Parohia Sf. Cuv.

Parascheva Militari II 1 Cateheza

diac. Alexandru Mihăilă 15.10.2022

Lucian, preotul și martirul din Antiohia

Biserica îl pomenește la 15 octombrie pe Sf. Sfințit Mucenic Luchian sau Lucian, preot din
Antiohia. Lucian s-a născut în Samosata, în Siria, în jurul anului 250 d.Hr. A studiat la
faimoasa școală din Antiohia, unde va studia mai târziu și Sf. Ioan Gură de Aur.
Istoricul Eusebiu de Cezareea scria despre el, că „printre martirii din Antiohia, neîntrecut
în întreaga sa viețuire a fost Lucian, un preot al acelei comunități, același care în Nicomidia,
unde se găsea împăratul, a vestit împărăția cerească a lui Hristos, mai întâi cu glasul
printr‑o Apologie, apoi chiar prin fapte” (Istoria bisericească 8.13.2). Potrivit martirologilor,
Lucian a primit moartea mucenicească în Nicomidia pe 7 ianuarie 312. Eusebiu
consemnează, de asemenea, că Lucian era „un bărbat de frunte în toate privințele, cu viață
cumpătată și foarte experimentat în învățătura sfântă” (Istoria bisericească 9.6.3).
Fericitul Ieronim scrie că „până și astăzi unele còpii ale Scripturii sunt numite «lucianice»”
(Bărbații iluștri 77). Într-adevăr, despre Lucian și Sinaxarul din Minei conține următoarea
informație: „A îndreptat multe texte evreiești, pe care ereticii le strâmbaseră.
În Pătimirea Sfântului Lucian martirul, Suidas și Sf. Simeon Metafrastul notează că „el le-a
reînnoit [Scripturile Vechiului Testament] din limba ebraică, pe care o cunoștea foarte
bine, lucrând cu multă osârdie”. De asemenea, într-o operă atribuită Sfântului Atanasie cel
Mare, Sinopsa Sfintei Scripturi se spune că „folosind edițiile anterioare și pe cea ebraică, și
examinând cu mare luare aminte expresiile care lipseau sau nu erau corecte, le-a îndreptat
al locul lor și le-a publicat pentru frații creștini”.
Câteva cuvinte se cuvin despre Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament
ebraic. Numele latinesc de Septuaginta se leagă de istorisirea menționată într-un document
cunoscut drept Scrisoarea lui Aristeas. În ea se povestește cum regele Ptolemeu II Filadelful
(284-246) al Egiptului a găzduit 72 de învățați evrei din Palestina (în latină septuaginta,
„șaptezeci”), trimiși de la Ierusalim de marele preot Eleazar pentru a traduce Pentateuhul
din ebraică în limba greacă. Regele Ptolemeu dorea traducerea Scripturilor ebraice pentru
faimoasa bibliotecă din Alexandria, cea mai mare din antichitate. Dar, de reținut că în
scrisoare se vorbește doar de Pentateuh (primele cinci cărți din Vechiul Testament sau
cărțile lui Moise), nu de întregul Vechi Testament.
Septuaginta a apărut din nevoia cultică a comunității evreiești din Alexandria (Egipt) de a
poseda scrierile sacre în limba pe care o înțelegeau, limba greacă (dialectul koine „limba
comună”). Ea a început în sec. al III-lea și s-a încheiat în sec. al II-lea îdHr, după cum atestă
prologul cărții lui Iisus fiul lui Sirah (din păcate prologul lipsește în Biblia Sinodală
Românească).
Textul Septuagintei a fost dezavuat de către evrei după ce creștinismul a preluat
Septuaginta și s-a folosit de ea în polemicile cu evreii. De exemplu, Isaia 7.14 are în
Septuaginta termenul „fecioară”, pe care creștinii îl interpretau referitor la Fecioara Maria,
Parohia Sf. Cuv. Parascheva Militari II 2 Cateheza
diac. Alexandru Mihăilă 15.10.2022
Maica Domnului, pe când Textul ebraic are un termen mai generic, „fată”, „tânără”, care nu
exclude fecioria, dar nici nu o afirmă așa cum o face termenul din Septuaginta.
Septuaginta a devenit astfel traducerea Vechiului Testament utilizată exclusiv de Biserica
creștină veche. Din cauza copierii intensive, cu trecerea timpului au apărut variante în text,
fapt ce a necesitat revizuiri. După informația Fericitului Ieronim, în vechime circulau trei
astfel de revizuiri (recenzii) ale Septuagintei: (a) recenzia lui Origen († 254) din Hexapla, o
monumentală lucrare de critică textuală antică, păstrată în Cezareea Palestinei, (b) recenzia
lui Isihie (Hesychius) din Alexandria din 311 și (c) cea a lui Lucian din Antiohia.
În Prologul la cartea Cronicilor (Paralipomene) din traducerea Vulgatei, Fericitul Ieronim
explică mai detaliat: „Regiunea Alexandriei și Egiptului laudă în Septuaginta lor autoritatea
lui Isihie; regiunea de la Constantinopol până la Antiohia aprobă versiunea lui Lucian
Martirul; la mijloc, între aceste provincii, oamenii din Palestina au citit cărțile pe care le-
au publicat Origen, Eusebiu și Pamfil, după ce le-au fost lucrate de. Și toată lumea se luptă
între ei cu această triplă varietate”.
Conform spuselor Fericitului Ieronim, până la Origen, recenzia lui Lucian la Vechiul
Testament în greacă era cea obișnuită, comună. În Epistola 106.2.2 către Suinnas și Fretela,
doi clerici goți, scrie următoarele: „Trebuie să știți că există o ediție pe care Origen și
Eusebiu de Cezareea și toți comentatorii greci o numesc koine, adică obișnuită și
răspândită, și este numită de majoritatea oamenilor de acum lucianică; și mai este alta, cea
a Septuagintei care se află în manuscrisele Hexaplei, și a fost tradusă de noi în latină”.
Așadar, la Vechiul Testament, ediția comună până la opera monumentală a lui Origen
(Hexapla) a fost cea a lui Lucian. Dar, după ce Origen a întocmit Hexapla, ediția lui Origen
devine cea obișnuită sau comună pentru Vechiul Testament grec.
În sinaxarul din Minei, la 15 octombrie, se spune că Lucian s-a ocupat și de Noul Testament,
informație care este probată și de cercetătorii textului Noului Testament.
Dacă însă pentru Vechiul Testament, textul bisericesc obișnuit a fost ediția lui Lucian, dar
ulterior a fost înlocuită de cel din Hexapla lui Origen, la Noul Testament lucrurile s-au
petrecut diferit. Textele de proveniență alexandrină ale Noului Testament sunt mai vechi
și de aceea sunt mai apreciate de specialiștii în critică textuală pentru stabilirea variantei
celei mai vechi, stând la baza textului critic. Dar textele de proveniență antiohiană – adică
tocmai recenzia lui Lucian la Noul Testament – a căpătat importanța cea mai mare, fiind
utilizate în capitala Imperiului bizantin, Constantinopol, și devenind textul bisericesc
obișnuit.
Așadar, Sfântul Martir Lucian ne-a dat ediția greacă a Scripturii așa cum o știm noi. La
Vechiul Testament, ediția lui a fost înlocuită la un moment dat de cea a lui Origen. Dar la
Noul Testament, ediția lui Lucian a devenit ediția antiohiană, apoi constantinopolitană și
apoi Textul Bizantin al Bisericii de limbă greacă până astăzi.