Joseph Karl Benedikt baron von

Eichendorff

A fost un poet și prozator german.

Născut: 10 martie 1788, Schloss Lubowitz (Ruine), Łubowice, Polonia
Data morții: 26 noiembrie 1857, Nysa, Polonia

Opera

 1837: Poezii ("Gedichte");

 1853: Julian;
 1855: Robert și Guiskard ("Robert und Guiskard");
 1815: Presentiment și prezent ("Ahnung und Gegenwart");
 1824: Război filistinilor! ("Krieg den Philistinern");
 1826: Din viața unui pierde-vară ("Aus dem Leben eines Taugenichts");
 1833: Pețitorii ("Die Freier");
 1833: Mult zgomot pentru nimic ("Viel Lärmen um nichts");
 1834: Poeții și tovarășii lor ("Dichter und ihre Gesellen");
 1847: Despre importanța etică și religioasă a noii poezii romantice ("Über die
ethische und religiöse Bedeutung der neuen romantischen Poesie");
 1857: Istoria literaturii poetice a Germaniei ("Geschichte der poetischen Literatur
Deutschlands").

Scriitorul german Joseph von Eichendorff s-a născut pe 10 martie 1788, la castelul
Lubowitz, în Polonia, în familia unui ofițer prusac. După absolvirea gimnaziului, a urmat
studii de Drept și de Filosofie la Halle și la Viena, până în 1810. În 1815, a fost recrutat
şi a participat la ocuparea Parisului, după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo. În
1816, a intrat în serviciul public și a devenit, în 1824, membru în guvernul Prusiei de
Est. Şi-a început activitatea literară la Heidelberg, sub semnul prieteniei rodnice cu
scriitorii germani Klemens Brentano, Elizabeth Arnim și Joseph Gorres. Din opera
destul de bogată, Eichendorff a rămas celebru prin fermecătoarea nuvelă "Din viața
unui pierde-vară" - una dintre capodoperele prozei romantice. Din seria romanelor sale
mai atrag atenția "Presentiment și prezent" și "Poeții și tovarășii lor". Dramele sale,
lipsite de dinamism scenic, au fost date uitării, ceea ce s-a întâmplat și cu o parte din
proză. A încetat din viață pe 26 noiembrie 1857.

Amurg de primavera

În splendoarea liniştită,
în arborii şi arbuştii proaspeți
umblă un foşnet
ca visarea şoptită.
Fiindcă peste țările, de luna luminate,
în haine lungi şi albe
trec zvelte
femei de nori, aidoma unor gânduri secrete;
trimit de pe stânci
în vale jucând
flăcăii primăverii, izvoarele clare de pădure,
care jos comunică
cu adâncurile diafane,
dornice să mai doarmă.
Presimțind se apleacă
într-o tăcere opacă o lume ciudată
în spice şi ramuri îmbrăcată,
povestind vânturilor
care prin florile teilor
pe lângă căprioarele păscânde
trec şopotind peste lacurile blânde,
încât apar somnorase nimfele de apă
şi întreabă
ce anume atât de încântător adiază –
secretul cine oare îl dezleagă?
 La amurg

Prin bucurie și tristețe

Am mers ținându-ne de mână.
Și-acum, ne odihnim senin
Ajunși la capătul de drum.

Deasupra văilor rotunde,

Cerul s-a întunecat.
Doar două ciocârlii se-nalță
Visând, în aerul înmiresmat.

Vino și lasă-le să zboare,

Acum e timpul să dormim.
Să nu ne pierdem drumul nostru,
Însingurării să-i fugim!

O, vastă și tăcută pace,

Atât de-adâncă-n asfințit!
Drumul cât ne-a istovit –
Poate că-nseamnă… moartea?