CURSUL I – Introducere în Noul Testament

„Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi

acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (In. 5, 39)

2.1 INTRODUCERE ÎN NOUL TESTAMENT

2.2 Ce este BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ?

Sfânta Scriptură sau Biblia este cea mai răspândită carte de pe fața pământului, fiind
citită și tradusă în aproape toate limbile și dialectele lumii1.

În fapt, Biblia nu este o carte, ci o colecție de cărți, 39 de cărți ale Vechiului Testament
și 27 de cărți ale Noului Testament, fiind alcătuită pe parcursul a mai bine de o mie de ani
(sec. al XV-lea – sec. al V-lea î. Hr., Vechiul Testament, și sec. I, Noul Testament). Aceste
cărți au fost scrise de prooroci, de apostoli și de alți oameni credincioși, sub inspirația
Sfântului Duh, pentru a ilustra Revelația și lucrarea lui Dumnezeu în lume: descoperirea unor
adevăruri și fapte istorice și stabilirea unor norme morale.

2.3 DENUMIRI ale Bibliei

2.4 BIBLIA
Cuvântul BIBLIA vine din grecescul ta biblia, care înseamnă „cărțile” (la plural), în
timp ce singularul este ton biblion, adică „carte”. Denumirea aceasta se explică tocmai prin
faptul amintit anterior, că Biblia este în realitate nu o carte, ci o colecție de „Cărți”.

Denumirea aceasta apare încă din Vechiul Testament, însuși Moise numindu-și propria
scriere „Carte”: „Cuvintele acestei Legi le-a scris Moise într-o carte” (Deut. 31,9)2.
Proorocul Daniel folosește aceeași denumire pentru a se referi la Scrierile sfinte ale Vechiului
Testament: „Eu, Daniel, am înțeles din Cărți numărul anilor despre care a fost cuvântul
Domnului către profetul Ieremia” (Dan. 9,2)3.

Începând cu epoca Sfântului Ioan Gură de Aur (sec. al IV-lea), Biserica va numi Sfânta
Scriptură ta Biblia ta aghia („Cărțile Sfinte”), respectiv ta Biblia („Cărțile”). Denumirea va fi
preluată și în limba latină, la început sub forma Biblia, -orum (plural neutru), iar apoi ca

1
Raymond E Brown, S. S., Joseph A Fitzmyer, S. J., Roland E. Murphy, O. Carm., Introducere și
comentariu la Sfânta Scriptură, vol. I – 1/1, Editura Galaxia Gutenberg, 2011, p. 7.
2
Pentru citările din Vechiul Testament am folosit traducerea în limba română a Septuagintei (LXX):
Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 237.
3
LXX (Bart.), p. 1119.

1
CURSUL I – Introducere în Noul Testament

singular feminin Biblia, -ae. Sub această denumire se va impune în conștiința tuturor
popoarelor creștine4.

2.5 SFÂNTA SCRIPTURĂ

O altă denumire larg răspândită este aceea de SCRIPTURĂ (grafi), respectiv
SFÂNTA SCRIPTURĂ. Însuși Mântuitorul folosește această denumire, la singular sau la
plural, cu referire evidentă la cărțile Vechiului Testament. Ulterior, apostolii și ucenicii săi
vor prelua apelativul: „Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o…?” (Mc. 12, 10), „s-a
împlinit Scriptura” (Mc. 15, 28), „Scriptura nu poate să fie desfiinţată” (In. 10, 35) „nu
ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi” (In. 20, 9) etc. „Cercetaţi Scripturile”
(In. 5, 39), „ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile” (Lc. 24, 32), „Dar toate acestea
s-au făcut ca să se împlinească Scripturile proorocilor” (Mt. 26, 56), „Pavel a intrat la ei şi în
trei sâmbete le-a grăit din Scripturi (FA 17, 2) „prin răbdarea şi mângâierea, care vin
din Scripturi, să avem nădejde” (FA 15, 4) „Scripturile proorocilor” (Rm. 16, 26) etc.

Sf. Ap. Pavel adaugă la numele „Scriptură” și adjectivul „Sfântă”: „Pe care a făgăduit-
o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi” (Rm. 1, 2), „de mic copil
cunoşti Sfintele Scripturi” (II Tim. 3, 15).5

2.6 LEGĂMÂNTUL
Colecția de Cărți Sfinte dinainte de Iisus Hristos, cristalizată în jurul sec. al V-lea î. Hr.,
și numită de noi astăzi Vechiul Testament, era numită în vremea Mântuitorului Legământ6.
Termenul folosit în limba ebraică este berit. Acesta a fost tradus de către Septuagintă (textul
grec, alexandrin, al Vechiului Testament) cu termenul de diatiki (legământ), așa cum apare în
IV Rg. 23, 2: „Apoi s-a dus regele în templul Domnului şi toţi Iudeii şi toţi locuitorii
Ierusalimului au mers cu el, şi preoţii şi proorocii şi tot poporul de la mic până la mare şi au
citit în auzul lor toate cuvintele cărţii legământului, ce s-a găsit în templul Domnului”.

Sf. Ap. Pavel vorbește și el de „Legea (Legământul) Veche” (tis paleas diatiki): „ci au
orbit simțirile lor, căci până astăzi citesc Legea (Legământul) Veche” (II Cor. 3, 14).

Odată cu apariția celei de-a doua colecții de Cărți Sfinte, numită ulterior Noul
Testament, pentru a se face distincție de prima colecție, cea de-a doua a început să fie numită
biblia neas diatikis (kenis diatikis),cărțile Legământului Nou (Legământul Nou), împlinindu-
se astfel profeția proorocului Ieremia: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui
Israel și cu casa lui Iuda legământ nou” (Ier. 31, 31).

Așadar numele de „Legământ (diatiki) dată celor două colecții de cărți sfinte , a apărut
în momentul în care autorii Septuagintei (prima traducere grecească a cărților sfinte cinstite
de iudei) au tradus cuvântul ebraic berit, care însemnează „legământ”, „învoială”, „pact”
4
Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda,
Studiul Vechiului Testament, EIBMBOR, București, 1985, p. 8.
5
Prof. Diac. Dr. Nicolae N. NICOLAESCU, Pr. Prof. dr. Grigorie MARCU, Pr. Prof. Dr. Șofron VLAD,
Pr. Prof. Dr. Liviu G. MUNTEANU, Studiul Noului Testament. Manual pentru Institutele teologice, ediția a II-
a, București, 1977, p. 5.
6
Pr. Lect. Dr. Stelian TOFANĂ, Introducere în studiul Noului Testament. Vol. I. Text și Canon. Epoca
Noului Testament, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997, p. 41.

2
CURSUL I – Introducere în Noul Testament

prin cuvântul grecesc diatiki. Având în vedere că Legea lui Moise din colecția Vechiului
Testament reprezenta un legământ între Dumnezeu și poporul ales, termenul berit se potrivea
destul de bine ca titlu la întreaga colecție de cărți sfinte apărute înainte de Mântuitorul”7.

2.7 TESTAMENTUL
În urma traducerii Sf. Scripturi în limba latină (Itala, sec. al II-lea), termenul
„legământ” redat în Septuagintă (LXX) prin diatiki a fost redat în limba latină cu
testamentum8. „După Fericitul Ieronim și Fericitul Augustin, cuvântul berit – diatiki –
testamentum, în Sfânta Scriptură nu înseamnă numai ultima dispoziție a celui care moare,
care este însemnarea obișnuită a cuvântului testament, în trecut ca și azi, ci și orice fel de
învoială, pact sau legământ între cei vii”9. În logica aceasta se exprimă faptul că prin moartea
Domnului Iisus Hristos pe cruce a încheiat cu omenirea un legământ nou, definitiv, deoarece
cel ce l-a încheiat a murit10.

Ulterior, numirea generică de Testament dată Scrierilor sfinte, va fi aplicată în dublă

formă, de Vechiul Testament și Noul Testament, exprimând cea mai cunoscută împărțire a
cărților Bibliei. Cea mai veche mărturie privind această împărțire o găsim la Tertulian.

2.8 Formarea Noului Testament

Viața, activitatea și învățăturile Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat,
răstignit, înviat și înălțat la cer a fost transmisă la început de către Sfinții Apostoli și ucenicii
săi pe cale orală. Ulterior, unii dintre Sf. Apostoli (Petru, Ioan, Matei) și unii ucenici ai
acestora (Marcu, Iuda, Iacob), la care adăugăm pe Pavel și pe Luca, au consemnat în scris
viața și activitatea Mântuitorului (Evanghelii), istoria de început a Bisericii creștine (Faptele
Apostolilor), învățăturile necesare pentru întărirea Bisericii (Epistole) și descoperirile
(Apocalipsa).

Deși nu există unanimitate în privința stabilirii perioadei scrierii cărților Noului

Testament, majoritatea exegeților și teologilor consideră că perioada cea mai probabilă este a
doua parte a sec. I (aprox. 50 – 95 d.Hr.). În ce privește ordinea alcătuirii acestora,
cercetătorii au stabilit că aceasta nu este echivalentă cu ordinea în care cărțile se găsesc în
prezent în Noul Testament. Se pare că cele mai vechi scrieri i se datorează Sf. Ap. Pavel (I și
II Tes.; I și II Cor. etc.), în timp ce ultimele scrieri îi aparțin Sf. Ap. Ioan (Epistolele,
Evanghelia și Apocalipsa).

2.9 Necesitatea studiului Noului Testament

Simpla lectură a cărților Noului Testament nu este suficientă pentru a pătrunde textul în
deplinătatea lui. Nu sunt suficiente nici citirea repetată, cunoștințele individuale consistente
sau o rațiune puternică pentru a înțelege cu adevărat sensul (-urile) pe care aghiografii au
7
Pr. Lect. Dr. Stelian TOFANĂ, Introducere în studiul Noului Testament. Vol. I. Text și Canon. Epoca
Noului Testament, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997, p. 42.
8
Pr. Prof. Ioan CONSTANTINESCU, Studiul Noului Testament. Manual pentru Seminariile Teologice,
EIBMBOR, București, 2002, p. 9.
9
Pr. Prof. Vladimir PRELIPCEAN, Pr. Prof. Nicolae NEAGA, Pr. Prof. Gh. BARNA, Pr. Prof. Mircea
CHIALDA, Studiul Vechiului Testament, EIBMBOR, București, 1985, p. 9.
10
Pr. Lect. Dr. Stelian TOFANĂ, Introducere în studiul Noului Testament. Vol. I. Text și Canon. Epoca
Noului Testament, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997, p. 43.

3
CURSUL I – Introducere în Noul Testament

intenționat să-l transmită. De aici decurge necesitatea studierii cărților Noului Testament care
să cuprindă atât o analiză teologică a textului, cât și una filologică, istorică etc.

Un studiu complex și sistematic al Noului Testament, care să ne apropie cât mai mult
de sensul original, trebuie să aibă în vedere:

a. Importanța și necesitatea studiului împrejurărilor externe ale apariției textului

(limba, epoca, etc)
b. Dificultatea traducerii textului original într-o altă limbă
c. Adevărurile revelate divine (vedenii, proorocii etc) pentru care autorii au fost
doar niște vehicule de transmitere, iar înțelegerea deplină scăpându-le chiar și
acestora
d. Multe dintre adevărurile de credință redate în textul sfânt depășesc rațiunea sau
ordinea naturală

2.10 Disciplinele Studiului Noului Testament

Studiul aprofundat al Noului Testament depinde de utilizarea câtorva discipline
apropiate:

a. Introducerea sau isagogia cărților Noului Testament

b. Arheologia biblică
c. Istoria și gramatica limbii grecești a Noului Testament
d. Istoria epocii Noului Testament
e. Hermeneutica biblică
f. Exegeza Noului Testament
g. Teologia Noului Testament

2.11 Izvoarele Studiului Noului Testament

a. Cărțile Noului Testament
b. Hotărârile Sinoadelor ecumenice sau locale ale Bisericii
c. Operele Sfinților Părinți și scriitori bisericești
d. Operele mai importante ale teologilor creștini care se ocupă de studiul Noului
Testament
e. Predoslovii, precuvântări, prefețe la diferitele ediții ale Bibliei
f. Cercetările științifice privind epoca primului secol creștin
g. Scrierile profane care conțin indicații privind viața din toate punctele de vedere
în sec. I

2.12 Împărțirea cărților Noului Testament

Noul Testament cuprinde 27 de cărți:

NR. DENUMIREA CĂRȚII PRESCURTARE CUPRINS CATEGORIE

CRT
.

4
CURSUL I – Introducere în Noul Testament

1. Evanghelia după Matei Mt. 28

2. Evanghelia după Marcu Mc. 16
3. Evanghelia după Luca Lc. 24 ISTORICĂ
4. Evanghelia după Ioan In. 21
5. Faptele Apostolilor FA 28
6. Epistola către Romani Rom. 16
7. Epistola I către Corinteni I Cor. 16
8. Epistola a II-a către Corinteni II Cor. 13
9. Epistola către Galateni Gal. 6
DOCTRINARĂ
10. Epistola către Efeseni Efes. 6
11. Epistola către Filipeni Filip. 4
12. Epistola către Coloseni Col. 4
13. Epistola I către Tesaloniceni I Tes. 5
14. Epistola a II-a către II Tes. 3
Tesaloniceni
15. Epistola I către Timotei I Tim. 6
16. Epistola a II-a către Timotei II Tim. 4 PERSONAL
17. Epistola către Tit Tit 3
18. Epistola către Filimon Fil. 1
19. Epistola către Evrei Evr. 13
20. Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iac. 5
Iacob
21. Epistola sobornicească a Sf. I Pt. 4 DOCTRINARĂ
Petru
22. Epistola a II-a sobornicească a II Pt. 3
Sf. Petru
23. Epistola sobornicească a Sf. I In. 5
Ioan
24. Epistola a II-a sobornicească a II In. 1
Sf. Ioan PERSONAL
25. Epistola a III-a sobornicească a III In. 1
Sf. Ioan
26. Epistola sobornicească a Sf. Iuda 1 DOCTRINARĂ
Iuda
27. Apocalipsa Apoc. 22 PROFETICĂ

2.13 Metode de cercetare ale Noului Testament

Scopul urmărit în Studiul Noului Testament este :

a. Stabilirea textului Noului Testament cel mai apropiat de cel originar, prin cercetarea
și comparația manuscriselor, a citatelor, a traducerilor din primele secole creștine,
cu ajutorul filologiei comparate, paleografiei și arheologiei
b. Identificarea sensului autentic exprimat de autorii Noului Testament.

În acest sens , de-a lungul istoriei, au fost folosite mai multe metode.

Cea dintâi metodă este cea istorică, care domină până la începutul sec. al XVII-lea. Ea
presupune folosirea părerilor Sfinților Părinți ca argument suprem.

5
CURSUL I – Introducere în Noul Testament

Richard Simon este teologul romano-catolic care va introduce studiul Bibliei, prin trei
lucrări ale sale , apărute la Rotterdam (1689 – 1693) metoda critică istorică. Aceasta
presupunea studiul cărților sfinte cu ajutorul aparatului științific. Metoda a fost însușită la
început de protestanți, iar apoi și de romano-catolici.

În sec. al XVIII-lea se va dezvolta metoda istorico-critică, o îmbinare a metodei

critice cu cea istorică.

În protestantism metoda inițială a fost cea metoda critică istorică, iar apoi a fost
dezvoltată metoda critică liberală (Școala de la Tübingen) și metoda critică istorico-
literară.

DICȚIONAR
ISAGOGIE s.f. introducere în Sfânta Scriptură.
HERMENÉUTICĂ s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința
exegezei. ♦ Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale.
EXEGÉZĂ, exegeze, s. f. Interpretare, comentare, explicare istorică și filologică a unui text
literar, religios, juridic.
EPÍSTOLĂ, epistole, s. f. 1.  Scrisoare.
EVANGHÉLIE, evanghelii, s. f. 1. Vestea cea bună despre împărăția lui Dumnezeu și
despre mântuire, mesajul sau conținutul acesteia cuprins în predica și învățătura lui Isus
Hristos. 2. Tradiția orală a predicii lui Iisus; istoria vieții pământene a Fiului lui
Dumnezeu întrupat; predica și învățătura lui Iisus spuse în primele patru cărți ale Noului
Testament, atribuite celor patru evangheliști, fiecare cuprinzând Evanghelia (1) în
întregime, dar prezentată într-un mod propriu autorului. ♦ Evangheliar.
◊ Expr. Literă (sau cuvânt) de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de îndoială. A-și
băga (sau vârî) capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie = a-și cauza singur
neplăceri, încurcături. ♦ Fiecare dintre capitolele din această carte, care se citesc în
timpul serviciului divin.

BIBLIOGRAFIE

TEOLOGIE ORTODOXĂ

1. Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian TOFANĂ, Studiul Noului Testament. Curs pentru anul I
de studiu, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2005, pp. 27 – 35.

6
CURSUL I – Introducere în Noul Testament

2. Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile MIHOC, Asist. Drd. Daniel MIHOC, Drd. Ioan
MIHOC, Introducere în studiul Noului Testament, vol. I, ediția a II-a, Editura
Teofania, Sibiu , 2001, pp. 7 – 17.
3. Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile BORCA, Studiul Noului Testament, anul I, sem. I.
(Pentru uz intern), pp. 2 – 9.

TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ

1. Raymond E. BROWN, S. S. Joseph A. FITZMYER, S. J. Roland E. MURPHY,

O. CARM., Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, vol. I – 1/1, Editura
Galaxia Gutenberg, 2011, pp. 11 – 13 și vol. I – 2/1, pp. 943 – 976.

TEOLOGIA NEOPROTESTANTĂ

1. Merrill C. TENNEY, Studiu al Noului Testament, Editura Cartea Creștină, Oradea,

2008, pp. 161 – 170.

SUBIECTE EXAMEN

1. Ce este Biblia? Enumerați cele mai frecvente denumiri ale Bibliei și explicați sensul
lor.
2. Enumerați cărțile Noului Testament precizând și categoria din care fac parte.
3. Argumentați necesitatea studiului Noului Testament, amintind disciplinele ajutătoare
și izvoarele pe care se bazează acesta.
4. Explicați sensul următoarelor cuvinte: isagogie, hermeneutică, exegeză, Evanghelie,
epistolă