„Ce fel de om este acesta?

” – Identitatea lui Isus în

suferință
Matei 8:23-27

Introducere: Probabil fiecare din noi avem un prieten pe care îl cunoaștem de foarte multă
vreme. Am mâncat cu el, am povestit, am râs, am mers în excursii și tabere cu el și ne-am
împărtășit chiar secretele cu el sau ea. Ani de zile a fost cu noi la bine și la greu. Însă,
imaginează-ți că, după ani de zile, acestă persoană pe care credeai că o cunoști, nu a fost cine
credeai tu că este. Acea persoană cu care ai stat la masă, nu era cine credeai tu că este. Și la un
moment dat, acest prieten al tău, alege să își dezvăluie adevărata identitate. Care este reacția
ta? Șoc! L-ai întreba: „Cine ești cu adevărat? Ce fel de om ești?”.

Ei bine, printr-o astfel de experiență au trecut ucenicii lui Isus. Aceștia umblau cu Isus zilnic,
însă nu îi cunoașteau adevărata identitate, iar Isus alege ca, printr-un eveniment neplăcut, să
își dezvălui identitatea. Pentru ucenici, acea furtună era un necaz teribil, o suferință prin care
nu voiau să treacă nicidecum, însă Isus alege să își dezvălui identitatea chiar prin această
suferință, chiar printr-un eveniment tulburător, de aceea, în această dimineață, mi-aș dori să
răspundem la întrebarea următoare: Cine este Isus în suferință?

1. Isus este suveran (v23-v25): Primul răspuns este acesta: Isus este suveran. Mai întâi de
toate, ca să înțelegem despre ce vorbim, va trebui să definim suveranitatea lui Dumnezeu.
Deci, ce este suveranitatea lui Dumnezeu? Suveranitatea lui Dumnezeu este atributul lui
Dumnezeu prin care El stăpânește peste întreaga Sa creație și o controlează în întregime: de la
cele mai importante lucruri, până la cele mai neînsemnate detalii. El controlează deciziile
conducătorilor și El controlează și ce mănânci dimineața la micul dejun. Peste toate El este
stăpân și pe toate le are în control.

Înainte de a despacheta pasajul nostru, trebuie să vedem care este logica lui în capitolul 8 și
trebuie să vedem faptul că nu este un pasaj izolat, și pentru a face asta, trebuie să vedem ce s-a
întâmplat înainte de potolirea furtunii. Așadar, vedem că înainte de potolirea furtunii, ne este
prezentată o întâmplare despre doi oameni, care vin la Isus din dorința de-al urma, de a-I fi
ucenici.

Primul, un cărturar, îi spune lui Isus astfel: „Învăţătorule, vreau să Te urmez oriunde vei
merge.” Ei bine, care era motivația de-al urma pe Isus a cărturarului? Și dacă suntem atenți la
răspunsul pe care Isus îl dă cărturarului, ne dăm seama că motivația cărturarului de-al urma pe
Isus era o motivație pur materialistă, de aceea Isus îi spune: „Vulpile au vizuini şi păsările
cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”, în alte cuvinte: „Nu veni
după mine dacă îți dorești bogății. Eu nu sunt sursa ta de îmbogățire.”

Al doilea, unul care era dintre ucenici, îi spune lui Isus astfel: „Doamne, dă-mi voie să mă
duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.” Ce voia acesta de fapt? Voia ca mai întâi să își rezolve
problemele curente ale vieții, și anume să își îngroape tatăl, ca mai apoi să îl urmeze pe Isus,
însă Isus îi spune „Vino după Mine”, pentru că a-L urma pe Isus înseamnă a-ți lăsa viața și
problemele ei în mâna Lui, a-ți încredința întrega viață în mâna Lui.

Acum, versetul 23 din pasajul nostru vine ca un contrast față de pasajul anterior pentru că
citim astfel: „Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.” Ucenicii nu i-au
pus vreo condiție lui Isus, nu au avut motivații materialiste, ci textul spune că pur și simplu au
mers după Isus. Iată esența uceniciei: să calci pe urmele lui Isus, să mergi după Hristos
oriunde merge El. Aș merge chiar mai profund și aș spune că ucenicia înseamnă să mergi pe
urmele lui Isus chiar dacă nu știi ce te așteaptă pe viitor. Ucenicii au mers după Isus cu toate
că nu știau prin ce furtună aveau să treacă.

Și aș dori să te întrebăm: ce te oprește să îl urmezi pe Isus cu toată ființa ta? Faptul că vei avea
de suferit la muncă pentru că nu vei avea voie să faci compromisuri, faptul că prietenii de la
facultate sau de la școală vor râde de tine pentru că ești pocăit? Faptul că nu vei mai putea să
faci ceea ce firii pământești îi place? Că nu vei mai putea avea anturajele păcătoase pe care le
ai acum? Că va trebui să renunți la caracterul păcătos și practicile tale păcătoase?

Dumnezeu să dea la o parte orice barieră care ne împiedică să îl urmăm pe Isus cu toată ființa
noastră, pentru că nimic nu este mai glorios, mai divin, mai ceresc și mai onorant decât să îl
urmăm pe Isus acolo unde merge El, chiar dacă va trebui să fim batjocura unuia sau altuia,
chiar dacă va trebui să suferim pentru El și frați și surori, vom suferi, pentru că următorul
verset ne spune că ucenicii au avut de suferit: „deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de
straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea.”

Iată cum Matei ne răspunde la întrebarea ”Cine este Isus în suferință?” prin acest verset, și
anume, Isus este suveran, iar suveranitatea Lui este subliniată prin două lucruri din acest
verset.

În primul rând, suveranitatea lui Isus este subliniată prin cuvântul ”deodată”. Îi drept că
Marea Galileei era recunoscută pentru furtunile violente ce apăreau într-un mod surprinzător
din cauza așezării ei, însă întrebarea este: știa Isus că avea să fie o furtună cum rar a mai fost
pănă atunci, dacă se va sui în corabie cu ucenicii Lui? Știa Isus ceea ce se va întâmpla înainte
să urce în corabie? Răspunsul este da. Dacă răspunsul e ”Da!”, atunci de ce s-a mai suit în
corabie? Pentru că era în planul Lui să îi treacă pe ucenici prin această încercare, și dacă era în
planul Lui această încercare, atunci, acest cuvânt ”deodată”, de fapt nu a fost ”deodată”, ci
plănuit. Prin urmare, suveranitatea lui Isus, controlul Său asupra oricărui eveniment, se vede
prin faptul că El a plănuit să se întâmple furtuna de pe mare.

Din punct de vedere uman, furtunile din viața noastră vin pe neașteptate, vin deodată, ca niște
persoane cu care te trezești deodată în fața ușii. Din punct de vedere divin, toate furtunile din
viața noastră sunt controlate și plănuite de Dumnezeu.

În al doilea rând, Matei subliniază suveranitatea lui Isus prin această propoziție din 3 cuvinte :
„Şi El dormea.” De ce Isus dormea într-o asemenea situație? De ce nu era treaz să îi ajute pe
ucenici să dea apa afară din corabie? Răspuns: Pentru că El era suveran peste situație. Isus
avea fiecare picătură de apă sub controlul său suveran și fiecare strop intra în corabie și ieșea
din corabie după cum El hotărea. El a plănuit fiecare tunet, fiecare fulger, fiecare val care
lovea corabia și care încerca să inunde corabia. El era suveran peste întreaga situație.

Și pentru că Isus este neschimbător, El a rămas la fel de suveran și astăzi peste fiecare situație
din viața noastră, situație banală sau plină de peripeții, tristă sau plină de bucurii. Isus este
suveran. El este atotputernic. El este Guvernatorul lumii. El este Rege peste creația Sa. Nimic
nu se întâmplă înafara voii Lui. El controlează fiecare frunză care cade pe pământ și fiecare
decizie a unui împărat. El controlează fiecare tragedie și fiecare bucurie. În El este mișcarea,
ființa și viața. Nimic nu se întâmplă fără El și nimic nu poate exista independent de El.
Fiecare respirație, clipire și moment le avem pentru că El ni le dă. El este suveranul absolut.
El este în controlul tuturor lucrurilor. Prin urmare, de ce să nu doarmă dacă avea situația sub
control?

Ucenicii nu știau cine este Isus cu adevărat și acest lucru este dovedit de întrebarea lor din
finalul pasajului: „Ce fel de om este acesta...?”. Ei nu știau identitatea Celui ce era în corabie
cu ei, de aceea, ucenicii credeau că vor muri, că nu îi vor mai vedea pe cei dragi ai lor
niciodată, ei erau îngroziți, spaima și teroarea era în fiecare fibră a sufletelor lor, pentru că
următorul verset spune: „Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: ‚Doamne,
scapă-ne, că pierim!’” Mi-aș dori să observați pronumele pe care aceștia îl folosesc: ”scapă-
ne”, ”-ne”. În acest pronume este inclus și Isus. „Noi toți și tu Isuse vom pieri, așa că scapă-
ne!”

Puteau ei să piară cu Isus în corabie? Avea de gând Isus să moară cu ucenicii în acea corabie?
Nu știu dacă acum te afli într-o furtună sau nu, însă vreau să ți minte următorul lucru: în orice
suferință ești sau vei fi, atâta timp cât Isus este în corabie cu tine, nu vei pieri niciodată. De
ce? Pentru că Isus nu poate să piară vreodată. Nu a pierit în corabie cu ucenicii, nu va pieri
nici cu tine în suferință.

Și mai vreau să te încurajez cu un lucru: poate te afli în categoria celor care imediat se
îngrijorează, imediat se înfricoșează și tremură de frică atunci când suferința vine deodată. Ei
bine, nimic altceva nu îl ”trezește” pe Isus mai repede, decât o inimă care este speriată, o
inimă îngrijorată și fricoasă.

Uitați-vă în pasaj vă rog. În timp ce valurile loveau corabia, Isus dormea. Pe Isus nu l-a trezit
furtuna, ci niște voci fricoase, niște inimi îngrijorate, niște mâini tremurând care au strigat:
„scapă-ne, că pierim!” Isus ascultă rugăciunile făcute din îngrijorare, din frică și spaimă,
pentru că Isus își iubește ucenicii, lui Isus îi pasă de cei pentru care a murit.

Și dacă tot vorbim despre cei pentru care Isus a murit, nu-i așa că aceste cuvinte: „Doamne,
scapă-ne, că pierim!” sunt un ecou al strigătului nostru disperat atunci când am realizat
păcătoșenia noastră înaintea Dumnezeului sfânt? Dar Dumnezeu, prin dragostea și mila Lui,
ne-a scăpat. Cum? Dumnezeu Tatăl, l-a trimis pe Dumnezeu Fiul, Hristos, acum 2000 de ani,
S-a născut din fecioară, a trăit o viață perfectă, a fost batjocorit, scuipat și pironit, satisfăcând
mânia lui Dumnezeu pentru ca toate păcatele noastre, trecute, prezente și viitoare să fie iertate
și șterse de El. Prin moartea lui Hristos, Tatăl ne-a dat credința mântuitoare și pocăința și ne-a
făcut, prin nașterea din nou a Duhului Sfânt, copiii Săi.

Iar prin strigătul nostru disperat de scăpare înaintea Dumnezeului sfânt, am recunoscut din
nou că El este suveran peste viața noastră, pentru că numai El ne putea salva de la eterna
suferință.

Și așa cum Dumnezeu ne-a scăpat pe noi din pedeapsa veșnică atunci când am strigat către El,
așa I-a scăpat Isus pe ucenicii Săi atunci când aceștia au strigat către El. Totuși, Isus nu voia
doar să îi scape pe ucenici de moarte, ci voia ca prin actul Său atotputernic de a opri furtuna
să le arate ucenicilor cine este El cu adevărat. De fapt, ăsta a fost motivul pentru care Isus S-a
urcat în corabie cu ucenicii: pentru a le arăta ucenicilor adevărata Sa identitate. Și se pare că
cea mai bună metodă prin care Isus li S-a putut revela, a fost prin suferință, a fost prin
disperare. Iar Isus a vrut să le arate ucenicilor că Cel pe care ei îl au în corabie, este
Dumnezeu, este Mesia, iar dumnezeirea Lui a dovedit-o prin ceea ce ne este descris în
următoarele versete, versete care ne răspund din nou la întrebarea ”Cine este Isus în
suferință?”, iar al doilea răspuns la această întrebare este acesta: Isus este Mesia.

2. Isus este Mesia (v26-v27): Înainte ca Isus să treacă la actul Său prin care își dovedește
dumnezeirea și mesianitatea, îi mustră pe ucenici numindu-i necredincioși, sau așa cum este
scris în versetul 26: „puțin credincioși”.

De ce îi mustră Isus pe ucenici? Doar pentru că le-a fost frică că vor muri? Ei bine, este mai
mult de atât. Nu cu mult timp în urmă, ucenicii au auzit live cea mai celebră și puternică
predică din toate timpurile, și anume, predica de pe munte și, de asemenea, nu cu mult timp în
urmă, L-au văzut pe Isus făcând minuni: vindecând un lepros, pe robul unui sutaș și pe soacra
lui Petru. O altă funcție a pasajului nostru este să ne arate care a fost reacția ucenicilor în urma
a ceea ce au auzit și au văzut la Isus, iar pasajul nostru ne spune că reacția ucenicilor în urma
a ceea ce au auzit și au văzut la Isus, a fost necredința.

În alte cuvinte, Isus le spune: „Ați auzit cea mai puternică predică predicată vreodată și ați
văzut minunile pe care le-am făcut. Care este răspunsul vostru la aceste lucruri, acum, în
necaz? Care este răspunsul vostru acum când vă testez pe baza a ceea ce ați auzit și ați văzut?
Necredința!”

Și nu-i așa că și noi auzim predici după predici și vedem la lucru mâna lui Dumnezeu în viața
noastră, iar atunci când vine timpul ca Dumnezeu să ne testeze, răspunsul nostru uneori este
necredința. Și m-am întrebat: de ce se întâmplă să fim necredincioși în urma zecilor de predici
pe care le ascultăm? Iar răspunsul este acesta: lăsăm predicile la nivel de informație, nu ne
rugăm ca ceea ce am auzit din predici, să și împlinim. Frați și surori, avem nevoie de credință,
iar credința noastră este alimentată de Duhul Sfânt prin Scriptură, prin rugăciune, prin predici,
însă dacă lăsăm toate aceste lucruri la nivel de informație, nu vom putea trăi, vom ofili.

În urma mustrării pe care Isus o adresează ucenicilor, își dezvăluie identitatea prin potolirea
furtunii, iar reacția ucenicilor este următoarea: „Oamenii aceia se mirau şi ziceau: ‚Ce fel de
om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?’”– Întrebarea mea este următoarea:
De ce s-au mirat ucenicii? N-au mai văzut pe Isus făcând minuni? Ba da! Vedem că înainte de
acest pasaj, Isus a mai făcut 3 minuni. Atunci de ce s-au mirat?

Trebuie să înțelegem ceva din teologia lor de-atunci: uitați-vă vă rog pe ce pun ei accentul:
„Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până și vânturile și marea?” – Care era problema?
De ce să nu-L asculte pe Isus și vânturile și marea? De ce s-au mirat că L-au ascultat vânturile
și marea? Răspuns: Pentru că în teologia lor, doar Dumnezeu putea să oprească furtunile și
vânturile. Așadar, Isus dovedește ucenicilor că este Mesia, prin faptul că face numai ce
Dumnezeu putea să facă în teologia lor, în credința lor, și anume să oprească vânturile și
furtuna.

Uitați-vă împreună cu mine la Psalmul 65:7 – „El – Care El? Despre cine este vorba aici?
Despre Dumnezeu! – (Dumnezeu) potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor şi zarva
popoarelor.” și chiar mai explicit, Psalmul 107:23-30: „Cei ce se coborâseră pe mare în
corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile
Lui în mijlocul adâncului. El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării. Se
suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei. Apucaţi de
ameţeală, se clătinau ca un om beat şi zadarnică le era toată iscusinţa. Atunci, în
strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. A oprit
furtuna, a adus liniştea şi valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit şi
Domnul i-a dus în limanul dorit.” Vi se pare cunoscută această întâmplare? Ei bine, este
foarte asemănătoare cu pasajul nostru, dar observați că în Vechiul Testament, Cel care i-a
scăpat pe pescari de furtună a fost Dumnezeu, iar în Noul Testament, Cel ce i-a scăpat pe
ucenici de furtună a fost Isus.

Evreii așteptau un Mesia, iar acest Mesia era recunoscut prin faptul că trebuia să aibă
atributele lui Dumnezeu. Ei bine, Isus dovedește că este Mesia prin faptul că deține atributele
lui Dumnezeu, pentru că El face în pasajul nostru, ceea ce numai Dumnezeu a putut să facă în
Vechiul Testament.

Ucenicii au fost șocați de acțiunea lui Isus, de aceea și-au pus întrebarea: „Ce fel de om este
acesta?” pentru că ei credeau că Isus este doar un om, că cel mai probabil este un profet, însă
nicidecum Dumnezeu din Dumnezeu. Si astfel, Isus le arată ucenicilor identitatea Sa cu
adevărat.

Totuși, întrebarea este: de ce ar trebui să mă concentrez în suferință pe mesianitatea lui Isus?

Ok, am înțeles că trebuie să fiu conștient de suveranitatea lui Isus în suferință, asta e de
înțeles, dar mesianitatea Lui?

Ei bine, trebuie să ne lăsăm absorbiți de mesianitatea lui Isus în suferință, pentru că rolul lui
Mesia a fost să moară pe cruce pentru noi, iar suferința noastră eternă să fie plătită de El, și
dacă suferința noastră eternă a fost plătită de El, atunci „suferinţele din vremea de acum nu
sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare”.
În alte cuvinte, în suferință trebuie să ne concentrăm pe Evanghelie, pe ceea ce a făcut Mesia
pentru noi, iar atunci când mintea și inima vor fi concentrate pe Evanghelie, vom fi plini de
mulțumire chiar în mijlocul suferinței și vom simți din plin dragostea și grija Tatălui, pentru
că acestea au fost arătate la cruce într-un mod infinit. Vom conștientiza că cea mai mare
problemă a noastră, cea mai gravă suferință a noastră, mânia lui Dumnezeu, a fost plătită de
Isus și așa cum și-a arătat dragostea atunci pe cruce, asemenea și-o arată și astăzi în
suferințele prin care trecem.

Isus este Mesia, este Cel profețit, este Salvatorul, este Cel care din veșnicie S-a oferit să
moară pentru noi, Isus este mântuirea noastră, este Cel care dă putere celui slab și curaj celui
fricos, este Cel care a purtat suferințele noastre, este Cel care dă pace, alinare, bucurie în
ciuda necazurilor, este Cel care face din noapte, zi și din plâns, bucurie. Isus este Dumnezeu,
este Cel în care sufletele noastre mereu își vor găsi odihna, pentru că El este odihna noastră.
Isus este Mesia, iar acest Mesia a rezolvat cea mai cumplită suferință a noastră, la cruce, de
aceea Matei ne invită să îl descoperim pe Isus în suferință ca fiind Mesia.

Concluzie: Iată cele 2 caracteristici ale lui Isus la care trebuie să privim atunci când suntem în
suferință: suveranitatea Lui și mesianitatea Lui. Dacă vom crede cu toată inima că Isus este
suveran peste suferința noastră, atunci vom putea spune ca Spurgeon că: „Suveranitatea lui
Dumnezeu este perna pe care îmi odihnesc capul.”, și de asemenea, dacă ne vom concentra în
suferință pe faptul că Isus este Mesia, atunci inimile noastre vor fi inundate de recunoștință,
de odihnă, dragoste și pace, datorită faptului că suferința noastră eternă a fost plătită de
Hristos la cruce. Dumnezeu să ne dea credință în El și în caracterul Lui divin, acum, dar și
când vom trece prin suferință. Amin!