3.

Epistola către Efeseni

a) Cuprinsul epistolei
Această epistolă are două părți mari.
1. Partea I, de conținut dogmatic (capitolele 1-4), are un cuprins cu specific
doctrinar eclesiologic.
În partea I, Biserica este prezentată ca trup al lui Hristos, Hristos fiind capul
ei. Între Hristos și credincioși există o legătură organică gândită și înțeleasă la fel și
tot atât de strânsă cu este legătura dintre cele trei părți componente ale trupului
omenesc: cap, trunchi și membre. Biserica în calitate de trup al lui Hristos este
cugetată tot timpul ca un organism viu. Practic aceasta înseamnă că dacă suferă sau
se bucură un membru sau un component al trupului, suferă sau se bucură împreună
cu el întreaga Biserică, toată comunitatea.
Legătura aceasta vie, strânsă și de durată, dintre credincioși și Hristos, i s-a
descoperit Sfântului Pavel în preajma porților Damascului cu ocazia convertirii
sale. Atunci Hristos l-a întrebat imputativ și îndurerat: „Saule, Saule, de ce mă
prigonești?”, cu toate că Saul nu L-a întâlnit niciodată pe Iisus în carne și oase,
practic nu avea cum să-L persecute.
Partea a II-a de cuprins practic sau moral (capitolele 5-6) tratează despre
îndatoririle credincioșilor în familie, în Biserică și în societate.
În primul rând sunt arătate îndatoririle reciproce ale soților creștini (pericopa
de la Taina Cununiei), apoi ale copiilor față de părinți, ale părinților față de copii,
ale sclavilor și stăpânilor.
Este de remarcat în această parte imaginea creștinului militant care, înarmat
sau echipat cu toate „armele” lui Dumnezeu, trebuie să se opună răului, păcatului și
să promoveze binele, virtutea, adică tot ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și de
folos societății.

b) Texte remarcabile în Efeseni

- Ef. 1, 7 – jertfa răscumpărătoare a lui Iisus Hritos;
- Ef. 1, 10 – Hristos, idealul suprem al unirii și comuniunii plenare;
- Ef. 1, 22 – Hristos este capul Bisericii;
- Ef. 2, 8-10 – condițiile mântuirii subiective: harul, credința și faptele bune;
- Ef. 2, 20 – una din însușirile ființiale ale Bisericii – apostolicitatea;
- Ef. 4, 1 – când scria epistola, Sfântul Pavel era în închisoare (prima
captivitate romană);
- Ef. 4, 3-6 – „să păzim unitatea Duhului în legătura păcii; este un trup și un
duh, adică o Biserică; este un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu Tată al
tuturor”;
 - Ef. 4, 13 – ținta supremă sau scopul ultim al vieții creștine: „Până vom
ajunge toți la unitatea credinței... la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei
deplinătății lui Hritos”;
- Ef. 5, 15-16 – necesitatea de a avea o conduită creștină ireproșabilă și
responsabilă;
- Ef. 6, 10-18 – activismul și dinamismul vieții creștine;
- Ef. 6, 19 – eficacitatea rugăciunilor pentru aproapele. Însuși apostolul cere
acest lucru.

c) Primii destinatari ai Epistolei zise către Efeseni

Epistola zisă către Efeseni prezintă unele dificultăți în ceea ce privește
identificarea primilor cititori. Iată de ce:
1. În cei mai vechi și mai autoritativi codici neotestamentari ai lui „corpus
paulinum”, din Ef. 1, 1, lipsește mențiunea „în Efes”, fiind lăsat loc liber sau
trecându-se fără nicio pauză la textul ce urmează.
2. Epistola către Efeseni nu are la sfârșitul ei salutări nominale de la frați la
frați. Acest lucru este cu atât mai inexplicabil cu cât este de la sine înțeles că
Sfântul Pavel cunoștea personal foarte mulți creștini efeseni, mai ales că în a III-a
călătorie misionară a rămas acolo aproape trei ani de zile. Epistolele către Coloseni
și Filimon, care au fost scrise în aceleași împrejurări, au astfel de salutări nominale.
Era firesc ca și această epistolă, trimisă prin aceeași curieri paulini, Tihic și
Onisim, să aibă astfel de salutări.
S-a pus astfel întrebarea: Cine au fost destinatarii primi ai acestei epistole și
cum și când a devenit numai epistolă către Efeseni?
Din numeroasele explicații și ipoteze care s-au emis reținem două mai
importante:

I. Ipoteza epistolei către Laodiceni. În Epistola către Coloseni 4, 16 citim că

deodată cu Epistola către Coloseni și Filimon, apostolul a adresat și o epistolă către
Biserica din Laodiceea. Această epistolă lipsește din corpus paulinum, cel puțin
sub aspect onomatic. Unii cercetători isagogi susțin că respectiva epistolă către
Laodiceni ar fi actuala Epistolă către Efeseni. Iată cum s-au derulat evenimentele:
în Apocalipsă, capitolul 3, unde se face o evaluare a Bisericilor din Asia Mică,
citim că spre sfârșitul secolului I, Biserica din Laodiceea a decăzut din punct de
vedere moral atât de mult încât a primit cel mai drastic avertisment din partea
Domnului Apocalipsei: „Am să te vărs din gura Mea”, ceea ce înseamnă nu mai
vreau să-ți pomenesc numele. Se presupune că Biserica din Laodiceea nu s-a
îndreptat, nu s-a redresat nici după acest avertisment drastic. Așadar, rămânând în
această stare deplorabilă, s-a considerat de către Bisericile surori că această
Biserică nu merită, nu i se cade să poarte titlul unei epistole apostolice. Prin
urmare, i s-a aplicat tratamentul de pedepsire: damnatio memoriae sau erasio
nominis, de aceea ea nu mai figurează între epistolele pauline, ci, treptat, numele a
fost completat cu cel al Bisericii din Efes.

II. Alții isagogi și exegeți consideră că Epistolă zisă către Efeseni ar fi fost
inițial o epistolă circulară. Se presupune următoarea situație: scriind Colosenilor și
lui Filimon și hotărîndu-se să le trimită la destinație prin Tihic și Onisim, Sfântul
Pavel s-ar fi hotărît să scrie și să trimită prin aceeași colaboratori și o epistolă
destinată tuturor Bisericilor din Asia Mică. Așadar, cei doi curieri paulini ar fi avut
sarcina să distribuie copii ale acestei epistole circulare în cât mai multe dintre
Bisericile Asiei Minor. Așa de explică lipsa de salutări nominale, atât de la început,
cât și de la sfârșit. Adepții acestei ipoteze mai susțin că, totodată, se explică și
faptul că epistola tratează o temă de interes general, adică eclesiologia.