Noul Testament

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cărțile
Noului Testament

Evanghelii
Matei · Marcu · Luca · Ioan

Fapte
Faptele Apostolilor

Epistole
Romani
1 Corinteni · 2 Corinteni
Galateni · Efeseni
Filipeni · Coloseni
1 Tesaloniceni · 2 Tesaloniceni
1 Timotei · 2 Timotei
Tit · Filimon
Evrei · Iacob
1 Petru · 2 Petru
1 Ioan · 2 Ioan · 3 Ioan
Iuda

Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan

Manuscrisele

v ·d ·m (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Format:Noul_Testament&action=edit)

Noul Testament este a doua parte a Bibliei, care conține 27 de cărți. Prima parte a Bibliei este Biblia
ebraică, denumită de creștini Vechiul Testament. Noul Testament este elementul fundamental al religiei
creștine.
Scrierea Noului Testament a început în jurul anului 50 d.Hr. și s-a încheiat în jurul anului 120 d.Hr.[1]
Modificarea sa a continuat până la Comma Johanneum, adăugată în 1522 d.Hr.[2] La origini a avut
cincisprezece sau șaisprezece autori.[1]

Deși nu se dețin originalele, majoritatea experților în domeniu cred că greaca veche (koine) este limba
originală a cărților Noului Testament.[3][4][5][6] Deși în tradiția sa, biserica a presupus că Evanghelia după
Matei ar fi fost scrisă în ebraică, ipoteza nu se bucură de prea multă susținere în prezent.

Titlu Parte a seriei despre

Biblie
Mai este numit uneori
Testamentul grecesc sau
Scripturile grecești,
întrucât a fost scris în
limba greacă. Este vorba
despre greaca „koine
dialektos”, limba care s-a Canoane biblice
și cărți
vorbit în bazinul
Tanakh
mediteraneean începând (Torah · Nevi'im · Ketuvim)
cu epoca lui Alexandru cel Biblia creștină
Mare (sec. IV î.d. Hr.) și Vechiul Testament (VT)
până în jurul anului 500 d. Noul Testament (NT)
Hr.[7]. Termenul este o Biblia ebraică
traducere a latinului Deuterocanon
Novum Testamentum, care Antilegomena
corespunde cu originalul Capitole și versete
grecesc Ἡ Καινή Διαθήκη, Apocrifă
(iudaică · VT · NT)
adică „Noul Legământ”
sau „Noul Testament”. Autori
Termenul Noul Testament Scriitori
este folosit pentru a descrie Canonul ebraic
credința creștinilor în Isus Canonul Vechiului Testament
Canonul Noului Testament
Cristos în contrast cu
Autori ai cărților lui Moise
iudaismul vetero-
Epistolele Sf. Apostol Pavel
testamentar și Lucrările Sf. Ioan Evanghelistul
contemporan (vezi 2 Epistolele Sf. Apostol Petru
Corinteni Corinteni 3:6-
Traduceri și
15; Evrei Evrei 9:15-20).
manuscrise
Ulterior, Noul Testament Torah Samariteană
va include 27 de cărți. Manuscrisele de la Marea Moartă
Text masoretic
Alcătuirea Targums · Peshitta
Septuaginta · Biblia vulgata
Noului Biblia gotică · Vetus Latina
Biblia luterană · Biblii în română
Testament
Studii biblice
Noul Testament este Datarea Bibliei
alcătuit din : Critica Bibliei
Historical criticism
4 Evanghelii: Textual criticism
Source criticism
Evanghelia după Form criticism
Matei Redaction criticism
Evanghelia după Canonical criticism
Marcu Novum Testamentum Graece
Evanghelia după Ipoteza documentară
Luca Wiseman hypothesis
Evanghelia după Synoptic problem
Ioan NT textual categories
21 Epistole: Historicity
People · Locuri · Nume
14 scrise conform Coerența internă
tradiției de Pavel Arheolog · Artifacte
(dacă luăm în calcul Știința și Biblia
epistolele pastorale Interpretări
și Epistola către
Hermeneutics
evrei)
Pesher · Midraș · Pardes
3 scrise conform
Interpretare alegorică
tradiției de Ioan
Literalism
2 scrise conform
Profeție
tradiției de Petru
1 scrisă conform Perspective
tradiției de Iacob Gnostic · Islamice · Coran
1 scrisă conform Christianity and Judaism
tradiției de Iuda Inerrancy · Infailibilitate
Criticism of the Bible
1 carte istorică :
În cultura populară
Faptele Apostolilor Ecranizări ale Bibliei
1 carte de revelație: Carte Biblia

Apocalipsa lui Ioan Proiect

v ·d ·m (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Format:Biblia&action=edit)
Stabilirea
canonului Noului Testament
Canonul muratorian, document anonim scris de un creștin, datând probabil de la sfârșitul sec. al II-lea,
probabil din Vest (eventual din Roma), nu acceptă Epistola către evrei, Iacob, 1 și 2 Petru și 3 Ioan, dar
acceptă Apocalipsa lui Petru și Înțelepciunea lui Solomon drept scriptură.[8]

Epistola lui Barnaba și Păstorul lui Hermas sunt prezente în cea mai veche Biblie din lume, dar au fost mai
târziu abandonate, de exemplu Păstorul lui Hermas a fost abandonată pe motiv că ar fi prea recentă.[8]

Cărți care au fost foarte aproape de a fi definitiv incluse în acest canon, dar în cele din urmă au ratat
includerea: Evanghelia după Petru și Apocalipsa lui Petru, prima pe motiv că ar putea fi interpretată docetic
iar ultima pe motiv că descrie prea simplist și literal viața de apoi.[8] Unii Părinți ai Bisericii erau de părere
 că Apocalipsa lui Petru trebuie considerată drept scriptură, ca
egală cu Apocalipsa lui Ioan sau chiar ca preferată față de
Apocalipsa lui Ioan.[8]

Cărți care aproape au ratat includerea în canon: Epistola către

evrei, pe motiv că n-a fost semnată de Apostolul Pavel și
Apocalipsa lui Ioan, pe motiv că mileniul Împărăției lui
Dumnezeu este redat în mod prea simplist și literal.[8]

În canonul Noului Testament au fost incluse cărți care erau:

Noul Testament (Simion Ștefan, Bălgrad vechi, apostolice (scrise de apostoli sau de asociați ai
1648)
apostolilor), populare și în mod special ortodoxe (adică erau
conforme cu învățăturile taberei ortodoxe sau proto-
[8]
ortodoxe). De aceea evangheliilor, deși au fost scrise anonim, le-au fost aplicate nume de apostoli sau de
asociați ai apostolilor, altfel ele n-ar fi putut fi incluse în canon.[8]

Prima mențiune a celor 27 de cărți care compun azi Noul Testament și numai a lor datează din anul 367,
într-o scrisoare a lui Atanasie din Alexandria, la circa trei sute de ani după scrierea acestor cărți.[8] Canonul
era încă disputat în acea vreme, iar scrisoarea sa nu a rezolvat disputele.[8] Consensul în privința acestui
canon s-a format începând cu secolul a V-lea.[8] Acest consens se baza pe opinia populară.[8] În mod oficial
canonul Noului Testament a fost hotărât pentru Biserica Catolică la Conciliul Tridentin, la mijlocul secolului
al XVI-lea.[8] Până atunci niciun conciliu ecumenic nu se pronunțase în această privință.[8]

Sinodul de la Ierusalim (1672) a stabilit canonul Bibliei pentru bisericile ortodoxe. Acest sinod a aprobat
același canon al Noului Testament ca cel catolic, dar a aprobat un canon diferit în ce privește Vechiul
Testament.[9]

Autenticitate
Biblia a fost scrisă preponderent de anonimi.[10] Numai 8 din cele 27 de cărți ale Noului Testament sunt în
mod sigur scrise de autorii cărora le sunt atribuite,[11] și anume șapte din epistolele pauline și Apocalipsa lui
Ioan (care e cert scrisă de cineva numit Ioan, deși nu e clar cine era acel Ioan, de exemplu nu știm dacă era
apostol).[8] Cele șapte epistole sunt ortonime (adică numele autorului este corect redat de tradiție), iar
Apocalipsa este omonimă (adică scrisă de cineva care avea același nume cu autorul atribuit ei în mod
tradițional).[12] Restul sunt fie falsuri, fie false atribuiri, fie cărți a căror autenticitate nu este certă.

De remarcat că Martin Luther a marcat patru cărți din Noul Testament drept „Antilegomena”: Evrei, Iacob,
Iuda și Apocalipsa lui Ioan.[13][14] Luteranii de azi le numesc deuterocanonice în loc de Antilegomena.[13]

O trecere în revistă a cărții lui Richard Bauckham Jesus and the Eyewitnesses: The Gospels as Eyewitness
Testimony consideră „Cunoașterea consensuală din lumea academică este că poveștile despre Isus și zicerile
lui au circulat vreme de decenii, suferind nenumărate repovestiri și înfrumusețări înainte de a fi așternute
definitiv în scris.”[15]

Cărți
Evangheliile
 Evangheliile sinoptice
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Epistolele pauline
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
Epistolele pastorale
1 Timotei
2 Timotei
Tit
Filimon
Evrei
Epistolele sobornicești
Iacob
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Apocalipsa

Manuscrisele Noului Testament

Sunt cunoscute aproximativ 250 de manuscrise unciale pe pergament, prin care s-a transmis textul cărților
considerate părți ale Noului Testament.[16][17] Cele mai importante manuscrise sunt:

Codex Sinaiticus (Alef/S 01), sec. IV, păstrat la British Museum;

Codex Alexandrinus (A 02), sec. V, păstrat la British Library;
Codex Vaticanus (B 03), sec. IV, păstrat în Biblioteca Vaticanului;
Codex Ephraemi rescriptus (C 04), sec. V, păstrat în Biblioteca Națională din Paris;
 Codex Bezae Cantabrigiensis (D 05), sec. V, donat de Théodore de Bèze Universității din
Cambridge.

Noul Testament în limba română

Prima traducere integrală este publicată în 1648 la Bălgrad (Alba Iulia)[18][19], având titlul
Noul Testament sau împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos, Domnului nostru, sub
îngrijirea mitropolitului Simion Ștefan. Traducerea în limba română are la bază, în principal,
noua versiune latină a lui Théodore de Bèze, comparată cu textul grecesc, cu Vulgata, cu
Biblia slavonă de la Ostrog (1581) și cu cea maghiară a lui Károlyi Gáspár (1590). Noul
Testament de la Bălgrad a fost reeditat, sub auspiciile Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de
la Alba Iulia, în 1988 și în 1998.
Noul Testament tradus și adnotat de Pr. Dr. Emil Pascal - A patra ediție, neschimbată, de la
17 000 la 117 000 de exemplare, IMPRIMI POTEST Paris, 13 februarie 1975, Prelat Ghe.
Cosma, Rector al Misiunii Catolice Române, Éditions du Dialogue - Société d’éditions
internationales, Paris 1992, ISBN 2-85316-007-6

Vezi și
Tetravanghel

Note
1. ^ a b Bart D. Ehrman (1997). The New Testament: A Historical Introduction to the Early
Christian Writings (https://books.google.com/books?id=xpoNAQAAMAAJ). Oxford University
Press. p. 8. ISBN 978-0-19-508481-8. „The New Testament contains twenty-seven books,
written in Greek, by fifteen or sixteen different authors, who were addressing other Christian
individuals or communities between the years 50 and 120 C.E. (see box 1.4). As we will see,
it is difficult to know whether any of these books was written by Jesus' own disciples.”
2. ^ McDonald, Grantley (2017). „The Johannine Comma from Erasmus to Westminster”. În Dirk
van Miert, Henk J. M. Nellen, Piet Steenbakkers, Jetze Touber (eds.). Scriptural authority and
biblical criticism in the Dutch Golden Age: God's word questioned. 1. Oxford: Oxford
University Press. pp. 61–72. doi:10.1093/oso/9780198806837.003.0003 (https://doi.org/10.1
093%2Foso%2F9780198806837.003.0003). ISBN 978-0-19-880683-7.
3. ^ Freedman, Harry (2016). The Murderous History of Bible Translations: Power, Conflict and
the Quest for Meaning (https://books.google.nl/books?id=R3r_CwAAQBAJ&pg=PA39).
Bloomsbury Publishing. p. 39. ISBN 978-1-4729-2169-7.
4. ^ Koester, Helmut (1995). Introduction to the New Testament (https://books.google.nl/books?i
d=thXUHM5udTcC&pg=PA207). Einführung in das Neue Testament. Walter de Gruyter.
p. 207. ISBN 978-3-11-014970-8.
5. ^ Leach, Edmund (1990). „Fishing for men on the edge of the wilderness” (https://books.goog
le.nl/books?id=MSEwEAAAQBAJ&pg=PT354). În Alter, Robert; Kermode, Frank. The
Literary Guide to the Bible. Harvard University Press. p. 590. ISBN 978-0-674-26141-9.
6. ^ Porter, Stanley E. (2006). „Language and Translation of the New Testament” (https://books.
google.com/?id=eKZYMifS1fAC&pg=PA185&dq=%22written+virtually+entirely+in+a+form+o
f+ancient+Greek%22#v=onepage&q=%22written%20virtually%20entirely%20in%20a%20for
m%20of%20ancient%20Greek%22&f=false). În Rogerson, J.W.; Lieu, Judith M. The Oxford
Handbook of Biblical Studies. Oxford University Press. p. 185. ISBN 978-0199254255. „the
New Testament was, apart from a few individual words (e.g. Mark 5:41, 7: 34, 15: 34//Matt.
27: 46), written virtually entirely in a form of ancient Greek. This much has long been
recognized by scholars and others alike.”
 7. ^ Vezi Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Paris, Seuil, 1996, p. 286
8. ^ a b c d e f g h i j k l m n Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New
Testament Canon (http://www.archive.org/details/BartEhrman-TheHistoryOfTheBibleTheMak
ingOfTheNewTestamentCanon) The Teaching Company, Lecția nr. 12.
9. ^ Schaff, Philip (ed.) Creeds of Christendom, with a History and Critical notes. Volume I. The
History of Creeds. (http://www.ccel.org/ccel/schaff/creeds1.v.vii.html) § 17. The Synod of
Jerusalem and the Confession of Dositheus, A.D. 1672.
10. ^ Josipovici, Gabriel (1990). „The Epistle to the Hebrews and the Catholic Epistles” (https://b
ooks.google.nl/books?id=MSEwEAAAQBAJ&pg=PT354). În Alter, Robert; Kermode, Frank.
The Literary Guide to the Bible. Harvard University Press. p. 503. ISBN 978-0-674-26141-9.
11. ^ Burton, Julie (9 martie 2009). „Controversial Book Sheds New Light on Life of Jesus” (http
s://web.archive.org/web/20121021063041/http://www.reuters.com/article/2009/03/09/idUS19
8953+09-Mar-2009+PRN20090309). Reuters. Arhivat din original (http://www.reuters.com/art
icle/2009/03/09/idUS198953+09-Mar-2009+PRN20090309) la 21 octombrie 2012. Accesat
în 22 iulie 2019.
12. ^ Ehrman, Bart D. (2011). „A World of Deceptions and Forgeries. The Terms of the Debate.”
(https://web.archive.org/web/20120215031916/http://www.scribd.com/doc/55685655/Forge
d). FORGED: Writing in the Name of God—Why the Bible's Authors Are Not Who We Think
They Are (EPUB) (în engleză) (ed. First Edition. EPub). New York: HarperCollins e-books.
pp. 28–29. ISBN 978-0-06-207863-6. Arhivat din original (https://www.scribd.com/doc/55685
655/Forged) la 15 februarie 2012. Accesat în 2 septembrie 2011.
13. ^ a b Lutheran Cyclopedia: Canon (https://web.archive.org/web/20041116042904/http://www.
lcms.org/ca/www/cyclopedia/02/display.asp?t1=c&word=CANON.BIBLE): "6. Throughout the
Middle Ages there was no doubt as to the divine character of any book of the NT. Luther
again pointed to the distinction between homologoumena and antilegomena* (followed by M.
Chemnitz* and M. Flacius*). The later dogmaticians let this distinction recede into the
background. Instead of antilegomena they use the term deuterocanonical. Rationalists use
the word canon in the sense of list. Lutherans in America followed Luther and held that the
distinction between homologoumena and antilegomena must not be suppressed. But caution
must be exercised not to exaggerate the distinction."
14. ^ Luther's Antilegomena at bible-researcher.com (http://www.bible-researcher.com/antilegom
ena.html)
15. ^ Hahn, Scott; Scott, Dave, ed. (1 septembrie 2007). Letter & Spirit, Volume 3: The
Hermeneutic of Continuity: Christ, Kingdom, and Creation (https://books.google.com/books?i
d=vJ-fd4hQQJ0C&pg=PA225). Emmaus Road Publishing. p. 225. ISBN 978-1-931018-46-3.
„The common wisdom in the academy is that stories and sayings of Jesus circulated for
decades, undergoing countless retellings and embellishments before being finally set down
in writing.”
16. ^ R. Dupont-Roc, P. Mercier, Les manuscrits de la Bible et la critique textuelle, Paris, Cerf,
1997, p. 49-51
17. ^ Significance (http://www.codexsinaiticus.org/en/codex/significance.aspx)
Codexsinaiticus.org.
18. ^ Sfânta Scriptură sau calea spre împărăție (http://ziarullumina.ro/documentar/sfanta-scriptur
a-sau-calea-spre-imparatie) Arhivat (https://web.archive.org/web/20140903054736/http://ziar
ullumina.ro/documentar/sfanta-scriptura-sau-calea-spre-imparatie) în 3 septembrie 2014, la
Wayback Machine., 13 noiembrie 2009, Alexandru Chituță, Ziarul Lumina, accesat la 12 iulie
2013
19. ^ Prima traducere integrală a Noului Testament în limba română expusă la Muzeul Național
al Unirii (http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/prima-traducere-integrala-noului-testament-limba-
romana-expusa-muzeul-national-unirii-1_50ae7fef7c42d5a6639d5103/index.html), 3
septembrie 2012, Adevărul, accesat la 30 iulie 2013
Bibliografie
Nicolae I. Nicolaescu, Grigorie Marcu, Sofron Vlad, Liviu G. Munteanu, Studiul Noului
Testament, Manual pentru institutele teologice, ediția a II-a, București, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1977.
Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, A-Z, București, Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, 1984.
Giuseppe Segalla, Panorama storico del Nuovo Testamento (col. „Leggere la Bibbia oggi”,
3.5), ed. a II-a, Brescia, Queriniana, 1992.
Étienne Charpentier, Să citim Noul Testament, București, Editura Arhiepiscopiei Romano-
Catolice, 1999 (titlul original: Pour lire Le Nouveau Testament, Paris, Cerf, 1992).
Stelian Tofană, Introducere în studiul Noului Testament, I: Text și canon. Epoca Noului
Testament, ed. a II-a, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2000.
Sorin Marțian, Introducere în studiul Noului Testament, Cluj, Editura Napoca Star, 2003.

Lectură suplimentară
Istoria canonului Noului Testament, Editura Universitaria, 2007, 230 pagini, ISBN 978-973-
742-794-6

Legături externe
en Cursuri despre Biblie de la Facultatea de Teologie Yale (https://yalebiblestudy.org/)
Limba si scrierea originalelor Noului Testament (http://www.crestinortodox.ro/religie/limba-sc
rierea-originalelor-noului-testament-69694.html), 15 iulie 2008, Părintele Stelian Tofana,
CrestinOrtodox.ro

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Noul_Testament&oldid=15974319