Avraam

Avraam este un drept patriarh din Vechiul Testament, considerat strămoșul poporului evreu.

Biserica Ortodoxă face prăznuirea lui, împreună cu Dreptul Lot, nepotul său pe 9 octombrie, dar și
în Duminica Sfinților Strămoși (duminica dinaintea praznicului Nașterii Domnului), dimpreună cu ceilalți
strămoși ai Domnului Iisus Hristos.

Numele de Avraam
Numele de Avraam are două etimologii posibile:

 în babiloniană: "cel care iubește pe tatăl"

 în aramaică: "tatăl [Dumnezeu] este înălțat"

Viața
Originar din Haran, în Mesopotamia, sau din Ur, în Caldeea, Avraam a trăit către secolul al XIX-lea î.Hr.
Viața sa este povestită de Moise în Cartea Facerii 12-35.
Personalitatea lui Avraam domină întreaga Biblie, în așa măsură încât unul din numele
lui Dumnezeu este "Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov" (Ieș. 3, 6; Matei 22, 32; Marcu 12,
26; Luca 20, 37; Fapte 3, 13, 25).
În Noul Testament și în tradiția Bisericii în general, Avraam este un model al credinței față de
Dumnezeu, pe care le-a dovedit în mai multe ocazii, cum ar fi părăsirea țării lui pentru a merge într-o
țară pe care nu o cunoștea (Evrei 11, 8) sau disponibilitatea de a jertfi pe Isaac, fiul său. (Isaac nu este
jertfit, îngerul Domnului oprește această jertfă, spunându-i lui Avraam să nu facă vreun rău copilului și
face să apară un berbec care este jertfit.(Fac22.1-18) Întâmplarea este o încercare a credinței lui
Avraam. Oricum la evrei sacrificiile umane erau interzise, fiind considerate un mare păcat, caracteristic
unor popoare ale vremii-Lev18.21, Lev20.1-5, Deut12.29-32, Deut18.10, Ier7.31, Ier.32.35, 2Împ17.17,
2Împ23.10, 2Cron33.6, Ezec20.24-31, 2Regi3.26-27 (Facere 15, 6; 22, 1-19; Evrei 11, 17, 19; Iacov 2,
21).
Avraam este un model de credință și ascultare, de primire a străinilor.
Avraam este "prietenul lui Dumnezeu" (Isaia 41, 8; Iacov 2, 23), tatăl credincioșilor și al tuturor
neamurilor (Matei 3, 9; Luca 3, 8; Ioan 8, 33-39; Romani 3, 27 - 4, 25; Galateni 3, 6-29).
Pentru lumea monahismului, patriarhul Avraam este un model de credință, ascultare, lepădare de voia
proprie și înstrăinare (gr. xeniteia)[1].

Legături externe
 Sinaxar 9 octombrie, pomenirea dreptului Avraam și a nepotului său, Lot.
Iosif (Vechiul Testament)
Iosif (tâlcuit „adaos”) a fost fiul lui Iacov şi al Rahelei. Era o fire dreaptă, corectă căci a refuzat
avansurile soţiei stăpânului său, Putifar, căpetenia străjerilor lui Faraon. Iosif era o fire smerită căci
arată mereu că tălmăcirile viselor sunt de la Dumnezeu, el fiind doar un mijlocitor. Dumnezeu fiind cu
el, Iosif se face remarcat atât de Putifar cât şi de căpetenia întemniţaţilor care-l pun priveghetor peste
treburile lor. Apoi îi impresionează pe Faraon şi pe sfetnicii acestuia care observă că este dăruit de
Dumnezeu cu înţelepciune şi pricepere, din moment ce îi spune faraonului tălmăcirea a două vise şi-l
sfătuieşte ce să facă. Aşa că acesta îi oferă stăpânirea asupra întregii ţări a Egiptului (fiind al doilea
după Faraon), poziţie din care acţionează cu prevedere, potrivit tâlcuirii visului, şi trece cu bine peste
cei 7 ani de foamete, bizuindu-se pe ce adunase în cei 7 ani de belşug. El ajută şi Canaanul şi alte ţări
care fuseseră atinse de respectiva foamete. Fire sentimentală şi iertătoare, se împacă cu fraţii săi care-l
vânduseră unor ismaeliţi.
A avut 11 fraţi şi o soră, a fost căsătorit cu Asineta, o fiică de preot egiptean şi a avut doi copii, pe
Manase şi Efraim.
Biserica Ortodoxă face prăznuirea sa în Duminica Sfinţilor Strămoşi ai Mântuitorului (duminica
dinaintea Naşterii Domnului).

Viața lui Iosif

Nașterea lui Iosif și punerea numelui
Momentul și felul în care Iosif își primește numele este relatat în Cartea Facerii, capitolul 30, versetele
22-24:
22. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o, şi a făcut-o să aibă copii.
23. Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”
24. Şi i-a pus numele Iosif (Adaos), zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”[1].
Iosif, vândut de fraţii săi
Iosif era un copil curat și iubit de Dumnezeu, pentru care i se întâmpla adeseori să
aibă vise de la Dumnezeu. Când a povestit părinților și fraților săi visul în care Dumnezeu îi
prevestea o anumită ascendenţă asupra lor, invidia fraților săi (Fac. 37, 11), deja existentă
pentru că tatăl său îl iubea mai mult decât pe ei, a ajuns la limită și au plănuit să-
l omoare (Fac. 37, 4,5,8). Dar a fost salvat de fratele său Iuda, care i-a convins pe frați să
nu-și păteze conștiințele cu sânge, ci să-l vândă ca sclav.
Iosif la Putifar
Ismaeliţii care l-au cumpărat pe Iosif de la frații săi, călătoresc în Egipt și acolo îl vând pe
Iosif lui Putifar, căpetenia străjerilor lui Faraon. Acolo, graţie faptului că Dumnezeu era cu
el şi de aceea îi mergea bine, acesta îl pune mai mare peste toată casa şi averile acestuia.
Nevasta lui Putifar, văzând că Iosif este frumos la statură şi plăcut la chip, îi propune să
se culce cu ea dar acesta refuză în mai multe rânduri. Atunci aceasta îl acuză pe Iosif că a
încercat s-o batjocorească, Putifar o crede şi îl aruncă pe Iosif în temniţă.
Iosif în temniţă
Domnul fiind cu Iosif şi întinzându-şi bunătatea peste el, acesta a ajuns să capete trecere
înaintea mai marelui temniţei, care a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii de acolo. El
le face cunoscute tălmăcirile lui Dumnezeu, desluşind visele paharnicului şi pitarului
Faraonului care fuseseră aruncaţi în temniţă şi acestea se adeveresc: paharnicul este pus
în funcţie iar pitarul este spânzurat.
Iosif, stăpânitor peste ţara Egiptului, al doilea după faraon
Când faraonul are şi el două vise (primul cu 7 vaci grase şi frumoase, urmate de şapte vaci
slabe şi urâte, al doilea cu şapte spice pline şi frumoase, urmate de şapte spice goale şi
urâte), paharnicul îşi aminteşte de Iosif şi-l recomandă faraonului. Iosif se face mijlocitorul
 răspunsului lui Dumnezeu către Faraon şi îi spune tălmăcirea: vor urma şapte ani de
belşug, urmaţi de şapte ani de foamete iar cât priveşte faptul că Faraon a visat visul de
două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va
grăbi să -l aducă la îndeplinire. Apoi îl sfătuieşte pe Faraon să facă în cei 7 ani de belşug
provizii pentru cei 7 ani de foamete. Impresionat de faptul că acesta are în el Duhul lui
Dumnezeu ca nimeni altul, că Dumnezeu i-a făcut cunoscute toate aceste lucruri şi de
aceea nimeni nu este atât de priceput şi înţelept ca el, Faraon îi dă stăpânire peste toată
ţara Egiptului, fiind al doilea după el. ,,Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah
(Descoperitor de taine), şi i -a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
Înaintea anilor de foamete, i s'au născut lui Iosif doi fii, pe care i -a născut Asnat, fata lui
Poti-Fera, preotul lui On".
În cei 7 ani de belşug el face provizii de grâu într-atât de mari încât au încetat să-l mai
măsoare. Apoi când a început foametea a strâns tot argintul care era atât în Egipt, cât şi în
Canaan (Fac47.14), apoi vitele de la egipteni, apoi pământurile (cu excepţia celor care
aparţineau preoţimii) şi poporul (pe care l-a mutat în cetăţi). Iosif le-a dat sămânţă urmând
ca aceştia să dea o cincime Faraonului şi a făcut din aceasta o lege.
Iosif se împacă cu fraţii săi
Fraţii săi vin în Egipt pentru a cumpăra pâine şi până la urmă Iosif li se dezvăluie. El le
spune să nu fie întristaţi şi mâhniţi pentru că l-au vândut căci Dumnezeu l-a trimis înaintea
lor în Egipt ca să rămână sămânţa vie în ţară (în Canaan) şi ca să le păstreze viaţa printr-o
mare izbăvire. El adaugă să spună tatălui lor să vină cu toţii în Egipt căci mai urmează 5
ani de foamete şi astfel ei nu vor pieri.(Fac45.4-11). Fraţii săi pleacă, îi spun tatălui lor
Iacov ce li s-a întâmplat, acesta nu-I crede la început dar când vede carele trimise de Iosif
să-i aducă, duhul i se înviorează.
Cei doi fii ai lui Iosif, adoptaţi de Iacov şi binecuvântaţi
Dumnezeu îi vorbeşte lui Israel (Iacov) într-o vedenie noaptea spunându-i să nu
se teamă să meargă în Egipt căci El îl va face un neam mare şi îl va scoate la un moment
dat de acolo. Iacov şi fraţii săi merg în Egipt şi se stabilesc la Gosen. Iacov îi spune:Acum,
cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi
ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.”(Fac48.5) Iacov i-a
binecuvântat pe Efraim şi Manase punându-şi mâna dreaptă peste Efraim (al doilea
născut) şi mâna stângă pe Manase (primul-născut). Atenţionat de Iosif care credea că a
făcut o greşeală, Iacov îi spune ,,Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare;
dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de
neamuri.
Binecuvântarea dată fiilor
Iacov le dă binecuvântări speciale tuturor fiilor săi (Facere 49).
Lui Iosif îi spune (Fac. 49, 22-24):
22. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; Ramurile
lui se înalţă deasupra zidului.
23. Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi, şi l-au urmărit cu ura lor.
24. Dar arcul lui a rămas tare, și mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov: Şi a
ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.
Iacov îi dă lui Iosif mai mult decât fraţilor lui, o parte pe care a luat-o din mâna
amoriţilor prin luptă (Fac. 48, 22).
Bunătatea lui Iosif
15. Văzând însă fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis ei: "Ce vom face, dacă
Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune pentru răul ce i-am făcut?

16. Atunci au trimis ei la Iosif să i se spună: "Tatăl tău înainte de moarte te-a
jurat şi a zis:
17. "Aşa să spuneţi lui Iosif: Iartă fraţilor tăi greşeala şi păcatul lor şi răul ce ţi-
au făcut. Iartă deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău!" Şi a plâns Iosif când i
s-au spus acestea.
18. Apoi au venit şi fraţii lui şi, căzând înaintea lui, au zis: "Iată, noi suntem
robii tăi".
19. Iar Iosif le-a zis: "Nu vă temeţi! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu?
20. Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca
să facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui popor numeros.
21. Deci nu vă mai temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri". Şi i-a
mângâiat şi le-a vorbit de la inimă.(Fac. 50, 15-21)
Moartea lui Iosif
Înainte de moarte, el le spune fraţilor săi „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va
cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va
da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.”.
Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure, zicînd: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să
luaţi şi oasele mele de aici.”
Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, şi l-au pus într-un
sicriu în Egipt.

Note
1. Salt↑ Rahila va mai avea un fiu, pe nume Veniamin (Facere 35, 16-29)

Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament cu trimiteri,
traducere Dumitru Cornilescu, ISBN 0 564 01708 6
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
3. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta,
redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-
9332-86-2
Proorocul Isaia

Sf. Prooroc Isaia

Isaia a fost fiul lui Amos și unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături
de Ieremia, Iezechiel și Daniel), personalitate foarte influentă în secolul al VIII-lea î.Hr, în timpul
regilor Ozia, Iotam, Ahaz, Iezechia și Manase, pe care a încercat să-i ajute și să-i îndrepte prin profeții,
mustrări și îndemnuri. A murit ca martir. Biserica creștină îl prăznuiește la 9 mai.

Numele
Numele Isaia în limba ebraică este „Ieșaiahu”, ceea ce înseamnă „mântuirea lui Dumnezeu”

Activitatea
Activitatea proorocului Isaia este relatată în Cartea a IV-a a Regilor, Cartea a II-a a Cronicilor, unde
este evocată domnia lui Iezechia și în Cartea lui Isaia. În Noul Testament sunt foarte multe trimiteri la
proorociile sale. Isaia l-a prezis pe Mesia cu atâtea amănunte încât Sfinții Părinți l-au numit
Evanghelistul Vechiului Testament. Isaia a dat lui Mesia numele de Emmanel, care se tâlcuiește
,,Dumnezeu e cu noi”.

Opera
Isaia a scris cartea biblică care-i poartă numele, în care face o serie de profeții de amenințare și de
mângâiere, acompaniate de încurajări, sfaturi și îndemnuri adresate regilor vremii. A scris și cartea
împăraților lui Iuda și Israel (2Cron32.32), în care scrie despre Ozia (2Cron26.22)
și Iezechia (2Cron32.32). Profețiile lui Isaia sunt citate de Iisus Hristos și apostoli aproape de 50 ori în
mod exact și de vreo 40 de ori în mod liber.

Familia
Era căsătorit (Is8.3) și avea doi copii (Is7.3,8.3), potrivit propriei mărturii. Îi spune soției proorociță
(Is8.3)

Moartea și prăznuirea
Potrivit unei vechi tradiții evreiești, Isaia ar fi trăit până în timpul regelui Manase care, cu toate că-i era
ginere, a poruncit să fie tăiat în două cu un fierăstrău. Această tradiție a fost admisă și
de Biserica creștină, care îl prăznuiește la 9 mai. Apostolul Pavel amintește de suferințele prin care au
trecut unii creștini, menționând și pedeapsa tăierii cu fierăstrăul. (Evrei 11.37)

Imnografie
Tropar, glasul al 2-lea:
Prăznuind pomenirea proorocului Tău Isaia, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește
sufletele noastre.
Condac, glasul al 4-lea:
Primind darul proorociei, proorocule și mucenice Isaia, de Dumnezeu propovăduitorule, tuturor
de față ai arătat întruparea Domnului, la toate marginile pământului cu glas mare strigând: "Iată,
Fecioara în pântece va lua!"

Bibliografie
Iona
Iona (ebraică  ‫ יֹונָה‬Yona, arabă  ‫ يونس‬Yunus, latină Ionas, numele înseamnă porumbel),
conform Bibliei, Tanahului și Coranului, a fost un profet care a fost înghițit de către un pește mare. 
Sfântul Prooroc Iona a trăit în secolul VIII î.Hr. (2 Regi 14, 25), urmând proorocului Elișa în regatul de
nord al lui Israel. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 21 septembrie (în tradiția greacă și
românească) sau la 22 septembrie (în tradiția slavă[1]).

Viața
Ioana a fost fecior al lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de Azot cetatea elinilor de lângă mare.
Şi fiind aruncat din corabie și înghițit de chit, a mers la Ninive de a propovăduit; și întorcându-se n-a
rămas în pământul sau, ci luând pe mamă-sa a locuit în Asur, cetatea celor de alt neam. Pentru că
zicea: "Așa îmi voi ridica rușinea mea, de vreme ce am mințit, proorocind asupra Ninivei cetății celei
mari". Acesta este feciorul văduvei, pe care l-a înviat proorocul Ilie; căci mustra atunci Ilie pe Ahav, și
chemând foamete pe pământ a fugit și mergând la Sarepta Sidonului, a aflat pe acea văduvă cu fiul ei.
Şi a locuit la dânsa, căci nu putea să locuiască cu cei netăiați împrejur; și a binecuvântat-o pe dânsa
pentru primirea ei de oaspeți. Acesteia i-a înviat feciorul care-i murise. Şi sculându-se Iona după
foamete a mers la pământul lui Iuda, și a îngropat pe mamă-sa care murise, aproape de Balanul
Deborei, și a locuit în pământul Senaar, și a murit acolo și a fost îngropat în peștera lui Cenezeu, care
fusese judecător unui trib, pe când nu era împărăție. Şi a dat semn în Ierusalim și în tot pământul, când
vor vedea piatra urlând cu jale cu viers subțire, și gândac din lemn grăind către Dumnezeu, atunci se va
apropia mântuirea. Atunci vor vedea Ierusalimul stricat până în temelie, și vor veni către dânsul toate
limbile ca să se închine Domnului. Şi vor clădi pietrele lui spre apusul soarelui. Şi acolo va fi
închinăciunea Unsului, căci Ierusalimul s-a dat spre pustiirea fiarelor sălbatice. Şi atunci va veni
sfârșitul a toată suflarea.

Profeția lui Iona

Deși este considerat unul din cei doisprezece "profeți mici", Iona nu a avut în Cartea lui Iona (scrisă în
secolul al V-lea[2]) o profeție explicită despre Mântuitorul. Totuși, tradiția Bisericii consideră că însăși
petrecerea lui Iona în pântecele chitului este o profeție despre moartea și Învierea lui Hristos (Matei 12,
39-41; 16, 4; Luca 11, 29 ș.u.).

Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Prooroc Iona se zugrăvește bătrân, pleșuv, cu barba rotundă, purtând
un înscris care zice: „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea și El m-a auzit!” Dionisie mai arată
și felurile potrivite de a zugrăvi diferite scene din viața Sf. Prooroc Iona. (Erminia picturii bizantine,
Sophia, București, 2000, pp. 84, 91, 117, 125.)

Note
1. Salt↑ Poate fi mutată în ziua de 22 septembrie ca să se evite suprapunerea
cu Odovania praznicului Înălțării Sfintei Cruci.
2. Salt↑ Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p.318
Apostolul Petru

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Petru este căpetenia („verhovnicul”) celor

doisprezece apostoli ai Domnului Iisus Hristos. Pomenirea sa se face la 29 iunie, împreună
cu Apostolul Pavel.

Viața
Binecuvântatul Petru era din Betsaida, în Galilea. Era fiul lui Iona și frate cu Apostolul Andrei, cel întâi-
chemat. Era de meserie pescar, neînvățat și sărac. Numele său din părinți era Simon. Era căsătorit, dar
nu se știe dacă a avut copii. Numele de Petru l-a primit de la însuși Domnul Iisus Hristos, care s-a uitat
la el și i-a spus „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa (care, tălmăcit, însemnează Petru)”.
(Ioan 1, 42).
Petru i-a făgăduit lui Iisus că îl va iubi întotdeauna, dar în timpul patimilor Lui, a avut o clipă de
slăbiciune și a spus „Nu-l cunosc pe omul acesta!” Imediat s-a căit la fapta sa și a început să plângă
amar. Iisus a prezis dinainte că Petru se va lepăda de El de trei ori în Joia mare.
Greșeala i-a fost iertată căci, după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor și l-a întrebat pe Petru
de trei ori dacă îl iubește. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaște, acum spune de trei ori:
„Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: „Paște oile Mele” (Ioan 21, 17), reașezându-l în
misiunea de apostol.
După Înălțarea Mântuitorului la cer și Pogorârea Sfântului Duh, plin de curaj și de Duh Sfânt, Sf.
Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în cetățile din Asia Mică, și a ajuns până la
Roma împăraților păgâni (în jurul anului 57 d.Hr.). De la el au rămas două epistole sobornicești (I
Petru și II Petru), incluse în canonul Noului Testament.
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de către împăratul Nero după incendierea Romei
în anul 64 d.Hr., a fost arestat împreună cu Apostolul Pavel. Sf. Petru a fost condamnat la moarte și
executat prin răstignire pe cruce cu capul în jos (la cererea lui, spre a se deosebi de modul răstignirii
lui Iisus Hristos), în anul 67 d.Hr., lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor de atunci ale Romei.
De la Sfântul Apostol Petru avem mărturisirea adevărului că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Aflându-se
cu ucenicii Săi în Cezareea lui Filip, Iisus le-a pus întrebarea: „Cine ziceți voi că sunt?”. Petru a
răspuns: „Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16).

Cântări
Tropar 29 iunie (Glas 4)
Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi pe scaun șezători
Și lumii învățători
Stăpânului tuturor rugați-vă
Pace lumii să dăruiască
Și sufletelor noastre mare milă.
Condac 29 iunie (Glas 2)
Pe propovăduitorii cei tari și de Dumnezeu vestitori,
căpeteniile ucenicilor Tăi, Doamne,
i-ai primit întru desfătarea bunătăților Tale și în odihnă;
că chinurile acelora și moartea ai primit,
mai vârtos decât toată roada, Unule, Cel ce știi cele din inimă.
Apostolul Pavel
Sfântul, măritul și mult lăudatul Apostol Pavel, deși nu a fost unul din cei Doisprezece Apostoli, este
numit „Apostolul Neamurilor” (Romani 11:13, Galateni 2:8, 1 Timotei 2:7), el fiind convertit pe drumul
Damascului de Însuși Iisus Hristos.
Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Pavel, împreună cu Sfântul Petru, la 29 iunie.

Viața
Născut în Tars și numit Saul la naștere, sfântul apostol era din tribul lui Veniamin. Saul a devenit
un fariseu sub Gamaliel, unul din Rabinii șefi ai iudeilor din zilele acelea. După studiile îndrumate de
Marele Rabin, Saul devine unul din capii persecuțiilor împotriva creștinilor. Prezent la lapidarea
Sfântului Apostol Ştefan Întâiul-mucenic (Fapte 7:58), Pavel este orbit de Iisus Hristos Însuși pe drumul
Damascului (Fapte 9:1-22). Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeiești, Saul își
regretă faptele și este botezat de Anania. Curând după convertire, Saul și-a schimbat numele în Pavel,
iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor. Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă,
din Arabia până în Spania, atât la evrei cât și la păgâni. Pavel și-a petrecut viața de creștin în suferință
și lucrând pentru Hristos, înființând și organizând Biserici pretutindeni. A atins o așa stare de
îmbunătățire încât spune Bisericii din Galatia: „nu eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20).
Descrierea călătoriilor misionare ale lui Pavel și epistolele lui către Biserici formează o parte importantă
a Noului Testament. Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Apostolul Petru, în timpul
împăratului Nero, prin decapitare.

Epistole
Biserica a inclus în canonul biblic câteva din epistolele sale către biserici:

 Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel

 Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola a II-a către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola a II-a către Timotei a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel
 Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel.

Unii savanți din zilele noastre au contestat autenticitatea câtorva astfel de epistole. În special Epistola
către Evrei, al cărei autor a fost disputat încă din vremea bisericii primare, este considerată ca având
un alt autor. Cu toate acestea, rânduiala Bisericii prezintă aceste citiri din epistole ca „din epistola
Sfântului Pavel către...”, așa cum lecțiile și comentariile Părinților Bisericii îi edifică pe credincioși
privind Mântuirea.

Sărbători și posturi
Viața Sfântului Pavel, epistolele sale în particular, sunt sărbătorite anual prin zile de prăznuire și
prin post. Unul din cele patru posturi anuale, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post de vară
care începe la nouă zile după Pogorârea Sfântului Duh și ține până la prăznuirea lor în 29 iunie.
Intermedieri
Sfântul Pavel este patronul și cel care intervine, printre alții, pentru călătorii pe mare și pentru cei care
propovăduiesc.

Imnuri
Tropar (Glasul 4)
Primul înscăunat dintre apostoli,
dascălul lumii întregi:
Imploră-l pe Stăpânul a toate
Să dea lumii pacea Sa,
și multă milă sufletelor noastre!
Condac (Glasul 2)
Doamne, ai luat spre odihnă veșnică
și pentru bucuria binecuvântărilor Tale
pe cei doi propovăduitori inspirați de Duhul Sfânt și întâii între Apostoli,
pentru că ai bine primit osteneala lor ca și moartea lor ca o ardere bine plăcută Ţie,
pentru că numai Tu vezi în inima omului.
Condac (Glasul 2)
Astăzi Hristos Piatra primește cu mare slavă
Stânca Credinței și întâiul între,
Împreună cu Pavel și cu cei Doisprezece,
A căror pomenire o facem cu nerăbdarea credinței,
Arătându-I slavă celui ce ne-a arătat slava!