STUDIUL noului TESTAMENT

Clasa a IX-a

Lecția 1
I. INTRODUCERE ÎN STUDIUL NOULUI TESTAMENT

I.1. GENERALITĂȚI
Noul Testament reprezintă a II parte a Sfintei Scripturi și etapa finală a Revelației
Dumnezeiești. Revelația Divină (Dumnezeiască) săvârșită înainte de nașterea lui Hristos și
transpusă în scris alcătuiește Vechiul Testament. Această Revelație n-a fost însă una deplină și
desăvârșită, ea având rolul de a pregăti doar venirea Mântuitorului.
Mântuitorul Iisus Hristos și-a transmis întreaga învățătură pe cale orală nelăsând nimic scris.
Apostolii și Ucenicii Domnului la început au propovăduit și ei doar pe cale orală, dar mai târziu au
fixat și în scris viața, activitatea și învățătura Lui Hristos, dar și răspndirea creștinismului în primul
secol creștin. Mai mult, ei au și explicat această învățătură și au adaptat-o la necesitățile timpului, în
felul acesta s-au născut Cărțile Noului Testament.

❖ Timpul scrierii cărților Noului Testament

Cărțile Nou Trestamentare au fost redactate în primul secol creștin (secolul Apostolic) în
perioada cuprinsă întreanul 43/44 d.Hr. (an în care Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a scris
prima Evanghelie care deschide Canonul Cărților Noului Testament), și anul 100 d.Hr. când
Sfântul Ioan Teologul a scris Apocalipsa.

❖ Denumirea Noului Testament

Cuvântul „Testament” înseamnă „Legământ” sau „Așezământ” și dacă Vechiul
Testament reprezintă Legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam, esența Noului Testament constă
în Legământul cel nou pe care îl face Dumnezeu prin Hristos cu toți oamenii.

❖ Limba Scrierii Cărților Noului Testament

Limba în care au fost scrise cărțile Noului Testament a fost greaca dialectul comun, cea
mai răspândită limbă în primul secol creștin, excepție făcând Evanghelia după Matei, care a fost
scrisă în limba aramaică, limba vorbită în acele timpuri de evrei, dar și această Carte a fost tradusă
foarte curând în limba Greacă.

❖ Împărțirea Cărților Noului Testament

Cărțile Noului Testament sunt în număr de 27 și în funcție de conținutul lor se împart în:
cărți istorice, didactice sau de învățătură și cărți profetice (carte profetică).

3
STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

❖ Cărțile Noului Testament

a) Cărți Istorice:
 Evanghelia după Matei - (Mt.)
 Evanghelia după Marcu - (Mc.)
 Evanghelia după Luca - (Lc.)
 Evanghelia după Ioan - (In.)
 Faptele Apostolilor - (FA)

b) Cărți Didactice:

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Epistole Pauline (14): Epistole Sobornicești (7):

(Epistole particulare - adresate unor (Epistole universale - adresate
persoane sau comunități) întregii biserici)
 Romani - (Rm.)  Iacob - (Iac.)
 I Corinteni - (I Cor.)  I Petru - (I Ptr.)
 II Corinteni - (II Cor.)  II Petru - (II Ptr.)
 Galateni - (Gal.)  I Ioan - (I In.)
 Efeseni - (Ef.)  II Ioan - (II In.)
 Filipeni - (Fil.)  III Ioan - (III In.)
 Coloseni - (Col.)  Iuda - (I In.)
 I Tesaloniceni - (I Tes.)
 II Tesaloniceni - (II Tes.)
 I Timotei - (I Tim.)
 II Timotei - (II Tim.)
 Tit - (Tit)
 Filimon - (Flm.)
 Evrei - (Evr.)

3
STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

c) Cărți Profetice (Carte Profetică):

 Apocalipsa Sfântului Ioan (Apo.)

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

LISTA CĂRȚILOR NOULUI TESTAMENT

NR. NUME CARTE SUBCAT. CAT.

1 Evanghelia după Matei
2 Evanghelia după Marcu
CĂRȚI
3 Evanghelia după Luca
ISTORICE
4 Evanghelia după Ioan
5 Faptele Apostolilor
6 Epistola către Romani
7 Epistola I către Corinteni
8 Epistola a II-a către Corinteni
9 Epistola către Galateni
10 Epistola către Efeseni
11 Epistola către Filipeni
12 Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni EPISTOLE
13 Epistola I către Tesaloniceni PAULINE

14 Epistola a II-a către Tesaloniceni

15 Epistola Sfântului Apostol Pavel I către Timotei
CĂRȚI
16 Epistola Sfântului Apostol Pavel a II către Timotei
DIDACTICE
17 Epistola Sfântului Apostol Pavel către Tit
18 Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filimon
19 Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
20 Epistola Soborniceasca a Sfântului Apostol Iacob
21 Epistola Soborniceasca I a Sfântului Apostol Petru
22 Epistola Soborniceasca a II-a Sfântului Apostol Petru
EPISTOLE
23 Epistola Soborniceasca I a Sfântului Apostol Ioan SOBORNI-
CEȘTI
24 Epistola Soborniceasca a II-a Sfântului Apostol Ioan
25 Epistola Soborniceasca a III-a Sfântului Apostol Ioan
26 Epistola Soborniceasca a Sfântului Apostol Iuda
CARTE
27 Apocalipsa Sfântului Ioan
PROFETICĂ

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 2

I.2. DISCIPLINE AJUTĂTOARE

Din cauza autorilor diferiți, a timpului scrierii, a scopului urmărit de autor, a

destinatarilor, a contextului social, istoric, cultural și religios, dar și a condițiilor în care au
fost scrise Cărțile Noului Testament, cu totul diferite de cele de astăzi, înțelegerea și
interpretarea lor poate fi de multe ori dificilă, tocmai de aceea în sprijinul unei înțelegeri cât
mai ușoare au apărut mai multe discipline teologice ajutătoare:

 Exegeza Biblică - disciplina care se ocupă cu explicareaș și interpretarea textului

bilblic.
 Ermineutica Biblică - este disciplina care oferă regulile de interpretare a textelor
bibblice.

 Arheologia biblică - este disciplina care studiazăcondițiile sociale, economice,

politice, religioase și culturale în care s-au scris cărțile Sfintei Scripturi.

 Istoria Epocii Noului Testament - disciplina care ne pune în legătură cu cele

profane, din epoca respectivă.

 Studiul Biblic al Noului Testament - această disciplină ne oferă date despre autor,
destinatar, scopul scrierii, mesaj, contextul în care a fost scrisă fiecare carte a Noului
Testament.

 Teologia Noului Testament - studiază în mod sistematic învățăturile moral-religioase

cuprinse în scrierile Noului Testament.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 3
I.3. ISTORIA CANONULUI NOULUI TESTAMENT,
AUTENTICITATEA, LIMBA, MATERIAL DE SCRIS, MANUSCRISE

1. Istoria canonului Noului Testament

Cărțile Noului Testament au fost scrise cu aproximație între anii 44-100d. Hr., după
o perioadă de propovăduire orală a învățăturii Mântuitorului. Aceste cărți au un caracter
ocazional, adică au fost scrise în anumite situații și adresate unor comunități mai mari sau
mai mici, sau chiar unor persoane particulare. Datorită valorii și importanței lor, aceste
scrieri, erau copiate în mai multe exemplare și trimise și altor comunități dect celor cărora le
erau adresate inițial. În felul acesta ele erau adunate și păstrate cu grijă, formânsu-se astfel
Canonul Noului Testament.

2. Autenticitatea

Prin secolul al II-lea, Canonul Noului Testament era deja format. Despre
autenticitatea Cărților care alcătuiesc Canonul Noului Testament, avem mărturii atât din
partea unor Părinți și Scriitori bisericești care au trăit în primele secole creștine, care
amintesc aceste cărți ca făcând parte din Canonul Noului Testament, dar și documente vechi
datând din secolele II-III d.Hr., în cuprinsul căror s-au găsit liste ale cărților Canonice Nou
Testamentare.
 Dintre Părinții și Scriitorii Bisericești îi amintim pe:
 Ignațiu de Antiohia;
 Teofil al Antiohiei;
 Atanasie cel Mare;
 Chiril al Ierusalimului;
 Grigorie de Nazianz.
 Dintre documente, cel mai vechi și mai important este Fragmentul Muratori –
este un document ce datează din secolul al II-lea și a fost descoperit în anul 1874, într-o
bibliotecă din Milano. Acest document cuprinde lista cărților considerate canonice în Apus
în secolul al II-lea. Nu sunt amintite aici Epistolele: Evrei, II Petru, Iacov.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Sinodul de la Laodiceea din anul 360, oferă în canonul 60, o listă a cărților
canonice ale Noului Testament.

3. Limba Scrierii Cărților Noului Testament

Limba în care au fost scrise cărțile Noului Testament a fost greaca dialectul
comun, cea mai răspândită limbă în primul secol creștin, excepție făcând Evanghelia după
Matei, care a fost scrisă în limba aramaică, limba vorbită în acele timpuri de evrei, dar și
această Carte a fost tradusă foarte curând în limba Greacă.

4. Materiale de scris
Ca materiale de scris s-au folosit Papirusul și Pergamentul.
 Papirusul - este un material asemănător cu hârtia produs dintr-o plantă cu același
nume, care creștea mai ales în Egipt, în delta Nilului. Într-o anumită perioadă a anului,
planta era tăiată, decojită și coaja era pusă la uscat. Pentru durabilitate, scoarța (coaja) se
punea una peste alta, se puneau apoi cap în cap și se lipeau mai
multe astfel de bucăți. La capăt se punea o bucată de metal sau
lemn de formă cilindrică, pe care se rula papirusul, obținându-se
astfel un sul. Lungimea medie a unui sul era de la 6 până la 10
metri. Cartea se desfășura orizontal, iar textul era împărțit în
coloane verticale. 
 Pergamentul - era mult mai rezistent decât papirusul. Acesta era confecționat din
piele de animal (oi, capre, viței, iepuri) utilizându-se o tehnică
specială de tăbăcire. Având o elasticitate mai mare, acesta putea fi
îndoit formând astfel un caiet în patru părți. Mai multe astfel de
caiete formau un codice.
5. Scrierea
Scrierea folosită era cea uncială sau majusculă,. Exista și o
scriere cursivă sau minusculă, cu literele aplecate spre dreapta. Nu se foloseau semne de
punctuație și nu existau spații libere între cuvinte. Împărțirea textelor în capitole și versete
s-a făcut mult mai târziu, pentru ușurarea citirii și înțelegerii textului.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Mai întâi textul a fost împărțit după metoda stihometrică, adică în stihuri. Un stih
cuprindea atâtea cuvinte câte se putea citi într-o singură respirație.
De abia în sec. XIII cardinalul spaniol Hugo Carol a împărţit întreaga Sfântă
Scriptură în capitole aşa cum o avem şi astăzi, pentru a putea realiza o concordanţă biblică
cât mai precisă.
Împărţirea în versuri şi numerotarea acestora în cifre arabe i se datorează editorului
Robert Stefanos în 1548 în ediţia Vulgatei.

6. Manuscrise

Până la apariția tiparului în secolul XV, Cărțile Noului Testament au circulat în

manuscris. Dintre manuscrisele mai importante amintim:
 Codex Sinaiticus – datează din secolul al IV-lea și a fost descoperit la mănăstirea
Sfânta Ecaterina din muntele Sinai.
 Codex Alexandrinus
 Codex Vaticanus
 Codex Efraemi sau– Pariensis datează din secolul al V-lea. Se mai numește și
Rescriptus deoarece s-au scris mai târziu peste cărțile Noului Testament scrierile Sfântului
Efrem Sirul.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 4
I.4. TRADUCERILE NOULUI TESTAMENT

Importanța deosebită a scrierilor Noului Testament a făcut ca el să se traducă în

diferite limbi. Autorii Sfintei Scripturi au scris în ebraică, aramaică și greacă. Condițiile
istorice au făcut ca, în timp, să se ajungă la traducerea Bibliei și în alte limbi, pentru a fi cât
mai bine înțeleasă de credincioșii popoarelor evanghelizate. Aceste texte reprezintă până în
ziua de astăzi un deosebit interes pentru istoria textului sfânt, deoarece se poate observa
cum s-a păstrat el în decursul timpului.

1. Traduceri ale Sfintei Scripturi în diferite limbi ale lumii:

 În limba siriană: - a fost prima limbă în care au fost traduse textele Noului

Testament, creștinismul pătrunzând pe teritoriile Siriei încă din timpurile apostolice.

 Vetus Syria – cea mai veche traducere siriacă; datează din secolul II și a fost
făcută în localitatea Edessa, un important centru creștin.
 În limba latină: - traducerea Noului Testament în limba latină s-a făcut pentru
locuitorii Imperiului Roman, pentru cei care nu știu limba greacă.
 Itala – o traducere în limba latină
vulgară, limba populară, și datează din a doua
jumătate a secolului II.
 Vulgata - această traducere este
practic o corectare a textului Italei, în cuprinsul
căreia, datorită copierii în mai multe exemplare s-
au strecurat greșeli, această lucrare a fost făcută
de către Fericitul Ieronim, datează din secolele
III-IV.
 În limba slavonă: această traducere a fost folosită și în biserica nostră până în
secolul XVII. Cei care s-au ocupat de această traducere au fost doi frați: Chiril și Metodie.
Ei sunt cei care au inventat alfabetul chirilic, alfabet care a fost și este folosit în întreagă
lumea slavă și nu numai.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

 În limba rusă: în limba rusă, prima traducere s-a făcut abia în secolul XIX, prin
strădania Societății Biblice Rusești.
 Traduceri în alte limbi: egipteană, coptă, etiopiană, gotică, armeană, gruzină;
marea majoritate a acestor traduceri au fost făcute în primele cinci secole creștine.

2. Traduceri ale Sfintei Scripturi în Limba Română

Cum limba română a fost o limbă în continuă dezvoltare şi prefacere, era natural ca
şi Biblia să fie tradusă din timp în timp în limbajul comun, evoluat cu scurgerea vremii şi a
generaţiilor. Din această cauză avem în limba noastră foarte multe traduceri. Scrierea în
limba română înainte de 1858, adică până la domnitorul Alexandru I. Cuza, era cu caractere
chirilice. Aşadar, şi traducerile Bibliei până la acea data au fost cu litere chirilice. După anul
1858, Biblia a fost tipărită cu alfabetul latin.
Începând cu secolul XV au apărut o serie de traduceri și tipăriri ale unor scrieri din
Sfânta Scriptură (Apostole, Evanghelii, Cazanii etc.).Dintre acestea cele mai importante
unt:
 Codicele Voronețean – descoperit în anul 1871 la Mănăstirea Voroneț. Acesta
cuprinde fragmente din Faptele Apostolilor și Epistolele Sobornicești.
 Tetraevanghelul și Praxiul (Faptele Apostolilor) – vechi traduceri românești
din limba slavonă.
Cele mai importante traduceri ale textului Noului Testament în limba română sunt:
 Noul Testament de la
Bălgrad (Alba Iulia): - a fost Prima traducere integrală în
limba română, fiind publicată în 1648 cu titlul: „Noul
Testament sau împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos,
Domnului nostru, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ștefan.
 Biblia lui Șerban
Cantacuzino - s-a realizat în timpul domnitorilor Șerban
Cantacuzino (1678-1688) și Constantin Brâncoveanu (1688-
1714), ambii mari iubitori de credință și cultură.

NOUL TESTAMENT
DE LA BĂLGRAD

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

 Biblia - de la Blaj din 1795, traducere făcută de Samuil Micu.

 Biblia - de la Buzău din 1854, tradusă de episcopul Filotei.
 Mitropolitul Andrei Șaguna, tipărește între anii 1856-1858 o nouă versiune a
Bibliei.
 Începând cu secolul XX, apar mai multe traduceri ale Noului Testament, dar și
ale Bibliei integrale sub îndrumarea Sfântului Sinod.

BIBLIA LUI
CANTACUZINO

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 5
I.5. APARIȚIA CREȘTINISMULUI ÎN MEDIUL GRECO-ROMAN
Statul roman se găsea la apogeu ca întindere, putere, organizaţie şi cultură, fiind
condus de împărat şi de Senat (diarhie) şi era împărţit în provincii. În interiorul Imperiului
erau desfiinţate graniţele dintre statele cucerite, ceea ce favoriza circulaţia neîngrădită.
În timpul împăratului Augustus, populația imperiului Roman era cuprinsă între 60-
120 milioane conform estimării istoricilor. Cele mai însemnate orașe din imperiu erau:
Roma, Alexandria, Antiohia, Corint, Efes, Tesalonic, Cartagina.
Comunicaţia pe mare şi pe uscat era relativ uşoară şi intensă, ceea ce era un mare
avantaj pentru misionarii Creştinismului. Ca mijloc de înţelegere era folosită mai mult
limba greacă în dialectul comun, în care s-au scris şi cărţile Noului Testament (cu
excepția Evangheliei dupa Matei, care a fost scrisă în limba aramaică).

1. Situația religioasă.
Cu excepţia iudeilor, popoarele vechi erau politeiste şi idolatre. Cultele erau
numeroase, fiecare popor avea religia sa.
Religia romană, cea de stat, era în decadenţă. Ea era un cult formalist, fără dogme,
fără istorie, cu multe ritualuri.
Religia greacă de asemenea, era în decadenţă. Mai importante erau misterele.
Aveau unele idei religioase deosebite ca: ideea de păcat, de renaştere, de curăţire, de
nemurire; rituri şi ospeţe sacrale, erau entuziaste şi prozelitiste, tindeau spre monoteism şi
universalism.
Amestecul de popoare şi de culte a adus în Imperiul roman sincretismul religios,
numit, adică amestec de zei, curent puternic, favorizat de situaţia Imperiului şi chiar de unii
împăraţi în sec. al III-lea.
Unitatea religioasă o asigura în Imperiu cultul împăratului. Împăratul Augustus era
socotit un salvator al lumii şi a fost divinizat după moarte. Alţii au fost divinizaţi încă în
timpul vieţii. Cultul împăratului era de origine orientală şi însemna conservarea religioasă a
cuceririi şi a stăpânirii romane. Refuzul creştinilor de a adopta acest cult a adus asupra lor
persecuţii grele.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

2. Situația morală.
Religiile păgâne nu învăţau morala, ca religia mozaică sau creştinismul. Ele aveau
unele idei morale, dar nu dau nici exemple, nu aveau nici sancţiuni. Dimpotrivă, zeii erau
pilde de imoralitate, iar în unele culte orientale desfrâul avea caracter religios, cultic.

3. Situaţia socială
Era de asemenea defectuoasă. Bogaţii constituiau clasa privilegiată. Ei stăpâneau
domenii întinse şi aveau sute şi mii de sclavi. Ceilalţi oameni liberi duceau viaţă grea şi
umilită. Sclavii, care formau o mare parte din populaţia Imperiului, erau lipsiţi de drepturi şi
de demnitatea de oameni.
Criza socială era mare. În oraşe se îngrămădeau capitaluri însemnate, mizeria
creştea în rândurile poporului. Impozitele erau grele, cei care le adunau erau adesea arbitrari
şi abuzivi.
Filozofia timpului era reprezentată de trei sisteme mai însemnate: Epicureismul
Scepticismul și Stoicismul .

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 6
I.5. MEDIUL IUDAIC. PARTIDELE RELIGIOASE

1. Situația politico-religioasă în Ţara Sfântă

Palestina, leagănul creştinismului, făcea parte din Imperiul Roman. El cuprindea toată
lumea din jurul Mării Mediterane şi se întindea pe trei continente, de la Oceanul Atlantic şi
Marea Nordului până la graniţa Armeniei, Arabiei şi Marea Roşie, din Bretania, de la Rin şi
Dunăre până la marginea Saharei şi a Etiopiei.
În anul 63 î. Hr., profitând de unele dezbinări din interiorul statului iudeu, generalul
roman Pompei cucereşte regatul Iudeea, care devine ţinut clientelar al Imperiului Roman.
Această stăpânire a fost suportată foarte greu de iudei, mai ales după ce romanii îl vor numi
rege al Iudeii pe Irod cel Mare (37- 4 î. Hr). În timpul domniei acestuia a fost ridicat orașul
Cezareea Palestinei, care devine capitala politică a țării, iar Ierusalimul rămânând doar
centrul religios al iudeilor. Tot în timpul lui Irod cel Mare s-a născut și Mântuitorul Hristos.
După moartea sa, regatul a fost împărțit de către romani între cei trei fii ai săi:
Arhelau, Irod Antipa și Filip.
Sub raport religios, poporul evreu aştepta cu înfrigurare venirea lui Mesia. Această
aşteptare a fost apoi stăruitor cultivată de unii profeţi, până la Sfântul Ioan Botezătorul.

2. Partidele și grupările religioase iudaice.

Moise si profeţii s-au străduit să apere si să consolideze unitatea poporului evreu,
stăruind asupra păstrării neștirbite a credinţei monoteiste si a respectării tradiţiilor
strămosesti. Din păcate, poporul evreu n-a luat aminte la astfel de povăţuiri, ceea ce a dus la
compromiterea unităţii sale, apărând diferite grupări si partide religioase antagoniste, care
au fost cauza primă a fărâmiţării vieţii politice, religioase si naţionale iudaice.
Principalele grupări sau partide religioase erau:
a) Fariseii - ţineau legea lui Moise pe care adesea o îngrădeau cu datini omeneşti sau
uneori chiar o călcau în favoarea datinilor. Pentru că erau ostili stăpânirii romane şi
proveneau în general din straturi sociale umile, se bucurau de o oarecare trecere în rândul
poporului.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

b) Saducheii - reprezentau aristocraţia

sacerdotală care ocupau în Sinedriu funcţiile
cele mai importante. Ca doctrină, tăgăduiau
învierea morţilor, nemurirea sufletului şi
existenţa îngerilor. Între saduchei şi farisei era
o rivalitate permanentă. Pentru prietenia lor cu
romanii, erau urâţi de popor. Farisei și Saduchei
c) Samarineni - erau locuitorii unei regiuni din nord-vestul Mării Moarte care
reprezentau un amestec de iudei şi alte neamuri.

Tabloul confesional al Ţării Sfinte cuprindea şi o serie de secte, precum: Esenienii

Terapeuţii și Zeloţii.
Toate aceste partide şi grupări, prin preocupările lor religioase, au favorizat
pătrunderea creştinismului. Totodată, comunităţile iudaice din afara graniţelor Palestinei,
care formau diaspora, au contribuit, prin mediul religios pe care îl cultivau, la răspândirea
Evangheliei. Coloniile evreieşti din jurul Mediteranei numărau o populaţie cu mult mai
mare decât cea a Palestinei.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 7
II. ERMINEUTICA BIBLICĂ

II.1. DEFINIŢIE, NECESITATE, IMPORTANŢĂ,

INTERPRETARE, INTERPRET

1. Definiție
Ermineutica Biblică, este disciplina teologică ce studiază în mod științific regulile
de interpretare ale textelor Sfintei Scripturi. Termenul de Ermineutică provine din limba
greacă de la termenul ερμινευω, care înseamnă a interpreta, a tălmăci. Scopul disciplinei
este prin urmare acela de a ne ajuta la înțelegerea corectă a Sfintei Scripturi.

2. Necesitate
Biblia cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, care de multe ori este greu accesibil
oamenilor. Cărțile Sfintei Scripturi au fost scrise într-un timp îndepărtat și într-un context
social, cultural, economic, politic și religios cu totul diferit decât cel de astăzi. Multe dintre
cărțile Bibliei au fost scrise în limbi care astăzi nu se mai folosesc. Scopul scrierii Sfintei
Scripturi a fost acela de a-i ajuta pe oameni să cunoască voia lui Dumnezeu și să ajungă la
mântuire.
Din acest motiv preotul și cei care interpretează textele Sfintei Scripturi, au datoria
de a cunoaște regulile de interpretare oferite de Ermineutica Biblică, pentru a pute înțelege
corect cuvântul scripturistic, și a-l transmite credincioșilor săi fără greșeli.

3. Interpretare
Interpretarea presupune explicarea corectă a unui text biblic. Prima interpretare în
sens general a Sfintei Scripturi se face prin traducerea ei într-o altă limbă.
O interpretare specială însă se face prin explicarea amănunțită a textelor, folosind și
datele istorice, geografice oferite de Arheologia Biblică.
Interpretarea poate fi de mai multe feluri:
I a) Populară – o interpretare simplă făcută pe înțelesul tuturor.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

b) Științifică – o interpretare mai complexă, accesibilă doar celo care posedă un

nivel mai ridicat de cultură.
II a) Verbală – de la latinescu verbum, care înseamnă cuvânt, și se ocupă cu
explicarea și interpretarea unui text biblic.
b) Reală – are în vedere explicarea și interpretarea sensului întreg al unui text
biblic.
4. Interpret
Cu toate acestea toți creștinii pot să citească Sfânta Scriptură, și au chiar datoria de a
face acest lucru, dar nu toți pot să o și interpreteze. Cel care dorește să facă acest lucru,
trebuie să posede anumite calități:
a) Calități Morale:
 Credința = convingerea puternică și nestrămutată că Biblia cuprinde
cuvântul lui Dumnezeu, al cărui înțeles nu este întotdeauna ușor
accesibil.
 Evlavia și smerenia = prin care interpretul se socotește întotdeauna
neputincios fără ajutorul lui Dumnezeu.
b) Calități intelectuale:
Orice interpret trebuie să fie un om cu o inteligență vie, întrucât el trebuie să posede
foarte multe cunoștințe:
 Să cunoască limbile în care s-au scris cărțile Sfintei Scripturi;
 Să cunoască limbile în care s-au făcut primele traduceri ale Sfintei
Scripturi;
 Să cunoască Arheologia Biblică, care îi va oferi date privitoare la
contextul în care au fost scrise cărțile Sfintei Scripturi;

 Să cunoască introducerea în cărțile Noului testament, care

oferă date despre autor și despre scopul urmărit în scrierea
cărților.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 8
II.2. TEORIA SENSURILOR SFINTEI SCRIPTURI
Sensul se poate defini ca fiind gândirea unei persoane exprimată în cuvinte orale sau scrise.
Cuvintele au în general un sens obiectiv concret cunoscut de toată lumea, iar sensul
cuvintelor îl găsim în dicționare. Un cuvânt poate să aibă unul sau mai multe înțelesuri.
Într-o propoziție însă cuvântul poate să aibă un singur sens, și de aceea sensul unei
propoziții este unul singur și depinde de gândirea persoanei care a exprimat-o, e scopul l-a
urmărit, exprimând cea propoziție. Sensul ei îl aflăm citind întreaga propoziție sau frază.
Dacă sensul în general este gândirea unei persoane exprimată în cuvinte, sensul
biblic poate fi definit ca gândirea unui autor sfânt primită prin descoperirea dumnezeiască
și transmisă sau exprimată prin cuvinte.
În vorbirea curentă, obișnuită, propozițiile și frazele au în general un singur sens:
sensul literal, gramatical sau istoric.
În Sfânta Scriptură mai există un sens care nu rezultă neapărat din înțelesul obișnuit
al cuvintelor, ci din semnificația spirituală, mistică (tainică) pe care o au unele numiri de
ființe sau lucruri, din cărțile Sfintei Scripturi. Acesta este sensul tipic sau spiritual.
Exemple:
 Adam - după sensul literal - primul om creat de Dumnezeu.
- după sensul tipic - preînchipuie pe Mântuitorul Iisus Hristos.
 Mana - după sensul literal - hrana iudeilor timp de 40 de ani în pustie.
- după sensul tipic - preînchipuie Sfânta Euharistie
Sensul literal este împărțit și el de două feluri:
 Propriu – este atunci cândautorul foloseștecuvinte în modul lor obișnuit, în
înțelesul lor firesc, propriu.
 Împropriu – numit și metaforic sau alegoric -este atunci când din diferite
motive, cuvnitele sunt folosite în înțelesul lor impropriu, metaforic sau figurat.
Exemplu: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”;
„ Eu sunt păstorul cel bun și am grijă de oile mele”.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 9
II.3. EURISTICA

Numele derivă de la evriskein şi însemnează a descoperi, a găsi, a afla, desemnând

în cazul disciplinei noastre acţiunea de descoperire a sensului textului biblic.
Euristica - se va ocupa cu descoperirea, cu aflarea celor ce trebuie să fie înţelese
dintr-un text. Atâta vreme cât ea se va ocupa cu un text oarecare, la care nu se pune
problema inspiraţiei sau a lui Dumnezeu ca autor, euristica tratează regulile de descoperire a
sensului textului în general, reguli valabile pentru orice text.
Întrucât Sfânta Scriptură reprezintă o colaborare dintre aghiograf şi Duhul Sfânt,
caracterul ei divin o-uman impune, pentru descoperirea sensului ei şi altfel de reguli decât
cele pe care le aplicăm unui text obişnuit, neinspirat.
Cu alte cuvinte, în cazul textului biblic, euristica întrebuinţează pe lângă normele
generale, valabile pentru orice text literar şi reguli speciale, care decurg din caracterul
inspirat al textului Sfintei Scripturi.
Conform celor afirmate, Euristica biblică se împarte în două părţi:
a) Euristica generală sau literară - care va opera cu normele ştiinţifice, raţionale
de aflare a sensului unui text literar .
b) Euristica specială, dogmatică sau teologică - care, ţinând cont de caracterul
inspirat al Sfintei Scripturi, va aplica pentru investigarea acesteia, pe lângă normele literare,
reguli speciale, teologice.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

Lecția 10
II. SFINTELE EVANGHELII

I.1. DESPRE EVANGHELII ÎN GENERAL

Categoria Cărților istorice ale

Noului Testament cuprinde 4 cărți
care poartă numele generic de
Evanghelie. Cuvântul Evanghelie
provine din limba greacă –
Ευαγγελιον care înseamnă „Veste
Bună” și se referă la vestea cea
bună a nașterii, vieții și învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Această veste bună este
de fapt una singură, dar ne este transmisă de mai mulți autori și în mai multe versiuni,
tocmai de aceea avem 4 cărți canonice care poartă acest nume (Evanghelia după Matei,
Evanghelia după Marcu, Evanghelia după Luca și Evanghelia după Ioan).
Dintre aceste Evanghelii, primele trei au un conținut foarte asemănător, astfel încât
ele pot fi puse pe trei coloane paralele și citite dintr-o singură privire. Din acest motiv ele
poartă și numele de Evanghelii Sinoptice, de la grecescul σινοπσισ (sinopsis) care
înseamnă împreunăvedere.
Pe lângă aceste 4 Evanghelii, au mai existat și altele, pe care Biserica nu le-a primit
în Canonul Noului Testament, deoarece le-a considerat neinspirate și necanonice,
introducându-le în grupa cărților apocrife (cărți cu autori necunoscuți, atribuite unor
personaje biblice pentru a le da
credibilitate). Un caz tipic de acest
gen este Evanghelia după Toma, o
carte pretins atribuită Apostolului
Toma.
Lecția 11

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

III. EVANGHELIA DUPĂ MATEI

I.1. GENERALITĂȚI

Este prima evanghelie din Noul Testament. Este considerată cea mai veche
evanghelie scrisă.
 AUTORUL: Conform tradiţiei, ea a fost scrisă de Apostolul Matei, fost vameș
care a devenit unul din cei doisprezece Apostoli, şi a dat
mărturie despre lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos.
Matei, era originar din Capernaum (Mc2.1) era vameş
(Mc2.14, Mt10.3), ocupaţie urâtă de evrei, atât din cauza
incorectitudinii multora dintre vameşi dar şi din pricina faptului
că aceştia se aflau în slujba romanilor.
Fiul al lui Alfeu, acesta avusese inițial numele de Levi
(Mc2.14), dar după ce devine apostol al Lui Iisus poartă numele
de Matei. Când trece pe lângă vamă Iisus îi spune ,,vino după
mine!” şi acesta se scoală şi-l urmează pe Iisus (Mc2.14).
Mântuitorul şi ucenicii săi iau masa în casa lui Levi, alături de mulţi vameşi şi păcătoşi.
Cărturarii şi fariseii, când l-au văzut mâncând cu vameşii şi păcătoşii au zis ucenicilor
Lui: ,,De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?” Hristos le răspunde acestora
zicând: ,, Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe cei drepti, ci pe cei
pacatosi am venit sa-i chem la pocainta” (Mc. 2.15-16).

 LIMBA SCRIERII: Limba originară a evangheliei după Matei este cea

aramaică, limba vorbită de evrei după întoarcerea lor din robia babilonică. Mai târziu,
înainte de anul 70 d.Hr, evanghelia a fost tradusă în limba greacă, versiunea aramaică însă
nu s-a păstrat.

 LOCUL ȘI DATA SCRIERII: Ierusalim, pe la anul 43-44, înainte ca apostolul

să părăsească Ţara Sfântă.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

 DESTINATAR: comunitatea de creștini proveniți dintre iudei, în special cei din Ierusalim.

 MOTIVELE ȘI SCOPUL SCRIERII : Scopul evanghelistului a fost să

dovedească cititorilor că Domnul Hristos este Mesia cel prezis de profeţii Vechiului
Testament şi că în persoana Sa s-au îndeplinit toate vechile profeţii.
 AUTENTICITATEA EVANGHELIEI:
 Dovezi externe:
o Majoritatea Sfinților Părinți și a scriitorilor bisericești o atribuie lui Matei.
o Fragmentul Muratori o amintește ca aparținând lui Matei.
o Sfinții Părinți Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigorie de
Nazianz o amintesc în listele lor canonice.
 Dovezi interne:
o Din cuprinsul evangheliei reiese că autorul este un iudeu care cunoaşte
foarte bine Vechiul Testament, istoria, datinile şi mentalitatea evreilor din
Palestina.
o Pe de altă parte în evanghelie sunt multe amănunte pe care nu le putea
cunoaşte decât un apostol al lui Iisus Hristos.

 PLANUL EVANGHELIEI:

Evanghelia cuprinde 28 capitole și se împarte în două părți. Este precedata de o

introducere.

1) Partea I - Cap. 1,- 4,11 – prezintă evenimentele legate de nașterea Mântuitorului,

și pregătirea misiunii Sale publice.
2) Partea a II-a – Cap. 4,12 - 18 – activitatea lui Iisus în Galileea și împrejurimi.
3) Partea a III-a - Cap. 19-25 – activitatea lui Hristos în drum spre Ierusalim și în
Ierusalim.
4) Partea a IV-a - Cap. 26-27 – Patimile și Răstignirea Mântuitorului.
5) Partea a V-a - Cap. 28 – Iisus după Învierea din morți.
Lecția 12

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

I.2. GENEALOGIA , NAŞTEREA ŞI COPILĂRIA MÂNTUITORULUI

= Capitolul 1 =
❖ Genealogia lui Iisus - În debutul Evanghelie după Matei este readată o listă a
strămoșilor lui Iisus, ce poartă numele generic de „Genealogie”. Această genealogie începe
de la Avraam și merge descendent până la Iisus pe linie bărbătească, apar însă și câteva
excepții, deoarece găsim aici și câteva nume de femei cu un rol important în istoria
poporului evreu, Rahav desfrânata și moabiteanca Rut. Faptul că în această genealogie a
Mântuitorului găsim și persoane care nu sunt de origine iudaică, ne arată faptul că
Mântuitorul Hristos nu s-a născut după trup numai din poporul evreu și că El a venit ca să
mântuiască pe tot omul ce a venit în lume indiferent de neamul din care face parte, precum
și de gradul de păcătoșenie în care aceștia se aflau. (vers. 1-17)
❖ Bunavestire și nașterea Domnului - Între vers. 18-25, evanghelistul Matei prezintă
marele eveniment al Buneivestiri, precum și detalii despre Nașterea Domnului.

= Capitolul 2 =
Prezintă următoarele evenimente:
❖ Venirea magilor - acești astrologi (cititori în stele) din orientul îndepărtat, au
venit în Țara Sfântă, ca să se închine Pruncului născut și să îi aducă daruri ca unui împărat,
profet și preot. (vers. 1-12)
❖ Fuga lui Iosif și a Mariei cu Pruncul în Egipt - Iosif și Maria fug cu Iisus în Egipt
la porunca îngerului, pentru a-L scăpa pe Acesta de mânia regelui Irod cel Mare (37 - 4
î.Hr.). (vers. 13-15)
Aparenta greșeală legată de nașterea lui Hristos și Domnia regelui Irod se explică
prin faptul că în momentul în care călugărul dobrogean Dionisie Exiguul (cel Mic - care a
trăit prin secolul IV d.Hr.), a fixat începutul erei creștine, acesta a calculat greșit anul
nașterii Mântuitorului. El a stabilit că Hristos s-a născut în anul 753 de la întemeierea
Romei, dar calculele ulterioare au demonstrat că El s-a născut pe la anul 749 de la
întemeierea acesteia, deci cu 4 sau 5 ani mai devreme decât calculase Dionisie.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

❖ Porunca regelui Irod cel Mare de a-i ucide pe pruncii evreilor în speranța că prin
aceasta va reuși să îl omoare și pe Iisus, despre care credea că va veni ca împărat lumesc, cu
scopul de a urca pe tronul lui Israel în locul său. (vers. 16-23)

= Capitolul 3 =
Relatează evenimente precum:
❖ Activitatea lui Ioan Botezătorul la râul Iordan, chemând poporul la pocăință și
pregătindu-l astfel pentru venirea Mântuitorului. (vers. 1-6)
❖ Mărturisirea lui Ioan Botezătorul despre superioritatea lui Iisus față de el, precum
și a botezului pe care îl va întemeia Hristos, față de botezul practicate de el. (vers. 7-12)
❖ Botezul Domnului de către Ioan, moment în care se descoperă în chip minunat
Persoanele Sfintei Treimi, descoperire ce poartă numele de Teofanie. (vers. 12-17)

Lecția 13

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

I.3. ÎNCEPUTUL PROPOVĂDUIRII ÎMPĂRĂŢIEI CERURILOR ŞI

PREDICA DE PE MUNTE

= Capitolul 4 =
❖ Începutul activității Mântuitorului în Galileea
❖ Alegerea primilor Apostoli – Hristos și-a ales primii 4 ucenici, două perechi de
frați, Simon (Petru) și Andrei fiii lui Iona și Ioan și Iacob fiii lui Zevedeu. (vers. 18-22)

În capitole 5, 6 și 7 ale Evangheliei, Sfântul Evanghelist Matei ne prezintă celebra

Predică de pe Munte a Mântuitorului. În această cuvântare, Hristos prezintă învățăturile
esențiale ale religiei creștine, învățături ce vin ca să desăvârșească Legea Vechiului
Testament.
= Capitolul 5 =
❖ Fericirile – Cele 9 Fericiri sunt o desăvârșire a celor 10 Porunci ale Decalogului. Dacă
poruncile au o formulare negativă (adică ce să nu faci) și un caracter prohibitiv, Fericirile
prezentate de Hristos, au o formulare pozitivă și un caracter benevol. (Cap.5, 2-12)
❖ Desființarea Legii Talionului și reguli de viețuire creștină - Se vorbește aici
despre respectul cuvenit aproapelui, precum și despre modul cum trebuie să se comporte un
creștin adevărat și anume prin axarea întregii vieți pe iubire. (Cap.5, 21-48)

= Capitolul 6 =
❖ Milostenia și modul în care trebuie făcută (Cap.6, 1-4)
❖ Despre Rugăciune (Cap.6, 5-13)
❖ Cuvânt despre iertarea Aproapelui (Cap.6, 14-15)
❖ Despre Post (Cap.6, 16-18)
❖ Bogăția și valoarea ei (Cap.6, 19-21)
❖ Învățătura despre providența divină (Cap.6, 22-34)

= Capitolul 7 =

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

❖ Judecarea semenilor (Cap.7, 1-5).

❖ Stăruința în cererile adresate lui Dumnezeu (Cap.7, 7-11).
❖ Atitudinea față de semeni (Cap.7, 12).
❖ Despre drumul ce duce în împărăția lui Dumnezeu și despre cel ce
duce la osânda veșnică (Cap.7, 13-14).
❖ Se vorbește despre profeții mincinoși și despre învățătura lor
greșită (Cap.7, 15-23)

Lecția 14

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

I.4. CELE DINTÂI MINUNI ALE MÂNTUITORULUI

= Capitolul 8 =
❖ Vindecarea slugii sutașului roman (Suataș sau centurion - era comandantul
unei cohorte în armata romană care putet sa aibă în componență între 83 și 1000 de soldați).
Credința dovedită de acest conducător roman, îl determină pe Domnul Hristos să vorbească
despre mântuirea celor care provin dintre alte neamuri, întrucât „poporul ales” s-a dovedit a
fi nevrednic de venire lui Mesia. (Cap. 8, 5-13)
❖ Vindecarea Soacrei lui Petru. (Cap. 8, 14-15)
❖ Cuvinte adresate de Hristos celor c are doresc să îi urmeze. (Cap. 8, 19-23)
❖ Potolirea furtunii pe mare – minune prin care se dovedește puterea
mântuitorului asupra naturii. (Cap. 8, 24-27)
❖ Vindecarea demonizatului din ținutul Gadara - faptul că întâlnim aici o turmă
de porci se explilcă prin faptul că evreii erau negustori și creșteau acști porcii pentru a face
comerț cu păgânii care mâncau carne de porc, sau se poate ca acești poci dă fi fost chiar ai
unor păgâni care trăiau în acele ținuturi. (Cap. 8, 28-34)

Capitolul 9 =
❖ Vindecarea paraliticului din Capernaum – această minune pune în evidență
puterea credinței și a prieteniei. Este o dovadă a dumnezeirii Mântuitorului Hristos, prin
aceea că El iartă păcatele bolnavului. (Cap. 9, 1-8)
❖ Intrarea în casa vameșului Matei – aici Hristos subliniază faptul că El a venit să
aducă mântuire tuturor oamenilor indiferent că sunt păcătoși sau virtuoși (universalitatea
mântuirii). (Cap. 9, 9-13)
❖ Cuvântarea Mântuitorului despre Post – se arată că postul creștin va acea o cu
totul altă semnificație decât cel iudaic. Postul creștin va fi instituit în amintirea patimilor și
a morții Domnului Hristos. ( la Creștini - Miercuri și Vineri, la Evrei - Luni și Joi) . (Cap.
9, 5-13)

I.5. ALEGEREA SFINŢILOR APOSTOLI

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

= Capitolul 10 =
❖ Alegerea celor 12 Apostoli – sunt amintiți în acest capitol toți cei 12 ucenici
apropiați ai lui Hristos, pe care i-a făcut colaboratori ai Săi în opera de mântuire a lumii. Cei
12 Apostoli sunt:
1. Simon – Petru 7. Toma
2. Andrei 8. Matei
3. Ioan 9. Iacob al lui Alfeu
4. Iacob 10. Levi (Iuda Tadeu)
5. Filip 11. Simon Cananeul
6. Bartolomeu 12. Iuda Iscarioteanul
Pe aceștia Mântuitorul îi trimite într-o misiune de probă printre oamenilor,
avertizându-i asupra încercărilor pe care le vor avea de înfruntat. (Cap. 10, 2-4)

Lecția 15

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

I.6. IOAN BOTEZĂTORUL

= Capitolele 11 =
❖ Trimișii lui Ioan Botezătorul - Ioan botezătorul fiind în închisoare își trimite
ucenicii la Mântuitorul Hristos să Îl întrebe dacă El este cu adevărat Mesia sau trebui să
aștepte pe altul. Această întrebare transmisă prin ucenicii săi de către Ioan Botezătorul, care
fusese martor al mărturiei Tatălui despre dumnezeirea Fiului la botezul din apele Iordanului,
poate fi explicată în două moduri:
a) Evreii așteptau pe Mântuitorul ca pe un izbăvitor politic, care să îi elibereze
de sub stăpânirea romană și care să restaureze Regatul lui Israel. Este posibil ca Ioan să fi
fost și el tributar acestei concepții și văzând că Hristos nu face nimic în acest sens, a dorit să
afle dacă Iisus este cel pe care îl aștepta poporul evreu. Această teorie este însă puțin
probabilă.
b) Știind că i se apropie sfârșitul, Ioan și-a trimis ucenicii la Hristos, ca aceștia
să se încredințeze mai deplin de dumnezeirea Mântuitorului, și nu pentru că el s-ar fin îndoit
de acest lucru, această teorie fiind mult mai plauzibilă ținând cont și de faptul că Ioan
Botezătorul a mărturisit la Iordan că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. (Cap. 11, 1-6)
❖ Cuvintele lui Iisus Hristos despre Ioan Botezătorul – Domnul Hristos îl
consideră pe Ioan Botezătorul ca fiind „cel mai mare dintre cei născuți din femeie” (Cap.
11, 11), cu toate acestea fiind născut sub Legea Veche nici Ioan, la fel ca toți drepții Vechiului
testament, nu putea să intre în împărăția lui Dumnezeu, pentru că încă nu fusese șters păcatul
strămoșesc.

I.7. FRAŢII DOMNULUI

= Capitolele 12 =
❖ Problema fraților lui Iisus – potrivit textului din cap. 12, 46-50, și a celui din
cap. 13, 55, s-a susținut în mod greșit de către unii exegeți protestanți, faptul că Mântuitorul
ar fi avut frați. În limba ebraică, o limbă săracă în cuvinte, cuvântul frate - ah - sinonim cu
termenul αδελφος - adelfos - din limba greacă, se folosea pentru desemnarea mai multor
grade de rudenie: frați, unchi, nepoți, veri etc. Prin urmare acești așa-ziși frați ai Domnului

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

trebuie considerați a fi verișori ai lui Iisus, și cum mama lor era Maria lui Cleopa, verișoară
a Fecioarei Maria, fiii ei erau veri de gradul II cu Hristos. O altă ipoteză ar fi aceea că
Iacob, Iosif, Iuda și Simon, ar fi fiii lui Iosif dintr-o altă căsătorie, deci ar putea fi cel mult
frați vitregi ai lui Iisus.

I.8. ŞAPTE PILDE DESPRE ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR

= Capitolele 13 =
❖ Șapte Pilde despre Împărăția Lui Dumnezeu: - După practica cunoscută a lui
Matei de a grupa mai multe evenimente asemănătoare în același loc, în cap. 13. Găsim
relatate 7 pilde rostite de Mântuitorul Hristos cu privire la Împărăția Cerurilor:
1. Pilda Semănătorului (Cap. 13, 3-9; 18-23)
2. Pilda neghinei (Cap. 13, 30; 36-43)
3. Pilda grăuntelui de muștar (Cap. 13, 31-32)
4. Pilda aluatului care dospește toată frământătura. (Cap. 13, 33)
5. Pilda comorii din țarină (Cap. 13, 44)
6. Pilda mărgăritarului (Cap. 13, 45-46)
7. Pilda năvodului (Cap. 13, 47-50)
Rolul acestor pilde este acela de a-i face pe cei care îl ascultau să înțeleagă mai ușor
învățătura abstractă. Aceste Pilde arată cum prin venirea Mântuitorului se naște religia
creștină, care dintr-un mic nucleu se răspândește până la marginile pământului (Pildele
grăuntelui de muștar și cea a aluatului). Dar nu toți oamenii vor răspunde chemării lui
Iisus, iar cei care vor răspunde nu vor avea aceeași vrednicie. Diavolul prin lucrarea sa
ispititoare va atrage și el pe mulți de partea lui dar la judecată cei buni vor fi despărțiți de
cei răi (Pilda neghinei și Pilda năvodului). Cei care răspund însă chemării lui dumnezeu
își dau seama de valoarea ei, fac orice sacrificiu pentru dobândirea Împărăției cerurilor
(Pilda mărgăritarului și cea a comorii).

I.9. MOARTEA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL. ÎNMULȚIREA

PÂINILOR.

3
 STUDIUL noului TESTAMENT
Clasa a IX-a

= Capitolele 14 =
❖ Moartea Sfântului Ioan Botezătorul - prima parte a acestui capitol relatează
tăierea capului lui Ioan Botezătorul, din porunca regelui Irod, care a făcut acest lucru la
rugămintea Salomeei, fiica Irodiadei.
❖ Înmulțirea pinilor - este relatată prima înmulțire a pâinilor, când Hristos cu 5
pâini 2 pești a săturat 5000 de bărbați și au rămas 12 coșuri de firimituri.