ÎNDEMN LA LAUDĂ ȘI ÎNCHINARE

Pentru primul moment de rugăciune, de laudă și închinare, voi extrage câteva motive din
primul paragraf al capitolului, adică de la versetul 1 la 36. Dar înainte să fac asta, voi
pronunța ideea principală a întregului capitol și pentru a face acest lucru, va trebui să vedem
cum se leagă acest capitol de capitolele 39 și 40.

Mai întâi voi împărți capitolul: Prima secțiune din capitol, de la versetul 1 la 36 vorbește
despre testul dificil pe care Iosif îl trece cu succes, secțiunea a doua, de la versetul 37 la 49
vorbește despre transformarea lui Iosif într-un păgân, iar secțiunea de la versetul 50 la 57
vorbește despre refuzul lui Iosif de a se transforma într-un păgân.

Așadar, care este ideea acestui capitol? În capitolul 39 îl vedem pe Iosif pus la test fiind ispitit
de soția lui Potifar. Testul este trecut cu succes, însă recompensa nu este o mărire de salariu,
ci închisoare, întemnițare. În capitolul 40, Iosif tălmăcește visul paharnicului și a pitarului, iar
tălmăcirea lui ajunge să fie adevărată. Ca recompensă paharnicul l-a uitat.

În capitolul de față, Iosif este pus la, probabil, cel mai greu test din viața lui și anume, trebuia
să tălmăcească visul lui Faraon, având în vedere că nici un mag și nici un înțelept din întregul
Egipt nu au putut să îl tălmăcească. Iosif interpretează visul, iar Faraon este mulțumit de
interpretare pentru că interpretarea nu este nici triumfalistă, dar nici pesimistă, ci este o
interpretare realistă. Ca recompensă, Iosif este pus prim-ministrul Egiptului, însă întrebarea
mea este următoarea: chiar este aceasta o recompensă sau o altă formă de suferință? Și vom
vedea că de fapt, ceea ce i se întâmplă lui Iosif după interpretarea visului, nu este o
recompensă, ci este o suferință sub altă formă.

De aceea, ideea mare a întregului capitol este aceasta: suferința provocată de păgânism.
Iosif era un evreu, era un copil din familia legământului, legământ pe care Dumnezeu l-a făcut
cu Avraam, iar Iosif ajunge să fie departe de această comunitate a legământului, înconjurat de
păgânism, slujind unui păgân, într-o țară păgână, primind un nume păgân și o soție păgână.
Aceasta nu este ziua în care Iosif este binecuvântat de Dumnezeu pentru credincioșia lui, ci
aceasta este ziua în care suferința lui Iosif s-a mutat din temniță în casa lui faraon.

Înainte să scot câteva motive de laudă din prima secțiune a capitolului care vorbește despre
testul pe care Iosif îl trece cu succes, aș dori să fac un scurt rezumat ca să știm despre ce e
vorba. Faraon visează 2 vise. În primul este vorba despre 7 vaci grase și frumoase care ies
dintr-un rău, iar mai apoi alte 7 vaci, de data asta urâte și slabe, ies din același rău. Vacile
slabe le mânăncă pe cele grase și se termină visul. În cel de-al doilea vis este vorba despre 7
spice de grâu grase și frumoase care au răsărit și au fost mâncate de alte 7 spice de grâu slabe
și arse de vântul de la răsărit.

Faraon a chemat magi și înțelepți ca să îi deslușească visele însă nici unul nu a putut. Totuși,
după 2 ani, paharnicul își aduce aminte de Iosif și îi spune lui faraon despre el. Faraon îl
cheamă pe Iosif și aici începe momentul testării lui Iosif. Iosif ascultă visele lui faraon și îi dă
o tălmăcire plăcută și anume că vor fi 7 ani de belșug în toată țara, iar după cei 7 ani de
belșug, va fi o mare foamete în toată țara Egiptului. Însă Iosif vine și cu o rezolvare: în fiecare
an din acești 7 ani de belșug, să se pună ca provizie pentru cei 7 ani de foamete, o cincime din
roadele Egiptului. Și astfel Iosif trece testul dificil cu succes.

Pentru ce îi mulțumim Domnului?

- Îi mulțumim pentru că și astăzi ne vorbește prin Cuvântul Lui. Lui faraon i-a vorbit prin
vise, acum 2000 de ani a vorbit prin Hristos, iar nouă astăzi întreaga Sfântă Treime ne
vorbește prin Cuvânt.

- Mai apoi mulțumim pentru Duhul Sfânt care interpretează Cuvântul pentru noi și ne face să
înțelegem ce vrea să ne spună Dumnezeu. Interpretul viselor lui faraon a fost Iosif, însă
interpretul Cuvântului lui Dumnezeu este Duhul Sfânt.

- Mulțumim Domnului pentru suveranitatea Lui. De abia după 2 ani Dumnezeu l-a făcut pe
paharnic să își aducă aminte de Iosif. Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că El controlează
oamenii și circumstanțele din viața noastră chiar dacă suntem în suferință, la fel cum Iosif era.

- Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mântuirea dată prin Hristos. Paharnicul a fost calea lui
Iosif pentru dezrobirea din temniță. Hristos a fost și este Calea noastră pentru dezrobirea din
păcat.

ÎNDEMN LA POCĂINȚĂ

Pentru momentul de pocăință, mi-aș dori să ne concentrăm pe cel de-al doilea pasaj al
capitolului, de la versetul 37 la 49, pasaj care vorbește despre transformarea lui Iosif într-un
păgân. Haideți să vedem cum a vrut faraon să îl facă pe Iosif unul de-al lor.

Mai întâi de toate, faraon spune slujitorilor săi cu referire la Iosif astfel: „Am putea noi oare
să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” Să nu greșim aici:
faraon nu a fost convertit. De fapt, faraon se credea însuși Dumnezeu. El doar a recunoscut că
în spatele interpretărilor lui Iosif, era ceva divin. Cel mai probabil faraon înțelegea că în Iosif
este un duh al unui zeu. Faraon era păgân, era egiptean, de aici și aceste concepții păgâne.

De la versetul 40 în jos începe procesul de transformare a lui Iosif într-un păgân. Versetele 40
și 41: „Te pun mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale.
Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” „Faraon a zis lui Iosif:
‚Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.’” Noi am putea spune: „Uite cât de bine a
ajuns Iosif. De la închisoare, la a stăpâni peste tot Egiptul.” Ei bine, lucrurile nu stau chiar
așa. Iosif era parte din comunitatea legământului, legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu
Avraam, iar în acest legământ Dumnezeu nu îi spune lui Avraam că viitori lui nepoți vor sluji
regi păgâni. Iosif este pus acum în slujba unui rege păgân a cărei existență era blasfemiatoare,
pentru că se credea Dumnezeu. Acest păgân blasfemiator îi spune lui Iosif: „Acum ești
slujitorul meu, îmi vei îmbogăți împărăția păgână peste care eu sunt Dumnezeu.” Aceasta nu
este ziua în care Iosif este binecuvântat de Dumnezeu pentru credincioșia lui. Iosif primește
putere păgână. Acesta este primul pas al transformării lui.
Mergem mai departe, versetul 42: „Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui
Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gât. ” Acum nu doar că
primește putere păgână, dar și bogăție păgână. Darul inelului regal, bineînțeles, simboliza
acordarea de autoritate.

Dar în legătură cu haina de in subțire, unde mai vedem în viața lui Iosif că este îmbrăcat de
cineva? În capitolul 37, când tatăl său i-a făcut o haină pestriță. Menționarea hainei în acest
verset nu este la întâmplare, ci vrea să ne aducă aminte că de fapt, Iosif trebuia să poarte acea
haină în comunitatea legământului, nu în comunitatea păgânismului.

De asemenea, în versetul 43 este scris: „L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau
înaintea lui: ‚În genunchi!’ Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.”
Acest verset trebuie să ne ducă cu gândul la visul pe care Iosif l-a avut și l-a spus fraților și
părinților săi, și anume, că toți vor îngenunchea înaintea lui. Însă, familia lui nu a vrut să
accepte acest lucru, dar păgânii au acceptat. Nu păgânii trebuiau să îngenuncheze înaintea lui.

Transformarea lui Iosif într-un păgân nu se oprește aici: are putere păgână, bogăție păgână,
însă i se dă și nume păgân, versetul 45: „Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah
(Descoperitor de taine)”. Unde în Scriptură mai citim despre un împărat păgân care dă nume
de păgâni unor evrei? În Daniel 1: Daniel, Hanania, Mișael și Azaria devin Beltșațar, Șadrac,
Meșac și Abed-Nego. De ce atunci când citim Daniel 1 suntem îngroziți de ce face împăratul
cu acești evrei – și anume că îi pune în slujba lui și le dă nume păgâne -, iar atunci când citim
Geneza 41 suntem bucuroși că Iosif este pus în slujba unui păgân și primește nume de păgân?

Ba chiar mai mult: putere păgână, bogăție păgână, nume păgân, și soție păgână. Faraon „i-a
dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.” Asta s-ar traduce în zilele
noastre că un pocăit s-a căsătorit nu cu o fată necredinciosă, ci cu o fată de religie islamică, de
religie păgână. Într-un astfel de context era Iosif și trebuia să slujească.

În Geneza 41 este vorba despre a rezista împotriva păgânismului, nu a te complace în el. De

aceea, mi-aș dori să ne rugăm pentru pocăință prin următoarele motive:

- ne pocăim de faptul că deși suntem expuși păgânismului cotidian, așa cum Iosif era expus,
avem momente când nu arătâm că suntem parte din comunitatea legământului nou, și arâtăm
că nu suntem parte din această comunitate prin eșecurile caracterului nostru sau prin
compromisurile pe care le facem la locul de muncă, școală sau facultate. În alte cuvinte, ne
pocăim că avem momente când nu suntem mărturie prin viața noastră urma să fie mărturie în
fața păgânismului.

- ne pocăim de faptul că nu investim mai mult în relația noastră cu Dumnezeu. Iosif a umblat
ani de zile în prezența lui Dumnezeu, întârindu-și astfel relația cu Dumnezeu, iar acest lucru l-
a făcut să nu o ia razna atunci când faraon l-a pus prim-ministru peste Egipt și i-a dat bogății.
Aceste lucruri nu l-au schimbat pe Iosif, pentru că el trăia în prezența lui Dumnezeu. Și vom
vedea mai încolo dovada faptului că Iosif nu a fost schimbat de păgânism. Ne pocăim deci de
lipsa investirii în relația noastră cu Dumnezeu.
ÎNDEMN LA CERERE

Pentru îndemnul la cerere, ne vom uita la ultima parte din capitol, de la versetul 50 la 57 și
vom vedea cum Iosif a refuzat să se transforme într-un păgân.

Să citim primele 3 versete: „Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe
care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Iosif a pus întâiului născut numele
Manase (Uitare); ‚căci’, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată
casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); ‚căci’, a zis el,
‚Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele’.”

Trei lucruri aici: În primul rând, Iosif le pune nume evreiești copiilor săi. El nu le-a pus nume
egiptene. El, prin acest lucru, spunea tuturor care erau atenți: „Eu nu mă consider un egiptean,
nu mă consider un păgân. Sunt un evreu, sunt un membru al oamenilor legământului lui
Dumnezeu. Nu sunt ca unul din voi. Iosif refuză să se transforme într-un păgân.

În al doilea rând, numele primului său copil, Manase, care înseamnă: „Dumnezeu m-a făcut
să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Numele ”Manase” e mai greu de
tradus, însă nu se referă la faptul că Iosif a uitat de casa tatălui său pentru că numele copiilor
săi sunt de origine evreiască, ci se referă la faptul că Iosif a uitat toate necazurile din casa
tatălui său care l-au adus până în locul acela. Iosif, în alte cuvinte, refuză să își tot aducă
aminte de necazurile prin care a trecut și să își plângă de milă. Iosif nu vrea să fie definit de
necazurile ce i s-au întâmplat de-alungul timpului, încă din casa tatălui său.

„Iosif, Egiptul te-a îmbrățișat, iar familia ta nu.” – „Nu vreau să îmi mai aduc aminte de acest
lucru.” „Iosif, frații tăi nu au vrut să îngenuncheze, Egiptul vrea.” – „Nu vreau să îmi aduc
aminte de acest lucru, nu vreau să mă las definit de suferința mea.”, „Iosif, din cauza fraților
tăi ai ajuns în cele din urmă într-o închisoare.” – „Nu vreau să îmi aduc aminte de acest lucru.
Nu vreau să fiu definit de acest lucru.”

Fiecare din noi avem nevoie de un Manase. Avem nevoie să nu ne lăsăm definiți de
suferințele prin care am trecut, să nu trăim în trecut, în suferințele prin care am fost, ci în loc,
ar trebui să privim la Hristos și să îl luăm ca exemplu, Hristos care a suferit mai mult decât
noi toți la un loc pentru bucuria care îi stătea înainte, și anume gloria viitoare. Trebuie să ne
ațintim privirile la Hristos și la gloria viitoare și să lăsăm trecutul să fie trecut.

De ce să ne ațintim privirile câtre Hristos? Pentru că numai El ne poate mângâia, El poate să

facă apele să nu se mai tulbure, El poate să îți schimbe inima, El îți ia povara, El îți dă odihnă,
El îți dă pace, El îți dă bucurie sfântă în ciuda necazurilor, El te înviorează, El te ridică din
groapă și îți pune piciorul pe stâncă, El face din noapte zi și din plâns, bucurie, El te alină, El
este deasupra necazurilor, El le controlează, El este suveran și Lui îi pasă de tine, te iubește și
privește către tine, iar dovada cea mai mare a dragostei și a faptului că îi pasă de noi este
faptul că El a murit pentru păcatele noastre. Hristos, acum 2000 de ani, S-a născut din
fecioară, a trăit o viață perfectă, a fost batjocorit, scuipat și pironit pentru toate păcatele
noastre, trecute, prezente și viitoare. Ne-a dat credința mântuitoare și pocăința și ne-a făcut,
prin nașterea din nou a Duhul Sfânt, copiii Tatălui ceresc. Ce dovadă mai mare de dragoste
am vrea de la El?

În al treilea rând, numele Efraim, care înseamnă: „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara
întristării mele”. Cum numește Iosif țara peste care este stăpân acum? Țara întristării. Pentru
el, Egiptul nu era țara succesului și a binecuvântărilor, ci țara întristării. Pentru noi, lumea
aceasta este într-un fel țara întristării, însă trebuie să privim la gloria viitoare, pentru că cine
este copilul lui Dumnezeu, va intra în țara gloriei și a bucuriei veșnice împreună cu Sfânta
Treime și cu sfinții Săi.

Ce îi cerem Domnului?

- ne rugăm ca Domnul să ne dea putere să nu ne lăsăm definiți de necazurile noastre. Domnul

să ne dea putere să nu trăim în suferințele noastre din trecut, ci să privim la Hristos și la gloria
viitoare.

- ne rugăm ca în această țară a întristării în care suntem, să privim la nădejdea slavei care ne
așteaptă, și anume, prezența nemijlocită a lui Dumnezeu și bucuriile nespuse și veșnice din
Împărăția cerurilor.