5.

Epistola către Evrei

a) Date preliminarii
- Volumul: 13 capitole;
- Cuprinsul: 1-10 dogmatic și 10-13 practic.
Această epistolă a fost considerată de unii isagogi ca un tratat teologic,
întrucât nu este o scriere ocazională, ci dezbate probleme foarte importante.
Această epistolă a fost scrisă pentru evreii neconvertiți la Hristos, ca ei să se
convingă că au nevoie să se gândească mau mult la Hristos și să nu rămână
indiferenți față de provocarea pe care apostolul le-a face. Practic, autorul nici nu-și
dezvăluie numele, pentru că era pentru evrei odios, era privit ca un renegat, de
aceea numele lui nu apare nicăieri în epistolă, prin urmare s-a vrut o scriere
anonimă. Cu toate acestea, conținutul și modul de gândire este întrutotul paulin.

b) Cuprinsul Epistolei către Evrei

În partea dogmatică, din secțiunea întâia, capitolele 1 și 2, apostolul face o
paralelă între revelația imperfectă a Vechiului Testament și revelația desăvârșită
făcută prin Fiul lui Dumnezeu întrupat.
În secțiunea a doua, capitolele 3-4, Hristos este prezentat ca Mijlocitorul
Noului Legământ, infinit mai superior decât Moise, mijlocitorul Vechiului
Legământ.
În secțiunea a treia, capitolele 4 până la 10, ne este prezentat preoția sau
arhieria lui Iisus Hristos, ca net superioară arhieriei lui Aaron. În acest sens, el are
în vedere următoarele etape:
1) este prezentat Melchisedec prototipul preoției lui Hristos, mult superioară lui
Avraam și lui Aaron, întrucât preoția lui Melchisedec este veșnică.
2) preoția lui Hristos deține o funcție, atât pe pământ, cât și în cer.
3) prin jertfa adusă de Arhiereul veșnic Iisus Hristos s-a încheiat Noul Legământ
prin care s-a pus capăt Vechiului Legământ.
Partea a II-a a epistolei, capitolele 10-13, au un conținut practic sau parenetic.
Aici, autorul cere cititorilor să stăruie în credința creștină și să înfrunte toate
necazurile, obstacolele și persecuțiile. În acest sens, el aduce anumite exemple de
statornicie din trecutul poporului ales.

c) Caracteristicile Epistolei către Evrei

a. îi lipsește complet introducerea;
 b. îi lipsește forma epistolară, dând impresia că este, mai degrabă, un tratat
dogmatic;
c. lipsește expunerea caracteristică scrierilor pauline;
d. în celelalte epistole, citatele din Vechiul Testament, citatele sunt făcute de
obicei din memorie, pe când aici sunt reproduse din Septuaginta;
e. în niciuna din epistolele pauline nu întâlnim singur numele Iisus, pe când
aici îl întâlnim de șapte ori;
f. limba epistolei, cu toate că are câteva ebraisme, este o limbă clasică
grecească, ocupând locul întâi între scrierile Noului Testament. Pe primul loc este
această epistolă, pe locul doi, scrierile lucanice și pe locul trei, scrierile pauline.
Scrierile ioaneice, ocupând ultimul loc.
g. stilul epistolei este îngrijit, ceea ce dovedește un autor erudit.

d) Autorul și autenticitatea epistolei

Biserica răsăriteană, de la început, a atribuit această epistolă Sfântului Apostol
Pavel. Panten, primul conducător al Școlii Catehetice din Alexandria, accentuează
originea paulină a epistolei. Urmașul său, Clement Alexandrinul, se situează pe
aceeași poziție, doar că face remarca că, eventual, Pavel a scris-o în aramaică, iar
Luca a tradus-o în greacă.
Origen, de asemenea, are o poziție aparte, în sensul că această epistolă
aparține în conținut lui Pavel, dar a fost alcătuită de un ucenic de-al lui cu o înaltă
pregătire grecească.
Biserica din Țara Sfântă a atribuit Epistola către Evrei Sfântului Pavel.
Sinodul din Antiohia, din anul 264, citează din această epistolă, punând-o alături
de celelalte scrieri pauline.
În concluzie, Sfinții Părinți și scriitori bisericești din Alexandria, Palestina,
Siria, Capadochia și Antiohia o atribuie de la început Sfântului Pavel, diferențele
lingvistice explicându-le în sensul că ar fi fost redactată de unul dintre ucenicii
apostolului.
Autenticitatea epistolei a fost pusă la îndoială de Bisericile apusene. Clement
Romanul citează din această epistolă fără a-i aminti autorul. Sfântul Ipolit pune în
discuție originea ai paulină, Sfântul Ciprian cunoaște numai șapte comunități
creștine cărora le-a scris Sfântul Pavel, iar Epistola către Evrei o atribuie lui
Varnava. În Canonul Muratori sunt enumerate numai 13 epistole pauline, fără a se
aminti nimic despre Evrei.
Într-adevăr, analizând cu atenție conținutul epistolei reiese faptul că în
structura ei de font este întrutotul paulină, doar sub aspectul formal ea nu se
încadrează cu celelalte epistole. De aceea, majoritatea teologilor ortodocși, catolici
și chiar unii protestanți susțin că autorul în fond este Sfântul Apostol Pavel, doar
redactarea a fost făcută probabil de Aquila și Priscila, misionari itineranți sau,
probabil, de retorul alexandrin Apollo, care se bucura de o mare trecere printre
iudei datorită culturii și elocinței sale.