-Iulia, unde i se fixase domiciliul fortat, pregatindu-i-se o locuinta n edificiul prefecturii. Aici, din pricina ca Iancu, neobicinuit sa i se porunceasca si fiindca nu ntelegea sa se supuna instructiunilor unor organe inferioare, a fost el palmuit de catre un sas ticalos, cu numele Hohn. Nu ndrasnise nemernicul sa-i steie singur n fata, si-l legasera. &nbspDe frica, sa nu navaleasca Motii si sa-1 elibereze, guvernantii l-au excortat mai departe la Sibiu, n snul prietenilor sai politici de o-dinioara. Nevoit sa steie mai mult timp aici, vreo doua luni, si terminndu-i-se banii, n'a voit sa primeasca despagubirile legale, apelnd mai bine la creditul unui restaurator, spunn-du-i ca'- Tatal sau va plati totul. (vezi NOTA 9)" &nbspCnd i s'a nmnat totusi fara voie. a-proape 500 floreni, el a predat imediat banii prietenului sau Ilie Macelariu, consilier guver-nial, ca sa aranjeze datoriile. &nbspNu mult dupa aceasta a si sosit batrnul Alexandru Iancu si predndu-i 30 ducati sa-si cumpere cele trebuincioase, si-a luat feciorul acasa. &nbspMai trziu dupa ce a murit tatal sau, averea lui, vreo 1700 florini n numerar, (bani multi n valuta de atunci, cnd o pereche de boi costa 3040 floreni), a ramas sa o chiverniseasca advocatul Nicola din Abrud, la care nsa Iancu nu prea facea apel.

&nbspIancu n'a fost silit deci sa cerseasca, si acelas traiu de ho nar fara capatiu l-ar fi dus, ori de cta avere ar fi dispus. &nbspN'avea nevoie de aceasta umilire, mai vrtos acum, cnd necesitatile sale erau att de reduse, nct i le putea satisface si cel mai u-mil dintre credinciosii lui. Si ce n'ar fi dat a-cestia sa poata nveseli viata craisorului" lor,neo dovedeste impresionanta fapta a celor doi faranl necunoscuti, cari platira din pungile lor modeste nsemnatele cheltuieli de nmormntare ale eroului. ndeosebi, dela streini el nu cerea niciodata si Iancu ar fi fost n stare mai bine sa moara de foame, dect sa cerseasca pomana streinului". (vezi NOTA 10) &nbspChiar atunci cnd solicita mici mprumuturi dela prietenii sai, o facea pe un ton mai mult poruncitor, dect de cerere. (vezi NOTA 11) Tu sa rami cu noi" Expresia fidela, aparatorul cel mai nenfricat si cel mai desinteresat al unui norod mpilat, dar constiu de sfintenia drepturilor sale; n urma acestor calitati dobndise Iancu acea forta mistica necesara rasvratitorilor de masse populare, ntruchipnd simbolul celei mai reale suveranitati de Craiu al Muntilor." &nbspIn clipele vijelioase ale luptelor, ntre gloriosul comandant si oastea lui de tarani, se cimentasera legaturi att de indisolubile, nct nici amaraciunile si deceptiile lungilor ani ce urmara, nu le mai putura sfarma. Aceasta datorita si atitudinii de consecventa a eroului, a-tt de rara n istoria omenirii. &nbspAvram Iancu s'a ridicat pe culmile gloriei ajutat de norodul sau si el a inteles sa ramna cu dnsul si n adncul abisului. Aceasta solidarizare n suferinta crea eroului nimbul divinitatii, situndul n lumea miraculoasa a legendelor. &nbspDesi Iancu era acum numai umbra eroului de odinioara, el reprezenta n psihologia maselor sinteza vizibila a unui ideal, forja unui a-mulet facator de minuni, dela care asteptau mntuirea. Si nu fara dreptate. Caci, ce sunt marile realizari ale popoarelor care reclama totala abnegafiune a individului, dect rezultate ale psichozei colective, a credintei nestramutate n ideal. &nbspSi Motii nu voiau sa se desparteasca de idolul lor. &nbspPe la 1860, prietenul sau din Sibiu, Ma-celariu, 1-a cercetat pe &nbspIancu n Abrud. Venise cu nca un prieten, ca sa se intereseze de starea Iui si sa-1 convinga sa participe la o ntrunire a vechilor luptatori nationalisti, care avea sa se tina Ia Alba-Iulia. Mai socoteau dnsii ca-I vor putea scoate din acest mediu si sa-1 readuca printre prietenii de odinioara. Macela-riu, care fusese si comisar guvernial, putea face prin aceasta si o fapta placuta guvernantilor, cari nu conteneau sa socoteasca primejdioasa prezenta lui Iancu ntre popor. Iancu, pe care Macelariu spune ca 1-a gasit mai putin tulburat dect crezuse, s'a gndit un timp, apoi s'a mpotrivit. (si reamintea poate umilirea suferita acolo). &nbspInsfrsit, dupa multa insistenta, a consimtit sa mearga pna la Alba Iulia. Dar numai la Alba Iulia, si nu mai departe!" (vezi NOTA 12) fu raspunsul repetat si hotart al lui Iancu. &nbspCnd sosi ceasul plecarii, ct ai bate din palmi, navalira Motii din toate partile, vocifernd si blestemnd, mpotrivindu-se ndepartarii lui Iancu. Apoi se strnsera roata n jurul Iui, implorndu-l: nTu sa rami Ia noi si sa tii cu noi, nimeni sa nu te duca de aici!" (vezi NOTA 13) Oamenii ndrjiti peste masura, nu cedara explicatiilor si astfel Iancu nu se mai duse la Alba Iulia. Profetia din Halmagel.

Din spusele multor batrni cari mi-au facut marturisiri, rezulta ca Iancu avea dese momente lucide, precum si o puternica memorie a numelor, agraindu-si prietenii si cunoscutii totdeauna pe nume. Nu 1-a parasit pna la sfrsitul vietii nici facultatile de iscusit om muzical. Prin anii 1868 Mircea Stanescu, si serba nunta cu d-soara Talos (vezi NOTA 14) din Halmagiu. Natural, printre invitatii de frunte era si Iancu. Lumea ar fi voit sa danseze Romana, dansul esit de curnd la moda, dar orchestra nu cunostea melodia. Dintre cti ncercara, singur lui Iancu i reusi sa cnte melodia cea noua dupa notele publicate de revista Familia". (vezi NOTA 15) Aceste indicii i ntarea pe mulfi n convingerea ca Iancu se preface numai a fi nebun, ca sa nu-1 nchida Ungurii. Si, si atunci, cnd ratiunea eroului era vizibil ntunecata, cuvintele lui ascultate cu sfintenie, mbracau puterea mistica a profetiilor si-bilice. Lumii i placea sa creada ca Iancu vorbeste n tlcuri, si ca fiecare crmpeiu de cugetare a lui constituie o enigma ce se cere comentata cu evlavie si adnca pricepere. Aceasta era si nestramutatea convingere a nonagenarului dascal din Halmagel, Alexandru Popescu, care se mndrea toata viata lui ca a avut odata fericirea sa se si omeneasca" cu Avram Iancu. Intr'o seara de toamna, a putut fi prin a-nii 186566, picase iara Iancu Ia noi n sat, ncepu sa-si deapane amintirile batrnul dascal. Cnd am vazut ca tine spre casa popii Grigorescu Grigorie, m'am luat si eu ntr'acolo. ndata ce-a sosit Iancu, popa a poruncit preotesei sa aduca vinars, pita si clisa. Si ne-am omenit toata noaptea. Iancului nu-i placea sa vorbeasca despre revolutie. A spus numai atta ca: vaca lui cea neagra va fata peste 70 ani. Noi am priceput atunci ca, la 70 ani dupa revolutie se va ntmpla o mare minune. Ct am trait, n'am uitat aceste cuvinte. Si Dumnezeu, ori pacatele mele nu m'a lasat sa mor, pna ce am ajuns sa vad minunea cu ochii. Socoteste si Dumneata: 1848 cu 70, fac tocmai 1918". (vezi NOTA 16) Cnd primea totusi invitarea sa vorbeasca despre trecut, Iancu obicinuia sa raspunda tot pe scurt si n tlc: Aierul din case era stricat si eu am venit ca un uragan sa Ie curateste," (vezi NOTA 17) dnd astfel cea mai puternica interpretare a luptelor sale eroice pentru mbrncirea spiritului feudal, dupa cum explica un cercetator al viejii Iui. (vezi NOTA 18) Iancu la 1869. Sub titlul Cum se afla Avram Iancu?", revista Familia" (vezi NOTA 19) a publicat n 1869 un pasagiu dintr'o corespondenta primita din Zrand. Corespondentul scria din Baia de Cris ntre altele: Mai interesanta fu pentru mine convenirea cu eroul Romnilor din 1848, marele patriot Avram Iancu. Chiar ieseam din casa comitatului (judetului) cu un amic al meu, cnd iata ne vazuram n fata cu un barbat robust, de etate mijlocie, mbracat n niste vestminte destul de frumoase si curate. Se vedea ca a-partine clasei inteligentilor. Fizionomia si privirea lui cea trista si disperata fi Storcea la-crami din ochi si nu pentruca el n'ar fi fost n stare sa converseze despre orice lucru, ci pentruca vedeam ntrupata n el suferinta seculara a ntregului popor romn. M'am apropiat de dnsul cu o bucurie nespusa, si cnd i-am strns mna, m'au cuprins niste fiori si ochii mei n'au fost n stare sa numi picure pe piept cteva lacrime. Am prnzit cu el si n viata mea, niciodata n'am fost mai fericit, dect n momentele ce le-am petrecut cu A-vram Iancu. Doinele cele triste, ce le scotea el din fluierul sau, ti storceau lacrimi din ochi. In tot decursul petrecerii noastre laolalta am observat ca Iancu n'are alt defect, dect ca e disperat". Asa a fost vazut Iancu dupa aproape douazeci de ani de eclipsare, trei ani

numai nainte de mplinirea destinului. Pasagiul se ncheie cu invocarea: Speranta dulce, nger mngaios, surde odata iubitului nostru Iancu!" A. Iancu vazut la 1871 de alt intelectual. Unsprezece luni nainte de moartea eroului, advocatul si publicistul Dionisie Pascutiu din Arad, a avut prilejul sa stea de vorba cu Avram Iancu n Halmagiu. Puternicile impresii cstigate de Pascutiu cu aceasta ocazie 1-a ndemnat sa publice doua articole n revista Familia". (vezi NOTA 20) In ntiul articol ne prezinta pe Iancu n situatia dela acea data; iar n al doilea, motivnd cu serviciile ce le-a prestat Iancu Natiunii sale, propune sa se lanseze o lista de subscriptie publica n scopul crearii unui fond pentru asistenta acestuia. Pascutiu a fost acela care, dupacum am mai amintit, socotea ca ar fi bine sa i se cumpere lui Iancu o casa n Halmagiu, ori sa i se nchirieze un pat la spitalul din Baia de Cris. Nu peste mult Iancu muri si aceasta initiativa deveni neactuala. Dar sa vedem cum a decurs ntlnirea cu Avram Iancu. In 2 August 1871 Dionisiu Pascutiu se gasea n afaceri profesionale, probabil, la Halmagiu. Trasese la cetateanul" (vezi NOTA 21) Ioan Sida care avea si restaurant. Pe cnd Pascu-(ua sta de vorba cu Sida, se deschise usa si un cersetor de un neobicinuit aspect si facu aparitia n pragul cameriii. Gazda casei, sarind repede depe scaun, porni spre ntmpinarea oaspelui, ntinzndu i mna de bun sosit. Apoi ntorcndu-se spre Pascutiu facu prezentarile: Am onoare sa va prezint pe domnul A-vram Iancul" Ruri de lacrimi se facura obrajii mei, vaznd pe acela care cu 22 ani nainte avu curajul a nfrunta pe dusmanii natiunii sale, si-1 sarutai, si 1 mbratisai, cu un entuziasm sacru", marturiseste Pascutiu. L-a invitat apoi pe Iancu Ia masa, poruncind ospatarului sa pregateasca tot ce are mai bun. Petrecnd mai multe ore mpreuna, Pascutiu s'a convins ca Iancu era iremediabil pierdut. Dementa lui nsa nu e furioasa, nu e certatoare, ci mai mult blnda, lina, daca se poate zice, petrecatoare", sunt cuvintele citate ale lui Pascutiu. Spicuim mai departe din observarile lui Pascutiu. Daca i se adreseaza o persoana respectabila, Iancu devine atent, prinde curaj si povesteste cu multa convingere si cald entuziasm. Durere nsa poticneste si nsira fapte fara legatura logica. Intrebndu-1 despre felul cum si duce traiul, Iancu s'a aratat a suferi de mania persecutiei, spunnd ca-1 urmareste o instanta". ncercnd sa-1 convinga ca nimeni nu-1 persecuta, el a raspuns rastit: Nu-mi vorbiti! Ca eu o vad totdeauna (instanta), ea umbla dupa mine, nu pot scapa de ea. Bata-o Dumnezeu, sa o bata!" Discutia s'a aprins Ia un paharel de vin si ajungnd vorba despre nopti senine si ce-riuri limpezi, Iancu imediat i-a povestit o ntmplare ciudata. Spunea ca ntr'o noapte a fost silit sa se culce sub cerul liber (ceeace i se ntmpla mai totdeauna, adauga Pascutiu). Era o vreme frumoasa cerul senin si nemarginit de adnc, nct farmecul noptii nu te lasa sa adormi. Catre miezul noptii sa pornit o furtuna din senin, cu bubuituri de tun, iar pe cer se vedea scris: Crestinatatea nu mai este. Apoi din clipa aceea s'au nmultit stelele n mod nenchipuit si stelele au nceput sa cada ca ploaia, lovindu-se ntre ele, dnd nastere unui foc mare, nct a fost silit sa se ascunda, ca sa nu arda. Ajungnd vorba la pescuit, ocupatiunea lui predilecta, dupacum adauga Pascutiu Iancu a istorisit o alta ntmplare ciudata. ntr'o zi, cum sta cu undita pe marginea unui parau, s'a apropiat de el un sarpe urias, a* vnd o coroana pe cap. Cineva i-a soptit ca pe acea coroana se afla un diamant mare. S'a repezit la el sa-1 prinda. Sarpele a nceput sa se mance" (sa se joace) cu el. Acus se apropia, acus se

departa. Cnd sa puna mna pe el, sarpele dracului a plesnit cu coada de pamnt si s'a iscat o vlvataie puternica, care i-a luat vederea. nvaluit n flacara, sarpele a disparut si nu 1-a vazut mai mult. Amintindu-i de vaca neagra, despre care Iancu vorbise mai multora, el o aducea acum in legatura cu silaba ultima a numelui sau : cu. (Cu, n nemteste, scris Kuh, nsemneaza vaca.) Spunea apoi, ca a capatat o vaca, dupa care de 22 an, zadarnic asteapta sa fete. A-cum un om lacom i-a luat-o prin proces. O marturie de azi. Batrnul preot Ioan Halmagean (vezi NOTA 22), originar din Crocna, 1-a vazut adeseori pe Iancu, ncepnd dela anul 1869. Mai ntiu I-a vazut la nmormntarea lui Buteanu n Iosasel, la 1869. Mergnd apoi la scoala la gimnaziul din Brad, dela 1869 l vedea de multeori prin Brad. Iancu facea vizite si pe la gimnaziu. Intra chiar prin clase, ospitnd la lectiile profesorilor. Asemenea era de fata la examenele festive de fine de an. si aminteste despre el ca era tot-deuna serios, dar nu prea avea paciinta sa stea multa vreme ntr'un loc. Parul, barba si mustatile, foarte bogate, i erau negre, fara pic de caruntete. Dupa un examen, venind tatal sau sa-1 ieie acasa si Intrnd ntr'un restaurant sa prnzeasca, Iancu s'a asezat la masa lor si au mncat mpreuna. Tatal sau era preot si Iancu cauta societatea intelectualilor. Aflnd ca sunt cu trasura, Iancu le-a cerut sa-1 duca si pe el pna la Halmagiu si asa au calatorit mpreuna. L-au lasat n Halmagiu, dupace pe drum se mai cinstisera pe la hanuri, n patru locuri. A fost o calatorie foarte placuta. Iancu nu prea vorbea, ci tot timpul cnta din fluier, cu privirea pierduta n zare. Moartea si nmormntarea lui Avram Iancu. Si asa se scurgea un an dupa altul ngropnd nadejdile tot mai slabe ale Romnilor ardeleni. Trecuse aproape un sfert de veac dela locul cel mare al revolutiei si barbatii n floarea vrstei cari luptasera sub steagurile lui Iancu mbatrnisera n trupuri si suflete. Unii, cu scrba, se si petrecusera din viata, iar acum nebiruitul comandant se gasea mai mult tovarasul fiilor fostilor Iui lanceri. Obosit de povara unei vieti zadarnice si tot mai stingher n lumea noua, vecinicul hoinar si ndrepta depe acum pasii fara tinta pe calea cea nentoarsa a adevaratei si eternei glorii. In dimineata zilei de 10 Septemvrie nou, 1872, l-au gasit mort, cu privirea ncremenita spre cer, sub streasina unei clai de fn, (vezi NOTA 23) n ogreada brutarului loan Stupina, zis Lieber, din Baia de Cris. Acesta fu obstescul sfrsit al divinului pribeag. Intr'o noapte senina cu bogate caderi de stele. Iancu se stinse solitar si tainic, netulburatde scncete de copii si jelanii babesti. Batrnii munti, ce din genune strajuiesc ngusta vale a Crisului, i-au fost singurii martori n clipele a-goniei. Si miriadele de stele, faclii de capatiu. Cea mai autentica moarte de erou epic, cum subiect de crncena epopee ia fost ntreaga viata. Inimosii barbati dela conducerea Zarandului facura atunci un gest eroic ce echivala conform mentalitatii Unguresti cu un nou semn de insurectie. (vezi NOTA 24) In Tara ungureasca, Z rndul conzidernduse pamnt romnesc, declara pe Iancu mortul Najiunii, hotarndu-i fu nerarii nationale. Anunjul funebral, multiplicat

tn litografia judetului, a fost dat n numele Na tiunii romne. Apoi corpul nensufletit al eroului fu cules depe iarba nlacrimata de roua diminetii si naltat pe un catafalc pompos n casele advocatului Simionasiu, asesor la sedria orfanaia. Un alt asesor, Dimitrie Popa, a fost trimis la Deva ca cumpere cele trebuincioase unei fastuoase nmormntari si sa aduca un taraf de muzicanti. Se arborara drapele nationale la prefec-tura si pe casa unde zacea mortul. Curieri porniti calari a josul si susul vaii, catre Hlmagiu si Brad, purtara n lungul satelor tristul mesaj. In urma lor prinsera a vui clopotele pe toate vagaunile, pe toate culmile, si vestea mortii lui Iancu se raspndi cu iuteala fulgerului, pentru acele vremuri, fara tren si felefoane. Trei zile si trei nopji batura ntr'una clopotele nfiornd vazduhul de jale si ndemnnd pelerinii spre Baia de Cris. In vremea aceasta 23 preoti nvestmntati n sfintele ornate, n frunte cu protopopii Miheljianu (ortodox) din Brad si Balint (unit) din Rosia Montana, savrseau prohodul. Ziua, toate doamnele romne din Baia de Cris precum si ale intelectualilor din mprejurimi, mbracate n mare doliu, se perindau n feta cosciugului. La poarta strajuia politia judetului n uni-r forma de sarbatoare. nmormntarea a fost fixata pe ziua de 13 Septemvrie, la ora 2 dupa amiazi, n cimitirul dela Tebea sub goronul lui Horea. Se adunasera Ia trista solemnitate mii de tarani din ntreg cuprinsul Zrandului si zeci de delegatii n frunte cu primarii si notarii satelor. Cnd pornira spre groapa si norodul se nchega n rnduri de patru, cortegiul funera* fu att de lung, nct capul cortegiului cu praporii ajunsese n cimitirul din Tebea, iar sfrsitul lui era n curtea caselor lui Simionasmv n Baia de Cris. Pe drum, taraful de lautari adus din Deva intona .Marsul Iui Iancu", Desteapta-te Romne" si celelalte cntece nationale. La mormnt s'a distribuit o oda dedicata memoriei lui Iancu, scrisa de Gheorghe Secula. (vezi NOTA 25) Hora mortului", cntecul lung si jalnic, n care Iancu si lua ramas bun dela fostii lui ostasi, cntat de un prieten al eroului, un batrn si iscusit cantor din Rosia, strni hohote de plns n rndurile norodului. Protopopul Mihalteanu, care era totodata si directorul gimnaziului din Brad, a tinut un nflacarat discurs, comparnd pe Avram Iancu cu Ioan Botezatorul, lasnd sa se nteleaga ca: Iancu a fost premergatorul Mesiei celui ce va sa vie. Advocatul Gheorghe Secula, care era totodata si procuror judetean, a facut biografia lui Iancu, spunnd ntre altele: Mai curnd, ori mai trziu, dar sigur, va veni ora, cnd ideia de libertate nationala va reusi, mndra st triumfatoare." (vezi NOTA 26) Salve de mpuscaturi detunara cnd ramasitele nfrntului erou fura slobozite n snul de mama primitoare a gliei. Cteva zile dupa aceasta s'au prezentat la prefectura judetului n Baia de Cris, doi tarani necunoscuti. Interesndu-se ct a costat nmormntarea lui Iancu, au scos pungile si au platit toate cheltuielile. N'au voit sa-si spuna numele. Parastase si pomeniri Grandioasa nmormntare, cum n'a mai vazut aceste plaiuri, nu s'a terminat nsa; solemnitatile continund nca luni dearndul prin numeroasele parastase ce se naltara apoi. Toate periodicele romnesti de dincoacea si de dincolo de Carpati asociinduse la doliul Natiunii publica panegirice, reliefnd virtutile marelui disparut. Plnge tot Romnul dela Munte pn Ia Mare" scria Romnul" din Bucuresti. J) S. Dragomir,

Avram Iancu. p. 134 Gazeta Transilvaniei din Brasov scria n necrolog: Martir al sortii natiunii! Dute la masa cea pompoasa a eternei memorii, unde cu eroii lui Stefan cel Mare si Mihaiu, miscati zeii, ca sa nu fie trzii a mprastia toti nourii, ce vor a ntuneca orizontele vietii nationale politice a fratilor si nepotilor vostri romni din Ardeal, cari cu pietate va divinizeaza. Eterna a ta memorie pe aripile faptelor tale, sapata m istoria natiunii romne". (vezi NOTA 27) Poietul aradan loan Tripa publica n Familia" o oda: La mormntul lui Iancu". (vezi NOTA 28) Despre parastasul oficiat n comuna Curti-ciu (Arad) un Ungur, zeflemisindj si insinund totodata acest act de tradare de patrie, autoritatilor statului, relateaza n urmatorul chip: Dumineca n 22 Sept., n revarsatul zorilor, ne-a trezit din somn un bubuit de treasc urmat de dangatul clopotului. Peste cteva minute, o noua bubuitura si dangat de clopot. Aceasta s'a repetat si a treia oara. Apoi au nceput sa sune toate clopotele, durnd o ora si jumatate, precum si bubuiturile de treascuri. Fiecare cetatean a trebuit sa gndeasca ca va fi doar o serbare nationala, dar aceasta n'am putut-o verifica nici cu ajutorul calendarului. Incurnd s'a latit vestea ca n biserica romneasca se tine parastas pentru Avram Iancu regele muntilor". Atrage apoi atentia asupra panegiricului rostit de protopop, despre spiritul caruia e destul sa se stie, ca a fost o apoteozare a lui Avram Iancu." zice corespondentul. Nu scapa de ironie nici preoteasa, despre care scrie ca din belsug vrsa lacrimi amare." (vezi NOTA 29) La 26 Octomvrie s'a oficiat parastasul ritual pentru Iancu si n biserica catedrala din A-rad. Discursul 1-a tinut protopopul Ratiu. Corespondentul remarca n asistenta multimea frumoaselor doamne si domnisoare aradane. (vezi NOTA 30) In 3 Nov. s'a servit ntiul parastas pe mormntul dela Tebea, declamndu-se si un lung poem de losif Vulcan, ntitulat Goronul lui Horia (vezi NOTA 31) Vulcanul dela Tebea. Putin dupa aceasta ZSrandenii au pornit initiativa realizarii unui monument. ncepura a incurge si donatiunile. (vezi NOTA 32) Dar si pna la nfaptuirea acestui deziderat, pentru ca mormntul sa nu fie lipsit de straja crestinescului simbol, advocatul Petru Tisu din Tebea i-a ridicat o modesta cruce de piatra, ceva mai rasarita dect celelalte cruci din cimitir, impunatoare doar prin simplitate si laco-nicai inscriptie: Avram Iancu Ac?u(ocat) Prefectul) Le-g(iunii) Gem(ine) Romane) n anii 1848 9 f 1872". Eliberat de obida trupeasca, sufletul lui Avram Iancu ncepea depe acum sa straluceasca n nestingherita majestate, mbracnd proportii gigantice. In ochii sufletesti ai maselor populare consternate o clipa n feta destinului crud, reapare acum maret capitanul de odinioara, asa cum l vazusera ei atunci, trecnd calare n fata Ior? frumos si tnar, strngnd n dreapta i voinica sabia de razbunator arhanghel. Asa, a fost A-vram Iancu, si asa au vrut sa sil pastreze deapururea sufletele nsetate dupa dreptatea razbunatoare. Si, pornite odata cu vecinie pribegele caravane de ciubarari depe crestele muntilor, legendele s'au raspndit n sus prin inima Ardealului si n jos spre malurile Tisei pna n cele mai ndepartate asezari romnesti, multi-plicnduse, mai nflorite, mai spiritualizate. Adevarul istoric al acestor legende era confirmat chiar de catre populatia ungureasca a pustei. Fostii honvezi de pe la Salonta, Ma-cau, Seghedin* acei ce scapasera cu viata din clestele lui Iancu, toata viata lor au pomenit cu groaza de cele patite n Tara Motilor.

Sovinismul maghiar, renscaunat prin actul de restauratie dela 1867, privea cu groaza la acest foarte natural fenomen psihologic ce ameninta sa provoace o noua nvolburare a ce* lor napastuiti, punndu-se n garda. Intiu se porni o murdara campanie de denigrare a memoriei lui Avram Iancu prin gazete si pretinse lucrari istorice. Ea izbucnea dela tribuna parlamentara, ca si depe jiltul presupus impartial al magistratului. Un gest pe ct se poate de urt si nedrept, combatut cu ndrjire si multa prestanta de catre falanga noastra carturareasca, caci de numele lui Avram Iancu nu se putea asocia nici o fapta necavalereasca si nici un omor infam, dect acela n lupta dreapta, pe cmpul de onoare. Cavalerismul Iui Avram Iancu n'a putut fi contestat de catre istoricii unguri mai obiectivi, cum este Iancso Benedek care afirma ca Iancu a fost un dusman uman, nsufletit de principii, si ca fericite au fost acele familii maghiare cari au cazut n minile lui, pentruca el a aparat totdeauna viata barbatilor si cinstea femeilor. Se stie ce amarnic a deplns Iancu moartea nenfricatului sau dusman, Vasvri si chiar a tradatorului Dragos. Dupa lupta dela Fntnele n care a cazui Vasvri, Iancu se exprimase n fata soldatilor^ ca ar fi dat zece ani din viata lui, numai sai fi putut scapa viu, caci zicea el era un tnar de treaba si-i pacat de moartea lui. Iar, referitor Ia uciderea Iui Dregos, dupa ce si-a laudat trupa pentru vitejia cu care s'a luptai mpotriva Ungurilor, a adaugat ca moartea lui Dragos ia amart sufletul. Puneti n fata acestei noblefe de spirit, ce fa caracterizat pe eroul nostru, ticaloasa fapta a lui Hatvani care dintr'o nativa perversitate sadica 1-a silit pe tribunul Bufeanu capturat prinsonier prin calcarea cuvntului de onoare sa-si puna singur streangul n gt, ameninfn-du-I ca-1 va zugruma cu minile proprii; si vefi avea n toata amploarea lor manifestn-du-se cele doua spirite antagoniste: generozitatea sufletului romnesc sicrudelitatea salbateca a Turanicului. Nereusind sa ntunece prin calomnii aureola eroului, guvernul din Budapesta ncerca apoi prin masuri de ordin administrativ sa ina-buseasca cultul lui Avram Iancu. Astfel, ministerul de interne slobozi Ia anul 1895 un decret, n senzul caruia se pedepsesc cu nchisoare si amenda n bani toti aceia cari contribue prin orice fapta la ridicarea proiectatei statui a lui Avram Ianru; att acei ce ntreprind colecte n favorul fondului, ct si cei ce fac donafiuni (vezi NOTA 33) In consecinja, pentru a nu fi expus confiscarii, scopul initial al fondului pentru ridicarea staiuiei lui Avram Iancu, a trebuit sa fie schimbat (vezi NOTA 34). Si, cnd Ia 1898 trei studenti au ndraznit sa ncununeze mormntul dela Tcbee, sbirii administratiei, n'au ezitat sa pngareasca sfintenia mortii, smulgnd florile. Iar inimosii tineri au fost arestati, mai apoi dati n judecata si expulzati din toate universitatile din tara. In vremea aceasta, la muzeul patruzeci-sioptist din Arad erau aratati, n batjocura, un pumn de spini si scaieti cu explicatia: Flori depe mormntul lui Avram Iancu". Dar, daca stapnirea ungureasca putea sa mpiedece pioasele manifestari n domeniul material, si ar fi putut sa sfarme si granitul unui monument, n'avea putinta si nu mai exista forja omeneasca sa desradacineze din sufletul romnesc imaginea spirituala a acelui ce i fusese purtatorul cel mai nenfricat al aspira tiuniior sale firesti. Privirile strecorate furis peste gardul cimitirului din Tebea ntelegeau dintr'o ochire greutatea durerii mute a celui prigonit si dincolo de mormnt, inspirnd versurile, cntate cu duioasa evlavie, pretutindeni:

Colo'n muntii Tebei, Unde Horea odata Si-aduna ostirea ub falnic gorun, Este o movila Si-o cruce uitata A lui Avram Iancu Eroul tribun. Pe acea movila Romanii voira Sa-i ridice-un templu Maret monument Sa perpetuieze Falnica figura A lui Avram Iancu Eroul Tribun

Dormi etern in pace Eroule mare Caci de a ta umbra Ungurii se tem Dar, veni-va vremea, Ziua sfanta'n care O Dacie noua Iar sa ridicam Si-atunci tot Romanul Dela mic la mare Ridica-ti-va templu Maret monument Si atuncia n'or mai zice Liftele barbare, Ca e las Romanul In al sau pamant.

Umilul mormnt dela Tebea se transforma Sub ochii neputinciosi ai dusmanului ntr'un urias vulcan ce polariza cu furie cosmica energiile generatoare de v'rtufi vitejesti asupra nouilor generalii ce aveau sa desavrseasca Ia 1918, opera nceputa de Avram Iancu la 1848.