Ion Pribeagu

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani - d. 1971, Tel Aviv, Israel)
a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet şi umorist evreu originar din România.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin
a-şi anagrama prenumele şi a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte
pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraişte, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viaţa lui: piese, reviste, cronici şi în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet
şi umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, aşa cum au făcut la vremea lor Creangă,
Alecsandri şi alţii.
A scris mult "pentru sertar", iar aceste realizări le ţinea numai pentru el, strânse într-un
dosar și ferite de priviri indiscrete.
Rareori citea ceva "conspirativ" vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate
fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creaţii intitulate chiar de el
"impertinente".
În ultimii ani a intenţionat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conştiinciozitatea și
etica lui profesională nu l-au lăsat să depăşească o anumită limită în relaţiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 - 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase.
Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
La varsta de 75 de ani, Isac Lazarovici (Ion Pribeagu), in dorinta de a-si trai ultimii ani
alături de unicul fiu aflat in Israel, Ion Pribeagu a scris o "Petiţie netimbrată", plină de umor,
adresandu-se astfel conducătorului tării, Gheorghiu-Dej: ,,Iată care e pricina:/ Am un fiu in
Palestina/ O podoabă de flăcau/ Singurul băiat al meu/ Si ne-asteaptă cu ardoare.../ Am si
viza de intrare/ Am depus actele toate/ Am bilet de sănătate/ Si fotografii recente/ Cazierul cu
amprente/ Plus biletul de vaccin/ Că n-am fost supus străin/ Note bune la purtare/ Ordinul de
concentrare/ Act de nastere al lui tata/ de la Fisc pe cinci ani plata/ O dovadă si-un extract/
Cum ca n-am făcut export/ Si-mi lipseste doar un act/ Unul singur: Pasaport!
După emigrarea in Israel, Ion Pribeagu a mai trăit 9 ani (pana in 1971), in timpul
cărora a sustinut săptămanal ,,Cronica rimată” a cotidianului ,,Viata Noastră” din Tel Aviv,
find si autorul a catorva spectacole de revistă. Postum, i-au apărut in Israel volumele
TREANCA-FLEANCA, MERE ACRE si IMPERTINENTE. Temele umorului lui Ion
Pribeagu sunt foarte variante, de la cele politice la sociale, de la critica comportării in societate,
pană la ridicularizarea celor inculti, sau mai săraci cu duhul. O bucată m-a obsedat multa
vreme: ,,Intr-o zi Ahmed, Sultanul/ Pufăind din narghilea/ L-a chemat pe Al-Beu ministrul?/
Si i-a poruncit asa:/ Dacă nu-mi aduce o lista/ Cu toţi prostii, pană maine/ Pun să ţi se taie
capul/ Sau te spanzur ca pe-un caine/ Să te ţie Alah! Porunca/ Iţi va fi indeplinita!/ Si a doua
zi ministrul/ I-a adus lista, dorită/ Sta Ahmed să se incrunte/ Si apucă iataganul? Căci pe listă
drept in frunte/ E trecut chiar el, sultanul!
In strofele următoare sultanul cere explicatii de ce a fost notat pe listă, iar ministrul ii
motiveaza că-l considera "fraier" fiindca i-a dat lui Abdul, fără chitantă, 5.000 de galbeni ca să-
i cumpere cai si n-o să mai vada nici caii si nici banii. Sultanul il ameninta: ,,Da, dar ce te faci
tu caine/ Zise Ahmed sa se descarce/ Daca Abdul, cu caii maine/ Sau cu banii, se intoarce?/- Ce
să fac? Al-Beu raspunde? Ploconindu-se fidel/ Păi atunci te sterg pe tine? Si il trec tampit pe
el”. Unii il consideră pe Ion Pribeagu drept cel mai bun autor de cronici rimate satirico-
umoristice de limba romană.
Pe Calea Vacărestilor de altadată, pe care I. Peltz a fixat-o ca pe o gravura veche, in
tonuri gri si negru, printre atatea personaje manate de un destin care nu ducea niciunde, puteai
intalni adesea o figură deosebita de toate celelalte. Era un om mărunţel, imbrăcat ingrijit, cu o
pălărie “Borsalino”, cu gulerul cămăsii apretat si de o albeaţă imaculată, cu hainele bine croite
pentru trupul său de liliputan, cu ochelari rotunzi, imensi pentru persoana atat de gracilă,
dindărătul cărora te tintuia o privire sclipind de inteligenţă. Umbla totdeauna grav, frămantat
parcă de mersul inexorabil al omenirii către pierire. Copil fiind, m-am incrucisat nu o dată cu el
pe stradă si-i auzeam pe cei din jurul meu soptind cu respect: “E Ion Pribeagu!”
Mă mira faptul că un domn atat de serios este de fapt un umorist prolific, cu o penită
foarte ascutită, care a facut sa radă mii de oameni, descreţindu-le fruntile, alungand măcar
pentru o clipă ingrijorarea permanentă a coreligionarilor lui in privinta pericolului care crestea
ameninţător dinspre Germania nazistă.
In octombrie trecut se implineau o sută de ani de la nasterea lui. Mereu grijuliu fată de
fenomenul evreiesc din Romania, Tesu Solomovici a strans o mare parte a stihurilor lui Ion
Pribeagu si le-a tipărit in doua volume, cu un titlu inspirat chiar de un vers al autorului: “Mic
si al dracului”. Mult talentata noastra actriţă, Maia Morgenstern, care poate trece cu usurinţă
de la o tragedie cum este Medeea lui Euripide, la Veta lui Caragiale, si-a alcătuit, pe baza unei
selectii riguroase din versurile lui Pribeagu, un “two-men show”, asociindu-si un balerin extrem
de dotat, pe Valentin Rosca, solist al teatrului “Constatntin Tănase”. Spectacolul exuberant,
spumos ca o cupa de sampanie, imbinand intr-un mod fericit stihul cu dansul si pantomima,
readuce pe scena lumea hazlie, dar cateodata meditativă, a umoristului. Daca profesionalismul
de dansator al lui Rosca ne este binecunoscut, constatăm cu satisfacţie ca Maia Morgenstern ii
tine piept cu deosebită gratie, dovedind incă o dată, dacă mai era nevoie, nu numai marile ei
calităti actoricesti, dar si pricepere regizorală cu reale aptitudini coregrafice. Adăugand sau
eliminand anumite accesorii de costumaţie la fracul care imbracă impecabil silueta de invidiat a
actritei (totusi mama a trei copii) si secondată admirabil de Valentin Rosca, cei doi reinvie
nenumărate personaje care animă versurile poetului.
Incercand sa nu dezvălui ceea ce constituie materia prima a spectacolului “Mic si al
dracului”, imi permit sa schiţez cate ceva din biografia lui Pribeagu. Numele său adevarat era
Isac Lazarovici. S-a născut la 27 octombrie 1887, in Suliţa Moldovei, intr-o familie de evrei
săraci. Căutandu-si un pseudonim, si-a anagramat prenumele si a semnat intai Sachi Disperatu.
Unul dintre primii scriitori care l-au incurajat a fost N. D. Cocea (tatăl actriţelor Dina si Tanti
Cocea). Dar nenumarate articole, cronici rimate, reviste si versuri au fost semnate si cu alte
pseudonime: Ion Palavra, Ivan Turbincă, Ion Vraiste, Vasile Ispravă, Vasile Găina etc. Si in
cele din urmă: Ion Pribeagu.
Ca intr-un fel de curriculum vitae a scris asa: Numele: Ion Pribeagu / Ocupaţia: scriitor,
/ Peste un metru inalţime / De la cap pan-la picior. / Data nasterii: octombrie / Locul nasterii:
in pat / Semnele particulare:/ Marunţel si inspirat. / Ochi destepţi ascunsi sub lupe, / Nas
copoi si barba rade, / Dupa stil si comportare / Par a fi om cumsecade.
Foarte populare erau cuvintele cu care isi intampina cititorii sau spectatorii revistelor pe care le-
a scris: Fraţilor din toată tara / Din Arad si Hunedoara/ Din Constanţa si Sascut / Vă salut!
Si vă spun la toţi cinstit: Bine v-am găsit!
Desigur, ca orice bărbat, mai ales poet fiind, Ionică a avut si o viaţa sentimentală. Ba
chiar era mereu indragostit, dupa cum marturiseste:
D-aia, firicel de rouă / Sunt indragostit de două: / Uneia-i zice Mariana /Cand clipeste ea cu
geana / Vindecă din suflet rana, / Te transportă in Nirvana. / Celeilalte-i spune Tiţa, / Are
vorba ca alviţa, / Sveltă e ca porumbiţa / Si-un poem ii e guriţa! / Dumnezeule, prea Sfinte, /
Tu ce stapanesti Parinte / Lumea veche si cea nouă / Tine-mi-le pe-amandouă / Si bărbaţii lor,
o Tată, / Sa nu afle niciodată / Sa nu afle-n clipa grea / Nici ei... nici nevastă-mea!
Dar iată si mediul literar in care se invartea: Prin anul nouă sute nouă / Nu mai eram
un oarecare, / Veneam la clubul “Lumea nouă”/ Si alte cercuri literare, / Il cunoscusem pe
Garleanu, / Pe Cincinat, pe Eftimiu, / Imi oferise Minulescu / “Romante pentru mai tarziu”/
Printre revuistii nostri, / Care cantăreau mai greu, / Erau Durma, Kiriţescu, Stoicovici, De
Herz si eu; / Ei scriau pentru Tănase: / “Marafaet bucluc” si “Plici”, / Eu pentru Tomescu
Iorgu, / Si alti actorasi mai mici. /Ei la “Cărăbus cu-ntregul / Demimond din Bucuresti, / Eu la
“Teatrul Nou” cu plebea / de pe Calea Văcăresti. / Ei montau cu lux – di granda / Fastului să
se consacre, / Eu jucam in ani de-a randul / “Treanca-fleanca, mere acre”.
Din această revistă, il auzeam pe tata fredonand un cuplet, din care am retinut si eu
două strofe: Soacra-mea odată, / Stand asa proţap, / I-a cazut pendula / Din perete-n cap. /
Eu am zis atuncia, / Tremurandu-mi glasul, / Nu aduce anul / Ce aduce ceasul!
"Mic şi al dracului" se recomanda umoristul Ion Pribeagu. Aşa şi-a intitulat cu aproape un secol
în urmă primul său volum de versuri sprinţare. Acesta a fost şi titlul primului volum pe care l-
am editat din opera marelui umorist
Acum apar"Comediile lui Ion Pribeagu", oferind cititorilor bucuria de a descoperi noi
faţete ale operei acestui uriaş al umorului nostru.
Cel care s-a născut Isac Lazarovici la 27 Octombrie 1887, în Suliţa Moldovei, într-o
familie de evrei săraci, avea să schimbe multe nume ca să ajungă la semnificativul Ion Pribeagu.
Avea umorul în sânge. Spiritul său prolifera gluma cu o asemenea teribilă forţă încât de foarte
tânăr îl întâlnim fandând, cu spada umorului în ziarele şi teatrele prestigioase ale
Bucureştiului. Isac şi-a anagramat prenumele în Sachi, "Sachi Disperatu'"- a bătut la uşa acelui
entuziast al scrisului românesc care a fost N.D.Cocea şi o nouă şi strălucită pagină a umorului
românesc începea a fi scrisă. Începând din anul 1907, în nenumărate ziare şi reviste româneşti
şi evreieşti puteai întâlni cronici şi parodii umoristice semnate Sachi Disperatu, Ion Palavra,
Ioniţă Mititelu, Ivan Turbincă, Ivan Vraişte, Vasile Ispravă, Ion Lazaro, Vasile Găină,Barbu
Desnădejde, Brebenel de la Strehaia, Ion Pribeagu, etc,-toate ascunzând adevăratul nume al lui
Isac Lazarovici. Îi plăcea când i se spunea"Mic şi-al dracului"
Dacă comicul e o probă de sensibilitate, atunci Ion Pribeagu a ştiut să fie mereu
proaspăt, aducând în lumea noastră cotidiană, standardizată, neurastenizată de plictis,
banalitate şi aburi de benzină, bucuriile zâmbetului.
Definiţia umorului se face şi prin trubadurii săi. Opera lui Ion Pribeagu, maestrul vesel
şi sentimental al câtorva generaţii, defineşte un anume tip de enetgie sufletească, care posibil,
va fi apreciat de istoricii literari de mâine ca umorul" a la Ion Pribeagu".
Generoasă profesie-umoristul! Dumnezeiască dăruire-a cultiva poante, calambururi,
rime vesele. Pentru orice vârstă şi orice anotimp.
Vine Ion Pribeagu, vine de departe sau de aici, de lângă inima oricui, şi învârteşte
manivela lui cu versuri sprinţare la fereastra mea şi a dumitale.
Această formidabilă maşină de creat umor care a fost Ion Pribeagu, vreme de 60 de ani
ne-a înveselit viaţa. Şi petrecerea continuă. Ne-a lăsat glumele sale, mărturie a nevoii noastre
de râs şi veselie.
"Comediile lui Ion Pribeagu" selectează noi umoristice scrise de Ion Pribeagu în România
şi Israel. Cuprinde şi câteva "Impertinente", cum le-a spus Pribeagu. Nu le-a publicat în timpul
vieţii sale, din pudoare, versuri poznaşe, fără perdea.
Multe din comediile publicate în antologia de faţă au fost spuse de Ion Pribeagu la
Radio. Se bucura enorm de câte ori era invitat să-şi recite umoristicele la microfon.
Apariţiile lui Ion Pribeagu la Radio, erau aşteptate şi ascultate de toată ţara. Oda
închinată Radiodifuziunii exprimă ceva din emoţia marelui umorist:

RADIO

Pereţi de stofă, plăci, un jaz plătit cu ora la mine-n voce,

Trei cabine, hautparleur-ul, pluşuri groase, Simt emoţiuni fardate cum în puls
Domnul Jora, mi se strecoară,
Speakerul, un pian cu coadă, volţi, Valuri de mătase caldă
turbine în careu, gândurile-mi împresoară.
Microfonul cât o nucă, un pahar umplut, Mă simt unic!
Şi eu. O bucată de cristal fără pereche
Şi prin risipirea roză vestmântată-n vis de Şi împletesc o glumă nouă
crepe dintr-o anecdotă veche.
Cineva-mi şopteşte:- Gata!" Poţi începe! Pun în glas surâs de fată,
Şi încep. sentiment şi-nflăcărare
Dans de mlădieri subtile vin trecutul Şi îmi vine să-mi strâng mâna
să-mi evoce, şi să-mi zic:- Ce bine-mi pare!
Şir de fraze adormite se trezesc N-am pe nimeni lângă mine,
nici o dragă, nici o rudă
Şi silabisesc aparte:
-Unde-i tata să...m-audă?
Şi cum nu e-n juru-mi nimeni
să-l cutremur cu dictonul
De atâta bucurie tremur eu şi microfonul.
Sigur că în clipa asta când în rime-mi spun
amarul
Mă aude şi Maniu, Brătianu şi Madgearu
Şi precum e cu putinţă dacă vidul e deschis
Undele-mi transportă verva
şi m-aud şi la Paris.
Toată Franţa şi guvernul aliat
mi-ascultă darul
Parcă-i văd cum mă discută
foiletând dicţionarul!
Cresc la gândul că un conte,
auzindu-mi fantezia
Spune:
- Ce talente are sora noastră România!
Capăt forme şi proporţii
şi dorinţi tentaculare,
Hotărât, în clipa asta, ce mai vorbă!
Sunt om mare!
Versul meu fluid s-avântă pe antene
şi pe unde
Unde nu răzbeşte mintea,
unde gândul nu pătrunde!
Milioane de fiinţe din tot globul,
Lume multă,
New-York-ul, Berlinul, Roma şi
Chitila mă ascultă!
Turbur Iaşii şi Bombay-ul,
revoluţionez Fierbinţii,
O prietenă din vremuri, râde
şi-şi arată dinţii,
La Madrid sau Huşi mi-e rândul
peste " a 5-a simfonie"
Şi-un conferenţiar cu tema
"Despre radiofonie"
Mă intercalează-n ciclul "Orei de literatură"
De mă laudă-o fetiţă, un confrate mă
înjură,
Patru duduiţe durde, cu urechile în cască
Îşi şoptesc că sunt de-o şchioapă şi
c-ar vrea să mă cunoască
Şi precis că mâine seară între Capşa şi Palat
Mulţi prieteni o să-mi spună:
-Măi, am râs de ne-am strâmbat!
În sfârşit mi-e mintea plină de-o nespusă
bucurie
Proprietarul de m-aude, capătă apoplexie!
Iar un creditor va spune în pavilionul său,
- De vorbit vorbeşte bine,
doar la plată e cam rău!
Un entuziasm sfielnic mi-umple fiinţa de
extaz....
Parc-o mână de femeie mă dezmeardă pe
obraz....!
Simt din depărtări aplauze cari nu mai
contenesc
Şi-ncântat de mine însumi mă înclin şi
mulţumesc.
Dar de-odată din tăcere se desprinde-un om
ciudat,
Care-mi spune:- Foarte bine! Însă postu-i
deranjat!
Radio...
Pereţi de ştofă, plăci, un jazz plătit cu ora,
Trei cabine, hautparleur-ul, pluşuri groase,
Domnul Jora,
Speaker-ul, un pian cu coadă, volţi, turbine
în
careu
Microfonul cât o nucă, un pahar băut. Şi
eu!
Şi fiindcă nu e nimeni să-l cutremur cu
dictonul.
De atâta bucurie, tremur eu şi microfonul
 MONOLOG
Foaie verde caltabosi
Mă suntem niste scârbosi,
Si-ngrasati, si pacatosi
Mincinosi, nevoie mare,
Ahtiati dupa mincare,
Grandomani si nesimtiti,
Si groaznic de ipocriti,
Mă cu cit mai mult avem
Cu atit mai multe vrem
N-ai dat mă nici un colac
Unui cersetor sarac
N-ai dat mă un singur ban
Unui amărât sarman,
Si cumva de ti-a cerut
Cineva un imprumut
Te-ai jurat pe sfinti, pe zei
Ca n-ai 20 de lei
De Craciun, de Revelion
In bordei sau in salon
N-a fost casă, mică mare să nu fie
sărbatoare
N-a fost crâșma, n-a fost bar
Fără Haous si lautar
Te-mpingeai ca si un claun
Nu gaseai un singur scaun
Nu gaseai un singur loc
Peste tot prapad si foc.
Si caldura, si necaz
Si țopăituri, si jazz
Peste tot urla Vasile
Sa mai vina 10 kile
Peste tot se bea cu seteeee
Si vorbeam pe indelete
Grea e viata mai baeteee
Măi si s-au mâncat agale
Milioane de sarmale,
Mii de porci
Mii de juncani
Șunci, costite si ficati
Mii de metri de cirnati
Mititei si frigarele
Medalioane de purcele
Si piftii si picioruse
Maruntaie de gainuse,
Pipote si piept de pui
Tuslamale si cotlete,
Si placinte cu bilete
Din Pipera la Sacele
Dadea lumea din măsele
Din Floreasca in Panduri
Clăfănea lumea din guri
Te uitai la ei, burtosi
Lacomi si libidinosi
Parca aveau in ei burete
Si cu ochii dupa fete
Cu neveste, albe, roze
Late ca niste batoze
Sapte mii de kg. si cu ochii dupa dame
Clămpăne si gura-si linge
Bea saracul, bea de stinge
Scrâșne dintii ca o stâncă
Si manâncă, si manâncă
si se jura foc si singe
Si ofteaza si se plânge
Tuturor de ani si ani
Criza mare, nu sunt bani.
Deaia zic dj.Timofte
Ca ne ia dracii de pofte
Orisicât ai nu-ți ajunge
Parca cineva te-npunge
Ai nevasta cool,e inalta
Da-ti fug ochii dup-o alta
Ai bani multi, euro, lei
 Dar oricit ai tot mai vrei
Bei, pleznesti de lacomie
Si te plingi, ca-i saracie
Cresti in burti ca o saltea
Si te plângi ca viata-i grea
Hai mai las-o.

AUTOPORTRET

Ca un savant din vremuri vechi De sunt urât şi nătăfleţ

Îmi plimb prin cafenele mutra De n-am nici muşchi, nici intestine
Am păr în nas şi în urechi Un singur lucru am măreţ
Şi-aduc puţin cu Brahmaputra Şi-mi pare foarte bine!

Mi-e capul bleg şi lătăreţ, Sunt mare cât un năpârstoc

Picioarele: două prăjine, Şi poţi să mă măsori cu cotul
Şi-un singur lucru am măreţ Din loje, nu mă văd deloc
Şi-mi pare foarte bine! Şi în tramvai mă pierd cu totul.

Deşi sunt tont şi fonf şi slut Şi-aşa cum sunt de fleculeţ

Şi am o mască incoloră Încât în palmă mă poţi ţine,
De cimpanzeu sau de mamut, Un singur lucru am măreţ
Tote femeile m-adoră. Şi-mi pare foarte bine!

De sunt urât şi nătăfleţ Când intru-n baie, voluptos,

De n-am nici muşchi, nici intestine Urmat de membrele-mi confuze,
Un singur lucru am măreţ Mă simt atâta de frumos
Şi-mi pare foarte bine! De parc-aş fi ales de muze.

Sunt mare cât un năpârstoc Mă oglindesc şi-n mod glumeţ

Şi poţi să mă măsori cu cotul Mă felicit şi-mi zic în mine:
Din loje, nu mă văd deloc Un singur lucru am măreţ
Şi în tramvai mă pierd cu totul. Şi-mi pare foarte bine!

Şi-aşa cum sunt de fleculeţ În fine, sunt un specimen

Încât în palmă mă poţi ţine, Cum nu-i al doilea sub soare,
Un singur lucru am măreţ De n-am la Academie jeţ
Şi-mi pare foarte bine! Şi n-am smaralde sau rubine,

Un singur lucru am măreţ

Şi-mi pare foarte bine!