Epistola catre efeseni
(Epistolă ecclesiologică scrisă la Roma
în timpul primei captivităţi romane 61-63 d.Hr.)
Introducere
Efesul era unul din cele mai populate şi
mai înfloritoare oraşe ale lumii antice. Era
capitala provinciei proconsulare Asia. Pros-
peritatea economică se conjuga cu cea cultu-
rală. Efesul a constituit centrul de activitate
al Sfântului Pavel, el fiind un apostol cita-
din. Sfântul Duh l-a împins spre Europa
(Fapte 16,6-10), deşi avea destul de lucru
pentru o viaţă în Asia, numai că în acest
caz, ar fi rămas probabil un apostol asiatic.
Sfântul Apostol Pavel vine la Efes la
sfâr-şitul anului 52 d.Hr., a trecut prin Efes
în grabă şi a promis că va reveni cu răgaz
(Fapte 18,19-21). Revine la Efes în a treia
călătorie misionară la sfârşitul anului 53 şi
începutul anului 54 (Fapte 19 şi 20).
Nici o comunitate nu era aşa de cunos-
cută pentru el cum era cea din Efes. Nicăieri
n-a stat atât de mult ca la Efes.
1. Primii destinatari ai Epistolei către
Efeseni
Este puţin probabil ca titlul “către Efe-
seni” să fie autentic. Este puţin probabil că
Epistola către Efeseni a fost adresată credin-
cioşilor din acest oraş. Efesul a fost doar
“centru de difuzare” al Epistolei către alte
oraşe din provincie. Aşadar, Epistola nu a
fost adresată numai credincioşilor din Efes.
Tonul Epistolei este impersonal. Din două
pericope (Efeseni 1,15 şi Efeseni 3,2-4)
rezultă că Sfântul Pavel n-a cunoscut perso-
nal pe cei cărora le scrie. “Chiar nu ştiau ei
nimic despre predica Sfântului Pavel?, Tre-
buia să pună un “dacă” înainte?
Primii destinatari ai Epistolei sunt pă-
gâno-creştini; ori din Fapte aflăm că în
Bise-rica din Efes erau şi iudeo-creştini.
Spre deo-sebire de Epistola către Coloseni
şi Filimon scrise cam în aceeaşi epocă,
Epistola către Efeseni nu cuprinde nici o
salutare din par-tea însoţitorilor Sfântului
Apostol Pavel, deşi cel puţin doi dintre ei
erau cunoscuţi personal de efeseni (Timotei
din călătoria a doua şi a treia misionară,
iar Aristarh din a treia călătorie misionară.
Aşadar, titlul nu este canonic; el s-a
datat mai târziu. Titlul tradiţional al
Epistolei are puţină greutate pentru că el nu
este nici origi-
nal şi nici canonic. În primul verset al
primu-lui capitol apare cuvântul [
] care face parte deci din textul
Epistolei şi nu din titlul ei. Această expresie
nu apare în toate manuscrisele. E adevărat
că apare în cele mai multe dintre ele, dar
lipseşte din unele foarte importante: Π 46, la
Origen, la Sfân-tul Vasile cel Mare, la
Marcion şi Tertu-lian. Se pare că textul
original nu menţiona cu numele nici o
Biserică. În original apare expresia:
“Sfinţilor şi credincioşilor în Hris-tos Iisus”
sau simplu “Sfinţilor în Hristos Iisus”.
S-a pus întrebarea: “A fost lăsat în origi-
nal un loc liber?”, “A fost Epistola o
circula-ră?”. În încercările de a soluţiona
această problemă s-au constituit două
ipoteze:
a) Ipoteza că actuala Epistolă către Efe-
seni, ar fi de fapt Epistola către Laodiceeni
menţionată în Coloseni 4,16. În sprijinul
acestei ipoteze e citat Marcion (acesta cu-
noştea Epistola către Laodiceeni). Ipoteza a
fost susţinută şi de Adolf von Harnack care
spune: “Sfântul Pavel a scris laodiceenilor o
Epistolă (aceasta rezultă din tonul imperso-
nal al Epistolei). În acea vreme era o cinste
să posezi o Epistolă a Sfântului Pavel. Dar
ce s-a întâmplat cu Biserica din Laodiceea?
Din Apocalipsă cap.3 rezultă că această
Biserică a decăzut cu timpul. În această
carte Biserica din Laodiceea primeşte numai
mustrări şi dintre cele mai aspre. Aşadar,
Biserica din Laodiceea decăzuse (ne spune
Cartea Apocalipsei şi Harnack). Ea nu mai
este demnă să fie menţionată în Epistolele
Sfântului Pavel. Atunci i s-a aplicat
“damna-tio memorie” = condamnarea
memoriei. Era foarte bine cunoscut acest
procedeu în epo-că. Condamnarea memoriei
implica şi rade-rea numelui celui condamnat
din inscripţiile publice “erasio nominis” =
Epistola către Efeseni
raderea numelui. Aşadar, Bisericii din
Laodiceea i s-a aplicat această metodă. I s-a
pus alt nume adică, nu-mele celei mai
importante Biserici din Asia (Efes).
Tertulian respinge existenţa acestei Epistole.
b) A doua ipoteză este aceea că Epistola
de care ne ocupăm a fost o enciclică (o cir-
culară). Ea a fost trimisă unui grup de Bise-
rici învecinate pe care Sfântul Pavel nu le-a
cunoscut personal. Ea a fost scrisă cam în
acelaşi timp cu Epistola către Coloseni şi
dusă la destinaţie de Tihic (Efeseni 6,21-
22). Putem crede că aceste Biserici nu erau
departe de Colose (între aceste Biserici se
numărau şi Biserica din Laodiceea şi cea din
Ierapolis).
În adresa Epistolei s-a lăsat intenţionat
un loc liber unde urma să fie trecut numele
unei Biserici. Când s-a redactat “corpus pau-
linum” s-a reţinut numele “către Efeseni”,
datorită legăturilor dintre Bisericile menţio-
nate şi cea din Efes.
Cele două ipoteze nu se exclud una pe
cealaltă. Putem crede că Epistola a fost o
circulară şi deci a fost adresată mai multor
Biserici, între care şi cea din Laodiceea.
Probabil că “corpus paulinum” a fost redac-
tat (constituit), la Efes şi de aceea cei care
l-au alcătuit au preferat titlul: “către
Efeseni”.
2. Data şi locul scrierii Epistolei
Ne este greu să determinăm din cuprin-
sul Epistolei data şi locul scrierii ei. O pu-
tem face cu aproximaţie numai în compara-
ţie cu Epistola către Coloseni. Acelaşi Tihic
o duce la destinaţie. Învăţătura şi stilul sunt
aceleaşi. Aşadar, vom lua ca dată a scrierii
Epistolei anul 63 d.Hr., iar ca loc, capitala
imperiului, Roma. În ambele Epistole ni se
spune că Sfântul Pavel este în lanţuri.
Sfântul Apostol Pavel a fost informat
despre eroarea din Colose şi aceasta îl deter-
mină să scrie în grabă Epistola către Colo-
seni pentru a rezolva problemele. Apoi, a
mai scris o Epistolă (o scrisoare) către
Efeseni, în care dezvoltă ideile care i le-a
sugerat contro-versa din Colose. Face acest
lucru pe larg, cu răgaz şi fără ton polemic.
[Situaţia este ase-mănătoare cu cea a
Epistolelor către Galateni şi către Romani].
2
Epistola către Efeseni are o valoare doc-
trinară foarte mare. Este o Epistolă ecclesio-
logică. Dacă în Coloseni Hristos e prezentat
a fi întâiul în ordinea creaţiei şi a mântuirii,
în Efeseni Hristos este prezentat a fi “Cap al
Bisericii”, iar Biserica ca “Trup al lui Hris-
tos”. Biserica are chemarea de a îngloba în
ea întreaga făptură a lui Dumnezeu, întreg
cosmosul înnoit. Gândind la acest atribut al
Bisericii de “Trup al lui Hristos”, Sfântul
Pavel pune şi problema “unirii” iudeilor cu
păgânii în Hristos, tratată în Epistola către
Romani.
3. Planul Epistolei
Adresă şi salutare 1,1-2
Partea a I-a doctrinară; Taina mântu-
irii şi a Bisericii 1,3 - 3,21
1. Planul dumnezeiesc al mântuirii;
a) contemplat în el însuşi 1,3-14
b) contemplat în realizarea sa 1,15-
2,10
2. Unirea într-un trup a iudeilor şi a pă-
gânilor 2,11-22
3. Descoperirea Tainei 3,1-13
4. Rugăciune şi doxologie 3,14-21
Partea a II-a parenetică 4,1 - 6,20
1. Principii generale 4,1-24
2. Aplicaţii particulare
a) morală individuală 4,25-5,5
b) relaţii sociale 5,6-20
c) morală familială 5,21-6,9
d) lupta duhovnicească 6,10-20
Încheiere 6,21-24
4. Cuprinsul Epistolei
Adresa Epistolei nu prezintă nimic speci-
al afară de acel “ ”. Urmează ru-
găciunea de mulţumire care este de fapt un
imn (un conglomerat de fraze). În acest imn
este prezentat planul de mântuire al lui
Dumnezeu, contemplat în el însuşi. Sunt
prezentate şase etape:
- alegerea - vers.4 “ne-a ales”;
- înfierea - vers.5 “să ne înfieze”;
- răscumpărarea - vers.7;
- descoperirea Tainei - vers.9 “El ne-a
făcut cunoscută Taina voii Sale”;
- mântuirea iudeilor - vers.12;
- mântuirea păgânilor - vers.13.
După cea mai ingenioasă dezlegare a
pro-
Epistola către Efeseni
blemelor pe care le ridică acest imn, un stu-
diu recent al savantului catolic Pierre
Grelot intitulat: “La structure d'Ephésien
1,3-14” publicat în “Revue biblique”, 96
(1989) nr.2, pag.193-209, găseşte că acest
imn este compus din şase strofe cu câte
cinci versuri şi un refren.
Pierre Grelot face o analiză literară a
textului, elimină tot ceea ce este interpolaţie
şi adaos şi iată care este marea lui găselniţă:
versetul 3a adică: “Binecuvântat este Dum-
nezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hris-
tos” este un refren care se repetă după fie-
care strofă. În versetul 15 ş. u., Sfântul
Pavel vorbeşte despre realizarea acestui
plan. Apostolul spune că se roagă pentru
corespon-denţii săi şi îi pomeneşte în
rugăciunile sale pentru ca ei să primească
mai îmbelşugat Duhul, ca să înţeleagă pe cât
se poate Taina lucrării lui Dumnezeu în
Hristos, Care, prin Învierea din morţi şi
aşezarea de-a Dreapta Tatălui, a fost făcut
Domn a toate şi “Cap al Bisericii, care este
Trupul Său” (vers.20-23).
În capitolul 2 Sfântul Apostol Pavel
scrie corespondenţilor săi (păgâno-creştini),
care odinioară erau subjugaţi celui rău “în
care aţi umblat cândva după dumnezeul
acestei lumi...” (vers.2), care au fost chemaţi
la viaţa cea nouă împreună cu Hristos
(moartea şi învierea sacramentală cu Hris-
tos). Mântuirea lor este un har a lui Dumne-
zeu: “Căci în har sunteţi mântuiţi prin cre-
dinţă; iar aceasta nu-i de la voi: e darul lui
Dumnezeu; nu din fapte, pentru ca nimeni
să nu se laude” (vers.8-9). Aşadar, mântui-
rea este un dar al iubirii lui Dumnezeu.
Oricât de mult am face noi, tot slugi
netrebni-ce suntem. N-am făcut nimic ca să
merităm raiul. Cât de aberantă pare din
această per-spectivă teoria meritelor
prisositoare din Biserica romano-catolică.
Cine mai profe-sează astăzi teoria meritelor
se întoarce de fapt la iudaism.
Aşadar, în har suntem mântuiţi, mântu-
irea este darul lui Dumnezeu, dar şi împlini-
rea poruncilor lui Dumnezeu de către noi.
Nu te îndreptezi pentru că faci fapte bune, ci
faci fapte bune pentru că eşti îndreptat deja,
faci fapte bune pentru că ai primit harul lui
Dumnezeu.
În versetul 12 Sfântul Pavel arată cum
erau păgânii înainte: fără Hristos, în afara
3
fă-găduinţelor, lipsiţi de nădejde şi fără de
Dum-nezeu în lume, într-un cuvânt erau
“departe”. “Acum însă” (cu sens
adversativ), în Hristos Iisus, voi care
altădată eraţi departe, aţi deve-nit “aproape”
prin sângele lui Hristos (vers. 13).
În versetul 14 Sfântul Pavel face aluzie
- se pare - la zidul care despărţea curtea păgâ-
nilor de curtea iudeilor. Iisus Hristos este
pa-cea noastră; El a făcut din cele două lumi
(cea păgână şi cea iudaică) una, adică a
surpat peretele cel din mijloc al despărţirii -
ura -, desfiinţând Legea poruncilor în opre-
liştile ei...” (vers.15).
În versetul 19 sfinţii sunt numiţi “casni-
cii lui Dumnezeu”, membrii ai familiei lui
Dumnezeu, iar în versetul 20 e scoasă în
evidenţă apostolicitatea Bisericii: “...zidiţi
pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra
cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus
Hristos” (piatra cea din capul unghiului era
piatra care unea zidul de jos, punctul cel
mai important al unei clădiri). Folosirea
acestei expresii este preluată de Sfântul
Pavel din Vechiul Testament (Isaia 28,16;
Zaharia 9,16 şi 1 Petru 2,4).
Pericopa 3,1-13 este intitulată: “Taină şi
descoperirea Tainei”.
Sfântul Apostol Pavel este iconom al
acestei Tainei. El a primit-o de la
Dumnezeu prin descoperire (vers.3). “Care
este această Taină?; Care este conţinutul ei?”
Sfântul Pa-vel răspunde la această întrebare
în vers. 6: “cum că păgânii sunt împreună-
moştenitori şi mădulare ale aceluiaşi trup şi
împreună-părtaşi ai făgăduinţei întru
Hristos Iisus, prin Evanghelie, căreia eu
slujitor m-am făcut potrivit cu darul harului
lui Dum-nezeu ce mi-a fost dat prin
lucrarea puterii Sale”. Aşadar, neamurile
sunt împreună moş-tenitoare cu iudeii; în
Hristos se mântuiesc nu numai iudeii, ci şi
păgânii. Sfântul Pavel este prin excelenţă
slujitor al acestei Taine; el e numit “Apostol
al Neamurilor”.
Versetele 14-21 cuprind o rugăciune
pen-tru ca destinatarii săi să crească în
iubire, iar versetele 20-21 cuprind o
doxologie în care din nou este pomenit
numele Bisericii. Bise-rica deţine rolul
fundamental în desfăşurarea Tainei
mântuirii. Biserica este o instituţie
Epistola către Efeseni
mântuitoare, iar slava lui Hristos se dezvă-
luie în Sfânta Biserică.
În capitolul 4 începe partea parenetică a
Epistolei. Sfântul Apostol Pavel face desti-
natarilor săi îndemnul de a sta şi de a păstra
unitatea duhului, întru legătura păcii
(vers.3). Se continuă astfel ideea din
capitolul ante-rior. Sunt prezentate şapte
temeiuri ale uni-tăţii Bisericii: “este un
Trup, un Duh, o sin-gură Nădejde, este un
Domn, o Credinţă, un Botez, un Dumnezeu
şi Tatăl tuturor” (vers. 4-6). Iată câte
lucruri prezintă “unitatea” pe care creştinii
sunt chemaţi şi trebuie să o promoveze între
ei.
În versetul 11 se dă o listă de harisme:
“şi El i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alţii
profeţi, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori
şi învăţători...”.
Biserica trebuie să ajungă la măsura vâr-
stei deplinăţăţii lui Hristos. Nu poate exista
unitate fără adevăr (vers.15), fără adevăr nu
poate exista iubire. Până în versetul 24 se
vorbeşte despre acest principiu al înnoirii în
viaţa în Hristos .
În versetul 25 ş.u., Sfântul Pavel dă câte-
va sfaturi particulare: “mâniaţi-vă, dar nu
păcătuiţi; să nu apună soarele peste mânia
voastră, ca să nu daţi diavolului prilej”
(vers. 26-27).
În versetul 30 se vorbeşte despre Ziua
Răscumpărării: “Să nu întristaţi Duhul cel
Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost
pecetluiţi în ziua răscumpărării” (în tradu-
cerile româneşti apare greşit în loc de “în”
“pentru” sau “prin”. E vorba aici de ziua în
care creştinul a primit Botezul şi Ungerea cu
Mir. Începând cu secolul VI în Apus a
început să se separe Botezul de Mirungere.
Ştim din ce motiv s-a petrecut acest lucru:
era atunci epoca migraţiei popoarelor (exis-
tau mulţi refugiaţi despre care nu se ştia
dacă sunt botezaţi). Episcopul Romei dădea
atunci hotărârea confirmării. Deci, se făcea
o confirmare a Botezului, despre care nu se
ştia dacă a fost primit de refugiaţi, sau dacă
a fost săvârşit valid (există scrisori ale epis-
copului Romei Leon în această privinţă).
Partea parenetică continuă în capitolul
5. Sfântul Apostol Pavel face îndemn la
iubire curată şi la fuga de desfrânare. În
ver-setul 5 “lacomul de avere” e numit
4
“închină-tor la idoli”. În versetul 8 creştinii
sunt nu-miţi “lumină întru Domnul”
(observăm aici o asemănare cu scrierile
eseniene / opoziţia lumină - întuneric).
Versetul 14 ridică o problemă: “De
aceea ce zice: Deşteaptă-te tu, cel ce dormi,
scoală-te din morţi şi te va lumina Hristos”.
Problema este: “Cine zice?”. Nu există în
Sfânta Scriptură un astfel de text. Exegeţii
spun că avem aici un fragment de imn baptis-
mal creştin. De aici rezultă valoarea extra-
ordinară pe care o dă Sfântul Pavel Botezu-
lui. (Toate sectele devalorizează Botezul).
Botezul operează în cel ce se botează în
mod real o moarte şi o înviere, o luminare.
Tot ceea ce vei putea fi tu ca creştin, ai deja
virtual prin Botez. În efortul tău de toată
viaţa nu vei putea să dobândeşti ceea ce ai la
Botez. Aceasta este de fapt şi învăţătura pa-
tristică. Sfântul Marcu Ascetul în cuvântul
său “Despre Botez” spune că Hristos este
ascuns în noi la Botez. Nicolae Cabasila în
lucrarea “Despre viaţa în Hristos” vorbeşte
pe larg despre Botez, Mirungere, Euharistie,
Pocăinţă şi despre sfinţirea Bisericii.
Secţiunea se încheie cu un îndemn la
trăire în fapte bune.
Pericopa din Efeseni 5,22-33 constituie
“apostolul la slujba Cununiei”. Bărbatul este
cap femeii precum şi Hristos este “cap al
Bisericii”. Ideile pe care Sfântul Pavel le
adresează soţilor sunt inspirate din teologia
Bisericii (vezi Vechiul Testament / Iahve -
Israel). Sfântul Apostol Pavel foloseşte
învă-ţătura teologică a legăturii dintre
Dumnezeu şi Biserica Sa pentru a
fundamenta relaţiile de iubire între soţi. În
versetul 32 Sfântul Pavel vorbeşte despre o
taină: “Taina aceas-ta mare este; iar eu zic,
în Hristos şi în Biserică”. “Despre ce Taină
vorbeşte Sfântul Pavel?” Despre Taina
unirii între Hristos şi Biserică? Nu!, ci
despre Taina unirii între bărbat şi femeie. În
textul original avem prepoziţia  = “în”
nu “de” [
 = în Hristos şi în
Biserică]. Unirea dintre soţi este Taină în
Biserică. Prin Cununie cei doi primesc harul
de a împlinii ceea ce spune Sfântul Pavel
aici: bărbatul primeşte un har de a fi cap al
soţiei sale, iar femeia primeşte un har să se
supună bărbatului ei.
Epistola către Efeseni 5

Şi în capitolul 6 se continuă partea

parenetică. Mai întâi Sfântul Pavel le dă
copiilor sfatul de a-şi asculta părinţii, spu-
nând că aceasta este şi o poruncă a Domnu-
lui (Porunca a cincea din Decalog). Se spu-
ne că binecuvântarea părinţilor întăreşte te-
melia casei copiilor. Urmează îndemnuri
pentru părinţi, pentru stăpâni şi pentru slugi;
îndemn la luptă duhovnicească ilustrată pe
larg printr-o panoplie de arme duhovniceşti
de apărare şi de atac. Creştinul este compa-
rat cu un soldat şi i se descrie armura, por-
nind de la armura unui soldat roman.
Imaginea aceasta este deosebit de sugestivă.
Creştinul are de purtat o luptă deosebită. Lup-
ta lui nu e împotriva cărnii şi a sângelui, ci
împotriva stăpânitorilor acestei lumi, împo-
triva duhurilor răutăţii (vers.12).
“Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dum-
nezeu...” (vers.13). Din versetul 12 aflăm
că şi diavolii au o ierarhie. Ei sunt îngeri
căzuţi (de mai multe ranguri); trăiesc în “sabia Duhului” care este cuvântul lui Dum-
văzduhuri, acolo fiind sălaşul demonului. În nezeu (Evrei 4,12). În original în versetul
versetul 13 apare expresia “ziua cea rea” 17 avem nu “sabia Duhului”, ci “sabia du-
[]. Aceasta hovnicească”. În versetele 18 şi 19 Sfântul
înseam-nă şi ziua ispitirii, dar şi ziua ieşirii Pavel face îndemn la rugăciune şi le scrie să
sufle-tului din trup, zi pe care creştinii o se roage pentru el ca să poată propovădui cu
aşteaptă cu frică şi cu cutremur, deoarece în îndrăznire Taina Evangheliei: “al cărei sol
acea zi demonii îşi cer partea lor. sunt eu în lanţuri -, pentru ca despre ea să
Armele creştinului sunt: “platoşa dreptă- vorbesc deschis, aşa cum trebuie să vor-
ţii” (cuvântul dreptate are sensul aici de besc” (vers.20).
“toate virtuţile”). A fi drept în sens biblic Tihic, fratele iubit şi ucenicul Sfântului
în-seamnă a împlinii poruncile lui Pavel le va duce veşti despre el. El va fi
Dumnezeu. “cingătoarea adevărului” “curierul “ Sfântului Pavel.
(cingătoarea este semnul tăriei). Picioarele
simbolizează râv- “Harul fie cu toţi cei ce în curăţie Îl iubesc
na, pavăza credinţei, “coiful mântuirii” şi pe Domnul nostru Iisus Hristos!”