Institutul Teologic Pentcostal

Facultatea de Teologie Penticostală

Responsabilitățile soțului în cadrul familiei,

Și crizele apărute în lispsa asumării lor.

Coordonator. Conf. Univ. Dr. Radu Țârle

Student. Trifoi Avram

Materie. Consiliere Pastorală.

 București 2018.
În această lucrare vom trata vorbi despre datoria asumării responsabilităților care revin în
mod special soțului, dar în acelaș timp vom lua în discuție într-un mod punctual câteva prin
principalele responsabilități care îl vizează în mod special pe cel care trebuie să fie cap al
familiei. Vom discuta anumite responsabilități care dacă nu sunt îndeplinite generează crize în
viața de familie. Vom discuta nevoia asumării dar și rezultatele neasumării, încercând să aducem
o soluție pentru fiecare criză în parte.

În primă etapă vom aborda importața asumării resposabilităților. Sunt două lucruri
esențiale care vizează în mod direct responsabilitățile, prima se referă la a accepta
responsabilitatea iar cea de a două presupune aumarea responsabilității. În cadrul înțelegerii
biblice a familiei, bărbatul este cap al familiei, după ierarhia rânduită de Hristos. Prin urmare
bărbatul trebuie să își asume responsabilitatea de a fi lider al familiei în fiecare aspect legat de
bunul mers al acesteia. Asumarea responsabilității de a conduce familia nu înseamnă să primești
legitimitatea de a conduce într-un fel totalitar familia, impunând autoritatea prin forță. Dacă
bărbatul este cu adevărat cap al familiei, lider spiritual, acesta își va accepta responsabilitățile.
Chiar dacă în încercarea împlinirii lor v-a falimenta. Frica de familent nu are voie să împiedice
asumarea. Eșecul în îndeplinire cere recunoașterea acestuia, iar acest lucru nu vitregește în nici
poziția pe care bărbatul o are în familie. Făcând un pas mai departe, bărbatul trebuie să își ia ca
model principiul poziției lui în familie după învățătura biblica. În sensul acesta Pavel vorbește în
Efeseni 5. 21 despre supunere în contextual în care versetele de mai sus dau o înțelegere clară
despre cum ar trebui să se exercite asumarea acestei responsabilități. Supunerea nu trebuie să fie
pretinsă, ea trebuie oferită. Înțelegând aceasta, bărbatul rămâne într-o conducere plină de
dragoste și respect pentru partener. 1

Mai departe Josh McDowell, vorbește despre adevărata dragoste, care, are în esența ei
grija față de partenerul de viață. Un om care iubește cu o dragoste matură își va asuma
responsabilitatea purtării de grijă în aspectele referitoare la familie, finanțe, sănătate și copii.
Asumarea cu multă maturitate a responsabilităților va avea ca efect, un capital de încredere din

1
Jack, Caroline. Mayhall, Căsnicia cere mai mult decât dragoste, trad. Dorin Laurențiu, Wheaton, The Navigators,
1991, P. 171, 172, 173.
partea celuilalt partener. În armonia creeată de contextual acesta rezultat din asumare și
încredere, a conceput Dumnezeu ceea ce prin definiție ar trebui să se numească familie.2 Acelaș
Mc Dowell, citează mai departe cuvintele familiei Lee, surprinse în cartea, The Total Couple,
care, merită întradevăr redate exact în formula în care au fost redactate:

,,Într-o epocă a mentalității de tip – urmărește-ți propriul interes - , resposabilitea a ajuns să fie un
cuvânt urât. Ni se spune de fiecare dată că nu trebuie să ne simțim vinovați atunci când renunțăm
la responsabilități în favoare propriului nostru bine. Câtă lipsă de sensibilitate. Adevărul e că în
condițile în care cienva renunță la anumite responsabilități, câtă vreme omul de alături nu-I este
indifferent, va resimți în mod necesar o oarecare vinovăție pentru starea de lucruri în care va
ajunge… vinovăția nu trebuie să ne împiedice de la a trăi propria viață; ar trebui să ne oprească
doar de la a-I face pe alții să sufere inutil.3

Discuția se continuă cu problema spinoasă a generației noastre, și anume incapacitatea de

asumare a responsabilități consumării actelor de natură sexuală. Cu alte cuvinte, generația care
dorește consumarea actului sexual, fără vreo responsabilitate față de intimitate, iar rezultatul e
unul dezastruos. Actul sexual reclamă consumarea într-un cadru care presupune asumarea
responsabilităților, prin implicare și dedicare. În vederea acestei probleme Dr. Betty Hamburg
atrage atenția asupra celor responsabili, cei care, au crezut că dacă explică suficeint de devreme
cum anume suntem construiți, lucrurile vor fii pe un făgaș bun. Însă lucrurile nu sunt așa. Prea
puțin s-a vorbit despre asumarea responsabilităților sau deloc. Un alt doctor, Walter Trobisch
vorbește despre adevărata dragoste ca despre capcaitatea de asumare responsabiliă a grijei față de
partener. În ordinea prezentată de acesta, unul față de altul și a lor împreună față de Dumnezeu.
Înaintea lui Dumnezeu cuplul trecât peste prima etapă trebuie să se prezinte ca: ,,Noi” ,
exprimând în felul acesta asumarea reciprocă a angajamentului.

În concluzia celor spuse despre asumarea responsabilităților putem vorbi despre cuplul
care care nu își asumă responsabilitatea în căsătorie ca despre o relație egoistă în care doi egoiști
îți urmăresc interesele cu așteptări întodeauna de la celălalt dar niciodată de la propria persoană.
În căsătorie nu există doar receptor al grijei și dragostei, ci, întodeauna în reciprocitate prin
încredere și răspundere se poate clădi ceea ce nu se poate dărâma.4

2
Josh McDowell, Secretul artei de a iubi, trad. Dumitru Horvath, Cluj, Aqua Forte, 2005, P. 200.
3
Josh McDowell, Secretul artei de a iubi, trad. Dumitru Horvath, Cluj, Aqua Forte, 2005, P. 200.
4
Josh McDowell, Secretul artei de a iubi, trad. Dumitru Horvath, Cluj, Aqua Forte, 2005, P. 201.
 În cele ce urmează vom lua punctual anumite responsabilități care revin soțului. Ele nu
sunt prezentate în ordinea importanței lor, pentru că, considerăm că toate sunt importante. Prin
urmare vom trece la prima responsabilitate abordată.

Responsabilitatea exercitării calității de preot în familie.

Bărbatul trebuie să înțelegă pentru început conceptul spiritual al preoției prin Hristos în
familie. Mandatul de preot se referă la intenția lui Dumnezeu de a face din noi o preoție aleasă și
un neam sfânt. Prima responsabilitate se referă la înțelegerea acestui mandat, și la ce anume
presupune îndeplinirea lui. În cadrul preoției prin Hristos există o ierarhie care cere supunerea
prin subordonare în funcție de roluri și responsabilități. Prin urmare bărbatul care înțelege
mandatul preoției îl va pune în practică în relația cu soția lui și copiii, și apoi în biserica lui
Hristos. Soția unui bărbat care își înțelege mandatul preoției, va rămâne sub autoritatea soțului ei.
Principiul acesta al supunerii în ierarhia rânduită de Dumnezeu, este evidențiat în cuvintele lui
Pavel adresate bisericii din Efes. Deasemenea bărbatul trebuie să facă din familia sa altarul unde
acesta slujește ca preot. Relațiile dintre membrii familiei sunt binecuvântate prin harul preoției
atunci când în cadrul familiei preoția este exercitată după standardele lui Dumnezeu.5 Problemele
însă pot apărea atunci când în joc apare mulțumirea față de propria persoană. Darin Hufford
explică în cartea sa despre codul relațiilor că o evaluare subiectivă poate să ne arunce pe o pantă
a mediocrității din care să ne revenim foarte greu. Nevoia de a fii mereu în alertă cu privire la
posibile crize în relația spirituala a familiei este una de luat cu adevărat în serios. În esență
autorul explică rădăcina păcatului care își găsește loc în mintea omului. Cea mai importantă luptă
a bărbaților se dă în momentele de singurătate unde bărbatul, soțul, se poate întreține cu gânduri
care sunt ca o sămânță ce poate aduce cu ea mai târziu dezastrul nimit înfăptuire. O dată căzută
sămânța ea încolțește și o data încolțită poate atinge stadiul maturități și acolo are loc
înfăptuirea. Rodul unul gând neînsemnat pentru început. Lupta trebuie să se câștige aici, la
nivelul gândurilor care adesea vin ca o avalanșă. 6

Desigur sunt multe responsabilități pe care bărbatul le are în ceea ce privește viața
spiritual a familiei, însă una dintre ele este de a iniția practica rugăciunii în viața de cuplu.
Norman Wirght amintește în cartea lui că deși cuplurile în general au tendința de a vedea destul

5
Nelu Mureșan, Căsătorie garantată pe viață, Oradea, Metanoia, 2010, P. 60, 62, 63,64.
6
Darin Fufford, Codul Relațiilor, poți accepta adevărul, Oradea, Life, 2006, P. 63, 63, 64, 65, 66, 67
de superficial viața de rugăciune, pentru că nu este atât de interesată precum o călătorie sau o altă
acctivitate, ea poate aduce o deosebită satisfacție în intimitatea cu Dumnezeu. El vorbește despre
un element cheie, sau un pilon al relației spirituale. În timp ce majoritatea au tendința de a
schimba temperamnete în dreptul partenerului lor, rugăciune va aduce armonia de care orice
cuplu are nevoie. Rugăciune fiind arma spirituală la îndemână în fața oricărui uriaș ce poate
amenința într-un fel sau altul familia.7

Înțelegerea calității de preot în familie după cum am menționat mai sus înseamnă
înțelegerea poziției în ierarhia stabilită de Dumnezeu, apoi o stare permanent de veghe asupra
vieții spirituale legate de propria persoană și apoi exercitarea elementelor care întrțin flacăra
spiritualității vie în viața de familie, și aici ne referim la aspectele legate de rugăciune, studiu
biblic, educație spiritual, dar am accentuat într-un mod aparte rugăciunea ca pe una din cele mai
importante discipline care trebuie cultivate în viața de familie.

Responsabilitatea comunicării.

Una dintre responsabilităție soțului în cadrul familiei este facilitarea comunicarii. Deși se
știe că bărbatul în general nu face aceasta într-un mod natural, va trebui să comunice dincolo de
ceea ce este obișnuit să vorbească. Diferența dintre felul în care comunică un bărbat și a felului
în care fameia comunică constă în faptul că bărbații în general comunică ideei, concluzi și
constatări. Ei se angajează în conversații doar dacă au ceva de transmis. Femeia în schimb, nu
are nevoie de un scop pentru a comunica, ea face din comunicare un scop. Prin urmare Stu
Weber ajunge în cartea sa ,,Tandrețea luptătorului” la concluzia că femeia are un limbaj al ei. Un
limbaj universal cunoscut de femei, un limbaj pe care unii dintre bărbați chiar cu zeci de ani de
căsătorie în spate, încă nu au învățat să îl vorbească. Stu explică mai departe că este
responsabilitatea bărbatului să își asume comunicarea, el vorbește despre faptul că soțul trebuie
să aibă inițiativa de a deschide calea înspre o comunicare eficientă, iar răspunsul îi aparție ei,
prin deschiderea pe care o va avea pentru o cumunicare fără perdea și fără prejudecăți8.

7
Norman. Wirght, Deci, te căcătorești, cheile realizării unei relații puternice, de durată. Trad. Octavian Verlan,
Timișoara, Noua Speranță, 2001, P. 273, 274, 275, 276, 277, 278.
8
Stu Weber, Tandrețea Luptătorului, intențiile lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat, Trad. Anca Curpaj, Brașov,
Casa literaturii creștine, 2004, P. 135, 136.
 Reuel Howe a accentuat un adevăr esențial despre comunicare și anume că ,,Comunicarea
este pentru dragoste ce este sângele pentru corp”9 – ea se împarte în două categori impoartante și
anume, verbală și non verbală. Norman Wirght observă un adevăr important despre plaga aceasta
a abținerii în detrimentul comunicării. Redau cu exactitate cuvintele care exprimă așa de
important adevărurile următoare?

,,Tăcerea este una dintre metodele cele mai distructive și nesănătoase de comunicare. Fiecare om
simte nevoia de a fi apreciat și recunoscut drept un partener viabil, iar dacă persoana cea mai importantă
din viața ta se retrage în tăcerea aceasta înseamnă că îți ignori prezența, existența și valoarea personală.
Mulți oameni consideră tăcerea o insultă.”10

Diferențele care fac adeseori comunicarea greoaie, sunt din însăși structura noastră. Petru
vorbește despre cinstea pe care trebuie să o dea bărbatul femeii pentru ca aceasta este ca un vas
mai slab. Iar această slăbiciune nu se referă la inferioritate, ci are în vedere gingășia și fragilitatea
femeii în genere. Petru face apel la înțelepciune în acest sens, le cere bărbaților o purtare plină de
înțelepciune în raport cu femeile. O altă diferență evidențiată de Sto se referă la diferențele de
biochimie, care uneori accentuează diferența felului în care bărbați și femeile comunică. Perioada
premenstruală este adusă în discuție ca pe una dintre cele mai vulnerabile perioade din lună, când
unii bărbați se văd copleșiți de diferențele de aștepatare a femeilor. Apoi comunicarea eficientă
este condiționată de înțelegerea corectă a nevoilor diferite dintre femeie și bărbat.

Ultimul lucru pe care Sto îl aduce în discuție se referă la gesturile de care au nevoie
femeile, adică a cumpăra o floare alături de o felicitare presupune a învăța limba în care
comunică o femeie.11 Emerson Eggerichs, vorbește despre comunicarea dintre soți, ca despre
descifrarea unui cod. Există un cod al comunicării, care trebuie mereu descifrat în așa fel încât să
înțelegi limbajul partenerului. Comunicăm cu aceleși cuvinte, intenții diferite, ceea ce face ca
înțelegerea să fie de foarte multe ori distorionată. Prin aceleași cuvinte ne putem referi la

9
Norman. Wirght, Deci, te căcătorești, cheile realizării unei relații puternice, de durată. Trad. Octavian Verlan,
Timișoara, Noua Speranță, 2001, P. 153
10
Norman. Wirght, Deci, te căcătorești, cheile realizării unei relații puternice, de durată. Trad. Octavian Verlan,
Timișoara, Noua Speranță, 2001, P. 158.
11
Stu Weber, Tandrețea Luptătorului, intențiile lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat, Trad. Anca Curpaj, Brașov,
Casa literaturii creștine, 2004, P. 140, 141, 142,143, 144, 145.
chestiuni diametral opuse. Ei bine este responsabilitatea soțului să înțeleagă codul și să îl
descifreze12.

Responsabilitatea fericirii din căminul vostru.

Jack și Carole Mayhall vorbesc în cartea lor ,,Căsnicia cere mai mult decât dragoste”
despre responsabilitatea soțului de fericirea familiei. Pornind de la un exemplu al unui grup de
persoane aflate într-o companie bună unde o femeie face afirmația că nu își aduce aminte să fii
râs vreodată așa încă de când era copilă. Afirmație dureroasă. Obișnuința unor bărbați de a
comanda lucrurile așa cum aceștia vor, fără ca să se implice cât de puțin în relația cu membri
familei este păguboasă. Aceștia aduc în prim plan pstrarea unui simț al umorului ca rezervă
continuă în familie. Cine nu învață să râdă va în învăța să dea cu piciorul în cățelul din curtea
casei în timp ce se întoarece morăcănos de la servici. Apoi este adusă în discuție
responsabilitatea timpului investit în relație. Cu toții știm că viața de familie poate fii
extraordinar de aglomerată, și adesea timpul nu ne ajunge suficient de mult pentru toate lucrurile,
însă creearea spațiului în familie pentru consumarea momentelor împreună este un aspect
esențial. Într-o societate unde cuplurile își pierd interesul pentru orice acctivitate comună lor,
unde plictisul își face adânc loc în viețile partenerilor, fără un minim de efort compania celulilalt
poate ajunge o povoară și nu o binecuvântare. Și apoi nu în ultimul rând responsabilitatea găsiri
unei sume de acțiuni prin care să ne arătăm aprecierea și prețuirea față de familie. 13

Responsabilitatea păstrării armoniei în familie prin cultivarea iertării.

În acest subcapitol o să scriem despre o problemă spinoasă, și anume iertarea ca practică

pentru care soții sunt responsabili. Vorbim despre iertare în contextul în care se cunoaște că
bărbaților le este mai greu să își cerară iertare. Orgoliul masculin este mult luat în discuție de
muți specialiști. Nelu Mureșan lansază o întrebare interesantă și anume oare ce răspuns ar fi dat
Domnul dacă un soț l-ar fii întrebat ,,de câte ori să iert pe soția mea?” sau ,,de câte ori să iert pe
soțul meu?” întrebare provocatoare. Pornind de la textul din Matei 18 Mureșan lansează ipoteza
ca Hristos să fii dat exact acelaș răspuns pe care îl găsim în textul citat. Chiar dacă legătura

12
Emerson Eggerichs, Dragoste și Respect, dragostea - ceea ce-și dorește ea cel mai mult, Respectul – ceea ce el are
nevoie cu disperare. Trad. Adania Folea, Oradea, Kerigma, 2007, P. 35, 36
13
Jack, Caroline. Mayhall, Căsnicia cere mai mult decât dragoste, trad. Dorin Laurențiu, Wheaton, The Navigators,
1991, P. 123, 124, 125.
dintre soț și soție nu e aceași cu cea dintre un frate și un alt frate, ori alt fel de relație. La
întrebarea de ce să iertăm sunt câteva adevăruri surprinse de autor pe care le vom trece în revistă.
Primul lucru adus în discuție ca un argument puternic, se referă la faptul că trebuie să iertăm și să
ne cerem iertare pentru că și alții ne-au iertat. Invitația de a ierta vine cu precizarea că dacă ne
uităm obiectiv în viețile noastre o să vedem că viața noastră a fost un șir de momente în care am
greșit față de apropiații noștri și am primit la rândul nostru ceea ce trebuie să oferim și noi.
Mureșan sublinează că iertarea este dovada supermă a dragostei pentru cel care va fi receptorul
iertării. Mai apoi suntem invitați să cultivăm iertarea pentru că voi ajunge și eu în momente în
care voi greși, și la rândul meu voi avea nevoie de iertare. Din păcate realitatea este că cel mai
mult greșim oamenilor pe care îi iubim, cărora le suntem aproape, și în momentele cu pricina
avem nevoie să fim tratați cu milă și compasiune. Prin urmare suntem responsabili să arătăm
aceeași atitudine când n-i se greșește. Principiul biblic are în vedere faptul că vom fi judecați cu
aceeași măsură cu care judecăm14. Și deasemenea ceea ce dorim să ne facă și nouă oamenii, să le
facem și noi la fel. Modelul aici rămâne Hristos.

Mai departe avem responsabilitatea de a oferi iertarea pentru că și pe noi ne-a iertat
Dumnezeu. Totodată iertarea pe care o primim din partea lui Dumnezeu e condiționată de
iertarea pe care ne-o oferim unii altora. În eventualitatea în care nu doresc să iert partenerul de
viață, nici eu nu voi fii iertat. Neputința de a ierta partenerul de viață nu are în realitate nici un
fond real. Biblia nu vorbește despre neputința de a ierta, pentru că în realitate ea nu există.
Iertarea trebuie cultivată în viața de familie pentru că în lipsa ei consecințele sunt devastatoare.
Pilda pe care o dă Hristos cu privire la iertare are în vedere o consecință nemiloasă pentru cel
care nu a iertat. A fost dat pe mâna chinuitorilor. Există un real chin și o suferință greu de descris
care este așezată în cuvintele lui Wiersbe într-un mod impecabil:

Cea mai cumplită închisoare este închisoarea unei inimi neiertătoare. Dacă refuzăm să-i
iertăm pe alții, nu facem altceva decât să ne întemnițăm și să ne chinuim singuri. Unii dintre cei
mai nefericiți oameni pe care i-am întâlnit vreodată în slujirea mea au fost oameni care nu i-au
iertat pe alții. Ei trăiau doar pentru a-și imagina metode de a-i pedepsi pe cei care le greșiseră. Dar
nu făceau decât să se pedepsească singuri.15

14
Nelu Mureșan, Căsătorie garantată pe viață, Oradea, Metanoia, 2010, P 139, 140, 141.
15
Ibidem. P 142, 143, 145, 145.
 În concluzia acestui subcapitol subliniem importanța cultivării a ceea ce numim iertare.
Soțul are responsabilitatea de a recunoaște vulnerabilitățile pe care le are, și în felul acesta
urmărind principiile scripturii să de-a la o parte orgoliul și uneori chiar mândria masculină și să
își ceară iertare. Acelaș lucru poate fi valabil și pentru soțiile care greșesc față de soții lor. În
lipsa cultivării iertării, consecințele pot apărea și deasemenea pot fii dezastruase. Neiertarea
poate conduce cu pași siguri spre separare și deasemena are consecințe pe cale spirituală.
Aceasta de veme ce iertarea pe care o primim din partea lui Dumnezeu este condiționată de
iertarea pe care o oferim celor care ne greșesc.

În concluzia acestei lucrări aducem în discuție un citat care îi aparține lui Richard
Halverson, capelan al senatului statelor unite, un om cu o vastă experiență în consiliere, cu 42 de
ani de căsătorie și îndelungi studii. Acesta notează

Convingerea mea adâncă este că responsabilitatea pentru întreținerea relației maritale îi

aparține sută la sută soțului. Scriptura ne spune că noi, soții, trebuie să ne purtăm asemenea lui
Isus Cristos, care S-a dat pe Sine însuși în orice chip pentru a-Și prezenta mireasa fără nici o pată
sau întinare sau urmă stigmatizată sau zbârcitură.16

Deși citatul este tranșant, scoate în evidență nevoia de asumare a responsabilității în

familie de către cel care este socotit de Hristos ca fiind cap al familiei. Asumarea presupune
acceptarea responsabilităților și apoi încercarea de a le îndeplini cu simț de răspundere. Apoi am
adus în discuție Asumarea responsabilității de preot în familie, unde am accentuat nevoia de
înțelegere a responsabilității privitoare la viața spirituală a familiei și a celui care este preot.
Totodată nevoie de exercitare a calității de preot prin actele care caracterizează vocația unui
preot. Apoi am vorbit despre cum trebuie să se facă puntea în comunicarea dintre un bărbat și o
femeie, avâd în vedere faptul că noi comunicăm diferit. Acolo unde apare divorțul
comunicațional va apărea și cel care evidențiază juridic separarea. O altă responsabilitatea
discutată a fost cea a fericirii din cămin, prilej cu care am accentuat nevoia de inovație în relație,
apoi consumarea timpului, nevoia de dedicare, atenție, tot ceea ce produce armonie în familie. Și
nu în ultimul rând nevoia de cultivare a iertării în familie ca principiu scriptural. Fără de iertare,
o familie nu poate înainta.

16
Stu Weber, Tandrețea Luptătorului, intențiile lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat, Trad. Anca Curpaj, Brașov,
Casa literaturii creștine, 2004, P. 134, 135.
 Lucrarea de mai sus aduce câteva dintre cele mai importante responsabilități ale soțului în
viața de familie. În lipsa acceptării și a asumării lor, consecințele se pot prevedea ușor. Toate
aceste responsabilități sunt dovadă a credincioșiei și a dragostei pentru partenerul de viață. Lipsa
asumării responsabilităților prezentate mai sus, aduc cu ele, o complexitate de crize care pot
degenera mai departe într-un divorț. De aceea trebuie tratate cu obiectivitate.

Bibliografie.

Darin Fufford, Codul Relațiilor, poți accepta adevărul, Oradea, Life, 2006

Emerson Eggerichs, Dragoste și Respect, dragostea - ceea ce-și dorește ea cel mai mult, Respectul –
ceea ce el are nevoie cu disperare. Trad. Adania Folea, Oradea, Kerigma, 2007

Jack, Caroline. Mayhall, Căsnicia cere mai mult decât dragoste, trad. Dorin Laurențiu, Wheaton, The
Navigators, 1991

Josh McDowell, Secretul artei de a iubi, trad. Dumitru Horvath, Cluj, Aqua Forte, 2005

Nelu Mureșan, Căsătorie garantată pe viață, Oradea, Metanoia, 2010

Norman. Wirght, Deci, te căcătorești, cheile realizării unei relații puternice, de durată. Trad. Octavian
Verlan, Timișoara, Noua Speranță, 2001

Stu Weber, Tandrețea Luptătorului, intențiile lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat, Trad. Anca Curpaj,
Brașov, Casa literaturii creștine, 2004