Cursul 01

Suport de curs pentru Studiul Noului Testament

Anul II, Sem. I
Surse bibliografice:
-Curs de Studiul Noului Testament alcătuit de Prof. Dr. Constantin Cornițescu.
- Studiul Noului Testament, pentru Institutele teologice, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1983, Diac.
Prof. Nicolae Nicolaescu, Pr. Dr. Grigore Marcu, Pr. Dr. Sofron Vlad, Pr. Dr. Liviu Munteanu.
-Viața creștină în secolul apostolic din perspectiva cărții Faptele Apostolilor, Pr. Lector Dr.
Teodorescu Mihail, ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2008.

CARTEA FAPTELE APOSTOLILOR

28 capitole, anul 63, Roma.

Generalităţi. A cincea carte istorică a Noului Testament poartă în cele mai vechi
manuscrise greceşti titlul Πραξεις Αποστολων, (Faptele Apostolilor). Traducerea veche siriană
Vetus Sira (sec II), îl menţine fără să-l traducă, iar traducerea latină Itala (sec II), îl redă prin
“Acta Apostolorum”.
Mult timp s-a crezut că acest titlu a fost dat cărţii chiar de către autorul ei. Această părere
este greşită, în primul rând pentru motivul că în vremea când s-a scris cartea, nu era obiceiul de a
se da unei cărţi, adresată unei persoane, un titlu special. În al doilea rând, pentru motivul că dacă
totuşi, acestei cărţi Luca i-ar fi pus un titlu, acesta ar fi sunat aşa: Al doilea cuvânt către Teofil, al
lui Luca Antiohianul, în conformitate cu marturisirea din primul verset al cărtii Faptele
Apostolilor. Titlul deci, nu putea să-i fie dat cărţii de Luca însuşi, însă, este foarte vechi.
Este adevărat faptul că titlul nu corespunde întru totul cuprinsului cărţii. În ea nu se
vorbeşte despre faptele tuturor apostolilor, ci numai despre ale unora dintre ei;
-în prima parte manifestă preferinţă deosebită faţă de Petru si Ioan.
-în partea a doua faţă de Apostolul Pavel. Apoi, în carte se vorbeşte şi despre alte
persoane care nu făceau parte din grupul Apostolilor dar care se aflau în strânsă legătură
cu aceştia, cum sunt: Barnaba, Ioan Marcu, Timotei, diaconii Ştefan şi Filip.
Textul cărţii Faptele Apostolilor s-a transmis în două variante (redactări): una mai scurtă,
cunoscută sub numele de textul A, şi alta mai lungă, cunoscută sub numele de textul B.
Varianta A este varianta mai îngrijită şi cunoscută ca “textul oriental”, figureaza în cele
mai vechi si autoritative manuscrise greceşti ale Noului Testament (Sinaiticus, Vaticanus,
Alexandrinus, Efraemi Rescriptus, traducerile siriene, Vulgata, precum şi la Părinţii bisericeşti:
Clement Alexandrinul, Origen, Sf. Ioan Gură de Aur ş.a.) şi a fost tipărită ca ,,textus receptus”.
Varianta B are un text mai puţin îngrijit, cunoscut ca “textul occidental”, este mai puţin
răspândită (apare în manuscrisul greco-latin Cantabrigensis, sau al lui Beza, în traducerea siriacă
filoxeniană, în traducerea egipteană din dialectul sahidic, în codicele “Gigas librorum”, care
datează tot din sec. 13 şi la Părinţi bisericeşti: Irineu, Augustin, ş.a.). Adaosurile variantei n-au
fost incluse în textul tipărit, fiind socotite completări arbitrare ale textului original.

1
 De cele două variante s-a ocupat Beza, F.A. Borneman şi Fr. Blass, care a ajuns la o
concluzie inedita datorită amănuntelor cu care sunt descrise persoanele, locurile şi evenimentele
din varianta B, -numai un martor ocular ar fi putut să facă acest lucru. Şi cum stilul acesteia este
și al variantei A, autorul ambelor texte trebuie să fie una şi aceeaşi persoană şi anume Luca.
Explicaţia existenţei celor două variante este următoarea: varianta B a fost alcătuită
prima, pentru a fi pusă la dispoziţia Bisericii romane; ulterior, pe baza acesteia, a fost alcătuită
varianta A, care a fost prezentată patricianului Teofil. Aceasta, fiind mai îngrijită, a rămas ca
ediţie oficială.
Există şi părerea lui Adolf Harnack, cu mai puţine şanse de a fi adevărată, după care
varianta B, deci varianta cea mai lungă, ar fi amplificarea variantei A, făcută de un autor
necunoscut la începutul sec.II.
Iată câteva deosebiri dintre cele două variante:
a) în Faptele Apostolilor 12, 27, în varianta A, se spune: “in zilele acelea s-au pogorât
din Ierusalim profeţi la Antiohia”. În acelaşi loc, în varianta B se continuă: “…era bucurie mare
şi adunându-ne noi, unul din ei a grăit”.
b) în Faptele Apostolilor 12, 10, in varianta A, se spune: “şi trecând de straja întâi şi a
doua (Petru şi cu îngerul) au ajuns la poarta de fier care duce în cetate şi poarta s-a deschis
singură”. În acelaşi loc, în varianta B, se adaugă: “… şi ieşind a coborât cele şapte trepte…”.
Acest amănunt a fost confirmat de săpăturile arheologice din Ierusalim care au scos la lumină
cele 7 trepte care duceau din templu în cetate.
c) în Faptele Apostolilor 13, 8, după ce mai înainte se vorbise despre dorinţa
proconsulului Sergius Paulus de a asculta pe Pavel şi pe Barnaba, se spune: “dar le stătea
împotrivă Elimas vrăjitorul …căutând să-l întoarcă pe proconsul de la credinţă”. În acelaşi loc,
în varianta B, se precizează şi motivul intervenţiei lui Elimas: “pentru că, cu mare plăcere îi
asculta pe ei“.
d) în Faptele Apostolilor 16, 30, în varianta A, după ce în prealabil se vorbise despre
cutremurul din Filipi, se spune: “şi scoţându-i afară (pe Apostoli) le-a zis: Domnilor, ce trebuie
să fac ca să mă mântuiesc?“ Nu se spune ce s-a întâmplat cu ceilalţi întemniţaţi. În acelaşi loc, în
varianta B, se face precizarea: “(pe Apostoli) i-a scos afară, după ce, pe ceilalţi, i-a zăvorât la
loc“.

Autorul şi autenticitatea cărţii

Faptul că Sf. Luca este autorul cărţii Faptele Apostolilor, poate fi dovedit atât cu
argumente interne, cât şi cu argumente externe.
A. Argumente interne
a) Autorul spune în prologul cărţii (I, 1) că a mai scris o carte în care a vorbit despre viaţa
şi activitatea Domnului până la Înalţarea Sa la cer şi i-a dedicat-o lui Teofil. Cum despre
Înălţarea Domnului se vorbeşte doar în Evanghelia lui Marcu (16, 19) şi Luca (24, 44-53), iar
despre Teofil, doar în Evanghelia Sfântului Luca, rezultă că autorul cărţii Faptele Apostolilor
este Luca.

2
 b) Limba greacă aleasă în care a fost scrisă cartea Faptele Apostolilor, fiind egalată doar
de limba greacă a Evangheliei a treia, rezultă că ambele lucrări au fost scrise de acelaşi autor, că
Faptele Apostolilor au fost scrise de Sfântul Luca.
c) Sfântul Luca, autorul Evangheliei a treia, se dovedeşte a fi un om cult, care îmbină
istoria creştinismului cu istoria Imperiului Roman, amintind ocazional, pe împăraţii romani,
regii, tetrarhii, proconsulii, procuratorii, centurionii, şcolile filozofice, precum şi mentalitatea
diferitelor personaje şi a grupurilor sociale. Procedându-se la fel în Faptele Apostolilor, se poate
deduce că şi autorul acestei cărţi este tot Sfântul Luca.
d) Sf. Luca a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Sfântului Apostol Pavel. El trebuie
să fie autorul cărţii Faptele Apostolilor pentru că, descriind activitatea acestuia, la care el a fost
de faţă, foloseşte persoana I plural. În plus, Luca trebuie să fie autorul, atât pentru faptul că are o
serie de expresii comune cu Apostolul, cât şi pentru faptul că îmbrăţişează idei fundamentale ale
propovăduirii pauline: - îndreptarea prin credinţă, fără faptele Legii mozaice,
-universalitatea mântuirii, ş.a.
În plus, el rezervă Apostolului Pavel 3/5 din cartea sa (cap. 9, 11, 25-30; 13-28),
înglobând in istorisirea activităţii sale misionare amănunte pe care nu le-ar fi putut cunoaşte
decât cineva dintre apropiaţii săi.

B. Mărturii externe
Aceste mărturii sunt de două feluri: indirecte, atunci când scriitorii bisericeşti o citează,
fără a preciza de unde preiau textul şi directe, atunci când fac precizările cuvenite. Între
mărturiile indirecte amintim:
a) Mărturiile Părinţilor Apostolici: Clement Romanul (I, Cor. 2,1) lăuda dărnicia
corintenilor cu cuvinte care sunt specifice cărţii Faptele Apostolilor (“Mai
fericit este a da decât a lua“).
- Sf. Ignatie al Antiohiei (către Smirneni 3), vorbind despre arătările Domnului
după Inviere, redă cu parafrazări cele spuse la F. Ap. (10, 40, 41):
“Dumnezeu….I-a dat să se arate nouă …celor care am mâncat şi am băut
împreună cu El”).
- Sf. Policarp (către Filipeni), vorbind despre Învierea Domnului, se exprima cu
aceleaşi cuvinte ca în F. Ap. (2, 24): “Pe care Dumnezeu L-a inviat dezlegând
durerile morţii“).
- Multe aluzii la cartea Faptele Apostolilor mai fac: Epistola lui Barnaba (19 la
F. Ap. 4, 32); Învăţătura celor 12 Apostoli (4, la F.Ap. 4, 32), Epistola către
Diognet (3, la F.Ap.17, 24), Justin Martirul (Apologia 1, 51 la F. Ap. 1, 8).
Cartea Faptele Apostolilor a fost cunoscută şi folosită drept carte sfântă şi normativă de
către unii eretici: Ebioniţi şi Teodot. Alţii, însă au refuzat-o: Marcion, Severienii, ş.a.
b) Între mărturiile directe amintim:
În Fragmentul Muratori se spune: “Lucas optimo Theophilo omnium apostolorum Acta
uno libro comprehendit“. Sf. Irineu (Adv. haer. 3, 14, 1), o atribuie în întregime lui Luca,
“însotitorul şi colaboratorul Sf. Pavel“. În acelaşi sens se exprimă Clement Alexandrinul
3
(Stromata 5, 12) şi Origen (Contra lui Cels 6, 11), iar Eusebiu de Cezareea (Istoria bisericească
3, 4, 25), repartizează această carte în categoria cărţilor canonice (ομολογουμενα.= cu
autenticitate, de către toţi recunoscută).
Criticii protestanţi au adoptat diferite atitudini faţă de autenticitatea cărţii. Cei mai vechi
(De Wette), au negat-o, atribuind fragmentele unde se foloseşte pronumele “noi” lui Timotei
(Königsmann). F. Ch. Baur, şeful şcolii de la Tübingen, consideră că autorul cărţii ar fi un
anonim din sec.II, care ar fi scris cartea cu intenţia de a împăca pe paulini cu petrini. Adepţii
şcolii liberale însă, atribuie lui Luca fragmentele unde se foloseşte pronumele personal “ noi“ (H.
Holzmann, Ad. Jülicher ş.a.), iar Adolf Von Harnack demonstrează autenticitatea cărţii.
Cei ce contestă autenticitatea acestei cărţi pretind că între ea şi epistolele pauline ar
exista unele contraziceri. Iată două dintre aceste aşa-zise “contraziceri“, cu explicaţia lor.
1. Din F. Ap. (9, 26 şi 22, 17), rezultă că Ap. Pavel a vizitat Ierusalimul la puţin timp după
convertire, insă din epistola către Galateni (1, 17-18), rezultă că după convertire a mers în
Arabia, iar la Ierusalim s-a suit abia după trei ani.
Explicaţia este următoarea: Faptele Apostolilor fac deosebire între o prezenţă a Sf. Pavel la
Damasc, care a durat “câteva zile“ şi alta care a durat “multe zile” (9, 23). Între ele trebuie
intercalată retragerea în pustiul Arabiei. În Faptele Apostolilor nu se menţionează această
călătorie pentru că ea nu reprezintă importanţă pentru răspândirea creştinismului. Aceasta a fost
o retragere făcută în scopuri strict duhovniceşti, nu o călătorie misionară. În epistola către
Galateni, unde Apostolul îşi apără demnitatea apostolică împotriva iudaizanţilor care afirmau că
Petru i-a încredinţat această demnitate imediat după convertire, era necesar să noteze acest
amănunt. Abia „după trei ani”, zice, “m-am suit la Ierusalim ca să-l cunosc pe Chefa”.
2. În Faptele Apostolilor (11, 30) se spune că Varnava şi Saul au mers la Ierusalim (în anul
44), pentru a preda creştinilor de acolo bunurile colectate de creştinii din Antiohia Siriei, pe când
din epistola către Galateni (1, 21; 2, 1), rezultă că Sf. Pavel nu a vizitat Ierusalimul până la
Sinodul Apostolic.
Explicaţia este următoarea: ca si în cazul precedent, Apostolul omite să amintească, în
epistola către Galateni, călătoria făcută la Ierusalim în anul 44, pentru a nu lăsa posibilitatea să se
creadă că a primit demnitatea apostolească de la vreunul dintre Apostoli. De altfel, când a venit
la Ierusalim, prima dată a zăbovit numai 15 zile, iar a doua oară Apostolii erau plecaţi din cetate
din pricina prigoanei dezlănţuită împotriva creştinilor de către Irod Agripa I.
Faptul că uneori autorul foloseşte persoana întâi plural şi alteori persoana a treia singular,
ca şi faptul că adesea sunt inserate în text discursurile atâtor bărbaţi apostolici, a făcut pe unii
cercetători să afirme despre cartea Faptele Apostolilor că ar fi o compilaţie după mai multe
lucrări alcătuite de mai mulţi scriitori creştini. Teologii ortodocşi însă, susţin că expunerea
cronologică a evenimentelor şi, mai ales stilul, ne-o prezintă, totuşi, ca pe o carte unitară.
Izvoarele însă, folosite de autor la alcătuirea ei după cum el însuși mărturisește în prolog,
au fost mai multe.
În primul rând, a folosit informaţiile pe care el însuşi le-a adunat într-un jurnal de
călătorie. Potrivit textului de la Fapte 11, 27, (varianta B), Sf. Luca a fost martor la multe din
evenimentele vremii încă de la anul 44. Printre cei care se aflau de faţă la profeţia făcută de
4
Agav, în Antiohia Siriei, se afla şi el. Aşa rezultă din cuvintele :”Şi adunându-ne noi… ” Fapte
11, 27.
Despre evenimentele la care n-a fost prezent, s-a informat de la martorii oculari asupra
celor întâmplate. Astfel, evenimentele din primele cinci capitole erau cunoscute de toţi creştinii.
Între ei au fost destui care să-i dea informaţii demne de crezare.
Pentru cele scrise în capitolele 6-8, a putut folosi informaţiile date de diaconul Filip,
pentru cele scrise în capitolele 9-12, s-a informat de la Petru, Barnaba, Ioan Marcu şi Mnason
(cf. 21, 16), iar pentru cea mai mare parte a cărţii a folosit, probabil, informaţiile Sf. Apostol
Pavel şi ale celorlalţi Apostoli.
Adresarea cărţii. Cartea Faptele Apostolilor este adresată “lui Teofil“. Dat fiind că
aceasta este a doua carte pe care i-o adresează, urmează că este aceeaşi persoană căreia i-a
adresat şi evanghelia (cf.1, 1). Faptul că de data aceasta i se adresează pe nume, fără să facă uz
de formula de rigoare (preaputernice), pe care o folosise în prologul evangheliei (Luca 1, 3),
îngăduie presupunerea că, între timp, raporturile dintre ei s-au strâns mai mult. Dacă Teofil nu
era convertit la creştinism când a primit textul Evangheliei, a făcut acest pas, cu certitudine,
îndată după aceea şi înainte de a primi cartea Faptele Apostolilor. Adresarea frăţească din Fapte
1, 1, este o indicaţie preţioasă în acest sens.
Motivele şi scopul cărţii. În cuprinsul cărţii nu se spune nimic precis referitor la motivul
pentru care s-a scris cartea. Totuşi, fiind adresată aceluiaşi Teofil, motivul scrierii cărţii Faptele
Apostolilor trebuie căutat în legătură cu acela care a dus la alcătuirea Evangheliei a treia. Dacă
scriind Evanghelia, scopul lui Luca era să informeze pe Teofil cât mai documentat asupra vieţii
şi activității Domnului nostru Iisus Hristos (Luca 1, 1-4), scriind Faptele Apostolilor, scopul său
a fost să-l informeze cât mai pe larg asupra istoriei Bisericii şi să accentueze caracterul
universalist al creștinismului, puterea şi înrâurirea sa asupra iudeilor şi a neamurilor.
Unii cercetători descifrează din cuprinsul ei şi un scop secundar, anume, că Sf.
Luca ar fi vrut să arate că între cei doi corifei ai credinţei, Apostolii Petru şi Pavel, a fost
totdeauna un acord desăvârşit. Faptul că Sf. Luca nu pomeneşte nimic despre conflictul care a
avut loc în Antiohia Siriei (cf. Galateni 2, 11-12), ar fi o indicaţie în acest sens.
Locul şi data alcătuirii cărţii. Referitor la locul scrierii, nu s-a pus niciodată la îndoială
faptul că Luca a scris Faptele Apostolilor în orașul Roma, pe când se afla în preajma Apostolului
Pavel, unde îşi avea domiciliul Teofil.
Referitor la timpul scrierii se pot preciza următoarele:
Sf. Luca se opreşte cu istorisirea evenimentelor la sfârşitul captivităţii romane a Sf.
Apostol Pavel (sfârşitul anului 63), încheind astfel: “Şi a petrecut Pavel doi ani deplini pe
cheltuiala sa şi primea pe toţi care veneau la el, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi
învăţând cele despre Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala, fără nici o piedică “(Fapte 28,
30-31). Cartea deci, nu putea fi scrisă mai târziu de anul 63, pentru că în acest caz ar fi trebuit să
consemneze despre procesul şi eliberarea Apostolului, dar nici înainte de acest an, când a fost
eliberat apostolul Pavel. Prin urmare, cartea Faptele Apostolilor trebuie să fi fost scrisă tot în
anul 63, la câteva luni după scrierea Evangheliei a treia şi cu puţin înainte de eliberarea
Apostolului.
5
 Cuprinsul. Cartea constă din 28 de capitole, cu 1006 versete şi 18.396 cuvinte. Ca
volum, ea deţine locul al doilea în canonul Noului Testament, situându-se îndată după
Evanghelia a treia. Textul se împarte în două părţi mari, inegale.
În partea întâi (cap. I-XII), se expune faptul istoric al întemeierii Bisericii creştine şi
răspândirea creştinismului în mediul iudaic:
Cap.1. Înalţarea Mântuitorului la cer şi alegerea lui Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul;
Cap 2. Pogorârea Sfântului Duh, cuvantarea lui Petru şi întemeierea Bisericii;
Cap 3. Petru vindecă un olog şi predică poporului uimit pe Mantuitorului Hristos;
Cap 4.Petru şi Ioan închişi şi aduşi înaintea sinedriului pentru predica lor; eliberarea;
Cap 5. Anania şi Safira pedepsiţi. Apostolii sunt din nou închişi, dar un înger îi eliberează.
Sfatul lui Gamaliel.
Cap 6. Alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi;
Cap 7. Cuvântarea şi martiriul arhidiaconului Ştefan.
Cap 8. Saul prigoneşte Biserica;
Cap 9. Chemarea lui Saul pe drumul Damascului;
Cap.10. Corneliu vine la credinţă;
Cap 11. Relatarea lui Petru către creștinii din Ierusalim despre botezul lui Corneliu;
Cap 12. Uciderea lui Iacob al lui Zevedeu. Petru scos din închisoare de un înger;
În partea a doua (cap. 13-28), se istoriseşte răspândirea creştinismului în lumea păgână.
Cap 13. Pavel şi Barnaba pornesc în prima călătorie misionară;
Cap 14. Activitatea lui Pavel și Barnaba în Iconiu, Listra și Derbe.
Cap 15. Sinodul apostolic din Ierusalim;
Cap 16-17. A doua călătorie misionară;
Cap 18-21. A treia călătorie misionară; Întoarcerea la Ierusalim, Pavel în templu;
Cap 22. Cuvântarea lui Pavel înaintea mulţimii.
Cap 23. Pavel dus la sinedriu; uneltirile duşmanilor lui şi expedierea la Cezareea.
Cap 24. Pavel se dezvinovăţeşte înaintea procuratorului Felix.
Cap 25-26. Pavel înaintea procuratorului Porcius Festus şi a regelui Agripa.
Cap 27-28. Pavel trimis în lanţuri la Roma.
Istorisirea îmbrăţişează un spaţiu temporal de peste trei decenii: de la
Înălţarea Mântuitorului şi până la sfârşitul primei captivităţi romane a Sf. Apostol Pavel
(anii 30-63).