Lector Dr.

Daniel Gherman 1

Lecția 2
Pasul 1 – Textul
Biblia este o antologie de literatură formată din mai multe cărți. Fiecare carte este
alcătuită din mai multe paragrafe. Un paragraf sau o strofă, indică Walter Kaiser, este o
unitate structurală care exprimă o singură idee.1 Fiecare paragraf este alcătuit din una sau
mai multe propoziții.2 Fiecare propoziție este formată din mai multe cuvinte. Este cât se
poate de evident că pentru un slujitor al cuvântului cea mai mică unitate a cuvântului de
exegetat este un paragraf. Mai multe paragrafe alcătuiesc un pasaj. Kaiser susține că
dacă se merge mai jos de paragraf la nivelul de sintaxă sau cuvânt există riscul de
atomizare a cuvântului biblic:3
Așadar, problema nu este de fapt eroarea uzuală de a uita sau a nu lua în seamă contextul imediat,
ci este mai degrabă eroarea mult mai serioasă de a încerca atomizarea sau frgmentarea textului și
apoi prezumția că se poate atribui înțeles expresiilor, propozițiilor sau chiar paragrafelor separat de
celălalt context.
Scriptura este vulnerabilă la o astfel de abordare. Crezând (pe bună dreptate) că mesajul
textului în forma verbalizată este cuvântul pe care Dumnezeu Însuși vrea să îl comunice prin
scriitorii Săi liberi, dar ascultători, mulți ajung să investească în orice cuvânt sau expresie aproape
un înțeles independent de context. Fără să dorească ei ajung astfel să atribuie un cvasi-magic
înțeles al cuvintelor Scripturii în timp ce acestea pot fi dezlipite de context și să fie utilizate după
bunul plac al exegetului – chiar dacă aceasta este folosită într-un scop duhovnicesc și este în
armonie în general cu Scriptura în alte pasaje.
Totuși nu aceasta este calea, ci dacă un anumit adevăr de care suntem interesați este cu
adevărat prezentat în altă parte în Scriptură atunci, noi ar trebui să ne referim la acela în contextul
imediat pentru mesaj. Nu trebuie să pretindem că exegetăm un text numai pentru că o construcție
verbală este conformă cu simpatia noastră [ideatică]. Aceasta de fapt ar fi o îndrumare greșită a
congregației, pentru că aceasta va asuma că noi indicăm acel text ca autoritativ pentru chestiunea
în considerație.

1
Kaiser, Malachi, 115.
2
Broyles, Craig C. Interpreting the Old Testament: A Guide for Exegesis. (Grand Rapids: Baker
Academic, 2001), 23.
3
Traducerea autorului din Kaiser, Toward a Thelogical Exegesis, 70.
Lector Dr. Daniel Gherman 2

În alegerea textului de predică, Broyle consideră, că folosirea unui pasaj mai scurt poate
ilustra valoarea unei analize amănunțite, iar alegerea unui pasaj mai lung poate ilustra
cum întregul este mai mare decât suma părticelelor.4
Chiar dacă textul biblic a fost împărțit în paragrafe de alți cercetători este corect pentru
siguranța construcției mesajului să se încerce descoperirea limitelor pasajului. De
asemenea, există și unele scrieri canonice care n-au fost împărțite în pasaje și a cunoște
modul cum se pot identifica limitele vor fi de mare ajutor.
Kaiser prezintă câteva caracteristici ce ajută la definirea unui pasaj:5
1. Tema care unifică pasajul care poate fi identificată de cele mai multe ori prin
prezența cuvintelor cheie ce se repetă în pasaj, eg.”dragoste” în 1 Cor 13; ”a
crea, a face” în Gen 1. Uneori este mai dificil de a găsi tema pe baza
cuvintelor cheie de aceea studentul trebuie să fie atent la conceptul ce-l
dezvoltă pasajul eg. Pilda Samariteanului Milostiv nu are nici un cuvânt
despre dragoste totuși această virtute este evidențiată pe tot parcursul ei.
2. Întrebările retorice pot adesea introduce un paragraf cum este cazul Epistolei
către Romani eg. Rom 6:1.
3. O formă vocativă poate fi începutul unui nou paragraf eg. Col 3:18-4:1.
4. O schimbare bruscă a cursului narațiunii poate fi semnul unui nou paragraf eg.
Gen 2:8 ce mută atenția de la creația omului la grădina Eden. Pot fi schimbări
bruște în legătură cu personajul principal; modul, timpul, sau aspectul
verbului; locația acțiunii; sau subiectul desfășurat. Schimbarea bruscă a
4
Broyles, Craig C. Interpreting the Old Testament: A Guide for Exegesis. Grand Rapids: Baker Academic,
2001, 23.
5
Kaiser, 70.
Lector Dr. Daniel Gherman 3

sintaxei ebraice cunoscută ca fiind verb-subiect-complement cu o conjuncție

alta decât ”și”, sau cu un pronume relativ poate fi de asemenea un indicator.
5. Adesea ce apare la sfârșitul unui paragraf este dezvoltat mai mult în următorul
paragraf eg. 1 Cor 2:5.

Context
Contextul secțiunii sau paragrafului este foarte important, ne spune Kaiser, în identificare
gândului, sau ideii, care străbate pasajul.6 Cuvântul context este format din două cuvinte
latine con care înseamnă împreună și textus care înseamnă țesut. Așadar contextul unui
pasaj este informația țesută împreună cu pasajul. În cadrul analizei contextului, exegetul
trebuie mai întâi de toate să simtă urgența de a descoperi acel fir comun care ca un izvor
de viață străbate porțiuni mai mici sau mai largi ale fiecărui pasaj. Când nu se descoperă
correct această conexiune sau se evită căutarea filonului comun al paragrafului atunci
interpretul poate greși în a înțelege scopul, capătul și întregul plan pe care autorul l-a
folosit ca să ordoneze porțiunile mai mici din lucrarea acestuia.7
În mod practic, contextul secțiunii împreună cu idea ce o transmite se observă prin citirea
cărții și a pasajului urmărind anumite vestigii sau caracteristici: Primul lucru care
trebuie urmări este ce intenție a avut autorul cu această scriere (poate fi prezentată de
autor în prefață, concluzie sau este prezentată constant în cuprinsul lucrării). Apoi
lucrarea poate fi apoi analizată și observant modul cum scopul principal a fost susținut
prin secțiuni și paragrafe mai mici.

6
Kaiser, Toward an Exegetical Theology, 71.
7
Ibid., 71.
Lector Dr. Daniel Gherman 4

Paragraful sau secțiunea poate fi identificat prin indicii care arată schimbarea ideii ce o
expune autorul în paragraful anterior:
1. Un termen, o expresie, sau o propoziție care se repetă poate acționa ca titlu ca să
introducă fiecare parte sau ca o coadă care încheie orice secțiune.
2. Uneori pot fi indici gramaticali așa cum sunt conjuncții tranziționale sau adverbe;
de exemplu, ”atunci, așadar, dar, totuși, oricum, între timp,” cuvintele grecești

Broyle pe de altă parte prezintă și el indicii care ajută exegetul să găsească limitele
pasajului (p23).
Interpretul trebuie să fie foarte atent nu numai la conectorii ce leagă textul biblic
împreună dar și la nuanțele diferite care desparte textul în paragrafe. Exemple de indicii
biblice care arată secțiuni: cele zece toledoturi, în Geneza și întrebarea în Romani să
păcătuim ca să se înmulțească harul?

Confirmarea limitelor pasajului

Fiecare text primit spre studiu sau care este dorit spre a fi analizat trebuie să
corespundă ca un tot unitar din punct de vedere sintactic, ideomatic și al conținutului.
Munca aceasta de a determina toate fragmentele de sine stătătoare din care este alcătuit
tot Vechiul Testament a fost realizată de Masoreți cu mult înaintea noastră și este
Lector Dr. Daniel Gherman 5

prezentată în BHS.8 În general studentul Vechiului Testament se poate încrede în munca

acestora. Intenția lor a fost să împartă textul în texte suficient de mari cât să poată fi
citite în fiecare zi de către credincioși după un calendar organizat și care-i ajutau să
parcurgă Vechiul Testament în trei ani și jumătate. Din acest motiv se cere prudență
chiar și atunci când este folosit. Aceștia au alcătuit un sistem de semne care sunt puse la
începutul și la sfârșitul paragrafului ce este considerat un tot unitar. Astfel o pericopă

mare este identificată printr-un samech mare . O subpericopă este identificată prin
samech mic și uneori prin pe . Pentru lucrarea de seminar fiecare student trebuie să
justifice într-un paragraf care sunt limitele pasajului primit. De obicei, pasajul oferit este
acordat cu un verset dincolo de limitele pericopei. Pentru a fi mai sigur de paragrafare
corectă se pot urmării patru sau cinci traduceri diferite ale bibliei așa cum recomandă
Kaiser:9

Un paragraf sau o strofă este o unitate structurală a cărții care exprimă o singură idee.

Compararea versiunilor (prin aparatul critic al BHS)

Interesul oricărui cercetător al cuvântului este să găsească textul original care a
fost la momentul zero al rostirii profetului. Acest text a fost numit de teologii germani ca
textul Ur. De aceea, o fază importantă în exegeză este analiza textuală. (Broyles 66-67)
Trebuie știut că în proporție de 90% textul masoretic nu prezintă diferențe de scriere în
celelalte variante paralele LXX, Textele Qumranice, Pentateuhul Samaritean, Targumuri,
Siriacă și Textele Latine. Din cele 10% de situații în care apar diferențe textuale doar
două procente au într-adevăr importanță teologică, restul de 8% fiind greșeli minore de
transmitere prin copiere a textului când o literă este omisă sau dublată.
Scurtă istorie a transmiterii textului:10 (Broyles 67-69)
În momentul actual nu se cunoște existența nici unui document original al textelor
Vechiului Testament. După ce textul original a fost scris de către autor acesta era păstrat
și copiat pentru generațiile următoare. Copierea era executată în olograf (de mână) astfel
încât era inevitabil cu toate măsurile de precauție luate (numărarea literelor) să nu apară
erori sau editări intenționale ale noului copist. Poporul israelit a trebuit să plece în exilul
Asirian în 722 î.Ch. în Babilon în două etape 597 î.Ch. și 586 î.Ch. De fiecare dată
grupurile rămase și cele plecate au avut nevoie de noi copii ale textelor sfinte, iar uneori
unele grupuri au modificat anumite părți din Scriptură ca să-și confere autoritate. Astfel
s-au dezvoltat mai multe familii de manuscrise care au ajuns să fie permanent copiate.
În Babilon evreii au trebuit să vorbească aramaica astfel că la întoarcerea din
Babilon Ezra a trebuit să interpreteze în Aramaică textul original în ebriacă (Neemia 8:8).
Astfel au apărut Targumurile care sunt traduceri în Aramaică a textelor Scripturii din

8
BHS –Biblia Hebraica Stuttgartensia
9
Walter Kaiser, Jr. Malachi: God’s Unchanging Love, (Grand Rapids: Baker Book House, 1984), 115.
10
Broyles, 67-69.
Lector Dr. Daniel Gherman 6

limba originală ebraică sec. I –IV d.Ch. În Egipt, elenizarea a dus la nevoia unui text al
Scripturii în greacă astfel încât a făcut posibil traducerea numită Septuaginta (LXX)
începută în sec. III î.Ch.
Comunitatea de hermiți de la Qumran a păstrat o arhivă de manuscrise biblice și
extrabiblice activând între 150 î.Ch.-70 d.Ch. Aceste manuscrise erau din familiile
textelor ebraice, septuagintice și targumice.
În era creștină întrucât evreii aveau mai multe versiuni ale textului ebraic au
hotărât să-l standardizeze astfel încât s-a ajuns la formarea Textului Masoretic care este
cel utilizat astăzi în critica textuală și în traduceri după original.

CRITICA TEXTULUI
Pentru a avea siguranță că textul ce îl avem la îndemână este cel original merită să
se acorde atenție acestei operații de identificare a textului original. BHS prezintă un
aparat critic destul de bun care să arate diferențe între manuscrise. Versiunile cele mai
importante urmărite sunt LXX, Vulgata, Qumranic, Siriac, Sahidic, Coptic, Etiopian, și
Arabic. Totuși în caz de egalitate, preferată este versiunea Masoretică. Studentul nu
trebuie să manifeste disperare pentru că nu stăpânește aceste limbi. Aparatul critic al TM
îl ajută pe student care cunoaște doar limba ebraică și greacă și înțelege în latină
prescurtările operațiilor cercetătorilor, să străbată oceanul acestor texte.
Studentul va urmării în textul de studiat fiecare diferență semnalată în aparatul critic și va
decide care variantă este mai aproape în a reda textul original și decizia finală către ce
text se ralieză; se rămâne cu Textul Masoretic (TM) sau se merge mai departe cu un alt
text. Niciodată nu se poate să fi sigur sută la sută că o anumită decizie este singura
decizie bună, pentru că nu există un text original standardizat după care să te verifici. O
lucrare ce poate ajuta studentul pentru studiul aparatului critic este aceea a lui Keil și
Delitzschs Commentary on the Old Testament. De asemenea, BHS-ul prezintă în Prefață
explicația semnelor din aparatul critic al său.
O altă ediție a Bibliei Ebraice Stuttgartensiană ( BHS)s-a început și are denumirea
Biblia Hebraica Quinta prescurtat BHQ.11 În această a cincea ediție au apărut
următoarele cărți Deuteronom; Ezra și Neemia; Judecători, Rut, Eclesiastul, Cântarea
Cântărilor, Plângerile lui Ieremia și Estera; Proverbe; și cărțile profeților mici.

11
Wegner, 37.
Lector Dr. Daniel Gherman 7

Există un alt proiect care analizează variantele textuale Hebrew University Bible
HUB ce are la bază Aleppo Codex care are finalizate doar două cărți ale Vechiului
Testament, cărțile Isaia și Ieremia.12

Introducere a paginii BHS

Brotzman (97-106)
-Masora parva-Ketiv-Qere
-hapax legomenon 
-Masora magna-în altă lucrare
-Aparatul critic-notare
-versiuni-simboluri
-aparatul-latină abreviată.

Erori Scribale
Mai întâi, înainte de analizare a textului ebraic trebuie înțelese erorile care pot
apare în ciuda atenției ce i-a fost acordată de către copiști pentru a fi ferit de erori. Trei

12
Broyles, 70.
Lector Dr. Daniel Gherman 8

erori scribale pot fi identificate în ce privește manuscrisele Vechiului Testament.13 Una

din erori este legată de materialul manuscrisului, a fost deteriorat de pete de viermi sau
insecte, de timp. Aceasta însă nu are mare importanță pentru criticul contemporan când
folosește un text deja schimbat.
Alte erori ale scribilor sunt cele neintenționate:
-erori influențate de manuscrisul copiat:1. confuzii ale literelor similare ca formă
și Gen 9:7, și  1Imp 22:52, și 2 Împ 22:4, și Is 11:15, și Num 24:9, și
2 Chr 22:10, și Num 16:1, și Iov 15:55, și și (1 Chr 11:57, 2 Sam 25:55).14
Au mai fost descoperite erori scribale și după ce s-a trecut la fontul unghiular
aramaic:și 1 Chr 17:20, și Is 30:4, și Ex 34:19, și și Ps 49:15.15 O astfel de
eroare de confuzie a literei cu apare în Gen 10:4 și 1 Chr 1:7 când numele fiului lui
Iavan apare a fi  în loc de  care ar fi în relație cu numele insulei Rodos.
2. Despărțirea cuvintelor într-un mod greșit. Un scrib poate fără intenție să
combine două cuvinte într-unul prin înghesuirea lor, Ps 45:3 (v.2 în versiunea
românească). Primul cuvânt din verset este  , care poate fi citit atât  sau
. Pe lângă înghesuirea a două cuvinte și transformarea lui în unul scribul adică o
haplografie s-a mai făcut confuzia literelor și . 3. Atribuirea unor vocale greșite. Unii
cercetători sugerează că trebuie avută mai multă atenție asupra textului septuagintic
pentru că scribii septuagintei nu aveau aceeași competență în atribuirea vocalelor din
textul ebraic cum aveau scribii evrei. 4. Abrevieri. O posibilă eroare ar fi legată de
numele lui Dumnezeu Yahveh care se abrevia cu Iosua.17:14. 5. Erori cauzate de
cuvinte vecine Lev 4:25 unde ultimele șapte cuvinte au fost omise într-un manuscris din
geniza de la Cairo. 6. Erori legate de începuturi similare. Un exemplu este cel din Lev 7
versetele 10 și 13. Ambele versete încep cu două cuvinte dar într-un manuscris
din geniza din Cairo lipsesc versetele 10-12 pentru că scribul a sărit de la începutul
versetului 10 la începutul versetului 13.
-erori cauzate de imperfecțiunea scribului
1. Copierea odată a unei litere care apare de două ori un vav omis la
începutul v.6 și 7 în Deuteronom 20:6-7
2. Copierea de două ori a unei litere care apare odată într-un cuvânt,
cazul articolului hot. 2 Împ 15:16.
3. Transpoziții când scribul a inversat pozițiile a două litere într-un cuvânt,
Num 15:35 când în textul masoretic este la infinitiv absolut pe când în pentatehul
samaritean datorită transpoziției este la imperativ .
-erori cauzate dictării. O astfel de eroare poate fi în cazul Psalmului 100:3 când în
Ketiv este adverbul de negație iar în Qere este prepoziția cu sufixul 3ms .
-erori de judecată ale scribilor neintenționale-copierea textului din memoria
eronată în loc de manuscris;-eroarea de a conforma un text cu textul paralel aceasta se
aplică pentru cărțile Samuel, Împărați și Cronici. O altă eroare este conflarea a două
texte.

13
Lucrarea lui Ellis R. Brotzman, Old Testament Textual Criticism: A Practical Introduction, este foarte
bună în identificarea acestora.
14
Brotzman, 109.
15
Ibid.
Lector Dr. Daniel Gherman 9

-erori intenționale-amendări ale textelor. În tradiția evreiască se știa că există 16

texte care au fost alterate: Gen 18:22, Num 11:15, 12:12, 1 Sam3:13, 2Sam 16:12,20:1,
Ier 2:11, Ez 8:17, Osea 4:7, Hab 1:12, Zac 2:12, Mal 1:13, Ps 106:20, Iov 7:20, 32:3,
Plâng 3:20.
-Omisiuni ale scribilor a literei : Gen 18:5, 24:55, Num 31:2, Ps 36:7, 68:26. În
șapte cazuri nu sunt consoane: 2 Sam 8:5, 16:25, Ier 31:58, 50:29, Rut 2:11, 3:5,7. În
cinci pasaje cuvintele nu se citesc pentru că nu apar cu vocale: 2 Împ 5:18, Ier 32:11,
51:3, Ez 48:16, Rut 5:12. 
glose explicative-pentru un critic poate fi o glosă iar pentru altul poate fi parte
din text.
-eufemisme- înlocuirea cuvintelor rușinoase –în 16 locuri un exemplu este Is
13:16, femeile vor fi violate-zace în ketiv și qere.

Evaluări ale variantelor

Când variantele sunt diferite atunci trebuie să existe un proces de evaluare.
Pentru a ajunge la Urtext trebuie ca studentul să considere fiecare variantă și să o
asambleze.16 Apoi, versiunile sunt grupate și evaluate pe baza evidențelor externe și
interne. Ultimul pas este decizia de a alege cea mai bună variantă-aceea care are cea mai
puternică susținere că este varianta originală. În acele cazuri când nici una din variante
nu satisface contextul atunci criticul poate trece la amendări ale textului.

Reconstituirea şi adnotarea textului

La finalul acestei munci de analiză a aparatului critic trebuie să se refacă textul
(pericopa primită). Se marchează omisiunea unor cuvinte sau litere cu paranteze pătrate[
], iar dacă se inserează unul, mai multe cuvinte sau o literă, prin ghilimele franceze< >.
Trebuie marcate schimbările operate și prin note de subsol în care să se facă o discuție
mai largă și să se prezinte întreg raționamentul pentru care s-au făcut alegeri diferite de
Textul Masoretic.

Aranjarea fragmentelor poetice în formă versificată

În cazul existenței unor texte poetice de analizat, trebuie să se aranjeze textul în
formă versificată. De obicei BHS –ul a făcut o treabă competentă în aranjarea
stihometrică a tuturor textelor poetice. Textele ebraice sunt aranjate mai întâi după
paralelismul specific și apoi după metrul strofei. Alegerea unei stihometrii diferite de
cea prezentată în Textul Masoretic trebuie justificat prin note la subsolul paginii.

16
Brotzman, 124.