Evanghelia după Marcu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cărțile
Noului Testament

Evanghelii
Matei · Marcu · Luca · Ioan

Fapte
Faptele Apostolilor

Epistole
Romani
1 Corinteni · 2 Corinteni
Galateni · Efeseni
Filipeni · Coloseni
1 Tesaloniceni · 2 Tesaloniceni
1 Timotei · 2 Timotei
Tit · Filimon
Evrei · Iacob
1 Petru · 2 Petru
1 Ioan · 2 Ioan · 3 Ioan
Iuda

Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan

Manuscrisele

v ·d ·m (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Format:Noul_Testament&action=edit)

Evanghelia după Marcu este ca poziție a doua evanghelie în canonul Noului Testament, publicată
anonim;[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10] în manuscrisele antice poartă inscripția «după Marcu». Ea este astfel o
scriere pseudonimă.[2][3][7][8][11] Biblia a fost scrisă preponderent de anonimi.[12] Această evanghelie nu
susține că ar fi fost scrisă de martori direcți la evenimentele relatate[4][13][14] și nu a fost scrisă de
martori.[15]

Faptul că evanghelia după Marcu este cea mai veche evanghelie întrunește consensul exegezei
contemporane.

Exegeții germani Gerd Theißen (evanghelic) și Ingo Broer (catolic) consideră că evanghelia după Marcu a
fost redactată după anul 70, adică după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani, fapt receptat în
capitolul 13 al evangheliei.[16] Exegeții Eduard Lohse (evanghelic) și Peter Dschulnigg (catolic) datează
textul evangheliei în timpul marii revolte a evreilor, adică la scurt timp înaintea anului 70.[17] Profesorul
Martin Hengel (evanghelic) a datat textul în anul 69.[18]

Evanghelia după Marcu a fost scrisă în opinia exegetului american Brown între anii 68 și 73,[19] iar în
opinia lui Harris a fost scrisă între anii 65 și 70.[20] Comparând datele probabile ale scrierii ei cu datele
probabile ale scrierii celorlalte evanghelii canonice, rezultă că Evanghelia după Marcu a fost scrisă cea
dintâi dintre ele.[19][20]

Autorul
Savanții moderni ai Bibliei (adică cei mai mulți savanți critico-istorici) au ajuns la concluzia că Evanghelia
după Marcu a fost scrisă de un autor anonim și nu de
Marcu. [21][22][23][24][25][26][2][4][7][13][27][28][29][30][31][32] De exemplu: autorul Evangheliei după Marcu
știa foarte puține despre geografia Palestinei (se pare că nu a vizitat-o ​niciodată),[33][34][35][36][37] „era
foarte departe de a fi țăran sau pescar”,[33] nu cunoștea obiceiurile evreiești (adică din Palestina),[36][37] și
era probabil „un evreu elenizat care trăia în afara Palestinei”.[38] Mitchell Reddish admite că numele
autorului ar fi putut fi Marcu (făcând ca Evanghelia să fie posibil omonimă), dar identitatea acestui Marcu
este necunoscută.[37] În mod similar, „Francis Moloney sugerează că autorul a fost cineva pe nume Marcu,
deși poate nu era niciunul dintre cei numiți Marcu menționați în Noul Testament”.[39] Routledge
Encyclopedia of the Historical Jesus adoptă aceeași abordare: numele lui era Marcu, dar oamenii de știință
nu au căzut de acord despre cine a fost acest Marcu.[36]

Locul și data compoziției textului

Cât privește locul compoziției Evangheliei, ipotezele sunt împărțite: Galileea, Decapolis, Tir și Sidon, Siria.
Cel mai probabil însă este Roma.
Numai această localizare oferă posibilitatea de răspunsuri valide la întrebări precum:
- de ce tradiția ulterioară a susținut legătura strânsă între Evanghelia după Marcu și predica lui Petru la
Roma?
- cum altfel pot fi explicate „latinismele” ce se întâlnesc în această Evanghelie? (cf. spre ex. Marcu 12:42)
- fără această ipoteză nu poate fi explicată răspândirea rapidă a scrierii atât ca text canonic sub autoritatea
importantei Biserici Romane, cât și prioritatea lui Marcu în problema sinoptică (adică preluarea unor pasaje
din Marcu în mai vastele evanghelii ale lui Matei și Luca).

Ca dată a redactării Evangheliei se acceptă cvasi unanim anul 70 e.c., deși odată cu descoperirea
fragmentului 7Q5 (Evanghelia lui Marcu prezentă în „biblioteca” de al Qumran), data acestei Evanghelii a
fost și mai este încă discutată.
Cei care susțin anul 70 ca an al redactării finale a Evangheliei pornesc de la referința din Marcu 12:9 și
Marcu 13:2-8 cu privire la iminenta distrugere a Ierusalimului și propun o dată imediat precedentă
evenimentului, când soarta războiului iudaic împotriva dominației romane lăsa deja să se prevadă catastrofa.

Din cauza cunoașterii precare a geografiei Palestinei, este improbabil că vreunul din evangheliști ar fi vizitat
vreodată Palestina.[40]

Conform The New Oxford Annotated Bible (2018) „În general, savanții sunt de acord că Evangheliile au
fost scrise de la patruzeci până la șaizeci de ani după moartea lui Isus.”[41][42]

Structura narativă și teologică

Spre deosebire de celelalte două evanghelii sinoptice (Matei și Luca), textul evangheliei lui Marcu nu
începe cu descrierea nașterii lui Isus din Nazaret, ci direct cu evocarea botezului lui Ioan Botezătorul. Isus
din Nazaret se duce la râul Iordan și se lasă botezat de Ioan, după care își începe drumul (misiunea). În felul
acesta evanghelia după Marcu se evidențiază ca un itinerar care duce la descoperirea profundă și tainică a
identității lui Isus.

Marcu nu-l numește niciodată pe Isus „Dumnezeu”, nu susține că Isus a existat înainte de viața lui
pământească, se pare că Marcu crede că Isus a avut o descendență umană și o naștere normală și nu
încearcă să-i traseze strămoșii până la Regele David sau Adam;[43][44] evanghelia se încheia inițial la Marcu
16:8 și nu avea nicio post-apariție de înviere, deși Marcu 16:7, în care tânărul descoperit în mormânt le
instruiește pe femei să spună „ucenicilor și lui Petru” că Isus îi va revedea în Galileea, indică faptul că
autorul cunoștea tradiția.[45]

Primul ciclu narativ (Marcu 1:2-8:30),

prima secțiune (Marcu 1:2-3:12) este marcat, progresiv, de intrebările cu privire la identitatea lui Isus (cf.
Marcu 1:27; Marcu 2:7; Marcu 4:14-16; Marcu 8:27; Marcu 8:29).
După o scurtă introducere asupra misiunii lui Ioan Botezătorul, asupra Botezului lui Isus și asupra ispitirii
lui (Marcu 1:2-13), prezintă proclamarea Evangheliei în Galileea (Marcu 1:14-15; Marcu 1:39), chemarea și
răspunsul primilor ucenici (Marcu 1:16-20) și învățătura făcută cu gesturi puternice și noi (cf. Marcu 1:21-
45), cărora li se contrapune contestarea autorității lui Isus, refuzul noutății persoanei sale (Marcu 2:1-3:6).
a doua secțiune (Marcu 3:13-6:5), este dedicată îndeosebi alegerii celor 12 Apostoli (Marcu 3:13-19) și
constituirii grupului de ucenici ca adevărata familie a lui Isus, în opoziție cu necredincioșii (Marcu 3:20-35).
Lor le este rezervată o formare aparte, prin explicarea parabolelor (Marcu 4:1-34), revelarea lui Isus pe apa
Lacului (Marcu 4:35-41), prezentarea pildelor de credință (Marcu 5:21-34).
a treia secțiune (Marcu 6:6-8 ,Marcu 6:21) cuprinsă în întrebarea: «cine este Isus?» (Marcu 6:14-16; Marcu
8:27-30) este caracterizată de înmulțirea pâinilor (Marcu 6:33-44; Marcu 8:1-10) și de revenirea acestei teme
a pâinii (Marcu 6:52; Marcu 7:2; Marcu 7:5; Marcu 7:28; Marcu 8:14; Marcu 8:16; Marcu 8:19-20), temă
care îl manifestă pe Isus ca Mesia escatologic care – prin darul pâinii euharistice – adună poporul lui
Dumnezeu atât dintre fiii/restul lui Israel cât și dintre păgâni (Marcu 8:1-10).
Ucenicilor care nu înțeleg (Marcu 6:52; Marcu 8:14-21), Isus le deschide ochii credinței (Marcu 8:22-26) ca
– în cele din urmă – să-l poată mărturisi ca Mesia (Marcu 8:27-30).

În cel de-al doilea ciclu narativ (Marcu 8:31-15:39) Isus ia și mai evident inițiativa de a-i instrui pe ucenici
(Marcu 8:31).
într-o primă secțiune, în timp ce-i „pe cale” (Marcu 8:27; Marcu 9:33-34; Marcu 10:17) spre Ierusalim
(Marcu 10:32), prezice ucenicilor săi, care „nu înțeleg”, de trei ori pătimirea și învierea sa și-i instruiește cu
privire la exigențele și condițiile urmării sale (Marcu 8:31-9:1; Marcu 9:31-35; Marcu 10:32-45).
Un orb vindecat devine ucenicul exemplar care-l urmează pe calea crucii (Marcu 10:46-52).
în a doua secțiune (Marcu cap. 11 (http://www.biblegateway.com/passage/?search=Marcu%2011&version
=RMNN), cap. 12 (http://www.biblegateway.com/passage/?search=Marcu%2012&version=RMNN),
cap. 13 (http://www.biblegateway.com/passage/?search=Marcu%2013&version=RMNN)), Isus este la
Ierusalim, cu precădere în Templu (Marcu 11:1; Marcu 11:15; Marcu 11:27; Marcu 13:1; Marcu 13:3), unde
se înfruntă cu adversarii săi pe tema identității sale de Mesia din neamul lui David (Marcu 11:27-12:12;
Marcu 12:35-37) și a raportului său cu Dumnezeu Tatăl (Marcu 12:13-34).
Tot Templul din Ierusalim este locul unde proclamă marele discurs escatologic (Marcu cap. 13 (http://www.
biblegateway.com/passage/?search=Marcu%2013&version=RMNN)).
ultima secțiune (Marcu 14:1-15:39) relatează evenimentele pregătitoare și Pătimirea : Isus apare ca Mesia
condamnat (Marcu 14:53-65) și renegat (Marcu 14:66-72), ca «rege al Iudeilor» refuzat și batjocorît (Marcu
15:33-39).

Epilogul
În epilog (Marcu 15:40-16:8), femeile apar ca ucenici exemplari care îi urmăresc și îi observă atent moartea
și înmormântarea (Marcu 15:40-47) și primesc cu teamă reverențioasă și silențioasă vestea Învierii lui
(Marcu 16:1-8).

Concluzie: în întregimea sa, Evanghelia după Marcu, reprezintă parcursul oferit credincioșilor ca să
descopere progresiv misterul lui Isus și să se dispună a-l urma pe calea lui.

Versetele apocrife de la sfârșitul Evangheliei după Marcu

Multe ediții (traduceri) ale Bibliei conțin versetele Marcu 16:9-20. Conform cu New International Version, o
populară traducere a Bibliei în limba engleză, cele mai de încredere manuscrise și alte izvoare străvechi nu
includ aceste versete.[46] Nici cea mai veche Biblie din lume, Codex Sinaiticus, nu cuprinde aceste versete
adăugate ulterior de copiști creativi Evangheliei după Marcu.[47] Evanghelia după Marcu nu menționează
Învierea Mântuitorului, ci doar faptul că un tânăr afirmă că Isus a înviat, iar femeile care-I vizitează
mormântul găsesc mormântul gol. Numai versetele apocrife Îl descriu pe Isus înviat.[48][49]

Comunitatea lui Marcu

Marcu se adresează unei comunități mixte: creștini dintre iudei și dintre păgâni.
În această comunitate este evident interesul pentru misiunea universală de vestire a Evangheliei (cf. Marcu
13:10; Marcu 14:9).
Comunitatea este însă umbrită de două probleme:
1) este expusă posibilei, ba evidentei persecuții (Marcu 13:9; Marcu 9:13), drept care evanghelistul o
îndeamnă la disponibilitate chiar pentru martiriu (Marcu 8:34-9:1);
2) trăiește în condiții de grea «încercare» (Marcu 4:17; Marcu 10:30; Marcu 13:19), suferință provenind de
la ruptura cu restul societății păgâne: exigență de bază a existenței creștine. O comunitate astfel încercată
așteaptă în mod apocaliptic sfârșitul și revenirea imediată a lui Christos. Marcu o pune în gardă să
persevereze (Marcu 13:13), ca să nu lege iminenta distrugere a Ierusalimului cu sfârșitul lumii (Marcu 13:7-
8) și să nu se lase derutată de false preziceri asupra venirii lui Mesia (Marcu 13:5; Marcu 13:21-23).
Domnul va veni pe neașteptate (Marcu 13:35-36) asemeni țăranului care, dintr-o dată pune mâna pe seceră
pentru simplu motiv că recolta este matură (Marcu 4:26-29), dar mai întâi trebuie să se realizeze
evanghelizarea tuturor neamurilor (Marcu 13:10). În acest timp este absolut de trebuință ca ei să trăiască în
veghere (Marcu 13:37; Marcu 14:34; Marcu 14:38) și în fidelitate față de voința Domnului.

Note
1. ^ Millard, Alan (2006). „Authors, Books, and Readers in the Ancient World” (https://books.goo
gle.com/?id=eKZYMifS1fAC&pg=PA558&dq=%22written+virtually+entirely+in+a+form+of+a
ncient+Greek%22#v=onepage&q=%22written%20virtually%20entirely%20in%20a%20for
m%20of%20ancient%20Greek%22&f=false). În Rogerson, J.W.; Lieu, Judith M. The Oxford
Handbook of Biblical Studies. Oxford University Press. p. 558. ISBN 978-0199254255. „The
historical narratives, the Gospels and Acts, are anonymous, the attributions to Matthew, Mark,
Luke, and John being first reported in the mid-second century by Irenaeus”
2. ^ a b c E. P. Sanders (30 noiembrie 1995). The Historical Figure of Jesus (https://books.googl
e.com/books?id=lkbTL36ZgPIC&pg=PT103). Penguin Books Limited. p. 103. ISBN 978-0-
14-192822-7. „We do not know who wrote the gospels. They presently have headings:
‘according to Matthew’, ‘according to Mark’, ‘according to Luke’ and ‘according to John’. The
Matthew and John who are meant were two of the original disciples of Jesus. Mark was a
follower of Paul, and possibly also of Peter; Luke was one of Paul's converts.5 These men –
Matthew, Mark, Luke and John – really lived, but we do not know that they wrote gospels.
Present evidence indicates that the gospels remained untitled until the second half of the
second century.”
3. ^ a b Bart D. Ehrman (2000:49) The New Testament: a historical introduction to early
Christian writings. Oxford University Press.
4. ^ a b c Ehrman, Bart D. (2005). Lost Christianities: The Battles for Scripture and the Faiths
We Never Knew (https://books.google.com/books?id=URdACxKubDIC&pg=PA235). Oxford
University Press. p. 235. ISBN 978-0-19-518249-1. „Why then do we call them Matthew,
Mark, Luke, and John? Because sometime in the second century, when proto-orthodox
Christians recognized the need for apostolic authorities, they attributed these books to
apostles (Matthew and John) and close companions of apostles (Mark, the secretary of Peter;
and Luke, the traveling companion of Paul). Most scholars today have abandoned these
identifications,11 and recognize that the books were written by otherwise unknown but
relatively well-educated Greek-speaking (and writing) Christians during the second half of
the first century.”
5. ^ Bromiley, Geoffrey W. (13 februarie 1995). „MATTHEW, GOSPEL ACCORDING TO.”.
International Standard Bible Encyclopedia, Volume III: K-P (http://books.google.com/books?i
d=r7QTYwYvvx0C&pg=PA287). Wm. B. Eerdmans Publishing. p. 287. ISBN 978-0-8028-
3783-7. „Matthew, like the other three Gospels is an anonymous document.”[nefuncțională]
6. ^ Donald Senior; Paul J. Achtemeier; Robert J. Karris (2002). Invitation to the Gospels (http://
books.google.com/books?id=VrmW1eXBILgC&pg=PA328). Paulist Press. p. 328. ISBN 978-
0-8091-4072-5.
7. ^ a b c Nickle, Keith Fullerton (1 ianuarie 2001). The Synoptic Gospels: An Introduction (http
s://books.google.com/books?id=5SSytjasmAgC&pg=PA43). Westminster John Knox Press.
p. 43. ISBN 978-0-664-22349-6. „We must candidly acknowledge that all three of the
Synoptic Gospels are anonymous documents. None of the three gains any importance by
association with those traditional figures out of the life of the early church. Neither do they
lose anything in importance by being recognized to be anonymous. Throughout this book the
traditional names are used to refer to the authors of the first three Gospels, but we shall do so
simply as a device of convenience.”
 8. ^ a b Witherington, Ben (2 iunie 2004). The Gospel Code: Novel Claims About Jesus, Mary
Magdalene and Da Vinci (http://books.google.com/books?id=_1zuyIimlzcC&pg=PA44).
InterVarsity Press. p. 44. ISBN 978-0-8308-3267-5. Notă: Witherington, nefiind de acord că
nu i se cunoaște autorul Evangheliei după Matei, recunoaște totuși că aceasta este ceea ce
consideră cei mai mulți cercetători ai Bibliei.
9. ^ F. F. Bruce; Frederick Fyvie Bruce (18 octombrie 1994). The Gospel of John: Introduction,
Exposition, Notes (http://books.google.com/books?id=0MzO2GD62JUC&pg=PA1). Wm. B.
Eerdmans Publishing. p. 1. ISBN 978-0-8028-0883-7.
10. ^ Patrick J. Flanagan (1997). The Gospel of Mark Made Easy (http://books.google.com/book
s?id=LYjpVXhF-GIC&pg=PA16). Paulist Press. p. 16. ISBN 978-0-8091-3728-2.
11. ^ Wansbrough, Henry (22 aprilie 2010). Muddiman, John; Barton, John, ed. The Gospels (htt
ps://books.google.com/books?id=utMUDAAAQBAJ&pg=PA243). Oxford University Press.
p. 243. ISBN 978-0-19-958025-5. „Finally it is important to realize that none of the four
gospels originally included an attribution to an author. All were anonymous, and it is only
from the fragmentary and enigmatic and—according to Eusebius, from whom we derive the
quotation—unreliable evidence of Papias in 120/130 CE that we can begin to piece together
any external evidence about the names of their authors and their compilers. This evidence is
so difficult to interpret that most modern scholars form their opinions from the content of the
gospels themselves, and only then appeal selectively to the external evidence for
confirmation of their findings.”
12. ^ Josipovici, Gabriel (1990). „The Epistle to the Hebrews and the Catholic Epistles” (https://b
ooks.google.nl/books?id=MSEwEAAAQBAJ&pg=PT354). În Alter, Robert; Kermode, Frank.
The Literary Guide to the Bible. Harvard University Press. p. 503. ISBN 978-0-674-26141-9.
13. ^ a b Ehrman, Bart D. (1 noiembrie 2004). Truth and Fiction in The Da Vinci Code : A
Historian Reveals What We Really Know about Jesus, Mary Magdalene, and Constantine (ht
tps://books.google.com/books?id=vbLK6kn5T-EC&pg=PA110). Oxford University Press,
USA. p. 110-111. ISBN 978-0-19-534616-9. „We call these books, of course, Matthew, Mark,
Luke, and John. And for centuries Christians have believed they were actually written by
these people: two of the disciples of Jesus, Matthew the tax collector (see Matt. 9:9) and
John, the “beloved disciple” (John 21:24), and two companions of the apostles, Mark, the
secretary of Peter, and Luke, the traveling companion of Paul. These are, after all, the names
found in the titles of these books. But what most people don’t realize is that these titles were
added later, by second-century Christians, decades after the books themselves had been
written, in order to be able to claim that they were apostolic in origin. Why would later
Christians do this? Recall our earlier discussion of the formation of the New Testament
canon: only those books that were apostolic could be included. What was one to do with
Gospels that were widely read and accepted as authoritative but that in fact were written
anonymously, as all four of the New Testament Gospels were? They had to be associated
with apostles in order to be included in the canon, and so apostolic names were attached to
them.”
14. ^ Ehrman, Bart D. (1 septembrie 2006). The Lost Gospel of Judas Iscariot : A New Look at
Betrayer and Betrayed: A New Look at Betrayer and Betrayed (http://books.google.com/book
s?id=oBuJMhJlTYwC&pg=PA143). Oxford University Press, USA. p. 143. ISBN 978-0-19-
971104-8.
15. ^ Reddish, Mitchell (2011). An Introduction to The Gospels (https://books.google.com/?id=hli
GUOv18cQC&pg=PA13). Abingdon Press. p. 13, 42. ISBN 978-1426750083.
16. ^ Ingo Broer, Einleitung in das Neue Testament, Würzburg 2010, pag. 91.
17. ^ Eduard Lohse, Entstehung, pag. 86; Peter Dschulnigg, Sprache, pag. 620.
18. ^ Martin Hengel, Entstehungszeit, pag. 43.
19. ^ a b Raymond E. Brown. An Introduction to the New Testament.
20. ^ a b Harris, Stephen L., Understanding the Bible. Palo Alto: Mayfield. 1985.
21. ^ Ehrman, Bart D. (2004). The New Testament. Oxford University Press, USA. pp. 58–59.
ISBN 0-19-515462-2. „Proto-orthodox Christians of the second century, some decades after
most of the New Testament books had been written, claimed that their favorite Gospels had
been penned by two of Jesus' disciples—Matthew, the tax collector, and John, the beloved
disciple—and by two friends of the apostles—Mark, the secretary of Peter, and Luke, the
travelling companion of Paul. Scholars today, however, find it difficult to accept this tradition
for several reasons.”
22. ^ Holman Reference Staff (2012). Holman Illustrated Bible Handbook (https://books.google.c
om/books?id=qc_GBAAAQBAJ&pg=PT344). B&H Publishing Group. p. PT344. ISBN 978-1-
4336-7833-2. Accesat în 13 august 2023. „Most critical scholars deny that Mark was the
author or that he wrote on the basis of Peter's recollections”
23. ^ Holman Illustrated Study Bible-HCSB (https://books.google.com/books?id=Dz2QxQUrFxo
C&pg=PA1454). B&H Publishing Group. 2006. p. 1454. ISBN 978-1-58640-277-8. Accesat în
13 august 2023. „Most critical scholars deny that Mark was the author or that he wrote on the
basis of Peter's recollections”
24. ^ Easley, Kendell H. (2002). Holman Quicksource Guide to Understanding the Bible: A Book-
By-Book Overview (https://books.google.com/books?id=ucy4AwAAQBAJ&pg=PT233).
Holman QuickSource. B&H Publishing Group. p. PT233. ISBN 978-1-4336-7134-0. Accesat
în 13 august 2023. „Most critical scholars deny that Mark was the author or that he wrote on
the basis of Peter's recollections”
25. ^ Craig, William Lane; Lüdemann, Gerd; Copan, Paul; Tacelli, Ronald K. (2000). Jesus'
Resurrection: Fact Or Figment?: A Debate Between William Lane Craig & Gerd Ludemann (h
ttps://books.google.com/books?id=kPhL1w9-JbEC&pg=PA43) (în neerlandeză). InterVarsity
Press. p. 43. ISBN 978-0-8308-1569-2. Accesat în 13 august 2023. „I wanted to use that
quotation in order to show that the results of historical scholarship can be made known to the
public—especially to believers—only with difficulty. Many Christians feel threatened if they
hear that most of what was written in the Bible is (in historical terms) untrue and that none of
the four New Testament Gospels was written by the author listed at the top of the text.”
26. ^ Jeon, Jeong Koo; Baugh, Steve (2017). Biblical Theology: Covenants and the Kingdom of
God in Redemptive History (https://books.google.com/books?id=rVoQDgAAQBAJ&pg=PA18
1). Wipf & Stock. p. 181 fn. 10. ISBN 978-1-5326-0580-2. Accesat în 13 august 2023. „10.
Just as historical critical scholars deny the Mosaic authorship of the Pentateuch, so they also
deny the authorship of the four Gospels by Matthew, Mark, Luke, and John. [...] But today,
these persons are not thought to have been the actual authors.”
27. ^ Bart D. Ehrman (2000:43) The New Testament: a historical introduction to early Christian
writings. Oxford University Press.
28. ^ Ehrman, Bart D. (2006). The Lost Gospel of Judas Iscariot: A New Look at Betrayer and
Betrayed (https://books.google.com/books?id=oBuJMhJlTYwC&pg=PA143). Oxford
University Press. p. 143. ISBN 978-0-19-971104-8. Accesat în 13 august 2023. „The Gospels
of the New Testament are therefore our earliest accounts. These do not claim to be written by
eyewitnesses to the life of Jesus, and historians have long recognized that they were
produced by second- or third-generation Christians living in different countries than Jesus
(and Judas) did, speaking a different language (Greek instead of Aramaic), experiencing
different situations, and addressing different audiences.”
29. ^ Ehrman, Bart D. (2000). The New Testament: A Historical Introduction to the Early Christian
Writings (https://books.google.com/books?id=kF8RAQAAIAAJ). Oxford University Press.
p. 55. ISBN 978-0-19-512639-6. Accesat în 13 august 2023. „We have already learned
significant bits of information about these books. They were written thirty-five to sixty-five
years after Jesus’ death by authors who did not know him, authors living in different countries
who were writing at different times to different communities with different problems and
concerns. The authors all wrote in Greek and they all used sources for the stories they
narrate. Luke explicitly indicates that his sources were both written and oral. These sources
appear to have recounted the words and deeds of Jesus that had been circulating among
Christian congregations throughout the Mediterranean world. At a later stage we will
consider the question of the historical reliability of these stories. Here we are interested in the
Gospels as pieces of early Christian literature.”
30. ^ Boring, M. Eugene (2012). An Introduction to the New Testament: History, Literature,
Theology (https://books.google.com/books?id=leFrgkyEtusC&pg=PA522). Presbyterian
Publishing Corporation. p. 522. ISBN 978-0-664-25592-3. Accesat în 13 august 2023.
„Beginning with Papias in the second century, a tradition developed in various forms that
attributed the authorship of the Gospel of Mark to this John Mark, who had been the
companion of both Paul and Peter (Eusebius, Hist. eccl. 3.39.15). In all its variations, the
ancient tradition makes clear that Mark’s Gospel was accepted and valued in the church, not
because of its historical accuracy, but because it represented Peter’s apostolic authority. The
Gospel of Mark itself makes no claim to have been written by an eyewitness and gives no
evidence of such authorship. While most critical scholars consider the actual author’s name
to be unknown, the traditional view that Mark was written in Rome by a companion of Peter is
still defended by some scholars who begin with the church tradition cited above and do not
find convincing historical evidence to disprove it.6 For convenience, in this book we continue
to refer to the Gospels by the names of their traditional authors.”
31. ^ Ray, Ronald R. (2018). Systematics Critical and Constructive 1: Biblical-Interpretive-
Theological-Interdisciplinary (https://books.google.nl/books?id=-j9qDwAAQBAJ&pg=PA12
3). Pickwick Publications. p. 123. ISBN 978-1-5326-0016-6. Accesat în 15 august 2023.
„Authorship by an apostle was so unimportant to early recognition of a writing's authority that
names of apostles (Matthew and John) or names of people thought to be associated with
apostles (Mark and Luke respectively with Peter and Paul) were only attached to the four
Gospels at the beginning of the second century, after those had gained recognition primarily
because of churchly appreciation of their content. Having studied the content of John and
Matthew, historical-critical scholarship massively doubts that the Hellenistic Fourth Gospel
was authored by the apostle John, and widely doubts that the First Gospel was written by the
apostle Matthew. That the author of Mark was Peter's associate also seems unlikely, since
that Gospel is very Hellenistic and Peter—according to both Acts and Paul—was highly
Jewish. Similarly, that the author of Luke was Paul's companion is most improbable, since
Acts's accounts concerning Paul conflict much with what Paul's epistles report. Again, had
any of the Gospels been written by apostles, why were their names attached so late?125 Nor
would apostle associates have been apostles!”
32. ^ Ceea ce nu este o afirmație nouă, vezi Foster, Douglas A. (2012). The Encyclopedia of the
Stone-Campbell Movement (https://books.google.nl/books?id=gv-AEAAAQBAJ&pg=PT176).
Wm. B. Eerdmans Publishing Company. p. 176. ISBN 978-1-4674-2736-4. Accesat în 15
august 2023. „During this period Disciples scholars such as Willett began to study at
interdenominational theological schools and secular universities, and for the first time the
Stone-Campbell Movement engaged historical criticism as the primary perspective on
biblical interpretation. While Campbell's "Seven Rules" had advocated a kind of historical
criticism, traditional conclusions about authorship, date, and the nature of biblical documents
had been assumed, so that no one in the first generation had supposed that the consistent
application of Campbell's own principles would lead to results that challenged and
overturned these conclusions. By the end of the nineteenth century, those who followed the
critical method arrived at a new set of conclusions that made the Bible look entirely different.
Among these new conclusions: the Pentateuch was not written by Moses but represented a
long development within history, the prophets were not making long-range predictions about
Jesus and the church, but spoke to the issues of their own time; the Gospels were not
independent 'testimonies" that provided "evidence" for the historical facts about Jesus' life
and teaching, but were interdependent (Matthew and Luke used Mark and "Q"); also, the
Gospels were not written by apostles and contained several layers of reinterpreted
traditions.”
33. ^ a b Leach, Edmund (1990). „Fishing for men on the edge of the wilderness” (https://books.g
oogle.com/books?id=MSEwEAAAQBAJ&pg=PT354). În Alter, Robert; Kermode, Frank. The
Literary Guide to the Bible. Harvard University Press. p. 590. ISBN 978-0-674-26141-9. „5.
The geography of Gospel Palestine, like the geography of Old Testament Palestine, is
symbolic rather than actual. It is not clear whether any of the evangelists had ever been
there.”
34. ^ Wells, George Albert (2013). Cutting Jesus Down to Size: What Higher Criticism Has
Achieved and Where It Leaves Christianity (https://books.google.com/books?id=KuccAwAA
QBAJ&pg=PA25). Open Court. p. 25. ISBN 978-0-8126-9867-1. Accesat în 13 august 2023.
„Mark's knowledge even of Palestine's geography is likewise defective. [...] Kümmel (1975, p.
97) writes of Mark's "numerous geographical errors"”
35. ^ Hengel, Martin (2003). Between Jesus and Paul: Studies in the Earliest History of
Christianity (https://books.google.com/books?id=uVj7DwAAQBAJ&pg=PA98). Wipf and
Stock Publishers. p. 98. ISBN 978-1-7252-0077-7. Accesat în 13 august 2023. „Furthermore,
it is more than doubtful whether evangelists like Mark or Luke ever caught sight of a map of
Palestine.”
36. ^ a b c Hatina, Thomas R. (2014). „Gospel of Mark” (https://books.google.com/books?id=Stas
AgAAQBAJ&pg=PA252). În Evans, Craig A. The Routledge Encyclopedia of the Historical
Jesus. Taylor & Francis. p. 252. ISBN 978-1-317-72224-3. Accesat în 13 august 2023. „Like
the other synoptics, Mark's Gospel is anonymous. Whether it was originally so is, however,
difficult to know. Nevertheless, we can be fairly certain that it was written by someone named
Mark. [...] The difficulty is ascertaining the identity of Mark. Scholars debate [...] or another
person simply named Mark who was not native to Palestine. Many scholars have opted for
the latter option due to the Gospel's lack of understanding of Jewish laws (1:40-45; 2:23-28;
7:1-23), incorrect Palestinian geography (5:1-2, 12-13; 7:31), and concern for Gentiles (7:24-
28:10) (e.g. Marcus 1999: 17-21).”
37. ^ a b c Reddish 2011, p. 36. : "Evidence in the Gospel itself has led many readers of the
Gospel to question the traditional view of authorship. The author of the Gospel does not
seem to be too familiar with Palestinian geography. [...] Is it likely that a native of Palestine,
as John Mark was, would have made such errors?" [...] Also, certain passages in the Gospel
contain erroneous statements about Palestinian or Jewish practices."
38. ^ Watts Henderson, Suzanne (2018). „The Gospel according to Mark” (https://books.google.c
om/books?id=T05WDwAAQBAJ&pg=PA1431). În Coogan, Michael; Brettler, Marc; Newsom,
Carol; Perkins, Pheme. The New Oxford Annotated Bible: New Revised Standard Version.
Oxford University Press. p. 1431. ISBN 978-0-19-027605-8. Accesat în 13 august 2023.
„suggest that the evangelist was a Hellenized Jew who lived outside of Palestine.”
39. ^ Tucker, J. Brian; Kuecker, Aaron (2020). T&T Clark Social Identity Commentary on the New
Testament (https://books.google.com/books?id=tKbDDwAAQBAJ&pg=PA70). Bloomsbury
Publishing. p. 70. ISBN 978-0-567-66785-4. Accesat în 13 august 2023. „Francis Moloney
suggests the author was someone named Mark, though maybe not any of the Marks
mentioned in the New Testament (Moloney, 11-12).”
40. ^ Leach, Edmund (1990). „Fishing for men on the edge of the wilderness” (https://books.goog
le.nl/books?id=MSEwEAAAQBAJ&pg=PT354). În Alter, Robert; Kermode, Frank. The
Literary Guide to the Bible. Harvard University Press. p. 590. ISBN 978-0-674-26141-9.
41. ^ Cousland 2010, p. 1744.
42. ^ Cousland 2018, p. 1380.
43. ^ Burkett 2002, p. 158.
44. ^ Parker 1997, p. 125.
45. ^ Telford 1999, p. 148-149.
46. ^ Mark 16:8-20 (NIV) - citat: „[The earliest manuscripts and some other ancient witnesses do
not have verses 9–20.]” Cf. istoricul NIV pentru acest pasaj (http://biblewebapp.com/niv2011-
changes/#041-016).
47. ^ Mark 16 (Codex Sinaiticus) (http://www.codexsinaiticus.org/en/manuscript.aspx?book=34&
chapter=16&lid=en&side=r&verse=8&zoomSlider=0)
48. ^ Listă de traduceri în engleză ale Bibliei care recunosc că e o problemă cu versetele de la
sfârșitul Evangheliei după Marcu: AMP, CEB, CJB, CEV, ERV, ESV, ESVUK, EXB, GW,
GNT, HCSB, PHILLIPS, LEB, TLB, MSG, NOG, NASB, NCV, NET, (NIRV), NIV, NIVUK,
NKJV, NLV, NLT, NRSV, NRSVA, NRSVACE, NRSVCE, RSV, RSVCE, VOICE și WEB.
49. ^ Citat: „Marcu 16:8 Cele mai importante și mai timpurii mss încheie Evanghelia cu v. 8;
câteva mss grecești, nu foarte importante (sec. VII-IX), conțin un epilog scurt al Evangheliei,
înaintea celui lung (vs. 9-20): Ele le-au spus pe scurt celor din anturajul lui Petru tot ceea ce
li se poruncise. După aceste lucruri, Isus Însuși a trimis, prin ei, de la răsărit la apus,
proclamarea sfântă și nepieritoare a mântuirii veșnice. Amin; o versiune latină veche (sec. II)
conține numai acest epilog scurt Marcu 16:8 Cele mai multe mss conțin acest epilog lung,
care nu apare însă în cele mai importante și mai timpurii mss. Acest lucru, împreună cu faptul
că vocabularul și stilul acestuia sunt diferite de restul evangheliei, a dus la concluzia că
materialul a fost compus în prima jumătate a sec. II (deoarece el este citat de Irineu și Tatian,
sec. II), probabil ca un rezumat al materialului referitor la aparițiile lui Isus după înviere, bazat
în general pe Lc. 24 și In. 20. Cel mai probabil, epilogul original al Evangheliei s-a pierdut”
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR) Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible,
New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All
rights reserved worldwide.

Bibliografie
Brown, Raymond E. (1997). An introduction to the New Testament. New York: Doubleday.
ISBN 0-385-24767-2. OCLC 35990175 (https://www.worldcat.org/oclc/35990175).
Brown, Raymond E. (2010). An introduction to the New Testament. New Haven, Conn.: Yale
University Press. ISBN 978-0-300-14016-3. OCLC 762279536 (https://www.worldcat.org/ocl
c/762279536).
Burkett, Delbert (2002). An introduction to the New Testament and the origins of Christianity
(https://books.google.com/books?id=EcsQknxV-xQC). Cambridge University Press.
 ISBN 978-0-521-00720-7.
Cousland, J.R.C. (2010). Coogan, Michael David; Brettler, Marc Zvi; Newsom, Carol Ann;
Perkins, Pheme, ed. The New Oxford Annotated Bible: New Revised Standard Version.
Oxford University Press. p. 1744. ISBN 978-0-19-528955-8.
Cousland, J.R.C. (1 martie 2018). Coogan, Michael David; Brettler, Marc Zvi; Newsom, Carol
Ann; Perkins, Pheme, ed. The New Oxford Annotated Bible: New Revised Standard Version
(https://books.google.com/books?id=T05WDwAAQBAJ&pg=PA1380). Oxford University
Press. p. 1380. ISBN 978-0-19-027605-8.
Parker, D.C. (1997). The Living Text of the Gospels (https://books.google.com/books?id=yYk
vZR-oWVwC&q=Parker+the+living+text+of+the+gospels). Cambridge University Press.
ISBN 978-0521599511.
Telford, W.R. (1999). The Theology of the Gospel of Mark (https://books.google.com/books?i
d=E9saA_qL4iMC&q=%22Luke%22%22alters+the+reference+to+Galilee%22&pg=PA148).
Cambridge University Press. ISBN 978-0521439770.

Legături externe
Evanghelia dupa Marcu (http://www.crestinortodox.ro/religie/evanghelia-dupa-marcu-69299.
html), 26 septembrie 2006, CrestinOrtodox.ro

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Evanghelia_după_Marcu&oldid=16069203