POEZI CU PRIVIRE LA RAZBOIUL DE INDEPENDENTA

-PORTOFOLIU ISTORIE-

-Vasile Alecsandri

1. Oda ostașilor români

Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei șoimani de munte!
Am cântat în tinerețe strămoșeasca vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunărea în Marea și din Marea dus în lume!

Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,

Vin cu inima crescută și cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în față,
Voi, nepăsători de moarte, disprețuitori de viață,
Ce-ați probat cu-avântul vostru lumei pusă în mirare,
Că din vultur vultur naște, din stejar stejar răsare!

De la domn pân' la opincă, duși de-o soartă norocoasă,

V-ați legat în logodire cu izbânda glorioasă
Ș-ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime,
Măsurându-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime,
Ș-arătând, precum prin nouri mândrul soare se arată,
Cine am fost odinioară, cine iar vom fi odată!

Să trăiți, feciori de oaste. Domnul sfânt să vă ajute

A străbate triumfalnic în cetăți și în redute,
Ca la Rahova cu tunul, ca la Grivița cu zborul,
Ca la Plevna, unde astăzi cel dintâi ați pus piciorul,
Înfruntând pe-Osman-Gaziul, și prin fapt de bărbăție
Ridicând o țară mică peste-o mare-mpărăție!

O, viteji de viță veche! Auziți în depărtare

Acel vuiet fără nume ce răsună ca o mare? ...
Sunt bătăile de inimi al întregui neam al nostru
Ce adună zi și noapte dorul lui cu dorul vostru,
Sunt vărsările de lacrimi pentru-acel care se stinge,
Sunt urările voioase pentru-acel care învinge!

O! români, în fața voastră, colo-n tainica cea zare,

Vedeți voi o rază vie care-ncet, încet răsare,
Străbătând prin umbra deasă de lungi seculi adunată?
E voiosul fapt de ziuă mult dorită, mult visată,
E lumina renvierei, e luceafărul sperărei,
E triumful luptei voastre, soarele neatârnărei!

Dragii mei! din focul luptei oțeliți când vă-ți întoarce

La cămin, unde românca, așteptând, suspină, toarce,
Tot poporul: rudă, frate, soră, mamă și părinte,
Ca la domni, cu pâni și sare, vor ieși vouă-nainte.
Căci din voi fieștecare poartă-n frunte o cunună
Și de gloria de astăzi, și de gloria străbună!

Pas dar! pas tot înainte! timpul vechi din nou zorește!
Viitorul României dat-au mugur ce-ncolțește!
O, copii! de voi sunt mândru! simt acea mândrie mare
Care crește cu mărimea unui neam în deșteptare.
Mi-am văzut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice!
Astăzi lumea ne cunoaște: Român zice, Viteaz zice.

2. Sergentul
Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
"Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!"
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea "Sfântul Gheorghe" ş-a "României Stea".
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departe în faţa lui venind
Un corp de oaste mândră în aur strălucind.
Erau trei batalioane de garda-mpărătească
Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească.
În frunte-i colonelul semet, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,
Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodat' el dă cu ochii de searbădul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Şi mult se minunează, şi nici că-i vine-a crede
Când crucea "Sfântul Gheorghe" pe sânul lui o vede
Ş-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el
Şi-i zice cu blândeţe: "De unde vii, străine?"
"Vin tocmai de la Plevna." "Cum e acolo?" "Bine."
"Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-a dat?"
"Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat."
"Dar pentru care fapte?" "Ştiu eu?... Cică drept plată
Că am luat eu steagul reduţei... şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şant..."
"Dar ce rang ai, voinice?" "Am rang... de dorobanţ!"
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin... Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.

George Cosbuc
Proclamarea independentei
1. Mare pentru noi e ziua, când tu, Mircea, la Rovine
Ai strivit păgânătatea ce s-a prins de piept cu tine,
Peste Dunăre azvârlind-o, iar pe morţii ei în iad!
Mari au fost şi-acele zile, când tu, vecinice Ştefane,
Ai înfrânt în multe locuri groaznicele-oştiri duşmane
Şi-ai văzut pierind turcimea ca şi frunzele ce cad.
Ah, dar voi vedea cum vine vântu-n unde, vine-ntruna
Tot mai tare, iar în urmă cum se va stârni furtuna,
Şi porni se va potopul cel a toate înecător!
Cine să ne fie scutul într-o vreme-aşa de-amară,
Cui să cerem ajutorul pentru neam şi pentru ţară,
Şi al cui vei fi prin veacuri, românescule popor?
Şi-a venit în urma noastră şi furtună-ntărâtată
Şi potopul larg! Iar mila Celui vecinic câteodată
Chiar de ne-nălţa pe-o clipă câte-un domn viteaz pe tron,
Noi eram ca rândunica în brumar, o prad-a morţii!
În zadar gemu prin aer, ca să schimbe pasul sorţii,
Spada lui Mihai Viteazul şi-a cumplitului Ion.
Dar virtuţile străbune nu s-au stins în voi cu totul
Oceanul ne cuprinse, însă l-am trecut cu-notul,
Cerul ne căzuse-n creştet, însă n-am murit sub el!
Ni s-a luminat văzduhul tot mai mult, şi-n urmă soare
Răsări din albe neguri, şi-ntr-o zi răzbunătoare
Prin ruine găsirăm mândră o coroană de oţel.
A cântat la Plevna tunul cântul sfânt al învierii
Precum clopotele cântă la-nceputul primăverii
Pe Christos mântuitorul ce se-nalţă din mormânt!
Iată ziua cea mai sfântă, cea mai mare dintre zile!
Multă vreme-ai stat deoparte, duh străbun, ca şi Ahile.
Dar când ai sărit în luptă, fost-ai fulger pe pământ!
2.