See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/297369654

Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) şi " iudeii " în interpretarea imnografiei
bizantine

Chapter · February 2016

CITATIONS READS

0 757

1 author:

Alexandru Ioniță
Lucian Blaga University of Sibiu
49 PUBLICATIONS 7 CITATIONS

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Alexandru Ioniță on 08 March 2016.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”
în interpretarea imnografiei bizantine

Alexandru Ioniţă*

The Raising of Lazarus (Jn 11, 1-44) and the “Jews” in the Liturgical
Interpretation of the Byzantine Hymnography

The aim of this study is to contribute to the broader discussion

of the new field of Israelogy paying attention especially to the question
of anti-Judaism of the Orthodox hymnographical tradition taken from
Triodion. Textual evidence around the celebration of the Lazarus’s raising
compared with biblical narrative and it’s context denote a considerable
difference between the liturgical and biblical perspective concerning the
‘Jews’. Despite some clear references in the 20th century to the need of
critical revision of Orthodox liturgical texts practically this intention needs
more support from the side of both academic studies and deep knowledge
of the byzantine liturgical and spiritual tradition.

Keywords: The Raising of Lazarus, Orthodox Liturgy, Anti-Judaism, Gos-

pel according to St. John, Byzantine Hymnography, Liturgical Renewal

1. Introducere
Cine trăiește într-un mediu creștin-ortodox poate confir-
ma faptul că minunile relatate în Biblie, precum și alte minuni
*
Diac. Dr. Alexandru Ioniță, Cercetător științific III la Centrul de Cerce-
tare Ecumenică, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Str. Mitropoliei 30,
550179, Sibiu. Email: alexandru.ionita@ulbsibiu.ro. Acest articol este varian-
ta în limba română, însă mult dezvoltată, a unei contribuții publicate inițial
în limba germană: „Das unaussprechliche Wunder – die Auferweckung des
Lazarus. Eine kurze Betrachtung aus der Perspektive der Orthodoxen Litur-
gie mit Blick auf das Judenbild”, în: Stefan Alkier & Ioan Dumitru Popoiu
(eds.), Wunder in evangelischer und orthodoxer Perspektive, Kleine Schriften
des Fachbereichs Evangelische Theologie der Goethe-Universität Frankfurt
am Main 6, Evangelischer Verlagsanstalt, Leipzig, 2015, p. 211-228.

224
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

istorisite de viețile sfinților sunt considerate posibile și în zilele

noastre. În comparație cu un context occidental1 și confesiunile
influențate din punct de vedere cultural de Iluminism, critica
față de minuni joacă un rol mult mai puțin important în ca-
drul vieții bisericești dar și în mediul academic al confesiunii
Ortodoxe. Această realitate este reprezentată în mod exemplar
de textele imnografice ale liturghiei ortodoxe, compuse în pe-
rioada bizantină și folosite până astăzi fără modificări. Imnele
cultului bizantin sunt conținute în cel puțin 15 volume folosite
în timpul slujbelor și constituie o veritabilă lecțio divina, căci
ele reproduc, în cea mai mare parte, lecturile biblice pe înțelesul
auditoriului, aceste parafrazări și interpretări poetice ale Scripu-
rii2 fiind de multe ori prea elevate, destinate mai degrabă unui
auditoriu foarte instruit. Imnografia este concepută în contextul
în care accesul direct la textul Scripurilor era foarte redus. Nu
numai că puțini oameni știau să citească, dar și textele scrise
erau accesibile doar parțial, prin faptul că numai o parte din
cărție biblice erau copiate în manuscris, ori textul era prezent în
forma unui așa numit lecționar3, cu pericope alese pentru du-
minicile și sărbătorile de peste an. Practica citirii cărților biblice
într-un singur volum în particular era foarte rară în perioada
1
Cu privire la clișeele despre Est și Vest vezi George E. Demacopoulos &
Aristotle Papanikolaou (eds.), Orthodox Constructions of the West, Orthodox
Christianity and Contemporary Thought, Fordham University Press, 2013.
2
Nu există un consens referitor la locul și numătul lecturilor din Vechiul
Testament în liturghia bizantină. Vezi mai multe detalii la Paul Magdalino &
Robert S. Nelson (eds.), The Old Testament in Byzantium, Dumbarton Oaks
Research Library and Collection, Washington D.C., 2010. În curând apare
The New Testament in Byzantium, Dumbarton Oaks Research Library and
Collection.
3
Evangheliar, Apostol, sau Păremiar. Pentru studiul lecționarelor bizanti-
ne vezi în mod special Daniel Galadza, „The Jerusalem Lectionary and the
Byzantine Rite”, în: B. Groen, D. Galadza, N. Glibetic, and G. Radle (eds.),
Rites and Rituals of the Christian East, Eastern Christian Studies 22, Leuven:
Peeters, 2014, p. 181–199 și studiul Maicii É. Poirot din acest volum.
225
Alexandru Ioniţă

evului mediu. Astfel, imnografia, împreună cu iconografia și tot

contextul liturgic erau mijloacele principale prin care mesajul
biblic ajungea și era interpretat pentru poporul creștin.4
Mai ales în a doua jumătate a sec. XX textele liturgice
au început să fie percepute și studiate ca sursă patristică pentru
interpretarea liturgică a Sfintei Scripturi, însă stadiul cercetări-
lor în domeniul cultului bizantin este încă nesatisfăcător și își
așteaptă încă abordările adecvate.5
Textul de față are ca scop identificarea funcției pe care o are
relatarea despre minunea învierii lui Lazăr din In 11, 1-44 în im-
nografia liturghiei bizantine, cu o privire specială asupra rolului
„iudeilor” în narațiunea biblică ioaneică și receptarea ei în urcușul
liturgic, de la cele patruzeci de zile de post la Săptămâna Patimilor
și Sfintele Paști. Încadrată în domeniul nou cristalizat sub numele
de Israelogie6, acest articol se dorește a fi o contribuție la discuția
mai largă legată de anti-iudaismul textelor liturgice ortodoxe,
care, de asemenea, nu este dezbătut îndeajuns.7
4
Vezi studiile clasice semnate de J. Mateos, La célébration de la Parole dans la
Liturgie Byzantine. Étude historique, OCA 191, Roma, 1971 și Pierre Riché
& Guy Lobrichon (eds.), Le Moyen Age et la Bible, Beauchesne, Paris, 1984.
5
Aici trebuie amintit Prof. K. Nikolakopoulos, „Das Neue Testament als
Hymnologische Quelle in der Orthodoxen Kirche”, în: Theologia 61(1990),
p. 161-186.
6
Legat de numele acesta de israelogie vezi serica de cărți apărut la Peter Lang
sub seria Edition Israelogie. Unul din volumele cele mai interesante este Mi-
chael G. Vanlaningham, Christ, the Savior of Israel: An Evaluation of the Dual
Covenant and Sonderweg Interpretations of Paul’s Letters, EDIS 5, Peter Lang,
Frankfurt, Mainz, Berlin u.a., 2012.
7
Vezi Éliane Poirot, „Permanenţa legământului şi textele liturgice Bizantine”
(trad. de Pr. Cornel Dîrle), în: Studia Universitatis Babeş-Bolyai Theologia
Graeco-Catholica Varadiensis, II (2010), p. 63-72 și Bert Groen, „Antijudais-
mus in der heutigen byzantinischen Liturgie”, în: Albert Gerhards & Hans
Hermann Henrix (eds.), Dialog oder Monolog? Zur liturgischen Beziehung
zwischen Judentum und Christentum, Quaestiones Disputatae 208, Freiburg
i. B., Herder, 2004, p. 210-222; idem, „Old Testament Saints and Anti-Ju-
daism in the Current Byzantine Liturgy”, în: Marcel Barnard, Paul Post &
226
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

2. Locul narațiunii despre învierea lui Lazăr în evanghelia

a patra și relevanța ei pentru conflictul cu „iudeii”
Înainte de a ne dedica lecturii textelor imnografice dorim
să privim textul biblic însuși, din perspectiva discuțiilor legate de
rolul „iudeilor” în expunerea narativă a evangheliei după Ioan.
Datarea evangheliei joacă aici un rol important și trebuie să spu-
nem de la început că, în ciuda unor încercări de a o data printre
primele scrieri ale Noului Testament8, acceptăm părerea deveni-
tă deja tradițională, conform căreia textul a fost scris la sfârșitul
primului secol creștin. Pentru demonstrarea datării târzii a evan-
gheliei contribuie considerabil modul în care această evanghelie
prezintă conflictul cu „iudeii”, apoi existența a numeroase pasaje
semi-liturgice9, precum și alte motive legate de interpretarea cita-
telor din scripurile iudaice în noul context creștin10. La acestea se
adaugă teza socio-istorică a lui Clark-Soles care sprijină cu argu-
mente noi datarea evangheliei a patra la o distanță de timp consi-
derabilă după căderea Ierusalimului din anul 70.11

Els Rose (eds.), A Cloud of Witnesses: The Cult of Saints in Past and Present,
Liturgia Condenda 18, Leuven, Peeters, 2005, p. 145-159.
8
Vezi de exemplu K. Berger, Im Anfang war Johannes. Datierung und Theolo-
gie des vierten Evangeliums, Gütersloh, Kaiser, 2004.
9
„Les expressions déjà semi-liturgiques dans l’Évangile, qui désig-
nent ses adversaires, reflètent bien qu’être Juif pour son auteur est défini
par l’appartenance liturgique. De ce point de vue liturgique chrétien, les
ennemis du Christ sont dogmatiquement appelés les Juifs. La définition
d’appartenance géopolitique et nationale est secondaire.” Cf. N. Cernokrak,
„Les offices byzantins de la passion, interprètes de la polémique du Christ
avec les juifs dans l’Évangile de saint Jean”, în: C. Braga & A. Pistoia (eds.),
La Liturgie, interprète de l’écriture. II: Dans les compositions liturgiques,
prières et chants, Bibliotheca Ephemerides Liturgicae Subsidia 126, Editioni
Liturgiche, Roma, 2003, p. 177.
10
Vezi studiul lui Ruth Sheridan, Retelling Scripture: ‘The Jews’ and the Scrip-
tural Citations in John 1:1 – 12:15, Brill, Leiden-Boston, 2012, p. 30ff.
11
„…the Johannine ‘Jews’ represent officials from post-70 CE synagogue Ju-
daism, and that Scripture functioned to design identity boundaries between
227
Alexandru Ioniţă

În ciuda multor motive care vorbesc despre avanghelia

după Ioan ca despre una din cele mai acustice la adresa „iu-
deilor” contemporani, se pare că raportul dintre comunitatea
autorului și cea adversă este mult mai complicat decât pare la
suprafață, ceea ce a condus pe R. Sheridan la formularea urmă-
toarei poziții:
Evanghelia a patra este adesea considerată „cea mai
mult” dar și „cea mai puțin” iudaică dintre toate evan-
gheliile, iar aceste elemente paradoxale ale evangheliei
coexistă în mod paradoxal. Căci în timp ce recursul
autorului la scripturile iudaice ne face să considerăm
textul ca fiind „cea mai iudaică” dintre cele patru evan-
ghelii, totuși portretizarea antagonistică și infamantă a
„iudeilor” face pe mulți să o considere un rezumat al
anti-iudaismului creștin din acea perioadă.12
Această situație paradoxală este confirmată și de faptul că
unii autori au luat textul evangheliei a patra ca punct de pornire
pentru un dialog iudeo-creștin13, în timp ce alții văd în ea o
adevărată amenințare a relațiilor actuale dintre cele două religii
ale cărții.14
these Jews and the Gospel community.” Cf. R. Sheridan, Retelling Scripture:
‘The Jews’ and the Scriptural Citations in John…, p. 35.
12
Ibidem.
13
Vezi D. Moody Smith, „Judaism and the Gospel of John”, în: James H.
Charlesworth (ed.), Jews and Christians. Exploring the Past, Present, and Fu-
ture, Crossroad, New York, 1990, p. 76-96; Urban C. Von Wahlde, „The
Gospel of John and the Presetation of Jews and Judaism”, în: David P.
Efroymson, Eugene J. Fisher, Leon Klenicki (eds.), Within Context: Essays
on Jews and Judaism in the New Testament, The American Interfaith Institute,
Philadelphia, Pensylvania, 1993, p. 67-84. Precum și N. Cernokrak, „Les
offices byzantins de la passion…”, p. 171-86.
14
R. Alan Culpepper, „The Gospel of John as a Threat to Jewish-Christian
Relations”, în: James H. Charlesworth (ed.), Overcoming Fear Between Jews
and Christians, The American Interfaith Institute, Crossroad, New York,
1993, p. 21-43.
228
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

Desigur, nu putem trata aici în amănunt atitudinea evan-

gheliei după Ioan față de iudasimul contemporan ei15, însă pen-
tru a înțelege locul și funcția relatării despre învierea lui Lazăr
trebuie să amintim pe scurt alte momente din aceeași evanghelie.
Astfel, observăm cum după primul „semn” din Cana Galileii (In
2, 11) autorul spune că ucenicii au crezut în Iisus, care și-a des-
coperit slava prin acea primă minune. Câteva rânduri mai târziu
(v. 18) „iudeii” cer un „semn” pentru îndrăzneala lui Iisus de a fi
alungat pe neguțători din Templu, iar aceștia primesc un răspuns
– explicat de către autorul evangheliei pentru cititori – și anume
că „El vorbea despre templul trupului Său”16 (v. 21). Este de
remarcat aici perspectiva pascală din care trebuie privite aproape
toate evenimentele și discursurile evangheliei după Ioan. Textul
biblic nu este un reportaj al evenimentelor și le prezintă pe toate
din perspectiva Învierii și proclamării divinității lui Iisus. Dar
interesant este că încă de la acest început al activității miracu-
loase prezentate de autor, cititorii sunt atenționați pe de o parte
asupra faptului că „mulți au crezut” din cauza minunilor, iar pe
de altă parte, că Iisus „nu se încredea în ei, pentru că îi cunoștea
pe toți și pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească cineva
despre om, căci El însuși cunoștea ce era în om.” (v. 23-25). Pe
baza acestui text se vorbește în literatura de specialitate despre
o oarecare „critică a minunilor” (Wunderkritik17) în evanghelia
după Ioan, ceea ce lasă cititorul să se aștepte la posibilitatea ca
unii să nu creadă în minunile făcute de Iisus.
Al doilea „semn” al evangheliei constă în vindecarea fiului
unui slujitor regal în Capernaum (4, 54), după care aflăm deja
15
Vezi mai mult în acest sens la David P. Efroymson, „Jesus: Opposition and
Opponents”, in: David P. Efroymson, Eugene J. Fisher, Leon Klenicki (eds.),
Within Context..., p. 85-103.
16
Toate citatele biblice provin din Biblia tipărită cu aprobarea Sf. Sinod,
București, 2008.
17
Vezi o introducere în acest domeniu la S. Alkier, „Wen wundert was?
Einblicke in die Wunderauslegung von der Aufklärung bis zur Gegenwart”,
ZNT 4 (2001), p. 2-15.
229
Alexandru Ioniţă

că „iudeii prigoneau pe Iisus și căutau să-L omoare” (5, 16.18).

În ciuda acestei situații mulți vin în continuare la credința în
Iisus și autorul evangheliei anunță teme care au direct de a face
cu subiectul nostru:
„Fiul dă viață celor de voiește” (5, 21); „adevărat, ade-
vărat zic vouă, că vine ceasul și acum este, când morții
vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi
vor învia.” (5, 25) „Nu vă mirați de aceasta, că vine
ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui,
și vor ieși...” (5, 28-29).
Aceste pasaje pot fi considerate ca o pregătire a cititorului
pentru minunea negrăită a învierii lui Lazăr din mormânt și
în același timp se poate urmări cum conflictul cu „iudeii” es-
calează treptat.18 În capitolul următor avem de a face din nou
cu atitudine refractară față de minuni atunci când evanghelia
spune că mulțimi de oameni au mers după Iisus din cauză că
au văzut minunile (6, 2) și apoi vedem că acea mulțime dorește
chiar să-l încoroneze pe Iisus ca rege (v. 14-15). Critica față de
profitul material în urma minunilor este exprimată în reacția
dură a lui Iisus față de mulțimea înfometată (v. 26) și observăm
cum intenția autorului este aceea de a întoarce destinatarii spre
„mâncarea nepieritoare” și „viața veșnică” (v. 27). Dar când Iisus
vorbește despre viața veșnică „iudeii murmurau” (v. 41) și chiar
unii dintre ucenici „murmurau” arătând neîncredere în cuvinte-
le Sale despre pâinea care „s-a pogorât din cer”.
Tensiunea dintre cei credincioși și cei necredincioși crește
încât „iudeii căutau să-L ucidă” (7, 1) și urmează o serie de eve-
nimente miraculoase care dezbină poporul în adepți și dușmani
ai lui Iisus (10, 19). Așa se face că în urma unui discurs despre
„păstorul cel bun”, care culminează cu afirmația „Eu și Tatăl
Meu una suntem”, „iudeii au luat pietre ca să arunce asupra Lui”
(v, 31), însă vor fi determinați să pună în practică aceste atitu-
18
Urban C. Von Wahlde, „The Gospel of John and the Presetation of Jews and
Judaism...”, p. 77.
230
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

dini abia odată cu minunea învierii lui Lazăr, când nu numai pe

Iisus (11, 53), ci și pe Lazăr s-au hotărât să-l omoare (12, 10).
Urmează intrarea în Ierusalim și descrierea pregătirilor pascale
precum și a patimilor lui Iisus, care ocupă la Ioan cel mai mult
spațiu în comparație cu ceilalți evangheliști.
Observăm că minunea învierii lui Lazăr constituie punc-
tul culminant al conflictului comunității din jurul lui Iisus cu
„iudeii” și se poate urmări creșterea acestui conflict cu ajutorul
cuvintelor cheie precum semn, iudei sau credință. Minunea învi-
erii lui Lazăr este, de asemenea, ultima faptă minunată prezen-
tată de evanghelist și tot aici avem pentru ultima dată prezent
termenul de semne (σημεῖα, 12, 37).19 De fapt, termenul acesta
mai apare doar o singură dată chiar la sfârșitul evangheliei după
Ioan într-o formulare cu calitate de concluzie a întregii scrieri, în
care autorul mai dorește să sublinieze odată ideile fundamentale
ale mesajului său, anume că Iisus este Mesia și că prin credința
în El se poate dobândi viața veșnică (20, 30-31).

3. Minunea învierii lui Lazăr și „iudeii” în imnografia

săptămânii stâlpărilor
Deși cunoaștem mai degrabă numai o duminică a stâlpă-
rilor, precedată de sâmbăta lui Lazăr, trebuie subliniat aici că în
Postul Mare o săptămână liturgică nu începe cu Duminica, așa
cum se întâmplă în tot anul bisericesc începând cu sărbătoarea
Învierii, care dă tonul săptămânii și oferă tema biblică pentru
imnografia săptămânii care urmează. În perioada Triodului săp-
19
Numai odată se mai întâlnește termenul totuși în 20, 30-31, ca un fel
de concluzie, în care autorul mai subliniază ideile cele mai importante ale
mesajului său, anume că Iisus este Mesia și că putem să ajungem la viața
veșnică prin credința în El. Vezi o discuție mai detaliată asupra acestor teme
la S. Alkier, Die Realität der Auferweckung in, nach und mit den Schriften des
Neuen Testaments, A. Francke Verlag, Tübingen und Basel, p. 160-3 și G.
Van Belle, „The Death of Jesus and the Literary Unity of the Fourth Gospel”,
în: idem (ed.), The Death of Jesus in the Fourth Gospel, BETL 200, Leuven,
2006, p. 8-9.
231
Alexandru Ioniţă

tămâna începe cu ziua liturgică de luni, anticipând gradual eve-

nimentul sărbătorit în duminica pe care imnografia o pregătește
zi de zi mai deslușit. Așa se întâmplă și cu săptămâna aceasta,
în care Sâmbăta lui Lazăr este apogeul din mai multe puncte de
vedere. Vom vedea în cele ce urmează că această sărbătoare are
un rol deosebit în ceea ce privește imaginea liturgică a „iudei-
lor”, deoarece reprezintă un preambul al Săptămânii Patimilor.
Apoape toate studiile existente în domeniul provocărilor ridica-
te de anti-iudaismul textelor liturgice bizantine se concentrează
pe imnografia din Săptămâna Patimilor. Asta din cauză că acolo
avem exemplele cele mai dure și mai condamnabile la o privire
superficială, însă adevărul este că întreaga problematică a anti-
iudaismului liturgic ortodox este încă un domeniu foarte puțin
cercetat și dezbătut.20
Autorii imnelor din săptămâna stâlpărilor, care culmi-
nează de fapt nu numai cu duminica (intrării Domnului în Ie-
rusalim) ci și cu sărbătoarea învierii lui Lazăr, sunt printre cei
mai renumiți imnografi, în majoritate monahi, ai Bizanțului.
Dintre aceștia amintim de exemplu pe Andrei Cretanul, de la
care avem o bogată moștenire imnografică, dar și omiletică.21
Trebuie menționat că, spre deosebire de reticența monahismu-
lui palestinian și egiptean din primele veacuri față de imno-

20
Vezi studiile existente, scrise de Elisabeth Theokritoff, „The Orthodox Ser-
vices of the Holy Week: the Jews and the New Sion”, Sobornost 25 (1/2003),
p. 25-50 și notele publicate separat în Sobornost 25 (2/2003), p. 74-78; folo-
sitoare ar fi și Mary B. Cunningham, „Polemic and Exegesis : Anti-Judaic In-
vective in Byzantine Homiletics”, Sobornost 21 (2/1999), p. 46-68; Andreas
Külzer, Disputationes graecae contra iudaeos: Untersuchungen zur byzantinis-
chen antijüdischen Dialogliteratur und ihrem Judenbild, Byzantinisches Archiv
18, Stuttgart, 1999; Elisabeth Revel-Neher, The Image of the Jew in Byzantine
Art, Pergamon Press, Oxford u.a., 1992.
21
Vezi mai ales volumul lui Mary B. Cunningham & Pauline Allen (eds.),
Preacher and His Audience, Studies in Early Christian and Byzantine Homile-
tics, Brill, 1998, iar pentru mai multe detalii se poate consulta contribuția
semnată de Radu Gârbacea în acest volum.
232
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

grafie și creațiile liturgice melodico-poetice din afara textelor

conținute în canonul biblic22, autorii care au compus imno-
grafia Triodului și în special imnele avute în vedere în acest
studiu sunt monahi proveniți din păturile sociale cele mai
rafinate din punct de vedere cultural. Unii au fost episcopi,
alții chiar împărați ai imperiului Bizantin, iar alții monahi sau
monahii.23
3.1. „Iudeii” și prilejul sărbătorii lui Lazăr
Învierea lui Lazăr este descrisă în imnografie de nenu-
mărate ori în cuvinte neegalate pentru alte fapte minunate ale
Mântuitorului relatate în Noul Testament. Pentru a gusta din
aceasta oferim câteva exemple:
• Μέγα τὸ θαῦμα! Πολυέλεε Κύριε δόξα σοι….24
• Μέγα καὶ παράδοξον θαῦμα, τετέλεσται σήμερον!...25
• Δεδεμένος τοὺς πόδας, Λάζαρος ἐβάδιζε, θαῦμα ἐν θαύμασι!...26
• Θαῦμα, ξένον καὶ παράδοξον! πῶς ὁ Κτίστης πάντων…27
• τοῦτο τὸ ξένον τεράστιον εἰς φθόνον διεγείρει τὸν τῶν Ἑβραίων
λαόν...28

22
Stig S. Frøyshov, „La réticence à l’hymnographie chez des anachorètes de
l’Egypte et du Sinaï du 6e aux 8e siècles”, în : L’Hymnographie. Conférences
Saint-Serge, XLVIe Semaine d’Études Liturgiques, Roma, 2000, p. 229–245.
23
Este renumită și o femeie călugărită cu numele Casia, ori Casiana, care a
compus forte multe canoane liturgice. Vezi Kurt Sherry, Kassia the Nun in
Context: the Religious Thought of a Ninth-Century Byzantine Monastic, Pisca-
taway, NJ, Gorgias Press, 2011.
24
Vezi Stihira 7 de la Laude, Utrenia Sâmbetei lui Lazăr.
25
Doxastikon de la Laude, Utrenia Sâmbetei lui Lazăr.
26
Teofan Studitul, Troparul 3 din oda 5, Canonul de la Laude, Utrenia
Sâmbetei lui Lazăr.
27
Andrei Cretanul, Troparul 2, Oda 3, Canonul de la Pavecernița Mare,
Sâmbăta lui Lazăr.
28
Nikiphoros Callistos Xanthopoulos, Sinaxar la Sâmbăta lui Lazăr.
233
Alexandru Ioniţă

Este interesant de observat motivul sărbătoririi liturgice a

unei asemenea minuni așa cum este el redat de către Nikepho-
ros Callistos Xanthopoulos (1256-1335) în sinaxarul sărbătorii.
El ne spune că Sfinții Părinți au hotărât sărbătoarea lui Lazăr
în acest moment al perioadei prepascale, deoarece îndeosebi
această minune a fost începutul „nebuniei iudeilor” (μανία τῶν
Ἰουδαίων) față de Iisus.29 Din același sinxar aflăm că Lazăr „era
evreu de neam, din grupa eretică a fariseilor”, fiul unui Simon,
cu care Iisus vorbea adesea despre învierea morților. Această mi-
nune a declanșat – conform sinaxarului – nu numai ura „iude-
ilor” împotriva lui Iisus, ci și împotriva lui Lazăr, motiv pentru
care acesta a fost nevoit să fugă pe insula Cipru, unde mai târ-
ziu a fost ales episcop al orașului Chition (azi Larnaka30), iar
moaștele lui făcătoare de minuni au fost duse de împăratul Leon
la Constantinopol în mod fastuos.
Este remarcabilă atenția cu care imnografii urmăresc par-
cursul cronologic al evenimentelor biblice și modul în care le lasă
să se oglindească în poezia liturgică. Desigur că atenția noastră
se îndreaptă în mod special spre textele relevante pentru discuția
legată de cei doi poli, respectiv minunea cu Lazăr și imaginea
„iudeilor”. Astfel, găsim deja în Lunea dinaintea Sâmbetei lui
Lazăr informația că Iisus vine în Betania să facă „o mare minu-
ne” (θαυμάσιον μέγα)31 și ca să „învingă moartea prin viață”.32
„Iudeii” încă nu intră în scenă, însă Teodor Studitul dorește să

29
„...τοῦτο τὸ Θαῦμα ἀρχὴν καὶ αἰτίαν μάλιστα εὖρον τῆς κατὰ τοῡ
Χριστοῡ μανίας τῶν Ἰουδαίων.” Vezi Nikiphoros Callistos Xanthopoulos,
Sinaxar la Sâmbăta lui Lazăr.
30
Vezi Synaxarion of the Lenten Triodion and Pentecostarion, ed. Fr. David
Kidd & Mother Gabriella Ursache, HDM Press, Rivers Junction, Michigan,
1999, p. 109.
31
Teodor Studitul, Troparul 5, Oda 1 (partea a doua), Utrenia de Luni.
32
„Ἤνοικται τὰ πρόθυρα, τῆς τοῦ Λαζάρου ζωοποιΐας· Χριστὸς γὰρ ἥκει,
ὡς ἐξ ὕπνου ἐγεῖραι τὸν θανέντα, καὶ καταπαλαῖσαι, ζωὴ τὸν θάνατον.”
Teodor Studitul, Troparul 1, Oda 8 (partea a doua), Utrenia de Luni.
234
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

asigure pe cititorii săi că neamurile păgâne sunt supuse cu aceas-

tă ocazie Tatălui ceresc.33 Ar fi fost bine ca terminologia liturgică
legată de popor, neamuri, Israel și iudei să fie măcar la fel de clară
ca în Noul Testament, însă nu este cazul.34 În orice caz, vom ve-
dea că spre deosebire de textele biblice, termenii de ἔθνος, λαός
și Ἰσραηλ se referă mai degrabă la poporul și mai ales Biserica
creștină într-o detașare netă față de termenul Ἰουδαίον.
În ziua liturgică de marți, același autor, respectând crono-
logia narațiunii biblice, încurajează în mod retoric pe Lazăr să se
pregătească pentru moartea care îi va surveni în ziua următoare,
dar în același timp i se prevestește și bucuria învierii după pa-
tru zile, autorul nerenunțând la perspectiva pascală specifică și
evangheliei însă nu atât de pregnant.35
3.2. Escalarea conflictului retoric
În următoarea zi liturgică, miercuri, Lazăr este deja mort,
iar surorile lui și cunoscuții îl plâng la mormânt. Autorul im-
nelor, introduce aici diatriba și pune pe seama Mariei, Maica
Domnului, cuvinte la adresa „iudeilor”:
...Ce Ți-a răsplătit Ție mulțimea iudaică cea fără de
lege și nemulțumitoare, care s-a bucurat de darurile
Tale cele multe și mari, Fiul meu? Laud plecăciunea Ta
cea dumnezeiască.36
„Fărădelegea” și „nemulțumirea” sunt stereotipuri ale dis-
cursului anti-iudaic creștin încă din secolul al II-lea, impuse mai

33
„Ἔρχεται ἥκει ὁ Χριστός, πρὸς τὴν Ἱερουσαλήμ, ὡς Βασιλεὺς κεκαθηκώς,
ἐπὶ πώλου ὀνικοῦ, τὸ τῶν ἐθνῶν ὑποκλῖναι, ἀλόγιστον, ὑπὸ ζυγὸν τῷ
Πατρί.” Teodor Studitul, Troparul 2, Oda 1 (partea a doua), Utrenia de Luni.
34
Vezi N. Cernokrak, „Les offices byzantins de la passion...”, p. 177.
35
Teodor Studitul, Troparul 1, Oda 9 (partea a doua), Utrenia de Marți.
36
„Ἡ ἀπειρόγαμος, ἁγνὴ καὶ Μήτηρ σου, Χριστὲ ὁρῶσά σε, νεκρὸν κρεμάμενον,
ἐπὶ τοῦ ξύλου μητρικῶς, θρηνολογοῦσα ἔλεγε· Τί σοι ἀνταπέδωκε, τῶν
Ἑβραίων ὁ ἄνομος, δῆμος καὶ ἀχάριστος, ὁ πολλῶν καὶ μεγάλων σου, Υἱέ μου
δωρεῶν ἀπολαύσας; Ὑμνῶ σου τὴν θείαν συγκατάβασιν.” Teodor Studitul, Se-
delna 4, Stavrotheotokion, Utrenia de Miercuri.
235
Alexandru Ioniţă

ales de către Meliton de Sardes prin scrierile sale37, iar aici ele
apar pentru prima oară în săptămâna stâlpărilor. Tot în această
miercuri întâlnim pentru prima dată expresia „bucură-te mun-
tele Sionului căci vine la tine Împăratul...”38, dar fără a avea deja
explicația că Biserica ar fi noul Sion. Asta se va întâmpla mai târ-
ziu. Autorul trebuie să prezinte mai întâi motivul pentru această
transpunere, care constă în faptul că Iudea a ucis pe profeți și în
cele din urmă și pe Iisus, afirmații care au condus autorii creștini
la ideea de deicid39:
Iarăși vine Hristos la tine, Iudee ucigașă, dorind să
plinească patima cea mântuitoare ca un Dumnezeu,
pe Care Îl căutai să-L ucizi cu pietre. Iată, se apropie,
de Sineși fiind chemat, să fie omorât de tine, ca să ne
mântuiască pe noi (εἰς τὸ σῶσαι ἡμᾶς).40
Dacă privim ultimele cuvinte în oglinda celor de la înce-
putul acestui tropar ne putem aminti de prologul ioaneic, unde
se spune că „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (In
1, 11) dar în același timp ne putem gândi la textul paulin din
Rm 11, 11, unde spune că „prin căderea lor, neamurilor le-a
venit mântuirea, ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele” și că
„micşorarea lor s-a făcut bogăţie neamurilor” (Rm 11, 12). Fap-
tul că Teodor Studitul se referă la neamurile păgâne, la ne-iudei,
respectiv la Biserică, atunci când spune „ca să ne mântuiască pe
noi”, reiese clar din următoarea stihiră a zilei:
Israel se îmbrăca cu porfiră și cu vison, strălucind întru
veșminte preoțești și împărătești și, îndestulându-se cu
37
E. J. Wellesz, „Melito’s Homily on the Passion: an Investigation into Sour-
ces of Byzantine Hymnography”, JTS 44 (1943), p. 41-52.
38
Teodor Studitul, Troparul 5, Oda 3 (partea a doua), Utrenia de Miercuri.
39
E. Werner, „Melito of Sardes, the First Poet of Deicide”, Hebrew Union
College Annual 37 (1966), p. 191-210.
40
Teodor Studitul, Troparul 2, Oda 9 (partea a doua), Utrenia de Miercuri:
„Πάλιν ἥκει πρὸς σὲ τὴν φονεύτριαν, Ἰουδαίαν ὁ Χριστός, τὸ σωτήριον
πάθος γλιχόμενος, ἐκπληρῶσαι ὡς Θεός, ὃν ἐζήτεις λιθάσαι· ἰδού σοι
αὐτόκλητος, θέλων προσίεται, τῆς μιαιφονίας σου, εἰς τὸ σῶσαι ἡμᾶς.”
236
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

legea și cu profeții, se veselea în slujbele legii. Dar răs-

tignindu-Te afară de porți pe Tine, făcătorule de bine,
Cel ce ai sărăcit, și lepădându-se de Tine, după ce ai
înviat, Cel ce ești pururi în sânurile lui Dumnezeu Ta-
tăl, însetează de picătura harului, precum și bogatul cel
nemilostiv a făcut cu Lazăr cel sărac. Că în loc de por-
firă și de vison, s-a îmbrăcat în focul cel nestins. Și se
jeluiește văzând pe poporul păgân (λαὸν τῶν ἐθνῶν),
cel lipsit mai înainte de fărâmiturile adevărului, încăl-
zindu-se acum în sânurile credinței lui Avraam și, cu
porfira sângelui Tău și cu haina botezului îmbrăcat,
împreună veselindu-se și îndulcindu-se de darurile Tale
și zicând: Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție.41
Deși paralela cu celălalt Lazăr, din parabolă (Lc 16) este
remarcabilă din punct de vedere retoric, diferența de viziune
teologică între Teodor Studitul și Ap. Pavel în Romani 11 cu pri-
vire la soarta „iudeilor” necredincioși este foarte diferită. În timp
ce stihira rezervă lui Israel focul cel veșnic, Apostolul oferă în
epistola sa o perspectivă neașteptat de pozitivă asupra întoarcerii
eshatologice a lui Israel la credință și reprimirea lor ca despre o
înviere din morți (Rm 11, 15).
Ziua liturgică de joi nu conține aproape nicio referință re-
levantă pentru tema noastră, deoarece în cursul unei săptămâni
mai ales miercuri și vineri sunt sărbătorite vânzarea și răstignirea
lui Iisus. Faptul că în această joi lipsesc afirmațiile anti-iudaice
41
„Ὁ Ἰσραὴλ πορφύραν καὶ βύσσον ἐνεδέδυτο, στολαῖς ἱεραῖς καὶ
βασιλείοις λάμπων, νόμον δὲ καὶ Προφήτας πλουτῶν νομίμοις λατρείαις
ἐνευφραίνετο· ἀλλά σε πτωχεύσαντα, σταυρώσας ἔξω πυλῶν Εὐεργέτα,
καὶ ζῶντα μετὰ σταυρὸν ἀθετῶν, τὸν ἐν κόλποις Θεοῦ Πατρὸς ἀεὶ ὄντα,
διψεῖ σταγόνα χάριτος, ὡς Πλούσιος ἄσπλαγχνος Λαζάρῳ πένητι, ὁ
πορφύρας καὶ βύσσου, ἄσβεστον πῦρ ἀνθυποδύς, καὶ βλέπων ὀδυνᾶται
τὸν πρὶν ψιχίων ἀληθείας, ἐνδεῆ λαὸν τῶν ἐθνῶν, νῦν ἐν κόλποις πίστεως,
Ἀβραὰμ θαλπόμενον, τὴν τοῦ Αἵματός σου πορφυρίδα, σὺν τῇ βύσσῳ
τοῦ βαπτίσματος φοροῦντα, καὶ συνευθηνούμενον, καὶ ἐντρυφῶντα
χαρίσμασι, καὶ λέγοντα· Χριστὲ ὁ Θεὸς ἡμῶν δόξα σοι.” Prima stihiră de la
Stihoavna laudelor, Utrenia de Miercuri.
237
Alexandru Ioniţă

și că ele revin în forță vineri scoate în evidență faptul că aceste

elemente ale retoricii liturgice bizantine sunt foarte strâns legate
de evenimentele patimilor și Învierii lui Iisus. Imnograful poate,
așadar, să renunțe la astfel de cuvinte la adresa lui Israel într-o zi
care nu îi livrează fondul teologic propice pentru exprimări dure
la adresa „iudeilor”, dar revine cu aciditate atunci când celebra-
rea liturgică îi propune tema patimilor. Această observație este
importantă pentru noi, căci trebuie să facem distincția clară în-
tre un anti-iudaism motivat teologic ori exegetic42 și o atitudine
anti-iudaică modernă sau chiar antisemitism.
Reluăm așadar firul afirmațiilor interesante pentru noi, pe
care le găsim abia în ziua liturgică de vineri. „Astăzi” – spune din
nou Teodor Studitul – s-au adunat mulți „iudei” din Ierusalim
ca să plângă pe Lazăr în Betania, însă mâine, pentru că au văzut
cum acesta a ieșit din mormânt, „s-au pornit să-L omoare pe
Hristos” (κινεῖται πρὸς φόνον Χριστοῦ)43. Vinerea găsim între
imne unul special, numit stavrotheotokion44, în care ideile lega-
te de patimile lui Hristos sunt mereu împletite cu cele dedicate
consternării umane în fața priveliștei de nesuportat a Domnului
răstignit, pusă întotdeauna în gura Maicii Domnului. În această
vineri „iudeii” sunt luați puternic în vizorul imnografaului,
atunci când spune:
42
„…Külzer reaffirms the important distinction between the theologically
and exegetically inspired ’anti-Judaism’ which pervades Christian texts from
the earliest period and the racially motivated ‘anti-Semitism’ which appears
to be a largely modem construct.” Vezi M. Cunningham, „Byzantine Anti-
Judaism”, Recenzie la A. Külzer, Disputationes Graecae contra Iudaeos. Un-
tersuchungen zur byzantinischen Antijüdischen Dialogliteratur und ihrem Ju-
denbild, Stuttgart and Leipzig, B. G. Teubner, 1999, în: The Classical Review
53:1 (2003), p. 88-89.
43
Teodor Studitul, Troparul 2, Oda 5 (partea a doua), Utrenia de Vineri.
44
K. Nikolakopoulos, Orthodoxe Hymnographie: Lexikon der orthodoxen
hymnologisch-musikalischen Terminologie, coll. Liturgische Texte und Studien
vol. 2, Klimmeck Verlag, Schliern b. Köniz, 1999, p. 63. În românește imnul
este intitulat „Al Crucii și al Născătoarei”.
238
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

Stând de față Preacurata la patima Fiului său, plângând

cu amar, s-a tânguit cu jale: Cum Te-au pus feciorii
iudeilor înaintea judecății lui Pilat, pe Tine, Cel ce ești
slăvit fără tăcere cu cântări îngerești? Vai mie, Fiule!
Laud, Cuvinte, milostivirea Ta cea multă și nespusă.45
Sau „vai mie, Fiule preaiubit! Cum te-a răstignit popo-
rul cel nerușinat și nemulțumitor?”46
Aici remarcăm contrastul dintre „fiii evreilor” (παῖδες
Ἑβραίων) și Fiul Mariei, însă apogeul potențialului anti-iudaic
este încă neatins. Asta se va întâmpla abia în Sâmbăta lui La-
zăr și în Duminica Stâlpărilor, când imnografia este îmbogățită
cu autori ca Andrei Cretanul, Iosif Studitul și Împăratul Leon
cel Înțelept. În plus, trebuie subliniat faptul că postul propriu-
zis s-a încheiat odată cu vineri seara iar sărbătoarea lui Lazăr
și Duminica intrării în Ierusalim fac trecerea la Săptămâna
Patimilor, o perioadă de intensă rugăciune și pregătire pentru
praznicul Învierii.47 Minunea învierii lui Lazăr nu este altceva
decât pregustarea Învierii lui Hristos, de aceea imnografii amin-
tesc adesea că Iisus, cu ocazia acestei minuni, vrea să le întăreas-
că ucenicilor săi credința în Înviere, în timp ce „iudeii” rămân
necredincioși în ciuda evidențelor:
S-au uimit, Stăpâne, mulțimile iudaice, dacă au văzut
pe Lazăr cel mort, sculându-Se din mormânt prin glasul
45
„Τῷ πάθει τοῦ Υἱοῦ, ἡ Ἁγνὴ ἐφεστῶσα, θρηνοῦσα γοερῶς, κατηλάλαζε
μέλος. Πῶς σε τὸν ἀσιγήτως, Ἀγγέλων ὕμνοις δοξολογούμενον, παῖδες
Ἑβραίων φεῦ μοι! Πιλάτου κρίσει Υἱὲ παρέστησαν! Ὑμνολογῶ σου Λόγε
τὴν πολλήν, καὶ ἄρρητον εὐσπλαγχνίαν.” Teodor Studitul, Sedelna 3 Sta-
vrotheotokion, Utrenia de Vineri.
46
„Ὢ τοῦ παραδόξου θαύματος! ὢ μυστηρίου φρικτοῦ! […] Οἴμοι Τέκνον
φίλτατον! πῶς ὁ δεινός δῆμος καὶ ἀχάριστος σταυρῷ προσήλωσε;” Vezi
Doxastikon Stavrotheotokion de la Stihoavnă, Vecernia de Vineri.
47
„Săvârșind aceste patruzeci de zile de suflet folositoare, cerem să vedem și
Sfântă Săptămâna Patimii Tale, Iubitorule de oameni, ca să preaslăvim în ea
măririle Tale (τὰ μεγαλεῖά σου) și nespusă orânduirea Ta cea pentru noi, cu
un cuget cântând: Doamne slavă Ție.” Doxastikon de la Stihoavnă, Utrenia
de Vineri.
239
Alexandru Ioniţă

Tău, dar au rămas neplecate minunilor Tale (καὶ ἔμειναν

ἀπειθεῖς, τῶν θαυμασίων σου).48 / Nimeni n-a putut să
stea împotriva semnului Tău Doamne (τῷ νεύματί σου
Κύριε ἀνθέστηκεν οὐδείς), căci, când ai strigat pe Lazăr
cel mort, îndată s-a sculat cel ce era fără suflare și rupând
legăturile, a umblat pe picioarele sale.49
Din aceste texte observăm cum autorul poate să spună în
cadrul aceluiași canon pe de o parte că „iudeii” rămân necuceriți
de minune, iar pe de altă parte autorul își asigură cititorii că
nimeni nu poate rezista semnului dumnezeiesc (νεύματί). Nu
putem trage, așadar, o concluzie clară de aici, dar putem spu-
ne că cititorul familiar cu contextul biblic al criticii profetice la
adresa lui Israel s-ar aștepta ca aici să intervină o explicație din
perspectiva teoriei împietririi lui Israel (Is 6, 9-10), care ar lăsa
loc voinței divine în planul Său necunoscut nouă oamenilor în
amănunt, însă în loc de aceasta, imnograful optează mai degra-
bă pentru critica acidă:
O nebunie a iudeilor! O, învârtoșare de vrăjmași! Cine a
văzut mort să se scoale din mormânt? Ilie de demult a scu-
lat, dar nu din mormânt, nici mort de patru zile.50 /Unde
este nebunia iudeilor? Unde este necredința? Până când
sunteți rătăciți? până sând sunteți înstrăinați? vedeți pe
cel mort că a ieșit prin glas și nu credeți lui Hristos? Cu
adevărat fii ai întunericului sunteți voi toți (ὄντως υἱοὶ
48
„Ἐξέστησαν Δέσποτα, Ἑβραίων δῆμοι, ὡς εἶδον ἀναστάντα νεκρόν, ἐκ
τάφου Λάζαρον, σὺν τῇ φωνῇ σου, καὶ ἔμειναν ἀπειθεῖς, τῶν θαυμασίων
σου.” Andrei Cretanul, Troparul 10, Oda 4, Canonul Pavecerniței, Sâmbăta
lui Lazăr.
49
„Τῷ νεύματί σου Κύριε ἀνθέστηκεν οὐδείς· ὅτε γὰρ νεκρόν, ἐφώνεις
τὸν Λάζαρον, εὐθὺς ὁ ἄπνους ἐξανίστατο, καὶ τὰ δεσμὰ φέρων, ποσὶ
περιεπάτει” Andrei Cretanul, Troparul 5, Oda 5, Canonul Pavecerniței,
Sâmbăta lui Lazăr.
50
„Ὢ Ἰουδαίων ἄνοια! ὢ πώρωσις ἐχθρῶν! τίς οἶδε νεκρὸν ἐκ τάφου
ἐγείραντα; Ἠλίας πάλαι ἐξανέστησεν, ἀλλ’ οὐκ ἐκ μνήματος, ἀλλ’ οὐδὲ
τεταρταῖον”. Andrei Cretanul, Troparul 6, Oda 5, Canonul Pavecerniței,
Sâmbăta lui Lazăr.
240
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

τοῦ σκότους πάντες ὑμεῖς!).51 /Iudei întunecați lângă

lumină, pentru ce nu credeți învierea lui Lazăr, care s-a
făcut prin lucrarea lui Hristos?52
Cu aceste rânduri critica anti-iudaică își atinge punctul
culminant, care va face loc afirmațiilor despre Biserică în calitate
de nou și adevăratul Israel. Deși expresia „fii ai întunericului”
este ioaneică (8, 44 şi 12, 35-36), diferența dintre imnografie
și evanghelie constă în faptul că imnografia nu se folosește de
tradiția împietririi așa cum evanghelistul o va face.
3.3. Verus Israel
Vecernia mare a Duminicii Stâlpărilor ne pune înainte pen-
tru prima dată în anul bisericesc textele cele mai clare ale unei
teologii a substituției. Toate evenimentele prepascale sunt văzute
dintr-o perspectivă a Învierii53, din care pare de neînțeles și in-
acceptabilă necredința „iudeilor”, de aceea imnograful justifică
teologia înlocuirii54 lui Israel de către Biserică în istoria mântuirii:
Veniți astăzi și noi, tot Israelul cel nou, Biserica cea din nea-
muri (πᾶς ὁ νέος Ἰσραήλ, ἡ ἐξ ἐθνῶν Ἐκκλησία), să stri-
găm cu proorocul Zaharia… Osana! Celui dintru înălțime,
bine este cuvântat Cel ce vine, Împăratul lui Israel.55 /…

51
„Ποῦ ἡ τῶν Ἑβραίων ἄνοια; ποῦ ἡ ἀπιστία; ἕως πότε πλάνοι; ἕως πότε
νόθοι; ὁρᾶτε τὸν θανέντα, φωνὴ ἐξαλλόμενον, καὶ ἀπιστεῖτε τῷ Χριστῷ;
ὄντως υἱοὶ τοῦ σκότους πάντες ὑμεῖς!” Andrei Cretanul, Troparul 7, Oda
3, Canonul Pavecerniței, Sâmbăta lui Lazăr.
52
„Οἱ σκοτεινοὶ περὶ τὸ φῶς, Ἰουδαῖοι, τί ἀπιστεῖτε, τῇ τοῦ Λαζάρου
ἐγέρσει; Χριστοῦ τὸ ἐγχείρημα.” Andrei Cretanul, Troparul 5, Oda 8, Ca-
nonul Pavecerniței, Sâmbăta lui Lazăr.
53
N. Cernokrak, „Les offices byzantins de la passion…”, p. 175 : „La scène
de l’entrée triomphale à Jérusalem est devenue pour l’hymnographie le prélu-
de authentique de la polémique sur la Passion dans la perspective de la glo-
rification pascale.”
54
Vezi Michael J. Vlach, The Church as a Replacement of Israel: An Analysis of
Supersessionism, EDIS 2, Frankfurt am Main, Berlin, u.a., 2009.
55
„Δεῦτε καὶ ἡμεῖς σήμερον, πᾶς ὁ νέος Ἰσραήλ, ἡ ἐξ ἐθνῶν Ἐκκλησία,
μετὰ τοῦ Προφήτου Ζαχαρίου ἐκβοήσωμεν· ...Ὡσαννὰ ἐν τοῖς ὑψίστοις,
241
Alexandru Ioniţă

și pe mânz încălecând, spre închipuire, Te-ai purtat ca

într-o căruță, pe păgâni (τὰ ἔθνη) arătând, Mântui-
torule. Pentru aceasta și laudă îți aduce ție Israelul cel
iubit (ὁ ἠγαπημένος Ἰσραήλ), din gurile celor ce sug și
ale pruncilor celor fără de răutate…56
Această poziție teologică se distinge net de ceea ce găsim
în Noul Testament. În ciuda tuturor criticilor la adresa celor
necredincioși și mai ales în comparație cu textele pauline din
Romani 11, în scrierile biblice nu găsim nicăieri o asemenea te-
ologie, care identifică pe „iubitul Israel” cu Biserica dintre nea-
muri. În plus imnograful pune în contrast necredința „iudeilor”
cu credința „neclintită” a creștinilor dintre neamuri, ceea ce ar
sta de fapt în contradicție cu învățătura Apostolului din Rm 11,
17-24: „iudeii” l-au ucis pe Hristos, dar noi îl lăudăm întot-
deauna cu o „credință neclintită” (πίστει ἀμεταθέτῳ).57
Conform lui Iosif Studitul și imnografiei Dumini-
cii Stâlpărilor Iisus vine în orașul cel ucigător de profeți
(προφητοκτόνον τὴν πόλιν)58 pentru ca acesta să fie înnoit.
Iar „noul Sion” este luat în căsătorie de Hristos, în timp ce
Sinagoga cea damnată este lepădată59, căci Dumnezeu – spune

εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος, Βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ.” Stihira 3, Vecernia Du-

minicii Stâlpărilor.
56
„…καὶ τῷ πώλῳ ἐπέβης συμβολικῶς, ὥσπερ ἐπ΄ ὀχήματος φερόμενος,
τὰ ἔθνη τεκμαιρόμενος Σωτήρ. Ὅθεν καὶ τὸν αἶνόν σοι προσφέρει, ὁ
ἠγαπημένος Ἰσραήλ, ἐκ στομάτων θηλαζόντων, καὶ νηπίων ἀκάκων,
καθορώντων σε Χριστέ, εἰσερχόμενον εἰς τὴν Ἁγίαν Πόλιν, πρὸ ἓξ ἡμερῶν
τοῦ Πάσχα.” Stihira 4, Vecernia Duminicii Stâlpărilor.
57
„Μετὰ κλάδων ὑμνήσαντες πρότερον, μετὰ ξύλων συνέλαβον ὕστερον,
οἱ ἀγνώμονες Χριστόν, Ἰουδαῖοι τὸν Θεόν, ἡμεῖς δὲ πίστει ἀμεταθέτῳ, ἀεὶ
τιμῶντες ὡς εὐεργέτην, διαπαντὸς βοήσωμεν αὐτῷ· Εὐλογημένος εἶ ὁ
ἐρχόμενος, τὸν Ἀδὰμ ἀνακαλέσασθαι.” Ipacoi după oda 3, Canonul Utre-
niei Duminicii Stâlpărilor.
58
Iosif Studitul, Troparul 2, Oda 5, Utrenia de Vineri.
59
„…γενεὰ Ἰουδαίων, ἄπιστε καὶ μοιχαλίς, δεῦρο, θέασαι, ὃν εἶδεν Ἡσαΐας
ἐν σαρκὶ δι’ ἡμᾶς παραγενόμενον, πῶς νυμφεύεται ὡς σώφρονα, τὴν νέαν
242
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

Cosma de Maiuma – a încredințat drumul cel drept „Israelului

celui iubit”, adică Bisericii.60

4. Perspectiva liturgică versus perspectiva biblică, sau

despre dublul caracter al minunilor și al Întrupării
Ultimele texte liturgice amintite mai sus și comparația –
aparent nejustificată – cu texte biblice precum cel din Romani
ridică pe drept cuvânt întrebarea legată de locul interpretării li-
turgice a pericopei despre Lazăr în raport cu contextul ei biblic.
Mai mult, trebuie deslușit în ce măsură perspectiva liturgică
asupra acestor texte biblice este în acord cu mesajul intenționat
de autorul evangheliei a patra, cât de mult se abate de la aceasta
și în ce direcție. Consider că subiectul dificil al anti-iudaismu-
lui în scrierile biblice și liturgice poate primi un răspuns destul
de clar din exemplul pericopei despre Lazăr, iar cheia acestei
distincții stă în prezența sau absența și interpretarea unei piese
fundamentale din argumentarea teologică legată de Israel. Este
vorba despre tradiția împietririi poporului (Is 6, 9-10), prezentă
la cei mai mulți dintre profeți, la evangheliști, inclusiv la Ioan, și
la Ap. Pavel în textul deja menționat de la Romani 11.
Am amintit pe scurt mai sus (3.1.) că autorii textelor
liturgice, atunci când ajung la descrierea unui grad ridicat de
necredință a lui Israel – sau a „iudeilor” care nu au crezut în Iisus
ca Mesia și nu s-au lăsat impresionați de minunile lui, inclusiv
de minunea învierii lui Lazăr – nu se folosesc de tradiția bibli-
că a împietririi poporului, ca eventual motiv al acestei situații,
așa cum face Ap. Pavel și tradiția profetică de pildă. Iar această
idee a împietririi poporului nu lipsește nici din evanghelia după
Ioan. Căci după minunea învierii lui Lazăr, în cap. 12, citim

Σιών, καὶ ἀποβάλλεται τὴν κατάκριτον συναγωγήν”. Stihira 3, Laude, Du-

minica Stâlpărilor.
60
„Οὗτος ὁ Θεός, ᾧ παρόμοιος οὐδείς, δικαίαν πᾶσαν ὁδὸν ἐξευρών,
δέδωκε τῷ ἠγαπημένῳ Ἰσραήλ.” Cosma Monahul, Troparul 3, Oda 9, Utre-
nia Duminicii Stâlpărilor.
243
Alexandru Ioniţă

despre intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde ține ultimele cuvân-

tări publice. Observăm că, în ciuda rugăciunii lui Iisus însuși că-
tre Părintele ceresc ca să preaslăvească numele Său între cei care-l
ascultau, din cer vine un glas, pe care oamenii îl interpretează
ambiguu: „A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit!” (12, 29).
Mai apoi, autorul evangheliei spune că „deşi a făcut atâtea mi-
nuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El” și imediat apelează la
locul clasic al împietririi inimilor din Isaia: „De aceea nu puteau
să creadă, că iarăşi a zis Isaia: a orbit ochii lor şi a împietrit inima
lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu
cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec” (12, 39-40).
Această realitate descrisă în cap. 12 este o adevărată coti-
tură în cadrul evangheliei. Pentru tema noastră legată de imagi-
nea „iudeilor” trebuie să ne dea de gândit, pentru că aici autorul
biblic descrie necredința lor și în același timp aduce ca motiv
pentru ea un citat din scripturile cele mai venerate în Israel. În
plus, verbul τετύφλωκεν (a orbit, v. 12, 40) este la persoana a
III-a singular, subliniind că însuși Dumnezeu a împietrit, nu
ei îșiși sau altcineva.61 Rolul acestui apel la Is 6 a fost observat
de K. Erlemann62 și de G. Van Belle în articolul său despre mi-
nuni în evanghelia după Ioan.63 Idea lor principală constă în

61
„As Jesus’ ‘hour’ approaches he withdraws from ‘the Jews’ and turns to
‘his own’ (12:36b; 13:11). This is a critical turning point in the Gospel nar-
rative. The evangelist proffers a commentary upon the unbelief of the peo-
ple (12:37-42) and at the same time adduces Scripture as a reason for this
(12:38, 40)”. Vezi Ruth Sheridan, Retelling Scripture: ‘The Jews’ and the Scrip-
tural Citations in John…, p. 31.
62
K. Erlemann, „Die Synoptischen Gleichnisse und die johanneischen sä-
meia – ein redaktionskritischer und textpragmatischer Vergleich”, în: V.A:
Lehnert & U. Rüsen-Weinhold (eds.), Logos – Logik – Lyrik. Engagierte exege-
tische Studien zum biblischen Reden Gottes. Festschrift für Klaus Haaker, Arbe-
iten zur Bibel und ihrer Geschichte 27, Evangelische Verlagsanstalt, Leipzig,
2007, p. 340-9.
63
G. Van Belle, „The Criticism of the Miracles in the Fourth Gospel: A Re-
flection on the Ideological Criterion of the Semeia Hypothesis”, în: Tobias
244
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

observația că textul din Is 6, 9–10 despre împietrirea inimilor

este invocat atât de către autorul evangheliei a patra după ce
Iisus a făcut toate semnele (σημεῖα, In 12, 39–40) cât și de către
autorii evangheliilor sinoptice, atunci când Iisus spune parabole
sau pilde iar oamenii din jurul lui nu înțeleg (de ex. Mc 4, 11-
12).64 De aici rezultă că semnele din Ioan au aceeași funcție cu
pildele din sinoptici:
Ascultând parabolele ori urmărind minunile făcute
de Iisus oamenii nu devin mai conștienți de realitatea
existenței lui Dumnezeu, nu își schimbă viața, nu văd
și nici nu aud fără acea metanoia. De aceea, parabolele
sinoptice și miracolele lui Ioan marchează doar primul
pas către judecata finală.65
Aceste afirmații se completează perfect cu cele ale lui G.
Van Belle, care vorbește despre „caracterul dual al minunilor
(σημεῖα ποιεῖν)” care este o parte constitutivă a narațiunilor
despre minuni:
Întrucât miracolele pot conduce în egală măsură la
credință ori necredință, ele sunt o parte esențială a
întregii activități a lui Iisus, care, ca întreg, conduce
de asemenea la credință sau necredință... Semnele au,
așadar, același efect dublu ca întruparea (1, 11-12).66
Aceste concluzii la care ajung cercetătorii bibliști sunt au
o mare însemnătate pentru cercetarea textelor liturgice, deoa-

Nicklas & Janet E. Spittler (eds.), Credible, Incredible. The Miraculous in the
Ancient Mediterranean, Mohr Siebeck, Tübingen, 2013, p. 320ff.
64
G. Van Belle, „The Criticism of the Miracles in the Fourth Gospel…”, p. 321.
65
K. Erlemann, „Die Synoptischen Gleichnisse und die johanneischen sä-
meia...”, p. 349.
66
G. Van Belle, The Signs Source in the Fourth Gospel : Historical Survey and
Critical Evaluation of the Semeia Hypothesis, BETL 116, Leuven, 1994, p.
395 și aceeași idee preluată în articolul „The Criticism of the Miracles in the
Fourth Gospel…”, p. 322.
245
Alexandru Ioniţă

rece în imnografie se pune mare accent pe importanța Întru-

pării, a recunoașterii minunilor și pe pocăință sau metanoia.
Însă din perspectiva liturgică observăm că lipsește această înele-
gere scripturistică a necredinței conform Is 6 și caracterul dual
al minunilor și al Întrupării, precum și al întregii activități a
lui Iisus. Dacă textele biblice invocă textul profetic și consideră
necredința prima etapă a judecății divine, imnografia cercetată
de noi în legătură cu pericopa învierii lui Lazăr demonstrea-
ză că judecata divină asupra lui Israel deja a avut loc definitiv.
Israel este destinat focului veșnic pe de o parte, iar pe de altă
parte creștinii laudă pe Dumnezeu cu credință nestrămutată,
după cum am văzut în imnele de mai sus. Tocmai în acest punct
credem că textele și autorii liturgici depășesc perspectiva biblică
– și putem spune chiar că greșesc – nelăsând loc judecății divi-
ne, despre care vorbește atât de bine Ap. Pavel în Rm 11, unde
soarta definitivă a lui Israel este catalogată ca mister (11, 26)
iar creștinii sunt sfătuiți să aibă grijă la credința care nu poate fi
asigurată automat odată pentru tot parcursul vieții.
Dorința de a revizui textele liturgice, „canonizate” de
apariția tiparului la sfârșitul Evului Mediu, și necesitatea colabo-
rării între spiritualitate și lumea academică a fost exprimată de
mai multe ori în tot secolul trecut, începând cu prima întâlnire
a profesorilor de teologie din Atena în anul 1936, după care teo-
logii ortodocși au cerut redistribuirea pericopelor liturgice, revi-
zuirea textelor liturgice și editarea lor științifică prin compararea
mai multor manuscrise (Rhodos, 196167), precum și editarea
științifică a textului bizantin al Noului Testament (Chambésy,
196868). În plus, chiar în București a avut loc în anul 1991con-
sultanţa interortodoxă despre „Reînnoirea în Cultul Divin Or-
todox”, în care se precizează:
67
Viorel Ioniță, Hotărârile întrunilor panortodoxe din 1923 până în 2009:
Spre Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, Basilica, București, 2013,
p. 163.
68
Este vorba despre a IV-a conferință panortodoxă din Chambésy. Vezi ib-
idem, p. 181.
246
 Minunea învierii lui Lazăr (In 11, 1-44) și „iudeii”

...din păcate unele cântări care fac parte din slujba ofi-
ciată în Vinerea Patimilor în Bisericile Ortodoxe con-
ţin fragmente în care se exprimă ura împotriva evreilor.
Aceştia sunt prezentaţi ca păcătoşi lipsiţi de orice spe-
ranţă de a fi mântuiţi şi împotriva lor se rostesc bles-
teme. Este necesară o cercetare atentă a cântărilor în
vederea îndepărtării unor astfel de fragmente din sluj-
bele ortodoxe.69

5. Concluzii
Din cele spuse mai sus reiese faptul că între interpretarea
liturgică și viziunea biblică asupra „iudeilor” din pericopa învi-
erii lui Lazăr este o diferență semnificativă. Această diferență,
subliniez, are în vedere doar aspectul legat de atitudinea im-
nografului și implicit a auditoriului imnografiei față de „iudei”
și nu trebuie extinsă această situație la toate elementele unui
text biblic. Imnografia este extrem de bogată și alți autori au
arătat deja posibila contribuție la o istorie a interpretării din
perspectiva imnografiei, a omiliilor patristice sau din punct de
vedere spiritual.70 Liturghia bizantină conține un număr atât de
mare de texte, încât ar rămâne destulă hrană spirituală dacă s-ar
renunța la textele cu afirmații prea dure și inacceptabile astăzi la
adresa lui „iudeilor”.
Documentul amintit mai sus despre dorința de a îndepăr-
ta textele anti-iudaice din cultul ortodox este destul de clar, însă,
în realitate, aplicarea unor astfel de decizii este foarte dificilă
tocmai din cauza dihotomiei stridente existentă astăzi în mediile
confesionale ortodoxe între lumea academică și cea duhovni-
69
Raportul Consultaţiei Interortodoxe „Reînnoirea în Cultul Divin Orto-
dox”, Bucureşti, România, 21-27 octombrie 1991, în: Nicolae Moșoiu &
Stefan Tobler (eds.), Biserica Ortodoxă în dialogul ecumenic: Documente ofici-
ale. Vol. II: 1987-2006, Seria Documenta Oecumenica 2.2, Presa Universita-
ră Clujeană, 2014, p. 164.
70
Vezi studiile semnate de R. Gârbacea și O. Hofius în acest volum.
247
 Alexandru Ioniţă

cească. Deși sunt ortodocși cei care au cerut ediții critice la tex-
tele liturgice și revizuirea textelor, în unele medii domină ideea
că tot ce este științific este străin de duhul ortodox. Exemplul
pericopei despre Lazăr tratat aici arată pe de o parte că imnogra-
fia este o sursă încă nefructificată îndeajuns în exegeza biblică,
iar pe de altă parte că unele detalii ale acestor texte mai vechi
de un mileniu nu pot fi preluate fără rezervă în cultul actual. Iar
asta nu din cauză că sensibilitățile actuale ale credincioșilor s-au
schimbat, ci mai ales pentru motivul că viziunea imnografilor
poate uneori să nu concorde cu tradiția biblică.
Dacă monahii din primele veacuri excludeau orice fel de
imnografie centrând cultul divin pe lecturile biblice, memori-
zarea și interiorizarea textelor sfinte, astăzi tendința generală a
credincioșilor este aceea de a crește repertoriul imnografic exis-
tent cu noi compoziții poetice – adesea de proastă calitate71 –
care îndepărtează cultul și mai mult de Sfintele Scripturi. Întreg
secolul XX ne-a arătat că Biserica are nevoie de intervenția și
colaborarea cu lumea academică pentru a-și redescoperi proprii-
le izvoare patristice și liturgice, iar lumea teologică științifică nu
are altceva de făcut decât să poată transmite filonul veritabil al
Scripturii și al Tradiției în limbajul și metodele fără de care tot
ce înseamnă Biserică se va izola într-un getto străin de lume.
Dificultatea discernământului cu privire la revizuirea textelor
liturgice are în orice caz nevoie de amândouă calitățile, duhovn-
cească și știinifică, iar studiul de față sperăm să fi contribuit po-
zitiv în cazul sărbătorii și textelor liturgice din jurul lui Lazăr el
înviat din morți.

71
Mă refer la „pricesne”, cântările compuse mai ales în ultimul secol.
248

View publication stats