Referat Vechiul Testament

‘Ana mama lui Samuel-model pentru omul contemporan’

 Sfânta Scriptură ne prezintă în Cartea Întâi a Regilor, chiar de la începutul primului
capitol, atât episodul nașterii lui Samuel cât personalitatea marcantă a Anei. Atunci când
încercăm să vorbim despre această personalitate a Vechiului Testament înaintea ochilor se
conturează trei virtuti pe care Ana a reușit să le dobândească: HAR, CREDINȚĂ și
ASCULTARE. Har –  Numele ei înseamnă „Har’’ și femeia asta a avut nevoie de har în familia
ei. Dumnezeu a scos ceva frumos din tristețea ei (1 Petru 5:10). Credință – Când te gândești
cum a fost tratată acasă de bărbatul ei și la Casa Domnului de preotul Eli, este de mirare că
această femeie a mai avut credință! Ana nu a cultivat în inima ei „amărăciune“, ca Naomi (Rut
1:19-22), nici nu a făcut scandal. Ea s-a smerit înaintea Domnului și a stăruit în rugăciune cu
credință. Nu este de mirare că fiul ei, Samuel („Dumnezeu ascultă“) a ajuns un om al rugăciuni.
Ascultare – Ana și-a ținut jurământul făcut Domnului fără să se târguiască. Era vorba de întâiul
născut care trebuia oricum dat Domnului (Ieșire 13:11-16). Rugăciunea unei mame și vorba bună
a unui tată au schimbat soarta unei națiuni (1 Sam 1:21-23).
Elcana, un bărbat din cetatea Ramada, avea două femei: Ana şi Fenana. Din rânduiala lui
Dumnezeu, Fenana i-a dăruit de-a lungul vieții mai mulți fii. În schimb, Ana nu putea să-i
dăruiască soțului niciun prunc. Disprețuită de societate, de cei din familie, Ana a alergat la ultima
sa speranță – mila lui Dumnezeu. „S-a scârbit Ana pentru ocărârea şi nerodirea ei, şi plângea, nu
mânca şi slăbise de mâhnirea cea mare, că Dumnezeu i-a închis pântecele şi nu i-a dat fii, încât a
ajuns de batjocură. Iar Elcana, bărbatul ei, i-a zis: Ano, ce-ţi este ţie de plângi? Pentru ce nu
mănânci? De ce îţi tulburi inima cu mâhnire? Oare nu-ţi sunt eu mai bun decât zece fii? (…)
Arhiereul Eli şedea pe scaun, lângă pragul uşii bisericii Domnului. Şi stând Ana înaintea
bisericii, s-a închinat Domnului şi a plâns din amărăciunea inimii sale, începând a se ruga în
taină: Adonai, Doamne Savaot, dacă vei privi spre smerenia roabei Tale şi de-Ţi vei aduce
aminte de mine şi de vei da roabei Tale rod, parte bărbătească, atunci Ţi-l voi da Ţie ca dar, ca
să-Ţi slujească în toate zilele vieţii lui. Vin sau altă băutură beţivă nu va bea şi brici nu se va sui
pe capul lui, ca şi asupra nazoreilor. Astfel, rugându-se ea înaintea Domnului, preotul Eli căuta
la gura ei, că se ruga în inima ei şi numai buzele şi le mişca, iar glasul ei nu se auzea. Deci Eli a
socotit că este beată şi a zis către dânsa: Femeie, până când stai aici beată? Du-te de la casa
Domnului şi te trezeşte! Ana i-a răspuns: Nu, domnul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie plină
de mult necaz. N-am băut nici vin, nici altă băutură beţivă, ci am vărsat înaintea Domnului
sufletul meu. Nu da pe roaba ta fiicelor lui Israel spre batjocură, că de multe mâhniri şi tânguiri
m-am topit până acum. Cu lacrimi în ochi, disprețuită și judecată pentru neputința sa, Ana s-a
întors acasă, continuând să slujească în taină lui Dumnezeu: „Şi a căutat Domnul la smerenia
Anei, auzindu-i rugăciunea, şi i-a dezlegat nerodirea ei. Astfel, Ana a zămislit în pântece şi, după
împlinirea vremii, a născut un fiu, pe care l-a numit Samuel, care se tălmăceşte cerut de la
Dumnezeu”
Ana, mama lui Samuel este considerată un model demn de urmat pentru întreaga
societate. Chiar dacă a fost supusă multor încerări, totuși a reușit să găsească scăparea și alinarea
în rugăciune. Acest îndemn îl găsim atât de des în Sfânta Scriptură dar și în scrierile Sfinților
Părinți.Aceste îndemnuri sunt actualizate permanent si se pliază perfect pentru societatea atat de
aglomerată și dornică de afirmație. O mulțime de oameni caută răspunsurile și dezlegarea
problemelor în tot felul de practici oculte, în tot felul de ‘doctori’ ai sufletului, refuzând categoric
sfatul și îndrumarea oferită de Biserică.
Capitolul 1 din Cartea Întai a Regilor prezintă suferința Anei,fondată pe nerodirea
acesteia. Părintii Bisericii mărturisesc cu o singură gură că suferința este un mod de ajunge la
smerenie și mai apoi la cunoașterea lui Dumnezeu. Este interesant să observăm că suferința- fie a
sufletului, fie a trupului- poate fi considerată o cale prin care omul dobândește ,cununa
martiriului’. Sf. Macarie Egipteanul: ,… sufletele predate feluritelor necazuri fie văzute și venite
de la oameni, fie nevăzute și venite prin gândurile necuvenite sau născute de boli trupești, dacă le
portă cu răbdare pâna la sfârșit, dobândesc aceleași cununi ca și mucenicii’ iar Sf. Isaac Sirul
scoate în evidență legătura dintre smerenie si întristare,…din întristare se naște smerenia’. În una
din cuvântarile sale, Sf.Marcu Ascetul sublinia ,,...adevărata dragoste se probează prin cele ce-i
stau împotriva’’. Finalul capitolului I conturează virtutea ascultării și a recunoștintei întalnite în
persoana Anei. După rugăciunea stăruitoare pe care aceasta o varsă înaintea Domnului se
întoarce acasă, apoi a zămislit. Din acest fragment trebuie subliniat importanța rugăciunii sincere
si ascultarea față de Dumnezeu. Copilul Anei a ajuns atât de vestit, de întelept si de virtuos,
încât, atunci când Dumnezeu Și-a întors fața de la poporul evreu din pricina răutatii sale și nu-i
mai trimitea prooroci si proorociri, acest copil L-a întors din nou cu fața spre popor, numai prin
marea lui virtute si înțelepciune și L-a convins pe Dumnezeu să le trimita iarași profeții ca
înainte. Și a facut aceasta nu după ce crescuse, ci copil fiind: „Și pruncul Samuel slujea
Domnului sub povața preotului Eli, în zilele acelea cuvântul Domnului era rar si nici vedeniile nu
erau dese” (I Regi 3,1). Așadar Dumnezeu, chiar și așa stând lucrurile, pruncului Samuel tot îi
trimitea profetii.
Al doilea capitol din Cartea Întai a Regilor prezintă o nouă rugăciune a Anei, dar această
rugăciune nu mai pastrează caracterul celei din primul capitol, ci este o rugăciune de mulțumire
adusă pentru toate cele primite. Putem împărţi această cântare de laudă în trei fragmente. Mai
întâi, ea preamăreşte trăsăturile lui Dumnezeu (versetele 1-3), apoi descrie acţiunea Sa (versetele
4-8), pentru ca la sfârşit să arunce o privire în viitor, încheierea reprezentând-o înălţarea Unsului
Său (versetele 9-10). Şi în această rugăciune, Ana s-a putut baza pe exemple din istoria trecută a
lui Dumnezeu cu poporul Său şi din Cuvântul Său: Dumnezeu este un Salvator şi un Eliberator,
ceea ce s-a văzut clar în eliberarea lui Israel din Egipt. Cartea Levitic conţine învăţături clare că
Dumnezeu este sfânt. Atât în Ieșire, cât şi în Deuteronom se spune de mai multe ori că
Dumnezeu este unul singur. Despre Dumnezeu ca stâncă a vorbit deja Moise (Deuteronom 32:4,
15 ). Atotcunoştinţa lui Dumnezeu, chiar şi a lucrurilor ascunse, a fost vestită cel târziu din zilele
lui Acan (Iosua 7 ). Cea mai veche carte a Bibliei vorbeşte despre balanţa dreaptă a lui
Dumnezeu (Iov 31:6 ).
Prin această rugăciune Ana oferă o maturie a credinței, reușește să finalizeze rugaciunea,
pe langă prima rugăciune de cerere aceasta aduce și rugăciunea de pe urmă,de mulțumire. În
acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „nimic altceva nu cere de la om Dumnezeul
universului, după nenumăratele şi nespusele Lui binefaceri, decât sufletul recunoscător, care
să știe să-I mulţumească pentru binefacerile primite”. Din păcate, omul contemporan,
superficial şi secularizat duhovniceşte, cere ajutorul lui Dumnezeu doar atunci când trece prin
necazuri sau suferinţe, dar îndată ce a scăpat de suferinţă, de sărăcie, de necaz, uită de
Dumnezeu. Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu fericește pe cei care sunt nerecunoscători sau
nemulţumitori, ci pe cei care sunt recunoscători şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru binefacerile
primite de la El, după cum se vede în Evanghelia vindecării celor zece leproşi (cf. Luca 17, 17-
18). Când omul nu mulţumește pentru binefacerile primite, el decade spiritual şi se
dezumanizează. Omul este cu adevărat om, adică fiinţă raţională şi relaţională, când este
recunoscător lui Dumnezeu şi oamenilor pentru darurile şi binefacerile pe care le
primește. ‘Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăiește în
creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică folosește aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi
toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană’. Iar oamenilor care-l ajută le
mulţumește deoarece simte că recunoştinţa este lumina vieţii în comuniune şi a creşterii lui
spirituale în demnitate şi bunătate. Nerecunoştinţa dezumanizează pe om şi îl înstrăinează de
semeni, însă recunoştinţa ridică pe om în demnitate şi îl îmbogăţeşte spiritual. De aceea, în
fiecare duminică şi sărbătoare de peste an, iar în mănăstiri chiar în fiecare zi din
săptămână, Biserica aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu prin Liturghia Sfintei
Euharistii, adică a Sfintei Mulţumiri sau a Sfintei Recunoştinţe. Prin mulţumirea noastră adusă
lui Dumnezeu creştem şi ne îmbogăţim duhovnicește în relaţia noastră cu El Dăruitorul vieţii
veşnice (cf. 2 Corinteni 9, 11). Aşadar, nu Dumnezeu are nevoie de mulţumirea noastră, ci noi
avem nevoie ca să mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor, prin cuvânt şi fapte de
binefacere, pentru a ne îmbogăţi duhovniceşte şi a creşte în comuniune de iubire smerită şi
sfântă. Iar dacă nu mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor, întrerupem sau slăbim comunicarea şi
comuniunea noastră cu Dumnezeu şi cu semenii, sărăcim duhovniceşte, ne închidem în
autosuficienţă egoistă şi posesivă, pierzând bucuria sufletului bun, recunoscător şi darnic. Iată de
ce Sfânta Liturghie euharistică, această lucrare sfântă de recunoştinţă sau de mulţumire a
Bisericii, este cea mai necesară lucrare şi cea mai demnă atitudine a ei în faţa lui Dumnezeu, ca
răspuns al ei la toate binefacerile primite de la El, cunoscute şi necunoscute, arătate şi
nearătate deplin. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Înfricoșătoarele Taine, pline
de nespusă mântuire, săvârşite la fiecare slujbă, se numesc euharistie, adică mulţumire, pentru
că sunt o aducere aminte de multe binefaceri ale lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că ne arată
capul purtării de grijă a lui Dumnezeu şi pentru că prin toate ne pregătesc să-I mulţumim lui
Dumnezeu”.
În concluzie, regăsim în persoana Anei, mama lui Samuel, un model pentru întreaga
societate. Un model al rugăciunii, al ascultării, al recunoștinței ce se pliază pe imaginea omului
vertical așa cum este prezentat de către părinții Bisericii.
 Bibliografie

 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de misiune

ortodoxă, București-2008
 Viața duhovnicească după Sfântul Siluan Athonitul, Harry
Boosalis, Editura Renașterea
 ‘Cuvinte despre nevoință 37’ ,Filocalia, vol. X, p.202
 ‘Despre libertatea minții 131’, Filocalia,vol. V, p.373
 ‘Despre legea duhovnicească 65’, Filocalia, vol. I, p236
 Cuviosul Siluan Athonitul, Arhim.Sofronie, Editura Accent
Print
 Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea I, Omilii la
Facere (I), Omilia XXXII, III, în PSB 21, trad., introd., indici şi
note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p.
413).
 https://doxologia.ro/documentar/ana-o-mama-cu-credinta-
samuel-un-prunc-daruit-de-dumnezeu
 http://comori.org/personaje-biblice/ana/
 http://ortodox.md/multumirea-sau-recunostinta-cea-mai-
inalta-demnitate-a-omului/
 http://ortodox.md/multumirea-sau-recunostinta-cea-mai-
inalta-demnitate-a-omului/
 https://www.ioanguradeaur.ro/220/ana-mama-lui-samuel/
 https://www.jw.org/ro/publicatii/carti/credinta-adevarata/ana-
rugaciune/