Badea Cran

Categoria Revolutionari Etichete: Badea Cran, roman, taran

Gheorghe Cran cunoscut i sub numele de Badea Cran (n. 24 ianuarie 1849, Crioara; d. 7 august 1911) a fost un ran romn autodidact care a luptat pentru independena romnilor din Transilvania, distribuind cri romneti aduse clandestin din Romnia, la sate. A cltorit pe jos pn la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian i alte mrturii despre originea latin a poporului romn. n 1877 s-a nrolat voluntar n rzboiul de independen al Romniei.

BADEA CRAN SAU REVELATIA LATINITATII

Privii dinspre Transilvania, munii Fgraului apar ntotdeauna ca un impresionant zid de cetate. Fie c sunt mbrcai n mantia zpezii, i atunci fantasmagorice penumbre roietice se oglindesc din pereii crenelurilor, fie c sunt mbrcai n mantia silvestr de var, din care nesc spre cer aspre stncrii de creneluri. Vi nvolburate urc, ntre linite i fonet umbros, ctre

izvoarele pe care le strjuiete vreun castel, fie n ruin ca Rnovul, fie integru ca Branul, dar ntotdeauna cldit mai cu seam pe criteriile verticalului. Eti pe culmea Romniei, i un adnc ecou din istorie te oblig s-i ncui gndurile pn la fiorul oaptei. Insinuante sugestii i incit nchipuirea, care se dezlnuie cu uurin n mediul favoritor al peisajului. i dac firea i-este nclinat spre tenta hieraticului, poi chema din adncul vremii un aspru chip de cavaler valah din jurul lui 1300, ce-i refuz cu drzenie identitatea exact. Pe aici, nu se tie pe unde, a trecut poate Radu Negru Vod n trmul dunrean, svrind ntiul desclecat din istoria medie a rii. Iar duios i elegiac dac eti, l chemi din trecut pe badea Gheorghe din Crioara, ciobanul care a cntat adnca doin a neamu-lui romnesc din filele crilor. Marile exemplare omeneti sunt unice i de aceea nu-l pot asemna pe Badea Cran cu nimic pe sfnta lume n afara lui nsui. Iar el, Gheorghe Cran, este un luminos rspuns la ntrebarea care a obsedat veacuri la rnd minile nvailor cu mndrie romneasc sau cu pizm strin cum a reuit s se pstreze comunitatea, relativ puin, rsdit de Traian la Carpai i Dunre, n mijlocul unor adversiti de nenchipuit? Rspunsul ne vine de la aceiai soldai de fier al falangelor trainide: Non multa, sed multum, i rspunsul ne vine de la existene ca a lui Badea Cran, care nu pot cunoate nfrngerile. Un dor nestvilit al originilor latine s-a trezit n ciobanul din culmile Fgraului, dovedind lumii c instinctul genezei istorice nu dispar din sufletul popoarelor. Nscut n anul revoluiei, 1848, Gheorghe din Crioara a ajuns, la vrsta juniei, cioban n rndul celor care strbteau cele trei ri romneti pe ancestralele drumuri ale transhumanei. i cum aici, n Transilvania noastr, domnea chiar atunci stupida tiranie austro-ungar, ciobanii aveau n subsidiar misiunea de a aduce din ar cri pentru obidiii romni din Dacia Superioar. Pe crri doar de ei tiute, prin locuri unde pasrea nsi cnta mai cu sfial, departe de puterea jndarilor, cartea romneasc i fcea drum n sute, apoi mii, multe mii de exemplare. Locul de ptrundere, de nimeni stabilit vreodat se pare c nu era unul singur a fost numit, simbolic i baladesc, Vama Cucului. Gheorghe Cran a citit o carte din desag, apoi zece, i apoi mai multe, din ele i se limpezete geneza i curgerea istoriei romneti, i astfel s-a nscut pentru eternitatea naional crturarul Gheorghe Cran. Un crturar a crui viziune, activitate, conduit i destin s-au plmdit din aspre trsturi de vigoare i fanatism rnesc. Un apostol nflcrat al romnismului, care, asemeni sfinilor din vechime, i prsete rosturile pentru vecie, spre a-i urma chemarea. Fulgerat de ideea gloriei strbune, pleac la Bucureti, iarna, unde doarme nopi de-a rndul la picioarele statuii lui Mihai Viteazul. Era bine, acolo, n zpada i vntul Brganului, cci era n ar i era fericit. Doar nite gur-casc de pe la jurnale i-au tulburat nalta contemplare a trecutului, dar ciobanul din silhria munilor nu le-a bgat n seam curiozitatea de mute bzitoare. I-a cutat ns el nsui pe crturarii despre care citise prin cri, i pe care i socotea datori fa de luminarea frailor din Transilvania. V.A.Urechia i Grigore Tocilescu, Duiliu Zamfirescu i Caragiale,Iorga mai ales, sunt fascinai de personalitatea fgranului, cruia i faciliteaz procurarea de cri ct mai multe cri pentru fraii de dincolo. Dup Bucureti urmeaz Iaul, dup un an urmeaz altul i, ncet, tenace i fanatic, Badea Cran devine o imens bibliotec circulant, destinat unui singur scop: S capete Ardealul nvtur. Iat ce scrie el nsui despre ntoarcerile sale din ar, totdeauna primvara: E o bucurie ca atunci cnd vin berzele. Ajunge vestea naintea mea c Badea Cran a venit din ar, i m-ateapt toi. Gloria omului se lete impresionant, pe cea mai temeinic filier, a legendei. Badea Cran, un haiduc purtnd n desag

arma tioas a tiinei. Apoi, ntr-o zi de martie a anului 1893, Gheorghe Cran devine un emoionant personaj al Europei. Convins c numai la Roma, n faa Columnei Traiane, i va umple cu adevrat sufletul de revelaia romanitii neamului, a fcut timp de o iarn drumul pe jos pn la Roma, ca s se nchine n faa icoanei strmoilor. Era primvar exuberant n Cetatea Etern cnd ranul din Carpai, fr s se sinchiseasc de privirile curioilor, s-a prosternat n faa Columnei i a presrat un pumn de rn amestecat cu boabe de gru pe lespezile din faa ei, drept prinos din partea fiilor ndeprtai ai taichii Traian. Dar Roma curiozitii latine n-a scpat fantasticul amnunt c un dac, cobort de aievea parc din spirala basoreliefurilor Columnei, interogheaz de zile n ir monumentul tcut al lui Traian. Truda romnului se transform n triumf, Gheorghe Cran fiind invitat, primit i chestionat de cele mai nalte personaliti ale Italiei. S-a mai abtut apoi nc de dou ori la Roma, tot pe jos, ultima oar fcndu-i intrarea triumfal n mijlocul Congresului orientalitilor, care ntrunea 700 de nvai din 40 de ri. I-a fost ncredinat misiunea de a depune o coroan de bronz la Columna lui Traian, din partea congresului, moment consemnat de toate ziarele Europei. Cu vorba scurt, rupt din cremenea Fgrailor, Gheorghe Cran a spus atunci doar att: Roma e mama noastr!. Haiducul cu cri n desag a fost hituit de ctre dumanii neamului mai crncen dect cei mai mari rufctori ai vremii. Cci el nzuia departe acolo unde, de fapt, am ajuns! adic s strice grania de pe Carpai, care era pentru el o piedic nesuferit. Aici, pe vrfurile munilor, nu trebuie s fie grani spunea el cci i dincolo de ei au locuit moii i strmoii notri, dacii i romanii. Sau, cu alt ocazie, se ntreba cu indignare: Cine a mai vzut grani prin mijlocul rii? n 1903 Badea Cran e arestat de autoritile maghiare, iar marele lui depozit de carte, cu sediul n mai multe locuri, confiscat. Inventarul e uluitor: 76.621 de volume s-au aflat numai n podul casei lui din Crioara, sum care ne poate da o idee despre numrul tuturor crilor trecute de el n Transilvania, timp de decenii ranul latin din Crioara nu s-a sfiit s-l nfrunte chiar pe primul ministru al Ungariei, Tisza Istvn, spre a-i reclama dreptul la acest apostolat pe care i-l denegau dumanii. Iat coninutul momentului: Primul ministru: (cu intenia de a-l demasca) De unde sunt crile pe care le ai? De unde le-ai adus? Translatorul Huszr Antal traduce contiincios: Gheoghe Cran: Am luat crile de unde au fost i le-am dat celor care n-au avut. Ori i se pare fapt slab s-l detepi pe cel din ntuneric? A fost odat un ran romn care, ca sfinii din vechime, a avut revelatia nobleei neamului. Se numea Gheorghe Cran.

Urme de opinci in istorie: Badea Cartan

In urma cu peste 100 de ani, un cioban din Ardeal a batut pe jos drumul Romei, ca sa vada cine e "mama si tata" romanilor 4 martie 2006. Dimineata rece de primavara. Sunt in Cartisoara, la poalele Muntilor Fagaras, de pe care zapada se spulbera in ocoluri largi. Caut povesti si oameni care isi amintesc de Badea Cartan, celebrul cioban care a mers pe jos pana la Roma, ca sa-si vada stramosii de pe columna traiana, cu ochii lui. Ce mai stiu urmasii, la aproape o suta de ani de la moartea lui despre el? Cine a fost, de fapt, eroul din Cartisoara? Un visator, un aventurier, un patriot? "Ai tu mama? Ai tu tata? Du-te la Roma sa vezi" Cartisoara e o comuna mare, cu ulite care se intretaie si se deschid in piete largi. Asezarea e taiata in doua de apa Balei, care coboara vijelioasa direct din munti: satul Oprea si satul Streza, dupa numele ciobanilor care, cum spune legenda, s-au asezat acolo, in urma cu sute de ani. Gheorghe Cartan, adica Badea Cartan, s-a nascut in Oprea Cartisoarei, la 24 ianuarie 1849, intr-o familie cu sapte copii. Intr-un interviu pe care l-a dat cu cativa ani inainte de moarte, revistei "Poporul roman", isi povestea viata zbuciumata: "Mama traieste, tata e mort de trei ani, insurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am pazit pe Baragan cate 3-4 sate de oi. In 77 ma uitam cum se bat romanii pe malurile Dunarii. Acolo, pe campurile Baraganului, am citit "Istoria romanilor" si alte carti. In 78, am venit acasa, am tras sort si am jurat. Am catanit in Bosnia. In 81, m-am liberat. Era tocmai conferinta la Sibiu, ca se luase iara pricina intre romani si unguri. Pana in 93 am stat peaci, pe la noi, apoi iar m-am dus in tara. Vine 94, si cu el, Memorandul. Eu urmaream din doasca in doasca daravelile si eram necajit ca, ziceau ei intruna, suntem neam rau de oameni noi, romanii. Ceteam eu, nu-i vorba, multe bune si frumoase, da nu le prea credeam. Is eu asa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: "Tu trebuie sa te duci la Roma, sa vezi: ai tu tata, ai tu mama?". Si-apoi am vazut, dragii mei... De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oara, eu am dus coroana de bronz pana la Columna si mergeam in

fruntea tuturor, asa imbracat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumparat un costum, da le-am spus sa nu cheltuiasca, ca si-asa nu umblu cu saracii de acelea nemtasti. La Bucuresti am fost de peste o suta saptezeci de ori. Bucurestiul si Roma ar trebui sa le vada tot romanul, ca daca nu stie de Mosu-sau si de Tata-sau, zici de el ca-i orfan." "A coborat un dac de pe Columna"

Imagini din muzeul de la Cartisoara Poate ca o fi venit spre Columna direct, cu pasi hotarati, de cioban. Ori o fi venit ocolit, pe Via Campana, pe sub Arcul de Triumf al lui Constantin, proiectate de faimosul Apollodor. Poate ca a vazut-o de la distanta, sau i-o fi aparut brusc in fata si a ramas pironit in drum. Apoi, s-a apropiat, atat cat a putut, cuprinzand cu ochii spirala de marmura, peste care aluneca inserarea. Erau zeci, sute, poate chiar mii de oameni incremeniti in piatra cioplita. Barbati si femei, soldati - unii in haine romane, altii imbracati aproape la fel ca taranii lui din Ardeal, in camesi legate la brau. Urcau, tot urcau, pe poteca de piatra a Columnei, tragandu-se parca unii pe altii spre varful coloanei, pe care trona imparatul Traian. "Tata si mama" neamului romanesc erau acolo, in fata lui. Invingatorii si invinsii erau reprezentati cu acelasi respect, de parca fauritorul columnei ar fi stiut ca din ei avea sa rasara, in buna armonie si pace, un singur neam: romanii. Obosit si cu ochi inlacrimati, ciobanul din Cartisoara s-a invartit in jurul stalpului urias pana cand a citit toata istoria de pe el. Si-abia apoi si-a adus aminte ca avea o misie, ca nu venise cu mana goala la Maica Roma. Din desaga lui din lana varstata, mirosind a mamaliga si cas, a scos un saculet cu pamant luat din gradina casei din Cartisoara si l-a varsat la piciorul Columnei. Apoi, dintr-o naframa legata cu nod a scos si un pumn de boabe de grau, pe care le-a semanat in tarana. Si fiindca venise noaptea si datoria era implinita, s-a intins pe cojocul lui ciobanesc, visand, pe aripi de somn, ca intrase si el in multimea de pe Columna, printre dealurile sapate in piatra, pe sub padurile dese, pasind pe un drum care nu mai urca spre varful coloanei, ci spre muntii lui de acasa. Sus, pe cer, Closca cu pui si Ursa Mare dovedeau ca ajunsese in Cartisoara, pe malul Balei, impreuna cu tot neamul sau.

Cand Badea Cartan s-a trezit a doua zi, dimineata, in jurul lui erau stransi o multime de gura-casca: politisti, pompieri, maturatori, precupete... si printre ei, un ziarist pornit prin Roma dupa stiri senzationale, de noapte, care a strigat uluit: "A coborat un dac de pe Columna!". In aceeasi zi, titlul a aparut cu litere de o schioapa, in toate gazetele Romei. Urmasii Florica Cartan

Are parul zburlit, ochii albastri si-l cheama Florin. Este cel mai tanar din neamul Cartanilor si n-a implinit inca patru ani. Este stra-stra-stranepotul lui Badea Cartan. Da, bunicul i-a povestit despre mosul care a umblat prin lume in opinci, dar n-are rabdare sami spuna mai multe, ca-l asteapta un alt copil sa se joace "de-a caii". Intreb de bunicul lui, Florica Cartan, dar nici cu el n-am noroc, pentru ca azi e nunta mare in sat, nunta cu calarasi, si el este "responsabil cu caii". Ma duc dupa el, la biserica, si cata vreme nuntasii patrund sub boltile pictate in toate culorile curcubeului, apuc sa schimb, totusi, cateva vorbe cu el. Nea Florica stie doar ca stramosul lui a fost "un taran iobag", ca a fost om citit si ca a pornit-o de jos, de la ciobanie, ca sa ajunga "taman pana la Roma si-n multe alte tari. Catu-i pamantul a umblat si de peste tot a adus acasa carti si le-a impartit la oameni", imi mai spune, si apoi se scuza si se intoarce la calarasii lui, imbracati in costume batute in paiete si margele stralucitoare, care fulgera, in soarele primaverii, ca hainele zmeilor din povesti. Ma uit la mersul lui leganat si ma intreb daca mai pastreaza ceva din infatisarea ori din miscarile stramosului sau. Daca vreun gest, o privire, o vorba au coborat prin sangele neamului sau pana la cei de azi. Cum era oare Badea Cartan? Niculae Cartan

Casa natala

"Coboara matale, ici-sa, tine ulita si unde ajunge de se intretaie cu ailanta, ai ajuns. E prima casa pe dreapta, acolo-l gasesti pa Niculae. El e cel mai batran dintre Cartani. De la el ai ce auzi...", imi spune o femeie pe care o intalnesc pe ulita. Ajung usor, caci Cartisoara e un sat in care n-ai cum sa te pierzi. Oamenii sunt atat de curiosi si de binevoitori, incat sar sa te ajute de cum vad ca ai vrea sa afli ceva. In casa e cald si liniste, si Niculae Cartan e surprins ca ne vede si, in acelasi timp, bucuros de oaspeti. Mic de statura, dar tare vioi, n-are astampar pana nu ne asezam pe scaunele "pentru mosafiri". Da, este adevarat, el este cel mai batran din neam. Se apropie de optzeci de ani si are multe amintiri despre stramosul lui. "Mosu meu, Ioan, erea frate cu tata lui Badea Gheorghe. Asa i se zicea in familie, "Badea Gheorghe". Si ceea ce stiu eu despre el, stiu de la Mosu meu. Am mai citit si prin unele carti despre el, da n-am aflat nimica nou fata de ce stiam dinainte. Ba mai stiu si in plus de carti. S-a nascut aici, intr-o familie cu septe copii, si de mic l-a luat tata-sau la munte, cu oile. Acolo, intr-o zi, cand erau ei pe varful crestelor de munte si cand era senin si frumos, de se vedea pana departe, in campie, l-a intrebat el pe tatal lui cum ii zice la locul acela, pe care-l vedeau de-acolo, de sus. Si tatal lui i-a spus ca acolo este Romania in care traiesc romanii. "Si noi ce suntem? Nu suntem tot romani? De ce aici nu-i tot Romania?", o-ntrebat Gheorghe. Io nu stiu ce i-o fi raspuns tata-sau, dar stiu ca peste cateva zile, desi avea numai doisprezece ani, Badea Gheorghe a trecut granita, fara sa-l prinda strajerii unguri si fara sa stie ai lui, si a coborat de pe crestele Fagarasilor pana in Arges, unde s-a intalnit cu niste ucenici de ciobani, ca el, cu care a povestit. S-a intors inapoi dupa aceea, tot fara sa-l vada strajerii, el stie pe unde si cum. Asta a fost primul lui drum peste munti. Dupa aceea, cand a fost mai batran, numai Dumnezeu stie de cate sute de ori a trecut cu desagii in spate, ca sa aduca din Tara Romaneasca desagi de carti pentru consatenii lui."

Fluierul lui Cartan Nu-l intrerup pe nea Nicu, il las sa-mi povesteasca asa cum ii vin lui in cap amintirile. Imi mai spune ca Badea Gheorghe a plecat catre Ciulnita cu turma, in Baragan, cand a ajuns flacau, pentru ca asa plecau fagarasenii pe-atunci. Dar pana sa ajunga acolo, s-a intalnit cu un student ori profesor, nu stie prea bine ce era, dar tare destept, si care era bolnav de plamani si doctorul i-a spus sa stea la munte, la aer curat. "Ion Cotiga il chema si avea un magar incarcat cu carti, pe care le purta dupa el. Si citea toata ziua." El este cel care l-a invatat pe Badea Gheorghe sa scrie pe pietre si sa citeasca. Si de la el a prins drag de carti. Mai aflu apoi ca in 1878, a auzit ca "Tara are batae" cu turcii, la Plevna, si s-a dus si "a slujit vreme de resbel" si a dat armatei toate cele cateva sute de oi pe care le avea. Le-a dat pentru tara, pentru Romania, desi el era roman traitor in Ardeal, intr-un pamant aflat "sub amarnica stapanire ungureasca".

Dar cum era Badea Cartan? Cum arata? "No, era ca noi, nici mare, nici mic, bine facut si avea nasul o tara cam coroiet. Cam ase, ni... Io cred ca o fost un om foarte tare si sanatos, ca altfel cum sa faca el atata amar de drumuri, tat cu straitele pline de carti in spate, tat prin padure si prin munti, mai mult noaptea, de frica ungurilor. Era om voinic si barbat frumos, da pantru aceea tat nu s-o insurat, ca el pantru asta o fost facut in lumea asta: sa care cartile, ca sa lumineze pe romani. Io stau numa si ma gandesc, cum o fi trecuta el Alpii, cat o fi umblat el de mult pana la Roma, de i-or trabuit patru parechi de opinci pana o ajuns la Columna. Asa o lasat Dumnezau, sa fie el cu cartile. Toate scolile de aici le-o umplut de carti romanesti. Ungurii l-or urmarit peste tot. Pai, altfel di ce i-or ars cartile?" Tezaurul

Desagii si bota In muzeul "Badea Cartan" din Cartisoara e frig. Vitrinele se aburesc de la respiratia noastra, cand ne apropiem mai mult de ele, ca sa vedem o parte din cartile pe care ciobanul cel patriot le-a adus cu desagii lui de peste munti. Mai sunt numai cateva care au scapat de la foc, fiind ascunse de sateni: "Istoria romanilor", "Din scrierile lui Petru Maior", "Notiuni de istorie a romanilor", "Carte de citire", "Vietile sfintilor", "Originea cuventului valah", "Romanii din Ardeal", "Manual de istoria Romaniei", "Memorialul Arhiepiscopului si Mitropolitului Andrei baron de Saguna sau luptele nationale politice ale romanilor din 1846-1873", "Mostenirea lui Saguna" - carti de popularizare, de luminare a romanilor din Ardeal, care erau obligati sa faca scoala in limba maghiara, carti in care se vorbeste despre originea latina a poporului roman si despre drepturile lor in Transilvania. Sunt carti pe care Badea Cartan le-a primit la Bucuresti, de la prietenii lui, profesori, doctori, avocati, si le-a adus cu spinarea peste munti. Avea locuri ascunse printre creste, in care le depozita si-apoi, pe rand, le incarca in cei doi desagi roscalii care se mai vad si acum in muzeu, si le cobora in sat. Toate drumurile au fost facute pe cheltuiala sa. Nimeni n-a socotit vreodata efortul lui. Cu amaraciune scria, la o vreme, dupa ce s-a intors de la Roma: "Una rugaminte la Ministrii cultelor am avut si nu s-a implinit. Daca nu as avea povara in spinare, as merge pe jos. M-am rugat de un bilet de

tren. N-am capatat. Zice ca nu sunt acum bani. N-am la cine sa ma rog de un bilet de tren pana la Predeal si retur."

Cartile i le-au confiscat ungurii si le-au ars. Au incarcat patru carute cu carti care-au fost duse la Brasov, unde li s-a dat foc. Altele au fost arse aici, in sat, in Streza, in cuptorul de la "a treia casa de la Camin, unde statea pe-atunci Filip Grovu", mi-a povestit mai tarziu batrana Livia Banciu, pe care am intalnit-o venind de la biserica. S-au ars zeci de mii de carti, publicatii si reviste, pe care Badea Gheorghe le-a carat, ani de-a randul, cu spatele din Romania, prin trecatorile si cararile numai de el stiute, ca sa nu fie prins de catanele unguresti. Au fost adunate si arse toate cartile pe care el le-a depozitat in cladirea scolii si altele, pe care le daduse unor cunoscuti de-ai lui. Iar pe el l-au arestat, l-au judecat si l-au bagat la inchisoare. "S-or repezit ca niste lupi la nenea Cartan, l-or legat in lanturi si l-or tarat cu ei, tocmai la pichetul din muntii Porumbacului... Cand l-am vazut dupa vo saptamana, era umflat tot de bataie. Spunea ca talharii i-au pus gateje intre degete si l-au strans cu lanturile peste maini, de i le-or umflat ca niste butuci", povesteste peste ani ciobanul Ion Vlad, in stana caruia Badea Cartan afla de multe ori adapost peste noapte. "Dumnezeu Viu Este!" Cu aceste vorbe incepe cererea lui Badea Cartan, mai degraba plangerea lui catre Imparatul Franz Josef. Dupa ce arata ca i-a slujit cu credinta, ii spune ca a fost batjocorit de "acesti satrapi deregatori care m-au jefuit si mi-au robit oile de atatea ori." Scrie mai departe Badea Cartan: "M-am rugat iara de solgabirau sa-mi dea drept sa vanz carti, sami castig pania. De la Rusale m-am rugat, m-a respinsu. Asa dara noi numai datorinte facem si avem (...). Ma rog deci Maestatii tale sa fii judecatoriu si sa fie trasi la raspundere...". Nu i-a facut dreptate Imparatul, caci n-avea cum sa fie de partea unui roman aflat in judecata cu ungurii, dar l-a eliberat din inchisoare, mai ales ca Insusi Regele Carol I a intervenit pentru eliberarea lui, miscat profund de dragostea lui de tara, de drumurile nenumarate pe care le-a facut pentru a cara carti spre folosul neamului sau asuprit din Ardeal. Ca sa stie ca au parinti. Cine li-e "tata si mama". Faima

La Roma, deja celebru

Dupa prima calatorie la Roma, Badea Cartan a fost imediat primit in lumea intelectuala a Capitalei. In cinstea lui s-au organizat banchete, drumurile lui au devenit legende si se vorbea despre el ca despre cel mai exotic personaj al vremii. Dintr-o data, ochii maimarilor s-au atintit asupra lui. Era in centrul atentiei, era la moda, era "sic" sa-l prezinti invitatilor. Iata cum suna o invitatie la un astfel de banchet: "Cred ca am placerea sa cunoasteti pe pastorul roman Cartanu, care, plin de sentimente romanesti, s-a dus pe jos la Roma, sa sarute Columna lui Traian. Sunteti rugata sa luati parte la ospatul ce dau astazi, marti, 2 aprilie, 7 seara, 1896, in cinstea calatorului reintors din Roma. N. Th. Mandrea, str. Diaconeselor, 2". Badea Gheorghe Cartan a fost invitat si in Parlamentul Tarii, de mai multe ori, si acolo, in preajma anului 1907 fiind, i-ar fi intrebat pe inaltii preoti si parlamentari de ce are nevoie un taran ca sa faca un gard. I s-a raspuns: de cuie, de lemne, de scanduri. Dar Badea Cartan i-a oprit pe toti cu raspunsul cel drept: "De pamant are nevoie, ca sa aiba unde-si pune gardul". Era un intelept fara astampar, voia sa stie, sa cunoasca. Il interesa mai ales inceputul neamului si al tuturor lucrurilor, obarsia lor, radacina istorica datatoare de noblete si demnitate. Istoricului Vasile C. A. Urechia, protectorul sau, ii scria la 24 martie 1896: "Onor Domnule Presedinte, astazi am fost unde este Dunarea aproape de obarsie. Am tinut mult sa vad Mama noastra Roma. Am vazut-o. Apoi am dorit sa vaz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns inca acolo. Fiti sanatosi - George Cartan". Visul

In primavara anului 1911, Gheorghe Cartan este surprins de o avalansa pe crestele muntilor, cu desagii incarcati de carti in spinare. "Vreo doua zile s-a chinuit pana a putut sa iasa de-acolo", imi spune stra-stranepotul lui, Nicolae. A ramas bolnav si slabit mult dupa acea intamplare. N-a mai avut putere sa ajunga acasa si a fost adapostit de familia Lahovary, la Sinaia. Simtindu-si sfarsitul, le-a cerut celor care-l ingrijeau sa-l ingroape acolo, in pamantul liber al tarii, unde sa poata astepta implinirea visului de-o viata intregirea neamului romanesc.