Apocalipsa lui Petru

Notă introductivă

Fragmentul tradus aici a fost descoperit în 1886 de către Misiunea Arheologică

Franceză într-o veche necropolă din Akmîm în Egiptul de Sus. A fost publicat la Paris în
1892 (Bouriant, ​Mémoires publiés par les membres de la Mission Archéologique Française
​ . ix., fasc. l, 1892). Manuscrisul se află acum la Muzeul Gizeh şi s-a susţinut că a
au Caire, T
fost compus între secolele al VIII-lea şi al XII-lea. Până la descoperirea fragmentului, despre
Apocalipsa lui Petru se ştia din următoarele surse:

- Aşa numitul ​Fragment muratorian - u​ n inventar de scrieri sacre publicat prima

dată de Muratori în 1740 şi descoperit de acesta într-un manuscris din secolul al VIII-lea sau
al X- lea ce aparţinea bibliotecii ambrosiene din Milano (şi care înainte aparţinuse mănăstirii
din Bobbio) - este atribuit pe baza dovezilor interne celei de-a doua jumătăţi a secolului al
II-lea (vezi Westcott, ​Canon of the N.T.​, p. 514.). La rândul 69 se spune: „şi numai
Apocalipsele lui Ioan şi Petru le-am primit, pe care (ultima) unii dintre noi nu ar fi citit-o în
biserică”.

- Clement Alexandrinul (c. 200 d.Hr.), în lucrarea sa ​Hypotoposes, a​ făcut,

potrivit mărturiei lui Eusebiu ​(H. E.​, VI, 14), „scurte prezentări ale tuturor Scripturilor
canonice, fără să le uite chiar şi pe cele îndoielnice - mă gândesc la cartea lui Iuda şi la
celelalte epistole generale. De asemenea Epistola lui Barnaba şi cea numită Apocalipsa lui
Petru”. De asemenea, în ​Eclogae Prophetiae, ​cap. 41, 48 şi 49, acesta dă trei, iar după
unii patru, citate din Apocalipsa lui Petru, pomenindu-i numele de două ori.

- Catalogus Claromontanus, ​un inventar răsăritean de scrieri sfinte, ce aparţine

secolului al III-lea, are la sfârşit Apocalipsa lui Petru (vezi Westcott, ​Canon, p​ . 555).

- Metodiu, episcop de Olimp pe la începutul secolului al IV-lea, scrie în ​Symposium,

II. 6: „Şi am mai învăţat din Scripturile de inspiraţie dumnezeiască că cei născuţi înainte de
vreme, chiar dacă sunt vlăstarul unui adulter, sunt daţi îngerilor purtători de grijă”. Deşi
Petru nu este menţionat aici pasajul are acelaşi înţeles ca şi unul din citatele date de Clement
Alexandrinul.

- Eusebiu (339 d.Hr.), în ​Istoria bisericească, ​III. 2 şi 25, face referire directă la
Apocalipsa lui Petru; ​Macarie cel Mare (începutul secolului al V-lea), o citează în
Apocritica, ​IV. 6 iar Sozomen (mijlocul secolului al V-lea), pomeneşte de ea în
H. E​., VII. 19.

- În lista celor ​Şaizeci de cărţi, ​un document datat în secolul al V-lea sau al
VI-lea, Apocalipsa lui Petru este menţionată printre textele apocrife (vezi Westcott, ​Canon,
p. 551).
 - Aşa numita ​Stihometrie a lui Nichifor - o​ listă cuprinzând scripturi şi note
referitoare la întinderea lor, atribuită lui Nichifor, patriarh al Constantinopolului (806-814
d.Hr.) -, include Apocalipsa lui Petru printre antilegomene sau scrierile controversate ale
Noului Testament, şi îi dă un număr de trei sute de versete, cu treizeci mai multe decât
Catalogus Claromontanas ​amintit mai sus.

- Autorul de anale armean Mkhitan (secolul al XlII-lea), într-o listă de antilegomene

ale Noului Testament, pomeneşte Apocalipsa lui Petru după ​Evanghelia după Toma ş​ i
înainte de ​Periodoi Pauli, ​şi observă că el însuşi a fost cel care a copiat aceste cărţi (conform
Harnack, ​Geschichte der altchristlichen Literatur).

Din aceste relatări putem bănui că Apocalipsa lui Petru a fost scrisă înainte de
mijlocul secolului al II-lea şi că a cunoscut o largă circulaţie; a ajuns destul de cunoscută şi
trebuie să fi trecut printr-o schimbare considerabilă găsindu-şi un loc în canon, dar până la
urmă a fost respinsă şi, pe termen lung, uitată cu totul. Dar chiar şi înainte de descoperirea de
la Akhmîm, caracterul general al cărţii a fost dedus din rarele fragmente păstrate de vechii
scriitori, precum şi din elemente comune conţinute în alte scrieri apocaliptice de mai târziu ce
par să fi avut ca sursă ultimă o carte cum este Apocalipsa lui Petru. Astfel de scrieri sunt
Apocalipsa lui Ezdra, Viziunea lui Pavel, Patimile Sf. Perpetua şi viziunile din Istoria lui
Varlaam şi Iosafat​1​.

Apocalipsa lui Petru oferă cea mai veche mărturie din literatura creştină a acelor
reprezentări imagistice ale raiului şi iadului care au exercitat o influentă atât de răspândită şi
de îndelungată. Imaginile sale se înrudesc foarte puţin sau deloc cu Cartea lui Daniel, Cartea
lui Enoh sau Apocalipsa Sf. Ioan. Singurele sale paralele din scriptura canonică, cu excepţia
notabilă a celei de-a Doua Epistole a lui Petru, se pot găsi în Isaia 66:24, Marcu 9:44, 48 şi în
parabola din Luca 16:19. Această apocalipsă este într-adevăr iudaică prin severitatea moralei
sale şi chiar prin frazeologia întrebuinţată (cf. utilizarea frecventă a cuvântului ​drept ​şi ideea
că Dumnezeu şi nu Hristos va veni să-i judece pe păcătoşi). Dar adevăratele paralele, dacă nu
şi adevăratele surse, ale imageriei sale cu privire la răsplăţile şi pedepsele ce îi aşteaptă pe
oameni după moarte pot fi găsite în credinţele greceşti care şi-au lăsat amprenta asupra unor
pasaje cum este, de pildă, Viziunea lui Er de la sfârşitul ​Republicii l​ ui Platon.

Raiul din ​Apocalipsa lui Petru ​este asemănător cu Câmpiile Elizee şi cu Insulele
Binecuvântaţilor. Aici, sfinţii sunt încoronaţi cu flori şi sunt frumoşi la chip, intonând
cântece de laudă în aerul înmiresmat, pe un tărâm strălucind de razele soarelui​2​. Pe lângă
acest rai, Noul Ierusalim al Apocalipsei pare auster, dar este o cetate spirituală: „Cetatea n-
are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui
Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul”.

​ ici nu ne
La fel şi în cazul chinurilor prin care trec păcătoşii în ​Apocalipsa lui Petru. A
aflăm în Sheolul evreiesc, sau printre focurile din câmpia lui Hinnom, ci ne aflăm printre
caznele din Tartar şi noroiul clocotitor al lacului aherusian​3​. De aceea nu este surprinzător că
în viziunile de acelaşi gen de mai târziu chiar numele ce ţin de infernul grecesc sunt atribuite
unor locuri din iad.

Apocalipsa lui Petru a​ rată o remarcabilă afinitate de idei cu a Doua Epistolă a lui
Petru; mai prezintă o paralelă importantă şi cu ​Oracolele sibiline ​(cf. ​Orac Sib., ​II, 225 sqq.),
în timp ce influenţa sa este aproape sigur că s-a făcut simţită în Faptele Sf. Perpetua şi în
viziunile povestite în Faptele lui Toma şi în Istoria lui Varlaam şi Iosafat. A fost cu siguranţă
una din sursele din care s-a inspirat scriitorul Viziunii lui Pavel. Şi direct sau indirect poate fi
considerată sursa tuturor viziunilor medievale despre lumea de dincolo.

Fragmentul începe în mijlocul unui discurs eshatologic al lui Iisus, exprimat probabil
după înviere, fiindcă versetul 5 sugerează că discipolii au început să predice Evanghelia. Se
termină brusc în momentul enumerării păcătoşilor din iad şi a pedepselor acestora.
Fragmentele păstrate în scrierile lui Clement din Alexandria şi ale lui Methodiu au aparţinut
probabil sfârşitului care nu s-a mai păstrat din carte; cel păstrat de Macarie cel Mare a
aparţinut probabil discursului eshatologic de la început. Ţinând cont de întinderea întregii
cărţi de la 270 de versete la 300, fragmentul de la Akhmîm conţine aproape jumătate.

Mai există şi o altă ​Apocalipsa a lui Petru, ​în arabă, scrisă mai târziu, ale cărei
manuscrise se găsesc la Roma şi la Oxford. Se numeşte ​Apocalipsa lui Petru sau povestirea
lucrurilor arătate acestuia de Iisus Hristos care s-au petrecut de la începutul lumii şi care se
vor petrece până la sfârşitul lumii sau a doua venire a lui Hristos. ​Se spune că această carte
a fost scrisă de Clement, căruia Petru i-a împărtăşit tainele ce i-au fost revelate, însuşi
scriitorul numeşte această scriere ​Librum Perfectionis ​sau ​Librum Completum. ​Judecând din
analiza textului acesteia, citat de Tischendorf ​(Apocalypses Apocr.), s​ e poate spune că nu are
nici o legătură cu opera de fată.

1​
Cf. Robinson, ​Texts and Studies, ​i., 2, p. 37-43 şi Robinson and James, ​The Gospel according to
Peter and the Revelation of Peter, 1​ 892.
2​
Cf. ​Odiseea, ​IV. 563; VI. 43; şi poate că cea mai izbitoare paralelă se găseşte în unul din cântecele
funebre ale lui Pindar.
3​
Cf. Platon, ​Phaedon, ​p 113, ​Republica, X, p​ .616; Aristofan, ​Broaştele,l45.

1 „...mulţi dintre ei vor fi profeţi mincinoşi​4​ şi vor propovădui felurite căi şi

învăţături ale pierzaniei: dar aceştia vor ajunge fii ai pierzaniei​5​.

3. Apoi Dumnezeu se va pogorî peste cei credincioşi care sunt înfometaţi,

însetaţi şi obidiţi şi le va curăţa sufletele în viaţa aceasta: şi îi va judeca pe fiii
fărădelegii”​6​.

4. Şi Domnul a mai spus: „Să mergem pe munte:​7​ Să ne rugăm”.

5. Şi mergând cu El, noi, cei doisprezece ucenici, ne-am rugat ca El să ne arate

pe unul dintre fraţii noştri, drepţii care au părăsit lumea aceasta, ca să putem vedea ce fel
de înfăţişare au şi, căpătând noi curaj [din aceasta], să îi îmbărbătăm​8 şi pe cei care ne
ascultă.

6. Şi în vreme ce ne rugam, au apărut dintr-o dată doi oameni care stăteau

dinaintea Domnului ​către miazăzi​, ​şi la care nu puteam să ne aţintim ochii​9​;
 7, căci de pe chipurile lor răzbătea o rază ca de soare, iar veşmântul lor
strălucea aşa cum ochiul omului​10 nu a văzut nicicând; căci nu se poate spune în
cuvinte sau cuprinde cu mintea slava de care erau învăluiţi şi frumuseţea înfăţişării
lor.
8. Şi în vreme ce priveam către ei, am rămas încremeniţi de uimire, fiindcă
trupurile lor erau mai albe ca zăpada şi mai împurpurate decât trandafirul​11​;

9, iar roşul era amestecat cu alb, şi nu pot spune cât de mare era frumuseţea
lor,

10, fiindcă aveau părul inelat şi strălucitor şi le cădea frumos pe faţă şi pe

umeri, ca şi când ar fi fost o ghirlandă împletită din nard şi flori felurit colorate sau
precum un curcubeu pe cer, atâta erau de frumoşi.

11. Şi văzând atunci frumuseţea lor, am fost uluiţi, căci ei au apărut fără veste.

12. Şi m-am apropiat de Domnul şi am zis: „Cine sunt aceştia?”

13. El mi-a spus: „Aceştia sunt fraţii voştri, drepţii, ale căror înfăţişări voi aţi
vrut să le vedeţi”.

14. Şi i-am spus: „Şi unde sunt toţi drepţii, şi care este locul în care ei stau şi
au această slavă?

15. Şi Domnul mi-a arătat mie​12 un ţinut nemărginit din afara lumii,
răspândind strălucire şi lumină, iar văzduhul era luminat de razele soarelui şi
pământul înflorea de flori ce nu se veştejeau şi era plin de miresme şi plante, cu flori
frumoase şi nepie- ritoare şi încărcate de roade binecuvântate.

16. Şi atâta de puternică era mireasma lor că ajungea din locul acela până la
noi.

4​
Profeţi mincinoşi. C f . Mat. vii. 15; xxiv. 5, 11. Cf .​ Păstorul lui Herma​, ​cov. xi.
5​
Fiii pierzaniei. Cf . 2 Petru ii. 1-3; iii. 7, 16; 2 Ţes. ii. 3, Euseb. H. E. v. 1.
6​
Le va curăţa sufletele. Cf'. 2 Petru i. 18; Fiii fărădelegii. Cf . Păstor Herma, Viz . iii. 6.
7​
Cf . 2 Petru i. 18.
8​
Drepţii. Cf . 2 Petru i. 1; iii. 19. Îmbărbăta. Cf . Păstor Herma, Viz . iii. 3.
9​
Nu puteam să ne aţintim ochii. C f . 2 Cor. iii. 7 .
10​
Ochiul omului, etc. Cf . l Cor. ii. 9.
11​
Zăpadă şi trandafir. Cf . ​Cartea lui Enoh​ ​cvi. 2.
12​
Aparent toţi ucenicii par să fi avut vedenia cerului, dar numai Petru pe aceea a ​iadului​. ​Neveştejit -
Cf . l Petru i. 4.
 17. Iar locuitorii acelui tărâm erau înveşmântaţi în lumina îngerilor
strălucitori şi lumina lor era la fel până în ţara lor; şi îngerii pluteau printre ei.

18. Iar slava locuitorilor era la fel şi, într-un singur glas, ei înălţau laude
Domnului Dumnezeu, bucurându-se în locul acela.

19. Domnul ne-a spus: „Acesta este locul marilor voştri preoţi​13​, al
oamenilor drepţi”.

20. Şi dinaintea acelui loc am văzut un altul, spurcat, care era locul de
osândă; iar cei care erau pedepsiţi acolo şi îngerii osânditori aveau straie întunecate​14
asemeni aerului din acel loc.

21. Şi acolo se aflau oameni spânzuraţi de limbă: şi aceştia erau hulitorii căii
celor drepţi; iar dedesubtul lor ardea focul​15​, pârjolindu-i şi pedepsindu-i.

22. Şi acolo era o mlaştină mare, plină de noroi încins, în care se aflau
oamenii care stricaseră dreptatea​16​, şi îngerii osânditori îi chinuiau.

23. Şi mai erau şi alţii, femei spânzurate de păr deasupra acelei mocirle care
bolborosea: şi acestea erau cele care se împodobeau ca să săvârşească adulter; iar bărbaţii
care se împreunaseră cu ele în spurcăciunea​17 adulterului atârnau spânzuraţi de picioare
cu capetele vârâte în mocirla aceea. Şi am zis: „N-am crezut că voi veni într-un astfel de
loc”.

24. Şi am văzut ucigaşi şi pe cei care uneltiseră împreună cu ei aruncaţi într-un

loc strâmtorat, plin de şerpi răi, loviţi de aceste fiare, şi astfel întorşi de pe o parte pe alta
în acea osândă; şi viermi​18 ca nişte nori întunecaţi îi chinuiau. Iar sufletele celor omorâţi
[de către ei] stăteau şi priveau pedepsirea acelor ucigaşi şi spuneau: „O, Doamne, dreaptă
este judecata Ta”.

13​
Mari preoţi. Cf . ​Didahia​ ​13, 3.
14​
Întunecoasă. Cf . 2 Petru i. 19. Pedeapsă. Cf . 2 Petru ii. 9. Îngeri pedepsitori. Cf .​ Păstor Herma​,
Asem. vi. 3.
15​
Hulitori. Cf . 2 Petru ii. 12; Păstor Herma, Asem. viii. 6; ix. 18. Focul (din ​ziua judecăţii​). Cf . 2
Petru iii. 7.
16​
Noroiul mocirlei. Cf . 2 Petru ii. 22. A strica dreptatea. Cf . Păstor Herma, Asem. viii. 6.
17​
Spurcăciune Cf. 2 Petru ii. 10,14,17,20; Păstor Herma, As., vi. 5.
18​
Viermi. Cf. Isaia Ixvi. 24; Marcu ix. 48. întunecat. Cf. 2 Petru ii. 17.
(Vezi mai amănunţit în „​O revelaţie Divină despre Iad​”, n.r.)

25. Şi aproape de locul acela am văzut un alt loc îngust în care curgea sângele şi
murdăria celor pedepsiţi şi arăta de parcă ar fi fost un lac. Şi acolo şedeau femei cărora
sângele le venea până la gât, iar în faţa lor stăteau, jelind, mulţi copii care se născuseră
din ele înainte de a le veni sorocul; iar dinspre ei săreau scântei de foc şi le izbeau pe
femei în ochi: iar acestea erau blestematele care procreaseră şi-şi lepădaseră pruncii.

26. Alte femei şi alţi bărbaţi erau pârjoliţi în partea din mijloc şi erau aruncaţi
într- un loc întunecat şi erau loviţi de duhuri rele, iar măruntaiele lor erau mâncate de
viermi neobosiţi:​19​ iar aceştia erau cei care prigoniseră pe cei drepţi şi îi dăduseră prinşi.

27. Iar lângă aceştia erau alţi bărbaţi şi femei care îşi muşcau buzele, şi erau
pedepsiţi să li se înfigă un fier încins în ochi: iar aceştia erau cei care batjocoriseră şi
huliseră​20​ calea dreptăţii.

28. Şi în faţa lor se aflau alţi bărbaţi şi femei care îşi muşcau limbile, care aveau
limbi de foc în gurile lor: şi aceştia erau martorii mincinoşi​21​.

29. Iar într-un alt loc se aflau pietre mai ascuţite decât sabia ori secera, încinse
la foc, iar femei şi bărbaţi în veşminte zdrenţăroase şi murdare se rostogoleau peste ele
încoace şi încolo drept pedeapsă: iar aceştia erau bogaţii care se încrezuseră în bogăţiile
lor şi nu avuseră milă de orfani şi văduve, şi nesocotiseră porunca​22​ lui Dumnezeu.

30. Iar într-un alt iaz mare - plin cu smoală, sânge şi mocirlă care bolborosea -,
stăteau femei şi bărbaţi cufundaţi până la genunchi: şi aceştia erau cămătarii şi cei care
luaseră camătă la camătă.

31. Şi alţi bărbaţi şi femei erau azvârliţi de pe o stâncă până la poalele ei şi

iarăşi erau duşi în vârf de cei care erau puşi să-i pedepsească să urce înapoi pe stâncă,
iar de-acolo aruncaţi din nou jos şi nu aveau răgaz de la această osândă: aceştia erau
cei care îşi întinaseră​23 trupurile purtându-se ca femeile; iar femeile care îi însoţeau
erau cele care se culcaseră una cu alta ca bărbat şi femeie.

32. Şi lângă stânca aceea era un loc cu mult foc şi se aflau acolo oameni care
îşi făcuseră cu mâinile lor ​chipuri cioplite ​în loc de Dumnezeu. Iar alături de aceştia
erau alţi bărbaţi şi femei, care aveau vergi şi se loveau unul pe celălalt fără să se
oprească dintr-o astfel de pedeapsă.

33. Şi iarăşi alţii lângă ei, femei şi bărbaţi, arzând şi întorcându-se de pe o

parte pe alta şi pârjolindu-se: şi aceştia erau cei care părăsiseră calea lui Dumnezeu​24​.

19​
Viermi neobosiţi. Cf . Isaia 1xvi. 24; Marcu ix. 48; Păstor Herma, Asem . ix. 19; viii. 6.
20​
Huliseră. Cf . 2 Petru ii. 2.
21​
Martori mincinoşi. Cf . Herma. viii. 5.
22​
Bogaţii, etc. Cf . 2 Petru ii. 14. Cf . Păstor Herma, Viz. iii. 9; Asem. ix. 20; Asem. i. 8 Porunca. Cf .
2 Petru ii. 21; iii. 2.
 23​
Întinaseră. 2 Petru ii. 10. Cf . Rom. i. 26.
24​
Calea lui Dumnezeu. 2 Petru ii. 2. Păstor Herma. Viz . iii. 7; viii. 6; ix. 19, 22.

FRAGMENTE DIN APOCALIPSA LUI PETRU

1. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 48. De pildă, Petru spune în Apocalipsă că

acei copii care sunt născuţi înainte de soroc vor fi de partea mai bună: şi că aceştia sunt
încredinţaţi unui înger păzitor ca ei să poată primi o parte de cunoaştere şi să dobândească un loc
mai bun [după ce vor fi suferit ceea ce ar fi suferit dacă ar fi fost în trup: însă alţii vor obţine
mântuirea doar ca fiinţe năpăstuite cărora li se arată milă, şi nu vor fi pedepsiţi, primind aceasta
drept răscumpărare]​1​.

2. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 49. Însă laptele femeilor care curge din
pieptul lor şi se încheagă va zămisli mici fiare mâncătoare de carne: iar acestea se vor urca pe ele
şi le vor sfâşia​2​.

3. MACARIE CEL MARE, Apocritica iv,6 cf.16. [în Apocalipsă lui Petru] se spune:
“Pământul va înfăţişa pe toţi oamenii înaintea lui Dumnezeu în ziua judecăţii, fiind el
însuşi judecat, laolaltă cu cerul care îl cuprinde”.

4. CLEMENT ALEXANDRINUL, Eclog. 41. Scriptura spune că pruncii care au fost

părăsiţi sunt încredinţaţi unui înger păzitor, de care ei sunt instruiţi şi astfel cresc, şi se spune că
ei vor fi precum credinciosul care-i aici de o sută de ani.

5. METHODIUS, Conviv, ii., 6. Tot de acolo am aflat prin scripturile insuflate de

Dumnezeu că cei care nu se nasc la soroc sunt încredinţaţi unor îngeri păzitori, chiar dacă ei sunt
rodul adulterului.

1 Partea referinţei care e redată între paranteze drepte este atribuită de Harnack lui Clement însuşi şi
nicidecum Apocalipsei.
2 Cf. Ezdra, Ante-Nicene, voi. xvi., p. 473.
(Despre copiii avortaţi vezi Cap. „Cerul” din „​O revelaţie Divină despre Iad​”, n.r.)

(Vezi şi ​alte Evanghelii apocrife​,​ n.r.)