Epistola catre coloseni
(Epistolă hristologică scrisă de Sfântul Pavel
în prima captivitate romană 61-63 d.Hr.)
Introducere
Oraşul Colose era situat în valea râului
Lycos (Lupul), la 160 km de Efes în apro-
pierea cetăţilor Laodiceea şi Ierapolis. Acolo
(la Ierapolis), sunt ape termale bogate în să-
ruri care formează nişte depuneri, dând din
depărtare oraşului aspectul unei pete albe.
Astăzi la Ierapolis, Laodiceea şi Colose sunt
numai mine. Contactele dintre cele trei oraşe
erau strânse cum rezultă din Coloseni 4,15-
16. Este sigur faptul că Sfântul Pavel n-a
vizitat aceste localităţi. Aceasta rezultă din
Coloseni 2,1 (deci Sfântul Pavel nu i-a cu-
noscut personal). Aceste comunităţi erau
cunoscute de Sfântul Pavel numai din
auzite, cum rezultă din Coloseni 1,4 şi 9.
Un uce-nic al Sfântului Pavel “Epafras”
originar din Colose (Coloseni 4,12),
evanghelizase ora-şul său natal (Coloseni
1,7). Tot el evan-ghelizează şi Laodiceea,
cum rezultă din Coloseni 4,12.
În Frigia erau numeroşi evrei care cău-
tau să pună stavilă progresului creştinismu-
lui. Propaganda iudaică creease o criză în
Colose, criză din care a rezultat o erezie
peri-culoasă, o ameninţare pentru bunul mers
al comunităţii. Sfântul Apostol Pavel îl
trimite pe Tihic (ucenicul său) cu Epistola la
Colo-se, iar acest lucru va fi benefic
deoarece problemele vor înceta.
1. Autenticitatea Epistolei către Coloseni
Epistola către Coloseni este atribuită
Sfântului Pavel de întreaga Tradiţie; În
seco-lul XIX, critica a contestat
autenticitatea ei. În vremea mai nouă ştiinţa
neo-testamentară îşi revine şi reafirmă
autenticitatea Epistolei. Împotriva
autenticităţii ei s-au adus obiecţii
numeroase: limba, stilul şi hristologia
Sfântului Pavel - spun criticii - nu sunt aşa
de evidente în Epistola către Coloseni. La
această obiecţie răspundem că: un număr de
“apax legomena” (cuvinte care apar o sin-
gură dată în limbajul paulin), sunt folosite
acum pentru că Sfântul Pavel face faţă unor
noi probleme, dezvoltă idei noi, iar la
problemele noi este firesc să apară cuvinte
noi. Şi Epistola către Filipeni are multe
“apax legomena”, cam în aceeaşi proporţie
cu Epistola de care ne ocupăm.
Stilul Epistolei către Coloseni diferă
mult
de stilul celorlalte Epistole. Sfântul Pavel
este aici mai puţin spontan, mai puţin
simplu, impune o sobrietate, un caracter mai
solemn, într-un cuvânt un stil mai căutat.
Aceasta se explică prin faptul că Epistola a
fost scrisă de un secretar a Sfântului Pavel.
Probabil că i s-a permis secretarului o mai
mare libertate în redactarea scrisorii. Proble-
ma “secretarului” o vom întâlni şi la alte
Epistole.
Se afirmă apoi că hristologia Epistolei
către Coloseni diferă de hristologia Sfântu-
lui Apostol Pavel. Între 56-62 sunt şase ani
în timpul cărora au apărut problemele şi
erezia din Colose. Epistola cuprinde idei noi
care le presupun pe cele din Epistolele ante-
rioare. Sfântul Apostol Pavel este obligat să
regândească hristologia pentru a răspunde
opozanţilor din Colose.
2. Planul Epistolei către Coloseni
Adresă şi salutare 1,1-2
Rugăciunea de mulţumire 1,3-12
Partea a I-a doctrinar-teologică 1,13-
23
1. Introducere sau tranziţie 1,13-14
2. Întâietatea lui Hristos 1,15-20
3. Împăcarea prin Hristos 1,21-23
Partea a II-a polemică 1,24-3,4
1. Sfântul Apostol Pavel şi colosenii
1,24-2,5
2. Erori doctrinare în Colose 2,6-3,4
Partea a III-a parenetică (sfaturi şi
îndemnuri) 3,5-4,6
1. Sfaturi generale 3,5-17
2. Sfaturi particulare 3,18-4,6
Mesaje personale ale Apostolului către
coloseni 4,7-17
Salutare finală 4,18
3. Cuprinsul Epistolei pe scurt
Epistola către Coloseni
În adresă Sfântul Apostol Pavel se pre-
zintă ca Apostol al lui Iisus Hristos, aso-
ciindu-l pe Timotei (vers.1). Mulţumeşte
apoi lui Dumnezeu pentru credinţa,
nădejdea şi iubirea colosenilor (vers.4-5).
Sfântul Apos-tol Pavel spune că a auzit de
credinţa lor (deci îi cunoaşte numai din
auzite). Din ver-setul 7 aflăm că Epafras i-a
evanghelizat. Apostolul îl roagă pe
Dumnezeu să-i facă pe coloseni să crească şi
mai mult în înţelep-ciune duhovnicească şi
să sporească în statornicie, în răbdare şi în
celelalte virtuţi, pentru a avea parte de
moştenirea sfinţilor în lumină (vers. 12). Un
profesor de la Ierusa-lim are un comentariu
la Epistola către Colo-seni după Biblia de la
Ierusalim, în care se întreabă dacă nu cumva
Epistola a fost scrisă de un secretar care a
fost la origine esenian, sau de cineva care a
cunoscut scrie-rile qumranite. Este de
presupus acest lucru dacă citim versetul 13
al primului capitol în care se face referire la
Dumnezeu care ne-a scos de sub stăpânirea
întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia
Fiului iubirii Sale.
În acest text cuvântul “sfinţi” trebuie
înţe-les “îngeri”. Şi în alte locuri din Sfânta
Scrip-tură îngerii sunt numiţi sfinţi (Iov 5,1;
Da-niel 4,10). Îngerilor - în Vechiul
Testament - le sunt asociaţi oamenii sfinţi.
Lumina de care vorbeşte apostolul aici
reprezintă slava eshatologică. Această
interpretare - cum am văzut - e sprijinită de
scrierile de la Qum-ran, scrieri cu care
Epistola către Coloseni are afinităţi literare.
Partea a I-a doctrinar-teologică
Cap. 1,13-23 (hristologia Epistolei)
Dumnezeu ne-a scos din împărăţia întu-
nericului (vers.13). Avem în acest text un
“concentrat” de hristologie. Hristos - spune
Sfântul Pavel - posedă întâietatea absolută
atât în ordinea creaţiei, cât şi în ordinea
mântuirii. El îl exprimă pe Dumenzeu, El
este chipul nevăzutului Dumnezeu (vers.15),
în El Dumnezeu a sălăşuit toată puterea şi
plinirea. Este de remarcat asemănarea cu
prologul Evangheliei a IV-a. cele nevăzute
şi cele văzute s-au făcut prin El (vers.16).
Apostolul insistă la cele nevăzute, deoarece
erezia din Colose tindea să ridice ierarhiile
cereşti la un rang superior, care însemna un
atentat la această întâietate a lui Hristos. El
2
este mai înainte decât toate, El este princi-
piul şi ţinta creaţiei. Creaţia vine de la El şi
tinde spre El. Hristos este creatorul şi mode-
lul de realizat pentru făpturile create, El este
chipul realizat al lui Dumnezeu. Noi creşti-
nii trebuie să ajungem la asemănarea cu Hris-
tos, El are întâietatea absolută în ordinea
creaţiei şi în ordinea mântuirii. Hristos este
“Capul trupului” (al Bisericii - vers.18). Aşa
cum El stă la începutul zidirii celei dintâi,
tot aşa stă la începutul zidirii celei noi.
În versetul 20 se vorbeşte despre îm-
păcarea prin Hristos, idee pe care o dezvoltă
în versetele 21-23. Colosenii care erau
odini-oară vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, au fost
împă-caţi cu Dumnezeu prin Iisus Hristos,
de aceea ei trebuie să rămână acum
întemeiaţi în credinţă şi în nădejdea
Evangheliei. Ace-laşi verset (20), afirmă
aspectul “cosmic” al împăcării cu
Dumnezeu: “şi prin El toate pentru El să le
împace, fie cele de pe pă-mânt, fie cele din
ceruri, pace făcând prin El, prin sângele
crucii Sale”. Este textul neo-testamentar cel
mai clar în ceea ce priveşte aspectul cosmic
al mântuirii. Mântuirea adu-să de Hristos
este în primul rând pentru oa-meni, dar nu
în mod exclusiv, ea adresân- du-se întregii
făpturi (Romani 8, 19-22).
Partea a II-a polemică
Cap. 1,24-3,4
De la început aflăm că Sfântul Pavel
este în temniţă, deoarece vorbeşte despre
“sufe-rinţele mele pentru voi” (vers.24), el
suferă pentru credincioşii săi. Pătimirile
apostolului se adaugă pătimirilor lui Hristos
pentru Bise-rică. Sfântul Apostol Pavel este
slujitor al acestei taine a neamurilor care se
descoperă acum: “al cărei slujitor am
devenit în vir-tutea iconomiei lui Dumnezeu
ce mi-a fost dată pentru voi, aceea de a plini
cuvântul lui Dumnezeu, taina cea din veci
ascunsă...” (vers. 25-26). “Taina cea din
veac ascunsă şi de îngeri neştiută prin tine
Născătoare de Dumnezeu, celor de pe
pământ s-a arătat” (Şi acum... al
Născătoarei glas 4).
Şi păgânii sunt chemaţi la slava cerească
în Hristos (versetul 27b). Grija apostolului
se întinde şi asupra comunităţilor din Frigia.
Se roagă lui Dumnezeu să le dea unitate şi
încredere pentru a pătrunde şi cunoaşte taina
Epistola către Coloseni
Lui, astfel încât să nu se mai lase antrenaţi
în afara drumului mântuirii (Coloseni 2, 1-
5). Odată ce L-au primit pe Hristos, colo-
senii trebuie să trăiască în El şi să nu se lase
furaţi de falsa înţelepciune omenească: “Vă
spun aceasta pentru ca nimeni să nu vă înşe-
le prin vorbe amăgitoare”.
În versetul 8 sunt pomenite “stihiile lu-
mii” [] (vezi Ga-
lateni 4,9 unde se vorbeşte despre stihiile
cele slabe şi sărace). În Hristos locuieşte
toată plinătatea dumnezeirii. În Hristos-
Omul se exprimă Dumnezeu în toată plină-
tatea Lui. Hristos este căpetenia absolută a
oamenilor şi a îngerilor şi în El S-a revelat
Dumnezeu, El este revelaţia absolută
(deplină), mai mult decât care, nu se poate
alta. Unit cu Hristos în Moarte şi Înviere,
prin Botez, (vers.12), creştinul este în Hris-
tos mai presus decât puterile cereşti. Prin
Botez ne îngropăm şi înviem sacramental
prin Hristos (Romani 6,3-6). Din versetul
11 observăm analogia care se face între Tai-
na Sfântului Botez şi tăierea împrejur. Bo-
tezul este o tăiere împrejur duhovnicească.
Acelaşi text constituie un argument indirect
al botezului copiilor. În versetul 13 Sfântul
Pavel repetă ideea conform căreia Botezul îi
face pe creştini vii în şi prin Hristos. Acest
“zapis” care era Legea lui Moise a fost un
adeversar al omului, deoarece ea califica pă-
catul ca păcat.
Se face apropierea în continuare între
Legea lui Moise şi puterile cereşti. Hristos a
desfiinţat zapisul şi a dezbrăcat de putere
Începătoriile şi Stăpâniile. Dumnezeu a dat
Legea prin îngeri şi i-a însărcinat pe îngeri
cu respectarea ei. Îngerii cu puterea care o
aveau asupra oamenilor prin Lege, erau ei
înşişi instrumente ale puterii, ca adminis-
tratori ai Legii. Hristos le-a luat acestă pute-
re. Îngerii sunt acum la locul lor; Hristos a
biruit pe cruce şi a făcut captive puterile,
ducând legate în marşul Său triumfal aceste
puteri care îşi depăşiseră oarecum “manda-
tul”.
Se pare că în versetul 16 Sfântul Apos-
tol Pavel se referă la unele practici iudaice
(la unele sărbători iudaice), numindu-le “um-
bră a celor viitoare”. Practicile iudaice dă-
deau prea multă importanţă lumii materiale,
al cărei control îl aveau puterile angelice. Ei
(destinatarii), sunt acum liberi deplin în ra-
3
port cu prescripţiile iudaice. Practicarea aces-
tora reprezintă acordarea unui primat exage-
rat puterilor lumii în defavoarea lui Hristos.
În versetul 18 Sfântul Pavel spune că aceste
practici sunt un fel de “închinare la îngeri”.
Versetul 21:“nu lua!”, “nu gusta!”, “nu
atinge!” nu este un text împotriva postului.
Şi postul creştin poate fi redus la aceste pre-
scripţii. Se poate ca creştinii de astăzi, neîn-
ţelegând scopul adevărat al postului, să
ajungă (dacă nu cumva au ajuns deja), în si-
tuaţia colosenilor, supuşi înţelesurilor lumii.
În Coloseni 3,1 Sfântul Apostol Pavel
revine la capitolul 2,12. Prin Botez creştinii
sunt înviaţi şi ca atare, ei trebuie să se con-
formeze acum noilor condiţii: “Hristos este
viaţa noastră!”. Creştinul trebuie să omoare
patimile trupeşti, căci învierea cu Hristos
prin Botez nu este o vorbă goală. Creştinul
primeşte real prin Botez o viaţă nouă. Este
necesară contribuţia omului (sinergismul).
Sfântul Marcu Ascetul spune: “Hristos ţi-
a dat harul, tu pune lucrarea”. Harul se face
“osândă” dacă tu nu pui lucrarea. Acestea nu
pot una fără cealaltă.
Partea a III-a parenetică.
Cap. 3,5-4,6 (sfaturi şi îndemnuri)
Această parte e numită parenetică sau
morală şi cuprinde îndemnuri şi sfaturi ale
apostolului pentru coloseni. Ei trebuie să fu-
gă de viciile păgânismului: “Aşadar, dacă
aţi înviat împreună cu Hristos, pe cele de
sus căutaţi-le, acolo unde este Hristos, şe-
zând de-a dreapta lui Dumnezeu; la cele de
sus cugetaţi, nu la cele de pe pământ; căci
voi aţi murit, iar viaţa voastră este împre-
ună cu Hristos ascunsă în Dumnezeu. Când
Hristos, viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi
voi împreună cu El vă veţi arăta întru sla-
vă” (Coloseni 3,1-4). Observăm opoziţia
între omul neîndreptat de dinainte de Botez
şi omul îndreptat de după Botez, omul care
tră-ieşte în harul lui Hristos.
Creştinii, ca unii ce sunt oameni noi (vers.
10), trebuie să fie într-o continuă înnoire.
Credinciosul adevărat nu poate să trăiască
nici un moment fără să-L preamărească pe
Hristos:“Eu dorm dar inima mea veghează”
(spune Cântarea Cântărilor). Inima Îl
laudă pe Dumnezeu cu suspine negrăite.
Aposto-lul îi îndeamnă pe coloseni în
versetul 16 să-I cânte lui Dumnezeu în
Epistola către Coloseni
inimile lor, să-I mulţumească în psalmi, în
laude şi în cântări duhovniceşti. Totul să fie
o exprimare a pri-sosului inimii: “Şi orice
aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, pe toate
să le faceţi în numele Domnului Iisus, prin
El mulţumindu-I lui Dumnezeu-Tatăl”
(Coloseni 3,17).
În versetele următoare Sfântul Pavel se
referă la raporturile dintre bărbat şi femeie,
părinţi şi copii, stăpâni şi robi. [Sfântul
Apos-tol Pavel insistă asupra atitudinii
femeilor, care erau nesupuse atunci ca şi
acum, că dacă ar fi fost supuse Sfântul
Pavel nu sim-ţea nevoia să ia atitudine]. În
versetul 23 Sfântul Apostol Pavel reia ideea
exprimată în versetul 17: “Orice aţi face,
lucraţi din toa-tă inima, ca pentru Domnul
şi nu ca pentru oameni, ştiind că de la
Domnul veţi primi răsplata moştenirii;
slujiţi-I Domnului Hris-tos”.
Urmează îndemnul la rugăciune şi la
pur-tarea înţeleaptă faţă de păgâni (cap.4
vers. 2-3). Cu aceasta se încheie partea
parene-tică, urmând mesajele personale ale
aposto-lului către coloseni (4,7-17). Îi
anunţă că Tihic şi Onisim vor fi trimişi la
Colose (Ti-hic în traducere înseamnă
“norocosul”; Tihi în limba greacă înseamnă
“noroc”, iar Tihi-cos înseamnă
“norocos”/Onisimos înseamnă “folositor”.
Acestea erau nume care se dă-deau de
regulă sclavilor).
În versetul 11 e pomenit Isus (Iustus),
unul din cei doi propuşi pentru apostolie
după Înălţarea Domnului la cer. E pomenit
Marcu, vărul lui Barnaba (autorul Evanghe-
liei a II - a). Sunt pomenite Bisericile din
Laodiceea şi Ierapolis pentru care are râvnă
Epafras. Apostolul transmite salutări lui Ni-
mfas şi Bisericii din casa lui [Nimfa este un
nume feminin; Nimfas este masculin / unele
manuscrise au păstrat: “casa lui”, altele -
cele mai bune - au păstrat “casa ei”; alte ma-
4
nuscrise au păstrat “casa lor” (deşi această
din urmă ipoteză cade). Există în critica tex-
tuală aşa numitul procedeu “lectio diffici-
lior” adică “varianta cea mai dificilă”, adică
varianta cea mai puţin armonizată în con-
text]. Sfântul Pavel în graba penei lui a
folosit aici “lectio difficilior”, apoi n-a mai
corectat textul. Între salutări îl pomeneşte şi
pe Sfântul Luca, doctorul cel iubit (autorul
Evangheliei a III-a şi al Faptelor Aposto-
lilor).
Sfântul Apostol Pavel le spune coloseni-
lor să trimită Epistola şi celor din Laodi-
ceea, iar pe cea din Laodiceea să o citească
şi ei (vers.16), deci să se facă un schimb de
epistole. Din acest text rezultă că a existat o
Epistolă către Laodiceeni care nu ni s-a păs-
trat.
E menţionat fiul lui Filimon: Arhip (un
diacon tânăr la acea vreme). Acestuia, Sfân-
tul Pavel, îi spune să ia seama la slujba pe
care a primit-o întru Domnul (prin hiroto-
nie), şi s-o împlinească (vers.17).
În final, Sfântul Apostol Pavel auten-
tifică scrisoarea cu un epilog autograf: “Sa-
lutarea, cu mâna mea, a lui Pavel… Harul
fie cu voi! Amin.”