Apologia lui Iustin martirul (1)

Sursa: http://lucyquebec.eklablog.com/iustin-filosoful-apologia-prima-a149970214

Persecuțiile stâ rnite împotriva creștinilor primelor veacuri a dat naștere în Biserică unui
gen literar aprte, apologia.1 Creștinii au simțit nevoia să se apere împotriva principalelor acuze
pentru care erau conduși înaintea tribunalelor: antropofagie sau pedofagie (faptul că în timpul
Euharistiei ar mânca carne de om sau ar sacrifica un prunc), ateism (faptul că neagă existența și
acțiunea zeilor păgâni în Imperiu), incest (faptul că își spun frați și surori unii altora și celebrează
căsătorii între ei). Mai grav însă și mai scandalos pentru creștini era faptul că deseori erau aduși
înaintea judecă torilor doar pentru faptul că erau creștini, numele de creștin atră gea după sine
pedepse dintre cele mai insuportabile și nu rareori moartea. Iustin din Neapolis, Palestina,
nă scut la începutul sec. al II-lea și mort la Roma în anul 165 prin decapitare, este unul dintre
primii apologeți creștini care a venit în apă rarea celor condamnați pe nedrept, în opinia lui. În
această primă apologie îi contrazice pe pă gâ nii care îi acuză pe nedrept pe creștini și arată multe
paralele între tradițiile evreilor, pă gâ nilor și creștinilor, aceștia din urmă ajungâ nd la o
înțelegere mai profundă a lucrurilor divine tocmai datorită faptului că l-au acceptat pe Isus
Cristos, cel prorocit de veacuri de Profeții din vechime, drept Mesia și Mâ ntuitor și a scos
omenirea din pă cat și moarte introducâ nd-o în comuniunea divină .

Sfântul Iustin (100-165) / Apologia Prima

Adresa:
I. Împă ratului Titus Elios Adrian Antonin cel Pios Cezar August și fiului să u Verisimus
filosof și lui Lucius, fiul Cezarului filosof și, prin adopție, al lui Titus cel Pios, iubitor de
cunoaștere, Senatului și întregului popor roman. Eu, Iustin, din Prisco, fiul lui Bacheius, de
origine din Flavia Neapole, oraș fin Siria Palestinei, am scris acest discurs sub formă de
apologie pentru a-i apă ra pe oamenii de orice rasă urâ ți pe nedrept și persecutați, iar eu sunt
unul dintre ei.
II. Rațiunea ne spune că cei care sunt de-a dreptul credincioși și filosofi cinstesc și iubesc
doar adevă rul, evitâ nd să urmeze opiniile celor din vechime, mai ales câ nd acestea se adeveresc
a fi false. Într-adevă r, o rațiune dreaptă ne spune nu doar că nu trebuie să -i urmă m pe cei care
gâ ndesc sau se comportă nedrept, dar trebuie ca, prin toate că ile și cu toate mijloacele la
îndemâ nă și chiar mai presus de propria viață , cel ce iubește adevă rul, chiar și atunci câ nd este
amenințat cu moartea, să fie în stare să aleagă fie să spună , fie să facă ceea ce este drept. Așadar
voi vă bucurați pretutindeni de faima de a fi pioși și pă stră tori ai dreptă ții și iubitori ai
înțelepciunii; nu vă ră mâ ne decâ t să și demonstrați acest lucru prin fapte. Iată -mă așadar
înaintea voastră nu pentru a vă aduce laude prin aceste scrieri, nici pentru a vă vorbi folosind
cuvinte lă udă roase la adresa voastră , ci pentru a vă cere să luați o poziție dreaptă conform
criteriului unui examen atent și riguros, fă ră să ră mâ neți lipiți prejudecă ților, nici dorinței de a
plă cea oamenilor superstițioși; în caz contrar veți atrage condamnarea asupra voastră dacă vă
veți comporta în mod irațional și ținâ nd seama doar de faima voastră , să spunem deja știrbită de
acum. Suntem convinși de altfel că nu putem suferi niciun ră u din partea nimă nui, mai puțin
atunci câ nd vom fi acuzați pe drept că suntem un fă că tori de rele; veți putea chiar să ne ucideți,
însă nu ne puteți distruge.

Examinarea acuzelor:
III. Dar pentru ca nimeni să nu creadă că acestea sunt cuvinte aruncate în vâ nt și la
nimereală , mi se pare corect să reamintesc acuzele aduse la adresa creștinilor și doar atunci,

1
apologie sf - 1-2 Scriere sau discurs de apărare a cuiva (împotriva unor învinuiri). 3 (Pex) Laudă (aprinsă) a meritelor cuiva sau a ceva.
dacă vor fi gă siți vinovați, să fie judecați după dreptate și să fie pedepsiți cum se cuvine; dacă ,
dimpotrivă , nu se poate demonstra că sunt ră ufă că tori, rațiunea dreaptă nu permite ca ei să fie
tratați pe nedrept, din cauza unei faime rele, ei care sunt oameni cinstiți; sau mai bine, nu merită
ca voi să -i tratați pe nedrept, voi care credeți că sunteți obligați să interveniți cu pedepse
folosindu-vă doar de impulsul irațional sau chiar de o judecată bolnavă . Orice om cu mintea
întreagă va putea vedea că cererea mea este dreaptă , iar creștinii sunt judecați pe nedrept și
acuzați, în timp ce aceștia dau dovadă de fapte bune și necondamnabile; încă o dată îi invit pe
guvernanții noștri să facă judecata fă ră a folosi violența sau tirania, ci urmâ nd credința și
înțelepciunea. Astfel atâ t guvernanții câ t și acuzații (creștinii) se vor putea bucura de pace și
fericire. Spunea de altfel cineva din vechime urmă toarele: „Dacă guvernanții și supușii nu sunt
filosofi nu este posibil ca în acel oraș să domnească fericirea”. Așadar, misiunea noastră este aceea
de a da tuturor dovada vieții noastre și a învă ță turilor noastre pentru ca din vina celor care vor
să persiste în ignoranță în ce ne privește să nu fim noi cei care să purtă m vina fiindcă ei preferă
să ră mâ nă orbi înaintea adevă rului; în ce privește, este datoria voastră – după cum cere însă și
rațiunea – să dați dovadă de judecă tori înțelepți, dâ nd ascultare spuselor noastre. În caz contrar
va fi nejustificabilă fapta voastră înaintea lui Dumnezeu dacă , după ce ați cunoscut faptele, nu ați
intervenit conform dreptă ții.

Este de neacceptat pedeapsa doar pentru că cineva poartă numele de „creștin”:

IV. Apelativul unui nume nu se judecă , nici bun nici ră u, fă ră faptele care sunt atașate
numelui respectiv; de altfel, în ce ne privește pe noi, numele nostru este contestat de autorită ți,
însă noi suntem oameni cinstiți. Dacă , pe de o parte, nu consideră m dreptate faptul de a vă cere
să fim ascultați din cauza numelui nostru, atunci nu vă ră mâ ne decâ t să demonstrați voi în ce
constă vinovă ția noastră , altfel, pe de altă parte, dacă nu gă siți dovezi care să ateste că suntem
oameni ră i din cauza faptului că purtă m numele de creștin și din cauza tră irii noastre, atunci este
datoria voastră să vă apă rați pentru a nu fi nevoiți să plă tiți pentru judecata voastră nedreaptă
pedepsind fă ră motiv bine întemeiat niște oameni nevinovați. Într-adevă r, nu mi se pare drept ca
un nume să atragă după sine laude sau hule dacă nu se poate demonstra prin fapte bună tatea
sau ră utatea unui lucru. Vă spun, nu sunteți îndreptă țiți să -i condamnați pe toți cei care sunt
acuzați înaintea voastră , înainte ca aceștia să fi fost convinși de vinovă ție. Dimpotrivă , în ce ne
privește, voi folosiți numele nostru drept dovadă a vinovă ției noastre, în timp ce, referindu-vă la
numele nostru, ar trebui să -i pedepsiți mai degrabă pe acuzatorii noștri. Acuza ce ni se aduce
este tocmai faptul că suntem creștini; iar voi știți prea bine că nu este drept să urâ ți ceea ce este
bun. Dimpotrivă , dacă unul din acuzați neagă , prin cuvâ nt, zicâ nd că nu este creștin, atunci îl
lă sați în pace, ca și cum nu ați avea nimic să -l mai acuzați și să -l învinuiți; dar dacă , dimpotrivă ,
cineva admite că este creștin, atunci să riți pe el și-l pedepsiți pentru declarația sa. Voi însă ar
trebui să examinați mai degrabă viața, fie a celui care mă rturisește că este creștin, fie a celui care
neagă lucrul acesta, pentru ca mai apoi să aveți o judecată limpede, bazâ ndu-vă pe fapte, în ce
privește persoana respectivă . Așa cum unii, învă țâ nd de la Maestrul lor, Cristos, să nu nege câ nd
sunt întrebați, dau un exemplu bun; tot la fel ceilalți care, tră ind în ră utate și negâ nd identitatea
lor, dau ocazie celor care vor să acuze fă ră discriminare pe toți creștinii de necredință și
nedreptate. Însă nici chiar acest lucru nu este drept! Într-adevă r, se pune o etichetă și se atribuie
o conduită de filosofi unora care nu fac nimic vrednic de acest nume și de o asemenea profesie.
Ș tiți prea bine faptul că numirea de filosofi este acordată , printre cei din vechime, chiar și unor
oameni care au învă țat și profesat teorii opuse. Unii dintre aceștia au învă țat ateismul, iar unii
poeți au afirmat că Zeus este destrăbălat împreună cu fiii săi; cu toate acestea, cei care au
urmat învă ță turile acestora nu sunt condamnați sau întemnițați de voi, dimpotrivă decretați
premii și onoruri celor care, prin cuvinte frumoase, îi denigrează pe zeii voștri.

Influența demonilor:
2
 V. Ce-ar putea deci însemna toate acestea? Pentru noi, cei care mă rturisim că nu să vâ rșim
niciun ră u, nici nu urmăm învățături atee, voi nu faceți procese conform regulilor, ci, împinși
de pasiunea voastră nerezonabilă și de influenta demonilor ră ută cioși, ne condamnați fă ră
proces și fă ră să reflectați un pic. Însă adevărul va ieși la iveală! Fiindcă și în trecut demonii cei
ră i, fă câ nd diferite apariții, au violat femei, au corupt bă ieți și s-au ară tat în vedenii
înspă imâ ntă toare unor oameni, în așa fel încâ t aceștia nu se mai înfricoșau și nu mai erau în
mă sură să judece faptele ce se întâ mplau în lumina rațiunii, ci, cuprinși de spaimă și ignorâ nd că
aceștia era demoni ră i, i-au numit zei și fiecare a primit numele pe care demonul însuși îl dicta.
Apoi câ nd Socrate printr-un discurs inspirat de adevăr și de critică încerca să clarifice aceste
fenomene și să-i îndepărteze pe oameni de demoni, acești demoni, datorită unor oameni care
se complă ceau în a face ră ul, au fă cut în așa fel încâ t l-au omorât și pe acesta acuzâ ndu-l de a fi
ateu și necredincios. Spuneau că vrea să introducă noi demoni, iar în același timp fă ptuiește
împotriva noastră . într-adevă r, nu doar printre greci au fost demascate aceste minciuni de
rațiunea lui Socrate, ci chiar și printre barbari de însuși Logosul în persoană, care a luat chip
și a devenit om și se numea Isus Cristos; ascultâ nd de el noi spunem că demonii, care au
lucrat astfel, nu doar că nu sunt buni, dar sunt de-a dreptul răi și necredincioși, fiindcă nu
să vâ rșesc nici mă car fapte asemă nă toare cu ale oamenilor care îndrăgesc virtutea.

Este nedrept să se spună că creștinii sunt atei:

VI. Aici se află și acuza adusă împotriva noastră de a fi atei. Desigur admitem că suntem
atei în sensul că nu aderă m la acești presupuși zei, însă noi îl cinstim pe adevăratul Dumnezeu,
Părintele dreptății și al înțelepciunii și al orică rei virtuți și în care nu se poate afla ră utate. Pe
el în cinstim și îl adoră m, și pe Fiul care a venit de la el și care ne-a învă țat aceste doctrine, cu
ajutorul celorlalți îngeri buni care îl urmează și îl imită și cu Duhul profetic; noi le aducem
cinste pe bună dreptate și în adevă r transmițâ nd la râ ndul nostru ceea ce am primit celor care
doresc să afle aceste lucruri.
VII. Însă – va spune cineva – s-a întâ mplat deja ca unii, arestați, să fie convinși de greșeală .
Desigur, de fiecare dată câ nd examinați viața celor acuzați, deseori condamnați pe mulți, însă în
niciun caz din cauza celui care a fost acuzat mai înainte. Suntem perfect de acord cu asta: așa
cum printre păgâni unii propovăduiesc învățături pe placul lor și sunt numiți cu unicul nume de
filosofi, chiar dacă învățăturile lor sunt potrivnice, totuși există doar un singur cuvânt comun,
acuzație, chiar și pentru cei care, printre barbari, au trăit și au fost considerați înțelepți; la fel noi
toți ne numim creștini. De aceea consideră m drept să fie examinate faptele celor care sunt
denunțați înaintea voastră , pentru ca cel care este judecat astfel să fie pedepsit dacă se
dovedește că este vinovat, nu pentru că poartă numele de creștin. Iar dacă unul este aflat
nevinovat, să fie eliberat tocmai fiindcă este un creștin nevinovat. Nu pretindem că veți ajunge
pâ nă acolo încâ t să-i pedepsiți pe acuzator; pedeapsa lor este însăși răutatea ce o au în ei și
ignoranța binelui.

Nu hotărât spus minciunii!

VIII. Considerați că noi spunem aceste lucruri spre binele vostru, din moment ce ar
depinde de noi să negă m faptul că suntem supuși judecă ții voastre. Însă noi nu dorim să tră im în
minciună . Într-adevă r, aspirâ nd după viața veșnică și curată , noi tâ njim după tră irea cu
Dumnezeu Tată l și Creatorul tuturor lucrurilor și ne stră duim să mă rturisim, convinși și
încreză tori că mă rturia noastră , odată cu faptele noastre, stau drept dovadă înaintea lui
Dumnezeu că îi suntem fideli și că dorim să tră im cu el, acolo unde răul nu mai are nicio
putere. Deci, pe scurt, acestea sunt învă ță turile pe care le-am primit de la Cristos și pe care noi le
învă ță m altora la râ ndul nostru. Tot la fel susținea și Platon că Radamantius și Minossa îi vor
pedepsi pe cei ră i care vor ajunge înaintea lor. Noi spunem că se va întâ mpla același lucru, însă
datorită lucrării lui Cristos, și în propriile lor trupuri, unite cu sufletele lor, vor fi condamnați
la pedeapsa veșnică ce va dura nu doar 1000 de ani, după cum spunea el. Deci, dacă cineva va
3
spune că acest lucru nu este credibil sau este imposibil, o asemenea eroare ne privește pe
noi nicidecum pe alții, pâ nă atunci câ nd ni se demonstrează , prin fapte, vinovă ția unei acuze
oarecare.

Absurditatea idolatriei:
IX. Noi însă nu aducem nici sacrificii, nici coroane de flori pentru a-i cinsti pe cei care
oamenii, după ce i-a fă urit și așezat în temple, îi numesc zei, deoarece știm prea bine că sunt
obiecte fă ră viață și moarte fă ră nicio formă divină – noi credem că Dumnezeu nu are nicio
formă așa cum spun unii dintre voi că i-au imitate pentru a-i cinsti – ci au un nume și forma
acelor demoni ră i care li s-au ară tat. Dar ce nevoie mai am să vă spun vouă , care știți prea bine,
în ce fel artiștii prelucrează materia, sculptâ nd și scobind și topind și bă tâ nd cu ciocanul? Uneori
chiar pâ nă și unele obiecte mai iscusite, după ce li s-a schimbat un pic forma și li s-a dat o figură
oarecare, primesc numele de zei! Acest lucru noi îl consideră m nu doar lipsit de rațiune, ci chiar
aducă tor de ofensă lui Dumnezeu, care, avâ nd în sine slava și aspectul inefabile, nu ar da nume
obiectelor coruptibile și care necesită îngrijiri. Faptul că fă că tura unor asemenea obiecte poate fi
distrusă și că aceste obiecte sunt suspecte de atâ tea vicii – ca să nu le numesc unul după altul –
voi știți prea bine; pâ nă și sclavii tineri care lucrează cu artizanii sunt corupți. Ce inepție mai
mare poate exista decâ t aceea de a alege oameni atâ t de depravați pentru a fă uri zei care vor fi
puși spre a fi venerați și să pui asemenea paznici ca să pă zească templele în care ei sunt așezați,
fă ră să se vadă că e nebunie și doar să te gâ ndești și să spui că oamenii pot fi paznicii zeilor!

Superioritatea credinței în Dumnezeu:

X. Dimpotrivă , noi am învă țat că Dumnezeu nu are nevoie de daruri materiale din
partea oamenilor, deoarece vedem că el însuși are în grijă toate; am învă țat, și suntem convinși
și credem, că el îi primește doar pe cei care fac binele care se află în el, adică fac toate cu
înțelepciune și dreptate și bună tate, și tot ceea ce este specific lui Dumnezeu, care nu poate
accepta niciun nume ce i s-ar impune. Am mai învă țat că el, deoarece este bun, a creat la
începuturi toate lucrurile dintr-o materie informă pentru oameni; iar dacă aceștia dovedesc,
prin faptă, că sunt vrednici de voința sa, am învă țat că vor deveni vrednici să tră iască cu el
domnind împreună cu el, devenind incoruptibili și imuni durerii. După cum la origini a adus la
existență ceea ce nu exista, tot la fel susținem că vor fi judecați vrednici de nemurire și de viața
în comuniune cu el cei care, în alegerile lor, preferă ceea ce îi este pe plac. Începutul existenței
noastre nu a depins de noi, însă a urma ceea ce este frumos și alegând, folosindu-ne de
facultatea rațiunii pe care el însuși ne-a oferit-o, acest lucru, într-adevă r ne aparține și ne
conduce la credință . Noi credem că este un avantaj pentru toți oamenii de a nu fi împiedicați să
învețe aceste doctrine, ci dimpotrivă să fie împinși pentru a le asimila. Oamenii nu sunt în stare
sa facă legi omenești drepte, doar Logosul divin poate fi fost în stare de așa ceva; însă
demonii răutăcioși au semă nat minciună și acuze false în inima unor oameni mâ nați de pasiuni,
care s-au adeverit a fi de-a dreptul ră ută cioase și de natură diferită . Însă niciuna din aceste acuze
nu ni se aplică nouă .
XI. Iar voi, auzind că noi așteptă m o Împărăție, fă ră să vă gâ ndiți un pic ați crezut că
vorbim despre o împărăție omenească în timp ce noi vorbeam de Împărăția cerurilor; de
asemenea nu vi se pare nimic urâ t în faptul că , atunci câ nd suntem întrebați, noi mă rturisim că
suntem creștini, chiar dacă știm că o asemenea mă rturisire atrage după sine pedeapsa cu
moartea. Într-adevă r, dacă am aștepta o împă ră ție pă mâ ntească , am nega identitatea noastră
pentru a nu fi omorâ ți și am încerca să tră im ascunși pentru a ne atinge scopul; însă , din moment
ce avem speranța îndreptată nu spre prezent nu ne este absolut deloc teamă de cei care ne
omoară ; știm prea bine că toți trebuie să murim într-o zi.
Suntem colaboratorii voștri pentru pace:
XII. mai mult decâ t toți oamenii, noi vă suntem de folos și colaboră m cu voi pentru pace,
deoarece pacea este dorința noastră cea mai profundă ; este imposibil să scape lui Dumnezeu
4
ră ufă că torul sau lacomul sau instigatorul sau chiar omul virtuos și fiecare se îndreaptă spre o
pedeapsă sau răsplată veșnică, în funcție de meritele faptelor lui. Dacă toți oamenii ar adera
la aceste adevă ruri, nimeni nu ar mai să vâ rși sacrilegii, nimeni nu ar mai alege ră ul pentru puțin
timp, știind că astfel se pregă tește pentru condamnarea veșnică prin foc, ci prin orice mijloace și-
ar impune o disciplină și ar practica virtutea pentru a obține bunurile ce vin de la Dumnezeu și s-
ar ține departe de pedepsele veșnice. Într-adevă r, cei care, din cauza legilor impuse de voi,
încearcă să se ascundă și să vâ rșesc fapte rele – ei fac ră ul fiindcă știu că este posibil să se
ascundă de voi care sunteți simpli oameni –, dacă ar înțelege și ar fi convinși că e imposibil ca
Dumnezeu să nu știe ceva, nu doar din ceea ce facem dar și din ceea ce gândim, chiar prin
pedepsele venite de sus, sub orice formă , s-ar comporta ca niște cetă țeni cinstiți, așa cum și voi
consimțiți. Însă se pare că voi vă temeți ca toți să fie corecți și astfel să nu mai aveți pe cine
pedepsi; un asemenea lucru este specific unor oameni josnici, nicidecum bunelor principii!
Suntem convinși că și așa ceva este lucrarea diavolului – după cum am subliniat și mai sus –
care pretind din partea oamenilor care tră iesc fă ră judecată să li se aducă un cult și jertfe; însă
îmi vine greu să cred că voi să vâ rșiți fapte lipsiți de judecată , voi care că utați pietatea și filosofia.
Iar dac și voi, precum nebunii, aveți mai mult respect față de obiceiuri decâ t față de adevăr,
atunci faceți ce puteți; chiar și cei puternici, câ nd pun întâ i de toate propria opinie în locul
adevărului sunt ca niște hoți într-un pustiu. Dar Logosul arată că nu veți obține rezultate bune,
acel Logos despre care știm că , după Dumnezeu care l-a născut, nu există o altă autoritate
mai maiestuoasă și mai dreaptă. Deoarece toți evită să primească drept moștenire de la
pă rintele să racilor fie suferințe fie un renume ră u, tot la fel și cel înțelept nu va alege ceea ce
Logosul spune că nu trebuie să fie ales. Că toate aceste lucruri se vor adeveri fusese prezis de
Învățătorul nostru, Fiul și Trimisul Tatălui și Domnul universului, Isus Cristos, de la care
deținem chiar și numele de CREȘTINI. Așa că suntem foarte tari în toate cele ce ne-a învă țat el,
deoarece faptele confirmă că toate se întâmplă așa cum prorocise el. Iar noi știm prea bine că
fie faptul de a proroci despre lucrurile ce vor veni fie a ară ta că lucrurile s-au întâ mplat conform
profeției este lucrarea lui Dumnezeu. Așadar am putea chiar, referitor la aceste lucruri, să nu ne
exprimă m, însă ele tot se întâ mplă iar noi suntem datori să cerem lucruri bune și adevă rate lui
Dumnezeu; însă deoarece știu că un suflet este o pradă ușoară ignoranței și se poate transforma
în scurt timp, m-am gâ ndit să adaug câ teva scurte argumentă ri pentru a-i convinge pe
îndrăgitorii de adevăr, știind că nu este imposibil să fugi de ignoranță dacă în fața ei i se
propune adevărul.

Nu suntem atei:
XIII. Așadar, cine este acela, cu toate facultă țile, să spună că noi suntem atei, în vreme ce
noi îl cinstim pe Creatorul acestui univers și spunem că el nu are nevoie de sâ nge și de jertfe și
de parfumuri, după cum am fost învă țați, și îl lăudăm, atât cât ne stă în puteri, înălțând
rugăciuni și mulțumiri către el pentru tot ceea ce primim de la el și știm că unica cinstire se
cuvine doar lui și cinstirea noastră nu constă în arderea că rnii în foc, deoarece și aceasta vine tot
de la el spre hrana noastră , de aceea noi o împă rțim între noi și cu cei care sunt în nevoi? Ș tim
să -i fim recunoscă tori aducâ ndu-i laudă și imnuri pentru că ne-a creat și pentru toate câ te face
spre binele nostru pentru toate bunurile cu care ne înzestrează zilnic și pentru diversitatea
anotimpurilor și înă lțâ ndu-i rugă ciuni pentru a-i cere să tră im în cinstire, la râ ndul nostru, avâ nd
mereu credința neclintită în el. Voi demonstra apoi că suntem îndreptă țiți să -l adoră m pe cel
care este Învă ță torul nostru în această materie și de aceea s-a născut printre noi, Isus Cristos, a
fost ră stignit sub Ponțiu Pilat, guvernatorul Iudeii în timpul domniei lui Tiberiu Cezar; am
învă țat că el este Fiul lui Dumnezeu cel adevărat și îi aducem cinste în al doilea râ nd, iar în al
treilea râ nd îl cinstim pe Duhul Sfânt, cel profetic. Unii spun despre noi că suntem nebuni
deoarece vorbim despre cineva poziționat pe treapta a doua după Dumnezeul Imuabil și
Veșnic, creatorul tuturor lucrurilor, un om care a fost răstignit pe cruce; însă aceștia nu
cunosc realitatea misterului revelat în el; vă rog așadar să țineți seamă de aceste lucruri și mă
5
voi stră dui în continuare să vi le explic mai bine.

Noua viață:
XIV. Vă pot spune înainte de toate să vă feriți pentru a nu fi manipulați de diavol pe
care noi îl ținem responsabil de tot răul și să vă lă sați câ rmuiți de propria voastră cunoștință și
să pricepeți ceea ce vi se spune – diavolul nu caută decât să vă facă sclavii și slujnicele lui:
uneori prin apariții în vise, alteori prin șireteniile magiei caută să reducă puterea celor care nu
se stră duiesc deloc pentru propria lor mâ ntuire; de aceea și noi, după ce am crezut în Logos, ne-
am îndepă rtat de el și îl urmăm doar pe unicul Dumnezeu nenăscut, prin Fiul său. Noi înainte
eram în eroare și orbire, acum însă iubim doar cură ția; noi care mai înainte foloseam magia,
acum ne-am consacrat Dumnezeului bun și nenă scut; noi care mai înainte râvneam după
bunuri materiale mai mult decât oricine, acum punem totul în comun, chiar și ceea ce ne este
propriu și le împă rțim cu cei în nevoi. Noi care ne uram unul pe altul și ne omoram și nu
împă rțeam nimic cu cei care nu erau din obâ rșia noastră sau tră iau conform unor obiceiuri
diferite de ale noastre, acum, după ară tarea lui Cristos, tră im în comunitate și ne rugă m pentru
dușmanii noștri și ne stră duim să -i învă ță m și pe alții câ t de ră u este să ură ști pe cineva pe
nedrept pentru ca, vă zâ nd în noi tră irea după poruncile lui Cristos, să aibă și ei frumoasa
speranță de a obține, împreună cu noi, aceeași ră splată din partea lui Dumnezeu, Domnul
tuturor lucrurilor. Ca să nu vă încarc inutil mințile, mi s-a pă rut lucru bun ca înainte de a vă
demonstra adevărurile noastre de credință, să vă aduc în atenție câ teva din învă ță turile lui
Cristos; apoi depinde de voi, de împă rați puternici ce sunteți, să examinați dacă ceea ce am
învă țat și îi învă ță m și pe alții este în conformitate cu adevă rul. Discursurile lui Cristos erau
scurte și concise; nu era un sofist,2 însă puterea cuvâ ntului să u era însă și puterea lui Dumnezeu.

Câteva învățături ale lui Cristos:

Așadar, în ce privește cură ția, Isus a spus așa: „Cine privește o femeie și o dorește, a
săvârșit deja adulterul în inima sa înaintea lui Dumnezeu”. De asemenea, spune: „Dacă ochiul tău
drept este motiv de scandal, scoate-l, e mai bine pentru tine să intri cu un singur ochi în ceruri
decât să fii aruncat cu ambii în focul gheenei”; mai departe: „Unii au devenit eunuci făcuți de
oameni; alții s-au născut eunuci; unii însă au ales să fie eunuci în vederea Împărăției cerurilor; cine
are urechi, să audă”. De asemenea, chiar și cei care se angajează într-o a doua că să torie conform
râ nduirii legii omenești sunt pă că toși înaintea Învă ță torului nostru divin, precum și cei care
privesc o femeie spre a o dori; într-adevă r, el îi respinge nu doar pe adulterinii de fapt ci și pe
cei care nutresc dorințe necurate în inima lor, deoarece lui Dumnezeu nu-i sunt cunoscute
doar faptele dar și intențiile. Mulți bă rbați și femei de 60 sau 70 de ani, care de mici copii au
crescut în învă ță turile lui Cristos, sunt fideli acestora pâ nă astă zi. Îmi face chiar plă cere să vă dau
exemple de asemenea oameni care se află în toate pă turile sociale. Este oare necesar să vă
vorbesc despre nenumă ratele persoane care s-au convertit de la o viață de dezordine și au
aderat la aceste adevăruri? Într-adevă r, Cristos nu a chemat la convertire pe cei drepți și sobri, ci
pe cei necredincioși, dezordonați și nedrepți. El spune astfel: „Nu am venit să-i chem la convertire
pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”. Tată l ceresc dorește, într-adevă r, convertirea pă că toșilor, decâ t
să -i pedepsească .
În ce privește dragostea față de toți, ne-a învă țat așa: „Dacă-i iubiți doar pe cei ce vă
iubesc, ce faceți în plus? Chiar și necredincioșii fac asta. Însă vouă vă spun: Rugați-vă pentru
dușmanii voștri și iubiți-ii pe cei ce vă urăsc și binecuvântați-ii pe cei ce vă hulesc și rugați-vă
pentru cei care vă asupresc”.
Iar câ t despre împă rțirea bunurilor cu cei nevoiași și a nu face nimic spre a obține laude,
spune așa: „Celui care-ți cere, dă-i și nu întoarceți spatele celui care vă cere cu împrumut. Dacă
dați cu împrumut doar celor care vă dau înapoi, ce faceți în plus? Chiar și păcătoșii fac asta”. „Voi

2
SOFÍST, -Ă, sofiști, -ste, s. m. și f. 1. Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. V î. H.) profesorilor (plătiți) de retorică și de filosofie,
care foloseau ca metodă de discuție argumentarea sofistică. 2. Persoană care folosește sofismele, argumentație sofistică.
6
însă nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le macină iar hoții le fură; ci adunați-
vă comori în ceruri, unde nici molia nici rugina nu le macină. La ce-i folosește omului să câștige
lumea întreagă, însă și-ar pierde sufletul? Sau ce ai putea da în schimbul sufletului?
Adunați-vă așadar comori în ceruri, unde nici molia nici rugina nu le macină”. Mai departe: „Fiți
îndurători și milostivi după cum Tatăl vostru din ceruri este milostiv și îndurător și face să se ridice
soarele peste cei păcătoși și peste cei drepți”. „Să nu vă îngrijiți de ceea ce veți mânca sau cu vă veți
îmbrăca. Nu valorați voi oare mai mult decât păsările și animalele? Pe acestea Dumnezeu le
hrănește. Deci, nu vă îngrijiți de ceea ce veți mânca sau cu ce vă veți îmbrăca. Tatăl vostru din
ceruri știe că aveți nevoie de toate acestea. Căutați așadar împărăția lui Dumnezeu și toate
aceste lucruri vi se vor adăuga pe deasupra. Căci acolo unde este comoara voastră, acolo se
află și inima voastră”. În alt loc spune: „Să nu faceți lucruri grozave pentru a fi văzuți de
oameni, căci astfel nu veți primi răsplata de la Tatăl care este în ceruri”.
XVI. Câ t despre faptul de a fi îngă duitori și serviabili unii față de alții și fă ră mâ nie,
acestea sunt cuvintele sale: „Celui care te lovește pe un obraz, întinde-i-l și pe celălalt și nu sta în
calea celui care-ți ia o cămașă ci dă-i și mantaua”. Apoi, „cel care se mânie se face vinovat de
focul veșnic. Cine te constrânge să faci o mie de pași, fă cu el două mii. Faptele voastre bune să fie
mărețe înaintea oamenilor pentru ca ei, văzându-le, să-l preamărească pe Tatăl vostru care este în
ceruri”. Nu este nevoie să ținem rezistență și nici nu ne-a învă țat să îi imită m pe ră ufă că tori, ci
ne-a îndemnat să stăm departe de tot ce este rău și de dorințele necugetate, să cultivă m mai
degrabă toleranța și blâ ndețea. Iar acest lucru vi-l putem demonstra cu referire la mulți, care o
vreme au fă cut parte din râ ndurile voastre: din violenți și despoți ce erau și-au schimbat viața,
fie din dorința de a urma calea vieții după exemplul vecinilor, fie ră mâ nâ nd uimiți în fața
ră bdă rii prietenilor lor creștini, fie chiar de încercă rile la care aceștia erau supuși. Câ t despre a
nu face jură minte false și a spune mereu adevă rul, acestea sunt prescripțiile lui: „Să nu jurați
deloc: da-ul vostru să fie da, nu-ul vostru să fie nu, tot ceea ce este în plus vine de la cel rău ”. Iar în
ce privește faptul că trebuie să -l adoră m doar pe Dumnezeu ne spune așa: „Cea mai mare
poruncă este aceasta: îl vei adora pe Domnul Dumnezeul tău și îi vei sluji doar lui din toată
inima ta, din toate puterile tale, căci el este Dumnezeul care te-a creat”. Iar câ nd cineva s-a
apropiat de el și îi spuse: „Învățătorule bun”, el îi ră spunde astfel: „Nimeni nu este bun, decât doar
Dumnezeu care le-a făcut pe toate”. Iar cei care nu trăiesc după prescripțiile lui, nu fac parte
din rândurile creștinilor, chiar dacă , cu limba, repetă învă ță turile lui Cristos. El însuși spune că
nu vor fi mâ ntuiți aceia care doar vorbesc și nu să vâ rșesc fapte demne de credință . A spus așa:
„Nu tot cel ce-mi zice Doamne, Doamne va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia
Tatălui meu care este în ceruri”. „Cel ce mă ascultă pe mine și face ceea ce eu spun, îl ascultă pe
Acela care m-a trimis pe mine”. „Mulți îmi vor spune Doamne, am mâncat și am băut și am
înfăptuit minuni în numele tău! Iar el le va spune: Îndepărtați-vă de mine, voi făptuitori de fapte
rele”. „Atunci va fi plânset și scrâșnirea dinților, în vreme ce drepții vor străluci ca soarele iar
nedrepții vor fi alungați în focul cel veșnic”. „Mulți vor fi cei care vor veni atunci în numele meu,
îmbrăcați în blană de oaie, în vreme ce înlăuntru sunt lupi răpitori; după faptele lor îi veți
recunoaște. Tot copacul ce nu aduce rod bogat va fi tăiat și aruncat în foc”. Vă cerem așadar și
vouă să fie pedepsiți cei care tră iesc în mod necinstit cu învă ță turile lui și care nu au decâ t
numele de creștin.

Suntem supuși loiali imperiului:

XVII. Ne stră duim să plă tim, înaintea altora, oriunde, taxele și dă rile bă nești
preceptorilor, așa cum Învă ță torul nostru ne-a prescris. În vremea aceea s-au apropiat de el unii
care-l întrebau dacă trebuiau să plă tească tribut Cezarului. El le-a spus: „Spuneți-mi, a cui este
chipul de pe monedă?” „Al Cezarului, au spus ei. Le-a spus așadar: Dați Cezarului ce este al
Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Totuși, noi îl adorăm doar pe Dumnezeu,
însă în rest, cu bună voință vă slujim și pe voi recunoscâ ndu-vă drept împă rații noștri și
că peteniile oamenilor; noi vrem să credem că voi aveți înțelepciune și gâ ndire ce le puneți în
7
administrarea puterii imperiale. Iar dacă voi totuși ne disprețuiți, în vreme ce noi ne rugă m și
facem toate la lumina zilei, nu vom fi noi cei care vom fi condamnați, fiindcă noi avem credința,
sau mai bine spus, suntem convinși că fiecare va plă ti cu pedeapsa focului veșnic, în funcție de
fapte și ni se va cere socoteală în funcție de facultă țile ce le-am primit de la Dumnezeu, după cum
Cristos ne-a spus: „Cel care mult a primit de la, și mai mult i se va cere”.

Nemurirea sufletului și învierea:

XVIII. Ridicați-vă privirea și vedeți care a fost sfâ rșitul împă raților care v-au precedat,
cum au murit de moartea comună tuturor muritorilor. Dacă moartea ar însemna sfârșitul
tuturor lucrurilor, asta ar însemna un câștig imens pentru toți cei nedrepți. Însă deoarece
tuturor celor care au tră it le ră mâ ne doar sensibilitatea și este însoțită de o pedeapsă veșnică , să
nu uitați să vă convingeți și să credeți că aceste lucruri sunt adevă rate. Necromanția și
observațiile copiilor contaminați și invocarea sufletelor umane și a spiritelor care, împreună
cu magii, sunt numiți interpreți ai viselor și asistenții lor și ai fenomenelor care se fac prin
lucrarea cunoscătorilor științelor oculte vă spun că după moarte sufletele pă strează facultă țile
sensibile; vă conving chiar și oamenii posedați și bântuiți de sufletele celor morți, pe care toți
îi numesc îndrăciți și furioși; iar ceea ce voi numiți oracolele lui Amfilocus și ale lui Dodona și
ale Piției și multe alte care există de acest fel, precum și învă ță turile scriitorilor Empedocle și
Pitagora și Platon și Socrate și groapa pomenită de Homer și coborâ rea lui Ulise ne revelează
aceste mistere și toate cele asemenea lor spun același lucru. Tot la fel și noi, care credem mai
mult decâ t ei în Dumnezeu, speră m că vom învia cu trupurile noastre, chiar dacă au murit și
au fost aruncate în pământ, fiindcă spunem că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu.
XIX. Iar pentru cei care stau să se gâ ndească un pic, în timp ce nu există un trup, ce-ar
putea apă rea cel mai incredibil decâ t faptul că cineva ne-ar spune că dintr-o infimă să mâ nță
umană este posibil să se dezvolte oase și nervi și carne, pâ nă a se ară ta ochilor noștri sub forma
umană așa cum o vedem? Să ne imagină m acum doar așa ca o ipoteză : dacă voi nu ați fi așa cum
sunteți, nici n-ați fi fost nă scuți din anumiți oameni și cineva, ară tâ ndu-vă să mâ nța umană și apoi
o imagine pictată , ar spune cu certitudine absolută că dintr-o asemenea să mâ nță ia naștere o
asemenea ființă , înainte de a o vedea, ați crede? Nimeni nu ar îndrăzni să nege că nu ar crede! Tot
la fel, deoarece nu ați vă zut încă un mort înviind sunteți stă pâ niți de necredință . Însă , așa cum la
început nu ați fi crezut că s-ar putea naște oameni deveniți astfel dintr-o infimă să mâ nță umană ,
chiar dacă vedeți asemenea oameni, tot la fel trebuie să credeți că nu este imposibil ca trupurile
omenești, putrezite și aruncate în pă mâ nt ca niște semințe, la momentul potrivit, prin porunca
lui Dumnezeu, să învie și să se îmbrace în nemurire. Nu putem spune ce fel de putere vrednică de
Dumnezeu admit cei care afirmă că toate lucrurile se vor întoarce de acolo de unde au venit și că
nici chiar Dumnezeu nu poate nimic împotriva acestei legi; însă noi deducem că nu ar fi credibil
că ar putea fi posibil să se fi nă scut asemenea ființe, așa cum le vedem, adică împră știate pe tot
pă mâ ntul, și totuși nă scute din asemenea elemente! Am învă țat că e mai bine să credem chiar
și în ceea ce pare imposibil, fie naturii noastre, fie oamenilor, decât să nu credem, cum fac
alții, fiindcă știm că însuși Învățătorul nostru, Isus Cristos, a spus: „Ceea ce este imposibil
oamenilor, e posibil pentru Dumnezeu”. A mai spus de asemenea: „Nu vă temeți de cei care vă
ucid, iar apoi nu pot face nimic în plus; temeți-vă mai degrabă de cel care poate, după moarte, să
arunce în gheenă atât sufletul cât și trupul”. Gheena este locul unde vor merge cei pedepsiți
deoarece au tră it în nevrednicie și nu cred că ce vor întâ mpla cele spuse de Dumnezeu prin
Cristos.

Teorii păgâne înrudite...:

XX. Fie Sibila fie Istaspe au profețit distrugerea, prin foc, a ceea ce este coruptibil.
Filosofii numiți stoici învață că însuși Dumnezeu se dizolvă în foc, și spun că lumea, după o
transformare, va reînvia. Dimpotrivă , noi credem că Dumnezeu, creatorul a toate, este superior
la toate acestea. Deci, dacă noi afirmă m unele teorii asemă nă toare celor ale poeților și filosofilor
8
cinstiți de voi, iar unele chiar sunt superioare și divine, pot să vă demonstrez asta, de ce doar noi
creștinii suntem cei mau urâți de toți? Câ nd spunem că totul a fost ordonat și este creația lui
Dumnezeu, ne apropiem de învă ță tura lui Platon; câ nd vorbim despre distrugerea prin foc,
suntem apropiați stoicilor; câ nd spunem că sufletele celor netrebnici sunt pedepsite pă strâ ndu-
și sensibilitatea chiar și după moarte, și că sufletele drepților, eliberate de pedepse, tră iesc
fericite, se pare că susținem aceleași teorii ca poeții și filosofii voștri; câ nd spunem că nu este
nevoie să adoră m lucră ri fă cute de mâ na omului suntem în acord cu autorul comun Monandre și
cu cei care au împă rtă șit aceleași ideii. Aceștia au demonstrat faptul că , într-adevă r, Creatorul
este deasupra a tot ceea ce este creat.

... chiar și despre Isus Cristos:

XXI. Câ nd noi spunem că Logosul, care este primul născut al lui Dumnezeu, Isus
Cristos, Învățătorul nostru, s-a nă scut fă ră unirea omenească , și că a fost ră stignit și a murit, s-a
înă lțat la ceruri, nu aducem nicio noutate cu privire la cei care, printre voi, sunt numiți fiii lui
Zeus. Ș tiți prea bine de câ ți fii ai lui Zeus vorbesc scriitorii cinstiți de voi: Hermes, Logosul
interpretativ și maestru în toate artele; Asclepios, care era și medic, și care, lovit de fulger, s-a
urcat la cer; Dionisie dezmoștenit; Heraclius, care s-a aruncat în foc pentru a scă pa corvoadelor;
Dioscuri (Castor și Prolux) fii lui Leda (regina Spartei); și Perseu, fiul Danaei; și Belorofonte,
care om fiind, s-a ridica cu calul Pegasus[ 1]. mai e nevoie oare să pomenesc pe Ariana și despre
cei care, asemenea ei, se spune că au fost transformați în aștri? Și despre împă rații voștri care,
deși au murit, susțineți că sunt vrednici de nemurire, mai mult, faceți chiar jură minte zicâ nd că l-
ați vă zut pe Cezar ars ridicâ ndu-se de pe rug pâ nă la ceruri! dar celor care știu deja aceste
lucruri nu mai este necesar să spun ce fapte se povestesc despre fiecare dintre zeii considerați a
fi copiii lui Zeus; voi spune doar că toate acestea au fost scrise pentru a ajuta și a îndemna
discipolii: cu toții, într-adevă r, cred că este frumos să devii imitator al zeilor! Însă din orice suflet
drept trebuie să fie înlă turată această convingere despre zei; pâ nă și cel care, în opinia lor, este
regele și tată l tuturor lucrurilor, Zeus, este un paricid și fiul unui asemenea tată și că , învins de
furia mâ niei și a plă cerilor înjositoare, a ajuns să o corupă pe Ganimede și multe alte femei, iar
copiii lui au continuat să să vâ rșească fapte asemă nă toare lui. dimpotrivă , după cum am spus
deja, demonii cei răi erau aceia care să vâ rșeau asemenea fapte. noi am învă țat că ajung la
nemurire doar cei care duc o viață sfântă și în virtute în preajma lui Dumnezeu și credem că
cei care tră iesc într-un fel destră bă lat și nu se că iesc vor fi pedepsiți cu focul cel veșnic.
XXII. Fiul lui Dumnezeu, numit Isus, chiar dacă ar fi fost doar un om obișnuit prin
înțelepciune, ar fi vrednic să fie numit Fiul lui Dumnezeu. toți scriitorii îl numesc de fapt pe
Dumnezeu Tată, fie al oamenilor, fie al zeilor. Iar apoi, după cum am spus mai sus, noi
spunem că s-a nă scut din Tată l drept Logosul lui Dumnezeu, într-un fel cu totul aparte, în afara
orică rei nașteri normale, această idee o întâ lnim și la voi atunci câ nd spuneți că Hermes este
Logosul mesager al lui Zeus. iar dacă cineva ne-ar reproșa faptul că el a fost ră stignit, chiar și
lucrul aceste este întâ lnit la fiii lui Zeus, care mai întâ i mulți la numă r, mai apoi, în opinia
voastră , au avut de îndurat multe suferințe. Chiar și în faptele lor se povestesc pă timirile lor și
moartea lor care nu este una obișnuită , ci diferită . Astfel, chiar nici în acest specific al
suferințelor Cristos al nostru nu pare să fi fost inferior; dimpotrivă , după cum am promis, în
continuarea discursului meu vă voi demonstra că e chiar superior, sau mai bine, am demonstrat
deja acest lucru; știți prea bine că cine este superior o demonstrează prin fapte. iar atunci câ nd
spunem că s-a născut dintr-o Fecioară, chiar și acest lucru este în comun cu destinul lui
Perseu. Câ nd spunem că i-a vindecat pe cei șchiopi și paralizați și nefericiți din naștere și că a
înviat morți, chiar și asemenea afirmații sunt undeva asemenea vouă care atribuiți vindecări lui
Asclepius.

Trei subiecte despre care dorește să vorbească:

9
 XXIII. Dar pentru ca să fie clar și acest lucru, vă voi demonstra că atunci câ nd noi spunem
ceva, deoarece am învă țat de la Cristos și de la Profeții care l-au precedat, este purul adevă r și că
este mai vechi decâ t orice altă povestire a scriitorilor voștri și de aceea vă cerem să fim crezuți,
nu pentru că spunem aceleași lucruri, ci pentru că spunem adevărul: doar Isus Cristos este
născut natural ca Fiu al lui Dumnezeu, Logosul său și Primul născut și Puterea făptuitoare
și s-a făcut om din voia sa, ne-a dat aceste învățături pentru eliberarea și regenerarea rasei
umane; iar înainte să se facă om printre noi oamenii, unii – vreau să spun demonii cei răi
despre care am pomenit deja – prin gura poeților s-au stră duit să povestească așa cum stau
lucrurile despre care aiuresc și în același timp au ră spâ ndit nebunie și fă ră delegi ce sunt aduse
înaintea ochilor noștri și care nu au niciun fundament sau dovadă .

a) Doar noi suntem persecutați:

XXIV. În primul râ nd se întâ mplă că , deși susținem idei asemă nă toare cu ale pă gâ nilor,
doar noi suntem urâ ți din cauza numelui lui Cristos și, chiar dacă nu facem niciun ră u, suntem
omorâ ți ca niște vinovați, în vreme ce alții, fie aici fie acolo, adoră copaci și râ uri și șoareci și
crocodili și multe alte animale lipsite de rațiune; mai mult, nu sunt adorate de toți mereu
aceleași, ci unii într-un loc, alții în alt loc, astfel încâ t dau aspectul unora lipsiți de credință, unii
vis-a-vis de alții, tocmai din cauză că nu adoră aceleași elemente. Unica vină ce ne-o puteți aduce
este faptul că nu adoră m aceeași zei pe care îi adorați și voi și că nu aducem jertfe de arderi
morților, nici gră sime victimelor, nici coroane pe morminte, nici nu facem sacrificii. Dar știți prea
bine că aceleași lucruri de unii sunt considerate drept zei, de alții dobitoace, de alții victime
pentru jertfe.

b) Acum disprețuim divinitatea pe care o vreme o adoram:

XXV. În al doilea râ nd: din toată rasa umană , noi – care înainte îl adoram pe Dionisios, fiul
lui Semele, și pe Apolo, fiul lui Latona (ar trebui să ne fie rușine și numai să rostim ce fel de
lucruri făceau aceștia din iubire față de bărbați), și Persefona și Afrodita înnebunite de pasiune
pentru Adone (cu referire la ei voi celebrați chiar și tainele voastre), sau Asclepios sau oricare alt
așa numit zeu – am învățat să-i disprețuim, cu ajutorul lui Isus Cristos, chiar dacă suntem
amenințați cu moartea; ne-am consacrat slujirii Dumnezeului nenă scut și insensibil durerii.
Suntem siguri că el nu produce violență, din pasiuni nebunești, nici lui Antilopa nici altor
femei asemenea ei, nici lui Ganimede; că nu este eliberat datorită intervenției acelor zei ajutați
de Teto, nici nu s-a fă cut gâ ndire spre binele lui Achile, fiul lui Teto, prin intervenția Brisidei,
conducâ nd astfel mulți pă gâ ni în eroare. Dimpotrivă , noi suntem sigur că ceea ce voi credeți
este lucrarea diavolilor care vă duc la rătăcire.

c) Așa zișii zei, aduși la lumină de demoni, nu au fost persecutați:

XXVI. În al treilea râ nd: chiar după înălțarea lui Cristos la cer, demonii au continuat să
întărâte oameni care spuneau că sunt zei; iar aceștia nu doar că nu au fost persecutați de voi,
ba chiar au fost considerați vrednici de cinstire. Astfel avem un oarecare Simon din Samaria,
dintr-un sat numit Ghiton – care sub împăratul Claudiu fă cea lucruri magice folosindu-se de
mijlocirea demonilor care lucrau cu el în orașul vostru imperial Roma – a fost considerat drept
zeu și este cinstit de voi prin înă lțarea unei statui pe fluviul Tevere între două poduri, cu
inscripția în latinește: „Simon zeul sfânt”. Aproape toți samaritenii și unii oameni din alte
popoare, îl recunosc și îl cinstesc drept primul zeu. Susțin chiar că o anume Elena, care îl însoțea
în acele vremuri, și care înainte crescuse într-un bordel, este prima gâ ndire ieșită din el. mai
știm de asemenea că un anume Meandru, și el samaritean, din satul Capareta, devenind
discipol al lui Simon și fiind posedat și el de demoni, venind la Antiohia, i-a încâ ntat pe mulți
prin arta lui magică; i-a convins pe mulți din discipolii lui că nu vor muri. Mai sunt și astă zi unii
dintre ei care cred așa ceva. mai există un anume Marcion din Pont care îi învă ța pe discipolii să i
să creadă că există un alt Dumnezeu superior Creatorului. Acesta, aflâ ndu-se printre tot felul
10
de oameni, cu ajutorul demonilor, a reușit să-i convingă pe mulți să rostească lucruri
hulitoare și să nege existența lui Dumnezeu Creatorul universului și susțin că un altul, care
ar fi superior lui, a săvârșit lucrări mai mărețe decât el. Toți cei care se inspiră din
învă ță turile lor, după cum am spus, se numesc creștini, la fel cum printre filosofi, chiar și cei care
nu împă rtă șesc aceleași filosofii, au în comun aceeași denumire. Iar apoi, câ t despre să vâ rșirea
acelor fă ră delegi despre care se povestește, revărsarea lămpilor și împerecheri necurate și
mâncăruri cu carne umană, noi habar nu avem. Știm totuși că nu nimeni nu este persecutat
nici omorâ t de voi, nici mă car cei care răspândesc învățături abominabile. Eu am scris de
altfel un tratat împotriva tuturor acestor erezii nă scute printre creștini; dacă doriți să citiți
această lucrare, pot să v-o trimit.

De ce nu-i punem în pericol pe nou-născuți:

XXVII. Nouă , pentru a nu să vâ rși nicio nedreptate, ni s-a spus că este un obicei pă gâ n să -i
pui în pericol pe nou-nă scuți: întâ i de toate pentru că vedem că toți sunt înclinați spre
prostituție, nu doar fetițele, dar și adolescenții; și, cum zic cei din vechime, așa cum creșteau
turmele de boi sau de capre sau de oi sau de cai, tot așa acum își cresc copiii doar pentru a-i
folosi în scopuri rușinoase. tot la fel, înaintea întregului popor, iată turme de femei și de
hermafrodite și de bă rbați scâ rboși comportâ ndu-se conform acestor obiceiuri tică loase; iar voi
trageți foloase și tributuri și impozite, în timp ce ar trebui să îndepă rtați asemenea fapte din
teritoriile voastre. Unul dintre acești profitori, în afară de acele împerecheri tică loase și
scâ rboase, se întâ mplă să se împerecheze cu fiul să u sau cu o rudenie sau chiar cu fratele sau
sora sa. Alții își dau spre prostituție proprii copii și soții; alții, deschis, se dedică scâ rboșeniei și
celebrează mistere în cinstea mamei zeilor; și fiecă ruia dintre voi care sunteți considerați drept
zei vi se atribuie un șarpe drept mare simbol și mister. tot ceea ce voi faceți la lumină și
considerat cinstit, voi ni la atribuiți nouă , ca și cum ar fi fost ră sturnată și absentă lumina lui
Dumnezeu. Însă lucrul acesta nu ne procură daune nouă celor care suntem departe de a face
asemenea fapte, iar cei dintre noi care fac așa ceva dau o mă rturie falsă .
XXVIII. La noi, că petenia ră ută ților demonilor este numit șarpe și satana și diavol, după
cum puteți afla voi înșivă dacă ră sfoiți un pic scrierile noastre. Despre el Cristos a prezis că va fi
aruncat în foc împreună cu armata lui și cu oamenii care-l urmează pentru a fi pedepsiți cu o
pedeapsă veșnică . Întâ rzierea lui Dumnezeu în a duce la îndeplinire această lucrare este spre
binele rasei umane; într-adevă r el știe dinainte că unii se vor mâ ntui fă câ nd penitență , chiar și
dintre cei care nu sunt încă nă scuți. La origine, Dumnezeu l-a creat pe om dotat cu inteligență și
în mă sură să aleagă adevă rul și să facă lucruri bune, astfel încâ t oamenii nu se pot dezvinovă ți
înaintea lui deoarece sunt înzestrați și cu rațiune și capacitatea discernă mâ ntului. Dacă cineva
crede că Dumnezeu se ocupă de acestea, fie va trebui să admită că el nu există sau că , existâ nd, se
bucură câ nd se face ră ul, sau că ră mâ ne insensibil înaintea ră ului asemenea unei pietre și că
virtutea și necredința nu sunt nimic, iar oamenii judecă lucrurile bune sau rele doar în mod
subiectiv; așa ceva este o eroare foarte gravă și nechibzuită .
XXIX. În altă ordine de idei: spunem că nou nă scuții să nu fie expuși pentru ca să nu se
întâ mple ca unul din ei să moară , deoarece nu i s-a dat îngrijirile corespunză toare, și astfel noi
am deveni omicizi. Pe de altă parte, de la început fie noi alegem să ne că să torim pentru a ne
crește copiii, fie, refuzâ nd că să toria, alegem să tră im în castitate desă vâ rșită . Deja unul de-ai
noștri (pentru a vă convinge că nu este vorba despre un rit misterios între noi pentru a ne uni în
mod liber) la Alexandria trimis o scrisoare guvernatorului Felician cerâ ndu-i să i se permită
medicului să -l castreze. Medicii de acolo spuneau că nu se putea face asta fă ră înștiințarea
guvernatorului. Deoarece Felician nu dorea să încuviințeze așa ceva nici în ruptul capului,
tâ nă rul a ră mas cast, mulțumit în conștiința sa să nă toasă și se mulțumea că era încurajat și de
alții care tră iau ca el. Mai pot spune, ca o paranteză , că și Antonin, care a tră it în vremurile
noastre, toți, împinși de frică , îl cinsteau ca zeu, chiar dacă știau cine era și de unde venea.

11
 Persoana lui Isus Cristos:
XXX. Pentru ca nimeni să nu-mi obiecteze: „Ce ne împiedică pe noi ca cel pe care-l numim
Drept, om și fiu dintre oameni, care a să vâ rșit prin arta numită magie ceea ce noi numim
miracole, și pentru asta să fie numit fiul lui Dumnezeu?”, a sosit acuma timpul să vă demonstrez,
chiar dacă nu veți crede aderâ nd la credința celui care vă argumentează , dar să vă convingeți
mă car cum stau lucrurile cu privire la Cristos, lucruri care au fost prorocite înainte ca ele să se
întâ mple, iar acum vedem cu ochii noștri că cele prorocite se adeveresc sub ochii noștri; sper să
vă conving de acest lucru folosindu-mă de argumentele cele mai convingă toare și adevă rate.

Profeții și profețiile lor:

XXXI. Deci, unii oameni dintre evrei sunt numiți profeți ai lui Dumnezeu și prin ei Duhul
Profetic este cel care prorocea cele ce aveau să se întâ mple înainte ca ele să aibă loc. Regii
evreilor care s-au succedat în timp, auzind cu profețiile, le-au pă strat cu zel – exact așa cum au
fost ele rostite câ nd profețeau Profeții – în că rți scrise de aceeași Profeți, în limba lor ebraică .
câ nd Ptolemeu, regele Egiptului, se stră duia să alcă tuiască o bibliotecă renumită și încerca să
adune scrieri din toate religiile oamenilor de pe pă mâ nt, aflâ nd și despre aceste profeții, a trimis
să ceară ca regele evreilor de atunci, Irod, să -i trimită și lui acele că rți ale Profeților. Iar regele
Irod i-a trimis scrierile în limba ebraică , după cum am spus mai sus. Însă , deoarece conținutul lor
le era inaccesibil egiptenilor, a trimis din nou soli pentru a cere să i se trimită traducă tori pentru
limba greacă . după ce au fost traduse, că rțile au ră mas la egipteni pâ nă astă zi și se gă sesc peste
tot acolo unde sunt evrei. Totuși, aceștia, chiar dacă știu să le citească , nu înțeleg conținutul, ci ne
consideră adversari și dușmani și, ca voi, ne omoară și ne persecută atunci câ nd o pot face, după
cum vă puteți convinge chiar voi. într-adevă r, chiar și în recentul ră zboi evreu, Barkokeba,
că petenia revoltei evreilor, a poruncit ca doar creștinii să fie conduși la suplicii groaznice dacă
nu-l renegau pe Isus Cristos. Totuși, chiar în că rțile Profeților se află prorociri cu privire la Isus
Cristos, la venirea sa, la nașterea sa dintr-o fecioară , la întruparea sa, la faptul că va vindeca de
orice boală și infirmitate, la faptul că avea să învie morții; acolo gă sim și prorociri legate de
faptul că va fi urâ t, ignorat și ră stignit, că va muri și că va învia și se va înă lța la ceruri; că este și
este numit Fiul lui Dumnezeu și că unii oameni sunt trimiși de el să vestească aceste lucruri
tuturor oamenilor și că vor exista oameni care vor crede în el, de preferință printre pă gâ ni. a fost
prorocit prima dată acum 5000 de ani, apoi acum 3000 de ani, apoi acum 2000 de ani și apoi
acum 1000 de ani; a fost prorocit și acum 800 de ani înaintea nașterii sale, iar în genealogia lui
vedem că au existat multe generații, fiecare cu Profeții ei.
XXXII. Moise, primul dintre Profeți, spunea exact așa: „Nu va lipsi că petenie pentru Iuda,
nici comandant venit din lina sa pâ nă ce va apă rea Cel că ruia îi este rezervat aceasta; iar el va fi
cel așteptat de oameni, care-și leagă mă gă rușul în vie, care cură ță în sâ ngele strugurilor haina
sa”. Vă revine vouă așadar să examinați cu atenție și să vedeți pâ nă câ nd a existat un comandant
și un rege al iudeilor: pâ nă la apariția lui Isus Cristos, Învă ță torul nostru și cel în care se
împlinesc toate profețiile, după cum a fost prorocit de Duhul Profetic divin prin gura lui Moise,
adică , faptul că nu va lipsi o că petenie a evreilor pâ nă ce nu va veni Cel că ruia îi fusese rezervată
domnia. Iuda, într-adevă r, este fondatorul Iudeii și de la el vine și numele. Iar voi ați început să
domniți peste evrei și ați devenit stă pâ nii întregii lor ță ri după ce Isus a apă rut pe pă mâ nt. Fraza
„El va fi cel așteptat de oameni” era profetică prin faptul că din partea tuturor oamenilor va
exista așteptarea noii sale veniri; lucrul acesta îl puteți vedea voi înșivă cu ochii voștri și astfel să
vă convingeți. Toate popoarele îl așteaptă pe Cel care a fost ră stignit în Iudeea, după care voi ați
primit țara evreilor, pe care ați cucerit-o prin ră zboi. Fraza „care leagă în vie mă gă rușul să u și
care-și cură ță hainele în sâ ngele strugurilor” era un semn pentru a spune ceea ce se va întâ mpla
cu Cristos și câ nd vor avea loc acele evenimente să vâ rșite de el. Într-adevă r, mă gă rușul unei
mă gă rițe era legat la intrarea într-un sat, iar el l-ea poruncit discipolilor să i să i-l aducă ; s-a urcat
pe el și astfel a intrat în Ierusalim unde se afla marele templu al evreilor, pe care mai apoi voi l-
ați distrus. Apoi a fost ră stignit pentru ca să se împlinească restul profeției. Într-adevă r,
12
cuvintele „care-și cură ță hainele în sâ ngele strugurilor” erau profetice pentru a spune pă timirea
pe care o va suferi spre cură țirea, prin sâ ngele să u, tuturor acelora care vor crede în el. Într-
adevă r, ceea ce Duhul divin, prin profet, numește „haină ” sunt oamenii care cred în el, în care
să lă șluiește să mâ nța divină a lui Dumnezeu, Logosul. Ceea ce se numește „sâ ngele strugurelui”
arată că Cel care avea să vină are sâ nge, însă nu din să mâ nță omenească , ci de la puterea divină .
Iar prima putere, după Dumnezeu, Tată l și Domnul peste toate, este Logosul, Fiul să u. În ce fel
acesta a luat fire umană și a devenit om, voi spune îndată . Deoarece nu un om, ci Dumnezeu, a
creat sâ ngele strugurelui, tot la fel era profeți că sâ ngele să u va avea existența nu dintr-o
să mâ nță omenească , ci de la puterea lui Dumnezeu, după cum am spus.
Iar Isaia, un al profet, prorocind aceleași evenimente cu alte cuvinte spune: „Va ieși un
vlă star din Iacob și o ramură va înflori pe ră dă cina lui Iese. În mâ na lui se va afla speranța
neamurilor”. Un vlă star luminos a ieșit și o ramură a înflorit din ră dă cina lui Iese: Cristos. Într-
adevă r, el a fost ză mislit prin puterea lui Dumnezeu dintr-o Fecioară din seminția lui Iacob, tată l
lui Iuda, fondatorul iudeilor, după cum am spus deja. Iar Iese este stră moșul, conform profeției,
fiindcă , în succesiunea seminției, este fiul lui Iacob și al lui Iuda.

Zămislirea feciorelnică:
XXXIII. Dar acum ascultați cum a fost profețită prin Isaia exact faptul că va fi ză mislit
dintr-o fecioară . Profetul spune așa: „Iată , fecioara va purta în sâ nul ei și va da naștere unui fiu
și-l vor numi Emanuel, adică Dumnezeu-cu-noi”. Într-adevă r, ceea ce se credea a fi imposibil de
verificat de oameni, Dumnezeu a profețit prin Duhul Prorociei că se va întâ mpla pentru ca,
atunci câ nd se va întâ mpla, să nu refuză m să credem, ci să credem tocmai pentru că a fost prezis.
Dar ca nu cumva cineva, distorsionâ nd sensul profeției, ar contesta ceea ce noi înșine contestă m
poeților voștri, atunci câ nd ei vorbesc despre Zeus care, din pasiune, și-a ademenit mai multe
femei, voi încerca să clarific aceste cuvinte. Deci, expresia: „Iată fecioara va purta în sâ nul ei”
arată ce fecioara va ză misli fă ră unirea cu un bă rbat; dacă ar fi fost prin unirea cu un oarecare
bă rbat, atunci nu ar mai fi fost fecioară . Însă virtutea lui Dumnezeu, intrâ nd în fecioară , a umbrit-
o și a fă cut ca ea să fie însă rcinată , ră mâ nâ nd în același timp fecioară . Iar îngerul lui Dumnezeu,
trimis în aceste circumstanțe la aceeași fecioară , i-a adus vestea cea bună zicâ nd: „Iată că vei
ză misli în sâ nul tă u prin lucrarea Duhului Sfâ nt și vei da naștere unui fiu care se va numi Fiul
Celui Prea-înalt și se va numi Isus; el va fi cel care va mâ ntui poporul să u de pă catele sale”; așa
ne învață cei care au pă strat în memorie toate cele privitoare la Mâ ntuitorul nostru, că rora le
facem încredere, din moment ce – după cum am spus – chiar și prin gura lui Isaia, despre care
am pomenit mai sus, Duhul profetic prorocise deja felul nașterii sale. Ne este îngă duit așadar să
credem că Duhul Sfâ nt și Virtutea lui Dumnezeu nu sunt altceva decâ t Logosul, care este și
Primul nă scut al lui Dumnezeu, după cum ară tase și Moise, despre care am vorbit mai sus. Acest
Duh este cel ce a intrat în Fecioară și a umbrit-o, nu prin unire, ci prin virtute, și a lă sat-o
însă rcinată . cuvâ ntul „Isus”, nume din limba ebraică , corespunde termenului grec „Mâ ntuitor”.
De aceea, Îngerul îi spuse Fecioarei: „Îl vei numi Isus, că ci el va fi cel care va mâ ntui poporul să u
de pă catele sale”. Cred că sunteți în mă sură , bă nuiesc, să înțelegeți și voi că cei care prorocesc nu
sunt inspirați de nimeni altul decâ t de Logosul divin.

Betleem:
XXXIV. Ascultați acum un al profet, Miheia, care a prorocit pâ nă și pă mâ ntul unde se va
naște. El spune astfel: „Iar tu, Betleem, pă mâ nt al lui Iuda, chiar dacă ești cel mai mic printre
principatele lui Iuda, din tine va ieși un stă pâ n care va paște poporul meu”; acesta este, într-
adevă r, satul, pă mâ ntul iudeilor, la o distanță de circa 35 de stadii de Ierusalim, în care s-a
nă scut Isus Cristos, după cum puteți afla consultâ nd registrele recensă mâ ntului fă cut la nașterea
lui Cristos, de primul vostru procurator în Iudeea.

Alte profeții:
13
 XXXV. Apoi, câ t despre faptul că Isus Cristos ar fi ră mas în ascuns dinaintea oamenilor de
la naștere pâ nă la vâ rsta maturită ții – ceea ce s-a își întâ mplat – auziți ce a fost prorocit. Acestea
sunt cuvintele exacte: „Un prunc ni s-a nă scut nouă , un fiu nu s-a dat nouă , pe umerii se fală
puterea”. Acest lucru ne spune puterea crucii care i-a fost pusă pe umeri spre a fi ră stignit, după
cum veți putea vedea în continuarea discursului meu. Tot același profet Isaia, inspirat de Duhul
profeției, spune: „Mi-am întins mâ inile mele peste un popor necredincios și încă pă țâ nat, peste
oameni ce mergeau pe o cale nedreaptă . acum îmi cer judecată și îndră znesc să se apropie de
Dumnezeu”. Tot la fel, cu alte cuvinte, prin gura altui profet, se spune: „Mi-au stră puns picioarele
și mâ inile și au aruncat sorții pentru haina mea”. Însă David, rege și profet, care a rostit aceste
cuvinte, nu a suferit nimic din toate acestea. Dimpotrivă , Isus Cristos este cel care și-a întins
mâ inile și a fost ră stignit de evreii care câ rteau împotriva lui și nu recunoșteau că el ar fi
Cristosul. Într-adevă r, după cum spusese profetul, în bă taie de joc l-au așezat pe un tron și i-au
spus: „Judecă -ne”. Fraza: „Mi-au stră puns mâ inile și picioarele” era explicația cuielor cu care a
fost fixat pe cruce, prin stră pungerea mâ inilor și picioarelor. după ce l-au ră stignit, că lă ii lui au
tras la sorți cine va avea haina sa și au împă rțit-o între ei. Că toate aceste lucruri s-au întâ mplat
cu adevă rat, puteți afla voi înșivă din documentele redactate în timpul lui Ponțiu Pilat. Drept
dovadă că a fost prezis cu adevă rat și faptul că avea să intre în Ierusalim urcat pe un mă gă ruș,
puiul unei mă gă rițe, este suficient să mă refer la cuvintele unui alt profet, Sofonia. Iată ce spune
el: „Bucură -te, fiică a Sionului, dă de veste, fiică a Ierusalimului; iată că vine la tine, blâ nd, regele
tă u, urcat pe o mă gă riță și pe puiul mă gă riței, mă gă rușul ei”.

Logosul divin era acela care mișca buzele profeților:

XXXVI. Câ nd auziți cuvintele profeților rostite ca și cum le-ar aparține, să nu credeți că ei
le-au rostit de la ei înșiși sub inspirație, ci însuși Logosul era acela care mișca buzele lor. Aceștia
prorocesc uneori viitorul sub formă de preziceri, alteori vorbesc în persoana lui Dumnezeu,
Domnul și Tată l tuturor lucrurilor, uneori în persoana lui Cristos, alteori în numele popoarelor
ce ră spund Domnului sau Tată lui să u; ceva asemă nă tor puteți observa și la unii din scriitorii
voștri care introduc diferite personaje în dialog, chiar dacă este doar unul singur cel care scrie
totul. Neînțelegâ nd aceste lucruri, evreii, care totuși au că rțile Profeților, nu l-au recunoscut pe
Cristos nici mă car atunci câ nd a venit în lume; dimpotrivă , ne ură sc pe noi, fiindcă spunem că el
a venit și le demonstră m că a fost ră stignit de ei, după cum fusese prorocit.

Diferite feluri de vorbire a Duhului profetic:

XXXVII. Pentru ca aceste lucruri să vă fie clare, după ce am recurs la cuvintele profetului
Isaia, aceste lucruri au fost rostite, de însă și persoana Tată lui: „Boul își cunoaște stă pâ nul iar
mă garul ieslea stă pâ nului să u, însă Israel nu mă cunoaște și poporul meu nu mă înțelege. Vai ție,
popor de pă că toși, popor plin de pă cate, seminție de oameni ră i, copii ai nelegiuirii, l-ați
abandonat pe Domnul”. Într-un alt loc, în timp ce același profet vorbește la fel în persoana
Tată lui, spune: „Ce casă îmi veți zidi? – spune Domnul – cerul este tronul meu iar pă mâ ntul
scă unel picioarelor mele”. De asemenea într-un alt text se spune: „Sufletul meu disprețuiește
noile luni ale voastre și sabaturile voastre și nu mai suport ziua voastră de post și nici lenea
voastră ; nici dacă veți fi vă zuți de mine nu vă voi asculta. mâ inile voastre sunt pline de sâ nge. Ș i
chiar dacă aduceți fă ină , tă mâ ie, este obiect de dezgust pentru mine. Nu doresc nici gră simea
mieilor, nici sâ ngele taurilor. Cine v-a cerut asemenea jertfe din mâ inile voastre? Dimpotrivă ,
abandonează orice nedreptate, întrerupe lanțurile raporturilor violente, acoperă pe cei care sunt
fă ră adă post și goi, împarte pâ inea cu cel înfometat”. Puteți așadar înțelege care sunt învă ță turile
transmise de Dumnezeu însuși prin Profeți.
XXXVIII. Câ nd Duhul profetic vorbește în persoana lui Cristos, se exprimă astfel: „Mi-am
întins mâ inile spre poporul incredul și potrivnic, peste cei care umblau pe o cale nedreaptă ”. De
asemenea: „Mi-am dat spatele spre a fi biciuit, iar obrajii spre a fi pă lmuiți, și nu mi-am întors
fața de la cei care mă scuipau. Iar Domnul a fost ajutorul meu, de aceea nu m-am retras, ci mi-am
14
fă cut fața ca de cremene, am înțeles că nu voi avea de ce să mă rușinez fiindcă cel care m-a
îndreptă țit îmi stă aproape”. Din nou spune: „Ei au dat cu zarul pentru hainele mele și mi-au
stră puns mâ inile și picioarele. Însă eu am adormit și apoi m-am ridicat, pentru ca Domnul să mă
primească ”. Mai spune: „Murmurau cu buzele și dădeau din cap zicând: Să se salveze pe sine
însuși”. Vă puteți da seama că toate acestea au fost fă cute împotriva lui Cristos prin lucrarea
evreilor. După ce l-au ră stignit, își mișcau buzele și dă deau din cap zicâ nd: A înviat pe mulți din
morți, să se elibereze pe sine însuși acuma!”
XXXIX. Câ nd Duhul profetic vorbește pentru a vesti viitorul se exprimă astfel: „Din Sion va
ieși o lege, Logosul Domnului din Ierusalim, și va judeca în mijlocul oamenilor și va acuza multe
națiuni. Va schimba sabia lor în pluguri și să gețile lor în seceri și nu se vor mai lupta cu sabia,
națiune împotriva altei națiuni, și nu vor mai învă ța să facă ră zboi”. Ș i așa s-a întâ mplat, vă puteți
convinge. Într-adevă r, din Ierusalim vor ieși în lume 12 oameni: erau ignoranți și nu erau în
mă sură să vorbească , însă , datorită puterii lui Dumnezeu, au ară tat tuturor oamenilor că erau
trimiși de Cristos pentru a învă ța cuvâ ntul să u tuturor oamenilor. Iar noi, care la o vreme ne
omoram unul pe altul, nu doar că nu mai facem ră zboi dușmanilor, ci, pentru a nu minți și înșela
pe cei care ne judecă , mergem la moarte de bună voie mă rturisindu-l pe Cristos. Putem să ne
aplică m nouă proverbul: „Limba a jurat, însă inima nu a jurat”. Însă ar fi ridicol ca, în vreme ce
soldați, recrutați și înrolați pentru voi, ar ține cu credință jură mâ ntul ce vi l-a fă cut, chiar cu
prețul vieții pentru patrie și siguranța concetă țenilor lor, iar voi nu le puteți oferi nimic
incoruptibil; dimpotrivă , noi, care tâ njim după nemurire, suportă m toate violențele pentru a
aștepta ceea ce dorim de la cel care ne poate da nemurirea.

Despre apostolii lui Cristos:

XL. Ascultați cum a fost prevestit chiar și despre cei care au propovă duit învă ță tura sa și
l-au ară tat venit printre noi. Profetul rege, despre care am amintit deja, datorită Duhului profetic
spune: „Ziua dă de știre zilei urmă toare iar noaptea nopții urmă toare. Nu sunt discursuri, nici
cuvinte ale că ror glasuri să nu se poată auzi. La tot pă mâ ntul a ajuns mesajul lor și la capă tul
pă mâ ntului cuvintele lor. În soare și-a așezat locuința sa și el, ca un mire care iese din cortul să u,
se va bucura asemenea unui uriaș parcurgâ nd pă mâ ntul”. În afară de aceste cuvinte, am reținut
drept lucru bun și necesar să aduc în atenția voastră și alte cuvinte profetice ale aceluiași David,
din care puteți afla la ce fel de viață Duhul profetic îi îndeamnă pe oameni și cum arată dușmă nia
împotriva lui Cristos inaugurată de Irod, regele Iudeii, de evreii înșiși și de Pilat, procuratorul
vostru, și a soldaților lui; cum el va fi crezut de toată rasa umană , și cum Dumnezeu îl numește
Fiu și i-a promis supunerea tuturor dușmanilor; în ce fel demonii, atâ ta câ t le stă lor în putere,
încearcă să fugă fie dinaintea puterii lui Dumnezeu, Tată l și Stă pâ nul tuturor lucrurilor, fie
dinaintea lui Cristos însuși; cum Dumnezeu îi cheamă pe toți la penitență înaintea sosirii zilei
judecă ții. Citim așa: „Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiți, nu ză bovește pe
calea pă că toșilor şi nu se așază în adunarea celor care batjocoresc, dar îşi [gă seşte] plă cerea în
legea Domnului şi la legea lui cugetă ziua şi noaptea. El este ca pomul să dit pe malul apei, care dă
rod la timpul potrivit; frunzele lui nu se veștejesc şi în tot ceea ce face are succes. Nu tot aşa este
cu cei nelegiuiți, nu tot aşa; ei sunt ca pleava pe care o spulberă vâ ntul. De aceea nu se vor ridica
cei nelegiuiți la judecată , nici cei pă că toși, în adunarea celor drepți. Că ci Domnul cunoaşte calea
celor drepți, iar calea celor nelegiuiți duce la pieire”. „Pentru ce se fră mâ ntă neamurile şi pentru
ce cugetă popoarele [lucruri] deşarte? Regii pă mâ ntului se ră scoală şi cei care conduc se înţeleg
împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului să u: Să rupem legă turile lor şi să scă pă m de
jugul lor! Cel care locuieşte în ceruri surâ de, Domnul râ de de ei. Apoi, în mâ nia sa, le vorbește şi,
în furia sa, îi înspă imâ ntă : Eu sunt acela care l-am uns pe regele meu în Sion, pe muntele meu cel
sfâ nt!. Voi vesti hotă râ rea Domnului; el mi-a zis: Tu eşti Fiul meu, eu astă zi te-am nă scut. Cere-mi
şi-ţi voi da popoarele ca moștenire şi marginile pă mâ ntului, în stă pâ nire! Tu le vei zdrobi cu un
toiag de fier şi le vei sfă râ ma ca pe vasul olarului! Acum, dar, regilor, purtaţi-vă cu iscusinţă ,
trageţi învă ţă tură , judecă tori ai pă mâ ntului! Slujiţi-i Domnului cu frică , bucuraţi-vă cu teamă !
15
Luaţi aminte, ca nu cumva să se mâ nie şi să pieriţi pe cale! Că ci mâ nia lui se aprinde degrabă .
Fericiţi toţi aceia care îşi caută refugiu în el!”
XLI. Iar într-o altă profeție, Duhul profetic, prin gura aceluiași David, prevestește că Isus
Cristos, după ce va fi ră stignit, va domni. Spune așa: „Câ ntați Domnului, binecuvâ ntaţi numele
lui! Vestiţi din zi în zi mâ ntuirea lui! Vestiţi printre neamuri gloria lui, tuturor popoarelor
minunile sale! Că ci Domnul este mare şi vrednic de toată lauda, mai de temut decâ t toţi zeii. Că ci
toţi zeii popoarelor sunt deşertă ciune, Domnul însă a fă cut cerurile. Stră lucirea şi maiestatea
sunt înaintea feţei sale, tă ria şi frumuseţea sunt în sanctuarul să u. Daţi Domnului, voi, familiile
popoarelor, daţi Domnului glorie şi putere! Daţi Domnului gloria numelui să u! Aduceţi ofrande
[de laudă ] şi intraţi în lă caşurile lui! Prosternaţi-vă înaintea Domnului îmbră caţi în podoabe
sfinte; dansaţi înaintea lui, toţi [locuitorii] pă mâ ntului! Spuneţi printre neamuri: „Domnul
stă pâ neşte!” prin cruce.

Profeții și evenimente viitoare ca și cum s-au adeverit deja:

XLII. Uneori Duhul profetic vorbește despre viitor ca și cum lucrurile s-ar fi întâ mplat
deja, după cum se poate vedea cu ușurință și din cuvintele amintite mai sus; vom clarifica și
acest aspect, pentru ca acest lucru să nu dea ocazie de contestație cititorilor. Evenimentele
cunoscute cu claritate ca avâ nd menirea să se împlinească sunt prevestite ca și cum s-au
întâ mplat deja. Ce-ar trebui să se înțeleagă , fiți atenți, vă voi explica acum. David a fă cut profeția
despre care am vorbit 1500 de ani înainte ca Isus Cristos, fă cut om, să fi fost ră stignit; însă
nimeni din cei care au tră it înaintea lui, ră stigniți, nu a dat bucurie oamenilor, așa cum nici după
el nimeni nu a fă cut așa ceva. Dimpotrivă , Domnul nostru Isus Cristos, ră stignit și mort, a înviat
și domnește peste toate după ce a fost înă lțat la cer; iar vestea despre el dusă pâ nă la marginile
pă mâ ntului de apostoli tuturor popoarelor este mare bucurie pentru toți cei care speră în
nemurirea predicată de el.

Problema liberului arbitru:

XLIII. Pentru ca nimeni, din toate cele spuse de mine pâ nă acum, să nu creadă că
evenimentele sunt supuse numaidecâ t faptei, tocmai datorită faptului că au fost prezise drept
pre-cunoscute, voi face apel și la un alt aspect. Am învă țat de la profeți, și vă voi ară ta că este
adevă rat, că pedepsele și suferințele și ră splata sunt date fiecă ruia după meritul faptelor lui.
Că ci, dacă nu ar fi așa, ci totul s-ar întâ mpla din cauza destinului, atunci nu ar mai avea niciun
folos existența liberului arbitru. Dacă ar fi fost prestabilit ca unul să fie bun și altul să fie ră u, nici
primul nu merită laudă , nici al doilea nu poartă vină . Pe de altă parte, dacă rasa umană nu are
capacitatea să fugă de ră u și să prefere binele prin alegere liberă nu poate fi responsabil de nicio
faptă comisă . Noi însă susținem că omul este virtuos și că face ră ul prin alegere liberă . Să vedem
așadar cum același om trece de la un comportament la altul opus lui. Dacă ar fi fost prestabilit ca
omul să fie ră u sau bun, nu ar mai fi fost subiectul alegerilor contradictorii, nici nu ar fi așa de
schimbă tor. Nu ar exista nici buni, nici ră i, fiindcă s-ar ară ta că destinul este cauza, fie a binelui,
fie a ră ului, și că de fapt s-ar contrazice în sine însuși; însă , dimpotrivă , dacă noi am susține că
este adevă rat ceea ce am spus mai devreme, adică faptul că virtutea sau viciul nu sunt nimic, iar
lucrurile sunt bune sau rele doar în funcție de judecata personală , aceste lucruri ar face ca noi să
fim necredincioși și nedrepți la culme, după cum și o judecată dreaptă ne poate demonstra. Însă
noi afirmă m că un asemenea lucru este de neconceput pentru noi și că există o ră splată pentru
cel care alege să facă binele și în egală mă sură , există o pedeapsă pentru cel care alege
contrariul; Dumnezeu l-a fă cut pe om nu așa ca pe alte ființe, cum sunt patrupedele și copacii,
incapabili să facă alegeri libere. Într-adevă r, dacă așa ar sta lucrurile, nu ar avea niciun merit nici
pentru a primi ră splată , nefiind în mă sură să aleagă liber între a face binele, ci ar fi fost bun prin
natură ; tot la fel, dacă ar fi fost ră u prin natură , nu s-ar fi cuvenit să primească pedeapsa, fiindcă
nu ar fi fost așa în urma unei alegeri libere, dimpotrivă nu ar fi putut fi diferit decâ t așa cum este.

16
 Chiar Platon se referă la Moise:
XLIV. Aceste învă ță turi ne-au fost date de Duhul Sfâ nt profetic zicâ nd, prin gura lui Moise,
că Dumnezeu a vorbit astfel primului om pe care l-a creat: „Iată , pun înaintea ta binele și ră ul;
alege binele”. Iar prin Isaia, un alt profet, despre același lucru a vorbit astfel în persoana lui
Dumnezeu, Tată l și Stă pâ nul tuturor lucrurilor: „Spă lați-vă , cură țiți-vă , îndepă rtați nelegiuirea
din sufletele voastre, învă țați să faceți binele, purtați de grijă orfanului și faceți dreptate
vă duvelor; apoi veniți să discută m – spune Domnul – iar dacă pă catele voastre sunt ca purpura,
le voi face albe ca lâ na, iar dacă sunt înroșite le voi face albe ca ză pada. Iar dacă doriți și dacă mă
ascultați veți gusta din bunurile pă mâ ntului, însă dacă nu mă veți asculta, o sabie vă va devora.
Fiindcă astfel a vorbit glasul Domnului”. Fraza citată : „O sabie vă va spinteca” nu înseamnă că cei
neascultă tori vor fi uciși prin sabie; sabia lui Dumnezeu este focul al că rui aliment sunt cei care
aleg să facă ră ul. De aceea spune: „O sabie vă va devora. Fiindcă astfel a vorbit glasul Domnului”.
Dacă ar fi vorbit de o sabie ce taie și care separă în două , nu ar fi spus „va devora”. De aceea,
chiar și Platon câ nd a spus: „Vina este a celui care alege, Dumnezeu nu este responsabil”, a
împrumutat conceptul de la Moise, fiindcă Moise a tră it chiar înaintea tuturor scriitorilor greci.
Toate teoriile formulate de filosofi și poeți cu referire la nemurirea sufletului, sau cu referire la
pedepsele de după moarte, sau despre contemplația lucrurilor cerești, sau cu privire la doctrine
asemă nă toare, ei le-au putut înțelege și le-au exprimat luâ nd exemplu de la Profeți. De aceea par
a fi semne de adevă r în toate scrierile acestora. Îi putem acuza doar de faptul că nu au înțeles
într-adevă r toate cele spuse de Profeți, de aceea se contrazic între ei înșiși. Astfel, câ nd noi
spunem ca a fost profetizat viitorul, nu vrem să spunem că se va întâ mpla printr-o necesitate
fatală ; însă Dumnezeu, fiindcă cunoaște toate faptele oamenilor dinainte și a stabilit că fiecare va
primi ră splata corespunză toare faptelor sale, ne atrage atenția, prin Duhul profetic, asupra
faptului că el este cel care va stabili o ră splată demnă de faptele noastre, câ rmuind rasa umană
să înțeleagă și să -și amintească mereu acest lucru și ară tâ nd că el este cel care se ocupă și
prevede toate. Influența diavolilor este cea care a stabilit pedeapsa cu moartea împotriva acelora
care ar citi că rțile lui Istaspe sau ale Sibilei sau ale Profeților, pentru a distrage prin frică oamenii
să le citească și astfel să nu ajungă la cunoașterea binelui, putâ nd, în felul acesta, să -i țină sub
stă pâ nirea lor. Însă nu vor putea face asta pâ nă la sfâ rșit. Într-adevă r, nu doar le citim fă ră frică ,
dar vi le dă m și vouă spre a le examina – după cum vedeți – știind că vor fi pe placul tuturor. Ș i
dacă vom reuși să convingem chiar și un mic numă r, am câ știgat deja mult; ca buni agricultori,
vom primi ră splata stă pâ nului.

Slava lui Cristos:

XLV. Auziți cum profetul David prevestește că Dumnezeu, Tată l a toate, l-ar înă lța pe
Cristos la ceruri după învierea sa din morți; și că l-ar ține acolo pâ nă ce va fi distrus diavolii și
dușmanii să i și se va completa astfel numă rul celor buni și virtuoși deja preștiuți și datorită
meritelor că rora el nu a declanșat încă sfâ rșitul. Iată cuvintele lui: „Spune Domnul că tre Domnul
meu: Ș ezi la dreapta mea pâ nă ce voi pune pe dușmanii tă u scă unel sub picioarele tale. Domnul
îți va trimite din Ierusalim sceptrul puterii sale și vei domni în mijlocul dușmanilor tă i. Cu tine va
fi stă pâ nirea în timpul zilei în stră lucirea sfinților tă i; din sâ nul meu te-am nă scut înaintea
zorilor dimineții”. Fraza: „va trimite din Ierusalim sceptrul puterii sale” este de o încă rcă tură
profetică puternică , deoarece știm că apostolii, ieșiți din Ierusalim, au transmis învă ță tura
pretutindeni; și chiar dacă a fost decretată pedeapsa cu moartea împotriva acelora care învață
sau mă rturisește numele lui Cristos, noi aderă m la această învă ță tură și o mă rturisim
pretutindeni. Chiar și voi dacă citiți aceste cuvinte ca niște dușmani, nu puteți face altceva decâ t
să ne ucideți, după cum spuneam; însă asta nu cauzează nicio teamă în noi, dimpotrivă , vouă și
celor care ne condamnă și ne ură sc pe nedrept și nu regretă , vă este prezisă pedeapsa cu focul
veșnic.

Oamenii care au trăit înaintea lui Cristos:

17
 XLVI. Pentru ca nimeni, prin absurd, să nu încerce să denatureze învă ță turile noastre –
deoarece spunem că Isus Cristos s-a nă scut acum 150 de ani sub Sirinius, și ne-a învă țat ceea ce
noi mă rturisim, ceva vreme mai tâ rziu, sub Ponțiu Pilat – și obiectâ nd să spună că toți oamenii
care au tră it înaintea lui Cristos ar fi lipsiți de responsabilitate, acum voi dovedi și voi înlă tura
această dificultate. Isus Cristos, Primul nă scut din Dumnezeu, ne-a învă țat, după cum am ară tat
deja, că el este Logosul la care participă întreaga rasă umană . Ș i cei care au tră it conform
Logosului sunt creștini, chiar dacă au fost considerați atei, cum este cazul, printre pă gâ ni, lui
Socrate și Heraclit și alții asemenea lor; printre barbari, Abraham și Anania și Azaria și Misael și
mulți alții, trecâ nd acum peste înșiruirea lucră rilor și numelor lor, știind că este mult prea lungă .
Astfel chiar cei care s-au nă scut înainte și nu au tră it conform Logosului, au fost ră i și dușmani ai
lui Cristos și criminali, omorâ ndu-i pe cei care tră iau conform Logosului. Dimpotrivă , cei care au
tră it și tră iesc conform Logosului, sunt creștini și neînfricați și liniștiți. De aceea, apoi, datorită
Logosului, conform bună voinței lui Dumnezeu, Tată l și Stă pâ nul a toate, a fost ză mislit într-o
fecioară un om și s-a numit Cristos și a fost ră stignit și a murit și a înviat și s-a înă lțat la cer, iar
toți cei cu un pic de înțelepciune pot înțelege despre vorbesc aici. De altfel, noi, fiindcă un
asemenea subiect nu este necesar demonstrației noastre, vom trece la demonstrații necesare
pentru acum.

Devastarea Iudeii:
XLVII. Câ t despre faptul că țara evreilor va fi devastată , ascultați ceea ce s-a spus prin
Duhul profetic. Cuvintele sunt spuse ca prin gura popoarelor care se minunau de cele întâ mplate.
Iată -le: „Sionul a devenit pustiu, ca un deșert a devenit Ierusalim; templul este în blestem,
sanctuarul nostru; iar slava de care erau mâ ndri pă rinții noștri a fost arsă și toate podoabele sale
au că zut. Înaintea unor asemenea evenimente tu (Doamne) ai ră mas neclintit și tă cut și ne-au
umilit peste mă sură ”; că Ierusalimul a devenit ca un deșert, după cum a fost prezis, cred că nu
puteți să nu fiți convinși. De la profetul Isaia a fost prezis astfel: în afară de faptul că devastarea
sa, chiar și faptul că va fi interzis locuitorilor să mai locuiască în Ierusalim stă scris: „Drumurile
lor vor fi pustiite, și înaintea ochilor lor dușmanii vor devasta totul, și nu va mai fi nimeni care să
locuiască în oraș”. Ș tiți prea bine că orașul este supravegheat de voi pentru ca nimeni să nu mai
locuiască și că este condamnat la moarte dacă un evreu este surprins că intră .

Prezicerile minunilor:
XLVIII. Auziți că a fost prezis faptul că Cristosul nostru va să vâ rși vindecă ri de orice boală
și va învia morții. Iată ce se spune: „Câ nd va veni el, șchiopul va să lta ca un cerb și limba celor
muți se va dezlega; orbii vor vedea și leproșii vor fi cură țați iar morții vor învia și vor putea
merge”. Voi înșivă vă puteți convinge de faptele minunate să vâ rșite de el consultâ nd
documentele din timpul lui Ponțiu Pilat. Dar cum a fost profetizat de Duhul profetic faptul că el
va fi omorâ t împreună cu toți cei care speră în el? Ascultați aceste cuvinte din profetul Isaia:
„Uite cum piere cel drept și nimeni nu-l primește în inimă ; iar oamenii drepți sunt omorâ ți și
nimă nui nu-i pasă . Dinaintea nedreptă ții a fost eliminat cel drept iar mormâ ntul lui va fi în pace;
el a fost eliminat de pe pă mâ ntul celor vii”.

Păgânii îl primesc pe Cristos cu bucurie:

XLIX. Mai mult: iată cum a fost prezis de același profet Isaia că popoarele care nu-l
așteptau îl vor adora, în timp ce evreii, care l-au așteptat, nu-l vor recunoaște la venirea sa.
Cuvintele sunt scrise ca și cum ar fi rostite de Cristos însuși. Iată -le: „Am fost recunoscut de cei
care nu mă așteptau, am fost aflat de cei care nu mă că utau. Am spus – Iată -mă – neamurilor care
nu invocau numele meu. Mi-am întins mâ inile unui popor necredincios și renegat, celor care
umblau pe că i greșite, dimpotrivă urmâ nd pă catul lor. Poporul este acela care mă provoacă cu
furie înaintea mea”. Într-adevă r, evreii, chiar dacă aveau profețiile și fiind mereu în așteptarea
lui Cristos, câ nd a venit nu l-au recunoscut; mai mult, l-au omorâ t. Dimpotrivă , națiunile care nu
18
auziseră niciodată vorbind despre Cristos, pâ nă ce apostolii, ieșiți din Ierusalim, nu l-au fă cut
cunoscut și nu au ră spâ ndit profețiile, plini de bucurie și credință , au început să renege idolii lor
și s-au consacrat Dumnezeului nenă scut, prin Cristos. Ascultați acum scurte fraze din profetul
Isaia cum au fost prorocite calomniile care vor fi aruncate împotriva acelora care-l vor mă rturisi
pe Cristos și câ t vor fi de mizerabili cei care-l vor blestema, zicâ nd că est drept să pă stră m
tradițiile din vechime. Iată care sunt cuvintele sale: „Vai de cei care spun la ceea ce este amar
dulce și la ceea ce este dulce spun amar”.

Prorocirile cu privire la pătimirile lui Cristos:

L. Auziți profețiile care au fost spuse cu privire la faptul că Isus Cristos, devenind om
pentru noi, a suportat suferințele pă timirii și să devină infam pentru ca mai apoi să revină din
nou în slava sa. Iată -le: „Sufletul să u a fost dat la moarte și el a fost socotit printre ră ufă că tori;
astfel el a luat asupra sa pă catul multora și a dat în schimb iertarea celor nelegiuiți”. „Iată ,
slujitorul meu va avea succes; se va înă lţa, se va ridica şi va fi foarte sus. După cum mulţi s-au
înspă imâ ntat de tine – chipul lui era mai desfigurat decâ t cel al unui om şi faţa lui, decâ t a fiilor
oamenilor –, tot aşa, multe popoare se vor uimi şi regi îşi vor închide gura înaintea lui, că ci vor
vedea ceea ce nu li s-a povestit şi vor înţelege ceea ce nu au auzit”. „Cine a crezut în ceea ce ne-a
fost anunţat? Şi cine a cunoscut braţul Domnului? S-a înă lţat ca o mlă diţă înaintea lui şi ca o
ră dă cină , dintr-un pă mâ nt uscat. Nu avea formă şi nici frumuseţe ca să o privim, nici înfă ţişare ca
să o dorim. Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscă tor al suferinței, de care îţi
ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă . Iar el a purtat suferinţele noastre şi
durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bă tut de Dumnezeu şi umilit. Dar
el era stră puns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru pă catele noastre. Pedeapsa care ne
aducea pacea era asupra lui. Prin ră nile lui noi suntem vindecaţi. Noi toţi ră tă ceam ca oile,
fiecare avea propriul drum în faţă . Domnul a fă cut să cadă asupra lui pă catele noastre, ale
tuturor. Chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută
înaintea celor care o tund, nu şi-a deschis gura. A fost luat cu violenţă şi judecat; câ t despre
generaţia lui, cine se gâ ndeşte? A fost şters de pe pă mâ ntul celor vii, pentru nelegiuirea
poporului meu a fost lovit”. După ce a fost ră stignit, pâ nă și discipolii l-au abandonat cu toții
după ce l-au renegat; apoi, totuși – după ce a înviat din morți și le-a apă rut, și după ce i-a învă țat
să citească profețiile în care erau prezise toate aceste evenimente – ei, vă zâ ndu-l înă lțâ ndu-se la
cer au crezut și au primit de sus tă ria pe care el le-a trimis-o, au plecat în lumea întreagă să
învețe aceste lucruri și au fost numiți apostoli.

Înălțarea la cer și slava cerească:

LI. Duhul profetic, pentru a ne spune că cel care suferă pă timirea are o origine ce nu poate
fi exprimată și domnește peste dușmanii să i, spune astfel: „A fost luat cu violenţă şi judecat; câ t
despre generaţia lui, cine se gâ ndeşte? A fost şters de pe pă mâ ntul celor vii, pentru nelegiuirea
poporului meu a fost lovit. Mormâ ntul lui a fost cu cei nelegiuiți, cu cel bogat a fost în moartea
lui, deşi nu fă cuse nicio violenţă şi nu fusese înşelă ciune în gura lui. Domnului i-a plă cut să -l
zdrobească prin suferinţă ; câ nd sufletul şi-l va pune ca jertfă pentru vinovă ţie, va vedea o
descendenţă care-şi va lungi zilele şi dorinţa Domnului, prin mâ na lui, va avea succes. Din truda
sufletului să u va vedea şi va fi satisfă cut în cunoaşterea lui; slujitorul meu cel drept îi va
îndreptă ţi pe mulţi şi va lua asupra sa pă catele lor. De aceea, îi voi face parte cu cei mari şi cu cei
puternici va împă rţi prada, pentru că şi-a dat sufletul la moarte şi a fost numă rat împreună cu cei
nelegiuiţi. Dar el purta pă catul multora şi mijlocea pentru cei nelegiuiţi”. Ascultați cum a fost
prorocit că destinul să u va fi acela de a se înă lța la cer. Stă scris așa: „Înă lțați-vă , voi porțile
cerului, deschide-ți-le, pentru ca să intre regele mă ririi. Cine este acest rege al mă ririi? Domnul
puternic, Domnul cel tare”. Mai ascultați cum a fost prezis de profetul Ieremia chiar și faptul că
va veni din ceruri în slavă . Acestea sunt cuvintele sale: „Privește, ca un fiu al omului vine pe norii
cerului și îngerii să i cu el”.
19
 Se va împlini și această a doua venire a lui Cristos:
LII. Deoarece am ară tat că evenimentele s-au întâ mplat toate așa cum au fost prorocite
prin Profeți înainte ca ele să aibă loc, suntem nevoiți să credem că și cele, despre care s-a profețit
de asemenea, se vor întâ mpla cu siguranță . La fel cum se vor împlini evenimentele prorocite și
necunoscute încă , tot la fel se vor întâ mpla și cu cele ce-au ră mas să se întâ mple, chiar dacă nu se
cunosc încă și nu credem. Profeții au prezis două veniri ale lui Cristos: una, care a avut deja loc,
sub chip de om, fă ră onoruri și capabil să asume suferința; cealaltă , câ nd va veni în slavă din
ceruri înconjurat de armatele îngerilor să i – după cum a fost prorocit – atunci câ nd vor învia și
trupurile oamenilor care au tră it; iar cei drepți vor primi nemurirea, în timp ce cei nedrepți vor fi
trimiși în focul cel veșnic, unde vor gusta suferințe veșnice cu diavolii cei ră i. Vă voi demonstra
că și acest lucru a fost prorocit. Stă scris în profetul Ezechiel: „Se vor uni oasele la încheieturi și
carnea va crește pe ele. Tot genunchiul se va pleca înaintea Domnului și orice limbă îi va da
mă rturie”. Ce fel de suferințe și pedepse vor înfrunta cei nedrepți? Ascultați ceea ce a fost
prorocit și despre acest lucru. Stă scris: „Viermele nu va ispră vi să se hră nească din carnea lor iar
focul nu se va stinge niciodată ”. Atunci vor dori să se că iască , însă nu le va mai folosi la nimic. În
profetul Zaharia a fost prorocit și ceea ce vor spune și vor face popoarele evreilor câ nd îl vor
vedea venind în slavă : „Voi porunci celor patru vâ nturi să -i adune pe fii ră spâ ndiți: voi porunci
Burei să -i aducă și lui Note să nu se opună ”. „Atunci Ierusalimul va fi în plâ nsete. De ce, Doamne,
ne-ai fă cut să ră tă cim de la că ile tale şi ne-ai împietrit inima ca să nu se teamă de tine? Întoarce-
te de dragul slujitorilor tă i, al triburilor moştenirii tale! Pentru puţin timp a stă pâ nit poporul tă u
cel sfâ nt; adversarii tă i au că lcat în picioare sanctuarul tă u. Am devenit de demult cei asupra
că rora nu ai stă pâ nit şi peste care nu a fost invocat numele tă u”.

Creștinii proveniți dintre păgâni:

LIII. Chiar dacă aș mai fi putut să vă citesc și alte profeții am renunțat deoarece cred că
sunt suficiente acestea pentru a-i convinge pe cei care au urechi în mă sură să audă și să
înțeleagă ; cred că și acești pot înțelege ca și noi, cu siguranță într-un mod diferit decâ t poeții care
au povestit tot felul de fabule cu privire la presupușii fii ai lui Zeus; noi însă nu afirmă m nimic
fă ră să putem demonstra. Din ce motiv ne-am încrede într-un om ră stignit, crezâ nd că el este
Primul nă scut din Tată l nenă scut și că va judeca tot neamul omenesc, dacă nu am fi aflat dovezi
despre el care au fost prorocite înainte ca el să vin ca om și să fi vă zut că s-au întâ mplat exact așa
cum au fost prorocite: țara evreilor este pustiită ; oameni din toate națiunile aderă la învă ță turile
apostolilor lui, refuză să mai practice vechile obiceiuri pă gâ ne, după cum erau învă țați să facă ;
noi înșine vedem că sunt mai mulți creștini, și chiar mai sinceri, ce provin dintre pă gâ ni decâ t
dintre evrei și samariteni? (Fiindcă toate celelalte rase umane sun numite, de Duhul profetic,
pă gâ ni, în timp ce rasa iudeilor și rasa samaritenilor sunt numite tribul lui Israel și casa lui
Iacob). Voi aduce acum argumente să vedeți în ce fel a fost prorocit faptul că vor fi mai mulți
creștini proveniți dintre neamuri decâ t dintre evrei și samariteni. Stă scris așa: „Bucură -te, cea
sterilă , care nu poți da naștere; strigă de bucurie, cea care nu ai moștenitori, fiindcă vor fi mulți
copiii moștenirii tale, mai numeroși decâ t cea care are bă rbat”. Toate neamurile, care adorau
lucrarea mâ inilor oamenilor, erau într-adevă r departe de Dumnezeul adevă rat. Dimpotrivă ,
evreii și samaritenii, care aveau Cuvâ ntul Domnului rostit prin Profeți și care l-au așteptat mereu
pe Mesia, câ nd acesta a venit nu l-au recunoscut, excepție fă câ nd foarte puțini, despre care Duhul
Sfâ nt profetic, prin gura lui Isaia, prorocise că vor fi mâ ntuiți. Spune profetul, ca și cum ar fi fost
ei înșiși cei care vorbesc: „Dacă Domnul nu ne-ar fi lă sat un semn, am fi devenit ca Sodoma și
Gomora”. Despre Sodoma și Gomora spune și Moise că erau cetă ți ale unor oameni necredincioși,
iar Dumnezeu le-a distrus fă câ nd să cadă peste ei foc și pucioasă ; niciun locuitor nu a fost salvat,
cu excepția unui stră in din neamul caldeenilor, numit Lot. Cu el au fost salvate și fiicele lui. Tot
cel ce dorește poate vedea aceste ținuturi pustiite și arse și ră mase neroditoare. Dimpotrivă ,
pentru a vă demonstra că pă gâ nii erau deja prorociți ca fiind mai autentici și mai credincioși, voi
20
face apel la cuvintele profetului Isaia. Iată ce spune el: „Israeliții nu sunt circumciși în jurul
inimii, pă gâ nii nu sunt circumciși în prepuțiul lor”. Dovezi de acest fel pot fi citate fă ră numă r
pentru a conduce la adevă r pe toți cei care nu urmează adevă rul și preferă să ră mâ nă sclavi
pasiunilor lor.

Demonii au inventat multe fabule...

LIV. Cei care învață asemenea invenții mitologice ale poeților nu dau nicio demonstrație
discipolilor mai tineri; dimpotrivă , acest lucru ne arată că mitologiile sunt creațiile gâ ndirii rele a
demonilor pentru a pune în încurcă tură și a duce în eroare rasa umană . Într-adevă r, după ce am
auzit prin Profeți despre venirea lui Cristos și despre pedeapsa cu foc a necredincioșilor,
demonii nu fac decâ t să retrimită la fabulele celor care susțin a fi fiii lui Zeus, crezâ nd că oamenii
ar fi putut considera profețiile despre Cristos drept povestiri fantastice, asemă nă toare celor
propovă duite de poeții pă gâ ni. Aceste mitologii au fost ră spâ ndite fie printre greci și printre
pă gâ nii despre care se spunea că auzind cele referitoare la profețiile lui Cristos ar fi aderat la
credința în el și la învă ță turile lui. Voi explica cum, chiar dacă au auzit profețiile Profeților, nu le-
au înțeles bine, ci ră mâ nâ nd în eroare, au contrafă cut ceea ce în realitate se referea la Cristos al
nostru. Deci, profetul Moise, după cum am spus, este mai din vechime decâ t toți scriitorii și prin
gura sa – după cum am spus – s-a profețit astfel: „Nu va lipsi un Prinț peste Iuda și un duce la
dreapta sa pâ nă ce va veni cel pentru care este rezervat acest lucru. Iar el va fi cel așteptat de
oameni, cel leagă care leagă mă gă rușul în vie și care spală haina sa în sâ ngele strugurilor”.
Auzind aceste cuvinte profetice, demonii povesteau fabule despre un anume Dionisie, fiul lui
Zeus, despre care spunea că a fost inventatorul viței de vie – mai introduc și vinul în mitologiile
lor - și spun că după ce a fost sfâ șiat s-a înă lțat la cer. Însă , dacă din profeția lui Moise nu reieșea
clar că era vorba despre Fiul lui Dumnezeu cel care trebuia să vină și dacă , urcat pe un mă gă ruș,
ar fi ră mas pe pă mâ nt sau s-ar fi înă lțat la cer și deoarece cuvâ ntul „mă gă ruș” putea indica puiul
fie al unui mă gar, fie al unul cal, neștiind dacă profeția ar fi vorbit despre propria venire mâ nâ nd
puiul de mă gar sau puiul de cal sau dacă era Fiul lui Dumnezeu, după cum am spus, sau al
omului, au inventat mitul Bellerofon, care fiind om nă scut din oameni, chiar și el, că lare pe un
calul Pegaso, s-a suit la cer. Deoarece mai auziseră și de profetul Isaia care prorocea că s-ar naște
dintr-o fecioară și s-ar fi înă lțat la cer de la sine, au inventat și ei mitul lui Perseo. Iar apoi
cunoscâ nd faptul că era scris despre el, în profeția citată deja, că va fi puternic asemenea un
gigant pentru a alerga pe drumuri, au vorbit și ei despre Heraclit, puternic și în stare să alerge în
jurul pă mâ ntului. În sfâ rșit, câ nd au aflat că fusese prorocit că el va vindeca orice boală și va
învia morții, au nă scocit mitul lui Asclepios.

... însă nu au putut imita și suferințele crucii:

LV. Totuși, în niciun loc și niciun zeu dintre așa zișii fii ai lui Zeus nu au imitat pedeapsa
ră stignirii. Lucrul acesta nu putea fi înțeles de ei, deoarece tot ceea ce se spusese despre acești
zei era doar sub formă de simbol, după cum am ară tat. Iar acesta, după cum spusese profetul,
este cel mai mare semn al tă riei și puterii lui, după cum arată ceea ce se întâ mplă sub ochii
noștri. V-ați putea oare imagina dacă tot ceea ce există în lume fă ră figura crucii ar putea avea un
sens sau vreun rost? Marea nu se împarte în două dacă acest trofeu, cu nume de catarg, nu
ră mâ ne întreg pe vapor. Nici pă mâ ntul nu este bră zdat fă ră semnul crucii. Escavatoriștii nu-și
încep lucrul – nici mecanicii – daca nu au fă cut mai întâ i acest semn. Figura omului nu diferă cu
nimic de cea a oștirilor spirituale, în afară de faptul că oamenii se țin pe poziție verticală , au
mâ ini extensibile și poartă pe față , cu precă dere sub frunte, ceea ce se numește nas, datorită
că ruia ființa via respiră , iar această dispoziție nu arată altceva decâ t forma crucii. În profet stă
scris: „Respirația feței noastre este Cristos Domnul”. Chiar și emblemele voastre – mă refer la
steaguri și trofee – arată puterea acestei figuri și cu ele voi, pretutindeni, faceți parade, ară tâ nd,
chiar dacă o faceți fă ră să vă dați seama, semnul puterii și al comenzii. Tot sub această formă
ridicați imaginile împă raților voștri câ nd mor și îi numiți zei în inscripțiile ce le faceți pe
21
monumentele închinate lor. Totuși, deoarece am fă cut tot ce-mi stă tea în puteri să vă conving,
datorită argumentă rii și evidenței acestui semn, de acum știu că nu mă mai simt vinovat chiar
dacă nu mă credeți; eu mi-am fă cut datoria.

Despre cei se mai opun lui Cristos:

LVI. Niciodată demonii ră i nu s-au mulțumit, înaintea venirii lui Cristos, să spună că au
existat așa zișii fii ai lui Zeus; dimpotrivă , câ nd, după ce a venit Cristos printre oameni, au aflat
cu a fost el prorocit de Profeți și și-au dat seama că printre toți oamenii credeau și așteptau, încă
o dată , după cum am ară tat mai devreme, scoteau mereu la iveală alte personaje: Simon și
Meandru din Samaria care, practicâ nd magia, duceau în eroare, și mențineau neîncrederea în
mulți oameni. Simon, care a tră it – după cum am spus mai înainte – printre voi în Roma
imperială , sub împă ratul Claudiu, a stâ rnit o mirare atâ t de mare în Senat și în poporul roman
încâ t a fost considerat un zeu și a fost cinstit prin ridicarea unei statui, la fel ca și alți oameni
cinstiți de voi ca niște zei. De aceea noi rugă m Senatul și oamenii voștri să examinați această
cerere pentru ca, în cazul în care cineva ar fi plictisit de învă ță turile pă gâ ne, să afle adevă rul și să
fugă dinaintea erorii. Iar statuia, dacă vreți, o puteți chiar dă râ ma.

Noi nu ne temem de moarte:

LVII. Demonii ră i nu reușesc să ne convingă de faptul că nu există focul drept pedeapsă
pentru necredincioși, la fel cum nu au putut nici să țină ascunsă venirea lui Cristos. Pot face doar
un lucru: cel care tră iește împotriva rațiunii este educat în mod pervers în obiceiuri rele și este
sclavul opiniilor false, de aceea ne omoară și ne ură ște. Noi însă , nu doar nu îi urâ m, ci – după
cum am ară tat – ne este milă de ei și dorim să -i ajută m să se schimbe. Într-adevă r, nouă nu este
frică de moarte deoarece știm că , în orice caz, tot omul moare și nu-i nimic nou în asta, ci după
râ nduiala lucrurilor revenim mereu la aceleași realită ți. Iar dacă cineva este plictisit de aceste
lucruri care trec și vin și de care se bucură doar pe pă mâ nt și vor să fie liberi de pasiunile și
nevoile lumii acesteia, merită să încerce să adopte învă ță turile noastre. Dacă apoi se arată
increduli cu privire la realită țile de după moarte și declară că morții vor ajunge în afara
materialită ții, nouă ne face bine, sustră gâ ndu-ne patimilor și nevoii de câ știg; dimpotrivă , ei
dâ nd dovadă de ră utate, se comportă în mod inuman și sclavi ai opiniilor lor false; în realitate nu
ne omoară pentru a ne elibera, ci pentru a ne priva de viața aceasta și de plă cerile ei.

Lucrarea răuvoitoare a lui Marcion:

LVIII. După cum am spus, demonii ră i l-au întă râ tat și pe Marcion din Pont care învață
chiar și astă zi oamenii să -l nege pe Dumnezeu creatorul tuturor lucrurilor din cer și de pe
pă mâ nt și pe Cristos, Fiul să u, prorocit de Profeți; el vestește un fel de alt dumnezeu pe lâ ngă
Creatorul universului, și la fel un alt fiu. Mulți sunt cei care îl ascultă , ca și cum el ar fi singurul
care știe adevă rul, și ne batjocoresc pe noi zicâ nd că nu avem nicio dovadă împotriva spuselor
lor; fă ră pic de rațiune, ca niște miei aflați în prada lupului, devin pradă ușoară ale învă ță turilor
atee și demonilor. Într-adevă r, acești demoni nu vor altceva decâ t să -i îndepă rteze pe oameni de
Dumnezeul care i-a creat și de Fiul să u Unul-nă scut, Cristos. Deoarece nu reușesc să se înalțe de
la pă mâ nt, îi bat în cuie și îi leagă de lucrurile pă mâ ntești și fă cute de mâ inile oamenilor și în
același timp, într-un mod barbar, îi duc în eroare și îi aruncă în necredință , convingâ ndu-i că nu
se vor putea ridica niciodată la contemplarea lucrurilor divine dacă nu sunt înzestrați de
capacită ți bune pentru a raționa și dacă nu duc o viață curată și liberă de patimi.

Cum a fost atins Platon de profeții noștri:

LIX. Dar ca să știți că și Platon a fost atins de maeștrii noștri – vreau să zic de cuvintele
Profeților – afirmația conform că reia Dumnezeu, folosindu-se de materia inertă , a fă cut lumea,
ascultați cuvintele exacte ale lui Moise, despre care am ară tat deja că este primul profet și cu
mult mai din vechime decâ t scriitorii greci: prin el Duhul profetic, revelâ nd în cel fel, la început,
22
și din ce elemente Dumnezeu a creat lumea, zise astfel: „La început Dumnezeu a creat cerul și
pă mâ ntul. Pă mâ ntul era invizibil și fă ră formă , și întunericul acoperea pă mâ ntul; iar Duhul lui
Dumnezeu plutea peste ape. Ș i Dumnezeu a zis – Să fie lumină - și așa a fost”. Tot la fel și Platon,
precum și cei ce gâ ndesc asemenea lui, și chiar eu însumi, am învă țat că totul este lucrarea
Logosului lui Dumnezeu cu elementele ară tate dinainte de Moise; iar voi vă puteți convinge
singuri. Știm că și pe cel ce poeții îl numesc Erebus a fost deja amintit mai dinainte de Moise.
LX. Afirmația pe care o gă sim în Timaios al lui Platon cu privire la natura Fiului lui
Dumnezeu, câ nd spune: „L-a așezat în univers sub formă de X”, a fost spusă mai înainte de Moise.
În că rțile lui Moise stă scris că în acel timp, câ nd israeliții au ieșit din Egipt și s-au aflat în pustiu,
au nă vă lit peste ei animale veninoase, vipere, scorpioni și tot felul de șerpi care omora poporul;
atunci, prin inspirație și prin lucrarea lui Dumnezeu, Moise a luat bronz, i-a dat o formă de cruce,
l-a pus pe un stâ lp înalt și a zis poporului: „Dacă veți privi spre acest semn și veți avea credință în
el veți fi salvați”. Stă scris că fă câ nd acest lucru șerpii au murit și astfel poporul a scă pat de la o
moarte sigură . Platon, citind aceste lucruri, neînțelegâ nd exact că acel semn era cel al crucii, ci
crezâ nd că este un X, a spus că Virtutea, care vine în a doua poziție după Dumnezeu primul
principiu, este ară tată sub formă de X în univers. Câ t despre faptul că vorbește și despre un al
treilea principiu, se explică astfel: el – după cum am spus – a citit în Moise că Duhul lui
Dumnezeu plutea peste ape. A doua poziție o acordă Logosului lui Dumnezeu, despre care spune
că se află în formă de X în univers, iar a treia poziție o acordă Duhului despre care se spune că se
mișca peste ape. În realitate spune: „Lucrurile de ordinul al treilea sunt în jurul celui de-al treilea
principiu”. Ascultați acum felul în care Duhul profetic a prorocit prin Moise conflagrația. Iată
care sunt cuvintele sale: „Va coborî un foc veșnic și va devora pâ nă în stră fundurile abisului”. Nu
suntem noi cei care imită m învă ță turile altora, ci toți ceilalți imită și repetă învă ță turile noastre.
De la noi pot auzi și învă ța chiar și cei care nici mă car nu cunosc literele alfabetului, ignoranți și
barbari ai limbii, însă înțelepți și credincioși cu mintea, unii chiar infirmi și lipsiți de vedere;
toate acestea ne fac să înțelegem că nu înțelepciunea umană este la baza cunoașterii, ci puterea
lui Dumnezeu.

Botezul:
LXI. Acum vă voi explic în ce fel suntem noi consacrați lui Dumnezeu, regenerați de
Cristos, pentru ca să nu vi se pară că , nevorbind și despre acest lucru, evită într-o oarecare
mă sură să vă vorbim de unele lucruri. Cei care ajung să înțeleagă și să creadă că învă ță turile
noastre sunt adevă rate și promit că vor tră i cu înțelepciune toate aceste lucruri, îi învă ță m să se
roage și să ceară lui Dumnezeu, postind, iertarea pă catelor, în timp ce noi ne pregă tim să postim
împreună cu ei. Apoi sunt conduși de noi la un loc unde se află apă și sunt renă scuți în acelaşi fel
în care am fost renă scuți și noi; atunci ei sunt spă lați în apă , în numele lui Dumnezeu, Tată l și
Stă pâ nul universului, în numele lui Isus Cristos, Mâ ntuitorul nostru, și în numele Duhului Sfâ nt.
Deoarece Cristos a spus: „Dacă nu veți fi renă scuți, nu veți intra niciodată în Împă ră ția cerurilor”,
este limpede pentru noi că , odată nă scuți, nu mai putem reintra în sâ nul matern. Iar în profetul
Isaia – după cum am scris mai sus – stă scris în cel fel au fugit de pă cate cei care au pă că tuit și se
pocă iesc. Iată care sunt cuvintele lui: „Spă lați-vă , deveniți curați, îndepă rtați ră ul din sufletele
voastre, învă țați să faceți binele, luați apă rarea orfanului, faceți dreptate vă duvei; apoi veniți să
stă m de vorbă –zice Domnul – și dacă pă catele voastre sunt ca purpura, le voi înă lbi ca lâ na; iar
dacă sunt roșii, le voi face albe ca ză pada; însă , dacă nu mă veți asculta, o sabie vă va stră punge.
Așa vorbește gura Domnului”. Despre acest lucru am învă țat și de la apostoli. Deoarece, neștiind
nimic despre prima noastră naștere, conform necesită ții am fost nă scuți dintr-o să mâ nță umedă
prin unirea pă rinților noștri, iar prin natura noastră dezvoltă m obiceiuri rele și înclinații
ră ută cioase, pentru a nu ră mâ ne copiii necesită ții și ignoranței, prin alegere liberă și conduși de
înțelepciune, și pentru a obține iertarea pă catelor să vâ rșite înainte, asupra celui care a decis să
se renască și să se pocă iască de pă cate se invocă , în apă , numele lui Dumnezeu, Tată l și Stă pâ nul
universului; doar acest nume este rostit de cel ce conduce la baia renașterii pe cel ce va fi
23
renă scut. Într-adevă r, nimeni nu poate da un nume Dumnezeului inefabil; iar dacă cineva ar
îndră zni să spună că ar exista cineva, este, fă ră discuție, un nebun. Această baie se numește
„iluminare”, fiindcă cei care înțeleg aceste lucruri sunt luminați la minte. Iar cel ce trebuie să fie
iluminat este spă lat în numele lui Isus Cristos, ră stignit sub Ponțiu Pilat; și în numele Duhului
Sfâ nt, care a prorocit prin Profeți toate cele ce se referă la Isus Cristos.

Contra-răspunsul demonilor:
LXII. Ei bine, auzind vorbind despre această baie prorocită de Profeți, demonii au fă cut în
așa fel încâ t cin intră în templele lor și doreau să se apropie pentru a aduce jertfe și sacrificii,
trebuie să fie stropiți; au stabilit chiar și o spă lare completă înaintea de a intra în templele unde
erau stabiliți. Într-adevă r, pâ nă și această normă conform că reia preoții prescriu credincioșilor
să intre în temple pentru a celebra riturile lor doar după ce s-au descă lțat, demonii l-au învă țat
imitâ ndu-l pe Moise, profetul despre care am vorbit. Atunci câ nd Moise a primit poruncă să
coboare în Egipt și să elibereze poporul israeliților care se afla acolo, în timp ce se afla în
ținuturile Arabiei și pă ștea oile unchiului matern, dintr-un rug, sub formă de foc, i-a vorbit
Cristos al nostru și i-a spus: „Înlă tură -ți încă lță mintea, apropie-te și ascultă ”. Iar el, descă lțâ ndu-
se și apropiindu-se, a auzit glasul ce-i spunea că trebuia să se coboare în Egipt și să elibereze
poporul israeliților. Înzestrat cu forță și putere de Cristos, care i-a vorbit sub forma rugului
aprins, și, coborâ nd, a condus în afara Egiptului poporul după ce a să vâ rșit mai întâ i fapte
extraordinare și mă rețe; dacă vreți să le cunoașteți, nu aveți decâ t să citiți scrierile lui.

Logosul i-a vorbit lui Moise din rugul aprins:

LXIII. Toți evreii, pâ nă astă zi, învață că Dumnezeul inefabil a vorbit lui Moise. De aceea,
Duhul profetic, reproșâ ndu-i prin gura profetului de care am pomenit deja, Isaia – după cum am
scris mai sus – spuse: „Boul își cunoaște stă pâ nul și mă garul ieslea stă pâ nului să u, însă Israel nu
m-a cunoscut pe mine și acest popor nu m-a ascultat”. Isus Cristos, le-a reproșat de asemenea
zicâ nd: „Nimeni nu-l cunoaște pe Tată l decâ t Fiul, nici pe Fiul decâ t Tată l și cei că rora Fiul l-a
revelat”. Logosul lui Dumnezeu este Fiul să u, după cum am spus deja. El se numește „trimis” și
„reprezentant”, fiindcă el este cel care vestește ce trebuie cunoscut și este trimis pentru a explica
ceea ce a fost vestit, după cum a spus și Domnul nostru: „Cine mă ascultă pe mine îl ascultă pe cel
care m-a trimis”. Acest lucru apare explicit și în scrierile lui Moise. El spune așa: „I-a vorbit lui
Moise trimisul lui Dumnezeu în vă paia focului din rugul aprins și i-a zis: Eu sunt cel care sunt,
Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isac, Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul Pă rinților tă i.
Coboară în Egipt și eliberează poporul meu”. Dacă vreți, puteți afla restul cuvintelor lui din că rți,
fiindcă îmi este imposibil să citez tot conținutul aici. Însă aceste cuvinte sunt pentru a ară ta că
Isus Cristos este Fiul și trimisul lui Dumnezeu: el care înainte era Logos, a apă rut câ nd sub chip
de foc, câ nd sun înfă țișare netrupească , iar în vremurile noastre, prin voința lui Dumnezeu s-a
fă cut om din iubire față de rasa umană , a acceptat să sufere tot ceea ce demonii îi pregă teau prin
mâ inile evreilor nechibzuiți. Aceștia, chiar dacă au vă zut scris foarte clar în că rțile lui Moise:
„Trimisul lui Dumnezeu i-a vorbit lui Moise în vă paia focului din rugul aprins și i-a zis – Eu sunt
cel care sunt, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isac, Dumnezeul lui Iacob” susțin că aceste
cuvinte au fost rostite de Tată l și creatorul universului. Tocmai de aceea Duhul profetic le aduce
reproșuri zicâ nd: „Israel nu m-a cunoscut pe mine și acest popor nu m-a ascultat”. La râ ndul să u
Isus, după cum am ară tat, stâ nd în mijlocul lor, le-a spus: „Nimeni nu-l cunoaște pe Tată l decâ t
Fiul, nici pe Fiul decâ t Tată l și cei că rora Fiul l-a revelat”. Deoarece evreii spuneau totuși că era
Tată l universului cel care i-a vorbit lui Moise – în timp cel care vorbea era Fiul lui Dumnezeu,
care mai este numit și trimis și reprezentant – li se reproșează pe bună dreptate fie de că tre
Duhul profetic fie de Cristos însuși, că nu l-au cunoscut nici pe Tată l, nici pe Fiul. Într-adevă r, toți
cei care spun că Fiul este Tată l li se reproșează faptul că nu-l cunosc pe Tată l și că nu știu că
Tată l universului are un Fiu. Acesta, fiind Logos și Primul nă scut al lui Dumnezeu, este și
Dumnezeu. Iar mai înainte i-a apă rut lui Moise și celorlalți Profeți sub formă de foc și într-un
24
chip netrupesc. Acum însă , în vremurile împă ratului vostru – după cum am spus – fă câ ndu-se om
dintr-o Fecioară , după voința Tată lui, pentru mâ ntuirea celor ce cred în el, a acceptat să se
înjosească pe sine și să sufere, pentru a putea învinge moartea, murind și înviind din morți.
Cuvintele spuse lui Moise din rug: Eu sunt cel care sunt, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui
Isac, Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul Pă rinților tă i” arată că aceștia, chiar și după moarte
supraviețuiesc și sunt oameni ai aceluiași Cristos. Într-adevă r, primii dintre toți oamenii, s-au
dedicat că ută rii lui Dumnezeu Abraham, tată lui Isac, și Isac, tată l lui Iacob, după cum a scris și
Moise.

Fabulele lui Kore și Atena:

LXIV. Din cele spuse pâ nă acum puteți înțelege că ridicarea statuii lui Kore lâ ngă ape este
lucrarea diavolilor, care spun că este fiica lui Zeus, folosind imitarea cuvintelor lui Moise. Într-
adevă r, Moise a spus, după cum am scris mai sus: „La început Dumnezeu a creat cerul și
pă mâ ntul. Pă mâ ntul era neorâ nduit și pustiu, iar Duhul Domnului plutea peste ape”. Imitâ nd
așadar Duhul lui Dumnezeu, despre care se spune că plutea peste ape, au vorbit despre Kore,
fiica lui Zeus. Cu o analogia asemă nă toare au spus că Atena este fiica lui Zeus, nă scută fă ră
împerechere; însă doar ce au aflat că Dumnezeu, printr-un act al gâ ndirii, a creat lumea prin
Logos, au și afirmat că Atena este prima sa gâ ndire. Din toate acestea noi reținem transferul
ridicol al formei unei femei în imaginea gâ ndirii. La fel și alți așa ziși fii ai lui Zeus sunt
condamnați de propriile lor fapte.

Euharistia:
LXV. Atunci noi, după ce am trecut prin baia botezului pe cel care a devenit credincios și a
aderat la credință , îl conducem în mijlocul celor pe care-i numim frați, în locul unde aceștia sunt
adunați, pentru a ne ruga împreună cu ei, fie pentru noi înșine, fie pentru cel iluminat, fie pentru
toți ceilalți, oriunde s-ar afla, pentru ca, învă țâ nd adevă rul, să merită m a fi în realitate buni
cetă țeni și credincioși pă stră tori ai preceptelor și de a tră i în vederea mâ ntuirii veșnice. După ce
am terminat rugă ciunile, ne salută m reciproc cu să rutul pă cii. Apoi sunt aduse înaintea celui care
prezidează adunarea o pâ ine și o cupă cu vin amestecat cu apă ; acesta le ia și le ridică rostind
rugă ciuni de laudă Tată lui universului în numele Fiului și al Duhului Sfâ nt, și aduce mulțumiri
pentru că au fost aflați vrednici de el să aducă aceste daruri. Câ nd el a terminat rugă ciunea și
mulțumirile, tot poporul spune: AMIN! Cuvâ ntul AMIN în limba ebraică înseamnă „așa să fie”.
După ce cel care prezidează adunarea a fă cut mulțumirea și după ce tot poporul a dat acordul,
cei pe care noi îi numim diaconi împart fiecă ruia din darurile euharistificate, pâ ine, vin și apă , și
duc de asemenea și celor absenți.

Euharistia este trupul și sângele lui Isus întrupat:

LXVI. Noi numim această hrană Euharistie și nu-i este îngă duit nimă nui să participe decâ t
celor care cred că învă ță turile noastre sunt adevă rate, s-a cură țit trecâ nd prin baia iertă rii
pă catelor și renașterii, și astfel tră iește după învă ță turile lui Cristos. Într-adevă r, noi nu luă m
acestea ca o hrană și o bă utură obișnuite; ci așa cum Isus Cristos, Mâ ntuitorul nostru
întrupâ ndu-se, prin cuvâ ntul lui Dumnezeu, a luat un trup și sâ nge pentru mâ ntuirea noastră ,
așa am învă țat că acea hrană , sfințită cu rugă ciuni ce conțin cuvintele lui însuși și din care se
hră nește trupul nostru și sâ ngele nostru spre transformare, este trupul și sâ ngele acelui Isus
întrupat. Într-adevă r, Apostolii, în memoriile lor numite evanghelii, au transmis ceea ce le-a fost
poruncit de Isus, care a luat pâ ine și a mulțumit zicâ nd: „Faceți aceasta în amintirea mea, acesta
este trupul meu”. La fel, luâ nd și potirul, a mulțumit zicâ nd: „Acesta este sâ ngele meu”; și le-a dat
doar lor spre mâ ncare și bă utură . Demonii ră i, prin imitare, au spus că aceste lucruri se întâ mplă
și în cultul adus lui Mitra. Într-adevă r, după cum voi știți prea bine, sau puteți afla, că în riturile
inițierii, cei din cultul Mitra introduc și o pâ ine și o cupă cu apă și se rostesc niște formule.

25
 În ziua numită „a Soarelui”:
LXVII. De atunci noi facem memorialul acestor lucruri. Iar cei ce au bunuri îi ajută din
bunurile lor pe cei aflați în nevoi și suntem mereu uniți unii cu alții. Pentru toate bunurile ce le
primim aducem mulțumiri Creatorului universului prin Fiul să u și prin Duhul Sfâ nt. În ziua
numită „a Soarelui” ne adună m împreună , locuitori din sate și orașe, și citim memoriile
apostolilor sau din scrierile profeților, atâ ta câ t ne permite timpul. Apoi, câ nd cititorul a
terminat, cel care prezidează ia cuvâ ntul și ne învață sfă tuindu-ne să imită m aceste exemple
bune. Apoi, împreună ne ridică m în picioare și spunem rugă ciuni; așa după cum am zis, odată
terminată rugă ciunea, se aduce pâ ine, vin și apă , iar cel care prezidează , în același fel, în funcție
de capacită țile sale, înalță rugă ciuni și mulțumiri, iar poporul credincios spune: AMIN! Apoi se
face distribuirea din lucrurile euharistificate fiecă ruia în parte, și prin diaconi se trimit și celor
absenți. Cei mai înstă riți și toți cei care doresc dau din bunurile lor ceea ce vor și ceea ce se
adună este pus înaintea celui care prezidează adunarea. Acesta se îngrijește de orfani, de vă duve
și de cei lipsiți din cauza bolii sau din alte motive, și de cei întemnițați și de stră inii care se află
printre noi; în fine, se îngrijește de toți cei care se află în nevoi. Ne întrunim cu toții în ziua
Soarelui, fiindcă este prima zi în care Dumnezeu, transformâ nd întunericul și materia, a creat
lumea; tot în această zi Isus Cristos, Mâ ntuitorul nostru, a înviat din morți. Într-adevă r, a fost
ră stignit în ziua dinaintea lui Saturn, iar în ziua urmă toare zilei Saturn, care este ziua Soarelui, a
apă rut apostolilor și discipolilor și i-a învă țat aceste lucruri ce le-am expus și vouă pentru ca să
le examinați.

Petiție finală:
LXVIII. Dacă aceste lucruri vi se par pline de înțelepciune și adevă r, țineți seama de el;
dacă , dimpotrivă vi se par lucruri nebunești, disprețuiți-le ca pe niște lucruri nebunești, însă nu
decideți pedepse cu moartea, ca împotriva unor dușmani, împotriva acelor oameni care nu sunt
vinovați cu nimic. Vă spune așadar, dacă persistați în nedreptate, nu veți putea fugi dinaintea
judecă ții lui Dumnezeu. Iar noi vom striga: „Să se facă după bunul plac al lui Dumnezeu”. Fă câ nd
apel la scrisoarea marelui și ilustrului împă rat Adrian, pă rintele vostru, noi am putea cere ca să
dați poruncă să ne supunem unui proces, după cum v-am spus deja; însă nu vă supunem o
asemenea rugă minte tocmai în baza decretului lui Adrian; dimpotrivă , am scris acest apel și am
fă cut această expunere fiindcă știm să cerem lucruri drepte. Am inclus și o copie a scrisorii lui
Adrian pentru ca să vă convingeți de cel spuse de mine și că spun adevă rul și asupra acestui
aspect.

Iată copia scrisorii:

Că tre Minucio Fundano. Am primit scrisoarea ce mi-a trimis-o Serenius Granianus, om de
vază , că ruia i-ai succedat. Cred că este necesar să fie examinat cu atenție acest lucru pentru ca
oamenii să nu se tulbure, nici să se dea clevetitorilor posibilitatea să facă ră u. Deci, dacă
provincialii pot să susțină deschis acuzele împotriva creștinilor, aceștia trebuie să fie duși
înaintea tribunalelor și doar acolo să se apere, însă nu fă ră o judecată dreaptă sau avâ nd la bază
doar presupuneri. Dacă cineva vrea să aducă un denunț e mai bine ca înainte să examinezi cu
atenție acea persoană . Deci dacă cineva aduce denunțuri împotriva creștinilor și arată că fac ceva
ră u împotriva legii, să judeci conform gravită ții vinovă ției; însă , pe Hercule, dacă se face tot acest
tă ră boi doar pentru a calomnia, să ții cont de o asemenea ră utate și dă -ți silința să faci dreptate.

[1] Cu privire la toți copiii lui Zeus cu soțiile și concubinele lui redau aici articolul lui Paul
Suditu publicat în România Mare:
„Preluînd nă ravurile oamenilor care l-au inventat, şi Zeus (Jupiter) a fost un mare iubă reţ.
El a ţinut 3 neveste şi a umplut Pă mîntul de urmaşi. Cu prima nevastă , Latonia (sau Leto, la
26
romani), zeiţa nopţii, i-a fă cut pe gemenii Apollo (Febe) şi Artemis (Diana). Apollo, cel cu pletele
de aur, era zeul luminii solare, al cîntecului şi al muzicii. Parcă la concurenţă cu Adonis,
Ganimede şi Narcis, Apollo reprezintă idealul de frumuseţe masculină . Cele 9 Muze îl însoţeau
pretutindeni. Fiul să u, Asclepios (Esculap), este zeul medicilor şi al artei medicale, el nefiind,
totuşi, atît de celebru precum Hipocrate. Artemis (Diana) era zeiţa luminii selenare, a castită ţii şi
a fidelită ţii conjugale. Ca divinitate terestră , era şi zeiţa vînă torii.
A doua nevastă a lui Zeus a fost Metis cea vicleană , care i-a dă ruit-o pe Atena. De fapt,
lucrurile au stat puţin altfel. Metis (în greceşte – inteligenţa, cumpă tarea) era fiica zeilor
Oceanos şi Thetis. Dar, un oracol i-a prezis că va avea o fată , precum şi un bă iat, foarte înţelept,
care îl va detrona pe Zeus. Ca urmare, acesta şi-a înghiţit nevasta de vie. Mai tîrziu, simţind mari
dureri de cap, el l-a chemat pe Hefaistos (Vulcan), zeul focului şi protectorul fierarilor, să i-l
spargă . Din capul lui a ieşit Pallas-Atena (Minerva), zeiţa înţelepciunii, înarmată cu un coif şi o
lance. (Numele de Pallas vine din mitologia greacă şi înseamnă ,,cea care aruncă suliţa”. Ş i asta,
nu întîmplă tor, că ci zeiţa era şi o ră zboinică fă ră egal, devenind protectoarea Atenei. Dar Pallas-
Atena era şi protectoarea literaturii, a ştiinţei şi a artelor. De la numele ei a derivat cuvîntul
Ateneu, lă caşul de arte şi ştiinţe. Atena a ră mas un simbol al culturii şi al înţelepciunii – Atena
cea mintoasă . Pe Dealul Acropole, de lîngă Atena, pe vremea lui Pericle – 447-432 î.Chr. – s-a
ridicat Partenonul, un templu impresionant, închinat zeiţei Pallas-Atena. În interiorul templului
se afla statuia zeiţei, fă urită de Fidias din aur şi fildeş. Astă zi, din tot acel ansamblu arhitectonic
fă ră egal au mai ră mas doar cîteva cariatide stinghere, dar atît de impresionante).
Latonia şi Metis au însemnat foarte puţin în comparaţie cu Hera (Junona), singura soţie
divină a lui Zeus, care îi venea şi soră ; dar, acesta nu este singurul caz de incest, că ci, în lumea
zeilor, nu există o asemenea noţiune. Cu Hera, Zeus a avut mai mulţi copii, după cum urmează :
Ares (Marte), zeul războiului. Era un apropiat al zeiţei Discordia, care nu se despă rţea de
prietenele ei, Spaima şi Groaza. Deşi era cam încet la minte, Afrodita s-a îndră gostit de el şi i-a
dă ruit un fiu, pe neastîmpă ratul Eros (Amor). Mitologia romană îi atribuie lui Marte
paternitatea gemenilor Romulus şi Remus, pe care i-ar fi avut cu vestala Rhea Silvia. Urmă torul
fiu al cuplului regal din Olimp era Hefaistos (Vulcan), zeul focului şi protectorul fierarilor.
Atelierele lui de fieră rie se aflau sub Vulcanul Etna. Hefaistos a fă urit arme pentru toţi eroii
greci: sceptrul lui Zeus, tridentul lui Poseidon (Neptun), scutul lui Heracle (Hercule), platoşa lui
Ahile. Fiindcă se nă scuse urît, mă reaţa Hera s-a mîniat şi l-a azvîrlit de pe Olimp. În că dere,
Hefaistos şi-a frînt un picior şi a ră mas şchiop. Dar aceste beteşuguri nu l-au împiedicat să o
ceară de nevastă pe frumoasa Afrodita, care, însă , îl înşela cu oricine. (De fapt, chiar Zeus i-a
oferit-o de nevastă , ca un fel de reparaţie pentru faptul că îl lă sase şchiop, cu mîna lui, într-o
ceartă cu Hera). Lista progeniturilor lui Zeus cu Hera le cuprindea şi pe surorile Hebe
(Juventas) şi Ilitia. Hebe personifica tinereţea veşnică , şi, de aceea, ajunsese paharnică la masa
zeilor. Într-o zi, nemulţumit că aceasta s-a împiedicat la masă , Zeus a înlocuit-o cu frumosul
Ganimede, fiul lui Priam, regele Troiei. Potrivit altor pă reri, însă , Hebe era doar fata Herei, pe
care aceasta o fă cuse după ce, la un ospă ţ, a mîncat nişte lă ptuci, oferite de Apollo. Cealaltă soră ,
Ilitia, era protectoarea moaşelor şi a copiilor nou-nă scuţi.
Neobositul Zeus a avut, însă , şi alte mirese, neoficiale – zeiţe, nimfe şi fete ale unor
pă mînteni –, cu care a tot înşelat-o pe Hera. Astfel, cu zeiţa Maia l-a avut pe Hermes (Mercur).
Fiindcă acesta era isteţ, dar şi viclean, hoţ, şi mincinos, Zeus l-a hă ră zit zeu al comerţului, al
hoţilor şi al drumeţilor. Cu zeiţa Temis (Justitia), fiica lui Uranus şi a Geei, deci, altă soră de-a
lui, Zeus le-a fă cut pe Hore – zeiţe ale ordinii, naturii, anotimpurilor şi ploilor, şi pe Moire
(Parce) – zeiţe ale destinului.
Cu Alcmena, regina Tebei, l-a avut pe Heracle (Hercule). Dar, cum aceasta era o femeie
virtuoasă , pentru a o seduce, el a luat chipul soţului ei, Amfitrion. Se spune că Pan, zeul
grădinilor şi al ogoarelor – jumătate om şi jumătate ţap -, fusese conceput de Zeus cu o altă
regină virtuoasă , Penelopa, cea care, din câ te am învă ţat la şcoală , rezistase vreo 20 de ani, în
Itaca, asalturilor date de peţitori. Mai tîrziu, însă , odată cu moartea lui Ulise, ea înţelesese că
27
devotamentul conjugal este o mare prostie şi se mă ritase tocmai cu Telegon, ucigaşul soţului ei.
(Fiindcă veni vorba: acest Telegon fusese făcut de Ulise cu vrăjitoarea Circe din Colhida, prin
urmare, era mai tînăr şi decît Telemac, fiul perechii regale din Insula Itaca…) Cum am vă zut, Hera
era sora lui Zeus. Dar şi Demetra (Ceres), şi Hestia (Vesta) erau surorile lui, dat fiind că toate
trei aparţineau soţilor Cronos-Geea.
Însă Zeus nu a avut scrupule atunci cînd a fost vorba să se că să torească cu prima, sau să
procreeze liber cu celelalte două . Demetra i-a dă ruit-o pe gingaşa Persefona (Proserpina),
ajunsă , în cele din urmă , soţie a lui Hades, stă pînul Infernului. Scoasă din minţi, Demetra a
alergat la Zeus, pentru ca acesta să -i salveze fata. Cîntă rind bine situaţia, Zeus a recurs la un
compromis care a mulţumit toate pă rţile: Persefona şedea 3 luni împreună cu soţul ei, în
Infern, şi 9 luni şi le petrecea alături de mamă, afară , pe Pămînt. După alţii, timpul de şedere
era împă rţit în mod egal: cîte 6 luni, cu fiecare dintre cei doi. (La fel ca Ştefan cel Mare, obligat să-
i facă un rost fetei sale nelegitime, Maruşca, pe care a măritat-o cu Simion Părnegru, al doilea
comis de la Timiş).
Ş i Perseu era un copil nelegitim al lui Zeus, conceput cu Danae, prea frumoasa fiică a lui
Acrisiu, regele Argosului. Acesta era nă ravul lui Zeus: fetiţele. Altfel, bă iat bun, nimic de zis. De
multe ori, cobora pe Pă mînt şi îşi alegea muritoarele cele mai frumoase, în ciuda crizelor de
gelozie ale Herei, care nu ezita să se ră zbune pe bietele fete. Astfel, cu Semele, copila regelui din
Teba, Zeus l-a avut pe veselul Dionysos. Roasă de gelozie, Hera a îndemnat-o pe Semele să -i
ceară pă că tosului să i se arate în toată stră lucirea lui. Urmarea a fost că fata a murit arsă de focul
divin. Uneori, pentru a le seduce pe neveste sau pe fete – fie că era vorba de zeiţe, fie de
muritoare -, vicleanul Zeus se metamorfoza în fel şi chip. Pentru nimfa Egine, s-a transformat
într-un vultur. Leda, regina Spartei, s-a lă sat vră jită de o lebă dă şi, uite-aşa, i-a conceput pe
Dioscuri (Castor şi Polux), pe Elena (soţia lui Menelau şi a altora, mai tineri) şi pe Clitemnestra,
soţia lui Agamemnon, regele din Micene, pe care aceasta avea să -l ucidă , din cauză că dumnealui
lipsea prea mult de acasă , ocupat fiind cu ră zboaiele, şi o cam neglija. Pentru Europa, fiica regelui
Feniciei, Zeus s-a transformat într-un taur alb. Aşa au apă rut pe lume Minos, viitorul rege al
Cretei, şi Radamant, rege din Cnosos şi pă rinte al Legii Talionului. Amazoana Antiopa, care
fusese, mai întîi, a lui Heracles şi a lui Tezeu, a trecut, apoi, şi pe la Zeus, dar numai după ce
acesta, în chip de distracţie, se transformase în satyr. Am fi vrut să închidem aici lista cuceririlor
şi a fiilor şi fiicelor zeieşti, dar ne-am dat seama că am uitat-o pe Mnemosina (tocmai pe ea?),
zeiţa memoriei, care îl pricopsese cu cele 9 Muze, după cum urmează : Clio (muza istoriei),
Euterpe (muzica şi poezia), Talia (comedia), Melpomene (tragedia), Terpsihora (dansul), Erato
(poezia erotică ), Polimnia (poezia lirică şi elocinţa), Urania (astronomia), Caliope (poezia epică ).
Nimfele erau o altă slă biciune a lui Zeus. Ele populau apele şi pă durile, şi reprezentau forţele
elementare ale Naturii, personifică ri feminine ale acestor elemente, prezente în imaginaţia
oamenilor, cu care ei înzestrau Natura, pentru a o umaniza. După o altă legendă , aceste nimfe
erau chiar fiicele lui Zeus, fă cute cu zeiţa Temis. Mai departe, nimfa Climene i-a dă ruit un fiu, pe
Atlas. În sfîrşit, din legă tura lui cu nimfa Eurinome au rezultat cele 3 Graţii: Aglaia (Stră lucirea),
Eufrosina (Bucuria) şi Thalia (Prosperitatea)”.

28