Everestul

In Asia Centrala, la granita dintre tarile Nepal si Tibet, se afla cel mai inalt varf al muntilor
Himalaya: Everestul. Chomolungma - in limba tibetana (adica "Zeita mama a universului")
sau Sagarmatha - in limba nepaleza ("Zeita cerului"), varful Everest a fost si este visul de
ascensiune al oricarui alpinist. Aici, la 8856 de metri deasupra nivelului marii, totul este
acoperit de ghetari si zapada. Din cauza aerului aproape de nerespirat, a vanturilor puternice si
a temperaturilor care ajung chiar si la - 50 Celsius, vegetatia si fauna sunt practic inexistente.
Doar omul s-a incumetat sa urce, din dorinta de a cunoaste si a cuceri "acoperisul lumii".
Iar acest lucru l-au izbutit - dupa multe incercari nereusite ale altor alpinisti - doi oameni cu o
vointa de fier. Acestia au fost primii care au ajuns pe varful Everest, exact acum 50 de ani, pe
29 mai 1953, deschizand astfel o "poarta catre cer'. Masivul Everest s-a format acum 60 de
milioane de ani, odata cu inaltarea muntilor Himalaya. Primul care a facut masuratori exacte
si a intocmit primele harti ale Everestului a fost un general britanic din India, Sir George
Everest, cel care - in 1865 - l-a numit "Varful 15", cu inaltimea de 8848 de metri. Diferenta
dintre acea valoare si calculele din 1999 (din care reiesea ca Chomolungma are 8856 metri)
este data de cresterea cu sase milimetri pe an.
Primele incercari de cucerire a Everestului au fost facute inca din 1921, cand membri ai
Clubului Alpin si ai Societatii Regale de Geografie (din Marea Britanie) au reusit primele
ascensiuni pe partea nordica a muntelui. Scopul expeditiei nu a fost de a ajunge pe varf, ci de
a gasi trasee accesibile prin nord-est sau prin nord-vest. Printre primii care au reusit sa treaca
de bariera celor 8000 de metri a fost George Mallory, un mare alpinist britanic despre care nu
se va sti niciodata daca a ajuns sau nu in varf. Pioletul sau (un fel de mic tarnacop folosit de
alpinisti pentru a se catara pe gheata) a fost descoperit la 8500 de metri - de un alt grup de
alpinisti - noua ani mai tarziu.
Toate aceste tentative nu au facut decat sa deschida drumul pentru expeditia care avea sa
reuseasca - in 1953 - atingerea celui mai inalt varf din lume. Dupa cel de-al doilea razboi
mondial (in 1950), China ataca Tibetul, ocupandu-l si transformandu-l in provincie. Astfel,
timp de 15 ani, granitele acestui mic stat au fost inchise pentru straini. De aceea, exploratorii
au inceput sa caute noi drumuri catre Everest, plecand din sud, din Nepal. Tehnologia a
avansat, ceea ce a dus la aparitia tuburilor de oxigen - absolut necesare pentru clima polara si
aerul greu respirabil de pe Everest: la peste 8000 de metri, oxigenul din aer este de trei ori mai
putin decat la altitudinea 0 (adica la nivelul marii).
La inceputul anului 1953, colonelul britanic John Hunt pregatea o noua expeditie. Din grupul
de 11 alpinisti - care au plecat in martie din Nepal - faceau parte opt englezi, doi
neozeelandezi si un serpas, Tenzing Norgay. Serpasii sunt locuitori de la munte, care traiesc in
vaile din nordul Nepalului. In afara de cei foarte experimentati ca ghizi, majoritatea serpasilor
erau angajati sa care bagajele in expeditiile din Himalaya. Prima tabara de corturi (numita
"tabara de baza") a fost stabilita la 5800 de metri, de aici urmand sa plece mai departe doar
membrii expeditiei si 34 dintre cei peste 300 de serpasi veniti din Nepal. Acestora le revenea
sarcina grea de a urca urmatoarele zile - pe gheata si zapada - cu zeci de kilograme de provizii
si echipament in spate... La sfarsitul lunii aprilie, grupul ajunsese in Valea Mare, unde s-au
stabilit taberele 2 si 3.

Urmatoarele cinci locatii pentru corturi au fost alese la distante apropiate, ultima - cea de-a
opta - fiind stabilita langa Trecatoarea Sudica. De aici incepea urcusul cel greu - atacul final
spre Varful Nordic, cel mai inalt. Din tabara 8 a plecat, apoi, un grup care a taiat un drum
prin gheata si a dus ultimele provizii: sacii de dormit, radio-emitatoare si corturi, cat mai sus,
spre varf. Acestea au fost puse la adapost, aproape de locul unde ultimii doi cataratori urmau
sa stabileasca tabara 9, doua zile mai tarziu. Grupul a coborat apoi inapoi la tabara 8, unde se
faceau ultimele pregatiri...
Cei doi alpinisti alesi pentru a urca ultima bucata au fost neozeelandezul Edmund Hillary si
serpasul nepalez Tenzing Norgay, aflat pentru al doilea an consecutiv in echipa "de varf". (Cu
un an inainte, nepalezul impreuna cu un ghid al expeditiei suedeze ajunsesera pana aproape de
varf, dar au renuntat, din cauza viscolului puternic ce batea pe culme.) Pe 26 mai, cei doi au
plecat impreuna cu alti trei alpinisti, pentru a stabili ultima tabara - punctul 9. Pe drum au luat
proviziile si echipamentul lasat de colegii lor, apoi au pus corturile, iar ceilalti trei alpinisti sau intors la Trecatoarea Sudica, la tabara 8... Ultima noapte a fost pentru Hillary si Norgay
foarte scurta, din cauza frigului groaznic: 270 Celsius... In dimineata zilei istorice de 29 mai,
au inceput urcusul ultimilor 700 de metri, fiind vazuti de jos de catre ceilalti membri ai
expeditiei, care ii urmareau cu sufletul la gura. Legati unul de celalalt cu franghii, cei doi au
inaintat - metru cu metru - catarandu-se pe gheata dura. In fine, la ora 11.30, steagurile Noii
Zeelande si Nepalului erau infipte in varful Everestului. Aceasta reusita a fost un triumf nu
numai pentru cei doi, ci pentru membrii tuturor expeditiilor care incercasera pana atunci
cucerirea Everestului.
ROMANII PE EVEREST
Ziua de 27 martie 2003 a insemnat pentru noi data plecarii primei expeditii romanesti cu
destinatia Varful Everest. Grupul este format din zece membri (condus de experimentatul
alpinist David Neacsu) plus doi cameramani - si ei alpinisti cu vechime. Printre cei zece se
afla si George Dijmarescu - care a ajuns pe Everest acum patru ani - iar din Nepal li se alatura
prima femeie-serpas, Lakpa, care a urcat pe Everest de doua ori - atat pe partea sudica, cat si
pe cea nordica.
Expeditia va urca pe partea nordica, intoarcerea in tara fiind programata pe data de 6 iunie. La
data la care a fost scris acest articol, romanii ajunsesera deja la baza de jos a Everestului,
punand chiar si 6 corturi pentru urmatoarea oprire, Tabara 1. Urmatoarele trei-patru saptamani
vor urca spre taberele de mai sus, pentru ca in jurul datei de 10 mai sa inceapa pregatirile
pentru ultima ascensiune.
Incheiem aici, cu speranta ca numele romanilor se vor numara printre cele ale alpinistilor care
au pus piciorul pe cel mai inalt varf montan: Everestul.