Cicero

Cred ca va mirati, judecatori, de ce, atunci cand atatia oratori si oamenii cei mai de seama sed
locului, m-am ridicat eu mai degraba, care nici prin varsta, nici prin talent, nici prin autoritate nu
ma pot compara cu cei care sed. Toti acestia pe care-i vedeti ca-l asista in acest proces pe acuzat
socotesc ca nedreptatea pusa la cale printr-o crima nemaipomenita trebuie sa fie impiedicata, dar
s-o impiedice ei insasi nu indraznesc din cauza vitregiei vremurilor. Asa se face ca asista, fiindca
asculta de datoria lor, dar tac, fiindca se pazesc de primejdie. Cum oare ? Sa fiu eu cel mai
indraznet dintre toti? Nicidecum. Sa fiu eu oare mai saritor la nevoie decat ceilalti ? Nici de
aceasta lauda nu sunt doritor, incat sa vreau a o rapi altora. Atunci ce motiv m-a indemnat mai
mult decat pe ceilalti sa iau asupra-mi cauza lui Sextus Roscius ? Acesta ; daca unul dintre cei pe
care ii vedeti ca asista ar fi vorbit , daca vreunul din cei care au mare autoritate si foarte mare
prestigiu ar fi spus un cuvant despre treburile publice, ceea ce in acest proces e necesar, s-ar fi
socotit ca a spus mai multe decat a spus. Eu insa, chiar daca voi spune liber tot ce am de spus,
cuvintele mele nu vor putea totusi in nici un chip sa iasa de aici si sa se raspandeasca in public la
fel ca ale lor. Apoi, vorba celorlati nici nu poate ramane necunoscuta din cauza pozitiei lor
sociale si prestigiul lor si nici nu li se poate scuza, din cauza varstei si intelepciunii lor, vreo
vorba la intamplare. Daca eu voi spune vreun cuvant mai liber, el sau va putea ramane
necunoscut, fiindca n-am intrat inca in cariera politica sau va putea fi iertat din cauza tineretii
mele. Desi din statul nostru a disparut acum nu numai obiceiul de a ierta, ci si obiceiul de a mai
cerceta o pricina.Se mai adauga si motivul ca celorlalti, poate, li s-a cerut sa ia cuvantul in asa fel
incat sa considere ca pot sa faca cum vor, fara a incalca vreo obligatie. Pe langa mine au staruit
oameni care atat prin prietenia lor cat si prin binele facut mie si prin numele lor au mare pret in
ochii mei ; bunavointa lor fata de mine eram dator sa n-o uit, autoritatea lor sa n-o nesocotesc,
dorinta lor sa n-o trec cu vederea.
Din aceste motive m-am infatisat eu ca aparator in acest proces, nu fiindca am fost ales ca
singurul care ar fi putut vorbi cu cel mai mare talent, ci fiindca am ramas singurul care putea
vorbi cu cea mai mica primejdie, si nu pentru ca Sex. Roscius sa fie aparat printr-un ajutor
suficient de puternic, ci ca sa nu fie de-a dreptul parasit.
Poate ca ma intrebati de ce aceasta groaza, de ce aceasta frica atat de mare care ar
impiedica atatia si astfel de oameni sa apere, asa cum obisnuiesc, persoana si averea altuia. Nu-i
de mirare ca n-o stiti, fiindca acuzatorii anume n-au facut nici o mentiune la pricina care a pus in
miscare acest proces.
Care este aceasta pricina ? Bunurile tatalui lui Sex. Roscius acesta, in valoare de sase
milioane de sesterti, pe care tanarul cel mai puternic, poate din orasul nostru in acest timp, L.
Cornelius Chrysogonus, zice ca le-a cumparat cu doua mii de sesterti de la barbatul cel mai
curajos si cel mai ilustru, L. Sylla, pe al carui nume il rostesc cu tot respectul.
El va cere, judecatori, ca, de vreme ce a intrat fara nici un drept in averea atat de bogata si
frumoasa a altuia si de vreme ce viata lui Sex. Roscius i se pare ca-l impiedica si-l stinghereste in
folosirea ei, sa-i scoateti din suflet orice indoiala si temere ; atata timp cat Roscius este in viata,
nu crede ca poate pastra proprietatea atat de mare si de bogata a acestui nevinovat ; daca el ar fi
condamnat si izgonit, spera ca ar putea risipi in desfrau ceea ce a dobandit prin crima. Ghimpele
acesta, care-l sacaie si-l chinuie ziua si noaptea, cere el sa i-l scoateti din suflet si sa va declarati
ajutoarele lui la aceasta prada a sa atat de ticaloasa. Daca vi se pare dreapta si cinstita aceasta
cerere, judecatori, eu va prezint la randu-mi o cerere scurta si, dupa convingerea mea, putin mai
dreapta.
Mai intai, ii cer lui Chrysogonus sa se multumeasca cu averea si bunurile noastre, dar sa
nu ne ceara sangele si viata. Apoi, va cer voua, judecatori, sa rezistati crimei celor indrazneti, sa
usurati nenorocirea celor nevinovati si sa inalturati prin procesul lui Sex. Roscius o primejdie
care e indreptata impotriva tuturor. Iar daca se va gasi vreun motiv de acuzare, sau banuiala
vreunei fapte, sau vreun lucru oricat de mic pentru care sa se creada ca ei au avut vreun temei in
deschiderea acestui proces, in sfarsit, daca in afara de aceasta prada de care am vorbit veti gasi
vreun alt motiv, nu ne opunem ca viata lui Sex. Roscius sa fie lasata prada poftei lor. Dar daca
nu e vorba de nimic altceva decat ca acelora carora nimic nu le e de ajuns sa nu le lipseasca
nimic, daca in acest moment batalia se da numai ca la acea grasa si de pomina pradaciune sa se
adauge, ca o incoronare, condamnarea lui Roscius, oare intre multele ticalosii nu e cea mai mare
aceea ca tocmai voi ati fost intre oamenii potriviti ca ei sa dobandeasca, prin hotararile si
juramantul vostru, ceea ce mai inainte obisnuiau sa dobandeasca singuri, prin crima si sabie ?
E oare cu putinta ca niste asasini si niste gladiatori sa va ceara voua, care ati fost alesi
dintre cetateni in senat si dintre senatori in acest consiliu datorita severitatii vietii voastre, nu
numai de a inceta sa se mai teama de voi pentru ticalosiile lor si sa se ingrozeasca, dar chiar sa
iasa din acest proces incarcati si imbogatiti cu prazile lor ? Despre aceste fapte atat de grave si de
grozave inteleg ca nu pot nici sa vorbesc destul de usor, nici sa ma plang destul de tare, nici sa
strig destul de liber. Caci usurintei vorbirii ii pune stavila lipsa talentului meu, vehementa
varstei, libertatii vremurilor. La aceasta se adauga temerea mea extraordinara, pe care mi-o
impune timiditatea firii mele, prestigiul vostru, forta adversarilor si primejdiile care il ameninta
pe Sex. Roscius.
De aceea, va rog si va implor, judecatori, sa ascultati cu atentie si cu binevoitoare
indulgenta cuvintele mele. Bizuindu-ma pe buna-credinta si pe intelepciunea voastra, imi dau
seama ca am luat asupra mea o povara mai mare decat pot duce. Aceasta povara, daca mi-o veti
usura intrucatva, o voi purta cum voi putea, cu tot zelul si cu toata ravna, judecatori. Dar daca,
ceea ce nu cred, voi fi parasit de voi, n-am sa ma descurajez si voi purta mai departe sarcina ce
am luat asupra-mi, atat cat o voi putea duce, iar daca n-o voi mai putea duce, prefer sa cad sub
povara datoriei sa azvarl din rea credinta sau sa las jos din slabiciune de suflet ceea ce mi s-a pus
o data pe umeri cu incredere.
Pe tine, M. Fannius, te rog mult de asemeni sa te arati in acest moment, si fata de noi, si
fata de poporul roman, asa cum te aratai si mai inainte fata de interesul public, cand prezidai ca
judecator procese de acest fel.
Vezi cata lume s-a adunat la acest proces ; iti dai seama care sunt asteptarile tuturor
oamenilor, cat de mare e dorinta lor de-a se da sentinte neinduplecate si aspre. Dupa o lunga
trecere de vreme, acesta e primul proces de asasinat, cand in acest timp, s-au comis cele mai
ticaloase si cele mai mari omoruri ; toti spera ca aceata cercetare asupra unor ticalosii evidente si
a sangelui zilnic varsat va fi in totul demna de pretura ta.
In acest moment, noi care vorbimin aparare folosim acelasi strigat de indignare de care se
folosesc de obicei acuzatorii in celelalte procese.
Iti cerem, M. Fannius, si va cerem voua, judecatori, sa pedepsiti cat mai aspru ticalosiile,
sa rezistati cat mai barbateste celor mai indrazneti oameni si sa va ganditi ca, daca in acest
proces nu veti arata care e atitudinea voastra, pofta de averi, crima si indrazneala oamenilor se
vor dezlantui pana acolo incat nu numai intr-un ascuns, dar si aici, in for, inaintea tribunalului
tau, M. Fannius, la un pas de voi, judecatori, printre bancile acestea pe care stati, se vor savarsi
omoruri…
Si ca sa puteti intelege mai usor ca faptele care s-au intamplat sunt mai ticaloase decat
cum vi le infatisez eu, va voi expune cum s-au petrecut de la inceput lucrurile, ca prin aceasta sa
puteti cunoaste mai usor si nenorocirile acestui om cu totul nevinovat, si ispravile indraznete ale
acelora, si nefericirea republicii.
Sex. Roscius, tatal clientului meu, a fost cetatean al municipiului Ameria. Era fara
indoiala si prin neamul lui, si prin renumele lui, si prin averea lui, omul cel mai de frunte nu
numai din orasul sau, dar si din imprejurimi, si in acelasi timp se bucura de mare trecere si avea
relatii cu cel mai de seama lucru, sau averea, luata cu forta, i-o stapanesc niste hoti din neamul
lui ; numele si viata nevinovatului sunt aparate de oaspetii si de prietenii tatalui…
Avea o veche dusmanie cu doi Roscii din Ameria, dintre care pe unul il vad sezand pe
banca acuzatorilor, despre celalalt cred ca stapaneste trei proprietati la tara de-ale acestuia,
dusmanie care, daca s-ar fi putut pazi tot pe-atata cat se temea de obicei, acum ar fi in viata. Si de
fapt nu se temea degeaba, judecatori. Caci acesti doi T. Roscii, dintre care unul are porecla de
Capito, iar acesta care e prezent se numeste Magnus, sunt oameni de aceeasi speta : unul e
socotit vechi si vestit gladiator, care a reputat foarte multe victorii, iar cel de fata frecventeaza de
curand scoala de gladiatori ; inainte de aceasta lupta era, pe cat stiu, un incepator; acum l-a
intrecut lesne pe maestrul sau prin crima si indrazenala.
Intr-adevar, pe cand acest Sex. Roscius se afla in Ameria, iar acest T. Roscius la Roma,
pe cand fiul era tot timpul pe mosie, caci se dedicase, dupa voia tatalui sau, gospodariei si vietii
de la tara, iar acesta era adesea la Roma, iata ca Sex. Roscius a omorat aproape de Baia Palacina,
cand se intorcea de la o cina. Sper ca din insusi acest fapt e clar spre cine se indrepata banuiala
ticalosiei. Dar daca faptele insesi nu vor face sa fie clar ceea ce pana acum e doar o banuiala,
socotiti-l la sfarsit pe clientul meu vinovat.
Dupa uciderea lui Sex. Roscius, cel dintai care aduce vestea la Ameria este un oarecare
Mallius Glaucia, un om sarac, libert, client si obisnuit al casei acestui T. Roscius ; si aduce
vestea nu la casa fiului, ci a lui T. Capito, dusmanul ; desi Roscius fusese omorat dupa prima ora
a noptii, in zorii zilei vestea aceasta a ajuns la Ameria ; timp de zece ore de noapte, Glaucia a
strabatut in zbor cu o teleaga 56.000 de pasi pentru ca nu numai sa aduca el cel dintai
dusmanului vestea mult dorita, dar sa-i arate sangele proaspat-proaspat al grumazului si arma
smulsa cu putin mai inainte din corpul lui.
A patra zi dupa ce s-au intamplat acestea, faptele sunt aduse la cunostinta lui
Chrysogonus in lagarul de la Volaterrae ; i se arata marimea averii ; i se atrage atentia asupra
calitatii pamanturilor. Roscius a lasat 13 proprietati, care aproape toate dau spre Tibru, asupra
lipsei de mijloace si izolarii fiului ; iti spun ca, de vreme ce tatal lui, Sex. Roscius, un om cu
atata vaza si trecere, fusese omorat fara nici o greutate, e foarte usor ca omul asta, care nu se
pazeste, care traieste la tara si e necunoscut la Roma, sa dispara. La treaba aceasta promit ca-si
vor da concursul. Ca sa nu starui prea mult, judecatori, invoiala se incheie.
Pe cand nu se mai vorbea de nici o proscriptie, pe cand chiar si cei care se temusera mai
inainte se reintorceau acasa si socoteau ca au scapat de primejdii, se trece pe listele de proscriptii
numele lui Sex. Roscius, sustinatorul cel mai infocat al nobilimii ; adjudecarea bunurilor lui se
face in favoarea lui Chrysogonus ; trei proprietati, cele mai frumoase chiar, sunt date in deplina
proprietate lui Capito, pe care el le si stapaneste astazi ; asupra celorlate averi se arunca acest T.
Roscius in numele lui Chrysogonus, cum declara el insusi. Averile acestea au fost cumparate cu
2000 de sesterti. Stiu bine ca toate acestea s-au facut fara stirea lui L. Sylla…
Intre timp, acest T. Roscius, om foarte cumsecade, mandatarul lui Chrysogonus, vine la
Ameria, intra in proprietatile lui Sex. Roscius si-l alunga gol afara din casa, izgonindu-l departe
de vatra parinteasca si de penatii caminului pe care acest nefericit, coplesit de jale, care inca nu
implinise cele cerute de datina la moartea tatalui sau, pe cand dansul se face stapan pe-o avere
imensa. Un ins lipsit de toate celea cat traise dintr-ale sale devenise, cum se intampla de obicei,
fara nici o masura : cara acasa la el multime de lucruri sub ochii tuturor, punea la o parte pe furis
si mai multe, dadea o multime ajutoarelor lui, din plin si la toti din jur ; ce mai ramanea scotea la
licitatie si vindea.
Aceste fapte li s-au parut amerienilor atat de urate ca in tot orasul era numai plans si
gemete. Intr-adevar, multe le treceau prin fata ochilor : moartea naprasnica a unui om in toata
puterea, mizeria cea mai revoltatoare a fiului lui, caruia dintr-atata avere acest talhar blestemat
nu-i lasase nici macar o poteca de trecere la mormantul tatalui lui, cumpararea scandaloasa a
bunurilor, stapanirea lor, furturile, jafurile, darurile. Nu era om care sa nu prefere a infrunta totul
decat sa vada pe T. Roscius lafaindu-se in averea lui Sex. Roscius, omul cel mai bun si cel mai
cinstit, si stapanind-o.
Asadar, se da pe data o decizie a decurionilor ca primii zece sa plece la Sylla si sa-l
informeze ce fel de om a fost Sex. Roscius sa se planga de crima si nedreptatile acestora, sa-l
roage sa hotarasca a fi respectate faima celui mort, si averea fiului nevinovat. Luati, va rog,
cunostinta de decretul insusi : Decretul decurionilor. Delegatii ajung la tabara. Se intelege,
judecatori, ceea ce am spus si mai inainte, ca aceste crime si ticalosii s-au facut fara stirea lui L.
Sylla. Caci imediat Chrysogonus in persoana ii intampina si insarcineaza pe deasupra cativa
oameni de vaza sa le ceara sa nu se prezinte lui Sylla si sa le promita ca Chrysogonus va face tot
ce vor dori. Se temuse pana intr-atata incat ar fi prefereat sa moara decat ca aceste lucruri sa
ajunga la urechile lui Sylla. Acesti oameni din alte vremuri, care si-i inchipuiau si pe altii dupa
ei, deoarece Chrysogonus ii asigura ca va sterge numele lui Sex. Roscius din listele de proscriptii
si ca va restitui fiului sau pamanturile in deplina proprietate, si deoarece T. Roscius Capito, care
era printre cei zece delegati, garanta ca se va face asa, l-au crezut. S-au intors la Ameria fara sa
mai prezinte reclamatia. Mai intai oamenii acestia au inceput sa intarzie lucrurile si sa le amane
de pe o zi pe alta, apoi, procedand ceva mai incet sa nu faca nimic si sa insele cu promisiuni ; in
cele din urma, ceea ce s-a inteles usor, incepura sa intinda curse vietii acestui Sex. Roscius si sa
se convinga ca nu pot stapani o avere straina, daca proprietarul ei e viu si nevatamat.
De indata ce acesta si-a dat seama de cele puse la cale, s-a refugiat, dupa sfatul prietenilor
si rudelor, la Roma si s-a dus la Caecilia – pe al carei nume il pronunt in semn de respect – cu
care tatal sau era in cele mai bune relatii ; la aceasta femeie staruie si acum, judecatori, dupa
socotinta neclintita a tuturor, ca un exemplu pentru noi, urmele vechilor indatoriri. Ea l-a primit
in casa ei pe Sex. Roscius, lipsit de orice mijloace, zvarlit din casa lui, alungat din averea lui, si
i-a dat ajutor oaspetelui obijduit, care nu mai avea, dupa parerea tuturor, nici o speranta. Prin
bravura ei, prin cinstea si prin straduinta ei, s-a ajuns ca acesta sa apara mai degraba viu printre
acuzati decat ucis printre proscrisi.
Caci dupa ce acestia au inteles ca viata lui Sex. Roscius e pazita cu cea mai mare strasnicie si ca
nu mai dispun de nici o posibilitate de a comite crima, au facut planul criminal si indraznet sa-l
denunte ca ucigas al tatalui sau, sa gaseasca pentru acesta un acuzator rutinat, care sa poata
spune ceva despre o fapta care nu se intemeia pe nici o banuiala, in sfarsit, fiindca de arma
acuzarii nu putea uza, sa uzeze drept arma de imprejurarile politice. Oamenii nostri isi spuneau
asa : ” Fiindca de atata vreme nu s-au mai tinut procese, acuzatul care va fi adus primul in fata
judecatii are sa fie neaparat condamnat pe de alta parte, datorita trecerii lui Chrysogonus, el nu
va avea aparatori, nimeni nu va spune o vorba despre vanzarea averilor si despre aceasta cardasie
; insasi acuzatia de patricid si atrocitatea invinuirii vor face ca acest Roscius sa fie indepartat fara
nici o greutate, fiindca nu va fi aparat de nimeni “… Indemnati de acest gand, mai bine zis de
aceasta nebunie, v-au dat voua sa injunghiati un om pe care, desi au dorit-o, nu l-au putut ucide
ei.
Ce sa deplang mai intai, judecatori, sau de unde sa incep mai intai, sau ce ajutor, sau de la
cine sa cer ajutor ? Sa implor sprijinul zeilor nemuritori, sau pe al poporului roman, sau pe al
vostru, care in aceasta imprejurare aveti puterea suprema ? Tatal a fost ucis miseleste, casa
impresurata de dusmani, bunurile luate, uzurpate, pradate, viata fiului primejduita si adeseori
expusa loviturilor cu arma sau curselor. Ce crima pare ca a ramas neincercata dupa atatea
ticalosii ? Totusi ei le pun varf prin alta nelegiuire si le sporesc, inventeaza o acuzatie de
necrezut, isi procura martori si acuzatori cu banii acestui Sex. Roscius, creeaza acestui nefericit o
asemenea situatie incat sa n-aiba de ales decat sau sa-si intinda gatul loviturilor acestui T.
Roscius, sau sa-si piarda in chipul cel mai rusinos viata, cusut intr-un sac. Au crezut ca-i vor lipsi
aparatorii, si ei lipsesc ; dar un om care sa vorbeasca liber, care sa-l apere cinstit, ceea ce in acest
proces e de-ajuns, nu lipseste, fiti siguri, judecatori, de vreme ce eu mi-am luat aceasta
indatorire… “
Intr-adevar, cine e atat de las ca sa poata tacea si trece cu vederea aceste fapte odata ce le-
a vazut ? Pe tatal meu l-ati omorat, desi nu fusese proscris; dupa ce l-ati omorat, l-ati trecut in
randul proscrisilor ; pe mine m-ati gonit cu forta din casa mea ; averea mea o stapaniti. Ce mai
vreti ? Ati venit inarmati pana si spre aceste banci ale judecatorilor, ca sa injunghiati aici, ori sa-l
condamnati pe Sex. Roscius ?
Trei sunt obstacolele, care, pe cat pot judeca eu, stau in acest moment in fata lui Sex.
Roscius : acuzatia adversarilor, indrazneala lor si puterea lor. Cu plasmuirea invinuirii s-a
insarcinat acuzatorul Erucius, indreazenala e reprezentata la cererea lor, de Roscii, iar
Chrysogonus, cel care poate cel mai mult, lupta prin puterea de care dispune. Imi dau seama ca
trebuie sa vorbesc despre toate lucrurile acestea. Ce urmeaza de aici ? Nu voi vorbi despre toate
in aceeasi masura, pentru faptul ca primul tine de obligatia mea, pe celelalte doua insa poporul
roman vi le-a impus voua ; eu trebuie sa risipesc invinuirea, voi sunteti datori, pe de o parte, sa
tineti piept indraznelii, pe de alta, sa stingeti si sa innabusiti cat mai repede abuzul de putere
primejdios si intolerabil al unor oameni de acest soi.
Sex. Roscius e acuzat ca si-a omorat tatal. Criminala si nelegiuita fapta, zei nemuritori, si
atat de grozava incat se pare ca o singura ticalosie cuprinde intr-insa toate crimele ! Intr-adevar,
daca pietatea e ranita, precum se spune de catre intelepti adeseori numai cu privirea, ce pedeapsa
destul de strasnica se va gasi pentru acela care-si va fi ucis parintele, pentru care legile divine si
omenesti il obliga sa moara el insusi, daca ar fi nevoie.
Sex. Roscius si-a ucis tatal. Ce fel de om este el ? E vreun tinerel corupt, impins la rele de
oameni stricati ? Are mai mult de patruzeci de ani. Sa fie atunci un vechi asasin, un om indraznet
si trait printre crime ? Dar acest lucru nu l-ati auzit spunandu-se nici macar de catre acuzator.
Atunci pe acest om l-au dus la crima, fara indoiala, desfraul, marile imprumuturi facute, patimile
lui nepotolite. Despre desfrau l-a dezvinovatit Erucius, cand a spus ca n-a luat aproape nicodata
parte la vreo petrecere. Datorii, apoi, n-a avut niciodata. Ce patimi, in sfarsit, poate sa aiba un om
care, asa cum acuzatorul insusi il invinovateste, a locuit mereu la tara si a trait ocupandu-se cu
agricultura ! Acest fel de viata e indeosebi straina de patimi si legata de indatoriri. Ce motiv l-a
indemnat atunci pe Sex. Roscius la aceasta nebunie grozava ? “Taica-sau nu-l iubea “, zice
Erucius. Taica-sau nu-l iubea ? Din ce cauza ? Trebuie sa fi fost, intr-adevar, o cauza
indreptatita, puternica si vadita. Caci asa cum e de necrezut ca fiul sa-si fi omorat tatal fara foarte
multe si foarte puternice motive, tot astfel e neverosimil ca fiul sa fi fost urat de tatal lui fara
motive numeroase, puternice si impuse de imprejurari. Iti inchipui oare cu ce pasiune si cu ce
pricepere se ocupa acest Sex. Roscius de treburile campului ? Dupa cum aud de la acesti vecini
ai lui, oameni cumsecade, tu nu esti mai mester in meseria ta de acuzator ca el intr-a sa. Dar
fiindca asta e voia lui Chrysogonus, care nu i-a lasat nici o proprietate, n-are decat sa uite aceasta
profesiune si sa renunte la ocupatia lui de predilectie. Desi asta e o nefericire si o rusine, o va
suporta linistit, daca ar putea cu ajutorul vostru sa-si pastreze viata si reputatia. Ceea ce insa nu
se poate suporta e ca, daca a cazut in aceasta nenorocire din cauza calitatii pamanturilor, a
numarului lor si a faptului ca le-a cultivat cu pasiune, aceasta tocmai sa fie paguba lui, ca si cum
ar fi prea mica nefericirea ca le-a cultivat pentru altii si nu pentru el, daca nu i s-ar face o crima
din faptul insusi ca le-a cultivat. Desigur, Erucius, ca ai fost un acuzator ridicul, daca te-ai fi
nascut in acele vremi cand unii erau chemati de la coarnele plugului ca sa fie facuti consuli. Intr-
adevar, daca socotesti ca este o rusine ca cineva sa conduca muncile campului, desigur ca ai
socoti ca pe-un om foarte nevrednic si de rand pe acel Atilius, pe care trimisii senatului l-au gasit
semanandu-si campul cu mana lui. Dar, pe Hercule, stramosii nostri gandeau cu totul altfel
despre acela, si despre ceilalti barbati asemenea lui, si astfel, dintr-un stat atat de mic si atat de
slab, ei ne-au lasat noua statul cel mai mare si mai infloritor. Caci ei isi cultivau cu ravna
ogoarele, nu cautau cu lacomie sa puna stapanire pe ale altora ; prin aceasta ei au marit statul,
acest imperiu si faima poporului roman, soprindu-l cu pamanturi, cu orase, cu neamuri. Nu spun
aceste lucruri fiindca ele ar fi de comparat cu ceea ce cercetam noi acum, ci ca sa se inteleaga ca,
daca pe vremea stramosilor nostri oamenii cei mai mari si cei mai vestiti, care trebuiau sa stea tot
timpul la carma statului, isi cheltuiau ceva din munca si timpul lor cu lucrarile campului, ar
trebui sa i se ierte aceasta unui om care declara ca e agricultor, de vreme ce a trait tot timpul la
tara, de vreme ce, mai ales, nimic nu-l bucura mai mult pe tatal sau, nimic nu-i era lui insusi mai
placut si, de fapt, nimic mai de lauda n-ar fi putut face. Asadar, Erucius, ura inversunata pana la
culme a tatalui fata de fiul lui se arata din faptul ca-l lasa sa traiasca la tara. Mai ai ceva de spus ?
” Am desigur, zice el caci tatal avea intentia sa-l dezmosteneasca ” . Te ascult ; acum spui ceva
care e in legatura cu dezbaterea, caci cele spuse mai inainte, cred ca admiti tu insuti, sunt fara
importanta si fara rost. ” Nu mergea cu tatal sau la ospete ” . De buna seama, deoarece nici la
oras nu venea decat foarte rar. Aproape nimeni nu-l invita acasa la el. Nu-i de mirare, deoarece
nu locuia in oras si n-avea cum sa invite si el la randul lui…
Dar primesc sa treci peste lucruri pe care, de vreme ce le tii sub tacere, admiti ca nu
exista. Cel putin acest lucru esti dator sa-l limpezesti : ca a vrut sa-l dezmosteneasca. Ce dovada
aduci prin care sa credem ca a existat aceasta intentie ? De fapt, nu poti spune nimic. Imagineaza
cel putin ceva potrivit, ca sa nu se vada ca faci ceea ce si faci pe fata : ca-ti bati joc ” A vrut sa-si
dezmosteneasca fiul ” Din ce cauza ? ” Nu stiu “. L-a dezmostenit ? ” Nu “. Cine l-a impiedicat ?
” Avea de gand ? ” Cui i-a spus ? “Nimanui”. Ce altceva inseamna a abuza de instanta de
judecata, de legi si de autoritatea voastra pentru asigurarea unui profit si satisfacerea poftelor,
decat sa acuzi in acest mod si nu numai sa arunci o invinuire pe care n-o poti dovedi, dar nici
macar sa incerci a o face ? Nu e nimeni dintre noi, Erucius, care sa nu stie ca nu porti nici o
dusmanie lui Sex. Roscius. Toti vad din ce motiv te prezinti aici ca adversar al lui. Ei stiu ca ai
fost adus aici cu banii lui. Ce mai putem spune ? Trebuie totusi ca, oricat de lacom esti de castig,
sa tii seama ca atat parerea acestor judecatori cat si legea Remmia trebuie sa aiba vreo valoare.
E util sa existe in stat acuzatori multi, pentru ca indreazneala sa fie infranta prin teama.
Dar e util de asemenea ca totusi sa nu fim bataia de joc a acuzatorilor. Un om e nevinovat, dar
desi e in afara de orice vina, nu e totusi in afara de banuiala. Si desi aceasta e o nenorocire, totusi
l-as putea intrucatva ierta pe cel care acuza. Daca ar avea de spus ceva care sa aduca macar a
vina si a banuiala, n-ar parea ca-si bate joc pe fata si calomniaza cu buna stiinta.
Motivul pentru care noi toti ingaduim cu usurinta sa existe cat mai multi acuzatori este
ca, daca un nevinovat este acuzat, el poate fi achitat, iar daca un vinovat nu este acuzat, nu poate
fi condamnat. Dar e mai bine ca un nevinovat sa fie achitat decat ca un vinovat sa nu fie chemat
in fata judecatii.
Gastelor li se da de mancare pe spezele tuturor si cainii sunt hraniti in Capitoliu, ca sa dea
de veste daca vin hotii. Dar aceste animale nu pot distinge daca sunt hoti ; ele dau numai de veste
daca cineva a intrat noaptea in Capitoliu si, fiindca aceasta de de banuit, desi sunt animale, totusi
gresesc mai degraba din prea mare prevedere. Daca insa cainii latra in timpul zilei, atunci cand
cineva vine sa se inchine zeilor, cred ca li se rup picioarele, fiindca sunt aprigi chiar si atunci
cand nu exista nici o banuiala. Exact la fel se intampla si cu acuzatorii. Unii dintre voi sunteti
gaste care tipa numai, dar nu pot face rau ; altii sunt caini care pot sa si latre, si sa muste. Vedem
ca vi se da de mancare ; voi insa trebuie sa va repeziti mai ales la cei care merita. Acesta este
indeosebi lucrul cel mai palcut poporului. Apoi, daca vreti, latrati chiar si atunci cand este
probabil ca cineva a comis vreun rau, cand banuiti ceva. Si asta se poate admite. Dar daca veti
ajunge sa acuzati pe cineva ca si-a ucis tatal si nu veti putea spune de ce si in ce mod, si veti latra
numai fara nici un motiv de banuiala, desigur nu va va rupe nimeni picioarele, dar, daca-i cunosc
bine pe acesti judecatori, litera aceea pe care o urati cu totii intr-atata incat urati chiar si numele
de Kalende va vor aplica-o atat de tare pe frunte incat dupa aceea nu veti putea auzi decat
nenorocul vostru…
Face, judecatori, daca ati fost atenti, sa observati nepasarea acestuia in acuzarea lui. Cred
ca atunci cand a vazut pe oamenii acestia asezati pe bancile apararii, s-a intrebat daca cutare sau
cutare va apara; pe mine nici macar nu m-a banuit, fiindca pana acum n-am pledat in nici o cauza
publica. Dupa ce a aflat ca nu va vorbi nimeni dintre cei care pot si obisnuiesc sa pledeze, a
inceput sa fie atat de nepasator incat se aseza oricand ii trecea prin minte, se plimba apoi incoace
si incolo, uneori isi comanda sclavul ca sa-i comande probabil cina, intr-un cuvant se arata fara
nici o jena fata de plenul vostru si fata de acest public, ca si cum ar fi fost in deplina singuratate.
In sfarsit, si-a facut incheierea, s-a asezat ; m-am ridicat eu. S-a parut ca respira usurat,
fiindca nu vorbea altcineva. Am inceput sa vorbesc. Am observat, judecatori, ca mai inainte si
pana in momentul in care am rostit numele lui Chrysogonus, omul nostru s-a ridicat deodata si a
parut mirat. Am inteles ce-l izbise. L-am numit a doua si a treia oara. Dupa aceea oamenii lor nu
mai conteneau sa alerge incoace si incolo, ca sa-l anunte, cred, pe Crysogonus ca este unul in
orasul nostru care indrazneste sa vorbeasca contra vointei aceluia, ca procesul se desfasoara
altfel decat a crezut el, ca se da pe fata cumpararea averilor, ca clica e foarte rau atacata, ca
trecerea si puterea lui nu sunt luate in seama, ca judecatorii asculta atent, ca publicului fapta i se
pare o ticalosie. Fiindca ai fost dezamagit, Erucius, si fiindca vezi ca toate s-au rasturnat, ca
procesul in apararea lui Sex. Roscius e pledat, daca nu destul de bine, macar in mod liber, fiindca
iti dai seama ca pe cel pe care il socoteai parasit si vezi ca cei care sperai ca-l vor da pe mana ta
il judeca, arata-ne din nou acea preacunoscuta abilitate si pricepere a ta, marturiseste ca ai venit
aici sperand si socotind ca va fi vorba de-o actiune banditeasca, nu de-o judecata.
E vorba de un proces de patricid ; de catre acuzator nu s-a indicat nici un motiv pentru
care fiul si-ar fi omorat tatal !
In delictele de foarte mica importanta si despre vini mai usoare, care sunt atat de dese si
aproape zilnice, se cerceteaza mai cu seama si in primul rand care a fost cauza delictului. La o
crima de ucidere a parintelui, Erucius socoteste ca aceasta nu trebuie sa fie cercetata. La o astfel
de crima, judecatori, chiar atunci cand multe cauze duc la aceeasi concluzie si parca se acorda
intre ele, totusi nu se da orbeste crezare faptelor, nici nu se cantaresc fara presupuneri, fara
temei, nu se ia in seama un martor nesigur, nici nu se judeca invinuirea dupa talentul
acuzatorului.
E nevoie sa se arate, pe de o parte, nemeroase ticalosii comise mai inainte de acuzat, viata
cu totul depravata a insului ; pe de alta, indrazneala lui extraordinara, si nu numai indrazeneala,
dar furia nemasurata si nebunia lui. Si chiar daca toate acestea se dovedesc, trebuie sa existe
urme vadite de crima : unde, in ce chip, cu ajutorul cui, in ce moment ticalosia a fost comisa.
Daca nu exista multe si evidente probe de acest fel, o fapta atat de criminala, atat de cruda, atat
de nelegiuita, nu este de crezut. Caci forta sentimentelor de omenie e foarte mare ; legaturile de
sange au mare putere, insasi firea protesteaza in contra banuielilor de acest fel ; este o prevestire
de rau neindoielnica si o monstruozitate sa existe vreo fiinta cu infatisare si chip de om care sa
intreaca pana intr-atata in cruzime fiarele incat sa rapeasca in chipul cel mai ticalos zilele acelora
datorita carora el a vazut dulcea lumina a zilei, cand si fiarele sunt unite intre ele prin legaturi
impuse de nastere, de cresterea lor si de firea lor insasi…
Nu vedeti oare ca pe cei despre care poetii ne spun ca si-au pedepsit mama, ca sa-si
razbune tatal, ii muncesc Furiile, care nu-i lasa sa stea o clipa locului, fiindca nu s-au putut pastra
nepatati de crima, desi se spune ca au facut-o din porunca si dupa oracolele zeilor nemuritori?
Asa este, judecatori : sangele mamei si al tatalui constituie o legatura puternica, impusa de fire si
sfanta. Cine se pateaza cu o picatura dintr-insul nu numai ca nu se poate spala, dar aceasta pata
patrunde pana in adancul sufletului lui si-l duce la furie nemasurata si la pierderea mintilor. Sa
nu credeti ca cei care au comis vreo ticalosie sau vreo crima ar fi chinuiti si ingroziti de Furii cu
faclii arzatoare, asa cum vedeti adesea in piesele de teatru. Miselia si groaza de sine chinuie mai
mult pe fiecare, crima lui il uimeste si il innebuneste, gandurile lui vinovate si constiinta raului il
ingrozesc. Acestea sunt pentru nelegiuiti Furiile care nu se dezlipesc de ei si de casa lor : ele cer
zi si noapte fiilor celor mai criminali sa-si ispaseasca vina uciderii parintilor.
Aceasta grozavie a nelegiuirii face ca ea sa nu poata fi crezuta, daca omorul nu se
infatiseaza ca un lucru palpabil, daca nu se arata tineretea imorala a faptasului, viata lui patata de
toate ticalosiile, banii risipiti cu nerusinare si in dispretul lumii, indrazenala lui nestavilita si un
curaj orbesc, care nu e departe de nebunie. Trebuie sa se mai adauge la aceasta ura fata de
parinte, teama de pedeapsa din partea lui, prietenii ticalosi, sclavii complici, un moment potrivit,
un loc bine ales in acest scop ; as zice ca judecatorii trebuie sa vada mainile stropite de sangele
parintelui ca ei sa poata crede ca s-a facut o atat de grozava si de cruda crima.
De aceea, cu cat o asemenea fapta e mai putin de crezut, daca nu se arata in mod clar, cu
atat mai aspru trebuie sa fie pedepsita daca se dovedeste ca a fost comisa.
Daca, prin urmare, din multe lucruri se poate vedea ca stramosii nostri au intrecut
celelalte neamuri nu numai prin puterea armelor, dar si prin chibzuiala si intelepciune, apoi
aceasta se arata indeosebi prin faptul ca au gasit impotriva nelegiuitilor o pedeapsa unica. In
aceasta privinta va rog sa luati seama cat de mult i-au intrecut ei prin intelepciune pe cei care
sunt considerati de altii ca cei mai intelepti oameni.
Cea mai inteleapta cetate, atata timp cat a avut suprematia asupra altora, se zice ca a fost
Atena ; apoi cel mai intelept om din aceasta cetate se zice ca a fost Solon, cel care a dat
atenienilor legile de care se folosesc si azi. Acesta, fiind intrebat pentru ce n-a stabilit nici o
pedeapsa in contra celui ce si-ar fi omorat parintele, a raspuns ca el a socotit ca nimeni n-are sa
faca o asemenea fapta. Se zice ca a procedat intelept, nehotarand nimic despre o crima care nu se
mai faptuise vreodata, ca sa nu para ca mai mult da o idee cuiva decat ca o interzice. Cu mult
mai intelept au procedat stramosii nostri. Acestia, dandu-si seama ca nu exista nimic, oricat de
sfant ar fi, care sa nu fie vreodata pangarit prin indrazneala, au nascocit o pedeapsa fara seaman
impotriva paricizilor, pentru ca, daca unii n-ar fi putut fi tinuti de firea lor insasi in marginile
indatoririlor, sa fie impiedicati de la savarsirea ticalosiei prin grozavia pedepsei. Au hotarat ca
vinovatul sa fie varat intr-un sac de piele cusut la gura, si asa sa fie afundat intr-o apa.
Minunata intelepciune, judecatori ! Nu vi se pare oare ca ei au exclus si au indepartat din
natura pe omul caruia i-au rapit cerul, soarele, apa si pamantul, asa incat cel ce si-a omorat
parintele din care s-a nascut sa fie lipsit de toate elementele din care se zice ca s-au creat toate
lucrurile ? Ei n-au vrut sa le arunce trupul prada animalelor, pentru ca nici macar ele, atingandu-
se de o asemenea crima, sa nu se faca mai crude ; nu i-au aruncat asa, goi, in apa, ca nu cumva,
dupa ce-ar fi fost dusi in mare, sa pangareasca elementul care se crede ca purifica tocmai tot ce a
fost pangarit ; in sfarsit, nu le-au lasat o particica macar din ce e mai fara de pret si mai de rand.
Intr-adevar, ce este atat de comun ca aerul de respirat pentru cei vii, pamantul nostru
pentru morti, marea pentru trupurile batute de valuri, tarmul pentru cele aruncate la mal ? Ei
traiesc, cat pot sa mai traiasca, fara sa poata sorbi din vazduh o gura de aer si mor fara ca
pamantul sa le atinga oasele ; sunt batuti de valuri fara ca apa sa-i spele vreodata ; sunt aruncati
pe tarm fara ca dupa moarte sa-si gaseasca linistea fie si pe stanci… Nu te intreb de ce Sex.
Roscius si-a omorat tatal, te intreb in ce chip l-a omorat ? Atat te intreb, C. Erucius, in ce chip ?
Cum l-a omorat ? L-a izbit el insusi sau a pus pe altii sa-l ucida ? Daca sustii ca el insusi,
el nu era la Roma. Daca zici ca a facut-o prin mijlocirea altora, intreb care sunt acestia ? Sclavi
sau oameni liberi? Daca au fost oameni liberi, care au fost ei ? De acolo din Ameria, care sunt
acestia ? De ce nu sunt numiti? Daca din Roma, de unde ii cunostea Roscius, care de multi ani nu
mai venise la Roma si niciodata n-a stat aici mai mult de trei zile ? Unde i-a intalnit ? Cum s-a
inteles cu ei? Cum i-a convins? “Le-a dat bani “. Cui i-a dat, prin cine i-a dat ? De unde sau cat a
dat ? Oare nu prin astfel de urme ale unei crime se ajunge de obicei la vinovatul principal al
delictului ? In acelasi timp, reaminteste-ti cum ai zugravit viata acestui om: ziceai ca era un
salbatic si un badaran, ca n-a vorbit niciodata cu nimeni, ca n-a locuit niciodata in oras. Trec cu
vederea ceea ce in aceasta descriere a ta ar fi putut fi pentru mine cel mai puternic argument spre
dovedirea nevinovatiei lui Roscius, anume ca in climatul moral al taranilor, cu traiul lor simplu si
cu aceasta viata aspra si nerafinata a lor, nu se intampla de obicei asemenea ticalosii. Asa cum n-
ai putea gasi orice fel de cereale si orice fel de arbore pe orice teren, tot astfel nu orice crima se
iveste indiferent de felul de viata. La oras apare dezmatul, din dezmat e firesc sa se nasca
lacomia, din lacomie sa ia avant indrazneala, dintr-aceasta se nasc toate crimele si ticalosiile ; in
schimb viata la tara, pe care tu o numesti rudimentara, e o lectie de economie, de harnicie si de
dreptate…
Ma intorc la tine acum, Erucius. Trebuie sa fim intelesi : daca aceasta ticalosie il priveste
pe Roscius, ea a fost savarsita cu mana lui, ceea ce tu negi, fie prin mijlcirea unor oameni liberi
sau a unor sclavi. Oameni liberi ? Tu nu poti arata nici cum i-a putut gasi, nici cum i-a putut
determina la aceasta, nici unde, nici prin cine, nici ce sperante sau ce bani le-a dat. Eu,
dimpotriva, arat nu numai ca Sex. Roscius n-a facut nimic din toate acestea dar nici macar nu
putea face fiindca de multi ani nu mai fusese la Roma si nici nu si-a parasit vreodata pamanturile
fara vreun rost. Nu-ti ramane, se pare, decat sa dai vina pe sclavi, si prin aceasta sa te refugiezi
ca intr-un port, dupa ce ai esuat cu celelalte incercari de a crea suspiciuni ; aici insa te izbesti de
o astfel de stanca incat vezi nu numai ca acuzatia ta este departe de a-l atinge pe Roscius, dar iti
dai seama ca toata banuila cade asupra voastra…
Ma tem sa nu va plictisesc, judecatori, sau sa par ca n-am incredere in puterea voastra de
patrundere, vorbind prea mult despre lucruri atat de evidente. Acuzatia lui Erucius a fost, cred, in
intregime zdrobita, afara de cazul ca asteptati sa risipesc acele afirmatii despre instrainarea de
bunuri publice si despre alte lucruri de acelasi fel, necunoscute si noi pana in acest moment
pentru noi, nascocite de cei care ne invinovatesc. Mi s-a parut ca Erucius le declama, luandu-le
din alt discurs, pe care il pregateste impotriva altui acuzat, in asa masura nu se potriveau nici cu
acuzatia de paricid, nici cu persoana celui care se apara. Pentru ca el nu a facut decat afirmatii, e
suficient sa le resping si eu, tagaduind doar. Daca isi mai rezerva ceva de spus cand se vor audia
martorii, ma va gasi si atunci, ca si in restul procesului, mai pregatit decat credea…
Sa incetam odata a mai cerceta vorbe goale : sa cautam crima acolo unde ea se afla si se
poate descoperi. Vei intelege atunci, Erucius, pe cate banuieli trebuie sa se sprijine o organizatie
intemeiata, desi eu n-am sa vorbesc despre toate, ci voi atinge usor pe fiecare. Si de fapt nici
acest lucru nu l-as face, daca n-ar fi necesar. Dovada ca o fac fara voia mea va fi ca nu voi starui
mai mult decat o cer salvarea lui Roscius si obligatia pe care mi-am luat-o.
Tu nu gaseai nici un motiv la Sex. Roscius. In schimb, eu gasesc la T. Roscius, de vreme
ce te infatisezi si declari pe fata ca ne esti adversar. Despre Capito vom vedea mai tarziu daca,
precum aflu ca s-a pregatit, se va infatisa ca martor ; atunci va afla si despre alte vitejii de-ale
sale, despre care nici macar nu banuieste ca am auzit. Vestitul L. Cassius, pe care publicul roman
il socotea cel mai drept si mai intelept judecator, avea obiceiul ca, la procese, sa puna necontenit
intrebarea : ” Cui i-a folosit ? ” Asa sunt oamenii : nimeni nu incearca sa comita o crima fara o
speranta de castig. Cei care se vedeau primejduiti fugeau si se temeau grozav de acest anchetator
si judecator, pentru ca, desi era iubitor de adevar, totusi prin firea lui parea ca e mai aplecat spre
severitate decat spre mila. Eu, desi instanta noastra are in frunte pe omul cel mai energic in
infruntarea indraznelii si pe cel mai omenos fata de nevinovatie, as suporta totusi cu usurinta sa
vorbesc despre Roscius, fie in fata acelui judecator, care ancheta cu cea mai mare asprime, fie in
fata unor judecatori dupa modelul lui Cassius, de numele carora se infricoseaza si astazi cei care
trebuie sa pledeze.
Cand in acest proces ar vedea ca cei acuzatori sunt stapanii unei imense bogatii, pe cand
acest Roscius traieste in cea mai mare mizerie, n-ar mai pune desigur faimoasa intrebare : ” Cui
i-a folosit ? “, ci, chestiunea fiindu-le clara, ar insoti banuiala de crima mai degraba cu
pradaciunea decat cu mizeria, ce sa spun, daca – se mai adauga ca mai inainte erai un om sarac,
ca esti un lacom, ca esti un om indraznet, ca ai fost cel mai mare dusman al celui ucis ? Mai
trebuie oare sa se cerceteze motivul care te-a indemnat la o asemenea crima ? Ce se poate oare
nega din cele spuse de mine ? Saracia insului este de asa fel ca nu se poate acoperi, ba chiar cu
cat se ascunde mai mult, cu atat se arata mai clara. Lacomia ti-o arati prin faptul ca ai intrat in
cardasie cu un om cu totul strain, de dragul averilor cuiva din acelasi oras si ruda cu tine. Cat
este de indraznet – ca sa trec peste alte fapte – poate sa vada toata lumea dintr-aceea ca din toata
asociatia, adica dintre toti asasinii, numai tu te-ai gasit sa te infatisezi aici impreuna cu
acuzatorii, si numai sa-ti arati fata, daar s-o expui privirilor. Ca ai fost in dusmanie cu Sex.
Roscius si ca ai avut cu el mari neintelegeri in privinta averii, asta nu poti sa n-o recunosti.
Ramane, judecatori, sa ne intrebam care din doi a ucis pe Sex. Roscius : cel care prin moartea
acestuia s-a umplut de bogatii sau cel care a ajuns in saracie ? Cel care mai inainte de aceasta era
sarac, sau cel care dupa aceea a ajuns cel mai sarman om ? Cel care, aprins de lacomie, se
napusteste dusmanos in contra alor sai, sau cel care a trait intotdeauna asa incat n-a cunoscut nici
un fel de profit, ci numai rasplata dobandita prin munca lui ? Cel care este cel mai indraznet
dintre toti licitatorii de bunuri, sau cel care din neobisnuinta cu forul si cu judecatile se teme nu
numai de bancile acestea, dar de orasul insusi. In sfarsit, judecatori, ceea ce dupa parerea mea
priveste indeosebi procesul nostru, l-a ucis mai degraba dusmanul lui, sau fiul lui ?
Daca tu, Erucius, ai fi putut gasi la acuzat atatea si atat de puternice motive, cat de mult ai
mai vorbi ! Cum te-ai mai fali ! Pe Hercule, ti-ar lipsi mai mult timpul decat cuvintele…
Vad, prin urmare, ca sunt foarte multe motivele care puteau sa-l determine pe acest om la
crima. Sa vedem acum ce posibilitati de-a o infaptui avea ? Unde a fost ucis Sex. Roscius? La
Roma… Dar ce are a face. Erau multi altii acolo. Ca si cum ar fi vorba sa stim acum cine dintr-o
multime atat de mare a ucis si ca si cum intebarea n-ar fi fost aceasta : de catre cine oare e mai
verosimil sa fi fost ucis cel care a fost ucis la Roma, de cel care se afla mereu la Roma in aceasta
vreme, sau de cel care de multi ani nu mai fusese la Roma ?
Haide acum sa analizam si celelalte posibilitati. Erau pe atunci, asa cum ne-a spus
Erucius, o multime de banditi, si oamenii erau ucisi fara teama de pedeapsa. Ei bine ! Multimea
aceasta din cine se compunea ? Banuiesc ca sau din cei care umbalu dupa averile altora, sau din
cei care erau tocmiti de catre acestia ca sa ucida pe cineva. Daca te gandesti la cei care ravneau la
averile altora, atunci tu, care te-ai imbogatit din averea noastra, esti printre ei ; daca te gandesti la
aceia carora cu un nume mai bland li se spune ” percusori “, cauta sa vezi sub protectia cui si in
clientela cui sunt ei : vei gasi, crede-ma, un ins din gasca ta. Tot ce tu vei gasi de spus in contra
noastra, pune fata in fata cu apararea noastra : astfel cauza lui Sex. Roscius va fi foarte usor
comparata cu a ta. Ai sa spui : ” Ei si, ce daca eram adesea la Roma ? ” Iti voi raspunde : ” Dar
eu n-am fost deloc. “, ” Marturisesc ca am fost licitator de averi, dar si multi altii erau “. ” Dar
eu, cum tu singur sustii, sunt cultivator de pamant si om de la tara “. ” Nu urmeaza ca, daca am
fost in sleahta cutitarilor, sunt un cutitar”. “Dar eu, care nici macar n-am cunoscut vreun cutitar,
sunt departe, vezi bine, de asemenea acuzatie “. Se pot spune multe lucruri din care sa se vada ca
tu ai avut posibilitatea savarsirii crimei, dar trec peste ele, nu numai fiindca nu te acuz cu
placere, dar mai ales fiindca, daca as voi sa vorbesc despre acele crime care s-au savarsit in
acelasi mod cu cea prin care Sex. Roscius a fost ucis, ma tem ca discursul meu sa nu para ca
priveste pe multi altii.
Sa vedem acum pe scurt, cum am vorbit si despre celelalte faptele pe care le-ai savarsit
tu, T. Roscius, dupa moartea lui Sex. Roscius. Ele sunt atat de vadite si de limpezi, judecatori,
incat, pe legea mea, vorbesc despre ele fara sa vreau. Caci ma tem, T. Roscius, sa nu par ca,
oricat de ticalos esti, am vrut in asa masura sa salvez pe clientul meu incat nu te-am crutat deloc.
Dar daca ma tem de aceasta si daca doresc sa te crut, in masura in care as putea-o face fara sa-mi
calc cuvantul, ma intorc din nou si-mi schimb gandul, caci imi apare in minte nerusinarea ta. E
cu putinta, atunci cand ceilalti complici ai tai fugeau si se ascundeau, spre a se crede ca acest
proces nu priveste pradaciunea lor, ci crima de care este acuzat acest om, ca tu sa fi cerut sa ti se
incredinteze rolul de a aparea la proces si de a sta alaturi de acuzator ? Prin aceasta nu vei castiga
nimic altceva decat indrazneala si nerusinarea ta vor fi cunoscute de toata lumea. Dupa uciderea
lui Sex. Roscius, cine aduce primul vestea in Ameria ? Mallius Glaucia, pe care l-am pomenit
mai inainte, clientul si omul tau de casa. Ce rost avea ca el cel dintai sa aduca vestea, fiindca,
daca nu facusesi un plan despre moartea si averea aceluia si daca nu te invoisesi cu nimeni in
privinta crimei si rasplatirii ei, pe tine aceasta te privea mai putin decat pe oricare. ” Mallius a
adus vestea din initiativa lui “. Intreb : Ce interes avea ? Poate ca, venind la Ameria pentru un alt
motiv decat acesta, a fost o intamplare ca el anuntase primul ce auzise la Roma ? De ce venise la
Ameria ? ” Nu pot sa ghicesc “, zice T. Roscius. Am sa aduc astfel lucrurile incat n-are sa fie
nevoie de ghicit. De ce l-a anuntat mai intai pe T. Roscius Capito ? Cand la Ameria erau casa lui
Sex. Roscius sotia si copii lui, vecini si rude cu care traia foarte bine, cum se face ca acest client
al tau, vestitorul crimei tale, l-a anuntat mai intai pe T. Roscius Capito ?
A fost omorat pe cand se intorcea de la cina ; nu se lumina de ziua si s-a aflat la Ameria.
Ce inseamna aceasta goana extraordinara ; aceasta iuteala si graba atat de mare ? Nu intreb cine
l-a lovit ; n-ai de ce te teme, Glaucia ; nu te caut sa vad daca ai avut asupra ta pumnalul, nu te
socotesc : cred ca asta nu e datoria mea : fiindca stiu din indemnul cui a fost ucis, nu ma
intereseaza sa stiu cu mana cui. Retin doar un singur lucru, pe care mi-l ofera crima ta
neindoioasa si evidenta faptelor. Unde si de la cine a aflat Glaucia ? Cum a stiut atat de repede ?
Sa zicem ca a auzit imediat : ce l-a silit sa bata atata drum intr-o singura noapte ? Ce nevoie atat
de mare il gonea, pentru ca daca se ducea la Ameria de voia lui, sa plece din Roma la acel ceeas
si sa nu se odihneasca o clipa toata noaptea ?
Oare trebuie sa cautam argumente si sa facem presupuneri chiar si atunci cand faptele
sunt atat de evidente ? Nu vi se pare oare, judecatori, ca vedeti cu ochii vostri ceea ce ati auzit ?
Nu vedeti pe acel nefericit, nestiutor ce-l astepta, care se intorcea de la o cina ? Nu vedeti cursele
intinse, atacul neprevazut ? Nu va apare in fata ochilor Glaucia savarsind omorul ? Langa el sta
acest T. Roscius ? Nu urca el cu mana lui in car pe acest Automedon, vestitorul celei mai
infioratoare crime si al celei mai nelegiuite victorii ? Nu-l roaga el sa nu doarma in noaptea
aceea, sa se sileasca de hatarul lui sa-l anunte cat mai degraba pe Capito ?
 Pentru ce voia ca cel dintai sa afle Capito ? Nu stiu. Vad doar ca acest Capito este partas
cu el la averea lui Roscius. Vad ca, din cele treisprezece proprietati, el stapanete trei, si pe cele
mai frumoase. Aflu pe langa aceasta ca nu e prima data cand o banuiala asemanatoare cade
asupra lui Capito ; multe sunt cununile infame ale victoriilor lui, totusi cea dintai cununa
impodobita cu panglici este aceasta care i se aduce de la Roma ; nu exista metoda de-a omori un
om cu care el sa nu fi omorat cativa, pe multi cu pumnalul, pe multi altii prin otrava. Pot chiar sa
arat pe cineva care n-avea 60 de ani, pe care el, impotriva obiceiului stramosesc, l-a aruncat de
pe pod in Tibru. Daca el se va infatisa aici, sau mai bine zis cand se va infatisa – caci…stiu bine
ca se va infatisa – va auzi…toate aceste lucruri.
Unul a trimis, indata dupa omor, un vestitor inaripat la Ameria, la tovarasul, mai bine zis,
la maestrul sau, pentur ca, chiar daca toti ar fi dorit sa se prefaca ca nu stiu cui apartine ticalosia,
totusi sa puna el insusi crima sa neindoioasa sub ochii tuturor. Celalalt, daca s-a mai pomenit asa
ceva, are de gand sa depuna marturie contra lui Sex. Roscius, ca si cum ar fi vorba ca noi sa
trebuiasca sa credem ce a spus el, si sa nu pedepsim ce-a facut el. Dupa o traditie din batrani, s-a
prevazut ca si oamenii cei mai de vaza, chiar si in chestiunile foarte marunte, sa nu depuna
marturie intr-o chestiune personala. Scipio Africanul, care pana si prin numele sau ne arata ca a
supus a treime din suprafata pamantului, n-ar fi depus totusi marturie, daca ar fi fost vorba de-o
chestiune personala, caci – imi vine…greu sa spun aceasta despre un astfel de barbat – daca ar
fi…vorbit, n-ar fi fost crezut. Priviti acum cat de mult s-au rasturnat toate si s-au schimbat in rau
; desi e vorba despre averi si despre un omor, licitatorul bunurilor si criminalul, adica acela care
este chiar cumpartorul si posesorul acestor bunuri despre care este vorba si in acelasi timp a pus
la cale omorarea omului despre a carui moarte se face cercetarea, are de gand sa se prezinte ca
martor.
Ei bine, ce ai de spus tu, omule cel mai cumsecade ? Asculta-ma : vezi sa nu dai de
bucluc ! E vorba de interesul cel mai mare al tau. Ai facut multe crime, multe acte de
indrazneala, multe ticalosii, dar si o prostie foarte mare – desigur dupa capul tau, nu dupa ideea
lui Erucius : n-aveai nevoie sa te infatisezi aici. Caci nimeni nu foloseste un acuzator mut sau un
martor care se ridica de pe banca acuzatorului. Pe langa aceasta, pornirea voastra patimasa ar fi
fost totusi putin mai ascunsa si mai invaluita. Acum ce ar dori sa afle cineva de la voi, cand cele
ca faceti sunt asa incat se pare ca le faceti ca si cum noi ne-am stradui sa le faceti contra voastra
insiva ? Sa vedem acum, judecatori, ce a urmat indata dupa aceea.
Moartea lui Sex. Roscius este adusa la cunostinta lui Chrysogonus la Volaterrae, in tabara
lui L. Sylla, a patra zi dupa ce acela a fost ucis. Ne mai intrebam si acum cine a trimis pe vestitor
? Nu este oare limpede ca acelasi ins care l-a trimis la Ameria ? Chrysogonus ia masuri ca
bunurile aceluia sa fie imediat puse in vanzare ; nu cunostea nici omul, nici averea lui. Atunci
cum i-a venit ideea sa puna mana pe proprietatile unui om necunoscut, pe care nu-l vazuse
absolut niciodata ? Cand auziti de vreun asemenea lucru, de obicei voi, judecatori, va spuneti
imediat : ” Trebuie sa-l fi anuntat vreun locuitor din acelasi orasel, sau vreun vecin, caci acestia
de cele mai multe ori dau informatii, prin ei cei mai multi se descopera “. Aci n-aveti de ce sa va
folositi de presupuneri. Caci eu n-am sa fac o discutie in felul urmator : ” Este verosimil ca
Roscii au prezentat lui Chrysogonus chestiunea, caci, ei erau si mai inainte in relatii de prietenie
cu Chrysogonus ; desi Roscii aveau vechi patroni si raporturi de ospitalitate mostenite de la
stramosii lor, au incetat sa-i mai cultive si sa-i mai onoreze pe toti acestia si s-au pus sub
protectia si in situatia de clienti ai lui Chrysogonus “.
Pe drept cuvant as putea spune toate acestea, dar in aceasta cauza nu e nevoie de
presupuneri ; stiu sigur ca ei nu tagaduiesc ca Chrysogonus a ajuns la aceste bunuri prin
indemnul lor. Daca vedeti cu ochii vostri pe cel care a primit partea cuvenita denuntatorului, mai
puteti oare sa va intrebati, judecatori, cine a fost denuntatorul ? Cine sunt asadar cei carora
Chrysogonus le-a dat o parte din aceste bunuri ? Cei doi Roscii. Mai este oare cineva afara de ei
? Nu este nimeni, judecatori. Asadar, mai este vreo indoiala ca cei care au obtinut din partea lui
Chrysogonus o parte din prada sunt cei care i-au oferit aceasta prada ?
Sa examinam acum fapta Rosciilor dupa felul de a judeca al lui Chrysogonus. Daca in
aceasta batalie Roscii n-au facut nimic de seama, de ce au fost recompensati cu atat de mari
rasplati ? Daca n-au facut nimic altceva decat ca i-au adus la cunostinta intamplarea, oare nu era
destul sa le multumeasca, si in fine, ca sa fie foarte generos, sa le arate o cinstire oarecare ?
Pentru ce i se dau imediat lui Capito trei domenii atat de rentabile ? Pentru ce pe toate celelalte le
stapaneste acest T. Roscius in tovarasie cu Chrysogonus ? Oare nu e limpede, judecatori, ca
Chrysogonus a acordat Rosciilor aceste prazi de razboi in deplina cunostinta de cauza ?
Printe cei zece decurioni vine ca delegat in tabara Capito. Cunoasteti-i intreaga viata,
firea si moravurile din chiar atitudinea lui in aceasta delegatie. Daca nu veti fi inteles, judecatori,
ca nu exista indatorire, ca nu exista lege, oricat de sfanta si neintinata, pe care ticalosia si perfidia
lui sa n-o fi pangarit si sa n-o fi zdruncinat, atunci socotiti-l drept omul cel mai cumsecade. El isi
da silinta la Sylla sa nu fie informat despre aceste lucruri, comunica lui Chrysogonus planurile si
intentia celorlalti delegati, il sfatuieste sa ia seama ca afacerea sa nu iasa la lumina, ii arata ca,
daca vanzarea bunurilor va fi anulata, Chrysogonus va pierde o mare avere, iar el risca sa-si
piarda viata. Pe acela il atata, pe acestia, care fusesera trimisi impreuna cu el, ii insela ; pe acela
il sfatuia sa se pazeasca, acestora le dadea perfid sperante false ; cu acela facea planuri contra
acelora, planurile acestora le comunica aceluia ; cu acela se invoia despre partea de castig,
acestora le taia orice putinta de a ajunge la Sylla, folosind cutare sau cutare motiv de intarziere.
In sfarsit, din indemnul, prin influenta, prin interventia lui, delegatii nu s-au mai prezentat la
Sylla. Amagiti prin cuvantul dat sau mai bine zis prin lipsa de cuvant a acestuia, ceea ce veti
putea cunoaste chiar de la dansii, in caz ca acuzatorul, va voi sa-i cheme ca martori, in loc de un
rezultat sigur, ei s-au intors acasa cu sperante desarte. Daca in chestiunile particulare cineva
implinea un mandat nu numai cu rea-credinta, pentru profitul sau interesul sau, ci chiar mai
neglijent decat se cade, stramosii nostri socoteau ca s-a incarcat de cea mai mare rusine. De
aceea actiunea privitoare la un mandat nu e mai putin infamata ca cea privitoare la furt, pentru ca
socotesc eu, in chestiunile la care nu puteam participa in persoana, in locul actiunii proprii noi
recurgem la buna-credinta a prietenilor. Pe care cine o violeaza acela ataca mijlocul de aparare
comun tuturora si, pe cat e in puterea lui, tulbura convietuirea in societate. Caci noi nu putem
face totul prin noi insine, unul este mai folositor in cate o privinta, altul intr-alta. De aceea se
leaga prieteniile, pentru ca interesul comun sa se asigure prin servicii reciproce. Pentru ce-ti iei o
insarcinare, daca ai de gand s-o neglijezi sau s-o intorci spre interesul tau ? Pentru ce te oferi si,
prefacandu-te ca ma servesti, ma stingheresti si ma impiedici ? Nu te amesteca ; am sa recurg la
altcineva. Iti iei sarcina unui serviciu pe care crezi ca-l poti indeplini : acest lucru pare foarte
greu acelora care nu sunt ei insisi neseriosi.
De aceea, prin urmare, aceasta vina este infamata, pentru ca ea violeaza doua lucruri si
cele mai sfinte : prietenia si buna credinta. Caci aproape nimeni nu da o insarcinare altcuiva
decat unui prieten si nu se increde decat in acela pe care-l crede de buna credinta. Asdar, este o
foarte mare ticalosie sa rupi prietenia si sa inseli pe cineva care n-ar fi fost pagubit, daca nu s-ar
fi increzut. Cum adica ? Cine in lucrurile cele mai neinsemnate isi uita indatorirea trebuie sa fie
condamnat printr-o sentinta cu totul infamanta, iar intr-o chestiune atat de grava cand cel caruia i
s-au incredintat si i s-au dat in paza reputatia unui om mort si averile unui om viu pateaza
numele mortului si duce in mizerie pe cel viu, un asemenea om se mai poate oare numara printre
oamenii cinstiti si macar printre oameni ? In chestiunile cele mai neinsemnate si particulare,
chiar si neglijenta in indeplinirea unui mandat constituie motiv de vina si actiune infamanta,
pentru aceea ca, daca judeci bine, poate sa fie neglijent cel care a incredintat mandatul, nu cel
care l-a primit : intr-o atat de importanta actiune, incredintata de catre o autoritate publica, cel
care nu din neglijenta a adus paguba vreunui interes particular, ci a profanat din perfidie
caracterul sacru al delegatiunii insesi si a pangarit-o, oare cu ce pedeapsa va fi, in sfarsit,
pedepsit sau prin ce sentinta va fi condamnat ?
Daca Sex. Roscius i-ar fi dat cu titlu personal mandatul sa trateze cu Chrysogonus aceasta
chestiune si s-o transeze, si daca, primind aceasta insarcinare, Capito si-ar fi pus in joc,
considerand ca este necesar, cuvantul lui de onoare, oare daca el si-ar fi facut un cat de mic profit
din aceasta afacere, n-ar fi condamnat prin decizia arbitrului sa restituie suma si nu si-ar pierdc
orice cinste ?
Acum nu Sex. Roscius i-a dat mandat asupra acestei chestiuni, ci lucru mult mai grav, insasi
persoana lui Sex. Roscius, reputatia lui, viata si averile lui au fost incredintate printr-un mandat
de catre decurioni, prin decizie publica, lui T. Roscius ; si dintr-acestea T. Roscius nu a tras nu
stiu ce neisemnat profit, ci l-a izgonit cu totul din averea lui pe acest Roscius, si-a rezervat el
singur trei domenii, a tinut cont de vointa decurionilor si a tuturor cetatenilor municipiului tot
atat de putin ca si de cuvantul sau de onoare.
Vedeti dupa aceea si celelalte fapte ale lui, judecatori, ca sa intelegeti ca nu se poate
inchipui vreo ticalosie cu care acesta sa nu se fi pangarit…
Dar T. Roscius n-a inselat un tovaras intr-o afacere de bani, ceea ce, desi ar fi grav, totusi
se pare ca s-ar mai putea suporta in vreun fel, ci a indus in eroare, a amagit, a dezertat de la
datorie, a predat adversarilor si a inselat prin tot felul de inselaciuni si perfidie noua oameni
foarte onorabili, tovarasi cu aceeasi misiune, in aceeasi delegatie, cu aceleasi obligatii si
insarcinari. Acestia, neputand banui ceva despre ticalosia lui, n-au avut de ce se teme de-un
tovaras cu aceleasi obligatii, n-au vazut perversitatea lui si au dat crezare vorbelor lui desarte.
Iata de ce acei oameni foarte cisntiti sunt socotiti acum ca au fost prea putin prevazatori si
grijulii, iar acesta, care mai intai a fost un tradator si apoi un dezertor, care mai intai a destainuit
adversarilor planurile tovarasilor lui si apoi a intrat chiar in cardasie cu ei, ne mai si infricoseaza
si ne ameninta, dupa ce s-a ales cu trei proprietati, recompense ale crimei sale. Intr-o asemenea
viata, printre atatea si atat de mari ticalosii, veti gasi, judecatori, si crima care se cerceteaza
acum…
Si fiindca ati cunoscut buna credinta a maestrului, aflati acum despre spiritul de dreptate
al discipolului. Am spus mai inainte ca de mai multe ori li s-au cerut doi sclavi ca sa fie supusi la
cercetari. Tu, T. Roscius, ai refuzat tot timpul. Te intreb : ” Oare cei care-ti cereau nu erau
vrednici sa obtina aceasta, sau cel pentru care cereau nu te interesa, sau lucrul insusi ti se parea
nedrept ?? ” Cereau oamenii cei mai de vaza si cei mai corecti din orasul nostru, pe care i-am si
numit mai inainte ; ei au trait in asa fel si sunt astfel considerati de catre toata lumea incat nu e
nimeni care sa creada ca un lucru pe care-l spun ei nu este drept. Cereau apoi pentru omul cel
mai nenorocit si cel mai nefericit, care ar fi dorit sa fie el insusi supus la chinuri numai sa se faca
cercetari despre moartea tatalui sau. In sfarsit, ti se cerea un aaemenea lucru incat intre a-l refuza
si a recunoaste crima nu era nici o deosebire. Daca este asa, te intreb, din ce cauza ai refuzat ? In
momentul uciderii lui Sex. Roscius au fost acolo. In ce ma priveste, nici nu-i acuz, nici nu-i
dezvinovatesc pe sclavi. Vad insa ca va opuneti ca ei sa fie cercetati, si aceasta imi pare suspect ;
daca ei sunt la atata pret in ochii vostri, trebuie cu siguranta sa stie ceea ce ar fi primejdios pentru
voi, daca ar vorbi. ” Este nedrept ca sclavii sa fie anchetati, sa depuna contra stapanilor lor. ” Dar
nici nu se ancheteaza spre a obtine declaratii in contra stapanilor, caci ziceti ca voi sunteti
stapanii. ” Sunt pe langa Chrysogonus “. Asa mai cred. Chrysogonus este atat de incantat de
cultura lor literara si de distinctia lor incat, printre tinerii lui sclavi, versati in toate placerile si in
toate rafinamentele si alesi din cele mai elegante case, vrea sa traiasca si oamenii acestia, niste
salahori aproape, care nu stiu decat ce-au invatat si ei la Ameria de la un gospodar de la tara…
Cum asa ? Chrysogonus nu vrea ca scalvii sa fie supusi cercetarilor, ca sa-si ascunda
crima lui ? Nu, nicidecum, judecatori. Nu cred ca toate se potrivesc tuturor. Eu, in ce ma priveste
nu-l banuiesc de asa ceva pe Chrysogonus. Si acest lucru nu acum pentru prima data m-am
gandit sa-l spun. Va amintiti ca de la inceput mi-am impartit pledoaria astfel : a) impotriva
acuzatiei a carei intreaga argumentare a fost lasata in sarcina lui Erucius si b) impotriva
indraznelii, rol care a fost repartizat Rosciilor. Tot ce priveste ticalosia, crima, omorul va fi
numai pe seama Rosciilor. Despre trecerea si puterea lui Chrysogonus nu spun decat ca ea ne sta
impotriva, ca nu se poate in nici un chip tolera si ca voi, deoarece vi s-a dat putinta, sunteti datori
nu numai s-o anulati, ci si s-o pedepsiti.
Parerea mea este ca cine vrea sa se faca cercetari asupra acelora despre care se stie sigur
ca au fost de fata atunci cand s-a savarsit omorul, acela doreste sa se afle adevarul : iar cine
refuza acest lucru, acela, desi nu indrazneste sa-si marturiseasca prin cuvinte fapta ticaloasa, in
realitate o marturiseste.
Vin acum la acel nume de aur al lui Chrysogonus, nume sub care s-a ascuns toata banda.
Despre el, judecatori, nu stiu nici cum sa vorbesc, nici cum sa tac. Intr-adevar, daca tac, las la o
parte ce e mai important, iar daca vorbesc, ma tem ca nu numai el se va socoti atacat, ceea ce nu
ma intereseaza, dar si altii, mult mai multi. Desi, in realitate, mi se pare ca nu trebuie sa vorbesc
prea mult despre cauza comuna licitatorilor de bunuri. Caci cauza aceasta a noastra e de fapt
noua si speciala, cumparatorul bunurilor lui Sex. Roscius este Chrysogonus. Mai intai sa vedem
sub ce motiv au fost vandute averile acestui om, sau in ce chip au putut fi vandute. Nu pun
aceasta intrebare ca sa spun ca revoltator e ca averile unui om nevinovat sa fie vandute – daca se
vor auzi aceste vorbe si daca vom vorbi deschis, Sex. Roscius n-a fost un om atat de important in
orasul nostru ca sa fie el cel mai plans dar cu aceasta intreb : Cum au putut fi vandute aceste
bunuri chiar dupa aceasta lege despre proscripiuni – fie legea Valeria, fie legea Cornelia, caci nu
le cunosc si nu le stiu, dar dupa aceasta lege ? Se spune ca acolo sta scris : sa fie vandute fie
bunurile acelora care au fost proscrisi – printre care Sex. Roscius nu se afla – fie ale acelora care
au fost ucisi in formatiile militare ale adversarilor. Atata timp cat au existat formatii militare, el a
fost in randurile lui Sylla. Dupa ce am renuntat la lupte, el a fost ucis in deplina pace, la Roma,
pe cand se intorcea de la cina. Daca a fost ucis dupa