Vasile Militaru

Eroilor

Spre voi, viteji al căror sânge a curs - hotarul apărându-l, -

Îngenunchiat, tot Neamul astăzi îşi nalţă sufletul şi gândul!...

Spre slava voastră, din altare, se'nalţă fumul de tămâe,

Viteji a căror nume sfinte neşterse'n veci au să rămâe!...

Fiţi binecuvântaţi în veacuri, voi, păstrători de vechi hotare, -

Viteji cari aţi căzut în lupte, visând o Românie-Mare!

De-apururea mărire vouă în înfloritul Paradis, -

Că voi aţi biruit prin moarte, şi s'a'mplinit al vostru vis ...

Dar noi?... Suntem noi vrednici oare de jertfa sângelui cel sfânt

Ce-a curs din piepturile voastre pe vechiul Neamului pământ?....

Nu plângeţi oare 'n Raiul vostru, că-atâta liotă străină

Culege roada jertfei voastre din scumpa Neamului grădină?!

O, eu aud mereu mustrarea vitejilor cu piept de fier,

Pe care tunetul adesea, mugind, ne-o bubue din cer,

Că voi prea mari aţi fost, prin jertfă, pe când urmaşii sunt prea mici,

Lăsând ca România-Mare s'ajungă Rai la venetici!

Viteji ai mândrei Românii

Pământul nostru-i leagăn cald de fii.

El ne-a crescut părinţii, fiii

Cei mai viteji ai mândrei Românii.

Suntem aici de 2000 de ani.

Români ne spune, bine să se ştie!

Năvălitori şi împăraţi şi hani

Nu ne-au clintit poporul din vechime.

Pământ al ţării, tărâm de epopee!

Vibrezi în inimile noastre toate.

Stropită-ţi este sfânta libertate

Cu sângele eroilor fierbinte.

Deschideţi-vă cronici ale fiinţei noastre!

Veniţi măreţe umbre din marele trecut!

Şi spuneţi cum trecură prin lupte lungi şi aspre,

Şi cum atâtea toate prin timp s-au petrecut.

Hrisoavele cuvântă pentru noi,

Ne este plin trecutul de eroi.

Strămoşii se năşteau, trăiau, mureau

Ştiind că toţi un drept la soare au.

Cu ochii umbrelor citesc şi-nviu

Din cartea-n care toţi ai mei căzură,

Pâmântul ţării leagăn şi sicriu,

Pământ brăzdat de dragoste şi ură.

De dragostea cu care Decebal,

Ne pregăti murind neatârnarea.

Poezie pentru eroii armatei romane - Sa-i cinstim

Poezie dedicată eroilor armatei române care au luptat pentru reîntregirea
neamului și pentru libertate. Se cuvine „Să-i cinstim” așa cum o face și
Alexandra Hagima în versurile ei.
Să sune iarăși trâmbiți și trompete
Pentru acei ce-n lupte s-au jertfit;
Să se aprindă candele-n perete,
Căci pentru țară-n luptă, ostașii au pierit

Și mii de flori să așternem

Din cimitir și până-n monumente,
Căci mâine, poate n-o să-i mai vedem
Și n-o să mai trăim în veci așa momente.

Să îi slăvim pe ei la nesfârșit
Căci au cinstit o țară-ntreagă;
Să ne rugăm, cu gândul la trecut,
Spre nemurire calea lor să meargă.

Iar veteranii trec neobservați

Printre atâtea clipe încercate
Deși ar trebui să ne purtăm ca frații,
Căci au rămas istorii în neguri afundate.

Ochii le-au plâns lacrimi de gheață,

Cu sunet trist curgând domol,
Și pentru țara noastră, cu prinos din viață,
Ei au zidit istoria acestui popor.

Ei au luptat să fim români

Și să trăim aici, în țara noastră;
Să nu fim părți din alte națiuni,
Să ne mândrim cu avuția noastră.

Poezie pentru eroi - Cununa de laur

Poezia Cununa de laur scrisă de Petre Dulfu și dedicată eroilor și martirilor
români luptători pentru Libertate.

Voinici, la suflet ageri, ce-n lupte sângeroase

Combateți tirania cu brațe de eroi!
Fii scumpi ai României și fala glorioasă
A-ntregii românime mărite azi prin voi!

Titani v-au dat viața în lumea ce v-admiră?

Cornelii renumite, Elene v-au crescut?
Sau îngeri dintre stele în suflet vă-ntăriră,
Luptând, minuni să faceți, ce nimeni n-a crezut?
Citesc a voastre fapte de-o lume admirate
Și sufletu-mi se-nalță căci parcă văd în voi,
Luptând pentru mărire și sfânta Libertate,
P-ai Greciei antice, p-ai Romei vechi eroi!

Aud despre curajul, virtutea de minune

Cu care frângeți fala fiorosului dușman:
Și parcă văd în luptă legiunile străbune,
Ce-n frunte aveau de duce pe marele Traian...

Și ah! curajul vostru, a voastră vitejie

Cereasca fericire deșteaptă al meu sân;
Și lacrime arzânde de dulce bucurie
Zăresc lucind în ochii oricăruia Român ...

O! bravii gintei mele, Mihaiu, Ștefan cel Mare,

Și alții din vechime căci nu-s azi pe pământ!
Dar nu! virtutea voastră, astăzi cu suflet tare,
Azi duce bucurie și celor din mormânt!

Căci lung și-amar e firul acelor suferințe,

Ce tristei românime tiranii i-au cauzat;
Dar prin curajul vostru urmat de biruințe
De-acum acel fir negru pe veci va fi curmat!...

Sau poate ca să piară în noaptea-ntunecoasă

Și-n negrele cătușe a veșnicei robii,
O ginta prevăzută cu brațe-așa vânjoase,
O mamă fericită, ce are așa fii?...

Iar tu! O Românie! O! mamă, a cui soartă

A fost atâția secoli cu jale a fiilor tăi moarte,
Ce-n lupta pentru tine viața lor și-au dat...

Căci sus colo pe stele trăi-vor dânșii iară,

Cu-a gloriei cunună etern încoronați...
Iar din a lor cenușă acuși o să răsară
Cereasca Libertate unind pe frați cu frați.

Poezie dedicată Eroilor neamului românesc

poezie a fost scrisă de comandor în rezervă aviator Adrian Mierluşcă, scriitor
militar.
,,Eroii noştri sunt stejari şi vulturi
Şi flori de câmp, tot câmpul românesc;
De două mii de ani şi mai din urmă,
După furtuni, aici se regăsesc!
Când ridicăm un bulgăre de glie,
În el respiră-un frate legendar;
El s-a luptat, cât l-a ţinut fiinţa,
Să ţină vie borna la hotar!

Eroii noştri n-au fost supraoameni

Şi nu şi-au vrut din marmore statui;
Ei năzuiau să-şi crească rodu-n brazdă,
Să nu devină prada nimănui!

Şi mai doreau ca celor dragi de-acasă

Să nu le fie sufletul durut
Atunci când coasa seceră destine,
Cu sunetul viorilor de lut…

Eroii noştri sunt stejari şi vulturi

Şi flori de câmp, tot câmpul românesc;
Când sfărâmaţi un bulgăre de glie,
Să ştiţi că-i trup din trupul strămoşesc!

Şi când priviţi în zarea neumbrită,

Peste meleaguri sfinte care dor,
Să vă-ncălzească bunii şi străbunii,
Ce ard lumini nestinse-n Tricolor…”
Soldat căzut la datorie,
N-a fost cum ai dorit, murind,
E ruptă scumpa Românie,
Şi tot aşteaptă lăcrimând.

Doru-ntregirii nu s-a stins

Şi nu va fi în van s-aştepţi,
În neputinţa ce ne-a prins,
Tu, Românie, să ne ierţi.

Căci azi ne prigoneşte Vestul

Şi planuri fac să ne dezbine,
Să pierdem datina şi rostul
Şi să uităm cu toţi de tine.

Azi trădătorii fac tocmeli

Pe glia ta, pe munţi şi ape
Şi te vândură la străini,
Ca în uitare să te-ngroape

Şi-acum, după atâtea veacuri,

În loc de stimă şi onoare,
Îţi pângăresc sfintele locuri
Şi-ţi calcă faima în picioare.

Îţi uită limba ta cea sfântă,

La fel de veche ca şi Omul
Şi doina ta nu se mai cântă,
Iar codrul-frate-şi plânge ramul.

Eşti azi o ciumă fără leac,

Pe crucea lumii răstignită,
Ca un supliciu dus în veac,
C-ai îndrăznit să fi vestită.

Se miră lorzii-n cancelarii,

De unde-atâta toleranţă
La un popor predat uitării,
Ce nu renunţă la speranţă.

Speranţa păsării măiastre:

UNIREA GLIEI DIN STRĂBUNI,
Când candela credinţei noastre
Va fi lumina astei lumi.

Hai, şterge-ţi lacrima amară,

Tu, Românie, Maică sfântă,
Că te vom face Mare iară
Şi-ţi vom reda faima pierdută.

Vom face iar de strajă ţie,

Să fi măreaţă într-o zi,
Ţi-om şterge lacrima din glie,
Măicuţă bună să ne fi.

Căci eşti temeiul cel dintâi

Şi-n Tărtăria mai stă scris,
Că eşti legendă şi rămâi
Tărâmul nostru cel de vis.

P.S.
Nu-ţi face griji erou tăcut,
Căci Dumnezeu ne dă putere,
Să fim din nou ca la-nceput,
Căci ce e românesc nu piere.

Mormântul tău e ţara toată,

Oriunde calci dai de-un Ion,
Troiţă veşnică de piatră
Cu foc nestins în Kogaion.

Iar cei duşmani ce uneltesc,

Vor fi ca praful spulberaţi,
Vom pune steagul strămoşesc,
Pe-Altarul Lumii din Carpaţi.
Odă… Eroilor neamului
Omagiu celor ce s-au jertfit pentru neam și țara

„Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,

Pe dâmburi de morminte, un crin să înflorească.
La crucea lor urmașii, să lase-un jurământ:
Decât umili în lanțuri, mai bine… În mormânt”
Corneliu

Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,

Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-întrejească țara. «O… Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.

La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,

Români-și iau aminte de marii lor bărbați,
De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Înfrânt-au cu credință, puhoi de tăvăluce,

Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Așa cum am jurat, prin fapte și prin glorii,
Să ducem mai departe făclia veșnic vie,
Aprinsă de milenii și scrisă-n “Liturghie”.
Și… veșnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,

S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia?

O, Doamne… Fie-ți milă și fă din noapte zi

Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare!

«Tu! Taină a Providenței! »...Unealtă de urgii,

Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

Istoria ne-e “mamă” și munții ne sunt “tați”,

Iar Mureșul si Oltul ne vor rămâne frați.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o “Cetate”,
Ce s-a născut, trăiește, prosperă-n LIBERTATE.-