UNIVERSITATEA ,,BABEŞ BOLYAI”

FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO–CATOLICĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE BIBLICĂ

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI ÎN TEMPLU

Lucrare de seminar realizată în cadrul cursului

„Teologie simbolică”

Profesor coordonator:
PS Florentin Crihălmeanu

Student:
Carmen Mihaela Cotarcea

An universitar 2017-2018

Semestrul II, Master Teologie Biblică, anul I

 CUPRINS

INTRODUCERE ........................................................................................................................... 3

1. STUDIUL TEXTULUI .............................................................................................................. 4

1.1. Textul paralel în limbile greacă şi română – Lc 2,22-39 ............................................... 4
1.2. Elemente de critică textuală ........................................................................................... 7
1.3. Contextul şi delimitarea textului .................................................................................. 10
1.4. Structura textului şi particularităţi ............................................................................... 12
1.5. Analiza sintactică şi semantică .................................................................................... 17

2. LECTIO DIVINA PE TEXT ..................................................................................................... 21

2.1. Lectio ............................................................................................................................ 21
2.2. Meditatio ...................................................................................................................... 24
2.3. Oratio ........................................................................................................................... 25
2.4. Contemplatio ................................................................................................................ 25

3. ANALIZA ICOANEI CORESPUNZĂTOARE TEXTULUI ................................................. 26

3.1. Citirea icoanei: elementele principale de structură, simbolismul cromatic, forme,
proporţii ....................................................................................................................... 26
3.2. Descompunerea în forme primare şi interpretarea teologică ....................................... 30
3.3. Explicarea icoanei pe baza textului .............................................................................. 32

CONCLUZIE ............................................................................................................................... 33

BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................... 34

2
 INTRODUCERE

Suntem la un nou început de drum al cunoaşterii. Am pus de o parte Biblia, scăunelul de

rugăciune şi o icoană. Este icoana Întâmpinării Domnului în Templu1, fiindcă această scenă
dorim să o descifrăm, parcurgând mai întâi o minuţioasă analiză a textului biblic, transpunându-l
apoi în rugăciune prin lectio divina2, iar la urmă iluminându-l prin contemplarea icoanei
sărbătorii.
Nu ştim unde vom ajunge – unde va voi Domnul. Lui ne încredinţăm periplul spiritual, dar
vom folosi şi metode ştiinţifice! De exemplu, pentru primul capitol vom folosi metodele criticii
textuale şi literare. La al doilea – metoda specifică lectio divina. Iar la ultimul capitol vom folosi
metoda descompunerii în forme primare a icoanei, a analizei structurii, formei, proporţiilor şi a
simbolismului culorilor folosite. Iar după ce vom analiza toate aceste detalii în diversitatea lor,
vom sintetiza totul în unitate.
Ce urmărim? Să cunoaştem mai bine Iubirea întrupată pentru a o lăuda neîncetat, precum
Simeon şi Ana. Şi să ne aprofundăm vocaţia proprie, care poate fi, asemenea vocaţiei
Mântuitorului sau a Sfintei Fecioare, o taină ascunsă ochilor celor mulţi, dar nu şi lui Dumnezeu
sau celor cărora voieşte Domnul să le-o descopere.
Dar avem şi limite în acest studiu. Fiindcă puţine ştim despre El şi nu prea ştim de unde să
începem. Însă vom începe cu primul pas. Pe ceilalţi îi vom face cu ajutorul îndrumătorului pe
care Domnul a binevoit să ni-l dea ca însoţitor pe acest drum al cunoaşterii Sale.

1
Gaetano Passarelli, Icone delle dodici grandi feste bizantine, Editura „Jaca Book”, Milano, 1998, p. 138.
2
Tommaso Guadagno, Căile rugăciunii: metode şi exerciţii practice, Editura Surorilor Lauretane, Baia Mare, 2017,
p. 21.

3
 1. STUDIUL TEXTULUI

1.1. Textul paralel în limbile greacă şi română – Lc 2,22-39

22
Καὶ ὅτε ἐπλήσθησαν αἱ ἡμέραι τοῦ 22
Iar când s-au împlinit zilele purificării
καθαρισμοῦ αὐτῶν κατὰ τὸν νόμον lor, după Legea lui Moise, L-au suit la
Μωϋσέως, ἀνήγαγον αὐτὸν εἰς Ἱεροσόλυμα Ierusalim, ca să-L înfăţişeze Domnului,
παραστῆσαι τῷ κυρίῳ,

23
καθὼς γέγραπται ἐν νόμῳ κυρίου ὅτι πᾶν 23
precum este scris în Legea Domnului:
ἄρσεν διανοῖγον μήτραν ἅγιον τῷ κυρίῳ Orice prunc de parte bărbătească ce
κληθήσεται, deschide pântecele (mamei) sfânt pentru
Domnul se va numi,

24
καὶ τοῦ δοῦναι θυσίαν κατὰ τὸ εἰρημένον
ἐν τῷ νόμῳ κυρίου, ζεῦγος τρυγόνων ἢ δύο
νοσσοὺς περιστερῶν.
24
şi să dea jertfă, cum s-a spus în Legea
Domnului: o pereche de turturele sau doi
pui de porumbei.

25
Καὶ ἰδοὺ ἄνθρωπος ἦν ἐν Ἰερουσαλὴμ ᾧ 25
Şi, iată, era un om în Ierusalim pe nume
ὄνομα Συμεὼν καὶ ὁ ἄνθρωπος οὗτος Simeon; şi omul acesta, drept şi evlavios,
δίκαιος καὶ εὐλαβὴς προσδεχόμενος aştepta mângâiere pentru Israel; şi Duhul cel
παράκλησιν τοῦ Ἰσραήλ, καὶ πνεῦμα ἦν sfânt era peste el.
ἅγιον ἐπ᾽ αὐτόν·

26
καὶ ἦν αὐτῷ κεχρηματισμένον ὑπὸ τοῦ
πνεύματος τοῦ ἁγίου μὴ ἰδεῖν θάνατον πρὶν
[ἢ] ἂν ἴδῃ τὸν χριστὸν κυρίου.
26
Lui i se prorocise de către Duhul cel sfânt
că nu va vedea moartea înainte de a-L vedea
pe Unsul Domnului.

27
καὶ ἦλθεν ἐν τῷ πνεύματι εἰς τὸ ἱερόν·
καὶ ἐν τῷ εἰσαγαγεῖν τοὺς γονεῖς τὸ παιδίον
Ἰησοῦν τοῦ ποιῆσαι αὐτοὺς κατὰ τὸ
εἰθισμένον τοῦ νόμου περὶ αὐτοῦ
27
Şi a venit, mânat de Duh, la Templu. Iar
când părinţii L-au dus înăuntru pe copilul
Iisus, ca să facă după obiceiul Legii cu
privire la El,

4
28
καὶ αὐτὸς ἐδέξατο αὐτὸ εἰς τὰς ἀγκάλας 28
(Simeon) L-a primit în braţe, L-a
καὶ εὐλόγησεν τὸν θεὸν καὶ εἶπεν· binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:

29
νῦν ἀπολύεις τὸν δοῦλόν σου, δέσποτα, 29
„Acum, dezleagă-l pe robul Tău,
κατὰ τὸ ῥῆμά σου ἐν εἰρήνῃ· Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace,

30
ὅτι εἶδον οἱ ὀφθαλμοί μου τὸ σωτήριόν 30
fiindcă au văzut ochii mei mântuirea Ta,
σου,

31
ὃ ἡτοίμασας κατὰ πρόσωπον πάντων τῶν 31
pe care ai pregătit-o în faţa tuturor
λαῶν, popoarelor:

32
φῶς εἰς ἀποκάλυψιν ἐθνῶν καὶ δόξαν 32
lumină dezvăluită neamurilor păgâne şi
λαοῦ σου Ἰσραήλ. slavă a poporului Tău, Israel.”

33
καὶ ἦν ὁ πατὴρ αὐτοῦ καὶ ἡ μήτηρ 33
Iar tatăl Său şi mama se mirau de cele
θαυμάζοντες ἐπὶ τοῖς λαλουμένοις περὶ spuse despre El.
αὐτοῦ.

34
καὶ εὐλόγησεν αὐτοὺς Συμεὼν καὶ εἶπεν
πρὸς Μαριὰμ τὴν μητέρα αὐτοῦ· ἰδοὺ οὗτος
κεῖται εἰς πτῶσιν καὶ ἀνάστασιν πολλῶν ἐν
τῷ Ἰσραὴλ καὶ εἰς σημεῖον ἀντιλεγόμενον-
34
Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către
Maria, mama Lui: „Iată, Acesta este pus
spre căderea şi ridicarea multora în Israel şi
ca semn ce va stârni împotrivire –

35
καὶ σοῦ [δὲ] αὐτῆς τὴν ψυχὴν 35
chiar ţie însăţi o sabie îţi va despica
διελεύσεται ῥομφαία- ὅπως ἂν sufletul –, ca să dezvăluie gândurile din
ἀποκαλυφθῶσιν ἐκ πολλῶν καρδιῶν multe inimi.”
διαλογισμοί.

36
Καὶ ἦν Ἅννα προφῆτις, θυγάτηρ 36
Şi era Ana, profetesă, fiica lui Fanuel, din
Φανουήλ, ἐκ φυλῆς Ἀσήρ· αὕτη tribul lui Aşer; înaintată în zile multe; trăise
προβεβηκυῖα ἐν ἡμέραις πολλαῖς, ζήσασα cu bărbat şapte ani de la fecioria ei
μετὰ ἀνδρὸς ἔτη ἑπτὰ ἀπὸ τῆς παρθενίας
αὐτῆς

5
37
καὶ αὐτὴ χήρα ἕως ἐτῶν ὀγδοήκοντα
τεσσάρων, ἣ οὐκ ἀφίστατο τοῦ ἱεροῦ
νηστείαις καὶ δεήσεσιν λατρεύουσα νύκτα
καὶ ἡμέραν.
37
şi apoi singură, văduvă, până la optzeci şi
patru de ani; nu lăsa Templul, slujind zi şi
noapte cu posturi şi rugăciuni.

38
καὶ αὐτῇ τῇ ὥρᾳ ἐπιστᾶσα 38
Sosind în acelaşi ceas Îi aducea
ἀνθωμολογεῖτο τῷ θεῷ καὶ ἐλάλει περὶ mulţumire lui Dumnezeu şi le vorbea despre
αὐτοῦ πᾶσιν τοῖς προσδεχομένοις λύτρωσιν (Iisus) tuturor celor care aşteptau
Ἰερουσαλήμ. răscumpărarea Ierusalimului.

39
Καὶ ὡς ἐτέλεσαν πάντα τὰ κατὰ τὸν 39
Şi, după ce au săvârşit toate cele
νόμον κυρίου, ἐπέστρεψαν εἰς τὴν prescrise de Legea Domnului, s-au întors în
Γαλιλαίαν εἰς πόλιν ἑαυτῶν Ναζαρέθ.3 Galileea, la cetatea lor, Nazaret.4

4
Cristian Bădiliţă (ed. şt.), Noul Testament.
Evanghelia după Luca, Editura „Vremea”, Bucureşti,
3
Bible Works v.8, BNT. 2016, pp. 37-39.

6
 1.2. Elemente de critică textuală

Lc 2,22. Καὶ ὅτε ἐπλήσθησαν αἱ ἡμέραι τοῦ καθαρισμοῦ αὐτῶν κατὰ τὸν νόμον Μωϋσέως
(Iar când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise). Această variantă este
susţinută de majoritatea manuscriselor. În schimb, în D, lat, sys, sams găsim singularul αʋτου (al
lui)5, iar în alte manuscrise chiar şi pronumele feminin αʋτης (al ei)6. Însă Legea lui Moise
impunea doar mamei purificarea, nu şi nou-născutului sau lui Iosif. Lecţiunea autentică este
totuşi αὐτῶυ, iar neconcordanţa se explică prin faptul că Luca, păgân convertit la creştinism, nu
cunoştea foarte bine practicile iudaice7.

Lc 2,25. καὶ ὁ ἄνθρωπος οὗτος δίκαιος καὶ εὐλαβὴς προσδεχόμενος παράκλησιν τοῦ Ἰσραήλ
(şi omul acesta, drept şi evlavios, aştepta mângâiere pentru Israel) – variantă susţinută de ‫א‬, B,
W ş.a. Anumite manuscrise propun varianta ευσεβης (‫*א‬, K, Γ ş.a.), care însă nu modifică sensul
traducerii8.

Lc 2,26
a) καὶ ἦν αὐτῷ κεχρηματισμένον ὑπὸ τοῦ πνεύματος τοῦ ἁγίου (lui i se prorocise de către
Duhul cel sfânt). În manuscrisul D apare lecţiunea κεχρηματισμενος δε ην.
b) πρὶν [ἢ] ἂν ἴδῃ τὸν χριστὸν κυρίου (înainte de a-L vedea pe Unsul Domnului) – variantă
regăsită în ‫א‬2, L, Ψ ş.a. În alte manuscrise însă ni se propun lecţiunile: πρὶν ἂν – înainte (B, Θ
ş.a.), πρὶν – înainte (W, f 13 ş.a.), πρὶν ἢ – înainte a (A, D, Γ, Δ ş.a.), ἕως ἂν – până, până când
(‫)*א‬9.

Lc 2,27. τοῦ ποιῆσαι αὐτοὺς κατὰ τὸ εἰθισμένον τοῦ νόμου περὶ αὐτοῦ (ca să facă după
obiceiul Legii cu privire la El). În manuscrisul D avem şi varianta ἔθος (obicei, tradiţie), de
asemenea fără a modifica sensul regăsit în celelalte manuscrise10.

5
Novum Testamentum Graece (28th Revised Edition edited by Barbara Aland, Kurt Aland, Johannes
Karavidopoulos, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger), Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 2014, p. 185.
6
Bible Works v.8, Tischendorf’s Critical Apparatus and Gregory’s TEXTKRITIK.
7
Cristian Bădiliţă (ed. şt.), loc. cit., pp. 224-225.
8
Novum Testamentum Graece, loc. cit., p. 186.
9
Ibidem.
10
Ibidem.

7
 Lc 2,28. καὶ αὐτὸς ἐδέξατο αὐτὸ εἰς τὰς ἀγκάλας καὶ εὐλόγησεν τὸν θεὸν καὶ εἶπεν ([Simeon]
L-a primit în braţe, L-a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis). O serie de manuscrise (A, D, K, N,
Γ, Δ, Θ, Ψ ş.a.) inserează αυτου după τὰς ἀγκάλας, însă cele mai credibile manuscrise (‫א‬, B, L,
W ş.a.) nu îl conţin11.

Lc 2,32. φῶς εἰς ἀποκάλυψιν ἐθνῶν (lumină dezvăluită neamurilor [păgâne]). Substantivul
ἐθνῶν (neamurilor) este omis în manuscrisul D12.

Lc 2,33
a) καὶ ἦν ὁ πατὴρ αὐτοῦ καὶ ἡ μήτηρ θαυμάζοντες ἐπὶ τοῖς λαλουμένοις περὶ αὐτοῦ (Iar tatăl
Său şi mama se mirau de cele spuse despre El). Unele manuscrise (A, K, N, Θ, Ψ ş.a.) au
lecţiunea Ιωσηφ (Iosif) în loc de ὁ πατὴρ αὐτοῦ (tatăl său), care apare însă în manuscrisele ‫א‬,
B, D, L, W ş.a.13; probabil dorinţa scribilor era de a evita interpretarea că Isus ar fi fost zămislit
cu ajutorul unui tată pământesc14.
b) În anumite manuscrise (‫*א‬, A, K, L, Γ, Δ, Θ, Ψ ş.a) avem inserat αυτου după ἡ μήτηρ,
însă nu şi în ‫ א‬1, B, D, N, W ş.a., care rămân de referinţă15.

Lc 2,35
a) καὶ σοῦ [δὲ] αὐτῆς τὴν ψυχὴν διελεύσεται ῥομφαία (chiar ţie însăţi o sabie îţi va despica
sufletul). Conjuncţia δὲ nu apare într-o serie de manuscrise (B, L, W, Ξ, Ψ ş.a.), dar apare în ‫א‬,
A, D, K, N, Γ, Δ, Θ ş.a.
b) ὅπως ἂν ἀποκαλυφθῶσιν ἐκ πολλῶν καρδιῶν διαλογισμοί (ca să dezvăluie gândurile din
multe inimi). Prepoziţia ἐκ (din) nu apare în manuscrisul D şi în alte câteva16.

Lc 2,37. καὶ αὐτὴ χήρα ἕως ἐτῶν ὀγδοήκοντα τεσσάρων (şi apoi singură, văduvă, până la
optzeci şi patru de ani). Lecţiunea ἕως (până la) este susţinută de ‫*א‬, A, B, L, N, Ξ, Ψ ş.a., însă
alte manuscrise propun ὡς – ca, cam, ca la (‫א‬2, K, W, Γ, Δ, Θ ş.a.)17, fără a schimba sensul
frazei.

11
Ibidem.
12
Ibidem.
13
Ibidem.
14
Cristian Bădiliţă (ed. şt.), loc. cit., p. 227.
15
Novum Testamentum Graece, loc. cit., p. 186.
16
Ibidem.
17
Ibidem, p. 187.

8
 Lc 2,38
a) καὶ αὐτῇ τῇ ὥρᾳ ἐπιστᾶσα (sosind în aceeaşi oră) – versiune susţinută de ‫א‬, A, B, D, L,
N, W, Δ, Ξ, Ψ ş.a. Mai există însă şi lecţiunea αὕτη αὐτῇ (acea, această, aceeaşi), regăsită în
manuscrisele K, Γ, Θ ş.a., care nu schimbă sensul frazei.
b) πᾶσιν τοῖς προσδεχομένοις λύτρωσιν Ἰερουσαλήμ (tuturor celor care aşteptau
răscumpărarea Ierusalimului). Pe lângă varianta Ἰερουσαλήμ (Ierusalim), pe care o găsim în
manuscrisele ‫א‬, B,W, Ξ ş.a., mai există lecţiunile ἐν Ἰερουσαλήμ – în Ierusalim (A, D, K, L, N,
Γ, Δ, Θ, Ψ ş.a.) şi Iσραηλ – Israel (în alte câteva manuscrise)18. Chiar dacă textul vorbeşte în
unele lecţiuni despre răscumpărarea Ierusalimului, el trebuie înţeles totuşi ca parte pentru întreg,
adică Ierusalimul simbolizează întregul popor al lui Israel.

Lc 2,39
a) Καὶ ὡς ἐτέλεσαν πάντα τὰ κατὰ τὸν νόμον κυρίου (Şi, după ce au săvârşit toate cele
prescrise de Legea Domnului). Adjectivul πάντα (toate), pe care îl regăsim în manuscrisele ‫א‬, B,
L, N, Ξ ş.a., este înlocuit în altele de un alt adjectiv, ἅπάντα, fără a schimba însă înţelesul frazei
(A, D, K, Γ, Δ, Θ, Ψ ş.a.).
b) πάντα τὰ κατὰ τὸν νόμον κυρίου (toate cele prescrise de Legea Domnului). Articolul τὰ
(tradus aici prin cele) lipseşte din unele manuscrise (‫א‬, D, L, N, Δ, Θ, ş.a.).
c) ἐπέστρεψαν εἰς τὴν Γαλιλαίαν (s-au întors în Galileea) – variantă preferată de ‫*א‬, B, W,
Ξ ş.a.; în manuscrisele ‫א‬2, A, D, K, L, N, Γ, Δ, Θ, Ψ ş.a., în schimb, găsim lecţiunea
ὑπέστρεψαν, care păstrează neschimbat sensul.
d) εἰς πόλιν ἑαυτῶν Ναζαρέθ (la cetatea lor, Nazaret) – versiune ce apare în manuscrisele
‫*א‬, B, D*, W şi în alte câteva. O serie de manuscrise (‫א‬2, A, D1, K, L, N, Γ, Δ, Θ, Ξ, Ψ ş.a.)
inserează însă şi articolul feminin την înaintea substantivului πόλιν (cetate).
e) La sfârşitul versetului 39 întâlnim în unele manuscrise (D, a) o adăugire preluată cu
aproximaţie după Mt 2,23: καθως ερρεθη δια του προφητου οτι Ναζωραιος κληθησεται (aşa
cum fusese vestit prin profet că Nazarinean va fi fost chemat)19. Inserţia doreşte să afirme
împlinirea în Isus a profeţiilor Vechiului Testament cu privire la Mesia20.

18
Ibidem.
19
Ibidem.
20
Is 11,1; Is 53,2.

9
 1.3. Contextul şi delimitarea textului

Prezentarea lui Isus în Templu este unic istorisită la Luca între evangheliile cuprinse în
canonul Bibliei. O regăsim în capitolul 2, versetele 22-39 şi face parte din „evanghelia
copilăriei” (Lc 1,5 – 2,52), o introducere narativă ce vorbeşte despre zămislirea şi copilăria lui
Isus şi a lui Ioan Botezătorul. În această relatare mai amplă se pot descifra şapte episoade: două
vestiri ale zămislirii – cele ale lui Ioan Botezătorul (Lc 1,5-25) şi Isus (Lc 1,26-38) –, vizita
Mariei la Elisabeta (Lc 1,39-56), două istorisiri ale naşterilor (Lc 1,57-80 şi Lc 2,1-21),
prezentarea lui Isus în Templu (Lc 2,22-39/40) şi Isus-copil în Templu la vârsta de doisprezece
ani (Lc 2,41-52). Ceea ce remarcăm în treacăt din această structură este paralelismul primelor
şase episoade, prin care Luca încearcă să evidenţieze supranaturalul, intervenţia divină în
zămislirea lui Ioan şi a lui Isus, dar şi superioritatea lui Isus faţă de Ioan: „Acesta va fi mare şi
Fiul Celui Preaînalt Se va numi” (Lc 1,32)21.

Delimitarea fragmentului
După cum vedem, prezentarea lui Isus în Templu este inserată imediat după relatarea
naşterii şi circumciziei Pruncului, când i se pune şi numele de Isus (Lc 2,21), şi este urmată
imediat de versetul 40 (Iar copilul creştea şi prindea puteri, umplându-Se de înţelepciune; şi
harul Domnului era peste El), prin care se face saltul către scena regăsirii lui Isus în Templu la
vârsta de doisprezece ani. Observăm cum la graniţele acestui fragment se schimbă locul, timpul
şi tipul acţiunii, parţial şi personajele.

Contextul general
Prezentarea lui Isus în Templu se petrece la Ierusalim, în edificiul construit de Irod cel
Mare (40-4 î.Hr.), şi este determinată de dorinţa părinţilor de a se supune unui ritual de purificare
a mamei şi de răscumpărare a băiatului întâi-născut, ritual ce se petrecea la patruzeci de zile de la
naştere. Prezentarea copilului în Templu nu era obligatorie conform Legii, dar nici interzisă22, iar
unele familii evlavioase probabil că o practicau23.

21
Stelian Tofană, Introducere în studiul Noului Testament, vol.III: Evangheliile după Luca şi Ioan. Problema
sinoptică, Editura „Presa Universitară Clujeană”, Cluj-Napoca, 2001, p. 72.
22
Num 18,15.
23
1Sam 1,24-28; Noul Testament (traducere, introduceri şi note de Alois Bulai, Anton Budău, Eduard Patraşcu),
Editura „Sapientia”, Iaşi, 2016, p.178.

10
 Această scenă a prezentării Domnului în Templu mai cuprinde, pe lângă relatarea ritualului
propriu-zis ce îi are în centru pe Isus, Maria şi Iosif, alte două corpusuri narative în care
protagonişti devin bătrânul Simeon şi prorociţa Ana, bătrâni ce aşteptau cu dor, în rugăciune şi
post, să vadă mântuirea lui Israel.
Două teme majore desprindem din această scenă: supunerea părinţilor lui Isus faţă de Lege
şi faptul că Simeon şi Ana – reprezentanţi ai evreilor evlavioşi care aşteptau împlinirea
promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Israel – l-au acceptat pe Isus. Aceasta este, dealtfel, o
parte din teza lui Luca potrivit căreia nici Isus şi nici propovăduirea sa nu erau în contradicţie cu
iudaismul. Cu toate acestea, lumina care se dorea a fi o revelaţie pentru popor şi o glorie pentru
Israel este pregătită atât pentru căderea, cât şi pentru ridicarea multora din Israel 24.

24
Lc 2,32-34; Stelian Tofană, loc. cit., p. 78.

11
 1.4. Structura textului şi particularităţi

Genul literar
Ca gen literar, prezentarea lui Isus în Templu este o naraţiune cu monolog. Monolog,
fiindcă textul evanghelic nu păstrează decât cuvintele bătrânului Simeon adresate fie lui
Dumnezeu, fie Mariei. În povestire ni se mai spune şi despre prorociţa Ana care „le vorbea
despre (Iisus) tuturor celor care aşteptau răscumpărarea Ierusalimului”, însă cuvintele ei nu ni s-
au păstrat. La fel, despre Maria şi Iosif ştim doar că „se mirau de cele spuse despre El”, însă din
aceasta nu putem deduce cu certitudine că ar fi răspuns în vreun fel cuvintelor bătrânului
Simeon, deşi putem presupune. Oricum, din punct de vedere literar textul analizat nu conţine
dialog.

Structura textului
Pentru a analiza amănunţit structura textului, am preferat o descompunere aşa cum se vede
mai jos, urmată de explicaţii.

A.1. Expoziţiune

22
Iar când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise,

A.3. Desfăşurarea acţiunii

L-au suit la Ierusalim,

ca să-L înfăţişeze Domnului,
23
precum este scris în Legea Domnului:
„Orice prunc de parte bărbătească ce deschide pântecele (mamei)
sfânt pentru Domnul se va numi”,
24
şi să dea jertfă,
cum s-a spus în Legea Domnului:
„o pereche de turturele sau doi pui de porumbei”.

12
B.1. Expoziţiune

25
Şi, iată, era un om în Ierusalim pe nume Simeon;
şi omul acesta, drept şi evlavios,
aştepta mângâiere pentru Israel;
şi Duhul cel sfânt era peste el.

B.2. Intrigă

26
Lui i se prorocise de către Duhul cel sfânt
că nu va vedea moartea înainte de a-L vedea pe Unsul Domnului.

B.3. Desfăşurarea acţiunii

27
Şi a venit, mânat de Duh, la Templu.

Iar când părinţii L-au dus înăuntru pe copilul Iisus,

ca să facă după obiceiul Legii cu privire la El,

28
(Simeon) L-a primit în braţe,
L-a binecuvântat pe Dumnezeu
şi a zis:

29
„Acum, dezleagă-l pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace,
30
fiindcă au văzut ochii mei mântuirea Ta,
31
pe care ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor:
32
lumină dezvăluită neamurilor păgâne
şi slavă a poporului Tău, Israel.”

33
Iar tatăl Său şi mama se mirau de cele spuse despre El.

34
Şi i-a binecuvântat Simeon
şi a zis către Maria, mama Lui:

B.4. Punct culminant

„Iată, Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora în Israel

13
 şi ca semn ce va stârni împotrivire –
35
chiar ţie însăţi o sabie îţi va despica sufletul –,
ca să dezvăluie gândurile din multe inimi.”

C.1. Expoziţiune

36
Şi era Ana, profetesă, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer;
înaintată în zile multe;
trăise cu bărbat şapte ani de la fecioria ei
37
şi apoi singură, văduvă, până la optzeci şi patru de ani;
nu lăsa Templul,
slujind zi şi noapte cu posturi şi rugăciuni.

C.3. Desfăşurarea acţiunii

38
Sosind în acelaşi ceas
Îi aducea mulţumire lui Dumnezeu
şi le vorbea despre (Iisus) tuturor celor
care aşteptau răscumpărarea Ierusalimului.

A.5. Deznodământ

39
Şi, după ce au săvârşit toate cele prescrise de Legea Domnului,
s-au întors în Galileea, la cetatea lor, Nazaret.25

Explicaţii:

a) Corpusurile narative sunt trei şi sunt notate cu litere mari: A, B, C.

Corpusul A cuprinde exclusiv naraţiunea prezentării lui Isus în Templu, avându-i ca
personaje pe Isus, Maria şi Iosif. Se referă la ritualul de purificare a mamei şi de răscumpărare a
băiatului întâi-născut prin oferirea jertfei prescrise de Lege. Corpusul B îl are în centru pe

25
Cristian Bădiliţă (ed. şt.), loc. cit., pp. 37-39.

14
bătrânul Simeon, cu imnul Nunc dimittis şi profeţia adresată Mariei. În corpusul C se mută
atenţia pe prorociţa Ana, care, mulţumind Domnului, vesteşte mântuirea adusă de Isus.
Putem observa aici ca particularitate incluziunea de tip A1-B-C-A2. Altfel spus, naraţiunea
prezentării lui Isus în Templu include alte două naraţiuni: întâlnirea cu Simeon (Lc 2, 25-35) şi
întâlnirea cu Ana (Lc 2,36-38). Deşi ambele se întâmplă „în acelaşi ceas”26, ele sunt prezentate
distinct în cadrul povestirii.
În cadrul corpusului B, mai putem observa o particularitate în ceea ce priveşte imnul Nunc
dimittis. Acest imn ce izbucneşte de pe buzele lui Simeon ca un cânt de laudă şi bucurie, dar şi ca
un oftat de eliberare/dezlegare, pare să îl aibă ca autor pe însuşi Luca, plecând de la unele versete
din Isaia27. Dealtfel, se pare că Luca s-a folosit aici şi de alte izvoare pe care, cu o profundă
credinţă, le-a reinterpretat şi îmbogăţit, cum este istoria Anei şi a lui Elcana28 din 1Sam 1-229.

b) Momentele subiectului (ale naraţiunii) sunt notate în textul de mai sus cu cifre arabe, de
la 1 la 5, astfel: 1 – expoziţiunea; 2 – intriga; 3 – desfăşurarea acţiunii; 4 – punctul culminat; 5 –
deznodământul. Atunci când un corpus narativ nu are una dintre cifre, înseamnă că partea
respectivă lipseşte din acel corpus.

c) Tot în text am notat şi cuvintele mai importante, acelea care determină o acţiune30.
Astfel, părţile de vorbire care exprimă subiectul unei acţiuni sunt notate cu litere înclinate, iar
verbele care exprimă acţiunea sunt subliniate. Cuvintele asupra cărora doresc să mă aplec în mod
special în analiză, ce vor constitui un fir călăuzitor atât în lectio divina, cât şi în interpretarea
icoanei, acelea sunt marcate în text cu litere bold. Mai jos le vom vedea pe fiecare în parte.

26
Lc 2,38.
27
Cristian Bădiliţă (ed. şt.), loc. cit., p. 226.
28
Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer, Roland E. Murphy (coord. ed. originale), Introducere şi comentariu la
Sfânta Scriptură, vol. VIII, Editura „Galaxia Gutenberg”, Târgu-Lăpuş, 2007, pp. 339, 358.
29
Lui Elcana şi soţiei sale sterile, Ana, li se naşte Samuel, care este prezentat Domnului. În sanctuarul din Şilo,
bătrânul preot Eli acceptă consacrarea copilului lor lui Dumnezeu şi-i binecuvântează pe părinţii lui Samuel.
30
În marcarea subiectelor şi a predicatelor a trebuit să renunţ la rigoarea sintaxei gramaticale, subliniind inclusiv
verbe în gerunziu sau participiu care nu aveau valoare de predicat, fiindcă am considerat că exprimau în sine o
acţiune. De asemenea, nu am subliniat pronume relative cu valoare de subiect, dar am subliniat în schimb
substantive fără valoare de subiect la care făceau referire pronumele relative respective. Cu alte cuvinte, m-am
străduit să reliefez în text acele cuvinte care determină din punct de vedere semantic o acţiune, şi nu din punct de
vedere gramatical.

15
 Particularităţi
Aşa cum am amintit anterior, observăm în primul rând incluziunea corpusurilor B şi C în
corpusul narativ A (v. Structura textului). Apoi, există anumite versete pe care le putem apropia
pentru folosirea unor cuvinte asemănătoare ca formă sau înţeles, ori pentru asemănări de
structură sintactică. Am numit aceasta „paralelism” (fiindcă sunt texte pe care le-am putea privi
sinoptic), chiar dacă în critica biblică temenul se foloseşte pentru a evidenţia un alt tip de
structură. Pe acestea le putem vedea mai jos.

v. 1 TEXT 1 v. 2 TEXT 2 PROCEDEU

Iar când s-au împlinit zilele 39 Şi, după ce au săvârşit toate cele paralelism
22 purificării lor, prescrise multiplu,
după Legea lui Moise, de Legea Domnului, închidere
L-au suit la Ierusalim s-au întors în Galileea, la cetatea ciclică a
lor, Nazaret. naraţiunii
23 precum este scris 24 cum s-a spus paralelism
în Legea Domnului: în Legea Domnului:
24 o pereche de turturele 24 sau doi pui de porumbei paralelism
25 Şi, iată, era un om în Ierusalim pe 36 Şi era Ana, profetesă paralelism
nume Simeon
25 Şi, iată, era un om în Ierusalim pe 25 şi omul acesta, drept şi evlavios repetiţie
nume Simeon
25 şi omul acesta, drept şi evlavios, 38 şi le vorbea despre (Iisus) tuturor paralelism
aştepta mângâiere pentru Israel celor care aşteptau răscumpărarea
Ierusalimului
25 şi Duhul cel sfânt era peste el 26 Lui i se prorocise de către Duhul repetiţie
cel sfânt
26 că nu va vedea moartea 26 înainte de a-L vedea pe Unsul paralelism
Domnului antitetic
27 Şi a venit, mânat de Duh, la Templu 36 Sosind în acelaşi ceas paralelism
28 (Simeon) L-a primit în braţe, 34 paralelism
L-a binecuvântat pe Dumnezeu Şi i-a binecuvântat Simeon multiplu
şi a zis: şi a zis către Maria, mama Lui:
29 Acum, dezleagă-l pe robul Tău, 30 fiindcă au văzut ochii mei paralelism
Stăpâne mântuirea Ta antitetic
(semantic)
34 spre căderea 34 şi ridicarea paralelism
antitetic

16
 1.5. Analiza sintactică şi semantică

Fiindcă textul întâmpinării Domnului în Templu este mai amplu, mi s-a părut potrivit să
aleg pentru analiza sintactică şi semantică a textului grec doar fragmentele-nucleu ale acestei
naraţiuni, şi anume cele două intervenţii ale bătrânului Simeon: Lc 2,29-32.34b-35.

Lc 2,29

νῦν = adverb provenind din νῦν (acum)

ἀπολύεις = verb, diateză activă, mod indicativ, timp prezent, persoana a II-a singular,
provenind din ἀπολύω (a elibera, a dezlega)
τὸν = articol hotărât, gen masculin, număr singular, caz acuzativ, provenind din ὁ
δοῦλόν = substantiv comun, gen masculin, număr singular, caz acuzativ, provenind din
δοῦλος (rob, servitor)
σου = pronume personal, număr singular, caz genitiv, provenind din σύ (tu)
δέσποτα = substantiv comun, gen masculin, număr singular, caz vocativ, provenind din
δεσπότης (stăpân, domn)
κατὰ = prepoziţie, caz acuzativ, provenind din κατά (după, conform cu)
τὸ = articol hotărât, gen neutru, număr singular, caz acuzativ, provenind din ὁ
ῥῆμά = substantiv comun, gen neutru, număr singular, caz acuzativ, provenind din ῥῆμα
(vorbă, cuvânt, afirmaţie, expresie)
σου = pronume personal, persoana a II-a singular, caz genitiv, provenind din σύ (tu)
ἐν = prepoziţie, caz dativ, provenind din ἐν (în)
εἰρήνῃ = substantiv comun, gen feminin, număr singular, caz dativ, provenind din εἰρήνη
(pace)

Lc 2,30

ὅτι = conjuncţie subordonatoare, provenind din ὅτι (fiindcă, deoarece)

εἶδον = verb, diateză activă, mod indicativ, timp aorist, persoana a III-a plural, provenind
din ὁράω (a vedea)
οἱ = articol hotărât masculin plural, caz nominativ, provenind din ὁ

17
 ὀφθαλμοί = substantiv comun, gen masculin, număr plural, caz nominativ, provenind din
ὀφθαλμός (ochi)
μου = pronume personal, persoana I singular, caz genitiv, provenind din ἐγώ (eu)
τὸ = articol hotărât, gen neutru, număr singular, caz acuzativ, provenind din ὁ
σωτήριόν = substantiv comun, gen neutru, număr singular, caz acuzativ, provenind din
σωτήριον (mântuire, salvare)
σου = pronume personal, persoana a II-a singular, caz genitiv, provenind din σύ (tu)

Lc 2,31

ὃ = pronume relativ, gen neutru, număr singular, caz acuzativ, provenind din ὅς (care)
ἡτοίμασας = verb, diateză activă, mod indicativ, timp aorist, persoana a II-a singular,
provenind din ἑτοιμάζω (a pregăti)
κατὰ = prepoziţie, caz acuzativ, provenind din κατά (în)
πρόσωπον = substantiv comun, gen neutru, număr singular, caz acuzativ, provenind din
πρόσωπον (faţă, prezenţă)
πάντων = adjectiv nehotărât, gen masculin, număr plural, fără grad de comparaţie,
provenind din πᾶς (toţi, fiecare)
τῶν = articol hotărât, gen masculin, număr plural, caz genitiv, provenind din ὁ
λαῶν = substantiv comun, gen masculin, număr plural, caz genitiv, provenind din λαός
(popor)

Lc 2,32

φῶς = substantiv comun, gen neutru, număr singular, caz acuzativ, provenind din φῶς
(lumină)
εἰς = prepoziţie, caz acuzativ, provenind din εἰς (spre)
ἀποκάλυψιν = substantiv comun, gen feminin, număr singular, caz acuzativ, provenind din
ἀποκάλυψις (revelaţie, descoperire, dezvăluire)
ἐθνῶν = substantiv comun, gen neutru, număr plural, caz genitiv, provenind din ἔθνος
(naţiune, popor, neam [ne-evreu])
καὶ = conjuncţie coordonatoare, provenind din καί (şi)

18
 δόξαν = substantiv comun, gen feminin, număr singular, caz acuzativ, provenind din δόξα
(slavă)
λαοῦ =substantiv comun, gen masculin, număr singular, caz genitiv, provenind din λαός
(popor)
σου = pronume personal, persoana a II-a singular, caz genitiv, provenind din σύ (tu)
Ἰσραήλ = substantiv propriu, gen masculin, număr singular, caz genitiv, provenind din
Ἰσραήλ (Israel)

Lc 2,34b

ἰδοὺ = interjecţie provenind din ἰδού (iată)

οὗτος = pronume demonstrativ, gen masculin, număr singular, caz nominativ, provenind
din οὗτος (acesta)
κεῖται = verb, diateză pasivă, mod indicativ, timp prezent, persoana a III-a singular,
provenind din κεῖμαι (a fi pus)
εἰς = prepoziţie, caz acuzativ, provenind din εἰς (spre)
πτῶσιν = substantiv comun, gen feminin, număr singular, caz acuzativ, provenind din
πτῶσις (cădere)
καὶ = conjuncţie coordonatoare, provenind din καί (şi)
ἀνάστασιν = substantiv comun, gen feminin, număr singular, caz acuzativ, provenind din
ἀνάστασις (ridicare, înviere)
πολλῶν = adjectiv, gen masculin, număr plural, caz genitiv, fără grad de comparaţie,
provenind din πολύς (mulţi)
ἐν = prepoziţie, caz dativ, provenind din ἐν (în)
τῷ = articol hotărât, gen masculin, număr singular, caz dativ, provenind din ὁ
Ἰσραὴλ = substantiv propriu, gen masculin, număr singular, caz dativ, provenind din
Ἰσραήλ (Israel)
καὶ = conjuncţie coordonatoare, provenind din καί (şi)
εἰς = prepoziţie, caz acuzativ, provenind din εἰς (spre)
σημεῖον = substantiv comun, gen neutru, număr singular, caz acuzativ, provenind din
σημεῖον (semn)

19
 ἀντιλεγόμενον = verb, diateză pasivă, mod participiu, timp prezent, caz acuzativ, gen
neutru, număr singular, provenind din ἀντιλέγω (a vorbi împotrivă, a se împotrivi)

Lc 2,35

καὶ = adverb, provenind din καί (chiar)

σοῦ = pronume personal, persoana a II-a singular, caz genitiv, provenind din σύ (tu)
δὲ = conjuncţie coordonatoare, provenind din δέ (dar, şi)
αὐτῆς = pronume personal, gen feminin, număr singular, caz genitiv, provenind din αὐτός
(însăţi)
τὴν = articol hotărât, gen feminin, număr singular, caz acuzativ, provenind din ὁ
ψυχὴν = substantiv comun, gen feminin, număr singular, caz acuzativ, provenind din ψυχή
(suflet, viaţă, sinele)
διελεύσεται = verb, diateză medie, mod indicativ, timp viitor, persoana a III-a singular,
provenind din διέρχομαι (a trece prin, a străpunge)
ῥομφαία = substantiv comun, gen feminin, număr singular, caz nominativ, provenind din
ῥομφαία (sabie)
ὅπως = conjuncţie subordonatoare, provenind din ὅπως (pentru a)
ἂν = particulă, provenind din ἄν (particulă intraductibilă de una singură)
ἀποκαλυφθῶσιν = verb, diateză pasivă, mod conjunctiv, timp aorist, persoana a III-a
plural, provenind din ἀποκαλύπτω (a revela, a descoperi, a dezvălui)
ἐκ = prepoziţie, caz genitiv, provenind din ἐκ (din)
πολλῶν = adjectiv, gen feminin, număr plural, caz genitiv, fără grad de comparaţie,
provenind din πολύς (multe)
καρδιῶν = substantiv comun, gen feminin, număr plural, caz genitiv, provenind din καρδία
(inimă)
διαλογισμοί = substantiv comun, gen masculin, număr plural, caz nominativ, provenind
din διαλογισμός (gând, cugetare)

20
 2. LECTIO DIVINA PE TEXT

2.1. Lectio

Prezentarea lui Isus are loc la templul din Ierusalim, ce se afla pe atunci în plin proces de
reconstruire31, sub domnia lui Irod cel Mare (40-4 î.Hr.). Acest templu poleit cu aur, ce părea din
depărtare ca un munte de zăpadă32 – arhitectural, una dintre minunile lumii antice –, constituia
centrul religiei israelite, inima cultului adus lui Dumnezeu de poporul credincios.
Pentru evrei era un loc sacru şi cu rezonanţă pentru întreaga istorie a poporului şi chiar a
umanităţii. Conform tradiţiei, colina pe care fusese construit templul de la Ierusalim era chiar
muntele Moria – „muntele înalt” unde Dumnezeu îl chemase pe Avraam să i-l aducă ardere-de-
tot pe fiul său, Isac –, dar şi locul în care Domnul i se arătase lui David în timp ce acesta îi
aducea jertfe33. Tot aici se considera că şi Adam, Cain, Abel şi Noe aduseseră jertfe Domnului34.
Chiar dacă pe vremea lui Isus existau şi sinagogi, ca locuri de adunare a comunităţii şi de
învăţare a Legii, Templul constituia locul de cult prin excelenţă. Aici, preoţii aduceau zilnic, în
numele poporului, jertfe de animale, precum şi ofrande de alimente sau de tămâie. Sabatul şi
sărbătorile ocupau de asemenea un loc important în viaţa sanctuarului, având celebrări specifice.
Existau trei sărbători pe an ce presupuneau pelerinaj la Templu pentru toţi evreii: Paştele,
Cincizecimea şi Sărbătoarea Corturilor. De asemenea, în Ziua Ispăşirii (yom kipur), Marele Preot
oferea o jertfă de ispăşire pentru păcatele poporului, stropind cu sângele animalelor jertfite
„tronul milostivirii” din Sfânta Sfintelor – prefigurare a jertfei lui Hristos35.
Acesta este cadrul în care contemplăm prezentarea lui Isus în Templu. Cel mai probabil,
locul exact al scenei istorisite de Luca este Curtea Femeilor, unde bărbaţii şi femeile se adunau
pentru a privi jertfele aduse pe altarul din Curtea Preoţilor şi pentru a se închina la Templu prin

31
19 î.Hr. – 63 d.Hr.
32
Dumitru Abrudan; Emilian Corniţescu, Arheologie biblică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 219; Eduard Lohse, loc. cit., p. 194.
33
2Cr 3,2.
34
William J. Hamblin; David Rolph Seely, Templul lui Solomon: mit și istorie, Editura Rao, Bucureşti, 2007,
p. 24.
35
William J. Hamblin; David Rolph Seely, loc. cit., pp. 27-29.

21
rugăciuni, post şi imnuri36. În această curte erau ridicate patru sfeşnice uriaşe, fiecare cu patru
cupe, pentru a ilumina Templul noaptea (mai ales de Sărbătoarea Corturilor). Pentru a ajunge
înăuntru se trecea prin Poarta cea Frumoasă37.

Astăzi, sfințita Maică şi cea mai înaltă decât Biserica în biserică a venit,
arătând lumii pe dătătorul de lege şi făcătorul lumii; pe care şi în braţe luându-l
bătrânul Simeon, bucurându-se, a strigat: „Acum slobozeşte pe robul tău, că te-am
văzut pe tine, Mântuitorul sufletelor noastre!”38

Mai frumoasă decât poarta şi decât măreţul templu de piatră era în acea zi însăşi Maica
Domnului, cea plină de har39 şi mai cuprinzătoare decât cerurile40, cea care a fost templul
Templului Tatălui – Isus Hristos. Cu pas lin, ea venea să i-l ofere Tatălui pe Cel născut din
veşnicie41, Fiul cel iubit42 şi singura icoană43 a Tatălui44. Alături de Maria păşea Iosif, purtând în
mâini perechea de păsărele prescrise ca jertfă pentru purificarea mamei. Cea pură, cea
preacurată, se supunea astfel Legii cu adâncă smerenie.
Iosif şi Maria, purtându-l în braţe pe micul Isus, un prunc ca oricare altul; în jur – un
furnicar de oameni de pretutindeni, evrei şi nu numai. Veniţi la Templu să împlinească Legea
Domnului, ei trec pe alături fără să-l observe pe însuşi Domnul Legii.
Însă doi, sunt doi dintre ei care se desprind şi înaintează spre Iosif, Maria şi Isus: bătrânul
Simeon şi prorociţa Ana. Cei doi nu sunt înţeleşi între ei, dar ajung deodată, fiindcă Unul este cel
care le descoperă taina cea din veac ascunsă45: Spiritul cel Sfânt.
De pe buzele amândurora izbucneşte un cânt de preamărire a lui Dumnezeu, fiindcă
recunosc în Prunc pe Mântuitorul cel mult aşteptat, cel ce e „pus spre învierea46 multora în

36
Dumitru Abrudan; Emilian Corniţescu, loc. cit., p. 220; William J. Hamblin; David Rolph Seely, loc. cit., pp.
45-46.
37
Fap 3,2.
38
Andrei Criteanul, din vecernia cea mică a sărbătorii Întâmpinării Domnului în Templu, în Mineiul pe februarie.
39
Lc 1,28.
40
Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în Filocalia românească, vol. V, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1976.
41
Crezul niceno-constantinopolitan, în Catehismul Bisericii Catolice, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de
Bucureşti, Bucureşti, 1993.
42
Lc 3,22.
43
Cuvântul provine din grecescul εικóνα – imagine, figură (în contradicție cu εíδωλο – imagine înșelătoare, de vis).
44
In 14,9.
45
Din troparul Născătoarei, glas IV, în Mineiul pe februarie.

22
Israel”47. Însăşi îndelunga văduvie a Anei pare să fie un simbol al văduviei spirituale a poporului
ales pe care ea îl reprezintă, văduvie ce se sfârşeşte odată cu naşterea lui Isus 48. Mai mult,
Simeon şi Ana „sosind în acelaşi ceas”, mesianitatea lui Isus este confirmată de doi martori, aşa
cum cerea Legea49.
Ascultăm cu atenţie cuvintele bătrânului Simeon50: ele constituie nucleul teologic al
întregului pasaj biblic. Aşteptarea a luat sfârşit, mântuirea este întrupată acum în Isus, ce va fi
lumină pentru toate neamurile, nu doar pentru Israel, fiindcă toate popoarele sunt moştenitoare
ale promisiunii lui Dumnezeu51.
Însă Cel ce e Lumina lumii vine însoţit de umbra Crucii, la care El, Isus, o va purta mai
târziu şi pe cea care acum îl poartă pe El în braţe: pe Maica sa. Chiar ţie însăţi o sabie îţi va
despica sufletul, îi spune Simeon. Sufletul (ψυχὴ) echivalează cu „sinele”; deci am putea înţelege
că Simeon i-a spus Mariei: o sabie te va despica. Fiindcă Isus va răsturna lumea din jurul său şi
nici chiar mama sa nu va scăpa de tulburare ori de suferinţa îndurată alături de Fiul ei în timpul
vieţii lui publice, dar mai ales în momentul răstignirii52.
Cum a reacţionat Maria la paloşul53 cuvintelor lui Simeon? Nu putem şti, dar presupunem
că a rămas egală cu ea însăşi, adică „păstra cu grijă toate lucrurile acestea cântărindu-le în inima
ei”54, ca alteori. Taina naşterii Fiului ei încă nu era pe deplin pătrunsă de ea. Dar noi ştim acum
prin revelaţie că în taina Mariei cea străpunsă de sabie se descoperă divinitatea Fiului răstignit.

46
Tradus din grecescul ἀνάστασις (ridicare, înviere) – vezi explicaţiile de la pagina 19.
47
Lc 2,34.
48
Cristian Bădiliţă (ed. şt.), loc. cit., p. 230.
49
Ibidem.
50
Numele său înseamnă „Dumnezeu a ascultat”.
51
Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, vol. VIII, loc. cit., pp. 359-360.
52
Cristian Bădiliţă (ed. şt.), loc. cit., pp. 227-228.
53
ῥομφαία (Lc 2,35) – sabie lungă, dreaptă, cu lama foarte ascuţită, care taie de-a latul, folosită de obicei în război;
în româneşte se poate traduce prin „paloş”. În LXX şi NT apare termenul machaira, care denumeşte o spadă de
dimensiuni reduse, mai degrbă un pumnal, uneori încovoiat, care ucide nu prin tăiere, ci prin împungere (Cristian
Bădiliţă, loc. cit., p. 228).
54
Lc 2,19.

23
 2.2. Meditatio

Privindu-i pe Simeon şi Ana, a căror viaţă se derula în jurul Templului, într-o arzătoare şi
îndelungă aşteptare a lui Mesia, înţeleg că uneori Dumnezeu pare să întârzie în a răspunde
rugăciunilor şi dorinţelor noastre, însă aşteptarea încrezătoare şi statornică primeşte întotdeauna
răspuns.
Poate că şi ei aşteptau un Mesia ca rege pământesc şi „slavă a poporului Israel” – mai ales –,
chiar dacă şi „lumină dezvăluită neamurilor păgâne”55. Însă ştim că lucrurile nu au fost chiar aşa,
că Dumnezeu avea un plan mai mare. Aşadar, răspunsul lui Dumnezeu nu este, de obicei,
conform aşteptărilor noastre, însă cel mai adesea le întrece, fiindcă milostivirea lui Dumnezeu
este de necuprins.
La Templu, Spiritul Sfânt îi „mână” deodată să se închine Domnului atât pe Ana, cât şi pe
Simeon. Este un mod de a spune că bărbatul şi femeia sunt egali în demnitate şi în chemare
înaintea lui Dumnezeu56. Privindu-i pe Iosif şi Maria care stau alături, înţeleg că Dumnezeu se
bucură privind la cuplul uman, chiar dacă uneori vocaţiile celor doi îi pot îndrepta spre o viaţă de
castitate şi de slujire aparte.
Rugăciunile îndelungi şi posturile Anei au mişcat inima lui Dumnezeu şi i-au adus bucuria
de a vedea chipul Mântuitorului. Iată că Domnul îşi îndreaptă cu drag privirea spre cel care „nu
lasă Templul, slujind zi şi noapte cu posturi şi rugăciuni”57.

Întrebări:
1. Ce/pe cine port la pieptul meu în templu – biserica sa – pentru a prezenta Domnului?
2. Cum îmi asum ῥομφαία ce mă conduce spre inima vocaţiei mele?
3. Am răbdare şi încredere aşteptând împlinirea cuvântului pe care Domnul mi l-a dezvăluit
în rugăciune?

55
Lc 2,32.
56
Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, vol. VIII, loc. cit., p. 360.
57
Lc 2,37.

24
 2.3. Oratio

Preamărit să fii, veşnice Părinte, fiindcă ţi-ai îndreptat privirea spre Ana şi Simeon, mici şi
umili, împlinindu-le arzătoarea dorinţă de a vedea chipul Mântuitorului! Preamărit să fii, Isuse
Hristoase, Soare fără de apus, fiindcă ai luminat cu dumnezeirea ta templul inimii lor! Preamărit
să fii, Spirite Sfinte, care chemi neîncetat, prin şoaptele harului, la comuniunea de iubire a
Preasfintei Treimi!
Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai chemat şi pe mine să te cunosc în templul de piatră al unei
biserici pentru a deveni templu al Preasfintei Treimi prin harul Sfântului Botez. Îţi mulţumesc că
m-ai chemat să te cunosc în templul Trupului tău viu – Biserica ta – la masa Cuvântului, dar şi a
Euharistiei. Îţi mulţumesc că ai răspuns mereu aşteptărilor şi rugăciunilor mele, chiar dacă uneori
timpul tău care niciodată nu întârzie nu a corespuns timpului meu precipitat, mereu zorit.
Te rog să îmi dai întotdeauna răbdare pentru a aştepta încrezătoare ziua izbânzii, fiindcă
acum ştiu că porţi dorinţele mele în Inima ta şi că nu-mi vei lăsa nicio rugăciune fără răspuns,
fără a o împlini chiar peste orice aşteptări.
Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit,
pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el58. Preamărit să fii, Doamne, pentru
minunile iubirii tale!

2.4. Contemplatio

Aşa cum spunea Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Dumnezeu nu aşază în inima omului o
dorinţă pe care nu ar dori să o împlinească. Aşadar, contemplând în prezentarea lui Isus în
Templu răspunsul dat de Dumnezeu aşteptărilor omului şi rugăciunii arzătoare, sunt sigură că El
îmi va împlini şi mie dorinţele, şi încă mai presus de orice aşteptări.

58
1Cor 2,9.

25
 3. ANALIZA ICOANEI CORESPUNZĂTOARE TEXTULUI

3.1. Citirea icoanei: elementele principale de structură, simbolismul

cromatic, forme, proporţii

Avem în faţă o icoană veche, de fapt, o miniatură armeană de secol XI din Evangheliarul
de Moghni59. Este o icoană tipică a sărbătorii Întâmpinării Domnului, după canoane ce s-au fixat
încă din secolele IX-X şi care au rămas de atunci aproape neschimbate60.
În centrul compoziţiei, în plan secund, se află un baldachin, iar sub el, o Sfântă Masă.
Acesta este modul obişnuit de a reprezenta Templul – schematic, folosind elemente din
arhitectura unei biserici bizantine61. Ca particularitate, observăm o candelă arzând, care atârnă în
baldachin, precum şi un tabernacol aşezat pe Sfânta Masă. Sub baldachin se află trei ferestre –
cifră a Preasfintei Treimi. Cele două coloane care susţin acest ansamblu ne pot duce cu gândul şi
la coloanele de bronz care se aflau la intrarea în pridvorul Templului şi care aveau nume
distincte: Iachin (El întăreşte) şi Boaz (În El este puterea)62. Întregul edificiu ce este reprezentat
în fundal este deschis şi tinde spre înalt, fiindcă acţiunea se petrece dincolo de limitele spaţiale şi
temporale, icoana fiind întotdeauna o deshidere asupra celor de dincolo, scăldată în lumina Zilei
a Opta63.
În prim-plan, central, îi avem pe Sfânta Fecioară purtând Pruncul şi pe bătrânul Simeon. El
îşi îndreaptă mâinile spre Prunc pentru a-l primi în braţe64, Maria întinde braţele pentru a i-l
oferi. Privirea lui Simeon este gravă, având conştiinţa măreţiei momentului trăit. Isus, ca orice
copil, se teme de străin şi îndreaptă mâinile în sens opus, tocmai înspre păsărelele pe care le ţine
Iosif sub braţul drept şi care au fost aduse pentru jertfă. Iosif priveşte tăcut scena, aşezat în
spatele Mariei. De cealaltă parte, profetesa Ana priveşte candela arzând deasupra Sfintei Mese,
cu mâna dreaptă ridicată într-un gest de rugăciune. În mâna stângă ţine un filacter desfăşurat pe
59
Gaetano Passarelli, loc. cit., p. 136.
60
Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura „Sofia”, Bucureşti, 2006, p. 181.
61
Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura „Sofia”, Bucureşti, 2005, p. 80; Gaetano Passarelli,
loc. cit., p. 130.
62
Dumitru Abrudan; Emilian Corniţescu, loc. cit., p. 214; William J. Hamblin; David Rolph Seely, loc. cit., p. 26.
63
Paul Evdochimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseţii, Editura „Meridiane”, Bucureşti, 1993, p. 193.
64
Simeon mai poartă şi supranumele de „Primitorul de Dumnezeu” – θεοδόχος (Leonid Uspensky, Vladimir Lossky,
loc. cit., p. 182).

26
care ar trebui să fie scris65 – conform canoanelor icoanei sărbătorii – „Pruncul a întărit66 cerul şi
pământul”67.
O altă inscripţie, parţial ştearsă, distingem central, sub candelă, deasupra mesei de altar.
Putem presupune că este tot cea obişnuită pentru această icoană, adică „Aducerea lui Hristos la
Templu”68 – numele sărbătorii ilustrate de icoană.
După ce am prezentat elementele principale ale icoanei, vom spune câte ceva şi despre
tehnica folosită.
Observăm şi aici tehnica perspectivelor inverse, unde punctul de perspectivă nu se află în
spatele, ci în faţa tabloului, lăsând impresia că personajele vin în întâmpinarea spectatorului:
lumea icoanei este întoarsă spre om69.
Tehnica aplicării culorilor pare să fie diferită de cea obişnuită (luminarea chipurilor prin
straturi succesive de culoare de la închis spre deschis), probabil din pricina materialului suport
folosit pentru această miniatură – cel mai probabil, pergament. Observăm astfel că obrajii sunt
coloraţi cu roşu, iar nuanţele sunt în mod evident aplicate de la deschis spre închis. Culorile sunt
vii, saturate, strălucinde şi radiind bucuria70.
Ca forme, personajele sunt zvelte, cu linii abia schiţate, care nu atrag atenţia asupra
anatomiei, ci ne fac să simţim trupul îndumnezeit, ceresc. Homo terrenus devine homo celaestis,
uşor, vioi, înaripat. Din „închisoare a sufletului”, trupul devine templu. Feţele sunt subţiate şi
prelungite, cu o eleganţă şi graţie neobişnuite. Ochii sunt măriţi, cu privirea fixă, contemplând
cele de dincolo. Buzele fine sunt lipsite de senzualitate (pasiuni sau lăcomie), menite pentru a
cânta lauda Domnului. Urechile alungite ascultă liniştea. Nasul nu este decât o curbă fină;
fruntea – foarte largă şi înaltă; uşoara sa deformaţie – vizibilă mai bine la Simeon – accentuează
predominanţa unei gândiri contemplative. Culoarea închisă a ochilor înlătură orice notă carnală
şi naturalistă71. Mâinile sunt fine şi alungite.

65
Nu cunosc limba în care este scris.
66
Aceste cuvinte pot fi încă o trimitere la coloanele Iachin şi Boaz amintite mai sus. Privirea şi mâna Anei ar putea
fi îndreptate şi înspre acestea.
67
Constantine Cavarnos, loc. cit., p. 80.
68
Ibidem, p. 81.
69
Paul Evdochimov, loc. cit., p. 194.
70
Ibidem, p. 196.
71
Ibidem, pp. 191-195.

27
 Poziţia relativ frontală a personajelor accentuează comuniunea cu privitorul. Iosif şi Maria
se deplasează de la stânga spre dreapta, spre răsărit, în direcţie firească, aşa cum face mâna care
scrie72. Simeon şi Ana sunt aşezaţi invers, dar ei sunt cei care interpelează Sfânta Familie.
Veşmintele acoperă complet trupul, lăsând să se întrevadă doar tălpile goale.
Sfânta Fecioară este înfăţişată ca o tânără, îmbrăcată în maforion, conform tradiţiei
iconografiei bizantine, adică în veşmântul specific călugăriţelor siriene. Peste tunica de culoare
albastră, simbol al firii omeneşti, poartă o mantie de culoare purpurie, simbol al îndumnezeirii
prin har. Pe maforion se disting cele trei steluţe care semnifică pururea fecioria Maicii
Domnului: înainte, în timpul şi după naşterea Mântuitorului. Purpuriul este o culoare preţioasă73,
culoarea regalităţii şi a preoţiei, dar şi a slujitorului divinităţii74. Se încadrează în mod obişnuit în
regimul de diviziune (ceea ce nu este cazul în icoana noastră). Albastrul reprezintă culoarea
transcendenţei în raport cu cele pământeşti şi sensibile, dar şi fidelitate, calm75. Albastrul închis,
pe care îl avem pe tunica Fecioarei, simbolizează umanitatea. Se încadrează în regimul
descendent sau de închidere interioară.
Pruncul este înfăţişat ca un tânăr (semn al veşnicei tinereţi a lui Dumnezeu) şi nu apare
înfăşat în scutece sau gol, ci îmbrăcat într-o tunică aurie (Hristos este Lumina lumii76), ce îi lasă
picioarele goale77. Aureola sa este cruciformă78. Aurul este reflecţia pură a luminii şi, spre
deosebire de celelalte culori, are o strălucire proprie. Astfel, el devine în pictură simbol al luminii
dumnezeieşti79. Aurul se încadrează în regimul ascendent.
Sfântul Iosif apare ca un bătrân şi este îmbrăcat asemănător Mariei, doar că în nuanţe mai
stinse.
Bătrânul Simeon are veşminte în culori identice cu ale soţului Fecioarei. Apare ca un bătrân
cu păr lung, ca al unui nazireu.

72
Ibidem.
73
Culoarea purpurie se obţinea în trecut dintr-un pigment extras de la molusca Murex brandaris. Fiind un pigment
foarte scump, nu şi-l permiteau decât cei cu un statut social foarte înalt, de aceea purpuriul era cu precădere culoarea
veşmintelor împăratului. Mai târziu, a devenit şi culoarea specifică episcopilor în Biserica Romano-Catolică.
74
Egon Sendler, Icoana, imaginea nevăzutului: elemente de teologie, estetică şi tehnică, Editura „Sofia”, Bucureşti,
2005, pp. 167-168.
75
Ibidem, p. 164.
76
In 8,12; Lc 2,32.
77
Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, loc. cit., pp. 181-182.
78
Fiindcă icoana unei sărbători conţine toate sărbătorile (Paul Evdochimov, loc. cit., p. 193).
79
Egon Sendler, loc. cit., pp. 167-168.

28
 Puţin mai în spate, bătrâna Ana, cu faţa brăzdată de vreme, poartă o mantie de culoare
brună. Apropiat de negru, brunul închis este culoarea călugărilor şi asceţilor şi este semn al
sărăciei şi al renunţării lor la bucuriile vieţii pământeşti80. Brunul este culoare încadrată în
regimurile de închidere interioară şi descendent.
O altă culoare care merită menţionată este verdele aşternut la picioarele personajelor.
Verdele este culoarea naturii şi semnifică vitalitate şi speranţă81. El se încadrează în regimul
ciclic şi ascendent.
Galbenul de pe zidurile Templului ar putea fi semn al tristeţii stăruitoare82 a poporului în
aşteptarea lui Mesia, dar şi al trădării evreilor prin părăsirea Legii iubirii instituite de Dumnezeu.
Galbenul se încadrează în regimul de închidere interioară sau de diviziune.
Miniatura Întâmpinării Domnului se închide printr-un chenar jucăuş, în culori ce reiau
nuanţele folosite în compoziţia icoanei.

80
Egon Sendler, loc. cit., p. 169.
81
Ibidem, p. 168.
82
Ibidem, p. 170.

29
 3.2. Descompunerea în forme primare şi interpretarea teologică

Anterior acestei pagini am schiţat o posibilă descompunere în forme primare a icoanei

analizate. Mai jos vom oferi câteva explicaţii.
Linia AB simbolizează separarea cerului de pământ, cele ale lui Dumnezeu de cele ale
omului (regimul de separare).
Linia CD desparte Sfânta Familie de bătrânii Simeon şi Ana. Putem spune că separă Noul
de Vechiul Testament (regimul de separare).
Intersecţia liniilor AB şi CD formează o cruce – prefigurare a jertfei lui Hristos, sugerată în
centrul icoanei, dar şi al scenei prezentării Domnului în Templu (regimul de înălţare).
Intersecţia liniilor EF, GH formează două triunghiuri: unul descendent (OFG) şi altul
ascendent (OEH). Triunghiul descendent simbolizează coborârea lui Dumnezeu pentru a întâlni
şi a înălţa umanitatea decăzută – înălţare simbolizată de triunghiul ascendent. Astfel, divinul se
întâlneşte cu umanul în centrul crucii (regimurile descendent, respectiv ascendent).
Cercul mic, cu centrul în O, îi cuprinde pe Maria cu Pruncul şi bătrânul Simeon. Pe când
Simeon îl contemplă pe Isus în braţele Mamei, timpul pare că se opreşte iar ei sunt „rupţi” de tot
ce este în jur. Pare că în acel loc au rămas doar ei atunci când bătrânul laudă ceea ce ochii
contemplă (regim de închidere interioară, strângere, adunare).
Cercul mare, cu centrul în O, îi cuprinde acum şi pe Iosif şi Ana. În plan secund, participă
şi ei la aceeaşi uimire în contemplaţie (regim de închidere interioară, strângere, adunare).
Ultima formă descrisă este mai complexă şi cuprinde mai multe elemente spre analiză:
1. un potir sugerat de prelungirea în oglindă a arcadei superioare a baldachinului (printr-un
arc de cerc cu centrul în Q, descendent, ce parcurge punctele L, N, P, M) şi continuat apoi mai
jos pe lângă conturul aureolei şi trupului Mariei şi ale lui Simeon (prin punctele L, N, R, T, U, S,
P, M);
2. un mic arc de cerc, deasupra lui (cu centrul în Q, ce uneşte punctele V, W), care
sugerează o ostie;
3. triunghiul descendent IJK;
În icoana Întâmpinării Domnului în Templu, Sfânta Fecioară îl prezintă Tatălui pe Fiul ei.
Nu avem acum nicio jertfă a lui Isus, nici măcar cea a tăierii împrejur, care se consumase la opt

30
zile de la naştere. Însă, aşa cum ştim, o icoană bizantină cuprinde în sine toate sărbătorile83.
Aşadar, trăgând la o parte vălul timpului, putem vedea cum potirul jertfei lui Hristos coboară din
cer pe braţele triunghiului descendent IJK pentru a se oferi Tatălui pe altar, apoi se avântă în înalt
prin Ostia Trupului său biruitor (arcul de cerc superior), purtând în Sine întreaga omenire
răscumpărată (regimurile de coborâre, scufundare; închidere interioară, strângere, adunare;
ridicare, înălţare).

83
Paul Evdochimov, loc. cit., p. 193.

31
 3.3. Explicarea icoanei pe baza textului

Deschide-se biserica, fiindcă Biserica lui Dumnezeu acum a venit, să ne facă pe

noi biserici Sfântului Spirit.84

Maria şi Iosif merg la Templu pentru jertfa de curăţire a mamei şi pentru a-l prezenta pe
Prunc Tatălui ceresc. Iosif poartă în mâini o pereche de turturele sau doi pui de porumbel,
prinosul părinţilor săraci85. Însă ei, cei săraci în bunurile acestei lumi, îl poartă în braţe pe însuşi
Domnul cerului şi al pământului, venit să mântuiască atât poporul Vechiului, cât şi al Noului
Testament86.
Bătrânul Simeon, cel vechi de zile, priveşte la apusul vieţii pe Cel veşnic Tânăr, născut în
Ziua eternă ce nu cunoaşte apus. Cel care abia se mai poate bucura de lumina ochilor contemplă
acum Lumina ce va lumina toate neamurile87. Acum mântuirea s-a împlinit, căci crucea
răscumpărătoare încununează deja capul lui Hristos. Acum aşteptarea arzătoare a poporului lui
Israel ia sfârşit, iar bătrânii Simeon şi Ana – exponenţi ai poporului ales – se pot retrage, căci
rugile lor le-au fost ascultate88.
Acum Vechiul Testament se „rupe” precum zidurile templului din zare şi se deschide
Noului Testament pe care îl poartă în sine Hristos. Mâinile sale deja arată înspre animalele de
jertfă, într-o nerăbdare, parcă, de a împlini planul Tatălui. În curând, potirul jertfei sale se va
coborî pe altar şi, cuprinzându-ne pe toţi în Trupul său, ne va înălţa ca Euharistie89 oferită Tatălui
ceresc.
Zidurile Templului se deschid şi par că dispar, fiindcă acum Hristos, noul Templu, îi ia
locul pentru totdeauna. În El, prin apa Botezului, fiecare dintre noi devine acum templu al
Preasfintei Treimi, lăcaş al darurilor Spiritului Sfânt.

84
Irmos din utrenia înainte-prăznuirii sărbătorii Întâmpinării Domnului în Templu, în Mineiul pe februarie.
85
Lev 12,8.
86
Cele două păsărele aveau să simbolizeze Biserica lui Israel şi pe cea a neamurilor, ca şi cele două Testamente al
căror Cap este Hristos (Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, loc. cit., p. 182).
87
Lc 2,30-32.
88
Lc 2,29.
89
Cuvânt provenind de la grecescul εὐχαριστία, care înseamnă „mulţumire”.

32
 CONCLUZIE

Am parcurs un periplu lung printre cuvinte şi imagini, punându-le împreună în simbol90.

Ceea ce am început să înţelegem prin analiza critică a textului biblic am aprofundat în rugăciune
prin lectio divina, iar apoi ni s-a revelat în înţelesurile tainice ale icoanei. Căci, iată, nouă ne-a
fost dat să cunoaştem tainele împărăţiei cerurilor91, iar asta ne umple de bucurie! Fiindcă aici, în
icoana Întâmpinării Domnului, îl vedem deja prin ochii lui Simeon şi ai Anei pe Mântuitorul cel
mult aşteptat. Aici întrezărim crucea răscumpărătoare şi biruitoare. Aici aducem mulţumire
împreună cu poporul Vechiului Legământ pentru Noul Legământ împlinit în potirul euharistic.
Plină de semnificaţii este icoana şi plină de mistere care cer încă a fi descifrate. Aşa sunt,
dealtfel, toate icoanele. Prin ele, „prin toate icoanele sale, Spiritul Sfânt, Zugrav şi Spirit al
Frumuseţii, făureşte deja Icoana Împărăţiei”92, a Templului cel veşnic în care Domnul ne va
întâmpina, la rândul său, în tresăltarea plină de bucurie a Inimii sale preamilostive. Iar inima
noastră se va bucura şi bucuria noastră nu o va lua nimeni de la noi93...

90
συν+βαλλω = a arunca împreună, a pune împreună (greacă).
91
cf. Mt 13,11.
92
Paul Evdochimov, loc. cit., p. 197.
93
cf. In 16,22.

33
 BIBLIOGRAFIE

Abrudan, Dumitru; Corniţescu, Emilian, Arheologie biblică, Editura Institutului Biblic şi de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1929.
Brown, Raymond E.; Fitzmyer, Joseph A.; Murphy, Roland E. (coord. ed. originale), Introducere
şi comentariu la Sfânta Scriptură, vol. VIII, Editura „Galaxia Gutenberg”, Târgu-Lăpuş,
2007.
Cavarnos, Constantine, Ghid de iconografie bizantină, Editura „Sofia”, Bucureşti, 2005.
Evdochimov, Paul, Arta icoanei. O teologie a frumuseţii, Editura „Meridiane”, Bucureşti, 1993.
Guadagno, Tommaso, Căile rugăciunii: metode şi exerciţii practice, Editura Surorilor Lauretane,
Baia Mare, 2017.
Hamblin, William J.; Seely, David Rolph, Templul lui Solomon: mit și istorie, Editura Rao,
Bucureşti, 2007.
Lohse, Eduard, Mediul Noului Testament, Editura Sapientia, Iaşi, 2010.
Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în Filocalia românească, vol. V, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1976.
Sendler, Egon, Icoana, imaginea nevăzutului: elemente de teologie, estetică şi tehnică, Editura
„Sofia”, Bucureşti, 2005.
Tofană, Stelian, Introducere în studiul Noului Testament, vol. III: Evangheliile după Luca şi
Ioan. Problema sinoptică, Editura „Presa Universitară Clujeană”, Cluj-Napoca, 2001.
Uspensky, Leonid; Lossky, Vladimir, Călăuziri în lumea icoanei, Editura „Sofia”, Bucureşti,
2006.

Instrumente
Bible Works v.8, BNT.
Bădiliţă, Cristian (ed. şt.), Noul Testament. Evanghelia după Luca, Editura „Vremea”, Bucureşti,
2016.
Catehismul Bisericii Catolice, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Bucureşti,
1993.
Mineiul pe februarie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti.

34
Noul Testament (traducere, introduceri şi note de Alois Bulai, Anton Budău, Eduard Patraşcu),
Editura „Sapientia”, Iaşi, 2016.
Novum Testamentum Graece (28th Revised Edition edited by Barbara Aland, Kurt Aland,
Johannes Karavidopoulos, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger), Deutsche
Bibelgesellschaft, Stuttgart, 2014.
Passarelli, Gaetano, Icone delle dodici grandi feste bizantine, Editura „Jaca Book”, Milano,
1998.

35