Mary Slessor (2 Decembrie 1848 - 13 Ianuarie 1915) Mama tuturor

popoarelor sau “Regina Alba a Calabarului”,o regiune din Nigeria

1. Mary si-a daruit inima lui Isus din copilarie, fiind influentata foarte
mult de istoriile spuse de mama sa, iar mai tarziu o dorinta adanca a
izvorat in inima ei, aceea de a deveni misionara. A inceput sa lucreze
plina de zel in biserica din care facea parte, participand in acelasi timp si
la activitatile misionare. La inceputul anului 1874, stirea mortii a lui
David Livingstone a starnit o agitatie mare in Scotia, si ca urmare s-a
creat un val de misionari plini de pasiune. S-a anuntat la vremea
respectiva ca este nevoie foarte mare de lucratori misionari in Africa, iar
Mary si-a oferit cu bucurie serviciile Bordului de Misiune Internationala.
Dupa o pregatire speciala, Mary s-a imbarcat in Liverpool pe vaporul
“Ethiopia” si a inceput calatoria pe data de 5 August, 1876.

2. Intr-o dupa-amiaza din septembrie 1876, pe coasta sclavilor din

Africa, un vapor ruginit se indrepta spre gura raului Calabar, Nigeria.
Aceasta parte a Africii este cunoscuta sub numele de Mormantul Omului
Alb si numai un nebun ar putea veni aici fara frica. La cateva mile de
tarm, tinutul este necunoscut. Elefanti si lei, roiuri de insecte, vraci si
canibali traiesc acolo. Intrarea pe acel pamant inseamna moarte.

3. Viata nu insemna mare lucru pentru cei din Calabar. Sclavia, sa omori
o femeie sau un batran nu insemna nimic. Daca o familie avea prea multi
copii, putea abandona fara nici un fel de remus-care un copil in tufisuri.
Nasterea unor gemeni era considerata a fi un semn rau, de aceea acestia
erau ucisi cu cruzime si mama lor era parasita sa moara in jungla. Nu
exista respect pentru adevar sau onoare. „Fa ceea ce este bine” ar fi fost
o fraza fara sens, pentru ca acesti oameni nu stiau ce este binele.
1
4. In aceste conditii aspre, coborand de pe vaporul ce a ancorat in Duke
Town, Mary Slessor, o tanara de 29 de ani din Scotia, a venit sa-l
slujeasca pe Dumnezeu in Africa. Ea si-a inceput munca la misiunea din
acel oras, invatand limba locala si vizitand satele de pe coasta si de-a
lungul raului. Cu cat calatorea mai departe de centrul de misiune, cu atat
mai multe nevoi gasea.

5. Curand dupa sosirea ei in Calabar, a inceput sa realizeze cat de dificila

si aproape imposibila era munca pe care trebuia sa o faca in mijlocul
africanilor. A vazut crocodili uriasi care stateau la soare pe malurile
namoloase sau innotau in rauri. Intr-o zi, Mary impreuna cu cativa copii,
a fost atacata de un hipopotam foarte mare, care aproape le-a rasturnat
barcuta. Ca sa salveze viata copiilor si a ei, Mary a aruncat in gura
hipopotamului o oala in care prepara mancarea. De asemenea, prezenta
asa-numitelor “barracoons” (baracile unde africanii erau legati de gat cu
o franghie care era prinsa de tavanul din lemn gros, asteptand in aceasta
pozitie luni intregi pana veneau cei care cumparau sclavi), o infricosau si
intristau foarte mult pe Mary. Pe langa toate acestea, Mary a fost
martora la multe situatii groaznice, in care prizonierii erau siliti sa
introduca mainile in ulei fierbinte pentru a-si demonstra nevinovatia, sau
momente de teroare in care sefii de triburi alegeau femei si barbati la
intamplare pe care ii decapitau pentru orgii cu ritualuri de canibalism.

6. Ce ar fi putut o femei plapanda si timida sa faca in fata acestor

imprejurari horifice? Coplesita de tristete si teama, Mary a ingenuncheat
si a spus o rugaciune scurta: “Doamne, sarcina pe care mi-ai dat-o este
imposibila pentru mine, dar nu pentru Tine!

2
Arata-mi calea si o voi urma!” Ridicandu-se de pe genunchi a afirmat:
“De ce sa ma tem? Am o Misiune Regala! Sunt la dispozitia Regelui
Regilor!”Mary a studiat cu ravna dialectul Efik, limbajul poporului din
Calabar, si a reusit sa comunice atat de bine cu nativii, ca ei insasi
recunosteau maiestria ei in vorbire. A fost foarte emotionata si
bucuroasa cand a reusit sa predice in limbajul local, prima ei calatorie
pentru evanghelizare fiind una foarte memorabila. In fata ei mergeau doi
copii care bateau tobele, anuntand venirea misionarei si adunand
oamenii la locul de intalnire, care era de fapt la umbra unui copac, langa
o casa construita pentru diavol, in memoria unui bastinas care murise de
curand. Mary le-a vorbit cu dragoste si le-a citit din Biblie, capitolul 5
din cartea Apostolului Ioan, versetele 1-24. A pus foarte mare accent pe
versetul 24: Adevarat, adevarat va spun ca cinea asculta cuvintele Mele
si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a
trecut din moarte la viata.”

7. Mary le-a spus nativilor despre Cristos si i-a indemnat sa inceteze a

mai venera craniile oamenilor morti si a se teme de „spiritele rele”. Ea
le-a aratat femeilor cum sa aiba o alimentatie corecta si cum sa ingri-
jeasca de casa si de copii. Scopul suprem al misionarei era sa patrunda in
jungla, acolo unde nici un alb nu mai fusese spre a le duce si acelor
oameni Vestea Buna. Cel mai mare dusman al ei erau bolile tropicale,
care o loveau foarte des. De multe ori se parea ca nu mai are nici o sansa
de supravietuire dar, ca prin minune, a rezistat. A fost o mare ispita
pentru ea sa paraseasca pamantul asa de nesanatos al Africii si sa se
reintoarca in ceturile racoroase ale Scotiei.

3
8. Pentru a fi mai aproape de jungla, Mary s-a mutat in Old Town, o
asezare care cu greu putea fi numita oras. Acolo, ea se ingrijea de cei
bolnavi, invata pe altii din Biblie, vizita vecinii. Seful era un crestin,
regele Eyo Honesty al saselea, care o sustinea pe Mary in lucrare. Desi
era iubita in Old Town, misionara dorea fierbinte sa ajunga la tribul
izolat Oko-yong.

9. In iunie 1888 a anuntat ca se va duce singura sa se stabileasca printre

salbatici. Toti prietenii au rugat-o sa nu plece caci se ducea la o moarte
sigura, dar ea a ramas ferma si, urcandu-se in cea mai mare canoe din
Calabar - un dar al regelui Eyo - a plecat in jungla. Desi au fost multe
pericole de-a lungul calatoriei, Domnul a fost cu Mary si tot El a pregatit
inima sefului primului sat intalnit. Mary a fost prima straina careia i s-a
permis sa locuiasca acolo. Seful i-a dat voie, de asemenea, sa
construiasca o scoala.

10. A fost un timp extraordinar de greu pentru misionara. Ea stia ca nu

se poate ca vietile salbaticilor sa fie schimbate intr-o clipa, dar nu putea
sa stea cu mainile in san in timp ce oamenii aceia faceau rau. Se odihnea
foarte putin si starea sa de sanatate era precara, dar era prezenta oriunde
era nevoie. Desi s-a imbolnavit de febra tifoida, malarie si alte boli
specifice zonei, Mary s-a chinuit dar nu a renuntat cu usurinta, fiind
prezenta in Calabar pentru o lunga perioada de patruzeci de ani. A
inaintat cat mai adanc in mijlocul junglei pentru a predica dulcea poveste
a manturii, cucerind triburi si sate noi.

4
11.A gazduit foarte multi copii orfani, pe care ii ingrijea cu multa
dragoste si devotament. Hamacul fiecaruia dintre cei douazeci si cinci
sau treizeci de copii pe care ii ingrijea, era legat cu o funie de coliba ei,
pentru a-i putea legana noaptea cand plangeau.
In mijlocul unei epidemii de rujeola, Mary i-a ingrijit singura pe cei
suferinzi vorbindu-le de Isus, si i-a ingropat fara asistenta pe cei care nu
au supravietuit. “Nu este usor, spunea Mary, dar Isus este aici si eu sunt
intotdeauna multumita si bucuroasa pentru Dragostea Sa!”
Mary a lucrat cu multa vointa si sacrificiu de la cantatul cocosilor pana
la apusul soarelui. Si pentru ce s-a chinuit atat? Cei care o cunosteau
bine au spus: “Era intotdeauna flamanda dupa salvarea cat mai multor
suflete!”

12. De cate ori auzea ca nativii se pregateau de razboi cu un alt trib, de

fiecare data se grabea spre „campul de lupta”. Acolo, razboinicii beau,
dansau si proferau blesteme asupra celeilalte parti. Purtau culorile de
lupta si sulitele sclipeau in soare. Capetele si scalpurile victimelor
anterioare apareau peste tot. Era, cu adevarat, o scena diabolica.
Dar, pe cand cele doua tabere se pregateau de atac, vedeau stand intre ei
o femeie mica si calma. „La o parte, Ma (asa era numita Mary de catre
cei din Calabar). Luptam!” Ea ignora strigatul. „Da-te la o parte, Ma, sau
vei muri!” Mary replica: „Arunca sulita, daca indraznesti!” Pe cand cele
doua parti se apropiau sa indeparteze acel „obstacol” cu par cenusiu,
misionara stia ca invinsese.

5
13. Ii implora sa arate ingaduinta unii fata de altii si, pana la urma, ii
convingea sa se aseze la umbra unui pom si sa negocieze. Dupa ore de
discutii, oamenii erau mai calmi si prea obositi sa lupte. Se duceau acasa
fara sa fi varsat sange.
In caz ca vestea despre apropiata lupta intre doua triburi ajungea prea
tarziu pentru Mary, ca sa poata ajunge ea acolo, trimitea printr-un
alergator o bucata de pergament cu niste semne pe ea. Cum nici unul
dintre razboinici nu stia sa citeasca, ei petreceau toata ziua incercand sa
descifreze „mesajul” important trimis de Ma! Si cand aceasta sosea, nici
unul nu mai avea chef de lupta.

14. Dupa un timp, misionara si-a dat seama ca datorita lipsei de ocupatie
a celor din Okoyong, acestia incepeau sa bea si betia ii ducea la lupta.
Aratandu-le cateva lucruri precum haine, un ceainic si o masina veche
de cusut, ea i-a indemnat sa vanda ulei de palmier comerciantilor din
josul raului, ca sa poata si ei sa aiba lucruri la fel de frumoase.

15. Nativii erau incantati de acele lucruri vechi, dar au refuzat sa iasa din
satul lor, fiindu-le teama de civilizatie. Dupa cateva luni de presiune din
partea misionarei, au cedat si cativa sefi si razboinici au plecat spre
Duke Town si Old Town. Acolo, ei au fost bine primiti de catre regele
Eyo, care le-a aratat lucrurile bune care ei le-ar putea avea daca ar
renunta la caile lor rele. La plecare, fiecare a primit cadouri si haine. Ca
rezultat al acelor intalniri, regiunea Okoyong a fost deschisa strainilor.
Mary a reusit ceea ce n-au putut comerciantii, soldatii si diplomatii sa
faca in 400 de ani. Aceasta experienta a fost un punct de cotitura in viata
salbaticilor, care in timp, au acceptat Evanghelia. Eliberati de superstitii
si betie, puteau intelege acum dragostea lui Dumnezeu pentru ei.
6
16. Idolii au disparut din satele lor si mici biserici au fost construite. Cat
despre Mary, ea avea pe inima acum tinuturile de dincolo de Okoyong.
Desi ii iubea pe acestia, asa cum facuse si cu cei din Old Town, deviza ei
era : „Tot inainte! Nu te uita niciodata inapoi!”
Reputatia misionarei, ca fiind o femeie mare si inteleapta si un judecator
drept in problemele triburilor, a patruns inaintea ei pe pamanturile
canibalilor Azo. La inceput, pareau ca nu acorda vreo atentie mesajului
ei, dar mai apoi, multi l-au acceptat pe Cristos ca Mantuitor. Mary
spunea ca intr-un sat erau doua sute de credinciosi si nici unul nu stia sa
citeasca, asa ca a rugat pe alti pastori sa vina sa-i instruiasca pe noii
crestini.

17. Timpul a trecut si totusi misionara a ramas tot atat de activa in lucrul
Domnului. Fiind batrana si slabita, cativa prieteni din Scotia au rugat-o
sa se intoarca acasa. Insa ea s-a rugat pentru putere de a sfarsi ceea ce
incepuse printre canibali. Puterea a venit si ea a lucrat cu si mai multa
rapiditate si daruire. Doi ani mai tarziu, Domnul a luat-o pe Mary acasa,
pentru a fi cu El intotdeauna. Grupul care se aduna la mormantul ei este
o marturie a vietii pe care Mary Slessor a trait-o. Sunt mari demnitari
care au descoperit ca se puteau baza pe sfatul acestei femei.

18. Este un fost sef de canibali, care a descoperit in „Ma” un prieten

credincios. Este un tanar pe care Mary l-a ingrijit in timpul bolii. Sunt
gemenii care ar fi fost ucisi la nastere daca ea n-ar fi fost acolo. Uitandu-
se in jur, peste mormantul ei, toti vad o tara pe care Mary Slessor a
revendicat-o pentru Cristos, stand pe puntea unui vapor ruginit, cu
aproape patruzeci de ani in urma. Viata lor nu va mai fi niciodata
aceeasi.
7
19. Mary Slessor, Regina Calabarului, s-a fortat mereu sa ofere ce are
mai bun lui Isus, si cu multa bucurie a spart vasul de alabastru al vietii
sale consacrate si i-a daruit untdelemnul care reprezenta mantuirea
multor suflete in Africa. Cand a trecut raul in partea celalalta, Mary a
tinut in maini un snop mare pe care l-a cules cu mult chin si sacrificiu,
si in schimbul caruia, Domnul i-a daruit “coroana bucuriei si a vietii
eterne”.
Astazi, inca mai functioneaza o organizatie crestina care a preluat
activitatea misionarei si lucreaza in continuare in Africa, si anume: Mary
Slessor Foundation. Intr-adevar, Mary Slessor a fost si va ramane
Regina Calabarului, iar cei carora le-a slujit au strigat-o adesea Ma’,
pentru ca a fost nu numai misionara, ci si mama multor copii orfani,
ingrijind de acestia cu o daruire materna. Suntem onorati sa cunoastem
cat mai mult din viata unor astfel de crestini, care au daruit lui
Dumnezeu ce au avut mai pretios: viata, si sa invatam ca a sluji
oamenilor nu este usor, dar El este cel care ne da biruinta!