EVANGHELIA DUPA MARCU

1. Autorul Evangheliei
a. Marturii ale Tradtiei
Traditia atribuie a doua Evanghelie din canonul Noului Testament, Sfantului Marcu,
cea mai veche marturie, In acest sens, apartinand lui Papias, episcop de Hierapolis care, In
lucrarea sa, Explicarea cuvintelor Domnului, fragmente din ea pastrandu-se In Istoria
Bisericeasca a lui Eusebiu de Cezareea, scria: Iata ce spune prezbiterul (batranul) adica
Apostolul Ioan. Marcu, care era talmaciul lui Petru, a scris corect, dar fara randuiala, tot
ceea ce Isi aducea aminte ca a fost spus sau facut de Domnul. Caci el nu auzise si nici nu
Insotise personal pe Domnul, ci doar a Insotit mai tarziu pe Petru. Acesta Isi expunea
Invataturile dupa cum simtea ca ar fi trebuit, dar nu asa ca si cum ar fi facut o expunere
ordonata a faptelor.
De aceea nu-i greseala lui Marcu daca a scris dupa cum si-a adus aminte, pentru ca
el purta de grija doar de un singur lucru: sa nu lase afara nimic din ceea ce auzise si sa nu se
faca vinovat In expunerea sa de nici o minciuna.
De remarcat este faptul ca In acest text numai prima fraza este un citat al spuselor
Prezbiterului Ioan, restul este un comentariu a lui Papias, care arata modul de lucru al
Evanghelistului Marcu.
Informatiile date de Papias sunt confirmate si de alte marturii vechi.
Astfel, Prologul antimarcionit ( sfarsitul sec. II ) afirma: Marcu, cel numit cu
degete scurte, a fost talmaciul lui Petru, care a scris o Evanghelie In tara Italiei.
Sf. Irineu, In secolul 2, dupa ce afirma ca Evanghelia dupa Marcu a fost scrisa pe
cand Petru si Pavel propovaduiau Evanghelia la Roma si Intemeiau acolo Biserica,
adauga: dupa moartea lui Petru si Pavel, Marcu ucenicul si talmaciul lui Petru ne-a
transmis In scris ceea ce predica Petru
Amintim si marturia lui Origen care scria: In al doilea rand vine cea de la Marcu
care a scris dupa Invatatura primita de la Petru, care Il recunoaste pe Marcu drept fiul sau In
prima sa epistola soborniceasca (1 Pt 5,13).
In acelasi cadru de informatii se Inscrie si marturia lui Clement Alexandrinul, care,
bazandu-se pe informatiile transmise de cei vechi, dupa cum Insusi marturiseste, afirma:
Astfel, la Evanghelia dupa Marcu lucrurile s-au petrecut In Imprejurarile urmatoare. Dupa
ce Petru propovaduise public Invatatura crestina In Roma si facuse cunoscuta Evanghelia cu
puterea Duhului Sfant, multi din cei ce ascultasera aceste predici au rugat pe Marcu, ca unul
care Il Insotise pe Petru de multa vreme si deci pastrase In amintire cele spuse, sa puna In
scris cele propovaduite ( de Petru n.n. ). Afland de aceasta dorinta, Petru n-ar fi intervenit
nici ca sa-l Impiedice, dar nici ca sa-l Incurajeze.
Din toate aceste marturii rezulta ca autorul Evangheliei a II-a din canon a fost scrisa de
Marcu, ucenicul lui Petru.
b. Marturii neotestamentare despre autorul Evangheliei
Din evanghelie rezulta ca ea este scrisa de un iudeu Increstinat si nu de un apostol.
Intr-adevar, dupa marturiile celor vechi, Marcu nu l-ar fi ascultat si nici nu l-ar fi Insotit pe
Hristos. Totusi, se pare ca el n-a fost o persoana straina de anturajul istoric al Mantuitorului.
Este adevarat ca numele sau nu este mentionat niciodata In sfintele Evanghelii. Totusi,
dupa unii cercetatori, Evangheliile ar contine unele referiri indirecte la Marcu.

In paginile Noului Testament numele sau este totusi consemnat de 10 ori. Astfel,
Faptele Apostolilor pomenesc de 6 ori pe un ucenic numit fie Ioan, cel numit Marcu, fie
Ioan, fie, simplu, Marcu. In toate aceste locuri este vorba de una si aceeasi persoana, adica de
tanarul care l-a Insotit pe Pavel si Barnaba In prima calatorie misionara In Asia, Intre anii 4548 d. Hr. si pe care, la un moment dat, Ii paraseste.
In Epistolele pauline numele lui apare de 3 ori: In Coloseni 4,10 Marcu apare ca
fiind varul lui Barnaba; In Filimon 24, Marcu este amintit ca fiind Impreuna lucrator cu Ap.
Pavel, iar In 2 Timotei 4,11, Marcu este dorit de Apostolul Intemnitat la Roma, ca unul care Ii
era de folos In slujire.
Faptele Apostolilor, In capitolul 12 istorisesc eliberarea din Inchisoare a lui Petru, care se
duce la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunati multi pentru
rugaciune.
Se cunoaste ca In casa parintilor lui Ioan Marcu se adunau crestinii pentru savarsirea
cultului. Acolo, se pare, ca a avut loc si ultima Cina pascala, luata de Iisus cu Apostolii Sai,
Inainte de patima Sa.
Se pare ca Sfantul Petru Il va fi botezat pe Marcu, numai acesta putand fi motivul
pentru care el Il numea fiul meu ( I. Petru 5,13 ). Asadar, Traditia veche si Sfintii Parinti au
identificat In acest tanar, pe Marcu, autorul Evangheliei a doua.
Unii comentatori vad pe Marcu In purtatorul ulciorului cu apa, care-i astepta pe Petru
si Ioan la poarta dinspre Betania, spre a-i conduce la casa aleasa de Domnul pentru cina
Euharistica ( Marcu 14,14; Luca 22,10).
Altii vad In el pe tanarul care mergea dupa Domnul, spre gradina Ghetsimani, In
noaptea cand Acesta a fost prins si apoi judecat (Marcu 15,51-52). In momentul In care era pe
punctul de a fi prins de soldati, tanarul a fugit, ramanandu-i camasa In mainile lor (Marcu
14,51).
Unii Il socotesc pe Marcu printre cei 70 de ucenici ai Mantuitorului care s-au gasit
mereu In preajma Apostolilor. Se pare totusi ca Marcu l-a cunoscut pe Iisus personal cel putin
In ultimile zile petrecute de El la Ierusalim sau la cina Pascala unde, probabil, l-a auzit chiar
vorbind.
Chiril Metafrastul si Nichifor Calist spun ca Marcu si-a Incheiat viata prin moarte
martirica, fiind prins de catre pagani Intr-o catacomba din Alexandria Egiptului, apoi legat si
tarat pe strazile orasului pana si-a dat sufletul.
Biserica Ortodoxa Il praznuieste In ziua de 25 aprilie.

2. Scopul si destinatarii Evangheliei

Scopul urmarit de autor este unul Intreit: istoric, Incercand sa dovedeasca realitatea
Persoanei divino-umane a lui Hristos, catehetic, adica preocupat sa raspandeasca Evanghelia
In lume si unul apologetic, de aparare a noii Invataturii crstine adusa de Mantuitorul Hristos.
Fericitul Ieronim ne informeaza ca Marcu a compus Evanghelia la cererea crestinilor
din Roma, recrutati, In special, dintre fostii pagani, si pe care Ii interesau, cu precadere,
minunile lui Hristos, adica manifestarea Persoanei Sale divine In fapte.
Autorul a urmarit, asadar, sa puna la Indemana crestinilor din Italia si Roma un
rezumat al predicii Sfantului Petru, prin acesta el voind sa dovedeasca, pe plan istoric,
realitatea existentei Persoanei divino-umane a lui Hristos, iar pe plan apologetic, sa apere
doctrina de baza a crestinilor In fata curentelor religioase venite din randul cultelor prezente
In Imperiul roman.
Destinatarii Evangheliei dupa Marcu sunt In primul rand crestinii romani, care nu
cunosc nici Palestina, nici obiceiurile iudaice, de aceea autorul explica anumiti termeni

grecesti prin corespondentii lor latini: doi lepta ( moneda greceasca), adica un quadrans
( moneda romana) ( Mc. 12,42 ); Inlauntrul curtii, adica In pretoriu (15,16); apoi traduce
unele expresii aramaice rostite de Mantuitorul: Talita Kumi ceea ce se talcuieste: Fiica,
tie-ti zic, scoala-te!( 5,41); Corban, adica: Darul cu care as putea sa te ajut, i l-am daruit
lui Dumnezeu (7,11); Avva, Parinte ( 14,36 ); Golgoata, care se talcuieste Locul Capatanii
(15,22), sau lamureste anumite expresii referitoare la cultul mozaic: a mancat painile
punerii Inainte, pe care nu se cuvenea sa le manance decat preotii (2,26 ); spalarea
mainilor Inainte de masa, spalarea paharelor ( 7,3-4) etc.
In sprijinul ipotezei ca primii cititori ai evangheliei au fost crestinii romani mai vine
un amanunt: Atunci cand evanghelistul istoriseste episodul purtarii crucii lui Iisus de catre
Simon Cirineul, el precizeaza ca acesta era tatal lui Alexandru si a lui Ruf ( 15,21). Ori, din
Romani 16,13 rezulta ca la data la care Ap. Pavel scria aceasta epistola, Ruf se gasea la Roma.
Cititorii romani ai Evangheliei Ii cunosteau, asadar, pe fii acelui Simon, astfel ca ei Il puteau
foarte usor identifica pe acel personaj, intrat In istoria dramei Crucii.
In ceea ce priveste locul scrierii Evangheliei, Clement afirma, asa cum s-a putut vedea,
ca Marcu si-a scris opera la Roma. Este adevarat ca Sf. Ioan Hrisostomul afirma ca
Evanghelia fost scrisa In Egipt. Dar Clemet alexandrinul si Origen, profesori amandoi ai
vestitei Scoli din Alexandria, nu stiu si nici nu amintesc nimic de vreo origine alexandrina a
Evangheliei dupa Marcu. Se pare ca Ioan Hrisostomul va fi Inteles gresit o fraza, de altfel
ambigua, a lui Eusebiu de Cezareea.
In ceea ce priveste timpul scrierii Evangheliei exprimarile Traditiei sunt contradictorii.
Prologul antimarcionit si Sf. Irineu afirma ca Evanghelia a fost scrisa dupa moartea Ap.Petru,
In timp ce Clement e de parere ca evanghelia a fost scrisa pe timpul cand Ap. Petru mai era
Inca In viata. Daca avem In vedere Insa faptul ca Luca a folosit opera lui Marcu, iar el ascris,
potrivit marturiilor traditiei, candva In jurul anului 63, atunci Marcu nu-si va fi scris opera
sa decat In anul 63, adica cu putin Inainte de Luca.
Teologii apuseni dateaza Evanghelia dupa Marcu la o data mai tarzie, candva In jurul
anului 70, cu putin Inainte de distrugerea Ierusalimului, sau, dupa unii, chiar dupa aceasta
data. Argumentele invocate In sprijinul acestor ipoteze sunt Insa subrede.
Asadar, cititorul avea sa afle In Evanghelia dupa Marcu, o scurta biografie a vietii lui
Hristos, un rezumat al Invataturilor Sale mesianice, dar mai ales o confirmare a dumnezeirii
Sale.

3. Finalul Evangheliei a II- a (16,9 20)

Ultimile 12 versete ale Evangheliei lipsesc din majoritatea manuscriselor si a codicilor
grecesti, precum si din unele importante manuscrise ale vechii Traditii.
Eusebiu de Cezareea si Fericitul Ieronim atestau faptul ca acest final lipsea din
manuscrisele grecesti pe care ei le cunosteau.
In unele manuscrise, In schimbul acestor versete apare un alt final, cunoscut sub
numele de: Finalul scurt, care are urmatorul cuprins: ele (femeile) au vestit celor din jurul
lui Petru toate cele ce Ingerul le-a poruncit lor, iar dupa aceea si Iisus i-a trimis (pe Apostoli)
de la Rasarit la Apus sa duca vestea cea sfanta si nestricata a Mantuitorului vesnic.
Fericitul Ieronim ne informeaza ca, In unele manuscrise grecesti, dupa Marcu 16,14 se
afla un adaos special. Intr-adevar In anul 1907 s-a descoperit la Akhmim, un orasel de pe
malul rasaritean al Nilului, un manuscris biblic, datand din secolele V-VI d.Hr. In care apare
acest adaos mentionat de Ieronim.

Intrucat acest manuscris a intrat In posesia unui american pe nume Freer, adaosul
intercalat (16,14) este cunoscut sub numele de loghionul lui Freer. Acest adaos arata ca si In
antichitatea crestina a existat o problema legata de finalul Evangheliei dupa Marcu.
Intr-adevar, analizand vocabularul si stilul textului din Marcu 16,9-20 se poate ajunge
la concluzia ca acest final nu este scris de mana lui Marcu. In aceasta pericopa biblica avem
un rezumat al aratarilor Domnului Inviat, consemnat si In celelalte Evanghelii, mai ales In cea
dupa Luca (despre Maria Magdalena se spune ca este cea din care Iisus scosese 7 demoni, ca
si In Luca 8,2). De asemenea, aratarea la cei 2 ucenici (16,12-13) face aluzie la episodul
relatarii In Luca (24,13-35); expresia Domnul Iisus din Marcu 16,19, frecventa In Faptele
Apostolilor, nu mai apare nicaieri In alte Evanghelii.
Probabil ca cineva, Intr-o epoca foare timpurie, a adaugat aceste versete ca o
Incheiere. Motivul pentru care Evanghelia s-ar fi Incheiat cu versetul 7, nu se cunoaste.
Probabil ca Marcu va fi socotit ca, vorbind despre mormantul gol si redand mesajul Ingerului
catre mironosite, a exprimat Indeajuns adevarul ca Iisus a Inviat cu adevarat.
Dar, nu-i mai putin adevarat ca este la fel de probabil, ca ultima fila a manuscrisului
original sa se fi pierdut. Intr-adevar, este greu de crezut ca Marcu si-ar fi Incheiat Evanghelia
cu versetul 8, fara a mai spune ceva despre aratarile dupa Inviere. Oricum, pentru credinta
crestina, finalul actual ( v. 8-20 ) are deplina autoritate canonica, fiind socotit, fara rezerve,
parte integranta, inspirata a Sfintei Scripturi, chiar daca nu va fi fost scris de Sf. Marcu.

5. Planul doctrinar al Evangheliei

Partea I
Introducere (cap 1,1-13)
I. Inceputul activitatii In Galileea (cap 1,14-3,6)
1- chemarea primilor ucenici ( 1,15-20)
2- activitatea Mantuitorului Capernaum (1,21-39)
3- conflicte cu carturarii legate de: post si tinerea Sabatului ( 2,1-3,6)
II. Apogeul activitatii In Galileea (3,7 6,13)
1- alegerea celor 12 Apostoli ( 3,7-19)
2- acuzatii Impotriva lui Hristos, In special concentrate In jurul ideii ca Hristos lucreaza
cu diavolul ( 3,20-35)
3- parabole, relatari de minuni (parabola semintei care creste de la sine, potolirea furtunii
pe mare, Invierea fiicei lui Iair, parabola semanatorului) ( 4,1-5,43 )
4- respingerea lui Iisus In Nazaret, trimiterea In misiune de proba a Ucenicilor ( 6,1-13 )
III. Sfarsitul activitatii In Galileea (cap 6,14 7,23)
1- taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul ( 6,14-29)
2- prima Inmultire a painilor si umblarea pe mare (scopul: Incercarea credintei
ucenicilor) (6,30-56 )
3- Discutii despre curat si necurat ( 7, 1-23)
IV.Calatoria In afara Galileii (sectiunea intermediara 7,24 8,26)
1- activitatea In partile Sirului si ale Sidonului ( 7,24-37)
2- a doua Inmuultire a painilor ( 8,1-10)
3- aluatul fariseilor si taina painilor (8,11-21)
4- vindecarea orbului din Betsaida (specifica la Marcu) ( 8,22-26)
Partea a II- a

I.

Activitatea In Cezareea lui Filip. Drumul spre Ierusalim (8,27 10,22)

marturisirea lui Petru si prima prevestire a Patimilor ( 8,27-9,29)
calatorie prin Galileea (9,30-50)
calatoria prin Pereea si Iudeea ( 10,1-31)
evenimentele pe drumul ultimei calatorii spre Ierusalim ( 10,32-52)
II.
Activitatea Mantuitorului In Ierusalim (11-13)
1. evenimente premergatoare(11,1-25)
2. intrarea In Ierusalim si Invataturi ( 11,27-12,44)
3. cuvantarea eshatologica (cap 13- mica apocalipsa a Noului Testament) ( cap.13 )
III.
Patimile, moartea si Invierea Mantuitorului (cap 14-16)
1. evenimentele pana la arestare scena Ghetsminani (14,1-52)
2. procesul, rastignirea, moartea si Ingroparea (14,53-15,47)
3. Invierea si aratarile Domnului Inviat ( cap.16)
1234-

a. Remarci asupra planului doctrinar

1. Sectiunile cele mai lungi din relatare, cuprinzand o istorisire continua a evenimentelor, ne
duc la concluzia ca autorul Marcu a avut informatii de cea mai buna calitate.
2. Unele pericope din Evanghelie constituie unitati literare pe care Marcu le-a gasit gata
prelucrate In traduceri, nefacand altceva decat sa le introduca In Evanghelia sa, fara
schimbari. Aceste unitati literare opresc brusc cursul desfasurarii evenimentelor, reliefand
clar modul de lucru al evanghelistului, care introduce In Evanghelie unitati distincte fara a
fi prelucrate In prealabil (Marcu 30,35- hula Impotriva Duhului Sfant; pilde 4,1-34;
diferite porunci nascocite ale evreilor 7,1-23).
3. Despre plan se poate spune ca nu este prea riguros constituit tematic, dar acest minus al
Evangheliei are o certa valoare istorica In raport cu alte relatari. Acest lucru arata o foarte
buna legatura cu traditia veche, adica cu cea a primilor sai cititori, care ofera informatii de
certa valoare istorica. Totusi, planul Evangheliei are, In linii mari, trasaturile kerigmei
Apostolice (propovaduirii Apostolice).
4. Marturia lui Petru (Marcu 8) din tinutul Cezareei lui Filip, reprezinta punctul culminant al
naratiunii, care Imparte Evanghelia In 2 parti:
1-Prezenta unui Mesia In Slava
2-Prezenta unui Mesia patimitor
5. Din Evanghelie se observa ca manifestarea lui Iisus ca Mesia cunoaste un progres: la
Inceput Mantuitorul se adreseaza multimii In parabole, careia Iisus Ii explica doar
schematic ceea ce ele contin doctrinar; In partea a II-a a activitatii observam o explicare
mai In detaliu a Evangheliei sale, pe care o adreseaza mai mult ucenicilor, ca unii care vor
transmite mai departe mesajul Evangheliei.
6. Reactia multimii fata de Iisus, In faza de Inceput, i-a fost favorabila; In partea a doua,
mesianismul Sau smerit dezamageste multimea, asa explicandu-se faptul ca In partea a
doua a Evangheliei Intalnim un Iisus care se ocupa In exclusivitate de instruirea
Apostolilor, In perspectiva misiunii lor viitoare.

6. Limba si stilul Evangheliei dupa Marcu

Autorul nu era un scriitor de formatie, el foloseste constructii gramaticale simple,

legand frazele sau propozitiile printr-un simplu ka -si. Stilul sau, desi simplu, este cursiv si
plin de viata.
Limba Evangheliei dupa Marcu este presarata de multe aramaisme, prezenta acestora
determinandu-i pe multi exegeti sa creada ca initial Evanghelia a fost redactata In aramaica.
Coloratura semita (iudaica) a Evangheliei arata ca autorul ei a fost palestinian si ca limba lui
materna era aramaica.
Dar, In Evanghelie exista si multe cuvinte latine; cele mai multe sunt Insa termeni
tehnici, folositi, In general, In societatea vremii de atunci, ca, spre exemplu: dinar, legiune,
centurion etc. Faptul ca latinismele sunt mai prezente la Marcu decat In celelalte Evanghelii si
ca In doua randuri ( 12,42; 15,16) un cuvant grecesc este explicat prin termenul latin
corespunzator poate fi un undiciu ca, Intr-adevar, Evanghelia a doua a fost scrisa la Roma.
In ceea ce priveste metoda de lucru se poate afirma ca ea este mai mult de adunare de
material, decat de creare, ceea ce reprezinta expresia fidelitatii evanghelistului fata de izvoare.
Important de remarcat este si faptul ca In sectiunile comune cu ceilalti doi sinoptici,
relatarile lui Marcu sunt In general mai bogate In detalii si mai pitoresti. Astfel, desi
Evanghelia dupa Marcu este mult mai scurta decat cele dupa Matei si Luca, unele episoade
sunt relatate mai In detaliu de Marcu, cu amanunte mai semnificative si care nu puteau
proveni decat de la un martor ocular, adica de la Sf.Petru. Iata cateva exemple, In acest sens:
Invierea ficei lui Iair ( 5,21-43); vindecarea slabanogului din Capernaum 8 2, 1-12); potolirea
furtunii pe mare ( 4, 35-41); prima Inmultire a painilor ( 6,30-44 ). Asadar, Marcu, ucenicul
credincios al anilor din urma ai vietii Apostolului Petru, a redat cu maxima fidelitate
pitorescul relatarilor dascalului sau.
Multa vreme s-a crezut ca Evanghelia dupa Marcu ar fi un rezumat al Evangheliei
dupa Matei de aceea a fost neglijata o buna parte de timp.
Rezultatul cercetarilor actuale dovedesc ca aceasta ipoteza e total eronata, astfel ca
specialistii se pronunta astazi, aproape fara echivoc, pentru prioritatea Evangheliei lui Marcu
fata de cea a lui Matei.
Evanghelia dupa Marcu consemneaza cea mai veche traditie a Bisericii primare, In
primul rand traditia palestiniana unita cu cea romana.

7. Caracteristicile Evangheliei dupa Marcu In comparatie cu cea dupa

Matei
1. Spre deosebire de Matei, Marcu manifesta In mod evident preocupari de ordin cronologic
2. El trece peste consemnarea copilariei Mantuitorului si Incepe evanghelia direct cu
relatarea activitatii Lui. Acest fapt i-a determinat pe specialisti sa afirme ca Matei scrie In
completarea lui Marcu, de vreme ce consemneaza, In partea de Inceput a Evangheliei sale,
pruncia Domnului.
3. Evanghelia a II-a cuprinde toate minunile pe care le gasim si In Evanghelia dupa Matei,
cu exceptia:
a. vindecarea servitorului sutasului din Capernaum (Mt. 8,15)
b. vindecarea celor 2 orbi (Mt. 9,27- 31)
c. vindecarea unui mut demonizat (Mt. 9,31-32)
Acest fapt i-a condus pe specialisti la concluzia ca Matei, avand In fata pe Marcu, le-a
observat lipsa si le-a inserat In Evanghelia sa.
In schimb, Evanghelia a II-a cuprinde trei minuni care nu se gasesc la Matei:
a. demonizatul din Capernaum (Mc. 1,21-28)
b. vindecarea unui surdomut (Mc. 7,32-37)

c. vindecarea orbului din Betsaida (Mc. 8,22-26)

Specialistii sunt de parere ca Matei nu le-a consemnat din simplul motiv ca le-a gasit
suficient de plastic descrise In Evanghelia dupa Marcu, astfel ca nu a socotit necesara
adjustarea lor.
4. Cuvantarile Domnului In Evanghelia a II-a, In comparatie cu cele din Evanghelia dupa
Matei, aproape ca lipsesc total ( a se vedea Predica de pe munte)
5. Evanghelia cuprinde si doua parabole proprii evanghelistului Marcu si care nu sunt
consemnate de ceilalti evanghelisti: Pilda semintei ce creste de la sine si pilda celor ce
vegheaza.

8. Repere ale teologiei Evangheliei dupa Marcu

a. Fiul Omului ( uoj to nqrpou )
Titlul pe care Iisus Hristos si l-a revendicat cel mai adesea a fost cel de Fiul Omului
( uoj to nqrpou ). Aceasta titulatura ne si introduce, de fapt, In mesajul special al
Evangheliei a doua.
Titulatura Fiul Omului este, Intr-adevar, componenta teologica definitorie a
evangheliei a doua, dar nici celorlalti evanghelisti nu le este strain acest titlu, toti notand
cuvintele In care el apare pe buzele lui Iisus. Problema legata de semnificatia acestui titlu este
daca Iisus se referea la Sine sau la altcineva, cand Isi atribuia acest titlu si daca folosea
titulatura In sens mesianic, sau nu.
Ceea ce se poate spune, indiferent de reflectiile referitoare la acest titlu mesianic este,
cu siguranta, faptul ca Iisus nu a declarat niciodata deschis menirea sa mesianica.
Titulatura Fiul Omuluieste o traducere a expresiei aramaice Bar-Enos care
Inseamna om, orice om , dar si a expresiei Bar-Nasa care Inseamna om prin
excelenta, capatand, In aceasta a doua Insemnatate, un Inteles mesianic.
In locul In care Il gasim pentru prima oara, la Daniel 7, 13, nu se poate sti daca deja e
vorba despre un Mantuitor individual. Fiul Omului este pus In opozitie cu patru fiare, iar
acestea, potrivit explicatiei care urmeaza, si data chiar de profet, sunt regii a patru imperii. In
continuare se spune: Am privit In vedenia de noapte, si iata, pe norii cerului venea cineva ca
Fiul Omului; si El a Inaintat pana la Cel vechi de zile, si a fost dus In fata Lui. Si Lui I s-a
dat stapanirea, slava si Imparatia; si toate popoarele si neamurile si limbile Ii slujeau Lui.
Stapanirea Lui este vesnica, stapanire care nu va trece, iar Imparatia Lui nu va fi nimicita
niciodata (v.13).
Dupa explicatia data In continuare de catre profet (v. 15 si urm.), In acest verset Fiul
omului Ii reprezinta pe sfintii Celui PreaInalt. Fiul Omului este, asadar, identificat aici cu
poporul lui Dumnezeu. Acesta este un fapt care nu trebuie pierdut din vedere. In general,
iudeii n-au interpretat mesianic acest text.
Totusi, Mantuitorul se defineste pe Sine ca fiind Fiul Omului, dar nu fara o legatura cu
un grup de 4 texte din Vechiul Testament In care se vorbeste de Ebed Iahve sau Robul
Domnului ( Isaia 42, 1-9; 49,1-6; 50,4-9; 52, 13-53,12 ). Pana astazi exista pareri diferite Intre
specialisti, cu privire la Intelesul acestui cuvant, dar din text se poate observa ca si acest
cuvant, ca si Bar Nasa ( Fiul Omului), are atat un Inteles individual, cat si unul colectiv, adica
reperzinta atat pe poporul Israel, cat si un personaj cu Inteles mesianic. De altfel, Isaia
vorbeste mult In cap. 53 al cartii sale despre patimile lui Iisus Hristos, In viziune profetica. In

mod repetat Isaia insista asupra caracterului substitutiv al mortii Mantuitorului Hristos, care
Isi da viata pentru altii, ca rob al Domnului.
Aceste conceptii mesianice amintite sunt cu totul diferite de cele ale iudeilor. Ei n-au
interpretat niciodata aceste texte, care vorbeau de Ebed-Iahve sau de Fiul Omului, cu referire
mesianica. Dar din viata Mantuitorului Hristos si din Evanghelia Sa se poate vedea clar ca
Acesta s-a identificat clar atat cu Bar-Nasa, cat si cu Ebed-Iahve.
Notiunea de Fiul Omului apare numai In Evanghelii si de 3 ori In Faptele Apostolilor.
In Evanghelia dupa Marcu Intalnim aceasta expresie de 14 ori, In doua cazuri fiind
vorba de slava Fiului Omului: Mc. 14,62 Fiul Omului venind pe norii cerului si unde se face
aluzie la textul din Daniel si Mc.2, 10-28, unde apare imaginea unui Fiu al Omului care iarta
pacatele, deci se manifesta ca Dumnezeu. In toate celelalte texte, Fiul Omului are un Inteles
patimitor.
Prin urmare, Evanghelia dupa Marcu foloseste imaginea de Fiu al Omului, din spusele
lui Iisus, atat cu un Inteles dumnezeiesc, In sensul ca Iisus Fiul Omului se manifesta ca
Dumnezeu, cat si In sens omenesc, In sensul ca Iisus Ebed Iahve este cel care sufera, care
patimeste pentru om.
Pentru Intelesul expresiei In lumina evangheliei a doua, si In special al celor sinoptice,
trebuie sa distingem doua categorii de cuvantari ale lui Iisus: cele In care Isi atribuie titulatura
Fiul Omului, cand are In vedere opera Sa eshatologica, care va fi savarsita In viitor, si cele
In care si-o aplica avand In vedere opera Sa de pe pamant.
Primele corespund conceptiei iudaice care poate fi Intalnita la Daniel, In Apocalipsa
lui Ezdra si In Cartea lui Enoh: acesta e fara-ndoiala un titlu de maiestate. De fapt, am vazut
deja ca In aceste medii iudaice, termenul Fiul Omului, luat In acest sens, desemneaza
functia eshatologica cea mai Inalta.
Asadar, Iisus Isi atribuie aici, cu privire la sfarsitul lumii, rolul cel mai Inalt pe care Il
putem concepe. E aproape sigur ca Iisus (ca si la Dan.7, 13, unde acest titlu are Inteles
colectiv) are constiinta, cand se numeste astfel, ca reprezinta In propria Sa persoana ramasita
lui Israel, iar dincolo de aceasta ramasita, Intreaga omenire.
La Fiul Omului care trebuie sa vina, se raporteaza cuvintele despre zilele Fiul
Omului (Lc. 17, 22) si despre venirea Fiului Omului (Mt. 24, 27 si 37 urm.), despre
venirea Sa In slava Tatalui Impreuna cu sfintii Ingeri (Mc. 8, 38).
Cuvantul care merita sa fie luat In considerare, este cel pe care Iisus Il pronunta In fata
arhiereului: Eu sunt si-L veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta Puterii si venind pe
norii cerului (Mc. 14, 62 si urm.). El vorbeste In aceiasi termeni, ca si Daniel, despre Fiul
Omului, care trebuie sa vina pe norii cerului si Ii asociaza afirmatia din Psalmul 110 cu
privire la Domnul, care se aseaza de-a dreapta lui Dumnezeu.
Functia esentiala a Fiului Omului care va veni In viitor (ca si In cartile iudaice si In
special In cartea etiopiana a lui Enoh) este judecata. In importantul pasaj despre judecata de
apoi, redata prin opozitia oi si capre (Mt.25, 31-46), judecata este indubitabil exercitata de
Fiul Omului. La fel si In evanghelia dupa Marcu ( 8, 38 ), El are functia de martor Impotriva
celor care s-au rusinat de El. Asadar, atribuirea judecatii lui Iisus (care, In Noul Testament,
apartine Tatalui) este In relatie directa cu notiunea de ,,Fiu al Omului, dar acest calificativ,
Iisus judecatorul, nu reprezinta decat un aspect al ideii de Fiul Omului, In comparatie cu
celelalte care i se atribuie.
Felul, In care Iisus a adoptat si transformat aceasta idee despre judecata, demonstreaza
ca exista o noutate In conceptia Sa despre Fiul Omului. Aparut ca un om printre oameni si
asumandu-si astfel rolul de Ebed Yahve, El e In acelasi timp si Fiul Omului care trebuie sa
judece lumea; ideea de judecata capatand un aspect nou si profund diferit, desi cadrul
eshatologic e pastrat. Pe de o parte, judecata e strans legata de opera de rascumparare a
Robului lui Dumnezeu; pe de alta parte, verdictul care va fi pronuntat de Fiul Omului se

bazeaza pe atitudinea oamenilor fata de semenii lor, cu persoana carora, Iisus, ca Fiul
Omului, se identifica.
Tocmai acest fapt Il precizeaza Intr-o maniera impresionanta textul judecatii dupa
Matei 25, 31 si urm.: Ceea ce ati facut unuia dintre acestia mai mici dintre fratii mei, mie miati facut. Alternativa Intre semnificatia individuala si cea colectiva a Fiul Omului a disparut.
Acesta este locul In care ideea de Fiul Omului judecator dobandeste toata profunzimea sa In
sensul ca cel care va judeca este Iisus, In acelasi timp om Intrupat, Rob al lui Dumnezeu care
patimeste In locul nostru si Omul viitor. Legatura Intre omul viitor si omul Intrupat este
aici cat se poate de stransa.
Asadar, toate sensurile mantuirii Isi gasesc expresia In cele mai importante doua
titulaturi hristologice: Fiul Omului si Ebed Yahve.
Ca o concluzie generala putem afirma ca Iisus a exprimat prin titulatura Fiul
Omului convingerea Sa de a fi Implinit lucrarea omului ceresc. Iar aceasta, In doua moduri:
pe de o parte, la sfarsitul lumii, In slava, conform asteptarilor unor medii iudaice; pe de alta
parte, In umilinta Intruparii Sale In sanul unei omeniri pacatoase, idee straina tuturor
conceptiilor anterioare despre Fiul Omului.
b.Secretul Mesianic coordonata teologica a Evangheliei a doua
Una din noile probleme privind viata si Invatatura lui Iisus a fost legata de Intrebarea:
S-a considerat Iisus, Mesia venit In lume, sau nu? Si-a aplicat Siesi acest titlu? Sau a respins
ideile preconcepute care In iudaism, asa cum s-a vazut, erau asociate titlului de Mesia?
Pentru a raspunde la aceste Intrebari vom examina, In special, trei texte din Ev. dupa Marcu:
8,27 urm., 14,6 urm. si 15,2 urm., dar cu referire la textele paralele si la contextul lor, din
celelalte evanghelii.
Inainte de a trece la analiza textelor amintite este important de subliniat faptul ca, spre
deosebire de ceilalti evanghelisti, Evanghelia Sf. Marcu este strabatuta parca, de la un capat la
altul, ca un fir rosu, de ideea ascunderii de catre Iisus a Mesianitatii Sale.
Din lectura evangheliei se poate deduce usor ca Iisus Hristos Incearca de mai multe ori
sa-si ascunda mesianitatea Sa sau dumnezeirea Sa:
a- Iisus le porunceste demonilor, care Il recunosteau ca fiind trimisul Domnului, sa
taca: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca sa ne pierzi? Te stim cine esti: Sfantul lui
Dumnezeu, si Iisus l-a certat, zicand: Taci! (fhmqhti) (Mc. 1,24-25).
b- In acelasi capitol Marcu consemneaza faptul ca Iisus a tamaduit pe multi care
sufereau de diferite boli, iar pe demonii alungati de El nu-i lasa sa vorbeasca, pentru ca-L
stiau ca El este Hristos (Mc.1,34).
c- Intr-un alt context, Marcu consemneaza faptul ca duhurile cele necurate, cand Il
vedeau, cadeau Inaintea Lui si strigau, zicand: Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si El le certa mult
ca sa nu-L dea pe fata (Mc. 3,11-12).
d- Celor vindecati de lepra Iisus Hristos le interzice sa rapandeasca vestea si modul
curatirii lor: Si i-a zis: Vezi, nimanui sa nu spui nimic, ci mergi de te arata preotului... (Mc.
1,44).
e- Dupa savarsirea minunii Invierii fiicei lui Iair, Iisus porunceste atat parintilor ei, cat
si tuturor celor prezenti, ca nimeni sa nu afle de aceasta: Dar El le-a poruncit, cu staruinta,
ca nimeni sa nu afle de aceasta... (Mc. 5,43).
f- In tinutul Decopolei, dupa Intoarcerea Sa din tinutul Tirului, i-a fost adus lui Iisus
un surdo-mut, fiind rugat de cei ce l-au adus, sa-l vindece. Iisus Il vindeca, Intr-un mod pe
care numai Marcu l-a consemnat, dar le porunceste tuturor sa nu spuna nimanui (cf.Mc.

7,8). Marcu Insereaza Insa si amanuntul ca cu cat le poruncea, cu atat mai mult ei Il
vesteau (Mc. 7,36).
g- In tinutul Cezareei lui Filip, dupa marturisirea de catre Petru a dumnezeirii Sale,
Iisus le-a dat porunca sa nu spuna nimanui despre El (Mc. 8,30).
h- Cu prilejul Schimbarii la fata Inaintea ucenicilor Sai, Iisus, coborandu-Se cu ei din
munte le-a poruncit ca nimanui sa nu spuna cele ce vazusera decat atunci cand Fiul Omului
va Invia din morti (Mc. 9,9).
In acest text se poate observa o gradatie In Intelesul asa-zisului secret Mesianic, In
sensul ca spre deosebire de interdictia categorica facuta demonilor de a-L marturisi,
oamenilor, adica Ucenicilor, le spune totusi ca aceasa taina pot sa o afirme, dar numai dupa
Invierea Sa.
g) Intre aceste marturisiri important de a fi remarcata este si urmatoarea: Conform lui
Mc. 4,11, Iisus Invaluie taina Imparatiei lui Dumnezeu Intr-o enigma, astfel ca cei din afara
grupului ucenicilor sa nu o cunoasca: Voua va este dat sa cunoasteti tainele Imparatiei lui
Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se face In pilde.
In aceasta exprimare a lui Iisus nu este vorba despre Mesianitatea Sa, care trebuie
tainuita, ci despre secretul Imparatiei lui Dumnezeu, despre care trebuie sa se vorbeasca In
mod tainic. Asadar, Marcu vorbeste si despre un alt secret, cel al Imparatiei lui Dumnezeu, pe
care Il va fi preluat din traditie, ca o alta componenta a ei.
h) Problema Mesianitatii lui Iisus este pusa In modul cel mai limpede In textul din
Marcu 14,61 urm. Este vorba despre un episod din procesul lui Iisus. In cadrul acestuia Caiafa
Il Intreaba, la un moment dat, pe Iisus: Esti tu Hristosul, fiul Celui binecuvantat?
Intrebarea comporta In sine, evident, intentia marelui preot de a-i Intinde lui Iisus o
capcana, menita sa-L compromita, oricare ar fi fost raspunsul Sau. Este evident ca arhiereul
asteapta un raspuns afirmativ, Intrucat, pentru el, Iisus si-a exercitat misiunea Sa, pretinzand
ca este Mesia. Pretinzand functia si titlul de Mesia, Insemna pentru iudei ca Iisus voia sa
restabileasca tronul si Imparatia lui David, ceea ce era egal, evident, cu instaurarea unei
guvernari independente. In acest sens, marele preot ar fi avut un serios motiv de acuzare.
Potrivit textului evangheliei dupa Marcu, Iisus a raspuns: eg eimi. Fara nici o
Indoiala, acest raspuns Inseamna da. Dar textele paralele din Matei si Luca sunt diferite. In
Evanghelia dupa Matei 26,64 citim: Tu ai zis (s epaj). Aceasta expresie greceasca
Inseamna, clar, da.
Pentru a preveni de la Inceput neIntelegerea misiunii Sale, Iisus evita deci, constient,
folosirea titlului de Mesia. Dar, pentru a sublinia mai clar ca prin aceasta retinere nu este mai
putin implicat In misiunea Sa mantuitoare fata de lume, El adauga imediat declaratia despre
Fiul Omului care, In calitate de fiinta cereasca, este, Intr-adevar, mai aproape de Dumnezeu,
decat Mesia.
Refuzand titlul de Mesia, aceasta nu Inseamna Insa deloc ca Iisus ar renunta la
pretentia Sa soteriologica, ci, dimpotriva, Fiul Omului - asa cum e prezentat de cartea
profetului Daniel - (7, 13-14) - o fiinta cereasca care vine pe norii cerului, depaseste si
transcede figura unui Mesia pur politic.
Al doilea text, pe care Il vom examina este Marcu
15,2 si urm.
Este vorba In acest text de episodul prezentei lui Iisus Inaintea lui Pilat, In acelasi
proces In care i se adreseaza Intrebarea: Esti Tu regele iudeilor? Titlul de Mesia este tradus,
In aceasta Intrebare, In termeni romani. Pentru procuratorul roman, Mesia este regele
iudeilor si aceasta pentru ca pe el Il putea interesa Iisus numai din aceasta perspectiva.
La Intrebarea pusa de Pilat, Iisus raspunde: Tu zici! (s lgeij ). Din perspectiva
literara, raspunsul este acelasi ca si cel consemnat In Evangheliile dupa Matei si Luca. Spre
deosebire de cei doi sinoptici, care se pare ca vor fi Inteles prin expresia greceasca (s lgeij
) un raspuns afirmativ - da -, cu toate ca un raspuns ambiguu nu este exclus, Sf. Ioan

Evanghelistul a pastrat amintirea unui raspuns evaziv: De la tine Insuti spui aceasta sau altii
ti-au spus-o despre Mine? (In. 18,34). Cuvintele lui Iisus, referitoare la Imparatia care nu
este din lumea aceasta (In. 18,36), ar putea lasa impresia ca acest text ar fi Inteles In sensul
unui raspuns ambiguu, fapt care Il poate pune In acord cu concluzia care rezulta din
interogarea lui Iisus de catre arhiereul Caiafa si la care fac referire sinopticii.
Ceea ce este important de subliniat In acest context este, Intr-adevar, faptul ca Pilat nu
reactioneaza deloc, cum ar fi de asteptat, dupa ce Iisus afirma, Intr-un anumit sens, ca este
regele iudeilor ( s lgeij ti basileuj emi) (In. 18,37).
In textul paralel de la Luca (23,3), dupa ce a auzit raspunsul lui Iisus, Pilat exclama:
Nu gasesc In El nici o vina (Lc. 23,4).
Se ridica acum Intrebarea: Cum a putut afirma el asa ceva, atata timp cat era
Insarcinat, In numele statului roman, sa Inabuse si sa pedepseasca orice pretentie de regalitate
In provinciile care erau supuse autoritatii sale, daca el a Inteles cuvantul lui Iisus ca un
raspuns afirmativ la Intrebarea sa? De ce nu a Intrerupt imediat interogatoriul, de vreme ce
acuzatia putea fi dovedita indubitabil?
Asadar, si In fata lui Pilat, ideea unui Mesia Rege - politic nu este Inteleasa ca fiind
exprimata de Iisus, fapt rezultat din reactia lui Pilat. Iisus, vrea sa spuna, prin raspunsul Sau,
ca este Imparat, dar al unei alte Imparatii, spirituala, pe care iudeii nu o Intelegeau si nici nu-l
asteptau Intr-o astfel de calitate.
Al treilea text, supus spre analiza se refera la episodul din tinutul Cezareei lui Filip
(Mc. 8,27-30) privind marturisirea lui Petru. La Intrebarea adresata de Iisus Apostolilor Sai:
Cine zic oamenii ca sunt... Dar voi cine ziceti ca sunt Eu?, Petru raspunde, In numele
tuturor Apostolilor, marturisind crezul lor despre Iisus: Tu esti Hristosul ! (s e Hristj
) (Mc. 8,29).
Revenind la textul lui Marcu, sa examinam mai Indeaproape reactia lui Iisus la
marturia lui Petru. Marcu consemneaza faptul ca Iisus le-a dat porunca sa nu spuna nimanui
despre El (Mc. 8,30), iar In continuarea acestei porunci Iisus a Inceput sa-i Invete ca Fiul
Omului trebuie sa patimeasca multe si sa fie defaimat de arhierei, de batrani si de carturari si
sa fie omorat, iar dupa trei zile sa Invieze (Mc. 9,31).
La o prima analiza a textului s-ar putea conchide ca, interzicandu-le sa vorbeasca, Iisus
ar fi acceptat implicit marturia mesianica a lui Petru, adaugand, In plus, numai faptul ca
trebuie sa patimeasca si sa moara.
Referitor la textul amintit, trebuie sa constatam ca nici In acest episod, consemnat de
Marcu, Iisus nu spune nici da, nici nu. Mai degraba El impune tacerea si vorbeste din nou
despre Fiul Omului, care trebuie sa sufere mult. Ba mai mult, cand Petru Incearca sa-L
deturneze de la patimi, Iisus Ii replica, aruncandu-i In fata Impovaratoarea ocara : Mergi
Inapoia Mea, satano! (Mc. 8,33).
Invitatia la tacere Isi are, asadar, originea In cuvintele lui Iisus Insusi si se explica prin
grija de a Impiedica o proclamare a Sa care ar fi putut favoriza o falsa interpretare a misiunii
Sale, cea pe care El o identifica si o combate fara ezitare ca pe o tentativa diavoleasca. De aici
permanenta preocupare a lui Iisus, de la botez si pana la patimi, In a-si ascunde Mesianitatea
Sa, fapt consemnat, In special de sinoptici si, cu precadere , de Marcu.
Cand planul lui Dumnezeu nu mai putea fi revocat, dupa Invierea lui Lazar, Iisus
Domnul nu mai opreste pe nimeni sa-L aclame ca Mesia. Orbul din Ierihon striga: Iisuse,
Fiul lui David, miluieste-ma! (Mc.10,47). Orbul Il invoca pe Iisus ca Mesia, pentru ca stia ca
Mesia putea si urma sa redea vederea orbilor (Cf. Isaia 61,4).
La intrarea In Ierusalim se Intampla acelasi lucru. Iisus Mantuitorul accepta Osana
(Mc.11,10). Evanghelistul Matei consemneaza faptul ca arhiereii si carturarii au luat atitudine,
cerandu-i lui Iisus sa-i opreasca pe cei ce-L aclamau (Mt.21,15-16).

In Patimi, In fata arhiereului, Iisus Isi lasa totusi descoperita identitatea Sa fie si
indirect, evident, dar numai In sensul si termenii expusi pana acum: Veti vedea pe Fiul
Omului... (Mc. 14,62), afirmatie care devine, de altfel, si motivul condamnarii Sale.
Toate aceste afirmatii si proclamari directe sau indirecte a lui Iisus ca Mesia, se
Incheie cu suprema marturisire a Mesianitatii Sale, facuta de ofiterul roman, care a condus
executia lui Iisus: Cu adevarat Omul acesta a fost Fiul lui Dumnezeu(Mc. 15,39).
Motivele pentru care Iisus Incearca sa-si ascunda mesianitatea Sa ar fi urmatoarele:
1 - Conflictul care exista Intre ideea mesianica a evreilor si ideea proprie mesianica a
Mantuitorului. Daca Iisus ar fi exprimat In mod expres despre Sine: sunt Mesia, evreii l-ar fi
Inteles In sensul ideii lor despre Mesia, si anume, unul politic si razboinic. De aceea,
Mantuitorul a preferat, In fata lor, calificativul de Fiu al Omului, mai familiar evreilor si care
exprima mai bine starea de umilinta.
2 Lumina In identitatea lui Iisus a facut doar Patimile, Moartea si Invierea, care Lau reclamat ca fiind adevaratul Mesia, fara sa mai fie nevoie sa afirme El acest lucru.Secretul
mesianic tine atat de natura revelatiei, cat si de libertatea de credinta a omului. Intrebarea pe
care Iisus o pune: Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?, arata clar ca auditorul era liber
In a-si exprima optiunea pentru El. Daca Iisus ar fi exclamat despre Sine ca este Mesia,
aceasta libertate ar fi fost, Intr-un anumit fel, anulata.
3 Secretul mesianic tinea si de necesitatea Patimilor. Daca poporul L-ar fi urmat pe
Iisus, convins fiind de mesianitatea Sa, L-ar fi Impiedicat sa ajunga la Patimi, si astfel planul
lui Dumnezeu cu lumea, axat pe jertfa lui Hristos, nu s-ar fi putut Indeplini. De aceea,
deturnarea lui Iisus de la Patimi a fost socotita de El ca o ispita. O alta cale, In afara de Patimi,
pentru aducerea la Indeplinire a planului lui Dumnezeu de mantuire a lumii, ar fi fost
antihristica.
Asadar, In viziunea lui Marcu, secretul mesianic al lui Iisus devine mijloc si cale spre
descoperirea adevaratei Sale identitati, doar atunci cand planul lui Dumnezeu cu lumea era
sigur de realizarea sa.

Bibliografie selectiva
Comentarii
V. Taylor , The Gospel according to St. Mark, 2d ed ; London : Macmillan, 1966;
J. Gnilka, Das Evangelium nach Markus, 2 vol., EKK, 2.1-2, Zurich-Neukirchen-Vluyn,
1978-1979;
M.D. Hooker, The Gospel According to saint Mark, BNTC, London, 1991;
M. -J. Lagrange, Evangile selon saint Marc, EtB, Paris, 1947, ( 2 ed. );
E. Lohmeyer, Das Evangelium des Markus, KEK, 2, Gottingen 1959, ( 5. ed.) ;
R. Pesch, Das Markusevangelium, 2 vol.. HThK, 2, 1-2 ; Fribourg-en Brisgau, 1980, ( 2
ed. );
W. Schmithals, Das Evangelium nach Markus, 2 vol., TKNT , 2, 1-2, Gtersloh
Wrtzburg 1986;
R. Schnackenburg, Das Evangelium nach Markus, 2 vol., Dsseldorf 1966-1970 ; trad.
LEvangile selon saint Marc, 2 vol., PP, Paris 1973;
J. Valette, L Evangile de Marc, parole de puissance et message de vie, 2 vol. , Paris 1986;

J. P. Heil, The Gospel of Mark as Model for Action: A Reader- Response Commentary, New
York Mahwah 1992;
D. Lhrmann, Das Markusevangelium, HNT, 3, Tbingen, 1987 ;
Lucrari, monografii, manuale
Nicolae I. Nicolaescu, Grigorie T. Marcu, Sofron Vlad, Liviu. G. Munteanu, Studiul
Noului Testament, Manual pentru Institutele Teologice, Ed. a- II-a, Bucuresti 1977;
Oscar Cullmann, Noul Testament, Ed. Humanitas, Bucuresti 1993;
Vasile Gheorghiu, Introducerea In Sfintele Carti ale Testamentului Nou, Cernauti 1929;
Simon Lgasse, Lvangile de Marc, tom. 1, Paris 1997, cap. Quest-ce quun vangile ?, p.
28-34;
W. G. Kmmel, Einleitung in das Neue Testament, Heidelberg 1983;
Raymond E. Brown, An Introduction to the New Testament, New-York 1997, cap: Gospels in
general p. 99-111;
Udo Schnelle, Einleitung in das Neue Testament, Gottingen, 1994
Vasile Mihoc, Daniel Mihoc, Ioan Mihoc, Introducere In Studiul Noului Testament, Sibiu
2001.
Stelian Tofana, Introducere In Studiul Noului Testament. (vol. I1). Evangheliile dupa Matei
si Marcu. Documentul Quelle, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 2002, p. 255-383;
Silviu Negrutiu, Dan Moldovan, Florin Codrea, Mirela Mataoanu, Stelian Tofana
(coordonator), Cercetarea noutestamentara romaneasca Ghid bibliografic -, Cluj-Napoca
2004
Donald Guthrie, New Testament Introduction, Downers Grove, Illinois USA 1990;
Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, trad. studiu, note si comp. de Pr. Prof. T.
Bodogae, In col. PSB 13, Bucuresti 1987;
A. Robert; A. Feuillet, Introduction la Bible, Paris 1959 ;
G. M. de Tilesse, Le secret messianique dans lvangile de Marc, 1968;
Studii si articole
J. Trocm, La Formation de lvangile selon Marc, EHPhR, 57, Paris 1963;
M. E. Boismard, L vangile de Marc et sa prhistoire, EtB, nouv. Serie 26, Paris 1994;
R. T. France, Marcu si Invataturile lui Iisus, GP I (1980), pp. 101-136;
S. Tofana, Mesianitatea lui Iisus si Secretul mesianic, coordonata teologica, a Evangheliei
dupa Marcu, In Revista Teologica, nr. 2, 2000, p. 33-47.

EVANGHELIA DUPA LUCA

1. Autorul scrierii
a. Marturii ale traditiei
1. Traditia bisericeasca veche marturiseste fara ezitare ca autorul Evangheliei a III-a este
Luca, unul din ucenicii Apostolilor
2. Sfantul Irineu spunea : Insotitorul lui Pavel, Luca, a scris Intr-o carte Evanghelia
acestuia
3. In Prologul Antimarcionit gasim multe date biografice referitoare la autor: Luca era
sirian din Antiohia si medic, fiind ucenic al Apostolilor, iar mai tarziu devenind ucenic al
lui Pavel pana la moartea acestuia; nu a fost casatorit, a murit In Boetia, Grecia, plin de
Duh Sfant.
El si-a scris Evanghelia In regiunea Ahaia. In prologul Evangheliei sale aminteste si de
alte Evanghelii care au fost scrise Inaintea sa, Insa arata ca a fost necesar ca crestinilor
proveniti din paganism sa li se explice exact iconomia credintei ca nu cumva acestia sa
fie sedusi de fabulele italice sau de Inselaciuni eretice.
4. Canonul Muratori scria: Luca medic si Insotitor al lui Pavel a scris Evanghelia a III a
. El nu l-a vazut pe Domnul.
Toate aceste marturii ale Traditiei sunt recunoscute de criticii teologi moderni, astfel ca
este indoit castigul, Intrucat avIndu-l ca autor pe Luca, automat Il avem ca autor si al
Faptelor Apostolilor, avand In vedere asemanarea de stil si idei dintre cele doua lucrari.
b. Date ale criticii interne
1. Din continutul Evangheliei rezulta ca autorul scrierii a fost favorabil Mantuitorului si era
crestin.
2. Autorul a trait In intimitatea celor care au fost In preajma Mantuitorului si care L-au
cunoscut In cuvant si fapta. Autorul nu a fost Apostol, dar este cert ca a fost ucenic,
probabil din generatia a doua a Apostolilor, lucru rezultat din prolog, unde aminteste
faptul ca el a savarsit o munca de cercetare.
3. Limba Evangheliei este una aleasa, eleganta, ocupand un loc de frunte (locul doi) In
canonul Noului Testament, dupa epistola catre Evrei. Or, aceasta eleganta a limbii
evangheliei, Traditia a atribuit-o In unanimitate lui Luca.
4. Bolile vindecate de Mantuitorul sunt denumite stiintific, ceea ce denota ca autorul era
familiarizat cu termenii de specialitate. Toate aceste marturii interne corespund Intru totul
cu datele Traditiei.
Marturia Noului Testament despre Luca
Informatii despre Luca avem In Epistolele pauline si Faptele Apostolilor.
In Epistolele Pauline numele lui apare de 3 ori:
- Coloseni 4,14: Va Imbratiseaza Luca, doctorul prea iubit, precum si Dima.
Expresia Apostolului Pavel Doctor preaiubit Il arata pe Luca ca apartinand paturii culte a
societatii sale. Din datele Epistolei catre Coloseni se mai poate constata faptul ca colaboratorii

Apostolului Pavel sunt Impartiti In doua grupe: cei din taierea Imprejur (dintre iudei) si cei
proveniti dintre pagani (Epafrast, Dima si Luca).
- Filimon 23-24 : Te Imbratiseaza Epafras, tovarasul meu de lanturi, Intru Hristos
Iisus, precum si Marcu si Luca, Insotitorii mei de lucru.
- II Timotei 4,11: Numai Luca este cu mine, ceea ce Inseamna ca Luca se afla cu
Pavel, la Roma, In timpul celei de-a doua captivitati romane din anii 67-68.
In cartea Faptele Apostolilor sunt de remarcat cateva pericope In care exprimarea
autorului este la persoana I plural: Noi: 16,10-17; 20,5-15; 21,1-18; 27,1-28. Aceste
pericope formeaza asa-zisele sectiuni cu noi sau Wir Stcke, cunoscute sub aceasta
denumire In literatura de specialitate.
Din aceaste sectiuni rezulta ca Luca vorbeste ca martor ocular. Astfel, din prima
sectiune aflam ca Sfantul Pavel l-a Intalnit pe Luca la Troua (a doua calatorie misionara),
apoi ca Luca Il Insoteste pe Apostol In Macedonia si la Filipi, unde Intemeiaza Intemeiaza o
biserica, Luca ramanand mai departe In mijlocul crestinilor din aceasta cetate.
In a treia calatorie misionara,Sfantul Pavel Il Intalneste pe Luca din nou la Filipi si
pleaca, In cele din urma, cu el, la Ierusalim.
Pe timpul intemnitarii Apostolului Pavel la Cezareea Palestinei, Sfantul Luca va fi
ramas In Palestina, avand astfel la dispozitie timpul necesar pentru culegerea informatiilor
sale, fapt mentionat In Coloseni 4, 10-14.
Asadar, datele din Epistolele Pauline si Faptele Apostolilor, sunt In perfecta armonie,
toate aratand modul In care acest ucenic al Apostolului Pavel, nascut Intr-o regiune
Indepartata de Tara Sfanta, a avut acces la traditia palestiniana, ca apoi sa poata vorbi ca
martor ocular.

2. Primii destinatari, locul si data scrierii

Sfantul Luca si-a dedicat Evanghelia unui oarecare Teofil, patrician roman, caruia i se
adreseaza foarte politicos: krtiste preacinstitule,prea alesule. Este vorba de un
teocrat pagan, acest lucru rezultand din faptul ca Luca aduce unele informatii care-l puteau
interesa doar pe un pagan, care nu cunostea Traditia iudaica:
- obiceiul prezentarii la 40 de zile a pruncilor la Templu
- ziua Intai a azimelor se mai numea si Pasha
- Irod este numit regele iudeilor etc.
Nu este exclus faptul ca Sf. Luca sa se fi conformat unui obicei al epocii de atunci, cand
dedica lucrarea sa unui teocrat, putand astepta de la acesta difuzarea ei.
Pe langa acest prim destinatar, Luca vizeaza In primul rand crestinatatea de origine
pagana. Acest fapt rezulta din cateva informatii pe care el le consemneaza In opera sa si care
nu puteau viza decat lumea pagana:
1. Luca evita sa vorbeasca de obiceiurile specifice iudeilor, sau chiar sa consemneze
unele evenimente cu o nota specific iudaica ( a se vedea antitezele de la Fericiri).
Uneori, autorul cartii se multumeste doar cu munca de rearanjare a unor pericope de la
ceilalti doi sinoptici, potrivite cu scopul lui, vizand lumea pagana.
2. Luca evita sa consemneze anumite pericope al caror continut ar putea sa-i socheze pe
cititori. Spre exemplu, unele cuvinte ale Mantuitorului care ar putea fi interpretate In
mod eronat, ca exprimand anumite stari de slabiciune ale Sale, ceea ce ar putea trezi
Indoiala In sufletele cititorilor referitoare la divinitatea lui Iisus: despre ziua si ceasul
acela, nimeni nu stie, nici Fiul, decat Tatal, sau Eli, Eli, Lama sabahtani.

3. Luca evita sa consemneze cuvinte sau episoade din viata Apostolilor care nu le-ar face
cinste, ca spre exemplu: Nu pricepeti pilda aceasta ? (Mc. 4,13) tot nu
pricepeti(Mc. 8,21-23); ce Inseamna a Invia din moti ? (Mc. 9,10)
Toate aceste particularitati de compozitie a operei lucanice exprima faptul ca Sfantul
Luca, adresandu-se paganilor, In special de neam grec, Inclinati spre critica, n-a vrut ca
Evanghelia sa sa fie interpretata gresit, iar persoana Mantuitorului Hristos Inteleasa altfel
decat ceea ce era: Om si Dumnezeu adevarat In acelasi timp.
Cat priveste data scrierii evangheliei aceasta se poate stabili fara dificultati.
Din Insasi spusele autorului, cuprinsul Evangheliei a III-a trebuie sa fi fost redactat de
acelasi Luca, care stie ca multi au Incercat Inainte de el sa alcatuiasca astfel de istorisiri
despre activitatea publica a Fiului lui Dumnezeu Intrupat. Intre acesti multi, trebuie sa fi
fost inclusi, In primul rand, Marcu si Matei, care, In acest caz, apar anterior scrisului lucanic.
Intrucat Evanghelia dupa Marcu a fost scrisa Intre 62-63, rezulta ca data scrierii
Evangheliei dupa Luca nu poate fi cautata Inainte de aceasta data, dar nici mult dupa aceea,
Intrucat Faptele Apostolilor merg cu istorisirea evnimentelor din Biserica Primara doar pana
la sfarsitul celor doi ani de captivitate romana, anii 61-63.
Intrucat Luca nu aminteste nimic de procesul Sfantului Pavel rezulta ca Faptele
Apostolilor nu a putut fi scrisa mai tarziu de anii 63-64, cartea fiind o continuare a
Evangheliei a III-a.
Asadar, Evanghelia dupa Luca trebuie sa fi fost scrisa candva Intre Evanghelia dupa
Marcu si cartea Faptele Apostolilor, adica In jurul anului 63 sau foarte putin dupa 63.
Se pare ca locul redactarii scrierii va fi fost Roma.

3. Izvoarele Evangheliei a III-a

1. Evanghelia dupa Marcu, scrisa la Roma In anul 62, a Insemnat pentru Luca un prim izvor,
aceast fapt rezultand din dependenta literara care se poate vedea din compararea mai
multor pericope ale celor doua Evanghelii. A se vedea In acest sens: Luca 3,1- 6,19 si
Marcu 1,1 3,19; Luca 8,4 - 9,17 si Marcu 4,1- 6,47.
2. Evanghelia dupa Matei ( aramaic ) a fost scrisa la anul 43-44, probabil In Ierusalim.
Dependenta lui Luca de Matei se poate observa din analiza Predicii de pe munte (Luca
6,20 - 7,1), care, In varianta lucanica, se Infatiseaza ca un scurt rezumat al celei dupa
Matei. Imediat dupa relatarea Predicii de pe munte apare, si In Evanghelia a treia, episodul
vindecarii servitorului unui sutas, la fel ca la Matei.
3. Propovaduirea Sfantului Pavel. Din unele texte pauline precum, Colos. 4,14; II Tim. 4,11,
rezulta ca Luca era In preajma apostolului Pavel, a carui predica va fi Insemnat pentru
Luca, cu siguranta, un pretios izvor de inspiratie. Faptul ca Luca l-a Insotit pe Apostolul
Pavel, scriindu-i chiar predica, rezulta si din asa - zisele pasaje cu noi.
4. Martori oculari: Barnaba Insotitorul lui Pavel si pe care Luca l-a Intalnit de mai multe
ori pe parcursul activitatii misionare; Iacob si Ioan discipolii lui Ioan Botezatorul si apoi
ai Mantuitorului si pe care Sfantul Luca i-a Intalnit la Ierusalim si de la care va fi putut
culege informatii atat despre activitatea lui Ioan Botezatorul, cat si despre cea a
Mantuitorului Hristos; Petru, pe care Luca Il va fi Intalnit la Roma; Diaconul Filip din
Cezareea Palestinei de la care Luca va fi putut afla activitatea Mantuitorului In cursul
calatoriei Acestuia prin Pereea si Samaria (Luca 9,51- 18,14).
5. Maica Domnului pe care Luca ar fi putut-o Intalni la Ierusalim si care Ii va fi furnizat,
cel putin, informatiile din capitolele 1 si 2, : Acest lucru se poate vedea clar din felul In
care sunt relatate evenimentele In care Fecioara Maria este angajata direct, cat si din Luca
2,19 unde se spune ca ea pastra toate acestea In inima ei.

6. Sfantul Andrei ucenic al lui Ioan Botezatorul de la care va fi putut culege informatii
pretioase referitoare la nasterea, viata si activitatea Inainte Mergatorului Domnului.
7. Traditia palestiniana cu care Sfantul Luca a intrat In legatura de mai multe ori.
Cercetarile mai noi scot la iveala Insa si unele afinitati ale lui Luca chiar cu evanghelistul
Ioan, mai ales In episoadele legate de relatarea Patimilor. Exegetii se Intreaba daca Sfantul
Luca Il va fi Intalnit pe Ioan, sau nu? Este foarte posibil ca Luca sa-l fi Intalnit si pe
Apostolul Ioan undeva la Ierusalim sau In alta parte. Ceea ce Insa este sigur, mai mult
decat probabilitatea de a-l fi Intalnit pe Ioan, este faptul ca traditia palestiniana ioaneica a
fost cunoscuta de Luca, numai asa explicandu-se afinitatea dintre cei doi.

4. Limba si stilul Evangheliei a III a

1. Luca manuieste una dintre cele mai frumoase si elegante limbi grecesti cunoscute
In Noul Testament. Din scrisul sau se poate constata nu numai ca el scrie greceste, dar chiar si
faptul ca el gandeste In limba greaca. Frumusetea limbii lui este constatata si de cei vechi,
astfel ca Fericitul Ieronim avea sa marturiseasca faptul ca Luca a fost cel mai Invatat In
limba greaca.
In foarte multe locuri din Evanghelia sa se poate constata cum adesea Sfantul Luca
corecteaza unele greseli de limba pe care le gaseste In izvoarele sale. In general, Luca evita
aramaismele, iar unde nu sunt ocolite cu totul, el le explica. In special, unele expresii greoaie
din scrisul lui Marcu sunt schimbate de Luca, de aceea apar, In acest caz, unele inegalitati de
exprimare, el gasind unele expresii mai putin frumoase decat cele originare, In aramaica.
Aceste inegalitati pot fi explicate si prin faptul ca Luca a utilizat si alte izvoare lasand
intacta exprimarea din aceste surse. Prezenta totusi a unor aramaisme, este adevarat, putine la
numar, arata substratul semitic al Evangheliei sale, si acest lucru se poate vedea mai ales din
unele Intorsaturi de fraze care sunt aramaice. De exemplu, Luca foloseste cuvantul Ierusalim
din ebraicul Ierusalaim, si nu Ierosolima, din forma greceasca a cuvantului. Acest fapt denota
evident traditia palestiniana care i-a servit ca izvor de inspiratie.
In ceea ce priveste frumusetea si eleganta limbii, Evanghelia a III-a ocupa locul doi In
Noul Testament, dupa Epistola catre Evrei.
2. Cat priveste stilul de lucru se pot constata urmatoarele:
a. Niciodata Luca nu Incepe un subiect Inainte de a-l fi terminat pe primul.
b. Ordinea cronologica a evenimentelor nu este respectata de Luca: Iata, spre exemplu,
cateva amanunte:
- capitolul 1,56: Si a ramas Maria Impreuna cu Elisabeta ca la 3 luni si s-a
Inapoiat la casa Sa. Aceasta informatie nu Ingaduie deloc presupunerea ca Maria
n-a fost de fata la nasterea lui Ioan.
- Capitolul 3,9-20 Luca Incheie predica lui Ioan Botezatorul cu informatia despre
arestarea sa si abia apoi trece la relatarea Botezului lui Iisus.
c. Un alt procedeu este acela de a anunta mai Inainte subiectele care urmeaza a fi tratate,
fapt care contribuie mult la unitatea scrierii. Astfel In cap. 1,80 se spune:si a fost In
pustie pana In ziua aratarii sale lui Israel tema care va fi tratata abia In capitolul 3. In
cap. 4,13 se spune ca diavolul s-a departat de la El pana la o vreme, lasand sa se
Inteleaga reluarea ispitei In Ghetsimani.
Asadar, acesta este modul In care Luca Ii pregateste pe cititorii sai In vederea dezvoltarii
temelor viitoare.
In concluzie, referitor la stilul lucanic, se pot afirma urmatoarele:
- Luca imita stilul Septuagintei
- limba si stilul Il arata ca fiind versat In Scriptura

scrierea si modul sau de exprimare Il arata ca fiind un adevarat artist al cuvantului.

5. Planul si cuprinsul doctrinar al Evangheliei

Prolog (1,1-4), In care se dau informatii cu privire la veracitatea Evangheliei, ea fiind
fundamentata pe informatii precise, venite de la martori oculari. Aceste izvoare care nu pot fi
altele decat Evangheliile antecedente, Matei aramaic si Marcu, precum si sursa comuna traditia palestiniana. Prologul nu exclude alte izvoare folosite de Luca.
I Vestirea nasterii Sfantului Ioan Botezatorul - sfarsitul activitatii In Galileea
(1,5 - 9,50 )
1. Evanghelia copilariei sau viata ascunsa a Sfantului Ioan si a lui Iisus (1,5 2,52)
a. vestirea nasterii lui Ioan Botezatorul si portretul facut de Inger cu urmatoarele
caracteristici:
- va fi bucurie pentru popor
- mare Inaintea Domnului
- va fi plin de Duh Sfant
- va avea misiunea de Inaintemergator al Domnului
Un alt portret facut de tatal proorocului are urmatoarele trasaturi:
- va fi proorocul Celui PreaInalt,
- Inaintemergator al Domnului,
- instrumentul constiintei mantuirii si a iertarii pacatelor poporului (In special ultima
parte a capitolului I)
b. vestirea nasterii lui Iisus
c. nasterea lui Iisus
d. Intampinarea Domnului
e. episodul Iisus la 12 ani prezenta lui Iisus la Templu, prima dovada a manifestarii
Dumnezeirii si Mesianitatii Sale: Nu stiati ca In cele ale Tatalui Meu trebuia sa
fiu?(2,49)
2. Pregatirea activitatii publice a Domnului ( 3,1 - 4,13 )
a. Predica lui Ioan Botezatorul (3,1-20)
Tema centrala a propovaduirii lui Ioan era axata pe botezul pocaintei spre iertarea pacatelor
si pe marturisirea venirii Imparatiei Cerurilor ca o realitate prezenta, coplesitoare. Conditia
sinequanon pentru a deveni membru al acesteia era pocainta de pacate.
b. Botezul lui Iisus (3,21-22)
c. Genealogia lui Iisus (3,23-38)
Se pare ca pentru documentare, In prezentarea genealogiei, Luca va fi folosit
documente scrise de la Templul din Ierusalim. In descrierea genealogiei, Luca merge pe linie
ascendenta, voind sa sublinieze ascendentii naturali ai lui Iisus Hristos, Incepand cu Iosif, spre
deosebire de Matei, care merge pe linie descendenta, Incepand cu David si Avraam.
d. Ispitirea lui Iisus (4,1-12)
3. Activitatea In Galileea ( 4,14 - 9,50 )
Cap. 4 - Predica si activitatea In Capernaum si Nazaret
- Predica In Sinagoga

- Vindecarea unui om cu duh necurat si a soacrei lui Petru

Cap. 5 - Pescuirea minunata
- Chemarea lui Levi si vindecarea paraliticului din Capernaum
Cap. 6 - Alegerea celor 12 Apostoli si Predica de pe munte
Cap. 7 - Invierea tanarului din Nain
- Intalnirea dintre Iisus si trimisii lui Ioan Botezatorul
- Episodul ungerii lui Iisus de catre femeia pacatoasa
Cap. 8 - Pilda semanatorului
- Mama si fratii lui Iisus
- Activitatea In tinutul Gherghesenilor
- Invierea fiicei lui Iair si vindecarea femeii bolnave de 12 ani
Cap. 9 - Trimiterea celor 12 Apostoli
- Saturarea celor 5000 In cetatea Betsaida
- Schimbarea la fata
II Calatoria spre Ierusalim, activitatea In Samaria si Pereea
( 9, 51 - 19, 27 )
Aceasta este partea cea mai originala a Evangheliei a treia si mai proprie constructiei
literare a Sfantului Luca. Ea se prezinta ca o insertiune In Evanghelia dupa Marcu, al carei
plan Il urmeaza aproape cu fidelitate. O buna parte din acest material se poate Intalni, Intr-o
oarecare masura si la Matei, precum si la Marcu, sporadic tratat, Insa Luca este singurul care-l
prezinta Intr-un cadru de calatorie .
Examinand acest material se poate observa ca gruparea evenimentelor este artificiala,
iar ceea ce apare specific este faptul ca sunt suprimate toate informatiile topografice, In afara
de mentionarea Ierusalimului, care constituie tinta calatoriei, prezenta In aceasta parte
speciala a operei lucanice.
Inca din primul verset, care introduce aceasta parte ( 9,51 ), se mentioneaza clar
calatoria si tinta acesteia: Ierusalimul. Episoadele mentionate sunt evident orientate spre
evenimentul pascal a carui Implinire este aproape: Si cand s-au Implinit zilele Inaltarii Sale,
El S-a hotarat sa mearga la Ierusalim.
In versetul urmator este deja prezenta desfasurarea calatoriei. Iisus si Ucenicii Sai
ajung Intr-un sat de samarineni, dar locuitorii acestuia refuza sa le ofere gazduire, tocmai
pentru ca se Indrepta spre Ierusalim ( 9,52).
In ceea ce priveste lipsa indicatiilor topografice, ca stil de lucru al evanghelistului,
procedeul este clar reliefat In urmatoarele pasaje:
In cap. 9,56 - Luca arata, simplu, ca Iisus si Insotitorii Sai au ajuns Intr-un sat, fara sa i
se dea numele; In 10,1 - se aminteste de fiecare cetate si loc unde El avea sa vina, fara a
fi indicate anume; In 10,38 - Evanghelistul mentioneaza ca Mantuitorul si Ucenicii Sai au
intrat Intr-un sat unde-L Intampina Marta si Maria; iar In 11, 1 - Il vedem pe Iisus ca se
ruga Intr-un loc fara sa se spuna unde.
Asadar, totul ramane vag In privinta locurilor pe unde se afla Mantuitorul, faptele
petrecandu-se Intotdeauna undeva, si aceasta din simplul motiv de a se scoate In relief
mai puternic tinta calatoriei: Ierusalimul.
Cetatea evenimentelor mantuitoare este mentionata din nou In 13,22 unde se spune:
si mergea prin cetati si sate Invatand si calatorind spre Ierusalim. Apoi, cand este
sfatuit sa se Indeparteze de Galileea, de teama lui Irod Antipa, Iisus raspunde: Astazi si
maine si In ziua urmatoare merg pentru ca nu este cu putinta sa piara prooroc afara de
Ierusalim ( 13,33 )

Ceea ce se mai poate observa, In acest cadru de calatorie, este o adevarata procesiune
a lui Iisus, pe care Luca o relateaza cu multa plasticitate.
Artificialitatea cadrului acestei sectiuni reiese clar si din cap.17,11 unde Evanghelistul
mai noteaza: pe cand Iisus mergea spre Iersusalim si trecea prin mijlocul Samariei si
Galileii. Asadar, pe cand ne-am astepta ca Iisus sa se gaseasca In apropiere de
Ierusalim, El se afla abia In punctul de plecare.
In 18,31-33 este prezentata prima profetie a Patimilor facuta de Iisus, cand spune
Apostolilor ca merge spre moarte. Incepand din acest moment, ritmul evenimentelor se
accelereaza. De acum Incep sa apara mentionate mai multe nume de locuri marcandu-se,
In acest mod, etapele finale ale calatoriei.
In acest cadru, Il vedem pe Iisus apropiindu-se de Ierihon ( 18,35 ), apoi intrand si
trecand prin cetate. In acest moment, Iisus se gaseste foarte aproape de Ierusalim(19,11).
Prezent In fruntea micii Lui caravane, Il vedem urcandu-se deja la Ierusalim (19,28).
Ajuns pe muntele Maslinilor (19,29-37), plange acolo pentru cetate (19,41); intra apoi
In Ierusalim si In templu, alunga vanzatorii din el, numindu-l casa Tatalui Sau (19,4546). Tuturor acestor episoade le urmeaza apoi Patimile scopul final al calatoriei.
Astfel reuseste Luca sa exprime Intregul dramatism al ultimei calatorii la Ierusalim a
Mantuitorului Hristos, Inainte de patima Sa.
Ceea ce se poate remarca In acest cadru este tensiunea crescanda a ultimului capitol,
care, avand o putere de sugestie cu totul aparte, Il emotioneaza puternic pe cititor.
O nota aparte a aceastei sectiuni este si faptul de a-si gasi aici unitatea o Intreaga
colectie de cuvinte si fapte ale Mantuitorului.
Astfel, desi cadrul este artificial, Luca reuseste sa scoata foarte bine In relief
semnificatia unor cuvinte si fapte ale Mantuitorului, carora el le confera o solemnitate cu
totul aparte. In acest sens, Isi gasesc aici locul cateva parabole, minuni si relatari care sunt
specifice numai autorului Evangheliei a III-a. Iata spre exemplu:
- cap. 10 Samarineanul milostiv si episodul Marta si Maria
- cap. 12 - bogatul caruia i-a rodit tarina
- cap. 15 - parabola fiului risipitor
- cap.16 -iconomul necredincios si parabola bogatului nemilostiv si a saracului
Lazar
- cap.17 - vindecarea celor 10 leprosi
- cap.18 - pilda vaduvei staruitoare si a vamesului si a fariseului
- cap. 19 - episodul Zaheu si pilda minelor
Asadar, In aceasta sectiune Evanghelistul nu numai ca exprima In mod gradat
dramatismul ultimei calatorii a lui Iisus spre Ierusalim, dar el reuseste chiar sa si rezume,
In cateva cuvinte, Intreaga activitate a lui Iisus pe pamant si semnificatia acesteia, fapt pe
care nu-l va face, In acest mod, nici un alt evanghelist.
Cu mentionarea acestui material specific lui Luca se Incheie partea a II-a a
Evangheliei a treia, cunoscuta In literatura de specialitate partea speciala a lui Luca.
III. Activitatea In Ierusalim sau aproape de Ierusalim
( 19, 28 - 24, 53 )
1. Intrarea In Ierusalim si cuvantarea din cetate (19,28-48)
Accentul cuvantarilor este pus de evanghelist, In special, pe evenimentul daramarii
Ierusalimului si pe cel al Parusiei. Descrierea aparitiei lui Iisus la Ierusalim comporta aceleasi
3 sectiuni pe care le Intalnim atat la Matei cat si la Marcu - intrarea In Ierusalim, cuvantari,
patimi - numai ca Luca introduce In istorisire o nuanta proprie.

2. Cuvantarile din Templu (cap. 20-21) se desfasoara sub egida anuntului judecatii
finale si a celei de-a doua veniri a Fiului Omului, Luca adresand aceste enunturi Intregului
popor ( 21,5 ).
3. Patimile si moartea ( cap. 22-23 ) Istorisirea Patimilor In opera lucanica urmeaza
acelasi plan ca si la Matei si Marcu, Insa descrierea Cinei Pascale este nuantata de
accentuarea paradoxala a rolului ucenicilor de slujitori, dar In acelasi timp si de judecatori, In
slava Imparatiei cerurilor, ai celor 12 semintii ale lui Israel. Noua lor conditie este rezultata
din plecarea Stapanului ceresc ( cap. 22,26-30 ).
O nota distincta, In descrierea umilintelor Indurate de Iisus, este data, In Evanghelia a
III-a, de punerea relief a demnitatii Imparatesti a Mantuitorului Hristos, aratandu-se ca
Imparatia Sa este deja prezenta: De acum Insa Fiul Omului va sedea de-a dreapta puterii lui
Dumnezeu (22,69); De esti Tu rege... (23,37).
In comparatie cu ceilalti sinoptici, istorisirea patimilor are, In Evanghelia lucanica,
cateva adaosuri care au darul de a arata cat de mult datoreaza crestinatea, In acest sens,
Sfantului Luca:
- In capitolul 22,8 ucenicii trimisi de Iisus sa pregateasca Pastile sunt numiti, ei fiind
Petru si Ioan.
- In timpul Cinei, Luca noteaza faptul ca Iisus vorbeste de un Paste eshatologic, pe
care Il va manca doar cu Apostolii Sai In Imparatia Sa mesianica, viitoare ( 22,1516).
- Cand vorbeste de apropierea momentului confruntarii finale, Luca ofera amanuntul
unic si anume ca agonia din Ghetimani a Mantuitorului a fost Insotita de sudori
ca de sange care cadeau de pe fata Sa (22,44).
- Tot numai Luca spune ca Mantuitorul a vindecat urechea slugii servitorului ( 22,
50-51).
- Numai el noteaza episodul Intalnirii lui Iisus cu Irod Antipa In timpul procesului
(23,7-15)
- Tot numai Luca vorbeste si de fiicele Ierusalimului care-L plangeau pe Iisus, pe
drumul Golgotei ( 23, 27-28) .
- Luca aminteste si de pocainta talharului ( 23,39-43).
- In Evanghelia dupa Luca gasim consemnate si unele cuvinte ale lui Iisus, rostite pe
cruce, si pe care nu le mai Intalnim In celelalte evanghelii:
- Parinte, iarta-le ca nu stiu ce fac(23,34)
- Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine In rai (23,43)
- Parinte, In mainile Tale Incredintez duhul Meu(23,46).
4. Invierea si aratarile Mantuitorului Inviat Si In descrierea aratarilor Domnului Inviat,
Luca are ceva aparte. El este preocupat In mod cu totul deosebit de accentuarea rolului
credintei pascale In Intelegerea lui Hristos euharistic postpascal. In acest sens, numai el
mentioneaza aratarea Mantuitorului ucenicilor In drum spre Emaus si identificarea Sa cu
painea franta, data Ucenicilor spre mancare. Acolo are loc prima liturghie postpascala
savarsita chiar de Mantuitorul Hristos si prima Impartasire a Ucenicilor cu Hristos, Cel
mort, jertfit si Inviat (cap. 24).
5. Inaltarea la cer eveniment Inteles de Luca ca fiind o prima manifestare a domniei celui
Inviat (24,50-53).

6. Predica de pe Munte In varianta lucanica

Predica de pe Munte se gaseste la Luca Intr-o varianta mult rezumata fata de cea In
extenso, de la Matei. Daca evanghelistul Matei este mereu preocupat sa introduca ceva, la
Luca se observa fenomenul invers, el lasand multe la o parte din materialul predicii. Iata
cateva omisiuni ale lui Luca:
1. Cuvantarea referitoare la atitudinea Mantuitorului fata de legea iudaica, pericopa
Matei 5,17-48 neavand corespondent In Evanghelia a III-a.
2. Pericopa care se ocupa de faptele bune, prezenta la Matei si de care In lumea
iudaica se facea mult caz (milostenie, rugaciune si post Mt. 6, 1-8), lipseste In
evanghelia dupa Luca. Motivul pentru care Luca face acest lucru este efortul sau
de a adapta scrisul pentru cititorii veniti din paganism. Ca si la Matei, Cuvantarea
de pe Munte Incepe cu Fericirile. In materialul lucanic ele sunt mai putine la
numar, dar lor li se adauga, ceea ce este specific lui Luca, Vai-urile ( Lc. 6,2026) si pe care nu le gasim la Matei.
3. Din antitezele de la Matei, Luca nu a retinut decat pe a V-a si pe a VI-a, dar si pe
acestea numai partial (6,27-30). Acest fapt dovedeste ca Luca l-a cunoscut pe
Matei si In mod deliberat le-a retinut numai pe acestea, adica doar ceea ce-l
interesa pentru a accentua scopul sau.
In aceasta pericopa referitoare la Antiteze, Luca a combinat 2 sectiuni, introducand In
centrul antitezei a VI-a (iubirea vrajmasilor, partea corespunzatoare din antiteza a V-a
de la Matei (legea Talionului) ( A se vedea spre comparare Matei 5,39-48 cu Luca
6,27-36). Astfel, pericopa respectiva devine la Luca o scurta instructie asupra iubirii
vrajmasilor si care Incepe cu cuvintele: Iubiti pe vrajmasii vostri !
Pricopa lucanica 6,37-42 formeaza si ea o unitate In sensul ca porunca Nu
judecati si nu veti fi judecati !, precum si parabola cu paiul si barna tin de tema
unica a Predicii de pe Munte iubirea frateasca.
Ultima parte a cuvantarii insista asupra necesitatii de a dovedi bunele intentii
prin fapte si a pune In practica invataturile primite.
a. Planul si caracteristicile Predicii ( 6,20-49 )
Introducere: Fericiri si Vaiuri (6,20-26)
Partea I - Iubirea fata de vrajmasi (6,27-36)
Partea a II-a - Iubirea frateasca (6,37-42)
Concluzie : Necesitatea faptelor bune (6,43-49)
In general, Luca detaseaza predica de substractul ei iudaic. Versiunea lucanica a
Predicii de pe Munte nu se preocupa de opozitia pe care o evidentiaza Iisus Intre Invatatura Sa
si cea a iudaismului traditional. In acest sens, Predica de pe Munte In varianta lucanica
defineste noua religie ca pe o dreptate ridicata la desavarsire si ca pe o pietate mai pura decat
cea a iudaimului traditional.
Adaosurile lui Matei subliniaza consecintele practice ale acestei doctrine, Luca Insa
insista, aproape In exclusivitate, asupra elementului esential al Evangheliei Mantuitorului,
iubirea.
In jurul acestei teme a iubirii se grupeaza sentintele care formeaza partea centrala a
Cuvantarii: iubirea fata de vrajmasi si iubirea frateasca.
Se pare ca Luca a fost preocupat mai putin de definirea spiritului crestin, decat de
punerea In relief a normelor practice de conduita, care dau expresie concreta acestui spirit.

7. Luca istoric si evanghelist

a. Luca istoric
Inca din prologul Evangheliei se poate constata nu atat intentia autorului de a relata o
simpla Evanghelie, cat mai ales preocuparea sa de a stabili temeinicia Invataturii crestine.
In acest sens, autorul consemneaza In Prolog ca a cercetat toate cu deamanuntul, adica
izvoare scrise si orale pe care le-a analizat critic, iar apoi le-a prezentat Intr-o anumita ordine.
Vizavi de aceasta preocupare de sistematizare a materialului, Luca este preocupat si de
furnizarea unor date istorice precise.
Astfel, el are grija sa Incadreze nasterea lui Iisus si Inceputul activitatii lui Ioan
Botezatorul Intre evenimentele istorice contemporane (2,1-3 si 3,1-2).
Uneori se observa ca Luca modifica chiar datele cronologice ale istoriei folosite.
Astfel, In Evanghelia dupa Marcu autorul consemneaza faptul ca evenimentul Schimbarii la
fata a Mantuitorului a avut loc la 6 zile dupa marturisirea lui Petru ( cf. Mc. 9,2). Luca, In
schimb, scrie : iar dupa cuvantul acesta ca la opt zile (Lc. 9,28). Ceea ce se poate
observa, In acest sens, din cuprinsul Evangheliei, este faptul ca lui Luca Ii este In obicei sa
adauge prepozitia ca = circa, aproximativ, atunci cand indica o cifra, fapt prin care el
intentioneaza sa precizeze o posibila inexactitate istorica, preocupare de altfel caracteristica
modului de lucru al istoricilor. Asadar, si scrisul lucanic este caracterizat de aceasta nota
distincta a unei pretentarii istorice.( Vezi si Lc. 1,56; 3,23).
Apoi, Luca Ii ofera lui Irod titlul de Tetrarh (9,7), desi poporul Il stia ca rege. La fel,
Luca foloseste denumirea de lacul Ghenizaret ( 5,1), spre deosebire de Marcu care
foloseste, pentru acelasi lac, denumirea de Marea Galileii (Mc.1,6).
Luca mentioneaza, de asemenea, si unele fapte contemporane care nu sunt consemnate
de ceilalti sinoptici precum: masacrarea unor galileeni, din porunca lui Pilat (Lc. 13,1-3), sau
caderea turnului Siloamului (13,4-5).
Cu toate aceste considerente de ordin istoric ar fi gresit sa consideram scrierea
lui Luca, una istorica In sensul modern al cuvantului.
Asadar, Evanghelia dupa Luca nu este o lucrare conceputa potrivit unor norme
acceptate de stiintele istorice. Ea nu este propriu-zis nici o biografie a lui Iisus, In acest sens
nedeosebindu-se deloc de celelalte doua Evanghelii sinoptice din canon.
Desi autorul manifesta o grija mai accentuata pentru exactitate n-am putea afirma ca
Luca manifesta o pasiune moderna pentru o cronologie precisa, ca si pentru informatii
topografice detaliate. Intr-adevar, el consemneaza evenimente istorice mai mult decat ceilalti
Evanghelisti, dar nu le considera niciodata din perspectiva pur istorica.
Atunci cand mentioneaza, spre exemplu, In prolog, ca face o expunere ordonata a
evenimentelor, el nu se gandeste la o ordine cronologica a acestora, ci, In primul rand, la
gruparea materialului In conformitate cu perspectiva sa teologica.
Preocuparile sale nu sunt altele decat cele ale Apostolilor, care s-au facut de la Inceput
exponentii relatarilor unor fapte, pe care le-au trait In primul rand cu fiorul caracteristic unor
martori oculari si slujitori ai Cuvantului.
Asadar, Evanghelia dupa Luca mentioneaza fapte istorice, dar este departe de a putea
fi numita o carte de istorie.

b. Luca - Evanghelist
Ca si ceilalti Apostoli, Luca este un slujitor al Cuvantului sfant, adica un Evanghelist.
Lucrarea sa este o Evanghelie In sensul cel mai strict al cuvantului, de aceea planul sau
ramane fidel lui Marcu, atat de fidel, In scrisul sau, Kerigmei apostolice.
El este un purtator al Cuvantului Bisericii primare, adica un veritabil propovaduitor al
acestuia, iar propovaduitorul desfasoara o lucrare kerigmatica In sensul propriu al cuvantului.
Astfel, el este crainicul lui Hristos, al faptelor si cuvintelor Sale.
Tocmai pentru acest motiv Evanghelistul manifesta In mod necesar un oarecare interes
pentru istoria evenimentelor pe care le relateaza si chiar si pentru aspectul biografic al
relatarilor carora el li se face ecou.
Acest interes istoric, ca si evanghelist, este cat se poate de firesc daca ne gandim ca
vestea cea buna, care e o propovaduire, este centrata integral pe persoana lui Iisus Hristos
care a trait, a Invatat, a murit si a Inviat Intr-un timp istoric si spatiu geografic bine
determinat.
Astfel, ca evanghelist, Luca Intelege, In primul rand, persoana lui Iisus Hristos din
perspectiva Invierii Sale, ca centru al istoriei mantuirii.
Asadar, intentia lui ca autor al Evangheliei a III-a a fost, Inainte de toate, aceea ca
opera lui sa ramana, In primul rand, una kerigmatica si teologica.

8. Scopul Evangheliei
Pentru a Intelege mai bine cuprinsul Evangheliei a III-a trebuie sa tinem seama si de al
doilea volum al operei lucanice: cartea Faptele Apostolilor. Luand In considerare ambele
lucrari constatam ca obiectivul Sfantului Luca a fost acela de a Infatisa faza ultima si
definitiva a interventiei mantuitoare a lui Dumnezeu In lume, de la nasterea lui Ioan
Botezatorul si pana la propovaduirea Evangheliei In Insasi capitala lumii pagane, Roma.
Rezumativ spunand, tema operei lucanice o constituie raspandirea Evangheliei de la
Ierusalim pana la Roma, Evanghelia constituind pentru el un mesaj de mantuire pentru
neamuri.
In acest sens, In partea de Inceput a Evangheliei, dreptul Simeon vede In Iisus Hristos
lumina pentru luminarea neamurilor, iar ultima cuvantare din Faptele Apostolilor contine
aceeasi idee: Deci cunoscut sa va fie voua ca aceasta mantuire a lui Dumnezeu s-a trimis
paganilor si ei vor asculta(Fap. Ap. 28,28).
Neacceptat de iudei, Iisus a fost omorat si apoi S-a preamarit pentru mantuirea
neamului omenesc. Luca scrie: Asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa
Invieze a treia si sa se propovaduiasca In numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor, la
toate neamurile, Incepand de la Ierusalim (Lc.24,46-47)
Astfel, Evanghelia sa este orientata spatial spre Ierusalim, orasul marilor evenimente
mantuitoare: Evanghelia Incepe la Ierusalim (1,5) si se Incheie tot aici (24,52-53).
Aceasta caracteristica se observa foarte clar si In cartea Faptele Apostolilor aratanduse In cap.1-8 ca mesajul Evangheliei Imparatiei trebuie sa se vesteasca In lume Incepand de la
Ierusalim.
Din acest punct de vedere, Luca se prezinta ca fiind un varat istoric dublat de un
teolog veritabil al istoriei mantuirii. Pentru el istoria mantuirii se Imparte In trei perioade:
1. cea a lui Israel
2. cea a lui Hristos
3. cea a Bisericii

Opera lui Luca are Insa si un scop mai larg, fiind destinata sa demonstreze faptul ca
religia crestina nu este o secta oarecare, cu conceptii si practici tenebroase, ci este Insusi
efectul prezentei mantuitoare a lui Dumnezeu In lume. Prin ea Intreaga omenire este chemata
de Dumnezeu la mantuire.
Astfel, Evanghelia sa se prezinta, din acest punct de vedere, ca fiind o adevarata
apologie a caracterului universalist al religiei crestine.

9. Teologia Evangheliei a - III- a

a. Universalismul mantuirii
Adresandu-se tuturor neamurilor lucrarea Sfantului Luca are un marcant caracter
universalist.
Inca In Evanghelia copilariei aceasta idee este precizata In cantarea Ingerilor, la
nasterea lui Iisus: pe pamant pace, Intre oameni bunavoire (2,14), fapt exprimat si In
cantarea dreptului Simeon (2,30-32), precum si din genealogia lui Luca care urca pana la
Adam si nu pana la Avraam (ca la Matei), iar In predica lui Ioan Botezatorul universalismul
mantuirii este subliniat prin referirea la textul din cartea profetului Isaia 40,5: toata faptura
va vedea mantuirea lui Dumnezeu (Lc.3,6).
Tot In acest sens, Luca nu va vedea In textul din Matei 10,6, unde Iisus interzice
Apostolilor sa mearga la pagani si samarineni, ceea ce a Inteles Matei, ca iudeu, ci
dimpotriva, In opera lucanica Il vedem pe Iisus ca cere ospitalitate unui samarinean (Lc.
9,52), iar Intre cei zece leprosi vindecati de Iisus, doar unul singur se Intoarce sa-I
multumeasca, si acela era samarinean ( Lc. 17, 16-18 ).
Tot numai In Evanghelia dupa Luca avem mentionata parabola Samarineanului
milostiv, prin consemnarea careia autorul a vrut sa arate ca toate barierile sociale cad In fata
exigentelor iubirii (10,32-37). Tot In Evanghelia lucanica observam si faptul ca, Mantuitorul
Ii previne pe iudei ca la Cina mesianica locul lor va fi luat de altii de pretutindeni: Si vor
veni de la rasarit si de la miazanoapte si de la miazazi si vor sedea la masa In Imparatia lui
Dumnezeu (Lc.13,28-29), iar ultima porunca a Mantuitorului, adresata Apostolilor si
consemnata de Luca, a fost aceea de a merge si a propovadui Evanghelia la toate nemurile:
Si sa se propovaduiasca In numele Sau pocainta spre iertarea pavatelor la toate
neamurile... (Lc. 24,47-48).
b. Evanghelia rugaciunii
Evanghelia a III-a este numita de specialisti ca fiind prin excelenta si o Evanghelie a
rugaciunii, avandu-L ca model pe Mantuitorul Iisus Hristos. Nici ceilalti Evanghelisti nu au
neglijat acest lucru, dar Luca Il prezinta pe Iisus rugandu-Se In alte Imprejurari decat cele
care apar consemnate In celelalte Evanghelii sinoptice (Lc. 3,21; 5,16).
Inainte de a-i alege pe cei 12 Apostoli, Mantuitorul petrece o noapte Intreaga In
rugaciune, apoi Inainte de marturia lui Petru (9,18) Il vedem pe Mantuitorul ca se ruga, mai
tarziu chiar Ii va spune lui Petru ca s-a rugat pentru el (22,32); apoi In evenimentul Schimbarii
la fata, observam ca fata lui Iisus a stralucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit mai albe
decat lumina In momentul In care El se ruga: Si pe cand se ruga El, chipul fetei Sale s-a
facut altul si Imbracamintea Lui alba stralucind (9,29).
In Luca 11,1 autorul consemneaza faptul ca Mantuitorul se gasea Intr-un anume loc,
rugandu-Se. Ucenicii vazandu-L, Ii cer sa-i Invete si pe ei sa se roage. Cu aceasta ocazie

Mantuitorul rosteste Rugaciunea Domneasca. Iisus porunceste apoi ucenicilor sa se roage si

chiar sa staruie In rugaciune, fapt aratat In parabola vaduvei staruitoare (18,1).
In Luca 21,36 observam chiar Indemnul Mantuitorul de a priveghea In toata vremea
rugandu-ne, iar un model de rugaciune ne este prezentat de Luca In pilda vamesului si a
fariseului unde sunt consemnate cel putin 2 caracteristici ale rugaciunii: sinceritatea si
smerenia (cap 18).
Pe Iisus Il mai Intalnim apoi rugandu-se pe Golgota, unde El se roaga pentru calaii
Sai: Parinte, iarta-le lor , ca nu stiu ce fac ( 23, 34). O evidenta caracteristica a
Evangheliei a III-a de a fi una a rugaciunii este data si de cele 4 imne doxologice si care se
gasesc consemnate numai la Luca:
1. cantarea Fecioarei Maria: Mareste suflete al meu pe Domnul... (1,46)
1. cantarea lui Zaharia: Binecuvantat este Domnul Dumnezeul lui Israel... ( 1, 67-79 )
2. cantarea Dreptului Simeon: Acum slobozeste pe robul Tau Stapane, In pace ...(2,2832).
3. imnul Ingerilor : Marire Intru cei de sus lui Dumnezeu....(2,14)
c. Bucuria si Pacea
Evanghelia a III- a este si o Evanghelie a bucuriei si a pacii. In viziunea lui Luca
venirea In lume a lui Iisus Hristos creeaza un climat de bucurie si de pace, aceasta bucurie
fiind prezentata Inca de la nasterea lui Ioan Botezatorul: Si bucurie si veselie vei avea, si, de
nasterea lui, multi se vor bucura (1,14).
Pruncul Ioan salta de bucurie In pantecele mamei sale atunci cand Maria o saluta pe
Elisabeta: Cum veni la urechile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie In
pantecele meu ( 1, 44), iar nasterea lui Ioan Botezatorul produce bucurie tuturor : Si au
auzit vecinii si rudele ei ca Domnul a marit mila sa fata de ea si se bucurau Impreuna cu ea
(1,58). Cu un cuvant de bucura-te o Intampina si arhanghelul Mihail, la Buna Vestire, pe
Maria; aceeasi idee apare si In cantarea Fecioarei Maria: Si a zis Maria: Mareste sufletul
meu pe Domnul, ca s-a bucurat duhul meu .... (1,46-47).
Nasterea Domnului aduce bucurie Ingerilor si Intregului popor: Iata va binevestesc
voua bucurie mere... (2,10). In Luca 13,17 observam cum poporul este cuprins de bucurie la
vederea faptelor si minunilor savarsite de Iisus. Cei 70 de ucenici se Intorc din misiune plini
de bucurie ( 10, 17); la fel Zaheu Il primeste pe Iisus, In casa sa, cu bucurie (19,6). Dupa
Inaltarea la cer a Mantuitorului, Apostolii se Intorc la Ierusalim cu bucurie multa: Iar ei
Inchinandu-se Lui, s-au Intors la Ierusalim cu bucurie mare( 24,52).
Pacea este unita In Evanghelia a III a cu bucuria, constituind un temei, dar si un rod
al acesteia. Pacea vine In lume prin Mantuitorul Iisus, prezentat de Luca ca un izvor al pacii.
Cantarea Ingerilor, la nasterea lui Iisus, rosteste mesajul pacii care se identifica cu Cel
ce s-a nascut. Primele cuvinte ale lui Iisus cel Inviat au fost tot un mesaj al pacii: Pace
voua ! (Lc.24,36).
d. Dimensiunea sociala a Evangheliei
O buna parte dintre exegeti au clasificat Evanghelia a III-a drept si o evanghelie
sociala. Acest fapt denota ca una din preocuparile tematice aparte ale Evanghelistului a fost
problema inegalitatii sociale a vremii sale.
In acest sens, In predica lui Ioan Botezatorul, unde soldatilor li se spune sa se
multumeasca cu solda lor ( 3,14), iar vamesii sunt sfatuiti sa nu ia mai mult decat era randuit
( 3, 13 ), aceasta preocupare apare deja evidenta. Faptul acesta poate fi constatat si din forma

pe care o au Fericirile In Evanghelia a III-a, In comparatie cu Matei. Luca foloseste simplu

expresia saraci ( 6,20), pe cand Matei spune saraci cu duhul. In Evanghelia dupa Matei
fericirea a IV-a este Fericiti cei ce Insetoseaza de dreptate, pe cand Luca spune Fericiti
cei ce flamanzesc ( 6,21).
Din acest punct de vedere, se poate afirma ca In Evanghelia dupa Matei saracia,
foamea, setea apar ca si metafore, pe cand la Luca acestea sunt luate si Intelese In sens
propriu, ca Insemnand o oglinda a vietii sociale, dar si pentru a nu se crede ca saracia, foamea,
setea fac pe om, In mod inexorabil, demn de Imparatia cerurilor.
In Evanghelia dupa Luca, Ucenicii Domnului sunt oameni saraci, autorul scrierii
folosind Intotdeauna, cInd estre vorba de ei, persoana a II-a plural, In loc de persoana a III-a
ca si la Matei. Tot In Evanghelia dupa Luca gasim consemnata evidentierea de catre Iisus a
pericolului bogatiei. Astfel, In continuarea fericirilor (6,24-26) urmeaza asa-zisele vaiuri
care constituie adevarate advertismente adresate bogatilor. Acelasi pericol al bogatiei este
consemnat de evanghelist si In alte pericope precum: 12,13-21 sau 16,9-31.
Pe Iisus Il vedem apoi, In Evanghelia a III-a, nascandu-se Intr-o familie de oameni
saraci, Intr-o pestera, fara cele de trebuinta nasterii. La leaganul lui vin pastorii, care erau
oameni saraci, pe cand In Evanghelia dupa Matei vin magii, care-i aduc din visteriile lor aur,
argint, etc.
La 40 de zile se aduce pentru Pruncul Iisus o jertfa la templu, care potrivit evangheliei
dupa Luca consta din 2 turturele si 2 pui de porumbel, deci jertfa nu era bogata ( Lc. 2,24).
Intr-un moment al activitatii Sale publice, Iisus afirma ca nu avea o locuinta ( Lc.
9,58). Tot Mantuitorul Hristos adreseaza Ucenicilor, dar si celor carora le predica Evanghelia
Imparatiei Indemnul : Vindeti averile voastre ( Lc. 12,33). Luca este cel care insista si
asupra totalei renuntari pentru Hristos, idee pe care nici Matei si nici Marcu nu o accentuiaza
atat de evident. Tanarul bogat este Indemnat si el cu aceleasi cuvinte: Vinde toate cate ai
( Lc. 18,22).

10. Influienta Sfantului Pavel asupra teologiei lucanice

In Evanghelia a III-a influienta Apostolului neamurilor este cat se poate de evidenta.
Nu este vorba numai de o asemanare de vocabular si terminologie si nici de dependenta numai
de aceleasi traditii orale, ci In primul rand de un climat identic de asemanari doctrinare.
Atat Luca cat si Pavel subliniaza caracterul universal al mantuirii In Hristos. Este
adevarat ca si ceilalti sinoptici consemneaza acest aspect, dar nu o fac cu insistenta lui Luca
sau ca cea a Sf. Pavel.
Atmosfera de bucurie consemnata de Luca In Evanghelia, ca o caracteristica teologica
a operei sale, o gasim Insa evidentiata mai Inainte la Sf. Ap. Pavel, In epistolele sale. Spre
exemplu, Epistola catre Filipeni este socotita si caracterizata de marea majoritate a
specialistilor ca fiind o epistola a bucuriei.
In ceea ce priveste rugaciunea ca o caracteristica si ea teologica a Evangheliei a III-a,
se poate observa, la fel ca Sf. Pavel este primul care vorbeste de rugaciunea neIncetata ( I.
Tes. 5,17 ).
In ceea ce priveste hristologia Evangheliei, putem spune ca Luca este singurul dintre
sinoptici care da lui Hristos de 16 ori titlul de Krioj, care Insemneaza Domn, nume care
nu apare la ceilalti sinoptici. Krioj era In Septuaginta traducerea lui Adonai, iar Adonai era
redarea numelui celui mai sfant din Vechiul Testament. Asadar, Hristos este numit cu numele
cel mai sfant.
Apostolul Pavel este, si In acest sens, primul Insa care foloseste acest apelativ,
rezumand valoarea acestui titlu hristologic al lui Iisus In mod special In Epistola catre Romani

( cap.10,9), precum si In Epistola catre Filipeni ( cap. 2,11). Acesta este, In viziunea Sf. Pavel
din Filipeni cap. 2, numele mai presus de orice nume pe care Iisus Il primeste.
Cu toate acestea nu putem Insa sa restrangem izvoarele Sf. Luca, In ceea ce priveste
teologia sa, numai la Apostolul Pavel, ci izvorul traditiei apostolice, care era atat de puternic
In a doua jumatate veacului crestin, a jucat rolul cel mai Insemnat In conturarea teologiei
Evangheliei a III-a. Ca si colaborator al Sf. Pavel, desigur ca influienta acestuia a avut si ea un
rol hotarator asupra gandirii lucanice, dar nu trebuie omis din vedere si faptul ca Luca a fost,
Inainte de toate, si un martor fidel al traditiei apostolice.

Bibliografie selectiva
Comentarii
Fitzmyer, J. A. , The Gospel According to Luke, London 1981;
Maier, G., Evanghelia dupa Luca, Ed. Lumina lumii, Korntal, 1999;
E. Ellis, The Gospel of Luke, NCBC, W.B. Eerdmans-Marshall, Grand Rapids, London 1991;
J. Gnilka, Das Evangelium nach Lucas, Gttingen, 1982;
Conzelmann H, The Gospel According to Luke, NCB (1966);
Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Sfanta Evanghelie de la Luca - Editura Pelerinul
roman, Oradea, 1998;
Sf. Teofilact al Bulgariei, Talcuire la Evanghelia de la Luca - Editura Pelerinul roman,
Oradea , 1998;
Lucrari, manuale si monografii
Bovon Franois, Luc le Thologien. Vingt-cinq ans de recherches. (1950-1975) Paris, 1975;
Raymond Brown, An Introduction to the New Testament, New York, 1997;
H . Conzelmann, The Theology St. Luke, Tbingen, 1960;
J. A. Fitzmyer, Luke the Theologien, New York, 1989;
Donald Guthrie, New Testament Introduction, Illinois, SUA, 1990; , R.J. Karris , Luke,
Artist and Theologian: Lukes Passion Narrative as Literature, 1985;
Silviu Negrutiu, Dan Moldovan, Florin Codrea, Mirela Mataoanu, Stelian Tofana
(coordonator), Cercetarea noutestamentara romaneasca Ghid bibliografic -, Cluj-Napoca
2004
W.G Kmmel, Einleitung in das Neue Testament, Berlin 1983;
C.H. Talbert, Luke and the Gnostics: An Examination of the Lukan Purpose, Nashville 1966;
Idem, Perspectives on Luke Acts, Edinburg, 1978;
Stelian Tofana, Introducere In Studiul Noului Testament ( vol. III ). Evangheliile dupa Luca
si Ioan. Problema Sinoptica, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 2002, p. 18-130.
Studii si articole
N. I. Nicolaescu, Actualitatea parabolelor istorisite In Evanghelia dupa Luca, In Studii
Teologice, nr. 5-6, 1952, p. 273-293;
Gr. Marcu, Elemente de istorie antica profana In scrierile Sf. Evanghelist Luca, In
Ortodoxia, nr. 3, 1961, p. 331-367;
Idem, Parti proprii Sf. Luca In textul introductiv al Evangheliei a treia, In Mitropolia
Ardealului, nr. 1-3, 1967, p. 8-42;
L. Alexander, The Preface To Luke Gospel, (SNTSMS 78) Cambridge Univ. (1993);

W. Braun, Feasting and Social Rhetoric In Luke 14, JSNTPSup 85, Cambridge Univ.,
1995;
T. Callan, The Preface of Luke Acts and Historiography, NTS 31 (1985);
M. Coleridge, The Birth of the Lucan Narrative Luca 1-2 (JSNTSup 88; Sheffield:
JSOT, 1993);
D.M. Crump, Jesus The Intercessor Prayer and Christology In Luke Acts, (WUNT 2/49)
Tbingen 1992;
R.J . Dillon, Previewing Lukes Project from His Prologue, CBQ 43 (1981);
S.Farris, The Hymns of Lukes Infancy Narrative, JSNTP, Sheffield, 1985;
E. Franklin, Luke: Interpreter of Paul, Critic of Matthew , JSNT Sup. 92, Sheffield :
JSOT, (1994);
C.H Giblin, The Destruction of Jerusalem According to Lukes Gospel (AnBib 107; Roma:
PBI, 1985);
J.T. Squires, The Plan of God in Luke-Acts, SNTSMS 76, Cambridge (1993);
Stelian Tofana, Istoricitatea Nasterii, In rev. Renasterea 12, 1999;