Restituiri

Iulian Negrilă

Victor Eftimiu (1889-1972)

 

S-a aşternut o tăcere inexplicabilă peste personalitatea şi opera lui Victor Eftimiu, care a trecut la
cele veşnice acum patru decenii.

Cititorul de azi trebuie să reţină că scriitorul s-a născut la 24 ianuarie 1889 la Boboshtica, Albania şi
a fost poet, dramaturg, povestitor, traducător, academician român din perioada interbelică.

Scriitorul a fost vreme director al Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional, al Operei din Cluj şi a
colaborat la numeroase publicaţii: „Luceafărul", „Viaţa literară", „Ţara noastră" etc.

În 1932 a primit Premiu Naţional pentru Literatură şi după încă şaisprezece ani a devenit membru
titular al Academiei Române.

S-a remarcat mai ales ca autor de piese de teatru: Înşir-te mărgărite, Omul care a văzut moartea,
Cocoşul negru, Prometeu etc.

Victor Eftimiu are o bogată corespondenţă cu Ilie Grămadă (1911-1999), fost asistent universitar,
conferenţiar şi profesor la Universitatea din Cernăuţi, apoi secretar ştiinţific al Filialei Iaşi a
Academiei Române şi director al Teatrului Naţional sau al Editurii „Junimea".

Prima scrisoare cercetată de noi la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu" din Iaşi, este o
poezie dedicată lui Gala Galaction, din 13 august 1954, pe atunci director al Teatrului Naţional din
Iaşi:

„Lui Gala Galaction

Ţi-aduci aminte cuvioase Gala

Galaction? Trecu o jumătate

De veac aproape. Vremuri depărtate!

Văratecul şi Meamtul, triumfala

Întrecere, pe coaste înflorate,

Agapia din deal, Patriarhala,

Visam la Simforoza şi Ringola

Ce tineri mai eram, prea scumpe frate!

Acum ne-am duce undeva, pe aproape,

Să nu-nfruntăm urcuşuri, nici hârtoape,

Nici drumuri peste-abise, în spirală,

Duminică, de pildă, la Cernica

Acolo cântă-ntreagă ziulica

Un cuc din «Simfonia pastorală»."

Următoarele două scrisori trimise lui Ilie Grămadă, pe când era secretarul Filialei Iaşi a Academiei
Române două poezii:

„Călătorind ca-n biblicele vremuri...

Lăsându-şi stâna, plodul şi femeia

Ursitei care-i mână şi-i împarte

Purta-vor graiul românesc departe

În Istria, Thesalia, Crimeia

Se duc şi vin mereu şi pân’la moarte

Aceeaşi stea îşi scapără scânteia

În calea lor, precum în Iudeia

Lumina ei pe magi ştiu să-i poarte.

De veacuri lungi jertfitu-şi-au Carpaţii

Cum au făcut străbunii lor şi fraţii

În semnul vechi al vieţii lor pribege

Călătorind ca-n biblicele vremuri,

Spre ce misterioase Bethlehemuri

Ponesc aceşti păstori cu frunţi de rege ?

Cu cele mai bune urări pentru 1959!

Victor Eftimiu"

„Păstorul
Confratelui Ilie Grămadă, fecior de baci, bună amintire, Victor Eftimiu

Mărite Aldeo, baci înalt

Ca-n evul fac purtând zăbunul,

Primeşte-al inimii tresalt:

Tu ne eşti mâine-şi străbunul!

Din munţi ai dus bătrânul grai

La şes de seminţii străine

Şi-n albiile lor depline

Ca pe-o năframă-l fluturai...

În calea ta, iobagul rob

De veacuri, gliei, în neştire,

Însămânţa, cu-acelaşi bob,

Pământul plin de cimitire.

Şi pe când el trudea la plug

Tu vânturai, voios, lumina

Din Maramureş pân’la Bug

Şi de la Bug, la Samarina

Tu eşti cuvântul românesc

Purtat pe creştetul mioarei

Strămoşi prin tine se-ntâlnesc

Naintea descălecătoarei...

Întregitor de neam, hoinar

Şi mare preot de noroade

Sărutu-ţi dreapta voievoade

Şi ctitor pretutindenar!"

Ca dramaturg, Victor Eftimiu, află că Ilie Grămadă a fost numit director artistic al Teatrului Naţional
din Iaşi şi-i propune să pună în scenă piesa lui Înşir’te mărgărite:

 
„Bucureşti, 18 septembrie 1959

Scumpe confrate Grămadă,

Am aflat de la tov. Profesor Dima că ţi s-a încredinţat greaua sarcină de conducător artistic al
Teatrului Naţional din Iaşi. M-am bucurat şi te felicit din toată inima.

Referindu-mă la ultima noastră convorbire, în care mi-am exprimat regretul că noile generaţii de
ieşeni nu cunosc piesa mea Înşir’te mărgărite – îţi trimit un exemplar, ultima versiune a acestui
poem dramatic pe care cred că Dan Nasta l-ar realiza admirabil, jucând el însuşi rolul Smeului. În
toate teatrele în care s-a jucat în ultima vreme Înşir’te mărgărite a adus mari beneficii morale şi
materiale. La Bucureşti, numai la reluarea de-acum câţiva ani, a trecut de 550 reprezentaţii.

Aş fi fericit să văd această primă lucrare dramatică a mea redată pe scena frumosului şi
importantului vostru teatru.

În aşteptarea bunului d-tale răspuns, te rog să prezomţi tov. Director Goia amintirile mele afectuoase
şi lui Sandu Teleajen confraternele mele salutări, Victor Eftimiu"

Altădată, Eftimiu îi mulţumeşte lui Ilie Grămadă că a hotărât să-i pună în scenă piesa Înşir’te
mărgărite şi, în acelaşi timp, îşi exprimă regretul pentru trecerea în eternitate a lui Gala Galaction şi
Cezar Petrescu:

„10 martie 1961

Scumpul meu director şi confrate,

Cu multă plăcere am citit în „Contemporanul" de azi că intenţionezi să joci Înşir’te mărgărite.

E un vechi proiect al d-tale, – înainte de a fi preluat conducerea Teatrului Naţional din Iaşi.

Te-aş ruga să treci acest poem feeric înainte de încheierea anului 1961, când se împlineşte o jumătate
de secol de la premieră.

Dacă n-ai alt regizor cu fantezie, ţi-aş recomanda pe Cottescu, fost director al Operei din Bucureşti şi
care, în decorurile şi costumele regretatului Kiriacov, a făcut, la Bacău, cea mai reuşită versiune
scenică a primei mele piese.

Sunt profund impresionat de moartea lui Gala Galaction şi Cezar Petrescu. Galaction mi-a fost cel
mai drag coleg din Academie. Ne cunoşteam de multă vreme. Acum vreo jumătate de veac, am bătut
împreună mănăstirile Moldovei şi, de atunci, nimic nu ne-a tulburat prietenia care devenea tot mai
strânsă, mai caldă.

De Cezar Petrescu am fost mai puţin legat. L-am întâlnit deunăzi la Mihail Sadoveanu. Era bine
dispus, optiomist, se lăuda, sărmanul, că şi-a învins bolile.

Dacă pentru Galaction trecerea din viaţă a fost o dezrobire, dispariţia lui Cezar a fost o nedreptate:
era în plină forţă creatoare. Dar inima nu iartă!..

Te rog să primeşti, împreună cu mulţumirile mele, cele mai afectuoase mulţumiri confraterne, Victor
Eftimiu"
O ultimă scrisoare, cercetată de noi, către acelaşi Ilie Grămadă, vorbeşte despre piesa sa Prometeu,
jucată de două teatre maghiare şi pe care aşteaptă s-o joace şi Iaşul:

„Bucureşti, 6 decembrie 1967

Scumpul meu director,

Două teatre maghiare îmi joacă tragedia Prometeu.

Era vorba s-o reprezinţi şi dumneata.

Ce se aude ?

În aşteptarea unui răspuns neîntârziat, te rog să primeşti o dată cu mulţumirile mele, salutările mele
cele mai deosebite, Victor Eftimiu"

(Scrisorile au fost cercetate la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu" din Iaşi, Arhiva 24)