STEPHAN ROLL

POEME ÎN
AER LIBER
 COLECŢIA INTEGRAL
1929

În decolteul verii

Aici pieptul îl desfaci şi-l sprijini cu muntele în aer

cerul ciufulit de păsări e cu frunzele prin pomi
presărate în iarbă stelele margheritelor sunt
iar pietrele tari trec desculţe gârlele.

Îţi iubeşti, ca fiecare, logodnica blondă din visul treaz

noaptea în havuze schimbă ceasul în cleştare
pădurea e cu copacii ei, luna intră ca un cneaz
îmi plac în minutul acesta de frunze, cuvintele
tale verzi
fuga mâinilor albe
ca rândunică ochiul în azur îl pierzi
şi la un pas lângă tine, excursioniştii cu frânghii
cad fără nici un folos în prăpăstii

Câmpul înnoptează în botul cu pluş ud al vitelor

cangurii ne privesc din punctul lor de vedere
stelele se cern prin tremurarea-n aer a sitelor
vântul s-a zburlit în brazi ca un ied
şi pădurea se întoarce zornăindu-şi plopii în amurg
Dealurile ne-au primit
cu reverenţa umbrelor până la pământ
e albă, e rotundă colina lunei pe umerii tăi
vocea trenului farmecă munţii, şi controlorul
ne salută de pe scară
Armăsarul aerului verde se înspumează în frunzare

Ca în peşteră gândul te adună, te arde, te întunecă

în catifea sângele, inima, înveleşte-le
luna rotundă cu plopii de gât alunecă
pădurea-şi pipăie în muselină coastele, deştele;
pe aici cântau dorul şi flinta pasărea haiducului
se prelungea în cer cu viscole foamea lupilor
zimbrii se decapitau pentru stemele moldovei
ardea în pământ jarul fragilor, comorilor
iar la hanurile, neluminate, de carpen
mureau ca păpuşi viorile.
 Circ

Prin străvederi răzbeşti fecund

ca un os rotund în mal de lutru
în pulpa cântecului de lemn
în cupa stelei de-abia venind
pe lampa cerului de cupru
călăreţul inimei conduce
spre plasa norului de absint.
Pentru noaptea aceasta pomii s-au înarmat ca arnăuţii
când treci de umerii oraşului
audiţia trompetei e de lână pură
reptila ceasului în turn desface limba timpului
înseamnă-ţi pe calendarul luceafărului de cânepă
absentă
cruciada închisă în cuşca din pielea zebrelor
când a trecut, pe aici, circul cu roţi şi arcuri
cu saltimbanci fluizi
cu creierii sub căşti transilvănene
amazoanele aveau pielea fructelor, mersul visului
inima în saltul mortal sâmburele piersicei
fluturele morţii, crinul abisului
Surâsul e o pasăre în agonie
printre ei (sufletul le-a fost odată de oglindă)
prin fumul coamelor în goana albă a cailor
copitele mâncau pământul de lemn
lacrima fierbea în privirea lor rece
râsul amazoanei ardea prin lămpile de carbid
iar cortul cu pânzele rupte naufragia în panta vântului

Trapezul şi bara fac parte din scheletul mobil al

atletului
caii muşcau ceafa pământului
singura pasăre de pradă pentru actorii trişti e noaptea
frunţile când înverzeau ca iazurile
unde sunt, unde sunt fantomele şi
băncile din grădina azilului?

Târziu, după miezul nopţei

când se deschideau viziunile cerului
veneau girafele stelelor
şi vegheau peste somnul clownilor
ca peste somnul copiilor epileptici
într-o zi
cortul pleşuv a zburat, ca o acvilă
în cer
spre alte locuri
 Rouă

Drumul [se] zbenguie leoarcă de lumină

dar pădurea razelor
duce privighetorile pe mâini
argintul s-a topit în amintiri
ca luna răsare obrazul tău
culcat pe norii blonzi
şi buclele îl leagănă în priviri.
Aştepţi ca brazii să sune din cârlionţi?
Potecile-s dulci, cărările feline
toate florile sunt şcolăriţele câmpului
ies margheritele pe coline
şi chiuie albe la pălăria pământului;
şi duc în ugere crinii zvelţi
în doniţi spre cer laptele parfumului.
Se desprind din farmece apele
şi şerpii pâraielor
cari au albăstrit nopţile
se ascund în pietre albe ca pleoapele.
Îţi apleci fruntea pe aerul rece ca pe un geam
e vântul ce deretică prin pomi
e lumina ce se gudură prin văi
şi ca păsări ar voi frunzele să zboare de pe ram

Chiot

Se desface în beteală şi în rochiile de apă

păunul unui apus cu cozile în purpură
cerului i-ajunge luna pe o pleoapă
când serile palpită cu nuferii pe gură

S-aprind pe rând copacii unşi toţi cu petrol

ca dansatori se mlădie viermii în fruct domnesc
în spirală toamna inventă în cer un stol
şi întregi mânerele câmpului putrezesc

Se trudeşte ţara cu şoldurile agrare

ceasu-aceasta vânăt galben e de humă
prin sârmele de in şi pojarul de grâu du-mă
să-şi plimbe-n aer vântul degetele fanfare

Iar tu aminteşti în zgomotul rotund

vedeniile cu lunci de chihlimbar şi atlas
părul tău învie, o clipă, cerealele fecund
în penumbră au dansat păpuşi albastre în bas

Pupila ta topeşte în snopi plugurile de alamă

în subţiori îţi ţipă păsările captive în viaţa ta
în fiecare os te port buric şi filigrană
când toate fotoliile pământului vor aplauda

Diana
lui Ilarie Voronca

O dată cu noi
regii din basorelief plecau la vânătoare
fii fără grijă praful de puşcă
a dezinfectat pentru azi pădurea de lupi
pe braţul meu muntele urcă până în pisc
şi cerul mută ca o colivie pădurea
aproape şi mai departe
pentru a câta oară
ce sportivi plopii alergând paralel cu noi;
vezi? pe aici sălciile cresc
ca pescarii: pe marginea gârlelor.

Deschide-ţi degetele cu prăselele de os

atenţie - păşim cu acurateţe
nu ezita deloc
în aer liber câinii fac gargară cu stele
cerbii sunt regizorii ramurilor, apelor
şi prin potecile nevertebrate, drumul
se decapitează în râpe.
Priveşte: lumina e albă
ca pieptul păsărilor de mare
în corpore pitpalacii îşi chiuie limbile
ecoul umple gurile văzduhului şi clopotele de aer

Eu sunt mai înalt decât tine cu o vrabie

împuşcat în piept aerul îţi sângeră pe gură
sub tălpi ne trec drumurile cârtiţelor
vânătoarea începuse.

Din cuierul aerului desprindeam

cocoşi sălbatici
sângele îţi bătea cu grindină în geamul inimii
cerul saltimbanc se tăvălea pe câmpuri
(să nu-ţi răneşti mâinile în cuiele vântului)
glasul cornului se dezbracă în fagi
scade treptat iepurilor inima de fragi
aici vocea puştilor se izbea cu fruntea de grinzi
iar în castelul pustiu
luna se da cu capul de oglinzi.
 Steag

Prin înserarea de zincogravuri vulturii-s de catifea

înverzim uitaţi de lumini în parcuri şi în armuri
ne azvârlim în cer, cerul e-o saltea
pământul o reinglodă, pădurea ne e leagăn;
sângele un steag de gală
ne asmute peste câmpuri, peste lebezi
şi sparge-n glezne steaua pală

Din cântecele în cenuşă învie pasărea inimei

ca nisipul dogoreşte sângele savana gurii în garoafă
garoafă tu buză a pământului
toreador îmblânzeşte taurul câmpului
îşi trece lebăda yachtul, pune lună o parafă
câte vise ţi-au subţiat argintul pleoapelor?

Un ochi e o sentinţă, umărul un stăpân

ne întoarcem cu pieptul din grădini
cum ne întoarcem cu panerele de fructe
oraş purtat în noi ca un desemn
cu luceferii şi curcubeele în sân
prin marmore, prin terase şi-n ferestrele de lemn
fecioarele pălesc de opritul tău îndemn
oraş prevestit cu cădelniţi, dar lumina din fulgere
ne vine
mătasea mansardelor ţesută de viori lămpile aprinse
în stele
oraş cu parcurile tolănite sub cer
adună-ţi sub dantele clătinarea beţivilor
fereşte-ţi de rele oamenii cumsecade
împarte îngerilor fluiere şi chipie de foiţă
aşează în grădini logodiţilor bănci
prin cinematografele tale am mângâiat
primii genunchi rotunzi, primele pulpe anonime
îţi scriu, doamnă din fotoliul dinaintea mea,
cu degetul pe nisipul cerului în inimă o stea
oraş împrăştie-te din pipa veacului ca un fum
oraş cu seri electrice
cu libării, cu arşiţa femeilor
oraş cu parcuri de parfum
 Poemă printre regi
lui B. Fundoianu

Ce frumos îţi stau sire, dungile de aur

munţii-nspre apus
sfertul de centaur
şi ţările de jos în sus
E înalt şi oprit cu steaua lumii-ntr-un umăr;
e frumos întâiu - cu azurul lins pe ochi -
să nu-l sperii, să nu-l deochi
că-l descui ca să mi-l număr

Aici trecu un rege gal

buclat rotund în portocal
lipit cu clei şi uns cu aur
pe aici trecu un brontozaur

Cu el m-arunc în aer gol

îl leg de cer sus pe punte
îl strâng în dinţi şi-l vopsesc
eu-l pieptăn, eu-l iubesc
coroana-i tabără pe frunte
Vrei tu rege bunăoară
Vrei tu rege, amândoi:
cu oastea ninsă dinainte
cu spada albă ca un dinte
să încingem ţării altă ţară?

Aici muri un rege hun

cu dinţi cleioşi ca în săpun
cu capul galben ca un iaz
c-o lance suptă din obraz

Descalecă voievozii din ramul de măslin

ceru-şi pune lacăt luna pe sprânceană
prinţesa se dezbracă şi intră în bazin
priveşte peştii roşii în roua ei pe geană,
sângele cu spume e în cupele de vin
când prinţesa isi undoaie pulpele de mreană

Ţara se deschide cu munţii pe fereastră

vin ţăranii aspri cu câmpu-n subţiori
sara îşi aşează îngerii pe glastră
pământul să se culce cu capul între flori

Dar se opri un rege celt

din regii toţi el cel mai zvelt
Domniţa rupse spre el o stea
şi trupu-i nor pluti pe şea

Gândul lui o aşează cu torsul spre regat

Prinţesa se smuceşte cu pulpele spre alge
luceafăru-n galopul calului se sparge
şi se zări în zare un rege-amorezat
Aici muri un rege, spân
cuscut cu arcu-ntr-un plămân
şi băură regii toţi
învineţind ca mateloţi

Argint

Miresele gârlelor pălesc în serile de fum

vântul adulmecă şi sfâşie din carnea lor trandafirii
rumenesc vulpile în focul ochilor, orele-s de scrum
bem gâtul strugurelui, nechezăm spre orzul stelelor

Aici te-am răpit aşa blondă cum tu eşti

coclită e gura de nevenirea sărutului de metal
bijuterie inima înverzea sângele în parcul de cristal
singură în privirea nopţii din safir albeşti
sub vioara vântului e valsul pădurei cu frunzele în bal

De-abia dimineaţa apele se gudură şi ling palmele

pământului
se tăvălesc în abur munţii cu norii în reverie
pomii se sărută între ei, tu eşti o fântână în braţele mele
dulăii flămânzi au lătrat după osul bun al lunei
ce utopie pentru aceşti socialişti.
 Reverenţă

Ardeau în fund pomii cu viorile în flamuri

o singură stea roşie pe pământ e gura ta
până unde coralul toamnelor pe ramuri
se adună din clipirea aurului din stea?

Se tescuie lumina să îngenunche sub zi

un înger galben scoboară trepte în inimi ca-n fântână
evoluează dantela nourilor ca a frunzelor în vii
şi sfâşie peste ape seara un clopot sur de lână

Cerul era o colivie cu păsări înnebunite

aleea trupului pierde umbrele în grădini
trec toamnele pe pleoapă cu cerbi şi apele coclite
lumina s-a scurs în pământ prin ţevile de crini

Adu-ţi aminte:
lizy e un nume de zăpadă brună
ochiul e în umbră un arc întins de abanos
când umărul şi gâtul e valul, e coama de silfidă
cu zilele în mimoză cu nopţile în lună
cu gondola între pleoape şi sângele în viori.
Într-o noapte vioara ungea cu mătase hanul
se zvârcolea văzduhul sub limba cât o linte a unei
privighetori
ceru-şi prăvălise în havuz tavanul
sfârâia câmpul în miresme
şi dealurile au purtat pe umeri
ca pe o femeie goală luna peste terase.
Până unde pasul tău umple de mătasă iarba
până unde sania lebădei alunecă în nuferii de omăt
în priviri ţi se opri steaua ce alunecase
din serile de aer cu îngerul de gât.

Ţi-am spus:
e o reinglodă albă carnea ta, o cupolă unică
un pas de oglinzi sparge cristalele în fântâni
în acest crin s-a călugărit o rândunică
şi am strâns în vis mierea pământului pe mâini
 Erotică în tavernă
lui Fox, regele reporterilor

Tremură de frică spanchiul D-zeu...

crepusculul se stinge
în pipa-mi cu cenuşe;
ochiul tău e o daltă
sprâncena o cătuşe,
aşteaptă-mă invoaltă
cu un poliţist sub uşe
pentru pumnalul meu

Îţi voi prinde leii

ca agrafe
pe un gât de căprioară;
leii-paraleii
hiene şi girafe
îţi voi aduce în vis
pentru întâia oară
ca pe saltimbancii mei

Sânge de argint
ţâşneşte dintr-o stea:
dă-mi gura ta, dă-mi şoldul şi plosca de absint;
dă-mi poşeta ta şi ceasul ascunse sub saltea
şi vino să te pup cu un dinte mai canin,
vino că te-aştept în frig şi mort în drum
sânge de parfum
gâlgâie dintr-un crin...
 Armură vie

Stau în jilţ pe umăr ca şoimi de os strămoşii

iată, îmi desfac înaintea ta sângele ca pe un vultur
argintul îneacă planetele cu cefele roşii
şi cerbii rumeniţi pe tăvi se împart vânătorilor în azur
tragi din orizont pădurea peste cer ca un stindard
se rup în văzduh cheile păsărilor
e mireasa dimineţii cu buchetul mesteacănului în braţe

Cătunele cu pâclă în spuza somnului mai ard

gârla e sfâşiată în dinţii de lup ai pietrelor
te privesc din întuneric cu pleoapele în auroră
urechea ţi se umple de mierea privighetoarei
acolo unde luna pune mâna carnea e de alamă
creşte un chiparos în zarea dinţilor
surâsul îşi desface pânzele
aduci o lacrimă pentru corăbiile ucise de furtună
osul e o trompetă, cuvântul e o plasă
te urc pe şold te scobor pe luceafăr
şi mă leagănă din subţiori clopotul din priviri
şi ieşi din armura dimineţii cu crinul cel mai teafăr
 Corn

Odihnesc în apus munţii ca animalele

legată de piciorul pământului furtuna lătra
pisica fulgerului zgâria obrazul nopţii
ştii?
dimineţile pâlpâind pe jăratecul margheritelor
plopii revăzuţi în oglinda cerului
aduceau din munţi ciobanii câte o stea în fluier
şi gârla tălăngilor înverzea peştii buruienilor
altădată
altădată
când ţi-aduceam în buze fântâna
lângă arşiţa inimii
 Victore

Îţi alunecă peste umeri şalurile luminii

şi glasul îţi colorează părul
ca anilina păsărilor cerul,
ca steagurile peştilor coralii
era o noapte cu plopi şi cu umbre
şi în aerul moale pomii de catifea unduiau
doar fruntea lumina umedă ne-o ungea
bărcile alunecau pe ape ca violine
paşii dansau pe un desen de pasăre ucisă
ore de zinc şi-n pădure unde de cositor
puneau pe umeri chiciură, pe curcubeul serii cenuşe
albastre pleoapele rugineau violete zările
intram într-o subterană aceeaşi a timpului
nu ştim dacă întrebările puse nu mor în aer
ca şoimii fulgeraţi de săgeţi
până unde urcă statuia sângelui?
Dragostea mea îţi pune buclele în mâini
meduza infinitului îţi împietreşte în veac pasul
şi îţi desfaci blond pe umeri, ca părul, glasul
ca gioconda ne surâde această oaie
vrem să ne dansezi – josefine – la polul nord
oferă o banană focei în groenlanda
o foaie de palmier eschimosului
topeşte cu un zâmbet zăpada arctică
înveleşte-te caldă în ochiul negru al ursului alb
un steag, un steag inima pe catargul ochiului
şi alunecă aşa în ţările calde,
în pieptul nostru,
în nisip şi în vegetaţiile de smarald.
VARIANTE
 Exerciţii în aer liber
(din revista Integral, nr. 9, decembrie 1926, versiunea
iniţială a poemului În decolteul verii)

Aici pieptul îl desfaci şi sprijini tripied pe munte şi rever,

cerul e urcat cu marinarii tineri prin pomi
circuli ochiul forestier peste limita de aer permis,
pietrele tari trec desculţe gârlele.

Îţi iubeşti cât fiecare om logodnica şi alpenstocul

distribui lateral pentru serviciul tău copaci adulţi
de o pildă: îmi plac pantofii tăi antiseptici
locuitorii umblă pe malul Gangelui
şi la un pas exact lângă tine
excursionişti cu frânghii cad fără nici un interes în prăpăstii

3
ACUM: copiezi pe retina indigo în memoria veşnică
câmpul risipit intenţionat printre vile
2 klm, cerul l-am purtat împreună pe umerii de pin
aici îl desfaci ţesut pe iarbă cât un pled
şi eu călătoresc permanent între
tine şi culegătorii de ceai din Ceylan

***

În prezenţa ta campioanele trec Canalul Mânicei

limba te răcoreşte amical ca o pastilă
cangurii te privesc din punctul lor de vedere
până-n pisc vânt horticultor s-a zburlit în brazi ca un ied
un, doi, trei, pădurea promovează în amurg.

PE URMĂ: dealurile ne primesc cu reverenţe şi păru-n vânt

biciuieşti în surâs până la hemoragie zmeurile
vocea trenului arteziană şi conductorul ne salută pe scară

***

Norii au staţionat preocupaţi de probleme agrare

luna şi-a scris genunchii pe pietrele albe
în Copenhaga studenţii fac băi reci, cântă din gâtlej,
aerul fugărit de cerbi seara e dreptunghiular
şi frunzele sunt dulci ca biscuiţii.
5

DECI: apropie-te să-ţi perforez amabil coastele

pe aici voievozii-şi treceau săgeţile şi oastele,
zimbrii se decapitau singuri pentru stemele Moldovei
şi pământul e numismatic
iar la hanurile intermitente de carpen
dansau violent viorile şi tâmplele
şi planetele înfloreau pentru binele întârziaţilor
concomitent cu lămpile.

P.S. Mâine la ora 5

soarele va răsări în mărime naturală.
 Distilări
(din revista Punct, nr. 3, 6 decembrie 1924, versiunea
iniţială a poemului Circ)

Prin străvederi răzbeşti fecund

ca un os rotund în mal de lutru
în pulpa cântecului de orez
linia inimii conduce
spre alfabetul transurban de măşti
nervul chimic filtrează mingi
prin semnele criptice
ale Bulevardului Elisabeta
audiţia trompete de lână pură
în timp s-au înfipt 11 ace cu gămălie
în arborescenţă becuri pun numai cifre de aburi
înseamnă-ţi pe calendarul
luceafărului de cânepă absentă
delirul păianjenului din legendă
pe şelele onomatopeice de cămilă
când a trecut circul sau somnul de arcuri
cu saltimbanci fluizi
cu creierii sub căşti transilvănene
astăzi numai bancnotele
au sânge de zebră mistică.

Rouă
(varianta din revista unu, nr. 3, iunie 1928)

Drumul zbenguie leoarcă de lumină

dar pădurea razelor
duce privighetorile pe mâini
argintul din amintiri
din clopoţei
ca luna răsare obrazul tău
culcat pe norii blonzi
şi buclele îl leagănă în priviri.
Aştepţi ca brazii să sune din cârlionţi?
Potecile-s dulci, cărările feline
toate florile sunt şcolăriţele câmpului
ca o sanie alungă prin iarbă drumul
ies margheritele pe câmpuri ca mieii
şi ne învăluie crinii în slavă ca fumul
şi chiuie albe la pălăria pământului;
şi duc în ugere crinii zvelţi
se desprind din cositor apele
şi pâraiele şerpilor
cari au albăstrit nopţile
se închid în pietre albe ca pleoapele.
Îţi culci fruntea pe aerul rece ca pe un geam
e vântul ce deretică prin pomi
şi ca păsări ar voi frunzele să zboare de pe ram

Domino
(din revista Punct, nr. 5, 20 decembrie 1924, versiunea
iniţială a poemului Chiot)

Stelele şi-au înfipt degetele în ochi, corecturi de asfalt;

Sensibil în tuş trupul celuilalt
trec umbrele cari au golit din seară;
tripied, botanic o lună amestecată-n dinţi alcool şi ceară

Plopi aleargă la dreapta cu sondele de petrol,

noiembrie a stors suflat de cupru pentru fruct domnesc
în spirale plămân fără dimensiuni în sol
întregi mânerele câmpului putrezesc

Sub ferestre Ford-uri au epuizat faruri

se învălure apa ceasului vânăt de humă
între sârmele de in şi pojarul de in du-mă
Vântul pe esplanadă a aruncat zaruri

Acum să aminteşti în zgomotul rotund

Vedenii cu panduri de chihlimbar şi pas
Saturn ca America de West fecund
Identic au dansat păpuşi albastre-n bas
Viziunea ta a topit toate plugurile de alamă
Stele acustice copiază indigo masca ta
în fiecare os te posed buric şi filigrană
toate fotoliile pământul vor aplauda.

Chiot
(varianta din revista unu, nr. 13, mai 1929, apărută la
rubrica „Antologie”)

Se desface în beteală şi în rochiile de apă

păunul unui apus cu cozile în purpură
cerului i-ajunge luna pe o pleoapă
când serile palpită cu nuferii pe gură

S-aprind pe rând copacii unşi toţi cu petrol

ca dansatori se mlădie viermii în fruct domnesc
în spirală toamna inventă în cer un stol
şi întregi mânerele câmpului putrezesc

Se trudeşte ţara cu şoldurile agrare

ceasu-aceasta vânăt galben e de humă
prin sârmele de in şi în pojarul de grâu du-mă
să-şi plimbe în aer vântul degetele fanfare

Iar tu aminteşte-ţi în zgomotul rotund

vedeniile cu lunci de chihlimbar şi atlas
părul tău învie, o clipă, cerealele fecund
în penumbră au dansat păpuşi albastre în bas
Pupila ta topeşte în snopi plugurile de alamă
în subţiori îţi ţipă păsările captive în viaţa ta
în fiecare os te port buric şi filigrană
când toate fotoliile pământului vor aplauda

Diana
(varianta din revista Integral, nr. 11, februarie-martie
1927)
lui Ilarie Voronca

O dată cu noi
regii din basorelief plecau la vânătoare
fii fără grijă praful de puşcă
a dezinfectat pentru azi pădurea de lupi
pe braţul meu muntele urcă până în pisc
şi cerul mută ca o colivie pădurea
aproape şi mai departe
pentru a câta oară
ce sportivi plopii alergând paralel cu noi;
vezi? pe aici sălciile cresc
ca pescarii: pe marginea gârlelor.

Deschid degetele cu prăselele de os

atenţie - păşim cu acurateţe
nu ezita deloc
în aer liber câinii fac gargară cu stele
cerbii dorm ca regizorii până la 9
şi prin potecile nevertebrate, drumul
e valabil până la decapitarea lui în râpe

Priveşte: lumina e albă

ca pieptul păsărilor de mare
în corpore pitpalacii îşi muşcă limbile
şi în trapele pământului ecoul vorbeşte în contumacie

Eu sunt mai înalt decât tine cu o vrabie

împuşcat în piept aerul îţi sângeră pe gură
sub tălpi ne trec drumurile cârtiţelor
vânătoarea începuse.

Din cuierul aerului desprindeam

cocoşi sălbatici
sângele îţi bătea cu grindină în geam
cerul saltimbanc se tăvălea pe câmpuri
să nu-ţi răneşti mâinile în sârmele vântului
glasul cornului se dezbracă în fagi
scade treptat iepurilor inima de fragi
aici vocea puştilor se izbea cu fruntea de grinzi
iar în castelul pustiu
luna se da cu capul de oglinzi.
 Stil
(din revista Punct, nr. 6-7, 31 ianuarie 1925, versiunea
iniţială a poemului Steag)

Prin înserarea de zincogravuri

goarne de glicerină
silabele trupului tău
şi silueta desfoirii de cacao.
Baiadere şi tramvai
sfârşesc cingători în pergament.
Gând fox-terrier deschis ca un briceag
catolic interior la ziduri în fundal
şi globul simţea pe şira spinării – lunecări
asbest şi vernisajul lunii.
Ştiu alfabetul cărnii tale
netede ca bancnotele noi
şi stele în lacul de eau-de-cologne
cum ştiam pulpa ei deplină,
şi poezia din clasa primară.
Acum buzele noastre se ospătează cu gutapercă.
Toate cântece în granit
toate lăutele coame în argilă.
Oraş purtat ca un desemn
prevestit cu cădelniţi de gaz metan
cu profil ca-n occident
oraş cu Ilarie Voronca
cu tiraj şi cinema-Reclam
vânt ţi-a precizat
tango şi absent cabaret
în ploaia cu consonantele de pâslă.
 Poemă printre regi
(varianta din revista unu, nr. 6, octombrie 1928)
lui B. Fundoianu

Ce frumos îţi stau sire, dungile de aur

munţii-nspre apus
sfertul de centaur
şi ţările de jos în sus
E înalt şi oprit cu steaua lumii-ntr-un umăr;
e frumos întâiu - cu azurul lins pe ochi -
să nu-l sperii, să nu-l deochi
că-l descui ca să mi-l număr

Aici trecu un rege gal

buclat rotund în portocal
lipit cu clei şi uns cu aur
pe aici trecu un brontozaur

Cu el m-arunc în aer gol

îl leg de cer sus pe punte
îl strâng în dinţi şi-l vopsesc
eu-l pieptăn, eu-l iubesc
Vrei tu rege bunăoară
Vrei tu rege, amândoi:
cu oastea ninsă dinainte
cu spada albă ca un dinte
să încingem ţării altă ţară?

Aici muri un rege hun

cu dinţi cleioşi ca în săpun
cu capul galben ca un iaz
c-o lance suptă din obraz

Descalecă voievozii din ramul de măslin

ceru-şi pune lacăt luna pe sprânceană
prinţesa se dezbracă şi intră în bazin
priveşte peştii roşii în roua ei pe geană,
când prinţesa isi undoaie pulpele de mreană

Ţara se deschide cu munţii pe fereastră

vin ţăranii aspri cu câmpu-n subţiori
sara îşi aşează îngerii pe glastră
pământul să se culce cu capul între flori

Dar se opri un rege celt

din regii toţi el cel mai zvelt
Domniţa rupse spre el o stea
şi timpu-i nor pluti pe şea

Gândul lui o aşează cu torsul spre regat

Prinţesa se smuceşte cu pulpele spre alge
luceafăru-n galopul calului se sparge
şi se zări în zare un rege-amorezat
Aici muri un rege, spân
cuscut cu arcu-ntr-un plămân
şi băură regii toţi
învineţind ca mateloţi

Poemă printre regi (variantă pentru Theo)

(din revista unu, nr. 36, iunie 1931)

Stânsă e fântâna în castelele hialine

Domniţa arde-n pleoapă oşteanul din armură
În burgul de cenuşă din cal a rămas galopul
Metalului din cupa sorbită cu purpură
Ucis cu buze verzi în lubrica firidă
Când regelui din dinţi îi curse aguridă
Domniţa e-nserarea, e plutirea ta suavă
În pasul violet hieraticului păun
Şi spada ca reptilă sub ochiul lui nebun
Scânteie în otravă
Regelui
Mort în cavalcadă cu cetăţile potcoavă
Şi izbucni un rege leh
Cu ochiu-nfipt în piscul ceh
Din bucle carnea-ţi de fecioară
În zimţi pupila i-o sfâşie, i-o-nconjoară

Deci ţine rege acest jăratec

În pumnu-ţi fiert cu suc sălbatec
Şi trimete rege acest şacal
Reginei moarte în madrigal

Şi răcni un rege bun

Cu un dinte negru de străbun
Corabia domniţei din legendă se desprinse
Cu părul ars în aur, cu braţele aprinse
Cu părul ars în aur, cu braţele aprinse

Şi ochii-ţi put o rege în zarea ta cea slută

Pe buzele de rană şi-n gândul tău cu zgârci
Prinţesa diafană cu sare te sărută
Subţire printre crini şi rea între năpârci

Scoboară în grădină aici un rege orb

Pe stârvul de heralde e cel din urmă corb
Fecioara e în castele şi umbra ei o porţi
În fanfarele de oase din mersul celor morţi

Ascultă acum tu rege când gura ta răcneşte

Braţul tău de fiară în lacăt rugineşte
Şi spada când îţi urcă pe şolduri ca un şarpe
Lupii când sfâşie gâtlejul tău pe harpe
Şi tâmple găurite cu urlete de plozi
Ucişi între păianjeni
Şi în carnea vană a altor voievozi
Şi muri un rege al ţărilor integre
Cu plămânii albi sumeşi din flăcările negre
Domniţa e-n ghirlande, ghirlanda-n poeţi
Poetul în safire şi safirul în ereţi
1930

Pagină
(din manuscrise, versiune revizuită a poemului Argint)

Miresele gârlelor se închid în serile de dafin

vântul adulmecă şi sfâşie din carnea lor trandafirii
Rumenesc vulpile la jăratecul ochilor, tac tenorii lupilor în
beznă
Bem apa strugurelui, nechezăm spre orzul stelelor

De aici te-am răpit aşa blondă cum tu eşti

cu coclită gură de nevenirea sărutului de metal
bijuterie inima înverzea sângele în parcul primăverii
singură tu în privirea nopţii ca un cais de safir albeşti
sub vioara vântului e valsul pădurei cu frunzele în bal

De-abia dimineaţa apele se gudură şi ling palmele

pământului
Se tăvălesc în goană cu munţii daţi peste cap
şi ies din răsuflarea întunericului uimiţi pomii în pragul
câmpului
când dulăii mai latră după oasele stelelor
cu zilele păşind în utopii.
Unu, mai 1928

Reverenţă
(versiunea din Ospăţul de aur (1968))

Ardeau în fund pomii cu viorile în flamuri

o singură stea roşie pe pământ e gura ta
până unde coralul toamnelor pe ramuri
se adună din clipirea aurului din stea?

Cerul era o colivie cu păsări înnebunite

aleea trupului pierde umbrele în grădini
trec toamnele pe pleoape cu cerbi şi apele coclite
lumina s-a scurs în pământ prin ţevile de crini

Adu-ţi aminte:
lizy e un nume de zăpadă brună
ochiul e în umbră un arc întins de abanos
când umărul şi gâtul e valul, e coama de silfidă
cu zilele în mimoză cu nopţile în lună
cu gondola între pleoape şi sângele în viori.

Într-o noapte vioara ungea cu mătase hanul

se zvârcolea văzduhul sub limba cât o linte a unei
privighetori
ceru-şi prăvălise în havuz tavanul
sfârâia câmpul în miresme
cu incendiile în fantomele de iederă
şi în umbra ei toridă;
pe fruntea ca o zare a zăpezilor de scrum
tăvălită în roţile sângelui
ca o chemare de propriul ei ecou – fii.

Şi am îngenuncheat lângă fântâni

ca lângă femeile verzi din insomnii,
am sărutat genunchii goi ai pietrelor,
dungile şerpilor
cu degetele răvăşite de lumina rămasă în păr.
Şi dealurile au purtat pe umeri
ca pe o femeie goală luna peste terase.
Până unde pasul tău umple de mătasă iarba
până unde sania lebădei alunecă în nuferii de omăt
în priviri ţi se opri steaua ce alunecase
din serile de aer cu îngerul de gât.

Ţi-am spus:
e o reinglodă albă carnea ta, o cupolă unică
un pas de oglinzi sparge cristalele în fântâni
în acest crin s-a călugărit o rândunică
şi am strâns în vis mierea pământului pe mâini
 Erotică în tavernă
(versiunea din Ospăţul de aur (1968))
lui Fox, regele reporterilor

Tremură de frică spanchiul D-zeu...

crepusculul se stinge
în pipa-mi cu cenuşe;
ochiul tău e o daltă
sprâncena o cătuşe,
aşteaptă-mă invoaltă
cu un poliţist după uşe
pentru pumnalul meu

Îţi voi prinde leii

ca agrafe
pe un gât de căprioară;
leii-paraleii
hiene şi girafe
îţi voi aduce în vis
pentru întâia oară
ca pe saltimbancii mei

Sânge de argint
ţâşneşte dintr-o stea:
dă-mi gura ta, dă-mi şoldul şi plosca cu absint;
dă-mi poşeta ta şi ceasul ascunse sub saltea
şi vino să te pup cu un dinte mai canin,
vino că te-aştept în frig şi mort în drum
sânge de parfum
gâlgâie dintr-un crin...
 NOTE

Variantele, evident, nu sunt incluse în volumul din 1929.

Ele au fost transcrise după notele lui Ion Pop din ediţia din
1986 a cărţii „Ospăţul de aur”. N-am transcris aici
variantele cu prea puţine modificări, dar le voi menţiona
acum:

 În „Ospăţul de aur” (1968), este reprodusă varianta din

1929 a poemului „În decolteul verii” cu doar mici
modificări de punctuaţie. La fel se procedează şi cu
„Circ” şi „Steag”, pe când singura schimbare la
„Rouă” este îndreptarea unei eroi de tipar din primul
vers: „Drumul [se] zbenguie leoarcă de lumină”.
„Chiot” are o singură corectură: „filigramă” din versul
penultim apare ca „filigrană”, la fel şi „Poemă printre
regi”: „cu dinţi cleioşi ca de săpun” (versul 24). În
„Victore” apare acum dedicaţia „lui Victor Brauner”.
Poemele „Diana”, „Armură vie” şi „Corn” sunt
reproduse fără modificări, în timp ce „Argint” lipseşte
cu desăvârşire.
 Manuscrisul poeziei „Poemă printre regi” conţine doar
două ştersături: în versul 40: „şi trupu-i nor veni pluti
 pe şea” şi în versul 41: „Privirea Gândul lui o
aşează...”.
 Poezia „Argint” a fost publicată în revista unu, nr. 2,
mai 1928, cu titlul „Pagină” (reluat în versiunea din
manuscrisul revizuit), pe când „Erotică în tavernă” a
apărut în revista unu, nr. 8, decembrie 1928, cu titlul
„Erotică” şi sub semnătura Jack Spintecătorul. Aici
apare o cacofonie: „plosca cu absint”, care apare în
volum ca „plosca de absint”.
 Poemele „Armură vie”, „Corn” şi „Victore” n-au
apărut şi în periodice.

Sper că v-a plăcut această minunată plachetă şi, la final, de

aveţi răbdare, vă mai dăruiesc o „recenzie” poetică a
acestui volum semnată de Ilarie Voronca (transcrisă din
culegerea sa „A doua lumină” din 1930):

„Poeme în aer liber” de Stephan Roll

de Ilarie Voronca

La sărbătoarea poemului său, Stephan Roll a invitat toate

cosânzenele izvoarelor, toţi voievozii vântului. E o orchestră a
culorilor şi a bucuriei, un covor de lumină scuturat peste
balconul în oboseală al ochiului. Poemul sparge ferestrele
poemului. Poemul se plimbă sub unghia roză a norilor. Poemul
inundă ograda inimii. Poemul: ce flux-reflux pentru această
amiază a iubirii! Nu e nevoie de experienţă, ştiu: dacă i-ai
reteza arterele, din Stephan Roll ar curge, în locul sângelui,
poemul. Un curcubeu de rezonanţe şi de imagini îi înfăşoară ca
un fular umerii. Pasul lui sună în moneda asfaltului, atinge ca o
buză fluierul aerului. Mâna opreşte ca un inel zborul,
împrumută albastrul din aripa coţofanei, împleteşte beteala
versului în ritmul ciocănitoarei, toarnă în degetarul rimei toată
licoarea codrilor.
Aluneci palmele prin catifeaua paginilor cu semne de
anotimpuri, fiecare literă: o scoică pentru infinitul chiotului, şi
iată: "pietrele tari trec desculţe gârlele", "câmpul înnoptează în
botul de pluş ud al vitelor", treci peste ţinuturi cu "circul cu roţi
şi arcuri, cu saltimbanci fluizi", deştepţi oglinzile de rouă când
"duc în ugere crinii zvelţi în doniţi laptele parfumului". Şi
urmează, adâncă şi văroasă ca o căpşună, Diana, zeiţa
vânătorilor cu "lumina care e albă ca pieptul păsărilor de
mare", cu poetul care e "mai înalt decât tine cu o vrabie".
Aventura te îmbracă asemeni unui steag printre regi:

Dar se opri un rege celt

din regii toţi el cel mai svelt
Domniţa rupse spre el o stea
şi trupu-i nor pluti pe şea.

Poetul te duce între munţi şi între toamne, unde "lumina s-a

scurs în pământ prin ţevile de crini", poetul îşi dă de perete
porţile inimii, îşi arată panoplia cântecului, porneşte spre
mările văzduhului o corabie cu marinari de ozon, cu imagini ca
apele amintirilor.
Poetul e aici, cu plămâni, cu surâs, cu ochi asemeni celor alor
tăi, cititorule: dar el a ştiut să sfredelească zidurile înghemuind
respiraţia; el a ştiut să păstrez în genunchi un resort care să-i
facă mersul un salt zvelt peste balega existenţei comune. El
destinde praştia zilei anemiată între gratiile orelor de lucru şi
aruncă piatra strigătului de libertate până în geamurile acestui
şef de birou: Dumnezeu. Cu ce aş putea asemui bucuria
conştiinţei că undeva în strada Bărăţiei No. 37 există un
exponent al unităţii umane, un superlativ al inimii care mă
îndeamnă să uit toate celelalte experienţe ale traiului, toate
injustiţiile găurind tălpile, toţi pumnii cu otrăvuri ridicaţi
dinaintea sărutului meu entuziast.
Autorul acestor pagini - cari nicicând nu vor trebui să fie un
"articol" - l-a văzut pe Stephan Roll în cele mai felurite
împrejurări. Braţul şi elanul lui nu s-au refuzat niciodată
deznădejdii, puţinul lui a fost oferit întotdeauna pe de-a-ntregul
celui căzut în nevoie, arcul surâsului său a fost necontenit gata
întru azvârlirea săgeţii care să aducă la prânzul frugal al
prieteniei carnea de azur a izvorului. Pe trupul lui de boxeur,
hainele bunicului haiduc plesnesc. Sforile obicinuinţei şi ale
"formulei" sunt prea slabe pentru muşchii lui. Stephan Roll
descoperă mereu o altă răcoare a cuvântului. Stephan Roll,
într-o luntre a visului, înaintează în apa de metal a închipuirii.
Există, aşadar, pasărea unei sensibilităţi care va pluti de-a
pururi deasupra smârcului unui peisagiu de admiraţie unanimă.
Există câţiva inşi - şi Stephan Roll e cel dintâi - cari îşi şterg de
preşul gloriei facile ciubotele de şapte poştii pline de colbul
depărtărilor, câţiva inşi care, în pofida urletelor şi a rănilor
primite în pădurile sălbatice ale ignoranţei şi prostiei generale,
aleargă în căutarea mărului de aur al singurătăţii şi al
poemului. Poemul e un miracol; e o izbucnire de scuturi prin
cavalcadele furtunii. E revelaţia de o clipă numai a
invizibilului. Poemul e o pătrundere de iod prin mădulare, e un
al doilea auz deschis la toate zvonurile văzduhului. Gângăveala
unui copil ceresc nedesluşită alfabetului atâtor registre de
comerţ şi dicţionare. Din adolescenţă încă, Stephan Roll a aflat
că prin literă şi prin glas va trebui desăvârşit "altceva". Ce?
(Aha! vă văd aici, de la masa mea de scris, imbecili infatuaţi,
scribi prostituaţi şi senili, cu gâtlejul şi ochiul bleg întins, să
prindeţi un răspuns, o "explicaţie" de atâta vreme cu scâncete
şi autoflagelări cerută. Nu, nici de data asta nu o veţi avea.
Cele răscolite mai sus nu sunt pentru voi. Zgârciţi, număraţi-vă
în fiecare seară înainte de culcare puţinele monede, scoase din
uz, ale sufletului, pregătiţi-vă alături paharul cu lapte al
confortului egoist şi mulţumit şi adormiţi fără vise şi fără
poeme ca în trezie).
Sensul lumii reale ne scapă. Dar lumea reală e prea puţină
pentru posibilităţile de creaţie şi de invenţie din noi. În fulgerul
unei imagini, toate fântânile universului reînnoite. Pentru
dragostea gravărei în inelul de crepuscul al versului,
sacrificarea până şi a confortului de apoi. Singura certitudine:
poemul. Singura cuminecătură: poemul. Luaţi, mâncaţi, acesta
este trupul şi sângele nostru: poemul. Şi, deasupra, în afară,
înăuntru, pretutindeni, o nelinişte, o continuă prevestire, un
uliu de umbră gigantic dând târcoale peste hulubul aşteptării.
Dar, în "Poeme în aer liber", se mai află în plus o bucurie
intensă, o sănătate cu totul alta decât cea cunoscută şi admisă.
Poetul se miră şi atinge aceste rotiţe ale câmpului: florile.
Poetul încalecă armăsarii neîmblânziţi, bate toate colinele
anotimpurilor. Poetul dăruie un elixir uimitor oboselii şi
restriştii noastre. Poetul duce cu el o trustă de farmacist pentru
toate suferinţele osului şi ale gândului: Poetul ridică din
mansardele umede bolnavii, îi duce în tunelurile de frunze sau
pe terasele de cascade, le arată puzderia de cărăbuşi de aur,
înotând în părul despletit al apusului. Poetul tămăduieşte rănile
şi amintirile, îţi deschide aceste Poeme în aer liber pentru
gimnastica suedeză a inimii şi a visului.