Curs 1

Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană

Arhid. Conf. Univ. Dr. Nicolae-Olimpiu Benea
Dr. Ovidiu Neacșu
 Preliminarii
Noțiunea de Evanghelie

• Cuvântul evanghelie – derivă din “tÕ ™uaggšlion”

- vestea cea bună a mântuirii neamului
omenesc
- propovăduirea acestei veşti bune (Mc.1,1)

Cuvântul n-a desemnat la origini o carte sau o operă

literară sau istorică
• Cititorul modern - rămâne adesea deconcertat
în faţa aceste literaturi – evanghelia -

- la prima vedere oferă o incoerenţă evidentă în

relatarea evenimentelor

- oferă un plan lipsit de unitate, de continuitate

a ideilor

- contradicţii care par a fi insurmontabile

• În acest sens trebuie să precizăm următoarele:

• Autorii n-au fost scriitori de profesie şi de aceea

nu redau istoria vieţii şi activităţii lui Iisus
Hristos după un plan bine stabilit

- excepţie oarecum Evanghelia a-IV-a - potrivit unei

informaţii a lui Clement Alexandrinul, Ioan scrie la
cererea ucenicilor săi o Evanghelie pnevmatică în
care el trebuie să accentueze, spre deosebire de
sinoptici, persoana şi dumnezeirea lui Iisus Hristos).
• Redactarea evangheliei s-a făcut din raţiuni şi
necesităţi mai mult cultice ale Bisericii primare,
decât ştiinţifice.

• Iisus Hristos a propovăduit Evanghelia

Mântuirii, a făcut minuni, a murit spre decepţia
unora, apoi a înviat spre mirarea altora, dar mai
mult spre bucuria acelora care au crezut în El.
• După moartea şi învierea Sa, Apostolii Săi au
propovăduit (Mt 28,19-20) învierea Sa, apoi, faptele,
cuvântările şi minunile Sale, urmând în primul rând
necesităţile Bisericii primare.

• Se formează, în intervalul câtorva decenii, tradiţiile

orale privind viaţa şi activitatea Mântuitorului Iisus
Hristos şi care apoi sunt transmise şi altor generaţii
prin propovăduire, liturghie, cateheză, etc.
 - preiau tradiţia orală
- fixează o parte în scris
- adaugă amintirile personale ale acelora
care au fost martori oculari ai vieţii şi activităţii
Logosului Întrupat

• Evangheliştii au preluat şi prelucrat în stil

propriu tradiţiile orale sau fixate
• Existenţa unor astfel de formule tradiţionale, ori a unor părţi
compacte ale tradiţiei primare fixate în scris şi intrate în uzul
liturgic -, se poate observa din relatarea Cinei pascale - în 4
versiuni: Matei, Marcu, Luca și I Corinteni şi care se pare că se
reduc la cel puţin 2 tipuri de tradiţii:

- una reprodusă de Matei şi Marcu: Mt. 26, 26-

29 şi Mc. 14, 22-25 – actul binecuvântării – uzanță
palestiniană

- alta reprodusă de Luca şi Pavel: Lc. 22, 13-20;

I Cor. 10, 16-17; I Cor. 11, 23-30 - verbul ”a mulțumi” –
mediul elenistic
Sfântul Pavel transmite - ceea ce a primit (I Cor
11,23)

Evangheliştii, departe de a istorisi cina pascală în

toate detaliile, centrează relatarea lor pe gesturile şi
cuvintele lui Iisus Hristos, care au fost repetate şi
care au constituit un anume tip de tradiţie pentru o
anumită Biserică.
• Un alt exemplu de utilizare a diverselor versiuni apărţinând
aceleaşi tradiţii, dar cu coloratură diferită:

- Rugăciunea Domnească (Mt 6,9-15; Lc 11, 2-4)

- Fericirile (Mt 5, 12; Lc 6, 20-26)

Adesea s-au pus întrebări:

- Ce credit poate fi acordat unor astfel de tradiţii care

au existat în uz înainte de a fi fost fixate, în scris, în
Evanghelii?
- Care este raportul lor cu ceea ce a însemnat istoria
lui Iisus ?
Răspuns

Aceste tradiţii până au ajuns să fie fixate de

Evanghelişti în scrierile lor au fost deja
- probate
- interpretate
- verificate chiar de către martorii oculari, fiind
inţelese ca exprimând adevărul credinţei
despre persoana şi lucrarea lui Iisus Hristos,
care a existat real într-un timp istoric, precis
delimitat.
 Numărul şi titlul Sfintelor Evanghelii
• Deși după informaţa Sfântului Luca (Luca 1,1), au
existat mai multe încercări de istorisire a vieţii şi
activităţii Mântuitorului, Biserica a recunoscut de la
început numai 4 Evanghelii canonice.

• Cele mai vechi titluri pe care le întâlnim în codici sunt:

- Evanghelia după Matei - kat¦ Maqaion
- Evanghelia după Marcu - kat¦ Markon
- Evanghelia după Luca- kat¦ Loukan
- Evanghelia după Ioan - kat¦ Iwannhn
• Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că aceste titluri
n-au fost date chiar de la început de autorii
Sfintelor Evanghelii, însă toate acestea sunt de
origine veche, datând de la începutului
secolului al II-lea.
• Folosirea prepoziţiei “kat¦ - după”, i-a facut pe unii
critici protestanţi să afirme că unele Evanghelii nu
arată existenţa evangheliştilor menţionaţi, ci ar fi doar
prelucrări făcute de autori anonimi după Matei, Marcu,
Luca şi Ioan.

• eleniştii obişnuiau a folosi prepoziţia kat¦ pentru a

indica autorul unei scrieri.

• prepoziţia kat¦ este perfect aleasă pentru a indica o

Evanghelie în patru forme de expunere, ea însemnând
“potrivit cu” sau “în conformitate cu cele scrise de”
 Ordinea şi caracteristica Sfintelor Evanghelii

• În ceea ce priveşte ordinea - 2 criterii:

- criteriul cronologic al scrierii

- criteriul importanţei ierarhice a autorilor lor

• Evangheliile sunt documente istorice prin excelență –

dar accentul s-a pus mai mult pe faptele şi învăţătura
lui Hristos, care au facut o impresie mai puţin evidentă
asupra martorilor oculari, dar care au avut un impact
mai puternic şi mai elocvent asupra lumii ulterioare
vieții lui Iisus.
• Evangheliştii au căutat fiecare să
suplinească ceea ce nu exista la celălalt.

Aşadar, Evangheliile nu sunt biografii

complete ale vieţii şi activităţii
Mântuitorului - și aceasta, în primul rând,
pentru că autorii nu şi-au propus acest
lucru.
 Bibliografie
• Simon Légasse, L’Évangile de Marc, tom. 1, Paris 1997, cap.
Qu’est-ce qu’un Évangile ?, p. 28-34;

• W. G. Kümmel, Einleitung in das Neue Testament, Heidellberg

1983, p. 11-13;

• Raymond E. Brown, An Introduction to the New Testament,

New-York 1997, cap: Gospels in general p. 99-111;

• R. Brown, Joseph A. Fitzmyer, Roland E. Murphy, O Carm,

Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, vol. I, Ed. Galaxia
Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2005

• Dictionar Biblic, Oradea 1995;

• Udo Schnelle, Einleitung in das Neue Testament, Gottingen,
1994, cap. Die Gattung “Evangelium”, p. 183-188;

• Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament,

Stuttgart-Berlin-Köln 1990, editat de Gerhard Kittel, p. 705-737

• R. A. Burridge, What are the Gospels ? A Comparison with

Graeco-Roman Biography (INTSMS 70) Cambridge 1992;

• J. F. O’Grady, The Four Gospels and Jesus Tradition, New-

York 1989;

• D.A. Carson, Douglas J. Moo, Introducere în Noul Testament,

Ed. ”Făclia”, Oradea 2007
• Silviu Negruţiu, Dan Moldovan, Florin Codrea, Mirela
Măţăoanu, Stelian Tofană (coordonator), Cercetarea
noutestamentară românească – Ghid bibliografic -, Cluj-Napoca
2004

• Aune D.E., The Problem of the Genre of the Gospels, în GP 2,

1981, p. 9-60 ;

• Vasile Mihoc, Daniel Mihoc, Ioan Mihoc, Introducere în

Studiul Noului Testament, Sibiu 2001.

• Stelian Tofană, Introducere în Studiul Noului Testament

• ( vol.I ).Text şi Canon. Epoca Noului Testament, Cluj-Napoca
2000

• Donald Guthrie, New Testament Introduction, Illinois SUA,

1990