DARURILE DUHULUI SFÂNT – DE INSPIRAȚIE (III)

DARUL PROROCIEI, FELURITELOR LIMBI ȘI TĂLMĂCIREA LIMBILOR

Text: 1 Corinteni 12:10

I. DARUL PROROCIEI
Dintre toate harismele, darul proorociei este menţionat cel mai des în Noul Testament. În scrierile pauline, apare în
1 Tes. 5:20; 1 Cor. 11:4-5; 1Cor.12:10-14:40; Rom. 12:6; Efes. 2:20; 3:5; 4:11; 1 Tim. 1:18; 4:14.

DEFINIȚIA DARULUI PROROCIEI - 1COR.14:3

În gr.avem cuv. ”Parakaleo” = îmbărbătare, zidire, o funcție a prorociei
Ap Pavel a înțeles cel mai bine conceptul iudaic despre proorocie:
- Proorocul vorbeşte poporului lui Dumnezeu inspirat de Duhul
- El rosteşte spontan mesaje inteligibile, în prezenta unei adunări a poporului, pentru edificare, încurajare,
mustrare şi chiar anunţarea pedepsei.
Darul prorociei este o manifestare a puterii lui Dumnezeu prin gura și prin cuvintele gurii celui ce vorbește.
o Numeri 23:5 - ”Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam şi a zis: „Întoarce-te la Balac, şi aşa
să-i vorbeşti.”
o Deuteronom 18:18 – ”Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune
cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.”
- Darul prorociei înseamnă ceea ce spune David: ”Duhul Domnului vorbește prin mine și Cuvântul Lui este pe
limba mea.” (2Sam.23:2)

CE NU ESTE DARUL PROROCIEI.

- Nu este o vorbire într-o limbă necunoscută
- Nu este tălmăcirea vorbirii în alte limbi
- Nu trebuie confundat cu slujba de proroc
A avea darul prorociei, nu înseamnă a avea și slujba de proroc
În VT când cineva se ducea să întrebe pe Dumnezeu, zicea: ”Haidem să mergem la văzător. Căci acela care se
numește azi proroc, se numea odinioară văzător.” – 1Sam.9:9
De ce se numea prorocul văzător? - Pentru că el vedea dincolo de perdeaua acestei lumi

În VT PROROCUL este prezentat ca:

- era port-vocea / vorbitorul lui Dumnezeu,
- este omul ales de El pentru a transmite poporului Sau un anumit mesaj
- datorita caderii in pacat, comunicarea directa dintre om si Dumnezeu nu a mai fost posibila.
o Isaia 59, 2 – ”ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul
vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!”
Dumnezu, in iubirea Sa fata de el, a dorit totusi sa comunice cu el, fapt care a dus la aparitia
profetilor.
Numeri 12, 6 ”„Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi
descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.”
Deuteronom 18, 18
- un proroc = omul lui Dumnezeu prin care se manifestă mai multe daruri.
- darul înțelepciunii – cunoaște planurile lui Dumnezeu
- darul cunoștinței – cunoaște lucrurile ascunse ale aoemnilor
- darul deosebirii duhurilor – Mica (2Cron.18.18-22)
- darul vindecărilor și al minunilor – Ilie și Elisei
- Nu trebuie confundat cu predica
- predica, de cele mai multe ori, este rezultatul pregătirii
- In cazul predicarii există o conlucrare între eforul omenesc și inspirația divină.
- Profeția nu are legatură cu o pregătire intelectuală prealabilă, ci cu măsura de credință și
consacrarea deplină a omului.
o ”Cine are darul prorociei să-l întrebuințeze în măsura credinței lui.”-Rom.12:6
- Nu dă directive păstorului sau bisericii
- nu aduce completări la Biblie
- Biblia este revelația completă a lui Dumnezeu
- orice prorocie trebuie sa fie probată și aprobată /acceptată de Biblie.
- Biblia este norma de doctrinară și autoritatea păstorului
- Prorocia ajută doar în anumite situații când păstorul trebuie să ia o decizie sau să primescă o descoperire
Manifestările darului prorociei sunt supuse controlului Bisericii
”Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, și ceilalți să judece.” –1Cor.14:29
- Nu comportă mustrări deprimante, amenințări și acuzații grave
- numai spiritele rele aduc tulburări, descurajări și zdruncinări.
- nu ridică steaguri de doliu ca argument că Domnul a vorbit.

MANIFESTAREA DARULUI PROROCIEI

Se manifestă în mai multe împrejurări:
- în timpul rugăciunii
- în timpul predicii
- în afara rugăciunii și a predicii
- după o vorbire în altă limbă
- cu ocazia unui sfat sau consilieri
- în împrejurări critice

CÂTEVA ASPECTE ALE DARULUI PROFETIC, AŞA CUM ESTE EL ÎNŢELES DE

APOSTOLUL PAVEL.
a) El respinge orice formă de manifestare care include starea de extaz sau transă.
- Cu toate că spontaneitatea mesajelor este evidenţiată, cei care proorocesc deţin controlul asupra
facultăţilor lor (1 Cor. 14:20-32),

b) în gândirea paulină, proorocia nu este nicidecum infailibilă. – fără grșeală

Ea trebuie evaluată de comunitatea creştină (1 Tes. 5:21-22).

- Aceasta pare să fie cea dintâi atribuţie a celor care au darul deosebirii duhurilor (1 Cor. 12:10), întrucât verbul
pentru „a deosebi" apare şi în 1 Corinteni 14:29, pentru „a judeca" („a evalua") proorociile.
Necesitatea de a „judeca" un mesaj profetic pare să facă trimitere la caracterul spontan al acestuia. în gândirea lui
Pavel, o proorocie este un mesaj primit ad hoc şi nu poate niciodată să aibă autoritatea unui „text inspirat."

c) Ca o proorocie să aibă loc este nevoie de două elemente:

- o descoperire de la Duhul Sfânt, care este sursa proorociei,
- şi o relatare publică a acestei revelaţii, care este proorocia însăşi. Fără aceste două elemente nu există proorocie.
Descoperirile care nu sunt transmise şi cele care nu sunt menite pentru a fi transmise nu sunt proorocii.

IATĂ CÂTEVA DINTRE SCOPURILE PE CARE LE POATE AVEA UN MESAJ PROFETIC:

a) De a indica alegerea pe care o face Dumnezeu unor oameni pentru lucrare
(Fapte 13:1-3; Gal. 2:2; 1 Tim. 1:18, 4:14);
b) de a aduce aminte comunităţii creştine de cuvintele lui Isus că în zilele din urmă răul va spori (1 Tim. 4:1);
c) de a aduce Bisericii încurajare şi zidire bisericii şi mângâiere (1 Cor. 14:3);
d) de a aduce învăţătură (1 Cor. 14:31).

CUM TREBUIE ÎNȚELEASĂ PROROCIA ÎN BISERICA NOU-TESTAMENTARĂ?

Cheia înțelegerii darului prorociei este 1 Corinteni 14:3-5
Prorocia dumnezeiască este vorbire prin împuternicire, ca reprezentant al Domnului.
Prorocia este transmiterea unui mesaj al Duhului Sfânt.

SCOPUL PROROCIEI
Scopul prorociei nou-testamentare este conform cu 1 Corinteni 14:3-4.
1. Zidire
Zidirea se referă concret la zidirea Bisericii sau la zidirea omului interior, spiritual.
Zidirea spirituală a creștinului este comoara fără margini a darului prorociei.
2. Încurajare
Cuvântul grecesc folosit aici este ”PARAKLEISIS”, care înseamnă ”a sprijini”, ”a încuraja”
3. Lucrarea evanghelică
Prin profeție tainele inimii și ale dragostei lui Dumnezeu sunt revelate-1Cor.14:25
Revelarea tainelor pot ajuta la întâlnirea mântuitoare și vindecătoare cu Domnul.
- Întâlnirea lui Isus cu Natanael- Ioan 1:48
- Întâlnirea lui Isus cu femeia samariteancă la fântâna lui Iacov – Ioan 4:16-19
4. Călăuzire, îndrumare și încredințare - Fapte 13:1-3; Gal. 2:2; 1 Tim. 1:18, 4:14
5. Aducere aminte- 1 Tim. 4:1
6. Învățătură - 1 Cor. 14:31

CUM SE MANIFESTĂ PROROCIA?

Prorocia se poate manifesta în diverse forme – Fapte 2:16-18; Ioel 2:28-29
1. Prin gânduri și vorbire inspirată – prorocie kerygmatică
2. prin viziuni ziua și noaptea – prorocii vizionare
3. prin auzirea unei voci – prorocie auditivă
4. prin facerea de semne - Agab - Fapte 21:11.

FOLOSIREA GREȘITĂ A PROROCIEI

Exemple de întrebuințări greșite a darului:
- Prorocia nu este un ajutor în hotărâri de afaceri
- Prorocia nu este un mijloc de intermediere în căsătorie
- Prorocia nu este o cale de numire în funcție sau nici de numire a conducerii Bisericii.
- Prorocia nu trebuie să conducă la o dependență greșită a credincioșilor
- Prin prorocie credincioșii nu trebuie obligați să dea sume de bani sau să vândă o proprietate
- Prorocia nu trebuie să forțeze Cuvântul lui Dumnezeu și să devină sursă de învățătură.

ACCESIBILITATEA DARULUI PROROCIEI - 1 Cor. 14:24-25, 30-31

Accesul pe scară largă a credincioşilor la acest dar: Ioel 2:28-30; Fapte 2:17-18; 1 Tes. 5:19-22; 2 Tes. 2:2;
Rom.12:6; 1 Cor. 14:1
Dacă în Vechiul Testament proorocia a fost accesibilă unui număr restrâns de persoane alese de Dumnezeu
pentru oficiul profetic, în Noul Testament, chiar dacă unii credincioşi sunt numiţi prooroci, darul este la
îndemâna fiecărui credincios, cel puţin ca potenţial (1 Cor. 14:24-25, 30-31).
Accesul pe scară largă a credincioşilor la acest dar:
- a fost prezis prin profeţia lui Ioel („fiii şi fiicele voastre vor prooroci", Ioel 2:28-30)
- şi a devenit o realitate o dată cu coborârea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii (Fapte 2:17-18).
- Epistolele pauline reflectă larga răspândire a fenomenului profetic (1 Tes. 5:19-22; 2 Tes. 2:2;
Rom.12:6 etc),
iar exersarea acestui dar este nu numai evidenţiată de apostolul Pavel, ci şi recomandată (1 Cor. 14:1).

NECESITATEA DARULUI ÎN BISERICĂ

Prorocia este un dar așa de important încât înăbușirea sau nestimularea serviciilor profetice poate îngropa viața
spirituală din Biserică.
Atât în VT cât și în NT prorocia este privită ca un dar important.
Prov.29:18 – ”Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.”
Orientarea corespunzătoare a darului prorociei zidește și stimulează viața spirituală.
Moise dorește întregului popor această înzestrare: ”Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din
proroci, și Domnul să-și pună Duhul Lui peste ei.” (Num.11:29)
Ap. Pavel pare să-l fi înțeles bine pe Moise când spune în 1 Cor.14:3-5: ”...dar mai ales să prorociți”, ”dar cine
prorocește zidește Biserica.”
În VT vremea căderii spirituale este pusă în legătură cu rărirea prorocilor.
- ”Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea și prorociile nu erau dese.”
1. Lipsa prorociilor nu înseamnă maturitate spirituală, cum susțin unii, ci ar putea conduce la decădere spirituală.
Cum? De ce?
- În 1Tes.5:20-21 suntem avertizați: ”Nu disprețuiți prorociile. Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este
bun.”
De aici învățăm că:
o Prorocia poate fi bună sau fără valoare, autentică sau falsă.
o Prorocia nou-testamentară nu este o vorbire fără greșeală.
o Prorocia nu trebuie disprețuită, indiferent cum este, bună sau fără valoare.
 Putem disprețui prorociile doar prin a nu le băga în seamă.
 Când disprețuim un om, nu trebuie să-l înjurăm, este de ajuns să stea lângă noi și să nu-i
dăm atenție.
o Prorocia poate fi abordată de pe două poziții greșite (extremiste):
 Nebăgare în seamă.
 Ascultare orbească (fără discernământ, fără cercetare)
- Atunci când tratăm greșit prorociile, suntem înclinați să nu mai credem în ele.
o Rezultatul? – decădere spirituală
2. Necesitatea lucrării de prorocie trebuie să devină mai importantă în Biserică.
- Dumnezeu a dat acest dar pentru ca să zidească Biserica, s-o îmbărbăteze, s-o mustre și s-o mângăie.
 - Unei Biserici căreia îi lipsește prorocia, îi lipsește o parte importantă a mărturiei nou-testamentare.
o Câte probleme și nevoi rămân nerezelovate.
o Câți creștini trebuie să suspine și să sufere pentru că nu au răspunsuri.
o Cât de mult este neglijată zidirea Domnului.
 Pavel știe acestea și de aceea scrie: ”Aș dori ca toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să
prorociți.”
 Ar trebui ca toți să urmăm, din dragoste și responsabilitate, acest apel urgent.
 Ar conduce la bunăstarea spirituală a fiecăruia în parte și a întregii Biserici.
3. Existența lucrării profetice autentice într-o biserică, îi încurajează pe credincioși:
o Să se apropie mai mult de Dumnezeu
o Să se teamă mai mult de Dumnezeu
 ”dacă mă descoperă Dumnezeu?”
o Să se încreadă mai mult în Dumnezeu
o Să caute voia lui Dumnezeu în problemele personale.
o Să se dedice mai mult slujirii Bisericii
o Să fie mai interesați mai mult de lucrurile spirituale
o Să fie mai motivați în lucrarea de evanghelizare personală.

UNDE IA NAȘTERE PROROCIA LA PROROC?

1Cor.14:32 ne ajută să înțelegem mai bine prorocia.
Aici nu spune: ”Duhul Sfânt este supus prorocului”, ci ”duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor.”
Care duh este supus prorocului? – Duhul lui propriu!
Deci, prorocia ia naștere în duhul profetului, prin Duhul Sfânt
- Se aude spunandu-se ”Duhul Sfânt vorbește din proroc”
o Este greșit să spunem acest lucru despre darul prorociei
o prorocul vorbește sub acțiunea Duhului Sfânt, de la D.S.
 prorocul a primit o revelație, o descoperire în duhul lui de la D.S.
 El ca om transmite mai departe acest mesaj cu cuvintele sale.
 Omul vorbește mânat de Duhul Sfânt
- Duhul vorbește prorocului și prorocul vorbește oamenilor.
o Prorocul este este un mesager care primește mesajul și-l dă mai departe.
o El este răspunzător de darea mai departe.
 El poate să schimbe accente,
 să influențeze cu părerea lui
 să acționeze nespiritual
 sau să greșească în alegerea cuvintelor
- Pentru a exista o lucrare de prorocie autentică:
o Prorocul trebuie să fie curat și demn de încredere
o Trebuie să-L iubească pe Dumnezeu și Biserica
o Să-și așeze viața în Cuvântul lui Dumnezeu
o Să fie un adept al adevărului biblic
o Să se lase corectat, când e cazul.

III. CÂTE MANIFESTĂRI PROFETICE AU VOIE SĂ FIE ÎNTR-UN SERVICIU DIVIN?

Noul Testament nu prezintă nicio îngrădire. Citim:
- ”Dacă toți prorocesc și intră...” – 1Cor.14:24
- ”Fiindcă puteți proroci toți, dar unul după altul...” – 1Cor.14:31
- Aceste afirmații contrazic doar aparent 1 Cor.14:29. ”Cât despre proroci să vorbească doi sau trei...”
o Pavel nu vorbește aici despre membrii bisericii care prorocesc, ci de cei cu slujba de proroc.
 Nu oricine are darul prorociei este socotit proroc.
 Nu oricine care dă un ajutor personal este de aceea păstor
 Nu oricine care pescuiește odată este socotit pescar
Cum se înțelege cuvântul din 1Cor.14:30, care spune: ”Și dacă este făcută o descoperire unuia care stă jos, cel
dintâi (proroc) să tacă”?
- acest apel la tăcere se adresează unui proroc.
o Ei slujesc uneori cu vorbiri profetice foarte lungi
 Vorbirea lor se deosebește de predică doar prin ”vorbirea în Duh”
 vorbire dintr-o inspirație spontană în loc de reflexie.
 o lucrare profetică de 40 de minute într-o biserică penticostală din Germania
 - acum, dacă cineva din Biserică (nu un proroc) are o descoperire (apokalipsis), adică o viziune, atunci
primul trebuie să tacă.
o Cine are viziuni profetice de la Dumnezeu trebuie să învețe să și aștepte până ele sunt finalizate și
devin mesaje.

JUDECAREA PROROCIEI
Darul prorociei are nevoie și de prețuire și de verificare.
1. Verificarea trebuie să deosebească între inspirația autentică și cea falsă
- 1Tes.5:19-21 – ”Nu stingeți Duhul. Nu disprețuiți prorociile, dar cercetați toate lucrurile și păstrați ce este
bun.”
2. Verificarea prorociei este indicată în mod pozitiv și important.
- Păstrând ce este bun (pozitivul nu negativul
- și acordând importanță (valoare) darului profetic
3.Scopul principal al verificării este:
o lucrarea de stimulare și încurajare a celor mai slabi
 descurajarea nu este un rezultat al verificării spirituale
o lucrarea de ajutor a folosirii darului
o pentru o mai bună dezvoltarea a darurilor Duhului.
o câteodată să corecteze deschis o prorocie sau un proroc
 Când prorocia conține lucruri nebiblice sau elemente străine
 Când prorocia este trasnmisă într-un mod dornic de putere.

ATITUDINEA JUDECĂTORULUI
Cel care vrea să verifice spiritual prorocia, nu trebuie să aibă o prejudecată negativă asupra slujirii cu acest dar. -
”nu disprețuiți prorociile”
Cerințe / condiții pentru cel ce judecă prorociile:
1. Judecătorul trebuie să considere lucrarea de prorocie ca fiind valoroasă
- Cine nu disprețuiește /subapreciază prorocia, acela o va lua în considerare și o va asculta plin de respect.
- doar cu o astfel de apreciere el este capabil să o verifice.
2. Judecătorul trebuie să aibă o poziție spirituală
- Lucrurile spirituale pot fi judecate doar printr-o poziție smerită, duhovnicească.
- În această poziție spirituală el devine capabil să recunoască binele și să-l păstreze.
3. Judecătorul trebuie să aibă o atitudine pozitivă, sănătoasă biblic față de prorocie.
- nimeni nu poate judeca acest dar corect dacă nu are o atitudine pozitivă față de lucrarea de prorocie.
- Cel care subapreciază darul, este împiedicat, prin această prejudecată negativă, să judece corect.
- O judecare cu o atitudine negativă întristează pe Duhul Sfânt și Îl stinge.

MODURI DE VERIFICARE ÎN PRACTICĂ

1. Verificare după regula de bază de a pune întrebări:
Verificarea personală. Fiecare credincios trebuie să verifice personal fiecare prorocie:
o Îmi vorbește Dumnezeu mie?
o Ce îmi spune?
o În ce fel mă privește pe mine?
- O astfel de poziție corespunde acordării de atenție și recunoașterii necesare.
- Numai așa prorocia devine ajutor spiritual.
Verificarea mesajului fiecărei prorocii:
o Ce vrea Dumnezeu să spună prin această imagine/viziune sau gând?
o Care este mesajul (doar ceea ce este bun) și care este interpretarea omenească
 trebuie făcută diferența între mesajul divin și prezentarea omenească
 prezentarea poate fi greșită
o de aceea, mesajul nu poate fi dat la o parte
- Pentru o astfel de verificare este nevoie de maturitate spirituală
o Nu orice creștin este calificat să folosească acest mod de verificare
 Lucrarea de verificare este încredințată cf 1Tes.5:19-21, fiecărui creștin matur
2. Verificare după criterii fixe și reguli obiective:
Cuvântul ”să judece” din 1 Cor.14:29 în lb gracă este DIAKRINO și înseamnă a deosebi, a despărți.
- La o verificare spirituală nu trebuie să apară un verdict pripit
- Nu trebuie să se bazeze pe dispoziție (bună sau rea), sentimente sau impresii.
- Ci pe criterii bine stabilite
În NT găsim câteva criterii de verificare:
- Scopul prorociei
o Îl găsim în 1Cor.14:3
o Prorocia trebuie să conțină ceva din acestea
o Toate prorociile care nu se încadrează în acest cadru trebuie înlăturate
- Cuvântul lui Dumnezeu
o Rom.12:6: - ”cine are darul prorociei, să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.”
o După sensul adevărat aceasta înseamnă: ”Să o facă după linia directoare a credinței (învățătura
credinței) – Cuv. lui Dumnezeu.
o Nicio prorocie din zilele noastee nu poate servi ca izvor de învățătură.
o Izvorul învățăturii este Sfânta Scriptură
o De aceea, toate prorociile trebuie să se încadreze în limitele Cuv. lui Dumnezeu
- Calitatea și claritatea mesajului
o Este important ca în cazul judecării să se deosebească între o prorocie slabă și una dăunătoare.
Sunt două lucruri deosebite.
o Unele prorocii slabe nu sunt false și nici dăunătoare, dar nu spun nimic, chiar unor creștini maturi
o Sunt date de nivelul spiritual slab al prorocului
 Aici trebuie să aibă loc o creștere în lucrarea cu darul Duhului.
 1Tim.4:14-15 –”nu fi nepăsător de darul care este în tine...pune-ți pe inimă
aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie
văzută de toți.”
 Unor astfel de proroci trebuie spus:
 Caută apropierea de Domnul, căci tu nu mai ești în preajma Lui.
 Prorociile tale devin plate și fără sevă.
 Ele nu ating scopul biblic.
- prorociile dăunătoare sunt acele prorocii care:
o stabilesc legi sau reguli trecând peste Cuvântul Scripturii.
o scot învățături greșite
o îndeamnă la lucruri firești

CÂND TREBUIE SĂ AIBĂ LOC CORECTAREA?

1. Împrejurările în care este necesară corectarea în lucrarea de prorocie
- întotdeauna când principiile de bază ale scopului prorociei sunt lezate
- când lucrarea de prorocie se petrece într-un mod nespiritual, lipsit de dragoste sau trufaș
- când cel ce prorocește nu ia în considerare Biserica și prorocește prin case
- când se intermediază căsătorii, afaceri , cerințe de bani.

2. Atitudini necesare în lucrarea de corectare

- dragostea și responsabilitatea
- nimic nu are voie să fie lumesc, ci doar spiritual.
- Lucrările Duhului trebuie corectate de același Duh

3. Scopul corectării:
- face lucrarea de prorocie mai matura și mai profundă.
- ajută Biserica să recunoască și să păstreze ceea ce e bun în prorocie.
- Biserica va aprecia corect și va fi educată pentru a corecta, aprecia și pentru a avea deschidere față de
această lucrare.

II. DARUL FELURITELOR LIMBI

DEFINIREA DARULUI
Acest dar este în totalitate supranatural.
Este abilitatea dată unui credincios, de Duhul Sfânt, prin care el poate vorbi în limbi pe care nu le-a învățat
niciodată.
- Limbile pot fi omenești sau îngerești.
o Exemplu de limbi omenești: cineva vorbește lb japoneză fără s-o fi învățat.
o Limbile îngerești, date de Duhul. (așa cum le da Duhul să vb. –FA. 2:4)
Darul vorbirii în alte limbi nu implică niciodată o limbă cunoscută de cel ce are darul.
- Este o limbă dată de Duhul Sfânt.
Darul vorbirii în alte limbi este unul din cele mai obișnuite daruri duhovnicești, alături de darul prorociei.

IMPORTANȚA VORBIRII ÎN ALTE LIMBI

Darul vorbirii în alte limbi este la fel de important ca celelalte daruri.

Vorbirea în alte limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt.

- Doar cei botezați cu Duhul Sfânt pot primi darul feluritelor limbi.

Învățături pauline cu privire la vorbirea în limbi din 1 Cor. 12 şi 14

1. Ca şi celelalte daruri, vorbirea în limbi este un dar inspirat de Duhul (12:7, 11);

2. Cel care vorbeşte într-o altă limbă prin Duhul nu este în transă, ci deţine controlul asupra facultăţilor sale
mintale.
- înțelegem acest aspect din regulile pe care le impune ap. Pavel în 1Cor.14.
- daca ar fi fost altfel, cerința din partea lui Pavel ca cei ce vorbesc in alte limbi să vorbească pe rând și să
tacă în cazul în care nu este cine să tălmăcească, ar fi în plus.

3. Vorbirea în limbi este necunoscută atât pentru cel care vorbeşte (14:14) cât şi pentru cei care aud
manifestarea darului (14:16);

4. Spre deosebire de fenomenul vorbirii în limbi care a avut loc în Ziua Cincizecimii, unde limbile vorbite au fost
cunoscute de cei care erau prezenţi {xenolalia), în Corint vorbirea în limbi {glossolalia) trebuie tălmăcită.
Folosirea limbilor omeneşti ca analogie în 14:10-12 denotă că vorbirea în alte limbi pe care o tratează apostolul
în acest capitol nu se referă la limbi omeneşti.
Posibil ca Pavel să fi socotit că glossolalia este o vorbire în „limbi îngereşti" (cf. 13:1), având în vedere că sursa
lor este Duhul. în orice caz, nu este vorba despre o „bolboroseală extaziată", aşa cum o numesc cei care nu
agreează ideea vorbirii în limbi, ci este o vorbire în limbi neînţelese de oameni, dar înţelese de Dumnezeu, căruia i
Se adresează de fapt mesajul;

5. Dacă în Ziua Cincizecimii limbile vorbite erau un semn supranatural, dar inteligibil, pentru cei adunaţi,
în Corint limbile sunt un dar prin care cel abilitat de Duhul rosteşte „taine" care nu pot fi altfel rostite cu
înţelepciunea omenească (14:2, 14-15, 28).
Aşadar, când darul vorbirii în altă limbă este tălmăcit, se tălmăceşte nu o vorbire menită să aducă un mesaj
celorlalţi, ci „tainele" pe care credinciosul le spune lui Dumnezeu.

Trebuie un credincios botezat cu Duhul Sfânt să vorbească în mod constant în limbi?

- Apostolul Pavel însuşi arată că şi acest dar, împreună cu toate celelalte, este împărţit după cum Duhul
voieşte să îl împartă.
- Întrebarea retorică din 1Corinteni 12:30 - „Toţi vorbesc în alte limbi?" - cere un răspuns negativ.
- Insistenţa unor penticostali că vorbirea în limbi trebuie să fie practicată de toţi cei care au fost botezaţi cu
Duhul Sfânt nu are suport biblic.
- Totuşi, apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioşii din Corint să caute darurile spirituale.
- Dacă un credincios din zilele noastre manifestă interes pentru darul vorbirii în alte limbi, face dovada
credinţei şi se lasă condus de Duhul Sfânt, aşa cum a făcut atunci când a avut experienţa pneumatică
iniţială, el poate beneficia din nou de vorbirea în limbi.
- Întrucât acest dar este în primul rând pentru zidirea personală, noi credem că Dumnezeu însuşi doreşte
ca fiecare credincios să ceară acest dar.

Reglementări pauline cu privire la practicarea darului vorbirii în alte limbi.

Versetul 1
Credincioşii sunt îndemnaţi să caute darurile spirituale, printre acestea fiind şi vorbirea în alte limbi.
Versetele 2-4
Vorbirea în limbi zideşte pe cel care are darul, dar proorocia, care este o rostire inspirată într-o limbă cunoscută, îi
zideşte pe ceilalţi.
Vorbirea în limbi este adresată lui Dumnezeu, nu oamenilor.
Versetul 5
Apostolul Pavel a dorit ca fiecare credincios să vorbească în alte limbi, dar a recomandat corintenilor să caute mai
degrabă să proorocească.
La întâlnirile publice ale bisericii, profeţia este mai importantă decât vorbirea în limbi, cu excepţia cazului când
limbile necunoscute sunt tălmăcite.
Versetele 6-11
Fără tălmăcire, vorbirea în limbi într-un cadru public nu este de folos bisericii.

Versetele 12-14
Credincioşii trebuie să folosească darurile spirituale numai în folosul întregii biserici.
- nu pentru afirmare personală
- nu din ambiție
- nu pentru a da lecții cuiva
-
Versetele 15-19:
Apostolul Pavel s-a rugat şi a cântat atât prin Duhul (aluzia fiind aproape sigur la cântarea în altă limbă), cât şi
într-o limbă cunoscută. Rugăciunea publică trebuie făcută într-o limbă înţeleasă de public. Personal, Pavel a
vorbit în limbi mai mult decât oricare dintre creştinii din Corint, dar în public a preferat să vorbească într-o limbă
cunoscută, aşa încât ceilalţi să beneficieze.

Versetul 20:
Credincioşilor li se cere să fie maturi şi să ştie când este potrivit şi când nu este potrivit să dea curs darului
vorbirii în alte limbi.

Versetele 21-22
Vorbirea în limbi este un semn pentru necredincioşi, în timp ce profeţia este pentru credincioşi. Cu alte cuvinte,
darul vorbirii în alte limbi are menirea de a atrage atenţia asupra fenomenului miraculos şi, astfel, de a inspira
credinţă în cei care aud, aşa cum s-a întâmplat în Ziua Cincizecimii. După convertirea acestora, însă, ei trebuie să
primească, în limba lor, învăţătură şi descoperire.

Versetele 23-25
Dacă cineva vorbeşte în continuu în limbi, în biserică, va părea în ochii celor necredincioşi ca un nebun. Dacă, pe
de altă parte, cineva prooroceşte în limba pe care o înţelege întreaga adunare, ascultătorii vor fi zidiţi şi îndrumaţi
spre Dumnezeu. Chiar dacă, iniţial, vorbirea în limbi atrage atenţia ascultătorilor, nu le slujeşte nici credincioşilor
nici necredincioşilor dacă întregul serviciu divin este consumat cu vorbirea în limbi.

Versetele 26-31
Aceste versete conţin concluziile cu privire la ordinea care trebuie păstrată în întâlnirile publice ale bisericii. în
condiţii normale, un serviciu divin ar trebui să includă cântări de laudă, învăţătură, vorbirea în limbi, descoperiri
(revelarea unor adevăruri spirituale într-o limbă cunoscută) şi tălmăcirea limbilor. Toate acestea, însă, trebuie să
aibă loc spre folosul întregii adunări.

FUNCȚIA DARULUI VORBIRII ÎN ALTE LIMBI

1.Darul vorbirii în limbi aduce zidire spirituală personală
- prin ea însăși, vorbirea în limbi îl zidește pe cel care vorbește
- însoțită de tălmăcire, vorbirea în alte limbi zidește Biserica
o tălmăcirea limbilor nu trebuie confundat cu darul prorociei.
- Vorbirea în alte limbi poate deveni o binecuvântare în multe domenii ale vieții de credință și ale vieții
personale.
-
2. Darul vorbirii în limbi – un dar al rugăciunii
- Vorbirea în alte limbi este întotdeauna adresată lui Dumnezeu
o Fapte 2:11 – vorbeau lucrurile minunate ale lui Dumnezeu
o Fapte:10:46 – măreau pe Dumnezeu.
o 1Cor.14:14-15 – duhul meu se roagă (lui Dumnezeu)
o 1Cor.14:16 – aduci mulțumiri cu duhul (lui Dumnezeu)
o 1Cor.14:17 - tu mulțumești lui Dumnezeu
-

3. Vorbirea în limbi – rugăciune în Duhul

1Cor.14:14-15 –”Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este
de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu
mintea.”
În limbi se roagă duhul meu.
Rugăciunea în duhul este:
- o rugăciune de mulțumire
o în duhul tu mulțumești lui Dumnezeu foarte frumos – v.17
o când această rug este tălmăcită, biserica este zidită de mulțumirile aduse.

- O rugăciune de închinare și laudă

o Darul vorbirii în limbi este un dar de închinare.
o Închinarea nu este cerere sau mulțumire, ci mărirea lui Dumnezeu
o Când cineva se închină lui Dumnezeu în limbi noi, poate să sesizeze o eliberare de neputințe și
slăbiciuni. Inima se descarcă înaintea lui D.
o În duhul avem posibilitatea cântărilor de laudă prin psalmi spirituali în limbi
o
- O rugăciune cu autoritate
o Marcu 16:17-18 – ”în Numele Meu vor scoate draci, ... vorbi în limbi noi...”
o A porunci în limbi înseamnă o acțiune de putere – autoritate
 În lumea spirituală asupra duhurilor rele

III. DARUL TĂLMĂCIRII LIMBILOR

Din afirmaţiile apostolului Pavel în 12:11 şi în 14:5, 13, 27-28, reiese că acesta este un dar inspirat de Duhul.

Darul tălmăcirii limbilor este îngemănat cu darul vorbirii în limbi, întrucât existenţa lui este dictată de caracterul
neinteligibil al vorbirii în alte limbi.

Tălmăcirea limbilor este un miracol tot atât de mare ca şi vorbirea în limbi.

- Cel care tălmăceşte vorbirea în limbi nu cunoaşte limba respectivă, tălmăcirea fiind completamente
activitatea Duhului.

Darul tălmăcirii poate fi dat atât celui care vorbeşte într-o altă limbă cât şi altuia.
- Exemplul personal de tălmăcire