dincoace

(de Sadâc Fatma)

rătăceam aromă blândă într-un cer de mere coapte

în poemele nescrise stăruind să mai rămân

ca ecoul prin pădure ca sărutul printre şoapte

veşnicindu-ne ca floarea în căpiţele de fân;

toamna galopa pe dealuri şi-avea coama ruginie

luminau gutuii lunii auriu până departe

zdrumicată-n mii de lacrimi noaptea-ntârzia în vie

veşnicindu-ne dincoace de durere şi de moarte.