Sunteți pe pagina 1din 3

Mitul vieţii eterne – celulele stem

În numărul trecut al revistei noastre, vorbind despre clonarea în


scopuri terapeutice, menţionam posibilitatea ştiinţei de a trata diferite
maladii prin producerea celulelor stem.
Ce sunt aceste celule stem, ce rol au ele, cum pot vindeca anumite
maladii şi care sunt implicaţiile etico-morale în acest domeniu, iată câteva
întrebări la care vom reflecta în cele ce urmează.
Ce sunt celulele stem?
Celulele stem, sunt celule care păstrează proprietatea de a se reînnoi
continuu prin diviziune celulară şi care se pot diferenţia intr-o varietate largă
de celule specializate.
Exista trei mari categorii de celule stem: celule stem embrionare,
celule stem adulte şi celule stem din cordonul ombilical.
Celule stem embrionare sunt celule provenite din primul stadiu al
dezvoltării umane. Un embrion aflat intre trei şi cinci zile, conţine celule
stem angajate in crearea diferitelor ţesuturi şi organe pentru viitorul făt.
Celulele stem din cordonul ombilical sunt celule multipotente, adică
prin diviziune pot da naştere oricărui tip de celule din cele 220 celule diferite
existente in corpul uman.
Ele pot fi prezervate si conservate după naşterea fătului pentru un
timp nedeterminat. Cordonul ombilical este separat de făt imediat după
naştere şi în condiţii normale este aruncat. În ţările in care există programe
specializate, la cererea părinţilor şi contra cost, acest cordon ombilical poate
fi prezervat în condiţii speciale în ideea că dacă fătul sau un membru al
familiei au nevoie de un transplant de celule stem la o data ulterioară, se
poate încerca folosirea lui. Actualmente exista in lumea vestică bănci de
celule stem din cordonul ombilical care au o vechime de peste 15 ani.
Celulele stem adulte se găsesc atât la adult cât şi la copil şi au rolul de
a înlocui celulele distruse sau moarte cu altele noi cum ar fi: globulele roşii,
fibrele musculare, nervii etc.
Tratamentul cu celule stem
Probabil cel mai cunoscut tip de tratament în care sunt folosite
celulele stem adulte este transplantul de măduvă osoasă la pacienţii cu
leucemie, anumite tipuri de cancer sau cu diferite boli de sânge. În acest caz
celulele transplantate provin fie prin recoltarea de la o rudă de sânge, fie de
la pacientul însuşi şi nu implică nici un risc major pentru donator.
Anumite studii efectuate pe animale de laborator sugerează că
inocularea celulelor stem în zonele atinse de anumite boli(diabet, Parkinson,
Alzheimer, traumatisme medulare, boli cardiace, arsuri etc.) se pot diferenţia
în aşa măsură încât să compenseze pierderea funcţională a organului
respectiv. Spre exemplu, un pacient cu diabet insulinic, în urma unei injecţii
cu astfel de celule specializate îşi poate redobândi funcţia pierdută a
pancreasului de a secreta insulină.
Dacă tratamentul cu celule stem adulte şi celule stem din cordonul
ombilical nu ridică probleme morale deosebite, problema se pune în cazul
celulelor stem embrionare.
De unde provin celulele stem embrionare?
Există patru surse majore:
Prima sursa sunt clinicile de fertilizare “in vitro”. Embrionii care din
diferite motive nu sunt implantaţi în uterul unei mame, pot fi folosiţi în
scopuri de cercetare.
A doua sursă sunt celulele rezultate din fecundarea ovulelor şi
spermatozoizilor aflaţi în „bănci de fertilitate”.
A treia sursă sunt celulele stem embrionare, create prin clonare.
Această tehnică contopeşte o celulă (de la pacientul care era nevoie de
terapia prin celule stem ) cu un ovul donat. Nucleul ovulului este înlocuit cu
nucleul din celula pacientului.. Acest ovul este stimulat chimic sau electric
să se dividă iar embrionul rezultat va purta materialul genetic al pacientului
astfel scăzând şansele ca organismul să respingă celule stem implantate.
Ultima sursa sunt fetuşii proveniţi din avorturi în primul trimestru de
sarcină.
Celulele stem – „piese de schimb” pentru omul modern?
Una dintre problemele cele mai serioase în ceea ce priveşte
tratamentul cu celule stem embrionare este că o dată recoltate aceste celule,
embrionul este practic ucis.
Viaţa omului începe de la concepţie, fiind o lucrare divino-umană.
Este o monstruozitate să se creeze oameni numai cu scopul de a fi omorâţi
pentru salvarea altora. Acest lucru nu poate fi acceptat din punct de vedere
creştin. Sf. Apostol Pavel spune că nu putem birui răul cu rău (Rm.12:17).
Nu putem păstra viaţa cu preţul uneia sau chiar mai multor vieţi.
J. Jacobse afirma că aceste tehnici moderne utilitariste merg împotriva
poruncilor lui Hristos. Hristos ne învaţă că trebuie să ne dăm viaţa pentru
aproapele nu să-i luăm viaţa sa pentru a o păstra pe a noastră. Trebuie să
ducem crucea aproapelui, nu să-l crucificăm pe ea”.
Într-adevăr cu ajutorul tehnicilor moderne viaţa omului s-a dovedit că
poate fi prelungită. Ne punem întrebarea care este scopul unei vieţii atât de
lungi? Dacă scopul ei, izvorât din credinţa în Dumnezeu şi viaţa viitoare este
mântuirea, acordarea de timp pentru reflecţie şi pocăinţă, totul pare a fi în
regulă. Mi-este frică însă că, de fapt, scopul prelungirii vieţii pământeşti este
tocmai necredinţa în Dumnezeu şi viaţa de veci. Dacă nu credem că există
viaţă după moarte atunci trebuie făcut ceva ca să o prelungim pe aceasta, se
încurajează necredinciosul modern. Este singura lui şansă, după judecata sa
îngustă.
Se impun căutate căi alternative de cercetare în medicină care să nu
ridice astfel de probleme grave de etică şi morală. Spre exemplu în genetică
se cunoaşte că celulele stem se pot preleva chiar şi de la adulţi, şi nu este
necesar să clonezi o fiinţă umană pe care apoi să o omori, pentru a le obţine.
Mai mult chiar, se pare că celulele obţinute pe această cale pot fi mai uşor
mânuite decât cele obţinute din embrioni umani. Deşi Biserica nu s-a
pronunţat definitiv asupra acestor probleme, o astfel de cale intuitiv este
mult mai apropiată de învăţătura Bisericii şi poate conduce în viitor la
vindecarea multor boli şi suferinţe.