minescu

III

ntre aceia ce domnesc peste vro limbă,

elor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
ormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
chis afară, înlăuntru se deşteaptă.
n ceruri luna lunecă şi se coboară
de dânsul preschimbată în fecioară.
rea ca de pasul blândei primăveri;
plini de umbra tăinuitelor dureri;
orează de atâta frumuseţe,
sc în tremur străveziile lor feţe,
iamante cade fină ca o bură,
utea prin aer şi pe toate din natură
ra fermecare sun-o muzică de şoapte,
se înalţă curcubeele de noapte...
u el alături, mâna fină i-o întinde,
egru-n valuri de mătasă se desprinde:
a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
ea cea dulce cu durerea ta alin-o...
ea vieţii este şi de veacuri şi de stele
a stăpână, tu stăpân vieţii mele.

ea sultanul, ea se-ntunecă... dispare;

lui simte un copac cum că răsare,
ntr-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
uri peste lume, peste mare se lăţeşte;
a uriaşă orizontul îl cuprinde
l universul într-o umbră se întinde;
ărţi a lumii vede şiruri munţii mari,
cazul, Taurul şi Balcanii seculari;
ul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână -
elui falnic peste toate e stăpână.
Europa, Africa cu-a ei pustiuri
egre legănându-se pe râuri,
de grâie legănându-se pe lanuri,
toare şi cetăţi lângă limanuri,
nd nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
ngă ţară şi popor lângă popor -
ri alburie se strevăd şi se prefac
ărăţie sub o umbră de copac.

ţi la ceruri pân' la ramuri nu ajung;

de biruinţă se porneşte îndelung
nduri, rânduri în frunzişul sunător,
Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
eştea ca marea turburată şi înaltă,
ălie s-alungau dupăolaltă,
 -ascuţite se îndoaie după vânt
Romei nouă se înclină la pământ.

ă sultanul... se deşteaptă... şi pe cer

um pluteşte peste plaiul Eschişer.
st la casa şeihului Edebali;
e fereastră o copilă el zări
te, mlădioasă ca o creangă de alun;
copilă, e frumoasa Malcatun.
epe visul că-i trimis de la profet,
ă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
stea-i lumească un imperiu se va naşte,
şi margini numai cerul le cunoaşte.

nfiripează şi se-ntinde vultureşte,

părăţia tot mai largă se sporeşte,
cea verde se înalţă an cu an,
am urmându-i zborul şi sultan după sultan.
upă ţară drum de glorie-i deschid...
re ajunge furtunosul Baiazid...

un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă

e fanfare trece oastea lui întreagă;
i de suflet ai lui Allah şi spahii
că pământul la Rovine în câmpii;
u-se în roiuri, întind corturile mari...
a depărtată sună codrul de stejari.

sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.

nd la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:

pace! Şi de n-o fi cu bănat,

ru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

deschisă-i calea şi s-apropie de cort

ât de simplu, după vorbă, după port.
ea?
e!
ă mi te-nchini,
mb a ta coroană într-o ramură de spini.
ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
ncă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
a închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
semn şi nouă de mila Măriei tale...
de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
om duce toate, de e pace, de-i război.
d lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
otmanul să se-mpiedice de-un ciot?
ezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
a cea vestită a întregului Apus,
umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
cu uraganul ridicat de semilună.
în zale lucii cavalerii de la Malta,
i trei coroane, puse una peste alta,
unat-au contra fulgerului care
furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
cât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
împinse toate neamurile-ncoace;
cii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
răscolite, ori stârnite din pustiuri;
pace-adâncă ale lumii începuturi,
orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
grozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
păimântată marea de-ale lor corăbii!...
văzut-ai câte tabere s-au strâns
nainte-mi ca şi zidul neînvins.
a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
peste dânşii să trec falnic, fără păs,
de la Roma să dau calului ovăs...
mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
neag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
ând, el este domnul Ţării Româneşti.
ori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
rea să-nece spumegând a tale oşti.
i mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
cu spaima lumii şi mulţime de norod;
are lumea nu putea să-i mai încapă
ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
se făcură toţi o apă ş-un pământ.
înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
zale de-mpăraţi şi de viteji?
ă Apusul înainte ţi s-a pus?...
e ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
ruinţă căta orice cavaler.
sărăcia şi nevoile şi neamul...
tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
numai mie, iară ţie duşman este,
fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
dară iubirea de moşie e un zid
fiorează de-a ta faimă, Baiazid!

bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!

ti de zgomot şi de arme şi de bucium,
ui cea verde mii de capete pletoase,
lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
plu câmpul şi roiesc după un semn
sălbatici bat cu scările de lemn,
în fugă faţa negrului pământ,
ie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
e aramă şi ca ropotul de grindeni,
necându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
jelia şi ca plesnetul de ploaie...
şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
a-mpăratul ca şi leul în turbare,
se întinde tot mai mare şi mai mare;
ura verde o ridică înspre oaste,
ă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
nă rărite şiruri lungi de bătălie;
a şi pâlcuri risipite pe câmpie,
cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
e în valuri, care şuieră, se toarnă
aţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
or li se pare că se năruie tot cerul...
i mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
ne, vine, calcă totul în picioare;
seau călării ca un zid înalt de suliţi,
e păgâne trec rupându-şi large uliţi;
prăştie a duşmanilor şiraguri,
uitoare tot veneau a ţării steaguri,
prăpădeşte, ca o mare turburată -
as păgânătatea e ca pleava vânturată.
-oţelită înspre Dunăre o mână,
or se-ntinde falnic armia română.

tea se aşează, iată soarele apune,

tele nalte ale ţării să-ncunune
de biruinţă; fulger lung încremenit
munţii negri în întregul asfinţit,
ăsc din veacuri stele una câte una
, dintre codri, tremurând s-arată luna:
ilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
i, unul dintre fiii falnicului domn
de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
agei sale, de la Argeş mai departe:
de Rovine
mnă, către Tine,
ci din carte,
şa departe.
mări, ruga
prin cineva
ndru-n valea Ta:
ienele,
âncenele;
ite-voi
ndru pe la noi:
cu flamurile,
ramurile,
penele,
âncenele.
s sănătos,
nd lui Cristos,
amnă, frumos."

..............

i se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;

u ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
bătrâne pe eroi mai pot să caut;
ătoare ori cu sunete de flaut
pini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
stora tu ascunde-te, Apollo!
-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
m de modă de vă scot din letopiseţ,
pându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
eacul de aur în noroiul greu al prozii.
umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
ri de ţară, dătători de legi şi datini,
şi cu spada aţi întins moşia voastră
pân' la mare şi la Dunărea albastră.

nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?

ntr-ai noştri vre un falnic juvaer?
s nu suntem lângă capiştea spoielii?
glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
eni ce se luptă cu retoricele suliţi
grele a canaliei de uliţi,
ale ţării, care joacă ca pe funii,
e de renume din comedia minciunii?
virtute, nu vorbeşte liberalul,
că viaţa-i e curată ca cristalul?
înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
e-aste vorbe îngânându-le pe ele.
uriciunea fără suflet, fără cuget,
mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
şat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
săi spune veninoasele-i nimicuri;
-având virtute, iar în ei monedă calpă,
de mizerii de la creştet până-n talpă.
tuturora, oastea să şi-o recunoască,
citura bulbucaţii ochi de broască...
ţara noastră îşi alege astăzi solii!
nici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
 mâneci lunge şi pe capete scufie,
ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
uoşii, ctitori de aşezăminte,
gă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
e vulpe, ca în strane, şed pe locuri
enetic schime, cântece şi jocuri...
tul ţării se adun să se admire
eafa groasă, grecotei cu nas subţire;
e acestea sunt pretinse de roman,
bulgărimea e nepoata lui Traian!
nveninată, astă plebe, ăst gunoi
stăpână şi pe ţară şi pe noi!
e vecine e smintit şi stârpitură,
mnat cu pata putrejunii de natură,
id şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
eră aicea şi formează patrioţii,
flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
ura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

rmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!

menirii să vă zică vouă oameni!
umă-n lume şi aceste creaturi
-au să ieie în smintitele lor guri
ului nostru spre-a o face de ocară,
a să rostească pân' şi numele tău... ţară!

upanare de cinismu şi de lene,

pierdute şi-n orgiile-i obscene,
us averea, tinereţele la stos...
n voi Apusul, când nimic nu e de scos?

apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,

n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
de vreme, dar cu creieri de copil,
vând în minte vre un vals de Bal-Mabil,
cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
progenitură de origine romană!

ţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,

m de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
că toţi aceia care vorbe mari aruncă
îl vânează şi câştigul fără muncă,
za lustruită nu ne poate înşela,
unt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
ătat arama sfâşiind această ţară,
neamul nostru de ruşine şi ocară,
tut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
rate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
ără muncă, iată singura pornire;
nerozie; Geniul? o nefericire.
ăcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
de mărire v-ar privi cel mult ironici.
u, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
n două cete: în smintiţi şi în mişei,
mniţi large cu de-a sila să-i aduni,
puşcărie şi la casa de nebuni!