Apologeţi de limbă latină

Apologeticum

Dacă nu vă e permis, demnitari ai imperiului roman, care împărţiţi dreptatea în cazul tuturor şi-n
locul cel mai înalt al cetăţii, să cercetaţi pe faţă şi să vedeţi care este adevărul în cauza creştinilor, dacă
numai atunci când e vorba de creştini autoritatea voastră se teme, ori îi e ruşine să cerceteze în public cu
tot respectul dreptăţii; dacă în sfârsit ceea ce s-a întâmplat de curând, duşmănia împotriva religiei noastre,
sporită peste măsură prin denunţurile particulare, a închis cale oricărei apărări, să-i fie permis atunci
adevărul să pătrundă până la urechile voastre măcar pe calea tăcuta a scrierilor, ce nu o pot glăsui.
Adevărul nu se roagă de nimic în sprijinul cauzei sale, findcă nu se miră de condiţia existenţei sale.1

El ştie că trăieşte ca un străin pe acest pământ că între străini își găseşte uşor duşmani, pentru că
familia, locuinţa, speranţa şi buna lui cinstire se află în ceruri. El cere un singur lucru:„ să nu fie
condamnat fără a fi cunoscut”. Ce au de pierdut legile voastre care sunt atotputernice în imperiul lor, dacă
adevărul este ascultat?. Oare puterea lor va străluci mai mult dacă ele osândesc adevărul, neîngăduindu-i
cel puţin să se apere?. Căci dacă-l condamnă fără să-l asculte, pe lângă ura din cauza nedreptăţii lor, îşi
vot atrage bănuiala că o fac în mod deliberat, nevoind să asculte ceea ce n-ar putea condamna dar ar
asculta. Așadar vă acuzăm de ura nedreaptă pe care o aveţi împotriva numelui de creştin. Această
nedreaptă ură este îngreunată şi combătută chiar de ceea ce ar părea s-o scuze, adică de neştiinţa voastră.2

Numai atunci e meritată ura când s-ar şti că e meritată. Aşadar,de îndată ce oamenii trăiesc fără să
cunoască ceea ce urăsc, de ce nu ne-ar fi îngăduit să credem că ceea ce ei urăsc, nu merită ură?. De aici
reiese şi una şi alta: şi că ei nu cunosc ceea ce urăsc şi că urăsc pe nedrept ceea ce nu cunosc.3

Dovadă a necunoaşterii, care, în timp ce scuză nedreptatea, de fapt o condamnă, este aceea că toţi
cei ce până aici ne urau fiindcă nu ne cunoşteau, de îndată ce au început să ne cunoască încetează de a ne
mai urî. Aceştia devin creştini după ce cunosc adevărul şi încep să urască ceea ce au fost mai înainte şi să
se declare de partea a ceea ce au urât, numărul lor fiind atât de mare, încât se poate constata din realitatea
însăşi. Nu le este permis să fie mai drepţi în bănuielile lor, nu le place să cerceteze mai de aproape. Numai

1
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 39
2
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 39
3
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 40

1
aici curoizitatea omenească este amorţită. Ei iubesc ignoranţa, precum alţii se bucură de roadele
cunoaşterii.4

Ei preferă să nu ştie pentru că au apucat să urască. Ceea ce nu ştiu cred mai înainte că este aşa
cum afirmă ei, fiindcă, dacă nu ar cunoaşte adevărul, nu l-ar mai putea urâ.

Desigur că dacă nu se descoperă nici o pricină temeinică a urii, cel mai bun lucru ar fi ca ei să
înceteze a urâ pe nedrept. Cei răi caută într-adins să stea în umbră, se feresc de a ieşi la iveala, prinşi
asupra faptului tremură de frică, acuzaţi, neagă, nici chiar torturaţi nu mărturisesc uşor întotdeauna, iar
când sunt condamnaţi se întristează cu totul, se pornesc împotriva lor înşile, pornirea minţii rele o pune pe
seama soartei ori a stelelor. Creştinul dacă este denunţat se mândreşte, dacă este acuzat nu se apără, este
interogat, mărturiseşte totul de la început, este condamnat, aduce mulţumiri.5

Ce fel de rău este acesta, care n-are nimic din însuşirile răului: ruşinea, teama, prefăcătoria,
căinţa, jeluirea?. Ce rău este acesta, de care cel învinuit se bucură, pe care învinuirea este ceva dorit, iar
pedeapsa o victorie?. Numai creştinilor nu le este permis să spună ceva să-şi lămurească pricina, să-i
apere dreptatea, să împiedice pe judecător de a fi nedrept. Când este vorba despre oricare învinuit , chiar
dacă el a mărturisit că este ucigaş, pângăritor de lucruri sfinte, incestuos sau duşman public nu vă grăbiţi a
da hotărârea până nu cercetaţi cu deamănuntul natura faptului, antecedentele, locul, modul, timpul,
martorii, complicii. Dar când este vorba ce creştini nimic din acestea, deşi ar trebui sa să ni se smulgă şi
nouă, la fel, prin tortură mărturisirea unor crime de care suntem pe drept învinuiţi: din câţi copii s-a
înfruptat fiecare, câte incesturi, a săvârşit noaptea, ce bucătari, ce câini au fost de faţă. Noi ştim că
împotriva noastră e oprită cercetarea. Legile poruncesc ca răufăcătorii să fie pedepsiţi, iar nu acihtaţi.6

Aceasta glăsuiesc hotărârile senatului şi edictele principiilor. Această putere, care vă este dată s-o
îndepliniţi, trebuie să fie omenoasă, nu tiranică. Numai la tirani chinurile erau întrebuinţate în locul
pedepselor, pe când la voi sunt folosite decât pentru cercetări. Pe creştin îl socoteşti om vinovat de toate
fărădeligile, duşman al zeilor, al împăraţilor, al legilor, al tradiţiilor, al întregii naţiuni, şi-l silești să nege,
ca să-l absolvi, ceea ce n-ai putea face dacă ar nega. Procedezi împotriva legilor. Vrei să nege că e
vinovat, ca să-l faci nevinovat şi aceasta fără voia lui, fără vreo vină din trecut. De unde această judecată
strâmbă, care vă face să nu gândiţi că trebuie crezut mai degrabă cel care mărturişeste de bună voie decât

4
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 40
5
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 40
6
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 41

2
cel ce e constrâns de lege, sau că, silit să nege, n-a făcut aceasta în mod sincer şi că, achitat după plecarea
din tribunalul vostru va râde de pornirea voastră, rămânând creştin ca mai înainte?.7

Aşadar, fiindcă în totate privinţele ne trataţi altfel decât toţi ceilalţi vinovaţi, urmărind un singur
scop: ca noi să ne depărtăm de acel nume puteţi înţelege că nu o crimă este în cauză, ci un nume, pe care-l
urmăreşte o anumită ură, cu un ţel bine definit, în primul rând ca oamenii să nu caute a cunoaste cu
adevărat ceea ce ei ştiu că de fapt, nu cunosc.8

De aceea ei cred despre noi lucruri care nu se pot dovedi şi nu vor să facă cercetări, ca să nu se
constate că nu există ceea ce ei preferă să creadă, pentru a fi condamnat nu pe baza unor crime dovedite,
ci prin simpla mărturisire, acest nume urât de ei. De aceea suntem chinuiţi dacă mărturisim şi pedepsiţi
dacă stăruim în mărturisire fiind în schimb achitaţi dacă negăm, fiindcă lupta se dă împotriva numelui. În
sfârşit de ce credeţi pe lista osândiţilor pe creştini numai cu acest nume şi nu cu acela de ucigaş dacă
creştinul este un ucigaş?. De ce nu acela de incestuos sau orice altceva credeţi că este?. Numai despre noi
vă este ruşine şi scârbă să pronunţaţi crimelor înseşi?. Dacă prin creştin nu se înţelege un nume de crimă
este cu totul absurd să se facă o crimă din acest nume.9

Ce să mai spun despre faptul că foarte mulţi cu ochii închişi împing aşa de departe ura lor, încât
chiar depun pentru un creştin mărturie favorabilă îi reproşează totuşi aceste nume „Bun bărbat dar păcat
este Gaius Seius, păcat însă că este creştin”, la fel spune şi altul „Mă mir că Lucius Titus,un bărbat
înţelept,s-a făcut deodată creştin”. Nimeni nu-şi dă seama că tocmai de aceea Gaius este bun şi Lucius
înţelept, fiindcă sunt creştini; sau de aceea sunt creştini, findcă sunt buni şi înţelepţi. Laudă ceea ce ştiu şi
critică ceea ce nu ştiu, iar puţinul pe care-l ştiu îl compromit prin neştiinţa lor când mai drept ar fi să
judece cele ascunse după probele care se văd, decât să osândească mai dinainte după probe nedovedite.10

Alţii, pe cei cunoscuţi mai înainte de acest nume ca oameni de nimic, uşuratici, necinstiţi îi critică
fără să-şi dea seama în orbirea lor că-i critică pentru ceea ce de fapt merită laudă. „Ce femeie de viaţă era,
ce petrecăreaţă, ce tânăr amabil şi galant şi iată că s-au făcut creştini”. Li se reproşeaza astfel îndreptarea
lor. Li se urăşte astfel unor oameni nevinovaţi însuşi numele lor nevinovat. Poate că este urâtă religia
noastră fiindcă aminteşte de numele întemeietorului ei. Dar ce rău în faptul că o şcoală impune adepţilor
ei denumirea de la numele conducătorului?. Oare filozofii nu sunt numiţi de la creatori de sisteme

7
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 41
8
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 42
9
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 43
10
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 44

3
filozofice: platonici, epicurei, pitagorei, sau de la locurile de şedere, cum sunt stoicii, academicii?. Și
totuşi pe nimeni n-a supărat purtarea unui nume transmis de la întemeietor odată cu doctrina.11

Desigur, dacă cineva dovedeşte că o religie este rea şi întemeietorul ei la fel, va putea dovedi că şi
numele este rău, vrednic de ură din pricina vinovăţiei religiei şi a întemeietorului ei; de aceea, înainte de
ura numelui trebuie să cunoaşteţi religia după întemeietorul ei, sau întemeietorul ei după religie. Dar
acum, fără nici o lămurire se poartă război numelui şi se condamnă mai înainte fără nici o cunoaştere
prealabilă a religiei şi autorului, datorită numelui, fiindcă se numesc astfel, nu fiindcă poartă vreo vină.12

În primul rând, voi opuneţi în virtutea legii acest principiu „Nu este permis ca voi să existaţi”. Și
porunciţi aceasta fără nici o cercetare mai omenească, dându-vă pe faţă din înălţimea cetăţii, violenţa şi
stăpânirea nedreaptă, de vreme ce pretindeţi că nu este permis ca noi să existăm pentru că aşa vreţi voi, nu
pentru că nu se cuvine ca noi să existăm.13

Ne socotiţi cei mai criminali, acuzându-ne că omorâm copii, că facem ospeţe după care ne dedăm
la ticăloşii, organizate ziceţi voi cu ajutorul câinilor care, ca nişte proxeneţi ai localurilor de noapte,
dresaţi să stingă luminile pentru a întinde astfel o perdea discretă peste astfel de plăceri nelegiuite. Astfel
de acuzaţii ne aduceţi de multă vreme şi totuşi n-aveţi nici o grijă să dovediţi faptele de care suntem
învinuiţi. De aceea su dovediţi-le dacă le credeţi, sau încetaţi de a mai crede în existenţa lor, dacă n-aţi
descoperit nimic.14

Nu vă închinaţi la zeii voştri,ziceţi voi şi nu aduceţi împăratului sacrificii „Nu sacrificăm pentru
alţii pentru motivul că nu sacrificăm nici pentru noi înşine, de îndată ce nu ne închinăm la zei. De aceea
suntem învinuiţi de sacrilegiu şi de lezarea majestăţii imperiale.Aceasta e cauza cea mai mare, poate
singura de căpetenie şi deci vrednică de a fi cunoscută, dacă nu ne-ar judeca bănuiala şi nedreptatea, una
îndepărtând orice nădejde de a mai afla adevărul, cealaltă respingându-l.

Ceea ce noi adorăm este un singur Dumnezeu, Cel ce prin cuvântul prin care a poruncit, cu
raţiunea cu care arânduit, prin puterea cu care a înfăptuit a dat la iveală din nimic tot universul acesta, cu
toată rânduirea elementelor, corpurilor şi spiritelor, ca podoabă a majestăţii Sale, de aceea greii au dat

11
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 44
12
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 45
13
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 46
14
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 46

4
numele universului de cosmos. Am spus destule pentru a respinge învinuirea că am fi afensat religia şi
divinitatea; nu putem da impresia că ofensăm nişte zei care nu există.15

Este de bună seamă acel spirit al puterii demonice şi îngereşti care, duşmănindu-ne din pricina
rezistenţei noastre şi privindu-ne cu ochii răi, din pricina milei lui Dumnezeu faţă de noi, duce împotriva
noastră lupta dinăuntrul minţilor voastre acum mlădiate şi bine stăpânite spre o mai deplină nedreptate a
judecăţii şi o mai mare pornire a cruzimii.

De vreme ce se vede uşor nedreptatea de a sili oamenii liberi să sacrifice fără voia lor căci doar
sufletul de bunăvoie se îndreaptă el singur spre îndeplinirea îndatoririlor divine-se înţelege că e o prostie
curată ca un om să fie silit de un altul să de-a zeilor cinstirea lor, pe care ar fi în interesul lor propriu să-i
îmblânzească nesilit de nimeni, având tot dreptul să răspundă în numele libertăţii. Dar tocmai de aici aţi
fost porniţi împotriva noastră de către aceleaşi spirite, ca să ne siliţi să sacrificăm pentru sănătatea
împăratului. Şi de aici vouă vi s-a impus sarcina să ne constrângeţi , iar nouă nevoia de a rezista cu preţul
vieţii noastre.16

Cu aceasta am ajuns la a doua învinuire, la aceea a nesocotirii unei majestăţi mai înalte, de vreme
ce voi cinstiţi pe împărat cu o frică mai mare şi cu o sfială mai vicleana decât pe el însuşi Jupiter din
Olimp. Vă dovediţi necredincioşi faţă de zei fiindcă arătaţi mai multă teamă de o stăpânire omenească. În
sfârşit, la voi mai degrabă se jură strâmb pe toţi zeii, decât pe singura persoană a împăratului.17

Noi însă rugăm pentru sănătatea împăratului pe Dumnezeul nostru Cel veşnic, Dumnezeu
adevărat, Dumnzeu Cel viu, pe care chiar împăraţii îl doresc să le fie prielnic mai presus de toţi ceilalţi.
Totdeauna ne rugăm pentru împăraţii noştri să aibă viaţă lungă, domnie statornică, siguranţă în palat,
aramtă puternică, senat credincios, popor cinstit, tot ce poate dori un om ca un împărat. Toate acestea n-aş
putea să le cer de la un altul, decât de la cine ştiu că le-aş putea dobândi; fiindcă El este singurul care
poate dărui şi eu sunt singurul care-L cinsteşte pe El, gata de a muri pentru El, care îi dăruieşte jertfă mai
bogată şi mai plăcută, pe care El Însuşi a arătat-o: rugăciune pornită din trup neprihănit, din suflet
nevinovat, din Duh Sfânt. În timp ce ne rugăm astfel cu mâinile întinse spre Dumnezeu, chiar de ar fi să
ni se scoată unghiile, să fim răstigniţi pe cruce, flăcările să ne mistuie, săbiile să ne reteze capetele, însăşi
ţinuta în care ne rugăm ne pregăteşte să îndurăm orice chin. Haideţi prea bunilor judecători, sfâşiaţi o

15
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 46
16
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 47
17
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 48

5
inimă care se roagă lui Dumnezeu pentru împărat!. Acolo va fi crima, unde este adevărul şi devoţiunea
faţă de Dumnezeu!.18

Ideile noastre le socotiţi prejudecăţi, dar pe ale filozofilor şi poeţilor le luaţi drept cunoştinţe
foarte desăvârşite şi cugetări dintre cele mai adânci. Ei sunt înţelepţi, pe când noi nişte proşti; ei trebuie
cinstiţi iar noi batjocoriţi, ba chiar şi pedepsiţi. Or fi false ideile pe care noi le apărăm, or fi ele
prejudecăţi, dar sunt necesare; or fi prostii necesare, dar sunt necesare de îndată ce sunt constrânşi a se
face buni cei ce cred în ele, de teama chinului veşnic şi în nădejdea fericirii eterne. Chiar de ar fi
neadevărate şi neştiutoare credinţele noastre totuşi ele nu vatămă pe nimeni; căci ele sunt asemenea cu
multe altele, cărora nu le daţi nici o pedeapsă, deşarte şi mincinoase, pe care pe care nu le învinuiţi şi nu
le pedepsiţi, pentru că le socotiţi nevătămătoare. Cei care ne urăsc pe noi ar trebui să se întristeze, iar nu
să se veselească,pentru că noi suntem aceia ce am dobândit ceea ce am ales.19

Creştinul însă, care nedăjduieşte de la Dumnezeu reînvierea cea adevărată, este socotit nebun
dacă pătimeşte pentru Dumnezeu. Urmaţi deci pe calea apucată, buni guvernatori, ca să fiţi mai bine
văzuţi în ochii poporului dacă-i jertfiţi pe creştini: răstigniţi-ne, condamnaţi-ne, striviţi-ne. Dovada
nevinovăţiei noastre stă tocmai în nedreptatea voastră însăşi.20

Cu toate acestea, nici cea mai rafinată cruzime a voastră nu vă e de vreun folos, ci, dimpotrivă e
de un îndemn mai mult spre religia noastră. Ori de câte ori suntem seceraţi de voi ne facem şi mai
numeroşi, sămânţa fiind chiar sângele creştinilor. Toate păcatele se răscumpără prin această suferinţă. De
aceea şi noi vă aducem pe dată mulţumiri pentru sentinţele noastre. Aici stă contradicţia între lucrurile
divine şi cele umane: în timp ce voi ne osândiţi, Dumnezeu ne mântuieşte.21

18
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 49
19
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 50
20
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 50
21
Părinți și Scriitori Bisericești, Apologeți de limbă latină, Editura IMBOR, București, 1981 pag. 51