CU BINECUVANTAREA STARETULUI EFREM DIN ARIZONA la inceputul

anului nou bisericesc: “AVETI RABDARE, FIII MEI! NU VA PIERDETI

CURAJUL IN LUPTA!”

“Străduieşte-te să pui început bun, căci atunci vei avea sfârşit

foarte bun. Aşa cum va fi începutul, tot astfel vei şi umbla”.
***

STARETUL EFREM FILOTHEITUL – “POVETE PARINTESTI”

Despre Credinţă, Nădejde şi Răbdare
(continuare de aici)

“Fericit este omul care are nădejde vie în Dumnezeu, căci prin aceasta arată
credinţă, încredere, slavă şi cinste pe care le aduce Acestuia. Şi atunci Dumnezeu,
îndatorat fiind, îi poartă de grijă. Atunci se împlineşte spusa din Evanghelie: „fie
ţie după credinţa ta“.
Dar, din nefericire, ne vin ispite care ne pricinuiesc întunecare adâncă, iar soarele
luminos al dulcii nădejdi este acoperit de întuneric adânc. Atunci pierdem ţinta şi
ajungem să cugetăm şi să facem ceea ce este nepotrivit chemării noastre pe care
o avem ca şi creştini. Dar bunătatea lui Dumnezeu, Care a văzut că mintea
omului este plecată din tinereţe către cele viclene şi că nu este cu putinţă
ca oamenii să stea la înălţimea desăvârşirii creştine, a dăruit slăvită şi
nesfârşita pocăinţă.
***

Aveţi răbdare, fiii mei! Nu vă pierdeţi curajul în luptă şi să nu slăbească

genunchii voştri în nevoinţa împotriva ispitelor, căci nu ne va lăsa Bunul
nostru Dumnezeu să fim ispitiţi mai presus de puterile noastre.
De ce daţi loc satanei să vă războiască cu mai multă furie? Aveţi credinţă
în Dumnezeu, că tot ce îngăduie El este spre folosul nostru. Oare noi
cunoaştem mai bine decât El ce ne este de folos?
Aruncaţi spre Domnul grija voastră şi El vă va purta de grijă. Nu puneţi
voia proprie, fiindcă credinţa este roadă Harului si a cercetării
dumnezeieşti. Oare nu am avut fiecare dintre noi parte de minuni ale
Proniei Sale dumnezeieşti? Oare pe cutare nu l-a cercetat dumnezeiescul Har?
Dacă voi nu v-aţi fi jertfit, ar fi fost el acum în oastea lui Hristos? Oare Domnul
nu S-a jertfit pentru noi? Ba da. Şi dacă nu S-ar fi dat pe Sine la moarte pe Cruce,
noi nu am fi ceea ce suntem acum datorită Harului dumnezeiesc.
Pentru aceasta cele foarte bune, cele foarte înalte duhovniceşti se
cumpără cu sânge. Da, dar şi răsplata va fi atât de mare, încât nu se poate
măsura. Iar slava va fi asemenea cu cea a îngerilor!
Mă interesez de voi, pentru aceasta şi sufăr. Dar în vremea ispitei omul le
uită pe toate şi este dus acolo unde în timp de pace nu voieşte.
***
În general, gândurile voastre sunt omeneşti. Puneţi înainte credinţa voastră
în Preaputernicul Dumnezeu şi toate vor fi spulberate de cele patru
vânturi. „Şi păr din capul vostru nu va pieri“; „Hristos ieri şi azi Acelaşi
este si în veci“.
Aduceţi-vă aminte de ispitele Sfinţilor si liniştiţi-vă. Nu vă întristaţi, fiindcă
demonul patimii plăsmuieşte imagini înşelătoare şi aţâţătoare pentru a
provoca predispoziţie pătimaşă şi primejdioasă. Dar dacă cugetăm la clipa
neaşteptată a morţii, ne liniştim.
Rugati-vă, fiii mei, si nu vă temeţi! Născătoarea de Dumnezeu care se
luptă pentru noi ne va dărui din nou biruinţa. Cugetaţi la sufletul preţios al
surorii, socotiţi nemăsurata lui vrednicie, căci şi pentru ea a murit Hristos.
***

Fă răbdare întru toate! Să-ti aminteşti de Hristos cum a fost ocărât, lovit,
biciuit, iar la urmă răstignit pe Cruce. Pe toate le-a răbdat pentru noi, de
aceea şi noi trebuie să răbdăm pentru dragostea Lui cele asemenea, dar
şi pentru a ne mântui noi, care avem atâtea păcate. Să cugeţi că fiecare
cuvânt rău pe care îl spun despre tine este şi o cunună de
aur. Fiindcă atunci când cineva primeşte o ocară sau un cuvânt greu îl
doare, dar această durere se face balsam tămăduitor pentru patimi,
pentru rănile sufletului. Nici o altă virtute nu curăţeste atât de mult
patima mândriei şi a desfrânării ca răbdarea în tăcere a ocărilor şi a
dispreţuirilor“.
***

“Am primit epistola ta cea plină de întristare, am citit-o cu atenţie şi mult m-a
durut sufletul, am plâns şi am făcut rugăciune cu lacrimi. Insă fă răbdare, fiul
meu, căci Dumnezeu astfel te-a făcut, pentru că te iubeşte mult. Poate că dacă
ai fi fost bine, nu ai fi luat aminte la tine însuţi, pe când acum Dumnezeu îţi
dăruieşte atâta smerenie, prihănire de sine şi răbdare şi mult Se bucură de
acestea.
Tu întotdeauna să-I mulţumeşti, căci ca un Părinte al nostru, Dumnezeu
cunoaşte ce este de folos fiecărui suflet. De aceea ne dă mijloace de
mântuire, chiar dacă noi nu le dorim, datorită îngustimii şi nedesăvârşirii
omeneşti.
Rabdă, fiul meu, căci Dumnezeu, Care ţi-a dat această boală, cunoaşte că
în ea se ascunde mult folos.
Orice rău este amestecat cu binele. De aceea rabdă si ti se va socoti ca
mucenicie. Gândeste-te că toţi cei care au intrat în Rai, au petrecut
această viaţă muceniceşte; unul cu boală, altul cu osteneli, altul cu dureri
şi prigoniri.
Fiecare ridică şi o cruce potrivit cu puterile sale, pentru ca toţi să ne
asemănăm lui Hristos, Cel Care a purtat Cruce pentru noi, aici pe pământ.
Aşadar, numai dacă vom pătimi împreună cu Hristos ne vom şi slăvi
împreună cu El.
***

[…]
Fiul meu, este de ajuns să avem răbdare şi să nu ne dăm bătuţi, cerând
dumnezeiasca milă până în ultima noastră suflare. Pentru ce a fost
fericită femeia canaaneiancă? „Nici în Israil nu am văzut atâta credinţă“. Pentru
credinţa şi stăruinţa cu care striga în urma lui Iisus: „Miluieşte-mă, fiul lui David,
fiica mea este rău chinuită de demon!“ (Matei 15,22). Dar Iisus a lepădat-o,
atrecut-o cu vederea, aceasta însă nu voia să tacă, ci a continuat să strige până
când Hristos S-a îngreuiat s-o mai audă, sau mai degrabă a pus-o la încercare,
după care i-a împlinit cererea.
***

Rabdă toate, fiul meu, ca un rob vândut al lui Hristos! Pe rob îl şi ocărăsc,
îl şi înjosesc şi multe altele îi fac, iar el le rabdă pe toate ca un om lipsit
de libertate. Tot astfel să te socoteşti şi pe tine, fiul meu, ca să le rabzi
pe toate pentru robia cea slăvită pentru Iisus şi să primeşti de la El
slobozirea cea veşnică în Ierusalimul cel de sus.
***

Rabdă-i, fiul meu, pe fraţi! Ştiu cât este de greu şi cât suferi. Dar oare
pentru cine rabzi acestea? Numai şi numai pentru Hristos. Aşadar nu
merită? O, care lucrare bună, care virtute se poate măsura cu dragostea lui
Dumnezeu şi cu îngăduinţa pe care ne-o arată? Dar oare noi suntem cei care
facem răbdare sau Hristos ne întăreşte în chip nevăzut? Hristos ne ajută,
căci altfel cine ar fi putut ridica atâta greutate a sufletelor, când nici pe
noi nu ne putem ridica? Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne
rugăm lui Dumnezeu ca să ne dea răbdare, iar noi să ne silim să ne facem datoria
si să purtăm neputinţele celor care ne-au fost încredinţaţi.
Fiecare dintre noi îşi duce greutatea potrivit cu puterile sale. Dumnezeu
vede neputinţele noastre şi ne ajută.
Nu cârti, nu te împovăra, fiul meu, căci este vremea nevoinţei. Aleargă,
ca să primeşti răsplata chemării celei de sus. Nu-ţi fie frică, pentru că de
faţă este în chip nevăzut Hristos, pentru dragostea Căruia te-ai angajat
la luptă.
***

Mă rog ca Domnul să-ti dea răbdare, luminare, discernământ şi sănătate, pentru

a putea conduce cu înţelepciune corabia frăţimii. Smintelile nu vor înceta
niciodată, de vreme ce există diavol, care neîncetat ne îndeamnă la
răutatea sa. Să răbdăm fără de cârtire neputinţele fraţilor şi să ne smerim
în cugetul nostru, dar când este vorba de condus obştea să ţinem poziţia
cuvenită unui stareţ.
Fă răbdare, fiul meu! Potrivit cu ostenelile sale, fiecare va şi secera. Să
ne ostenim pentru Dumnezeu. Nu trebuie să ne mâhnim şi să deznădăjduim
de răsplata noastră de la Dumnezeu.
***

Trebuie să le facem pe toate cu credinţă si nădejde, căci „ceea ce nu este din

credinţă, păcat este” [Romani 14,23]. Oricât de mult s-ar sălbătici marea
patimilor şi valurile ne-ar afunda, noi să nu ne pierdem nădejdea în
Domnul. Şi atunci valurile se vor sparge ca baloanele de săpun de stânca
nădejdii şi dragostei noastre către Iisus al nostru.
Nu vă pierdeţi curajul atunci când vă împresoară ispitele, ci puneţi gândul
cel bun, adică aduceţi-vă aminte de cuvintele Domnului, care luminează
în vremea oricărei ispite. Să ne silim, ca să fim miluiţi, iar atunci când va veni
Domnul să ne găsească priveghind, plini de untdelemnul faptelor bune. Atunci
vom intra în cămara de nuntă a veşnicei bucurii si veselii.
Nu mică este lupta, nici de o singură zi, ci până la ultima noastră
suflare. Pentru aceasta să ne înarmăm cu Preadulcele Nume al lui Iisus,
ca să nu mai aibă loc diavolul în inima noastră. Dar chiar şi pentru a ţine
pomenirea lui Iisus este nevoie nu de puţină silinţă, stăruinţă, credinţă,
nădejde, răbdare şi timp.
***

Să-ti pui nădejdea în Hristos si să nu te temi de ameninţările demonilor,

ci să te întăreşti întru El si să spui: „întru Dumnezeul meu voi trece
zidul” [Psalmi 18,29], adică piedicile ispitelor demonice le voi trece cu puterea
lui Dumnezeu.
Străduieşte-te să pui început bun, căci atunci vei avea sfârşit foarte bun.
Aşa cum va fi începutul, tot astfel vei şi umbla.
Să nu dispreţuieşti un neajuns mic şi să spui: „Nu-i nimic aceasta“. Nu,
căci neajunsul mic va deveni mare. Dar va da naştere şi la alte rele, iar
cel care nu se va îngriji de cele mici, va cădea în cele mari.
***

Pentru nimic altceva să nu te mai întristezi, fără numai pentru faptul că

nu faci răbdare în ceva. Fiindcă atunci când nu faci răbdare, te păgubeşti
de răsplata cea veşnică şi nici îndrăznire nu mai ai în rugăciune. Ia
aminte, căci Domnul îţi înmulţeşte bogăţia răbdării şi a îndelungii-
răbdări. Iar cu această bogăţie vei îmbogăţi şi pe alţii.
Mă rog ca să nu-ţi pierzi curajul cel duhovnicesc, ci să-l dobândeşti din credinţa
cea tare în Dumnezeu, Care nu va lăsa să fim ispitiţi mai presus de puterile
noastre.

***

Fiica mea, fă răbdare cu copiii tăi! Ce să facem? Sunt zburdalnici, desigur,

dar nu se poate altfel. Oricum ar fi, noi trebuie să facem răbdare. Să nu
te consumi prea mult pentru toate, adică să nu le cerni prea mult. Nu
căuta la mărunţişuri, căci altfel vei fi mâhnită mereu şi îţi vei vătăma
sănătatea şi atunci va fi mai rău. Trece cu vederea şi fă rugăciune, căci
rugăciunea face minuni. Atunci, într-un chip minunat şi fără osteneală,
copiii vor deveni liniştiţi. Mulţi copii au fost zburdalnici când erau mici,
apoi însă au devenit minunaţi întru toate. Cei zburdalnici sunt şi isteţi,
iar mai târziu pot să dea multe roade.
Fiica mea, nu-ţi pierde curajul, căci eu, atâta vreme cât voi trăi, nădăjduiesc, cu
ajutorul lui Dumnezeu, să te ajut în toate greutăţile tale. Ştiu că sunt împovărat
mereu de răspunderi şi de aceea se împuţinează timpul meu liber, cu toate
acestea mă voi strădui să vă ajut cu toate puterile care îmi vor mai rămâne.
 ***

Drumul care duce pe om la viata cea fără de dureri a fost aşternut cu

spini şi de aceea cei care vor să păşească pe această cale adeseori
sângerează, simt durere şi se descurajează. Însă trebuie să avem nădejde
în Cel Care spune:
„Nu te voi lăsa, nici te voi părăsi”.
Dar şi în cuvintele Apostolului Pavel:

„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau

strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte,
sau primejdia, sau sabia?“
întăresc inima spre a răbda până la sfârşit.
Când cineva vrea să traverseze un ocean şi să ajungă pe celălalt mal unde
îl aşteaptă izbăvirea, se gândeşte bine, îşi măsoară puterile, iar atunci
când se încredinţează că poate rezista, se aruncă în mare si înoată. Si cu
cât înaintează, oboseşte, valurile par mai sălbatice decât la început şi
începe să intre frica în inima sa. Iar aceasta îi slăbeşte şi mai mult
puterile sufletului şi trupului său. Dacă alungă frica şi se gândeşte că
soluţia este una singură, şi anume să se dea pe sine cu totul pentru a
ajunge la liman, căci frica va avea ca rezultat înecarea sa, atunci îşi face
curaj şi ajunge la mal şi se izbăveşte.
Dacă sunt doi înotători, iar unul din ei este biruit de frică şi se scufundă,
celălalt îi dă curaj, îi întăreşte cugetul, îi arată primejdia la care îl
conduce frica, îl ajută şi cu mâinile şi astfel se izbăveşte. „Frate ajutat de
frate este ca o cetate tare” [Pildele lui Solomon 18,19].
***

Nepotrivit este monahului să deznădăjduiască, precum şi ostaşului. Căci

cum va avea puterea de a ridica arma, a face incursiuni ostenitoare de noapte, a
ataca şi a purta biruinţă?
În acelaşi fel si monahul, ostaşul cel duhovnicesc al lui Hristos, ce se oşteşte
împotriva vrăjmaşului celui înţelegător, având numai nădejdea cea însufleţitoare
şi jertfirea de sine, va putea atinge scopul său duhovnicesc.

***

Nu vă mâhniţi deloc, căci toate vor trece si furtuna se va potoli. Nu

deznădăjduiţi, ci să aveţi nădejde în Dumnezeu si în Maica Domnului, căci
niciodată nu vor părăsi sufletele îndurerate care caută
mântuirea. Diavolul turbează pentru că i s-au stricat planurile. Câte nu
intenţiona să facă. Slavă Ţie, Dumnezeule, pentru toate! Ţineţi, fiii mei,
Crucea, răstignindu-vă împreună cu Hristos, si în curând va veni si slăvită
înviere. Cu cât vă întristaţi mai mult acum, cu atât veţi simţi mai mult
bucuria slobozirii. Astfel a fost încrustată calea vieţii creştineşti, cu
necazuri si întristări. Cei care vor voi să vieţuiască după Dumnezeu vor
suferi.Dar îndrăzniţi si nu vă temeţi, ci să aveţi credinţă neclintită în
Hristos, căci El este atotputernic. Oricât s-ar sălbătici satana, înaintea lui
Hristos, înaintea puterii Lui toate meşteşugurile se vor spulbera.
Nu vă mai îngrijiţi de altceva, decât numai de rostirea Rugăciunii, şi să aveţi
încredere în dumnezeiasca Pronie. Toate suferinţele se vor sfârşi cu
bine. În urma marilor încercări, Stareţul meu avea contemplaţii.
(din: Arhim. Efrem Filotheitul, “Poveţe părinteşti”, Editura
Evanghelismos, 2015)