Pr. Prof.

Stelian TOFANĂ
 1. Autorul Evangheliei
a. Mărturii ale Tradiţiei

• Papias - episcop de Hierapolis - “Explicarea cuvintelor

Domnului”, scria:

• “Iată ce spune prezbiterul (bătrânul) adică Apostolul Ioan. Marcu,

care era tălmaciul lui Petru, a scris corect, dar fără rânduială, tot
ceea ce îşi aducea aminte că a fost spus sau făcut de Domnul”.
« Căci el nu auzise şi nici nu însoţise personal pe Domnul, ci doar
a însoţit mai târziu pe Petru. Acesta îşi expunea învăţăturile după
cum simtea că ar fi trebuit, dar nu aşa ca şi cum ar fi făcut o
expunere ordonată a faptelor.
• De aceea nu-i greşela lui Marcu dacă a scris după cum şi-a adus
aminte, pentru că el purta de grijă doar de un singur lucru: să nu
lase afară nimic din ceea ce auzise şi să nu se facă vinovat în
expunerea sa de nici o minciună”.
• Prologul antimarcionit ( sfârşitul sec. II ) – afirmă:
“Marcu, cel numit cu degete scurte, a fost tălmaciul
lui Petru, care a scris o Evanghelie în ţara Italiei”.

• Sf. Irineu, în secolul 2, după ce afirmă că

Evanghelia după Marcu a fost scrisă „pe când Petru
şi Pavel propovăduiau Evanghelia la Roma şi
întemeiau acolo Biserica”, adaugă: “după moartea
lui Petru şi Pavel, Marcu ucenicul şi tălmaciul lui
Petru ne-a transmis în scris ceea ce predica Petru”

• Origen scria: “În al doilea rând vine cea de la

Marcu care a scris după învăţătura primită de la
Petru, care îl recunoaşte pe Marcu drept fiul său în
prima sa epistolă sobornicească” (1 Pt 5,13).
 b. Mărturii noutestamentare despre autorul
Evangheliei
• Numele său nu este menţionat niciodată în sfintele
Evanghelii. Totuşi, după unii cercetători, Evangheliile
ar conţine unele referiri indirecte la Marcu.

• În paginile Noului Testament numele său este totuşi

consemnat de 10 ori.
- Faptele Apostolilor pomenesc de 6 ori pe un
ucenic numit fie “Ioan, cel numit Marcu”, fie Ioan, fie,
simplu, Marcu (FAp. 13-14).
În toate aceste locuri este vorba de una şi aceeaşi
persoană, adică de tânărul care l-a însoţit pe Pavel şi
Barnaba în prima călătorie misionară în Asia, între anii
45-48 d. Hr. şi pe care, la un moment dat, îi părăseşte.
- În Epistolele pauline numele lui apare de 3 ori:
- Coloseni 4,10 – Marcu apare ca fiind vărul lui
Barnaba
- Filimon 24, Marcu este amintit ca fiind
„împreună lucrător” cu Ap. Pavel
- 2 Timotei 4,11, Marcu este dorit de Apostolul
întemniţat la Roma, ca unul care îi era „de folos
în slujire”.
• Faptele Apostolilor, în capitolul 12 istorisesc
eliberarea din închisoare a lui Petru, care se
duce la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit
Marcu, unde erau adunaţi mulţi pentru
rugăciune.

• Unii comentatori văd pe Marcu în purtătorul

ulciorului cu apă, care-i aştepta pe Petru şi
Ioan la poarta dinspre Betania, spre a-i
conduce la casa aleasă de Domnul pentru
cina Euharistică ( Marcu 14,14; Luca 22,10).
• Alţii văd în el pe tânărul care mergea după
Domnul, spre grădina Ghetsimani, în noaptea
când Acesta a fost prins şi apoi judecat (Marcu
14,51-52).

• În momentul în care era pe punctul de a fi prins

de soldaţi, tânărul a fugit, rămânându-i cămaşa
în mâinile lor (Marcu 14,51).
• Chiril Metafrastul şi Nichifor Calist spun că
Marcu şi-a încheiat viaţa prin moarte martirică,
fiind prins de către păgâni într-o catacombă din
Alexandria Egiptului, apoi legat şi târât pe
străzile oraşului până şi-a dat sufletul.

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în ziua de 25

aprilie.
 Destinatarii Evangheliei

• în primul rând - creştinii romani, care nu cunosc nici

Palestina, nici obiceiurile iudaice

– autorul explică anumiţi termeni greceşti prin

corespondenţii lor latini:

–doi lepta (monedă grecească), adică un

quadrans ( moneda romană) (Mc. 12,42)
–înlăuntrul curţii, adică în pretoriu (15,16)
- traduce unele expresii aramaice rostite de
Mântuitorul: „Talita Kumi” ceea ce se
tâlcuieşte: „Fiică, ţie-ţi zic, scoală-te!”( 5,41); ---
„Corban”, adică: „Darul cu care aş putea să te
ajut, i l-am dăruit lui Dumnezeu” (7,11); „Avva”,
Părinte ( 14,36 ); Golgota, care se tâlcuieşte
Locul Căpăţânii (15,22),

–lămureşte anumite expresii referitoare la cultul

mozaic: „…a mâncat pâinile punerii înainte, pe
care nu se cuvenea să le mănânce decât
preoţii” –(2,26 ); spălarea mâinilor înainte de
masă, spălarea paharelor ( 7,3-4) etc.
– când evanghelistul istoriseşte episodul purtării
crucii lui Iisus de către Simon Cirineul, el
precizează că acesta era „tatăl lui Alexandru
şi a lui Ruf” ( 15,21).

– din Romani 16,13 rezultă că la data la care

Ap. Pavel scria această epistolă, Ruf se
găsea la Roma.

– Cititorii romani ai Evangheliei îi cunoşteau,

aşadar, pe fii acelui Simon, astfel că ei îl
puteau foarte uşor identifica pe acel personaj,
intrat în istoria dramei Crucii.
 Timpul scrierii

• În ceea ce priveşte timpul scrierii Evangheliei

exprimările Tradiţiei sunt contradictorii.

- Prologul antimarcionit şi Sf. Irineu afirmă că

Evanghelia a fost scrisă după moartea Ap.Petru

- Clement e de părere că evanghelia a fost scrisă pe

timpul când Ap. Petru mai era încă în viaţă.
 Dacă avem în vedere faptul că Luca a folosit opera lui
Marcu, iar el a scris, potrivit mărturiilor tradiţiei, cândva
în jurul anului 63, atunci Marcu nu-şi va fi scris
opera sa decât în anul 63, adică cu puţin înainte
de Luca.

• Teologii apuseni datează Evanghelia după

Marcu la o dată mai târzie, cândva în jurul
anului 70, cu puţin înainte de distrugerea
Ierusalimului, sau, după unii, chiar după
această dată.
 Planul doctrinar al Evangheliei

1,1 – 8,26 – Misterul lui Mesia

(mesianitatea slăvită a lui Iisus)

8,27 – 15,47 – Misterul Fiului Omului

(mesianitatea umilă)

16 - Învierea
1 – 9 - Activitatea în Galileea

10 – Călătoria spre Ierusalim

11- 16 - Activitatea în Ierusalim

(Patimi, moarte, Înviere)
 Caracteristicile Evangheliei după Marcu în
comparaţie cu cea după Matei

• El trece peste consemnarea copilăriei

Mântuitorului şi începe evanghelia direct
cu relatarea activităţii Lui.

• Acest fapt i-a determinat pe specialişti să

afirme că Matei scrie în completarea lui
Marcu, de vreme ce consemnează, în
partea de început a Evangheliei sale,
pruncia Domnului.
• Evanghelia a II-a cuprinde toate minunile pe care
le găsim şi în Evanghelia după Matei, cu excepţia:

- vindecarea servitorului sutaşului din Capernaum

(Mt. 8,15)
- vindecarea celor 2 orbi (Mt. 9,27- 31)
- vindecarea unui mut demonizat (Mt. 9,31-32)

• Acest fapt i-a condus pe specialişti la concluzia că

Matei, având în faţă pe Marcu, le-a observat lipsa
şi le-a inserat în Evanghelia sa.
• Evanghelia a II-a cuprinde trei minuni care nu
se găsesc la Matei:
- demonizatul din Capernaum (Mc. 1,21-28)
- vindecarea unui surdomut (Mc. 7,32-37)
- vindecarea orbului din Betsaida (Mc. 8,22-
26)
• Specialiştii sunt de părere că Matei nu le-a
consemnat din simplul motiv că le-a găsit
suficient de plastic descrise în Evanghelia
după Marcu, astfel că nu a socotit necesară
adjustarea lor.
• Cuvântările Domnului în Evanghelia a II-a, în
comparaţie cu cele din Evanghelia după Matei,
aproape că lipsesc total (a se vedea Predica de
pe munte)

• Evanghelia cuprinde şi două parabole proprii

evanghelistului Marcu şi care nu sunt
consemnate de ceilalţi evanghelişti: Pilda
seminţei ce creşte de la sine (4,26-29) şi
pilda celor ce veghează (13,34-37).
Secretul mesianic – coordonată teologică
a Evangheliei

• S-a considerat Iisus, Mesia venit în

lume, sau nu?

• Şi-a aplicat Sieşi acest titlu?

• Sau a respins ideile preconcepute care,

în iudaism, erau asociate titlului de
Mesia?
• Evanghelia Sf. Marcu este străbătută, de la un capăt
la altul, ca un fir rosu, de ideea ascunderii de către
Iisus a Mesianităţii Sale.

a- Iisus le porunceşte demonilor, care Îl

recunoşteau ca fiind trimisul Domnului, să tacă: “Ce
ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne
pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu, şi
Iisus l-a certat, zicând: Taci! (Mc. 1,24-25).
 b- În acelaşi capitol Marcu consemnează faptul că
Iisus a tămăduit pe mulţi care sufereau de diferite boli,
iar pe demonii alungaţi de El “nu-i lăsa să vorbească,
pentru că-L ştiau că El este Hristos” (Mc.1,34).

c- Într-un alt context, Marcu consemnează faptul că

”duhurile cele necurate”, când îl vedeau, cădeau
înaintea Lui şi strigau, zicând: Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu. Şi El le certa mult ca să nu-L dea pe
faţă” (Mc. 3,11-12).
d- Celui vindecat de lepră Iisus Hristos i-a
interzis să răpândească vestea şi modul
curăţirii lor: “Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui
nimic, ci mergi de te arată preotului...” (Mc.
1,44).

e- După săvârşirea minunii învierii fiicei lui Iair,

Iisus porunceşte atât părinţilor ei, cât şi tuturor
celor prezenţi, ca nimeni să nu afle de
aceasta: “Dar El le-a poruncit, cu stăruinţă, ca
nimeni să nu afle de aceasta...” (Mc. 5,43).
f- În ţinutul Decopolei vindecă un surdo-mut - “le
porunceşte tuturor să nu spună nimănui” (cf.Mc.
7,8). Marcu inserează însă şi amănuntul că “cu
cât le poruncea, cu atât mai mult ei îl vesteau”
(Mc. 7,36).

g - În ţinutul Cezareei lui Filip, după

mărturisirea de către Petru a dumnezeirii Sale,
Iisus “le-a dat poruncă să nu spună nimănui
despre El” (Mc. 8,30).
h - Cu prilejul Schimbării la faţă înaintea ucenicilor
Săi, Iisus, coborându-Se cu ei din munte “le-a
poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră,
decât atunci când Fiul Omului va învia din morţi”
(Mc. 9,9).
În acest text se poate observa o gradaţie - Ucenicilor, le spune totuşi că
aceasă taină pot să o afirme, dar numai după Învierea Sa.

i - Conform lui Mc. 4,11-12, Iisus învăluie taina

Împărăţiei lui Dumnezeu într-o enigmă, astfel ca cei
din afara grupului ucenicilor să nu o cunoască: “Şi
le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina
împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară
totul se face în pilde,
Ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi,
auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă
şi să fie iertaţi”.
• Mc 4,11-12 – o problemă exegetică?
- opacitatea discipolilor tolerabilă – opacitatea massei
ireversibil vinovată?
- argument pentru predestinare?

...ἵνα βλέποντες βλέπωσιν καὶ μὴ ἴδωσιν, καὶ

ἀκούοντες ἀκούωσιν καὶ μὴ συνιῶσιν, μήποτε
ἐπιστρέψωσιν καὶ ἀφεθῇ αὐτοῖς. (Mar 4:12 BGT)

Joachim Jeremias:
”Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina
împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul
se face în pilde,
Ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind,
să nu înţeleagă, dacă nu se vor întoarce şi să fie
iertaţi”.
j - Problema Mesianităţii lui Iisus este pusă în
modul cel mai limpede în textul din Marcu
14,61 urm. - Caiafa îl întreabă pe Iisus: “Eşti
tu Hristosul, fiul Celui binecuvântat?”

Potrivit evangheliei, Iisus a răspuns: egw eimi

= “da”.

Dar, textele paralele din Matei şi Luca sunt

diferite. În Evanghelia după Matei 26,64 citim:
“Tu ai zis” (sÝ eŒpaj = “da”.
• Când planul lui Dumnezeu nu mai putea fi
revocat, după învierea lui Lazăr, Iisus Domnul
nu mai opreste pe nimeni să-L aclame ca
Mesia. Orbul din Ierihon striga: “Iisuse, Fiul lui
David, miluiește-mă!” (Mc.10,47).

• La intrarea în Ierusalim se întâmplă acelaşi

lucru. Iisus Mântuitorul acceptă “Osana”
(Mc.11,10).
 Evanghelistul Matei consemnează faptul că
arhiereii şi cărturarii au luat atitudine, cerându-i
lui Iisus să-i oprească pe cei ce-L aclamau
(Mt.21,15-16).

• În Patimi, în faţa arhiereului, Iisus îşi lasă totuşi

descoperită identitatea Sa fie şi indirect, dar
numai în sensul şi termenii expuşi până acum:
“Veţi vedea pe Fiul Omului...” (Mc. 14,62),
afirmaţie care devine, de altfel, şi motivul
condamnării Sale.
• Motivele pentru care Iisus încearcă să-şi
ascundă mesianitatea Sa ar fi următoarele:

1 - Conflictul care exista între ideea mesianică

a evreilor şi ideea proprie mesianică a
Mântuitorului.

2 – Lumină în identitatea lui Iisus a făcut doar

Patimile, Moartea şi Învierea, care L-au
reclamat ca fiind adevăratul Mesia, fără să mai
fie nevoie să afirme El acest
 3 – Secretul mesianic ţinea şi de necesitatea
Patimilor.

Aşadar, în viziunea lui Marcu, secretul mesianic

al lui Iisus devine mijloc şi cale spre
descoperirea adevăratei Sale identităţi, doar
atunci când planul lui Dumnezeu cu lumea era
sigur de realizarea sa.
 Bibliografie
Comentarii

• V. Taylor, The Gospel according to St. Mark, 2d ed

London 1966

• J. Gnilka, Das Evangelium nach Markus, 2 vol.,

EKK, 2.1-2, Zurich-Neukirchen-Vluyn, 1978-1979

• M.D. Hooker, The Gospel According to saint Mark,

BNTC, London, 1991;

• R. Pesch, Das Markusevangelium, 2 vol.. HThK, 2,

1-2 ; Fribourg-en –Brisgau, 1980, ( 2 ed. );
• R. Schnackenburg, Das Evangelium nach
Markus, 2 vol., Düsseldorf 1966-1970 ; trad.
L’Evangile selon saint Marc, 2 vol., Paris 1973

• J. Valette, L’ Evangile de Marc, parole de

puissance et message de vie, 2 vol. , Paris
1986

• J. P. Heil, The Gospel of Mark as Model for

Action: A Reader- Response Commentary,
New York – Mahwah 1992
 Introduceri, lucrări de specialitate
• Vasile Gheorghiu, Introducerea în Sfintele Cărţi ale
Testamentului Nou, Cernăuţi 1929;

• W. G. Kümmel, Einleitung in das Neue Testament,

Heidelberg 1983;

• Raymond E. Brown, An Introduction to the New

Testament, New-York 1997, cap: Gospels in general p. 99-
111;

• Vasile Mihoc, Daniel Mihoc, Ioan Mihoc, Introducere în

Studiul Noului Testament, Sibiu 2001.
• Stelian Tofană, Introducere în Studiul Noului
Testament. (vol. II). Evangheliile după Matei şi
Marcu. Documentul Quelle, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca 2002, p. 255-383;

• Silviu Negruţiu, Dan Moldovan, Florin Codrea,

Mirela Măţăoanu, Stelian Tofană (coordonator),
Cercetarea noutestamentară românească – Ghid
bibliografic -, Cluj-Napoca 2004

Donald Guthrie, New Testament Introduction,

Downers Grove, Illinois USA 1990;