În prezenta lucrare am încercat să expun numai câteva din punctele acestui subiect

care este destul de vast. Pentru a intelege cauzele mesajului comun al Evangheliilor
Sinoptice, trebuie sa vedem ca originea sinoptică este punctul de plecare a discuţiei care este
prezentată sub forma a trei teorii care întăresc argumentarea.
În a doua parte discuţia se concentrează asupra caracteristicilor sinoptice, unde este
prezentată lucrarea Domnului Isus în toate cele trei Evanghelii sub forma unei structuri care
este comună sinopticilor.
Evangheliile sinoptice reprezinta trei dintre evangheliile canonice: Matei, Marcu si
Luca. Se numesc sinoptice deoarece pot fi aranjate in coloane paralele pentru a se observa
asemanarile si diferentele dintre ele in relatarea acelorasi evenimente.
Problemele fundamentale ale acestor evanghelii sinoptice sunt determinarea relatiei
literare dintre acestea trei si determinarea relatiei lor cu Evanghelia dupa Ioan.
Cuvantul “sinoptic” provine din greaca, “syn” – impreuna, si “optic” – vazut.

1. Originile sinoptice

1.1 Teoria tradiţiei orale

Este cea mai veche formă de predicare a Bisericii Primare care a acordat multă atenţie
acestei tehnici. Cei care predicau se presupune că ei cunoşteau personal învăţăturile lui
Isus sau le-au auzit de la un apostol. Teoria presupune că faptele privitoare la Isus au fost
mai întăi colectate, organizate, memorate care apoi erau prezentate oral într-o formă fixă.1

1.1.1. Predicarea într-o cultură orală

După cum bine ştim Evangheliile din Noul Testament au fost scrise si nu doar
transmise pe cale orala. Iar ca să păstrezi mai bine o tradiţie şi să o transmiti mai
departe, ea trebuia scrisă. Nu trebuie să uităm că primii creştini din primul secol erau
mult mai diferiţi decât noi astăzi. Cultura lor era predominat orală.
Majoritatea oamenilor din primul secol nu ştiau să scrie sau să citească. Numai
un număr relativ mic comunicau prin scris. Aceştia erau cei ce trăiau pe lângă oraşele
de tip guvern ca şi Efes, Atena, Corint, Alexandria, Ierusalim şi Roma.
1
M.C. Tenney, New Testament Survey (Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,1953),
p.134.

3
 Mesajul oral era povestit şi repetat de multe ori, iar ascultătorul reţinea
povestirea şi putea să facă conexini cu alţii care mai recitau şi în acest fel putea să
completeze ce alţii mai omiteau sau uitau.
Creştinii nu făceau excepţie de la aceată regulă. Cuvintele spuse reprezentau
pentru ei forma de predicare şi învăţare. Când trebuiau să dea explicaţii la predici, ei
spuneau relatări legate de Isus, iar ei la rândul lor le-au auzit de la alţi creştini. Ei
învăţau Scripturile mai mult pe de rost deoarece şi creştinii şi iudeii nu ştiau citii
vechile scrieri, doar un număr mic de învăţaţi din numărul lor.
Rabinii, învăţători evrei, îşi învăţau discipolii să memoreze părţi mari din
Scripturi. Ei mai învăţau pe din afară colecţii rabinice de interpretare a Scripturilor.
La fel au făcut evrei creştini şi creştinii care vorbeau aramaica în Palestina, ei
memorau şi dădeau mai departe învăţatura despre Isus într-un mod similar.
Scrierile creştine au apărut după 30 – 40 de ani d.Hr de la formarea bisericii
datorită faptului că unii nu credeau că Isus se va întroarce prea devreme. Un al factor
a fost că relatările care se spuneau despre Isus se denaturau şi a trebuit păstrat mesajul
fără să fie alterat.2

1.1.2. Critica formei şi critica redacţională

Forma criticii a fost aplicată pentru prima oară Bibliei de către H. Gunkel. Dar
pionierii acestei metode sunt M. Dibelius şi R. Bultmann. Vom enumera câteva
axiome care au legătură cu Evangheliile pre-literare tradiţiei:
- povestea şi relatările despre Isus au circulat independent, excepţie făcând patimile
care erau scrise;
- aceste relatări independente pot fi clasificate după formă sau tip, aşa cum susţine
Dibelius unele din povestiri legate de Isus au fost izolate din predici şi folosite ca şi
paradigme în ilustraţii sau texte de predici;
- vârsta relativă şi valoarea istorică a Evangheliilor poate fi determinată cu ajutorul
unor criterii cum ar fi: durata de dezvoltare, numele, prezenţa antisemitismelor.3
Critica redacţională se ocupă de următoarele lucruri:
- atenţia se mută de la relatările mici şi independente la texte scrise;
- evanghelistul nu mai este un simplu colector de povestiri, el le asamblează într-un
material complex unde are dreptul să devină autor al acelei scrieri;
2
Keith F. Nickle, The sinoptic gospels – conflict and consensus ( Atlanta: John Knox Press, 1980), pp.24-26.
3
Ralph. P. Martin, New Testament foundations a guide for christians students – The four Gospels, Vol. 1
(Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,1975), pp. 132-133.

4
 - avem posibilitatea să cercetăm elementele care îl reprezintă pe evanghelist, putem să
cunoaştem lumea în care a trăit, comunitatea unde el a fost membru şi să înţelegem
contextul în care se aplica respectiva Evanghelie;
- se poate afla care a fost catalizatorul care l-a determinat să asambleze, scrie şi să o
facă publică scrierea aşa cum o ştim sub formă de Evanghelie.4

1.2. Teoria ipotezei documentare

Această teorie susţine că Evanghelii dupa Matei şi Luca şi-au construit

cuvântările după Marcu plus o sursă ,,Q” , de la cuvânul german Quelle, care
înseamnă sursă. Cercetătorii Evangheliilor au observat că în timp ce Matei şi Luca se
deosebesc în mare măsură în ceea ce priveşte conţinutul şi ordinea, conţinutul
Evangheliei după Marcu este reprodus aproape în întregime în celelalte două.5

1.2.1. Prioritatea lui Marcu

Se susţine că Marcu ar fi scris Evanghelia după predicarea lui Petru, iar Matei
şi Luca s-au inspirat din el. Motivele care stau la această baza sunt următoarele:
- materialul din Marcu este relativ scurt faţă de celelalte Evanghelii, unde aproximativ
97% din el se găseşte în Matei, iar 88% în Luca, ceea ce ne duce cu gândul că ceilalţi
doi au luat din Marcu, decât acesta să facă un rezumat din cele două Evanghelii;
- ordinea evenimentelor arată că Luca a hotărât să păstreze ordinea stabilită de Marcu
şi să se deosebească de Matei, sau Marcu a hotărât să nu se abată de la relatarea lui
Matei şi Luca atunci când cei doi erau de acord;
- găsim un stil greoi şi mai primitiv în multe probleme gramaticale şi în construcţie
decît la Matei sau Luca; Marcu foloseşte multe expresii în aramaică pe când la ceilalţi
sinoptici ei traduc sau explică acele expresii;
- în teologia mai primitivă a lui Marcu găsim mai multe afirmaţii teologice, mai greoaie
decăt la ceilalţi doi evanghelişti, ceea ce sugerază că Marcu este prima evanghelie. 6

1.2.2. Sursa ,,Q”

4
Idem., pp.136-137.
5
M.C. Tenney, New Testament Survey, p.135.
6
D.A. Carson, D.J. Moo, Introducere în Noul Testament, D. Moga (trad.), Gh. Dobrin ed. (Oradea: Editura
Făclia, 2007), pp. 106-109.

5
 Este o sursă contestată care nu apare nicăieri în Scripturi. A fost adăugată ca şi
o sursă ulterioră conform căreia Matei şi Luca s-au inspirat din ea, pe când în Marcu
nu se găseşte. Se presupune că Matei şi Luca au folosit-o ca sursă secundară şi se
presupune după următoarele :
- avem Evanghelia lui Marcu, dar nu avem nici un document independent separat,
document care să fie non-Marcu pentru ceilalţi doi evanghelişti, nici nu există vreo
referire istorică la aşa ceva;
- ,,Q” este greu de delimitat, de exemplu rugaciunea Tatăl Nostru aparţine acestuia sau
nu? , iar dacă este aşa atuncea care dintre Matei 6:9 sau Luca 11:2 aparţine? Oare
Fericirile sunt din această sursă? şi dacă da, atuncea sub care formă Matei 5:3 sau
Luca 6:20; sunt şi alte ilustraţii care se mai pot da;
- O altă dilemă este legată de pasajele foarte mari din Matei şi Luca iar aceste relatări
sunt puse în ordine la Matei capitolele 6,7,8, dar la Luca sunt 12,11,7;
- dacă ,,Q” este compusă din aceste texte şi ar fi prima Evanghelie, se pune întrebarea:
Ce fel de Evanghelie este, dacă lipsesc texte importante legate de crucificare şi
înviere?
Se susţine că sunt mai multe surse ,,Q”, cum ar fi: ,,QM” şi ,,QLc”. Înainte de
Evanghelia după Luca să fie scrisă în respectiva formă, ,,Q” s-a unit cu ,,L” formând
,,proto-Luca”. Indiferent cine a scris Evanghelia după Matei a avut o formă de ,,Q” şi
scriitorul pentru Luca a folosit altă formă de ,,Q”.7

1.3. Teoria fragmentuui

În această teorie se sugerează că apostolii au notat discursuri ale lui Isus,

deoarece ei sunt şi martori oculari ai evenimentelor. Acestea au fost folosite mai
târziu pentru alte scrieri, care au depăşit greniţele Palestinei. Unul din ei poate că a
cules scrieri cum ar fi: povertiri miraculoase, altul zicerile, naraţiunile etc. Prologul
lui Luca se crede că face referire la un astfel de document.
O slăbiciune a acestei teorii este faptul că aceste urme de documente nu se
găsesc nicăieri, iar folosirea lor în sinoptici precum şi în vocabular sau evenimente din
evanghelii nu prea sunt.

7
W. Hendriksen, New Testament commentary – The Gospel of Matthew (Edinburgh: The Banner of truth trust,
1974), pp. 47-49.

6
 Totuşi importanţa unui asemenea document nu poate fi trecut cu vederea,
deoarece are multe puncte comune cu forma criticii. Se mai poate spune că această
teorie a făcut să apară şi alte teorii ipotetice cu privire la alte documente care să
rezolve şi alte probleme din Noul Testament.8
2. Caracteristicile modelului sinoptic

Evangheliile au fost numite sinoptice de către cercetătorul biblic german J.J.

Griesbach şi sinoptic înseamnă a vedea împreună. El a aleas acest termen datoriră gradului
mare de asemănare între Matei, Marcu, Luca în modul lor de prezentare a lucrării lui Isus.
Aceste asemănări nu au contribuit doar la gruparea laolaltă a primelor trei evanghelii, ci şi la
separarea lor de Evanghelia după Ioan.9

2.1. Începul lucrării

Materialul comun celor trei evanghelişti se referă la această perioadă de
început unde Cristos începe să lucreze şi sunt consemnate în Marcu 1:1-13, Matei 1:1-
4:11, Luca 3:1-4:13.
Toţi trei descriu cu mai multe sau mai puţine detalii evenimente cum ar fi
naşterea lui Isus care se regăseşte numai la Matei şi Luca, Marcu nu aminteşte de ea;
venirea, predicarea şi stilul de viaţă a antemergătorului lui Cristos, Ioan Botezătorul.
El este primit de mulţimi precum şi mărturia lui despre Cristos. Mai se găsesc relatări
despre botezul lui Isus la fel şi ispitirea Lui de diavol în pustie. Textul acordat asestor
evenimente este relativ mic la Marcu în comparaţie cu Matei şi Luca care au alocat
spaţiu mai mult acestor descrieri.10

2.2. Lucrarea din Galileea

Se găseşte descrisă această lucrare în Marcu 1:14-7:23, Matei 4:12-15:20,
Luca 4:19-9:17. De fapt îl găsim pe Isus mai mult în Capernaum, folosit şi ca şi un
cartier general pentru lucrarea din Galileea. Sinopticii scriu despre faimoasa predică
de pa munte, chemarea pescarilor ca să fie apostolii lui Isus, multe minuni şi vindecări

8
D. Guthrie, New Testament introduction (Downers Grove: Intervarsity Press,1990), p.139.
9
D.A. Carson, D.J. Moo, Introducere în Noul Testament, p. 85.
10
W. Hendriksen, New Testament commentary – The Gospel of Mark (Edinburgh: The Banner of truth trust,
1976), pp.31-49.

7
 s-au petrecut, temperarea mării, alungarea demonilor din oameni şi chiar o înviere a
fiicei unui prelat din Capernaum.11
Cristos se adresează mulţimilor în parabole unde le găsim comune la toţi
evangheliştii. Isus mai face minunea cu pâinile hrănind aproape 5000 de bărbaţi, îi
face ce cei doisprezece apostoli ambasadorii Săi şi este respins de proriul Lui popor
aşa cum se găsesşte scris în Matei 13:57, Luca 4:28,29, Marcu 6:3.
În aceste pasaje accentul se mută de la mulţimi la ucenici, de la oraşe la sate,
de la câmpie la munte. Isus se retrage în regiunile exterioare ale Galileii unde poate
petrece timp cu ucenii Lui. Această etapă se mai numeşte şi perioada de odihnă în
lucrare. Totuşi chiar dacă Cristos a luat o mică pauză, El nu pierde din vedere
oamenii, dar acuma se ocupă specific pentru pregătirea apostolilor, El îi instruieşte cu
privire la suferinţa, moartea şi învierea Lui.12

2.3. Lucrarea din Iudeea

În toţi trei sinopticii îl găsim pe Isus plecând din Galileea în Iudeea, regiunea
dincolo de Iordan. Termenul de Iudeea e asemănător cu descrierea lucrării lui Cristos,
activităţii şi călătoriei în acelaşi timp. Lucrarea de miracole este manifestată fie în
Ierihon sau în afara lui. Datorită lipsei de referinţe la timp şi spaţiu, precum şi a
descrierilor lungi, a omisiunilor este greu să precizăm unde anume au avut loc
evenimentele. Evangheliştii nu au scris un jurnal, ci ei s-au concentrat mai de grabă
asupra a ceea ce a făcut Isus decât să scrie cronicile din fiecare zi.13
Această lucrare este consemnată în Luca 9:18-19:28, Marcu 7:24-10:52, Matei
15:21-20:34. Comun la cei trei găsim: Întrebarea lui Isus: ,,Cine zic oamenii că sunt
Eu?” alături de marea mărturisire a lui Petru : ,,Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”,
care este scrisă la Matei 16:13-16, Luca 9:18-20 , Marcu 8:27-29. Isus dă predicţii şi
lecţii legate de cruce şi înviere la Marcu 8:31, 9:31, 10:33; Matei 16:21, 17:22, 20:17-
19; Luca 9:22, 18:31-33. Transfigurarea la faţă a lui Isus este un subiect care apare
numai la Luca în 9:28-36. Mai întâlnim în comun: vindecarea unui baiat posedat de
un drac în vale, un epileptic pe care ucenicii nu au putut să-l vindece, o dispută între
apostoli cu privire la cine este cel mai mare dintre ei, precum şi faimoasele cuvinte

11
E. F. Harrison, Introduction to the New Testament (Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing
Co.,1990), p.170.
12
W. Hendriksen, New Testament commentary – The Gospel of Matthew, p.8-9.
13
Idem., p.9.

8
 ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăşia lui Dumnezeu este a
unora ca ei” (Luca 18: 16, Marcu 10:14, Matei18:2-3).14

2.4. Ultima săptămână

Este ce mai lunga secţiune din sinoptici, unde este descrisă săptămâna
Patimilor precum şi relatarea Învierii. Acest episod a fost scris în Matei 21-28, Marcu
11-16, Luca 19:29-24:53. Luca adaugă un fragment mic legat de Înălţare.
Iar aproape o cincime din Evanghelie pune la dispozişie pentru descrierea
suferiţelor Mântuitorului din Ghetsimani până la Golgota şi ce precede acest
întâmplări. În Marcu şi Matei proporţiile sunt şi mai mari, aproape o treime din aceste
evanghelii descriu acest eveniment.
Paralela dintre cei trei sinoptici devine mai clară cu aceste fapte spre final pe
care ei le descriu cum ar fi: Isus intră triumfător în Ierusalim ca şi Prinţ al Păcii.
Mulţimi îl primesc cu anticipaţie a unei glorii umane, dar şi cu entuziasm. Intrând în
Templu, Cristos vede acest loc sacru transform într-un bazar şi îi dă afară pe vânzători
de animale şi schimbătorii de bani. Când autoritaea Lui este pusă sub acuzaţie, El îi
prinde cu întrebarea dacă botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni. 15
Într-un discurs public mai scurt în Marcu şi Luca, dar mai larg în Matei, El
avertizează mulţimea de oameni să se ferească de ipocrizia fariseilor şi a cărturarilor.
Urmat apoi de discursul despre distrugerea Ierusalimului şi sfârşitul lumii.
Iuda caută ocazie să-L vândă pe Isus. El îi trimite pe apostoli, conform lui
Matei câte doi, conform lui Luca sunt Petru şi Ioan ca să pregătească Paştele. După
cina pascală urmeză agonia din Ghetsimani şi sărutul lui Iuda. Judecata şi răstignirea
sunt rezultatul trădării.
După înviere Isus se arată femeilor precum şi la doi pe drumul Emausului în
Luca, precum şi ucenicilor adunaţi laolaltă, în Matei găsim mărturia mincinoasă a
soldaţilor. Iar totul se termină cu trimiterea ucenicilor în toată lumea şi înălţarea la
cer.16

14
L. Morris, The Tyndale New Testament commentaries – The Gospel accordin to Luke, ed. R.V.G. Tasker
(Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,1976), pp.348-349.
15
W. Hendriksen, New Testament commentary – The Gospel of Matthew, p.10.
16
R.H. Gundry, A survey of the New Testament (Grand Rapids, Michigan: Zondervan Publishing House, 1981),
pp.187-198.

9
 Indiferent de caracteristicile şi structura pe care noi o găsim la sinoptici,
Dumnezeu ne-a trasmis mesajul Său prin Isus Christos, apoi prin apostoli ca noi să
credem şi să fim mântuiţi.
În numărul lor de trei Evanghelii sinoptice , în specificul lor şi în paralelele
care le aseamănă şi le contrastează, Evangheliile alcătuiesc o capodoperă de
diversitate în unitate. Mesajul lor către lumea noastră este complet şi inconfundabil.
La ceea ce s-a scris nu mai este nevoie să se adauge nimic, şi din cele scrise nimic nu
trebuie scos afară. În faţa acestei desăvârşiri, mintea noastră se pleacă cu adoraţie şi
cu uimire, asemeni celui care, însetat fiind, a găsit apa proaspătă de izvor şi o soarbe
cu extatică încîntare.

BIBLIOGRAFIE

1. AEBI, E., Scurtă introducere biblică, Editura Lumina Lumii,

2. Armonie cu patru voci– Colecţia “Glasul Îndrumătorului Creştin”, Paris, 1985
3. BRUCE F.F, Documentele care stau la baza Noului Testament
4. CARSON, D.A.,MOO, D.J.,MORRIS, L., An Introduction to the New Testament,
5. DIACON P.C., NICOLESCU Nicolae I., Studiul Noului Testament, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti – 1984
6. DOUGLAS J.D ,Dicţionar Biblic, Editura Cartea Creştină, Oradea – 1995
7. DRAGOMIR Stancu, Studii asupra Evangheliilor, Vol. I, Deva:Cetate Deva, 2008
8. FĂRĂGĂU Beniamin ,Evanghelia după Matei, Editura Logos– 1998
9. GORDON D. Fee-DOUGLAS Stuart, Biblia ca literatură, Editura Logos, Cluj, 1995
10. GUNDRY, R.H. A survey of the New Testament (Grand Rapids, Michigan: Zondervan
Publishing House, -1981

11. GUTHRIE D. New Testament introduction, Downers Grove: Intervarsity Press-1990

12. HARRISON E. F.,Introduction to the New Testament (Grand Rapids, Michigan: Wm.
B. Eerdmans Publishing Co.-1990
13. HENDRIKSEN, W. New Testament commentary – The Gospel of Matthew
Edinburgh: The Banner of truth trust- 1974

10
14. KEITH F. Nickle, The sinoptic gospels – conflict and consensus, Atlanta: John Knox
Press- 1980
15. MAC ARTHUR John, Comentariul Biblic, Noul Testament, Editura Agape, Făgăraş,
2009
16. MAC DONALD William, Comentar la Noul Testament, CLV,1998
17. MARCELIN Rotaru,Formarea ucenicilor în Evanghelia după Sfântul Marcu, Teză de
doctorat
18. MELNICIUC Ilie, Studiul Noului Testament,curs,Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi
Facultatea De Teologie Ortodoxă
19. MORRIS L. The Tyndale New Testament commentaries – The Gospel accordin to
Luke, ed. R.V.G. Tasker (Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co.-
1976
20. RALPH. P. Martin, New Testament foundations a guide for christians students – The
four Gospels, Vol. 1 Grand Rapids, Michigan: Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,1975
21. TENNEY Merrill C. Privire de ansamblu asupra Noului Testament, Imprimeria
Europontic, Cluj, România – 1998
22. TENNEY Merrill C, New Testament Survey, Grand Rapids, Michigan: Wm. B.
Eerdmans Publishing Co.-1953
23. WALVOORD John F. & ZUCK Roy B., Comentariu al Noului Testament, Fundaţia
E.B.E România şi Editura Multimedia, Arad – 2005

11